sunt franta. aceste ultime doua zile m-au stors. nu am apucat nici macar sa ma enervez pe toate deciziile astea, chestiuni pe care alta data le-as fi atacat patimaş. acum am tacut. acum am alergat. am cules reactii. am dat telefoane si apoi am dat alte si alte telefoane.

m-am uitat pe ultimele randuri. cred ca sunt foarte incoerenta. nu stiu unde se duce jurnalul asta. nu stiu daca ar trebui sa se duca undeva. am senzatia unei ingrozitoare dar foarte definitorii lipse de coerenta. de linie. de directie. scriu ce ma apuca atunci cand ma apuca.

nu mai stiu nici macar la ce ma gandesc. in principiu nu ma mai gandesc la nimic. uneori imi vin nume si fete in minte.. doi ma asteptau aseara acasa iar eu gaseam de cuviinta sa merg sa ma imbat, cu un al treilea, mai nou, ce-i drept. ce vreau sa imi aduca moşul? sa imi aduca pauza aia la cap de care am atata nevoie. sa imi aduca mintea unui om de 23 de ani in loc de creierul unei pustoaice de 13.

vreau sa fug dar nu mai sunt in stare nici macar sa ma ridic. e noua si jumatate iar ziua este departe de a se fi sfarsit.

Ai spus adineauri o vorbă care mi-a trezit atenţia: "pătimaş". După ce te-am lecturat o bună bucată de vreme, chiar stau şi mă întreb: oare eşti tu un om pătimaş, aşa cum pot apărea rîndurile tale citite "sub un anumit unghi"? Eu înclin să cred că da, dar nu ştiu, spun ce mi se pare mie... Oare patima să fie motorul care o pune în mişcare pe alexa?

greu raspunsul. s-a dus vremea cand sapam in mine cautand cuvintele care sa imi poata defini toate starile de fapt.

ce o pune in miscare pe alexa..... ?.... cred ca mai degraba dorinta. dorinta de a trai si dorinta de a simti. dorinta ca lucrurile sa nu treaca altfel decat prin mine, si nu pe langa mine. dorinta de a-mi infige mainile pana la coate in realitate, ca intr-o coca moale pe care o patrunzi dar care iti ramane atarnata de piele. vreau ca realitatea sa imi ramana atarnata de piele. vreau sa vad urmele clipelor pe fata ca niste dare sangerande care sa FIE . sa le pot vedea. sa le simt. sa le stiu
patima? da. patima. uneori si tacerea imi e patimasa.
si iubirea imi era asa.


nu toate se intampla insa dupa cum le vreau.

Sunt in pragul Craciunului. Inca la serviciu, firste. voi pleca in curand si de aici. la baut. aproape normal pentru mine.
sarbatoarea asta vine atat de sec. nici macar cu deprimarea.. vie pe care o traiam acum ceva vreme. acum parca nu mai simt nimic. nici bine si nici rau. am cumparat cadouri. le voi impacheta frumos si le voi pune sub brad... daca am brad. ca nu stiu inca. totul aproape mecanic. totul fara mine.

cred ca nu voi apuca sa simt nimic din zilele astea.. de ce bat campii? nici inainte nu simteam nimic. doar un mare gol si o mare frustrare. o imensa incapacitate de a simti normal, de a ma bucura normal.

defecta? poate ca sunt defecta.

am primit de curand un scenariu. o piesa in doua personaje in care unul e si criminala si vaduvita.... bat campii.

nesuferite imi sunt sarbatorile. si cand ma gandesc la asta, imi dau seama cat de sec imi e sufletul, cat de stearpa am devenit..

Singura

**
Spune-mi padure cu frunza rara
Unde-i iubirea de asta vara?
Nu stie iarna sa se indure
De noi, copacii fara padure.

**
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile
Innebunitele ploi si ploile calme
Ploile feciorelnice si ploile
Dezlantuite femei, ploile proaspete
Si plictisitoarele ploi fara sfarsit
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile.

**

De ce sa-ti spun la revedere
N-as mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-si cere
Ca te-am pierdut definitiv.
Si de la mine pana la tine
Cuvantul insusi va-ngheta
Nici sa te strig nu stiu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.

**
Ce frig e-n mine astazi
Si simt cum o sa cada
Ninsoarea peste mine
Si peste calendar
Din ceruri plange iarna
Cu lacrimi de zapada
In mine plange acrul
Cu lacrimi de amar.

Iarna ai venit fara sa ma-ntrebi
Daca sufletul meu te mai vrea, astazi
Te implor sa pleci, sunt destule ierni
De cand ninge in inima mea
Ninge, ninge, ninge in inima mea
Ninge, ninge, ninge in inima mea.

Decembrie isi cerne
Pe noi prima zapada
Si parc-ar vrea sa spuna
Ca nu-i nimeni vinovat
Ca-n mine plange ochiul
Amar la san sa cada
Si vanturi tot mai aspre
La mine-n suflet bat.

**
Deseara sa nu m-astepti
Deseara n-am sa vin
Pentru doua vorbe
La o cana cu vin.
Deseara sa nu m-astepti
O, nu, n-am sa vin
Pentr-un "Buna, seara!"
Atat, si-o cana cu vin.

Habar nu am cu ce sa incep. Sunt ... stoarsa. cred ca e singurul cuvint in stare sa defineasca starea asta abulica de acum.
Ce sa iti spun, dragul meu? Ce sa iti MAI spun? Totul se incheie aici. "am albit". cata oboseala a fost in aceste doua vorbe ale tale! nu vad nimic ce as putea face sa schimb realitatea. iar realitatea este ca tu ai obosit. ca eu te-am obosit. ca de atatea ori. ca pe atatia altii.

s-a sfarsit. nu ma asteptam. acum.. sunt asa.. ca in ceata. incerc sa muncesc desi imi este destul de dificil sa ma adun. nu te-am iubit. cred ca nici macar nu eram indragostita de tine. dar ma obisnuisem cu caldura din bratele tale. acolo unde ma ascundeam uneori, arareori, atunci cand aveam eu chef. stiu, toate ma indica vinovata. sunt vinovata.

intr-adevar anul nou il voi incepe singura. de data asta nu mai e nici o indoiala. probabil ca la miezul noptii voi fi beata. ideea nu pare atat de rea. da. de data asta voi fi singura...

Înainte de a te îmbăta să ridici paharul şi pentru mine, căci la un moment dat îţi voi ura "La mulţi ani!" cu paharul ridicat şi m-aş simţi mai bine dacă aş şti că mi s-a răspuns.

Poate că vei fi singură în încăperea (locul) în care te vei afla atunci. Dar nu vei fi singură la modul absolut (şi-mi place să cred că nici la modul definitiv)

Şi, cine ştie, poate se vor mai fi gîndind şi alţii la tine la vremea aceea... "de cumpănă"...

sunt ca drogata. nu inteleg nimic din ce se intampla langa mine. si cred ca nici ce se intampla cu mine nu inteleg. am reusit sa muncesc putin si cred ca perioada in care am fost in teren si in care am scris au fost singurele momente in care nu m-am gandit.

milimetru (ce ciudat imi e sa iti spun asa) sper ca ma voi gandi la tine. cred ca ma voi gandi la tine. putine sunt sufletele de la care am primit vorbe bune. putine sunt sufletele care imi inchina uneori un gand. unul din multele pahare cu vin va fi, cu siguranta, in cinstea ta.

sunt aproape gata sa plec. imi doresc sa plec. sa umblu o vreme. sa gasesc o carciuma. si sa beau.

desktop-ul meu...
... sufletul meu.

Inserarea peste suflet
S-a lasat perdea de fum
Din iubire si prieteni
A ramas de-acum doar scrum.
Cate vise si sperante
Se prefac in lacrimi azi
Fara voie plec privirea
Nici sa plang nu am curaj.


inca ma intreb. inca nu inteleg.
stau aici, la biroul meu, la calculatorul meu, incercand sa imi iau sufletul in maini sa-l oblojesc. as pleca, eu cu sufletul meu, undeva. dar nu stiu unde sa plec.
intr-un loc, doi oameni ma asteapta. probabil ca, in cele cateva ore petrecute cu ei, voi uita de mine. apoi insa, voi trai intens sentimentul ca am pierdut vremea fugind exact de cine nu trebuia sa fug - de mine.
nici acasa nu ma pot duce, acasa fiind doar o conventie de limbaj. m-as duce acolo unde sunt eu si acolo unde sunt deja si imi astept doar trupul dar imi e destul de greu sa imi imaginez acel loc.
nu inteleg cum pot fi atat de derutata.

doar oboseala? nu poate sa fie doar oboseala. am mai fost obosita. am mai fost neimplinita iar nefericirea e o stare pe care o stiu. confuzia de acum, derutarea, lipsa de energie, lipsa de repere sunt prea intense, prea de multa vreme aceleasi.
oare ma pregatesc sa clachez? oare ma pregatesc sa nu mai fiu? sa ma transform dintr-o fiinta vie intr-o leguma? pe undeva, cred ca procesul a inceput deja.

n-am motivatie. n-am nici un fel de motivatie. toate se misca in virtutea unei inertii umane, animalice. animalic si eu ma misc. am o buba imensa in mine. tot launtrul meu e o plaga supuranda, care se hraneste din ea insasi si pe care nu stiu sa o scuip in afara. nu stiu cum sa storc puroiul din mine. deznadejdea. deziluzia. disperarea. nu stiu cum sa imi scot din cap frica. FRICA. chinuitoarea frica.

infrunta-te pe tine, mi-a spus un prieten, sedus mai tarziu si el de imaginea mea de femeie. fiindca numai arat a femeie. nu sunt, asa cum nici om nu sunt. sunt doar un gandac. infrunta-te pe tine, mi-a spus si mi-a rasarit in minte celebra intrebare CUM!? raspunsul il stiu. e la indemana oricui. raspunsul este "pur si simplu".
cat de putin am crescut in toti anii astia. .. cat am imbatranit dar cat de putin am crescut... cata dreptate aveai, tata, sa imi spui sa iau viata mai usor.. eram proasta. credeam ca am in mine curajul de a merge si ABC-ul intregii vieti. n-a fost asa. nu le am. asa cum nu am nici putinta de a ma opri. asa cum am in mine ura, ura pentru incapacitatea mea de a deveni muncitoare la APACA. incapacitatea mea de a renunta la mecanismul asta sinistru in care sunt pentru simplitatea experientei simplei supravieturi.

cat sunt de proasta!

ma pregatesc sa plec.
nu stiu exact unde. spre marea mea surprindere, in seara asta am chef sa dansez. zau ca imi doresc sa dansez. doar ca nu stiu unde si cu cine.
nu-i nimic, poate imi trece. sau poate ma duc, desi nu obisnuiesc sa merg singura prin vreun club. am tot incercat sa conving cateva persoane ca fire poate fi un spatiu interesant. mai ales cand vreau eu sa dansez.

maine noapte e un fel de noaptea cea mare. pentru altii, in principiu, fiindca pentru mine n-ar avea de ce sa fie. imbatranesc cu inca o noapte, prima dintr-un nou sir. nu stiu daca voi fi singura sau nu.
decant insungurata intr-o gramada de oameni, invariabil beti spre final de sarbatoare, mai bine imbatandu-ma singura de-a lungul intregii nopti. deci nu stiu.
cred totusi ca noaptea cu pricina va trece usor. foarte usor.

diseara sa nu m-astepti.. diseara n-am sa vin.. pentruy doua vorbe.. si-o cana cu vin..



La multi ani!
Sa va fie bine si sa va fie frumos si sa va fie liniste!
La multi ani!

Sa nu uitati caii salbatici.

Acest topic a fost editat de alexa: 30 Dec 2004, 07:30 PM

Un singur cuvânt defineste marea noapte dintre ani IROSIT
Nu am inteles nimic. Am baut impreuna cu cineva pana foarte aproape de marele moment. Dupa care am inchinat un pahar cu vin bun, negru. Milimetru te-am avut in gand. Ai fost intre cei dintai spre care am trimis urarea de an bun.

******

continuu mesajul o zi mai tarziu, dupa ce ieri am fost luata pe sus intr-o sedinta de sumar de care nu aveam nici un chef. foarte bine, pentru ca am reusit sa ma trezesc din mahmureala enervandu-ma destul de serios. dar ma rog, mi-a trecut, pana astazi cand am luat-o de la capat.
descopar in redactia asta o nesecata sursa de isterii.



mi-am promis ca nu mai beau. ceea ce am reusit sa fac, partial, limitandu-ma la o singura bere, la repetitii, si la trei pahare de vin. este totusi bine, daca stau sa ma gandesc ca in ultima perioada mi-a fost rau excusiv dupa betiile cu bere. cand amestecam tot ce prindeam n-aveam nici pe dracu a doua zi. oricum e ceva ciudat la mijloc... ficatul nu pare inca sa dea semne de oboseala, dar recunosc ca nu mi-am mai facut investigatii serioase de vreo doi ani.. si nici nu intentionez. .. ignorantul are viata linistita, nu face cute pe frunte.

cred ca e bine .. nu stiu. e marti. ma astept la altceva decat la bine. despre anul nou.. ca la inceput despre el voiam sa vorbesc.. nu stiu ce sa spun. l-am irosit. pur si simplu. intrebata mai tarziu ce am facut de revelion am preferat sa mint, spunand ca am fost cu niste prieteni. mi-a fost aiurea sa zic ca, de fapt, nu am putut simti nici un fel de sarbatoare in mine. nici un fel de trecere. nici un fel de insemnatate nu a avut noaptea aia, ca m-am imbatat si m-am culcat, ca intre cele doua am plans ca proasta o vreme... ca totul a fost searbad.

la dracu. nu inteleg nimic si nu stiu nici in ce mai cred. poate in piesa asta care se contureaza incet-incet si care da aripi iluziilor mele despre teatru.... dar eu nu voi face teatru. visul se va stinge. asa ca, mai bine o las balta.
mai bine las totul balta.
mai bine tac.

Acest topic a fost editat de alexa: 4 Jan 2005, 12:23 PM

Să fie un an bun alexa, să fie!... La fel am făcut şi io!

Secretul e că nici eu n-am simţit vreo sărbătoare deosebită în mine, ba dimpotrivă... searbăd, cum zici... Deosebirea e că atunci cînd am fost întrebat ce am făcut de Revelion am răspuns cît se poate de corect ce am făcut (mai puţin ce am simţit!) şi... n-au decît... cei cărora nu le-a convenit răspunsul!...

Nu stiu.. cred ca n-am avut chef de compatimiri sau de reactii incurcate ale celor carora le-as fi raspuns, sincer, ca am stat singura acasa .... etc etc etc.
Nu stiu de ce unii pleaca de la premisa ca e aiurea sa fii singur. Eu cumva am ales sa fiu singura, stiind dealtfel ca la nici o petrecere nu m-as fi simtit bine. oricum, cred ca mi-a fost mai usor sa mint decat sa explic.

....

sinistra zi........ singura chestie care mi se pare aproape in regula este asteptarea repetitiei din seara asta..daca ajung..........

am ajuns.
repetitiile merg din ce in ce mai bine iar viata mea, din ce in ce mai prost. nu mi se pare corect, fiindca la cat de prost incep sa mearga toate, ca sa fie ok balanta, piesa asta ar trebui sa fie de rasunet! si cand ma gandesc ca ar putea sa nu iasa deloc...

nu se poate sa fiu atat de mahmura. pur si simplu abia ma tin ... aproximativ verticala. ca de rationat nu pot sa spun ca rationez... nu mi-e nici macar rau propriu-zis... ma scurg pe mine, cascand din cand in cand, cu un cap maaaare si doua manute moi...

a dracu zi de munca. nu puteam eu sa raman in pat? asa.. muuuuuuuuuuuuuuulta vreme. macar pana ma trezeam. ..
si asa s-a chinuit lumea sa ma puna pe doua picioare cu apa rece aruncata pe fata in cea mai crunta lipsa de respect pentru somnul meu.

nu.
nu pot sa fiu atat de mahmura.. cred ca ar trebui sa mananc, dar mancarea nu e langa mine si nu stiu exact cum sa ajung la ea... nu. nu se poate... pur si simplu nu se poate........... nu ma mai joc.
eu cu mine nu ma mai joc.

gata.

ca de obicei, o zi in care m-am imprastiat in alergaturi, de la strazi innoroite pana la culoarele redactiei pe care le-am strabatut in toate sensurile si dupa toate traiectoriile posibile.
sunt franta de oboseala, am trei sandvisuri pe care nu le pot manca, dar nici bani de mancare nu am.
cam trist.
in principiu nu mai am bani de nici un fel.

maine si poimaine sunt libera, ceea ce inseamna ca voi avea timp partial pentru dormit dar si pentru repetat. la citit nu mai visez, desi patapievici parca imi naste in suflet puterea de a-mi invinge oboseala.

iubitul meu... de multa vreme ma muncesc sa iti scriu si ma opresc mereu la ganduri. ce as putea sa iti spun? mai bine nu iti spun nimic. o vorba ar tulbura poate linistea caminului tau. si toata iubirea de ti-o port imi interzice asta asa cum imi interzice sa ucid.
sa ucid......
.. si totusi am vrut sa ucid odata. am vrut sa ucid, am fost hotarata sa ucid si doar marea intamplare a facut sa nu ajung pana acolo. si tot tu, dragul meu, ai fost cel care mi l-ai gonit din viata, intr-un fel pe care nu il voi sti niciodata, dar intr-un fel pe care il cred si pe care il las asa, o frumoasa minune.

imi impart existenta intre vechi si actuale iubiri. imi impart existenta intre tanguieli si gesturi frustrate, culminand toate cu capul intins, asemeni lui Lisse, pentru o mangaiere.

acum stau intr-o redactie plina, prea plina, si ma gandesc ce caut aici. mai mult decat atat, ma gandesc cata vreme voi mai veni aici si daca toata vremea asta pentru mine a fost un plus sau un minus, daca m-am construit sau daca m-am ratat.
ar trebui sa fac o alegere si nu stiu exact ce alegere sa fac. ar trebui sa spun ceva, si nu stiu exact ce sa spun, ce sa imi spun, ca sa ma imbarbatez, ca sa ies din debusolarea, din deznadejdea asta de acum.
raman aici in virtutea inertitei, pana cand toate vor fi prea triste, prea bruste. pana cand toate se vor sfarsi. si stiu unde o pot lua de la capat, pe mult mai putini bani. bani. afurisitii astia de bani si afurisitele de lucruri care imi trebuie si care costa.

Si iar imi aduc aminte ca n-am mai fost de mult la medic. imi iau constiincioasa pastilele dar intre timp nimic nu s-a ameliorat. imi doresc iar sa fug, dar nu am unde sa fug. nu am unde sa ma ascund.

m-as ascunde in biblioteca prietenului meu, in camaruta aceea de serviciu, care ma asteapta sa lucrez intr-insa. dar prietenul meu poate nu vrea sa ma vada, poate nu vrea sa ma mai vada. poate si lui ii este penibila recenta manifestare barbateasca, venita de nicaieri.. venita din vin si din intamplatoarea apropiere dintre un barbat si o femeie(?!).

la naiba. !

perspectiva de a-mi pierde serviciul imi seaca pana si ultima resursa de calm si siguranta. se nasc in mine starile, de berbec si de olteanca, de a dovedi eu ceva. de a le dovedi eu lor ca sunt, ca stiu, ca pot. dar am nevoie de mai mult decat incrancenarea asta a mea pentru a reusi.
ieri mi s-a pus in vedere, pentru a cata oara?, ca am nevoie sa ma linistesc. mai mult decat atat s-a spus clar ca am nevoie de ajutor specializat. cred ca am reusit sa o sochez pe mama cand am privit-o foarte clar in ochi si i-am spus ca nu am timp. nu am fizic timp pentru asta. si mama, daca ar avea curajul sa isi recunoasca macar siesi asta, ar intelege ca este unul dintre cei care a pus presiune asupra mea. prea multa vreme. ma intreb daca a inteles momentul in care i-am spus ca am mai facut o data terapie, dar ca nici atunci nu am avut toate resursele necesare pentru a o duce la capat. poate ca ar fi trebuit atunci sa ma incapatanez si sa continuu programul. poate ca ar fi fost altfel acum. mai bine?

frate-meu a incetat sa ma mai impinga in vreun sens. mi-a amintit ca am nevoie de prieteni si m-a busit plansul. in ultima vreme, ori de cate ori ma intalnesc cu el sfrasesc plangand si simtindu-ma profund nefericita. e o minunata depresie de 24 de ani, punte spre un salt mortal in prapastie.

perspectiva de a-mi pierde serviciul, perspectiva de a-mi pierde viata asa cum am cunoscut-o in ultimul an, cu implinirile, bucuriile si presiunile invariabil create, cu tot cu afurisitii de colegi ai maca-mii, care asteapta sa ma vada la teveu in fiece seara, imi naruie orice forma de siguranta, de acceptare.
ii spuneam fratelui meu ca nu inteleg nimic, nici cine sunt, nici ce vreau de la viata mea, totul impanat cu temerile ca nu sunt in stare sa fac ceea ce mi-as dori sa fac, si nu stiu deci daca ar trebui sa imi limitez sperantele sau sa ma duc capcaun inainte, asa cum am facut toata viata. in sfarsit, te faci si tu adolescenta. pana acum ai fost un copil imi raspunde, si stiu ca nu glumeste. dar daca la maturitate nu voi sti sa ajung?

incep sa cred ca pot face televiziune. exact acum, cand sunt la un pas de a pleca din domeniul asta, fara perspectiva de a ma intoarce aici.

cred ca sunt un pic nebuna. ma duc sa beau o bere, din ultimii bani. ma duc sa beau o bere si sa repet o parte din text. fiindca la proiectul cu piesa chiar nu vreau sa renunt. ma duc sa beau o bere, si poate asta e cea mai mare greseala pe care o fac, dar tot ma duc.

cat am iubit.............

Jeanny, komm, come on, steh auf, bitte, du wirst ganz naß.
Schon spät, komm, wir müssen weg hier,
raus aus dem Wald, verstehst du nicht?
Wo ist dein Schuh, du hast ihn verloren,
als ich dir den Weg zeigen mußte.
Wer hat verloren? Du dich? Ich mich? oder wir uns?

Jeanny, quit living on dreams
Jeanny, life is not what it seems.
Such a lonely littel girl
in a cold cold world,
there´s someone who needs you.

Jeanny, quit living on dreams
Jeanny, life is not what it seems.
You´re lost in the night,
don`t wanna struggle and fight,
there´s someone who needs you.

Es ist kalt, wir müssen weg hier, komm.
Dein Lippenstift ist verwischt.
Du hast ihn gekauft, und ich hab es gesehen,
zuviel Rot auf deinen Lippen, und du hast gesagt:
Mach mich nicht an!
Aber du warst durchschaut, Augen sagen mehr als Worte,
du brauchst mich doch, hmm?
Alle wissen daß wir zusammen sind ab heute.
Jetzt höre ich sie! Sie kommen! Sie kommen dich zu holen,
sie werden dich nicht finden, niemand wird dich finden! Du bist bei mir!

Jeanny...

Newsflash: In den letzten Monaten ist die Zahl der vermißten personen dramatisch angestiegen. Die jungste Veröffentlichung der lokalen Polizeibehörde verichtet von einem weiteren tragischen Fall. Es Es handelt sich um ein 19jähriges Mädchen, das zuletzt vor 14 Tagen gesehen wurde. Die Polizei schließt die Möglichkeit nicht aus, daß es sich hier um ein Verbrechen handelt....Verbrechen handelt....

trist.

n-am mai scris de mult... e un motiv si in asta, dar nu are sens sa il dezvolt acum. poate ca asa trebuia sa fie...

**********
.... poate ca asa trebuia sa fie in tot. poate ca incetez sa fiu adolescenta plina de sperante si incredere asa cum eram acum o vreme... acum prea multa vreme, ca sa imi amintesc unde dracu gaseam atatea resurse de speranta in mine.
pierd orice urma de sustinere. devin, incet incet, frunza in vant, si nici macar nu ma bucura starea asta de aventurier in joc cu viata.
debusolata e un cuvant ce contine in el mai mult calm decat am eu. sunt intre oboseala si disperare.

in cateva zile voi inceta sa lucrez acolo unde lucrez. acolo unde fac meseria care mi-e draga, acolo unde m-am format, atat cat am putut si stiut eu sa ma formez. in mod normal nu ar trebui sa fie o tragedie. gandul ca nu sunt performanta insa ma paralizeaza. gandul ca un an de profesie nu m-a facut nici mai buna si nici mai desteapta ci doar ceva mai rodata imi taie orice elan.
in cateva zile va trebui sa incerc sa imi castig o paine si nu stiu cum voi face asta. nu stiu cum o voi face abdicand de la principiile mele - sa le spunem principii. de fapt e vorba de sperantele mele profesionale cele de la care nu vreau sa abdic. dar sperante ale mele profesionale pe care nu stiu pe ce stabiliment sa le pun.
incep sa am indoieli. si nu stiu daca ar trebui sa le dau curs, si sa ma retrag din viata asta, acceptand ca am irosit un an, si facandu-mi un bine pentru ca m-as aduce cu picioarele pe pamant........ si iarasi nu stiu daca nu cumva asta e celebrul, din povesti, moment de rascruce, peste care ar trebui sa trec, animata de sperante si incredere..
la naiba.

imi vine sa plang. asa. pur si simplu.
cineva intreba ieri despre mine daca pricep vreodata ceva. relatarea replicii asteia malitioase mi s-a infpit in minte ca un cui inrosit. si cuiul ramane. acolo. adanc infipt. la fiecare miscare de cap, se misca si el, atinge fiecare nerv si doare. ma doare in tot ce stiam despre mine, in tot ce credeam despre mine, despre ce dau altora, despre ce le creez. nu m-am asteptat niciodata sa fiu iubita de toti, dar drept sa zic speram la un oaresce respect pentru ce sunt si ce pot.

dar ce sunt si ce pot?! ce dracu e de capul meu? in afara de vise prostesti ce dracu mai sunt in stare sa fac?

*********

un an de presa, in care mi-am ratat facultatea este un an castigat? incep sa ma indoiesc din ce in ce mai mult de un raspuns pozitiv.

si atunci? ma refugiez la tara, la sapa si la cules de vie? e o varianta.. dar nu stiu daca am curajul..





m-as duce sa beau, dar de data asta nu vreau sa beau singura. prevad ca voi fi singura atata vreme de-acum inainte, incat in seara asta nu vreau sa plang doar in pumnii mei...... in seara asta vreau sa plang langa vreun suflet...............

Auzi bai , ingerii nu sunt tristi ok ? Daca ploua ploua cu ingeri amuzanti , plini de glume , fericiti , si in general cu gura mare ok ?

Amuzanţi sau nu îngerii au simţ. Au un simţ bun. Sau, altfel spus, bun simţ. Ok?

*****************
mi se pare cumplit de tarziu. dupa doua zile aproape letargice, am inceput timid demersurile pentru a stabili niste interviuri. gandul inactivitatii ma sperie pana in strafundurile fiintei mele.
nu stiu daca voi reusi sa raman in bransa sau nu. .. sper sa imi iasa.

sutn foarte multi oameni care rad tare zgomotos pe langa mine. sunt obosita si imi vine sa ii pocnesc.

mai bine plec.

sunt obosita si foarte stresata. asta n-ar da bine la cv'iu daca as vrea sa ma inscriu pentru un job in PR.

of! grea viata. ma duc sa ma plang si la altii ca aici m-am plans destul.

Şi la mine se întîmplă la fel!. Cu deosebirea că eu îs atît de obosit încît nici să ridic mîna să-i pocnesc nu pot. Apoi şi sînt prea mulţi şi n-am putere să-i articulez pe toţi, aşa cum aş vrea şi cum, probabil, ar cam merita. Aşa că m-am resemnat şi, vorba cuiva de la han (mememe), "mai bine mă duc în pădure"... acolo e aer mai curat, cel puţin...

Da, al naibii de grea e viaţa. Avem noroc de... De ce avem noroc oare?...

nu stiu, milimetru, dar om avea noi noroc de ceva. odata!
poate s-o suci si roata asta.
desi, stau si ma gandesc ca daca se suceste, s-ar putea sa imi fie mai rau decat imi este, ca inca n-am ajuns la fundul raului.

sunt si descurajata si debusolata si ingrozitor de obosita. imi estept niste oameni, sa mai schimb cate o vorba cu ei, ca doar au ani de presa in spate, si poate imi aprind o lumanare in capul asta care zace in intuneric.

****
azi de dimineata am inteles o chestie tare trista. nu e prima data cand ma trezesc prea devreme, dupa prea putin somn, si in plina gripa ca sa ma duc la munca. dar de mult nu am resimtit atat imensa lipsa de chef, asa stare ca nimic nu merita, ca nu se duc nicaieri, ca eforturile sunt inutile. cumplit!
daca am stiut vreodata ceva despre mine a fost ca pot merge pana in panzele albe cu munca mea, ca pot sta cocotzata pe baricade si in campul cu flori al muncii pana pic, si apoi sa ma duc acasa, sa manc ceva, sa dorm doua ore, sa fac un dus si sa o iau de la capat, ca pot sa fac toate astea si multe in plus daca imi e drag ce fac. daca simt ca merita.
si nu mai simt asta.

cineva imi spunea ca meseria asta e pentru oameni cu pasiune multa, ca sistemul in care lucrez e greu, si consuma, dar te caleste, si apoi, daca iesi din mecanismul asta, poti sa faci orice - oricand. dar mai e ceva. sistemul asta poate sa stinga exact afurisita aia de scanteie pe care o ai in tine, la inceput. aia care iti tine ochii deschisi cand iti bate reflectorul in ochi si oricum esti la munca de 12 ore, si cand ajungi in sfarsit acasa, raspunzi calm la telefon si spui, da vin.... trebuie sa te intorci, ca nu e nimeni, si stirea trebuie facuta. da, in presa nu e chiar ca la fabrica, si scanteia aia face sa treci peste toate nebuniile astea, si ti-s dragi nebuniile astea... si mi-e teama ca scanteia mea se stinge....
si la 24 de ani mi se pare cam devreme.....
...

la dracu.

nu pot decat sa incerc sa ma apuc de treaba si sa vad eu dupa aia cum dracu fac cu mine.

au trecut zece zile de la ultimul mesaj.

mi se pare mult.

sunt mahmura si intreaga zi a fost ratata. ma gandesc sa ma duc sa beau.. cat sa ma dreg - cui pe cui se scoate. mi-e rau si mi-e foame. si mi-e trist. mi-e tare trist azi.

te-am auzit.
si tocmai am aflat ca omul nostru drag, bunul tau prieten, dragul meu prieten e inapoi in tara. maine am sa va vad pe amandoi, iubitul meu. maine am sa pot sa va tin in brate. si am sa ma bucur. am sa ma bucur mult......
...

poate prea mult.

n-am apucat sa va vad ori sa va simt pe nici unul. asa a fost sa fie. mi-e tare dor.
dar tac, si nu ma mai apropii de telefon.
imi doresc atat de mult sa il vad.. imi doresc atat de mult sa te sarut incat imi vine sa o iau la fuga spre casa atat de bine stiuta.
dar raman aici, in biroul asta sec, in ziua asta seaca.

iau pauza de la lamentarile mele. urgent scrie o stire. nu conteaza ce mi se intampla, trebuie sa scriu afurisita aia de stire. scriu asadar...

....
lucrurile se precipita. am sa ma intorc

e totul de un roz stralucitor. atat de stralucitor incat imi creste aciditatea la stomac si imi vine sa ma bag sub pat de frica. mai am doua zile in care trebuie sa iau o decizie , si cu toate acestea inca nu situ ce am de facut.
nmai mult decat atat, traiesc cu siguranta ca indiferent ce aleg, se va dovedi una dintrre cele mai proaste decizii..


..

fug. 75 de căpşunari retunaţi din spania ma asteapta.......

si ce cap frumos ma doare, nu-i al meu............ as vreau eu sa nu fie, dar e, afurisitul..

ma ia un dor de duca............... si ma ia, si nu ma duce. fir-ar.

am avut o discutie inteligenta cu O. in sfarsit s-a prins ca relatia noasta e minunata, e nemaipomenita dar .. nu, nu lipseste cu desavarsire, dar este un care nu ne defineste. una care nu este a noastra pentru tot restul vietii. asta ii spun de la inceput, dar el nu si nu, ca eu nu inteleg.
la dracu, chiar inteleg foarte bine.

nu esti intreaga... cauti ceva. ce cauti? ce caut?! pe mama lu tutankamon o caut!! aut si eu un loc al meu in viata asta de doi bani, pe care nu ma indur sa o arunc la cos, ca nu stiu alta daca mai primesc. si poate ar trebui sa imi fac curaj si sa ma duc intr-o zi pe drumuri si sa ma duc.. si sa ma duc, ca in povestile copilariei mele, sa ma duc spre orinde.
sa nu ma maii intorc.

si acolo imi va fi bine?
ma indoiesc.

ies aseara sa vorbesc cu un prieten. sa il consolez, desi cuvantul nu e potrivit. sa vorbim despre iubirea lui fracturata.
ne plimbam in parc.
intalnesc doi amici, un cuplu superb, sot si sotie din toamna asta. e noapte aproape şi nu ma recunosc. ii opresc sa ii salut. sa o pup pe ea. chiar ma bucur ca ii vad. El imi spune ca se va intalni cu O maine, adica in dimineata asta, la serviciu. Ii spun sa il pupe din partea mea.

** mie imi trece o seara frumoasa cu prima lansare de disc a unor oameni dragi.

in dimineata asta O imi spune ca ne despartim. Nu pot sa cred. Nu pare sa fie adevarat rationamentul neanderthalian de care da dovada.
Nu numai ca nu pot sa cred, dar de data asta sunt hotarata sa tac. Gata! Nu il mai mangai pe cap spunand ca e stresat, ca are probleme, ca nu judeca normal si ca oricum dupa aceea isi da seama ca a gresit.

ce ironie. Draga prietene, de aseara... acum intelegi tot ce iti spuneam?

parca imi vine sa plang. ce prostie! nu trebuie sa plang.
dar ma doare.

era .. era asa... cald. era frumos. bine, nu e prima data in este mai mult orgolios decat inteligent dar... era frumos. nu, nu el. el e.. ceea ce eu numesc un barbat misto. si cand nu e copil rasfatat stie sa fie barbat.
imi vine sa ma duc si sa ii arunc cu ceva in cap.. dar nu ma duc. ba ma duc, sa fumez o tigara. prima pe ziua de azi.

si apoi sa ma gandesc.. am promis acasa ca voi incepe din nou sa scriu. aseara mi-am dorit cu adevarat sa incep din nou sa scriu.

gata. decizia s-a luat.
trebie sa imi vad de drum, intr-un mod pe care nu pot sa mi-l imaginez.

o vreme nu voi mai scrie, pentru ca nu voi avea de unde. pana la urmatorul loc de muncă, cu calculator cu tot si interenetul aferent.

...............
am primit vestea sec. aproape apatic.termin de lucru si ma duc sa ma imbat. maine este prima zi cand chiar pot sa dorm pana tarziu.
poate voi invata si sa sper... nu imi ramane decat sa sper.

drum bun, alexa!

asadar ma duc sa ma duc. de vreo doua ore ma invart prin redactie, incercand sa prind o vorba cu doi dintre sefii mei, cu unul sa cer detalii, si pe alalalt sa il anunt ca degeaba se bazeaza pe mine maine dimineata, fiindca nu voi mai veni la munca... si nici poimaine, si nici raspoimaine....

etc etc etc.

nu stiu cand voi mai ajunge pe aici. abia incepuse sa imi placa... in fine. ma duc dracu la berile alea, ca asa e frumos, sa sarbatoresc momentele importante din viata mea. mai ales ca nu am sarbatorit nici despartirea de O.
promit sa nu ma imbat, nu de alta, dar maine dimineata la ora 9 va trebui sa fi fost deja la interviu... si e atat de departeeeeee.............. dar, ma rog. ma duc.
si apoi.. sper sa imi iasa si alte doua interviuri in aceeasi zi, macar sa pricep o treaba. daca nu... ghinion se cheama.

a! printuri la ceveu, ca acasa n-am. mai stau o clipa.. poate se hotaraste careva sa bea berea aia cu mine...