Probabil nu ma mai asteptai dar am intrat totusi, chiar daca la ora asta este asa de deranjant. 
Oooooo, dar am intrat pe o scena! Da-mi voie sa il salut pe cetateanul de la balcon, cel care priveste prin lornieta.
La multi ani, domnule!Versiune completa:Profiler
De ce fuge lumea??... Eu am intarziat. Probabil nu ma mai asteptai dar am intrat totusi, chiar daca la ora asta este asa de deranjant.
Oooooo, dar am intrat pe o scena! Da-mi voie sa il salut pe cetateanul de la balcon, cel care priveste prin lornieta. La multi ani, domnule!
Probabil nu ma mai asteptai dar am intrat totusi, chiar daca la ora asta este asa de deranjant. Oooooo, dar am intrat pe o scena! Da-mi voie sa il salut pe cetateanul de la balcon, cel care priveste prin lornieta.
La multi ani, domnule!| QUOTE |
| Vai, am uitat. Cine spuneai ca sunt prietenii mei? Si de ce te-au trimis pe tine? Adica, cine esti tu? |
Eyes_wide_shut, niciodata nu ai mai pus intrebari asa ciudate pentru un loc ca asta, in plus sunt intrebarile cele mai improbabile pentru persoana care ai pretins ca esti.
Tu de fapt ai vrut sa te salvezi de la o obligatie, un lucru pe care ai apucat sa il promiti dar nu poti(adica nu vrei) sa il faci. De aceea eu cred ca ai incercat sa smulgi de la mine niste marturisiri(tocmai tu!) ca sa maschezi acel impas. Crede-ma, nu esti obligat cu nimic.
... Incercarea mea n-ar fi ramas nepedepsita 
Eu am curaj
Vrajitoarea
La capatul opus al smecheriilor sta ea, femeia absoluta. Noaptea atarnata de un copac desirat, lugubru, care scartaie din toate incheieturile, ziua purtand ochelari de soare, sprijinita intr-o matura moderna cu coada si par de plastic, priveste cu superioritate normala la viermuiala amaratilor care defileaza condamnati. Dintr-un pocnet de degete iti poate schimba incadrarea in regn, destinul imediat sau sentimentele pe care le credeai eterne. Acum un mic experiment, maine un zambet care te mangaie pe crestet, poimaine o pedeapsa crunta si gata, nu te mai poti privi in oglinda. Ea nu vede in tine decat o eprubeta in care-si poate amesteca toanele. Intr-o zi m-am trezit speriat, atins in crestetul capului cu o bagheta magica. Cum n-am patit nimic si i-am zarit privirea buimaca, m-a bufnit rasul. Cred ca era un bal mascat.
Vrajitoarea
La capatul opus al smecheriilor sta ea, femeia absoluta. Noaptea atarnata de un copac desirat, lugubru, care scartaie din toate incheieturile, ziua purtand ochelari de soare, sprijinita intr-o matura moderna cu coada si par de plastic, priveste cu superioritate normala la viermuiala amaratilor care defileaza condamnati. Dintr-un pocnet de degete iti poate schimba incadrarea in regn, destinul imediat sau sentimentele pe care le credeai eterne. Acum un mic experiment, maine un zambet care te mangaie pe crestet, poimaine o pedeapsa crunta si gata, nu te mai poti privi in oglinda. Ea nu vede in tine decat o eprubeta in care-si poate amesteca toanele. Intr-o zi m-am trezit speriat, atins in crestetul capului cu o bagheta magica. Cum n-am patit nimic si i-am zarit privirea buimaca, m-a bufnit rasul. Cred ca era un bal mascat.
....interesant, daaaa, interesant...
Nu-i greu de ghicit ca ai vazut pe undeva o vrajitoare(eu nu am bagat de seama
). Pe baza principiului dupa care persoanele de fata se exclud sunt sigura ca nici pe departe nu ar fi vorba despre mine. Cu toate astea, cel putin pentru mine personal, ai oferit niste subiecte de meditatie adanca; le-as recomanda chiar si suratelor mele care isi pot identifica in textul tau anumite metehne daunatoare intr-un grad mai mic sau mai mare. 
Dar despre motivatiile vrajitoarei ai putea spune ceva? Poate incerci!
vermeer! ...Vezi ca s-ar putea sa fie mai interesant cand faci constatari pe direct 
.
Nu-i greu de ghicit ca ai vazut pe undeva o vrajitoare(eu nu am bagat de seama
). Pe baza principiului dupa care persoanele de fata se exclud sunt sigura ca nici pe departe nu ar fi vorba despre mine. Cu toate astea, cel putin pentru mine personal, ai oferit niste subiecte de meditatie adanca; le-as recomanda chiar si suratelor mele care isi pot identifica in textul tau anumite metehne daunatoare intr-un grad mai mic sau mai mare. Dar despre motivatiile vrajitoarei ai putea spune ceva? Poate incerci!
vermeer! ...Vezi ca s-ar putea sa fie mai interesant cand faci constatari pe direct .
Reparatie tarzie
Dorinte puternice, de neascuns si controlat, care razbat in plina zi, colorand uneori doar obrajii. Cearcane negre, semne de insomnie, viciu ascuns sau lovitura in nas. Riduri ciudate in coltul buzelor, trasand contururi de zambete triste, nascute dureros si moarte imediat. Nevoi abisale si o insensibilitate rece fata de comunitate. O piele stravezie, ochi palpaind sinistru in orbite adanci, un par lung, drept, negru, care flutura indiferent la curentii de aer. Dureri in corp, furnicaturi in locuri delicate, antebrate lungi, subtiri, invinetite de bratari grele, pline de semne. Sentimente de superioritate, dorinta de razbunare fara sens, cruzime fata de animale. Semne exista, motivatii nu. Probabil nu pot accesa direct profunzimile celor care ma atrag. Am construit candva o sonda subtire, elastica, dura, ascutita, pe care sa o pot infige in pieptul celor pe care-i banuiam. La un microscop special am citit semnele. Lipsea sangele, am gasit doar praf subtire de stele, negru fin de noapte si cateva irizatii albastre de cer.
Am sa mai fac o incercare si dupa aceea scriu o carte.
Dorinte puternice, de neascuns si controlat, care razbat in plina zi, colorand uneori doar obrajii. Cearcane negre, semne de insomnie, viciu ascuns sau lovitura in nas. Riduri ciudate in coltul buzelor, trasand contururi de zambete triste, nascute dureros si moarte imediat. Nevoi abisale si o insensibilitate rece fata de comunitate. O piele stravezie, ochi palpaind sinistru in orbite adanci, un par lung, drept, negru, care flutura indiferent la curentii de aer. Dureri in corp, furnicaturi in locuri delicate, antebrate lungi, subtiri, invinetite de bratari grele, pline de semne. Sentimente de superioritate, dorinta de razbunare fara sens, cruzime fata de animale. Semne exista, motivatii nu. Probabil nu pot accesa direct profunzimile celor care ma atrag. Am construit candva o sonda subtire, elastica, dura, ascutita, pe care sa o pot infige in pieptul celor pe care-i banuiam. La un microscop special am citit semnele. Lipsea sangele, am gasit doar praf subtire de stele
, negru fin de noapte si cateva irizatii albastre de cer.Am sa mai fac o incercare si dupa aceea scriu o carte.
Prietenii tai m-au trimis (sub amenintarea unei pedepse infioratoare 
) sa-ti transmit salutarile si urarile lor de bine, si ca sunt foarte mirati sa vada ca scrii povesti despre strigoi, varcolaci si alte natii de demoni care pot sa sperie copiii!
) sa-ti transmit salutarile si urarile lor de bine, si ca sunt foarte mirati sa vada ca scrii povesti despre strigoi, varcolaci si alte natii de demoni care pot sa sperie copiii!
Automatul
Gandul e un instrument primitiv si fara forta, inutil in sondarea adancurilor. Diferenta dintre o pornire logica si o actiune este reprezentata de diferenta dintre ceea ce stii despre tine si ceea ce esti cu adevarat. Exista ganduri care nu provoaca incordarea muschilor si pornirea intr-o directie. O relaxare pentru a accesa o profunzime impiedica pentru ceva timp reactia corpului. Inert, trebuie mereu sa platesti acelasi tribut, greu de suportat, sentimentelor scrise adanc pe marginea fiecarei celule din care esti alcatuit. Ca o moneda zimtata pentru a fi recunoscuta de orbi, esti plin de inscrisuri inutile, balast pentru care nu s-a inventat o groapa de gunoi. Vrei sa alegi, o faci in fiecare zi, dar odata ce-ti propui sa rostesti un cuvant, o imagine a unei monede fara valoare, rostogolindu-se, te face sa-ti inghiti vorbele. Daca ai reusi sa o prinzi ai observa o moneda falsa, cu doua fete identice. O fisa care introdusa in orice aparat l-ar bloca imediat.
Gandul e un instrument primitiv si fara forta, inutil in sondarea adancurilor. Diferenta dintre o pornire logica si o actiune este reprezentata de diferenta dintre ceea ce stii despre tine si ceea ce esti cu adevarat. Exista ganduri care nu provoaca incordarea muschilor si pornirea intr-o directie. O relaxare pentru a accesa o profunzime impiedica pentru ceva timp reactia corpului. Inert, trebuie mereu sa platesti acelasi tribut, greu de suportat, sentimentelor scrise adanc pe marginea fiecarei celule din care esti alcatuit. Ca o moneda zimtata pentru a fi recunoscuta de orbi, esti plin de inscrisuri inutile, balast pentru care nu s-a inventat o groapa de gunoi. Vrei sa alegi, o faci in fiecare zi, dar odata ce-ti propui sa rostesti un cuvant, o imagine a unei monede fara valoare, rostogolindu-se, te face sa-ti inghiti vorbele. Daca ai reusi sa o prinzi ai observa o moneda falsa, cu doua fete identice. O fisa care introdusa in orice aparat l-ar bloca imediat.
Daca coincidentele ar fi mereu placute as face din ele viata mea. Le-as cauta peste tot si le-as trai intens, pana la ultima asemanare. Si poate intr-o ultima zi, ca un ultim exces, as incerca sa traiesc ceea ce scrii tu. Chiar daca asta ar insemna, mai ales la sfarsit de saptamana, sa ma plicitsesc de mine.
Uitucul
Unii oameni isi propun sa uite ceva ce nu s-a intamplat niciodata. Ea a dezvoltat in timp o adevarata strategie a uitarii. A facut dintr-un lucru banal, oricum prezent, o institutie cu un ghiseu de primiri. Acolo isi lasa fiecare intamplare sau fraza care nu-i da pace in mainile unei secretare foarte scrupuloase. Aceasta preia dosarul plin de frustrari si neclaritati si-l arunca direct in foc, incercand sa ascunda urmele. Nici o inregistrare, nici o recipisa de primire, nimic care sa-i aduca aminte de ceva. De fapt nu exista o secretara, e tot ea cea care, dublandu-si personalitatea, fuge de ea. Intr-un traziu ajunge sa puna pe foc chiar si visele sau dorintele neindeplinite. Caldura ii face bine, amintindu-i de desertul din interior. Dezvoltand o aptitudine si ducand-o spre perfectiune a ajuns sa uite ca oricum ar fi uitat.
Unii oameni isi propun sa uite ceva ce nu s-a intamplat niciodata. Ea a dezvoltat in timp o adevarata strategie a uitarii. A facut dintr-un lucru banal, oricum prezent, o institutie cu un ghiseu de primiri. Acolo isi lasa fiecare intamplare sau fraza care nu-i da pace in mainile unei secretare foarte scrupuloase. Aceasta preia dosarul plin de frustrari si neclaritati si-l arunca direct in foc, incercand sa ascunda urmele. Nici o inregistrare, nici o recipisa de primire, nimic care sa-i aduca aminte de ceva. De fapt nu exista o secretara, e tot ea cea care, dublandu-si personalitatea, fuge de ea. Intr-un traziu ajunge sa puna pe foc chiar si visele sau dorintele neindeplinite. Caldura ii face bine, amintindu-i de desertul din interior. Dezvoltand o aptitudine si ducand-o spre perfectiune a ajuns sa uite ca oricum ar fi uitat.
un paradox din care profita doar focul, pacat ca nu el are constiinta. sau are?
Daca "desertul" inseamna "pace" si "ordine"(poate chiar "subordine" 
) pentru ca pare a fi singurul loc care ramane "neinvadat", mi se pare OK.
) pentru ca pare a fi singurul loc care ramane "neinvadat", mi se pare OK.
Uneori, cand plec, nu stiu daca am sa revin. Plecand fac loc uitarii. Revenind, rar, in acelasi loc, nu fac altceva decat sa reincep, ciudat, aceeasi succesiune de gesturi, uitata candva. Revenirea si plecarea nu sunt capetele unui acelasi drum, ci doar limitele unei noi uitari.
Un singur loc inseamna ceva. Daca azi s-ar construi un bloc peste lacul meu preferat, l-as surpa cu amintiri. Sau poate as incerca sa locuiesc acolo, privind de sus la urmele nehotarate ale pasilor mei.
Nu intotdeauna inteleg subtilitatile unui limbaj aluziv. Dar nu exista o serie de fraze in care sa nu ma pot recunoaste. Si asta doar fiindca sunt o fire extrem de posesiva cu cuvintele care-mi definesc obsesiile. Aici am zambit.
Un singur loc inseamna ceva. Daca azi s-ar construi un bloc peste lacul meu preferat, l-as surpa cu amintiri. Sau poate as incerca sa locuiesc acolo, privind de sus la urmele nehotarate ale pasilor mei.
Nu intotdeauna inteleg subtilitatile unui limbaj aluziv. Dar nu exista o serie de fraze in care sa nu ma pot recunoaste. Si asta doar fiindca sunt o fire extrem de posesiva cu cuvintele care-mi definesc obsesiile. Aici am zambit.
Impresionistul
A renuntat la realitate, aruncand in uitare perfectiunea cu care putea intemnita pe hartie orice fragment de natura. A ales sa picteze lumina, dansul razelor pe formele neregulate ale corpurilor. Iesirea lui n-a fost aplaudata, motivele au ramas necunoscute, iar sursele de inspiratie erau venite din viitor. Neinteles, a dorit sa lupte pana la capat cu rigiditatea lumii, convins de frumusetea nou nascuta. O impresie veche a ajuns pana azi, salvand lumea de la dezastrul perfectiunii, aratandu-i limitele pe care zadarnic incerca sa le fortifice. A invins, contrar sanselor, in ciuda obisnuitului si a normalului. O astfel de victorie nu putea ramane nepedepsita. Azi, lumina captiva pe panza, atat de cautata de el, e distrusa de forma ei actuala. Curentul a creat in mod natural si adepti, incercand sa-si faca loc in cotidian. La inceput discret, apoi agresiv, mergand pana la vulgar. Unii, multi, n-au reusit sa vada nimic dincolo de impresie. Astfel au ajuns fideli unei idei din care n-au inteles nimic. Una din sursele de inspiratie, stampa japoneza, a devenit imediat emblema lor. Si nu e vorba despre tipul incadrarii sau unghiul privirii, ci despre lipsa adancimii. Asa a aparut un nou om, lipsit complet de nuante, fara profunzimi, macinat de problemele simple ale culorilor primare. Superficial, el este noutatea, atractia zilei. Impresionatul.
A renuntat la realitate, aruncand in uitare perfectiunea cu care putea intemnita pe hartie orice fragment de natura. A ales sa picteze lumina, dansul razelor pe formele neregulate ale corpurilor. Iesirea lui n-a fost aplaudata, motivele au ramas necunoscute, iar sursele de inspiratie erau venite din viitor. Neinteles, a dorit sa lupte pana la capat cu rigiditatea lumii, convins de frumusetea nou nascuta. O impresie veche a ajuns pana azi, salvand lumea de la dezastrul perfectiunii, aratandu-i limitele pe care zadarnic incerca sa le fortifice. A invins, contrar sanselor, in ciuda obisnuitului si a normalului. O astfel de victorie nu putea ramane nepedepsita. Azi, lumina captiva pe panza, atat de cautata de el, e distrusa de forma ei actuala. Curentul a creat in mod natural si adepti, incercand sa-si faca loc in cotidian. La inceput discret, apoi agresiv, mergand pana la vulgar. Unii, multi, n-au reusit sa vada nimic dincolo de impresie. Astfel au ajuns fideli unei idei din care n-au inteles nimic. Una din sursele de inspiratie, stampa japoneza, a devenit imediat emblema lor. Si nu e vorba despre tipul incadrarii sau unghiul privirii, ci despre lipsa adancimii. Asa a aparut un nou om, lipsit complet de nuante, fara profunzimi, macinat de problemele simple ale culorilor primare. Superficial, el este noutatea, atractia zilei. Impresionatul.
Daca viata iti raspunde mereu si te contrazice atunci cand faci afirmatii decisive , de ce n-ar avea dreptul cei apropiati sa-ti schimbe mereu dispozitia? Ei imita, intr-o ciudata inconstienta, viata, iar aceasta, umila, devine brusc apropiata.
, de ce n-ar avea dreptul cei apropiati sa-ti schimbe mereu dispozitia? Ei imita, intr-o ciudata inconstienta, viata, iar aceasta, umila, devine brusc apropiata.
Uneori chiar si cei mai carcotasi se pot abtine sa intervina. Sunt bucurosi sa te priveasca asa cum esti. Adica mi-a placut mult Impresionistul. Dar m-am gandit si ca lumina este de mai multe feluri...
Adica mi-a placut mult Impresionistul. Dar m-am gandit si ca lumina este de mai multe feluri...
Calatorul
Exista oameni care isi mascheaza cautarile sub pretextul drumetiei. Imbracat in graba, cu un rucsac improvizat in spate, incaltat neadecvat pare ca stie incotro merge, ca natura il incanta, peisajul il ademeneste si odihna ii produce reverii. De fapt sub zambetul discret, martor al incantarii, nu e decat ideea fixa de a ajunge altundeva, intr-un loc nou, care, pentru cateva momente, sa-i produca noi palpitatii. Rutina si monotonia ii aseaza poveri pe umeri si-i amorteste trairile. Sa nu credeti in profunzimea lui, nici macar in originalitatea lui. In fiecare din noi e un calator, care in fiecare ieri ar dori sa fie pe drumul acela care duce, macar odata, undeva.
Distanta creste odata cu tacerea, cu timpii morti ai unui dialog, cu raspunsurile intarziate. Putem asimila, pana la un punct, tacerea cu distanta, linistea cu indepartarea. Si poate ca drumul catre cel pe care-l dorim azi e atat de intortocheat, incat preferam sa visam langa altcineva.
Drumetul care merge alaturi de noi nu a avut rabdare sa intre in ritmul nostru. De aceea, ne-a depasit rapid, urmand ca in urmatorii ani sa mearga inaintea noastra, privind din cand in cand in urma. Il vom ajunge doar daca va intalni o raspantie dureroasa si nu va reusi sa aleaga. Din pacate, atunci, demult, a stat atat de putin langa noi incat nu-l vom mai recunoaste.
Exista oameni care isi mascheaza cautarile sub pretextul drumetiei. Imbracat in graba, cu un rucsac improvizat in spate, incaltat neadecvat pare ca stie incotro merge, ca natura il incanta, peisajul il ademeneste si odihna ii produce reverii. De fapt sub zambetul discret, martor al incantarii, nu e decat ideea fixa de a ajunge altundeva, intr-un loc nou, care, pentru cateva momente, sa-i produca noi palpitatii. Rutina si monotonia ii aseaza poveri pe umeri si-i amorteste trairile. Sa nu credeti in profunzimea lui, nici macar in originalitatea lui. In fiecare din noi e un calator, care in fiecare ieri ar dori sa fie pe drumul acela care duce, macar odata, undeva.
Distanta creste odata cu tacerea, cu timpii morti ai unui dialog, cu raspunsurile intarziate. Putem asimila, pana la un punct, tacerea cu distanta, linistea cu indepartarea. Si poate ca drumul catre cel pe care-l dorim azi e atat de intortocheat, incat preferam sa visam langa altcineva.
Drumetul care merge alaturi de noi nu a avut rabdare sa intre in ritmul nostru. De aceea, ne-a depasit rapid, urmand ca in urmatorii ani sa mearga inaintea noastra, privind din cand in cand in urma. Il vom ajunge doar daca va intalni o raspantie dureroasa si nu va reusi sa aleaga. Din pacate, atunci, demult, a stat atat de putin langa noi incat nu-l vom mai recunoaste.
Nemuritorul
Am visat ca eram nemuritor. Zambetul cu care m-am trezit l-am pus pe seama faptului ca mi-am amintit visul exact. Eram inalt, foarte inalt si toate problemele celor din jur, transformate in fluturi negri, zburau neregulat la nivelul genunchilor mei. Eram constient ca nu trebuie sa rad de necazurile lor, pe care le consideram meschine si obositoare. Lumea nu lasa urme pe chipul meu, dilemele esentiale ma ocoleau, traiam zambind. Dupa cateva minute in care am revenit la realitate, zambetul din vis mi-a disparut si, in oglinda, n-am reusit sa vad decat un rid mai accentuat. Am continuat sa cred sau sa sper ca sunt nemuritor, dar mi-am adus aminte de fiecare clipa in care am murit. Tristetea unei zi, neputinta din alta, dezamagirea, deznadejdea, distanta, tacerea, lipsa, toate m-au facut sa mor cate putin. Nemuritor fiind, mori prea multe ori. In vis nemurirea era o forma de indiferenta. Nu cred ca de nemurire avem nevoie, ci de indiferenta. Indiferenti fiind, vom muri o singura data.
Am visat ca eram nemuritor. Zambetul cu care m-am trezit l-am pus pe seama faptului ca mi-am amintit visul exact. Eram inalt, foarte inalt si toate problemele celor din jur, transformate in fluturi negri, zburau neregulat la nivelul genunchilor mei. Eram constient ca nu trebuie sa rad de necazurile lor, pe care le consideram meschine si obositoare. Lumea nu lasa urme pe chipul meu, dilemele esentiale ma ocoleau, traiam zambind. Dupa cateva minute in care am revenit la realitate, zambetul din vis mi-a disparut si, in oglinda, n-am reusit sa vad decat un rid mai accentuat. Am continuat sa cred sau sa sper ca sunt nemuritor, dar mi-am adus aminte de fiecare clipa in care am murit. Tristetea unei zi, neputinta din alta, dezamagirea, deznadejdea, distanta, tacerea, lipsa, toate m-au facut sa mor cate putin. Nemuritor fiind, mori prea multe ori. In vis nemurirea era o forma de indiferenta. Nu cred ca de nemurire avem nevoie, ci de indiferenta. Indiferenti fiind, vom muri o singura data.
Foarte dragut. Nemuritor si urias , nu-i asa?
Nemuritor si urias , nu-i asa?
@eyes_wide_shut
| QUOTE |
| ...Tristetea unei zile, neputinta din alta, dezamagirea, deznadejdea, distanta, tacerea, lipsa, toate m-au facut sa mor cate putin. Nemuritor fiind, mori prea multe ori. In vis nemurirea era o forma de indiferenta. Nu cred ca de nemurire avem nevoie, ci de indiferenta. Indiferenti fiind, vom muri o singura data. |
Numai ca, de regula, nu se prea tine cont de ce vrem noi. Alergam dupa ceva care, culmea, cu cat alergam mai tare cu atat pare sa se indeparteze, pe cand alte lucruri pe care nu le dorim, parca ne cauta si fug dupa noi si, iarasi culmea, ne cam ajung intotdeauna.
De fapt este vorba despre o lista a suferintelor... Cunoasterea s-ar putea sa le faca fata mai bine decat indiferenta.
Cate ceva despre sensibilitate
In lipsa unui talent, sensibilitatea devine o fiica vitrega a firii. Lipsita de fratele (sau sora) mai mare si mai plin de substanta, ea pierde din rezonanta, atarnand greu la profil, capatand un aspect de superficial, de prelungire nefireasca a sufletului. Oricat de reala si oricat de complexa, se prezinta ca un praf de sclipici aruncat pe pelerina infoiata a eului pe care cu obstinatie dorim sa-l afisam in public. Lipsita de profunzime si neatinsa de magie, transforma posesorul intr-un siropos greu de digerat. O exagerare cat de mica, si ei nu pot fi altfel, converteste o posibila revelatie intr-un smiorcait.
Daca sensibilitatea fara talent are ceva kitschos in ea, talentul fara sensibilitate pare scortos, apretat cu ifose.
In lipsa unui talent, sensibilitatea devine o fiica vitrega a firii. Lipsita de fratele (sau sora) mai mare si mai plin de substanta, ea pierde din rezonanta, atarnand greu la profil, capatand un aspect de superficial, de prelungire nefireasca a sufletului. Oricat de reala si oricat de complexa, se prezinta ca un praf de sclipici aruncat pe pelerina infoiata a eului pe care cu obstinatie dorim sa-l afisam in public. Lipsita de profunzime si neatinsa de magie, transforma posesorul intr-un siropos greu de digerat. O exagerare cat de mica, si ei nu pot fi altfel, converteste o posibila revelatie intr-un smiorcait.
Daca sensibilitatea fara talent are ceva kitschos in ea, talentul fara sensibilitate pare scortos, apretat cu ifose.
Dansatorul
Dansul, o manifestare straveche, eliberatoare, venita de niciunde, reactie complementara a unui zgomot ritmic transformat curand in muzica, a strabatut vremurile, a evoluat rapid si subtil, exprimand orice stare cu acuratete. Chiar cu stangacii, orice profan se poate agita cuprins de euforie intr-un oarecare ritm, provocandu-ne un eventual zambet, niciodata ironic, cel mult ingaduitor. Si cum orice magie se cere distrusa, s-a inventat dansul sportiv. As putea pune pe seama nevoii de perfectiune aceasta exacerbare a miscarilor daca nu mi-ar provoca repulsie. Un zbucium ciudat, o serie de convulsii, spasme si o agitatie stupida, cu fete incremenite intr-un zambet tamp, pasi fortati ca mersul pe podium, cu diferente foarte mici intre stiluri venite din zone complet diferite, dansul sportiv nu transmite emotii, asa cum ne-am fi asteptat, ci grimase si dureri de cap. Drumul spre perfectiune atinge pentru o clipa arta si merge cu pasi repezi spre stupid. De acolo, cativa alesi, foarte putini, se intorc la arta dupa ce au inteles cum ucide sportul, emotia.
Dansul, o manifestare straveche, eliberatoare, venita de niciunde, reactie complementara a unui zgomot ritmic transformat curand in muzica, a strabatut vremurile, a evoluat rapid si subtil, exprimand orice stare cu acuratete. Chiar cu stangacii, orice profan se poate agita cuprins de euforie intr-un oarecare ritm, provocandu-ne un eventual zambet, niciodata ironic, cel mult ingaduitor. Si cum orice magie se cere distrusa, s-a inventat dansul sportiv. As putea pune pe seama nevoii de perfectiune aceasta exacerbare a miscarilor daca nu mi-ar provoca repulsie. Un zbucium ciudat, o serie de convulsii, spasme si o agitatie stupida, cu fete incremenite intr-un zambet tamp, pasi fortati ca mersul pe podium, cu diferente foarte mici intre stiluri venite din zone complet diferite, dansul sportiv nu transmite emotii, asa cum ne-am fi asteptat, ci grimase si dureri de cap. Drumul spre perfectiune atinge pentru o clipa arta si merge cu pasi repezi spre stupid. De acolo, cativa alesi, foarte putini, se intorc la arta dupa ce au inteles cum ucide sportul, emotia.
Anda
Nu-i putem schimba pe cei de langa noi. Incercarile noastre, oricum egoiste, se lovesc de un refuz sistematic, de un zid construit pe ruinele unui instinct de conservare necunoscut, sadit adanc. Suntem si ceea ce aparam cu consecventa, miezul acela neatins de cei din jur. Am renuntat demult sa incerc sa impun ceva sau sa schimb apeland la subtilitate. Am ajuns victima ingaduintei mele, sau poate a neputintei mele. De ceva vreme un gand se roteste in jurul meu incercand sa se insinueze printre obsesii. Si chiar daca nu reprezinta o dovada de altruism, e singura idee care ma misca. Draguta si hotarata ca tine, cu cateva pasiuni asemanatoare cu ale noastre, fara sa se impiedice vreodata in varful pantofilor, iubind florile dar si singuratatea, cartile si muzica, filmul si pictura, stiind sa se fereasca de ridicol, sensibila, gata sa zambeasca, usor autoironica, inalta, lipsita de impresii, complicata, atenta la cei din jur, fara razboaie personale cu lumea, departe de virtual, fara revanse de luat, clipind des, constienta de miracolul existentei ei, stiind sa taca, sa se imbrace repede si, bineinteles, ingaduitoare cu noi.
Daca si florile au un nume de ce n-ar avea si dorintele?
Nu-i putem schimba pe cei de langa noi. Incercarile noastre, oricum egoiste, se lovesc de un refuz sistematic, de un zid construit pe ruinele unui instinct de conservare necunoscut, sadit adanc. Suntem si ceea ce aparam cu consecventa, miezul acela neatins de cei din jur. Am renuntat demult sa incerc sa impun ceva sau sa schimb apeland la subtilitate. Am ajuns victima ingaduintei mele, sau poate a neputintei mele. De ceva vreme un gand se roteste in jurul meu incercand sa se insinueze printre obsesii. Si chiar daca nu reprezinta o dovada de altruism, e singura idee care ma misca. Draguta si hotarata ca tine, cu cateva pasiuni asemanatoare cu ale noastre, fara sa se impiedice vreodata in varful pantofilor, iubind florile dar si singuratatea, cartile si muzica, filmul si pictura, stiind sa se fereasca de ridicol, sensibila, gata sa zambeasca, usor autoironica, inalta, lipsita de impresii, complicata, atenta la cei din jur, fara razboaie personale cu lumea, departe de virtual, fara revanse de luat, clipind des, constienta de miracolul existentei ei, stiind sa taca, sa se imbrace repede si, bineinteles, ingaduitoare cu noi.
Daca si florile au un nume de ce n-ar avea si dorintele?
| QUOTE (eyes_wide_shut @ 10 May 2007, 09:58 PM) |
| Nu-i putem schimba pe cei de langa noi. Incercarile noastre, oricum egoiste, se lovesc de un refuz sistematic, de un zid construit pe ruinele unui instinct de conservare necunoscut, sadit adanc. |
Refuzul apare tocmai pentru ca incercarea este egoista. Schimbarea poate fi, dar numai acolo unde nu apare incercarea. Schimbarea involuntara, vazuta retrospectiv.
Adevarul absolut
Il detin si ma joc cu el. E la indemana mea, fiind copilul meu de suflet. Il hartuiesc, folosesc sau pastrez. In stare de conservare nu face rau, nu atinge, nu produce nici macar o zgarietura. Folosindu-l cu lejeritate, produce doar un fior neobservabil pe sira spinarii, aduce o umbra de indoiala pe chipul ascuns al sufletului, sau o furnicatura in varful degetelor. Daca ma joc cu el, zgandarind nonsalant adancimile, nu numai ca se tulbura brusc, dar vartejul negru se ridica in aer, antrenand totul intr-o miscare circulara, violenta. O rasucire care aduce mai mult de o mie de ace, care stoarce neputintele din noi si sfasie nehotararea in zdrente. Odata starnit ne arata calea, dar, in acelasi timp, ne tranteste la pamant. Vlaguiti, suntem incapabili sa-l urmam.
Il detin si ma joc cu el. E la indemana mea, fiind copilul meu de suflet. Il hartuiesc, folosesc sau pastrez. In stare de conservare nu face rau, nu atinge, nu produce nici macar o zgarietura. Folosindu-l cu lejeritate, produce doar un fior neobservabil pe sira spinarii, aduce o umbra de indoiala pe chipul ascuns al sufletului, sau o furnicatura in varful degetelor. Daca ma joc cu el, zgandarind nonsalant adancimile, nu numai ca se tulbura brusc, dar vartejul negru se ridica in aer, antrenand totul intr-o miscare circulara, violenta. O rasucire care aduce mai mult de o mie de ace, care stoarce neputintele din noi si sfasie nehotararea in zdrente. Odata starnit ne arata calea, dar, in acelasi timp, ne tranteste la pamant. Vlaguiti, suntem incapabili sa-l urmam.
Superb, atat pot spune...
Mai mult ca perfectul
Plec de la premisa ca nu sunt perfect. Trec apoi cu usurinta peste ideea ca as putea fi. Nu ma opresc nici atunci cand imi propun sa inteleg ce ar insemna asta, desi am in fata ochilor o oarecare reprezentare. Stiu ce inseamna sa fii perfect prin referinte. Si acesta e singurul motiv pentru care nu sunt afectat de imperfectiunea mea. Acum, in nota ultimelor vise si dorinte, imi imaginez cum ar fi sa fiu. Ar insemna sa-mi ignor cateva principii, pe care oricum le incalc din cand in cand, sa-mi transform singuratatea in ziar si sa-mi caut preferintele in orice segment de nisa. Ar mai fi necesara o renuntare la un ton polemic, care oricum ascunde doar un zambet, si la o anumita agresivitate ramasa insa la nivel declarativ. Apoi ar trebui sa recitesc toate conventiile si sa mi le insusesc, sa caut dialogul acolo unde exista cu siguranta si sa-mi ascund lipsa de talent in aplecarea catre surogate. Iata-ma acum prins in copertile unei carti care contine exclusiv reguli, unele ilogice. Sunt mai mult ca perfectul.
OLD, te-ai ratacit?
Plec de la premisa ca nu sunt perfect. Trec apoi cu usurinta peste ideea ca as putea fi. Nu ma opresc nici atunci cand imi propun sa inteleg ce ar insemna asta, desi am in fata ochilor o oarecare reprezentare. Stiu ce inseamna sa fii perfect prin referinte. Si acesta e singurul motiv pentru care nu sunt afectat de imperfectiunea mea. Acum, in nota ultimelor vise si dorinte, imi imaginez cum ar fi sa fiu. Ar insemna sa-mi ignor cateva principii, pe care oricum le incalc din cand in cand, sa-mi transform singuratatea in ziar si sa-mi caut preferintele in orice segment de nisa. Ar mai fi necesara o renuntare la un ton polemic, care oricum ascunde doar un zambet, si la o anumita agresivitate ramasa insa la nivel declarativ. Apoi ar trebui sa recitesc toate conventiile si sa mi le insusesc, sa caut dialogul acolo unde exista cu siguranta si sa-mi ascund lipsa de talent in aplecarea catre surogate. Iata-ma acum prins in copertile unei carti care contine exclusiv reguli, unele ilogice. Sunt mai mult ca perfectul.
OLD, te-ai ratacit?
Infinitul
Mi-ar placea sa cred ca infinitul e ceea ce putem atinge, fara a ajunge la margini. Fara muchii, corpul devine si el model al optului adormit. Atingerea nu mai este doar o foma de cunoastere, un simt definit, ea devine o modalitate de a trece granita realului, de a pasi in locul unde ne pierdem mintile, accesand speriati grozaviile adancimilor noastre. Infinitul nu este o provocare a inteligentei, ci doar un cuvant magic pentru accesul la profunzimi, la ancestralul complicat codificat si ascuns de constienta. Apelul constant la acest cuvant nu deconspira o minte conventionala cu antrenament logic, ci o predispozitie pentru vrajitorie.
Mi-ar placea sa cred ca infinitul e ceea ce putem atinge, fara a ajunge la margini. Fara muchii, corpul devine si el model al optului adormit. Atingerea nu mai este doar o foma de cunoastere, un simt definit, ea devine o modalitate de a trece granita realului, de a pasi in locul unde ne pierdem mintile, accesand speriati grozaviile adancimilor noastre. Infinitul nu este o provocare a inteligentei, ci doar un cuvant magic pentru accesul la profunzimi, la ancestralul complicat codificat si ascuns de constienta. Apelul constant la acest cuvant nu deconspira o minte conventionala cu antrenament logic, ci o predispozitie pentru vrajitorie.
Credulul
Cand cineva i-a spus ca fost pe luna sa admire lumea l-a crezut fara sa puna nicio intrebare suplimentara. A privit putin stingher, in jos, spre pantofii interlocutorului, sperand sa fie prafuiti exotic, extraterestru. Apoi s-a asteptat ca in ochii lui sa sclipeasca constiinta valorii individuale, a celui ales, pamanteanul care si-a vazut lumea din cer. Cand a aflat numele acelor putini despre care se banuieste ca au fost pe luna, s-a schimbat la fata, simtind cum pamantul rotund ii fuge de sub picioare, rotindu-se ametitor cu 1000 km pe ora. Prietenul lui mintise. Prima zi dupa aflarea adevarului a fost dureroasa. A doua zi nu-l mai durea minciuna, ci inutilitatea ei. A treia zi, nu inutilitatea ei i se parea grava, cat imensitatea ei. In a patra zi descoperise ca nu chiar imensitatea era deranjanta, ci usuratatea cu care fusese rostita. Intr-a cincea zi usuratatea nu era nici ea chiar asa de condamnat, dar de ce era el cel care trebuia sa fie mintit? Oricine ar fi fost in locul lui, ar fi ripostat pe loc si n-ar fi capatat titlul de naiv. Pana la urma a inteles ce se intamplase de fapt. In a sasea zi. Deja nu-l mai durea minciuna, nu-l mai judeca aspru pe prietenul sau. El era de vina. Minciuna il cautase pe el, era vointa ei, sa loveasca in punctul de minima rezistenta. In a saptea zi, dintr-o revista, a aflat ca din cer vezi doar o singura lume, cea reala. Cea dorita n-ar suporta o minciuna.
Cand cineva i-a spus ca fost pe luna sa admire lumea l-a crezut fara sa puna nicio intrebare suplimentara. A privit putin stingher, in jos, spre pantofii interlocutorului, sperand sa fie prafuiti exotic, extraterestru. Apoi s-a asteptat ca in ochii lui sa sclipeasca constiinta valorii individuale, a celui ales, pamanteanul care si-a vazut lumea din cer. Cand a aflat numele acelor putini despre care se banuieste ca au fost pe luna, s-a schimbat la fata, simtind cum pamantul rotund ii fuge de sub picioare, rotindu-se ametitor cu 1000 km pe ora. Prietenul lui mintise. Prima zi dupa aflarea adevarului a fost dureroasa. A doua zi nu-l mai durea minciuna, ci inutilitatea ei. A treia zi, nu inutilitatea ei i se parea grava, cat imensitatea ei. In a patra zi descoperise ca nu chiar imensitatea era deranjanta, ci usuratatea cu care fusese rostita. Intr-a cincea zi usuratatea nu era nici ea chiar asa de condamnat, dar de ce era el cel care trebuia sa fie mintit? Oricine ar fi fost in locul lui, ar fi ripostat pe loc si n-ar fi capatat titlul de naiv. Pana la urma a inteles ce se intamplase de fapt. In a sasea zi. Deja nu-l mai durea minciuna, nu-l mai judeca aspru pe prietenul sau. El era de vina. Minciuna il cautase pe el, era vointa ei, sa loveasca in punctul de minima rezistenta. In a saptea zi, dintr-o revista, a aflat ca din cer vezi doar o singura lume, cea reala. Cea dorita n-ar suporta o minciuna.
... si nici n-am plecat.
La cat ai fost de primitor, azi... nu aveam cum sa vin cu mana goala...
http://www.youtube.com/watch?v=CXdcbdfz-hk
La cat ai fost de primitor, azi... nu aveam cum sa vin cu mana goala...
http://www.youtube.com/watch?v=CXdcbdfz-hk
Insomniacul
Intr-o diagonala lina, soarele se indreapta spre unul din punctele sale de referinta. Isi schimba usor culoarea, arde, rosu incandescent, si apoi intra in pamant. O multime aliniata fremata de emotie, speriata de moartea repetata a simbolului. Orice jertfa, ruga sau slavire nu oprea desfasurarea, nu amana momentul, nu schimba culoarea sau intensitatea, nu aducea un altfel de rasarit. Nici un semn de recunostiinta nu se arata. Teama dura cateva ore, se tratau cu somn, in colturi indepartate, visand la monstrii diformi care-i strangeau in brate, la gheare care le sfasiau pieptul sau serpi incolaciti. Dimineata ridicau o noua statuie cu speranta ramasa intacta si uimirea crescand. Soarele cadea la fel, piezis, toti fiind trimisi urgent la somn. Undeva, retras, un tip, astepta fara sa se manifeste, ca lumina sa se stinga. Aducea o singura jertfa - visul. Pana la urma, ea, luna, va ceda insistentelor lui si, intr-o zi, ii va intoarce ofrandele. Va dormi doar ziua. Sau, poate, deloc.
Intr-o diagonala lina, soarele se indreapta spre unul din punctele sale de referinta. Isi schimba usor culoarea, arde, rosu incandescent, si apoi intra in pamant. O multime aliniata fremata de emotie, speriata de moartea repetata a simbolului. Orice jertfa, ruga sau slavire nu oprea desfasurarea, nu amana momentul, nu schimba culoarea sau intensitatea, nu aducea un altfel de rasarit. Nici un semn de recunostiinta nu se arata. Teama dura cateva ore, se tratau cu somn, in colturi indepartate, visand la monstrii diformi care-i strangeau in brate, la gheare care le sfasiau pieptul sau serpi incolaciti. Dimineata ridicau o noua statuie cu speranta ramasa intacta si uimirea crescand. Soarele cadea la fel, piezis, toti fiind trimisi urgent la somn. Undeva, retras, un tip, astepta fara sa se manifeste, ca lumina sa se stinga. Aducea o singura jertfa - visul. Pana la urma, ea, luna, va ceda insistentelor lui si, intr-o zi, ii va intoarce ofrandele. Va dormi doar ziua. Sau, poate, deloc.
Nebunul
Un om nebun e de neinteles. Senzatia ca-si bate joc de noi, ca ascunde sub privirea aceea ciudata cine stie ce secrete sau lucruri pe care le stie sau vede in noi, ne provoaca agitatie. In fata lui siguranta ne dispare, puterea de a da sfaturi este pulverizata, iar curajul se opreste in genunchi. Nu putem fi nici macar intelegatori, tratandu-l corect, nu cu zambete ironice sau grimase de sila. Privirea cauta febril cutiuta magica, cu pastile, de care ne agatam sperantele. Speram sa gasim urgent momentul prielnic pentru a-l forta sa inghita, rugandu-ne de efecte sa apara imediat. Reactiile acestea, normale, ne dovedesc cat de nepregatiti suntem in fata unor dezechilibre chimice sau cat de slabi suntem in fata alchimistului genial care ne-a dat o inima si ne-a luat mintile.
Un om nebun e de neinteles. Senzatia ca-si bate joc de noi, ca ascunde sub privirea aceea ciudata cine stie ce secrete sau lucruri pe care le stie sau vede in noi, ne provoaca agitatie. In fata lui siguranta ne dispare, puterea de a da sfaturi este pulverizata, iar curajul se opreste in genunchi. Nu putem fi nici macar intelegatori, tratandu-l corect, nu cu zambete ironice sau grimase de sila. Privirea cauta febril cutiuta magica, cu pastile, de care ne agatam sperantele. Speram sa gasim urgent momentul prielnic pentru a-l forta sa inghita, rugandu-ne de efecte sa apara imediat. Reactiile acestea, normale, ne dovedesc cat de nepregatiti suntem in fata unor dezechilibre chimice sau cat de slabi suntem in fata alchimistului genial care ne-a dat o inima si ne-a luat mintile.
Hap
In sectiune longitudinala sau transversala are forma de romb alungit, rotunjit la colturi. E alba, nici mata, nici lucioasa si denumirea stiintifica e tianeptina. Pare putin cam mica, doar cativa milimetri, ca sa-ti pui sperantele in ea. In plus, nu are nici aspectul, nici culoarea adecvata pentru a impresiona. Ciudat cum ajungi sa depinzi de un lucru atat de marunt, cum astepti ca viata sa fie recolorata sau redimensionata de o substanta. Si mai ciudat pare dialogul cu cea care te poate face sa ajungi la ea. O persoana complet straina, dar semanand straniu cu problema, vorbind incet si privindu-te direct in ochi, insistenta care nu cred ca tine de specializare. Speram sa ajunga la cuvantul depresie, speram sa-l evite pe cel de obsesie si speram sa nu priveasca mai departe de mine. N-am reusit sa ma fac perfect inteles, dar cred ca am obtinut ceva de care am nevoie: praful alb, compactat in forma usor alungita, care odata inghitit, te poate ajuta sa nu te mai gandesti. Pentru uitat, pastilele ar trebui sa fie roz. Ar spulbera toate amintirile.
In sectiune longitudinala sau transversala are forma de romb alungit, rotunjit la colturi. E alba, nici mata, nici lucioasa si denumirea stiintifica e tianeptina. Pare putin cam mica, doar cativa milimetri, ca sa-ti pui sperantele in ea. In plus, nu are nici aspectul, nici culoarea adecvata pentru a impresiona. Ciudat cum ajungi sa depinzi de un lucru atat de marunt, cum astepti ca viata sa fie recolorata sau redimensionata de o substanta. Si mai ciudat pare dialogul cu cea care te poate face sa ajungi la ea. O persoana complet straina, dar semanand straniu cu problema, vorbind incet si privindu-te direct in ochi, insistenta care nu cred ca tine de specializare. Speram sa ajunga la cuvantul depresie, speram sa-l evite pe cel de obsesie si speram sa nu priveasca mai departe de mine. N-am reusit sa ma fac perfect inteles, dar cred ca am obtinut ceva de care am nevoie: praful alb, compactat in forma usor alungita, care odata inghitit, te poate ajuta sa nu te mai gandesti. Pentru uitat, pastilele ar trebui sa fie roz. Ar spulbera toate amintirile.
right..
deci daca faci intrebarile 1-10 fara sa te plictisesti, ai nota
daca faci deja 11-20 fara sa te plictisesti, ai nota
daca ajungi la 21-30 fara sa te plictisesti, ai nota
nu?
deci daca faci intrebarile 1-10 fara sa te plictisesti, ai nota
daca faci deja 11-20 fara sa te plictisesti, ai nota
daca ajungi la 21-30 fara sa te plictisesti, ai nota
nu?
| QUOTE |
| Test |
1. Paris sau Venetia?
2. Sambata sau Duminica?
3. 7 sau 13?
4. Spania sau Olanda?
5. Negru sau mov?
6. Patrat sau rotund? Romb
7. Ziua sau noaptea?
8. Venus sau Marte?
9. Pictura sau grafica?
10. Fotografia sau moda? Niciuna
11. Fusta sau rochie?
12. Bratara de plastic sau de aur?
13. Ochi verzi sau albastri?
14. 7B sau 7H?
15. Carbune sau dermatograf?
16. Fotbal sau baschet?
17. K1 sau automobilism?
18. Film sau teatru?
19. Serial sau lungmetraj?
20. Balaur sau zmeu?
21. U2 sau Ray LaMontagne?
22. Poezie sau roman?
23. Cioran sau Eliade?
24. Bacovia sau Nichita?
25. Afinitate sau intelegere?
26. Liniste sau zgomot?
27. Cearcane sau riduri?
28. Pom sau floare?
29. Sensibilitate sau talent?
30. Pescuit sau vanatoare?
31. Mare sau munte?
32. Coca Cola sau Pepsi?
33. Simplu sau complicat?
34. Ascuns sau evident?
35. Ciocolata sau inghetata?
36. Sport sau dans?
37. Panza sau hartie?
38. Toc sau stilou?
39. Amanunte sau esente?
40. Primavara sau toamna?
41. Singuratate sau 2?
42. Emotie sau tristete?
43. Cineva ca tine sau cineva inaintea ta?
44. Amintire sau nostalgie?
45. Telefon sau mail?
46. TV sau radio?
47. Perfect sau imperfect?
48. Ras sau zambet?
49. Apus sau rasarit?
50. Istorie sau geografie?
51. Alexandru sau Napoleon?
52. Aguilera sau Spears?
53. Vis sau dream?
54. Mov si verde sau mov si galben?
55. Blonda sau roscata?
56. Van Gogh sau Monet?
57. Lumina alba sau galbena?
58. N sau Z?
59. Balet sau dans modern?
60. Scris sau citit?
61. Orhidee sau cactus?
62. Alb-negru sau color?
63. Zhang Ziyi sau Angelina Jolie?
64. Indiferenta sau nemurire?
65. Inalt sau slab?
66. Cadere sau saritura?
67. Creion sau pensula?
68. Mar sau portocala?
69. Glezna sau gat?
70. Trei cercei sau patru inele?
71. Pantofi cu toc sau sandale inalte?
72. Blugi sau pantalon de stofa?
73. Steaua sau Dinamo?
74. Afinitate sau intelegere?
75. Mintit sau inselat?
76. Geanta de umar sau de mana?
77. Cafea sau ceai?
78. Expozitie sau salon de carte?
79. Hotel sau cort?
80. Vrajitoare sau zana?
81. Stapanul inelelor sau Harry Potter?
82. Foaie alba sau liniata?
83. Desen tehnic sau schema electrica?
84. Inconjurat de apa sau de brazi?
85. Tricou sau camasa?
86. Acrilic sau ulei? ?
87. Hero sau Gladiatorul?
88. Tenis de camp sau bridge?
89. Vanzatoare in magazin de antichitati sau creatoare de moda?
90. Idila sau aventura?
91. Ruj sau rimel?
92. Alergare sau sac de box?
93. Sageata sau glont?
94. Sah sau table?
95. Jeff Bridges sau Al Pacino?
96. Apa minerala sau apa plata?
97. Ordine sau dezordine?
98. Patetic sau ridicol?
99. Alba ca Zapada sau mama vitrega?
100. Sofer sau pasager?
Daca nu-l trec, plec in ... Olanda
Pai asta e riscant.. ca nu stiu in ce conditii se trece sau nu?
Daca il treci si nu mai pleci in Olanda?
Daca il treci si nu mai pleci in Olanda?
| QUOTE |
| Daca il treci si nu mai pleci in Olanda? |
Prefer sa il trec
Pai si cu Olanda cum ramane?
Ca toata lumea vrea sa plece in Olanda?
Ca toata lumea vrea sa plece in Olanda?
Precocele
Un copil nu mai zambeste si are ochii mari, inteligenti, atintiti spre ecaranul unui televizor alb-negru. Intelege ce se intampla, ghiceste sau stie de unde vin oamenii aceia care se agita in ritmul unor melodii neobisnuite. In plus e gata sa citeasca inainte sa mearga la scoala, aduna fara gres, stie sa admire natura, cade perplex in reverii date de albastrul cerului si-si cauta singuratatea ca un om mare. Nu fuge de intuneric, nu crede in basme, parintii par inutili, scoala plictisitoare si stie ca totul poate fi gasit in carti. Ajunge mare si orice lucru i se pare suficient de interesant pentru a-i aloca cateva ore din viata, lumea nu are mari secrete pentru el, iar muzica il atinge cu conditia sa fie la neindemana celorlalti. Acum cand stie ca valoare are, ce valoare a avut de mic, cauta sa stranga in jurul lui toti admiratorii posibili. Ar fi culmea sa treaca prin viata, neobservat. Toti avem nevoie de aprecire, dovada e ca eu scriu aici, dar unii capata un aer superior. As baga mana in foc ca nu e mai inalta ca mine.
Un copil nu mai zambeste si are ochii mari, inteligenti, atintiti spre ecaranul unui televizor alb-negru. Intelege ce se intampla, ghiceste sau stie de unde vin oamenii aceia care se agita in ritmul unor melodii neobisnuite. In plus e gata sa citeasca inainte sa mearga la scoala, aduna fara gres, stie sa admire natura, cade perplex in reverii date de albastrul cerului si-si cauta singuratatea ca un om mare. Nu fuge de intuneric, nu crede in basme, parintii par inutili, scoala plictisitoare si stie ca totul poate fi gasit in carti. Ajunge mare si orice lucru i se pare suficient de interesant pentru a-i aloca cateva ore din viata, lumea nu are mari secrete pentru el, iar muzica il atinge cu conditia sa fie la neindemana celorlalti. Acum cand stie ca valoare are, ce valoare a avut de mic, cauta sa stranga in jurul lui toti admiratorii posibili. Ar fi culmea sa treaca prin viata, neobservat. Toti avem nevoie de aprecire, dovada e ca eu scriu aici
, dar unii capata un aer superior. As baga mana in foc ca nu e mai inalta ca mine.
Sufletul e o inventie mica si nesigura.
Daca tot citesti cu atata atentie si ai observat repetarea intrebarii esentiale, de ce nu-ti incerci puterile?
Daca tot citesti cu atata atentie si ai observat repetarea intrebarii esentiale, de ce nu-ti incerci puterile?
| QUOTE (eyes_wide_shut @ 24 Jun 2007, 12:24 AM) |
| Sufletul e o inventie mica si nesigura. |
citisem "investitie"
Nu-ți scrie fiindcă îi este de ajuns admirația ta. Simetric, ajunge să pari dezinteresat și va reacționa. Oricât ar mima, inteligența sa emoțională este sub medie.
Tikky, merge si investitie.
Fantasee, bine ai revenit! Incercam sa cern cuvintele tale. As fi vrut sa inteleg mai mult..
Film, dans si nu numai
Barbatul propune un pas. Cu eleganta, fara sa insiste, fara sa aiba pretentia de a conduce, decat in masura in care doreste sa-si asume riscul. In continuare el spera ca totul sa fie fluid, sa curga intr-o directie care sa-l atraga, sa urmeze acea cale delicata, nu abrupta, care duce la armonie. Calcatul pe picioare se penalizeaza, impiedicatul e amuzant doar in masura in care nu afecteaza perechea, iar ameteala care intervine dupa o pirueta e, uneori, binevenita. Femeia alege sa-l urmeze sau nu. Daca o face trebuie sa aiba incredere in el, sa se lase condusa usor, cu sentimentul ca nu pierde nimic. Trebuie sa aiba incredere in ea. Se poate opri oricand, din orice suita, cu conditia sa-si anunte partenerul cu cateva clipe inainte. Un barbat care valseaza singur nu e amuzant.
Fantasee, bine ai revenit! Incercam sa cern cuvintele tale. As fi vrut sa inteleg mai mult..
Film, dans si nu numai
Barbatul propune un pas. Cu eleganta, fara sa insiste, fara sa aiba pretentia de a conduce, decat in masura in care doreste sa-si asume riscul. In continuare el spera ca totul sa fie fluid, sa curga intr-o directie care sa-l atraga, sa urmeze acea cale delicata, nu abrupta, care duce la armonie. Calcatul pe picioare se penalizeaza, impiedicatul e amuzant doar in masura in care nu afecteaza perechea, iar ameteala care intervine dupa o pirueta e, uneori, binevenita. Femeia alege sa-l urmeze sau nu. Daca o face trebuie sa aiba incredere in el, sa se lase condusa usor, cu sentimentul ca nu pierde nimic. Trebuie sa aiba incredere in ea. Se poate opri oricand, din orice suita, cu conditia sa-si anunte partenerul cu cateva clipe inainte. Un barbat care valseaza singur nu e amuzant.
Acela este profilul absentului de la încercareai puterilor, eyes_wide_shut. Nădăjduiesc să nu fie un comic de situație în ceea ce am spus. 
Poveștile se spun în opt cuvinte uneori.
Nădăjduiesc să nu fie un comic de situație în ceea ce am spus. Poveștile se spun în opt cuvinte uneori.
Acum dupa ce stim despre ce este vorba, impartim profilul in trei si tragem concluziile: prima fraza pare falsa, fiindca ar insemna sa scriu pentru cineva, si aici nu o fac (am un alt loc, la fel de bun); a doua fraza pare adevarata, dar ar fi nedrept sa spunem cu siguranta asta; a treia fraza e bine sa o stergem fiindca contine un adevar. In concluzie, Fantasee, ai voie sa scrii aici cand vrei. Si in nici un caz n-ar fi o tragedie sa fie ceva comic in cuvintele tale.
Unde esti?
Am vrut azi sa citesc o carte. N-am reusit sa aleg una, fiindca in oricare am sa gasesc o idee legata de esec. Am incercat sa desenez ceva, chiar catava flori. Dar n-am reusit sa ma ating de vreun creion de teama ca mana neascultatoare ar trage cel putin cateva linii ale chipului tau. Incercand sa ascult muzica am renuntat imediat din cauza versurilor care mi-ar aminti de tine. Sau poate melodia ar fi atasata inconstient, candva, de tine. Iata, am reusit sa scriu cateva randuri, sperand sa nu fi langa mine, sa nu privesti peste umarul meu la neputinta mea. Izolat de o lume care-mi aminteste mereu de tine, scriu despre tine, sperand sa nu citesti vreodata. Sper ca ai ajuns cu bine.
Am vrut azi sa citesc o carte. N-am reusit sa aleg una, fiindca in oricare am sa gasesc o idee legata de esec. Am incercat sa desenez ceva, chiar catava flori. Dar n-am reusit sa ma ating de vreun creion de teama ca mana neascultatoare ar trage cel putin cateva linii ale chipului tau. Incercand sa ascult muzica am renuntat imediat din cauza versurilor care mi-ar aminti de tine. Sau poate melodia ar fi atasata inconstient, candva, de tine. Iata, am reusit sa scriu cateva randuri, sperand sa nu fi langa mine, sa nu privesti peste umarul meu la neputinta mea. Izolat de o lume care-mi aminteste mereu de tine, scriu despre tine, sperand sa nu citesti vreodata. Sper ca ai ajuns cu bine.
Nu mai stiu sa scriu frumos Mi-am pierdut 'indemnarea', inspiratia si scopul. In plus, orice se apropie cat de cat de ceea ce as vrea sa spun, e doar o promisiune neindeplinita. Aud mereu un tic-tac sinistru care imi aduce aminte ca exista posibilitatea sa ajung unde vreau atunci cand e prea tarziu. Nu, nu cand bomba va exploda, ci cand va pleca..
Mi-am pierdut 'indemnarea', inspiratia si scopul. In plus, orice se apropie cat de cat de ceea ce as vrea sa spun, e doar o promisiune neindeplinita. Aud mereu un tic-tac sinistru care imi aduce aminte ca exista posibilitatea sa ajung unde vreau atunci cand e prea tarziu. Nu, nu cand bomba va exploda, ci cand va pleca..
Bucură-te că nu mai știi.
| QUOTE (eyes_wide_shut @ 4 Jul 2007, 07:19 PM) |
| Nu mai stiu sa scriu frumos Mi-am pierdut 'indemnarea', inspiratia si scopul. In plus, orice se apropie cat de cat de ceea ce as vrea sa spun, e doar o promisiune neindeplinita. Aud mereu un tic-tac sinistru care imi aduce aminte ca exista posibilitatea sa ajung unde vreau atunci cand e prea tarziu. Nu, nu cand bomba va exploda, ci cand va pleca.. |
Dar crezi ca ai stiut vreodata?
... De fapt nu asta ma intereseaza pe mine si nu numai pe mine ...Mie imi place (foarte mult!) ce faci tu aici, dar o sa fie indeajuns ca sa continui?
... Ce tribut ar trebui platit?
... Poate iti amintesti de primul scop...
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.