Un prieten din Franta imi spunea, in anii 90 despre faptul ca ei nu mai au incredere in articolele de presa, si prefera sa se deplaseze la fata locului pentru a cunoaste oamenii.
Daca nu as fi aflat si aceste date despre Iran, poate mi-as fi imaginat altfel Iranul (imi aduc aminte de iubrea administratie americane ...), uititnd ca peste tot in lume sunt si oameni buni si foarte buni.

Multumesc ca mi-ai adus aminte...

Acum am intrat in aceste odai ale hanului. Foarte frumoase, gindurile imaginile, etc. Pacat ca nu am timp sa stau mai mult pe aici, dar cine stie...

Acest topic a fost editat de IoanV: 9 Mar 2007, 08:36 PM

Ma voi deplasa in nord-vestul Iranului , in fosta provincie Azerbaijan , locuita in mare majoritate de turci azeri . Aici persanii sunt minoritari . In unele orase insa minoritatea kurda este destul de insemnata , depasind chiar 30% din populatie.
La ora actuala fosta provincie Azerbaijan este divizata in trei provincii : Azerbaijanul de est - cu capitala la Tabriz , Azerbaijanul de vest - cu capitala la Urmyeh/Oromieh/Urumiyeh si Ardebil - cu capitala la Ardebil .

In orasul Tabriz exista sase biserici , insa Biserica Fecioarei Maria construita in sec XII este un monument istoric pe nedrept ignorat de vestici , mai ales ca acest lacas a fost pomenit de Marco Polo in calatoria spre China .
El a spus : " Tabriz is a big and imposing city where a great treasure has been hidden in its bazaar " , si nu a gresit deloc .
In vremurile trecute negustorii din Tabriz mergeau din China si pina la Florenta , din India pina in Polonia , din Arabia Saudita si pina la Kiev sau Moscova .
Astazi firmele lor au impinzit Germania si America .
Biserica Fecioarei Maria din Tabriz a fost o lunga perioada de timp resedinta arhiepiscopilor armeni .

E construita pe un munte si pare rupta din legenda . Asta e prima impresie pe care ti-o provoaca biserica Sfintului Tadeus /Taddeus/Tatavous/Tataus (in limbaj local) care a fost numita si Biserica Neagra /Qara Klisa/Ghara Kelisa/Kara Kelisa (in limba azera 'qara' inseamna negru) .







Biserica este situata in apropierea orasului Maku/Makou , intr-o zona geografica cunoscuta sub numele de Siah-Cheshmeh(persana) sau Ghara - Eini (azera) , care inseamna cismeaua neagra sau izvorul negru .
Se presupune ca prima constructie dateaza din anul 66 dHr , iar armenii cred ca in aceasta zona se afla ingropati Simon si Iuda/Jude .
Dealtfel armenii sustin ca mormintul lui Taddeus , unul din discipolii lui Hristos , s-ar afla aici .

The St. Thaddeus Church is considered one of the oldest churches in the world, whose construction began 1700 years ago. Historians believe that the Church is the tomb of Thaddeus who is said to have been one of Christ's disciples who traveled to Armenia, then part of the Persian Empire, for preaching the teachings of Christ.

Armenians followed Thaddeus' teachings and converted to Christianity in 301 AD. Thaddeus was later martyred and buried in the present-day West Azarbaijan province. A tomb was erected on his burial place by his followers who turned it into a small prayer house. The building was later changed into a cathedral in the seventh century AD.



Aceasta biserica fost reconstruita in sec XII , era dominatiei mongole ... si poate de aceea cupola interioara a bisericii cuprinde 12 nise , exact ca moscheele construite pe perioada in care Iranul a fost sub dominatia hanilor mongoli.
Pentru decoratiuni s-a folosit piatra neagra si alba , insa piatra neagra este predominanta , ceea ce a facut ca biserica sa fie numita 'biserica neagra' .
In timpul dinastiei Qajare , mai exact , in timpul domniei lui Fatali-shah , biserica a fost extinsa si renovata din ordinul printului Abbas Mirza .
Acest print a fost guvernatorul provinciei Azerbaijan , si bolnav fiind de o boala necunoscuta care nu a putut fi vindecata de nici un medic de la vremea aceea , in disperare de cauza el merge pe ascuns , imbracat in haine de taran , si se roaga in aceasta biserica .
Oricit ar parea de ciudat ... boala ii dispare ca prin minune , si in semn de recunostinta printul da ordin ca aceasta biserica sa fie renovata .
In 2007 , adica in acest an , Iranul a cerut ca biserica sa fie inscrisa in patrimoniul UNESCO . La ora actuala ea se afla inultima faza de restaurare , iar pentru acest proiect statul a investit in jur de 60 milioane de dolari .

O alta biserica care prezinta interes istoric este biserica Sfintului Stefan/Stephanous/Estepanous situata pe drumul dintre Jolfa si Marand , pe axa de vest ... sau pe drumul dintre Jolfa si Khoy , pe axa de est.



Biserica a fost construita initial in sec IX , dar a fost reconstruita pe timpul domniei lui Shah Abbas . Interiorul este pictat de celebrul pictor armean Honatanian .
In arhitectura bisericii se regasesc stilul bizantin , armean si georgian.





In orasul Khoy se afla biserica Sfintul Sarkis construita in timpul domniei lui Shah Abbas al II-lea . Tot in acea perioada a fost ridicata biserica Sfintul Gheorghe /Gevorg in satul Haft Van , in apropiere de orasul Salmaz/Salmas , biserica lucrata in marmura .

Lacasurile din sudul si din sud-estul Iranului ramin pentru altadata . Poate in urmatorul post voi vorbi despre ele .
Voi incheia cu o comparatie intre doua imagini , si anume cu o biserica de constructie de data recenta si una construita cu secole in urma, ambele situate in zona Oromieh/Urumiyeh ... locul in care s-a nascut celebrul Zoroastru /Zarathustra .
Universitatea din acest oras a fost fondata in 1878 de o misiune presbiteriana din America .


(Biserica Fecioarei Maria - Oromieh)


(Biserica Serkis/Sarkis)

Timp de trei-patru zile incercarea mea de a intra la Han s-a soldat fara succes .
Insa azi dimineata am avut o surpriza placuta , asa ca m-am gindit sa nu pierd ocazia si sa continui sa vorbesc despre urmele crestinismului din Iran.
Este cel de-al patrulea , si probabil ultimul episod din aceasta serie .

Deci azi va invit la o calatorie virtuala in sudul si sud-vestul Iranului .
In orasul Shiraz/Persepolis , fosta capitala a imperiului persan , se afla o comunitate a armenilor destul de bine organizata care au in grija doua biserici.
Prima biserica , situata in cartierul armenesc , se numeste Sare Jouye Aramaneh si a fost construita in timpul lui Shah Abbas al II-lea. Interiorul , in special tavanul , este pictat in maniera epocii safavide , epoca inaugurata de Shah-Abbas I .




O alta biserica , de data mult mai recenta , o reprezinta biserica Sfintului Simon , biserica construita dupa legile arhitecturii iraniene , si care se remarca prin frumusetea vitraliilor . Acoperisul bisericii insa este construit in stil roman .

http://lexicorient.com/e.o/ill/shiraz07_large.jpg

In apropiere de Shiraz, la Ghalat, in mijlocul unor gradini naturale se gaseste o biserica construita in timpul dinastiei Qajare ( dinastie locala iraniana de origine turcica/turkmena care a domnit intre 1781-1925) .

Daca vom merge mai spre sud vom ajunge la Bushehr , locul unde , cu sprijinul rusilor , s-a construit prima centrala nucleara din Iran.
In acest oras se gaseste o biserica din timpul dinastiei Qajare si care are vitralii care respecta toate amanuntele decoratiunilor persane .
In orasul Bandarabbas ( care se traduce prin 'portul lui (shah) Abbas' ) , exista o biserica , insa de data recenta.

In aproape toate orasele de la Golful Persic au fost ridicate mai multe biserici neo-protestante pentru strainii care lucrau la companiile petroliere din Iran ( in perioada dintre cele doua razboaie mondiale si perioada ce i-a urmat , mai exact pina la rasturnarea shahului Mohammad Reza Pahlavi , dinastia Aryamer )

Tot in sud , la Shush sau Susa , fosta capitala de iarna a imperiului persan , se afla mormintul profetului Daniel . Acest lacas este administrat de comunitatea evreilor din Iran ( carora in limba persana li se spune kalimi sau iahudi ).



In apele golfului , pe insula Kharg se afla o biserica aproape uitata de lume .
Din pacate nu am reusit sa o vad .

Un alt loc care ne poarta spre Vechiul Testament se gaseste la Hamadan sau Ecbatana , capitala de vara a regilor persani .
Acest oras este situat in vestul Iranului , intr-o zona muntoasa si racoroasa.
Aici au fost ingropati Esther si varul ei Mordehai/Mordekhai . ( vedeti capitolul Esther din Vechiul testament) .



Acum imi dau seama ca nu am vorbit despre bisericile din capitala , din Teheran ... si nici despre cele din orasele invecinate . Brusc mi-am amintit si de biserica ruseasca din Qazvin , si de biserica greceasca din Teheran , care in mod eronat este cunoscuta tot sub numele de biserica ruseasca

Probabil ca voi mai adauga un episod pentru aceasta zona a Iranului .

Acest topic a fost editat de exergy33: 16 Mar 2007, 11:08 AM

Parfumul timpului




Aici copacii nu au inflorit inca, insa mugurii stau gata sa plesneasca , si daca atingi usor crengile simti ca inauntru este viata ... viata dizolvata in seva invizibila care galopeaza nebuneste prin labirintul miilor de fibre .
Daca te apropii mai mult de scoarta unui copac poti inspira parfumul timpului , caci acolo , in moleculele care il compun , sunt amestecate arome si mirosuri diferite .
... mirosul ploilor torentiale de vara lovite piezis de fulgere violacee , intretaiate de tunete care se destrama neputincioase pe linia fara de sfirsit a orizontului .
... ritmul nelinistit al zilelor de la granita dintre vara si toamna cind aromele fructelor se amesteca in eprubete nevazute in imensul laborator al celui mai mare alchimist , Natura .
... mirosul de scrum ars al ultimelor zile de toamna ravasite de tipetele pasarilor calatoare , tipete purtate de vint de la echinox pina la poarta mereu descuiata a solstitiului .
... iar apoi izul primilor fulgi de nea care pluteste in aer cu citeva zile inainte ca sa vina zapada adevarata ... cind aerul inspirat trece dincolo de tesutul plaminilor si ai impresia ca un cutit chirurgical miniaturizat iti diseca celulele , una cite una , scotind de acolo toata disperarea si neputinta adunata in 365 de zile .
... si in final , emotia ciudata a zilelor de la granita dintre iarna si primavara care te face sa hoinaresti pe strazi , sau sa asculti muzica pe care nu ai mai ascultat-o de un secol ... si parfumul acela imposibil de descris al iubirilor trecute si viitoare .

Frumoasa descriere! Chiar inainte cu o ora am intrat in casa dupa o scurta plimbare prin parcul din apropiere si am simtit exact ce descrii tu...dar eu nu cred ca as fi putut sa pun in cuvinte aceste senzatii! Apropo pe aici au inflorit magnoliile!

flori , multumesc pentru flori .

Am sa incep sa vorbesc depre Primavara, asa cum o traiesc eu aici .

No Ruz - Haft Sin

Pe 21 Martie , ziua echinoxului de primavara , se sarbatoreste Anul Nou in stil iranian sau No Ruz .
Aceasta este o sarbatoare care apartine religiei lui Zoroastru dar a supravietuit si dupa islamizare , la fel ca sarbatoarea noptii celei mai lungi sau Shab-e Yalda care se sarbatoreste in noaptea solstitiului de iarna, 21 spre 22 Decembrie.

No Ruz care in traducere exacta inseamna ziua noua este o sarbatoare a renasterii sufletului omului odata cu renasterea Naturii .

Se face curatenie generala , se cumpara haine si incaltaminte noua , se pregateste masa de Haft Sin si se fac planuri pentru noul an.
In ultima miercuri a anului sau Chahar Shambeh Suri/چهارشنبه سوری se aprind artificii , pocnitori ... iar in vremurile trecute oamenii ieseau afara din sate si orase , faceau focuri mari in care aruncau toate hainele vechi si incaltamintea stricata , si apoi sareau de sapte ori peste aceste focuri .



Ei credeau ca in focul care le arde lucrurile vechi sunt arse si necazurile , nevoile , bolile , certurile , si in general toate lucrurile rele , pentru ca numai focul are puterea de a purifica toate relele legate de firea umana.
Pe 21 Martie ziua devine egala cu noaptea , lumina invinge intunericul , Ahura Mazda il invinge pe Ahriman , Natura renaste , omul are sansa sa renasca daca stie sa se armonizeze cu Natura.

Masa de Haft Sin/Sofre'eh Haft Sin/هفت سین contine mai multe lucruri , fiecare din ele simbolizind ceva.
Sin este o litera a alfabetului persan , alaturi de sat si de se .
Alfabetul persan are trei litere pentru a reda consoana s .
Deci pe masa de Haft Sin trebuie sa se gaseasca sapte lucruri care sa inceapa cu litera sin , pentru ca in limba persana cuvintul haft inseamna sapte .

Din timpurile lui Zoroastru/Zarathustra si pina azi obiceiurile s-au pastrat aproape neschimbate .
Am sa incerc sa descriu cum arata o astfel de masa .
In mod traditional trebuie puse urmatoarele alimente :

1. sabzi = verdeata (incoltita) , cum ar fi griu , orz sau linte incoltita , care pentru a arata cit mai bine este legata de jur imprejur cu o banda colorata de matase , atlaz sau hirtie colorata. Semintele germinate semnifica reinoirea Naturii.

2. sib/seeb = mar , care este considerat simbolul sanatatii . Si la romani se zice "cu obrajii ca un mar rosu" , adica plin de sanatate .

3. serke = otet , este simbolul curateniei si igienei dar si simbolul rabdarii si al intelepciunii data de virsta (incetul cu incetul se fabrica otetul ) .

4. senjed = seminte de oleastru (un fel de salcie placut mirositoare, rachitica , salcioara), simbolul dragostei pentru ca ele au un efect afrodisiac.
In melodiile populare romanesti putem auzi refrenul ... salcie si salcioara

5. sumac/sumaq = fructe de padure care au culoare purpurie si semnifica asfintitul ; planta se aseamna cu iedera .

6. sir = usturoi , este considerat simbolul medicinii , cel care are puterea sa vindece toate bolile .

7. samanu = griu incoltit fiert si indulcit cu miere sau zahar dar in care se pot adauga si nuci , migdale sau alune risnite ... care simbolizeaza abundenta recoltelor , belsugul , bunastarea ... . Seamana foarte bine cu ceea ce se pune pe masa de Ajun la noi.

Daca unul din aceste lucruri lipseste el se poate inlocui cu altceva , ca de exemplu :
son'bol = floare de zambila , care simbolizeaza dragostea si frumusetea
sekkeh = monezi , daca se poate de aur ... simbolul belsugului
sangaq = un fel de piine coapta la test si facuta din faina neagra , adica cu tot cu tarite . Acest fel de piine traditionala iraniana semnifica vigoarea trupului , sanatatea .



Dar pe masa traditionala mai apar o serie de alte obiecte care au darul ca sa aminteasca cite ceva.
In capul mesei se aseaza o oglinda , daca se poate cu o rama cit mai frumos lucrata , iar de o parte si de alta a ei se pun doua sfesnice cu doua luminari .
Oglinda semnifica puritatea sufletului iar luminarile fericirea si lumina interioara , speranta si increderea in viitor.
Pe masa se mai gasesc oua colorate care simbolizeaza fertilitatea . Culmea e ca ele se ciocnesc exact ca la sarbatoarea de Pasti la romani.
Nu trebuie uitat nici vasul cu pestisori rosii , unul din simbolurile de No Ruz .
Pe 21 Martie se incheie zodia Pestilor , ultima zodie in care noaptea a avut suprematie asupra zilei , Intunericul asupra Luminii .
Se mai pune si o carte , simbolul intelepciunii si al iluminarii interioare .
Fiecare este liber sa puna ce vrea , insa marea majoritate a iranienilor aseaza pe masa cartea lui Hafiz/Hafez , poetul national iranian.
La schimbarea anului cineva va deschide Divan-e Hafez si va citi citeva rinduri .
Familiile religioase aseaza Koranul/Qur'an , cei din religia lui Zoroastru aseaza invataturile profetului lor , evreii - Talmundul , crestinii- Biblia , iar unii aseaza si Koranul si cartea lui Hafez .
Masa este completata cu o vaza cu flori , lalele sau trandafiri .
Lalele au un loc special in poezia persana si ele semnifica frumusetea feminina , candoarea si tineretea.
Trandafirii semnifica pasiunea fara de margini , iar esenta de trandafiri - vinul cel tare al iubirii, ca sa folosesc un vers scris de Khayyam.



Un loc aparte il are tava sau bolul cu Ajeel , adica un amestec de alune , migdale , fistic , nuci , naut prajit , arahide , seminte de floarea soarelui si alte seminte .
Acest amestec de seminte semnifica fertilitatea .
Nu trebuie uitate prajiturile si bomboanele care de obicei se pun in mai multe vase de sticla si se aseaza printre celelate bunatati de pe masa .

Voi reveni cu mai multe amanunte , cu conditia ca sa nu-mi faca Hanul surprize neplacute ... trebuie sa ma duc sa fac si restul de cumparaturi .



Acest topic a fost editat de exergy33: 19 Mar 2007, 06:03 PM

No Ruz - Seezdah bedar

No Ruz este o sarbatoare ce apartine religiei zoroastriene dar care se sarbatoreste in mai multe tari cu populatie preponderent musulmana , ca de exemplu : Iran , Tadjikistan , Uzbekistan , Kirghizia , Daghestan , Kazakhstan , Afganistan , Azerbaijan ...
Se sarbatoreste si de catre kurzii care traiesc in Siria , Turcia , Irak , Liban , sau cei raspinditi prin Caucaz .
Pentru comunitatea Parsee din India aceasta este una din cele mai mari sarbatori . Comunitatea Parsee este formata din iranienii de religie zoroastriana care traiesc de secole in India .
Cei din religia Baha'i , religie interzisa in Iran , o sarbatoresc si ei .

Eu personal asociez sarbatoarea de Noruz cu doua simboluri , verdeata incoltita si pestii rosii .




Vreau sa spun ca personajul care anunta ca se apropie primavara se numeste Haji Firuz. In vremurile stravechi el isi incepea colindatul inca de pe la inceputul lui februarie , Obiceiul asta este aproape pierdut in ziua de azi.
Acest personaj , menestrel sau trubadur , a fost initial interpretat de sclavi de origine africana, pentru ca numai asa se poate explica de ce el apare mereu cu fata neagra .



Deci Haji Firuz se imbraca in haine rosii si impreuna cu tamburina sa , cintind si dansind , anunta ca se apropie primavara . El colinda din oras in oras iar oamenii il invitau in casele lor ca sa-i auda urarile. De multe ori el era insotit de doi ucenici cu care-si intregea spectacolul .

Dupa cum am spus, in ultima miercure a anului vechi se tine sarbatoarea de Chahar Shambeh Suri/Miercurea Rosie, cind se sare peste focuri - in scopul purificarii , cind se aprind artificii si petarde.

O alta sarbatoare care incheie de fapt seria de sarbatori legate de noul an in stil iranian o reprezinta sarbatoarea de Seezdah bedar , sau aruncatul lui 13 afara.
Seezdah inseamna 13 , si este considerata o cifra care aduce ghinion.
In a treisprezecea zi, ziua de seezdabedar - care corespunde cu 1 Aprilie , toata lumea iese la iarba verde .
Fiecare familie intinde o masa , masa pe care abunda prajiturile si fructele . In general se pregateste kabab /gratar in aer liber , care este mincat cu verdeturi proaspete.
Urmeaza ceaiul , dulciurile , alunele , fisticul , migdalele ... iar in final fructele .
Platoul cu verdeata incoltita de pe masa de Haft Sin trebuie dus afara si apoi aruncat pe cimp sau in padure .
Iranienii vechi credeau ca boabele incoltite au puteri magice si ca ele au strins tot nenorocul si toate relele , si deci aruncindu-le , se arunca ghinionul afara din casa .
De obicei fetele necasatorite au vasul lor cu griu sau linte incoltita , iar in momentul in care il arunca isi pot pune o dorinta , care se zice ca intotdeauna va fi indeplinita.


(Fete in costume traditionale din zona Talesh , provincia Gilan - Marea Caspica , Iran )

Mi s-a parut ciudat un aspect .
Inainte ca sa inceapa perioada de 13 zile nefaste , fiecare persoana isi alege o zi , si in functie de cum va fi ziua aleasa ... insorita , ploioasa , cu vinturi , innourata , ..., asa va fi si noul an pentru persoana care a ales-o .
In acest obicei eu vad o suprapunere pina la identitate cu ziua Babelor de la noi .

Tot in ziua de Seezdahbedar , la iarba verde , se ciocnesc oua ... iar inainte de a le ciocni , fiecare isi pune in gind o dorinta . Dorinta se va indeplini daca oul nu va fi spart . Obiceiul este asemanator cu obiceiul din ziua de Pasti de la noi .

Un alt obicei practicat in special de kurzi imi aminteste de un obicei de Pasti din Bucovina.
Kurzii iau apa de la izvor si in carafa arunca citeva boabe de usturoi (sanatate ) , citeva monezi de aur (belsug ) si citeva petale de flori (frumusete ).
Cu aceasta apa fiecare membru din familie isi spala fata .

Ar mai fi ceva de spus despre ziua de Seezdah bedar , care iar ma duce cu gindul la obiceiurile romanesti.
In aceasta zi fiecare e liber sa spuna minciuni , fara sa fie pedepsit ... iar oamenii, chiar si cei foarte in virsta, nu ezita sa se pacaleasca unul pe celalalt .
Cum Seezdah bedar ( 13 Farvardin ) corespunde zilei de 1 Aprilie , Ziua Pacalelilor de la noi ... nu stiu ce as mai putea adauga .

Nimeni nu stie exact care este vechimea sarbatorii de No Ruz/Nooruz Nowruz sau Norooz ... insa ea a fost consemnata intr-o inscriptie inca din timpurile dinastiei ahemenide , cu circa 500 IdH .



O alta consemnare a fost facuta in timpul regelui Volgases I din dinastia arsacida (51-78 dHr) , dar cele mai amanuntite date au fost obtinute din inscriptiile facute in timpul lui Ardashir I Papakan/ Babakan , rege din dinastia sasanida incoronat in 224 dHr.
Se presupune ca sarbatoarea a fost tinuta de pe la inceputul epocii bronzului , daca nu chiar de mai inainte , iar area ei de manifestare cuprindea tinuturile locuite de persani , de mezi , de elamiti , de babilonieni ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 21 Mar 2007, 02:02 PM

Plimbare de dimineaţă




Azi mă voi plimba la pas, împreună cu sufletul,
prin parfumul tristeţilor tale,
inspirînd cît mai adînc
înţelesul a tot ceea ce nu poate fi prins,
cuprins şi desprins de cuvînt.

Voi călca pe urma fiecărui gînd stingher
nedus pînă la capăt,
şi pe umbra fiecărui vis din zori de zi,
pe tărîmul unde negrul se îneacă în lumină
şi "a fi " în verbul "a nu fi ".


( Puddle - Pictura de Maurits Cornelius Escher )
... scoasa din arhiva

Punct intr-o paranteza deschisa




Fiecare zi e o paranteza mobila pe care o deschid si in spatele careia incep sa aranjez citeva ceva , ceva ce cred ca mi-ar fi de trebuinta ca sa rezist pina miine ...
... clipocitul apei pe malul careia il citeam pe Sartre , fara ca sa inteleg o iota din paginile sale.
... lumina amurgului mingiind parca treptele fisurate ale teatrului de vara , napadite de iarba , de margarete si de trifoi salbatic . Ma intindeam pe piatra incalzita si priveam plopii de la radacina spre cerul in care coroanele ascutite pareau sa-si caute un punct de sprijin , un liman , ca sa nu se piarda cu totul in noapte.
... mirosul de tarhon din bucataria in care trebaluia de zor bunica ... si in care , dupa moartea ei , nu am intrat decit o singura data .
... si asprimea coamei lui Taifun , asa cum am simtit-o atunci in virful degetelor , in ultima seara , ... inainte ca sa fie vindut pe citeva zeci de mii de dolari , in Canada.
... fintina parasita de la liziera padurii , pe care cineva mai glumet scrisese cu creta albastra Fintina viselor , si in care noi , copiii , aruncam pietrele una cite una , ca sa le trezim din adincuri .
... si nucul , care invaluia casa bunicilor pina la sufocare , atit cu crengile cit si cu aroma lui puternica . Imi placea sa rup frunzele placut mirositoare si sa le presez in carti , pina deveneau aproape transparente . Le port cu mine oriunde ma duc , ca o dovada palpabila a faptului ca eu am fost cindva , acolo ... si nu-mi vine sa cred ca frunza pe care o tin acum intre degete , am desprins-o din copac cu mai bine de douazeci de ani in urma .

In spatele parantezei de azi te-am asezat si pe tine , cu toate cuvintele tale . Si apoi am pus punct .

Acest topic a fost editat de exergy33: 24 Mar 2007, 05:19 PM

Întîmplarea de a te fi întîmplat





Pe indefinita lungime de undă a timpului
poţi hoinări nestingherit în cautarea întîmplării ;

întîmplarea de a pleca , înainte ca să vii,
sau de a găsi un nerost în fiecare rost,
întîmplarea de a te despărţi, înainte de a te-ntîlni
şi de a fi ... înainte de a fi fost .

Întîmplarea de a fi iertat, înainte ca să fi greşit -
chiar dacă ai fost condamnat înainte de a fi judecat ;
întîmplarea de a uita, înainte ca să-ţi aminteşti ,
şi să-ţi aminteşti ... chiar după ce-ai uitat .

Întîmplarea de a fi, exact aşa cum eşti -
irepetabilă fărîmă strivită de finit,
întîmplarea de a muri ... după ce-ai murit,
şi de a nu vedea , chiar daca îţi doreşti.

Acest topic a fost editat de exergy33: 28 Mar 2007, 12:08 AM

Există lucruri ...

Există lucruri care se termină înainte ca să ajungă la final ...

Atunci poţi vedea cum dezamăgirea devine transparentă , ca un cristal perfect , ca o lentilă concavă din gheaţă , concentrînd în focarul ei toate începuturile neduse pîna la capăt.
E suficient să priveşti cu curaj prin ea, cîteva clipe ... privirea ta fiebinte va topi cristalul care desparte irisul tău de lumea din jur, dîndu-ţi iluzia că, după multă vreme, poţi plînge din nou.

Există lucruri care, pentru că au început după ce s-au sfîrşit , nu se vor sfîrşi cu adevărat niciodata.
... şi mă bucur că ziua de azi m-a învăţat aceasta, la fel cum m-a învăţat că există lucruri pe care e păcat să le înţelegi , pentru că numai înţelesul poate răni de moarte taina. Iar taina este un izvor nesecat aducător de viaţă.

SOHRAB SEPEHRI - لحظه گمشده

مرداب اتاقم كدر شده بود
و من زمزمه خون را در رگ‌هايم مي‌شنيدم.
زندگي‌ام در تاريكي ژرفي مي‌‌گذشت.
اين تاريكي، طرح وجودم را روشن مي‌كرد.

در باز شد
و او با فانوسش به درون وزيد.
زيبايي رها شده‌يي بود
و من ديده به راهش بودم:
روياي بي‌شكل زندگي‌ام بود.
عطري در چشمم زمزمه كرد.
رگ‌هايم از تپش افتاد.
همه رشته‌هايي كه مرا به من نشان مي‌داد
در شعله فانوسش سوخت:
زمان در من نمي‌گذشت.
شور برهنه‌يي بودم.

او فانوسش را به فضا آويخت.
مرا در روشن‌ها مي‌جست.
تار و پود اتاقم را پيمود
و به من ره نيافت.
نسيمي شعله فانوس را نوشيد.

وزشي مي‌گذشت
و من در طرحي جا مي‌گرفتم،
در تاريكي ژرف اتاقم پيدا مي‌شدم.
پيدا، براي كه؟
او ديگر نبود.
آيا با روح تاريك اتاق آميخت؟
عطري در گرمي رگ‌هايم جابه‌جا مي‌شد.
حس كردم با هستي گمشده‌اش مرا مي‌نگرد
و من چه بيهوده مكان را مي‌كاوم:
آني گم شده بود.





CLIPA PIERDUTA de SOHRAB SEPEHRI

Apa fiinţei mele se mlăştinise
Şi-mi puteam auzi murmurul propriului sînge prin vene.
Viaţa mea trecea printr-un întuneric adînc ,
.... acest întuneric îmi lumina existenţa eului meu.

Uşa s-a deschis ...
Şi ea , ca o suflare , a intrat înăuntru , împreună cu felinaru-i.
Era de o frumusete dezlănţuită ,
iar eu aşteptam venirea ei .
Ea era visul fără de formă al intregii mele existenţe.

Un parfum mi-a murmurat prin ochi
şi venele mele au încetat să mai pulseze.
Fiecare fibră ce mă ţinea în viaţă
a ars în văpaia felinarului ei.
Nu mai simţeam timpul trecînd prin mine ,
eram dezgolit şi sărat.

Ea şi-a agăţat în aer felinarul
căutîndu-mă pe mine cu lumina-i ,
căutăndu-mă printre toate iţele vieţii ,
dar nu si-a putut face drum pîna la mine.
O boare a sorbit flacăra felinarului.

Un vînt bătea .
Iar eu am fost reaşezat în tesatura existentei,
şi m-am materializat într-un colţ întunecos al odăii mele.
M-am materializat. Dar pentru cine oare ?
Ea demult nu mai era acolo.
Oare se amalgamase cu spiritul negru al odăii ?
Am simţit un parfum mişcîndu-mi-se prin venele calde ,
Am simţit că ea mă urmărea pe mine cu dorinţele-i neîmplinite .
Iar eu , ce in zadar , căutam locul
în care ea se pierduse într-o clipită .

Traducere (im)proprie .
Este prima mea incercare de a transpune in limba romana niste versuri din literatura iraniana contemporana .
Cine vrea sa citeasca o traducere mai buna , facuta de un profesionist , poate cauta in librarii. Am inteles ca Sohrab Sepehri a fost tradus in limba romana.

(Pictura executata de Mahmoud Farshchian , maestrul de necontestat al miniaturii persane )

Acest topic a fost editat de exergy33: 30 Mar 2007, 06:42 PM

Nu pot sa vreau, nu vreau sa pot ...

Ce inseamna un an ? ... oare numai 365 de zile ? ... 8760 de ore ? ... 31 536 000 de secunde ?

Pentru mine inseamna vesnicia pe care n-o poti cuprinde in cuvinte. Inseamna acel ceva ce ti-a fost dat si pe care nimeni nu il mai poate lua inapoi.
Inseamna poteca care alearga in sens invers calatorului si care ratacindu-se de pasii care odinioara o calcau isi pierde de acum inainte sensul de a mai exista .

Nu pot sa vreau , nu vreau sa pot ... pentru ca-mi place sa las lucrurile sa curga ... in ambele sensuri, pozitiv si negativ .
Nu vreau sa inot impotriva riului, ci riul sa se reverse impotriva mea ... nu vreau sa merg in continuarea potecii , ci poteca sa alerge cu disperare in urma mea ... nu vreau sa-mi transform visele in realitate, ci realitatea in putinta de a visa.


Acest topic a fost editat de exergy33: 31 Mar 2007, 08:43 PM

Libertatea are miros de cerneala

De citeva luni am reinceput sa scriu cu cerneala pe hirtie ... si acest simplu fapt al scrisului imi produce o serie de stari greu de explicat.

Fosnetul jurnalului , atunci cind il deschid , traseaza un cerc imaginar si magic in jurul meu, intre lumea de afara si mine. Vocea televizorului sau zgomotul masinilor ce trec pe strada dispare usor, sau poate ca linistea dinlauntrul meu e un scut mai puternic? ... nu stiu.
Desfac panglicile de matase care leaga copertile lucioase ale caietului si incep sa caut ultima fila scrisa. Apoi , intr-un mod instinctiv , inspir mirosul de clei si de hirtie ... si e ceva atit de viu in acel miros. Poate ca e mirosul copacului care odata , demult , isi odihnea umbra pe crestetul cuiva asemeni mie.

Deschid stiloul si astept citeva secunde.
Imi trebuie un cuvint , un cuvint care sa ma calauzeasca prin labirintul foii nescrise.
In momentul in care il gasesc totul incepe sa se adune in mine si vreau sa scap din invalmaseala cuvintelor alergind din ce in ce mai repede cu penita pe hirtie iar de multe ori am impresia ca nu sunt eu aceea care alearga sa prinda din urma cuvintele , ci cuvintele alearga ca sa-mi prinda din urma gindurile.
Pe masura ce scriu mirosul de cerneala capata consistenta si am descoperit ca mirosul de cerneala imi face bine. Imi spune ca lumea de azi este asa cum a fost ea dintotdeauna. Ca nimic esential nu s-a schimbat .
Senzatia aceasta nu pot sa o capat niciodata atunci cind scriu ceva direct in format Notepad.

Cind scriu pe hirtie nu ma intereseaza caligrafia iar de cele mai multe ori nici nu ma uit la ceea ce scriu. Scriu cu pleoapele aproape inchise pentru a putea urmari imaginile care se pliaza si se repliaza cu o repeziciune uimitoare pe retina ochiului.
Fiecare din ele e insotita de sunete , de miros ... de culoare . Ma opresc citeva secunde din scris pentru a inspira mirosul unei amintiri sau pentru a-i descifra conturul in noianul de tonuri de culoare care o infasoara intr-un invelis protector.
Nu vreau sa ma gindesc la ceea ce scriu, pentru ca ceea ce scriu in acel jurnal cu file pastelate, albastre-verzui, nu va fi citit de cineva vreodata.
Si tocmai de aceea imi place sa scriu.
Fiecare fila imi da senzatia ca e o plasa pescareasca , un navod bine impletit , cu mii de noduri , prin care dorintele mele trec purtate de apa gindurilor.
Pe masura ce scriu ochiurile navodului se ingusteaza, dorintele nu mai pot trece ... si ramin undeva in urma , in timp ce gindurile eliberate se revarsa in suvite indigo pe pagina liniata.
In final , atunci cind pun punct ultimei propozitii , imi dau seama ca libertatea poate avea si miros de cerneala .


( Imagine de Peter de Rycke )

Acest topic a fost editat de exergy33: 2 Apr 2007, 09:07 AM

Farmacia muzicala ♪♪♪



Toata lumea asculta muzica , unii mai mult ... altii mai putin .
In general avem un gen preferat sau niste interpreti preferati iar lista preferintelor se mareste cu trecerea timpului .
Muzica este poate cea mai veche forma de exprimare a sufletului si care si azi , dupa milenii , traverseaza cu usurinta orice fel de granite ... geografice , culturale , religioase sau cele impuse de virsta .

Dar nu vreau sa vorbesc aici despre gusturile muzicale ci despre cu totul altceva , si anume , despre puterea vindecatoare a muzicii careia unii i-au zis meloterapie , altii muzicoterapie ... sau chiar sonoterapie , iar aceasta ultima definitie include si efectele terapeutice ale unor sunete "nemuzicale" cum ar fi : susurul ploii sau al apelor curgatoare , fosnetul frunzelor , zgomotul valurilor marii ....

Melos este un cuvint de origine greaca care inseamna cintec.

Pana nu demult medicii aplicau muzico-terapia empiric , neavand cunostinte despre legile fizice ale sunetelor si efectele lor asupra organismelor vii.

Stiinta sunetului sau sonologia se ocupa de actiunea sunetelor asupra mediului fizic si chimic dar si asupra fenomenelor biologice si psihice. Savantul roman George Constantinescu , autorul sonicitatii , intrevedea mai demult proprietatile terapeutice ale sunetelor asupra structurii organismului sau. Mai intai de toate muzica actioneaza asupra psihicului producand efecte relaxante, tonifiante si stimulante. Azi acest tip de terapie este folosit ca metoda complementara pentru combaterea oboselii, stresului, stimularea sistemului nervos, ducand in mod cert la obtinerea rezultatelor scontate

Muzica nu reprezinta altceva decit o insumare de unde cu diferite frecvente.
Aceste unde pot avea un efect benefic sau malefic, atit asupra creierului cit si asupra tesuturilor si singelui.
De fapt se produce o interactiune pur mecanica intre unde si celule, dar nu numai atit.
Daca e sa ne gindim bine , atunci putem spune ca in mod inconstient toate mamele aplica acest tratament copiilor lor, inginind melodii "de leagan ", pentru a-i adormi , dar si pentru a le calma durerile.
Discipolii lui Pitagora tratau bolnavii de epilepsie cu muzica.
Cred ca Platon a fost primul care a vorbit la modul serios despre meloterapie.

Se pare ca lumea moderna se reintoarce la origini.

Multi medici de renume au confirmat puterea vindecatoare a incantatiilor (care au fost consemnate in antichitate ) si nu mai iau in deridere aceste practici care reprezinta ceva obisnuit in Africa sau in subcontinentul indian.
In primul secol dHr puterea vindecatoare a undelor sonore a fost considerata stiintific si pentru prima data a fost introdusa ca obiect de studiu la celebrele scoli de medicina din Salerno si din Padova.
Undele sonore au efect asupra a tot ceea ce e viu , asupra omului , a plantelor , a animalelor , a bacteriilor , virusilor si microbilor de tot felul ...
Mediile zgomotoase dar si muzica zgomotoasa au facut ca plantele sa-si incetineasca ritmul de crestere , iar vacile sa dea mai putin lapte , in timp ce , piesele muzicale armonioase interpretate la vioara , pian , flaut , chitara sau acordeon au dus la accelerarea germinatiei semintelor , la o crestere rapida a plantelor de apartament si a celor din spatii libere ... si chiar au sporit productia de lapte a vacilor .
Toate acestea au fost observate pe baza unor experimente independente unele de altele , efectuate pe timp de ani de zile , in mai multe tari de pe toate continentele .
Citisem cindva un articol intitulat cam asa ... "rosiile cresc mai bine pe muzica de Bach "... si am zimbit gindindu-ma la preferintele muzicale ale legumelor.

Plantele si animalele se afla intr-o mai strinsa legatura cu armonia Naturii , armonie de care Omul , ca specie , se indeparteaza zi de zi.
Asa se face ca muzica rock cu intensitatea de 170 de decibeli a reusit sa omoare soarecii de laborator .
Dar ce se intimpla cind omul asculta acest gen de muzica ?
Se intimpla multe lucruri incredibile , cum ar fi : dilatarea pupilei, cresterea adrenalinei si colesterolului in sange, palpitatii, perturbarea somnului, declansarea crizelor de epilepsie, ulcer duodenal si, desigur, surditatea. Aceasta se poate declansa la un zgomot de 90 de decibeli (cand este suportat trei ore) sau 100 decibeli (cand este suportat 25 de minute).

Dar in fond ce este si ce presupune meloterapia , sonoterapia sau muzicoterapia ?

Prof. Dr. Ioan-Bradu Iamandescu, seful Catedrei de Psihologie Medicala si Psihosomatica a Universitatii Carol Davilla si autorul cartii Muzicoterapia receptiva spune ca terapia prin muzica nu ar trebui numita meloterapie.
"Consider inoportun termenul acesta deoarece nu numai melodia ne influenteaza, ci si ritmul si armonia, deci muzicoterapie ar trebui sa se numeasca acest gen de terapie. Muzica ne afecteaza pe trei nivele: intelectual (cognitiv), afectiv si instinctual. La nivel cognitiv muzica clasica, de camera sau de opera influenteaza persoanele cu un nivel de inteligenta ridicat si nu neaparat cu o cultura muzicala deosebita. Intelectul este influentat de armonia si orchestratia muzicii, este educat spre relaxare si este dezvoltata gandirea matematica si spatiala. Pe plan afectiv suntem influentati de melodie, iar la nivel instinctual suntem impulsionati de ritm. Manelele, de exemplu, se bucura de popularitate printre oamenii simpli deoarece sunt melodioase si ritmate, deci ating planul afectiv si cel instinctual, dar deloc pe cel cognitiv."

Mi-a placut ce a scris Lavinia Gogu intr-un articol publicat in august - 2005 si din care dau un citat :
"Proprietatile terapeutice ale muzicii au fascinat omenirea inca din antichitate, cand se spunea despre notele melodioase ale harpei ca pot domoli chiar si fiarele salbatice - cel putin in cazul lui Orfeu.

In perioada Evului Mediu se credea ca muzica poate vindeca trupul, dar mai ales sufletul de diferite boli si suferinte.

Incepand de la harpa atat de iubita in Grecia Antica pana la incantatiile tribale menite sa alunge spiritele, muzica a fost un factor important in evolutia spirituala a omului. In China antica se compunea muzica pentru a conferi o stare de bine fiecarui organ in parte. Se folosea un anumit instrument pentru interpretarea bucatilor muzicale benefice fiecarui organ astfel: pentru plamâni - clopotele, pentru inima –instrumentele cu coarde, pentru rinichi - tobele si pentru ficat - flautul.

Sunetul are si un efect direct asupra aurei umane, lucru din care rezulta schimbarea neasteptata a starii de spirit, a sentimentelor si a emotiilor. Muzica poate 'deschide inimi', insa daca este violenta poate provoca stari de inconfort si chiar nervozitate. Meloterapia avansata foloseste o gama variata de sunete, creand conditii excelente pentru relaxare profunda, meditatie sau pur si simplu, o stare de bine. Sunetele din natura sau cele produse de flaut sau de harpa ne pot ajuta in evolutia noastra spirituala sau ne pot oferi o stare de armonie sufleteasca.

Pe langa faptul ca memoria auditiva te ajuta prin cateva sunete sa retraiesti anumite momente din trecut, s-a demonstrat statistic ca meloterapia imbunatateste si calitatea somnului si creativitatea, reducand starile de stres si depresie. Medicii pasionati de psiho-oncologie au 'prescris' chiar si unele fragmente muzicale. In topul preferintelor sunt creatiile lui Mozart, iar fragmente din Handel au fost recomandate pentru bolile cardio-pulmonare. Meloterapia este de mare ajutor in tratamentul afectiunilor psihice de toate categoriile: nevroze, psihoze sau ameliora unele afectiuni neurologice."

Muzica poate fi considerata o punte de legatura intre stiinta , medicina si arta.
Muzica ...adica unde mecanice , medicament , creatie..
Emil Cioran a scris citeva fraze deosebite despre muzica :
"... muzica ne consoleaza in mijlocul non-sensului universal.
… in afara materiei, totul este muzica.
... muzica este o arheologie a memorie.
... extazul muzical este o revenire la identitate, la originar, la radacinile primare ale existentei. "

Compozitorul Claude Debussy asemana muzica cu o aritmetica a sunetelor.

S-a demonstrat ca muzica intareste capacitatea de stocare a informatiilor percepute de creier , organizeaza optim functiile cerebrale si intareste controlul in stari limita (furie, tristete , nepasare , sentimentul de a nu fi bun la nimic ..).

S-au obtinut rezultate bune in tratamentul celor bolnavi de Parkinson, Alzheimer sau sindromul Rett...cu ajutorul unor anumite armonii muzicale.
In tratamentul sindromului Rett a fost utilizata si suita de dansuri romanesti compusa de Bela Bartok .

Dan Iliescu este unul dintre muzicienii care a scos pe piata un disc de muzica terapeutica. Iata cum vede el acest gen de muzica :
"Ca sa putem intelege pe deplin meloterapia, trebuie sa pornim de la sursa ei, sunetul. Ei bine, sunetul este o structura informationala dinamica, cu energie (se deplaseaza sub forma de unda), informatie si vibratie proprii. Sunetul poseda energie elementara, primordiala. Ca si energia electrica, are o stabilitate redusa, se disipeaza in timp si spatiu. Pentru om, sunetul este un ideal vehicul al informatiei, intrucat a dezvoltat perceptii senzoriale specifice, auzul fiind unul dintre simturile de baza. Oprindu-ne la componenta vibrationala a sunetului, vom observa doua aspecte: rezonanta (in care interactiunea dintre doua corpuri se amplifica, se armonizeaza) si amortizarea (unde vibratiile se opun una alteia, obtinandu-se o anihilare, o stagnare a interactiunii). Sunetul este o energie vie, care alina trupul si mangaie sufletul. El nu sta pe loc... Cu cat o energie este mai greu de captat, de stocat, cu atat este mai vie. Interactioneaza cu ce intalneste in cale, vibreaza, se amortizeaza si se pierde. Produce efecte subtile la nivelul organismului, deoarece intra in rezonanta deopotriva cu invelisul nostru carnal si cu undele cerebrale, carora le transmite din punct de vedere informational emotiile, trairile compozitorului si interpretului, cat si placerea pur estetica a sunetului.

Poate parea bizar, dar in urma unor studii de laborator asupra efectelor notelor muzicale, cercetatorii au constatat, de exemplu, ca la nota LA, celulele isi schimba culoarea - din rosu se ajunge la bleu, albastru, mov... deci interactioneaza cu informatia continuta de aceasta nota muzicala si reactioneaza la vibratia ei. "

Vreau sa inchei pe o nota mai filozofica iar pentru aceasta am sa redau un fragment dintr-un interviu acordat de prof.Dr.Aurel Romila , doctor la spitalul Alexandru Obregia :
"Dupa Jaspers (filosof si psihiatru german ), noi avem doua cunoasteri: una exterioara, obiectuala, cunoasterea lumii ca atare, si o alta interioara, subiectiva, care este constiinta de sine. Muzica nu serveste cunoasterii exterioare. In schimb, muzica ajuta cunoasterii de sine, te face sa privesti inlauntrul tau. Si ce gasesti acolo? Anxietate, framantari inevitabile, neclaritati, dileme, intrebari fara raspuns, o frica profunda ca vremea trece si tu te indrepti catre moarte, ca n-ai infaptuit ce doreai, cu alte cuvinte, ai sentimentul unui esec interior. Muzica reda tot acest zbucium, dar apoi iti ofera si raspunsuri, iar asta este extraordinar.

Ce ti se comunica? De pilda, faptul ca esti o parte din univers si ca te afli in echilibru cu el. Noi obosim din pricina adversitatilor si tindem sa credem ca totul e lipsit de sens si zadarnic, degeaba ne straduim, nimic n-are noima. Or, aceste spirite mari, compozitorii ilustri ai lumii, sunt de alta parere. La Beethoven intalnim tristeti pasagere, dar niciodata zadarnicie. El iti daruieste un fragment de eternitate, cu care te inarmezi si asa poti sa mergi mai departe. Asta iti propune muzica: un demers socratic de autocunoastere. "

Fiecare din noi are un Playlist , o Farmacie Muzicala la care apeleaza cu incredere .

Drumuri tangente

Cind cineva traieste o perioda suficient de lunga de timp in afara granitelor ajunge sa capete impresia ca daca isi aduna toate sentimentele, acestea nu vor insuma niciodata 100%.
Ceva , uneori infim , dar totusi esential , va fi pierdut pentru totdeauna .
Am incercat sa-i gasesc un nume acelui procent , ceva legat poate de ireversibilitate, (in)departare, instrainare sau dor.
Dar nici unul din cuvintele alese nu mi se parea suficient de bun pentru a descrie ceea ce era in mintea mea.

Poate ca nici nu exista un cuvint care sa defineasca senzatia aceasta .
Si ma intreb : oare am gasit cuvinte cu care sa putem descrie toate starile incerte prin care trecem, toate senzatiile incrustate in celulele care ne compun tesuturile si singele sau toate sentimentele care-si pun amprenta pe sufletul nostru?
Suntem prea departe de a ne putea exprima numai prin cuvinte , caci daca ne-am folosi numai de cuvinte am fi asemenea unor drumuri tangente la un traseu principal , traseu care-si schimba in mod continuu si aleatoriu directia .
Nu am sti niciodata unde sa ne oprim , cind sa o pornim din loc si incotro sa ne ducem ... iar teama de a ne rataci ne-ar opri pasii din cautare.

Intotdeauna sentimentele cele mai pure se consuma intr-un timp platonic ce nu poate fi atins de acele unui cronometru . Nu avem timp si nu avem cum sa intelegem ce anume a declansat aceste femtoreactii care ne urnesc din loc sentimentele. Ele se produc iar noi le traim si le retraim. Ele lucreaza asemenea unui imposibil perpetuum mobile ce nu da cea mai mica socoteala ... nici noua si nici batrinului Cronos .

Acest topic a fost editat de exergy33: 6 Apr 2007, 05:52 AM

Nevoia de singuratate (1)





Ma voi intoarce iarasi in una din odaile copilariei , pentru ca numai astfel pot sa-mi explic de unde, si mai ales de ce, simt asa de acut nevoia de singuratate .

Poate ca ar trebui sa incep ... cu inceputul. Parintii mei aveau obiceiul ca simbata seara sa mearga la cinema ... si apoi undeva in oras , iar uneori la nuntile unor prieteni sau colegi de servici .
Cinema-ul presupunea ca ei vor lipsi de acasa 3-4 ore ... petrecerile , o absenta care se intindea pe toata noaptea .
Nu aveau cu cine sa ma lase acasa , si nici eu nu vroiam sa stau noaptea la altcineva ... asa ca au fost intr-un fel fortati sa ma lase singura. De fapt eu le-am cerut sa o faca, pentru ca intr-adevar nu-mi era frica sa ramin singura acasa.
La inceput mai cu teama , iar apoi cu toata increderea , am fost lasata sa stau intre patru pereti .
De abia asteptam sa vina simbata seara
Asteptam cu nerabdare ca ei sa se imbrace ... ma enerva ca tatal meu isi schimba tot timpul cravatele , pina gasea una care sa se potriveasca cu costumul , cu camasa ... si cu dispozitia lui de moment.
Ultimele pregatiri erau marcate de parfumul care invaluia toate camerele ... stiam ca erau gata de plecare .
Urma sa inchid usa in urma lor . In acel moment , odata cu singuratea , imi cistigam libertatea. Libertatea de a nu ma culca (fortat) la ora noua si jumatate , libertatea de a nu ma uita la un program de televizor care sa nu ma intereseze , libertatea de a nu minca ce mi se pusese pe masa , ...
Rasuceam cheia cu un gest magic , care avea darul sa ma duca intr-o lume total diferita de lumea de afara.
Aveam cinci ani ; stiam sa citesc cursiv , sa aprind aragazul , sa formez fara greseala numerele de telefon , sa schimb canalele la televizor ... si sa navighez cu radioul ... pe toate lungimile de unda.

Primul lucru pe care obisnuiam sa-l fac atunci, era o cana mare de Ness . Tin minte si acum ceasca eleganta de portelan fin chinezesc cu o bordura dantelata de culoare verde si filigran de un auriu palid .
Schimbam canalul TV , de la Bucuresti la Moscova 1, sau Moscova 2 ... sau Kiev .
Ma atrageau citeva lucruri , ca de exemplu muzica populara ruseasca si cea din republicile de tot felul , muzica de jazz - dar la acea data nu stiam ce e , eu am numit-o muzica rostogolita , programele de patinaj artistic , de gimnastica ... si cele de iluzionism . Asta in mare .

Acultam pierduta piesele de jazz, interpretate in cea mai mare parte de armeni , si poate atunci a fost pentru prima oara cind am asociat muzica cu zborul , cu vintul care face ca un lan de griu verde sa se transforme intr-o mare de spice ce se unduiesc in valuri de o frumusete hipnotica.

Priveam atenta la dansurile rusesti , georgiene , turkmene , lituaniene sau ucrainene ... prin clasa a patra ajunsesem la performanta de a recunoaste aproape fara greseala muzica si dansurile unei republici . Ma fascinau costumele populare si fizionomiile dansatorilor ... de la frumoasele fete slave , cu parul blond si pometii ridicati , la caucazienii cu sprincenele impreunate si la fetele cu parul negru impletit in nenumarate cozi . De la cei din Iakutia , carora cu greu le puteai vedea ochii ingusti , mongoloizi , la cei din republicele baltice , care mi se pareau ca zimbesc tot timpul in timp ce cinta si danseaza .
Era o lume care se derula pe ecran , si la care eu , copilul de cinci sau de sase ani , eram martor .
In acele momente nu aveam sentimentul ca as fi fost singura . Dimpotriva . Aveam senzatia ca sunt o faptura invizibila care sta printre sutele de spectatori in sala de concert sau pe tribunele patinoarului . Si pentru ca efectul sa fie total , obisnuiam sa sting toate sursele de lumina din casa, cu exceptia televizorului.
Atunci nu stiam de ce nu mi se facea somn , si de ce , dupa ce toate canalele TV isi incheiau transmisia , eu imi mutam locatia in fata aparatului de radio ... unde ramineam pina dimineata , cind se rasucea cheia in usa ... si libertatea mea lua sfirsit.

De vina era Ness-ul , pe care obisnuiam sa-l beau amar si in doze destul de mari , indulcit eventual cu cite o bucata de ciocolata.

Ouau exergy...ce copil precoce ai fost!

Ehei exergy nu mai fusei de multisor pe aci..ia uite ce gasi...legat de Eminescu..in rest interesante posturile tale de aci legate de viata destul de fascinanta a populatiilor din lumea araba.Iti recomand cu multa placere o carte ce se intituleaza "Ma numesc Rosu ".. Orhan Pumak legata de povestea unei miniaturi din Turcia sau mai exact din Imperiul Hotoman si inca mai exact din vremea triburilor turkmene...

"Poþi zidi o lume-ntreagã, poþi s-o sfarãmi… orice-ai spune,
Peste toate o lopatã de þãrînã se depune.
Mîna care-au dorit sceptrul universului ºi gînduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scînduri…
Or sã vie pe-a ta urmã, în convoi de-nmormîntare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepãsãtoare…
Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel,
Nu slãvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tãu umbrã. Iatã tot ce te aºteaptã.
Ba sã vezi… posteritatea este înca ºi mai dreaptã.
Neputînd sã te ajungã, crezi c-or vrea sã te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subþire
Care s-o-ncerca s-arate cã n-ai fost un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt ºi dînºii… Mãgulit e fiecare
Cã n-ai fost mai mult ca dînsul. ªi prostatecele nãri
ªi le umflã oriºicine în savante adunãri
Cînd de tine se vorbeºte. S-a-nþeles de mai nainte
C-o ironicã grimasã sã te laude-n cuvinte.
Astfel încãput pe mîna a oricãrui, te va drege,
Rele-or zice cã sunt toate cîte nu vor înþelege…
Dar afarã de acestea, vor cãta vieþii tale
Sã-i gãseascã pete multe, rãutaþi ºi mici scandale —
Astea toate te apropie de dînºii… Nu lumina
Ce în lume-ai revãrsat-o, ci pãcatele ºi vina,
Oboseala, slãbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mînã de pãmînt;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai gîndit."

, nu pot sa cred ca baiatul tau , atunci cind a fost mic, nu te-a surprins niciodata prin intrebarile precoce pe care le punea , sau ca nu ai fost pusa in situatia sa nu stii ce sa-i raspunzi ... sau pur si simplu , sa nu intelegi ce vrea sa spuna.

... iar in legatura cu ce ai zis tu la modul ironic ... eu nu i-as zice 'precocitate' , ci pur si simplu necesitate sau dorinta.

Eram genul de copil care punea multe intrebari, iar bunicul meu a fost singura persoana care a avut rabdarea sa ma asculte si sa-mi raspunda la modul serios.
Multe din raspunsurile date de parintii mei, atunci cind erau dispusi sa-mi raspunda , pe mine nu ma multumeau absolut deloc. Mama mea avea obiceiul sa spuna ...lasa ca ai sa mergi la scoala , ai sa inveti sa citesti si ai sa afli raspuns la toate .

Tin minte ca intr-o zi eram singura acasa . Desenam ceva si ascultam radioul , cind la un moment dat am auzit cuvintul pogoda.
L-am memorat si am incercat sa-mi inchipui ce poate insemna ...o tara? un fruct? ...nu am tinut minte celelalte cuvinte din propozitie , si de teama sa nu uit cuvintul am inceput sa-l lalaiesc prin casa ... asteptam ca sa vina mama de la servici si sa-mi spuna ce inseamna.

Cind a venit , chiar din pragul usii am intrebat-o . Dupa ce s-a gindit putin, fara sa-mi explice ceva , a mers la biblioteca si de pe raftul de jos a scos dictionarul explicativ si ilustrat al limbii romane. Norocul meu ca la cuvintul pogoda au atasat si imaginea . Am privit-o atent ... constructia mi se parea foarte deosebita . Am rasfoit foile si am vazut ca din loc in loc apar imagini alb-negru si ca la fiecare 20-30 de pagini tiparite erau intercalate 2-3 pagini cu desene color ...steagurile diferitelor state , medalii , ciuperci , plante, costume populare , modele de masini , bancnote de tot felul , minerale , fotografiile unor personalitati , plante exotice , statui... etc ... In acel moment mi-am dorit foarte mult sa pot sa citesc . Sa stiu ce inseamna fiecare din acele imagini.

Am descoperit o metoda originala de 'search' ... ma uitam prin dictionar si cind vedeam o imagine care ma interesa copiam numerele care indicau pagina , le copiam asa cum copiezi ceva scris intr-o limba straina , ... pentru ca nu stiam ce inseamna 1, 22 , 81 , 145 sau 629 . La momentul potrivit imi intrebam parintii ce inseamna imaginea de la pagina []... pe care nu stiam sa o pronunt , dar pe care o indicam prin citeva cifre labartate
Pe una din cartile de colorat (ratacita prin pod) am putut sa-mi vad 'caligrafia' mea de atunci, sirurile de cifre cu care am umplut paginile cartii.

Intr-o seara tatal meu mi-a scris citet primele 3 cifre si a incercat sa ma invete sa le scriu si sa le deosebesc ... i-am cerut sa-mi scrie si restul .
In acea seara am exersat scrisul cifrelor. Tin minte, destul de vag , ca atunci cind m-am culcat , mi-a fost frica ca a doua zi am sa le incurc .

A doua zi , dupa ce parintii mei au plecat la servici, am luat agenda de linga telefon si am incercat sa formez numerele de acolo ... fara sa stiu ale cui erau . Daca se intimpla sa raspunda cineva , puneam imediat receptorul jos , pentru ca nu eram in stare sa recunosc vocile care spuneau ... alo , alo , va rog

Mi-am dorit foarte mult sa pot citi , si cred ca de la televizor am invatat literele si primele cuvinte ... plus ca s-a mai intimplat ca mama sa ma ia cu ea la scoala si sa ma aseze in ultima banca , timp in care , presupun ca am invatat cite ceva.
Nu pot sa-mi amintesc prea bine acea perioada ... stiu ca i-am surprins pe ai mei atunci cind am inceput sa citesc unele titluri din ziar.

Atunci cind iti doresti cu adevarat ceva, iar ceea ce iti doresti depinde numai de tine , sa stii ca este foarte usor sa-l obtii.
O spun pe baza unor experiente proprii.

Si mai este un aspect care trebuie luat in calcul ... dorinta, necesitatea sau curiozitatea poate transforma chiar si un copil handicapat intr-un mic geniu.

@cocosel

Versurile lui Eminescu pe care le-ai adus aici in jurnal sunt unele din versurile mele preferate ... si le-am postat si eu , de cel putin doua ori , pe diferite subiecte de discutie .

Nu cred ca este corect sa incluzi Iranul in 'lumea araba' , la fel cum nu este corect sa incluzi Romania in 'lumea slava'.
Religia poate fi comuna , nu insa traditiile si filonul etnic.

Acest topic a fost editat de exergy33: 11 Apr 2007, 05:39 PM

Stiam ca nu vei de acord... pai cum asa ceva... Iran in lumea araba...Romania in lumea slava... da iti dau in totalitate dreptate...si chiar am si afirmat pe alt topic ca Iranul nu poate fi considerat in lumea araba...
Keep up the good work here!!!

Nevoia de singuratate (2)



Puterea de imaginaţie a unui copil surclasează tot ceea ce un adult îşi poate închipui , pentru că o persoană adultă rămîne dezarmată în faţa profunzimii gîndului unui copil ; nu poate găsi cuvinte potrivite ca să răspunda întrebărilor puse ... şi nu de puţine ori este incapabilă să înţeleagă în mod corect întrebările.

... de ce este udă apa ? ... de ce înăuntru nu este afară ? ... de ce pe lume sînt numai două feluri de oameni : femei si barbaţi ? ... de ce oamenii nu vorbesc cu toţii una şi aceiaşi limba ? ... de ce după-amiază umbrele sînt mai lungi decît dimineaţa ? ... de ce spunem că ne doare sufletul , fără să putem arăta locul unde ne doare ? ... unde eram înainte de a mă naşte ? ...

Nimeni nu mi-a putut da un răspuns mulţumitor la întrebarea : de ce oamenii vorbesc limbi diferite ?
Bunica mi-a spus povestea turnului Babel ... tata mi-a vorbit despre limbile care se aseamănă între ele ... iar mama mi-a zis că am timp sa învăţ toate acestea , iar dacă nu am rabdare pînă atunci , să mă uit singură în dicţionarul explicativ şi ilustrat al limbii române , care trona impunător pe raftul de jos al bibliotecii.
Dar asta presupunea să pot să citesc .
Nu ştiu exact ... nu pot să-mi aduc aminte , unde , cînd şi cum am învăţat să citesc
Dar presupun că în mare parte de la televizor .
În oraşul nostru se vorbeau limbi diferite ; în familia bunicilor mei se vorbeau limbi diferit de diferite ... la grădiniţă copii vorbeau limbi diferite .
Fascinaţia mea pentru cuvinte a început aşa ... sub forma unui joc copilăresc . Acum însă ştiu că ea a fost rezultatul clipelor mele de singurătate ... creatoare .
Şi poate tocmai de aceea , în acele seri de sîmbata , dupa ce toate canalele de televiziune îşi încheiau transmisia , eu mă întindeam pe covor , în faţa radio-casetofonului . Profitam de libertatea mea provizorie şi singurătatea era fructul cel mai dorit de mine în acele momente .
Mutam potenţiometrul de la un capăt la altul ... aşa cum vînatorul îşi mută puşca cu lunetă pe linia orizontului , în urmărirea pradei .
Prada mea era o limbă nouă ... necunoscută .
Prin clasa întîi puteam să deosebesc germana , rusa , poloneza , ucraineana , italiana , franceza , engleza si araba de restul limbilor transmise in eter.
Acestea formau partea cunoscută a unei hărţi ... restul , partea ei alba.
Bineînţeles că nu înţelegeam aceste limbi , cu excepţia a două dintre ele , pe care le înţelegeam parţial ... însă restul limbilor enumerate puteam să le deosebesc.
Ascultam în transă emisiuni în limbi necunoscute ... căutînd asemănarea cu ceea ce ştiam , cu ceea ce auzisem .
Prin clasa a cincea am descoperit singură că sîrba si croata seamănă cu ucraineana , bulgara cu rusa , însa ceha si slovaca seamănă mai mult cu poloneza.
Îmi era clar că franceza , italiana şi spaniola se asemănau cu româna .
Într-o noapte am auzit o melodie la radio Atena ... ritmul ei , dar şi cuvintele , aveau ceva evident românesc.
La început am crezut că aşa sună limba greacă ... însa ascultînd în continuare emisiunea , m-am convins că nu .
Ţin minte că săptămîni la rînd am vînat radio Atena pentru ca să mai prind limba aceea pe care o auzisem în melodie .
Dar într-o seara , nu de sîmbata , norocul mi-a surîs.
Navigam cu grijă pe lungimile de undă cunoscute cînd am auzit .. I Phonitis Ellada ... era semnalul aşteptat ... după cîteva ştiri şi melodii , din care nu am înţeles o iotă , a urmat o melodie ... De la primele acorduri am ştiut că e ceea ce aşteptasem. Am pornit casetofonul ... şi am înregistrat-o pînă la capăt .
Cu un aer de învingător am prezentat caseta părinţilor . Ciudat că ei nu-şi dădeau seama de asemănarea cu limba româna , deşi recunoşteau că ritmul melodiei are ceva neaoş romanesc.
Am dat caseta profesoarei mele de româna , şi ea a rămas surprinsă de preocupările mele de lingvist amator. Mi-a zis că este vorba despre dialectul aromânilor din Grecia .
Era pentru prima oară cînd auzeam cuvîntul aromâni .
Aventura mea a început imediat ... căci în aceaşi zi am luat de la bibliotecă o culegere de folclor aromân ... din Grecia , Macedonia , Bulgaria , Albania ...
Aventura aceasta continuă şi azi , pentru că întotdeauna citesc cu plăcere , şi cu un interes maxim, lucruri legate de aromâni .

... în acea seară nu aveam de unde să ştiu , dar răsucite mai sînt căile sorţii ... şi complicate ecuaţiile hazardului.

Prima persoană care m-a cerut în căsătorie a fost un aromân .
Şi deşi l-am refuzat , nu îl voi uita niciodată .

cinci catrene



Nu plânge după ierii ce rupţi ţi-au fost din viaţă
Şi nu gândi la ziua ce nu ştii de-o să vie.
Şi ieri şi mâini şi astãzi iluzii sunt şi ceaţă.
Atât ai: clipa. Fă-o să umple-o veşnicie.

Inneaca-n vin si teama si umbrele tristetii!
N-ai sa mai sovai intre nenumarate secte.
Caci vinu-i filtrul magic al linistii perfecte.
E-un alchimist ce schimba in aur plumbul vietii.

Intr-o mina tin Koranul, si-ntr-o alta tin stacana ,
Cind ma ia Allah in brate,cind ma ia de git Satana.
Si nu-i nimeni sub cupola cerului ca de turcoaza ,
Nici pagin pina la capat, nici mahomedan de vaza !

Fost, a fost un strop de apa - si pieri in mare stropul,
Fost, a fost un fir de tina - si se contopi cu globul.
Ce-i venirea ta pe lume? Ce-i plecarea ta? ... raspunde!
Din neunde vine-o giza, si se duce in neunde.

Închide Coranul şi liber gândeşte
Şi liber la toate în jur să priveşti.
Dă totul şi iartă oricui te răneşte
Şi-ascunde-te-n taină când vrei ca să zâmbeşti.



Omar Khayyam

Acest topic a fost editat de exergy33: 18 Apr 2007, 02:00 PM

Orice as spune in plus ar fi de prisos.

Povestile nu sunt doar simple povesti
... cu dedicatie pentru Fantasee

Tinerete fara batrinete si viata fara de moarte ...povestea mea preferata.
Am sa scriu aici citeva parereri personale. Totul a pornit de la topicul despre Solomonari de la Cronica Timpului.
Acum voi zice ceva care probabil va face sa zimbeasca pe multi din cei care vor veni pe pagina aceasta virtuala .
Dar imi asum riscurile .

Cind am citit pentru prima data despre 'paradoxul celor doi gemeni' al lui Einstein , gindul m-a dus la povestea aceasta ... si dintr-o data ea a capatat pentru mine o alta valoare .

Granita pe care o trece baiatul , granita care separa o imparatie de cealalta , pentru a putea sa-si vada din nou parintii , modul rapid in care imbatrineste el in timp ce se indreapta spre casa lui ... toate astea ma duc cu gindul la dilatarea timpului prezentata de Einstein . La faptul ca timpul nu 'curge' in mod identic in orice punct din Univers .
Sau mai bine zis , fiecare "spacetime continuum" are un etalon temporal propriu.

Sunt multe lucruri ciudate in povestile si basmele romanilor , lucruri pe care incerc sa mi le explic . De multe ori simt cum efectiv gindurile mele o iau razna ... fac asociatii imposibile de idei. Pentru mine, chiar si o povestire, trebuie sa aiba un fundament logic .
De nenumarate ori m-am intrebat de ce in povestile romanesti apar intotdeauna Rosu Imparat, Verde Imparat si Alb Imparat?
Semnificatia culorilor nu mi se pare intimplatoare.
De ce nu avem un Galben Imparat , sau Albastru Imparat, sau ... ?
Galben si albastru sunt culorile drapelului national.
Verdele, rosul si albul au fost considerate culori sacre si sunt mentionate ca atare in textele sanscrite si avestane. Ba mai mult, steagul national al Iranului si Indiei este alcatuit din aceste culori.
Odata cu mitraismul , aceste culori ajung la Roma ... si cred ca asa se poate explica faptul ca le regasim pe steagul Italiei.

In mai multe povesti apare Ghionoaia, pasare care are puteri supranaturale si care il ajuta pe Fat Frumos in actiunile lui.
Eu vad o similitudine intre Ghionoaia si pasarea Simorgh din Shah Name-ul lui Firdowsi.



( Pasarea Simorgh - complexul arheologic de la Persepolis - Iran)

Cred ca stiti povestea lui Prislea cel voinic si merele de aur.
Acum va rog sa cititi un mic fragment din legenda pasarii Simorgh/Sen-Murv , sa inlocuiti rodiile sau poamele de granate cu niste mere ... si sa vedeti ce iese.

Q-mars sau Kyomars ...
Khorsid inseamna 'soare', atit in avestana cit si in persana moderna. Numele printului desemneaza parul auriu pe care il avea el ... un fel de Fat frumos cu pletele de aur.

Continuarea legendei o puteti aici :
http://www.cais-soas.com/CAIS/Mythology/simorgh_story.htm


(platou din perioada dinastiei sassanide)

S-ar putea sa fiu eu prea 'virusata' de miturile si simbolurile orientale care isi au radacina in cultura asa numitelor 'popoare ariene'.
Dar frecventa simbolurilor este atit de mare incit inlatura orice urma de coincidenta.
Asemanarile le-am descoperit de una singura, si poate ca si de asta , traind aici , la atitia mii de kilometri distanta fata de Romania, am totusi un sentiment placut de acasa.

Acest topic a fost editat de exergy33: 21 Apr 2007, 05:36 AM

Exergy multumesc. Simbolistica este un sistem viu; legile sale se intuiesc adesea, nu se invata. Ma gandesc uneori ca povestile sunt eufemismele unei realitati sau ale unui vis, uneori ale unei infratiri a celor doua. Oamenii care le inteleg sau cei care le intuiesc sunt fericiti si ma bucur de fiecare data cand intalnesc un om fericit.

GÂND RĂZLEŢ (9)



Starea de vis
e doar un mod de a trece
clandestin
graniţa tristetii .

Nu trebuie sa-ti fie teama de ideile pe care le sugerezi si nu faci pe nimeni sa zambeasca..exista o intreaga simbolistica in povesti..sunt chiar cele mai incarcate de motive,semne,cuvinte.
Ai dreptate acele culori sunt pline de sacralitate..le vei intalni in toate miturile oculte.

In rest Fierdousi (sper ca nu i-am stalcit numele) si Khayyam sunt superbi.Merita evocati mai ales ca aici vad un coltisor al visului...

Politikon




Am o garderoba plina de zile
pe care nu le-am imbracat
decit o singura data.

Zilele de lux stau tepene pe umerase de inox
privind de sus la zilele obisnuite
impachetate in pungi ieftine de celofan.

In garderoba mea nu se poate vorbi de democratie
pentru ca nici una din zile nu si-a votat dreptul de a exista.
Imi place sa traiesc anticonstitutional ...
In felul acesta ma simt eliberata de orice fel de reguli
si ma simt libera sa le (in)calc
exact asa cum imi trece prin cap.

Din cind in cind se intimpla
sa aud cite un protest mai violent ,
dar imediat intra in actiune fermoarele
inchizind cu dexteritate toate gurile prea slobode.
Iar atunci cind unele din ele incep sa lacrimeze
in amintirea a ceea ce au fost odata ,
pernutele de burete ies la datorie
absorbind cit ai clipi din ochi
excesul de melancolie .
Mai am si unele zile care se dau mai rotunde decit altele ...
Le las sa se umfle in pene , sa-si satisfaca orgoliul -
nu de alta , dar stiu ca dezumflatul le aduce inapoi
cu picioarele pe pamint.

In mod intentionat am lasat la sfirsit
ziua in care te-am cunoscut pe tine.
Zace stinghera intr-un colt .
Zile in sir a facut greva foamei ,
a incercat santajul sentimental ,
m-a amenintat cu uitarea ,
m-a implorat ,
mi-a dat ultimatum ,
a zis ca ma va reclama pentru incalcarea
drepturilor omului ,
a dreptului la replica,
a drepturilor minoritatilor
(ea fiind singura minoritara ) .
A incercat orice i-a stat in putinta
ca sa o mai imbrac inca odata.

Dupa ore in sir la masa tratativelor ,
am incheiat un armistitiu provizoriu,
dar stiu ca ea il va incalca
la prima adiere de primavara.

Fals in viata personala




Stiu ... nu te poti naste pe intelesul tuturor si de cele mai multe ori nici nu poti trai pe intelesul tau insati.
E ca si cum sufletul ti-ar fi impartit in doua parti inegale pe o singura pagina de dictionar . Toata viata alergi dupa niste presupuse echivalente vrind sa exprimi ceea ce nimeni nu ar putea vreodata sa inteleaga.
Inainte ca sa simti pina la capat vrei sa spui ceea ce simti , de parca spusul ti-ar da certitudinea ca simti cu adevarat. Dar prins de cuvinte uiti sa mai simti , si ce e mai grav e ca , treptat , incepi sa-ti inlocuiesti sentimentele cu propozitiile in care-ti descrii sentimentele.
E un grav act de fals pe care ai timp sa il platesti o viata intreaga .
... si tu ai inceput sa il platesti, ... ce in zadar !


( Imagine de Serioja Spiridon )

Text primit prin mail .

Lawrence Ellison, presedintele Oracle a tinut urmatorul discurs
> studentilor care au terminat facultatea Yale. N-a putut sa-si termine
> discursul deoarece a fost dat jos de pe scena.
>
> "Daca ma uit la voi nu vad nici un viitor fericit, nu vad nici un director
> proeminent. Acuma sigur sunteti bulversati. Asta e normal. Totusi, va
> puteti intreba, cum vin eu Larry Ellison, care n-am terminat facultatea ca
> sa va judec pe voi, studentii celei mai renumite facultati? Stati sa va
> explic.
>
> Deoarece eu, Lawrence Ellison, al 2-lea cel mai bogat om a planetei, am
> cazut la facultate si voi nu. Deoarece Bill Gates, cel mai bogat om al
> planetei a cazut la facultate si voi nu. Deoarece Paul Allen, al 3-lea cel
> mai bogat om al planetei a cazut la facultate si voi nu. Si deoarece
> Michael Dell, care momentan este doar pe locul 9, a cazut si el de la
> facultate si voi nu. Si domnul respectiv este in ascensiune.Acuma sunteti
> foarte bulversati. Si asta este foarte normal. Dati-mi voie sa va
> incurajez, n-ati terminat degeaba facultatea si n-ati facut degeaba rost
> de o diploma. N-ati pierdut 5 ani degeaba, ati invatat sa munciti pentru
> bani putini, sa va faceti cunostinte si sa faceti cunostinta (mai
> deaproape) cu cuvantul TERAPIE. Toate acestea sunt foarte utile. O sa aiba
> lumea nevoie si de salahori ca voi. O sa aveti nevoie de cunostinte, de > programare la terapie la un psiholog. Fiindca voi n-ati cazut la facultate
> n-o sa fiti niciodata printre primii 10 cei mai bogati oame
> ni de pe pamant. Si va trebui sa va impacati cu un salar patetic de
> 200.000 dolari pe an, unde salariul il veti primi de la un fost coleg de
> facultate care a cazut la examene si a fost dat afara. Acuma, probabil va
> ganditi daca mai e vreo speranta pentru voi? Nici o sansa. Voi sunteti
> deja pierduti. deja aveti creierul distrus in proportie foarte mare,
> irecuperabila. Acu' ma adresez celor care inca nu au terminat facultatea:
> LASATI BALTA FACULTATEA, FACETI-VA BAGAJELE SI PLECATI! Nu reveniti!
> Indepliniti-va visurile! Fiindca sigur va spun ca daca vi se distruge
> creierul veti disparea mai repede de pe scena afacerilor, decat dispar eu
> acuma de pe aceasta scena datorita agentilor de paza ....."

Interferenta meridianelor spirituale

Cred ca vi s-a intimplat si voua sa priviti la un lucru , la un peisaj sau la o persoana , si in acel moment creierul sa faca niste legaturi stranii cu lucruri si evenimente care , aparent , nu au nici o legatura cu imaginea care le-a declansat.
Mie lucrul acesta mi se intimpla frecvent . Problema e ca mereu caut sa gasesc logica ascunsa a acestor scurtcircuituri pe care le declanseaza mintea , pentru ca ma incapatinez sa cred ca toate lucrurile trebuie sa aiba o logica.
Asa s-a facut ca atunci cind am privit pentru prima data imaginea unui templu shintoist , gindul m-a dus cu repezeciune la minastirea Bârsana/Bîrsana din Maramureş.
Poate parea stupid , dar nu e.
Am cautat mai multe imagini cu temple shintoiste si am fost uimita sa vad o asemanare ciudata atit in alura arhitectonica , in materialul de constructie folosit , lemnul ... dar si poarta obligatorie pe care o are un lacas de cult shintoist , si pe care eu , in inchipuire , o suprapuneam peste celebra poarta maramureşeana .
Va las si pe voi sa comparati prima imagine care deschide blogul , si care reprezinta o imagine de la Bârsana , cu aceasta imagine care reprezinta un templu shintoist.


Barsana ...



Mai dau doua imagini dupa care va las sa cititi in liniste si cu atentie maxima un articol scris de Otilia Teposu. Ne revedem in final pentru ca vreau sa pun o intrebare.


Templu shintoist din Kyoto


Intrarea in templu


Manastirea Barsana

MIYA KOSEI,
japonezul care de 35 de ani fotografiaza Romania


“Maramuresul este centrul lumii”

“Zambeam eu, zambeau si ei. Si uite asa, am inceput sa comunicam”


- A aparut de curand la Editura “Humanitas”, in exceptionale conditii grafice, albumul dvs. fotografic intitulat “Maramures”. Spuneti-ne, d-le Miya Kosei, cum a inceput dragostea dvs. pentru acest taram romanesc? Cum si cand ati descoperit Maramuresul?
- Am ajuns in Maramures inca de la prima mea vizita in Romania, in anul 1965. Eram in drum spre Paris. M-am oprit la Moscova si un prieten m-a sfatuit sa trec si prin Europa de Est, prin Romania, si mi-a si platit biletul pana la Iasi. Aici a inceput povestea cu Romania. In loc sa stau cateva zile, am stat trei luni, am amanat mereu plecarea, nu ma mai puteam desparti de aceste locuri. S-a mai intamplat ceva atunci, ce m-a impresionat mult. In gara, in Iasi, m-am asezat pe o banca sa ma odihnesc si am vazut imediat cum oamenii care asteptau trenul se uitau la mine curiosi. Sigur ca eram o aparitie ciudata pentru multi dintre ei, poate ca unii nici nu mai vazusera alti orientali pana atunci. S-au adunat in jurul meu, la inceput cu sfiala, apoi cu mai mult curaj, si au inceput sa vorbeasca. Pana la urma, ne-am inteles cat de cat, eu stiam franceza, unii dintre cei care erau langa mine stiau si ei cate ceva si uite-asa, a inceput acolo, pe peronul garii din Iasi, prietenia mea cu romanii. M-au invitat la ei acasa, unde m-au primit cu mare ospitalitate, ma chemau toti sa stau la ei, ma trimiteau si la rudele lor din alte orase. Gazdele mele imi spuneau ce-ar mai trebui sa vad, pe unde ar trebui sa calatoresc pentru a afla cat mai multe despre Romania. Toti, absolut toti cei cu care am vorbit atunci, m-au sfatuit sa ajung neaparat si in Maramures si, intr-o buna zi, am pornit-o spre nord, spre Sighet. Cand am ajuns pe Valea Marei, de la inceput, din prima zi, am simtit ca am intrat intr-o lume care nu-mi era straina, ma simteam ca acasa, multe din cele ce vedeam imi aminteau de tinutul meu natal din nord-estul Japoniei. Parca “recunosteam” casele de lemn - unele acoperite cu paie, animalele, care traiau atat de aproape de oameni, care umblau libere prin curti, peisajul, dar mai ales faptul ca oamenii vorbeau tare, repezit, aproape strigand, asa cum fac si japonezii.



Nu stiam pe atunci romaneste, dar ne intelegeam prin semne si, mai ales, prin zambete. Zambeam eu, zambeau si ei, radeam mai tare, radeau si ei. Si uite-asa, am inceput sa comunicam, mereu cu zambetul pe obraz, cu voie buna, vorbele lor aspre s-au amestecat incetul cu incetul in japoneza mea, am inceput sa-i cunosc mai bine si am inteles ca Maramuresul - centrul lumii, cum ii spun eu - va ramane marea mea dragoste. Dupa trei luni de sedere in Romania, mi-am continuat calatoria dincolo de granita, inspre vest, dar oamenii pe care i-am intalnit au fost mult mai reci si mai distanti, n-am mai intalnit nicaieri caldura morosenilor. Am stat un an prin Europa atunci si, dupa ce m-am intors la Tokio, mi-am dat seama ca, din tot ceea ce am vazut de-a lungul acelei calatorii, Maramuresul imi revine mereu in minte, ba, mai mult, am observat ca mi-era dor de oamenii si de locurile de acolo.




“O femeie mi-a spus ca am doua mame: una in Japonia, alta in Romania”



- Asa se explica vizitele urmatoare...
- Da, am revenit in 1967 pentru o perioada mai lunga si de atunci si pana acum am facut 108 calatorii prin Maramures. Oamenii au inceput sa ma vada ca pe unul dintre ei, eram de-al lor; o femeie mi-a spus ca am acuma doua mame: una in Japonia, alta in Maramures. De-a lungul acestor adevarate expeditii in Maramures, am avut parte de tot felul de intamplari, am cunoscut oameni diferiti, am urcat la munte cu ciobanii, am dormit cu ei in coliba, am facut cas si branza, le-am ascultat povestile si cantecele. Am descoperit, cu alte cuvinte, ceea ce este propriu acestei civilizatii stravechi, privind lucrurile oarecum din interior. Cunosc toate obiceiurile si traditiile morosenilor, tot calendarul muncilor si zilelor lor.
- Care dintre obiceiurile maramuresenilor v-a impresionat in mod deosebit?
- Am participat la peste 60 de nunti, la zeci de inmormantari, am vazut “Ruptul sterpelor”, “Sambra oilor”, “Tanjana”. Dar ceea ce m-a socat este un obicei pe care l-am vazut pentru prima oara in satul Nanesti, un obicei pe care nu l-am intalnit nicaieri in alta parte pe unde am umblat - este vorba de “Nunta mortilor”. Exista ceva asemanator in Japonia, dar intr-o forma mult mai simplificata, adica la inmormantare omul este imbracat in hainele pe care le-a purtat la nunta. In Maramures traditia e mult mai complexa, nunta se-ntalneste cu moartea, bucuria se amesteca in tristete, intreaga natura este partasa la acest fenomen, omul este vazut ca o parte dintr-un intreg, dintr-un sistem. Poate ca mandria si independenta morosenilor vin si din constiinta integrarii lor in acest sistem. Siguranta lor, faptul ca dau mereu impresia ca traiesc in centrul lumii mi-au descoperit optimismul si dragostea lor de viata, bucuria de a trai plenar, de a se bucura de tot ceea ce-ti este menit de-a lungul vietii. Ritualul inmormantarii este in Maramures ca o piesa de teatru, in care un rol important si interesant il are preotul. Pe de-o parte, el vorbeste in numele celui mort, atunci cand, in momentul “iertaciunilor”, isi cere iertare de la cei vii pentru unele greseli din timpul vietii, pe de alta parte, tot el, preotul, vorbeste in numele celor ramasi, care-l plang pe cel mort. Preotul este legatura intre vii si morti, intermediarul intre cele doua lumi.

800 m2 de fotografii romanesti la Paris

- In anul 1997, la MusEe de l"Homme din Palais de Chaillot de la Paris, Japonia trebuia sa-si sarbatoreasca Anul sau international in Franta. In loc sa fie prezentate obiceiuri, traditii, aspecte ale culturii si civilizatiei japoneze, organizatorii au fost de acord cu o expozitie de fotografii realizate in Maramures, de dvs. Cum i-ati convins pe francezi si pe oficialii japonezi sa accepte acest “schimb” si sa sustina expozitia “La Roumanie des quatre saisons. Le Maramures photographiE par Kosei Miya”?
- Morosenii din fotografiile mele i-au convins. Am trimis acum sase ani fotografiile la Paris si am spus ca vreau sa fac o expozitie. Dupa ce le-au vazut, cei de la MusEe de lÕHomme au fost imediat cuceriti de lumea pe care eu le-am prezentat-o si au fost de acord, dar stiti dvs. cum sunt francezii: cafelute, discutii, dragoste, birocratie, lucrurile tot intarziau si nu se intampla nimic, oricate scrisori trimiteam eu din Japonia. Imi raspundeau politicos, admirandu-mi munca, imi spuneau ca imaginile fotografiate de mine se puteau intalni si in Franta de acum 200 de ani si ca expozitia mea ar avea un impact deosebit mai ales asupra tinerilor care trebuie sa invete trecutul pentru a cunoaste viitorul. Si cam atat. Am devenit foarte nervos, vazand ca lucrurile taraganeaza si i-am scris direct presedintelui Jacques Chirac. Astfel ca la interventia lui personala, cu donatiile primite din partea guvernului francez si a unor fundatii culturale din Japonia, am reusit sa aduc peste 800 m2 de imagini din Maramures la Paris. Expozitia a avut un succes enorm; in loc de sase luni, cat era prevazut, a tinut aproape un an, a fost vizitata de peste un milion de oameni. Sunt convins ca macar o parte din ei, daca nu toti, au inteles mesajul desprins din aceste imagini: avem datoria sa transmitem generatiilor ce vin mostenirea etnografica si folclorica a fiecarui colt de lume, cu atat mai mult a unor zone atat de pure cum este Maramuresul.
- Cred ca ati observat si dvs. la ultimele calatorii in Maramures ca, din pacate, incep sa se piarda multe obiceiuri, ca nu se mai pastreaza toate traditiile, ca arhitectura caselor se modernizeaza, pierzandu-se elementele specifice zonei, ca nu se mai poarta costumele populare. Ce e de facut?
- Transformarile apar de la an la an si e normal sa fie asa. Morosenii pleaca la oras sau chiar in alte tari, la lucru, si se intorc de acolo cu tot felul de idei, pe langa bani. Daca ar fi inteligenti, cu banii pe care-i aduc si-ar reface gospodariile din lemn, ar renunta la portile de fier, pentru ca lemnul e materialul lor traditional. Mai sunt localitati ca Harnicesti, Sat Sugatag Budesti, Berbesti, Breb, Sarbi in care se pastreaza traditiile si portul, chiar daca nu in toate familiile. Nu ne putem opune evolutiei acestui fenomen, dar putem dirija prin scoala, prin instruirea familiilor adoptarea acelor fenomene care continua specificitatea unei zone. Si in Japonia a aparut acest fenomen de pierdere a traditiilor, si asta, in primul rand, datorita vitezei in care traim, a lipsei de timp, a faptului ca muncim, suntem prea ocupati pentru a mai tine cont de trecutul nostru. E o mare greseala! Muzeele, festivalurile folclorice nu mai reusesc sa redea atat de autentic un fenomen cultural popular, ele reconstituie doar la modul comercial, sofisticat ceea ce altadata era traire, viata autentica. Noi suntem niste fericiti ca mai putem vedea in Maramures traditii stravechi, izvorate din experienta milenara si din intelepciune.
- Le-ati spus aceste lucruri si taranilor maramureseni? Oare sunt ei constienti de marea bogatie spirituala ce se ascunde in aceste traditii si obiceiuri?
- Eu povestesc mult cu oamenii cu care ma intalnesc, am multi prieteni in Maramures. In luna aprilie, voi reveni pentru lansarea albumului in Maramures, si-abia astept, caci mi-e tot mai dor de mosii intelepti de acolo, de locuri, de baba Nita din Oncesti, de vrajitoarea Maria Vantului din Botiza, de altii si altii cu care ma simt ca-n familie. In anul 2002 se implinesc 100 de ani de relatii diplomatice intre Romania si Japonia. Vor fi multe maifestari si evenimente culturale, expozitii. Voi avea si eu cateva expozitii si la Tokio, si in Romania, iar imaginile mele “vorbesc” tocmai despre aceasta mostenire a noastra, a tuturor: “Maramuresul - oaza de viata arhaica, plina de farmec, in mijlocul unei civilizatii nivelatoare”.
(articol de Otilia Teposu)

Priviti cu atentie imaginea. Ce credeti ?



Este o poarta maramureseana ? .. o intrare intr-un templu shintoist ? ...nici una , nici alta

Acest topic a fost editat de exergy33: 29 Apr 2007, 06:45 AM

ASA CERE ...

Asa cere scenariul :
ca tu sa fii aici ,
si eu sa fiu departe.

Asa cere decorul:
ca tu sa fii in zi ,
si eu sa fiu in noapte .

Asa cere destinul :
sa fii tu epilogul
unui sfirsit de carte.

Si daca nu s-ar cere
Nimic din toate aceste ,
As cere eu condeiul
Si as pasi-n poveste.

Arpegiu fara cheia sol




Timpul ni se aruncă-n faţă
tăindu-ne răsuflarea;
clipele aspre
taie direct în piatra dură a sufletului
curbe imposibile ,
după care se ascund
zîmbetele pe care niciodată
nu le vom zîmbi.

Pe fundul paharului
cîndva plin cu vin negru
a rămas doar aroma -
lipită fierbinte de pereţii de cristal rece.
Inspirînd-o
începi să înţelegi
că viaţa e o iluzie desăvîrşită-
arpegiu fără cheia sol
®acordat la diapazonul morţii.


De aceea îmi place
ca din cînd în cînd să-ţi descui inima ;
să las bezna de afară
să se amestece cu bezna de dinăuntru,
şi odată cu ea
colbul de stele să se împrăştie-n veacul de singurătate
ce mîine în zori
va trece grăbit pe lîngă tine.

( Imagine de Shahla Homayouni )