Exista un loc, special, in continua metamorfoza. L-am surprins intr-o zi geroasa la asfintit, in primavara, sub un soare dogoritor si cu siguranta, la toamna... Imi place lacul, mai mult o balta, din care tasnesc fire de stuf, iar langa, am vazut azi, desi le vazusem frunzele demult, dar parca nu credeam ca o sa infloreasca vreodata, nuferi alb-roz, uriasi (asa mi s-au parut mie). Pe un colt, cel al nuferilor, poti sa te apropii de balta plina de tot felul de alge, radacini, frunze vii sau uscate si vietati mici si verzi care sar repede in apa la cea mai mica miscare... broscute de care nu te poti apropia nicicum. Si, spre surprinderea mea, intr-una din "expeditiile" mele am vazut un infricosator sarpe de apa, si el tot verde, subtire si foarte sfios. Pe laga tot acest peisaj, din loc in loc, trunchiuri de copac taiate pe care te poti aseza sa stai putin si sa pierzi vremea, asa cum mai fac eu cateodata


uitasem poza : )

Foarte frumosi, nuferii. N-am avut ocazia sa-mi pierd vremea privindu-i.

Buna ^mami^



Incerc sa regasesc ceva aici… E un gol atat de imens incat fiecare clipa devine greu de suportat, obositoare. E prima data cand sunt departe atata timp si n-a fost niciodata asa. E prea putin spus ca am nevoie…, e prea putins spus sunt dependenta…, e ceva ce intrece imaginatia si asta e, pana la urma, bine.

Privesc dupa fiecare masina albastra si sper intr-o coincidenta de o secunda. Nici macar nu pot spune ca sunt trista… oricat de greu ar fi razbate mereu fericirea si cand ma astept mai putin, zambesc si ma cufund intr-o stare imposibil de descris

Imi spunea cineva (a trebuit sa vina de pe alt continent ca sa imi transmita asta) ca asteptarea e un timp care ni se da in dar. In acele momente putem decoperi ceva important, chiar daca aparent ni se pare absurd si suntem rosi de nerabdare. Nu cred cu toata taria in teoria asta, dar recunosc, am redescoperit, am inteles inca o data, ce simt eu...

Nu ma asteptam ca intr-un sat uitat de lume, pe langa Bistrita, sa intalnesc o biserica atat de frumoasa. Iar m-am oprit sa ii admir ferestrele intunecate.

Ca sa ma inveselesc...

In the days
When we were swinging form the trees
I was a monkey
Stealing honey from a swarm of bees

I could taste
I could taste you even then
And I would chase you down the wind

You can go there if you please
Wild honey
And if you go then go with me
Wild honey

Did I know you
Did I know you even then
Before the clocks began time
Before the world was made

From the cruel sun
You were sheltered
You were my shelter and my shade

If you go there with me
Wild honey
You can do just what you please
Wild honey

Yeah, just blowing in the breeze
Wild honey
Wild, wild, wild

I'm still standing
I'm still standing where you left me
Are you still growing wild
With everything tame around you

I send you flowers
Could flowers thaw you heart
I know your garden is full
But is there sweetness at all

What is soul
Love me
Give me soul

If you go then go with me
Wild honey
Won't you take me, take me please
Wild honey

Yeah, swinging through the trees
Wild honey
Wild, wild, wild

As vrea sa strang toate zilele cu tine in continuarea lui azi, una langa alta, sa le traiesc pe toate acum, iar pe cele in care nu esti le-as aseza la sfarsitul vietii. Sunt tentata sa spun ca la cele din urma as renunta foarte usor, dar cred ca totusi ca am sa adun din ele orele in care te gasesc in gandurile mele si am sa le pun in continuarea zilelor cu tine… si apoi minutele… si n-ar mai ramane decat foarte putin de pus la sfarsit.

Spectacol fascinant de lumini, muzica si apa

Una din casele lui Gaudi.

Bine, fie, Sagrada Familia e frumoasa

O noapte pe un tarm indepartat, langa o mare linistita, luminata de razele lunii, o briza racoroasa, sute de luminite indepartate si gandurile mele plecate departe... Am inteles atunci ca cel mai frumos loc din lume nu-l voi putea gasi pe nici o harta.

Poze din ce in ce mai frumose si cuvinte din ce in ce mai putine.. Mi-e dor de tine, Nico! Sper ca totul e bine.

Oamenii se uita ciudat la mine... nu aud ce imi spun... Tot ce am poate pieri intr-un singur minut si din mine nu mai ramane nimic... E pustiu si totul e fara rost...
Am crezut fiecare cuvant si n-am iubit pe nimeni mai mult si nu voi mai iubi...

Un moment de liniste.

E noapte si o melodie s-a asternut peste liniste tulburandu-i sensul. Ascultand fiecare cuvant vei adormi leganata, visand infasurata in cateva note... hey, that's no way to say goodbye Noapte buna... sau buna dimineata.

In loc de jurnal am sa-i spun album

O fotografie experiment... de o clipa.

Trebuie sa fiu de acord cu Serenity, pozele sunt foarte frumoase, dar mi-e dor de gandurile tale.
pese: n-ai si niste gin tonic pe acolo pe la barulet

Sery, Farga ... M-am gandit si eu... Cred ca raman la poze. Pana la urma si ele sunt ganduri, chiar mai frumoase decat cuvintele mele, sau asa le vad eu.


Am profitat de un moment de neatentie, de o absenta scurta... Ma atrageau culorile vii si imaginea neclara de dincolo de un spatiu cunoscut. I-am spus abstract, desi cred ca ma mai gandesc...

Stau la munte, intr-o cabana, iar dincolo de geamul cu mozaicuri fine se intinde o mare de brazi. In apriopiere e o masuta de plastic rosie care asteapta sa serveasca pranzul. Uite asa mi-am imaginat eu cand am vazut poza ta.
Intru cu 'forta' in jurnalul tau, dar nu te las singura. Nu plec daca nu ma dai afara

The days were brighter
Gardens more blooming
The nights had more hope
In their silence The wild was calling
Wishes were whispering
The time was there
But without a meaning

Away, away in time
Every dream´s a journey away
Away to a home away from care
Everywhere´s just a journey away

Inapoi int-un timp indepartat, din care nu mi-au ramas decat cateva impresii… Senzatia de departare, o umbra fara sfarsit, fara chip si o melodie misterioasa pe care, mi se spune, o ascult mereu cu prea putina atentie… Am inteles ca timpul nu mai are importanta, oriunde as pleca, in viitor sau trecut , voi gasi mereu acelasi lucru. Nu mai pot vedea decat ceea ce simt… Ma bucura linistea din jurul meu si noaptea.

Am gasit o poezie ciudata, cam trista, insa nu lipsita de un farmec aparte

Mircea Cartarescu

Poema chiuvetei

într-o zi chiuveta căzu în dragoste
iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie
se confesă muşamalei şi borcanului de muştar
se plânse tacâmurilor ude.
în altă zi chiuveta îşi mărturisi dragostea:
- stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine şi moara dâmboviţa
dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice şi sunt pline de becuri
te risipeşti punându-ţi auriul pe acoperişuri
şi paratrăznete.
stea mică, nichelul meu te doreşte, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe şi el
vasele cu resturi de conservă de peşte
te-au şi îndrăgit.
vino, şi ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum
crăiasă a gândacilor de bucătărie.

dar, vai! steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări
căci ea iubea o strecurătoare de supă
din casa unui contabil din pomerania
şi noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
aşa că într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări cu privire la sensul existenţei şi obiectivitatea ei
şi într-un foarte târziu îi făcu o propunere muşamalei.
... cândva în jocul dragostei m-am implicat şi eu,
eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste.
am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată...
dar, ce să mai vorbim, acum am copii preşcolari
şi tot ce a fost mi se pare un vis.

Sunt momente in care sunt absurd si inteleg cu totul altceva, ca acesta. Scuza-ma ca dau buzna aici si iti stric jurnalul.
Am intrat in locul asta plangand, poate in cautarea unui zambet pierdut. In cele din urma am reusit chiar sa rad, dar intotdeauna putinele clipe de fericire lasa in urma lor nenocire. Am ras gresind foarte mult fata de unele persoane si acest lucru nu mi-l pot ierta. M-am inseninat putin dar nu ai idee cata rusine imi este.
De ce vreau sa sfarsesc aici? Pentru ca postarile tale sunt cel mai aproape de ceea ce eu simt. Atat cuvintele cat si fotografiile. Nu stiu de ce dar de fiecare data cand te citesc imi pare ca am mai citit undeva in mine aceleasi lucruri. Si atunci cand imi aduc aminte de ceea ce simt mi se face jena ca inca mai vreau si sa rad.

Concert Nightwish
Am ajuns cu intarziere si atmosfera deja era incalzita. Nu-mi venea sa cred ca ii vad asa aproape. Si toate luminile acelea colorate si vii care faceau sala sa para un loc de vis... Am stat mai intai linistita, apoi am inceput sa ma agit, voiam sa-i vad mai de-aproape, sa fac poze cu ei mai bune, sa pot sa ii vad si mai tarziu si sa ma mai bucur putin.

Au cantat Kuolema... , in finlandeza, si am fredonat-o si eu in acelasi timp... Nu stiu cum am reusit sa retin versurile intr-o limba complet straina, necunoscuta, dar a meritat. Ce placere neobisnuita, ce emotii ciudate poti avea in timpul unui concert. E ceva ce pluteste in aer, vibreaza si tu te simti parte. Sau poate ca aveam nevoie eu de un moment de nebunie

M-am apropiat mai mult de scena. Imi dadeam seama ca poti simti diferit in functie de distanta, ca era mai placut sa ii privesti cu atentie si sa le vezi emotiile. Nu mica a fost surprinderea mea cand, se apropie de mine un tip complet necunoscut: nu vrei sa stai chiar in fata (in zona in care nu ai voie decat cu invitatie speciala), ma intreba. Dupa un moment de ezitare, pentru ca pur si simplu nu credeam, am spus da si am trecut de paza. Eram undeva atat de aproape incat le puteam citi pe fata expresia in cele mai mici amanunte. Nici nu mai stiu exact cat am stat acolo, daca au fost 2 sau 3 melodii... eram uluita de norocul meu neasteptat.

La sfarsit, cand sala era intr-o stare de frenezie, i-am vazut emotionati, mai ales Tarja A fost chiar frumos sa vad asta de aproape.

Am plecat cu o stare de bucurie si frustrare in acelasi timp... a durat prea putin, sau asa mi s-a parut.



Seara s-a incheiat placut, cu o voce calda intiparita in suflet


Poze, in curand

O melodie inedita si superba cantata in concert - high hopes

The grass was greener
The light was brighter
The taste was sweeter
The nights of wonder
With friends surrounded
The dawn mist glowing
The water flowing
The endless river

Tarja

Tuomas

Scena si sala

Nightwish

Duminica e zi de lucru, luni e libera, diminetile sunt pline, serile imprevizibile... Te trezesti ca ai ramas fara repere si ca timpul trece altfel, nu cum stiai in urma cu ceva timp. Am impresia ca numar secunde si nu zile, dar unele ore par totusi cam cat o saptamana. Inteleg ca de fapt nu stau cu ochii pe ceas, ci in interior, un ceas mult mai sofisticat, ticaie intr-un ritm influentat de evenimente si un amalgam de emotii personale. Interesant, dar obositor Si pana la urma am nevoie de stabilitate.

Poate ca e bine sa spun cum ieri mi s-a parut ca sunt personaj de film Atmosfera, adierea vantului, decor, luminite colorate, umbre, repetitii ale unui numar de circ, frig si caldura in acelasi timp. Nimic iesit din comun si totusi special.

...

Realizez, nu fara o oarecare surprindere, ca ziua de azi se va repeta la nesfarsit, ani in sir... o impresie... Nu inteleg. Asa trebuia sa fie?
Ce conteaza azi, sau va conta maine sau mereu? Nu vad decat un singur raspuns...

High hopes

Ma distreaza sa constat cum ochii ce nu pot vedea, recompun o imagine doar pe alocuri reala. Presupuneri, interpretari (eronate) concluzii pripite... Adevarul e unul singur si nu are nevoie de explicatii Oricum, s-a format o impresie, neplacuta, legata de ceea ce unii cred ca trebuie sa se intample, ca e predestinat, si de fapt totul e fals. Ce e important, s-a intamplat. Mai important, si poate neinteles: nu se va mai intampla .


Am senzatia ca lumea e un glob plin de o suferinta surda, tacuta. Oamenii striga insa, dar fara ecou, fara urmari sau chiar intelegere. Uneori imi pare rau ca trebuie sa ascult, sa ma vad in locul lor si sa le simt neputinta. E mai bine departe, mai bine sa nu stii, dar inuman. In proportii inegale, si greu de precizat pentru mine, ma simt de o parte sau alta: langa ei, sau neimplicata. Imi spunea cineva: "sunt pe strada, mi-e frig, mi-e rau si sunt disperat". O parte din mine ar fi vrut sa-i intinda o mana, si alta ar fi plecat, de neputinta. A ramas totusi o urma: o particica infima de eu cuprinsa de aceeasi disperare. Dar trece.

Chiar daca ma parasesc si ultimele puteri dupa o zi incarcata, ma relaxez modificandu-mi fotografiile. Cred ca pentru putine lucruri am atat rabdare cat am pentru hobby-ul asta. Ultima incercare sunt tot niste nuferi. Probabil ca rama e groaznica dar asa mi s-a parut mie ca merge

In cartea sa "Da", Dali isi incepe capitolul "FOTOGRAFIA: pura creatie a spiritului" asa:

"<Pictura nu este fotografie, spun pictorii. Dar nici fotografia nu este pictura> Rene Crevel"

Apoi continua :
"Pura obiectivitate a micului aparat fotografic. Obiectiv de cristal. Lentila de poezie autentica.
Mana nu mai intervine. Subtile armonii fizico-chimice. Placa sensibila la cele mai tandre precizari. [...]

Sa ne multumin cu miracolul imediat: sa deschidem ochii si sa fim indemanateci in ucenicia de a privi bine. A inchide ochii este o maniera antipoetica de a vedea rezonantele. Henri Rousseau stia sa priveasca mai bine decat impresionistii. Sa ne amintim ca acestia priveau numai cu ochii pe jumatate inchisi, si ca ei nu sesizau decat muzica obiectivitatii, singura care putea sa patrunda prin pleoapele lor pe jumatate inchise.
Cu Vermeer din Delft, a fost altceva. In istoria privirii, ochii sai sunt exemplul celei mai mari probitati. Cu toate tentatiile luminii, Van der Meer, un nou sfant Anton, a pastrat intact obiectul cu o inspiratie cu totul fotografica, produs al umilului si ferventului simt tactil.

A sti sa privesti este un sistem cu totul nou de masurare spirituala. A sti sa privesti este un mijloc de a inventa. Si nici o inventie nu a fost atat de pura ca cea creata cu privirea anestezica a ochiului nud, fara gene, a lentilei Zeiss: distilat si atent, invulnerabil la inflorirea rosie a conjuctivitei.[...]

Lentila fotografica poate sa mangaie recea morbidete a lavabourilor albe; sa urmeze lentorile intunecate ale acvariilor; sa analizeze cela mai subtile articulatii ale aparatelor electrice cu toata exactitatea ireala a magiei sale. In pictura, dimpotriva, daca vrei sa pictezi o meduza, trebuie neaparat sa arati o ghitara sau un arlechin care canta la clarinet."

Pur si simplu, citind, am fost "furata" de frumusetea descrierii si umorul cuvintelor, aproape uitand de continut.

Am ascultat intamplator o melodie de acum un an... si ca si cum timpul nu ar curge continuu, imagini din trecut mi-au revenit in memorie si aceleasi senzatii greu de explicat m-au facut sa ma opresc... Am privit catre un trecut apropiat, de parca el ar fi prezentul meu...
M-as intoarce in timp cu adevarat si as mai trai o data un an in care am inteles ce inseamna sa te intalnesti cu fericirea. As privi ingaduitor , cu rabdare, cu siguranta, mi-as spune in fiecare secunda ca stiu ce inseamna clipa care urmeaza, as savura totul cu o placere ascunsa, secreta... As culege cele mai mici amanute pierdute pe drum si as face exact acelesi gesturi , chiar si aerul meu rece de februarie l-as pastra un timp, doar ca sa pot surprinde atent reactiile din jurul meu. Numai ca evident as zambi...

Ati vazut vreodata disperarea frunzelor uscate rascolite de vant? Poate nici moarte nu sunt, poate si-au pierdut doar speranta… In drumul meu am zarit o frunza mica, delicata, prinsa intre picaturi de ploaie si portiera unei masini. Parca ar fi spus ‘nu vreau sa cad!’ cu indarjire. Mi-a parut rau ca nu aveam aparatul la mine…

Dupa ce am vazut o fotografie reusita cu o violeta m-am gandit sa incerc si eu, deci nu e o idee originala iar aparatul nu a putut mai mult de atat.

O poza mai veche. Nu sunt flori de menta, dar imi dau senzatia de prospetime cand le privesc.

Bradul meu.

Unele lucruri dainuie, indiferent de fortele care s-ar strange sa le distruga, de obstacole reale sau nu. Raman inscrise permanent in locul in care au aparut – sufletul celui care le poarta – si devin parte din el, piese din acel puzzle personal care ne descrie. Fara ele, cu siguranta, desenul nostru ar fi incomplet, nedeslusit, trist…
Privind “desenul” mi-am dat seama ca azi ma bucur de o certitudine , punctul acela fix care nu exista in univers, dar poate fi gasit in noi: ceea ce am nu voi putea pierde vreodata.

Mai bine poze, decat cuvinte

Daca ar fi putut vorbi...

"Am privit cu tristete... Zilele imi lasa pete intunecate pe chip... Un timp prezent pe care nu mi-l mai doresc a trecut dincolo de mine, lasandu-ma asa... nemiscata. Par impietrita si trecatorii ma privesc fara sa ma vada... am ascuns in mine tot ceea ce sunt eu... pentru un timp... nu stiu cat..."

Ceata asta trista... nuantele de gri... melancolia copacilor desfrunziti...

Walking in the air... Nu inteleg cum unii se tem sa zboare si pierd placerea de a vedea lumea de deasupra norilor. Rasaritul de soare, daca ai norocul sa il vezi, e ca revarsarea unui vulcan peste o intindere pufoasa, imaculata. Nuantele violent de calde se intalnesc cu cele reci si cuminti, iar aerul are o claritate ireala. Imi pare rau ca avionul nu se poate niciodata opri, ca nu exista nici o usa secreta prin care sa cobori si sa te poti plimba liber printre nori, asa cum te-ai afunda in nameti de zapada.
Noaptea e altceva... Apar rand pe rand sau aruncate ici colo constelatii de orase, cu forme ciudate, chiar mai complicate si mai surprinzatoare decat cele din cer. Oraselele mici si satele descriu linii mai simple, forme neregulate ce pot inspira siluete umane sau flori sau hieroglife. Metropolele insa apar pe harta pamantului in aglomerari uriase de 'stele', cu cercuri, forme concentrice in centru si prelungiri de meduza spre periferie. Hubloul pare prea mic si constelatiile dispar repede lasandu-ti senzatia ca ai calatorit cu viteza luminii prin univers.

...

Deranjez? Sper ca nu. Am citit cu cea mai mare placere jurnalul tau... fie ca au fost imagini sau cuvinte mereu mi-au spus ceva.
Iti las in dar tot o imagine din avion, facuta in drum spre Stuttgart... Sper sa iti placa
prin geamul unui SAAB2000

Multumesc!


Oare unde stau dorintele si visele? Sunt purtate in suflet sau plutesc invizibile ochilor straini, impregnand aerul din jurul nostru? Ale mele se joaca in voie in preajma mea , scanteile lor ma urmaresc oriunde, orbindu-mi privirea… Si nici nu ma lasa sa plec, dar nici pe loc sa nu stau. Trebuie sa fiu mereu in cautare, sa ma lupt sa le fac sa traiasca impreuna cu mine, dar numai pana ce vor muri ca dorinte si vor deveni realitate. Dar exista ceva mai aproape… mai aproape decat mine insami si mai important.

Aici trebuie sa scriu doar despre clipele frumoase. Despre plimbarea prin parc, dupa ploaie, intr-o seara cu o luna plina, seara de poveste. N-au lipsit nici personajele, cativa feti-frumosi transformati in broscute galagioase pe malul lacului fermecat. Mirosea a pamant ud si a flori de primavara, iar luminitele chioscului cu dulciuri le-am regasit tot aprinse. La intorcere, pe starzile intunecate mi-am permis o mica indiscretie... am privit curioasa spre ferestrele luminate ale blocurilor. Seara s-a terminat cu ciocolata

Fotografiile mele asteapta... acum nu pot fi atasate aici. Poate mai tarziu.

Ne-am intors in timp pentru o clipa.

Lumina strabatea in camera doar prin draperiile gri-argintiu, ce acopereau ferestrele largi. Peretii erau zugraviti in diverse nuante de mov si in alb formand un contrast surprinzator si placut. Parea ca miroase a liliac. Toata raceala aparenta a culorilor era brusc anulata la aprinderea unei lumini, a unei veioze de exemplu, ale carei raze iradiau caldura.
Pe masa un pahar, un vas de sticla, iar langa mine... falling asleep

Si o alta varianta.

Between castles and dreams ... there is no answer. Just the endless procession of days, months, years ... They left you to your darkest lesson, that in the end, you are alone, and there is nothing but the cold, dark wasteland of eternity.


Most people will never know anything beyond what they see with their own two eyes.