Eu cred că nu. E o "poziţie" instabilă şi va trebui să te... mişti într-o direcţie. Sau alta.

- pentru şutul în fund!

ieri am innebunit din nou. visam iarasi la un soi de fat frumos salvator, calare pe matura alba, care sa vina si sa imi rezolve mie toate problemele.
azi sunt bun-pusa pe treaba. e bun somnul de noapte. imi trezeste creierii, face loc pentru nervi si stres nou.

cred ca ma indragostesc din nou, si este exact ultimul lucru de care am nevoie.

fir-ar!

Ora opt, sambata seara.
Ora nu foarte inaintata, si totusi sunt ultimul om din redactie. ultimul.
si voi mai ramane.
asa-zis-ul meu iubit are concert intr-o ora juma'. am vorbit la telefon unde a reusit, pentru a x-a ora sa ma scoata din pepeni. asa ca nu stiu daca ma voi chinui sau nu sa ajung la afurisitul ala de concert.
sau poate fac altceva.
boul e misto. stie ca e misto, dar are fitze. si fitzele unuia sunt exact ce nu imi trebuie mie, la neuronul absolut stresat si deznadajduit pe care il am.

nici macar nu ma enervez de-a dreptul. sunt doar un pic deranjata si am iritanta senzatie de .. "ma asteptam la asta. era normal ca nici aici sa nu imi iasa".
stiu ca nu am rabdare. stiu ca sunt prea brutala. stiu ca sunt prea preocupata de mine, luandu-ma prea in serios. stiu ca depasesc limitele suportabilitatii altora in diverse situatii, la dracu stiu!

nu imi ramane decat sa imi vad de subiecte. ce-o fi o fi. exista loc de mai rau si oricum o (noua) relatie distrusa nu va insemna sfarsitul pamantului pentru mine.

Dupa ce aproape ne reveniseram, intr-o vaga comunicare, Vlad a dat-o din nou cu bata in balta. desi ii comunicasem o data in plus ca nu am toti nervii acasa. La naiba. I-am comunicat in final ca altii stiu sa se poarte. M-a trimis la altii. Prea bine. In seara asta am sa ma vad cu Andrei.
Andrei este un personaj tare interesant, actor de naţia sa. L-am cunoscut intamplator, şi tot intamplator am aflat ca lucreaza cu un fost coleg de-al meu, de pe vremea cand si eu ma visam în branşa asta. Nu stiu ce o sa iasa, cel putin o sa beau o bere intr-un decor nou.

Mi-e foarte frica sa nu clachez, desi sunt aproape sigura ca asta mi se va intampla. presiunea asupra mea e acum cumplita, si inca nu am experienta si odihna creierilor de a o suporta. desi stiu ca sunt buna, ma vad devenind perfect ne-profesionista. nu mai vad subiectele. nu ma mai pot aduna sa le caut. nu ma mai pot aduna sa vad in spatele lor. ma pocneste o idioata suficienţă, si nu stiu cum sa scap de ea.

ieri am sunat la fratele meu si la un prieten, incercand sa depistez un psiholog pentru un material. amandoi au avut un mare hâc in momentul in care am spus ca imi trebuie urgent numarul unui psiholog.
amandoi au tema sa imi gaseasca un terapeut, asa ca au reusit sa se sperie zdravan in momentul in care zis urgent.
chiar imi trebuie afurisitul ala de terapeut, insa nu stiu cand voi avea timp de terapie si, daca raman fara serviciu, cum dracu platesc sedintele alea.

fug la o tigara. nu cred ca o sa ma ajute cu ceva, dar macar mai schimb o vorba cu o colega.

aseara m-am imbatat.
n-ar fi o noutate daca nu as fi pierdut controlul. am devenit merlancolica, desi cred ca nu e nimic ciudat in asta.

i-am trimis un mesaj iubitului meu. fostului meu iubit. omului de care nu ar trebui sa ma mai apropii, omului care nu mai traieste langa mine si nici pentru mine (de parca asta s-ar fi intamplat vreodata). mi se facuse cumplit de dor de el.... poate sunt doar prea singura. stiu, pare aiurea ca, dupa ce scriu tot soiul de nume aici, sa zic ca sunt singura. dar sunt. cum dracu scapam de nevoia aia de tandrete, fir'ar!

cand l-am vazut azi in redactie am simtit o nevoie acuta sa fug. la fel de normala reactia, sunt convinsa. ni s-au intalnit intamplator privirile, si am preferat sa ma uit pe pereti.
ma amuza ca s-ar putea sa nu stie de la cine e mesajul, fiindca nu cred ca si-a notat noul meu numar de telefon (afisat, la indemana tuturor, undeva in redactie).

la naiba.

un virus isi face de cap prin mine, si nu prea stiu exact cum sa scap de el. probabil ca am facut si o infectie, desi medicul meu nu s-a speriat prea tare. cu toate astea, continuu sa am niste simptome cam ciudate, chiar si pentru mine care, neintelegand prea multe, nu sunt sigura ce e normal si ce nu.

voi merge din nou sa beau astazi. n-am insa chef sa vina nimeni.
trebuia sa ma intalnesc cu un coleg de breasla, insa m-a amanat pentru maine. nu stiu exact ce sa fac. iar ma ratacesc. desi, mai bine nu. ma gandesc eu ca nu e, asa o idee buna.

405 mailuri in inbox. si n-am nici un chef sa le citesc. la draq.

mi-am luat husa pentru telefon.

am innebunit definitiv. e clar. hahahahahahahahahahahah

Eu nu cred că ai înnebunit. Ştii, se spune că un nebun adevărat nu recunoaşte în ruptul capului că e nebun.

Citindu-te (deh, asta e, cu un simplu clic se poate intra aici...) încep să cred că chiar ai rătăciri. La început am crezut că doar ţi-ai intitulat aşa, pur şi simplu, jurnalul: "Rătăciri". Dar nu, iartă-mă, ceea ce ţi se întîmplă chiar sînt rătăciri. Sper că nu te vei supăra pe mine că spun ce gîndesc. Sigur, s-ar putea să nu gîndesc prea bine...

Ce nu mi-am elucidat încă este dacă te complaci în aceste rătăciri (ai aşa, un fel de auto-masochism) sau ele vin din exterior, într-un val de nestăpînit...

Rînduri aşa de dramatice, de tensionate (tragice?) ca aici n-am mai văzut la han...

Toată simpatia şi urările mele de bine! Sincere!

in seara asta trebuia sa ma duc la fratele meu. psiholog de formatie, trebuia sa discute cu mine inceputul terapiei mele. da, in sfarsit mi-a gasit terapeut, insa mi-a cerut sa stam de vorba inainte de a stabili prima intalnire.
da. bietul meu frate s-a spriat serios acum o luna si jumatate, cand am facut o criza de nervi in masina si nu ma mai puteam stapini, cand ii spuneam ca nu mai pot..... si chiar simteam ca nu mai pot...

da. mi-a gasit in sfarsit terapeut. ma gandesc ca in luna asta si jumatate m-a rugat cu cerul si cu pamantul sa trec pe la el, sa stam totusi de vorba. am reusit sa nu imi fac timp. ca si el, cred ca si pe mine m-a speriat rabufnirea de atunci; si nu imi amintesc ca de atunci sa mai fi plans... poate doar o data.. atunci cand, dupa pauza si nervi, iubitul meu tocmai isi gasise loc de mesaj in telefonul meu. dar aia a trecut. astalalata nu.

aseara stateam de vorba cu cineva si imi spunea ca la mine nu vede decat un singur tip de terapie: terapia prin munca. as tinde sa cred si eu ca ar fi functionala, insa acum munca mea este principalul motiv de stres.

nici biata mama nu ma mai scoate din minti. desi .. asta e mai mult opera mea decat a ei. pentru ca, in ultima vreme, poate si din cauza problemelor, chiar am ajuns in fiecare noapte acasa, insa suficient de tarziu cat sa nu ne vedem.
azi m-a sunat... eram la senat, asa ca i-am taiat-o repede. mi-am adus aminte abia seara de ea, asa ca am sunat-o acasa. e racita zdravan. ma cautase fiindca a observat ca de doua zile nu mai mananc.
biata mama. chiar nu merita asemenea maimuta nevrotica_cum sunt eu.
am linistit-o. cred. desi, pe partea mea, mama nu mai e de multa vreme linistita. cred ca se impaca incet incet cu lucrurile, si se bucura ca nu e mai rau. dar e mai rau. iar eu trebuie sa plec din casa aia, de sub materna ei supraveghere..
eu trebuie sa plec catre propriul meu balamuc. am nevoie de propriul meu balamuc. citesc ce scriu si ma incearca plansul.
dumnezeule, chiar am nevoie sa plang! am nevoie rau de tot sa plang. si n-am timp. si n-am curajul sa ma las pe mana emotiilor mele. ma incapatanez sa stau teapana. pe doua picioare. pe singurele doua picioare pe care mi le-a dat natura.

ma uit lung in stanga .. m-as uita si in dreapta, dar am peretele. imi vine sa rad de mine, dar stiu ca e un ras isteric.

ma gandeam odata ca as putea face un ultim material de geniu. corespondenta direct de la Balaceanca si lavaliera fixata pe camasa de forta. gluma-gluma, dar ...

am nevoie sa ma scuture cineva, dar nici eu nu sunt in stare, nici altii nu sunt care sa o faca.
da. am o oamă minunata langa mine (adica o prietena) care, atat cat poate, incearca sa imi tina creierii acasa. dar nici ea nu poate prea mult. macar intelege partial prin ce trec.

***

cum face cineva sa fie liniste? cum se face linistea? ce alchimie sta in spatele ochilor limpezi, a sufletului impacat?
cum te aduni? cum faci sa nu te rasfiri intre amanuntele care iti ilustreaza pana la sufocare existenta?
cum ramai tu? esti vreodata in intregime tu?

***

Am incercat sa il sun. pe EL. pe EL-ul adolescentei mele. Pe singurul EL cu care dispaream dintr-o lume pe care nu o voiam. singurul langa care imi doream moartea. din prea multa iubire.
..

nu stiu ce se mai intampla cu el.. am vorbit de curand la telefon. as vrea sa il revad. habar nu am de ce. mi-e dor sa ii simt bratele ascunzandu-ma de intreaga realitate. mi-e dor sa ii tac si sa il simt ascultandu-mi tacerile. mi-e dor sa ne plimbam de mana in cimitirul nostru drag. intre umbre si cruci. in pragul altei lumi.
stiu ca nimic din ce a fost nu poate sa mai fie. nu stiu daca il mai iubesc sau nu, nu stiu cat nu mai pot sau cat nu imi mai dau voie sa il las sa existe langa mine.
cert e ca ce a fost nu mai este. nici unul dintre noi probabil nu mai e la fel. imi amintesc mesajele lui din vremea cand a fost plecat din tara. atat de profund legate de existenta mea. atat de mult dureau. atat de intens imi doream sa fie si sa nu fie simultan, incat ingerilor le-a trebuit o doza mare de algocalmin.
M.-ul adolescentei mele ... omul meu RAR. omul meu drag.

nu stiu de ce vorbesc de tine acum si cu atat mai putin nu stiu de ce vorbesc cu tine acum. poate doar pentru ca ma simt singura si mi-e draga amintirea ta. iti amintest scrisorile noastre?. plimbarile? noptile. plansul. sangele. visul meu de a cadea de la geamul garsonierei tale. garsoniera ta. iti amintesti garsoniera ta? iti amintesti noptile de la munte? haotica vreme.. slabiciunile mele de atunci. disperarea mea ca te pierd. iti amintesti de cate ori ai plecat.. si de cate ori ai venit.. pana cand ai mai uitat sa vii... iti amintesi, la dracu, iti mai amintesti ziua mea de nastere pe care.. ai uitat-o! desi erai atunci acasa, desi nu ne vazuseram de atata vreme iar eu eram dependenta de pielea ta.. iti amintesti toate zilele mele de nastere care au fost mereu altfel decat ar fi trebuit, pentru ca tu nu erai nicioadata acolo iti amintesti cum iti rasteai nesigurantele la mine, iar eu te asteptam. inca te asteptam.

n-as sti sa iti spun pana la urma unde am ajuns. intre timp eu am decis sa plec. febra tineretii mele n-a mai putut astepta. nu s-a mai putut indoi. nu mai putea fi pe locul n-şpe dupa droguri, si dupa prietenii tai, si dupa filosofii, si totul impanat cu nesigurantele si cautarile si, da, ratacirile tale, ca si ale mele, dar nu in aceleasi lumi. si imi spuneai ca ma iubesti, si apoi uitai ca ma iubesti, si oscilam intre a fi EU si EA, EA-femeia perfecta, jumatatea existentei tale. de parca ar fi fost un personaj pe care uneori il jucam prost. nici acum nu stiu exact cine sunt.
dar tie ti-e dor de ochii mei verzi. nu ti-e insa dor si de mine. de mine, cea care sunt acum si care, din vremea aceea, nu mai pastreaza decat amintirile ... si ochii...
nici macar verigheta nu mai este la mine. iti amintesti logodna noastra? ciudata noastra logodna din metrou.
de ce nu pot eu uita nimic.


**********

nu inteleg ce m-a apucat. nu m-am mai gandit la perioada aceea de multa vreme. simt nevoia sa plang.

vlad m-a sunat. cred ca isi simte amenintata pozitia de "prieten" al meu. desi el e primul intre cei care ameninta acest mare si important statut. (sunt ironica, fireste). am ales sa il vad. imi spune la telefon ca asteapta sa nu mai fiu la serviciu. am de scris in jurnal, deci i-am raspuns ca in jumatate de ora parasesc redactia.
nu stiu de ce fac asta. probabil pentru ca merita, desi cel mai simplu ar fi sa spun clar - alba sau neagra. nici macar gri nu este. e... batuta de vant. da. situatia e de culoarea furtunii.

eu ce culoare am?

aseara imi aduceam aminte (oare cu o urma de regret?) de momentul in care am luat ultimele zece calamte din folie.. asa, de nervi. Vlad a facut ochii mari. foarte mari. i-am zis ca nu mai am de mult reactii din astea. sper ca intr-adevar sa se fi terminat.
am aceleasi frustrari si aceleasi nefericiri. dar din ce in ce mai rar ma enervez in felul acela, felul acela care imi aduea atat de usor lama de-a lungul incheieturii, felul acela care ma ducea la doar o clipa de luciditate de moarte.
pe margine. eram lucida - traiam. pierdeam contactul - lasam viata sa mi se scurga in iubitii picuri rosii ...

nu. nu mi se mai intampla de mult. de mult, eu nu mai stau cu mine. incep sa cred ca fug de mine. ca m-am facut fata desteapta care evita lucrurile si oamenii care ii fac rau. iar eu imi fac rau. cel mai mare rau.
e bine e fara mine ... pacat ca nu mai pot, in felul asta, nici sa imi organizez viata. sa ii dau un sens. o logica. un drum.
sa ma adun.

imprastiata...

... ratacesc.

nu stiu.

obosita?

da.

cand ma imbat, parca sunt si mai indragostita.. mereu de altcineva. adica ba de unul, ba de altul. .. ba de ... altul. ..... ma indragostesc de unul dintre sefii mei si asta mi se pare cu adevarat sinistru.
chiar ma simt obosita.

s-ar putea sa am probleme majore la facultate. poate chiar ma trezesc cu o exmatriculare peste ceafa, fiindca fix asta mi-ar trebui...
bine stiu, nebuna sunt eu, fiindca pana acum puteam sa incerc sa rezolv problemele astea. mi se face din ce in ce mai frica..... din ce in ce in ce in ce......... innebunesc!

nu. nu innebunesc eu acum. nuuunununununununu.

cat dor imi e sa plang......... sa plang mult. sa ma zbat. sa imi urlu toate torsiunile interioare ale unei lumi a mea, care ma sufoca.


dor sa plang..
sa plang........


..plang..

innebunesc.

si cu fiecare clipa, cand gandul asta imi rasuna si mai puternic in minte, simt toata rezistenta mea urland NU!.

NU am voie sa innebunesc
NU am voie sa cedez
NU am voie sa cad.


o sa pot?

Acest topic a fost editat de alexa: 5 Oct 2004, 10:25 AM

haosul a ramas.

din cauza oboselii uneori ma relaxez, si asta nu e bine. trebuie sa imi tin toti nervii atenti, la panda.. si parca vanatorul din mine a adormit. intre timp am devenit o prada aproape impacata cu soarta. sordid.

am fugit pur si simplu din birou ca sa schimb cateva vorbe pe YM cu un prieten.

lucrurile se aduna ca la balamuc.. multeeeeeeee...multe ale dracu.

incerc sa mi-o linistesc p-aia cu sentimentalul si parca le fac pe toate si mai varza. .......... .

ar trebui sa ma grabesc.

imi plesneste capul. nu sunt singura in situatia asta. incaperea e sufocata de aer inchis si tensiune. multa tensiune.
da. asta n-a fost niciodata o meserie relaxanta. pre amulte orgolii. prea multi care se joaca de-a puterea.
poate ca nu am eu nervi destui pentru a face asta. si atunci de ce ma incapatanez sa stau..
probabil de incapatanata ce sunt.

nu mai exista nume. s-au ascuns toate. nu mai exista individualitati. exista un amalgam de fete. vreau sa vad pe cineva .. sun la intamplare..

de fapt mint. nu sun la intamplare. nu mai sun deloc. nici unul nu imi mai ofera nimic. imi e sila de coborarea in acelasi circ trait si retrait de infinite ori.
cineva nou?
nu exista cineva nou. nu am timp, energie si poate nici interes pentru cineva nou. m-am saturat, poate, sa tot caut. desi... parca nu mai caut de multa vreme...

cumplita durere de cap.

trebuie sa beau. neaparat. slava zeilor ca in curand voi pleca. doua nebune. doua isterice. doua stresate vom merge sa ne dam cu sticle de bere in cap.
dar macar vom bea.
trebuie sa beau.

amenda la RATB, ore de asteptare, dupa care am ajuns la Urgente. O criza biliara si o pietricica descoperita la rinichi.
foaaaaarte intersant. de fapt, noroc cu colegii mei, care s-au tinut de capul meu mai bine de o ora sa merg la spital, iar eu nu si nu si nu, ca eu vreau sa termin sirea si ca vreau sa ma duc cu ea in redactie. sunt convinsa ca intre timp seful meu a facut comanda pentru un soclu!.

ma rog, poate ca singura idee buna a fost sa il sun pe fratele meu sa vinsa sa ma ia de la spital, fiindca aveam o tona de alte complicatii in cap. a! si am mai avut o idee buna. sa ii interzic sa ii spuna ceva lu mama.

acum stiu ca trebuie sa beau imens de multe lichide, si in nici un caz unele carbogazoase.

uf.
macar am ajuns si eu, pentru prima data la Urgenta. interesanta experienta, dar n-as vrea sa o repet.

haosul continua. se vede asta si dupa cata vreme mi-a luat sa scriu ultimele mesaje.
as vrea sa pot avea vesti bune pentru mine, dar nu le am. sunt ingrozitor de racita si mi-e tare teama ca lucrurile vor evolua in minus si nu in plus cu boala asta a mea. deci mai am o vreme de tras.
iar cand vine vorba de "corazon"....... iar am reusit sa ma complic. imi vine sa o iau la fuga. azi noapte am stat prin cluburi, mai la o filmare, mai la o bere. nu am creier, zau.


dar cred ca sunt bine. bine inseamna, de fapt, pe o forma de pilot automat, atat cat a reusit creierul meu sa isi dezvolte automatisme. cineva trage de mine sa scriu, iar asta e ultima chestie de care as mai fi in stare.
pacat ca nu am bani.
as sta o noapte intreaga in carciuma, sa ma imbat crancen. probabil ca asa as putea reveni la scris.

dar n-am bani.
nici timp nu am.


astept....

in afara de faptul ca sunt din ce in ce mai bolnava nu am noutati. la serviciu lucrurile merg destul de rau, mai ales din cauza sanatatii, si asta ma cam sperie. fiindca stiu ca nu imi permit sa o dau in bara.
vorbesc acum cu un prieten drag. imi spune ca nu am avut timp de el si stiu ca asa a fost.
sunt cumplit de egoista.
acum incerc sa ii pun creierii la loc prin mesaje. fiindca stiu ca nu voi avea timp sa il vad.

ce darcu fac?!

ba voi avea timp sa il vad. trebuie sa ma timp sa il vad. sunt obosita dar e aproape bine.
In peisaj a aparut un personaj nou, si suficient de interesant incat sa ma gandesc serios sa las balta toate aiurelile de pana acum. nu stiu daca e o idee buna, dar altceva nu imi vine in minte.
oricum, sunt exceptionala, ca m-am chinuit 3 ore sa scriu o stire. chestie care in mod obisnuit nu mi se intampla.

alexa, ţi-a plăcut cum s-au îngălbenit şi apoi au căzut frunzele, sub privirile soarelui melancolic, toamna asta?

nu-i neapărat nevoie să-mi răspunzi ceva...

sănătate!

iti dai seama ca raspunsul, chiar daca nu corect, este nu am apucat sa vad frunzele cazand si nici melancolia din razele soarelui.
ma vazut insa frunzele adunate gramada pe franturi de poteci asfaltate, in vreunul din multele si ratacitoarele mele drumuri. am vazut frunzele si mi-am acordat placerea de a le auzi freamatul. mi-am acordat placerea sa la aud. sa le simt. sa fac pas dupa pas. dupa pas. sa nu mai fiu grabita.
sa ratacesc doar.


n-a fost neaparata nevoie sa iti raspund.

de la prima ora incerc sa gasesc pe cineva de la evidenta populatiei, sunand alternativ pe cele cinci numere din doatare, si nu gasesc pe nimeni. ma simt ca legata de maini si de picioare, incapabila sa le dau un sut in gura dobitocilor din nenorocitul ala de serviciu public, care nu stiu sa fie la munca luni dimineta.

@milimetru
imi face bine sa imi zambesti.

cuvintele se arunca haotic in fraze care ma alearga. ceva n-am facut. perpetuu proiectele sunt cu un pas in urma. ala nu raspunde la telefon. suna!. sun! dumnezeule, sun de doua ore, NU RASPUNDE!!. nu ma intereseaza. trebuia sa ai informatia pana acum. pai acum mi-ai cerut-o, la dracu!

nu e bine.
toate se amesteca.

iubirea mea veche. am incercat sa ma adun in linistea vorbei tale, dar sunt saptamani deja de cand nu te mai gasesc.
de altfel, daca m-ai intreba, n-as sti sa iti spun ce insemni pentru mine. poate doar "the last resort". stiu ca in bratele vorbelor tale imi era acasa. in bratele vorbelor tale eram linistita.

totul sta sub semnul haosului. as vrea sa beau. din nefericire, insa, nu pot pleca singura la baut. sau pot...? de ce nu?! pe vremuri puteam.
imi vine sa beau. vreau sa beau. trebuie sa beau.

lucrurile isi pierd incet, incet sensul. ma doare capul. ingrozitor de tare ma doare capul. degetele mi se aduna intr-o cumplita incapacitate de a spune ceva. de a spune orice. ma zbat in mine, in frustrarile unei zile in care toti au tras de mine si fata de care nu am satisfactia a ceva cu adevarat implinit. ma zbat in mine, in frustrarile si fricile mele de debutanta si de .. proasta, da, de proasta pana la urma, fiindca urmarindu-ma ma descopar proasta si infantila si simultan inapta si nedemna de meseria asta.

bat campii. ba parca nu-i bat. cred ca asta ma streseaza cel mai tare, ca de fapt nu bat campii deloc. ca sunt ingrozitor de aproape de adevar.

trebuie sa beau. trebuie neaparat sa beau.

o noua dimineata!!!
sunt franta, evident. cafeaua imi sade aburinda sub nas, undeva intre tastatura si telefon, mereu la indemana si totusi mereu in drumul mainilor mele, care ratacesc grabite prin sertare si agende.
E o marti dimineata haotica, care a inceput cu un purtator de cuvant care nu raspunde la telefon. si totusi nu cred ca ziua asta va semana cu cea de ieri. va fi la fel de varza, dar va fi altfel de varza. si totusi, undeva in adancul frazelor, sunt coerenta. eu stiu ca sunt coerenta.

e sinistru de marti si e sinistru de dimineata, si parca imi vine sa rad.



tocmai am intrat pe mailul unei colege (cu voia ei, fiindca e in concediu, nu va luati de mine) si ce-am vazut nu poate fi adevarat. reprezentanta biroului de presa al unei institutii destul de importante din tara asta tocmai a dat forward la o "chain-letter". nu poate fi adevarat!!! daca si purtatorii de cuvant fac chestia asta ..... sfarsitul e aproape! :
"TRANSMITE ACEST MESAJ-MANTRA LA CEL PUTIN CINCI PERSOANE SI VIATA TA SE VA
IMBUNATATI.
0-4 persoane: Viata ta se va imbunatati usor.
5-9 persoane: Viata ta se va imbunatati conform dorintelor tale.
9-14 persoane: Vei avea cel putin 5 surprize in urmatoarele trei saptamani.
15 sau mai multe persoane: Viata ta se va imbunatati in mod considerabil si ceea ce ai visat dintotdeauna va prinde contur."

ma gandesc sa o sun pe doamna cu pricina si sa o intreb daca pot sa o citez cu vorbele de mai sus. eventual asa se va imbunatati starea justitiei din Romania? cu chain-letter-uri si dorinte pe care le adunam gramada pe butonashul de send

interesanta zi, deja... interesanta ...

m-am abtinut de la a o suna pe doamna purtator de cuvant. cred ca ar fi fost usor nedelicat sa rad cinci minute la telefon si dupa care sa o intreb cum e cu chain-letter-urile dintre insitutii.

in rest .. imi crapa creierii de nervi. parca tropaie cineva pe tavanul fals intrebandu-se exact cat ma vor tine pe mine neuronii pana sa ajung sa astept portocale la Balaceanca. adica nu, nu portocale ca nu imi plac citricele. mai bine banane. ba mai bine niste cutii de bere, ce dracu, daca tot ma relaxez la balamuc, macar sa ma relaxez in deplinatatea placerilor mele. eh, macar a unora dintre ele...

ma duc..

ziua abia a inceput si deja mi se pare aproape pierduta. pentru week-end lucrurile se aglomereaza si stau sa ma gandesc cate imi vor iesi din planurile mele.
la intalnire s-ar putea sa nu ajung, si nu stiu nici macar daca e bine sau rau, avand in vedere ca sociabilitatea este o trasatura care nu m-a definit niciodata.

ma apuc de telefoane..

citesc mailuri vechi. ganduri vechi.
Offff copile... Uneori cred ca meritam mai mult decat fericirea... si cand nu mai credem nimic? toate cele pentru care am luptat, le mai meritam?

Vreau sa te pot cuprinde shi sa te string in bratze ca sa-ti sarut fruntea inghetzata shi sa ti-o dezmortzesc.
Mi-a placut seara...
A meritat shi frigul shi ora shi tot!
of, prieten drag. cate s-au schimbat intre timp. ... eu am ramas acelasi cal salbatic,.. tu ai devenit familistul care stiai ca vei deveni. ... prieten drag, daca o data am fi luat alta decizie.. oare lucrurile ar fi stat altfel? intreb degeaba,fiindca tot eu stiu sa raspund ca oricat de drag mi-ai fi si acum, am sa raman mereu acelasi afurisit de cal salbatic.

m-ai intrebat o data de culorile mele. ... Viata mea se defineste, ca si mine prin non-culoare, prin negru.
Dar acum intotdeauna exista exceptii, si eu cred profund in fiinta si importanta lor, sunt clipe de albastrul cerului din aprilie sub care m-am nascut, si sunt momente pline de gri-ul norilor de furtuna care m-au spalat de pacatul de a intra in lumea asta. Si mai e rosul flacarilor din fulgerele ce imi leagana sommnul .. si rosu, alt rosu, sangeriu, alergand dement in afara mea .. si mai e verdele unor irisi ce nu i-am avut niciodata, si blondul pletelor unei Ilene din povestile copilariei ..
si albul ,... albul de caier al bunicului pe care l-as fi vrut uneori, si albul de var al trunchiurilor pe care ma cataram cu incapatanare baieteasca ,.. sau berbeceasca ? ...
culorile mele nu mai sunt. nici macar zvâcnirile mele de viata nu mai au culoare. sunt miscari terne, amintiri monocrome. viziuni amestecate.
nu stiu sa spun daca sunt trista. sunt mai degraba stinsa. frustrata. si nefericita. adanc fara putinta de a ma agata de ceva. de orice. ma rasucesc. imi vine sa plang. si aseara mi-a venit sa plang. am vrut sa plang mult. simteam ca trebuie. ca nu pot altfel.
n-am varsat o lacrima.
n-am reusit.

imi doresc sa plec din redactia asta blestemata. sa plec si sa umblu singura, de nebuna, pe strazi. imi doresc sa plec si toate sa nu mai insemne nimic. sa conteze doar tristetea mea, pe care o plimb, tandru, printr-un bucuresti ostil, care nu ma vrea, dar in care exist.

Ziua a inceput la fel de prost pe cat s-a terminat cealalta. dupa ce am zambit soarelui de dimineata, intarziind la serviciu o vreme (nu foarte mult insa), am aflat ca nu imi vine salariul astazi. asta in conditiile in care telefonul meu mobil este mort-mort si la apelarea numarului meu, se aude o roboata simpatica ce povesteste cum ca numarul nu este alocat.
cum dracu nu e alocat!?!?!?!
deci - n-am bani, n-am telefon, nu stiu ce se intampla, nu ma poate gasi nimeni (ceea ce, dintr-o alta perspectiva ar fi misto, dar nu in momentul asta), telefonul din redactie nu-mi merge.
jurnalul meu se transforma mai degraba in "ce m-a enervat astazi".
macar am intalnit un purtator de cuvant foarte foarte foaarte dragut.
evident ca numai de asta nu-mi ardea..

f......... si nenoricitele astea de telefoane care nu merg! imi vine sa dau cu ele de toti peretii, ca ai mei parca au facut eforturi deosebite de a gasi aparaturia de cea mai proasta calitate posibila, care devine parte integranta din stresul presei.
ca ma gandesc uneori cat o sa ma mai tina nervii cu tapeniile astea.

ma lasa nervii. pur si simplu ma lasa nervii. desi acum e mai bine. mai devreme simteam ca ma buseste plansul. fomee serioasa, sa ma apuce bocetul din cauza unui nenorocit de telefon, si a unui nenorocit de post, si a unor nenorociti de bani....... ca oricum imi vine sa urlu si sa injur pana epuizez toate constructiile vulgare...
si nu e nimeni pe care sa pot sa il bat. si nu e nici macar cacao-ul ala de om pe care sa il scui in fata si sa ii explic ca ce face el i se va intoarce ca un cutit in spate.

am luat-o razna. stiu sigur ca am luat-o razna.

in sfarsit!!! am reusit sa fac telefonul fix sa mearga... si am intrat in retea...
dupa ce m-a innebunit cu toate ofertele posibile mi-a dat posibilitatea sa ma transfer la operator.. apas tasta zero.
din pacate referentii mamii lor erau cu alti clienti. acum trebuie sa iau procedura de la capat.
nu pot sa tip?
ba pot sa tip!
vreau sa tiiiip!

in curand, vine cineva sa ma culeaga la bere. voi merge sa beau.


as vrea sa fie liniste.

Acest topic a fost editat de alexa: 19 Nov 2004, 05:12 PM

ma ratacesc in unele jurnale, de parca as vrea cu adevarat sa ma pierd.
...
doi oameni au venit astazi la mine ca la salvarea lor. am vazut si smuciti. ei nu erau smuciti. erau doar oameni amarati. stau si ma intreb daca voi avea cum sa ii ajut. imi doresc asta.

ma sfaram. vreau sa fumez o tigara si mi-e sinistru gandul de a iesi singura in hol.

sper ca azi imi voi plati telefonul. de cateva zile "numarul nu este alocat". ma streseaza foarte tare asta. in sfarsit imi vor veni banii, dar banuiesc ca ma voi simti la fel de frustrata, fiindca oricum nu voi avea timp de mine, ori de oricine altcineva.
as lua-o la fuga, dar nu am unde sa ma duc. Acasa nu este un spatiu primitor. Acasa este un spatiu mai degraba inexistent.

telefonul suna spart, a casa goala, a pustiu. am incercat sa vorbesc cu tine, iubirea mea veche.
de cate ori simt ca ma pierd, il sun. de cele mai multe ori, nu il gasesc acasa.
nu inteleg. de fapt, pe mine nu ma inteleg. m-as pune stramb, in fund, ca sa judec drept si cu cap, dar cred ca n-am curajul sa imi iau viata la bani marunti.

de fapt sunt o lasa. n-am curajul, asa cum nu l-am avut nicioada, de a-mi lua viata in piept. totul e o gluma, un joc, o poveste. nu imi asum nimic, ma lamentez, ca si aici, in jurnalul asta deprimant si fara nici o invatatura. nu evoluez. n-am mai facut un pas inainte de ani de zile.
.............



ma prostesc.

sunt ultimul reporter din redactie. e doar opt, si totusi mi se pare tarziu. de altfel, stiu ca nu voi pleca de aici mai devreme de 11, cand voi fi terminat ultimul material care precede marea zi de maine.
teoretic ar trebui sa fie o zi importanta, dar nu mai cred in ea. cred ca ma obsedeaza prea mult din perspectiva meseriei ca sa o mai pot gandi si personal. care personal? personalul nu mai exista.

scriu la repezeala, pregatindu-ma sa ies in teren.

am incercat sa te sun, iubirea mea. ca de obicei nu erai. mi se pare o gluma trista aceasta, a incapatanarii cu care tu nu esti niciodata acasa. si a incapatanarii cu care nu te sun niciodata la ora la care e cel mai probabil sa fii.
cred ca ma agat, doar, de tine. de numele tau.

inchid telefonul. imi sun soferul, ca sa imi confirme ca in zece minute e jos. e sambata seara si nu pot fi in alta parte decat pe teren.
pana la urma imi place asta. imi place prea mult. mi-e teama ca nu imi va iesi.

@ milimetru

AM VAZUT FRUNZELE CAZAND! apusul trecuse de mult, si nici rasaritul nu l-am prins, dar am vazut frunzele in vals. o fractiune de secunda am stiut ca danseaza pentru mine si am zambit. mi-am dorit sa zambesc, mi-a placut sa zambesc.
a fost clipa mea.
am avut o dimineata senina, cu ganduri nastrusnice. m-am plimbat pe strazi cu piatra cubica si multe case vechi. pe Ion Mincu, la numarul 33 e o casa superbă. zidaria e veche si innegrita. dar nu vezi prea mult din ea, casa e acoperita de iedera.
mi-a placut sa ma plimb.
la o margine a parcului herastrau am vazut o veverita. era pamantie, abia o observai. se oprise in loc si rodea, repede-repede ceva. am stat si eu in loc, cu soarele pe fata.

e marti. e o dimineata senina.

Aseara am iesit in oras. Fusese o zi ametitoare, cu mult stres, cu multi nervi. sunt pasionata de tot si ingrozitor de nesigura. de aceea ma agit mai mult decat oricand.
Aseara am iesit in oras si ma asteptam la o seara ca oricare alta. o seara cu bere, nici prea multa dar nici prea putina, cat sa fiu in pragul betiei, cat sa pot sa ma uit aproape senin peste toate. o seara in care am vorbit si cu O. si cu Al., Doar pe An. nu am avut curajul sa il sun. stiam ca nu e o idee buna. e o poveste incheiata dar nedepasita complet inca.
Era totul normal. Si te-am sunat iubirea mea. te-am cautat mult in ultimele luni. tot mereu te sunam la acele ore din timpul zilei in care era imposibil sa te gasesc. stiam. si totusi sunam. probabil ca sufletul meu stia de atunci. aseara m-a lovit din nou dorul. nu ma imbatasem. m-am imbatat mai tarziu. mi-a venit sa te sun si desi era ingrozitor de tarziu pentru un telefon pe fix te-am sunat. ai raspuns. au inflorit tigarile si sticlele de bere. si noaptea a inflorit. si eu. am fugit repede din bar ca sa te pot auzi. ca sa te pot asculta. dumnezeule, cat dor imi fusese de vorba ta. de data asta nu mi-ai mai spus "fata mea draga".
e data asta ..... dupa ce te-am rugat insistent sa imi zici povesti noi cu tine.. de data asta.. mi-ai spus ca in ianuarie iti vei uni viata cu alta. cu o femeie care exista langa tine de mai bine de un an. femeie despre care nu stiam nimic. viata despre care nu stiam nimic.

naiva copila.

nu pot sa cred. si cat de normal m-am comportat! si cat de firesc ti-am cerut sa nu uiti sa ma chemi. sa imi spui. sa te vad jurandu-te EI. si am sa vin. si are sa se rupa cerul in mine oricat de mult as incerca sa inteleg ca ai dreptul la o viata normala. ca trebuie sa ai o viata fireasca NU POT INTELEGE DE CE TU?! nu pot intelege organic cum sa iti legi viata de a altcuiva. nu pot intelege organic cum eu nu mai sunt aceEA. cum nu mai sunt fata ta. nu pot intelege ca speranta mea de a incepe anul langa tine se duce fix dracului fiindca tu nu mai esti al meu si nu mai esti al viselor mele. si pot arunca pe geam toate scrisorile noastre. si in ziua nuntii tale am sa ard lumanarea aceea neagra pe care mi-ai adus-o din catedrala spaniola in care n-ai ajuns sa te intorci cu mine.
dumnezeule.
stiu ca sunt nebuna si stiu ca sunt egoista. stiu ca eu mai mult decat oricine altcineva ar trebui sa tac. eu sunt cea care s-a logodit cu altcineva si eu sunt cea care a distrus un vis spunand ca nu mai pot si nu mai vreau. intre noi doi eu sunt cea care a plecat si eu sunt cea care a repetat insistent ca nu se mai intoarce. si, plecat din tara, cand imi scriai ca acasa nu poate fi decat in bratele mele eu sunt cea care a raspuns rece ca totul s-a sfarsit demult. stiu. la dracu, stiu toate astea. stiu si imi vine sa plec de nebuna pe strazi.

si stiu ca nu m-as fi intors niciodata la tine. stiu ca noi nu ne-am mai fi putut iubi niciodata decat de la o sinistra distanta. stiu ca nu pot sa stau langa cineva, ca mereu fug, ca alerg intre lumi. stiu toate astea si totusi.............. doat tu mi-ai fost vreodata acasa. doar tu ai putut sa fii, si doar tu ai stiut sa fii, si doar tu i-ai fost sufletului meu.

e semnul, e marele semn ca viata asta nenorocita se taraste inainte si pentru tine. si cred ca vei fi fericit. cred ca vei fi multumit si totusi nu cred ca femeia aceea te poate iubi mai mult decat te-am iubit. asa egoist si rece cum am stiut eu sa iubesc. asa ametit si dezlanat te-am iubit si, la dracu, da te iubesc si acum. pe tine cel care pleci cu alta femeie. pe tine cel care dispari acum din viata mea, cu totul.

pe tine singurul langa care atat de tare simteam totul incat imi doream sa se surpe peretii peste noi. nu era nimic de urmat. totul se intamplase.
pasarea mea cea draga. acum stiu ca trebuie sa fac tatuajul acela. tatuajul acela care imi va spune mereu ca ai fost si ca esti si ca..... nimic nu poate sa schimbe inceputurile mele.

imi vine sa fug si urasc faptul ca nu ma simt in stare. nu pot decat sa imi tac chiar si lacrimile.


imi vine sa iti trimit toate cate sunt aici si ....... stiu ca numai asta nu trebuie sa fac.
stii ca noaptea trecuta am adormit cu scrisorile tale in brate? da. cu scrisorile tale. cu parfuml lor in nari si pe maini cu parfumul pe care mi l-ai daruit demult, acum .......... multi ani. da, il am si acum. si am sa il pastrez. am totul. mai putin vergheta, pe care ai lasat-o departe, in munti.

iubitul meu. .. .. sunt atatea pe care as vrea sa ti le spun si atatea care ar ramane nespuse. ma gandesc daca te-ai intrebat vreo clipa cum as simti vestea asta. sunt convinsa ca nu te-am surprins. te te asteptai sa fiu berbecul orgolios care sunt si care nu e niciodata ranit de nimic. orgoliul tau si cu orgoliul meu n-au dus niciodata decat la rani.

iubitul meu..........
iubitul meu............... .................. ................ ................ ...................... simt cum trebuie sa inchid acest mesaj si nu imi vine, asa cum aseara, cu nodul in gat, nu voiam sa inchid telefonul. iubitul meu. cel care ai fost si cel care nu vei mai putea niciodata sa fii.

sa ai o casnicie fericita, iubitul meu!

cat de egoista am putut sa fiu. gandindu-ma numai la mine, la nefericirile mele, la neputintele mele.
cat de egoista stiu sa fiu, cand fugind eu de tot ce seamana a iubire si torsionand chinuitor orice suflet s-ar fi incapatanat sa se apropie.
eu, ingrozita de putinta de a iubi, ingrozita de orice posibilitate de apropiere, de descoperire, de vulnerabilitate, eu care tanjesc dupa a fi, dar care nu mai stiu sa fiu
iti cer tie sa suferi langa mine.
fiindca desi te iubesc,
si desi m-ai iubit,
nimic nu ne-ar fi putut tine impreuna.

iarta-ma.
sa ai intr-adevar o casnicie fericita. o meriti. pentru ca te iubesc.

apropierea alegerilor imi da din nou peste cap viata, si asa haotica. creste ritmul. creste tensiunea. creste oboseala, desi mi-e drag tot ce se intampla.

din ce in ce mai mult si mai des ma bate gandul sa gasesc in vreun fel timpul si energia pentru a ma apuca din nou de lucru. desi simt ca am uitat sa scriu. ca nu mai stiu sa ma adun. sa ma spun. ca nu mai stiu sa denunt mizeria, nici idilismul dar nici seninatatea.
si totusi vreau sa ma apuc din nou de lucru.

atelierul unui prieten sculptor ma asteapta. mica biblioteca ascunsa in mansarda e si ea acolo parca pentru mine. un colt foarte intim. al meu pentru mine. un colt cu care as fi stiut ce face acum cativa ani, colt care acum imi imbata doar gandurile unui posibil "ar fi".

ma tem din ce in ce mai tare. ma pierd din ce in ce mai mult. nu-s stele, luna nu e, si nici soare. doar bezna se intinde pe pamant.



fug.

aseara am ratacit pe strazi. a fost aproape bine, desi cand m-am intors acasa eram inghetata bocna. poate singurul lucru care m-a deranjat a fost ca nu am avut puterea sa plang. mi-as fi dorit sa dau afara tot puroiul ranii supurande din mine. dar nu s-a putut. raman acelasi bulgare de isterie si frustrari. aproape nimeni nu se mai intelege cu mine. aproape nicaieri nu ma mai simt bine. incerc sa ma pierd printre oameni si ajunsa langa ei nu vreau decat sa o rup la fuga.

m-am trezit devreme. mult prea devreme. toata lumea e socata de cat de proaspata pot sa arat in dimineata asta. minunile machiajului.

Am dormit numai cateva ore. sunt franta, cumva suparata, dar ma simt bine. ma simt aproximativ utila.

ce gluma.
ieri, in toata nebunia alegerilor am reusit sa vorbesc cu tine. dumnezeule, cate prostii imi spuneai! esti gata, ca si mine sa fugi. speriat de posibile complicatii, gata sa te indepartezi la orice semn de vulnerabilitate. Nu stii tu ca eu nu mai pot iubi? nu stii tu ca apropierea mea este apropierea trupului meu? si apropierea sufletului meu prieten? nu intelegi tu ca putinta fiintei mele de a se da s-a facut cenusa o data cu plecarea lui... imprastiata pe cararile cimitirului nostru drag..

cata vreme a trecut! acum imi dau seama cat m-am incapatanat sa uit iubirea asta. sunt ani de cand n-am mai fost acolo. tanjeam dupa linistea pamantului si dupa vaierul crucilor si ma afundam in zgomotul infernal al carciumilor. si acum o fac. cu patima. o singura data am lasat sa ma mai doara. atunci cand am aflat ca e om. si ca are o viata iar in viata lui e o femeie. o alta femeie.

ce prostii vorbesc. dragul meu, mai bine pleaca acum. asa e, nu trebuie sa te complici cu mine. nu intelegi nici macar ca eu nu ma mai pot complica. nu intelegi ca imi ascund frustrarile si singuratatile dupa niste tandreti furate. pleaca. ramanem prieteni.