Ganduri, scrieri, amintiri din viata Alexei veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

nu stiu exact de ce fac asta. pentru mine jurnalul era ceva legat, inchis, codificat - acolo nu avea acces nimeni.
ce m-o fi apucat?!
oarecum stiu. voiam sa vorbesc. ma apuca uneori cheful asta de revarsare; a mea din mine.

nu stiu despre ce am sa vorbesc. probabil despre mine, desi cuvantul asta este tare relativ... eu insemn mereu altceva, desi obositor de la_fel.

la naiba. poate am sa renunt chiar repede la ideea cu jurnalul. cred ca ma duc sa beau. de cateva luni este solutia de baza. poate am sa ma transform intr-o alcoolica, desi nu cred. si totusi continuu de atata vreme sa ma ascund dupa sticlele de bere. sa nu mai vad, dar mai ales sa nu fiu vazuta. sa nu aud. sa intepeneasca lucrurile langa mine, doar pentru ca eu nu le vreau. desi stiu ca viata merge tavalug inainte, indiferent de cat chef am eu de ea sau nu.
categoric. ma duc sa beau.

Ziua a inceput cumplit. M-am trezit de ingrozitor de multe ori in cursul noptii, asa ca n-am mai stiut pe ce lume eram de dimineata. si apoi greturile... au trecut cateva ore bune si imi este in continuare rau.
ma gandesc ca as putea fi insarcinata si mi se pare o gluma sinistra.
nu se poate. bat campii.
as vrea sa beau o bere, dar ziua abia a inceput, si nu pot sa imi asum inca riscul asta. asa ca nu pot decat sa incerc sa ma abtin. e destul de greu, mai ales cand ma gandesc ca poate o bere e singura care m-ar ajuta sa ies din starea asta.
Mai bine imi iau o cafea. Sau incerc sa muncesc.

sunt din ce in ce mai obosita. nimic nu se mai leaga. nici ganduri, nici fraze, nici sentimente. absolut nimic. sfarsitul zilei vine cu ghilotina gandului ca maine totul va incepe din nou; acelasi stres, aceeasi alergatura, aceeasi incercare disperata de a face o meserie pe care o iubesc dar pentru care incep sa ma indoiesc ca sunt facuta.
visez sa ma odihnesc, dar nu imi dau seama cum s-ar putea intampla asta. trebuie sa beau din nou; tot mai mult.
lucrurile nu devin mai usoare, dar am obosit sa ma lupt cu morile de vant. astept din moment in moment prabusirea si mi se pare simultan hilar si trist esecul definitiv la 23 de ani.
poate ca nu eram pregatita; nici pentru viata si cu atat mai putin pentru munca pe care am ales-o.
deocamdata insa nu am ce face, asa ca ma ridic, ma tarasc, ma misc intr-un sens sau altul; probabil ca ma invart in cerc. nu stiu nici daca mai iubesc, si nici pe cine. barbatii devin mai degraba un cosmar decat oaza de liniste pe care o caut, undeva, cu disperare.
stau si ma intreb daca e ceva care sa functioneze. sunt suficient de obosita si de deprimata incat sa zic ca nu. maine insa voi vedea lucrurile poate altfel.
draq sa ma ia - si pe mine si pe ele.

imi evit problemele cu inconstienta. gandul ca sunt bolnava ma irita, pentru ca ma gasesc incapabila de a face orice pentru a schimba situatia. exista ingeri pazitori care ma iau pe sus la investigatii. deocamdata.
imi vine sa zic -stop. gata. pe asta il pierd. vreau sa iau jocul de la capat.
pentru mine insa nu exista de la capat. exista doar jocul asta, in amanuntele caruia ma pierd.

oare unde as putea fugi?

o parte din joc s-a incheiat. surad stramb. este insa un circ pe care il inchei cum vreau eu. acum sunt doar rea, dar nu pot fi altfel. prea multa vreme viata mea a fost carpa de pantofi a unora - doar pentru ca iubeam; pentru ca ma incapatanam sa iubesc - un om si o relatie care n-au stiut decat sa ma destrame.
m-am adunat acum intr-o incrancenare de a invinge. si vreau sa inving. vreau macar sa ma inving pe mine, cu iubirea mea cu tot, fata de un om care n-a avut ... barbatia necesara pentru o relatie.
nu-mi mai e frica.
lucrurile se sfarama inca, incet - incet. oamenii care pana acum ma ajutau se asund sub erori de judecata.
si aici ma incrancenez sa inving. mi se pare ca urmeaza o vreme in care trebuie sa dovedesc ca am ce cauta in meseria asta. cu tot cu domeniul cretin in care m-am bagat.
raman insa o incapatanata. cu riscul de a zbura din presa.
din nou vreau sa beau.
doua zile in Vama au fost exceptionale. din nefericire am fost insotita, asa ca n-am putut bea dupa voie; dar tot a fost bine. a facut bine la cap. nu de tot. dar... macar am plecat din cacaoul asta,... desi tot in el m-am intors; iar afurisitul ala de telefon n-a putut sa nu sune ......

ma gandesc usor obosita la dobitocul care s-a numit, pentru o vreme, iubitul meu.. imi vine sa urlu la mine pentru cat de tampita am fost, desi am avut cateva vremuri frumoase. cred ca in curand o sa ma apuce depresia. macar se muta draq de aici, cu serviciu cu tot. asa n-o sa aiba nedericirea de a ma vedea in fiecare zi iar eu .... eu am sa ma obisnuiesc sa nu il mai vad fiindca oricum nu mai e al meu.
duca-se draq.

imi termin treaba in curand si ma duc sa beau. cum draq o sa ma trezesc maine??

drace! si cand ma gandesc ca era sa ma pripesc cu plecatul de acasa, ca sa avem un loc al nostru!! tampita femeie a mai facut mama!.

oricum voi pleca... dar, macar nu am de ce sa ma pripesc. uf!

am luat-o razna. mai bine termin de muncit, ca sa pot pleca draq sa ma imbat.

sunt obosita. poate prea obosita.
noptile nu mi se termina niciodata mai devreme de 4 .. si in general se termina aloolizate ....... iar diminetile. of, diminetile ma termina mereu. si mereu trebuie sa fiu undeva la prima ora..

ma gandesc cand au fost ultimele 24 de ore in care sa nu fi pus pic de alcool in gura.. departe sunt zilele alea..

sunt singura. sunt si nu sunt. nu inteleg in ruptul capului de ce acum, dupa cateva zile de certuri nebune, in care am reusit sa renunt (cred) la singurul barbat drag mie acum imi suna telefonul ca la gara de nord.
era o poanta buna altadata, dar nu acum .......

drace. mi-e somn. as vrea sa ma duc acasa, dar acasa pentru mine nu mai este. asa ca nu pot decat sa raman pe doua picioare. tzeapana. dreapta. trebuie. nu mai pot.
imi vine iar sa fug si sper ca voi avea curajul sa raman.

vreau o clipa de liniste, si nu stiu de unde sa o iau.

obosita.

din ce in ce mai obosita, din nefericire. si destul de frustrata. haosul din casa mea face ca eu sa nu ma pot intoarce acolo.
ma intreb daca va exista o forma de normalitate in viata mea vreodata. probabil ca eu sunt singura care ma poate duce vreodata la normalitate.

nu stiu ....... nu stiu prea multe.
incerc sa imi revin. dupa momente de furie ieri am reusit sa-mi plang pentru intaia data iubirea pierduta.
am urlat si am lovit si apoi am plans. ma zbat din nou in frustrarea sfarsitului.
culmea este ca pricep ca asta trebuia sa se intample. prea nehotarat era, prea mult eram "micuta Alexa" blanda si intelegatoare, prea sufeream. dar imi era drag. imi este si acum drag, idiotul, care nu intelege de ce, dupa ce urla la mine ca nu vrea sa imi vorbeasca si sa ma mai vada, nu intelege, spuneam, de ce nu ma intorc in genunchi. nu intelege de ce sunt "rece si insensibila" dar nu are curajul sa ma intrebe direct asta si se multumeste sa imi trimita mesaje in miezul noptii. nu intelege ca asta sunt tot eu. incapatanata. si in stare sa imi infrunt toate relele. dar de data asta nu pentru el. imi vine sa il bat dar nu vreau totusi sa am nici o reactie. desi sunt la fel de convinsa ca si pana acum ca nu va avea curajul sa se planteze brusc in fata mea si sa imi vorbeasca.
desi poate doar o astfel de atitudine m-ar putea face sa ma gandesc sa ma intorc.
dar nu ma intorc. si cred ca stie. si cred ca il si doare. pacat ca ne doare pe amandoi si degeaba. pacat ca ........

of. cum mi-s mie dragi numai nemernicii ..........

Observ ca toate paginile mele de zile incep cu "obosita". sunt mereu obosita. mereu prea fara vlaga, prea fara chef de a ma implanta in viata mea.

ochii se inchid. dar nu visez. rana se inchide in spasme. va trece pana cand nu ma va mai durea. nu cred ca va ajunge in mine starea de nu imi pasa.

maine este prima zi a restului vietii mele. multumesc. incerc. in fiecare zi ma trezesc. in fiecare zi ma rastesc la oglinda de la baie in timp ce ma spal pe dinti si in fiecare zi alerg catre redactie.

intr-o zi m-am ratacit. plecasem pe jos catre un loc, in care trebuia sa fiu la o anume ora. intarziasem de mult. iar eu rataceam. rataceam pe strazi. la un moment dat am avut puseul de a ma opri. de a schimba brusc directia. de a nu mai merge nicaieri; de a nu ma mai intoarce in redactie. de a disparea, pur si simplu. nu stiu unde. doar sa nu mai fiu. sa nu mai merg, sa nu mai fiu asteptata, obligata, grabita.

nu stiu daca ma bucur ca nu mi-am ascultat instinctul.

Sa zic ca iar sunt obosita?

nu. imi pica ochii in gura dar sunt al draq de mandra de mine, fiindca in ultimele doua zile am fost mai mult decat eficienta. mi-am facut treaba cu patima. si mi-a iesit.
acum voi merge sa beau din nou, dar de data asta nu mi se mai sfarima interiorul.

vad un material despre tatuaje. mereu imi aduc aminte cat mi-am dorit unul. probabil ca intr-o zi il voi face. poate prea tarziu. multe lucruri le fac prea tarziu. imi doream marele semn al vietii mele devenit un stigmat de care sa fiu mandra. deocamdata este doar un stigmat al visului meu.
barbatul care a nascut acest semn in mine e departe. incerc uneori sa il gasesc. nu as putea explica de ce. poate pentru ca imi aduc aminte de o vreme frumoasa, in care inca visam ca pot parasi lumea. o vreme frumoasa in care imi doream ca totul sa se darime, pentru ca stiam ca nimic ar sfarima iubirea noastra. si daca totul s-ar fi dus, am fi ramas doar noi .. nu l-ar fi furat nici o lume.. nu l-ar fi luat nici o viata. era o vreme in care iubeam cu patima. iubeam cumva tragic. vreme in care imi era atat de drag, incat nu visam decat la moarte. n-a inteles niciodata de ce vorbeam cu atata stralucire in ochi de ea. incerca sa ma faca sa iubesc viata. nu a reusit. dar nici moartea nu mai este visul care era.
acum nu mai sunt decat scrisorile, care nici azi nu au pierdut parfumul si lumanarea alba pe care mi-a adus-o la prima noastra intalnire. acum nu mai e nimic pentru ca nu mai pot crede in nimic.

un barbat s-a indragostit de mine. nu inteleg de ce. om serios, matur, s-a lasat furat de copilareala mea tembela. e un joc... un joc in care sunt animator dar caruia nici eu nu ii stiu regulile. aparent n-am nici o vina, dar nu ma pot abtine sa fiu cum sunt. si sunt. nu stiu ce o sa iasa, in principiu nu trebuie sa iasa nimic.

iar vreau sa fug. vreau casa mea, in care sa ma ascund. in care nimeni sa nu imi ceara socoteala. in care sa pot uneori dormi.

visez.

azi a fost aici. nu ma asteptam sa il mai vad. nu atat de curand. si totusi, iata-l.

nu cred ca intelege nici astazi de ce nu mai sunt a lui. nici eu nu cred ca inteleg exact, desi stiu. imi vine sa imi sfasii sufletul, dar sa nu mai simt ce simt. as alerga dupa el sa il iau in brate, dar stiu ca nu l-as mai prinde. ar fi o greseala fundamentala.
barbatul indragosit de mine ma priveste de departe. cred ca intelege de ce tremur, de ce mi-a scazut tensiunea, de ce sunt palida si de ce ma tin de pereti. pentru ca sufletul meu a uitat ca nu mai iubeste.

imi vine sa urlu, si totusi stau sa scriu o stire. iar barbatul meu drag rataceste spre casa.


.............

tot ce am mai putea face ar fi sa plangem impreuna. dar orgoliile ne pun catuse.

haosul se mareste pe zi ce trece.

barbatul indragostit mi-a aratat cealalta fata a lui. revers care a insemnat sa ma uit cum o pocneste fulgerator pe prietena noastra; sa ma priveasca_cu ochi scanteietori cand i-am blocat bratul si sa citesc in ei ca in secunda doi ma va pocni si pe mine. barbat care, in betia si furia lui de om nebun i-a urlat prietenei mele ca m-a pierdut. a putut intelege asta si poate si asta l-a facut atat de agresiv.
nu am cum sa uit ce am vazut. nu pot. il privesc cum merge pe langa mine, cum vine sa ma scoata la tigara sau cum sta pur si simplu intr-un colt, cu ochii pe mine. vad toate asta; vad cat ii lipseste curajul de a veni sa imi vorbeasca. dar, spre deosebire de ... iubitul meu, el chiar nu are ce sa imi vorbeasca.

am revenit la serviciu obosita si derutata. betia inca nu trecuse iar eu dormisem doar o ora.

de trei zile, dobitocul meu cel mai drag, cu obstinenta aici. si nu inteleg de ce. nu inteleg macar ce motive inventeaza pentru ca nu mai are nici o treaba aci. pur si simplu nu mai are. dar el vine... l-am gasit si in dimineata asta. arata un pic mai odihnit. aceeasi ochi frumosi si clari. aceleasi riduri fascinante. aceeasi privire adanca....

nu uit cand imi mangaia buzele. degetul mare trecut peste buza de jos. contur. incet. iar eu ma pierdeam. ma pierd si acum pentru ca vad si simt.
iata un gest pe care nu il va mai face. si imi este dor. imi este atat de dor.


...
.

ganduri scrise pe fuga - in miezul zilei de lucru arareori gasesc timp pentru sufletul meu.

viata mea o ia razna.
i-am spus fratelui meu ca vreau sa ma mut si mi-a raspus ca mai intai de toate am nevoie de cateva luni bune de terapie. stiu. stim amandoi chestia asta. mi-a promis ca va incerca sa imi gaseasca un terapeut. nu stiu daca ma voi tine de treaba asta - am mai incercat o data si am renuntat. ca si acum, atunci banii au fost o problema. poate ca prefer sa imi linistesc creierii intr-o lada de bere.
pe vremuri imi era frica de terapie. acum imi e aproape indiferenta. nu cred ca poate cineva sa imi puna creierii la loc. oare au mai ramas creieri de pus intr-un loc normal al lor? ..... nu stiu. din nou nu mai stiu nimic.

terapie ...... culmea este ca fostul meu terapeut mi-a recomandat exact asta - sa plec. nu stiu insa daca am sa reusesc sa ma si intretin singura si sa imi platesc sedintele, care pe vremuri erau destul de scumpe, si nu cred ca se apuca cineva sa faca reduceri pentru ochii mei frumosi. dealtfel, din cate imi amintesc, era chiar un motiv psihologic in a face sedintele de terapie destul de scumpe - ceva de genul ca omul ala sa le ia in serios, pentru ca munceste pe branci pentru a le plati.

nu stiu daca o sa imi iasa. sper sa nu innebunesc de tot pana atunci. sper sa nu innebunesc de tot pur si simplu. dar mai mult decat atat, sper sa nu devin o leguma. mai bine nebuna.

Îţi urez din tot sufletul ca într-o bună zi cerul să se deschidă şi să plouă cu îngeri. N-ar fi indicat ca acest eveniment să te găsească nici legumă nici nebună. Oh, Alexa, nu cred că meriţi să arzi ca o lumînare pe care n-o vede nimeni şi de lumina căreia n-are nimeni nevoie! Multă lumină şi căldură îţi doresc din tot sufletul. Lumină şi căldură sufleteşti...

Alexa, Alexa, mi-ai săgetat gîndurile, draga mea!

@xcross nu inteleg de ce. ti-am citit cateva dintre ultimele mesaje intr-o incercare de a gasi pe altcineva in tine.
dintr-un anume punct de vedere nu am sa ma fac mare niciodata, si e trist gandul asta.


La fel de trist este si acela ca viata imi cere sa ma fac mare. viata, pe care eu insami mi-am facut-o asa cum este, mi-a cerut intotdeauna sa fiu mai mult decat am fost; eu - mereu nemultumita voiam sa fiu mai mult. pacat ca n-am inteles niciodata conceptul de "a fi pregatit". asa ca niciodata n-am fost pregatita. asa ca intotdeauna toate au fost prea mult si prea cu repeziciune intamplate. pacat ca n-am stiut cum sa am grija de mine. ma urasc ca visez la un fel de print care sa ma salveze. ma urasc si mai patimas ca nu as lasa in ruptul capului pe cineva sa aiba de-a dreptul grija de mine. imi sunt perfect nesuferita fiindca nu stiu fiinta mai sucita la cap decat mine, si totusi atat de limitata in vedere, si totusi atat de legata de clisee.

incet-incet pierd legatura cu ceea ce se intampla.
ba nu. mint cu nerusinare. n-am avut niciodata legatura cu ceea ce se intampla. aproape mereu am fost in alt film.
cate frustrari am putut aduna in 23 de ani ...

... si cate mai au inca loc in inima mea mica.

Nu înţelegi de ce mi-ai săgetat gîndurile? Păi din cauză că - aşa mi se pare mie - răzbate din rîndurile tale foarte mult zbucium, nu numai sufletesc. Un suflet deosebit de frămîntat, un om aflat într-un chinuitor proces de (re)găsire de sine, de supravieţuire în faţa propriilor ochi - aşa te văd eu. Mi se pare că e ceva dramatic în povestea ta şi am vrut să-ţi urez, aşa cum m-am priceput, ca povestea să nu evolueze spre tragic. Nu ştiu de ce, dar am convingerea că, din toată "frămîntarea" ta, mai devreme sau mai tîrziu se va decanta răul de bine (sînt cam amestecate) şi tu vei fi mulţumită...

Scuză-mă pt revenire şi pt percepţia greşită pe care - poate - mi-am făcut-o despre tine!... Am avut şi eu momente asemănătoare la 23 de ani. Au trecut. Şi au trecut cu bine...

@xcross mi-ai nascut un zambet. multumesc. intr-un fel, spre un moment, lucrurile acestea se vor sfarsi. cat va mai ramane din mine la acea vreme, am sa vad. undeva, intre marginile deznadejdii mele, exista increderea...

O noua zi......... atatea zile care incep la fel. Am trecut repede prin toate mesajele iar acum ma pregatesc sa dau o fuga in teren. ziua de azi de prevede mai obositoare decat oricare alta, asa sunt intotdeauna week-end-urile lucrate.

acum chiar ca sunt obosita.


si ziua abia a inceput........

eeeeeeeeeeeh, am avut dreptate.
ziua de astazi se dovedeste un cosmar. sunt franta, desi e putin trecut de miezul zilei. colegii mei in mare parte vor pleca spre casa, iar eu mai am inca doua stiri in lucru si una in editare.
stau si ma intreb daca ma zbat prea mult. imi raspund brusc nu, si trec mai departe.
uneori ma enervez. ma enervez pentru ca eu trag mai mult. ma enervez fiindca eu chiar imi iubesc meseria si nu inteleg ce cauta in ea capete de paie. ma enervez pentru ca e aiurea. ma enervez si tac fiindca nu depinde de mine existenta lor aici. si pentru ca, de fapt, nu ma imi impiedica munca in nici un fel.
poate ca sunt pur si simplu sefoasa.

vreau bani. ma irita gandul ca am numai 20 de mii in buzunar, si aia imprumutati, si ca sunt capiata de foame. ma irita gandul ca nici maine nu voi avea mai multi bani si poate nici saptamana viitoare.

ieri noapte, la un sir de beri (date de altcineva, fireste) primeam o lectie de supravietuire. doi oameni imi povesteau cum se poate trai doar cu seminte si bere. si somn. mult somn. sau cum se poate trai o luna cu paine si mustar.
nu stiu daca as supravietui unei astfel de lupte. tin minte ca le spuneam ca probabil as avea nevoie de o motivatie foarte puternica.
ce motivatie? motivatia este sa traiesti...

sa traiesc ...... oare cat de mult imi mai doresc sa traiesc

Acum chiar ca sunt franta. am dormit numai doua ore si am baut suficient inainte. mai mult decat suficient.
si am facut-o lata oricum. pe starea de tensiune de acum, nu imi scot din minte gandul ca acasa ar putea sa ma intampine o valiza cu lucrurile mele. stau si ma intreb cata vreme imi va mai suporta mama toate toanele astea ale mele. desi stiu foarte clar ca nu sunt doar niste toane.
m-a sunat in dimineata asta sa ma intrebe daca ajung la o ora normala acasa. i-am zis ca incerc, desi nu sunt sigura ca vreau. cu valiza facuta sau nu, sunt convinsa ca am sa ma enervez rau. cred ca amandoua vorm fi foarte nervoase, iar alaturi tata, care de mult nu mai e deacord cu mine.

vreau sa se sfarseasca totul. poate ca aia cu valiza nu este chiar atat de rea. doar ca nu stiu exact unde sa ma duc, eu cu bagajele mele cu tot. poate ar trebui sa ma gandesc deja.
acum ca ma gandesc la asta nu sunt sigura ce vreau. poate o plecare fortata de acasa este exact ce imi trebuie. numai sa reusesc sa imi tin toti nervii in buzunar si dupa aceea. fiindca stiu cum e cand ma apuca disperarea. sper numai sa fiu suficient de ocupata incat sa nu am timp sa disper.

nu stiu. nu mai stiu nimic, in clipa asta.

Pardon că mă bag din nou, profit de faptul că nu ştii în clipa asta nimica deci n-ai să ştii nici că mi-am vîrît iarăşi nasul în jurnalul tău (dacă te deranjează să-mi spui; dacă nu te deranjează să nu-mi spui...)

Vroiam să mai zic că atîta timp cît reuşeşti să dai pe aici şi să scrii ceea ce te frămîntă speranţele rămîn. În momentul cînd îţi vei părăsi acest jurnal... nu va fi bine...

Asta-i părerea mea...

@xcross Cerand un spatiu pentru jurnal aici, mi-am asumat si citirea lui de altcineva si posibile reactii. asa ca nu-i un bai. nici ca postezi aici si, cu atat mai putin ca il citesti).

da. am nevoie de jurnalul asta. am nevoie sa ma descarc. sa urlu. e bine. inca.


simt...

schimbare.

sub semnul substantivului astuia sta ziua de azi.
m-am tuns. sunt vreo opt ani de cand nu mi-am mai taiat parul atat de scurt. iar acum m-a apucat. mi s-a prezis ca o astfel de decizie va avea repercusiuni asupra imaginii mele cu totul, respectiv e un pic mai dificil acum sa ma mai joc de-a pustoaica.

si m-am si vopsit...!

parca m-as pregati sa o iau de la capat. doar ca nu e inca nimic de genul asta.
cu doua stiri in urma, si o promisiune de plan pentru aceasta seara visez sa ajung totusi in herastrau, la intalnirea pro-bike-ului. sunt niste oameni dragi acolo, de care mi-e dor .


..

fug sa scriu!

In atata vreme nu a reusit sa se intample decat o dezvoltare a haosului in care traiesc. probabil ca lucrurile o vor lua si mai razna. Numele se inlocuiesc unele pe altele, in mintea mea, se amesteca, se nasc identitati noi.
incurc oameni, locuri si momente.

ce mai conteaza?!
la multi ani, alexa. e o zi ca oricare alta.

Ultimele clipe ale serii mele de lucru m-au întâmpinat cu mesaje de gând bun.
Oameni pe care nu-i ştiu, oameni care mă află încet-încet, rând cu rând şi pagina cu pagină.
Ratacirile mele (caci nu degeaba am scris asta pe copertă) devin cumva şi ale voastre, şi fiindcă nu mai bântui singură pe carari, vă multumesc.

Voi bea din nou, în seara asta, ca în toate serile de pâna acum. voi bea, de data asta, cu gânduri bune. agaţată de plusurile existentei mele si nu plutind printre ramăşiţele viselor frânte.

"ramaşitele zilei" .. minunat film. mi-e dor de el. mi-e dor să văd un film. mi-e dor sa citesc. mi-e dor să traiesc, dar nu pe furate.
cred ca am mai spus asta .. m-am saturat sa fur, si totusi nu fac nimic altceva. si totusi nu ma adun spre nici o solutie, ci ma complac in zilnicele mele lamentari.

Ionut, Andrei, Laurentiu, Bogdan, cel de-al doilea Bogdan, cu totul altfel, Victor, Radu si in final Vlad. Cat haos. imi ratacesc gandurile intre atatea repere. alte feţe, aceeaşi placă. placa eu. Nu inteleg. Fug. ma ascund. ma agăţ. pierd controlul. mai ales pierd controlul.

Iubirea mea cu parfum de ceara alba, ce liniste era cand existai doar tu. cand existam doar eu. si cand sufeream disperata ca nu te pot asimila trupului meu.
Iubirea mea pierdută... ce mi s-a întamplat?

Asfinţit de vară. Apus de soare roşu. Nori palizi pe cerul albastru stins de flăcări. Tăcere. Liniştea gîndurilor oprite de vise. Năluci. Fantasmele amintirilor "însîngerate". Paşi domoli, abia simţiţi. Şi neştiuţi. Vibraţiile neauzite ale aerului. Şi ale inimii. Gesturi oprite. Şi clipe. Şi clipe? Şi.

iluzii.

ganduri bune.

tristeti.

stingeri.

reaprinderi.

stiri.

coate.

este inutil sa creez vraja in haos. este inutil sa pun un filtru pe obiectiv in asa fel incat realitatea sa para macar de poveste. este inutil sa imi amintesc la fel cum inutil este sa visez alte realitati pentru a nu le mai vedea pe cele care trec prin carnea mea.

daca nu mi-as pierde slujba poate ca mi-ar fi mai bine.


nu pot sa gasesc in mine gramul de optimism care sa spuna ca de aici as putea ajunge intr-un loc care sa puna ceva mai bine in valoare ce vreau si ce pot sa fac.

alexa, imi permit sa ma bag si eu in jurnalul tau; sper ca nu te superi. Iti inteleg suferinta si ratacirea. Nush dak te ajuta cu ceva dar am trecut si eu prin asta...Pe mine insa m-a salvat optimismul caracteristic (care vad ca tzie iti lipseste - cu toate ca suntem ac zodie). Nu stiu dak cautzi sfaturi aici, sau doar un loc unde sa te descarci, dar voi incerca un mic sfat si eu. Incearca sa te rupi de trecut si sa traiesti in prezent, eventual viitorul apropiat. Dupa cum a zis si milimetru, atata timp cat scrii aici este bine, exsita speranta, asa ca scrie in continuare. Dak n-ai pt cine sa lupti, at fa-o pt tine, ca nu meriti sa suferi. Dak n-ai pt ce at fa-o tot pt tine, pt ca dupa furtuna intotdeauna iese soarele.

Ai grija de tine, si fi optimista

sa lucrezi cu cineva, umar la umar, chiar daca pana au ramas grenade neexplodate iar pana acum au fost si batalii. sa stii ca ai nevoie de ce stie; sa stii ca vei ramane in locul lui.

am trecut in cealalata extrema. sansele sunt mici sa plec, cel putin intr-o prima faza. aflu insa ca omul de la care am invatat meserie ramane fara sluijba... in favoarea mea. ca undeva, cineva prefera sa lucreze cu mine; prefera modul in care lucrez eu.

nu stiu nici daca sa ii spun sau nu.

nu stiu cum va reactiona.

imi vine sa fug, dar stiu ca nu este momentul in care sa clachez.

am fost intrebata daca m-as simti mai bine daca as ramane eu fara slujba. probabil ca nu.

am primit confirmarea ca i se incearca o angajare in alta parte. pe bani buni, dar pe un program de noapte. ma gandesc cu groaza ca la cat de nebuna o stiu, ar putea sa faca scandal...

of. cred ca proba de foc a meseriei mele abia va veni. abia acum se va vedea daca sunt sau nu in stare.
si sunt atat de obosita...

Multă baftă

@ milimiteru multumesc. sper sa pot da vesti bune peste o saptamana sau doua.

pana atunci insa ... n-am bani. mi-e cumplit de rau. am doua ovare care pulseaza in durere si iar corpul mi se sfasie de-a dreptul de la mijloc in jos. nu ma asteptam sa fie in halul asta de greu.
evident ca ar trebui sa imi sun medicul, dar evit asta de doua zile. nu as putea sa explic de ce. probabil pentru ca m-ar ameninta cu toate spanzuratorile daca nu-mi misc fundul spre cabinet cat mai curand posibil, ca oricum trebuia sa ma duc de mult.

din fericire, s-ar putea sa existe in alta parte bani de bere pentru seara asta. asa ca ... poate imi iese.
ieri am luat cea mai proasta decizie cu putinta, fiindca dupa ce am stat in frig si in picioare mai bine de trei sferturi de ora, m-a dus sa beau ... VODCA!. zau ca n-a fost rea, dupa cum stiam. si chiar n-am mai simtit naucitoarele dureri. insa avand in vedere ca alcoolul provoaca vasodilatatie ... ei bine am avut o problema serioasa.

cat de cat mi-am mai revenit, dar in seara asta iar vreau sa beau, si nu stiu sigur ce voi face. oricum nu pun gura pe suc. asa e clar.


of .... razna am luat-o cu toti.... si cu mine-n frunte.

fug.

imi redescopar o mailo-dependenta, si asta ma deranjeaza destul de rau. pierd controlul. in ultimele doua zile i-am trimis vreo 15 mesaje lui Vlad. chiar nu e bine. nebunia cu telefonul nu o mai am de mult, din lipsa de timp, insa daca nu o controlez pe asta cu mailurile, nu am facut nici o afacere.
mai bine devin dependenta de jurnal. aici chiar nu stresez pe nimeni.

imi e in continuare destul de rau si evident ca nu mi-am sunat nici acum medicul. nu stiu exact ce astept.

vineri am sedinta mare sedinta. se vor anunta concedierile. astept cu teama inca momentul asta pentru ca stiu ca as putea fi printre cei care trebuie sa plece. stiu ca exista oameni care ma vor aici, dar cuvantul lor ar putea conta mai putin in fata unei alte decizii. nu, nu sunt paranoica. doar nesigura. si este poate cel mai mare defect in meseria asta.

azi am vaut in parcul carol niste turisti rusi. erau foarte tineri, cu rucsaci plini, cu saci de dormit si izoprene ... toate cele.
nu stiu cum au ajuns in romania, insa i-am invidiat rau. eu mi-am vandut libertatea ... nu stiu exact cui. nu pot spune ca imi pare rau dar, parca as vrea sa simt mai mult ca tranzactia asta a meritat. altfel .. devin perfect inutila.

imi vine sa zambesc vag. cred ca e bine.

Sedinta. Cumplita sedinta de 10 dimineata, care nu a inceput inca si in care ar trebui sa se transeze niste adevaruri referitoare la statutul nostru.
cumplita sedinta care nu a inceput inca si de care, recunosc, imi e teama. nici nu stiu ce sa imi doresc, pentru ca binele unuia este, in mod clar, raul altuia. imi acopar urechile si tac. as vrea sa fug la tigara, dar inca nu pot. nu-mi ramane decat sa astept.
atat.

mi-am revazut si iubitul azi. FOSTUL meu iubit, de ce nu imi intra odata in cap!. ma gandesc la el cu singurul dor al bratului pe care l-as vrea asezat pe umarul meu. am nevoie sa ma calmeze ceva. am nevoie sa ma aduca cineva in filmul asta.

incerc sa merg sa fumez.

it finally happened.
femeia despre care credeam ca o sa se salveze prin profesionalism s-a pierdut prin incapatinare.

sau poate ca exagerez. poate ca stie foarte bine ce face. naiba sa ne ia pe amandoua. ba mai bine numai pe mine, fiindca ea mai are un copil de crescut.

in fine. se pare ca eu inca mai am un loc de munca. imi ramane insa sa demonstrez, in fiecare zi, ca am ce cauta in meseria asta. si asta in vreme ce eu inca mai am indoieli. ar trebui sa am o bafta nebuna, dar nu ma simt in gratiile zeitei Fortuna.

caut cu disperare realitati care merita vazute. care merita spuse. da, recunosc - caut cu cinism subiecte.

nu mai stiu ce sa fac.

la naiba!
mi s-a dat o sansa.
un sut in fund si un pas inainte. hai, alexa! misca-te.
dumnezeule, chiar o sa imi petrec viata plangandu-mi de mila si mangaindu-ma matern pe cap?!?!

Eu cred că nu. E o "poziţie" instabilă şi va trebui să te... mişti într-o direcţie. Sau alta.

- pentru şutul în fund!

ieri am innebunit din nou. visam iarasi la un soi de fat frumos salvator, calare pe matura alba, care sa vina si sa imi rezolve mie toate problemele.
azi sunt bun-pusa pe treaba. e bun somnul de noapte. imi trezeste creierii, face loc pentru nervi si stres nou.

cred ca ma indragostesc din nou, si este exact ultimul lucru de care am nevoie.

fir-ar!

Ora opt, sambata seara.
Ora nu foarte inaintata, si totusi sunt ultimul om din redactie. ultimul.
si voi mai ramane.
asa-zis-ul meu iubit are concert intr-o ora juma'. am vorbit la telefon unde a reusit, pentru a x-a ora sa ma scoata din pepeni. asa ca nu stiu daca ma voi chinui sau nu sa ajung la afurisitul ala de concert.
sau poate fac altceva.
boul e misto. stie ca e misto, dar are fitze. si fitzele unuia sunt exact ce nu imi trebuie mie, la neuronul absolut stresat si deznadajduit pe care il am.

nici macar nu ma enervez de-a dreptul. sunt doar un pic deranjata si am iritanta senzatie de .. "ma asteptam la asta. era normal ca nici aici sa nu imi iasa".
stiu ca nu am rabdare. stiu ca sunt prea brutala. stiu ca sunt prea preocupata de mine, luandu-ma prea in serios. stiu ca depasesc limitele suportabilitatii altora in diverse situatii, la dracu stiu!

nu imi ramane decat sa imi vad de subiecte. ce-o fi o fi. exista loc de mai rau si oricum o (noua) relatie distrusa nu va insemna sfarsitul pamantului pentru mine.

Dupa ce aproape ne reveniseram, intr-o vaga comunicare, Vlad a dat-o din nou cu bata in balta. desi ii comunicasem o data in plus ca nu am toti nervii acasa. La naiba. I-am comunicat in final ca altii stiu sa se poarte. M-a trimis la altii. Prea bine. In seara asta am sa ma vad cu Andrei.
Andrei este un personaj tare interesant, actor de naţia sa. L-am cunoscut intamplator, şi tot intamplator am aflat ca lucreaza cu un fost coleg de-al meu, de pe vremea cand si eu ma visam în branşa asta. Nu stiu ce o sa iasa, cel putin o sa beau o bere intr-un decor nou.

Mi-e foarte frica sa nu clachez, desi sunt aproape sigura ca asta mi se va intampla. presiunea asupra mea e acum cumplita, si inca nu am experienta si odihna creierilor de a o suporta. desi stiu ca sunt buna, ma vad devenind perfect ne-profesionista. nu mai vad subiectele. nu ma mai pot aduna sa le caut. nu ma mai pot aduna sa vad in spatele lor. ma pocneste o idioata suficienţă, si nu stiu cum sa scap de ea.

ieri am sunat la fratele meu si la un prieten, incercand sa depistez un psiholog pentru un material. amandoi au avut un mare hâc in momentul in care am spus ca imi trebuie urgent numarul unui psiholog.
amandoi au tema sa imi gaseasca un terapeut, asa ca au reusit sa se sperie zdravan in momentul in care zis urgent.
chiar imi trebuie afurisitul ala de terapeut, insa nu stiu cand voi avea timp de terapie si, daca raman fara serviciu, cum dracu platesc sedintele alea.

fug la o tigara. nu cred ca o sa ma ajute cu ceva, dar macar mai schimb o vorba cu o colega.

aseara m-am imbatat.
n-ar fi o noutate daca nu as fi pierdut controlul. am devenit merlancolica, desi cred ca nu e nimic ciudat in asta.

i-am trimis un mesaj iubitului meu. fostului meu iubit. omului de care nu ar trebui sa ma mai apropii, omului care nu mai traieste langa mine si nici pentru mine (de parca asta s-ar fi intamplat vreodata). mi se facuse cumplit de dor de el.... poate sunt doar prea singura. stiu, pare aiurea ca, dupa ce scriu tot soiul de nume aici, sa zic ca sunt singura. dar sunt. cum dracu scapam de nevoia aia de tandrete, fir'ar!

cand l-am vazut azi in redactie am simtit o nevoie acuta sa fug. la fel de normala reactia, sunt convinsa. ni s-au intalnit intamplator privirile, si am preferat sa ma uit pe pereti.
ma amuza ca s-ar putea sa nu stie de la cine e mesajul, fiindca nu cred ca si-a notat noul meu numar de telefon (afisat, la indemana tuturor, undeva in redactie).

la naiba.

un virus isi face de cap prin mine, si nu prea stiu exact cum sa scap de el. probabil ca am facut si o infectie, desi medicul meu nu s-a speriat prea tare. cu toate astea, continuu sa am niste simptome cam ciudate, chiar si pentru mine care, neintelegand prea multe, nu sunt sigura ce e normal si ce nu.

voi merge din nou sa beau astazi. n-am insa chef sa vina nimeni.
trebuia sa ma intalnesc cu un coleg de breasla, insa m-a amanat pentru maine. nu stiu exact ce sa fac. iar ma ratacesc. desi, mai bine nu. ma gandesc eu ca nu e, asa o idee buna.

405 mailuri in inbox. si n-am nici un chef sa le citesc. la draq.

mi-am luat husa pentru telefon.

am innebunit definitiv. e clar. hahahahahahahahahahahah

Eu nu cred că ai înnebunit. Ştii, se spune că un nebun adevărat nu recunoaşte în ruptul capului că e nebun.

Citindu-te (deh, asta e, cu un simplu clic se poate intra aici...) încep să cred că chiar ai rătăciri. La început am crezut că doar ţi-ai intitulat aşa, pur şi simplu, jurnalul: "Rătăciri". Dar nu, iartă-mă, ceea ce ţi se întîmplă chiar sînt rătăciri. Sper că nu te vei supăra pe mine că spun ce gîndesc. Sigur, s-ar putea să nu gîndesc prea bine...

Ce nu mi-am elucidat încă este dacă te complaci în aceste rătăciri (ai aşa, un fel de auto-masochism) sau ele vin din exterior, într-un val de nestăpînit...

Rînduri aşa de dramatice, de tensionate (tragice?) ca aici n-am mai văzut la han...

Toată simpatia şi urările mele de bine! Sincere!

in seara asta trebuia sa ma duc la fratele meu. psiholog de formatie, trebuia sa discute cu mine inceputul terapiei mele. da, in sfarsit mi-a gasit terapeut, insa mi-a cerut sa stam de vorba inainte de a stabili prima intalnire.
da. bietul meu frate s-a spriat serios acum o luna si jumatate, cand am facut o criza de nervi in masina si nu ma mai puteam stapini, cand ii spuneam ca nu mai pot..... si chiar simteam ca nu mai pot...

da. mi-a gasit in sfarsit terapeut. ma gandesc ca in luna asta si jumatate m-a rugat cu cerul si cu pamantul sa trec pe la el, sa stam totusi de vorba. am reusit sa nu imi fac timp. ca si el, cred ca si pe mine m-a speriat rabufnirea de atunci; si nu imi amintesc ca de atunci sa mai fi plans... poate doar o data.. atunci cand, dupa pauza si nervi, iubitul meu tocmai isi gasise loc de mesaj in telefonul meu. dar aia a trecut. astalalata nu.

aseara stateam de vorba cu cineva si imi spunea ca la mine nu vede decat un singur tip de terapie: terapia prin munca. as tinde sa cred si eu ca ar fi functionala, insa acum munca mea este principalul motiv de stres.

nici biata mama nu ma mai scoate din minti. desi .. asta e mai mult opera mea decat a ei. pentru ca, in ultima vreme, poate si din cauza problemelor, chiar am ajuns in fiecare noapte acasa, insa suficient de tarziu cat sa nu ne vedem.
azi m-a sunat... eram la senat, asa ca i-am taiat-o repede. mi-am adus aminte abia seara de ea, asa ca am sunat-o acasa. e racita zdravan. ma cautase fiindca a observat ca de doua zile nu mai mananc.
biata mama. chiar nu merita asemenea maimuta nevrotica_cum sunt eu.
am linistit-o. cred. desi, pe partea mea, mama nu mai e de multa vreme linistita. cred ca se impaca incet incet cu lucrurile, si se bucura ca nu e mai rau. dar e mai rau. iar eu trebuie sa plec din casa aia, de sub materna ei supraveghere..
eu trebuie sa plec catre propriul meu balamuc. am nevoie de propriul meu balamuc. citesc ce scriu si ma incearca plansul.
dumnezeule, chiar am nevoie sa plang! am nevoie rau de tot sa plang. si n-am timp. si n-am curajul sa ma las pe mana emotiilor mele. ma incapatanez sa stau teapana. pe doua picioare. pe singurele doua picioare pe care mi le-a dat natura.

ma uit lung in stanga .. m-as uita si in dreapta, dar am peretele. imi vine sa rad de mine, dar stiu ca e un ras isteric.

ma gandeam odata ca as putea face un ultim material de geniu. corespondenta direct de la Balaceanca si lavaliera fixata pe camasa de forta. gluma-gluma, dar ...

am nevoie sa ma scuture cineva, dar nici eu nu sunt in stare, nici altii nu sunt care sa o faca.
da. am o oamă minunata langa mine (adica o prietena) care, atat cat poate, incearca sa imi tina creierii acasa. dar nici ea nu poate prea mult. macar intelege partial prin ce trec.

***

cum face cineva sa fie liniste? cum se face linistea? ce alchimie sta in spatele ochilor limpezi, a sufletului impacat?
cum te aduni? cum faci sa nu te rasfiri intre amanuntele care iti ilustreaza pana la sufocare existenta?
cum ramai tu? esti vreodata in intregime tu?

***

Am incercat sa il sun. pe EL. pe EL-ul adolescentei mele. Pe singurul EL cu care dispaream dintr-o lume pe care nu o voiam. singurul langa care imi doream moartea. din prea multa iubire.
..

nu stiu ce se mai intampla cu el.. am vorbit de curand la telefon. as vrea sa il revad. habar nu am de ce. mi-e dor sa ii simt bratele ascunzandu-ma de intreaga realitate. mi-e dor sa ii tac si sa il simt ascultandu-mi tacerile. mi-e dor sa ne plimbam de mana in cimitirul nostru drag. intre umbre si cruci. in pragul altei lumi.
stiu ca nimic din ce a fost nu poate sa mai fie. nu stiu daca il mai iubesc sau nu, nu stiu cat nu mai pot sau cat nu imi mai dau voie sa il las sa existe langa mine.
cert e ca ce a fost nu mai este. nici unul dintre noi probabil nu mai e la fel. imi amintesc mesajele lui din vremea cand a fost plecat din tara. atat de profund legate de existenta mea. atat de mult dureau. atat de intens imi doream sa fie si sa nu fie simultan, incat ingerilor le-a trebuit o doza mare de algocalmin.
M.-ul adolescentei mele ... omul meu RAR. omul meu drag.

nu stiu de ce vorbesc de tine acum si cu atat mai putin nu stiu de ce vorbesc cu tine acum. poate doar pentru ca ma simt singura si mi-e draga amintirea ta. iti amintest scrisorile noastre?. plimbarile? noptile. plansul. sangele. visul meu de a cadea de la geamul garsonierei tale. garsoniera ta. iti amintesti garsoniera ta? iti amintesti noptile de la munte? haotica vreme.. slabiciunile mele de atunci. disperarea mea ca te pierd. iti amintesti de cate ori ai plecat.. si de cate ori ai venit.. pana cand ai mai uitat sa vii... iti amintesi, la dracu, iti mai amintesti ziua mea de nastere pe care.. ai uitat-o! desi erai atunci acasa, desi nu ne vazuseram de atata vreme iar eu eram dependenta de pielea ta.. iti amintesti toate zilele mele de nastere care au fost mereu altfel decat ar fi trebuit, pentru ca tu nu erai nicioadata acolo iti amintesti cum iti rasteai nesigurantele la mine, iar eu te asteptam. inca te asteptam.

n-as sti sa iti spun pana la urma unde am ajuns. intre timp eu am decis sa plec. febra tineretii mele n-a mai putut astepta. nu s-a mai putut indoi. nu mai putea fi pe locul n-şpe dupa droguri, si dupa prietenii tai, si dupa filosofii, si totul impanat cu nesigurantele si cautarile si, da, ratacirile tale, ca si ale mele, dar nu in aceleasi lumi. si imi spuneai ca ma iubesti, si apoi uitai ca ma iubesti, si oscilam intre a fi EU si EA, EA-femeia perfecta, jumatatea existentei tale. de parca ar fi fost un personaj pe care uneori il jucam prost. nici acum nu stiu exact cine sunt.
dar tie ti-e dor de ochii mei verzi. nu ti-e insa dor si de mine. de mine, cea care sunt acum si care, din vremea aceea, nu mai pastreaza decat amintirile ... si ochii...
nici macar verigheta nu mai este la mine. iti amintesti logodna noastra? ciudata noastra logodna din metrou.
de ce nu pot eu uita nimic.


**********

nu inteleg ce m-a apucat. nu m-am mai gandit la perioada aceea de multa vreme. simt nevoia sa plang.

vlad m-a sunat. cred ca isi simte amenintata pozitia de "prieten" al meu. desi el e primul intre cei care ameninta acest mare si important statut. (sunt ironica, fireste). am ales sa il vad. imi spune la telefon ca asteapta sa nu mai fiu la serviciu. am de scris in jurnal, deci i-am raspuns ca in jumatate de ora parasesc redactia.
nu stiu de ce fac asta. probabil pentru ca merita, desi cel mai simplu ar fi sa spun clar - alba sau neagra. nici macar gri nu este. e... batuta de vant. da. situatia e de culoarea furtunii.

eu ce culoare am?

aseara imi aduceam aminte (oare cu o urma de regret?) de momentul in care am luat ultimele zece calamte din folie.. asa, de nervi. Vlad a facut ochii mari. foarte mari. i-am zis ca nu mai am de mult reactii din astea. sper ca intr-adevar sa se fi terminat.
am aceleasi frustrari si aceleasi nefericiri. dar din ce in ce mai rar ma enervez in felul acela, felul acela care imi aduea atat de usor lama de-a lungul incheieturii, felul acela care ma ducea la doar o clipa de luciditate de moarte.
pe margine. eram lucida - traiam. pierdeam contactul - lasam viata sa mi se scurga in iubitii picuri rosii ...

nu. nu mi se mai intampla de mult. de mult, eu nu mai stau cu mine. incep sa cred ca fug de mine. ca m-am facut fata desteapta care evita lucrurile si oamenii care ii fac rau. iar eu imi fac rau. cel mai mare rau.
e bine e fara mine ... pacat ca nu mai pot, in felul asta, nici sa imi organizez viata. sa ii dau un sens. o logica. un drum.
sa ma adun.

imprastiata...

... ratacesc.

nu stiu.

obosita?

da.

cand ma imbat, parca sunt si mai indragostita.. mereu de altcineva. adica ba de unul, ba de altul. .. ba de ... altul. ..... ma indragostesc de unul dintre sefii mei si asta mi se pare cu adevarat sinistru.
chiar ma simt obosita.

s-ar putea sa am probleme majore la facultate. poate chiar ma trezesc cu o exmatriculare peste ceafa, fiindca fix asta mi-ar trebui...
bine stiu, nebuna sunt eu, fiindca pana acum puteam sa incerc sa rezolv problemele astea. mi se face din ce in ce mai frica..... din ce in ce in ce in ce......... innebunesc!

nu. nu innebunesc eu acum. nuuunununununununu.

cat dor imi e sa plang......... sa plang mult. sa ma zbat. sa imi urlu toate torsiunile interioare ale unei lumi a mea, care ma sufoca.


dor sa plang..
sa plang........


..plang..

innebunesc.

si cu fiecare clipa, cand gandul asta imi rasuna si mai puternic in minte, simt toata rezistenta mea urland NU!.

NU am voie sa innebunesc
NU am voie sa cedez
NU am voie sa cad.


o sa pot?

haosul a ramas.

din cauza oboselii uneori ma relaxez, si asta nu e bine. trebuie sa imi tin toti nervii atenti, la panda.. si parca vanatorul din mine a adormit. intre timp am devenit o prada aproape impacata cu soarta. sordid.

am fugit pur si simplu din birou ca sa schimb cateva vorbe pe YM cu un prieten.

lucrurile se aduna ca la balamuc.. multeeeeeeee...multe ale dracu.

incerc sa mi-o linistesc p-aia cu sentimentalul si parca le fac pe toate si mai varza. .......... .

ar trebui sa ma grabesc.

imi plesneste capul. nu sunt singura in situatia asta. incaperea e sufocata de aer inchis si tensiune. multa tensiune.
da. asta n-a fost niciodata o meserie relaxanta. pre amulte orgolii. prea multi care se joaca de-a puterea.
poate ca nu am eu nervi destui pentru a face asta. si atunci de ce ma incapatanez sa stau..
probabil de incapatanata ce sunt.

nu mai exista nume. s-au ascuns toate. nu mai exista individualitati. exista un amalgam de fete. vreau sa vad pe cineva .. sun la intamplare..

de fapt mint. nu sun la intamplare. nu mai sun deloc. nici unul nu imi mai ofera nimic. imi e sila de coborarea in acelasi circ trait si retrait de infinite ori.
cineva nou?
nu exista cineva nou. nu am timp, energie si poate nici interes pentru cineva nou. m-am saturat, poate, sa tot caut. desi... parca nu mai caut de multa vreme...

cumplita durere de cap.

trebuie sa beau. neaparat. slava zeilor ca in curand voi pleca. doua nebune. doua isterice. doua stresate vom merge sa ne dam cu sticle de bere in cap.
dar macar vom bea.
trebuie sa beau.

amenda la RATB, ore de asteptare, dupa care am ajuns la Urgente. O criza biliara si o pietricica descoperita la rinichi.
foaaaaarte intersant. de fapt, noroc cu colegii mei, care s-au tinut de capul meu mai bine de o ora sa merg la spital, iar eu nu si nu si nu, ca eu vreau sa termin sirea si ca vreau sa ma duc cu ea in redactie. sunt convinsa ca intre timp seful meu a facut comanda pentru un soclu!.

ma rog, poate ca singura idee buna a fost sa il sun pe fratele meu sa vinsa sa ma ia de la spital, fiindca aveam o tona de alte complicatii in cap. a! si am mai avut o idee buna. sa ii interzic sa ii spuna ceva lu mama.

acum stiu ca trebuie sa beau imens de multe lichide, si in nici un caz unele carbogazoase.

uf.
macar am ajuns si eu, pentru prima data la Urgenta. interesanta experienta, dar n-as vrea sa o repet.

haosul continua. se vede asta si dupa cata vreme mi-a luat sa scriu ultimele mesaje.
as vrea sa pot avea vesti bune pentru mine, dar nu le am. sunt ingrozitor de racita si mi-e tare teama ca lucrurile vor evolua in minus si nu in plus cu boala asta a mea. deci mai am o vreme de tras.
iar cand vine vorba de "corazon"....... iar am reusit sa ma complic. imi vine sa o iau la fuga. azi noapte am stat prin cluburi, mai la o filmare, mai la o bere. nu am creier, zau.


dar cred ca sunt bine. bine inseamna, de fapt, pe o forma de pilot automat, atat cat a reusit creierul meu sa isi dezvolte automatisme. cineva trage de mine sa scriu, iar asta e ultima chestie de care as mai fi in stare.
pacat ca nu am bani.
as sta o noapte intreaga in carciuma, sa ma imbat crancen. probabil ca asa as putea reveni la scris.

dar n-am bani.
nici timp nu am.


astept....