Azi e un decembrie nehotărât şi nu-mi place. E la fel ca oamenii care nu ştiu ce vor.
Iar unele absenţe dilată zilele...
Mai devreme m-a iritat un pic o amânare, dar nu suficient ca să-mi strice echilibrul. În schimb, am obţinut o confirmare care îmi permite să merg la pas.
Mi-e dor să am timp să citesc şi să îmi beau cafeaua în pat. Poate de sărbători reuşesc... Şi de o sobă de teracotă mi-e dor.
Şi mă gândeam mai devreme că nu-mi plac bilanţurile, dar anul ăsta a adus cel puţin un lucru bun. Unul care nu mai speram să se întâmple (nu, nu e vdb).
Mi-am găsit globurile roşii. Abia aştept să miroasă a brad.

Şi am o reţetă de ciocolată caldă cu cognac. O încerc zilele astea.

pian

DivShare File - Plácido Domingo 04 De México a Buenos A.mp3

O linie foarte subţire...

Şansele nu sunt decât teamă exprimată în cifre. Asta zicea un personaj într-un film oarecare...
Şi uneori nu e suficient să cunoşti cauza, ca să te fereşti de efect... Iar prostia se plăteşte.
Capricii sub formă de stropi.
Azi nu sunt dispusă la concesii, e una din zilele când mă pun pe primul loc.

2007

Zilele astea am văzut ceva mai mulţi oameni veseli, oameni care fac gesturi drăguţe pentru cei mai puţin norocoşi, am văzut feţe care şi-au adus aminte să zâmbească... Am văzut copii curioşi şi nedumeriţi că nu îl pot lua pe Moşul ĂLA din vitrină, oameni mari puşi în încurcătură de întrebările lor încuietoare, am văzut ceva mai multe lumini şi câteva culori care se repetă. Am văzut oameni care s-au reunit iar în jurul discuţiilor, aşa cum până nu cu mult timp în urmă îmi doream să îi văd şi să mă alătur lor. Am văzut sclipiri în ochii unora, doar că tardiv... E plăcut să vezi lumea ceva mai destinsă, numai că eu nu mai simt nevoia să intru în mijlocul ei. Cândva aş fi vrut. Acum îmi e de ajuns să o văd. Nu sunt tristă, nu mai simt singurătatea, dar nici să ader la vreo turmă nu mai pot. Mi-e bine aşa cum sunt. Fericirea mea e mai discretă şi derivă din a lor. Cred că am mai spus asta odată... Recunosc că aş vrea să fiu în altă parte, nu în urbea asta conservatoare si încremenită într-un timp oarecare. Poate de aici nevoia de a sta cuminte în colţul meu şi lipsa de entuziasm vizavi de grupurile la care aş putea deveni parte. Până şi pe internet mai am un singur colţ în care mai silabisesc zilnic câte ceva. Nimic important, nimic ce merită atenţie, doar act de prezenţă, banala nevoie de a aparţine, despre care am mai spus. Prin celelalte cotloane doar întredeschid uşa, arunc o privire şi plec. Cu toate că în unul dintre locuri e lume care mi-e dragă, lume de care mă leagă multe, frumoşii nebuni... Dar undeva s-a rupt ceva şi nu se mai leagă, nodurile nu funcţionează întotdeauna. Iar a doua şansă nu există, a doua şansă nu înseamnă decât conştientizarea şi repetarea aceleiaşi greşeli.
O să fie primele sărbători pe care le fac singură, după muuult timp. Altădată m-ar fi speriat sau m-ar fi enervat gândul ăsta. Acum, departe de mine vreuna din senzaţiile astea. Sunt foarte liniştită. Suspect de liniştită. Ba chiar cred că aveam nevoie de asta. La urma urmei, e un lux să poţi face doar ce vrei, să nu depinzi de poftele şi de cheful nimănui. Şi abia aştept să iau bradul, să miroasă toată casa. Şi să pun luminiţele, şi să miroasă a dulciuri făcute de mine şi a vin aromat... Da, simplitatea se învaţă greu, dar poate fi frumoasă.

2008

Ufff, s-a aşezat praful de când n-am mai intrat aici...
Ce-am mai făcut între timp? Am închis nişte uşi, am deschis altele, învăţ iar să visez, mă împac greu cu unele lucruri, refac şi mai greu altele, o să revin şi aici încet-încet, iar până una-alta sunt mai mult spectator, în general vorbind.
Adevărul e că aveam nevoie de o pauză, din toate punctele de vedere.

2009

Ce iarnă zăludă... Şi nu-mi plac ultimele zile din an. Toţi trepidează, fac bilanţuri, provizii, aleargă de ici-colo. Ăsta e unul dintre momentele când mă închid în carapace şi aştept să treacă.
Iar dacă închid ochii pot simţi o adiere caldă, sunetul valurilor şi dimineţile tăcute.
Cinismul? Poate fi îmblânzit uneori.
Mi-e dor de o plimbare la pas, cu mâinile afundate în buzunare, fără ţintă şi fără asfalt ud sub picioare. Şi de o cafea afară. Cât mai e până la vară...

2010 (azi)

Au şi momentele de slăbiciune rostul lor. Ieri a fostul unul. S-a dus.
Iar de mâine o să am timp de mine şi de ale mele. Măcar o vreme. Mi-e dor să scriu.
Ce departe pare marea când priveşti iarna o pălărie de soare... Zâmbet discret şi tentaţie. Dor. Las' că vine ea şi vara.
Ascultam un pian aseară şi mă gândeam la ce am mai spus: sunetul e mai puternic decât imaginea. Prin intensitate. Impactul vizual nu va putea fi niciodată la fel de profund. Se opreşte undeva la suprafaţă, pe când sunetul pătrunde în tine, curge printre simţuri.


DivShare File - 06 - Et L_amour Crea La Femme.mp3

Un CRACIUN FERICIT , nefe, alaturi de ai tai dragi

Al Jarreau

Si un AN NOU FERICIT !!

Lisa Stansfield and Mister Love, Barry White

Mulţumesc, Cla! Şi ţie la fel.

Sărbători frumoase tuturor celor care intră pe aici.

Winter Wonderland

Songul pentru azi...

La Bamba

... pentru că e o versiune perfectă, pentru că nu are urmă de uniformizarea prin engleză, pentru că e vesel doar atât cât trebuie, fără să fie greţos, şi pentru că mi-am pus o dorinţă pentru anul are vine.

Aroma: vanilie.
Culoarea: roşu.

Pentru wishlist: Caietul.

BBVD

Un an nou mai fericit decat anul ce a aproape a trecut. La multi ani Nefe!

Mulţumesc, Boudicca. Un an mai bun şi ţie, aşa cum ţi-l doreşti.

Afro

Sophie - pentru că mi-era dor de vocea ei...

Sper sa ai un an mai bun si sanatate!

Mi-i dor de tine

Şi mie mi-e dor de mine, că nu prea mai am timp de nimic.

Am văzut că vrei să vii în Ro anul ăsta, înseamnă că ne potolim dorul.

Good morning, Nefe for you...

Lynyrd Skynyrd - O.R.R.

Ma trage si pe mine in latin America, mai bine zis la Trujillo - Perú...
Tre' sa vând ceva si ajung acolo, cu un buchet de flori în mâna...
Mi s-a spus ca acolo ploua doar 10 zile pe an.
Trebuie sa învat spaniola. Si sa înot, cred ca Atlanticul e larg, Pacificul la fel, dupa ce ai trecut de Panama...

http://en.wikipedia.org/wiki/Trujillo,_Peru

pe ce ruta sa înot, de-aici si pe jos un pic sau de la Kamchatka la sud-est?

edit: poate o vad pe Rikita

Neatsa, Cla.

Chiar, ce o face Rikita?

Căni de cafea

Yup, clar ne potolim dorul! Abia astept!! Trebuie sa calculez bine de tot banutii - cred ca vizita inRo va fi prin noiembrie din cauze de finante. Prin ce oras mai locuiesti, ca nu am reusit sa mai tin evidenta

În Bucureşti sunt, mahalaua noastră dragă. M-am mutat o singură dată în altă parte.

Aha, ok, bun asa. Macar stiu la ce aeroport sa ma opresc, nu de alta da' am cel putin 3 optiuni

Nu stiu daca am mentionat, dar vizita va fi mai spre sfarsitul anului, probabil octombrie-noiembrie... Sa vad cand prind bilete ieftine si le iau imediat ce le prind Va anunt ce si cum

Ai, ai, ai, abia astept!!

***

Despre generaţii

Când ai probleme, nu mai prezinţi cine ştie ce interes. Cât de previzibili sunt unii oameni...

L'amour

Te acordaras un dia

Song of the day. Pentru că azi am descoperit-o şi pentru că sună al naibii de bine.

Song of the day:

Trei tigri trişti e o carte genială.



**

Afro

de ce erau tigri tristi?de cand sunt animalele astea salbatice triste?

Păi nu e o carte despre tigri-tigri.

**

Ce bine c-am vazut ca mi-ai dat o imbratisare! Mai vin dupa una, ca am nevoie si nu e nimeni sa mi-o dea Sper ca esti bine

Sunt bine, dar sunt într-o perioadă în care îmi odihnesc cuvintele.

**

De ţinut minte: bilete la Otros Aires!

Sincronizare perfectă cu muzica. Omul ăsta e în primul rând dansator.

Perfecţiune. Şi înţeleg de ce unii bărbaţi capătă un complex de inferioritate când îl văd , J avea dreptate.

A mai fost un rusnac la fel de bun, prin anii 90, la inceput. Stiu ca il urmaream cu mama si sor-mea si eram total absorbite de performantele lui. Era si comic si dansator si patinator Nu mai tin minte numele din pacate...

Dar da, Evgeni e minunat, imi place

Nici eu nu mai ţin minte.


**

În general vorbind, ne raportăm prea mult la alţii, avem tendinţa să facem diverse în aşa fel încât să placă altora. Până la un punct, e ok, numai că, de cele mai multe ori, lumea trece de punctul ăla.
Încerc să reiau anumite activităţi pe care le-am neglijat şi constat că exerciţiul e al naibii de important.
Nu mai ştiu ce face C, ar trebui să-i scriu.
Iar primăvara asta se lasă aşteptată prea mult, m-am săturat de frig...
Răsfoiam aseară nişte bloguri şi constat o adevărată modă a scrisului fără punct, fără virgulă, fără cap şi coadă. Dorinţa de originalitate. Ei bine, s-a terminat, dragilor, nu mai sunteţi originali, pentru că deja sunteţi prea mulţi care faceţi asta. În plus, e foarte facil. Adevărata provocare e să dai formă spuselor. Altfel, arată ca o îngrămădire de cuvinte rămasă după un tsunami.
Mi-e dor de mare. Poate că anul ăsta reuşim să o vedem mai mult...

This made my day.

Când încă era bine. Havana în anii '30.