QUOTE |
Cred c-a venit de mult momentul sinceritatii si de pastrare a legendelor acolo unde le este locul iar lucrurilor trebuie sa li se spuna pe nume |
QUOTE (exergy33 @ 26 Dec 2005, 10:32 AM) |
Barrie Legenda si etimologia numelui de CRACIUN sint cu totul altele. |
QUOTE |
Ihim... Si Mos Gerila ce ar fi, daca nu o pseudolegenda |
QUOTE |
Stie cineva de ce Mos Craciun are haine de culoare rosie ? |
QUOTE (exergy33 @ 26 Dec 2005, 10:32 AM) |
Am si eu o intrebare : Stie cineva de ce Mos Craciun are haine de culoare rosie ?!!! |
QUOTE |
Atestari ale cuvīntului Crăciun 5.1 Din punct de vedere al numelui, apariţiei, rostului şi conţinutului nu se poate găsi nici o legătură īntre Crăciun şi vreuna din sărbătorile Naşterii analizate īn capitolul anterior. 5.2 Alăturarea sărbătorii Naşterii Domnului de cea a Crăciunului, pentru că de creştinare nu credem că se poate vorbi, s-a făcut foarte tārziu. Nici unul din textele religioase, creştine, romāneşti, din secolele XVI - XVII şi chiar din sec. XVIII nu conţine cuvīntul Crăciun, īn timp ce unele din acestea menţioneaza Paştele. 5.3 Mai mult, şi surprinzător, mitropolitul Antim Ivireanul scrie două consistente Cuvinte de īnvăţătură (īn 25 a lunii dechemvrie) la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos fără să menţioneze măcar o dată numele de Crăciun ca nume al sărbătorii pe care o prăznuia. 5.4 Īn secolul XVIII, īn Ceremonialul Curţii Moldovei, intitulat Obiceiul ţărămoniilor ce să fac īn zioa de AČunul Naşterii Domnului Hristos (p. 274-279) şi zioa Naşterii (p. 279-284) etc numai de trei ori, īntr-un fel de comentarii ale autorului, se scrie şi Crăciun (p. 277, 278, 279). Īn rest, peste tot sărbătoarea este numita zioa naşterii (p. 274, 277, 279, 280, 284, 285). Şi asta īntr-un text laic din a doua jumătate a secolului XVIII (23), ceea ce pare a arăta că nici la această dată tārzie Crăciunul nu fusese acceptat de Biserica creştină din }ările Romāne. 5.5 Deşi cuvīntul este străvechi, cum vom arăta, ciudat, el apare īnregistrat de 19 ori ca nume propriu, īntre 1414 şi 1570, şi de 6 ori ca toponim, īntre 1512 şi 1594 (15, p. 57), dar nici măcar o dată, īn aceste secole, ca nume al sărbătorii. Īn afară de acestea, īn sec. XV mai īntīlnim Cetatea Crăciuna, zidită īn }ara Vrancei (1470) şi localitatea Piatra lui Crăciun, īn prezent Piatra Neamţ (17). De asemenea, ne īntīmpină numeroase toponime: Crăciunei, Crăciunel, Crăciuneşti īn aproape toate regiunile ţării (a se vedea dicţionarele enciclopedice, geografice, indexuri de localităţi etc.). La mijlocul sec. XVII, īntīlnim Crăciun şi ca nume al sărbătorii, dar īn texte laice: Ghedeon, mitropolitul Sucevei şi mai mulţi boieri semnează un act īn care scriu că Măria să craiul (Gh. Racoţi, n. ns., G.G.) s-a milostivit cu săraca lor ţară şi ne-au ajutorit şi cu bani, īmprumutaţi la nevoile ţării, 126 000 taleri, pe care se īndatoreau a-i răspunde pīnă la ziua Crăciunului care este la leat 25 decemvrie după călăndariul cel vechiu (Iorga, Studii şi documente IV, p. 44-ş45ţ, ap. Xenopol, vol. IV, p. 225) - subl. ns. De aici deducem că īn vorbirea populară sărbătoarea se numea Crăciun, dar īn texte religioase preoţii s-au abţinut să folosească acest nume. 5.6 După Dicţionarul Academiei, numele sărbătorii ar apărea de trei ori īn sec. XVII (Anonymus. caransebiensis, Pravila lui Matei Basarab şi īntr-un text din Crestomaţia lui Gaster) afirmaţii care nu s-au putut verifica. Chiar dacă arătările din D.A. ar corespunde realităţii, īnregistrările ca nume proprii şi ca toponime sīnt şi cu peste două veacuri mai vechi, şi mult mai numeroase. Oricum, ca să existe antroponime şi toponime, trebuia să existe mai īnainte numele comun: Toponimele şi antroponimele din această categorie (cea de care vorbim, n.n. G.G.) provin printr-un transfer de sens de la cuvīntul comun spre numele propriu. Atestarea cuvintelor comune prin nume proprii reprezintă, de fapt, recunoaşterea izvorului de formare a toponimelor şi antroponimelor, şi implicit demonstraţia existenţei anterioare a cuvīntului comun (15, p. IX). 5.7 Datorită prezenţei īn Cāmpia Panonică, īncă din antichitate, a unei populaţii romāneşti (!) compacte, astăzi īn mare parte maghiarizată prin grai, īn maghiară au pătruns numeroase cuvinte romāneşti, printre care se găseşte, cu mai multe atestări, īncepānd din secolele XII-XIII, deci dinainte de răspīndirea creştinismului, spre a deveni religie populară, şi Crăciun (19, numai pentru atestări). 5.8 Īn folclorul medical romān se găsesc numeroase credinţe populare şi superstiţii legate de Crăciun (18). 5.9 Īn Moldova şi Bucovina se numeşte Crăciun, sau Aluat sau Colac de la/din Crăciun un colac pe care-l fac femeile de Crăciun, şi care se păstrează pīnă īn primăvară cānd, după ce se tămāiază boii şi plugul, se pune īn coarnele boilor īnainte de a porni la arat, după care e māncat de plugari pe ogor (31, p. 866), ceea ce denotă o legătură cu practicile agrare, legate, foarte probabil, de sărbătoarea naşterii lui Saturn. Astfel de practici sīnt descrise de mai mulţi etnografi (Elena Niculiă-Voronca, Petru Caraman, Ion şi Silvia Ciubotaru ş.a.) ale caror texte nu le cităm pentru că nu adaugă ceva notabil din punctul nostru de vedere. 5.10 Īn legătură cu Crăciunul, poporul nostru a creat proverbe, glume şi expresii populare: Craciunul sătul, buze unse şi vine căcate; Crăciunul sătul, Paştele fudul; Crăciunul sătul/ Paştele/ Minciunele/ Cu ouă boite/ Cu straie-noite; La Crăciun se vede dacă-i bună nuca; Nu ţi-e frică de Crăciun (20.1, 78-80) sau O dată-i Crăciunul īntr-un an; Cine umblă la Crăciun īn cămeşă, la Paşce umblă īn cojoc; A da minte cu Crăciunul; A mānca mulţi Crăciuni; Să mai mănānce mulţi Crăciuni; Parcă-i capra de la Crăciun; A intra īn lemne de Crăciun (20.6, 14741-14750). 5.11 Datorită sistemului incomplet şi defectuos de sigle, folosit de Dicţionarul Academiei, lit. A-B, 1913, nu s-au putut verifica textele date ca exemple, pentru unele obiceiuri, fiind obligaţi să le cităm după acesta: Moşii de Crăciun = pomana din mānă, reprezentānd darurile pe care le pregăteşte gospodina şi le duce pe la diverse case, oferindu-le ca pomană pentru sufletul răposaţilor ei (31, p. 867). 5.12 Numele Crăciun se regăseşte şi printre denumirile populare ale unor plante (22): Crăciuniţă (Begonia semperflorens), p. 29 - īnfloreşte chiar īn preajma Crăciunului, de unde rezultă că denumirea īi vine neapărat de la sărbătoarea Crăciunului; Crăciun (Begonia metallica), p. 29; Crăciuniţa, Crăciun sau Crăciunel (Begonia crassifolia), p. 30; Crăciunel (Rhipalis crispata), Crăciunele (Rhipalis pachyptera), p.147 etc. 5.13 Din toate cele arătate īn prezentul capitol rezultă că este vorba de un cuvīnt străvechi, numai cuvintele care se găsesc de foarte multă vreme īn limbă ajungīnd să formeze expresii populare, să intre īn compunerea unor proverbe, să contribuie la apariţia unor superstiţii, obiceiuri şi leacuri populare, să fie date ca nume unor plante etc. 5.14 Crăciunul, ca şi Mărţişorul, Drăgaica etc, este o sărbătoare romānească şi numai romānească. Prezenţa ei īn unele din ţările limitrofe se datoreşte existenţei īn aceste state a unor populaţii romāneşti, azi deznaţionalizate sau īn curs de deznaţionalizare. |
QUOTE |
Bolt, daca tie nu iti place Mos Craciun... treaba ta |
QUOTE (ASD @ 26 Dec 2005, 03:25 PM) |
Mos craciun si chiar sarbatoarea craciunului defapt isi origini necretine, ca sa zic asa. |
QUOTE |
PS: Stie cineva cand pica pastele anul acesta? |
QUOTE |
3 Sărbătoarea Naşterii īnainte de creştinism 3.1 Data naşterii lui Hristos (ca om), nu e precizată destul de clar (5.1, p. 90), şi nu se ştie īn ce lună şi īn ce zi s-a născut Hristos, nici chiar īn ce timp al anului (5.1, p.92). Evangheliile nu mărturisesc nimic privitor la data naşterii lui Hristos, iar īn primele ei secole Biserica Creştină nu a avut o astfel de sărbătoare. 3.2 Cu toate acestea, noroadele prăznuiau, de milenii, o sărbătoare a Naşterii, la 25 decembrie, cum vom arăta pe scurt īn continuare. a. Naşterea Soarelui nebiruit (Sol invictus) era sărbătorită la 25 decembrie, după Calendarul Iulian data solstiţiului de iarnă, de la care zilele īncep să crească. Soarele (re)naşte. Īn ritualul sărbătorii, la miezul nopţii, credincioşii ieşeau din temple şi strigau: Fecioara a născut, lumina creşte. Noul născut era personificat, la unele popoare, ca un prunc, care era arătat mulţimii, ca prilej de bucurie (v. 4.3, p.136). b. Īn antichitate, se răspīndise īn mai tot imperiul Roman Cultul lui Mithra, care reprezenta duhul luminii dumnezeieşti, al adevărului şi al bunei credinţe. Fundamentele creştinismului sīnt, īn cea mai mare parte, identice sau similare cu ale mithraismului. De aceea, principala piedică īn răspīndirea creştinismului n-au reprezentat-o religiile politeiste, zise păgāne (de la paganus=ţăran), ci mithraismul, ceea ce l-a făcut pe E. Renan (v. Marc Aurčle et la fin du monde antique, 1883, p. 579) să afirme: si le Christianisme eūt été arreté dans sa croissance par quelque maladie mortelle, le monde eūt été mithraiste, formulă pe care M. Eliade a preluat-o şi a folosit-o ca titlu al capitolului 218 din Istoria credinţelor şi ideilor religioase. Răspīndirea mithraismului a fost prodigioasă: din Scoţia pīnă īn Mesopotamia, din Afirca de Nord şi Spania pīnă īn Europa Centrală şi Balcani. Majoritatea sanctuarelor au fost descoperite īn vechile (??, G.G.) provincii romane din Dacia, Panonia, Germania (32.2, p. 318). La Roma, cultul lui Mithra ajunsese chiar religie a curţii imperiale. Naşterea lui Mithra era prăznuită la 25 decembrie, cānd lumea cea veche sărbătorea creşterea luminii, care biruieşte forţele īntunericului (1, p. 42). c. Īn Roma veche, la 25 decembrie se sărbătoreau Saturnaliile, īn cinstea lui Saturn (Deus Daciae), o foarte veche zeitate agricolă. Este o sărbătoare prea cunoscută, aşa că nu vom insista. d. Naşterea lui Dionysos (Dion/ysos) s-a īntāmplat la 6 ianuarie, cānd pămāntul, luānd chip de femeie, l-a zămislit prin trimiterea ploii din cer iar izvoarele cele sfinte au ţīşnit vin tămāios īn loc de apă obişnuită (1, p. 38). Īn īnchipuirea celor dintīi creştini, naşterea lui Dion/ysos coincidea cu naşterea lui Iisus. Episcopul Epiphaniu, care a păstorit īn Salamina Ciprului (367-403), spune că de 6 ianuarie apa izvoarelor şi rīurilor s-a transformat īn vin. Această veche legendă a lui Dion/ysos el o pune pe sema lui Iisus, spunīnd că Domnul s-a născut īn adevăr la 6 ianuarie, şi că, după 30 de ani, a schimbat, la Nunta din Cana Galileii, apa īn vin. Minunea din Cana Galileii, nemenţionată īn Evangheliile după Matei, Marcu şi Luca, atribuită de mitologie lui Dion/ysos, a fost trecută de Ioan (cap. 2/1-10), care era grec, pe seama lui Iisus (1, p. 39-40). Gnosticii serbau vechile taine ale lui Dion/ysos la 6 ianuarie, dată la care cinsteau şi naşterea lui Iisus, alcătuirile exterioare ale sărbătorii creştine fiind strīns legate de cele păgāne (1, p. 38-40). Biserica creştină veche a pus īn ziua de 6 ianuarie nu numai minunea din Cana, ci şi botezul lui Iisus, prin care a ajuns Māntuitorul lumii. Pentru gnostici, această zi de botez era o adevarată zi a naşterii lui Iisus, deoarece, din această zi, cānd s-a pogorīt Duhul sfīnt peste dānsul şi a fost botezat de Ioan Botezătorul, s-a născut īn Iisus dumnezeirea (1, p.38). Sărbătorirea naşterii lui Iisus, la 6 ianuarie, n-a fost acceptată de Biserica occidentală, fiind practicată, parţial, numai īn Biserica orientală. e. Din relatările de mai sus, rezultă că īnainte ca biserica creştină să instituie sărbătoarea naşterii lui Iisus, existau cel puţin patru zeităţi ale caror naşteri erau prăznuite (pentru trei dintre ele) la 25 decembrie, iar a patra la 6 ianuarie (Dion/ysos). Īn toate cazurile, este vorba de zeităţi care mor şi īnvie. 4 Creştinarea sărbătorii naşterii 4.1Cea mai veche menţiune a unei sărbători creştine a naşterii pe care o cunoaştem (un papyrus al unui cor bisericesc din Egipt īn care este preamărit Iisus cel născut īn Betleemul Iudeii), este din secolul IV (1, p. 40). 4.2 Din numeroasele opinii privitoare la creştinarea sărbătorilor păgāne ale naşterii, s-o cităm pe aceea a lui A. Bayet. Nici īmpăraţii, nici Biserica nu pot să modifice brusc modul de gāndire şi de viaţă instituit de acţiunea lentă a secolelor. Rezultatul: īn drept, imperiul se face crestin, īn fapt, creştinismul se face păgān (12, p. 59). Teologii repetă mereu că-i păcat a celebra ziua solstiţiului de iarnă, sărbătoarea zeului solar Mithra (a Soarelui, a lui Saturn etc. n.n. G.G.), dar cum toată lumea continuă s-o serbeze, Biserica face din ea sărbătoarea naşterii Domnului. Astfel, creştinismul triumfă īn lege, iar păgānismul triumfă īn fapte (12, p. 62). 4.3 Interdicţiile şi canoanele promulgate de Concilii şi Sinoade nu dau rezultate, pentru că fără sărbători, faţă de care īşi etapizau existenţa, oamenii nu-şi puteau concepe şi organiza viaţa personală. Văzānd că īn pofida tuturor interdicţiilor, credincioşii continuă să prăznuiască sărbătorile tradiţionale, Biserica renunţă la politica de mānă forte, recurgīnd la diplomaţie: se dă coloratură creştină vechilor sărbători aşa-zise păgāne. Treptat, Biserica ajunge să canonizeze o bună parte din practicile rituale şi sărbătorile religiilor multiseculare cărora creştinismul li se substituie cu īncetul (v. şi 4.3, p.142). Pe lāngă creştinarea sărbătorii naşterii, de care ne ocupăm, au mai fost creştinate: sărbătoarea }ăranului, a īnceputului campaniei agricole, botezată Sfīntul Gheorghe (de la gheorgheea = agricultură), Rosalia a fost īnlocuită cu Rusaliile (v. 13, p. 46 etc.), sărbătoarea Apei, celebrată la solstiţiul de vară, a devenit a Sfīntului Ioan Botezătorul, sărbătoarea Dianei, īn august, a fost īnlocuită cu a Sfintei Maria (Mare), Sāmbăta morţilor, īn noiembrie, continuă o veche sărbătoare păgānă a morţilor etc. (v. 4.3, p.140). A se vedea şi ref. 48 (p.7), scrisă de un preot: biserica creştină a păstrat datinile şi obiceiurile păganeşti, atīt de īnrădăcinate īn viaţa poporului , cu haina religiunii creştine. |