@fiatlux
Bill Bruford este membru fondator al legendarului grup de rock progresiv
Yes. După ce a realizat cinci albume cu aceștia, a luat o decizie care pentru mulți a fost surprinzătoare: a părăsit o formație aflată în momentul de vârf al creației, pentru o alta caracterizată de nenumărate frământări și schimbări de personal, dar care era condusă de, probabil, cel mai mare geniu muzical al rockului progresiv. Simțea nevoia unei noi provocări. A ramas alături de
King Crimson și de
Robert Fripp până la prima dizolvare a grupului și a contribuit la realizarea a trei albume de excepție. A răspuns ulterior la mai toate solicitările lui Fripp de reformare a grupului.
Cu propria trupă, fie că s-a numit
Bruford sau
Bill Bruford's Earthworks, a virat spre fusion și jazz.
Nu a uitat însă rockul, participând la diverse proiecte (UK, Anderson Bruford Wakeman Howe) sau fiind chemat în ajutor de altele (Gong, Genesis – albumul live
Seconds Out, National Health, Gordian Knot, etc).
Alte colaborări interesante: Tony Levin (un album de excepție), Michiel Borlstarp, Roy Harper, Anette Peacock, Al di Meola, Patrick Moraz. Și mai sunt și altele.
Nu prea vei găsi la el solouri devastatoare, dar s-a spus despre el că este bateristul cu cel mai pronunțat simț muzical dintre toți cei care au activat pe scena progresivă.
Trebuie evidențiat faptul că a participat la realizarea a patru capodopere, aflate în topul 10 sau 20 ale aproape oricărui amator de rock progresiv:
Fragile (1971) și
Close to the Edge (1972) cu
Yes,
Larks' Tongues in Aspic (1973) și
Red (1974) cu
King Crimson.
Din ce am ascultat eu, mai găsesc remarcabile albumele:
One of a Kind (1979, cu propria trupă),
The Sound of Surprize (2001, cu varianta Earthworks),
Bruford Levin Upper Extremities (1998) și
In Two Minds (2008, cu Michiel Borlstarp).
În 2009
Bill Bruford a publicat o carte autobiografică dar s-a și
retras din activitatea muzicala.