RUGĂCIUNEA DE LUNI
Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!
O Doamne, astăzi îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toti ne învredniceşte de mărirea Ta în rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc, pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciţi-mă să vă văd la moartea mea, stând în jurul meu şi să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Feţei lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce aţi avut pentru mine şi binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin.

RUGĂCIUNEA DE MARŢI
Doamne Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plîng, să spăl şi să c*răţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest Dar, Stăpîne, pun mijlocitor pe înainte Mergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu, care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu, care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu, care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu, care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală iubirea Lui.
Întinde mâna aceea, cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele, şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Proorocule! Luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc, până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să ma duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin.

RUGĂCIUNEA DE MIERCURI
Doamne Atotputernice şi Atotîndurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!
Primeşte, Doamne, această mică a mea rugăciune, şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat, şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranţa, şi cred că Tu, care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci, şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale.
Nu Te depărta de la mine Doamne, şi ajută-mi, ca în toate să fac voia Ta, şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele... Amin.

RUGĂCIUNEA DE JOI
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sânt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit.
Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel c*răţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să c*răţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu c*răţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin.

RUGĂCIUNEA DE VINERI
Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.
Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.
Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vîrtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.
Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!
Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.
Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.
O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!
Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNEA DE SIMBATA
Doamne lisuse Hristoase, Judecatorul meu Preadrept! Cunosc ca pacatele mele sint fara de numar. De aceea Te rog in aceasta zi, in care de Iosif si de Nicodim pus fiind in Mormint, Te-ai pogorit in iad cu Sfintul si Indumnezeitul Tau suflet si de acolo ai departat intunericul cu lumina Dumnezeirii Tale si ai adus bucurie nespus de mare stramosilor nostri, caci i-ai mintuit de sclavia cea cumplita si i-ai suit in rai.
Ingroapa pacatele mele si cugetele mele cele rele si viclene, ca sa piara din mintea mea si sa nu se mai lupte cu sufletul meu. Lumineaza intunecatul iad al inimii mele, alunga intunericul pacatelor mele, si suie mintea mea la cer, ca sa ma bucur de Fata Ta. Asa Doamne, primeste umilita mea rugaciune ca o tamiie mirositoare, pentru rugaciunile iubitei Tale Maici, care Te-a vazut pe Cruce pironit intre doi tilhari, si de durerile Tale cumplite i s-a ranit inima; care impreuna cu ucenicii si cu mironositele Te-au pus in mormint, care a treia zi Te-au vazut inviat din morti si la inaltarea Ta Te-a vazut suindu-Te de la pamint la cer, insotit de Sfintii Tai Ingeri.
Indura-Te, Doamne, si de cei vii si de cei raposati, pentru rugaciunile Sfintilor Tai, catre care zic si eu, nevrednicul: 0, fericiti servitori ai lui Dunmezeu! Nu incetati a va ruga Lui, ziua si noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea gresim cu atitea nenumarate pacate! Mijlociti pentru noi Darul si ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu stim a-l cere dupa cuviinta.
Nu incetati a va ruga, pentru ca prin rugaciunile voastre, pacatosii sa cistige iertare, saracii ajutorul, intristatii mingiiere, bolnavii sanatate, cei slabi la minte intelepciune, cei tulburati liniste, cei asupriti ocrotire, si toti impreuna Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, in marirea lui Dumnezeu Celui in Treime laudat, Caruia i se cuvine cinste si inchinaciune in veci. Amin.

RUGACIUNEA DE DUMINICA
Ziua Duminicii imi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stapine, cu care ai zidit lumea si ai rascumparat pe om. Tie deci, iubitorule de oameni, Doamne, ma inchin si-Ti multumesc foarte pentru Darurile cele mari ce ai facut si le faci tuturor fapturilor Tale.
Inima mi se bucura si se desfateaza cind stau si cuget cum ca numai Tu Insuti esti Dumnezeu Atotsfint, Atotintelept, Atotputernic, necuprins, incit nici o bunatate si nici o marire nu-Ti lipseste. Tu esti Unul Dumnezeu in Trei Fetze: Tatal, Fiul si Duhul Sfint. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevarat si Te marturisesc si Te maresc, Tie ma inchin si-Ti servesc pururea, cu toata inima si cu toata puterea.
0, Parinte Sfinte, indura-Te de noi! 0, Binecuvintat Fiu al lui Dumnezeu, mintuieste-ne de iad! 0, Duhule Sfinte, da-mi Darul si acoperamintul Tau!
Mult indurate Stapine, rogu-Te, sa uiti pacatele mele cele multe, dupa multimea indurarilor Tale. Multumesc din toata inima pentr-u bunatalile ce-mi trimiti in toate zilele, mai virtos insa pentru rabdarea Ta cea mare, ca nu m-ai pedepsit dupa multimea pacatelor mele, ci astepti cainta mea, ca un iertator Atotbun si indurat.
Doamne Iisuse Hristoase, da-mi Darul, ca sa petrec bine si crestineste in aceasta saptamina si sa nu mai pacatuiesc Tie, nici cu cugetarea, nici cu cuvintul nici cu fapta intru marirea si onoarea Invierii Tale celei de-a treia zi si a venirii Duhului Tau Celui Sfint asupra Apostolilor.
Indeosebi ma rog pentru ajutorul Tau, Prea Bunule Stapine, ca sa ma cunosc pe mine, sa ma caiesc de pacatele mele si sa ma indreptez cu marturisirea; iar in ora mortii sa fiu aflat pregatit, cuminecat si cu inima curata, si sa fiu aflat demn de Imparatia Ta cea vesnica. Amin.

@ Denise - imi pare rau ca TriRegnum nu mai este cu noi; ai deschis un subiect si atunci de intreb pe tine; exista cartea, pe care incerc sa o citesc de cate ori am ocazia - se numeste Psaltirea - si acolo sunt catismele - de la 1 la 20. Si, la fiecare catisma, aceasta este insotita de o rugaciune...Iti dau exemplul rugaciunii dupa a noua catisma...Nu te supara, dar un profan, ca mine, nu intelege sensul cuvintelor ...si citez (pag. 129 -
"..."Dupa A Noua Catisma"
Sfinte Dumnezeule,,,,Preasfanta Treime...Tatal nostru...
....
Apoi troparele, glasul al 2 -lea
.....etc. ce sa inteleg...

Acestea sunt inceputuri ale unor implorari (invocari) catre Divinitate (scuza-mi exprimarea - ca nu mi-a venit alta in minte) si dupa aia incepe rugaciunea in sine, bineintzeles dupa citirea psalmilor catsimei ( in acest caz ps. 64 - 69) ???

Exista o explicatie teologica cu implicatii asupra unor proani ca ine ca acestea toate, sa fie citite. Am gasit, toate aceste invocari introductive la acatistul sf. Mina. Acolo eraureproduse in intregime...
Deci...sunt ontrebari ale unui profan care crede. Stiu ca suna a erezie, dar vrea sa stiu si de ce trebuie sa cred astfel si nu altfel. Undeva Mantuitorul a spus cauta si vei gasi, bate si ti se va deschide...
Daca am gresit in exprimare - rog iertare
Eu caut si sper sa gasesc; eu intreb si sper sa mi se raspunda...
Pacat ca la alte topicuri, acest demers al meu a fost interpretat pe dos....Ei au gresit nu eu, ca mi-am permis sa doresc sa cunosc...
Cu mult drag si iertare pentru timpul rapit - ...

Cactus, departe de a fi experta in domeniu...
Din cate stiu catisma este o sectiune din Psaltire, o parte, o diviziune (pe modelul capitolelor) iar troparul o cantare bisericeasca mai scurta, de obicei de lauda a unui sfant sau a unei sarbatori bisericesti.
Sper sa iti fi fost de folos... Ah, da.."glasul" e ceva legat de muzica bisericeasca, dar aici chiar nu ma pricep -probabil o cheie muzicala...

PS. Si eu ii simt lipsa lui Tri...

Acest topic a fost editat de denise_d: 16 Oct 2004, 08:27 PM

Multzam: oricum, eu le citesc; cate o catisma pe zi. Ceva imi spune ca Tri revine, intr-o forma sau alta...in sensul bun - vreau sa spun. Nu ne lasa el....Itzi spun io ca vine. Poate cu alt nume, dar vine...

Nu ai pentru ce...sa speram ca va reveni

Vine el; crede-l pe taica cactus; precis....

Ce surpriză plăcută! După atîtea vorbe sterile şi încinse de prin "alte părţi" iată şi o boare răcoritoare din partea lui taica cactus, cel mereu surprinzător!

Îmi cer scuze pt intervenţie şi că-mi permit să dau sfaturi: încearcă, cactus, să stai de vorbă, prin viu grai, cu un om al bisericii, preot sau călugăr. Îţi va prinde bine!...

GLORIA IN EXCELSIS DEO

Mărire în cer lui Dumnezeu si pace pe pământ oamenilor de bună voinţă.
Te lăudăm.
Te binecuvântăm.
Te adorăm.
Te preamărim.
Doamne, Dumnezeule, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotputernic, îţi mulâumim Ţie pentru slava ta cea mare.
Doamne Fiule, Unul-născut, Isuse Cristoase, Doamne Dumnezeule, Mielul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui.
Care iei asupra Ta păcatele lumii, miluieşte-ne pe noi.
Care iei asupra Ta păcatele lumii, primeşte rugăciunea noastră.
Tu care şezi de-a dreapta Tatălui, miluieşte-ne pe noi.
Fiindcă Tu singur eşti Sfânt.
Tu singur Domn.
Tu singur Preaînalt, Isuse Cristoase.
Împreună cu Duhul Sfânt † întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.

Exista pe undeva pe internet slujbele crestine (botez, cununie, etc.) ? Ma intereseaza atat slujbele ritului occidental cat si oriental.

Scuze daca sunt off-topic dar nu stiu unde altundeva as fi putut pune intrebarea.

Va exista undeva pe Internet, insa nu stiu.
Ele sunt destul de asemanatoare, desi rugaciunile ca forma exterioara difera putin, ele in esenta reprezinta acelasi lucru.

Inorog, incerca o cautare pe Google. Uite ce am gasit deocamdata (dar sunt mai multe rezultate), sper sa-ti foloseasca.

http://scararai.tripod.com/slujba.html
http://www.desprecopii.com/info.asp?id=302

Multumesc ! Voi mai cauta.

Psalmul 30:

(...) Cîtă vreme am tăcut, se topeau oasele mele
în urlet, ziua întreagă.
Că zi şi noapte apăsa peste mine mîna Ta;
făcutu-sa vlaga mea ca paiul în dogoarea verii...

Atunci păcatul meu ţi l-am dezvăluit
şi greşeala mea nu am acoperit-o.
Zis-am: "voi mărturisi Domnului, împotriva mea,
fărădelegile mele".

Iar Tu ai iertat vina păcatului meu. (...)

Psalmul 50:

(...) Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrîntă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi (...)

Psalmul 142:

(...) Degrabă m-auzi Doamne, că a slăbit duhul în mine. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în morminte. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu (...)

Acest topic a fost editat de milimetru: 6 Jan 2005, 05:29 PM

PSALMVS 42

Judecă-mă, Dumnezeule, şi apără dreptatea mea de neamul păcătos, eliberează-mă de omul nedrept şi viclean.

Căci Tu, Dumnezeule, eşti tăria mea: pentru ce m-ai lepădat? Pentru ce umblu mâhnit când duşmanul meu mă necăjeşte?

Trimite lumina Ta şi adevărul Tău: ele m-au povăţuit şi m-au condus la muntele tău cel sfânt, şi la tabernacolul Tău.

Şi voi merge la Altarul lui Dumnezeu: la Dumnezeu care bucură tinereţea mea.

Pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul meu, Te voi lăuda în harpă, pentru ce eşti mâhnit suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi?

Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci îl voi lăuda pe El: mântuirea feţei mele şi Dumnezeul meu.

Slavă tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh.

Precum era la început, acum, şi în pururea şi în vecii vecilor. Amin.


- acest Psalm se canta mereu la Liturghia Romana inainte de a fi reformata, avea loc la piciorul Altarului, si alterna intre Preot si cantor.

Acest topic a fost editat de TriRegnum: 6 Jan 2005, 04:59 PM

Da ... Şi totuşi, între 2 rugăciuni dragi sufletului meu se inserează adeseori perioade de "secetă"... Atunci cuvintele nu-mi spun nimic, nu au nici o rezonanţă şi mă simt foarte "nebăgat în seamă". Evlavia coboară la minim, în ciuda eforturilor mele de a o resuscita. Am puternica impresie de "moară care macină în gol". Iar aceste momente nu sînt nici chiar atît de rare şi nici chiar atît de superficiale cum ar putea părea la o primă vedere. Multă vreme am simţit ca o mare durere suma acestor momente. Pînă într-o zi cînd cineva mai cunoscător decît mine mi-a spus cu blîndeţe: "Cum te simţi atunci?"; "Ca un cîine cu coada între picioare, părinte", am răspuns... "Şi cum te-ai simţi dacă în permanenţă, atunci cînd te rogi, ai simţi mîngîierea harului? Nu cumva te-ai simţi ca un cîine fudul, care ar privi pe toată lumea de sus şi pe el însuşi ca pe cineva? Ia seama fiule la smerenie!"

De atunci m-am liniştit. Voi fi fiind eu cu coada între picioare. Dar acum ştiu de ce. Şi - mai important - ştiu ce am de făcut!

Asemenea perioade au toti oamenii, chiar si persoanele consacrate indiferent de religie/confesiune, insa trec, numai Sfintii au fort in comuniune permanenta cu Dumnezeu insa nu de la inceputul vietii spirituale, ci treptat, ai rabdare si roaga-te.

Iti recomand o rugaciune oranduita prin vointa divina, data noua de Sfanta si Preacurata Fecioara Maria, rugaciune care face minuni: e vorba de Sfantul Rozariu.

Nici nu încape discuţie!

De altfel, în legătură cu Sf Rozariu, am "păţit-o" astă toamnă: mă întorc într-o seară de la serviciu obosit şi cătrănit de nu mai aveam suflu. Acasă, singur. Mă prăbuşesc într-un fotoliu, sleit. Înaintea ochilor, în bibliotecă, atîrna rozariul. Cam fără chef, recunosc, îl iau şi... încep să mă rog. Efectiv am simţit cum toată oboseala îmi dispare şi mă întremez şi fizic şi psihic!! Mai tîrziu, ca să fie şi un "capac" pus la toată "isprava", mă uit întîmplător pe calendar: era Sf Maria, regina Rozariului!

Nu ştiu dacă asta se cheamă minune, dar mi-au căzut tare bine acele momente!

Eu tind sa cred ca se cheama minune, Maica Sfanta te-a chemat la rugaciune.
Ai mare dreptate in ceea ce priveste Rozariul, e cu adevarat minunat.

Dragii mei,
Citind cartea "ICOANE SMERITE - din Sfanta Ortodoxie Romaneasca" de Ieromonah Petroniu Tanase, am gasit urmatoarea intamplare simpla, care m-a impresionat destul de mult, recunosc, de aceea... nu am nici puterea de a comenta ceva pe marginea ei... poate, insa, o faceti voi...

Părintele Ieromonarh Isidor
Nu se bucură de prea mare cinste în ochii confraţilor săi. Când mai ia un pahar este bun şi generos cu toţi; dar este om paşnic, smerit, cu chip cuvios, cu îmbrăcăminte curată şi îngrijită şi slujeşte la Sfântul Altar. Odată, după ce slujise la un Sfânt Maslu, o credincioasă care participase îmi spune: „Ce slujbă frumoasă şi ce preoţi cuvioşi; părintele cu barbă albă parcă-i sfânt". Şi acela era părintele Isidor.
Iata o intamplare din viata sa:
— într-o zi - povesteşte monahul Visarion, intrat de c*rând în cin şi care îşi dăruise mănăstirii toată agonisita sa de viaţă -, eram mâhnit sufleteşte şi am plecat singur prin livadă. Am ajuns şi la chilia părintelui Isidor. Sfinţia sa era afară lângă chilie şi cânta cântări bisericeşti. Când m-a văzut, s-a bucurat, m-a chemat înăuntru şi a vrut să mă cinstească cu ceva. I-am spus de mâhnirea mea iar el mi-a spus mai întâi câteva cuvinte de mângâiere, apoi a luat epitrahilul şi mi-a citit câteva rugăciuni înaintea icoanelor. Pe urmă a îngenuncheat şi el lângă mine şi a început a se ruga:
„Doamne, mângâie şi dă sănătate fratelui Vasile, că este om bun şi tot ce a avut ti-a dăruit ţie; Doamne, dă-i sănătate lui, iar boala lui să vină peste mine, că eu sunt păcătos, beţiv şi stricat. Eu să sufăr în locul lui, iar el să se facă sănătos, că este om bun şi nu un rău ca mine!"
„M-am cutremurat de rugăciunea părintelui Isidor - zice părintele Visarion; m-am uşurat şi mi-a fugit toată mâhnirea din suflet. Mi s-a întipărit pe veci în suflet, nu voi uita niciodată dragostea părintelui Isidor."

Frumos exemplu de sfintenie a sat parintele Isidor.

Sper ca nu te superi ;TriRegnum ,cind ai expus continutul psalmului :Nu este psalmul 42 ci psalmul 43 dupa biblia pe care eu o citesc!E adevarat?Oricum sint cuvinte frumoase si daca ajungem sa le rostim si sa stim caci Dumnezeu este cel ce ne ocroteste si ca din partea lui primim Lumina,intradevar credinciosia Lui ar trebui sa ne calauzeasca si dupa cum descrie in psalmul 42 cu 1 la 11 ar trebui ca sufletul nostru sa il doreasca Pe Dumnezeu!Da intradevar prin rugaciunile noastre daca am adresa din sinceritate aceste cuvinte atunci am sti caci El este mintuirea noastra si Dumnezeul nostru!Dar continutul psalmului 40 cu 1 la 17 ce spune?

Rugaciunea Sf. Ioan Hozevitul - Romanul

"Dumnezeule vesnic si Facatorule al tuturor lucrurilor Care, in neajunsa Ta bunatate, m-ai chemat din nefiinta la aceasta viata, Care mi-ai daruit harul botezului si al noii nasteri de sus, Care ai pus pecetea Sf. Duh pe madularele trupului meu in taina mirungerii, si Care mi-ai dat dorinta de a Te cauta, Tu, Singurul Dumnezeu adevarat, auzi rugaciunea mea.

Eu n-am viata, lumina, bucurie, intelepciune sau putere decat numai in Tine Dumnezeule. Nu indraznesc sa ridic ochii spre Tine din pricina nedreptatilor mele. Dar Tu ai spus ucenicilor Tai: " Tot ce veti cere cu credinta in rugaciune, veti primi ", si inca: "Tot ce veti cere in numele Meu, voi face", de aceea indraznesc sa Te chem: Curateste-ma de toata spurcaciunea trupului si a sufletului si invata-ma cum sa ma rog Tie.
Binecuvinteaza aceasta zi pe care mi-ai daruit-o mie, nevrednicului Tau rob. Prin puterea binecuvantarii Tale, fa-ma vrednic, in toata vremea si in tot locul, de a vorbi si de a lucra intru slava Ta cu suflet curat, cu smerenie, rabdare si dragoste, cu blandete, pace, fermitate si intelepciunea de a fi intotdeauna patruns de prezenta Ta. In nemarginita Ta bunatate, Doamne, arata-mi calea voii Tale, si daruieste-mi sa pasesc fara de pacat sub privirea Ta.

Doamne, Tu Care cercetezi inimile, stii de ce am nevoie, Tu cunosti orbirea si nestiinta mea, vezi necredincioasia si ratacirea mea; dar Tu cunosti si durerea mea, durerile inimii mele si suferintele sufletului meu. De aceea, Te rog, asculta-mi rugaciunea, si prin Sfantul Tau Duh arata-mi calea in care voi merge. Si cand inima mea vicleana ma va conduce pe alte drumuri, nu ma cruta, Doamne, dar da-mi putere pe calea sfinteniei Tale.

Prin puterea dragostei Tale, daruieste-mi sa ma alipesc de bine.
Pazeste-ma de tot cuvantul si de toata fapta aducatoare de moarte sufletului meu, de orice miscare ce ar putea sa Te jigneasca sau sa raneasca pe fratele meu. Invata-ma ce trebuie sa spun si cum trebuie sa vorbesc. Si daca voia Ta este sa tac, inspira-ma sa pazesc tacerea intr-un duh de pace care sa nu pricinuiasca nici o intristare si nici o paguba aproapelui meu.

Intaraste-ma pe calea poruncilor Tale, si pana la ultima mea suflare, nu ingadui sa ma departez de la lumina cuvintelor Tale, astfel ca poruncile Tale sa devina unica lege a fiintei mele atat in lumea aceasta, cat si in viata vesnica. Da, Doamne, Te rog, ai mila de mine, cruta-ma in necazul si in deznadejdea mea si nu-mi ascunde calea mantuirii.

Multe si mari sunt cererile mele, Doamne, si totusi eu nu uit uraciunea pacatului meu. Ai mila de mine, nu ma lepada de la Fata Ta din pricina indraznelii mele, ci mai vartos sporeste in mine aceasta indrazneala si daruieste-mi mie, celui mai rau dintre oameni, sa Te iubesc asa cum ai poruncit: cu toata inima mea, cu tot sufletul meu, cu toata mintea mea, cu toata puterea mea si cu toata fiinta mea.

Da, Doamne, prin Duhul Tau Cel Sfant, invata-ma bunatatea, viata dreapta si cunostinta; da-mi sa cunosc adevarul Tau, inainte de a ma pogari in mormant, lungeste-mi viata in aceasta lume pana ce-ti voi oferi o pocainta adevarata. Nu ma smulge la jumatatea zilelor mele, nici in rastimpul cand sufletul meu este inca orb. Si cand Iti va placea sa pui capat zilelor mele, spune-mi ceasul mortii mele pentru ca sa-mi pot pregati sufletul sa Te intalneasca. In acest ceas de temut, fii cu mine, Doamne, si daruieste-mi bucuria mantuirii Tale. curateste-ma de gresalele mele cele ascunse si de toata nedreptatea tainuita in mine, si daruieste-mi raspuns bun inaintea infricosatei Tale judecati.

Da, Doamne, in marea Ta milostivire si in nemarginita Ta iubire de oameni, primeste-mi rugaciunea".

Doamne ajuta!

Amin, Thelma!

SI EU SPUN UN ;AMIN!!Si intradevar ar fi placut si si intelept ca prin rugaciunile noastre sa staruim mereu in aceste lucruri si sa nu uitam caci sfintele scripturi sint insuflate de DUMNEZEU SI DE FOLOS ,CA SA NE INVETE,SA NE MUSTRE , SA NE INDREPTE SI SA NE DEA INTELEPCIUNE IN NEPRIHANIRE!Deci atunci noi in vietile noastre ca sa fim binecuvintati si rugaciunile noastre sa primeasca raspuns ce trebuie sa facem si cum sa traim?Cuvintele psalmistului din psalmul 128 cu 1 la 2 ce spune?Deci dragii mei continuati sa faceti ceea ce este scris in psalmul 136 cu 1 la26Fiinca ;In veac tine indurarea LUI!

Poate că o să zîmbiţi (sau şi mai rău...): uneori doresc să mă rog cînd sînt departe şi de casă şi de biserică, atunci cînd am timp liber şi cînd sînt întrunite condiţiile necesare de linişte, concentrare, insuflare etc. Printre rugăciunile mele favorite se află şi cea a Rozariului, rugăciune care presupune, printre altele, repetarea ciclică a lui "Bucură-te Marie...".

Problema e că de obicei folosesc acel şirag de bobiţe (numit tot aşa, rozariu), şirag ce nu prea poate fi purtat mereu şi mai ales nu poate fi "scos la vedere", întrucît stîrneşte cel puţin priviri curioase. Problemă!

De curînd cineva mi-a dat o idee năstruşnică: "Utilizează nene, telefonul mobil. Nimeni nu va schiţa nici o cît de mică curiozitate dacă va vedea că stai cu el în palmă". Mi-a arătat apoi cum să folosesc tastele în locul bobiţelor...

Am probat de curînd "metoda" şi mi-a plăcut! Funny, doesn't it?

o rugaciune-poezie :

'Bolnav sunt, Doamne, de nefericire
Si fiindca Tu esti tuturor si medic,
Si frate, si parinte, si iubire,
Pentru-al meu suflet da-mi un anestezic,

Mi-ntinde ca pe-un pat pe azi si inca
Comprese de iubire peste tampla
Si-mi toarna-n vene ca pe o morfina
Lumina nesfarsita din lumina.

Sunt chiar bolnav, imi arde fericirea
Si pulsul luat la suflet nu se simte
Singuratatea mi-a patruns in minte
Si-n carne-n chip de virus amagirea.

Bolnav sunt, Doamne, de nefericire
In ochi, in suflet, minte si-n cuvinte
Tu pune-mi palma dulce peste frunte
Si ma vegheaza Bunule, si da-mi
Pentru-al meu suflet, da-mi un anestezic...'

De infricosatoarea zi a venirii Tale si de dreapta judecata temandu-ma, Doamne, ma spaimantez si tremur, ca unul ce am multime de pacate. Ci, ca un Dumnezeu milostiv, mai inainte de sfarsit intoarce-ma si ma mantuieste, Mantuitorul meu, mult-Indurate ! Cand se vor pune scaunele la judecata, Doamne, si oamenii vor sta inaintea divanului Tau, atunci nu va fi mai de cinste imparatul decat ostasul, nici stapanul nu va fi mai presus de robul sau, ca fiecare din faptele lor, sau se va slavi, sau se va rusina !

Preacurata Fecioara, Maica lui Hristos, numai tu singura te-ai invrednicit de mari daruri, caci ai nascut cu trup pe unul din Treime, pe Hristos, Datatorul de viata, pentru mantuirea sufletelor noastre.

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat intru mila si necuprins intru indurare, Care singur esti din fire fara de pacat, si fara de pacat Te-ai facut om pentru noi, asculta in ceasul de acum, aceasta rugaciune umilita a mea. Sarac si lipsit sunt de fapte bune si inima mea mi s-a tulburat intru mine, Iar Tu, Doamne, Preainalte Imparate al cerului si al pamantului, stii ca toate tineretile mele le-am cheltuit in pacate si umbland dupa poftele trupului meu, m-am facut bucurie demonilor si am urmat in totul diavolului, tavalindu-ma totdeauna in noroiul poftelor. Stii ca intunecandu-mi-se gandul, din copilarie si pana acum, niciodata nu am voit sa fac voia Ta cea sfanta, ci robit fiind cu totul de poftele ce ma cuprind, m-am facut de ras si batjocura demonilor, nesocotind nicidecum cu mintea mea, ca-l nesuferita urgia maniei Tale asupra pacatosilor. Acum, gatita flind gheena focului si din aceasta pricina cazand in deznadajduire, inca n-am venit la simtul pocainlei, ci sunt putin si gol de dragostea Ta. Ca ce fel de pacat n-am facut cu ? Ce lucru dracesc n-am lucrat ? Ce fapta grozava si inversunata nu am savarsit cu sarguinta si peste masura ? Mintea mi-am intinat-o cu totul prin cugete trupesti; trupul mi l-am spurcat prin impreunari de tot felul; duhul cu totul mi l-am pangarit cu invoirea la pacat; toate membrele ticalosului meu trup le-am pus sa lucreze si sa slujeasca pacatului. Cine dar, nu ma va plange pe mine, ticalosul ? Cine nu ma va jeli pe mine, osanditul ? Pentru ca singur eu, Stapane, am intaritat mania Ta, cu singur am facut rautate inaintea Ta, intrecand pe toti pacatosii ce au fost in decursul veacurilor, pacatuind fara asemanare si de neiertat. Dar de vreme ce esti milostiv si mult-indurat, Iubitorule de oameni, si astepti intoarcerea pacatosilor, iata si eu ma arunc inaintea infricosatorului si groaznicului Tau divan si, ca si cand m-as atinge de preacuratele Tale picioare, strig din adancul sufletului catre Tine : milostiveste-Te, Doamne, iarta-ma, Imparate, ajuta neputintei mele, fa pogoramant fata de nedumerirea mea, ia aminte la rugaciunea mea si lacrimile mele nu le trece cu vederea ! Primeste-ma pe mine cel ce ma pocaiesc si ratacit fiind, intoarce-ma ; imbratiseaza-ma cand ma intorc si ma iarta, caci Tie ma rog. Pentru ca nu ai pus pocainta pentru cei drepti, nici iertarea pentru cei ce nu au gresit, ci ai pus pocainta asupra mea, pacatosul, pentru cele ce am lucrat spre intaratarea maniei Tale. Gol si descoperit stau inaintea Ta, cunoscatorule de inimi, Doamne, marturisindu-mi pacatele mele, pentru ca nu pot sa caut si sa privesc inaltimea cerului, fiind coplesit de povara pacatelor mele. Ci, lumineaza-mi ochii inimii mele si da-mi umilinta spre pocainta si zdrobire de inima spre indreptare, ca astfel cu buna nadejde si cu adevarata si deplina adeverire sa pasesc spre lumea cea de acolo, laudand si binecuvantand totdeauna preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
(Din rugaciunile dupa Catisma a 10-a)

---fragmente din lucrarea "Carte de intelegere a rugaciunilorde toate zilele si a slujbelor bisericesti" de IPS Gurie Grosu
Lămurirea rugăciunilor
Domnului Dumnezeu I se cuvine deplină slăvire, pentru că El este Fiinţa cea Prea înaltă şi cu totul desăvârşită. Puterea lui Dumnezeu, bunătatea, înţelepciunea şi sfinţenia Lui n-au margini. Slăvit este Dumnezeu în toate cele pe care le-a făcut şi ni le face nouă: El ne-a dat viata, El ne dă şi mijloacele de a o trăi după cuviinţă. Slavă lui Dumnezeu pentru toate pe care ni le trimite El, pentru bucurii, ca şi pentru încercări, căci El, Atotştiutorul, ştie ce ne trebuie tuturor şi fiecăruia spre mântuire. Iar dacă Domnului Dumnezeu I se cuvine slavă, apoi noi trebuie să-L proslăvim nu numai cu cuvintele, ci şi cu faptele, adică trebuie să le facem toate întru slava lui Dumnezeu, care este înţelepciunea, dreptatea şi bunătatea Lui. Ceea ce înseamnă că slava lui Dumnezeu cere şi de la noi fapte înţelepte, drepte, bune. Prin urmare, apropiindu-ne de rugăciune, adică de vorbirea cu Dumnezeu, trebuie mai întâi de toate să ne arătăm râvnitori în dorinţa noastră de a face toate întru slava lui Dumnezeu, iar numai după aceea să aducem Domnului cuvântul nostru de slavă, ca nu cumva să rămână faptele noastre în urma vorbelor noastre, ca în cazul fariseilor. Căci omul se cunoaşte după fapte, aşa cum pomul se cunoaşte după roade, drept care „nu oricine îmi zice: «Doamne, Doamne» va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri" (Matei 7,21).
Dorinţa de a face toate întru slava lui Dumnezeu o arătăm prin cuvintele:
în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Cu aceste cuvinte începem fiecare lucru şi tot cu ele îl încheiem. Rostindu-le, arătăm că dorim să facem totul şi până la capăt în numele lui Dumnezeu, adică întru slava şi cu ajutorul Lui. Pe Dumnezeu fi numim Tată, Fiu şi Duh Sfânt, pentru că El, după fiinţă, Unul este, dar în Trei Feţe, care toate au numele de Dumnezeu, pentru că deopotrivă sunt în putere şi în cinstire, şi laolaltă alcătuiesc Fiinţa cea nedespărţită şi mai presus de toate existenţele.
După aceasta zicem:
Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mi-luieşte-ne pe noi.
Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.în aceste rugăciuni, îl numim pe Fiul lui Dumnezeu lisus, nume care înseamnă „Mântuitor". Acest nume I-a fost dat Fiului lui Dumnezeu [la Buna Vestire] când S-a întrupat pentru mântuirea noastră. Pe lisus, Fiul lui Dumnezeu, îl numim totdeodată Hristos, ceea ce înseamnă „Uns". Aşa îl numeau proorocii Vechiului Testament, care au prezis arătarea Sa pe pământ cu putere deplină, pentru împlinirea lucrării Sale. Pe lisus Hristos, Domnul, îl rugăm să ne miluiască pe noi, păcătoşii, pentru rugăciunile Maicii Sale şi ale tuturor Sfinţilor, adică să ne facă nouă milă, necăutând la păcatele noastre.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.în aceste rugăciuni, arătăm:
1) că lui Dumnezeu I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea;
2) că egală slavă sau mărire se cuvine Celor Trei Feţe dumnezeieşti: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Dum-nezeu-Duhul Sfânt;
3) că slava sau mărirea I se cuvine lui Dumnezeu şi în această vreme (acum), şi totdeauna (pururea), şi a Lui va fi veşnic (în vecii vecilor).
Rugăciunea vameşului
Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!
Această rugăciune ne-a dat-o Domnul lisus Hristos într-una dintre pildele Sale, cea a fariseului şi a vameşului. Tâlcul pildei este că păcătosul pocăit are mai mare trecere înaintea lui Dumnezeu, deci va fi mai îndreptat şi mai aproape de mântuire, decât fariseul mulţumit de sine. Ca vameşul păcătos, îl rog şi eu pe Domnul să fie milostiv cu mine, păcătosul, şi să nu mă judece aspru pentru păcatele mele.
Rugăciunea aceasta a vameşului este una dintre lecţiile de rugăciune pe care ni le dă Mântuitorul. Ea se regăseşte în Rugăciunea lui Iisus (vestita rugăciune isihastă, numită uneori „a inimii", alteori „a mintii", după una sau alta dintre particularităţile ei): Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa), pe care călugării trebuie să o rostească neîncetat. Dar şi mirenii o pot rosti în şoaptă sau în gând, oriunde şi oricând, pentru a nu-L uita pe Hristos nici o clipă, a-L preaslăvi pe El şi a se smeri pe sine.
Rugăciunea constă, la început, în repetarea cât mai frecventă a cuvintelor ei, rostite cu buzele, în şoaptă, apoi mental, cu atenţia îndreptată asupra sensului fiecărui cuvânt. Motivaţia repetiţiei nu este atât înduplecarea lui Dumnezeu prin insistenţa cererii, cât prezenţa lui Hristos în Numele Său. Năzuinţa celui ce se roagă astfel este să se pătrundă cât mai mult de această prezenţă, până a atinge acea stare de care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel: „... şi nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel ce trăieşte în mine" (Galateni 2,20). Se ascunde în râvna rugătorului isihast dorinţa de a-L cunoaşte pe Cel prin Care lumea s-a făcut, dar pe Care lumea nu L-a cunoscut, dorinţa de a-L primi pe Cel ce întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit (loan l, 11-12). Rugăciunea repetată dovedeşte că cel ce o face a auzit în duhul lui şi crede că s-a apropiat împărăţia Cerurilor - Vestea cea Bună a Noului Testament , o doreşte şi răspunde poruncii Mântuitorului „Privegheaţi şi vă rugaţi..." (Matei 24, 42 şi 25, 13) şi îndemnului apostolic „Rugaţi-vă neîncetat!" (II Tesa-loniceni 5, 17). Neîncetata chemare a Numelui e una cu chemarea „Amin! Vino, Doamne lisuse!" ca răspuns la făgăduinţa Mântuitorului „Da, vin curând" din finalul Apocalipsei Sfântului loan (22,21 )6.
c*răţirea minţii de mulţimea haotică a gândurilor deşarte şi înlocuirea lor cu rugăciunea continuă nu se face prin inhibarea vreunor mecanisme sau funcţii cerebrale şi stimularea expresă a altora, ci pe cale spirituală, prin alungarea duhurilor rele (care favorizează haosul mental) cu puterea sfinţitoare a dumnezeiescului Nume. După o vreme, osteneala rostirii dispare şi rugătorul se trezeşte cu rugăciunea venindu-i de la sine în minte, rostindu-se singură.
Aceasta se cheamă că „a dobândit rugăciunea minţii". Mintea lui e chemată cu blândă insistenţă să coboare spre inimă. S-a spus că drumul cel mai lung pe care îl are de parcurs omul este cel de la mintea până la inima sa - adâncul de sfinţenie al fiinţei noastre, în care însuşi Duhul Sfânt îşi află sălaş. Pe drumul ei spre inimă, mintea se deşartă de limbile lumii acesteia. Actul rostirii este înlocuit, în afară, cu lacrimile care izvorăsc involuntar, cu iubire şi recunoştinţă. Tămâiat şi străluminat, omul descoperă, pentru întâia oară în existenţa lui conştientă, înariparea propriului său suflet, în „cămara cea ascunsă", locul tainic menit rugăciunii (vezi Matei 6, 6), omul nu poate intra decât îmbrăţişat de Cel ce „vine slăbiciunii noastre în ajutor", de Duhul Care „mijloceşte pentru noi cu suspine de negrăit" (Romani 8, 26). în cele mai dinlăuntru e rugăciunea cea adevărată, cea dincolo de rugăciune, marea amuţire la vederea slavei lui Hristos. Părinţii isihaşti numesc această tainică trăire „odihna săltătoare".
Desigur, calea rugăciunii isihaste nu este tocmai atât de „netedă" cum am prezentat-o pe scurt aici, iar practicarea ei adâncită şi permanentă are nevoie de binecuvântare şi de pricepută îndrumare duhovnicească.

Rugăciunea adresată Sfântului Duh
împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne c*răţeşte pe noi de toată întinăciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.Această rugăciune o aducem Sfântului Duh, a Treia Persoană a Preasfintei Treimi. Pe Duhul Sfânt îl numim:
1) „împărat ceresc", pentru că El este Domnul a toată lumea şi are Scaunul slavei Sale în cer, unde vieţuiesc Sfinţii îngeri, care totdeauna împlinesc voia Lui; spre cer întoarcem şi noi privirile în vremea rugăciunii, lăsând toate cele pământeşti;
2"Mângâietor", pentru că El mângâie oamenii în nevoi şi în mâhniri, aducându-le bucurie alinătoare;
3)„Duhul adevărului", pentru că El, Care şi prin prooroci a grăit, descoperă oamenilor adevărul şi-i învaţă binele şi dreptatea;
4) „Care pretutindenea eşti", pentru că El „suflă unde vrea" şi nu este loc unde n-ar fi El;
5) „[Care] toate le împlineşti", pentru că El, aflându-se în tot locul, umple cu energiile Sale, cu mulţimea infinită a harurilor, lumea întreagă, plinind tot ceea ce lipseşte;
6) „Vistier al bunătăţilor", adică păzitor al comorilor binelui şi izvor atot ce-i bun;
7) „Dătător de viaţă", pentru că El a zidit lumea şi păzeşte viaţa tuturor făpturilor, şi le dăruieşte oamenilor har de sfinţenie; 8) „Bun", pentru că el este Bunătatea supremă, şi ne arată nouă mila Sa, necăutând la aceea că noi nu suntem vrednici de ea.
Lăudând cu asemenea numiri pe Sfântul Duh, îl rugăm să fie în sufletele noastre, să se sălăşluiască într-însele ca într-un lăcaş al Său, să le cureţe de toată spurcăciunea păcatului şi, prin aceasta, să ne mântuiască de veşnica pedeapsă.
Rugăciune către Preasfânta Treime
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, cu-răţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluieşte (de 3 ori).
în aceste rugăciuni, îl numim pe Dumnezeu: „Sfânt", pentru că în El nu este păcat; „tare", pentru că e atotputernic; „fără de moarte", pentru că e veşnic, totdeauna a fost, este şi va fi; „Preasfântă Treime", pentru că El este Unul după Fiinţă, însă în Trei Feţe [Persoane sau Ipostasuri]; „Domn şi Stăpân", pentru că El domneşte peste tot şi pe toate le stăpâneşte.
îl rugăm pe Dumnezeu să ne arate mila Sa nouă, păcătoşilor, astfel:
1) El, Domnul, să cureţe păcatele noastre, adică să cureţe sufletele noastre înnegrite de faptele, cuvintele, dorinţele şi cugetările cele potrivnice voii lui Dumnezeu;
2) El, Stăpânul, „să ne ierte fărădelegile noastre", adică să ne scape de pedeapsă pentru toate câte le-am făcut împotriva legii lui Dumnezeu;
3) El, Sfântul, să ne cerceteze, adică, nebăgând în seamă negreaţă păcătosului nostru suflet, să intre într-însul şi să-l vindece de toată neputinţa (slăbiciunea), dându-i puterea facerii de bine.
La sfârşitul rugăciunii, ne arătăm nădejdea că Domnul ne va milui nu după vrednicia noastră, care nu-i niciodată destulă, ci pentru slava numelui Său; ne va milui pentru că El, Atotbunul, voieşte să ne ajute nouă; El, Atotştiutorul, ştie cum să ne ajute; El, Atotputernicul, are putere de a ne ajuta.


Rugăciunea Domnului [Domnească]
Domnul lisus Hristos ne-a dat nouă, creştinilor, rugăciunea Sa şi, prin această rugăciune, ne-a învăţat cum trebuie să cinstim pe Dumnezeu şi ce putem să cerem de la Dânsul. Hristos ne spune că Dumnezeu este Tată milostiv, Care ne iubeşte ca un părinte pe fiii săi, mâhnindu-Se când facem rău şi bucurându-Se când ne întoarcem de la rău spre bine. Hristos L-a numit pe Dumnezeu „Tatăl ceresc", nu pentru că Dumnezeu vieţuieşte numai în cer (Dumnezeu este pretutindenea, mai presus de spaţiu şi timp), ci pentru că acolo se află Sfinţii îngeri, care fac toate spre slava lui Dumnezeu şi întru toate se supun voii Lui, iar după pilda acelora s-ar cuveni să vieţuim şi noi. Hristos ne-a poruncit să-I cerem lui Dumnezeu ajutor pentru ca
1) să trăim cu sfinţenie, cinstind prin aceasta numele lui Dumnezeu,
2) să fim părtaşi împărăţiei lui Dumnezeu încă de aici, de pe pământ, şi
3) întru toate să ne supunem voii Lui.
Noi, oamenii, avem nevoi pe care Sfinţii îngeri nu le cunosc, nu le simt: avem trupul, care suferă de frig, de foame, de boală; avem sufletul, plin de păcate şi muncit de conştiinţa vinovăţiei. Hristos ne-a dat voie să-I cerem lui Dumnezeu, ca Părintelui celui plin de milostenie, toate cele trebuincioase şi pentru sufletul şi pentru trupul nostru - iertarea păcatelor şi ajutor pentru a nu cădea iarăşi în ele. El ne-a încredinţat că putem avea nădejde că vom primi cele cerute, deoarece Dumnezeu ştie ce ne trebuie nouă, poate să ne dea toate cele trebuincioase şi voieşte să ne ajute, ca un bun şi iubitor de oameni.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ; pâinea noastră cea spre fiinţă [variante: cea de-a pururea, cea de toate zilele] dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean [variantă: de cel rău]. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea aceasta se numeşte „Rugăciunea Domnului" sau „Domnească", pentru că ne-a fost dată de Domnul lisus Hristos (vezi Matei 6, 9-13; Luca 11, 2-4). Ea începe cu o chemare, e alcătuită din şapte cereri şi se sfârşeşte cu o slavoslovie [slăvire, doxologie].

Chemându-L, îl numim pe Dumnezeu „Tatăl nostru", pentru că, prin lisus Hristos, Dumnezeu, după mila Sa, ne-a numit pe noi, creştinii, fii ai Săi, ne iubeşte ca un părinte şi ne ajută în tot lucrul bun; pentru aceasta noi suntem datori să ne îndreptăm către Dânsul cu dragoste şi nădejde, ca nişte copii către Părintele lor. îl numim pe Dumnezeu „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri", pentru că Dumnezeu, pretutinde-nea fiitorul, are scaunul slavei Sale în cer, unde vieţuiesc Sfinţii îngeri; prin această numire ne aducem aminte că, începând rugăciunea, trebuie să ne înălţăm cu gândul la cele cereşti, iar nu să stăruim în cele pământeşti, supuse stricăciunii.
Către Dumnezeu, Părintele nostru ceresc, îndreptăm, înainte de toate, cererea aceasta: „Sfinţească-se numele Tău". Cu aceste cuvinte îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute nouă, copiilor Săi, a vieţui cu sfinţenie, întru faceri de bine, şi a răspândi cu faptele noastre cele bune slava sfântului Său nume între oameni, astfel încât şi ei, văzând bunătatea faptelor noastre creştineşti, să-L slăvească pe Tatăl nostru Cel din ceruri.
A doua cerere către Dumnezeu: „Vie împărăţia Ta". Cu aceste cuvinte cerem ca Domnul, Care a întemeiat împărăţia harului Său, Biserica lui Dumnezeu, şi ne-a primit pe noi, creştinii, în această împărăţie a Sa, să ne ajute să fim adevăraţi fii ai împărăţiei Sale pe pământ, adică să fim creştini nu numai cu numele, ci şi cu viaţa.
A treia cerere: „Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ". Prin aceste cuvinte Il rugăm pe Dumnezeu să ne ajute nouă, copiilor Săi şi membrilor împărăţiei Sale, a îndeplini aici, pe pământ, voia Lui, aşa cum nesmintit o îndeplinesc Sfinţii îngeri în ceruri, iar o dată cu aceasta arătam şi disponibilitatea noastră de a primi de la Dânsul tot ce va binevoi să ne dăruiască, după mila, puterea şi înţelepciunea Sa.
A patra cerere: „Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi". Cu aceste cuvinte, îi cerem lui Dumnezeu să ne dea El pentru ziua de azi toate cele de trebuinţă traiului nostru trupesc şi sufletesc: hrană, sănătate, îmbrăcăminte, adăpost, dar mai ales învăţătură în cuvântul lui Dumnezeu, care este pâinea cea duhovnicească. Implicit e vorba, desigur, şi de hrana euharistică, de cuminecarea cât mai deasă cu trupul Domnului, după rânduiala celor din vechime.
A cincea cerere: „şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri". Prin greşeli se înţeleg păcatele de tot felul. Noi cerem astfel Domnului să ne ierte păcatele noastre, recu-noscându-ne noi nedesăvîrşirea şi căindu-ne din pricina ei. „Greşiţii noştri" sunt cei ce n-au împlinit vreo voie de-a noastră, sau ne-au scârbit cu ceva, sau ne-au lezat în vreo privinţă oarecare. Noi îi cerem lui Dumnezeu să ne ierte greşelile noastre faţă de El, precum şi noi ne angajăm să iertăm greşelile fraţilor noştri faţă de noi. Suntem datori în faţa lui Dumnezeu să-i iertăm pe cei ce ne-au greşit, căci dacă nu-l vom ierta pe aproapele nostru, atunci nici Dumnezeu nu ne va ierta lesne pe noi: trebuie să ştim nu numai a cere iertare, d şi a da iertare, căci „dăruind, vom dobândi".
A şasea cerere: „Şi nu ne duce pe noi în ispită". Ispitele sunt acele împrejurări ale vieţii când putem să cădem uşor în păcat, din pricina uneia sau alteia dintre slăbiciunile noastre omeneşti. Ispitele vin de la neputinţa trupului nostru, de la pilda cea rea a oamenilor rătăciţi, de la înduplecările cele viclene ale diavolului, îl rugăm pe Dumnezeu să îndepărteze de la noi aceste ispite sau să nu ne lase a cădea în ele. Iar dacă Dumnezeu binevoieşte ca prin felurite încercări să ne întărească pe noi în viaţa cea bună, îi cerem să ne ajute a le birui până la capăt, a ne învăţa minte din toate şi a ne păzi de păcat.
A şaptea cerere: „ci ne izbăveşte de cel viclean". Prin aceste cuvinte cerem de la Domnul să ne scoată din toate relele, nevoile şi necazurile, să ne apere de insuflările amăgitoare ale diavolului, să nu lase sufletele noastre pradă beznelor iadului.
După aceste şapte cereri, care cuprind tot ce este mai de folos vieţii şi mântuirii noastre, încheiem cu o cuvântare .de slavă (slavoslovie), prin care noi îl preamărim pe Dumnezeu-Unul în Trei Feţe şi ne arătăm nădejdea că vom primi cele cerute cu inimă curată: „Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava", adică: „Doamne, noi cerem de la Tine toate bunătăţile, pentru că Tu împărăteşti peste toate, şi deci întru a Ta putere împărătească se află cele cerute de noi, şi în a Ta veşnică slavă stă a fi bun şi milostiv făpturii Tale".

Urmatoarele rugaciuni sunt scrise dupa preacuviosul Thicara, care odinioara a stralucit in viata inalta a nevointei. Rugaciunile Thicara se numara de sapte veacuri intre comorile Bisericii Rasaritului, si cuprind preafrumoase slavoslovii si rugaciuni de pocainta catre Preasfanta si Incepatoarea de viata Treime...

Mărturisindu-mă Ţie, Doamne, întru toată inima mea; plec genunchii trupului şi ai sufletului, mărturisesc Ţie, Dumnezeului meu, toate fărădelegile mele; primeşte rugăciunile mele şi dăruieşte mie, păcătosului, plângere spre a mă plânge pe mine, ca să nu mă plâng în veci fără de folos, că tot păcatul l-am făcut eu, ticălosul, că mi-am întinat trupul şi sufletul şi, adeseori făgăduind să mă pocăiesc, de atâtea ori iarăşi în aceleaşi păcate am căzut; mai lesne picăturile ploilor se vor număra decât mulţimea păcatelor mele, căci toată simţirea mea, nenorocitul, şi toate mădularele le-am întinat, le-am stricat, le-am netrebnicit şi numai una şi singură scăpare am, Doamne, la iubirea Ta de oameni; pentru aceasta rog bunătatea Ta cea negrăită, iartă toate greşelile mele, care şi câte în toată viaţa mea am făcut, pe care ochiul Tău cel ce nu se înşală pe fiecare în parte le ştie. Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, că binecuvântat eşti în veci. Amin.

(Apoi Psalmul 50 si rugaciunea aceasta in loc de Fericiti...,, care se zice numai lunea.)
Stăpâne, Doamne, Cela ce eşti nevăzut atotţiitor şi necuprins cu mintea, Dumnezeule al tuturor, Cela ce singur eşti bun şi iubitor de oameni, bogat în milă şi neînţeles în îndurări, ascultă-mă pe mine, păcătosul care în ceasul acesta pomenesc în această rugăciune a mea fărădelegile şi faptele mele cele spurcate ce întotdeauna mi s-au întâmplat, şi dăruieşte-mi inimă sârguitoare, Unule îndurate şi întru tot Bunule; dezleagă, Doamne, împietrirea inimii mele celei alunecăcioase, dăruieşte-mi lacrimi de umilinţă ca întru ele să Te rog. Ascultă, Stăpâne, fii milostiv mie, Doamne, şi în rugăciunea mea aceasta vrednică de jale şi plină de durere, ca ieşită din inimă stricată şi neruşinată, din limbă vinovată şi necurată, din buze murdare şi molipsite, nu închide urechile îndurării Tale.
Păcătuit-am, Doamne, păcătuit-am şi cunosc fărădelegile mele; nu sunt vrednic să caut la înălţimea cerului, fiind gârbovit de mulţimea fărădelegilor mele; că Tu cunoşti, Preaînalte împărate, că nemăsurat este numărul faptelor mele celor nelegiuite şi ca dobitocul şi nu omeneşte m-am purtat şi dincolo de iertare sunt greşelile mele; că nu sunt vrednic eu, murdarul şi spurcatul, nici lumina soarelui acestuia a o privi, nici a mă împărtăşi cu cinstitele Tale Taine, pentru că toată fărădelegea, curvia, preacurvia, amestecarea de sânge, sodomia, malahia, uciderea, nedreptatea, lăcomia, pizma, beţia, neorânduiala şi desfrânarea, şi orice altă pierdere de mântuire şi necuviinţă am săvârşit eu, nemintosul. Iar după ce am luat sfânta schimă eu, neruşinatul, cu lăcomia pântecelui, iubirea de plăceri, vorbirea deşartă, grăirea de rău, osândirea, lăudarea, minciuna, înalta cugetare, mândria, mâncarea pe ascuns, mânia, stăpânirea peste multe averi, grăirea împotrivă, dorinţa de a plăcea oamenilor, făţărnicia si cu toată altă viclenie satanică mi-am pierdut vremea eu, ticălosul, mai mult decât oricare om cu neasemănare căzând şi fără iertare şi nu este fel de păcat pe care nu l-am făcut înaintea Ta eu, mişelul.
Deci pe care să le spun început al mărturisirii mele, de copil şi până acum în desfrânare cheltuindu-mi viaţa mea ? Si pe care lăsare de păcat să îndrăznesc a o cere întâi, după ce pentru păcate în cunoştinţă cu neiertare am lucrat ? Din copilărie m-am făcut vas netrebnic si necinstit, în fărădelegi întreg făcându-mă vrednic de blestemat, şi în tot păcatul spurcându-mă. Şi Tu, pentru nemărginitele Tale îndurări, trecând cu vederea fărădelegile mele, adesea m-ai adus la pocăinţă spre a mă c*răţa şi de atâtea ori s-a umplut ticălosul meu suflet de dulceaţa dragostei şi a harului Tău. Dar eu, nefericitul, iarăşi m-am făcut întărâtor, rău preţuind darurile harului Tău, mai rele decât cele dintâi păcătuind eu, nemintosul. De care iertare deci sunt vrednic eu, nefericitul ?
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale. Miluieşte-mă în dar, pe mine cel vrednic de a fi urât şi blestemat. Miluieşte-mă pe mine, cel ce în cunoştinţă păcătuiesc şi de voie m-am afundat în plăceri şi în patimi. Miluieşte-mă pe mine, cel ce m-am făcut pricină de batjocură dracilor şi următor voii acestora. Miluieşte-mă pe mine, cel plin de muşcaturi care au intrat în putrejune şi necunoscător de răutatea lor. Miluieşte-mă pe mine, carele mă arăt că mă deosebesc şi totuşi cuget la cele lumeşti. Miluieşte-mă pe mine, cel ce adeseori m-am bucurat de harul Tău şi peste măsură fără frică rău preţuindu-l şi în desfrânare toată vremea vieţii mele cheltuindu-o.
Iată, Doamne, înaintea ochilor am negrăita Ta îndelungă răbdare şi greşelile mele cele nenumărate. Dă-mi, Stăpâne, umilinţă şi lacrimi ochilor mei, ca să mă plâng pe mine ziua şi noaptea în toată viaţa mea, ca să aflu milă cel ce sunt fără apărare, când va tremura tot sufletul la şederea Ta de faţă cea înfricoşătoare, când se vor face descoperirea şi arătarea celor în ascuns lucrate, când, vădirea gândurilor şi cercetarea aducerilor-aminte şi mustrările conştiinţelor şi pedepsele nemuritoare ale dispreţuitorilor care ca mine au lepădat sfintele şi mântuitoarele Tale porunci, cum oare mă voi afla eu, păcătosul, în ceasul acela înfricoşător, când te vei pogorî Tu, Judecătorul, cu mânia şi cu urgia nesuferită ? Când va tremura tot pământul ca apa mării şi munţii vor fi văzuţi că se topesc ca ceara de la faţa focului, iar marea se va zbârli şi se va micşora foarte de frica slavei Tale ? Cum oare mă voi afla eu, păcătosul, când ne vom înfăţişa fiecare ruşinos, insuflând privitorilor milă, plecat cu genunchii şi cu mâinile şi dureros la cercetarea cu de-amănuntul a celor petrecute întru noi până şi a mişcărilor minţii ? Vai mie, cine oare nu se va învinui pe sine în înfricoşătorul ceasul acela ? Că nu se va îndrepta înaintea ta nimeni dintre cei vii. Nici îngerii nu sunt fără prihană înaintea măreţiei Tale, căci şi cei puternici puternic vor fi cercetaţi; şi căruia s-a dat mult, mult i se va cere. Si, pe cât cineva împărtăşit fiind de binefaceri a păcătuit, pe atâta cu dreptate va suferi pedepse de la tine, Dreptul Judecător.
Vai mie, Doamne, că adesea m-am bucurat de harul Tău, mi-ai dăruit luminarea cunoştinţei, m-ai călăuzit în căile vieţii şi alte foarte multe binefaceri mi-ai dăruit. Dar eu, ticălosul, pe toate acestea uitându-le, m-am arătat nedrept faţă de Binefăcătorul, păcătuind mai rău ca înainte. Vai mie, Doamne, că în judeţul conştiinţei mele, fără vreun călău, pururea mă învinuiesc pe mine, atât când aleg eu, nebunul, plăceri şi patimi în locul fricii şi dragostei Tale, cât si când ocărăsc îndrăznirea inimii mele şi cerşesc harul tău şi mă văd jalnică privelişte sfinţilor Tăi îngeri.
Ci Tu, Doamne, ca un milostiv şi răbdător al răului, îndură-Te spre mine, cel ce sunt pomenitor de rău şi nemilostiv, şi mă miluieşte pe mine, cel nesimţitor şi iubitor de sine-mi, Preaîndurate, pe mine, cel ce m-am orbit cu plăcerile şi cu patimile. Miluieşte-mă pe mine, cel ce pe din afară - smerit cugetător, iar cu sufletul - înalt cugetător. Miluieşte-mă pe mine, cel din nepăsare rămas înapoi cu înfrânarea şi departe fiind de patrie. Miluieşte-mă pe mine, cel dispreţuitor şi făţarnic, cel limbut şi răspândit, mincinos, fur şi lacom. Miluieşte-mă pe mine, cel nemilostiv şi neîndurat, că nevrednic sunt de orice milă eu, nefericitul. Miluieşte-mă pe mine, curvarul, preacurvarul, malahistul şi desfrânatul şi cel preaplin de orice altă ruşine. Miluieşte-mă pe mine, cel ce în păcate toată viaţa mea am cheltuit-o şi mai presus decât tot omul am întărâtat bunătatea Ta. Căci dacă şi până la cuvânt nefolositor şi cugete murdare, şi până la viclene aduceri-aminte stă înainte înfricoşătoare cercetare, ce apărare voi avea eu, mişelul, pentru asemenea şi atât de mari spurcări ale mele? De ce iertare să mă învrednicesc, greutate de nenumărate fărădelegi zăcând împrejurul meu şi netânguindu-mă cu amar spre a mă pocăi cum trebuie ? Îndură-Te, dar, spre mine, cel nemintos, şi dăruieşte-mi, Dătătorule de viaţă, pocăinţă întreagă, inimă umilită şi lacrimi neîncetate, ca de aici să mă plâng pe mine şi să capăt îndurare, în ceasul acela înfricoşător fiind fără apărare.
nţeleg faptele mele eu, nefericitul, şi tremură sufletul meu. Văd nepăsarea mea şi tremură oasele mele. Văd lenea mea şi inima mea se chinuieşte. Vai mie, nefericitului, mă tem să nu aud glasul acela înfricoşător: „nu vă cunosc pe voi". Să nu aud hotărârea aceea înfricoşătoare: „duceţi-vă de la Mine". Să nu fiu trecut în partea cea de-a stânga şi în rândul caprelor să fiu aşezat. Să nu mă alunge cu sabia în gheena îngerul crud şi nemilostiv. Să nu fiu trimis în focul cel nestins cu cei ce si-au primit de aici bunătăţile, iubitor de plăceri fiind. Să nu fiu osândit cu cei mândri, mândru fiind, în întunericul cel mai dinafară, unde sunt plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Nu în locul celor ce aşteaptă a căpăta, peste nădejde, să dau de munci nemuritoare, unde cu desăvârşire nu este picătură de apă sau altă oarecare slăbire, ci întuneric şi strâmtorare, glasuri de tânguire şi plângere nemângâiată, foc întunecos si nesfârşit şi cu adevărat moarte fără de moarte.
Vai, suflete ticăloase, acestea înţelegându-le, pentru ce eşti fără de grijă ? Pentru ce uiţi ca un nesimţitor şi încă mai păcătuieşti ? Pentru ce cu amar nu te tânguieşti, sub judecată fiind, până este vreme ca să ţi se primească lacrimile ? Vai, suflete ticăloase, cât vei plânge acolo zilele şi ceasurile pe care în deşert le-ai cheltuit? Căci, iată, ne-a pus Domnul aceste puţine zile de luptă şi în fiecare zi ne biruim şi ne facem netrebnici. Vai, suflete ticăloase, cât vei plânge cu amar urlând de durere, când vei vedea că se încununează cei ce până la sfârşit au suferit înfrânarea şi strălucesc ca soarele şi sunt aduşi în împărăţia ce rămâne de-a pururi, iar tu, pentru lene, vei fi dus la durere şi ruşine.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, căci, lipsit fiind de orice apărare, numai această rugăciune, cu îndrăznire, în zdrobirea inimii, strig către Tine. Miluieşte-mă pe mine, cel afundat în păcate, cel întunecat cu mintea, cel sărac din nepurtare de grijă, şi gol, şi robit. Miluieşte-mă pe mine, cel întinat cu lăcomia pântecelui şi înnegrit cu plăcerile şi osândit cu patimile. Miluieşte-mă pe mine, cel ce în toată viata mea Te-am întărâtat în toată ziua şi în tot ceasul cu faptele, cu cuvintele şi cu cugetele. Miluieşte-mă pe mine, cel înstrăinat de ascultarea Evangheliei şi dispreţuitor al înfricoşătoarelor şi sfintelor Tale porunci. Miluieşte-mă pe mine, călcătorul învoielilor ce am făcut înaintea şederii Tale de faţă şi a sfinţilor Tăi îngeri.
Cu adevărat nevrednic sunt de cercetarea Ta, Doamne, şi de chemarea sfântului Tău Nume. Cu nevrednicie văd eu, ticălosul, înalţimea cerului Tău. Cu nevrednicie caut la lumina soarelui Tău. Cu nevrednicie calc pe faţa pământului Tău. Cu nevrednicie răsuflu văzduhul Tău. în dar mântuieşte-mă pe mine, ticălosul, pentru îndurările Tale, fiindcă toată felurimea muncilor după faptele mele, fără îndurare mi se potriveşte mie. Nici un bine n-am făcut înaintea Ta. Dar numai aceasta cunosc, că Tu eşti Dumnezeul meu, afară de Tine, pe alt Dumnezeu nu ştiu. Căci nu este altul, fără numai Tu singur făcătorul a toată făptura.

Doamne, nu uita îndurările Tale, să nu biruiască mulţimea fărădelegilor mele îndurarea Ta cea nemărginită, ci ca Dumnezeul milei şi al îndurărilor, ca Dumnezeul pocăintei şi al mângâierilor, fiindcă primeşti cu bunăvoinţă pe toţi cei care din veac se pocăiesc înaintea Ta, primeşte şi întoarcerea şi pocăinţa mea, a păcătosului, şi şterge toate păcatele mele şi iartă mulţimile nemărginite ale fărădelegilor mele şi nu-mi răsplăti după lucrările mele cele urâcioase. Nu lăsa în priveliştea a toată lumea să se arate biruitoare mişeliile mele. Nu vreau să mă înfăţişez la Judecată osândind cu necinste nesimţirea mea, căci eu sunt marea fărădelegilor de trei ori ticălosul.
Ascultă, Stăpâne, graiurile gurii mlmele şi primeşte pocăinţa şi mărturisirea păcătosului şi netrebnicului robului Tău şi nu mă da iarăşi, pentru negrija mea, poftelor satanei, ci izbăveşte-mă de toată pofta dobitocească şi de patimile necinstite, înţelepţeşte-mă în toate zilele întru tăria de a mă pocăi cu sârguinţă pentru păcatele mele, ca să nu se înnoiască iarăşi întru mine nepăsarea şi, fără nici o durere fiind, să rămână neiertate, şi, degrabă viindu-mi moartea, să se afle cu mine şi să fiu aruncat cu cei fără de lege în adâncul întunecat şi foarte amar al iadului, unde sunt nenumărate şi felurite deosebiri ale muncilor nesuferite şi nebiruite. învredniceşte-mă să stărui în toată râvna de a-Ti plăcea Ţie, să trec prin înfrânare lupta ce-mi este pusă înainte şi să fac fapte vrednice de pocăinţă, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare si ale tuturor sfinţilor Tăi, că binecuvântat eşti în veci. Amin.

Acest topic a fost editat de Clopotel: 9 Jul 2005, 12:36 PM

Nu stiu daca s-a mai discutat lucrul asta pe acest thread... am incercat sa il citesc pe tot, dar e prea lung pentru timpul meu scurt .
Doresc sa aduc in discutie o intrebare: De ce trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu ?
Eu voi raspunde cu 2 motive dupa care las firul deschis la aceasta intrebare
1. Insusi Dumnezeu ne incurajeaza sa facem lucrul acesta (Filipeni 4:6, 7 - Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţămiri./ Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus. ). Si de asemenea avem asigurarea ca El chiar ne asculta rugaciunile (Ps. 65:2 - Tu asculţi rugăciunea,de aceea toţi oamenii vor veni la Tine). Atunci, de ce am neglija aceasta masura iubitoare pusa la dispozitie de insusi Creatorul si Suveranul Universului ?!
2. Daca ne rugam lui Dumnezeu, lucrul acesta ne va intari relatiile cu El. Daca ar fi sa ilustram: sa ne gindim la 2 prieteni apropiati. Cind comunica ei ? doar cind au nevoie de ceva ?. Nu ! ci dimpotriva, ei se intereseaza unul de altul, isi impartasesc deschis gindurile, temerile si sentimentele. Acelasi lucru se poate spune si despre ralatia noastra cu Dumnezeu. Ajungind sa Il cunoastem pe Tatal nostru ceresc (personalitatea, scopul), ne vom apropia mai mult de El, iar prin rugaciunile noastre ne vom putea exprima mai deschis chiar si cele mai intime ginduri si sentimente. (Iacov 4:8 - Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. )

Sfintii Parinti atrag atentia asupra importantei rugacunii, nu atat din prisma cererilor noastre, cat a faptului ca insusi procesul rugaciunii (fie ca este de cerere, de slava, de multumire etc.) reprezinta consolidarea si stabilizarea relatiei personale cu Dumnezeu, dupa cum bine spunea Noa. O relatie vie cu Divinitatea inseamna automat echilibru psihic, dezvoltarea calitatilor pozitive, sanatate.

De altfel, s-a demonstrat stiintific faptul ca, in timpul rugaciunii, ritmul electric al creierului intra pe frecventa numita delta, care este un ritm electric foarte lent al creierului, corespunzator unei stari de stabilitate si claritate totala a mintii. El este superior si ritmului alfa al creierului (8-12 cicli pe secunda) corespunzator relaxarii, aparute imediat inaintea somnului.

Acest topic a fost editat de Thelma: 18 Jul 2005, 01:03 PM

Iata ca versetul din Filipeni 4:7 (Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile) se poate dovedi si stiintific.
Multumim de informatie Thelma.

Cum a spus marele savant: "putina stiinta te indeparteaza de Dumnezeu, multa stiinta te apropie de El".

Nu mai ştiu pe unde am citit formularea asta: ceea ce este aerul pentru plămîn aceea este rugăciunea pentru suflet

Trebuie să respirăm dacă vrem să trăim, nu-i aşa?...