Povestea corbilor de taină (a doua parte)
Fănel lăsă răvașul melcului și se abținu cu greu să nu-și învârtă ochii peste cap de indignare.
Melcul nostru se afla, ziua-n amiaza mare, încă la cafea și își citea tacticos cea de a patra gazetă care anunța în alte feluri aceleași două știri ale mileniului.
Dar indignatul corb nu apucă să-și rotească oarece că de îndată răvașul fu ridicat de furnicuță, tocmită de mealcă în acest scop precis.
Și înainte să apuce corbul să citească trei cuvinte din gazeta melcului, furnicuța trimise alte trei surate de-ale sale să înfăptuiască cele trebuincioase.
Numai două zări rămaseră necolindate, fiindcă netrebnicii lor corbi nu se ținură de treabă.
Unul vându răvașul pe bani frumoși pe care-i bău la cârciuma din cătunul său, iar celălalt rămase pe crucea unui țintirim, croncănind verzi și uscate despre Magician.
Se mai despăienjeniseră ochii Magicianului, acum că primea înapoi saluturile regatelor surate și juruințe frățești de sprijinire.
Însă taman din regatul zmeiesc și din cel scufundat nu sosea vreo veste și multă trebuință și nădejde avea de la ele.
De la o vreme își trimise gândurile în alte părți și își văzu liniștit de ale sale.
Își luă traista cu cele trebuincioase, veșnic pregătită pentru călătorit printre lumi, și îl strigă în gând pe nevrednicul său fecior.
Porniră amândoi, umăr la umăr, spre poiana unde se adunau cu toți ceilalți. Merseră în liniște spre hotarul regatului de miazăzi, călcând hotărât prin aburii nopții.
Până ce nu se mai văzură deloc.
- Și acum noi ce o să facem? se smiorcăi Scufița, spărietă.
- O să facem ce-am mai făcut, glumi Zăpădoasa și o ridică în brațe. Mergem în bucătărie, gustăm o sarma, tragem de coada motăniciului să vedem cât mai e tărcată, ...
O întrerupse Tălâmbul:
- Nu mai avem motănici, dragă, e și el dus la tărăboi.
- Se zice răzbel, îl articulă Scufița.
Intrară în bucătărie și numaidecât îi cuprinse dragele de arome de prin toate ceaunele, de pe sub toate frigările și de prin cuptoarele ce rumeneau bucate de zor.
Bucătăreasa nu mai prididea de treabă și taman își ștergea fruntea cu poalele șorțului când dădu cu ochii de cei trei nou veniți.
Piranda se uită și ea cu drag la Zăpădoasă, ca la un coș cu mere când te usucă setea. Frumoasa lăsă Scufița jos și le îmbrățișă pe bucătăreasă și pe Pirandă.
Așa trei zâne mălăiețe cum erau ele, mai ținuseră odată conacul în fire. Aveau să o facă și de data asta, carevasăzică.
Turnară ceaiuri în bărdăci și stară la sfat. Dăduseră gata o plăcintă cu dovleac în cinstea Balaurașului, când auziră de afară chiotele Scufiței.
Iarăși fugea de mama focului prin bătătura, cu Tălâmbul după sine, ca în alte vremuri. Zânele zâmbiră timid, dar săriră în tavan spăriete când văzură ușa dată de părete, iar Pădureanca, cu mâinile în șold râdea de se prăpădea:
- Ce făcurăți, fă, vă puserăți pă bocit?
'Ai las' că avem de treabă, ne-om jeli când o fi.