Iubita, da! Putem mirosi o floare fara sa avem impulsul s-o rupem.Cel putin eu pot.Cand vad o floare frumoasa ma aplec la nivelul ei si o ating usor cu buzele sarutandu-i frumusetea, imbatandu-ma de mirosul ei, dar cu grija, pt ca nu vreau sa-i fac rau...Desi imi plac florile, nu suport sa le vad in vaze...As vrea sa le am in pamant, sa am o gradina cu flori..Asta da...Si cand le vad imi vine sa le imbratisez, sa le impartasesc si lor din bucuria mea ca ele exista...
Si da, o realitate poate fi mult mai frumoasa ca visul...De mii de ori mai frumoasa...In realitate poti fi fericita, trebuie doar sa te lasi imbatata de minunile vietii...
Uhh, ma grabesc acum Dar fii cu ochii pe jurnalul meu...Maine sau poimaine, cand voi avea timp, voi posta ceva...Niste citate dintr-o carte care a venit in sufletul meu cum nu se putea mai bine...Un moment mai bun nu se putea gasi pt a o avea si a o citi...Acele pasaje ma reprezinta in momentul de fata...Sa le citesti cu atentie, sunt pline de zeci de subintelesuri...Prin ele ma voi putea explica mai bine si vei gasi si tu unele raspunsuri la intrebarile ce te framanta.
Te iubesc frumoasa mica si delicata

Cred ca acum o inteleg pe atta cand zicea ca are chef sa tipe...

VA IUBESC PE TOTI ACUM!!!!! MULT DE TOT!! VA IUBESC PE ABSOLUT TOTI CA EXISTATI!!!!!!!!!

I., Br....va multumesc mult pentru seara asta...ati fost geniale ...n-am mai ras de mult asa...si nu ne-am mai facut de mult asa declaratii...daca eram fata in fata, cred ca va luam in brate Va multumesc ca sunteti prin viata mea si ca-mi sunteti prietene...ca ma suportati in fiecare zi cu dispozitiile mele innbunitoare, cu crize si toate cele Nu stiu ce m-a apucat de sunt atat de iubitoare azi, dar ...

Mihai, multumesc din tot sufletul pentru ca ai creat coltul asta...:alt smiley iubitor:

Acum cand ma gandesc...asta cred ca e primul meu moment de euforie si buna-dispozitie prins pe jurnal...sper sa mai fie, ca tare bine ma simt asa, cu capul in nori...

citesc si nu ma pot abtnie sa rosesc ... ... nota 10 e infim de mica pt. faza asta

Acum sunt la scoala, in pauza dintre 2 ore de info...si nu stiu prea bine de ce, dar rad ca tampita de vreo 5 minute incoace...

p.s.: menthoru'...si eu sunt cam rosie acum

Extreme

Cele doua lumi din sufletul meu...tot timpul, fug de la un capat la altul...
Sunt timida si lipsita de incredere in mine...dar, ciudat, doar langa cei care conteaza pentru mine...doar alaturi de oameni care imi plac...cu restul lumii, pot fi aroganta, pot sa ma dau desteapta chiar daca nu sunt, imi permit sa ma contrazic pentru a le inchide gura...inselator...mai demult, vorbeam cu o prietena si-mi zicea ca ar fi vrut sa nu-i pese de cei din jur, la fel cum fac si eu, sa aiba increderea mea...aproape am izbucnit in ras...raspunsul de-atunci a ramas acelasi...daca tu crezi ca cei din jur sunt prosti si tu desteapta, chiar asa va fi, asta vor crede si ei...daca tu vrei sa le faci o imagine si le-o vinzi in fiecare zi, ei ti-o vor cumpara...mult mai devreme decat crezi...poti sa fii exact ceea ce vrei, bineinteles, doar in fata celorlalti...oamenii sunt prea plictisiti pentru a trece de aparente...probabil ca in noi toti se afla cate o persoana minunata, dar din pacate ne credem unici...nimeni nu mai poate fi ca noi...ii judecam pe cei din jur ca nu trec de aparente in ceea ce priveste, dar la fel facem si noi...
Sunt visatoare si pesimista...aproape in acelasi timp...visez mereu cu ochii deschisi...si totusi, exista mereu o parte din mine care o ucide pe cealalta, care ii spune: "asta nu se va intampla niciodata, trezeste-te odata"...de multe ori, are dreptate...dar...mai am si surprize placute...
Dau si iau in acelasi timp...daca imi ceri, ca si cum ti s-ar cuveni, nu-ti voi da...sau iti voi da cu scarba...dar din vointa proprie, as face orice...daca la 3 dimineata cineva la care tin ma suna sa-mi spuna ca are nevoie de mine, atunci stiu ca in minutul urmator as iesi pe usa...daca mi se spune ca trebuie sa ma schimb, nu o fac...acum ar trebui sa renunt la cineva, un prieten...stiu ca fara mine i-ar fi bine si totusi...egoismul meu nu ma lasa...uneori, cand cei din jur sunt prea tristi, nu am putere sa-i ascult...sau poate nu am rabdare...poate uneori pur si simplu n-am chef sa fiu prost-dispusa de plictiseala cuiva...desi...parca si eu...
Sunt trista si entuziasta...acum stau si plang...10 minute mai tarziu pur si simplu sar in sus de fericire prin casa...acum sunt bine-dispusa...si doar un pic mai incolo, iluzia dispare...un cuvant sau o privire sunt de obicei de-ajuns...
Sunt calma si irascibila...imi place linistea, urasc aglomeratia si multimea, nu-mi plac oamenii care tipa la mine...si totusi, uneori ma enervez si tip si eu...acum mult mai rar ca inainte...poate in curand, o sa fiu complet calma...
Sunt vorbareata si tacuta...imi place sa ascult....aproape orice...si uneori ma mai apuca logoreea...nici macar pe chestii interesante...
Sunt adormita, dar totusi lucida...

[QUOTE] dar din pacate ne credem unici

Dar ce parere ai despre cei care nu se cred unici, asta nu e o problema poate chiar mai mare decat a fi 'self-sufficient'?

Hm...nu neaparat la cei care se cred 'self-sufficient' ma refeream...dar ca sa-ti raspund la intrebare...ba da...doar ca uita-te in jur...cati dintre noi mai suntem cu adevarat originali? Cineva mi-a spus acum nu mult timp ca toti copiem pe cineva sau ceva intr-o oarece masura, dar original este felul in care toate astea se imbina...
E cam ciudat...toti suntem unici intr-un fel...si toti ne asemanam in altul...totul e relativ, nu? Da, e ingrozitor sa te simti mediocru, sa vezi cum nu esti altceva decat ceea ce-ti displace cel mai mult, dar...vorba unei intelepte, asta e...ne perfectionam pe zi ce trece, nu? In fiece zi devenim mai buni...poate...

ps...scuze pentru ca nu am dat un raspuns prea inteligent acum ...poate revin mai incolo

Stau si scriu...desi stiu ca n-are rost...desi inima tot grea imi va ramane...desi ce va iesi nu-mi va placea...desi e la fel de inutil ca orice altceva fac...
Ascult o melodie trista...si vreau sa cred ca asta am si eu in suflet...ma autoflatez ca intotdeauna...
Un strop de liniste...atat...un gand fugar prin mintea cuiva...s-un zambet ironic...
Literatura de doi bani...si totusi sunt sentimentele mele...asta sunt eu... mediocritatea... mascata de sarcasm...de lacrimi... de contradictii...de pretentii absurde...vrei sa-ti ridici privirea si nu poti...esti obosita...de cei din jur...de viata in general...de tine...esti obosita de prostia din tine...de lipsa de vointa...si de curaj...de atat patetism...de lipsa de originalitate...de sinceritatea asta...care nu te ajuta la nimic...decat la racirea sufletului...vezi in tine tot ce nu e bine...si nu faci nimic...privesti...oarecum fascinata...oarecum dezgustata...oarecum dezaprobatoare...oarecum multumita de lipsa de perspectiva... tot ce vezi in jur, incerci sa intelegi...nu-ti place sa judeci...sau asa zici...pentru in strafundul sufletului, parca tot etichetezi...mai stergi, mai corectezi...dar nu esti impartiala cum ai vrea sa crezi...vrei sa le stii pe toate...vrei sa te joci de-a dumnezeu...vrei sa vezi cum e sa tii lumea pe un fir de ata...esti morbid fascinata de ideea de deznadejde absoluta...de neputinta totala...tii foarfeca in mana si vrei sa tai tot ce te leaga de lume...niciodata n-ai inchis usa in urma ta...totul a fost intodeauna relativ cu tine...si acum parca vrei sa te joci...vrei sa stii cum e...sa atingi absolutul...daca nu cel de mai sus punct, atunci apleca-te spre cel de jos...te opresti mereu...pentru ca nu stii cum sa-ti continui viata dupa punct...adica acum traiesti? Frumos te mai minti...iti place sa asculti, sa observi...niciodata sa te implici...esti spectatorul etern...care uneori mai coboara in randul actorilor...dar se plictiseste repede...esti satula de dialogul asta nebunesc cu tine insati...si totusi joci rolul...nu iti place sa ramai cu o singura carte in mana...trebuie sa fii libera doar...de ce nu zbori atunci? Vai...dar nu poti...esti doar o alta imperfectiune in randul muritorilor de rand...esti ce urasti mai mult...si acum trebuie sa accepti ca viata va fi intotdeauna mai ironica decat tine...

Pagina goala...si nici un pic de inspiratie...nici macar pentru a scrie prostiile obisnuite...doar o nevoie de a scrie...de a zice...orice...care sa conteze, sa impresioneze macar pentru o secunda...dorinta de a fi inteleasa...pentru ca nici eu nu ma inteleg...nu stiu unde e piesa din mijloc...cea care ma va lamuri in sfarsit cum arata 'the big picture'...obsesia mea pentru analiza...pentru intelegere... pentru stapanire a fricii...numai cuvinte goale...as vrea sa pot rupe o bucata din mine si s-o astern pe hartie...sa insir tot ce am acum in suflet...sentimentele mele, asezate unul dupa altul...
O cautare bezmetica...asta ma defineste...caut raspunsuri, certitudine, liniste...PERFECTIUNE...un rasarit de soare...o plimbare pe malul marii...o privire spre inaltul cerului...
Parca mi s-a golit mintea...iar...si totusi vreau sa spun ceva...imi stau cuvintele pe limba...
Nu stiu de ce ma simt atat de singura...de ce insist sa ma izolez de toti...de ce nu mai las pe nimeni in jur..de ce spun tot felul de tampenii care n-au nici o legatura cu mine...iar ma simt satula de vorbe...dar nu de cuvinte...parca nu-mi mai gasesc locul in lumea mea...scoala, prieteni, parinti...parca toate sunt straine de mine...nu mai stiu ce vreau si ce nu...binele si raul nu mai reprezinta nimic...nu exista alb si negru... numai gri...penumbra...ceata...
Nu stiu ce s-a schimbat atat de mult de anul trecut...nu stiu de ce nu mai scriu bilete...si prefer jurnalul asta...poate acum...hai sa zic...visez altceva...si nu pot sa folosesc aceleasi cuvinte...in jur, totul e la fel...sunt chiar mai calma decat inainte pe dinafara...prin interior, ceva scartaie...

***
Cred ca cea mai interesanta faza a zilei...am obiceiul de a desena ochi...mai ales atunci cand n-am inspiratie...si azi umpleam pagina de desene, cand I. arunca o privire peste foaia mea si-mi zice: esti obsedata de cunoastere...interesant...

Am mers prin ploaie ca nebuna...desi sunt cam racita...desi tocmai veneam de la dentist...am tot dat ocoluri parcului...
Nu stiu cum se numeste starea mea de acum...nu este tristete, nu este fericire...este...nesimtire...Nu imi pasa. De nimeni si de nimic. Ar trebui sa le zic celor din jur sa aiba grija ce fac...sa ma lase in pace...sunt rece ca un cub de gheata...in ochii mei nu e altceva decat...rautate...si lipsa de rabdare si de toleranta...cam tot ce urasc mai mult...nu am chef sa fiu draguta si amabila. Si asta e. Nu ma intereseaza si de cei din jur. M-a intrebat atta acum o vreme de ce zic ca sunt o persoana rea...raspunsul meu de-atunci nu a fost..."gresit"...ci incomplet. Aseara am fost rea. Nu mi-a pasat de ce simte si celalalt. Am fost egoista si nesimtita. Plictisita...nici macar ca imi pare rau nu pot sa zic...pentru ca nu e adevarat... nu regret...desi tin mult la persoana in cauza...sau tineam...acum nu-mi place nimic...sau sa zic nimeni? Nu m-a interesat. Am trecut peste toate sentimentele sale. Da, sunt egoista, rea...si ce e mai rau nesimtita...nu, acum nu pot sa trec peste starea asta si recunosc totul atat de sincer si senin doar pentru a continua sa fiu la fel. Nu vreau nimic. Imi place de mine intr-un mod tare ciudat acum...zic cu tot calmul: asta e, daca nu-ti convine, nu mai sta. Acum ma simt in stare sa demontez lumea marunta a oricui... sa le demonstrez tuturor inutilitatea si stupizenia ce ii caracterizeaza. Si imi recunosc cu aceeasi seninatate toate defectele, fara sa ma simt obligata sa ma justific. Da, sunt proasta, mediocra, insipida, lipsita de talent, cinica si perfectionista. Ce conteaza? Cei din jur o sa ma ierte ca de fiecare data pentru ca nu sunt asa de obicei. Scuza perfecta...sunt tot ce imi displace mai mult la o persoana acum...si ce? Mai conteaza? Chiar daca acum incepe sa-mi para rau pentru ce zic, chiar nu mai este important...

Heelloooo!!! Rose!
Introarce-ti privirea spre tine un pic..si incearca sa vezi cat de minunata si unica esti. Asa..cu toate sentimentele astea contradictorii si sincere..
Te simti egoista si rea>? E ok? Toti avem nevoie de o astfel de supapa contra a tot ceea ce este "bun si perfect" in jurul nostru..
Admir extraordinar felul cum iti descrii starile,..imi pare rau ca eu doar le constientizez,..dar expuse par niste aiureli teribile.
Stii de ce admir ce scrii..si ce simti? Pentru ca parca esti imaginea mea in oglinda
Imi dai voie sa copiez postul tau,..si sa-l lipesc la mine-n jurnal si sa zic ca l-am scris io? platesc drepturi de autor..la un suc

Cred ca mi-am dat seama de ce e jurnalul asta asa de important pentru mine... parca fara el, nu constientizez ce zic si ce simt...aici, pot spune ce-am pe suflet... si parca toate trec mai usor...mai citesc un rand, mai "imprumut" o idee...mai iau un sfat...
Minunata si unica...tare-as vrea eu sa fiu asa...dar...vorba aia, nu faci ce vrei, ci ce poti...acum...ce-a fost a trecut...ca toate starile mele...hm...uite, mie nu-mi place cum scriu...si cu atat mai putin ce scriu...parca atunci cand stau si ma uit la pagina goala, imi piere orice urma de luciditate si obiectivitate. In ultima vreme am incercat ca atunci cand imi vine in minte ceva, orice oarecum important pentru mine, sa scriu pe-un colt de hartie...oarecum...un jurnal paralel...facut din petice...le iau, tai, sterg, modific, rearanjez...si le scriu aici...ciudat...
Oglinda ta...uf...tare-as vrea sa fie asa cu adevarat Si in legatura cu postul meu...bineinteles ...de ce sa nu vreau??...iar despre drepturile de autor, vorbim cat de curand posibil

--------
ce-am uitat...sa te felicit pentru "forumista lunii"...(as mai pune un pupacios, dar nu mai pot...)

Cum sa vorbesc despre ce-i acum in mintea mea...si mai ales, in jurul meu? Cum sa vorbesti despre frustrare, ura, dispret, furie? Sau despre absurditate, pretentii nejustificate, intrasigenta, nepasare, lipsa de umanitate si neputinta de a intelege? Cum poti sa te umilesti in fata unei persoane pentru care nu mai ai nici o bruma de respect sau dragoste si s-o lasi sa-ti vada lacrimile ce-ti curg pe obraji? De ce, te intrebi acum, ti-ai irosit tot ce era bun pentru o cauza pierduta, de ce ai vrut sa rasplatesti raul cu bine, de ce ai acceptat compromisul, de ce ai crezut ca merita? De ce nu ai invatat sa fii imuna la un santaj sentimental patetic si ti-ai irosit toata energia sperand sa fie bine? De ce au suferit din cauza asta si cei care meritau sa primeasca tot ce e mai bun in tine? De ce ai preferat sa fii nedreapta cu cei care tineau la tine si te cunoasteau pentru a primi la randul tau nedreptatea cuiva? De ce ai strans din dinti atat de multa vreme si nu ai zis nimic pentru ca ai vrut sa tii cont si de sentimentele altcuiva? De ce ti-a pasat fara rost??
Cum sa incerci sa fii copil cand nu gasesti decat sufletul distrus al cuiva? De ce mai merita sa zambesti, fie si trist, si sa-ti spui pentru a mia oara ca totul va iesi bine? Ce rost mai are? Ce se intampla cand mijlocul vietii tale a cazut, cand ultimul punct stabil s-a dezechilibrat? Sa-ti iei viata de la capat? Nici macar asta nu poti face...pentru ca ai doar 17 ani... si viata ta nici macar nu exista pe hartie...pentru ca nu ai curaj sa iesi in frig si sa realizezi ca haosul asta e acum lumea ta si ca ar trebui sa te descurci complet singura...pentru ca nu stii de unde sa incepi...nici macar nu stii ce vrei sa incepi...nu stiu sa fiu singura...atat de singura...nu stiu cum ar trebui sa ma port acum, cum sa incerc macar sa revin in cotidianul meu...chiar nu mai vad rostul nici unei actiuni acum...

Pentru Rose,cu toata simpatia..............

Sper sa-ti placa crinii

Ei...frumos mai e Multumesc mult de tot, Vegas

----
Dupa editul tau: sunt printre favoritii mei

Trandafirule,daca s-ar putea ti-as transfera amintirile vietii mele sa vezi ca tot zbuciumul tau ,toate framantarile,toate intrebarile tot ce simti tu acum te va bantui toata viata fara a afla vreodata raspunsul.Esti ca un torent.Sa nu-ti para rau ca te darui,sa nu suferi daca nu primesti nimic in schimb,sa nu astepti nimic de la nimeni pentru a nu fi dezamagita ca nu vei primi.

Rose,..tu esti sigura ca intre noi nu exista o telepatie ciudata?
Nu cumva intri in gandurile mele ,..le decriptezi..si le scrii in jurnalul tau?
De ce trebuie sa scrii tu,..tot ceea ce simt eu? De fiecare data?

dificila, nu dau niciodata de la mine cu ideea ca trebuie sa primesc ceva in schimb... nu-mi place sa rezum totul la...un fel de troc absurd...doar ca dezamagirea mea a venit de la persoana mult prea aproape de mine sa o pot accepta cu usurinta...stiu ca eu am gresit, stiu ca avea dreptul sa reactioneze...dar nu asa...
Nu-mi pare rau ca dau si nu primesc nimic...dar nu pot sa nu regret ca ma lovesc de un perete rece...
Nu pot sa nu astept nimic de la nimeni...nu pentru ca as considera ca mi se cuvine...ci pentru ca nu pot sa accept ca toti din jur sunt niste stane de piatra egoiste care nu-l pot vedea si pe cel din fata lor...cand stim ca se poate, nu pot sa inteleg de ce ne incapatanam sa ne inveninam sufletul si sa-l privim pe celalalt ca un dusman...nu inteleg rautatea gratuita...oricat as incerca, nu pot sa accept existenta ei...
Sincer, as prefera sa raman toata viata cu intrebarile decat sa renunt sa mai caut...prefer sa raman macinata de indoiala pentru totdeauna decat sa ma amagesc ca am gasit raspunsuri si apoi sa intru in randul oamenilor blazati si suficienti si sa ma pierd in toate activitatile cotidianului... acum, mi-am amintit ca i-am scris cuiva ceva legat de asta mai demult... trebuie sa caut...

cameron...parca incep sa cred si eu in telepatie...prea multa lume imi fura gandurile pe-aici...sa nu fii si tu trista...pana la urma, se pare ca toate relele trec sau macar isi mai pierd din intensitate...

Va multumesc amandurora...aveti grija de voi...

Stai in liniste...tocmai ai luat o decizie...sau mai bine zis, ai mai luat inca o data o decizie. Aceeasi. Uneori iti iese, alteori nu. Uneori te tine doar cateva clipe, alteori cateva zile, chiar saptamani. Si acum stai...cu un ciudat gust amarui, cu ochii plansi si obositi si te intrebi iar: de ce? Stii ca nu exista raspuns... d-aia...pentru ca asta ai simtit...pentru ca nu le stii si nu le poti controla pe toate...o recunosti cu seninatate acum, ti-e usor. Iar ai aranjat totul, iar crezi ca vezi viitorul si iti planifici cu o luciditate ce nu ti-e specifica viata. Si zambesti usor ironic...stii ca o sa cazi iar, stii ca te vei ridica...cum faci mereu...stii cata putere si slabiciune se afla in tine...revolta asta te-a facut sa-ti dai seama ca te-ai putea descurca si inca bine...doar ca vrei altceva... exista o parte in tine calculata si rece...care o vede pe cealalta...prostuta si visatoare...si ii trage din cand in cand cate-o palma...sa o mai trezeasca la viata...Vrei sa ramana doar una...a doua...Cauti luciditatea si cand o gasesti, o indepartezi fara mila...nu-ti place sa-ti lasi capul sa gandeasca peste sentimente...nu o sa accepti niciodata ca e necesar...preferi confuzia din suflet logicii mintii...
Asa ca acum faci exact ce te arunca mereu pe acceasi panta. Si acum zici iar "acum n-o sa fie la fel". Stii ca minti, dar...parca totusi exista sanse...vrei sa spui ca ai gasit solutia...Stii ca ce e prea mult strica, asa ca va trebui cumva s-o iei mai moale...sa-ti infrangi depedenta...stii ca poti...incerci sa si vrei...un optimism...poate nu chiar atat de necaracteristic... pentru ca, intr-un fel sau altul, o sa fie bine...

Rose..iti postez o imagine de la clubul unde am fost in seara asta..
Lumini,..muzica,..sampanie, tigari..
O postez..poate te conving sa ajungi sa ne vedem intr-un week end.
Macar pentru 3-4 ore..nu mai conteaza cum este lumea de afara

5 motive pentru care acum viata e frumoasa

1. acum vreo 30 de minute am primit un telefon care mi-a inseninat toata ziua... mersi mult, iubita...nu m-as fi suparat pe tine nici intr-o mie de ani...si cumva, cumva, stii ca tot ajung eu la tine sa te vad
2. e frig si eu n-am nici geaca, nici bocanci...si, uimitor, asta e un motiv pentru a fi vesela
3. ascult AC/DC si asta in general imi da o stare de bine...
4. tocmai mi-am lipit pe usa un...hm...avertisment... neobisnuit de optimist... ceva oarecum "imprumutat" de la cei de la McDonald's...ceva de genul: "All those who enter please leave your worries at the door, take a smile and have a nice day"... oare ce m-a apucat?
5. nu stiu daca exista si un 5....pur si simplu sunt bine-dispusa...

Sa aveti o zi frumoasa ca eu am chef sa topai de bucurie!

Imi permiti sa iti ofer eu motivul nr 5??

Pt ca esti tinara si cu toata viata inainte, pt ca esti inteligenta, sensibila si sufletista si, cu toate ca nu stiu prea bine cum arati (am sa mai intru o data pe la pozele voastre sa vad daca esti pe acolo) sint sigura ca toate aceste calitati morale se reflecta si in aspectul fizic, asa ca esti si frumoasa .

Asa ca topaie de bucurie draga mea cit ai chef, ca ai de ce .

Peseu. Nu remarcasem ca macdonalzii si-au pus un astfel de motto la intrare, poate din cauza nu frecventez . Dar sa stii ca l-au "furat" de la Dante si adaptat la cerintele lor, cu toate ca dupa parerea mea, adaptarea ar fi fost mai corecta "voi ce intrati aici lasati toate sperantele ca veti minca bine si la un pret accesibil" (btw, dante se referea la infern)

champi, multumesc mult ...nu stiu daca sunt inteligenta, sensibila sau frumoasa...dar....acum parca nimic nu conteaza...pentru ca sunt fericita fara nici un motiv si e o stare grozava . Da, chiar am toata viata inainte si e bine sa-ti mai aduci aminte de asta din cand in cand

Raspuns la peseu: ce-au mcdonaldzii nu suna chiar cum am zis eu ...e o chestie lipita pe cosurile de gunoi unde scrie "va rugam sa va aruncati toate grijile, intalnirile urgente, mobilele si laptopurile"(sau ceva de genul asta).Eu am facut o combinatie intre cele doua(trebuie sa pun copyright)
Si ar fi adecvat sa scrie ce-ai zis tu....

O zi buna!

Iubita, am fost in Bucuresti, te-am sunat, dar aveai mobilul inchis... Si voiam sa te vad, dar apoi nu s-a mai putut Sper sa ne vedem curand, sorry

Sensul vietii pe o banca rece din vestiarul fetelor...colega mea cantand "Epilog"...nu vroiam decat sa stau s-o ascult... si sa scriu. Nu stiu ce ma face fericita...stiu care au fost momentele mele: cand am aflat rezultatele la capacitate, ultimul dans la banchet, bataia cu bulgari, de iarna trecuta, miercurea de-acum 2 saptamani, ochii tai de acum nu-mai-tin-minte-cata-vreme, sentimentul de...posibilitate de ieri, Alina cantand...plimbarea mea nebuna pe faleza, dimineata la Bran...
Nu stiu ce e fericirea si de ce caut cuvinte s-o descriu...de ce scriu lucruri pe care le-au scris si le vor scrie altii mult mai bine decat mine...nu stiu prea multe lucruri...nu ma intereseaza sa le stiu acum...le las sa vina, sa treaca...e liniste...in mine...
Stiu ca vor veni iar momente in care imi voi umple jurnalul cu ganduri triste, stiu ca atunci nu voi intelege ce-am simtit acum...stiu ca nu pot avea ce-mi doresc acum...poate mai incolo, poate nu asa de departe...cine stie? Mai sunt mai putin de 2 ani de liceu...nu stiu ce va fi dupa...dar o sa fie bine...stiu ca o sa fie bine. Acum am incredere in mine, stiu cat pot si stiu mai ales cat nu...Nu stiu daca sunt o persoana trista cu ocazionale ganduri vesele sau una vesela cu dese ganduri triste...cred ca prefer a doua varianta...Aici seman cu atta...si eu iubesc viata...la fel ca ea...

I, stiu ca esti suparata pe mine ca tac...ai rabdare...o sa vorbesc, dar nu pot acum...acum am starea asta difuza..."sunt liber sau asa ceva...nu fi trista daca voi pleca, stii bine ca multi fac asa...cine oare a decis asa? fiecare are calea sa... dimineata sa"...versuri si nimic mai mult...

------
afro, tu ai sunat joi, nu? N-aveam telefonul inchis, eram in ora si era pe mut Te pup...sa nu fii trista...nu conteaza motivele...doar sa nu fii asa! Imi pare mie rau ca stateam intr-o tampita de ora in loc sa pot sa raspund la telefon

Probabil ca sunt prea emotiva...ma inrosesc cam usor, ma pierd si mai repede...orice imi umezeste ochii si obrajii de lacrimi, ajunge un cuvant sa ma intristeze sau sa ma supar...tin prea mult la unele amintiri trecute...uit greu...Oare cate vise am pierdut? Nu le-am pierdut...le am inca in mine...prea putine s-au implinit si nici acelea deplin...la unele am renuntat firesc, cu timpul, pe masura ce m-am schimbat...altele au ramas in asteptare, timide, dorind doar un cuvant care sa le trezeasca la viata...sa tin timpul in loc sau sa-l las sa curga?
As minti dac-as spune c-as vrea sa fiu o persoana complet diferita...anul trecut, pe vremea asta, incercam sa ma schimb, vroiam s-o iau de la capat, vroiam sa ies din viata mea si sa traiesc in locul altcuiva...Schimbarea a venit pe nesimtite, foarte incet, doar atunci cand am incetat s-o caut...toate lucrurile bune din viata mea au venit in momente in care nu le asteptam...frica s-a dus singura, mai revine uneori, ma mai arunca in usoare depresii, dar cumva reusesc sa ies mult mai repede ca inainte...increderea in mine e putina, dar e...intrebarile nu mi le mai pun pentru ca pur si simplu nu mai ma intereseaza raspunsul...nu am senzatia de "toata lumea e a mea", poate ceva de genul "o bucata de lume e a mea"...nu-s toate bune, dar sunt cateva frumoase...nu sunt fericita, sunt vesela...Sunt multe lucruri pe care inca le doresc...dupa care sufar...nu am acceptat ca nu pot fi ale mele, pentru ca eu nu ma resemnez niciodata...pentru ca eu nu accept ce trebuie si pana la urma, trebuie sa fiu sincera: pana la urma, am facut tot cum am vrut eu...nu sunt copia cuiva, nu sunt suma dorintelor si trebuintelor cuiva, nu sunt ce-ar fi bine sa fiu, nu sunt ce credeam ca o sa fiu cand eram copil, nu sunt ce se asteapta ceilalti de la mine, nu sunt perfecta, nu sunt complet gresita, sunt propria mea persoana, am propriul creier de unde ies toate gandurile mele bune, rele, copilaresti, stupide, eronate...dar sunt ale mele! Doar ale mele...Nu vreau sa ma schimb pe mine si, de altfel, nici pe nimeni din jur...Lumea nu e perfecta, lumea e asa cum e...Nu totul are un scop, dar totul are un drum spre ceva...

Azi lumea e trista...si gri...
Nu stiu ce m-a pocnit melancolia asta...plictiseala, o oarece oboseala de peste saptamana, o noapte semi-alba...alb-cenusie...Parca nici nu mai e somn...pun capul pe perna si adorm...nu mai visez, nu mai vorbesc in somn cum faceam mai demult...ma scol in timpul noptii, imi deschid ingrozitor de greu ochii...parca-s lipite pleoapele...ma uit la ceas...e prea devreme...mai am vreo 2-3 ore de somn... si apoi nu pot sa adorm...stau si-mi trec franturi de ganduri prin minte, dar sunt epuizata...nu pot duce nici unul pana la capat...si atipesc, ma mai scol peste 15 minute...si apoi, la 6.30 suna ceasul...nu pot...mai fur 10 minute...iar suna...alte 10 minute...dar deja nu mai pot adormi...ma trezesc si o durere infernala de cap ma doboara...parca-s mahmura...intru pe pilot automat...ma spal, mananc, ma imbrac, daca nu ma dor prea tare ochii, ma fardez...plec la scoala...e deja tarziu...pierd tramvaiul de si 20 si stau in statia goala...e inca intuneric...vanzatorul de ziare fuge de la o masina la alta...se mai opreste cateva secunde si tremura...uneori mai intra in vorba cu mine...ii raspund automat, nici nu mai tin minte ce i-am zis pana vine tramvaiul...ma urc, mereu la prima usa, ma asez unul din cele 3 scauna din fata si picotesc pret de o statie...Ajung la scoala, deja s-a sunat de cateva minute...urc cele 2 etaje maraind si bombanind, deja ma grabesc... ajung in capatul culoarului, nu a intrat inca profesorul...rasuflu usurata, merg mai linistita spre clasa...intru, imi las ghiozdanul, agat geaca in cuier, ma asez, intreb de tema la mate...si restul zilei deja nu mai conteaza...e aceasi zi derulata la infinit...Groundhog day...mda...se vede ca-s plictisita...

De ce vine melancolia?
Pentru prima data, n-am avut rabdare sa citesc...n-am rabdare sa scriu deoparte ce scriu acum si sa fac un copy/paste...n-am rabdare sa astept sa se scurga ora... Iarna trecuta s-a tarat ca un melc...s-a prelungit la infinit. Peste doua luni se termina si anul asta. A fost mai bun decat altii...dar vroiam mai mult de la el... Varsta sa fie de vina? Dar de ce varsta? Sunt asa de multa vreme...sunt unele ganduri si sentimente pe care le am de cand sunt constienta de mine...probabil le voi purta in mine toata viata...Aseara am tipat la mama pentru prima data...o oarece prostie...eu ii spuneam ca nu-mi place in nici un chip de profesoara de matematica si ea-mi zice: asta e, ce sa-i faci? Si m-am trezit in minutul urmator tipand la ea: cum poti sa fii asa?? Cum poti sa te resemnezi atat de usor ca "asta e"? Cum poti sa stai asa linistita si sa accepti tot ce ti se intampla? Cum poti sa nu te intrebi de ce si ce poti face sa fie altfel? N-ai altceva mai bun sa-mi zici decat "asta e"??? Mama m-a privit surprinsa, spre socata si nu mi-a zis nimic...ma indoiesc ca a inteles ca nu vorbeam de profa de mate...nu cred in destin, nu am crezut niciodata. Chiar daca afara n-am aratat-o aproape deloc, niciodata n-am acceptat lucrurile asa cum mi s-au dat...ma repet...nu pentru ca am crezut ca mi s-ar fi cuvenit, ci pentru ca stiam ca se poate mai bine...De ce ai accepta o singura lingurita de zahar pentru cafeaua ta cand stii ca tie iti place cu doua lingurite? Si stii ca se poate sa ai acea lingurita de zahar, dar cei din jur iti spun "asta e acum; ai primit doar una, multumeste-te cu ea". Egoism? Lipsa de recunostinta? Tot ce se poate...
Am vrut mereu sa gasesc o persoana speciala... de care sa zic: "uite, cineva asa n-am vazut niciodata". Am crezut de cateva ori ca am gasit asemenea oameni... o persoana care sa ma fascineze in adevaratul sens al cuvantului...cineva la care sa nu fiu tentata sa sparg misterul...sa ma multumesc cu ce mi se ofera, sa nu cer niciodata mai mult pentru ca as sti ca orice detaliu ar strica tot farmecul...Nu sunt sigura daca am gasit-o sau nu...as tinde spre "am crezut ca"...sau poate ca nu... n-am nici o idee...
De ce vine melancolia totusi?

Poti sa te bagi peste jurnalul meu...nu-mi place sa scriu singura
Poate e de la vreme...poate m-am molipsit din tristetea din jur...poate am revenit la o stare cam uitata pe care o aveam anul trecut pe vremea asta...am devenit si eu nostalgica...eu complet aiurea...am devenit nostalgica dupa ceva ce la momentul respectiv nu mi-a placut...si nici acum cand imi aduc aminte nu regret ca a trecut totul...aiureli...
Fara rutina poate m-as pierde...dar acum rutina mea ma sufoca...viata cuprinsa intre clipirea genelor...da, trebuie sa fie mai mult de-atat...hm...mi se cam rup gandurile in doua acum...
Afara deja ninge...

Nu am avut dreptate. Atata vreme, am gresit...stiam ca gresesc, dar am refuzat sa accept asta. Nu stiu daca am fost "oarba"...pur si simplu nu puteam sa concep ca ar putea fi si altfel decat am crezut eu. Pretindeam ca stiu ca sunt naiva...I-am acuzat pe cei din jur ca au vederi limitate, dar am fost la fel...Si cand ma intreb de ce nu mi-a tras nimeni o palma, nu a incercat nimeni sa ma contrazica stiu si raspunsul: pentru ca n-as fi ascultat...de cand ma stiu, nu i-am ascultat pe cei din jur...am judecat totul dupa capul meu, am facut cum am stiut si cum vrut eu. Am dat mereu vina pe altii, desi eram constienta ca eu eram cea vinovata...Nici acum nu sunt convinsa de celalalt punct de vedere...ii accept existenta si tot am impresia ca mi-am calcat pe mandrie... da... sunt mandra, egoista si nerecunoscatoare...

Nimeni nu mai are incredere in nimeni...toti avem nevoie de dovezi concrete... daca plangi, daca te intristezi, daca te oferi sa ajuti pe cineva, daca zambesti... nimeni nu mai crede ca esti sincer...totul a devenit un sir de obligatii, minciuni albe, prefacatorii...orice contradictie anuleaza automat toata credintele... orice greseala sterge ce-ai facut bine...o diferenta omoara o mie de asemanari... viata e pentru mine un vis etern...o cautare...o aspiratie... tocmai pentru ca sunt egoista si nerecunoscatoare...

"Trebuie sa faci binele din rau, pentru ca nu ai altceva din care sa-l faci" (motto "Calauza")

Original sin

Oh, it's carnival night
And they're stringing the lights around you
Hanging paper angels
Painting little devils on the roof

Oh the furnace wind
Is a flickering of wings about your face
In a cloud of incense
Yea, it smells like Heaven in this place

I can't eat, can't sleep
Still I hunger for you when you look at me
That face, those eyes
All the sinful pleasures deep inside

Tell me how, you know now, the ways and means of getting in
Underneath my skin,
Oh you were always my original sin
And tell me why, I shudder inside, every time we begin
This dangerous game
Oh you were always my original sin

A dream will fly
The moment that you open up your eyes
A dream is just a riddle
Ghosts from every corner of your life

Up in the balcony
All the Romeo's are bleeding for your hand
Blowing theater kisses
Reciting lines they don't understand

I can't eat, can't sleep
Still I hunger for you when you look at me
That face, those eyes
All the sinful pleasures deep inside

Tell me how, you know now, the ways and means of getting in
Underneath my skin,
Oh you were always my original sin
And tell me why, I shudder inside, every time we begin
This dangerous game
Oh you were always my original sin

Tell me how, you know now, the ways and means of getting in
Underneath my skin,
Oh you were always my original sin
And tell me why, I shudder inside, every time we begin
This dangerous game
Oh you were always my original sin

Mail catre I, 25 ianuarie...

Imi cer scuze, dar simt ca nu pot vorbi cu nimeni in momentul de fata. Viata asta m-a lasat pur si simplu fara cuvinte. Nu mi s-a intamplat absolut nimic care sa ma intristeze de aseara pana acum, din contra, si totusi se pare ca nici eu nu ma simt mai bine ca tine(sau mai bine decat te simteai aseara, trag speranta ca poate te simti mai bine). Stii ca mi-ai scris la un moment dat in mail-ul ala ca toate persoanele se schimba atunci cand se indragostesc. Si desi este o chestie absolut evidenta, nu cred ca am fost vreodata constienta de chestia asta pana ce nu mi-ai scris-o tu. Si se pare ca asta m-a socat pe mine atat de tare. Sunt atat de satula...de tot. Azi cred ca am ras cum n-am mai ras de mult si totusi acum sunt trista cum n-am mai fost de foarte mult timp. M-am saturat sa vad in jurul meu persoane care la prima vedere sunt fericite si par sa aiba tot ce le trebuie in viata pentru ca apoi sa descopar ca toata lumea are cate ceva, o durere ascunsa care-i macina. Se pare ca viata este compusa din siruri nesfarsite de emotii nesemnificative si simtim ca traim doar in momentele in care una dintre ele devine mai puternica...indiferenta daca acel sentiment este de fericire sau din contra. Si acum mi-am adus aminte de ceva ce vroiam sa-ti spun mai demult.Zicea Br. ceva de genul:"dar parintii nostri au fost vreodata in liceu sau s-au nascut pur si simplu parintii nostri?", si referitor la intrebarea "de ce nu ne inteleg parintii nostri?"...vom ajunge si noi asa odata, cand ne vom satura sa "traim" viata si ne vom hotari ca toate acele emotii nesemnificative sunt mult mai sigure, ca ne ajung. Am ajuns la concluzia ca maturizarea nu este decat un proces de uitare a tot ceea ce inseamna a suferi, a iubi, a trai. Parintii nostri nu ne inteleg pentru ca nu vor sa deschida ochii si sa-si dea seama ca s-au simtit si eu asa, dar au lasat "viata"-cotidianul- sa-i afecteze. Toate asa-zisele responsabilitati pe care ei trebuie sa si le asume nu sunt decat niste pretexte pentru a uita tot ceea ce-i raneste, asa evadeaza ei din ceea ce noi numim "realitate". Profa mea de franceza zice ceva:"tristul adevar pe care toti trebuie sa-l acceptam intr-o buna zi este ca ne nastem singuri si murim la fel de singuri". Si are dreptate. Toata lumea este in esenta egoista. Si oarba. Ne credem centrul universului. Ne zicem: "nu, eu voi fi fericit!". Si nu suntem niciodata fericiti cu adevarat. Nu stim nicodata sa apreciem ceea ce am sacrificat pentru telul nostru. Toata lumea are impresia ca legile nescrise ale vietii nu se aplica pentru ei. Toti cred ca pot fi destepti, frumosi, fericiti. Toti spera ca vor gasi acea persoana care sa-i completeze. Si daca o gasesc descopera apoi ca acea persoana are propia lume din care ei, din pacate, nu fac parte. Suntem atat de absorbiti de ceea ce credem ca ne va face fericiti incat nu vedem niciodata ceea ce ne face cu adevarat fericiti. Era o chestie intr-un film...ceea ce-ti doresti nu este neaparat si ceea ce ai nevoie. Nu am facut vreun apropo la tine pe aici, daca asta crezi. Pur si simplu cred asta de mai demult. Ma izbeste la intervale regulate de timp, cand sunt disperata si deznadajduita, dar acum ma simt ceva mai bine, fie si pentru simplul motiv ca am scris-o.

Am un sentiment nedefinit de...rau...de durere surda...simt ca imi pierd mintile cu fiecare secunda...sunt ca bezmetica...merg pe strada teleghidata, dau in oameni, traversez alandala...azi erau sa dea vreo 3 masini peste mine, ieri era sa pice ditamai panoul peste mine...si eu doar trec mai departe...ca si cum nimic nu s-a intamplat...pur si simplu nu pot sa ma adun...nu pot sa ma concentrez asupra cuvintelor celor din jur, cartilor, temelor...parca nici nu mai aud sau vad...si parca nici nu-mi doresc sa ma trezesc din starea asta...parca nu-mi doresc altceva decat sa ma autodistrug...si mai fumez o tigara...si inca una, si inca un pachet, si inca doua...si imi usuc ochii de lacrimi si imi pun mainile pe birou sa nu mai vad cum imi tremura...si nu ajung decat in acelasi punct mort: nu inteleg ce e cu mine...si ma chinui sa salvez aparentele...sa nu-i las pe cei din jur sa treaca de un zambet de fatada...cand eu as vrea sa fiu singura...sa fug...si un singur vers mi se tot plimba prin minte: should be strong, young and bold...but the only thing I feel is pain...ce se intampla cu mine? chiar innebunesc?

Demult nu am mai intrat la acest jurnal. In aceasta dimineata am citit ce nu citisem. Cateva pareri personale :

Viata ta,Rose , pare desprinsa din opera lui Kafka. Esti un pasager intr-o lume indiferenta, zbatandu-te in mizeria cotidiana ce te inconjoara. Viata ta seamana cu o eterna toamna tarzie, colorata sumbru. Si cand zic toamna tarzie...ma gandesc la timpul in care pasarile calatoare demult au plecat, iar frunzele galbene si ruginii de pe jos au disparut. E frig, innorat...iar tu esti singura cu gandurile tale ce nu iti dau pace.
In orice'caz....imi place acest jurnal al pesimismului debordant.

Gabriel, stiu ca e ciudat, dar nu pot decat sa spun "multumesc"...nu pot decat sa-ti fiu recunoscatoare...tie si tuturor celor din jur...Si tot un pic ciudat...eu am crezut ca sunt toamna cand inca mai sunt cateva frunze uscate pe jos...cand totul in jur pare pustiu, dar inca au mai ramas cateva semne de viata...e innorat, sta sa ploua, dar nu e un intuneric sumbru, de nepatruns...probabil niste urme de speranta ce se trezeste ametita la viata...mi-am amintit cat imi plac The Doors si ascult fascinata si aiurita...

People are strange when you're a stranger...
Faces look ugly when you're alone
Women seem wicked when you're unwanted
Streets are uneven when you're down...
When you're strange, faces come out of the rain
When you're strange, no one remembers your name
When you're strange...

Of...ce-o mai fi in capul meu acum?...nu e tristete...nu e nici bucurie...e ameteala...

Nu cred in presentimente...si totusi...azi, putin inainte de pranz, am avut o stare generala de...rau...un nod in gat si sentimentul acela tampit ca ceva rau o sa se intample...urmata de o stare de ameteala...si acum mi-a revenit acelasi sentiment... mama omida scrie pe mine...e frustrant sa stai asa incordat, asteptand sa se intample ceva, cu ochii in patru la tot in jur...si probabil ca nu se va intampla nimic, dar pana atunci trebuie sa ma chinui cu starea asta de ameteala...care se pare ca mi-a provocat o incoerenta desavarsita ...

Domnisoara Omida..aia ce ai simti tu nu era nici presimtire nimic nimic...
Era doar oboseala..
Nu mai sta incordata..asculta o melodie care iti place mult..gandeste-te la ce vrei tu..si lasa omidutele..
Tu esti un trandafir....
Mai stii..poate iti cresc ceva ghimpi noi??

Uf...nu stiu ce sa zic...sunt aproape sigura ca sunt doar eu paranoica...dar ma simt complet bezmetica acum...mi-e si frica sa ies din casa...poate da un camion peste mine
As vrea eu sa am timp si sa stau linistita...iar am lasat totul sa se aglomereze pentru ultimul moment ...acum ma uit disperata la ceas si ma gandesc ca iar voi intarzia...of...
Si ghimpi noi...hm...ma mai gandesc...poate apar unii noi...cine stie?

Hmm..nu stiu exact ce legatura are asta cu jurnalul tau, dar am citit ultimul post si asta mi-a trecut prin cap...

Eram copil.
Mi-aduc aminte, culegeam odata trandafiri salbatici.
Aveau atatia ghimpi,
Dar n-am voit sa-i rup.
Credeam ca-s muguri - si-au sa infloreasca.

Te-am intalnit apoi pe tine.
O, cati ghimpi aveai,
Dar n-am voit sa te despoi -
Credeam c-or sa-nfloreasca.

Azi toate astea-mi trec oe dinainte si zambesc.
Zambesc si hoinaresc prin vai
Zburdalnic in bataia vantului.
Eram copil.

Lasa, Dara, pentru mine are suficienta legatura

A trecut ziua...si bineinteles ca nu s-a intamplat nimic...de 30 de minute e dimineata... acum vreo 15 ore ma plimbam prin parc...era pustiu...doar frunze uscate peste tot, banci umede...m-am asezat pe un coltisor mai uscat si mi-am fumat tigara privind fascinata totul...zeci de oameni au trecut azi prin parc...oare cati au vazut cat e de frumos? Oare cati s-au oprit o clipa din fuga si si-au ridicat privirea sa vada ce-i in jur? Cati nu si-au inchis zgribuliti hainele pentru a se bucura de vantul caldut al diminetii? De ce nu se mai uita nimeni in jur? De ce nu vedem decat ceea ce vrem? De ce nu avem suficienta incredere pentru a o lua uneori razna? De ce e toata lumea atat de plictisita, grabita si rea?

Un gand furat...zilele astea mi-a fost dor...atat de dor...senzatia devenise aproape palpabila... imi miscam degetele si simteam ca lipseste ceva din mine...mi-era dor de o stare ce-a trecut prea repede...mi-era dor de un vis...pe care l-am trait mai intens ca orice realitate...si mi-era dor de munte...trei lucruri aproape independente...pur si simplu mi-a fost dor de nici eu nu stiu ce...si atat.

De ce ma obsedeaza atat de mult parcul? De ce mi se pare toamna asta cea mai frumoasa din toate de pana acum? Si...de ce pun intrebari atat de stupide? As vrea sa gasesc pe cineva sa-i arat coltul acela...cineva care sa-i simta frumusetea...care sa-i aprecieze singuratatea, linistea...care sa zambeasca la fel doar pentru ca e acolo...cineva care sa se plimbe prin mijlocul frunzelor cazute si sa se opreasca in mijlocul drumului pentru a privi cerul...dar deocamdata ma bucur de el doar singura...eu, cu muzica in casti si tigara in mana, singura pe o banca, zambind oricarui trecator...

parcul tau e mai frumos decat parcul meu ? parcul tau are rate salbatice pe lac ?
parcul meu cel mai frumos e iarna, pe zapada...atunci cand lacul este inghetat si poti merge pe oglinda sa. iar atunci ratele stau undeva pe la margine...iar oamenii vin si le dau paine.

imi parc la mine nu se fumeaza. pentru ca tutunul dauneaza grav sanatatii. iar la mine in parc nu e nimeni singur....pentru ca oricine se poate bucura de compania ratelor. daca vreau le fac si poza. parcul meu e mult peste al tau.

Sa te contrazic ar fi o prostie, doar ca eu parcul meu il iubesc...nu stiu daca e mai frumos sau nu, dar asta chiar nu conteaza...

Pot sa incep brusc sau pot sa incerc sa fac "o introducere"...n-am puterea sa ma gandesc ce-am facut pana la urma...n-am puterea sa mai raspund de cuvintele mele si de felul in care le zic...sau sa incerc sa mai justific intr-un fel de ce scriu... sau unde scriu...nu exista motive...exista o sumedenie de cauze micute...dar in final ramane idee de "pentru ca asa sunt eu, chiar daca tu n-ai stiut niciodata asta"...chiar daca am incercat sa ascund egoismul asta crud...chiar daca am incercat sa-mi omor mie sufletul pentru a-ti fie tie macar un pic mai bine...pur si simplu nu mai pot...pur si simplu te voi dezamagi...

Au existat doua persoane in viata mea care mi-au zis direct: "am nevoie de tine"...si tocmai pe-acele persoane le-am ranit...ele au fost cele pe care am incercat cu orice chip sa le indepartez...am fost atat de dependenta de ele incat aproape simteam fizic nevoia prezentei lor in viata mea...si totusi totul s-a stins... pe una dintre ele am ranit-o in atatea randuri incat ma mir ca mai poate sa-mi zambeasca...pana cand am zis "punct"...deja ma plictisisem...si nu mi-a mai pasat...pur si simplu durerea sa devenise ceva nesemnificativ...si de a doua fug pe zi ce trece...orice moment in care nu-i intalnesc privirea plina de reprosuri si tristete este o binecuvantare...de fiecare data cand o vad in fata mea, imi amintesc de cate ori i-am reprosat egoismul...si ma intreb daca pot fi mai josnica de atat...daca mai sunt in om si daca mai am suflet...

"Cat de binefacatoare, de fireasca si umana e prietenia, caldura sufletului celuilalt, catre care nu te simti atras ca sa arzi, sa te consumi in disperare, ci atras sa te armonizezi, sa te implinesti. Daca exista vreo fericire pe pamant, apoi aceasta e prietenia; dragostea senina, crescuta an cu an, limpede, fara agonii, fara caderi. Si totusi, si aici ramai singur. Cateodata, blestemul te urmareste si aici. Sa poti spune totul-fara teama ca celalalt te va compatimi sau iti va da sfaturi, ci te va intelege numai. Sa stii ca o singura fiinta te va intelege pana in adancime-si va continua sa te iubeasca dupa aceea..."

Desi nu ma crezi, imi pare rau...nici eu nu stiu de ce sau cu ce drept...pur si simplu nu mai inteleg...nu mai exista reguli sau norme...este doar haos...

Am intrat in miez de noapte in jurnalul tau..
Ma asez pe o banca..a parcului ce iti place tie..
Ascult..din intamplare.. pentru ca asa vor cei de la proFM..."de-as fi pasare sa zbor..la tine as vrea sa vin..la tine as vrea sa vin..mai este o speranta,..e ca un fir de ata..."
Este liniste in parcul tau..o liniste in care se aud si lacrimile zdrobindu-se de tacere..
Tigara e mai amara ca niciodata..aerul pe care-l respir e mai amar ca niciodata..
Ma gandesc la un trandafir purpuriu pe care l-am lasat pe birou..si pe care as vrea sa il gasesc tot acolo..asa cum l-am lasat..
Ma gandesc la o dupa amiaza senina..
Ma gandesc la neputinta de a exprima tot ceea ce simt acum..
Ma gandesc la fragilitatea tandretii,...si intr-un final..incerc sa nu ma mai gandesc la nimic..
Totul este ratacire..
Ratacire si amagire..
Nimic altceva..

Deschizi usa...scartaie incet, infiorator...o casa veche, cu dusumele putrede si panze de paianjen peste tot...Cam asa ma simt acum scriind iar in jurnal... dupa veacul asta care s-a numit saptamana...cu toti nervii tociti...am vrut sa stau departe de tot ce inseamna "dependenta" in viata mea...n-am reusit decat partial...cred ca daca spun ca "am draci" imi descriu perfect starea de acum si de toata saptamana...pentru ca vad cat imi e de greu sa rezist fara tigari, pentru ca ma enerveaza toata lumea din jur, in primul rand pentru ca ma enervez eu pe mine...
Pentru ca stiu ca tot alerg dupa libertatea aia si sacrific totul pentru ea...(contradictie in termeni? sa sacrifici ceva pentru a fi liber...)si stiu ca daca as obtine-o, m-ar distruge...pentru ca ar insemna singuratate, izolare totala...ori eu sunt o dependenta...de oameni...eu nu pot trai fara cineva pe care sa (ma) sprijin, care sa-mi dea motivul pentru a ma trezi maine...
Pentru ca mi se tot spune ce sa fac si nu vad decat pretentii absurde pe care toti ceilalti le gasesc normale...si e aproape o respingere fizica a tuturor constrangerilor, o repulsie totala fata de tot ce inseamna "societate"...fata de toti asa zisii oameni de azi...fata de toate "valorile" promovate astazi...mi se pare incredibil cum unii chiar nu vad toate lanturile care ii leaga, tot ce-ar putea fi...Pentru ca toti cei care-mi sunt dragi acum ma enerveaza...si parca atunci cand te astepti ca cineva sa zica acea fraza potrivita, sa te scoata din starea asta de iritare, nu face decat s-o dea in bara si sa te faca sa-ti simti nervii justificati...si nu vrei decat sa izbucnesti...sa scapi de toate resentimentele astea...sa urli la primul care ti-a taiat calea si apoi sa-ti ceri scuze...si sa speri ca sinceritatea ta va fi inteleasa din doar cateva cuvinte seci pe care le-ai mai spus si altcandva...de fapt...sunt aceleasi pe care le repeti de o mie de ori...dar acum ai pretentia sa fii crezut...pentru ca acum ai fost mai sincer decat in alte dati...pentru ca acum ai spus mai din suflet...si ti se pare ca tot ce-ai spus pana acum a fost o minciuna, ca singurul moment real si sincer este cel prezent...ca orice-a fost in trecut a fost complet sters cu buretele...Si apoi apare cineva care chiar iti spune acea fraza perfecta de care aveai nevoie...si deodata, doua lacrimi iti curg pe obraji si iti curata sufletul de toata frustrarea...si, la sfarsit, nu simti decat durere si tristete...si nici macar nu stii ce te doare sau de ce...pur si simplu e o stare care a inceput deodata, ca o banala migrena...si para sa nu se mai termine vreodata...si-ti transforma sufletul pana nu mai ramane decat o bucatica mica, o frantura...iti macina incet creierul...te macina incet pe tine...pana nu mai ramai decat o palida amintire a ce-ai fost odata...si nimeni din jur nu pare sa inteleg unde s-a dus acea persoana...ce i-ai facut, de ce ai omorat-o si ai adus-o pe asta in loc? Si toti se uita uimiti la tine si nu inteleg ce s-a intamplat...toti se intreaba ce ai facut cu prietena lor, cu fiica lor...cu fata pe care o cunoasteau odata...si incerci sa le explici ca acea persoana nu mai exista din vina lor, ca te-ai schimbat in functie de ei, dar parca pur si simplu nu te aud...apoi obosesti sa te justifici si incerci sa le arati ca si aceasta persoana e buna si ca si pe ea o pot iubi...dar nimeni nu te crede...nimeni nu te vrea asa, toti incearca sa te indrepte pe "calea cea buna", toti iti reproseaza ca nu te poti intoarce...si stai prostita si te uiti la ei si nici tu nu-i mai recunosti...ei, care odata te iubeau, acum sunt niste straini reci care nu te mai accepta sub nici o forma...acum toti incearca sa scape de tine, de cea de-acum si s-o intoarca pe cea plecata pentru ca apoi sa uite de acest mic cosmar...si in momentele in care simti ca tot cerul iti cade in cap din cauza lor, iti vine sa le spui tuturor sa se duca undeva si sa fugi departe...pentru ca aici simti ca innebunesti... pentru aici nu mai este locul tau si lumea asta nu te mai vrea, asa ca o respingi si tu...si nu vrei decat sa fii singur un pic...dar, ce pacat...ei nu vor...ei nu vor decat sa te sece de ultimul strop de viata care ti-a mai ramas...si sa te faca la fel ca ei... un om normal...

Rose, am facut poza asta zilele trecute, cu gandul la tine. Asa ca gasesc potrivit sa o "lipesc" la tine in jurnal, sper sa nu te superi...

Zilele astea mi-am dat seama ca daca cineva ar vrea sa ma omoare incet, dar sigur, ar trebui sa ma tina inchisa in casa. Sa nu pot sa ma bucur de soare, de aerul proaspat...sa fiu nevoita sa stau si sa nu fac nimic...desi iubesc noaptea, tacerea, linistea mea...am nevoie de caldura de-afara la fel cum am nevoie de racoarea camerei...de lumina ca de intuneric, de calm ca de agitatie...cele 10 minute fugare petrecute azi prin parcarea de la carrefour au fost de-a dreptul sublime...sa pot sa respir in voie, sa simt cum imi intra frigul in oase, cum ma bate vantul...pentru cateva minute, nu mai eram in parcarea aglomerata, eram pe o alee cu castani dezgoliti...sau pe malul marii...sau pe o pajiste pustie...sau oriunde era putin aer...
Misti, iti multumesc mult am inchis cateva secunde ochii si mi-am amintit de cat de bine e sa respiri...

Iubita, iubesc parcul ala al tau..Abia astept sa mi-l arati, sa-l impartim amandoua..Sa fumam o tigare si sa ne bucuram in liniste de frigul iernii, de aerul curat, de pasari si zapada...
Cum poti sa zici ca esti o egoista cand vrei sa imparti pana si cel mai intim locusor al tau cu cineva??
Si eu te iubesc asa cum esti, nu ma intereseaza cum te vei schimba...Si sper sa nu te superi pe mine ca nu am destul timp a fi cu tine, cum am vrea noi doua...Fruntea sus, copil frumos!! Vor veni si vremuri mai bune, cand nu vor mai conta cei din jur...Si libertatea nu inseamna numai singuratate...Inseamna multe greutati..Dar si foarte multe satisfactii...Ai sa intelegi candva ce vreau sa zic acum...(urasc sintagma:"ai sa intelegi candva" dar alta nu am gasit acum)...Te pup dulce,nu mai pot sta sa-ti scriu mai multe...Sper sa reusesc sa scriu de la munca...Daca nu, ne vom auzi curand si ne vom vedea curand! Te puuuuup