Cred ca a venit timpul sa fac o cura de dezintoxicare de aur .
Ar fi pacat sa prezint doar exponatele din metale nobile si sa le las deoparte pe celelalte, mai ales ca, asa cum va veti convinge pe parcurs, exponatele din fier sau bronz au un grad mare de originalitate.



arma din fier, circa 1400-1000 ien, vestul Iranului

Oare ce-a fost in mintea celui ce a mesterit aceasta arma care seamana cu o toporisca?
Decorand-o artistic, si trebuie sa recunosc ca-mi place mult omuletul urmarit la randul sau de o sageata ucigasa, s-a gandit oare ca schilodirea sau omorarea dusmanului va capata alte valente?

... sau e vorba de sadism?
Sau poate e vorba de inclinatia pentru frumos a oamenilor acelor timpuri? N-ar fi de mirare ca si instrumentele de tortura ale epocii, in mod sigur ca existau unele, sa fi fost atent gravate, cizelate, decorate.

Greu de tras o concluzie.

Am admirat dinamica arcasului, felul in care a fost redat, in linii simple si expresive, dar si ideea in sine ...
Mi se pare o reprezentare moderna, in cel mai riguros sens al cuvantului.


foto 10 (click pentru a vedea in detaliu)

Acest topic a fost editat de exergy33: 6 Feb 2012, 10:38 AM

bronz Lorestan/Luristan/Lurestan, mil I ien

Bronzurile de Lorestan ... poate ca ati auzit de ele.
In orice caz, Muzeul Reza Abbasi din Teheran detine cateva exponate foarte bine conservate.
Pentru a exemplifica am ales o capra salbatica inaripata ... de o frumusete salbatica.


foto11


Termenul "bronz din/de Lorestan" a fost atribuit in exclusivitate obiectelor din bronz din perioada anilor 1000 - 550 ien (idH) descoperite pe teritoriul provinciilor Lorestan/Luristan, Kermanshah si Hamedan (in zona de vecinatate cu primele doua provincii mentionate).
Bronzurile mai vechi descoperite in acest areal apartin culturilor mesopotamiene, neariene.

Nu e nevoie de experti cu ochiul bine format caci bronzurile de Luristan pot fi identificate cu usurinta de orice novice.
Cea mai mare parte a lor au un design extrem de usor de recunoscut. Problema e ca, inca de pe la sfarsitul anilor 1800, au inceput sa apara pe piata obiectelor de arta 'bronzuri' contrafacute ... contrafacute de iranieni si vandute pe bani frumosi colectionarilor.
In ultima perioada cateva muzee americane au anuntat ca asa zisele bronzuri de Lorestan pe care le aveau in colectie de decenii, unele cumparate inca din perioada interbelica, reprezinta de fapt falsuri contrafacute cu mare 'arta'.

Dar sa ma intorc la piesele originale ce pot fi vazute 'la ele acasa'.

Arme, idoli, opaite, amulete, obiecte decorative sau cu intrebuintari neidentificate, mai mari sau mai mici, stau cuminti in vitrinele muzeelor din toate orasele Iranului.
Obiectele din muzeele oraselor mici nu cred sa fi aparut pe internet sau prin albumele de arta editate in vest.

Avand ca elemente decorative pe cele inspirate din fauna locala, dar si animale si pasari fantastice, sau axate pe reprezentari umane in stilul statuilor lui Amedeo Modigliani , alteori vadind asemanari cu extraterstrii din filmele science-fiction, obiectele acestea de bronz atrag vizitatorii ca un magnet.

Ceea ce incanta e armonia geometrica, fie ca se respecta simetria, fie ca artistul renunta la simetrie in favoarea unor compozitii complicate ce ar declansa in mod justificat invidia sculptorilor contemporani ramasi in pana de idei.

Bronzul acesta clasic pe care l-am introdus in postarea de azi m-a facut sa meditez pe marginea unei idei.

Capra salbatica nu a fost trasata cu carbunele pe hartie ... a fost lucrata in metal.
Ma gandeam la volumul de munca, la numarul orelor de lucru, la acuratetea reprezentarii, la latura artistica, la mesajul obiectului ...
Cata maiestrie si rabdare au avut cei ce au facut asemenea piese si cat de dificila trebuie sa fi fost munca lor in conditiile si cu tehnologia metalurgica de la acea data!

... ma mai gandeam si la noi cei de azi, crescuti in era nylonului, celofanului, PVC-ului si PET-urilor ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 9 Feb 2012, 09:30 AM

Imi amintesc de una din primele mele calatorii prin Iran, prin tinutul de poveste al Gorganului, tinut impadurit strajuit de stanci cu o alura severa si brazdat de cascade spumoase, dantelate ...

Era in vara lui '95. Aveam un chef nebun de a calatori in lung si-n lat, fara vreun traseu dinainte stabilit, fara griji cotidiene si fara prea mari pretentii in ceea ce priveste mijloacele de transport.

Autocarul oprise la un popas chiar langa un loc zidit in munte din care tasnea apa rece a unui izvor.
De jur imprejur doar stanci si padure ... si un miros placut de vegetatie incinsa de soare si flori de camp.
Lumea s-a grabit sa-si umple sticlele si termosurile cu apa rece.

Am zarit o cararuie ce se afunda in padure. Cativa bolovani mari o strajuiau, probabil pentru a marca locul, a-l face cumva vizibil pentru cei ce treceau cu masinile pe sosea.

De curiozitate am facut cativa pasi incitata si de mirosul de zmeura ce plutea in aer.
Trecusem de bolovani si ma apropiam de o cotitura blocata partial de un copac cazut si cateva cioturi.
M-am apropiat cu senzatia ca cineva ma urmareste ... ca cineva se uita la mine. Fosnetul din apropiere nu mi se parea a fi produs de vant.
Mi-am incordat auzul si am avut impresia ca aud respiratia cuiva.

Prostii, mi-am zis in gand. Probabil ca e de vina caldura. Am dat sa ma intorc.
Dar n-am apucat sa ma rasucesc pe calcaie cand in fata mea, in toata splendoarea ei, a aparut o capra salbatica

Bine ca nu-i vreun lup, tigru, pantera sau pisica salbatica, am zis usurata, caci lei de multa vreme nu mai exista in Iran.

Nu era pentru prima oara cand vedeam o capra salbatica in mediul ei natural. Si-n Romania vazusem. Dar capra asta era foarte speciala ... si nu exagerez deloc.

Avea niste coarne cum n-am mai vazut, zimtate, rasucite de doua ori, ca o cochilie de melc. Ceea ce intriga cu adevarat era faptul ca virfurile coarnelor faceau un unghi de 90 de grade cu partea rasucita iar pleoapele erau tivite de gene lungi, rimelate parca.

Ochii erau atat de expresivi, de feminini, incat am avut impulsul sa-i vorbesc ca unei fiinte umane .
Am inchis si am deschis de cateva ori ochii, spre a ma convinge ca nu am vedenii, apoi m-am apropiat la doi pasi de ea.

Capra nu s-a clintit din loc. Se pare ca era obisnuita cu turistii si alpinistii.
De la mica distanta am privit-o iarasi. Mi se parea din ce in ce mai ireala.

Cineva in spatele meu strigase in persana. Nu era sotul meu, caci noi intotdeauna vorbim in romana.
Am intors capul si l-am zarit pe unul din tipii din autocar. Isi agita caraghios mainile, si isi incrunta spancenele stufoase, dandu-mi de inteles ce periculoase pot fi caprele salbatice.

Chiar si lupii se tem de ele si nu o data au fost gasiti lupi cu burta perforata de coarnele lor ascutite.
Iar aici lupi exista cu duiumul, caci, sa nu uit sa spun, numele provinciei Gorgan vine de la "gorg" - cuvant ce in limba persana moderna inseamna lup.
In timpul regelui Darius cel Mare tinutul se numea Verkana, nume derivat din "verk" care in dialectele vechi iranice insemna lup.

Gorgan, Verkana ... Tinutul Lupilor, sau Hyrcania - cum l-a consemnat Herodot. In acele vremuri Marea Caspica era cunoscuta sub numele de Marea Hyrcaniei.

Cu timpul, vizitand muzee si muzee, am inteles de ce oamenii din vechime au reprezentat-o atat de frumos ... pentru ca, indiferent de regii epocilor, ea era Regina Muntilor.

Acest topic a fost editat de exergy33: 10 Feb 2012, 07:09 PM

Ca sa raman in perimetrul ideii de mai sus postez alte artefacte inspirate de caprine ...

Cele trei piese pe care tocmai le priviti constituie de fapt un asa zis ansamblu decorativ. Ghida de la etajul de istorie antica spunea ca respectivele 'decoratiuni' erau cusute pe hainele unor ahemenizi de vaza, cel mai probabil mebrii familiei regale.
Dupa explicatiile date de dansa, desi am inteles perfect ca 'briz-brizurile' astea se coseau pe vesmantul ce acoperea pieptul purtatorului (de sex barbatesc ), nu stiu de ce le tot vizualizam cusute pe mantie ... adica pe spate.
Acum tot asa le vad. Nici sa ma pici cu ceara nu mi le pot imagina cusute pe piept .



decoratii din aur pentru vesminte, sec V ien, perioada ahemenida

Tot ghida ne spunea ca e foarte probabil ca astfel de obiecte, in semn de respect si pretuire, sa fi fost daruite oaspetilor straini de seama sositi cu diverse treburi in imperiul persan.

Cealalta piesa, un rhyton (vas de ceremonie) din aur confectionat de mesterii aceleasi glorioase perioade ahemenide, incanta prin stilizarea fara cusur.


...
foto12 .............................................................. foto13


Vasele de ceremonie din timpul dinastiei parthe/arsacide au cu totul alta forma, supla, mult alungita pe orizontala, si de aceea e foarte usor de facut distinctie intre rhytoanele acestor doua perioade istorice.

In timp ce vizitam salonul de caligrafie al Muzeului Reza Abbasi mi s-a facut o foame teribila. Privind retrospectiv constat ca de multe ori in timp ce vizitam muzee si palate mi s-a deschis in mod brusc apetitul. Are si arta binefacerile ei.

I-am propus sotului meu ca dupa aceea sa mergem sa mancam la Che Guevara - un vechi restaurant cu meniuri din bucataria sud-americana.
El a primit cu entuziasm propunerea spunand ca in sfarsit m-am gandit si eu la un lucru serios .

Am intrat prima oara la Che Guevara din curiozitate. Se intampla cam cu vreo 12-13 ani in urma. Mi se parea nefiresc ca in plin centrul Teheranului, pe bulevardul Vali-e Asr (fost Pahlavi) sa existe un restaurant care sa poarte numele unui revolutionar marxist, stiut fiind faptul ca si pe timpul sahului, si dupa revolutia islamica, memmbrii marcanti ai partidelor comuniste erau inchisi cu anii si, deseori, executati.
Dar Che Guevara s-a dovedit a fi un personaj bine implantat in societatea islamica iraniana.
Cu timpul i-am descoperit profilul, reprodus in maniera lui Andy Warhol, pe copertile mai multor carti, pe postere lipite discret prin parcuri, imprimat pe tricouri sau tatuat pe bratele tinerilor.
Ma miram ca guvernul iranian facuse o exceptie pentru acest controversat lieder, simbol al revolutionarilor latino-americani.

Dupa cum spuneam, intrasem in restaurant manata de curiozitate.
Nimic deosebit la prima vedere. Localul fusese deschis cu multe decenii in urma, cam pe la sfarsitul anilor '60 cred.
Vechimea era evidenta. Mobilierul din lemn negru, usor demodat, dar denotand rafinament, veiozele de pe masa - niste piese Lalique presupun veritabile, uzatele covoare orientale in tonuri de crem si nuante de zahar ars, dar alese cu mult gust, sau cel putin pe gustul meu , m-au cucerit din prima.
Meniurile tiparite fusesera introduse in coperti legate in piele ce mirosea usor a vanilie si cafea proaspat rasnita.

Am consultat meniul si am ramas mirata sa vad ca fusese tiparit in doua limbi : spaniola si germana.
Mi-am dat seama ca tineam in mana meniul original, de pe timpul sahului, caci bauturile alcoolice erau incluse ... dar nu ma puteam dumiri deloc de ce nu exista o rubrica in persana.
Probabil ca pe vremea aceea, inainte de revolutie, clientii restaurantului erau formati din turisti straini.
Bine, dar daca era asa, de ce nu fusese prevazuta si o varianta a meniului in limba franceza, limba straina cea mai utilizata in acea perioada ?
Ma indoiam de faptul ca turistii ce luau masa aici sa fi fost in exclusivitate germani, latino-americani si spanioli.

Dar de ce germana?
Meniu in limba germana intr-un restaurant cu bucatarie sud-americana ... ?!?!?

Aparent studiam mancarurile de pe lista dar de fapt eram cu gandurile duse. Sotul meu comandase piept de pui in sos de rom si trestie de zahar iar chelnerul foarte tanar astepta politicos sa preia cealalta jumatate de comanda.

Am ales la intamplare ceva si i-am zis ca inainte de masa sa-mi aduca o cafea mare, amara, facuta la filtru.

Sorbeam cafeaua fierbinte indulcind-o cu excelenta ciocolata "de casa" pusa pe farfurioara de alaturi.

Imi vedeam chipul reflectat de oglinzile grele, in ape involburate, ce impodobeau de jur imprejur peretii. Sentimentul ciudat ca ma desprind de lume, de realitate, s-a facut simtit ca o usoara impunsatura de ac. O detasare profunda, dar in acelasi timp periculoasa, incepea sa puna stapanire pe mine.
Atmosfera era placuta, linistitoare, racoroasa in contrast cu zapuseala de afara, parfumata discret de arome binecunoscute ... cafea, cacao, vanilie, rom, dar si de unele noi, din care remarcam ceva asemanator cu mirosul de salcie inverzita.

Incaperile poarta incarcatura celor ce le-au locuit, spunea un personaj dintr-un roman citit de curand.
Inclinam sa-i dau dreptate.
Mi-am cautat din nou chipul in volbura oglinzilor. In apa lor argintata mi-am regasit profilul bronzat incadrat de parul decolorat de soare.

Incercam sa-mi adun gandurile. In surdina auzeam ritmuri de rumba si vocea sotului ce-mi povestea ceva, nu stiu ce, caci mi-era imposibil sa-l urmaresc.
Somnul ma atragea in mrejele lui dar ii rezistam eroic.

La un moment dat muzica a incetat. Mirata am descoperit scaunul gol din fata. Probabil ca sotul meu imi spusese ca pleaca cateva minute undeva. Oricum, nu fusesem atenta.

Alte ritmuri, de data aceasta de tango, au invadat semiobscuritatea restaurantului.
Privirea mi-a ramas tinta pe oglinda laterala.
Undeva in adancul ei cenusiu-verzui o femeie frumoasa, cu parul blond aranjat intr-un coc sofisticat, purtand o rochie de matase grena, dansa cu un domn intre doua varste. Nu-i vedeam fata, doar spatele, parul grizonat si sacoul gri, impecabil croit.

Imaginatia imi joaca feste, mi-am zis in gand si am inchis pentru o secunda ochii. I-am deschis din nou.
Personajele dansau in continuare. Pe fundalul muzical incepusesra sa se suprapuna voci, susoteli, rasete, clinchete de tacamuri si pahare.
Aveam senzatia ca deslusesc cuvinte desperecheate si franturi de conversatie ... erau in germana !

Asta-i prea de tot, am zis in gand perfect constienta de locul unde ma aflu.
Faza asta se cheama halucinatie auditiva si-i cazul sa consult un medic ! S-ar putea sa fie din cauza caldurii. Prea umblu mult pe afara iar 40 de grade Celsius reprezinta o temperatura ce te face s-o iei razna, am decretat convinsa de adevarul spuselor.
Ba chiar incepeam sa simt o usoara durere de cap, ca si cum o palarie prea mica mi-ar fi strans fruntea.

Am mai baut cateva guri din savuroasa cafea ce-si pastrase fierbinteala in ceasca simpla din portelan alb.

Glasurile, rasetele, susotelile s-au accentau iarasi. Pentru cateva clipe fusesem convinsa ca totul incetase.
Tangoul languros nu se mai sfarsea. Privirea mi-a fost atrasa de oglinda din dreapta.
Frumoasa blonda era acolo. Dansa!

"Heil" am auzit clar o voce. In apropierea mea nu era absolut nimeni. Noi eram singurii clienti ai restaurantului.
Mai multe voci au raspuns la comanda : Heil.
Cuvantul vibra straniu amplificandu-se in intensitate ...
Involuntar am soptit : Heil Hitler.
In acea fractiune de secunda am inteles.

Meniul in germana fusese destinat in mod exclusiv turistilor latino-americani de origine germana si descendentilor lor, sau mai bine spus fusese destinat nemtilor ce se refugiasera in America de Sud dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Era vorba de nemtii care, intr-un fel sau altul, faceau parte din structurile puterii hitleriste sau cei care fusesera implicati in actiuni importante.

Nu ma indoiam de faptul ca prin anii '60 - '70, si chiar si dupa aceea, la restaurantul Che Guevara din Teheran isi dadusera intalnire 'indizerabilii'...
Cei ce propavaduiau existenta rasei ariene s-au intalnit frecvent in Iran, in spatiul denumit de dansii "matca arienilor"!
Ineditul descoperirii imi alungase definitiv somnolenta.
Trebuia sa gandesc sistematic. Ma interesa aspectul.

Daca peretii ar putea sa povesteasca ...

(va urma)

Acest topic a fost editat de exergy33: 17 Feb 2012, 07:26 PM

Daca peretii ar putea vorbi am afla multe adevaruri.

Incercam sa-mi inchipui atmosfera restaurantului inainte de revolutie, personajele care l-au frecventat, cadrul discutiilor, secretele - politice sau de natura sentimentala, acel 'vivre' pe care nu-l puteam regasi nicaieri in momentul de fata.

Sotul meu se intorsese tinand in brate o punga mare din hartie colorata. Era insotit de un barbat in varsta, cu o tinuta sobra, militaroasa, imbracat intr-un costum de culoare inchisa ( ... cum de rezista pe canicula de-afara? ), cu o privire ca de laser, in ciuda culorii incerte a ochilor.

In fuga am reusit sa citesc adresa de punga ... era a unui magazin din apropiere specializat in fructe confiate si alte zaharicale. Deci iesise din restaurant!
Cu gandurile inca imprastiate n-am reusit sa inteleg cine-i persoana ce-l insotea, desi se facusera prezentarile de rigoare.
Era proprietarul resturantului, sau directorul lui, sau o ruda apropiata de-a proprietarul ... sau cam asa ceva.
N-am intrebat si nici nu cred ca ma interesa cine stie ce.

Dialogul, mai bine zis "trialogul", s-a innodat repede dar se poticnea la fiecare a doua fraza.
Sentimentul ca batranul tatona terenul, sfredelindu-ne cu privirea, nu mai tinea de domeniul halucinatiei. Era evident.
Mi-l inchipuiam stand la o sueta cu Stalin, sau cu Churchill, sau cu oricare din participantii conferintei Teheran '43

Sentimentul ca el imi citeste gandurile ma facea sa ma simt inconfortabil.

L-am intrebat despre restaurant.
Mi-a povestit mai multe lucruri avand o deosebita grija in a-si alege cuvintele.
Cu precautie, oarecum indirect, a incercat sa aflu de unde vin

I-am spus ca sunt romanca.
M-a privit lung cu un zambet ascuns in coltul buzelor. Obrazul ras la sange i s-a imbujorat pentru o clipa, colorandu-l cu roseata amintirilor.

Mi-a spus ca in perioada celui de-al doilea razboi mondial plecase sa-si faca studiile la Paris. Acolo s-a indragostit de o armeanca din Romania.

In mod automat am inceput sa calculez.
Razboi 1940 .... student ... in jur de 20 de ani, acum suntem in vara anului 1999 ... deci trebuie sa aiba vreo 80 de ani, daca nu mai mult.

A batut darabana cu degetele pe masa.
Da, ati socotit bine, a adaugat calm, dovedind inca o data ca-mi citea gandurile.

N-am comentat nimic. Am zambit doar dorindu-mi sa ies cat mai repede din restaurant.
Dar chelnerul cu comanda nu mai avea de gand sa vina.

Incet incet discutia s-a infiripat in adevaratul sens al cuvantului si am profitat de ocazie pentru a afla o serie de lucruri ce ma interesau, stiind ca interlocutorul a trait acele timpuri.
Aveam in fata un martor ocular citit, cosmopolit, cum n-as mai putea sa gasesc daca ar fi sa rascolesc tot Teheranul.

Mi-a povestit despre Teheranul interbelic, companiile britanice, rusi, germani, generalul Anders, abdicarea fortata a lui Reza Shah in favoarea fiului sau, lucruri de culise despre unele personalitati ale anilor '40-'70, despre tineretea lui, despre ceea ce se merita a fi vazut in Iran, despre viata care trebuie traita la turatie maxima ... caci nimic din ce ai, sau din ce-ai pierdut, nu se intoarce spre a-ti satisface dorintele, orgoliile, spiritul ...

*************

Cum trec anii !!! ... exclamasem in gand in timp ce paraseam magazinul de suveniruri de la parterul Muzeului Reza Abbasi.
Imi priveam silueta reflectata de vitrinele magazinelor. In fond asta e viata: un joc de oglinzi, o insiruire miscatoare de imagini, de sentimente imprecise, stari iluzorii, puncte de reper alunecoase, obiecte neinsemnate ce ne jaloneaza existenta ... chiar daca au costat milioane.

Ne-am suit in taxi si-am rasuflat usurata vazand ca aerul conditionat fusese deschis la maximum.
Racoarea mi-a facut bine si mi-a alungat oboseala.

Am coborat la locul binestiut. Restaurantul disparuse.
Sotul meu insista spunand sa mergem putin mai sus pe Vali-e Asr pentru ca am gresit si am coborat cu o alee mai jos decat trebuia.

Eu eram convinsa ca am coborat unde trebuie. Intotdeauna ma orientam dupa un hotel, hotelul Jahan, ce avea un restaurant cu specific indian si o firma veche din bronz, impozanta.
Restaurantul Che Guevara se afla in imediata vecinatate.
Ma rog ... trebuia sa fie. Acum nu era.

Am traversat pe partea cealalta a bulevardului pentru a tine sub observatie zona si a ma putea concentra asupra coordonatelor.
Nu ma inselasem. Eram la locul potrivit numai ca firmma restaurantului Che Guevara disparuse, peretii fusesera renovati, ferestrele fusesera inlocuite cu altele mult mai mari si fusesera protejate cu jaluzele subtiri din aluminium. Nu puteam distinge nici o usa. Nu se vedea nici un tablou care sa indice ce functioneaza in acel spatiu : un magazin, o sucursala bancara, firma de asigurari, salon de frumusete, sediu de ONG ..???

Am traversat din nou.
Ajunsi 'la fata locului' am reusit sa descoperim usa.
Am intrat.

Ce-ai putea zice daca ai intra intr-o cladire monument istoric pe care ai vizitat-o in mai multe randuri, ca de exemplu manastirea Cozia, Curtea de Arges sau casa memoriala a lui Ioan Creanga, si primul lucru pe care l-ai vedea ar fi niste vitrine frigorifice burdusite cu Coca-Cola?!

Nu-mi puteam crede ochilor.

Stateam inca in pragul usii, masurand cu privirea tejgheaua sinuoasa din inox, cu un design hidrodinamic, ce reflecta lumina aplicelor, fara sa-mi pot misca picioarele.
Tejgheaua era lunga cat o pista de aeroport.

Mesele, scaunele si alte chestii din decor erau confectionate din fibra de sticla colorata.
Un grup de tineri, probabil studenti, mancau pizza. Fetele, cu parul oxigenat si bratari masive, fanteziste, chicoteau pe seama unui baiat care-si improscase sosul pe fata.

In alt colt, o mama cu un copil mic, sorbea cu paiul dintr-un pahar inalt in timp ce-si butona celularul.

Nu-mi venea sa cred.
Che Guevara disparuse pentru totdeauna.

Dintr-o data m-am simtit extrem de obosita.
Ca venind din alta lume am auzit vocea sotului : vrei sa ne asezam aici sau vrei sa mergem in alta parte?

Pomenisem de restaurantul indian de la Hotelul Jahan ...

In primele luni petrecute in Teheran, chiar daca nu puteam vorbi persana la un nivel de care sa fiu multumita, am inceput sa cercetez orasul, sa-i descopar elementele ce-l caracterizeaza, sa-i simt pulsul, frustrarile, expansivitatea, eleganta, mizeria, cultura, sa-i studiez parcurile si arhitectura, moscheile si bisericile, muzeele si palatele, restaurantele si hotelurile, bazarele si pasajele comerciale, acel alambicat sistem de retorte in care fiebea esenta Teheranului.

Pentru mine, ca de altfel si pentru multi altii, un mod de a cunoaste o tara straina, sau un oras nou, il reprezinta bucataria.
Am descoperit mai intai restaurantele traditionale ale Teheranului, apoi pizzeriile la moda dar si cofetariile cozy unde la orele de varf puteai vedea cate o actrita de succes, nefardata, sau diverse personalitati ale momentului venite sa-si verse naduful la o inghetata italiana sau la o ceasca de cafea.

Descoperirile acestea ale mele m-au familiarizat mult cu societatea iraniana.
N-as putea spune ca sunt o gurmanda dar, din cate tin minte, nu mi-am refuzat nimic din ce ma tenta sa mananc chiar daca costul acelei portii echivala cu pretul unor pantofi din piele.
Papilele gustative si cele olfactive trebuie sa-si aduca si ele aportul in procesul dificil al cunoasterii, argumentam eu cu diverse ocazii.

Intr-o zi am descoperit pe bulevard restauranul si hotelul.
Hotelul mai pastra ceva din gloria lui trecuta, in ciuda mobilierului greoi si al covoarelor uzate, superbe odinioara.
Am auzit ca a fost renovat. Trebuie sa fac o tura de recunoastere.

Revin la ziua in care am descoperit restaurantul. Imi placea atmosfera, decoratiile orientale, mirosurile a tot felul de mirodenii, chelnerii si bucatarii veniti tocmai din India, accentul lor specific, indiferent daca vorbeau in persana sau in engleza.

Ori de cate ori fac cate o descoperire din asta mai importanta am obiceiul sa-l invit pe sotul meu la o masa, in speranta sa-i fac o surpriza placuta, caci stiu ca se da in vant dupa tot ce e nou in domeniul culinar.

Asa ca l-am luat la restaurantul indian.

De cum am intrat am sesizat ca nu a fost impresionat de local.
Ne-am asezat la o masa de doua persoane si am inceput sa rasfoim meniurile.
La un moment dat mi-am dat seama ca se intampla ceva. In loc sa citeasca meniul se uita la mine. Nu-mi puteam da seama de ce. L-am vazut crispat si-am incercat sa inteleg din ce cauza.

Mi-a spus ca nu se simte bine si ca iese putin afara.
N-am comentat si mi-am bagat din nou nasul intre filele meniului. Meniul lui ramasese deschis pe masa. Cand l-am citit am inteles care-i treaba

Meniurile restaurantului fusese tiparite intr-un mod mai special. Daca deschideai meniul ca pe o carte de limba latina, nimereai la sectiunea in limba engleza.
Daca il deschideai invers, nimereai la filele tiparite in limba persana.

Eu il deschisesem in partea de limba engleza dar n-am citit primele doua trei pagini, cele cu antreuri si supe, am trecut direct la felurile de mancare principale, urmand ca apoi sa ma uit la deserturi.

Sotul meu s-a apucat sa-l studieze metodic, 'stiintific'. Chiar pe prima pagina erau trecute supele.
Dansul citise cu atentie numele diverselor supe, si, nici nu-i de mirare, atentia i-a fost atrasa de una : "supe giugea tiqi/juja tiki".

Acum trebuie sa explic ce-i cu supa asta ...

In limba persana "juja/giugea" inseamna pui iar "tiqi" inseamna spini, tepi. Luat de-antregul, cuvantul juja tiqi/giugea tiki inseamna arici.

Nu stiu ce-a fost in capul lui, poate faptul ca-i displace bucataria extrem orientala - in care o include si pe cea indiana, ca si-a inchipuit ca-i vorba de supa de arici .

Mie mi-a venit sa rad, si chiar am ras pe infundate cand s-a intors, in timp ce el s-a asezat pe scaun cu o fata palida, incruntata, zicandu-mi ca nu mai poate sta aici nici un minut si ca ii e foarte rau.

Bineinteles ca am iesit afara impreuna si bineinteles ca i-am explicat ca nu-i vorba de nici un fel de carne de arici si ca denumirea supei a fost pusa asa, in mod poetic .

In mod poetic?, a intrebat el ironic, controlandu-si cu greu greata.

Suparata chiar i-am zis ca parca nu stie ca in momentul de fata suntem intr-o tara islamica si ca nicaieri in Iran, la nici un restaurant, nu se prepara mancaruri din animale 'necurate' ... nu porc, nu cal (ca in Italia unde i se facuse rau de-a binelea la auzul numelui mancarii), nu pui de balta, aka broaste, ca la un restaurant din Austria ... nici macar iepure.

In Iran restaurantele prepara mancaruri din carne de vita, oaie, pui, curcan, fazan, prepelita, strut, peste, crabi, scoici ... iar la Yazd am vazut si carne de camila; numai vazand-o in vitrina unei macelarii mi s-a intors stomacul pe dos. Dar am rezistat eroic.

N-am insistat. Oricum nu avea rost. Mi-am adus aminte cu ce eforturi l-am facut sa intre intr-un restaurant chinezesc la Brasov ... mi-au trebuit minute bune sa-i explic ca 'restaurant chinezesc' nu inseamna mancare din sobolani si caini.

Interesant ca, in mod sincron, si-a adus aminte si dansul de faza aceea. Apoi mi-a zis ca nu poate suferi mirosul greoi de mirodenii din restaurant si ca baiatul care ne condusese la masa semana mai mult a chinez decat a indian .
Adevarul e ca nu observasem fizionomia baiatului ... eram ocupata cu evaluarea artistica a decorului.

In plus de asta mie imi placea foarte mult cum mirosea in restaurant. Mirosurile de mancare erau discrete dar, abia dupa masa ( caci m-am reintors la locul 'posibilei crime') am identificat sursa provocatoare de rau : in mai multe locuri din restaurant fusesera amenajate un soi de 'cadelnite' in care ardeau betisoare parfumate ... lemn de santal cred, imbibat cu apa de trandafiri si rasini aromate.

Asa cum spuneam, dupa masa m-am intors la restaurant.
Trebuia sa dezleg misterul 'supei de arici' ...

Am comandat o portie cu aerul ca la fiecare pranz mancam asa ceva.

A venit si supa. Un bol din portelan inchis la culoare, de marime mijlocie, acoperit cu un capac din impletitura de orez, fusese asezat pe un platou. Pe platou am mai identificat tacamurile, condimentele si un alt bol mai mic cu fructe murate.

Am ridicat capacul bolului. Inauntru, intr-un lichid portocaliu semitransparent, in care pluteau cateva fire de verdeata proaspata, am zarit un arici.
Nu, nu in arici in carne si oase ...
Era vorba de o galusca mai mare, ca cele din gris, in care fusesera infipti niste tepi.
Galusca imita corpul ariciului iar tepii fusesera confectionati din bambus.
Am intrat cu lingura in 'galusca - arici' si m-am infruptat din compozitie. Nu era rea deloc. In compozitie am descoperit cuisoare si stafide, si inca nu mai stiu ce fel de 'obiecte comestibile' confiate intr-un sirop dulce-piperat-acrisor.

Dupa aceea am mai luat niste ciuperci maitake facute pe grill ( imi lasa si acum gura apa cand imi amintesc) si un desert din piureu de castane cu crema caramel.

Ajunsa acasa i-am laudat sotului meu mancarurile comandate.
Mi-a zis ca nici daca l-ar fi platit cineva n-ar fi mancat combinatia descrisa.

Seara, ca sa-mi demonstreze ce vrea sa insemne o mancare 'ca lumea', a mers afara si s-a intors cu un pui la rotisor.

Lihnit de foame cum era, caci din cauza starii de greata nici pranz nu luase nici cina, l-a ros pana la ultimul os'cior.

De la povesti pe subiecte mai mult sau mai putin culinare ma reintorc la arheologie, tot la Muzeul Reza Abbasi
Pentru azi am pregatitalte bijuterii din perioada dinastiei parte/arsacide; un colier si un set complet de podoabe pentru par: pieptene, agrafa, veriga/inel.
Respectivele piese din aur sunt decorate cu carneol - o piatra semipretioasa de culoarea rodiei, vinului, sangelui.

...
foto14 ................................................... foto15

Iranienii, musulmanii, nu mananca iepure? nu stiam asta.

Nu stiu cum stau lucrurile cu ceilalti musulmani dar in Iran nu exista crescatorii de iepuri pentru carne (doar iepuri Angora pentru lana), nu am vazut sa se comercializeze in magazine carne de iepure sau sa se serveasca in restaurante.

Totusi am aflat ca in zonele de munte locuitorii vaneaza iepuri salbatici (zona Marii Caspice si cele locuite de kurzi), si chiar porci mistreti ( provinciile Kermanshah si Sanandaj), pe care ii consuma

Daca ar fi sa reduc la o forma extrem de simpla restrictiile referitoare la mancarea curata (halal) as spune ca se poate consuma carnea rumegatoarelor ce au copita despicata/laba despicata ( iepurele e rumegator dar nu are copite , porcul are laba despicata dar nu e rumegator), carnea pasarilor care au pipota/ranza si carnea pestilor cu solzi.

De fapt iepurele si porcul intra intr-o categorie aparte denumita "macrou" ... care ar insemna pe jumatate curat pe jumatate murdar (ceva intre halal si haram).

Dar cu toate astea, in conditii de foamete, pentru a supravietui, se da dezlegare de a manca orice fel de carne, de la orice vietate de pe pamant.

Inchei capitolul asta care-mi displace si ma reintorc la bijuteriile epocii partilor.
~~~~~~~~~~~~~~

Aici am incarcat o serie de imagini cu bijuterii aflate prin alte muzeee sau in posesia unor case de licitatii. Inclin sa cred ca femeile dinastiei arsacide/parte acordau mare atentie cerceilor...

Acest topic a fost editat de exergy33: 3 Mar 2012, 04:42 PM

In ultima perioada am dat mai rar pe la Han.
Se apropie sfarsitul anului iranian si, ca de obicei, ma pregatesc de concediu.
Dar pana la concediu a trebuit sa ma lupt efectiv cu timpul ca sa "inchei" niste treburi administrative, a venit la rand curatenia de primavara ... si in final, de abia dupa ce am aranjat chestiunile esentiale, am pornit la intocmirea unui asa zis proiect de vacanta.

Inainte insa va trebui sa trec prin Teheran pentru un lap-top. Sper sa gasesc ceva pe gustul meu. Mai bine zis trebuie. Mi-am dat ultimatum ...

Dupa aceea am de gand sa fac o documentare mai ampla despre mestesugurile traditionale iraniene. E o idee de ultim moment dar care, intr-o faza incipienta, a inceput sa-mi incolteasca in minte in urma cu vreo patru ani la Yazd.
Ma intereseaza atat partea tehnica cat si cea artistica. Deocamdata nu stiu de unde voi incepe. Sa vedem ce surprize imi rezerva primavara aceasta.

Daca vremea va fi buna, caci acum nu e deloc, am de gand sa ma plimb prin parcurile Teheranului ... Park-e Melli, Park-e Shahr, Park-e Laleh, si mai vad ce se va ivi pe traseu.

Ca niciodata, pe lista mea nu e trecut nici un palat si nici un muzeu.
Am de gand sa vizitez ceea ce-mi va iesi in cale.
Deci, de la un punct incolo, mi-am lasat vacanta "pe mana intamplarii" ... am certitudinea ca se vor intampla lucruri placute.

Peste doua zile imi voi lua zborul ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 13 Mar 2012, 02:52 PM

foto1

S-a terminat si aceasta vacanta de No Ruz. Ca niciodata, sarbatoarea primaverii (ziua echinoctiului de primavara) a fost marcata de ninsori abundente si o vreme extrem de rece.
Nordul, vestul, nord-estul si zona centrala a Iranului a fost inzapezita si timp de o zi cateva autostrazi si artere de circulatie au fost inchise datorita viscolului. Unele aeroporturi si-au suspendat zborurile, ceea ce a creat panica, agitatie si nervozitate in randul pasagerilor.

Mai rar asa primavara !

Cu toate astea am ajuns la Teheran ... si acolo am ramas vreo zece zile . Planurile de vacanta au fost date peste cap de vremea capricioasa.
Nu pot spune ca a fost rau. Mi-am intocmit la repezeala un alt program, de fapt doar cateva idei, am facut cumparaturi, chiar fara masura , am reusit sa-mi gasesc un lap-top pe plac si ne-am plimbat mult prin parcurile cu rondurile de flori distruse de zapada.

Dar chiar in prima zi de No Ruz a iesit soarele si timp de o saptamana vremea a fost insorita si relativ calda pentru mine. Asa ca in acea saptamana am batut Teheranul in lung si-n lat profitand de faptul ca scolile erau inchise, lumea nu se ducea la serviciu si strazile erau libere, fara trafic, noxe si claxoane.

Ma gandeam ca destul am vorbit despre palate, muzee, moschei, gradini, biserici, resedinte si case memoriale si ca n-am postat mare lucru despre arhitectura moderna a Teheranului.
Pe mine modernitatea orasului nu ma atrage in cine stie ce masura. Desi are are o amprenta proprie, destul de usor de definit, respecta totusi cu prea mare rigurozitate liniile estetice europene si nord americane.

Tot gandindu-ma ce anume sa povestesc mi-a venit ideea sa va duc intr-o plimbare virtuala pe Bulevardul Vali-e Asr, fost Pahlavi, considerat drept cel mai lung bulevard din Orientul Mijlociu.

Are o lungime aproximativ de 17 km si e flancat pe ambele parti de copaci foarte inalti care pe timp de vara asigura o umbra benefica. De-a lungul bulevardului, prin canale deschise, curge apa captata din Muntele Damavand/Damawand, munte ce a oprit expansiunea orasului spre nord.

Traseul incepe din nord, de la poalele muntelui Damavand, mai exact de la Piata Tajrish, si se termina in sud, la Rah Ahan (Calea Ferata).

Bulevarul Vali-e Asr imparte Teheranul in doua parti, est si vest.

Bulevardul a fost construit de sahul Mohammad Reza Pahlavi (ultimul sah) insa dupa revolutie autoritatile islamice i-au schimbat numele denumindu-l Vali-e Asr.
Voi explica cu alta ocazie ce semnifica acest nume.


De-a lungul bulevardului se afla amplasate multe magazine, bouticuri, restaurante, cinematografe, parcuri, cladiri comerciale, reprezentante si sedii de firme, galerii de arta, magazine de antichitati, artizanat, etc.

Dintre parcuri as aminti Park Mellat (Parcul Poporului), Park Saei / Sa'i, Park Daneshjoo (Parcul Studentilor) ...

Voi incepe calatoria din partea de jos a Parcului Mellat.






Voi merge la vale si voi posta cateva imagini in ordinea lor reala, conforma cu traseul.
Pentru azi am ales un turn placat cu piatra alba, cu ferestre de culoare albastra. Contrastul e placut insa forma arhitectonica mi se pare destul de banala.
Ceea ce mi-a atras atentia au fost cele cateva litere in persana. Am citit si am aflat ca scrie Adidas. Mi s-a parut curios faptul pentru ca traiam cu impresia ca firma Adidas nu are reprezentanta in Iran, din cauza embargoului.

In sfarsit, ajunsa acasa am analizat mai bine fotografia si am reusit sa identific si ce scria ( cu litere latine) pe placutele de la parterul cladirii.
De pe parte opusa, pe care ma situam, imi fusese imposibil sa descifrez literele ... nici macar nu mi-am dat seama ca e vorba de litere latine.

...
foto2 .......................................................foto3

Ar fi trebuit sa-ti zic La multi ani, nu? Anul nou iranian incepe pe 20 martie? odata cu echinoctiul de primavara? sau e vorba de doua sarbatori diferite. Sa sti ca nu se vad fotografiile, doar scrie foto1; foto2........foto3.

eu vad toate fotografiile

punctt


@marduk
Da, Anul Nou iranian (No Ruz) incepe in ziua echinoctiului de primavara (care corespunde cu 1 Farvardin) insa sarbatorile propriu zise demareaza cu Chahar Shambeh Soori ( Miercurea Rosie ... ultima miercure a anului vechi) si se termina pe 13 Farvardin ( Seezdabedar) care cade pe 1 Aprilie.

La mine imaginile se vad fara probleme.

**********************

Teheranul in general, nu doar zona Vali-e Asr, e intesat de cladiri din sticla. Turnuri cu forme geometrice diverse strapung aerul destul de poluat al orasului.
Sticlă verzuie, argintie si albastra, uneori combinata de piatra negra, alba sau cenusie, reprezinta ceva la ordinea zilei.
Marea majoritate a acestor cladiri de inspiratie americana au fost construite in perioada anilor '90. Apoi a venit moda cladirilor albe, sclipitor de albe, si a celor cu fațade din marmura autentica si cu intarsii metalice.

Bulevardul Vali-e Asr consemneaza toate stilurile arhitectonice aflate candva la moda. O simpla plimbare de-a lungul lui se transforma intr-una de studii ... un workshop in toata regula

Dar am remarcat pe acest bulevard, si nu numai aici, o serie de combinatii coloristice ce ies din tiparul obisnuit ... combinatii de caramiziu si sticla cu tenta albastra sau indigo, fatade grena cu ferestre de un verde metalizat ce-si schimba cromatica in functie de intensitatea luminii solare, marmura neagra combinata cu sticla neagra ... etc.

Voi incerca pe parcurs sa ilustrez cu cateva imagini.

Azi m-am oprit la o cladire comerciala pe frontispiciul careia e scris in persana " Markaz-e Edari va Tejari-e Khorshid" ceea ce inseamna " Centrul administrativ si comercial" ... Khorshid inseamna Soare ... si m-a facut sa zambesc in momentul in care am incercat o traducere in romana.



E imposibil de tradus. Ar reprezenta o inexactitate daca as spune " Centrul administrativ si comercial al Soarelui " sau " Centrul administrativ si comercial solar" ...



....

foto4 .........................................................foto5

Acest topic a fost editat de exergy33: 29 Mar 2012, 11:46 AM

...
foto6 .......................................................................... foto7


Dar pe bulevardul Vali-e Asr pe langa constructiile noi din marmura, beton si sticla pot fi vazute o serie de cladiri cu peretii pictati.

E vorba de picturi murale simple sau de cele ce creeaza iluzii optice (trompe-l'oile). De fapt acest gen de cladiri se gasesc in toate cartierele Teheranului si cred ca constituie unul din elementele definitorii ale aspectul orasului

Fie ca e vorba de cladiri vechi, sau de cele noi, in curs de constructie ( cum e si cea din foto7), ele marcheaza foarte clar traseul si ofera puncte de reper pentru turisti sau noii veniti - asa ca mine
Cred ca de aceea le-am memorat, fara vreun efort deosebit, revederea lor confirmandu-mi faptul ca nu ratacisem drumul.




Doream sa spun ca bulevardul Vali-e Asr nu reprezinta doar o insiruire de bouticuri, turnuri si constructii noi. La tot pasul se intalnesc cladiri vechi ce asteapta sa fie demolate sau locuri goale pregatite pentru constructie ( de unde molozul a fost recent curatat).
Mergi asa vreun kilometru pe un traseu flancat de cladiri cu ferestre din sticla metalizata si la un moment dat intri intr-o zona de cateva zeci de metri, sau doar cativa metri, in care se pregatesc lucrarile de fundatie.
E ca si cum un sir de dinti stralucitori e intrerupt de cate o gaura.

Din cauza preturilor foarte mari pe care il are pamantul pentru constructii din nordul Teheranului, cei ce fac investitii imobiliare "se inalta pe verticala" atat cat le permite primaria, dar si intra in strafundul pamantului cu cateva etaje ... subsolul fiind proiectat pe cateva nivele


Imaginea din foto 6 am captat-o putin inainte de a ajunge la cladirea cu cascada.
E usor de dat seama ca acesta pictura murala reprezinta versiunea islamica (islamizata) a Madonei cu pruncul.
Nu e singura pictura murala de acest gen. Pana acum eu am reperat cateva, in cartiere diferite, toate executate sub influenta pictorilor renascentisti europeni.

Pe mine aceasta pictura murala de pe o constructie din caramida, ce marca intrarea de pe bulevard pe o alee cu cladiri vechi, pictura fara calitati estetice de luat in seama, mi-a adus aminte de o alta dintr-un pac ...
Data viitoare sper sa revin cu amanunte.

Parcul de care aminteam se numeste Parcul Sf. Maria ( Hazrat-e Maryam in persana) si se gaseste amplasat in apropiere de biserica Sf.Sarkis cunoscuta in Iran sub numele de Biserica Sarkissian.

Fotografiile inserate in postarea de fata le-am cules de pe net dar voi reveni candva si cu fotografii proprii referitoare la biserica.
Acest parc, amenajat in 2002, nu se afla pe traseul bulevardului Vali-e Asr.
Trebuie sa spun ca scopul acestei paranteze vizuale este acela de a usura intelegerea unor lucruri pe care cuvintele nu le pot descrie cu suficienta claritate.

.. .. ..



Am postat imaginile deoarece e interesant de comparat aceste interpretari imagistice, pictura murala si sculptura, cu cele din arta europeana.

Interesant, nu credeam că într-o țară islamică - știut fiind că iconografia este interzisă în Coran - se găsesc astfel de opere de artă!

@Erwin
Am ajuns la concluzia ca ajungi la nenorocire daca e sa dai crezare la tot ce ti se spune ... asta apropo de mass-media.
Prefer mai intai sa vad si dupa aceea sa-mi formez unele pareri, chiar daca gresite


...
foto8 ...................................................foto9

Raman tot pe un tronson cu cladiri mai putini noi pentru ca aici am descoperit o serie de trepte interesante pe care vreau sa le arat.
Pe distanta dintre Vanak si Piata Vali-e Asr (Meidan-e Vai-e Asr) am identificat cinci astfel de trepte in zig zag, lucrate in mozaic sau placate cu faiante, ce adauga un plus de culoare bulevardului.




Ele fac legatura cu o strada paralela, aflata in partea de sus, scurtand astfel drumul celor ce aleg sa-si foloseasca picioarele, nu doar acceleratia, frana si ambreiajul.

... ...
foto10 .................................................. foto11.............................................foto12

Parca era vorba sa aduc in discutie arhitectura moderna a Teheranului ... dar nu stiu cum se face ca tot la daramaturi ma intorc

Ma voi tine de cuvant asa ca voi posta niste imagini cu acele tipuri de cladiri pe care eu le numesc "fara personalitate". Se gasesc cu sutele in Teheran.



Azi nu am chemare sa scriu prea multe, gandurile fiindu-mi la cartea pe care tocmai o citesc. Si nici nu cred ca as avea de spus ceva semnificativ despre aceste conglomerate de otel si sticla inafara faptului ca, datorita desenului floral stilizat executat in cupru, mi-a atras atentia aceasta muchie rotunjita ( foto 10 ).

Spuneam ca bulevardul ofera surprize

Tronsonul dintre Vanak si Parcul Sa'i l-am parcurs-o de nenumarate ori. De mai multe l-am parcurs pe jos, asa ca, cu nici un chip, nu-mi pot explica faptul de ce nu am zarit pana acum aceasta cladire impozanta si atat de diferita de restul celor din jur ...




Se situeaza imediat dupa un sir de constructii cu fatada din sticla, numai ca e amplasata cu vreo doi metri in adancime fata de aliniamentul celorlalte .
Dar nu asta cred sa fie motivul 'orbului gainilor' de care am dat dovada.

Am avansat cateva ipoteze.

La inceput am crezut ca poate e vorba de o cladire ridicata recent. Analizand felul cum e alipita de vecina ei din caramida, si felul cum a 'mers' in adancime, mi-am zis ca-i imposibil sa fie vorba de o constructie noua.

Apoi mi-a trecut prin cap ideea ca poate-i vorba de o cladire veche, care nu se remarca prin nimic, si care intre timp a fost restaurata si imbunatatita.

Intr-un final mi-a trecut prin cap alta idee. Aceasta constructie alba a existat dintotdeauna aici numai ca, datorita copacilor foarte inalti si infrunziti ce fac imposibila vizualizarea fatadelor de pe partea opusa sensului de mers, nu am reusit sa o remarc.
Chiar daca am trecut pe langa ea, la un metru distanta sa zicem, i-am privit doar treptele si parterul, nu am ridicat capul mai sus .

In sfarsit, nu are rost sa scriu un roman despre asta.
Literele metalice aurite indica un nume, Nayeb, dar nu dau nici un indiciu despre utilitatea ei.
Am banuit ca e un restaurant si m-am amuzat atunci cand sotul meu mi-a zis ca a crezut ca-i vorba de o biserica si ca de aceea o fotografiez.
Lui i-au ramas bine in memorie basilicile din Venetia si pe moment, privind cupola, a avut impresia ca-i o constructie de acest gen.

Pentru a marca cu precizie locul, caci data viitoare am de gand sa intru inauntru sa vad exact despre ce-i vorba, si sa servesc o cina pe care o presupun rafinata si apetisanta , am fotografiat pasajul comercial de pe treptele caruia se putea vedea cel mai bine aceasta mica bijuterie arhitectonica ... ca o perla alba printre 'tinichele anonime' din inox si sticla.


...
foto13 ......................................................... foto14

Acest topic a fost editat de exergy33: 3 Apr 2012, 03:05 PM

Bulevardul acesta ce desparte Teheranul in doua emisfere citadine capata un farmec aparte atunci cand afara ploua.
Indiferent daca e primavara, vara sau toamna, stropii de apa se preling incet pe frunzele si scoarta copacilor eliberand
miresme vegetale ce patrund si persista in memorie.

Mirosul de lemn ud, amestecat cu aromele de dulciuri si inghetata - vara, cu cel al sucului de rodie, al nucilor inca verzi
si al porumbului fiert - toamna, sau cu cel al ierbii incoltite si al magnoliilor - primavara, mi-au marcat pe harta
memoriei jaloane dupa care ma pot ghida usor.

Fiecare tronson imi reinvie cate o intamplare, gustul unei inghetate, o masa cu un meniu deosebit, un spatiu verde
intraviran ce anul urmator avea sa fie inlocuit cu o noua constructie, un dervis batran pe o banca ce s-a uitat
patrunzator la mine ca si cum m-ar fi cunoscut de o viata, un magazin cu vitrine imense in care manechinele imbracate
in rochii de seara pareau mici ca niste papusi, un sir de trepte ce nu mai ducea nicaieri pentru ca a fost demolata
cladirea pe care le deservea, un magazin de antichitati ce timp de un deceniu a tinut in vitrina un acelasi samovar din
alama cat o jumatate de om, trei copaci cu trunchiuri ingemanate infipti in asfalt, o casa pe doua nivele cu feronerie in
stil Art Nouveau ce a disparut peste noapte provocandu-mi o durere de inima pe care doar venirea toamnei m-a facut
sa o uit, bijuteria aceea cu treptele din marmura neagra si piese din aur migalos slefuite, modele unicat, de serie mica,
sau replici fidele ale anticelor bijuterii din muzee, la pretul carora o perioada de timp nici n-am indraznit sa ma uit,
suvoaiele de apa cu clabuci ce se rostogoleau bolborosind neintelese prin canale deschise, de mica
adancime, din care se inaltau copaci cu inaltimi uriase ... si nu in ultimul rand oamenii, an de an intr-o continua
schimbare ca aspect fizic, ca medie de varsta sau ca stil de exprimare.


Intr-un fel bulevardul imi aducea aminte de Splaiul Bahluiului, portiunea din "Tudor" si pana la Facultatea de
Constructii, desi daca ar fi sa analizez la rece nu as putea gasi puncte de reper comune.

Cand pun alaturi primele mele amintiri legate de Vali-e Asr cu acestea din ultima calatorie, imi dau seama cat de mult,
la randul meu, iremediabil, m-am schimbat.

Acest topic a fost editat de exergy33: 5 Apr 2012, 07:40 PM

Intrerup sirul relatarilor dedicate bulevardului Vali-e Asr din cauza ca doresc sa adaug cateva date la pachetul de imagini postat in urma cu un an, imagini fotografiate la Shahr-e Yeri. Nu stiu daca va mai aduceti aminte. E vorba de acele pietre funerare (menhir) sau pietre lungi care infatiseaza personaje fara gura.

http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=713822

Aceasta intoarcere brusca a filelor jurnalului se datoreaza unui excelent film documentar realizat de televiziunea iraniana despre situl arheologic de la Shahr-e Yeri.
Am vazut ieri dupa amiaza filmul insa impresiile persista

Filmul e conceput pe mai multe planuri ... unul cu explicatiile arheologilor si istoricilor care s-au deplasat in zona, unul cu reconstituirea procesiunii religioase, reconstituire la care au participat localnici imbracati in ceea ce se presupune ca ar fi fost imbracamintea epocii respective, si un al treilea plan in care teoriile arheologilor sunt coroborate cu calculele astronomilor.

Ce legatura are astronomia cu aceste pietre lungi ?

Dupa mai bine de doi ani de cercetari niste arheologi iranieni au demonstrat faptul ca sirurile cu stele funerare nu au fost executate la intamplare. Ele deseneaza pe pamant Pleiadele ( Parvin in persana), un roi stelar din constelatia Taurului.
Incizii cu aceiasi contelatie au mai fost descoperite pe o stanca de langa templu si pe un vas ritualic.
O echipa de astronomi iranieni, timp de un an calendaristic, a urmarit apusul soarelui si felul in care cad umbrele in diverse puncte cheie ale cimitirului cu statui.
Astfel ei au descoperit ca aleile asa zisului cimitir reprezinta copia Pleiadelor, stelele importante (sapte surori) fiind marcate prin cateva statui mai mari, ce ajung la 2.5m, in timp ce restul pietrelor au dimensiuni intre 0.4 si 1.5m.

Intrebarea e e legatura a existat intre locuitorii zonei, pietrele lor funerare si constelatia Pleiadelor?

Sapaturile au scos la iveala o noua serie de artefacte: siraguri din pietre semipretioase (cornalina in special) sau pietre de rau, vase ritualice, sageti si varfuri de lance, manere de sabii si sabii intregi, mici altare din lut ars ..etc.
Obiectele cele mai valoroase, plus cateva statui reprezentative, au fost duse la Muzeul National de Istorie din Teheran pentru a fi cercetate, curatite si apoi expuse intr-o expozitie speciala.

Am retinut si alte explicatii pe care le-a dat un arheolog din echipa ce a realizat filmul.
El spunea ca e de notat faptul ca parul celor mai multe statui se termina in cinci suvite.
M-am uitat pe fotografiile facute si am constatat ca asa e !

Tot el atragea atentia asupra statuilor cu arme la sold, arme ce sunt reprezentate printr-un unghi inclinat de la drepata la stanga, ceea ce indica faptul ca respectivii purtatori de arma fusesera dreptataci, dar ca exista cateva statui in care reprezentarea hangerului/sabiei e diferita, adica de la stanga la dreapta. Aceasta ar indica faptul ca luptatorii in cauza fusesera stangaci... chiar un maner de sabie descoperit intr-un mormant adiacent are un design ce se potriveste pentru mana stanga
Reprezentarea braielor e sugestiva indicand faptul ca ei, femei si barbati, purtau braie tesute/impletite.

La vreo trei km distanta a fost identificata mina de unde locuitorii acelor timpuri isi faceau rost de piatra. Un alt arheolog avansase ideea ca mesterii pietrari nu slefuisera piatra ca sa-i dea forma pe care o vedem azi si ca piatra in sine, ca material de lucru, fusese extrasa dintr-o mina mai speciala. Speciala in ce sens?
Speciala in sensul ca 'filoanele' de piatra, in starea lor naturala, ar fi avut aceste forme lunguiete.
Teoria lui s-a dovedit a fi adevarata.
Intr-o nisa din munte s-a descoprit calea de acces spre un loc in care peretii din piatra aveau aceste forme uluitoare. Ca si cum cineva ar fi lipit intre ei, pe latime si pe inaltime, sute de cilindri din piatra de dimensiunea unui om.

Un pietrar din zona si-a adus contributia la filmul documentar. Cu ajutorul daltii si cu cateva lovituri de ciocan aplicate in mod profesionist, in doar doua trei minute, el a desprins din perete un astfel de calup cilindic din piatra.

Astept cu nerabdare rezultatele cercetarilor ce vor urma.
Ma bucur ca am reusit sa vad cu ochii mei Shahr-e Yeri .... milioane de iranieni getbeget habar nu aveau ca un asemenea loc exista .

... ...

foto15 ..................................... foto16 ...................................................foto17

Continui mersul la vale pe bulevard
Suntem intr-un tronson din apropierea Parcului Sa'i, tronson marcat pe ambele parti de copaci inalti si de cladiri inalte din sticla, otel si beton. O arhitectura ce nu ma misca sufleteste. Cladirile acestea fara identitate sunt la fel peste tot : New York, Moscova, Toronto, Sydney, Cape Town, Berlin ...

Foto 15 am captat-o recent insa celelalte doua fotografii sunt facute mai demult si fac parte din setul de imagini dedicat Parcului Saei/Sa'i pe care l-am postat cu mai mult timp in urma aici la Han.
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=675802


Totusi pot spune ca-mi place felul in care fatadele din sticla oglindesc cerul, crengile copacilor, cladirile de pe partea opusa sau, pur si simplu, tristetea de aur topit a soarelui ce apune luind drept bir, de la fiecare din noi, inca o zi din viata.

M-am bucurat pentru ca am descoperit un portret interesant ...

si mie mi-a atras imediat atentia bretonul, inainte chiar de a da clic. dar nu stiu de ce ne miram, in definitiv cat de multe stim noi de cultura anilor 1700?

p.s. Mersi

@Felina


Am descoperit ca Aleksandra Pavlovna Maruzzi, fiica printesei Zoie Ghika si a marchizului Panos Maruzzi, a fost strabunica pe linie paterna a printului Felix Yusupov.
Deci Zoe/Zoie Ghika a fost stra-strabunica printului Yusupov.

O perioada de timp acest Felix Yusupov fusese considerat cel mai bogat om din Rusia. La palatul sau, si cu implicarea lui directa, a fost asasinat celebrul Rasputin.

Acest topic a fost editat de exergy33: 12 Apr 2012, 06:00 PM

Spuneam ca una din caracteristicile Teheranului ar reprezenta-o cladirile cu picturi murale obisnuite, multe dintre ele propagandistice, dar si cladirile cu fatade ce creaza iluzii optice.
E vorba de o tehnica picturala mai speciala denumita trompe d'oeil.
http://en.wikipedia.org/wiki/Trompe-l%27%C5%93il

Azi imi voi exemplifica spusele cu un exemplu interesant.
E vorba de peretele unei constructii vechi din capatul unui sir de alte constructii vechi, de fapt o alee ce da in Bulevardul Vali-e Asr.
Constructia in cauza se afla chiar pe colt ... si atrage atentia mai ceva ca un magnet .

.....
foto18 ..........................................................foto19

Pentru o mai buna exemplificare introduc in postare doua fotografii, cea de a doua, cu niste pietoni, are darul de a face vizibila iluzia.



Atentie! Fata de la fereastra de sus, care scutura o cuvertura visinie, nu exista in realitate. Nici florile suspendate la etajele de mai jos si, bineinteles, nici campul verde din fata ... si cu atat mai putin cei doi barbati ce-si duc in spate copiii.

Trotuarul din spatele firelor de iarba dintre pietoni si cladire exista in realitate.

Cladirea pictata despre care tocmai am vorbit se afla pe Vali-e Asr undeva destul de aproape de Sakhteman-e Paytakht, un pasaj comercial pe cateva nivele specializat in vanzari de lap top-uri, note book-uri, netbook-uri, telefoane mobile, tablete electronice si jocuri video.

In viitor voi posta imagini cu "pereti pictati".
Mi se par interesante aceste picturi exterioare deoarece reusesc sa confere strazilor respective o nota de originalitate si, nu in ultimul rand, induc buna dispozitie asupra trecatorilor.

Foarte frumos! As vrea sa vad si prin orasele noastre asa ceva. Multumesc, Exergy.

Mie fatadele astea imi aduc aminte de celebrul conte care in vremea tarinei Ecaterina a ascuns toate sandramalele si mizeriile din orasele rusesti. Nu stiu daca este cazul aici, pentu ca nu vedem ce este in spatele acestor fresce, am mai vazut ceva asemanator in America de Sud si acolo erau menite sa acopere mizeria favelelor.

Dupa cum spuneam anterior, marea majoritate a cladirilor cu picturi murale din Teheran reprezinta constructii vechi, probabil din perioada razboiului cu Irakul, sau chiar mai vechi.
In paralel cu ele s-au construit altele noi care pe peretii laterali, nu pe fatada principala, au picturi de acest gen.
Unele picturi sunt pur propagandistice, altele insa au o oarecare valoare estetica sau culturala.
Voi exemplifica pe parcurs.

Dar ca sa nu vorbesc doar "vorbe" atasez doua exemple diferite ca stil captate pe acelasi bulevard Vali-e Asr. Ambele se afla in apropiere de Piata Vali-e Asr ( Meidan-e Vali-e Asr).

...
foto20 ..............................................................foto21

In aceasta prima imagine am incercat sa surprind atat minaretul unei moschei noi, inca in constructie, cat si zidul unei cladiri mai vechi.




Pe el a fost pictat soarele si niste pasari fantastice, pasari ce, in conceptia iranienilor, populeaza paradisul.
Dar ceea ce mi-a atras mie atentia au fost versurile scrise in partea de sus. N-as vrea sa gresesc ... am impresia ca sunt scrise de Sa'adi.
Traduse intr-o forma aproximativa ar suna cam asa :

" Vine o zi in care cel/cea ce s-a indepartat de origini (s-a indepartat de matca sa) se va reintoarce acolo si se va redescoperi pe sine insusi/insasi. "





Foto 21 a fost aleasa in mod special deoarece am dorit sa creez un contrast. Pe aceasta fatada sunt pictate intr-o maniera grosiera, de amator, chipurile unor personaje ce au murit in razboi.
In limba persana acestor martiri li se spune "shahid".
Intamplarea face ca fatada in cauza sa apartina unei cladiri din apropierea aceleasi moschei. Am luat minaretul drept punct de reper.
Ambele fotografii le-am facut vara trecuta, in saptamana in care am revizitat Palatul Golestan, despre care am povestit foarte pe larg cu trei sau patru pagini in urma.

superba pictura cu pasarile, chiar au o aura paradisiaca
mersi

@Felina
Mai am in arhiva fotografii cu cateva constructii interesante ... chiar daca nepictate.
week-end placut

Am descoperit un alt portret de epoca. Pe cel al Doamnei Ecaterina Rosetti Mavrocordat, sotia domnitorului Constantin Mavrocordat.
A fost realizat in 1742/43 de catre Jean Etienne Liotard.

In sfarsit au inflorit copacii din cartierul unde locuiesc acum ... alb, galben, rosu si verde, si toate de o intensitate violenta ce taie retina ochiului facandu-l sa lacrimeze.

......

foto23 ............................................................. foto23


Mai jos de piata Vali-e Asr, pe un zid ce unea doua magazine, am descoperit aceasta reprezentare grafica care aminteste de pictura naiva.
Datorita usii, mai bine zis datorita formei geometrice a "soneriilor", mi-am adus aminte de Yazd.

Relativ in apropiere am remarcat un turn multicolor ... asa ca m-am grabit sa-l imortalizez. Pentru efectuarea acestei operatii am urcat pe treptele magazinului situat exact in fata turnului, si pentru ca nu reuseam sa-l prind in imagine in intregime, am intrat vreo doi pasi in magazin.


Vanzatorul, sau proprietarul , m-a privit cateva secunde fara sa mi se adreseze in vreun fel.
Dupa ce am terminat cu fotografiatul am realizat ca sunt intr-un magazin de costume barbatesti si ca cel din fata mea, dupa toate aparentele, este evreu.

I-am cerut informatii despre cladire si asa am aflat ca respectivul turn, la parterul caruia se afla un cinematograf modern, ii apartine lui Mehdi Karoubi, unul din contracandidatii lui Ahmadinejad la alegerile prezidentiale trecute.



Ah! ... chestia cu turnurile reprezinta ceva obisnuit in Iran.
Multe din asa zisele personalitati politice au proprietati diverse ( vile, apartamente de lux, resedinte de vacanta, etc), dar mai nou, cred ca e vorba de un fenomen ce a aparut in urma cu aproximativ zece ani, acestia s-au transformat in proprietari de turnuri. Proprietari de mai multe turnuri.

Turnurile astea au devenit subiect de comedie televizata dar si o moda printre bazaristi, afaceristi si cei de la putere.
Moda in sensul ca atunci cand li se casatoreste cate o fata ei le dau ca zestre un "mizilic" de turn, turn ce poate fi cu spatii comerciale, sedii de reprezentante comerciale si firme, sau cu apartamente.
Respectiva inchiriaza spatiile iar chiria lunara obtinuta poate depasi castigul realizat in vreo doi trei ani de zile de catre un medic specialist renumit. Deci ce folos sa-ti chinui neuronii cu medicina ?

Altii, trecuti bine de a doua tinerete, ofera turnul drept mehrie pentru a lua de sotie cate o liceana care poate concura lejer cu frumusetile de la Hollywood.

De unde se vede treaba ca e bine ca la batranete omul sa aiba disponibil macar un turn. Niciodata nu se stie de unde sare iepurele ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 25 Apr 2012, 12:52 PM