Cat de neinteles sunt !

Lui halcyon_III nu ii era clar daca sub nickul "calfa" se "ascunde" un baiat sau o fata.
La topicul "Ce cauta oamenii pe lume ?" si-a exprimat neclaritatile, spunand ca nu stie ce "gen" sunt.
"Genul" meu e "masculin", adica sunt barbat, si banuiam ca "se intelege" asta.
Dar am adaugat si in "Jurnal" o povestire din armata, ca sa fie si mai clar, pentru toti cei ce-mi citesc jurnalul.

Am ales o povestire cu un oarecare "talc" (atat cat poate avea "talc" ceva prin armata), careia i-am adaugat explicit "morala".

Acum m-am facut inteles ? Daca nu, no problem, reiau in alt stil. Mai am destule.

Lasa calfa, eu te inteleg. Am stiut de la inceput ca esti un gentleman.

Acest topic a fost editat de denise_d: 16 Mar 2004, 11:41 AM

Claaar! Desi nu mi-am pus problema "genului" tau, multumesc pentru lamurire.

Da', asa, doar de curiozitate, poti sa reiei si in alt stil ?

Mare dreptate ai. Situatiile extreme nu ne mai dau timpul necesar contruirii unor masti pe care , de altfel, le purtam zilnic. Nu suntem noi insine decat atunci cand, zi de zi, obositi de a mai juca teatru, renuntam. Renuntam la "eternele" masti care sunt asa de efemere; trecatoare, ca si noi, de altfel.
Aparentele creeaza iluzii. Tot felul de iluzii.
Vrem sa credem ceea ce vedem sau vrem sa credem ceea ce simtim?!

Sa incerc un alt stil:

QUOTE (calfa @ 12 Feb 2004, 10:56 AM @ "Zi-ne Ce Ai In Cap")

Acest topic a fost editat de calfa: 19 Mar 2004, 04:24 PM

Irelevant, draguta si saritoarea de aramis ne face tuturor cafeaua, dupa gust.. Cat despre modus operandi... aduce mai mult cu "intuitia"

Nu e un paradox frumos ?
Desi ne dorim toata viata cat mai multa putere, si mai si credem ca unele puteri pe care le avem sunt mai mari decat in realitate, neglijam atatea alte forme de a obtine si mentine puterea. Societatea ne si da, dar ne si ia. Ne da multa cunoastere reala, dar si destula aparenta. Si ... ne abate atentia de la lucruri minunate.

@denise_d: Din Cand In Cand ... Din Gand In Gand ... [Jurnalul Forumistului Calfa]

Asta are mai multa relevanta ?

Cum spuneam mai sus - nu m-am indoit niciodata, am dosarele complete (ar fi culmea sa-mi faci vreo surpriza in viitor ) .
Doream doar sa te ajut in campania de clarificare. Iti stau la dispozitie cu noi sugestii, in caz de nevoie.

Acest topic a fost editat de denise_d: 25 Mar 2004, 10:22 AM

"Bucurestii mei. Dupa ploaie"

Imi plac mult zilele cu soare. Si totusi, poate fi ceva foarte frumos in Bucurestii de dupa ploaie. Pentru mine, cel putin. Am descoperit asta in urma cu ceva timp, si redescopar mai mult atunci cand dupa ploaie vine soarele.
Plecand prima oara din tara, am observat ca acolo, in marile orase, cerul e "altfel". Nu intr-unul, in toate cele pe care le-am privit cu atentie.
Ei bine, cerul Bucurestilor de dupa ploaie, mai ales atunci cand e insorit, imi da o senzatie asemanatoare. Zilele trecute am avut din nou prilejul asta.

Acest topic a fost editat de calfa: 25 Mar 2004, 11:15 AM

"Eu insumi"

E mult de cand am auzit de "a fi tu insuti", ca despre un posibil ideal uman. Discutiile, proza, imi aminteau ca "ar fi bine sa reusesti ...". Un timp m-a intrigat ideea. Nu intelegeam ce vor sa spuna cu asta, sau poate nu intelegeam de ce nu mi se spune si "cum sa faci sa reusesti ...".
Cu timpul, fara sa ma obsedeze ideea, am tot reintalnit-o, dar nu m-am mai simtit atat de intrigat. Poate pentru ca, fara a avea pretentia ca stiu despre ce-i vorba, macar banuiesc ceva.

A fi "eu insumi" cred ca are de-a face cu acceptarea de sine, si a lumii in care traim, a reusi sa fii tu insuti fiind un fel de a spune ca esti pe drumul "tau", mai mult sau mai putin "comun" cu al celorlalti, dar "nu un drum impus" de cei din jur.
A fi eu insumi cred ca e legat de respectul pentru "cine a facut posibil sa fiu", respectul pentru "cum am fost creat" si de respectul pentru "experientele care mi-au fost date". Fiind eu insumi, pot avea "acces mai larg si liber" la cine a facut posibil sa fiu, pot fi "mai fericit" pentru felul in care am fost creat si sunt "intru-catva mai liber" sa imi pot crea noi experiente.

Nu prea sunt de acord din simplul motiv ca nu cred ca poti fi tu insuti ci, intr-un fel sau altul "voi insiva". Ma explic: fiecare dintre noi este format din multe, multe fragmente exista atatia TU INSUTI cate sunt persoanele cu care intri in contact, exista un TU INSUTI diferit in diferitele momente ale vietii tale. Asa ca un TU INSUTI ar pute fi acela care sa insumeze toate aceste impostaze, dar asta intr-o lume ideala pt ca in cea reala nu e posibil si asta (printre altele) pt ca nici macar nu-ti cunosti toate ipostazele. Stiu ca nu mi-a cerut nimeni parerea dar aici ai atins un punct sensibil: tin prea mult la conceptia asta, care dealtfel nici nu este in intregime a mea - aici ma roade curiositatea: oare stie cineva a cui este?

, anonim !

Oricine e bine venit "aici" cat timp e respect reciproc. E o "odaita a mea, virtuala", la Han, si-s "gazda buna".

Frumoasa completare ! Iti dau dreptate, dar imi dau si mie (stii, "cine imparte ..." ) !

OK, intr-o descriere atat de scurta, am "neglijat" niste ... variabile. Timpul printre ele. Asadar, tu adaugi dimensiunea asta, vorbind de "diferitele momente ale vietii tale". Perfect de acord, "eu insumi" e ceva ... dinamic !

In plus, tu te referi la faptul ca "nici macar nu-ti cunosti toate ipostazele". Recunosc ca si asta e adevarat. Asadar, mai pot fi "dimensiuni", la care poate nu am acces. E posibil ca eu sa fi vorbit de un "eu insumi" "incomplet".

Multumesc pentru cele doua ... deschideri.

Totusi, chiar si in conditiile astea, la modul "static" si "incomplet", ce am scris eu mi se pare inca "neatacat" de ce ai scris tu. Cu atat mai mult nu mi se pare "daramat".

Poate nu e cazul sa schimbam "eu insumi" cu "noi insine". Sau poate e ...

Cat despre semnatura ta, o sa-mi permit si eu sa completez: "Adevaratul optimist e un fost pesimist, care si-a evaluat corect experientele. Pesimistul e doar un simplu optimist cu experienta".

Acest topic a fost editat de calfa: 26 Mar 2004, 11:52 AM

multumesc in primul rand de primirea "calduroasa" si in al doilea rand pt completarea semanturii (intre noi fie vb nu vroiam sa scriu ceva atat de lung)
acum revenind: nici nu mi-am propus sa-ti desfiintez sau demolez teoria, ci (dupa cum tu singur ai spus-o) sa o completez. Oricum ideea ca nu-ti cunosti ipostazele nu cred ca are legatura cu anumite "dimensiuni": este vb de faptul ca nu te poti privi NICIODATA cu ochii altui om (pt ca nu esti el si oricat ti-ar explica tot nu ai avea viziunea lui), din p. asta de v ziceam ca nu-ti cunosti toate identitatile.
In ceea ce priveste tp-ul vreau doar sa-l parafrazez pe Nichita Stanescu: fiecare om este ceea ce-si aduce aminte ca este, in consecinta eu sunt ceea ce-mi aduca aminte despre mine - si completez: stim cu totii ca memoria este mai mult sau mai putin selectiva...

anonim, ma bucur ca ne-am lamurit.

E bine ca amandoi am vazut, intr-un final, ca "ne completam", desi totul incepuse cu "Nu prea sunt de acord ...", ceea ce numai a "completare" nu suna.

Altfel, daca vorbeai de "completare" de la bun inceput, "primeai" o primire si mai calduroasa.

Nu sunt un Intelept, dar cred ca stiu "cum sunt" inteleptii.
Nu sunt un Invatator, dar cred ca stiu "cum sunt" ei.
Si cred ca am inteles, in sfarsit, "cum fac" Invatatorii. E ceva sa poti alatura destinul si libertatea, nu ?

ok, atunci o spun de acum: ce spun eu sunt in general completari. Asta asa ca sa nu mai existe neintelegeri. Oricum ma bucur ca ne completam reciproc Acum pot sa primesc (chiar da cu o oarecare "intarziere") acea primire mai calduroasa?

anonim, "primirea" aici se face o singura data. Doar gazduirea mai pot face sa fie "calduroasa". Dar mai exista si alte "primiri", nu ?

Am spus, cred ca am inteles, in sfarsit, "cum fac" ... ramane sa "aprofundez" ... dar, pe scurt, tine de a "impaca" existenta unei predestinari cu eliberarea de o anumita forma a determinismului ... a "impaca" faptul de a avea un loc si un timp potrivit cu ... a fi la locul si la timpul potrivit ... ceva in genul asta.

Intelepciunea, Invataturile, multe altele ... au de-a face cu armonia, simplitatea, ....
colectionara (o musterita care ne cam lipseste acum ) poate ca stie mai bine toate astea.

asta cu alte "primiri" n-am inteles-o
oricum, revenind la subiect, tin sa te completez (vezi, acum am precizat ): intelepciunea nu are in mod obligatoriu legatura cu armonia, cu simplitatea, uita-te in jur si cred ca o sa-mi dai dreptate. E adevarat ca uneori sunt legate, dar este la fel de adevarat ca de cele mai multe ori intelepiciunea se poate dobandi in urma unor grele incercari, ca poti sa inveti multe lucruri din evenimentele neplacute, dureroase. Nu crezi?

Bun "pointu'" tau anonim, intr-un fel. Tu te referi la cum poate fi pana capeti intelepciunea. Unii par sa se nasca intelepti, totusi !
Dar cei ce nu-s asa, capata inteleciunea, daca o capata, prin greutati. Si totusi, cand vine intelepciunea, vine simplitatea. Intelept e sa fii in armonie. Asa ca sunt legaturi, nu le pot enumera acum pe toate. Intelept e sa si traiesti destul viata, fara multe vorbe si ganduri, dar sa si reflectezi asupra vietii. Intelept e sa fii realist, si realitatea e ca suntem oameni, printre oameni, adesea incompleti si uneori incoerenti printre adesea incompleti si uneori incoerenti, si multe altele ... Realist inseamna sa fii in armonie cu ceea ce e.
Intelept e sa nu crezi ca intelepciunea e doar pentru Intelepti. Pentru acestia e Intelepciunea, e drept, dar sunt unele distinctii, nu ?
Intelept e sa intelegi cat de importanta e acceptarea a ceea ce e, si foarte intelept e sa intelegi sensul acestor cuvinte. Acceptarea, in sensul de a lua ceea ce este drept ceea ce este, si de a porni de la ceea ce este ... spre drumul tau !
Nu in sensul de a accepta ceea ce este ca un capat al drumului !!!!! ( scuze de incalcarea regulii, Mihai ! )

Intelepciunea "e multe". Daca "vrei cu adevarat" sa stii ce e, poti mai intai sa cauti intelepti si Intelepti, apoi sa ii urmaresti, si poti afla. Intelepciunea are legatura cu simplitatea si armonia. E aici, langa noi.

in primul rand chiar nu sunt de acord cu faptul ca unii se nasc intelepti. Ca unii dau dovada inca de la varste fragede ca sunt maturi, inteligenti, profunzi, da sunt de acord, dar asta nu e intelepciune. E interesant felul in care pui problema si de unde trag concluzia ca esti un om calm si impacat cu tot ce este in jurul lui (sa ma corectezi daca ma insel), iar pt asta nu pot decat sa te apreciez, eu sunt mereu in lupta cu mine, cu cei din jur, cu ideile, cu formele, cu TOT. (si te asigur ca nu e prea sanatos). "Intelept e sa fii in armonie", da, se poate spune si asa, dar un intelept nu este neaprat o persoana care traieste in armonie cu universul, care accepta tot ce se intampla. Spui ca a fi intelept inseamna a fi realist si aici iti dau perfecta dreptate, dar realitatea nu este numai aceea ca suntem oameni intre oameni: realitatea inseamna si durere, lupta, zbucium, pasiune, incrancenare, nedreptate, teama, speranta (prea rar), frumusete (cand ai norocul s-o intalnesti). Realitatea este viata in ansamblul ei si asta inseamna ca de cele mai multe ori poate sa nu fie prea frumoasa.
A fi intelept inseamna intr-adevar sa observi, sa judeci si sa accepti, dar niciodata sa nu te resemnezi, sa nu renunti (desi tentatia e mare, dar in fond si asta insemna intelepciune, sa stii ca a accepta nu insemna a renunta). In acelasi timp insa a accepta, a judeca lucid si intelept insemna si a-ti cunoaste limitele, a te cunoaste pe tine in primul rand.

anonim, am o rugaminte. Fii atent (a ?) la toate cuvintele pe care le folosesc. De exemplu, am spus:

"Unii par sa se nasca intelepti, totusi !"

In cazul acestei afirmatii, acordul tau sau lipsa lui nu prea au sens, ce zici ?
________________

Reiau un pasaj important, subliniindu-l pe unde "e nevoie":

"Intelept e sa intelegi cat de importanta e acceptarea a ceea ce e, si foarte intelept e sa intelegi sensul acestor cuvinte. Acceptarea, in sensul de a lua ceea ce este drept ceea ce este, si de a porni de la ceea ce este ... spre drumul tau ! Nu in sensul de a accepta ceea ce este ca un capat al drumului !!!!! "

Asadar, ce ai scris tu ...
... ("unii dau dovada inca de la varste fragede ca sunt maturi, inteligenti, profunzi",
"esti un om calm si impacat cu tot ce este in jurul lui", "un intelept nu este neaparat o persoana care traieste in armonie cu universul, care accepta tot ce se intampla", "realitatea nu este numai aceea ca suntem oameni intre oameni: realitatea inseamna si durere, lupta, zbucium, pasiune, incrancenare, nedreptate, teama, speranta (prea rar), frumusete (cand ai norocul s-o intalnesti). Realitatea este viata in ansamblul ei si asta inseamna ca de cele mai multe ori poate sa nu fie prea frumoasa.", "sa observi, sa judeci si sa accepti, dar niciodata sa nu te resemnezi, sa nu renunti", "a accepta, a judeca lucid si intelept insemna si a-ti cunoaste limitele, a te cunoaste pe tine in primul rand") ...
... e o alta forma de a spune ce am spus eu ... "si mai mult decat atat" ( ). Ne completam.

Acest topic a fost editat de calfa: 31 Mar 2004, 12:49 PM

ai dreptate, daca ai dreptate n-am ce face, trebuie sa recunosc. Promit ca o sa fiu mai atent (a?) pe viitor. Ma bucur ca ne completam. Iti mai scriu

"Numere. Alta poveste"

Motto:
"Unul il creaza pe Doi,
Doi il creaza pe Trei,
Iar Trei creaza toate lucrurile."


"Unu a fost dintotdeauna"
"De unde stii ?"
"Daca nu ar fi asa, tot ce a fost inainte nu ar conta. Nu ar fi un inainte. Intotdeauna incepe cu Unu. Inainte nu putea fi decat ceva ce nu poate fi gandit, sa-i spunem Tao."
"Esti sigur de asta ?"
"Si, daca nu ar fi asa, ai prefera sa ma opresc aici ?"
"Desigur, nu !"
"Atunci asculta ! Daca nu ar fi nu s-ar povesti. Unu e dintotdeauna. Fara el nu s-ar povesti.
Doi e prima poveste a lui Unu. El face povestea posibila. Simpla, cea mai veche poveste, poveste veche ca si timpul. Intr-un capat Unu, in celalalt Doi. In afara de ei nimic, doua capete totuna. Diferite, opuse, dar alaturate, unite. Unite prin spatiul lipsa dintre ele.
Pe Trei, Doi la creat in centru. Ceva neutru, in mijloc, umpland spatiul dintre Unu si Doi. Trei, calea ce ii uneste si desparte, prin Unitatea luata de la Unu, si Dualitatea de la Doi.
Trei a creat apoi pe Patru, impreuna cu Unu, pe Cinci, impreuna cu Doi, si pe Sase, impreuna cu amandoi. Era maximum pe care il puteau face impreuna.
Cand l-a creat pe Sapte, Trei s-a folosit de propriile lui creatii. S-a simtit minunat, creatiile lui incepusera sa creeze."

Acest topic a fost editat de calfa: 1 Apr 2004, 12:56 PM

minunat. Te felicit: m-ai lasat fara completari si asta nu prea mi se intampla!!!!

"Bucurestii mei. Serile"

Cand imi aduc aminte de Bucurestii copilariei, intotdeauna luminile serilor sunt primele. Mergand cu troleibuzul, ori plimbandu-ne pe strazi, dar urmarind firmele luminoase, atatea cate erau ele, in acei ani. Apoi, peste ani, revenind in Bucuresti din locurile pe unde destinul m-a facut sa ajung, si regasind, serile, acele lumini. In multul cenusiu ce ne inconjura, pete de culoare, de viata. Nu stiam ce e inauntru, si nici nu ma interesa. Doar luminile.

Apoi, in anii de liceu, un fel de navetist intre cartierele bucurestene, am asistat la noaptea ce se abatuse asupra Romaniei. Cel mai vizibila, poate, in Bucuresti. Seri in care autobuzele cu care ma deplasam mai luminau orasul, ori relativ putinele masini de pri-mprejur. Cat de mult am regretat stingerea acelor lumini.

Au venit acele clipe de speranta, repede indoita, repede risipita. Si anii de asteptare a ... noilor lumini. Acum, cand ele sunt din nou prezente, le vad cumva ca pe o renastere. Nu pot sa nu le vad asa. Acum, din ce in ce mai mult, pot vedea si ce e inauntru, desi fara prea mare curiozitate. Daca imi doresc ceva, legat de luminile serilor bucurestene, este sa nu mai apuna. Si daca sper sa fie asa, o fac pentru ca banuiesc ca stiu destul despre cei ce sunt inauntru, si pentru mine indeosebi conteaza. Cei ce nu au putut vedea luminile serilor din Bucurestii copilariei mele. Ori cei ce au, ca mine, nostalgia lor.

Maestrilor mei. Primii.

De cand ma stiu, mi-a placut ucenicia. Sau, cel putin, am stiut sa mi-o fac placuta. Probabil, vreun maestru mi-a transmis asa ceva.

Dar primii maestri de care imi pot aminti, m-au invatat doua aspecte ale intelegerii. Primul, probabil ca a fost intelegerea pentru oameni. O intelegere intuitiva, transmisa prin trairi. A lua ce e bun in oameni, a vedea ceva bun in orice om. Cu timpul asta a dus si la un fel de strategie, pe care in timp am constientizat-o, de a lua de la oameni ceea ce ei ofera bun. Cum fiecare ofera lucruri destul de amestecate, si sunt multe lucruri diferite de oferit si luat, fiecare poate conta, fiecare poate oferi. Ma intreb daca voi gasi un om la care sa nu pot aprecia ceva. Chiar si la cei ce m-au ranit, am apreciat cum mi-au deschis ochii asupra unor sensibilitati. Pot regasi prima lectie asupra intelegerii in atat de multe din cele ce i-au urmat …

Au urmat lectiile intelegerii prin exemplu, pe care un cu totul alt maestru le-a inventat ca alternativa la sfaturi. Se pare ca le respingeam sistematic. Probabil ca o anumita independenta m-a caracterizat dintotdeauna. De aici nevoia de a-mi cauta maestri. Mult spus maestrii, sau poate nu. Modele sau anti-modele, ultimele, de fapt, tot modele. Dar nu a fost doar exemplul simplu, a fost si discernamantul necesar, ce mi-a fost transmis. Modele sunt multe, dar unele de fapt anti-modele. Cum le deosebim ? Care ni se potrivesc ? Pe care sa le urmam acum, pe care maine ? Modele, pentru a ajuta, cer discernamant. Cer un strop de scepticism, un strop de constientizare a posibilei iluzii. Realismul include, in formula sa, si un strop de scepticism.

Cam asta mi-au transmis primii mei maestrii, si pentru asta ii respect nespus.

M-am permis să intru şi eu un pic în odăiţa ta de la Han, calfa... Şi vreau doar să te anunţ (ca un oaspete cuvincios) că o să mai deranjez din când în când că-mi face plăcere ce iscăleşte gazda

Şi un mic paradox draga mea gazdă... Merge îndependenţa mână în mână cu adoptarea de modele? Sau totul este undeva la mijloc, într-un echilibru spre care ar trebui să tindem? Sau nu e vorba de aceea independenţă de copil rebel care refuză orice?

Oricand binevenit vei fi, toate odaile ce pare ca le am iti sunt deschise.
Si mai confirm si paradoxul "tau".
Iar daca tot veni vorba de paradoxuri, cum tot am eu de gand sa mai vorbesc de ele pe la Han ...
_________________

"Paradoxul" ... nu e oare o "picatura in paharul intelepciunii" ?

Cum filozofia e "iubire de intelepciune", dupa cum bine am aflat de la Gigi Becali, deschid un subiect nou acolo.

Asadar, paradoxul, nu e oare o picatura in formula intelepciunii ? Solutionarea unui paradox nu e oare egala picurarii in paharul fiecaruia de intelepciune ?
_________________

Sau, altfel spus, un paradox rezolvat, un pas spre echilibrul perfect.

Acest topic a fost editat de calfa: 22 Apr 2004, 11:59 AM

"Bucurestii mei. Originalitati"

De catva timp, de cand l-am vazut prima oara, ma amuza ideea lui. Un monument inchinat tutunului ? E posibil asa ceva ? Intr-o piata centrala a orasului ? Sigur, noi romanii suntem printre cei mai mari consumatori de tutun, asa ca unele explicatii ar putea fi gasite ...

Si totusi, nu pot sa nu ma distrez de fiecare data cand il vad, si pot spune ca se intampla destul de des. Asa ca m-am gandit sa vi-l arat si voua, bucuresteni au ba, sa-l "imortalizez" aici la Han. Pana la urma, daca versuri am in jurnal, poze de ce nu as avea.

Va invit asadar sa contemplati ceea ce eu as numi "Monumentul Tutunului", Bucuresti, Romania. Ma intreb daca nu cumva mai exista prin oras o alta copie a lui, sau e unic ? Daca mai vedeti vreunul, care sa nu se afle in Piata Muncii, v-as ramane recunoscator pentru informatie.

...

Spre neplacerea mea, un asemenea monument a fost ridicat cu ceva timp in urma si langa ASE... Nu stiu daca mai este acolo, dar iesit din cladirea ASE-ului unde am fost nevoit sa tai fumul ca sa gasesc coridoarele, minunatzia asta m-a facut sa-mi doresc brusc si pe loc o arma foarte mare si cu efect foarte neortodox...
Cred ca mai exista si alte asemenea "minunatii" care sunt puse strategic... din nefericire

Acest topic a fost editat de Ares: 26 Apr 2004, 08:42 PM

Pe cel de langa ASE nu l-am observat, multumesc pentru sugestie !

Sfere. O poveste

Intr-o zi, am intrebat-o:
- Cum aratam cand m-am nascut, mama ?
- Erai ca un glob de clestar. Dar de ce ma intrebi ?
…
“De ce oare tocmai glob de clestar ?”
Si am adormit.
…
…
Privind in josul vaii, parca as fi incercat sa citesc cuiva in palma. “Tocmai de acolo venim noi ?”. Parea momentul potrivit pentru a deschide discutia.
- Stiti, m-am gandit mult timp la asta, noi oamenii cred ca suntem niste sfere.
- Prietena mea, cand imi vorbea de aura, chiar imi spunea ca e aproape sferica. Stii, ea spunea ca sferele astea se intrepatrund.
- Mda, interesant.
…
- Eu ma gandeam un pic la altceva.
- Aaa, te uiti la valea asta si parca te vezi rostogolindu-te, nu-i asa ? Ha, ha, ha …
- Nu, sigur nu e asta. E ceva mai filozofic. Poate nu e momentul …
- Hai, mai ! Glumeam si eu. Hai spune, spune tot !
…
- Uite, tu spuneai ca omul este suma experientelor lui, nu ?
- Da, am spus asta.
- De fapt, experientele unei persoane sunt interactiunile lui cu lumea. Sunt reflectarea ca in oglinda ale experientelor lumii cu acea persoana.
- Probabil.
- Atunci omul ar putea fi ca o oglinda care reflecta lumea.
- Mda.
- Dar o persoana nu poate reflecta toata lumea. E ca si cum ar reflecta-o pe toata, dar deformat. Omul e ca o oglinda sferica.
- Ahaa, aici voiai sa ma aduci. Ha, ha …
…
- Nu, asta e doar un popas. Omul care reflecta lumea e ca o oglinda sferica. Insa cand vine in lume, e ca un glob de clestar.
- Si ce ii poate transforma clestarul in oglinda ?
- Experientele sale ?
…
- Si nu ii vezi pe oameni decat ca pe oglinzi ? Adica, nu sunt cai prin care iti poti recapata aspectul de clestar ?
- Ba sunt. Sfera poate redeveni de clestar.
- Si cum stii cand ti se intampla asta ?
- Dar nu tie clar ? Atunci cand redevii clestar lumina iti patrunde in toata fiinta …

Acest topic a fost editat de calfa: 25 Jan 2005, 12:02 PM

sfere de lumina ... energie pura ... se intrepatrund...se contopesc... imi place imaginea
-------------------------------
Ma bucur ca ai reinceput sa scrii aici, altfel era: "din cand in cand..si-atunci in gand" Sa fie intr-un ceas bun!