Prea mult timp a mai trecut...multumesc, saldora
Intre timp, s-a rasarit si primavara. Si as vrea sa nu existe nici un 'dar' sau vreun regret. Dar din pacate cele 10 saptamani, sau poate chiar mai putine, pana la bac ma fac sa inghit in sec. Mi se aduna toate in cap si simt ca nu mai pot...ca nu mai vreau, nu mai suport. Sunt epuizata de toate acele lucruri marunte care 'nu-mi ies', de toate constrangerile pe care nu mi le pot scoate din minte. Nu ma pot concentra indeajuns, nu ma pot aduna cum ar trebui si as vrea ca din cand in cand sa ma incurajeze si pe mine cineva cu 'linisteste-te, stii ca poti, o sa fie bine'. Nu cred ca mai inghit inca o gluma stangace, inca un 'lasa ca trece' in spatele caruia e doar plictiseala si obisnuinta. E prea multa ironie, indiferenta, prea multi nervi si prea mult egoism. Sunt prea multe cicaleli si cereri fara fond. Si nu mai pot sa las totul balta pentru 'mai tarziu', nu mai pot sa ma bucur nici macar de o minima doza de inconstienta.

***

Vreau cuvinte, sunete, imagini, vreau ceva frumos, nu doar carpeli...vreau si nu stiu ce. Mi-e dor si nu stiu de ce. M-am gandit multa vreme cum ar fi sa scriu. Sa iau pur si simplu stiloul si cuvintele sa inceapa sa curga singure. Sa le ofer lor toate gandurile mele si ele sa-mi dea in schimb solutia acelei simple probleme. "Ce vrei de fapt?" Poate, undeva, la sfarsitul randurilor, voi gasi ceva. Intrebarea, raspunsul, inceputul, drumul, capatul, scopul, pe mine. Poate ca urmarind o idee pana in originea sa, fie ea subconstientul sau logica, ii voi gasi si sfarsitul. Poate ca simtind fiecare particica din intreg si cum se diferentiaza ea de rest o voi putea reasambla in acel tot pe care nu il pot percepe, doar intui. Dar prea multe cuvinte...pentru un simplu 'am nevoie de mine'.

Luna amara-Gri dorian

Scotocind grabita printre lucruri, am regasit o amintire. M-am cautat atata timp, am gandit si am desfacut si tocmai cand am intrezarit un rezultat, am realizat ca nu pe mine vroiam sa ma gasesc de fapt. Eu am fost intotdeauna aici, iar un acelasi lucru nu poate fi marturisit azi, cum n-a putut fi nici mai demult. Si ma intreb...ce folos sa cauti? Ce folos sa privesti cand toate chipurile iti spun acelasi lucru? Ce folos are o poveste care se misca peste tot in jurul tau, dar care nu te include si pe tine? O mie de lumini si nici una aprinsa...o mie de cuvinte si nici un sentiment. Trista e concluzia mea...doar ceea ce n-a fost niciodata cu adevarat poate fi uitat.

Lake of Tears - Raistlin and the Rose

Ar fi prea dificil sa dau 'quote' la toate mesajele la care ma refer...
E starea ta naturala sau e vorba de un refugiu in momente de cumpana?

Jurnalul este un refugiu. Tristetea...nu stiu. Uneori, ajung sa cred ca e aproape o stare permanenta. Ca eu nu pot atinge ceva fara sa-i las o parte din tristetea mea. Uneori, nici eu nu mai inteleg de ce sunt trista. E doar o stare pe care nu o pot evita atunci cand analizez marunt bucatelele care imi compun viata. Nu vreau sa mai scriu cuvinte fara rost...poate majoritatea acestor momente proaste se vor estompa dupa ce vor trece bacul si admiterea, poate problema e undeva mai adanc 'infipta'. Cert e ca de multe ori, lipsa timpului liber si oboseala ma fac sa spun prostii...asta e unul din acele momente
Queen & David Bowie - Under pressure

Rose, de multe ori raman cuvinte nerostite si e pacat. Cateodata simt nevoia sa le spun si nu e loc mai bun decat jurnalul tau.

As vrea sa-mi promiti ca intr-o zi, cat de curand, sa zicem dupa bac si admitere (desi nu ti-ar prinde rau nici inainte), o sa-ti iei un moment de solitudine cu tine intr-un parc. Si acolo as vrea sa te uiti cu atentie in jurul tau si sa nu gandesti nici un gand greu si sa-ti deschizi sufletul unei frunze, sau cerului sau unei flori - si sa inspiri adanc linistea. Odata ce cunosti senzatia asta va fi mai usor sufletului tau sa infloreasca asa cum eu stiu sigur ca poate si stiu sigur ca o va face intr-o zi. Depinde de tine cat de aproape e ziua aia.

De-as fi cu tine acum nu m-as mai tine de prostii pentru cateva minute si te-as lua la o invarteala, ca fetitele de varsta prescolara. As vrea sa te vad razand din toata inima, feeling silly, silly, silly.

Ma gandesc des la tine si nu-mi refuza adevarul daca spun ca mi-e dor de tine. Imi amintesc ochii tai, sa stii.

Am lasat iar timpul sa treaca...am vrut sa astept un moment de pauza, un moment in care sa incerc sa gandesc putin mai clar. Simt nevoia unui mic rezumat al ultimei perioade.
Bile 'albe si practice': am scapat in sfarsit de atestat si cred ca a fost totul ok, mi s-a diminuat mult si frica de bac si admitere...o sa fie bine Daca as reusi sa ma reapuc si de 'Ion', cred ca deja scap de orice grija
Bile 'albe pentru sufletul meu': ziua de azi cand am revazut 'Pulp Fiction', apoi, seara, m-am plimbat pe-afara, dupa ploaie. Am regasit si m-au regasit cativa oameni minunati care m-au ajutat sa trec peste multe si sa zambesc mai des cand credeam ca e totul mai negru Am gasit undeva, intr-un colt al mintii o idee si niste cuvinte care ma tot provoaca de cateva zile incoace...sper doar sa am timpul sa reusesc sa le adun.
Bile 'culoarea vantului turbat': toate micile prostii legate de sfarsitul de clasa a 12-a, mama mea care vrea sa ma ajute tot timpul indiferent daca am vreo problema sau nu, indepartarea de prietena mea cea mai buna, gustul amar care-mi ramane cand vad cum unii uita sa mai si taca, sa-si mai impuna limite si sunt tot mai intoleranti si mai 'destepti'. Destule momente de tristete, de apatie...dar vor trece.

Misti...acum am realizat ca am uitat ceva: da, iti promit

Stau cam de o ora...asteptand. Ma uit cu o fascinatie aproape tampa la lumanarea ce arde linistita in coltul biroului in timp ce ascult 'Waiting for the miracle'. O zi plina si stupida. Singurul lucru frumos a fost imbinarea dintre dantela gri cu flori albe si roz si taftaua mov O mica scapare mi-a amintit de cineva necunoscut mie spre seara: mi-am pierdut un cercel cu pietre verzi. Nu ma pot abtine sa nu observ un mic paradox: recunoscand ca detesti banalitatea, te agati o clipa prea mult de concret si devii la randul tau banal Si totusi...mi-a dat un sentiment reconfortant de umanitate mica scapare. Si mie imi placea sa vad cum ceilalti viseaza...doamne, e atat de frumos sa te pierzi in atatea mii de cuvinte si sa vezi prin atatia mii de ochi. Apoi, mi s-a curmat brutal propriu-mi vis. Am varsat, undeva, in coltul meu, destule lacrimi ascunse pentru el, dar mai ales pentru cat de strans inchisi mi-am tinut ochii. De atunci, imi place sa-i vad pe ceilalti si cum se trezesc. O lunga vreme, visul lor m-a durut. Ei vedeau o lume intreaga, iar eu, noaptea, doar vedeam realitatea in alta culoare. Azi de dimineata, am visat altceva...

Leonard Cohen-Waiting for the miracle

Cateodata ma simt ca un copil caruia i s-a daruit prima cutie de creioane colorate si pentru ca nu stie cum sa le combine, le foloseste pe toate deodata. Si ma intreb: cum ar fi ca eu, cea care niciodata nu are rabdare, sa mai astept putin? Cum ar fi sa mai incerc inca o data, doar o data sa visez cu ochii deschisi? Cum ar fi sa ma schimb iar...pentru cine stie a cata suta oara? Eu nu fac promisiuni...pentru ca nu le pot tine. Eu nu raspund niciodata sincer la intrebarile ce vizeaza mai mult decat momentul prezent. Eu nu-mi las niciodata soarta pe seama lucrurilor ce nu depind de mine. Si totusi...daca imposibilul se va petrece, voi mai incerca o data. Daca nu, va invata si orgoliul meu sa faca un pas inapoi.
Depeche Mode-Dream on

Cat sunt de copil... de parca ar trebui sa ma intereseze daca imposibilul e posibil sau nu. De parca de acea frantura de irealizabil depinde totul. Pana la urma, e simplu si chiar si eu stiu asta...realitatea are totusi mult mai putine intelesuri decat un vis. Dar totusi...

The Cult-Painted on my heart

Cateodata, incerc sa ma joc cu o lumanare, cateva creioane si o foaie. Picur usor ceara peste randuri, apoi incerc sa scriu peste ele. Imi place sa numesc toate aceste momente "intimitate". Suna cam banal, nu? Totusi, daca esti indulgent, vei realiza ca asta sunt ele de fapt. O banala cochetarie cu o foaie alba de hartie pe care cred ca o voi face umana dandu-mi sufletul ei.
Nu e amuzant? De fiecare cand ma pierd, ajung aici, unde negrul predomina si singura lumina vine din niste micute litere albe, si visez. Insa atunci cand "ingerul meu pazitor"() ma trage de mana inapoi pe drum, voi incerca sa innegresc un alb prea puternic. Ma simt atunci ca o bucata de plastilina care se lasa modificata in fel si chip...pacat ca plastilina nu vorbeste; poate cateodata ar zice: "schimba-ma cum vrei tu".

Orgy-Fiction(Dreams in digital)

Aproape 5 dimineata...tocmai am ajuns de la Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Pe latura concreta, mi-a placut cam tot...mai putin cafeaua mea incredibil de nereusita, lipsa de mancare si de cola. Pe latura putin abstracta...relativul e intr-adevar incredibil de relativ Mi-am confirmat o banuiala si am realizat(pentru cine stie a cata oara, probabil iar fara rost) ca e prea mult totusi pentru ce a fost, este si va fi, dar mai ales pentru ce nu a fost, nu este si, desigur, nu va fi. Daca nu se leaga cuvintele, e probabil vina orei, gandurile au undeva oarece coerenta

Iar pe un plan deosebit de neplacut si concret, mai sunt vreo 2 saptamani pana la bac. N-am chef sa numar zilele, e inutil. Sunt linistita in ceea ce priveste romana si informatica(deh, mi s-a urcat 10-le de la atestat la cap), dar am senzatia ca uit pe zi ce trece economia. Iar matematica...ei, bine, se pare ca am un apetit crescut pentru rezolvari intuitive sau, in orice caz, alternative Astept cu interes admiterile (Cibernetica si Informatica). As avea o satisfactie deosebita sa aleg Universitatea in fata celor care imi sugerau atat de ironic ASE-ul.

Doamne, cat de cumplit de banale sunt toate astea...vreau sa citesc, sa-mi pierd iar noptile uitandu-ma la filme, vreau sa scriu, vreau sa plec. Cred ca cel mai mult imi doresc totusi doar sa dorm linistita o noapte fara sa fiu trezita de ceas. Sunt obosita, nu fizic, ci psihic. Sunt satula poate ar fi mai bine zis, dar am spus asta prea des. As dormi o viata si parca tot nu mi-ar ajunge. As dormi si as visa si altceva decat replay-uri ale realitatii...poate as vedea alta lume cand as redeschide ochii. Destul...am vorbit prea mult, prea clar

Jimi Hendrix-Little Wing

"Penny Lane: How old are you?
William Miller: Eighteen.
Penny Lane: Me too! How old are we really?
William Miller: Seventeen.
Penny Lane: Me too!
William Miller: Actually, I'm sixteen.
Penny Lane: Me too. Isn't it funny? The truth just sounds different.
William Miller: I'm fifteen. "
(Almost famous)

Tare drag imi e filmul asta Mi-am amintit de secventa asta dupa o oaresce conversatie in metrou. Eh...adevarul e o notiune relativa pana la urma

Maine dimineata am defilarea si ultima ora de dirigentie. Mda...recunosc si eu ca sunt trista ca se termina liceul si ca-mi vor lipsi atatea Mai sunt 10 zile pana la bac si eu ma uit la filme pe principiul 'oricum n-am timp sa le fac pe toate'. Incep sa ascult muzica sau sa citesc si parca intru in cu totul alta lume. Se dilata asa timpul pana realizez ca iar m-a prins miezul noptii. Visez mereu cu ochii deschisi. In timpul meditatiilor, in metrou in mijlocul unei vorbe, in timp ce incerc sa explic 'Din ceas, dedus...', cand sunt intepata cu un ac in timpul probei de rochie...eu visez. Si zambesc intr-una si nu stiu ce sa raspund cand sunt intrebata 'de ce zambesti?' sau 'la ce te gandesti?'. Nu-mi place sa spun lucruri evidente, sa subliniez ce e chiar in fata mea. Zambetul e efectul si motivul reveriei...nu sunt foarte sigura cum sau de ce, dar in sfarsit, visez iar frumos

The Pixies - Where is my mind

Desi lunile au tot trecut si, probabil, tot vor mai trece, parca iar trebuie sa-mi aleg cu multa grija cuvintele Fac o mica pauza in idee si ma intreb(da, iar...) pentru cine scriu eu aici? Este atat de ciudat sa insiri ganduri pe care singurii care le-ar putea prinde toate sensurile nu le citesc. Eh...e parca totusi prea frumos sa ai propria lume in care visele si tristetile se scurg linistite

Noaptea trecuta am avut si balul. Am terminat si liceul. A fost frumos intr-un sens propriu mie. Am fost si oarecum dezamagita, intr-un alt sens propriu mie. Desi 'cred' nu este cuvantul meu preferat, ma bucur ca am simtit bine un raspuns. O sa incerc sa am incredere...in instinctele mele, in vorbele aruncate parca la intamplare, in mine. O sa incerc sa ignor ultimul context in care am mai auzit o fraza, sa-mi ignor impulsul de a analiza totul rational si de a pune (prea multe) intrebari. O sa incerc sa am rabdare. Poate chiar merita sa te arunci de la ultimul etaj uneori

Depeche Mode - Shake the disease

Speranta. Un zambet ce asteapta alt zambet.
Iluzia. Doua clipe de vis cu ochii inchisi.
Fericirea. O speranta ce se transforma intr-o iluzie.
Tristetea. Doua sperante ce nu se pot uni intr-o singura iluzie.

Banal. Stupid. Acum nu e momentul...si ce daca?

Seven - Atat de usor sa ma pierzi

As vrea sa-mi sterg gandurile cu buretele. As vrea sa ma intorc o clipa spre mine si sa-mi zic 'nu face asta'. Si totusi, aici spun stop, aici renunt.
Stii, am vrut sa te intreb de ce nu acum, de ce mai tarziu. De ce tacere. De ce nici macar un compromis. De ce ramane totul la fel. Stii, am fost naiva. Multumesc ca m-ai trezit.

Vita de Vie - Pleaca

Cuvinte, cuvinte, cuvinte...prea multe cuvinte. As tacea undeva, pe o strada ascunsa, pe o banca si a fuma o tigara fara sa ridic privirea din pamant. Poate ar bate vantul si mi s-ar scutura florile unui tei in par. Poate as gasi lipsa de intrebari, poate as gasi liniste. Sau, mai bine zis, poate as gasi pur si simplu ceva. Exista o stare dincolo de tristete, inainte de liniste...o stare tampa in care nu poti zice, simti sau face mare lucru. Doar stai, astepti, observi. Te pierzi putin in praf si gri, tot mai departe. As vrea sa fiu afara in ploaie acum...poate iubesc putin prea mult noaptea uneori.

The Cure - Burn

... daca n-ar mai fi cuvinte... si-ar fi culori (nu doar gri!... )... ... ar fi mai usor... sa gasesti ... ceva ... ?

p.s. Scuze pentru deranj.

Da, mi-ar fi...culorile sunt resfrangeri ale sufletului Multumesc, ^mami^

Totusi, daca n-ar fi cuvinte, unde as mai fi eu? Daca nu ar fi cuvinte, emotiile ar fi betegite. Daca nu ar fi cuvinte, ar trebui sa visez doar in imagini si sunete nedefinite. Cat de trist...sa simti ceva si sa nu stii cum se numeste, sa nu ai o notiune atasata.

Frica. Mda...si mie mi-e frica. Mie mi-e des frica. Mai ales noaptea, cand e liniste si-mi urla gandurile. Cand merg pe strada si abia am pe unde pasi de oameni; ma asurzeste zgomotul inimii mele. Cand spun 'la revedere' si ma gandesc ca de fapt 'adio'. Acum, cand scriu. Daca si cuvintelor le e frica sa vorbeasca?

Cateodata, as vrea ca lucrurile sa fie mai simple. Sa fie noaptea noapte, linistea liniste, iubirea iubire. Cateodata, as prefera sa urasc. Cateodata, imi doresc doar sa fug...departe, departe...

Hoooverphonic - Magenta

Stiu ca a trecut prea mult. Nu am nevoie de un calendar care sa-mi aduca aminte de vesnicia care s-a scurs. E iulie. Am ramas ca intr-un vis astazi cand am citit data. Ultimul an s-a scurs pentru mine intre stres si invatat pentru niste examene care astazi ma lasa rece si o iubire ce inca oscileaza nehotarata intre dependenta, nevoie, obisnuinta, autosugestie, orgoliu si prostie. Am invatat sa zambesc la orice, sa rad usor, sa plang mult, sa ma intristez repede, sa-mi inchid sufletul pe masura ce-l deschid. Asta mai ales. Nu pot vorbi despre mine fara sa inchid tocmai esenta pe care vreau s-o dezvalui. Mi-e frica sa nu mai fi ramas nimic de spus...Si m-am saturat sa-mi fie mereu teama, sa 'nu stiu' mereu, sa fie totul un compromis, o asteptare, o incertitudine.
M-am saturat de atatea cuvinte simple care incearca sa dezvaluie complexitatea frumosului. Si nu inteleg pentru ce atatea definitii, cand se poate simti. Nu inteleg de ce refuzul de a pune intrebari este echivalent cu echilibrul. Nu inteleg de cand a fugi de tine, a te ascunde inseamna 'a trai clipa'. Nu inteleg prea multe...si sunt prea obosita pentru a mai incerca sa aflu.
As vrea sa dorm...dar mi-e frica de vise. As vrea sa nu mai aud miile de cuvinte pe care nu le pot rosti. As vrea sa nu ma mai doara ce altii spun despre propriul suflet. As vrea sa nu mai vreau atatea.

Garbage-Milk

Uneori, parca lumina prea puternica se transforma in intuneric. Am cateodata sentimentul ca bunatatea, altruismul si intelepciunea sunt cele mai crunte dovezi de ipocrizie. O spun cu toata fatarnicia unei persoane ce in general traieste sub cuvantul 'echilibrata'.
Oare involuez prin evolutie? Cautand explicatii si o oarece maturitate, am dat aripi unor vise ce-mi par acum batrane. Nu-i ciudat sa simti lumea la picioare atunci cand n-ai nimic? Sa zbori crezand ca ai 15 ani cand a trecut deja o vreme de cand ai devenit major. Sa zambesti mereu doar pentru ca poti.
Sa cazi mereu si sa te ridici cu incapatanare. Sa visezi nesfarsit...pana devine realitatea o imitatie a visului. Asta e fie fericire, fie nebunie. Dar, pana la urma, de ce sa le separ cu atata cruzime? Oare de ce ma simt eu de parca nici o grija a lumii nu mai exista?

Antichrisis - The Farewell

Ce singuratate
sa nu intelegi intelesul
atunci cand exista inteles

Si ce singuratate
sa fii orb pe lumina zilei,-
si surd, ce singuratate,
in toiul cantecului

Dar sa nu-ntelegi
cand nu exista inteles
si sa fii orb la miezul noptii
si surd cand linistea-i desavarsita,-
o, singuratate a singuratatii!

Nichita Stanescu - "Hieroglifa"

Simt ca eu nu mai am ce spune. Nu aici, nu in alta parte. Nu mie, nu nimanui. Nu acum si nu stiu cand mai tarziu. Azi nu ascult nimic, azi e liniste.

Sunt totusi curioasa...ce-ai putea gasi in haosul gandurilor mele? Intr-o lume in care toate culorile sunt o combinatie difuza de negru, violet, verde, albastru e foarte greu sa spui sigur daca soarele rasare sau apune. Imi pare rau daca iti vorbesc putin de sus, dar nu pot sa ma explic fara a-ti arata cum vad ce ma inconjoara. Imi pare rau daca uneori te regasesti in niste aluzii...cel mai probabil nu te inseli. Din pacate, nu prea stiu sa rezist tentatiilor. Sincer, nici mie nu-mi place sa vorbeasca altii cu niste cuvintele ce le vreau ale mele, dar din pacate...we can do so much. Nu-mi place sa-mi pastrez emotiile undeva intr-un colt, li s-ar pierde atat de mult din intensitate...Probabil par atat de ridicola uneori cand zambesc cand nu e nimic amuzant sau imi cobor privirea cand nu exista subinteles. Imi asum totusi riscul. Prefer sa ma consideri slaba, decat moarta. Din nou, iarta-ma pentru haos, sper ca intr-o zi sa te surprind placut cu altceva...

Dire Straits - Love over gold

Chiar nu as fi vrut sa mai scriu nimic legat de scoala, bac, admitere sau prostii d-astea, dar... Am avut ieri admiterea la Universitate, la Informatica si cred ca a fost totul destul de bine. Maine am Cibernetica, la ASE. Si...imi e frica, mi-e din ce in ce mai frica Nici n-as stii sa spun exact de ce...in bac am 9.85, cred ca sunt in primii 5 din punctul asta de vedere, la economie mizez pe punctaj maxim si mate cred ca o sa fie bine. Si totusi...imi este frica. Poate cel mai mult ma tem sa nu dezamagesc. Prea multa lume are incredere ca o sa fac bine, ca o sa intru fara problema acolo unde vreau. Nimeni in afara de mine nu pare sa-si faca vreo grija serioasa. Probabil asta a fost intotdeauna greseala mea: ma evaluez dupa standarde prea ridicate, ma nelinisteste orice greseala si mi-e foarte greu sa trec peste 'scapari'. Mi-e greu sa trec peste vreun rezultat mediocru, nu vreau doar sa fiu suficient de buna, vreau sa fiu mereu cea mai buna si uneori, asta chiar nu se poate Uf...trebuie sa ies putin din casa, sa-mi limpezesc mintea...sper sa fie bine

Acum cateva saptamani ii sugeram unui prieten ca 'sufletul' e doar o notiune. Mi-a zis calm punctul sau de vedere, trecand peste mica mea revolta. Probabil a pus-o pe seama oboselii combinate cu o oarece doza de dezamagire. Desi ma cam 'dezaxeaza' sa nu fiu luata in serios, atunci a fost mai bine...eram stupida Mi-era putina teama de liniste, gandurile incep de obicei sa tipe atunci. Adevarul e ca uneori uitarea, ca simpla festa a memoriei, e amuzanta. Mi-au placut intotdeauna fatetele multiple ale oricarui lucru si m-a incantat relativitatea. Mi-a dat mereu senzatia de bogatie si, de ce nu, de complexitate.
Lucrurile nu sunt asa cum par, dar, pana la urma, si imaginile sunt interesate Nu vreau sa ma iau in serios atat de mult incat sa spun ca orice minciuna dauneaza... cateodata e atat de multa inocenta in spate ca ar fi pacat sa daram un castel s-asa fragil de carti de joc. Nu stiu daca are vreo importanta, dar azi mi-am amintit ca-mi colorez singura cadrele viitoare

Garbage - When I grow up

Zambesc putin fastacit....am emotii. Timpul te face stangaci. Iar eu sunt inca putin buimaca, incercand sa ma obisnuiesc cu castile in care se aude 'All is full of love' incet, ca o soapta. Ma uit la un fluture roz si imi aduc aminte de un zambet, acelasi, mereu, care se reflecta in al meu.

Am cautat atat de mult cuvintele care sa reflecte simtirea. Dar ele nu exista. E doar tacere, e doar perceptia sufletului ce umple golurile. Iar eu....eu sunt inca aici. Sunt mereu 'aici'. Mi-e doar frica sa vorbesc, poate ma voi trezi. Cand nu vreau decat sa ma pierd tot mai mult, nu vreau decat sa vad cat de mult mai pot.

Inca mai am ce spune si imi asum riscul unei 'declaratii riscante': multumesc ca ti-e dor, multumesc ca existi.

A.