... ...



Despre tatal lui Babak Khorramdin ce as putea sa spun?

Unii cronicari afirma ca l-ar fi chemat Merdas si ca era etnic persan originar din Mada'in, oras care o perioada de timp fusese capitala imperiului sasanid.
Mada'in, sau Ctesiphon, se afla actualmente pe teritoriul Irakului.
In cronici se spune ca Merdas era un om sarac, un vanzator ambulant de ulei, si ca in drumurile sale ar fi trecut prin Azerbaijan, loc unde ar fi cunoscut-o pe Mahru si s-ar fi casatorit cu dansa.
In alte texte se afirma ca cei doi nu s-ar fi casatorit ci ar fi trait in concubinaj, ceea ce contravenea grav normelor religiei islamice.
Precizez faptul ca in acea perioada istorica teritoriul nordic al Iranului, deci inclusiv si cel al Azerbaijanului, nu fusese islamizat de arabi.
Tinand cont ca tinuturile se compuneau din intinse portiuni montane si paduri, cunoscand si faptul ca arabii aveau o mare retinere in a se aventura prin tinuturi impadurite ... un fel de frica ancestrala, e explicabil de ce zona Azerbaijanului - protejata de munti si paduri - fusese cumva la adapost de expeditiile militare ale califilor abbasizi.

Cronicarii arabi s-au intrecut in a prezenta familia lui Babak intr-o lumina negativa ... uneori chiar inumana.
Numele Merdas ( care in traducere inseamna Mâncătorul de oameni) reprezinta numele unui personaj negativ din mitologia iraniana. Marele poet persan Ferdowsi in Cartea Regilor/Shaha Name povesteste despre Merdas, tatal lui Zohhak.
Cei interesati pot citi aici mai multe amanunte.


Exista si surse istorice care dezvaluie faptul ca in realitate tatal lui Babak s-a numit Abdullah.
Ma gandesc ca e posibil sa fie adevarat deoarece tatal lui Babak s-a nascut in Mada'in, oras ce de mai bine de un secol traia dupa regulile islamice, populatia lui fiind islamizata in masa ... prin foc si sabie.
Intrevad si posibilitatea ca dansul, ajungand in Azerbaijan, sa-si fi schimbat numele pentru a se armoniza cu numele celorlalti locuitori ai zonei.

Dupa cum spuneam, deoarece toate amanuntele biografice sunt date de adversarii lui Babak, e destul de dificil de a stabili care informatii sunt reale si care pura fantezie.





Ma reintorc la cetate si atasez in postarea de azi o fotografie in care, in sfarsit , am reusit sa captez in mod acceptabil prapastiile ce inconjoara cetatea.
Acolo jos se vede fortificatia prezentata in acest mesaj de pe pagina precedenta.


Sper sa apreciati perseveranta si dorinta cu care am tot incercat sa surprind abisurile cețoase marginașe traseului montan.
Ceața pare sa-mi fi ghicit dorinta si s-a risipit pentru cateva minute ... fapt ce mi-a prilejuit o nespusa bucurie deoarece am putut vedea cu ochii mei ceea ce vazusem de mai multe ori doar pe ecranul televizorului.

..... .....


A ramas sa dau informatii despre personajul principal al postarii ... adica despre Babak.
Pentru a intelege cum de a ajuns fiul unui om sarac in fruntea unei miscari religioase si politice initiata de oameni influenti ai timpului, si de ce s-a opus dansul islamizarii tinuturilor locuite de iranieni, trebuie sa incep prin a-i povesti copilaria si adolescenta.

Cred ca totul a inceput din acea zi de iarna viscolita in care doi negustori in drumul lor dinspre Zanjan inspre Badd trec prin satul in care locuia familia lui Babak, Balal-abad.
Unele surse istorice afirma ca tatal murise la scurt timp dupa nasterea sa insa altele afirma ca ar fi murit pe cand Babak avea in jur de zece ani si ca Babak, ca fiu mai mare, trebuia sa-si intretina mama si cei doi frati mai mici.
Babak a avut doi frati, insa e foarte posibil ca sa nu fi fost frati si dupa tata.
In orice caz cert e faptul ca Babak, la fel ca si tatal sau, va deveni vanzator ambulant de ulei si va strabate satele din jur pentru a-si vinde marfa.
Se povesteste chiar ca invatase sa cante la tamburina si pentru a-i atrage pe musterii improviza texte ritmate pe care le canta in acompaniament muzical.

Deci cei doi negustori se opresc la casa lui Babak insa, conform legendei, mama lui ar fi fost atat de saraca incat in afara de a face focul in vatra pentru a-i incalzi, cateva mere si putin fan pentru caii lor, nu a avut cu ce altceva sa-i ospateze.
Unul din negustori ii da bani lui Babak si-i spune ce trebuie sa cumpere pentru ei si caii lor.
Pentru a face rost de ceea ce aveau ei nevoie Babak e nevoit sa faca inconjorul catorva sate. Spre inserat se intoarce cu cele cerute de negutatori.
Acestia isi dau seama ca baiatul adusese doar marfa de buna calitate si discutand cu dansul descopera ca au de-a face cu un pusti istet caruia ii mergea bine mintea.
Unul din acesti negutatori ii cere voie mamei lui Babak ca sa-l ia cu dansul ca ajutor si in schimb ii lasa o suma de bani ce echivala cu salariul pe care fiul ei urma sa-l primeasca pentru o luna de munca.
Pe acest negutator il chema Javidan Shahrak si era maimarele unei grupari din secta Khoramitilor (Khoramdinilor).
Se presupune ca atunci cand a intrat in serviciul lui Javidan, Babak ar fi avut in jur de treisprezece sau paisprezece ani.
Javidan isi da seama de potentialul baiatului si incepe sa-l invete istorie si literatura, geografie si cartografie, ii da primele cunostinte de mistica si filosofie si-l introduce totodata in arta razboiului, predandu-i primele notiuni de tactica si strategie.

Javidan Shahrak era un om uns cu toate alifiile si un versat negutator de arme. Alaturi de dansul Babak calatoreste la Tabriz si de acolo mai departe, pana in Armenia si Gruzia.
Face cunostinta cu muntii Caucazului, apoi ajunge sa-i cunoasca fara harta.
Calatoreste in sudul Iranului si are prilejul sa-i descopere pe iranienii ce traiau sub permanenta amenintare a arabilor.
Aceste calatorii, dar si mediul in care l-a crescut Javidan, vor duce la formarea lui ca lieder.






Inchei aici prima parte a incursiunii biografice si va invit sa urcati in cel mai inalt punct al fortaretei, mai bine zis cel mai inalt punct in care am reusit eu sa sui.
S-a lasat din nou ceața ... iar acest banal fenomen meteorologic a creat pe moment o atmosfera de mister si legenda.
Prapastiile din jur au fost umplute cu vălătuci de ceață pe care vântul molatic îi rostogolea ușor de-a lungul stâncilor.
La 2600 m altitudine cerul pare parcă ceva mai aproape ...

Nu am timp sa continui postarea despre Babak; va las insa in compania cuiva din secolul trecut.

.... ....


Povestea vietii lui Babak intra pe un nou fagas. In continuare vreau sa scot in evidenta un fapt care i-a schimbat in mod definitiv destinul.
In lupta dintre mentorul sau (Javidan) si Abu Emran - un rival ce controla o zona muntoasa adiacenta - Javidan este grav ranit. DUpa trei zile va muri.

Javidan avea o sotie mult mai tanara decat dansul, pe nume Banu, despre care s-a zis ca ar fi fost indragostita de Babak care, tanar chipes curajos si placut la vorba, atragea intotdeauna atentia femeilor asupra sa.
In limba persana "Banu" - cu accentul pe "u" - inseamna doamna, cu sensul de sotia unui domnitor sau acela de stapana casei, dar mai inseamna si titlu de respect acordat unei femei.
Banu, ca nume feminin, inseamna Doamnă sau Domniță.

Unele surse istorice ostile miscarii Khorramdinilor/Khorramitilor au lansat ipoteza ca de fapt Babak, mascat, a fost cel ce l-a ranit pe Javidan si ca de fapt el si cu Banu au pus la cale asasinarea lui Javidan.

Imediat dupa moartea lui Javidan, cel ce fusese conducatorul spiritual al comunitatii Khorramdinilor din regiune, tanara vaduva anunta ca spiritul lui Javidan a intrat in corpul lui Babak si de aceea dânsa il va lua de soț.
Ea le zice oamenilor ca in ultimele ore ale vietii Javidan ar fi marturisit ca dupa moartea fizica spiritul i se va elibera si va sălășui in trupul lui Babak si de aceea Babak trebuie sa fie recunoscut drept noul lider spiritual al comunitatii.

Lumea o crede ... si ... intr-o ceremonie religioasa fara fast Babak si Banu devin sot si sotie.
.... va deveni nu numai sotia lui Babak ci totodata tovarasa de arme si unul din cei mai importanti oameni ce s-au implicat in revolta Khoramilor (Khorramdinilor).





Din acest moment incepe ascensiunea militara, politica si spirituala a lui Babak.
In schimb eu incep sa cobor muntele, urmand firul celui de-al doilea drum de pe aceasta parte a versantului, bucurandu-ma de aerul cu miros de padure, de rugii de mure si de gusterii ce iesisera dupa hrana si foiau prin frunzisul de pe margine.

Acest topic a fost editat de exergy33: 5 Jun 2013, 12:54 PM

Cred ca e mai bine ca tot azi sa vorbesc despre ultimul episod al existentei lui Babak, episodul cel mai greu de povestit, pentru ca-mi sta ca o piatra pe inima.

Ajuns in fruntea comuntatii Babak cheama oamenii la arme pentru a-i respinge pe invadatorii arabi de pe tinutul Persiei.
Localnicii ce alcatuiau secta religioasa a Khorramdinilor/Khorramilor, intemeiata pe invataturile lui Mazdak, erau in mare parte tarani agricultori si pastori.
Babak vrea sa-i transforme in "oameni de arme", in luptatori capabili sa inspaimante ostile califilor.
Cei ce se opuneau poruncilor lui Babak erau izgoniti din zona.
Nu stiu cat de adevarate sunt sursele istorice de limba araba dar acolo se spune ca Babak si oamenii lui de incredere, pentru a face rost de banii necesari campaniilor militare, au atacat in repetate randuri caravanele de negustori, le-au jefuit, dupa care i-au omorat pe toti cu exceptia unuia din fiecare caravana - lasat in viata pentru a povesti celorlalti prin ce grozavii a trecut.

Inceputul revoltei Khorramilor e plasat pe axa timpului intre 816-817 dar miscarea atinge apogeul in timpul califatului lui Ma'mun - fiul califului Harun al Rashid al Bagdadului.
Pentru cei ce doresc detalii istorice argumentate recomand urmatorul link :
http://www.iranicaonline.org/articles/babak-korrami

Trecand peste insiruirea de evenimente vreau sa spun ca timp de aproape douazeci de ani Babak Khorramdin a facut legea in zona Azerbaijanului, zona impartita la ora actuala intre Iran (provinciile Azerbaijanul de Est cu capitala la Tabriz si Azerbaijanul de Vest cu capitala la Urumieh ) si Republica Azerbaijan (cu capitala la Baku).

Informatiile din acea perioada sunt foarte contradictorii si multe din ele in defavoarea lui Babak.
El e prezentat drept un fel de bandit la drumul mare care ii teroriza pe tarani si pastori pentru a-si face rost de provizii alimentare, un afemeiat ce organiza dese incursiuni in Armenia doar cu scopul de a rapi fete virgine in pragul adolescentei spre a-si potoli energia sexuala, un om crud ce nu ezita in a da ordine pentru ca oameni de incredere, la cea mai mica nesupunere, sa fie omorati.

Pe de alta parte dansul e descris drept un om deosebit de curajos, un bun strateg ce a stiut sa se foloseasca in actiunile armate de defileurile zonei si de clima aspra careia trupele invadatoare nu-i puteau face fata, totodata un bun diplomat si un om de onoare ... om de onoare in sensul ca intotdeauna si-a respectat promisiunile facute fata de alti comandanti sau demnitari din teritorile vecine.

In acest hatis de informatii contradictorii e foarte greu de stabilit punctul unde se sfarseste adevarul istoric si unde incepe fabulatia.

Sub presiunea fortelor militare arabe Babak se vede nevoit sa-i ceara ajutorul lui Theophil, imparatul Bizantului.
Se pare ca ostile trimise de imparat au ajuns prea tarziu la fortareata din Kaleybar.

Babak va fi tradat de Afshin, unul din ofiterii sai de incredere. Acest Afshin, fiul unui print din Samarkand, pentru a accede la putere, a acceptat propunerea arabilor ca in schimbul a 20 000 de dirhami sa-l captureze pe Babak si sa-l predea viu pe mana lor.
El a trecut la islam, luindu-si numele de Haydar, si a primit titlul de general in armata abbasida.

Dupa mai multe luni de lupte razlete prin munti, incoltit din toate partile, Babak ajunge sa se refugieze in Armenia, contand pe ajutorul lui Sahl Sambatean - printul provinciei Khachen.
Acesta insa il preda lui Afshin.
Tot atunci sunt prinsi si alti membri ai familiei, in jur de treizeci patruzeci de persoane.

In drum spre Baghdad, Babak ii cere fostului sau prieten o ultima favoare : aceea de a petrece o noapte in fortareata de la Kaleybar.
Dorinta ii este indeplinita. Babak va innopta pentru ultima oara in cetatea ce fusese intre timp cucerita de soldatii arabi.

Babak Khorramdin a fost dus la curtea califului in vederea executiei.
Mai intai i s-au taiat bratele, apoi ambele picioare. Surse istorice multiple confirma faptul ca in momentul in care i-a fost taiat primul brat, Babak si-a inmuiat fata in sangele cald pentru ca cei prezenti la executie, in special demnitarii arabi, sa nu-i vada chipul palid in chinurile mortii.

Trupul ciopartit, inca viu, a fost cusut intr-o piele de vita, cu coarnele vitei bagate in urechi. Apoi a fost agatat astfel incat coarnele sa-i strapunga timpanele si sa-i zdrobeasca cutia craniana.
Aceasta executie de o cruzime la limita bestialitatii s-a vrut a fi o demonstratie inspaimantatoare pentru cei ce s-ar fi incumetat ca in viitor sa se opuna califilor abbasizi si islamului sunnit.

Se spune ca dupa aceea, capul zdrobit al lui Babak a fost dus la Marea Caspica si expus public pentru a-i infricosa pe cei ce mai aveau totusi curajul sa lupte impotriva arabilor.
E vorba de o parte a locuitorilor provinciei Mazandaran (la acea data denumita Tabarestan ... adica "Tinutul Topoarelor" ) condusi de Maziar, prieten cu Babak.
Maziar nu facea parte din secta Khorramilor. El a fost un zoroastrian devotat cultului insa s-a raliat cu Babak intr-un efort comun de a tine piept invaziei arabilor.
Maziar va fi tradat de propriul frate, Kuhyar, si va fi dus la Bagdad in vederea executiei. Pentru a nu fi umilit in public, dupa cum aveau in plan arabii, Maziar s-a sinucis in inchisoare consumand otrava.
Deci amandoi au fost tradati de oameni in care aveau netarmurita incredere ....

Literatura araba orala e plina de povesti si cantece epice ce descriu executia lui Babak si triumful arabilor asupra "nelegiuitilor si paganilor de persani" carora arabii le spuneau agemi.
In limba araba Agem reprezinta un termen peiorativ pentru a-i desemna pe persani.

Ulterior fratele lui Babak a fost executat in acelasi fel.
In cele din urma femeile si copiii din familia lui Babak au fost eliberati insa barbatii au fost incarcerati pe viata.

Ostenii khorramdini capturati in cetatea Kaleybar au fost multi la numar. Sursele arabe indica cifra de 3309 persoane si nu ma indoiesc de faptul ca e corecta. Arabii excelau in astfel de evidente.

Desi initial Afshin, alias Haydar dupa convertirea la islam, a fost acoperit cu onoruri si rasplatit cu mari sume de bani si o centura batuta in nestemate, dupa o perioada de timp a fost contestat de ceilalti generali, arabi, invidiosi pe pozitia obtinuta de un iranian.
I s-a pus la indoiala credinta in islam si s-a afirmat ca cel ce si-a vandut o data increderea nu ar ezita sa o vanda si a doua oara daca i se va da ocazia si daca va fi rasplatit cu o suma pe masura.
In cele din urma Afshin a impartasit soarta prietenului pe care l-a tradat; la randul lui a fost executat din ordinul califului.

Khorramdinii raspanditi pe teritoriul Iranului au continuat o perioada de timp luptele ... in final insa au fost absorbiti in mod oarecum pasnic de catre iranienii islamizate care de nevoie au devenit musulmani sunniti.
Trecerea la shiism se va face mult mai tarziu, dupa aproximativ sapte secole, in timpul dinastiei safavide, dinastie despre care am vorbit foarte mult cu ocazia postarii amintirilor ultimei calatorii facute la Isfahan.






"Better to live for just a single day as a ruler than to live for forty years as an abject slave"
Babak Khorramdin

Acest topic a fost editat de exergy33: 5 Jun 2013, 08:59 PM

Am asa un chef de vacanta ! ... dar din pacate inca vreo trei saptamani, poate si mai mult, nu voi putea pleca nicaieri.
Profit de timpul liber ca sa citesc si sa fac dulceata. Am observat ca aceste doua actiuni se completeaza reciproc extrem de bine

Deci am un motiv in plus sa meditez pe marginea ideii de complementaritate si sa-mi demonstrez mie insami ca complementaritatea nu presupune in mod obligatoriu compatibilitate.

Cautand ceva am descoperit altceva ... asa cum se ni se intampla deseori.
Jurnalul de calatorie e mai vechi, anul 2007, dar l-am mentionat aici deoarece imi place felul detasat si nepartinitor in care autorul lui a descris zilele petrecute in Teheran

Intre timp lucrurile s-au schimbat destul de mult in Teheran, mai bine spus pe intreg teritoriul Iranului, in ceea ce priveste unele restrictii iar societatea, din ce in ce mai tanara datorita ritmului demografic, pur si simplu sfideaza canoanele religioase.
Faptul ca autorul a fost impresionat de parcurile si spatiile verzi din Teheran mi-a dat o idee. Ce-ar fi ca in continuare sa va plimb printr-un parc ?
O plimbare virtuala nu strica nimanui

De mai multe ori am spus ca Teheranul are multe parcuri, unele chiar foarte intinse, iar despre doua dintre acestea am povestit deja.
Parcul Saei/Sa'i e preferatul meu ... dar am postat si imagini din Parcul Laleh. Azi a venit la rand un alt parc celebru al Teheranului. Actuala lui denumire e Park Mellat insa trebuie sa precizez ca inainte de revolutia islamica din 1979 purta denumirea de Parcul Imperial (Shahanshahi in limba persana).


...


Acest parc a fost amenajat cu patruzeci si sapte de ani in urma (1965-66), in cea mai selecta zona din nordul Teheranului, la dorinta expresa a reginei Farah Diba, sotia shahului Mohammad Reza Pahlavi, care a insistat ca Teheranul sa aiba un parc de mari dimensiuni pentru clasa muncitoare in formare a capitalei iraniene.
Aceasta reprezinta o alta opera de-a ei pe langa celelalte pe care le-am trecut in revista deja : Muzeul Reza Abbasi (aici si aici ), Muzeul de Covoare, Muzeul de Arta Contemporana din Parcul Laleh, Muzeul de Ceramica si Sticlarie Abguineh, Muzeul de Istorie din orasul Khorramabad, etc


Intre timp parcul si-a redus din marea-i suprafata deoarece rechinii imobiliari au facut presiuni asupra primariei ca sa obtina autorizatie de constructie in aceasta zona in care pretul pe m2 creste in ritm exponential de la un an la altul.







Dar sa prezint cu lux de amanunte locatia parcului
La est se invecineaza cu Bulevardul Val-e Asr, cel mai lung bulevard al Teheranului. O mare portiune de traseu parcul e flancat de o esplanada lata de 15-20m, decorata cu fantani arteziene, arbori si ronduri de flori, traseu pe care l-am parcurs si eu in acea zi de sfarsit de martie a anului 2012. Pacat ca nu toti pomii infrunzisera. Dar cu toate astea sper sa va puteti imagina vegetatia luxurianta din timpul verii.

La vest se gaseste amplasat Complexul Sportiv Enghelab unde functioneaza un modern club de golf.
In partea de sud se intinde pe o mare suprafata Complexul Expozitional International, locul unde se desfasoara cele mai multe targuri si expozitii internationale. Tot in partea sudica se poate accede pe Nyaiesh Express Way.


... ...


In partea de nord se poate zari lantul muntos Alborz (cu varful Damavand inalt de peste 5600 m), inzapezit pe timp de vara, dar si cladirile Radio-Televiziunii. Turnuri de emisie si receptie se zaresc printre ramurile golase ale copacilor.

Ramane ca in postarile urmatoare sa adaug imagini din interiorul parcului si sa punctez in treacat cateva din punctele de atractie.

Acest topic a fost editat de exergy33: 20 Jun 2013, 05:27 PM

...

Uitasem sa spun ca in traducere "Park Mellat" inseamna Parcul Poporului sau Parcul Natiunii.
Revin cu inca doua imagini de pe traseul exterior parcului dar paralel cu acesta. Linia de demarcatie o reprezinta acel zid din piatra, pictat pe o portiune, pe care l-am surprins in foto2.

Ceea ce mi-a placut pe portiunea pe care am parcurs-o pe jos, cred ca mai bine de un kilometru, a fost aliniamentul perfect al rondurilor cu flori. Acea pata alburie din fundal e de fapt apa fantanii arteziene din postarea precedenta



Mie Parcul Mellat imi aduce mereu aminte de Herestrau, desi nu am remarcat sa existe asemanari, cu exceptia faptului ca ambele parcuri au lacuri
Cred ca mai degraba e vorba de o stare. Sau poate ca subconstietul a gasit niste puncte comune mai subtile pe care deocamdata nu le constientizez.

... ... ...

Incet incet am ajuns la una din intrarile parcului. Sculptura aceasta din bronz probabil ca reprezinta niste flori stilizate, mie insa mi se par niste trambite ce vestesc rasaritul soarelui ... chiar asa le-am botezat : Trâmbițele Soarelui

Parcul Mellat are mai multe statui si sculpturi, busturi ale unor personalitati din cultura si istoria Iranului, dar si locuri de joaca in culori vesele.
Tot la intrarea in parc se poate vedea o sculptura metalica moderna ce pare a fi un bidiviu ... sau ma rog, un patruped fara cap.
Grupul de baieti mi-a cazut in imagine fara sa-mi dau seama. E vorba de un grup de muncitori afgani care au profitat de No Ruz pentru a se plimba. Cu ei, dar si cu alte grupuri de afgani, ne-am intalnit de mai multe ori pe aleile parcului.
Soarta lor nu e tocmai dintre cele mai roz. Vreau sa zic ca muncitorii afgani au ridicat cea mai mare parte a cladirilor ultramoderne din Teheran.
Platiti cu bani mai putini decat muncitorii de cetatenie iraniana, dar lucrand cu patru cinci ore mai mult decat acestia, afganii sunt multumiti ca au putut evada din Afganistanul controlat pe atunci de talibani si ca statul iranian le-a dat drept de sedere si munca.
Peste trei milioane de afgani traiesc legal sau ilegal in Iran.





Baietii din imagine sunt probabil copiii afganilor veniti cu ani in urma in Iran. Statul iranian i-a obligat sa faca macar cele cinci clase elementare, atat pe fete cat si pe baieti, iar afganilor care nu si-au trimis copiii la scoala le-au suspendat dreptul de munca.

Munca in constructii e foarte dificila, si cu mult mai dificila intr-o zona calda in care temperaturile pe timp de trei patru luni oscileaza in jurul a 40 C, la care se adauga un indice ridicat de poluare.
De multe ori am vazut muncitori afgani pe schele si ceea ce mi-a atras mereu atentia a fost varsta lor. Cei mai multi erau inca copii. Cu indulgenta le-as fi dat saisprezece ani. Printre cei ce munceau am vazut si baieti care, dupa pararea mea, nici doisprezece ani nu aveau.

Poate ca va veti intreba de ce a permis statul iranian infuzia mare de afgani. Oare din motive umanitare? Pentru ca politica sa externa era indreptata impotriva talibanilor ?
N-as zice.
Parerea mea e ca statul iranian, dar si firmele particulare, au avut nevoie de forta de munca ieftina in constructii.
Muncitorii din constructii sunt in mare majoritate fie afgani fie turci azeri iranieni. Inainte de exodul afganilor cele mai grele munci in Iran erau efectuate de iranienii de origine turcica.
Zidari si fierari betonisti persani sau kurzi nu se prea intalnesc.
Muncitorii persani, atunci cand ii gasesti pe vreun santier, nu lucreaza pe schele. Ei sunt de obicei sefi de echipa sau supraveghetori.
Alte lucrari ce necesita un grad ridicat de specializare, si deci platite mult mai bine, sunt executate de persani. Exemple : instalatiile termice, electrice, telefonie si gaz, mozaicurile, gresia, faianta, montarea lifturilor, etc

Desi afganii de azi stabiliti in Iran nu se compara cu cei din urma cu zece doisprezece ani, deoarece au evoluat simtitor, totusi ei constituie segmentul paria al societatii iraniene si asta in primul rand datorita unei mediatizari tendentioase si discriminatorii.
Afganii au fost prezentati in mass media, ba chiar si in literatura sau cinematografia iraniana, drept elemente cu grad mare de infractionalitate, murdari, retrograzi si saraci cu duhul.
Interesant ca statisticele in ceea ce priveste diverse tipuri de infractionalitate in randul afganilor nu demonstreaza faptul ca ei ar depasi indicii de infractionalitate ai cetatenilor iranieni ( analize efectuate pe baza esantionul standard de 1000 de locuitori).
Folclorul urban insa evolueaza in afara statisticilor si rapoartelor.

In cea de-a treia imagine il puteti vedea pe Amir Kabir, fost prim ministru si reformator al societatii, personaj important al epocii qajare despre care am povestit pe indelete in la est de Eden.


Ultima fotografie din postarea de azi nu are nimic special. Dupa cum se vede e vorba de niste arbori decorativi.
In momentul in care coboram pe alee, apropiindu-ma de locul cu pricina, am avut viziunea unei mese rotunde ... ca si cum copacii se stransesera acolo sa dezbata o chestiune importanta ce nu suferea amanare

Tocmai priviti una din atractiile Parcului Mellat din Teheran. Aceasta cladire sinuoasă a fost proiectata de Catherine Spiridonoff si Reza Daneshmir - ambii iranieni - si a fost inaugurata in 2009.
E cunoscuta sub numele de Cineplex desi pe fațadă am vazut ca scrie Cinema Gallery (cu litere persane).

Deci e vorba de un spatiu rezervat in exclusivitate artei cinematografice. Construita pe mai multe nivele ( va las sa le numarati singuri pe schita arhitecturala simplificata) cladirea adaposteste patru sali de cinema cu 300 de locuri fiecare, un salon de proiectie pentru public restrans, un centru video, o librarie, restaurant, coffee shop, cofetarie, birouri si mici saloane cu intrebuintari multiple.



Complexul a fost construit pe o fundatie de 6000 m2 iar suprafata tuturor etajelor depaseste 15 000 m2.
Pentru cei ce doresc mai multe detalii tehnice si arhitectonice am atasat un link.

Voi reveni cu imagini suplimentare

Acest topic a fost editat de exergy33: 25 Jun 2013, 04:23 PM

... ...


Cineplex ... revin cu alte imagini, facand economie de cuvinte, caci imaginile vorbesc mai convingator decat mine.
Cladirea avea un aer straniu, ca si cum ar fi fost parasita, iar lipsa vizitatorilor accentua stranietatea.





Orice lucru, oricat de straniu ar fi, are o explicatie logica. In cazul acesta explicatia e ultra-simpla : m-am plimbat prin parc pe 20 martie, deci cu o zi inainte de No Ruz (Anul Nou iranian), zi in care orice iranian care se respecta alearga pe ultima suta de metri a pregatirilor sau isi face ultimele cumparaturi, profitand si de reducerile de pret, pentru a intampina oaspetii si Noul An asa cum se cuvine.

In ciuda pustietatii, caci trebuie spus ca in zilele libere sau la asfintitul oricarei zile insorite parcul geme de lume, m-am simtit extrem de bine ... ba chiar am avut sentimentul ca m-as afla acasa

De cealalta parte a complexului Cineplex se zareste o constructie masiva placata cu sticla, asemanatoare unui imens ecran video, in care se reflecta constructiile inconjuratoare si muntii inzapeziti.
Am cautat un unghi potrivit pentru a o putea capta ... si dupa cum se vede a trebuit sa intru sub portiunea arcuita a cinematografului (foto2).
Respectiva cladire cu aspect de ecran apartine Ministerului Energiei. Unii "cunoscatori" au publicat imaginea peste hotare convinsi fiind ca e vorba de un institut destinat energiei nucleare.
Nici vorba de asa ceva !
Cladirile aferente institutelor si departamentelor ce au legatura cu energia atomica sunt mai multe la numar si sunt rasfirate in puncte diferite ale Teheranului, la Karaj, Bushehr, Isfahan, etc.

... ...


Dar si peretele de sticla al Cineplexului atrage atentia, mai ales noaptea, cand sunt puse in functiune luminile multicolore ce se schimba de la un minut la altul oferind privitorilor imaginea unui perete albastru, apoi mov, verde sau oranj ...

Pe aleile Parcului Mellat sunt presarate diverse statui si sculpturi. Cateva am reusit sa le fotografiez, altele nu mi-au iesit bine ... sau pe moment nu m-am gandit sa le imortalizez in pixeli deoarece nu constituie capodopere.
"Dragoste de mama/Eshq-e Madari" sau "Mama si copilul", desi e o statuie obisnuita, clasica as putea zice, iti ramane in memorie.

Intr-o iarna troienita, infundandu-ma in zapada din parc, am zarit in rond un obiect masiv - ulterior am aflat ca are inaltimea de trei metri - viscolit si acoperit de zapada. Nu se vedea ce reprezinta. Eu ma aflat la oarece distanta de rond si din cauza zapezii pana la genunchi am renuntat sa ma deplasez ca sa 'studiez' obiectul.
De la un trecator mai putin grabit si cu chef de vorba am aflat ca statuia a fost realizata de Hossein Gara-Guzlu, un sculptor iranian nu cine stie ce cunoscut.
Dupa nume trag concluzia ca artistul e de origine turco-azera ... daca nu gresesc cumva numele sau de familie inseamna "ochi negri"


... ...


Cu prima ocazie cand mi-am amintit de dansa am dat un search pe net. Deci acolo am vazut-o in premiera si am aflat ca a fost instalata in parc inainte de revolutia islamica.

Dupa o perioada, cand vremea se incalzise si copacii incepeau sa inmugureasca, mi-am propus sa merg din nou in Parcul Mellat.
Ghinion pe toata linia. In primul rand ca plimbarea mi-a luat cateva ore bune, caci nimerisem in trafic, in al doilea rand pentru ca am avut neplacuta surpriza sa vad rondul 'asediat' de cei de la spatiile verzi care plantau flori si amenajau zona. Statuia fusese acoperita cu o pasta speciala pentru a indeparta efectele poluarii.

Dupa vreun an sau doi am ajuns iarasi in Parcul Mellat. De data aceasta rondul era cum nu se poate mai bine ... curat, inconjurat de flori si arbori cu frunzele verzi ... verzi.
Am fotografiat-o din mai multe pozitii.
Nu-mi pot da seama de ce fotografiile au iesit asa de rau, caci nu modificasem setarea aparatului. M-am enervat si le-am sters.

Primavara trecuta pur si simplu am uitat sa ma abat de pe traseul pe care ne plimbam ca sa o fotografiez. Deci fotografiile din postarea aceasta le-am cules cu sarguinta de pe net.
Pentru cei interesati de sculpturile din Parcul Mellat atasez un link cu multe imagini.
http://ghiasi.org/2010/01/mellat-park/

Acest topic a fost editat de exergy33: 4 Jul 2013, 11:33 AM

Ca orice parc care se respecta, si Parcul Mellat din Teheran are locuri de joaca pentru copii. Ceea ce ma deranjeaza pe mine la parcurile din Teheran sunt tocmai aceste locuri de joaca identice, construite dupa acelasi tipic si folosind cam aceleasi module din plastic viu colorat. Cred ca le-au luat de la o singura firma producatoare
Am remarcat fenomenul nu doar la parcurile din capitala ci si la majoritatea parcurilor din alte orase prin care am trecut sau am stat mai multe zile.
O asa lipsa de imaginatie din partea celor care se ocupa de locurile de joaca mai rar am intalnit. Interesant ca in Iran exista un centru intitulat Markaz-e Parvareshe Fekrie Koodakan va Nojavanan (Centrul de Dezvoltare al Gandirii Copiilor si Adolescentilor) care, printre altele, se ocupa si cu proiectarea jocurilor, jucariilor si spatiilor de joaca/agrement specifice fiecarei trepte de varsta.

Spatiile de joaca din parcurile Laleh, Mellat si Sa'i/Saei mi se par atat de asemanatoare incat niciodata nu le-am putut identifica cu precizie in fotografiile publicate prin reviste.

... ...


Totusi aici am remarcat o instalatie ceva mai interesanta (foto 2) ... posibil sa fi existat si in alte parcuri dar sa nu o fi observat.
Trebuie sa marturisesc ca de abia primavara trecuta am descoperit o chestie.
Doream sa ajung pe partea cealalta pentru a fotografia de la o distanta mai mare Cineplexul, ori asta implica sa inconjur spatiul din foto2. Am vazut niste trepte care coborau exact pe terenul de joaca si mi-am zis sa-l traversez pentru a scurta drumul.
De abia cand am pus piciorul pe dalele colorate am realizat ca sunt confectionate dintr-un material cauciucat. Pana in acel moment, desi trecusem de foarte multe ori pe langa astfel de terenuri amenajate standard, nu am pasit printre palatele multicolore din plastic si toboganele din fiberglass.
Deci cat traieste omul invata !

Ma tenta sa sar pe ele si, profitand de faptul ca nu erau copii sa se uite amuzati la mine, le-am testat flexibilitatea.
Mi-am adus aminte de o intamplare petrecuta cu un an inainte, intamplare ce m-a facut sa zambesc. De fapt zambesc ori de cate ori mi-o amintesc.

Era o zi insorita de sfarsit de septembrie, in jur de opt dimineata, si noi trebuia sa mergem sa ne intalnim cu cineva pentru a ne ajuta sa rezolvam o problema. Un fel de audienta neoficiala.
Deci am renuntat la stilul sport si m-am imbracat ceva mai festiv ca de obicei - mantou din crep si pantofi cu toc - declarandu-ma multumita de tinuta.
Chiar la iesire, pe trotuarul proaspat spalat de ploaie, niste copii desenasera cu creta alba un sotron cam stramb.
Mergeam alaturi de sotul meu si discutam despre ce aveam de facut cand, dintr-un impuls dictat de cine stie ce parte ascunsa a creierului, m-am oprit o secunda in fata sotronului si apoi i-am parcurs toate casutele sarind exact ca in copilarie, cu bratele desfacute pentru a-mi asigura echilibrul pe un picior.
La vreo cativa metri mai incolo un cuplu care tocmai se indrepta spre o masina parcata la umbra s-a uitat in treacat la mine.

Sotul meu efectiv se blocase ... si nu am inteles de ce
Pot spune ca 'actiunea' mea nu numai ca l-a luat prin surprindere, l-a speriat chiar. Timbrul vocii i s-a schimbat si simteam un tremur, destul de perceptibil, chiar daca a incercat ulterior sa glumeasca pe seama mea spunand ca nu astepta ca o 'doamna' ca mine sa-si uite varsta si sa se comporte exact ca un copil de gradinita . Uite ca se mai intampla !

Degeaba a incercat sa ma faca sa-l cred ca i-a fost teama ca nu cumva sa-mi luxez glezna, foarte putin probabil sa se fi intamplat asa ceva deoarece tocurile pantofilor nu aveau mai mult de patru cinci centimetri, si in plus de asta nu am o greutate care sa-mi puna in pericol elanurile sportive intempestive, caci nu l-am crezut.

Totusi enigma a ramas nedezlegata dar am speculat ca ar putea fi vorba de o teama ascunsa in fata neprevazutului.

Salut copilul din tine.

@Erwin
Multumiri pentru galerie

S-a mai terminat un concediu ... si regasesc Hanul mai lancezit ca niciodata. Multi si-au luat zborul spre alte 'meleaguri virtuale' mai calde. Cativa au mai ramas; din cei ce au mai ramas putini se incumeta totusi sa scrie. Si ma rog de ce-ar face-o ?!
Ca sa scrii trebuie sa fii viu nu doar sa vietuiesti - asa ne spunea profu' nostru de literatura din liceu. De abia acum inteleg afirmatia dumnealui la justa ei valoare si-i inteleg pe cei ce au 'murit'.

Vara e aproape pe sfarsite. Diminetile din zona montana sunt impregnate deja de izul inconfundabil al toamnei. Lumina soarelui e mai astamparata in momentul rasaritului si, uneori, in departare, aud in surdina croncanit de ciori.
Astept Toamna cu emotia unei scolarite din clasa intai care nu stie cu cine va sta in banca in prima zi de scoala.

Anotimpul asta imi redeschide apetitul de scris si desi folosesc o tastatura electronica fiecare litera tastata imi reconstituie in auz hârșâitul penitei pe hartie

Un taram al povestilor...

Viața poartă în ea irealitatea vulnerabilă a visului. Nu există o graniță care să le separe.
Ele se intrepătrund cu lascivitatea pasului de tango, furia săbiei samuraiului, capriciile unei curtezane și candoarea gânguritului de copil.

Unora le ia întreaga viață pentru a atenua fiorul unei emoții, altora le e suficientă o singură noapte și o pilulă cu nume exotic.

Atunci cand gandul meu nu va mai fi poezie ... se va hrani cu ea.
Atunci cand in gandul meu nu va mai fi loc de poezie, eu voi pleca.

Daca mi-am pastrat la "rece" gandurile bune pentru zile negre, vorbele virtuale le-am lasat intr-o sala de asteptare si am ales sa traiesc uimirea sub soare si stele, oare am "murit"?
Ma bucur sa te citesc. Faci parte dintr-o realitate virtuala care aduce cu viata si toamnele incarcate de culori.

Frisky, pentru cei din lumea reala, cu care interactionezi la intervale oarecare de timp, esti vie. Insa pentru cei din spatiul virtual 'ai murit putin'.
Nu te speria. Nu esti singura. Multa lume 'a murit' la Han desi, destul de des, intra sa citeasca din putinul ce inca se mai scrie pe aici.

Cei ce nu-si mai impartasesc pe filele virtuale gandurile si impresiile, nu-si mai apara punctele de vedere in varii probleme, nu vin cu idei sau cu o vorba care sa aduca zambetul pe buze ... toti acestia intr-un fel sau altul au murit deoarece nu mai a(ve)m nici un semn de la dansii.
Da. Din cand in cand ma gandesc la ei si desi nu i-am vazut niciodata incerc sa-i materializez cumva prin prisma a ceea ce au scris candva.

Ma surprind gandindu-ma la cei ce scriau la Han si mai ales la felul in care scriau. Ma gandesc la schimburile spumante de replici, la ironii, la concursurile on line, ba chiar si la certurile iscate din cand in cand pe diverse subiecte ma gandesc ... ma gandesc la toate si regret lipsa acelui spirit viu ce constituia forta motrice a comunitatii care a fost candva Hanul

Acest topic a fost editat de exergy33: 28 Aug 2013, 11:34 AM

M-am gandit sa reiau firul celor 'o mie si una de nopti' cu o incursiune pe frontiera nord vestica a Iranului si sa va prezint una din cele mai vechi biserici armenesti, Biserica Sf. Stephanous din Julfa.

Julfa sau Jolfa (se pronunta Gioulfa ) reprezinta un minuscul orasel in apropierea râului Aras si totodata cel mai important punct de trecere terestra spre enclava Nakhchivan. Deci un orasel situat in Muntii Azerbaijanului si care cu secole in urma a fost populat de armeni prosperi ce i-au dus numele pana la Roma.

Negutatorii armeni din Jolfa, cunoscuti sub numele de Chiolfalino, sunt consemnati cu respect in documentele oraselor comerciale italiene.
Acesti armeni au populat orasul pana in timpul lui Shah Abbas care, intuind potentialul lor economic si creativ, i-a stramutat la Isfahan intr-o zona de pe malul râului Zayandeh Rud si le-a dat o cvazi-autonomie.

Ei au intemeiat acolo cartierul armenesc Noua Jolfa, au cladit catedrala Vank, si s-au implicat activ in viata orasului contribuind mult la dezvoltarea Isfahanului si transformarea lui in orasul de poveste descris in cele o mie si una de nopti.





Dar sa revin la biserica St.Stephanous despre care se crede ca a fost zidita initial in sec VIII AD si a fost extinsa ulterior (sec X-XI), fortificata si impodobita cu obiecte de cult de un deosebit rafinament artistic.

La ora actuala acest monument istoric a intrat in patrimoniul UNESCO. Cu ani in urma statul iranian a initiat o prima etapa de restaurare. Acum se finalizeaza cea de a doua etapa si, in ciuda schelelor si restauratorilor, li se permite turistilor sa o viziteze.

Pe mine m-a impresionat fațada, absolut superba, impodobita cu cele mai importante simboluri de cruci crestine, si jocul de culori al pietrelor utilizate in constructia ei.

Voi reveni cu detalii mai ales ca norocul mi-a surâs si am putut capta cateva fotografii onorabile

La prima ora a diminetii am pornit la drum. Biserica se afla la aproximativ 15 km de oras si e situata i intr-o zona stancoasa, greu accesibila pe vremuri, locatia contribuind si ca factor strategic in alegerea amplasamentului.
De o parte se intinde râul Aras, frontiera naturala intre Iran si fosta Uniune Sovietica, iar pe cealalta parte stanci din piatra ce deveneau rosiatice sub razele rasaritului de soare.

... ...

... ...



Din locul in care am parcat masina si poarta principala a bisericii am avut ceva de mers. Cred ca in jur de 1km, insa drumul, in ciuda treptelor din piatra si a pantei nu prea prietenoase, deoarece era umbrit de copaci inalti si solizi prin care razele soarelui se filtrau cu greutate, nu ni s-a parut dificil.
In plus de asta, din loc in loc, autoritatile au montat niste banci pentru cei ce au nevoie sa-si traga sufletul.

...


Urcand cateva sute de metri am vazut in lumina soarelui stancile de dincolo de granita. Biserica Jolfa se află situată chiar pe linia de frontiera.
Dar am abandonat privelistea deoarece zidurile masive din piatra, arcadele desprinse parca din legendele medievale si turnurile de paza ce le-am zarit prin frunzisul copacilor, mi s-au parut mult mai interesante.




Incet incet patrundeam intr-un spatiu răcoros in care auzeam susurul unei ape si in care timpul se oprise parca in loc.
Daca de dupa ziduri ar fi aparut brusc un luptator cruciat, sau un calugar cu gluga neagra trasa pe ochi, nu cred ca as fi reactionat cu surprindere.
Ei s-ar fi potrivit perfect acestui decor, nu eu cu aparatul foto la gât.

... ... ...

Incet incet am ajuns aproape de poarta principala a bisericii armenesti Saint Stephanous/Stepanus din Julfa dar inainte de a intra in incinta vreau sa va arat cateva 'exterioare' pe care le-am captat cu mare greutate, din cauza frunzisului si a unghiului nefavorabil, imagini pentru care m-am suit pe ciotul unui copac batran rupt sub povara anilor.





Spre marea mea surprindere am descoperit ca susurul apei nu era o halucinatie auditiva generata in parte de urcusul care-i inseta pe vizitatori . Am baut din apa aceea si mi s-a parut foarte usoara ... caci oricat beam nu ma saturam. Senzatia de sete a persistat si dupa ce am simtit ca nu mai am loc in stomac nici macar pentru un strop !

Tot inainte de a intra si de a prezenta arhitectura bisericii trebuie sa spun ca descoperirea unor oseminte ingropate sub altar a generat discutii foarte aprinse in mediul academic si in cel al prelatilor armeni care sustin, cu documente, ca ar putea fi vorba de osemintele Sf. Ioan Botezatorul.

Sunt sceptica in aceasta privinta, si nici nu am competenta necesara sa infirm spusele lor, insa nu pot trece mai departe fara sa amintesc ca toate bisericile foarte vechi din Iran ( St. Stephanous din Julfa, St. Thaddeus/Kara Klisa/Biserica Neagra din Maku, bisericile Nane Maryam si Sir/Seir din Urumiyeh ) poseda oseminte ... si multe povesti. Poate ca istoricii le vor descalci cu timpul.

Despre moastele Sf. Iosif din Arimateea am pomenit mai demult aici.


Daca vreun cititor ratacit prin acest jurnal ( )doreste sa vada alte biserici din Iran, il trimit la urmatoarele adrese:

Catedrala Vank din Isfahan (armeneasca)
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=699464

Biserica Beit-ul Lahm (Betheleem) din Isfahan (armeneasca)
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=699464

Biserica Maryam-e Moqqadas din Isfahan (armeneasca)
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=707033

Biserica Seir din Urumieh (assyriana)
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=553706

Biserica Mart Maryam din Urumieh (assyriana)
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=687525



Pentru amatorii de speculatii, legende si adevaruri istorice inserez acest articol.

N-am cuvinte.

... ... ...


Iata ca am ajuns in incinta Bisericii St. Stephanous/Stepanus din Jolfa. Localnicii o denumesc Klisa-e Darre Sham sau Klisa-e San Stepanos.
Cateva elemente arhitecturale si decorative atrag atentia. Enumar doar cateva acum , descoperite personal, dar dupa ce ma voi documenta mai bine voi reveni cu detalii.

Deci pot spune ce mi-a atras atentia : turnul dantelat de forma unei elegante umbrele, fatada cladirii propriu zise construita din placi din piatra de diverse culori ce ma duc cu gandul la quilturi sau cuverturile 'patched' , crucile decorative cu varii forme geometrice, ingerii si personajele redate in partea superioara a turnului ... plus strania senzatie ca am fost teleportata in epoca cruciatilor







Azi ma voi ocupa de turn.
De remarcat cele douasprezece falduri ale acoperisului de tip umbrela, cele douasprezece arcade sau ogive filigranate de pe zidul in care sunt pozitionate douasprezece chipuri masculine (basorelief ) ... nu cred sa fie vorba de cei 12 ucenici, mai degraba 12 patriarhi ai bisericii armene ... dar si ingerii plasati pe axele de intersectie ale ogivelor.
Au o fizionomie aparte care imi provoaca o senzatie ciudata, de disconfort ... fețe bucalate, ochi bulbucați si parul aranjat ca o peruca din sec XVII - XVIII

Acesti ingeri sunt redati in stilul caracteristic iconografiei armenilor. In postarea dedicata catedralei Vank din Isfahan am introdus cateva picturi bisericesti in care apar ingeri.







Daca doriti sa analizati detaliile dati click pe imaginile de la inceputul postarii.
Tot pe zidul turnului se ramarca crucile decorative plasate imediat sub 'faldurile' umbrelei acoperisului. Deci e vorba de douasprezece cruci, fiecare cu o forma geometrica proprie, irepetabila ...

Despre motivele decorative cruciforme ma voi ocupa, sper, in postul urmator.

PS. Am senzatia ca Hanul e virusat caci de trei ori consecutiv, fara nici un motiv anume, mi s-a inchis computerul si a pornit din nou ( ca si cum cineva i-ar fi dat Restart).
In final am obervat ca forma grafica a ecranului de Shut Down a fost modificata ... si asta imi da de gandit.

Acest topic a fost editat de exergy33: 4 Sep 2013, 01:34 PM

Eu nu vad imaginile, sa nu fie ceva pe site-ul unde-ti ti fotografiile.

P.S. Acum se vad.

Acest topic a fost editat de Marduk: 4 Sep 2013, 03:35 PM

Este adevarat ca are preponderant aspect de fortareata. Daca nu m-ai fi atentionat, nici prin gand nu mi-ar fi dat ca este vorba despre o biserica.

Da, e o biserica fortificata. Fortificatiile le voi trece in revista spre finalul reportajului





Deci sa incep sa prezint crucile ce impodobesc fatada bisericii St.Stepanus din Jolfa. Am identificat mai multe simboluri cruciforme, toate foarte migaloase, cu un design elegant si bine proportionat.
Am cautat sa le identific cu ajutorul informatiilor stranse de pe Wikipedia.



Armenii au o cruce specifica, denumita khachkar, cu care isi decoreaza pietrele funerare.
Pe zidul bisericii am descoperit crucea occitana, noua cruce coptica, crucea cu trifoi, crucea apostolilor ... si chiar cruci 'in noduri' de inspiratie celtica.

... ... ...

Azi vi le prezint doar pe acestea patru. Data viitoare voi continua cu altele dar si cu o serie de simboluri ciudate descoperite pe fatada si care, in opinia mea de persoana neavizata in simbolistica insemnelor religioase, nu prea cred sa aiba de-a face prea mult cu biserica.
Dar s-ar putea sa ma insel ...

Nu e virusat hanul. Computerul tău are un mic bai. Se încălzește tare? Poate trebuie curățat radiatorul și ventilatorul.

Nu Erwin, laptopul nu se incalzeste in timp ce-l folosesc dar in mod sigur a fost virusat. Poate ca nu de la Han, cum am avut eu impresia, dar a fost virusat si mi-a luat cateva ore sa-l pun la punct

Reiau seria de simboluri decorative inceputa aici si va invit din nou sa priviti cu atentie zidurile bisericii Darre Sham (St. Stephanus).

Pentru ca mi-a ramas ceva timp liber, ma grabesc sa postez restul imaginilor pe care am reusit sa le captez la Jolfa. In acele momente nu mi-a trecut prin cap ideea ca modul de reprezentare al crucilor poate constitui un subiect atat de interesant ... si nici nu m-am gandit la multitudinea de posibile reprezentari vizuale, fiecare reprezentare avand in spate o adevarata poveste






Chiar am impresia ca privesc niste bijuterii slefuite in piatra si pot foarte usor sa mi le inchipui sub forma de medalioane, pandantive sau amulete din argint ( a se vedea si cele de pe pagina precedenta).


... ...




... ...

Dar crucile nu reprezinta singurele elemente decorative. Coloanele de tip basorelief, arcadele, impletiturile simple sau cele filigranate, si in primul rand peretele usii principale, constituie fiecare in parte un amplu subiect de cercetare si discutie.

********


In final am ajuns la imaginea care m-a intrigat cel mai mult si mai mult
M-a intrigat pentru ca nu-i gasesc conotatii sau radacini religioase, dar mai ales datorita faptului ca sunt incapabila sa interpretez simbolurile slefuite in piatra dura.





La o analiza atenta pot fi trecute in revista urmatoarele reprezentari zoomorfe:

- un taur (sau vaca) sus in partea stanga
- o bufnita (sau uliu) sus in partea dreapta
- doi pesti in partea stanga (mijlocul dreptunghiului)
- un sarpe in partea dreapta, fata in fata cu pestii (m-am documentat putin despre semnificatia pestilor in crestinism, mai bine zis in simbolistica crestina, dar nu sunt convinsa ca in acest context ar avea aceleasi semnificatii)
- niste patrupede pe care nu am reusit sa le identific - in partea de jos - si care la o prima analiza mi se par a fi ursi ... desi unul are coada cam lunga pentru a fi Mos Martin

Urmatoarea imagine nu-mi apartine, am gasit-o pe net si am inclus-o in aceasta postare datorita claritatii detaliilor.







Cred ca am nevoie de o mana de ajutor pentru a ma lamuri sau a descoperi un fir director in analiza si interpretarea semnificatiilor acestor imagini.
... sa nu fie oare simboluri religioase? Masonice poate ?!

Schimband registrul, de la simbolistica la estetica, remarc cu incantare precizia chirurgicala a chenarului dreptunghiular alcatuit prin repetitia grafica a acelui simbol innodat care, chiar de la primul contact vizual, m-a dus cu gandul la celti.




...