Hm, m-au parat piticii, vad, si au adunat potera sa-mi aduca mintile acasa de unde sunt duse cu sorcova...

Vreti poveste? Poveste sa fie:

Cucuta are rod greu de boabe negre si verzi, amare de dulceata otravii. Zmeul toarna peste cap cupa dupa cupa cu vin verde de cucuta. Ce ramane pe adancul cupei? Graunte de argint viu, jucand in aerul parfumat cu rasina Bradului din curtile zmeiesti.
Ochii cei portocalii ai Zmeului pocnesc de necaz cu fulgere ingemanate: povestile l-au speriat. Cine a mai vazut iepure tragand la plug?! Povestea bucataresei istorisita sub Brad in crucea noptii a ravasit apucaturile Zmeiesti. Va merge zmeul sa dibuiasca vipera in pamant, s-o traga afara si sa-i smulga coltii cu vestmantul cel stacojiu al bucataresei? Sau va zace cu vinul de cucuta curgand pe mustatile-i fioroase, inchizand geana uitarii peste flacara cea plapanda care i se aprinde molcom dar incapatanat in suflet?
Nu se mai pomenise pana atunci lup mancat de oaie, Zmeul nu vrea sa se lase leganat de ochii bucataresei - piticii pun la cale planuri amarnice de snopire in batai. Motanul tarcat isi ascute ghearele de lavita jurand rani adanci lui Zmeulache...musterii din sala cea mare bat in mesele de brad cu pumnii: unde sunt povestile lor?!

Fantasee intra in sala cu carafa plina de vinul cel negru, toarna in stacane. Orbul zambeste cu talc: s-au intors povestile...

In cuiul de argint, batut in perete dupa usa bucatariei, sta un sal lung, pufos si negru. Nu se cunoaste nimic despre el, atata doar ca incalzeste orice suflet care se incumeta sa il aseze peste umeri. Piticii au facut scarita, grozava incercare - cat pe ce sa se faca si ei placinta alaturi de motanul tarcat pe podeaua de piatra a bucatariei, dar au luat frumusel salul si au infasurat bucatareasa cu el.
Piticii vor fi asezati pe genunchi si tratati cu aplauze peste pernutele de stat pe lavita. Pana ii prind pe toti ca sa le dau ceea ce le datorez cu prisosinta, iata prima poveste:

Feriga se scalda in soarele zglobiu al dupa-amiezii. Pasi amarnici zguduie pamantul, mestecenii isi innoada crengile cu stejarii, papura a ramas vaduva de puf: cin` sa fie grozavia asta de urias? Feriga nu vrea sa cunoasca, ii ajunge cartita care ii roade radacinile de atata amar de vreme . Vazduhul tremura laolalta cu fluturii, pasarelele si arsita lui, izvorul s-a evaporat de teama, pietrele urla de jale, cu toata mutenia lor, pana si cartita ferigii a itit nasul afara sa adulmece grozavia: clipeste des si ametit, Soarele o coace pe bot.
Un bustean scrijelit si ros la capete zboara nedumerit in mijlocul ferigii, ametind-o si oprind bataia inimii cartitei curioase: dintre dealuri apare Zmeul cu o falca in cer si cu o laba pe burdihan. Valeeeeeeeeu! Iarasi a mancat ciuperci din cele rosii, iarasi are crampe: "Adio padure, eu ma mut!" hotaraste feriga si ar lua-o chiar si pe nemernica de cartita la drum, numai sa scape de jelaniile Zmeului otravit de propriile-i pofte.

Amarnica pedeapsa si otravirea asta! Doar tot i-am spus Zmeului sa nu mai imbuce ciuperci otravite, rosii cu buline albe. Palaria Sarpelui le cheama - na, musai sa fii Zmeu ca sa nu pricepi atata lucru!

Pun ceaunul la foc mic si sa incropim licoarea magica . Vinul cel negru si tamaios, adus in carafa de cristal, trebuie lasat la hodina pe masa din bucatarie, sa se adanceasca putin in povesti.
Il invart ca acele pendulei din perete, de cinci ori, ca sa prinda forta timpului si il torn in fir rubiniu, unduios, in ceaunul care sfaraie in carligul lui. Cand incepe sa abureasca, leg repejor deasupra ceaunului, de carlig, o legatura de busuioc - aroma amara se imprastie in toata bucataria.
Spuma dantelata rozalie se aduna spre gura ceaunului: iute, jos cu el din carlig si pun opt cuisoare parfumate si un praf de piper alb. Torn vinul fierbinte in stacane, o lingurita argintata plina cu miere in fiecare stacana si cate o frunza de indrusaim legata de fiecare toarta. Din cuptor sar vesele merele coapte: le scufund in lapte o clipita si le tavalesc in praf bogat de scortisoara si zahar mic. Cand nu s-au dezmeticit inca si se minuneaza de noul vestmant, infig repejor cate o tepusa de argint ca sa le puteti apuca mai cu folos .

Gata licorile si leacurile impotriva durerilor, otravirilor si tristetilor de orice fel. Hai la viataaa, neamuleeee!

S-a auzit vantul suierand pe langa ferestrele bucatariei, a intrat pe horn si vestea a cazut sec in ceaunul pus in cui: Zmeoaica cea Mare leaga vraja adanca in noaptea asta…Frica nu am cunoscut si nu vom cunoaste nicicand. Vom merge sa zarim vraja afurisitei – poate scoatem vreun folos din ea .
Am adunat din poiana ierburi noi, le-am dus Dragonului de le-a uscat, piticii le-au faramitat intre degetutele lor harnice – chiar de n-a merge vraja, bucatele mele vor fi si mai parfumate :rofl :.
Floare de fan, rozmarin, scortisoara, verbina, radacina de ghimbir, frunze de piper, rostopasca si crucoz – sunt toate pisate, gata de trimis in cele opt vanturi spre a ne implini cea mai adanca dorinta... Magicianul m-a incredintat ca nu avem trup, nici suflare, numai ochi.
Poiana e aramie de focul cel napraznic intins de Zmeoaica : limbile aurii inhata cerul hulpave. Sade incolacita de coada-i solzoasa si sufla incetisor aer fierbinte peste prafurile din palma : “Vant din Nord, tu, rege Bora, din seva pamantului, du-mi dorinta in salasul de sus – din biruinta gnomilor, adu-mi indarat izbanda !“
Fericit e Orbul ca nu zareste cum singure se impart pulberile in palma Zmeoaicei si, la suflarea-i subtire, o patrime se duce cu vantul. Simte amarul buruienilor arse si se infioara cu mana inclestata pe toiagul de alun.
Cautam cu ochi incetosati la Zmeoaica : nu ne-a dibuit…
“ Vant de Miazazi, tu, rege Ures, din taria aerului, du-mi dorinta in salasul luminii – din biruinta zburatorilor, adu-mi indarat izbanda!“ Ierburile unduiesc alene spre rasarit, alungate din palma farmazoanei.
Cosanzeana strange la piept naframa ibovnicului ei si lasa lacrimi in iarba grasa.
“ Vant din Sud, tu, rege Not, din valtoarea focului, du-mi dorinta in salasul de jos – din puterea serpilor, adu-mi indarat izbanda ! “ Pulberile iau calea noptii, manate de suflarea subtire.
Focul umfla poiana cu dogoare amarnica.
“Vant de Miazanoapte, tu, rege Zefir, din adancurile apelor, du-mi dorinta in salasul intunericului – din puterea sirenelor, adu-mi indarat izbanda !” Se duce vantului si ultima pulbere aromata.
Zmeoaica Mare pleaca incredintata ca tot vazduhul tese la poruncile ei, neuitandu-se indarat, dupa randuiala vrajitoreasca.
Amarnic rotocol de ape reci duduie din vazduh, culca valvataia poienii si ne amesteca pe toti, pitici cu pisici, iarba cu cer, mai ceva ca pe castravetii din pivnitele conacului.

Bine-ar fi fost sa fiu fata studioasa si sa stau la locul meu in loc sa incerc sa insel prin minciuna si vrajitorie. Napraznic vant s-a randuit la porunca Zmeoaicei celei Mari si tot colbul potecii l-a ridicat in aer in timp ce se 'ndeparta cu pas grabit. Vedeam de dupa copacul langa care m-am pitit pe curajoasa Fantasee care statea cu Orbul de-a drapta ei si cu Cosanzeana de-a staga, iar piticii ii stateau ghemuiti la picioare. Si multe nazdravanii sufla zmeoaica in palma ei de ti se ridica parul maciuca. Noroc cu o bucata de pled adus de vant din cine stie ce colt al lumii... l-am insfacat si m-am pitit sub el tremurand de spaima si cu ochii inchisi incercand sa uit ce-am vazut.

Iarta-ma zana mea!...Stiu ca m-am pus paznic de buna voie in acest lacas...si ai fost atat de buna cu un amarat de clopotar...Iarta-ma caci fara clopotele mele sunt pierdut...Si tocmai saracele...
Sa-ti spun sau nu? Iti spun ca oricum vei afla...Zmeoaica, bat-o amaru' si mancao-ar puricii din Nord, la mine a venit mai intai...Aflandu-ma lustruindu-mi cel mai vechi clopot (adica vreau sa spun ca eram foarte concentrat in ce faceam) n-am apucat sa vad decat coada-i spre mine indreptandu-se...Apoi mi-a incleiat toate clopotele ca sa nu anunt primejdia cea mare si-a fugit...Ce lasha!!! Nu am apucat decat sa-mi trimit motanu sa te-anunte degraba...L-am privit in ochii verzi si citindu-mi gandu' il vad facandu-se in vant si se rapede catre bucataria ta...Drumul il stia prea bine...
Restul n-a mai contat...Acu inca ma munceasc sa-mi curat sufletul...(adica clopotele...)

Nu se cuvine iertare, preacinstite Clopotar, daca nu salasluieste pricina. Om da de rost Zmeoaicei cu alta grija, acum sa ingrijim de clopotele tale. Voi asmuti piticii sa lustruiasca minunile sufletului tau si ale regatului cu stergare inflorate, din borangic de pe Campurile Dorului.
Sezi la foc, pofteste o cana de vin aromat, gusta o placinta cu pastarnac - sa mai povestim o clipa, inainte de hodina. o doina ti-as ingana, numai sa nu te intristez si mai tare...

Vai mie - grozava ameteala am pe cap azi! Piticii s-au fatzait toata noaptea si n-am izbutit a aseza geana peste geana de raul lor. Talambul a tot vaslit din manutze, pasamite inca mai lustruia la clopotele regatului...ai acum se tine de fustele mele prin bucatarie, scancind ca el vrea laaaaaaaaaapte de pasareeeee . Ce sa-i fac, n-am deprins mulsul cocostarcilor si negresit voi stalci bucatele azi, barem sarea in cafea si mierea in ciorba tot le dovedesc - grozava ameteala imi da fuga pe sub mahrama...

S-a innegrit si mai abitir, Fierarul , cand a aflat vestea ca va fi mare nunta mare la conac - carbuni incinsi i-au stralucit in ochi...oare ce-o fi cugetat? Ca a innebunit bucatareasa si se da dusa dupa vreun voinic?!
Dar nunta campeneasca asteapta inca si nadajduim intru hotararea grabnica a domnitorului de a ne aduce mireasa la conac.

Cuptorul rumeneste cartofi albi de-i innecam apoi cu unsoare de masline si cu iarba proaspata si aromata: oregano. Talambul va desfoia grabnic usturoiul, fara sa mai mature masa cu buza de jos: l-am tucat pe nasul borcanat aseara, dupa ce a terminat de lustruit clopotele regatului. Rachiul de eucalipt va curge in paharute brumate si afumate cu maghiran - sala cea mare se va umple iarasi cu drumeti veseli si petrecareti nevoie mare.
Se vor asterne istorisirile iara peste sufletele triste si vor grabi surasul in obrajii rumeni ai mesenilor. Nu vietuim vesnic, dar cat ne incurcam unii pe altii pe aici, sa vietuim cu adevarat - cu sau fara dorinte implinite .

Zmeul zace cu capul intre limbile ferigii, latit in toata minunatia sa, si doarme dus cu gura deschisa. De sub palma stanga, cartita cea chioara se opinteste din greu sa-si draga si dindaratul afara. N-a sti nimeni ce bombane - dar zice maruntel din dintisori. Feriga e amarata nevoie mare, asa de mare, ca isi roaga dintii cartitei pe radacini sau coasa voinicilor pe frunze numai sa scape de nedorita onoare de a-i fi iara pat Zmeului chinuit. Unde-o fi Fat-Frumos cand ai trebuinta de el, sa scurteze Zmeul de-un cap, orisicum nu-i sade de prea mult ajutor!
Cand s-a ridica soarele de trei suliti pe cer, s-a inturna Fierarul din creierii muntilor. Feriga nadajduieste sa aiba la betelie vreun palos ascutit din fierul cel nou si sa-i curme somnul Zmeului, luandu-i capatana chezasie. Se naduseste aerul de se lipesc intre ele aripile fluturilor - dar nu-i rost de hodina.
In sala cea mare, piticii freaca podelele de lespede si mesele lungi cu perii mari din ace de arici. Cofele cu apa au guler alb de petale de sapunarita. Scufita Rosie burgheleste gutui aurii si le petrece cu panglica albastrie spre a le da Clopotarului sa le atarne de grinzile de sus ale salii - si vreo doua-trei pentru turnul lui. Bucatareasa a fagaduit sa impleteasca Scufitei spice aurii din cosita daca gata treaba repejor. Pe o lavita lata langa peretele dinspre bucatarie isi asteapta cuviincios randul stergarele de borangic, pledurile de in negru si cele din lana calduroasa pentru mangaierea mesenilor. Batrana tesatoare a regatului, dimpreuna cu ucenicele ei, au daruit conacul cu perdele grele si inflorate, cusute la poale cu bobite de aur si cu panglica cu solzi de peste.
Peretii salii au dimprejur ulcici si ulcele, stacane si ulcioare din lut ros din Grotele Racsene, piei de bivoli zugravite cu uleiuri colorate: harti ale regatului vechi, mercurialul pietei vanatoresti, un velier infruntand o furtuna amarnica pe cine stie ce mare indepartata si o codanita cu vestmant albastru, cu medalion de os la gat. Din grinzi atarna smocuri parfumate de lamaita, iarba amara, cimbru, funii groase de usturoi, siraguri de ardei iuti rosiori, cucuruz galben ca ceara, tartacute verzulii si struguri stafiditi.
Talambul scapara amnarul si porneste foc plapand in vatra salii celei mari: cu greu aduce in brate reteveie de lemn de brad - fumul lor vor tamaia tot conacul, ca sa stie musterii ca e gata ospatul.

Piticii s-au cuibarit in patul bucataresei si isi rod degetutele ingroziti: balaurul care le facea recensamantul mai zilele trecute vine la conac in curand pentru cina. Nu s-a mai pomenit Balaur la conac pana acum; cu toate ca li s-a istorisit ca acest balaur nu-i un fistecare, ci reptiluta draguta, educata, si cu limba roz , piticii tot tremura din toate oscioarele. Au facut plecaciuni bucataresei, au juruit spalarea blidelor vesnic, numai sa incropeasca o cina demna de un balaur. Ghiftuit, apoi, nu s-a apleca asupra fragezimii piticesti...
Balaurul clipeste rar si isi zdrangane coada lenes, culcat in firida de dupa cuptor. Bucatareasa l-a invelit cu pledul parfumat cu levantica si pune la ceaun tocana balaureasca: mancare de linte galbena, cu carnati si felii de mar rosu. Pai, da, ce credeau piticutii: Balaurul nu este carnivor, dar mestecarea unui piticot sacaitor ar fi un fel de orbit fara zahar .
Balaurul viseaza legende nepictate in scripte: pe o pajiste verzuie si inflorata, se intinde la soare sa-si incalzeasca solzii turcoaz de pe sale. Adulmeca aerul sarat care pluteste dinspre oceanul stralucitor si zgaraie cu o gheruta o scoica sidefata, dantelata la margini...

Si printre sforaiturile delicate ale balaurului, piticii incaleca greoi coada solzoasa ca sa apuce din mainile bucataresei florile de camp pentru inveselirea si parfumarea meselor din sala cea mare a conacului.
Motanul tarcat e taaare nedumerit: ce fel de motan e si asta, cu table albastre peste coada?! Hm...ori o fi vreun cal napraznic de-a lui Zmeulache? Fleosc, o dantela stacojie peste mustati - si motanul se trezeste din infricosatoarea-i viziune: bucatareasa in aduna de pe podele si-l lasa usor pe blana moale a lavitei.
Piricii tarasc cu greutate de tava cu batalul cel rascopt la foc aprig, Sucitul se incurca in greutatea draperiei de catifea si se face sarma peste prag. Piticotii rad pe infundate si bat cu meschii in podea: de nu s-ar trezi balaurul!
Motanul se incovoaie tot si scoate gherutele la aerisit: Balaurul toarce linistit, aratandu-si limba cea roz catre cuptorul calduros.
Si aroma placintei cu sofran se impiedica de narile frematande ale somnorosului...

Si Zmeul viseaza: are cosmaruri... Nimeni si nimic nu-l poate intoarce acum din calea sfasierii, din menghina durerilor nu-l smulge, nu-i curma caznele sau barem clipele. La povestea de sub Brad, istorisita rece de bucatareasa, a vazut in gheena dinlauntrul sau urma palida a unui cer senin, a unor ochi... Zmeul scutura din cap nervos: si in vis alunga linistea de la portile sufletului. Parca cine ii mai intelege si pe zmeii astia?! Cine fuge de povestile frumoase? Limpede ca e musai sa fii zmeu ca sa-ti iei calcaiele la spinare .

Forfota mare in sala conacului: petrecaretii ciocnesc carafe, lalaie balade cu fapte de arme, istorisesc amintiri indepartate, mai imbrancesc in saga un piticut si striga dupa carafa cea plina. Motanul cel tarcat adulmeca adanc aroma care se scoboara molatec din ceaunul fumegand. Balaurul e plecat de mult, dar tot nu se incumeta sa iscodeasca firida de dupa soba, toooot sta cu frica: daca se piteste Balaurul acolo si cum isi vara mustatile, il ia la clefait?!

S-a pornit menuetul: perechi mai neasemuite nici ca se putea. Se privesc, se inconjoara, isi ating mainile, se invarte toata sala cea mare. Se despart, se privesc, se apropie, se adulmeca...
Orbul nu vede nimic, dar le aude toate. Duduca aromata cu iarba de micsunele are conduri stransi tare pe talpa, cuconasul care bea rachiu de struguri tamaiosi are ciubote date cu risipa de vacs.
Menuetul se opreste: musterii grabiti invaluie nasul Orbului in arome felurite. Daca ar sti acestia cum ii vede el, sub pleoapele grele, ar ispravi cu toate oglinzile: el ii vede chiar dupa cum sunt.
Adevarat ca nu exista orb mai mare decat cel ce nu voieste sa vada...

M-as cuibari si eu langa soba, langa motanul cel lenes, iar o cana ceai cu aroma de tei n-as putea refuza. Acolo langa soba cusiguranta mi-as regasi sentimentul de siguranta pierdut din slabiciune. Mai e loc?

Gata licoarea de tei, iaca si mierea de-ndulcit: pofteste de te hodineste - soba are brate largi si cate firide vrei nu are bucataria destui motani sa la umple pe toate.

Scaunele inalte din lemn de nuc cunosc straie noi: perne moi in sac de matase brodan cu petale de flori. Pe ele vor sade in seara asta cutreieratorii sezatorilor din toate regatele si de prin toate taramurile. Nu cunoaste nimenica sezatoare mai aleasa decat cea din sala cea mare a conacului de oaspeti.
Fierarul poarta in spate un bustean gros, imbracat in ferecatura aurita si brodat cu diamante negre: in lasa binisor pe podeaua salii celei mari si ofteaza scurt. Orbul amesteca intr-un vas de ceramica alba uleiuri parfumate si le cerceteaza aroma indelung, oftand din toti rarunchii.
Scufita Rosie impleteste ghirlande de brad verde-amarui si incoroneaza scaunele de nuc. Veseli si neastamparati, piticii insira pe mese stacane de lut ars, galcevindu-se care din ei sa duca apoi carafa de cristal plina cu vinul cel tamaios.
Magicianul a dat bucataresei o bucata noua de pergament: in ea va pune povestea cea mai nestiuta si mai tainuita. Nebunul a pus ramasag ca bucatareasa va pierde sirul povestilor "Na, belea! Sa scap de raul vostru, pocitanii balitoare la matraprazlicurile fierbatoarei de buruieni!" Nu-i vorba, luase nebunul o bleanda la asa vorbe: dintr-o data a simtit elefantul mare lesin si s-a hodinit o tzarica pe salele Nebunului.
Balaurul nu-si vanturase genele cele lungi pe la conac si motanul tarcat tragea nadejde sa-l tina altcareva departe de bucatarie. Ce soarta mai buna decat sa sezi covrig sub mainile aromate cu flori de tei? Felina se hodineste zambitoare, cu maini harnice impletind coada motaniciului tarcat .

Uau, ce atmosfera! Multam Magicianule!

Cel mai mult imi place sa mangai picicile invers, adica nu in sensul cresterii parului. Ele, pisicile, de drag sa se simta alintate, suporta aceasta mica cazna fara sa cracneasca.

Orbul spune prima poveste:

"Voi credeti ca in lumea mea e intuneric vesnic dar eu nu cuprind intristarea voastra: nici lumina, nici intuneric nu am inauntru - nici frumusete, nici uratenie. Va aud pe toti ca pe menestrel, va adulmec si va stiu acolo inainte sa va vada ochii altuia. Cel mai mult imi place sa va ascult." Si Orbul isi pleaca fruntea, cautand in sine firul povestilor.
"Un singur cantec, o singura poveste ne innoada pe toti, ne aduna aproape si ne leagana visele. Rautate vremurilor ne-a rapit miezul cel dulce si cald: fiindca ne vrem sufletele inapoi plecam urechea la povesti. In toate regatele si in toate taramurile este asezat un conac, un povestitor, un soare cald...dar aici avem loc toti. Si cand ma tem ca in curand nu va mai fi loc, sala asta se largeste si eu nu cuprind cu mintea cum. Asta este povestea voastra - cu iertare sa imi fie, cel mai bine stiu sa va ascult."

Un musteriu spune a doua poveste:
"Muma padurilor pe urma cararilor: iaca cine avea sa ma culeaga daca ma apuca noaptea in padurile de pin. Oaza de pini e alt taram in mijlocul padurii de foioase, nimenea si nimica nu trece de acolo in afara ori dinafara inauntru. Nu ca ar sta vreo pravila, dara nimenea nu gandeste parasire. Poienita e in mijlocul oazei de pini si aduna in ea doar vanturi si fluturi inafara de Calul cel alb al Nimanui ori poate e unicorn, dar cine poate sti, cine l-a zarit indeaproape?! Cu gandurile astea dimprejur arunc o privire poienitei si vad acolo, ca in sanul linistii, pe unicornul nestiut, ori calul nimanui. Si-mi roiesc in cuget toate povestile stramosesti - parca unicornul asta avea pereche... Caaaasc ochii cat pot de tare, dar nu zaresc nici macar cornul, cal sau unicorn, n-as prea vrea sa-l sperii...."
O pana alba cade din grinzile salii si ochii musteriului se maresc de uimire: Clopotarul zambeste gales din bagdadie.

Un musteriu spune a treia poveste :

Traiau o data demult in curtea unui taran sarac o vaca, un porc,o gaina, un caine aproape orb si un magar batran.
Cu totii erau cei mai buni prieteni si se stiau de cand lumea .Taranul era asa de bun la suflet ca cu toate ca adeseori nu avea ce sa puna pe masa nu l-a lasat sufletul sa sacrifice nici unul din animalele sale.
Intr-un an insa a venit o seceta groaznica peste tara si taranul s-a vazut nevoit cu parere de rau sa-si vanda animalele.
In seara de Mos Nicolae afara viscolea vantul rece si in grajd s-au strans animalele la sfat.
- Ce ne facem ? Maine dimineata stapanul nostru ne duce la targ sa ne vanda, zise vaca cu voce trista.
- E vremea sa-i spunem secretul , cotcodaci gaina.
- Grunz, grunz, ce secret ? intreba porcul curios tare.
Dintre toate animalele din curte el era cel mai tanar si taranul il primise anul trecut de Craciun de la fratele lui bogat ca sa faca din el carnat si sunca.Insa taranul ca de obicei i-a fost mila de animal.
- Secretul despre comoara, zise cu voce soptita magarul.
Acum cativa ani, tot intr-o seara de Niculae dormitam cu totii aicea la caldura cand un zgomot neobisnuit ne-a facut sa tresarim de spaima.In coltul grajdului cel de sub fereastra cea mica statea un pitic cu barba lunga aplecat peste un sipet plin de galbeni .Ii ridica printre degete si apoi le dadea drumul iara in lada.
S-a intors spre noi si cu voce pitigaiata a zis:- sunt nevoit sa-mi ingrop comoara sub fereastra asta dar daca unul dintre voi ii povesteste taranului ceva acela va trebui pe loc sa moara.
Si-a ingropat banii si dus a fost.
In grajd s-a lasat o liniste deosebita , doar vantul se auzea de afara cum vuieste printre coapci.
- Unul dintre noi trebuie sa se sacrifice , spuse cu voce trista magarul.Insa eu nu voi fi acela pentru ca eu i-am slujit cel mai mult si mai greu stapanului.Acuma a venit vremea sa ma odihnesc si eu.
- Eu i-am dat lapte si branza , spuse vaca, nici eu nu voi fi aceea.
- Iar eu i-am facut oua, cotcodaci gaina revoltata.Tu porcule trebuie sa te sacrifici , tu esti cel mai nou aicea.
Porcul ingrozit a facut doi pasi inapoi si s-a lipit de perete.
- Eeeeuu, sunt doar asa de tanar.In viata mea porceasca de pana acuma nu am vazut de prea multe ori lumina soarelui.
Si, prinzand putin curaj, eu nici nu am fost aici cand a venit piticul .
Si asa au inceput sa strige unul la celalalt si sa se certe care mai de care.
Doar cainele nu zicea nimica din coltul lui de langa usa.S-a ridicat si a latrat deodata tare asa cum numai prin tineretile lui o facea.
- Ham, ham Liniste ! Sa va fie rusine animale nerecunoscatoare.Stapanul nostru a fost bun cu noi si acuma cand a venit randul sa-l ajutam si noi dam inapoi plini de lasitate.Eu voi fi acela sacrificat si cu asta cearta s-a terminat.
De-abia a rostit aceste cuvinte si usa s-a deschis si plin de zapada a intrat in grajd un batran cu plete albe si o mantie rosie si lunga.
_ Seara buna, la toata lumea.
- Cine esti tu straine ? prinse curaj magarul.
- Cine sunt nu cred ca are o mare insemnatate.Insa cred ca pot sa va ajut .
Si s-a intors spre caine si cu o voce blanda spuse:- tu caine esti un animal credincios si pentru credinta vei fi raspltatit.De azi inainte vei vedea si vei alerga ca si in tineretea ta.Iar banii am sa-i duc eu stapanului tau.
A dezgropat comoara a luat-o sub brat si de la usa s-a intors inca o data spre animalele uimite :
- In seara de Nicolae e totul posibil.

Ultimul musteriu isi cere iertare ca si-a bagat nasul in blidele piticilor si spera ca zmeul nu a fost trezit de animale

Musteriul care a spus a treia poveste este de petrecaretii din sala cea mare, iar Fantasee ii umple stacana cu vin tamaios si ii mai da o portie de placinta picanta. Ar putea dobandi chiar acest musteriu ravasul cu povestea fericirii, cine stie ?
Au prins curaj si ceilalti musterii - dar parca se tem sa nu-l sacaie pe Balaurul cu limba roz: sta in coltul de miazazi al salii si rontaie linistit cina pregatita de bucatareasa, in vreme ce isi unduieste coada pe deasupra musteriilor.
Cine este urmatorul povestitor?

Poveste nu voi spune...ci descantec...

“Nu-mi privi fata,
Tanara fata, inima priveste-mi,
Adesea, inima flacaului frumos e sluta,
Exista inimi care nu pastreaza dragostea.

Tanara fata, bradul nu-i frumos,
El nu-i frumos ca plopul,
Dar isi pastreaza frunzele si iarna.

Vai! La ce bun s-o spun?
Ce nu-i frumos greseste ca exista,
Caci frumusetea cere frumusete.
April cu spatele sta la ianuarie.

Desavarsita e frumusetea,
Desavarsita si atotputernica,
Ea e unicul lucru care nu poate exista
decat intreg."

Toti corbii zboara numai ziua,
Iar bufnitele zboara numai noaptea,
Dar lebedele zboara zi si noapte.

Astfel mi-a fost racita lava din vene...Ca sa pot pleca fara sa intorc capul...Sa-mi iau pritenii transformati in clopote si sa evadez in acest taram...Slava Vrajitorului...

Iertare zana buna daca ti-am intristat mesenii...Nu ma indoiesc ca al tau vin ii va inveseli din nou...

Si acum ma sui iar pe grinda si cu voia ta voi sufla din nou in pana...

Incantator descantecul Clopotarului - nicicand meseni mai vrajiti in sala cea mare a conacului, nicicand vin mai gustos si inimi mai vesele...

In a doua noapte de sezatoare, Scufita Rosie spune prima poveste:

"Bunicutza ale o casa flumoasa si maleee" isi ridica manutele intr-o imbratisare rotunda deasupra capului, cat pe ce sa tranteasca de pe spatarul scaunului coronita de brad "si inauntru sta ea. Mami mi-a dat un cotzonac flumos si galben ca sa-i dau, daaaaaal" i se maresc ochisorii si clipeste des "upul cel lau mi l-a halit . La bunicutza nu ma duc asa, fala cotzonac, nici la mami nu ma duc ca ma cearta. Uite upul" "cum se hlitzeste la mine pe geam" si intinde un degetel grasun si trandafiriu spre una dintre ferestre. "Fantaseeeee...vleau acatza ".

Toata lumea inghite in sec: nu din pricina bucatelor felurite de pe mese...

In ultima noapte de sezatoare, Talambul spune prima poveste:

"Omul de Zapada este vesel si lucitor. Mandru nevoie mare, el isi potriveste bumbii de carbune, tichia de margaritar si nasul morcovos. Iarna este o vreme intepatoare si infrigurita, frigurina....frigaroasa in celalalt taram. camaradele sale, ciorile, ii jinduiesc nasul cu patima, dar zapadosul nu se lasa si pace. Cu maturile le husuie si le fluiera odata cu vantul...Un prunc ros in obrajori da roata zapadosului in fiecare ceas si nadajduieste sa creasca mai repejor, sa zareasca palaria de pe deasupra nu de dedesubt . Face gardut dantelat cu turturi si aduce felioare de cozonac facute de mamica lui: sa nu-i fie foame zapadosului si ... sa nu fie singur. "

Am vrut sa scriu aici o poveste, dar nu stiu cat de interesanta ar fi fost si nu s-ar fi potrivit decorului din lumea ta....asa ca mi-am trimis povestea in jurnalul meu. Nu-i la fel de colorata ca povestile tale, poate nici nu se poate numi poveste...

Kitty pentru poveste meriti . Puteti spune povesti aici oricand doriti, sezatoarea este deschisa mereu de azi inainte: fiindca am scris ravasul-premiu si ii asteptam castigatorul .

Si povestile curg, vesele si triste...vin si pleaca musterii, se sfarsesc bucatele, sa gatesc altele, se umplu bardacile spre golirea carafei.
In bucatarie - nimeni. Nici macar motaniciul cel tarcat. Sunt toti, cu mic, cu mare in sala cea mare - pregatesc cuibul dorurilor pentru povestea de seara. Se va spune cea mai ascunsa poveste din lume, ori poate cea mai trista - dar cu siguranta cea mai frumoasa.
Lumina aurie, strecurata prin perdelele de in insolzate, trece zglobiu spre a picta figurine aurii pe peretii salii celei mari. Imprejurul conacului, gaze colorate, fluturi dantelati si pasari gurese impart acelasi aer parfumat de bradetul muntilor. Curtea e plina de zarva si de alergatura, protapul e incarcat de treaba - invarteste cina deasupra focului .
Fantasee aduna, de pe unde le pusese la uscat, valuri de panza colorata cu ierburi : tapsanul proaspat cosit miroase a veste buna, a floare cruda si a pamant. Piticii pietruiesc cu grija aleea de la poarta catre conac. Motaniciul pandeste libelula asezata la incalzit pe nasul unui dragon de piatra de langa iaz.
Nori valuriti grabesc pe cerul binedispus: cu pasi molatici, se intoarce vremea povestilor.

Somnul isi desface aripile cu fosnet mocnit: se intinde umbra noptii peste regat. Hurezii isi cheama alene perechile in cuiburi, florile isi aduna petalele la sine, iarba apleaca mladios peste pamant, salcia suspina adanc.
Iurtele au lumini plapande, ici colo mai arde un licurici, greierii pornesc serenadele leganatoare de vise. Rasare Luna: dantelata de nori valatuciti, arginteaza varfurile bradetului. Noaptea e parfumata cu tamaie de brad si crini maestri aromati.

Conacul se adanceste in intuneric: in fereastra cea mica a bucatariei, Fantasee aduna povesti in pergamente. Toti ochii tristi s-au ascuns sub gene bogate de istoveala zilei insorite, undeva in alt regat un viteaz asteapta visul cerului senin. Aduna povara tristetilor si o arunca vantului, inchide bucuria in suflet si tace. Tace.
Regatele dorm, vietuitoarele viseaza, pamantul aduna rod bogat.
Numai povestile nu prididesc, nestingherite, sa inveleasca sufletele cu pled moale de speranta.
Maine e o alta zi mareata: dormi...

Lacul de smarald gazduieste barcile Pescarului. Din lacustra lui, surade apusului de soare si intinde navoadele la uscat. O cicatrice vinetie ii coboara de pe grumaz pe spate, pana spre linia creata a itarilor. Cu maine batatorite si uscate, alunga de pe frunte pletele aramii: e vremea sa mearga la conac pentru o poveste noua.

Potecile regatului duc toate la conac. Cea mai batatorita dintre ele se leaga brusc in tufa de pelin din usa bucatariei. Pedeaua de in ivoriu se zbate vesel prin fereastra cu rama acaju - la ceaun, Fantasee fierbe buruieni de leac. Balaurul are dureri la burtica, la fel o avea si Zmeul de s-o lacomi la zacusca de ciuperci - de cele bune, de asta data.
In sala cea mare, ucenicul Fierarului spune o poveste:

"Ielele jucau ades deasupra lacului de smarald. Sirenele cele artagoase ieseau cu pletele valvoi si le apucau sa le traga in apa cea calduta. Dara, dupa cum ii legea, se multumeau cu calatorii cei netrebnici care, cu ochii la Iele, umpleau burtile de apa amara. Barcile Pescarului sunt facute din oasele netrebnicilor, ruginite de mazga rubinie de pe fundul lacului. De aici norocul Pescuitorului la navoade grele de prada, la codanite cu ochi negri si la rani adanci. Spuneti calatorilor din regate indepartate si vizitiilor sa nu mane radvanele pe cararea pietruita pe langa lacul de smarald ca e primejdie grea acolo."

La cererea unui musteriu drag conacului , povestea clipei zburatoare:

"Aduna, dar nu culege - macina si nu alege - Timpul poznas joaca feste Sufletelor. Valatucit, egoist si mofturos, alearga necontenit si alunga Fericirea, apropie Speranta stergand Lacrimile. Fiecare prunc al sau, Ceasurile, Clipele croseteaza si innoada si mai abitir firul vietii. Ce Parce, ce foarfeca - Timpul ghiduseste istorii si soroace, mai abitir ca oricare altul.
A ramas intr-un ungher, stinghera, cliba zburand. Fiindca e ca o pandora, ca o madlena ratacita pe tejghea, nu zace decat in bucataria conacului. Numai aci mai sade Timpul din cand in cand, cautand-o pe sub lavite, prin firidele sobei, prin cotloane, ametind motani si pitici laolalta. Si clipa, repejor printre pergamentele cu povesti, in corsajul bucataresei, scoate limba la mosneagul curios: ea apartine povestilor si viselor cu ceruri senine brodate cu ochii sufletului pereche. Asta-i pricina de nu se trec povestile, de nu le mor soroacele, de ne bucura sufletele: ele au esenta clipei zburande - asemeni iubirii fara de pricina, fara de margini si de noima."

Deodata, in linistea pauzelor dintre povesti, se deschid usile hanului, lasand sa patrunda, urmarit de suierul viforului, un strain misterios. Avea mersul garbovit, si isi tarsea incet picioarele. "il apasa anii", sopteau mesenii. Dar o raza de lumina ii strabatu fata, lasand sa se vada tineretea fetei. "cine este", "il cunoaste cineva?", "de unde a venit?" erau murmurele ce l-au urmarit pe strain pana la masa din colt, umbrita, ascunsa vederilor tot mai curioase. Hangita se ridica si se duse la masa strainului: "Ce-ti pofteste inima, preacinstite calator?". "O bucata de pita tavalita prin untura de gasca si o carafa cu vin", spuse strainul cu glas harait. "pita", "vin" zburau vorbele din gura in gura. Hangita ii aduse bucatele si licoarea si pleca, nereusind sa afle, cu ochii ei iscoditori, cine este si ce cauta strainul. Atunci, mesenii, parca uitand de strain, s-au intors la povestile lor. Din cand in cand femeile mai aruncau ochiade catre masa din colt, iar barbatii priviri pe sub sprancenele stufoase catre strainul ce le starnea imaginatia.

Piticul Talamb il trase pe strain de maneca:
"Imi spui o poveste?"

"Nu stiu povesti eu!". Si piticul zari o lacrima stralucind in coltul ochiului strainului. Sau poate i se paru. niciodata nu va sti, caci strainul isi trase fata in umbra.

Dar nu era asa. Strainul stia a povesti ...si o putea face bine , numai ca povestile lui erau povesti triste.
Nici macar parfumul vinului vechi de culoarea rubinului , nici macar muzica saltareata pe care dansau piticii si nici zimbetul de pe fata frumoasei hangite nu il puteau face sa uite povara anilor.

Ar fi vrut sa fi fost la fel ca ceilalti meseni , gilgiind de voiosie ...sau intristati de grija zilei de miine ...dar nu putea fi.

Privirile iscoditoare ale celor din jur il faceau sa zimbeasca...

De unde venea el ? , se intrebau in gind toti mesenii..

El era un simplu muritor venit de pe Tarimul Oamenilor si care se ratacise in acest Tarim al Povestilor !

exergy33

Si cum nici un musteriu nu pleaca necajit de la conac, Fantasee a adunat piticutii si saltimbancii de au tinut serbarile pana in zori. Nimic nu aduce strainului un zambet mai batran de o clipita...
Se aduna luna intre nori argintati, greierii au amutit de mult, padurea tese parfum domnesc. In sala cea mare mesenii sprijina in carafe, beau vin si vinul ii bea pe ei: piticii dorm de mult.
Banutii de la glezne se incurca in poala rochiei rosii: cu jiletca neagra incheiata la un singur bunghi, tiganca se aseaza la masa strainului si rastoarna din sacul verde pietricele slefuite si insemnate curios. Plictisit, strainul asteapta sa ceara ceva ca sa o poata trimite de la masa lui.
Dar chipul tigancii e fara de gura: ochi negri, frematatori, nas mic si par valvoi. Piticii se uita de dupa perdeaua groasa de catifea: de n-ar speria Piranda pe strain!
Fantasee aduce pe masa un clapon copt si o carafa plina cu vin tamaios: "E obiceiul meu sa cinstesc un oaspete nou cu o taina adanca. Rogu-te gandeste la cele ce te framanta si adu-ti clara in minte o singura intrebare. Piranda va arunca pietrele pentru raspuns, iara eu, cu plecaciune, ti-l voi rosti."
Orbul adulmeca raspunsul strainului. Piranda il indeamna muta sa intre in joc. Cand va fi gata si va sti intrebarea, strainul va lasa ca pietrele Pirandei sa aduca raspuns tainei .

Strainul se trase pe spate si spuse, cu glas incet: "Sa-mi spuna pietrele tale, Pirando, cati pasi trebuie sa mai merg inapoi pana la acel loc!". Mesenii inaltasera capetele, ascutindu-si auzul.

"Strainule," sopti Fantasee "noi nu putem cunoaste intrebarea sufletului tau. Intreaba fara vorbe si pietrele iti vor raspunde. Cand esti gata, fa un semn sa arunce pietrele..." Tiganca incuviinta din cap. Sala amuti brusc. Toti asteptau semnul strainului.

Strainul facu semnul cu mana tremuranda, apoi scoase un oftat.

scoase un oftat si ? si ?
daca imi mai tin mult rasuflarea nu mai apuc masa de diseara

Piranda arunca pietrele: se imprastie pe stergarul brodat al mesei. Fantasee le priveste, le atinge cu degete reci si pregateste raspunsul pentru strain: "In limba regatului din care vii, cel al oamenilor, iata raspunsul la intrebarea ta -

Simbol: UN OM STUDIIND O MANDALA AFLATA IN FATA LUI, CU AJUTORUL UNEI CARTI ANTICE.
Explicatie: Poti fi derutat de semnificatiile mai profunde ale situatiei. Cheia ei se gaseste in vechea cunoastere si intelepciune. Trebuie sa cauti ceea ce deja este cunoscut, ca sa intelegi. Studiul 'misterelor' poate dezvalui raspunsuri la intrebarile vietii.
Esenta: Depasirea obstacolelor prin dobindirea controlului asupra propriei vieti interioare si exterioare.
Negativ: Ignorarea intelepciunii stravechi pentru a recurge la sisteme rationale moderne. Lipsa de imaginatie."

Istovita, bucatareasa se lasa pe lavita de langa strain, asteptand sa afle daca raspunsul lamurise taina ce il macina. Piranda aduna pietrele, le inchide in saculetul de catifea verde si se indeparteaza, cu pasi zornaitori de banuti aurii...

Strainul zambi. La zambetul strainului, muzicile incepura iara sa se auda, acompaniate de clinchet de pahare si chicotitul vesel al mesenilor.

Infricosati de balaurul Oiski, care dadea tarcoale bucatariei in cautarea tortului aniversar pregatit de bucatareasa, piticii au dat fuguta in iatac si s-au varat sub pledul de puf.
Tortul sade in pivnita, troneaza gratios pe un ghetar desprins din muntele la ale carui poale este ridicat conacul povestilor. Roata mare de cozonac pufos cu migdale, unsa cu gem de cel gros din afine si tot asa, roata peste roata, pana suuus de tot la pastaia de vanilie infipta in ghetuiala de lapte si pulpa de piersici aurii.
Motaniciul are opt noduri in coada de la atata ploconeala pe langa dantelele bucataresei: nici vorba sa se apropie de pivnita. Prajitura e a Balaurului cu limba roz: Fantasee il asteapta cu drag si cu o carafa cu cironada din lamai fermecate, culese din gradinile de clestar.
La multi ani, balaure Oiski!

Balaurul insa se simte prins ca intre ciocan si nicovala.A avut el si zile mai bune in lumea asta.Isi aminteste cu drag de zilele de pe celalalt taram cand nu trebuia sa-si bata capul daca e ortdox sau nu sa aiba la cina pitici.Vremurile s-au schimbat , a primit concurenta , bucatareasa sta de paza la usa camarei si piticii au un lider sindical.
Da tarcoale pivnitei , trage adanc in piept mirosul de vanilie , priveste cu disperare la kilogramele ce s-au depus pe solzii stralucitori si nu stie ce sa faca.Insa bucatareasa a muncit zi si noapte ca tortul sa fie gata .
Balaurul cugeta adanc si-si spuse :este ultima bucatica dulce si apoi trebuie sa ma retrag in pestera fermecata.Schimbari mari se anunta peste tara .Sa o apuc spre miazazi sau spre miazanoapte ?


Multumesc

Frumoasa 'clipa zburand' ai vazut Fantasee. Chiar daca e printre putinele fragmente cu iz de tristete, am simtit cum se inalta in gand secunda ta. Se vede cerul si daca gatul imi va ramane intepenit o sa te acuz de iluzii aruncate curcubeu deasupra mea.

Fantasee

Taramul Povestilor e cea mai ravnita destinatie de vacanta: umbla zvonul ca odata ajuns aici, calatorul pierde in timp toate sechelele si se intoarce in lumea lui vindecat si stralucitor. Daca alege sa se mai intoarca.

Conacul gazduieste calatori si localnici, Fantasee le hraneste trupurile si sufletele, Piranda le aude intrebarile si bucatareasa rosteste raspunsurile, motaniciul se unduieste in sufletele lor, piticii le macina tristetile, Balaurul le doboara miturile, Clopotarul le tine mintea treaza....toti au un rost, chiar mai multe rosturi. Toti servesc si fac povestile fara de care ar fi mai tristi.

Chema-voi Piranda la dorinta voastra in orice ceas, vom aduna toate necazurile si le vom arde in focul sfant al camaraderiei: nimeni si nimic nu poate ucide speranta. Sa purcedem la povesti...