Multumesc, Nefe !
Azi sunt racita. Raceala de aia, cu sapte litri de ceai langa mine. Asa ca nu voi spune prea multe... voi incerca doar o poveste, pentru ca asa se cade unui copil racit si alintat
Poveste de toamna In octombrie, mai mult ca de obicei, casutele cu caciulite rosii insirate pe stradutele inguste ascund secrete de toamna.
Noaptea, cand ceatza acopera casutele adormite, se pare ca se trezesc spiridusii si, nestiuti de nimeni, isi folosesc micutele lor manute ca sa aduca dovleci cu ochi, si nas, si gura, mai mari decat toata ceata de spiridusi la un loc, si sa ii aseze la poarta. Sunt eforturi nebanuite, insa spiridusii au puteri magice. Ei inconjoara dovlecii cu castane de un maroniu copt. Daca nu au obosit inca, aprind o luminita pe care o aseaza in casuta dovleacului, pentru a se incalzi.
Apoi, canta la lumina lumanarilor si danseaza intr-un ritm ametitor, pentru a speria duhurile rele. E un dans pe care nu il pot invata oamenii. Pentru ca numai ei, spiridusii, stiu secretul de a invarti printre degete mirosurile de fum de frunze uscate si de gutui coapte. Numai ei stiu sa cante, cu voci soptite, colinde aramii, si sa rasuceasca povesti.
Noptile de toamna sunt lungi. Asa ca spiridusii au mult timp pentru a pregati o noua zi. Proaspeti ca o ploaie de primavara, ei isi incep nebanuita munca pe inserat, pentru ca sunt multe de facut toamna in jurul casei.
Incep prin a deretica prin curte, nu inainte de a aduce ganduri linistite prietenilor lor- oamenii. Dupa ce oamenii sunt invaluiti in nori pufosi de vise, spiridusii isi spun rugaciunea, de fiecare data asortata cu verde, galben, aramiu sau alb. E o rugaciune de multumire si, prin ea, ei isi aduna puterile magice pentru noaptea lunga ce va urma.
Fiecare spiridus stie ce are de facut. Toamna ei aduna frunzele uscate, dar ce au culori frumoase si batrane, si isi decoreaza cu ele camarutele lor minuscule. Ei stiu si a vorbi cu frunzele. Le spun ca nu au murit, ci incep o noua viata - aceea de a aduce frumusete.
Spiridusii se hranesc si cu miresme. De aceea, uneori ei ard frunzele care vor sa dainuie altfel, iar mireasma fumului capata nuante rosiatice, aramii si verzi. Acest fum le hraneste sufletul si e primul fel din mancarurile minunate cu care se infrupta.
Niciodata nu uita sa decoreze curtea oamenilor cu covoare tesute de natura. Nu aduna frunzele, ci le re-aranjeaza. Combina verde cu galben, rosu cu negru, maro cu portocaliu. Apoi, adauga in frunze amintiri din copilaria oamenilor, pentru ca acestia sa nu uite ca au fost candva copii... Munca lor e nepretuita. Nici un om nu a reusit sa invete arta de a tese astfel de covoare. Si nici nu va sti vreodata, pentru ca e un secret magic, pastrat de mult...
Cand curtea casutelor arata a sarbatoare, spiridusii au grija de pomi. Oamenilor le plac pomii, pentru ca vara stau la umbra lor si pentru ca, uneori, mananca fructe delicioase. Insa oamenii nu stiu cine ingrijeste acesti pomi, cine face vrajile in urma carora pe masa lor isi gasesc locul mere imbujorate, prune pline de veselie, pere gata sa explodeze de zeama, gutui pufoase si alintate sau nuci secretoase.
Spiridusii au invatat de la bunicii lor sa faca aceste vraji. Iar toamna, mai mult ca in orice alt anotimp, e mult de munca la culesul acestor comori. Cand pomii au obosit de atata efort, cheama spiridusii, care ii elibereaza de povara rosie, galbena, maro sau violet.
Dupa acest efort urias (caci fructele sunt grele de atatea ascunzisuri), spiridusii se infrupta cu ele. Nu le trebuie multe fructe, caci ei sunt mici si nu au nevoie decat de un mar-doua, de vreo trei prune si vreo cinci nuci. Cojile de la nuci sunt foarte pretioase, fiindca ei le captusesc cu frunze si acolo dorm. E un somn lin, indiferent daca va ploua. Coaja de nuca stie a pluti pe ape.
Apoi, culeg puf din vise si captusesc niste fructe grele, care se numesc gutui, pentru a le face mai frumoase. Uneori, oamenii nu stiu a le pretui, pentru ca nu au rabdare sa le descopere intelesul.
Ei se strecoara si in casa, veghind somnul oamenilor si invelindu-i, caci diminetile de toamna sunt din ce in ce mai reci. Tiptil, aduc si flori calde, tomnatice, de cele mai multe ori de un galben - maro ireal, pe care le asaza pe masuta de cafea, pentru ca oamenii sa isi inceapa ziua cum se cuvine - cu un zambet scaldat de lumina.
Nu mai este mult si se ivesc zorii. Asa ca spiridusii nu stau pe ganduri, ci culeg strugurii care s-au mai copt cu o zi inainte, la soarele calm de toamna. E ocupatia lor preferata, pentru ca bobitele sunt mici si ei le pot cara fara a mai face vraji. Si apoi, mireasma de struguri negri, copti, e mireasma lor preferata. Cand le e sete, storc sub piciorusele lor harnice sucul din bobite si apoi beau cu totii picaturi de must, de o savoare imbatatoare.
Spre dimineata, se retrag in casuta dovleceilor cu dinti, nas si gura, danseaza un ultim dans in jurul focului, apoi isi dau seama ca e timpul sa dispara. Epuizati, fac nani in cojile de nuca ce ii poarta prin taramuri de poveste.
Cand primele raze de soare invaluie casutele adormite si ceatza incepe sa se destrame in culori fermecatoare, oamenii somnorosi apar pe la ferestre si zambesc.
Apoi, ies din casa, grabiti la treburile lor zilnice. Insa, ca de obicei, se opresc in curtea casei, unde miroase a fum de frunze uscate, privesc cu admiratie la cosurile de nuiele pline cu nuci, mere, prune, pere, gutui, toate pline de roua rasaritului, dar cu niste culori tari, ca de primavara, apoi isi umplu plamanii cu mireasma de struguri. Pentru ca toate au in ele ceva magic, inexplicabil.
Apoi, pasesc pe covorul migalos, culeg o frunza pe care o iau cu ei, ca talisman, se uita la dovlecii adormiti, multumindu-le ca i-au pazit si in aceasta noapte si se indeparteaza discret, fara a-si pune intrebari care nu isi au rostul. Totul e natural, pentru ca spiridusii stiu a-si folosi vrajile intr-un mod nestiut de nimeni.
Niciodata oamenii nu ii vor vedea pe spiridusi, pentru ca ei stiu a se ascunde in povesti. Poate e mai bine asa, pentru ca altfel... poate nu ar mai exista fum de frunze uscate, fructe zemoase, nuci secretoase, puf pe gutui, struguri imbietori, covoare de frunze pictate de natura, dovleci paznici... sau amintiri din copilarie.
Cine mai are curaj sa spuna ca toamna nu te poti re- si re- si re- indragosti ?...
O saptamana minunata tuturor !