Ganduri, opinii, amintiri din viata forumistului calfa veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.
Lectura placuta!

Primul meu gand e, multumesc Mihai ! Celelalte vor urma ...

"Din cand in cand"

Acesta nu este un jurnal in sensul lui clasic. L-as putea numi Tele-jurnal, pentru ca e departe de un jurnal clasic. Dar si ca Omagiu al meu, ca Om Nou, constructor constient al societatii ... multilateral dezvoltate, pentru cei ce m-au format, pentru o anumita Epoca.

Veti gasi aici, din cand in cand, gandurile mele.
Pana acum am risipit ganduri prin diferite "sali" ale Hanului (si foarte rar pe "holuri").
Si in viitor voi prefera "salile comune" pentru a schimba ganduri.

Acest topic va fi insa un fel de "camera" a mea, in care imi voi tine lucrurile cele mai de pret, in cazul nostru ganduri.
Aici veti gasi probabil indicatii despre alte topicuri pe care le consider interesante, sau chiar pe care le initiez.
E "cartierul meu general" aici, la Hanu Ancutei.

Acesta este un topic deschis oaspetilor Hanului. In camera mea oricine e bine venit, oricare i-ar fi modul de manifestare, atata timp cat are intentii bune.

Calfa, sa fie intr-un ceas bun! Eu m-am "abonat" , deja! Stiu ca va fi interesant.

Multumesc pentru urare si apreciere, denise_d. Ceasul sper sa fie asa, l-am ales ... gandit ... Noul An ...

Sa nu te astepti la o frecventa prea mare sau constanta, "mai rarutz e mai dragutz" cum bine spunea afrodita mai deunazi.

Weekend placut tuturor !

"Numere. O poveste"

1.
Cand au inceput sa realizeze ca sunt mai multi, dar ca unii dintre ei mai si dispar, oamenii au inventat numerele. Traficul cu persoane, in care erau implicati fie alti oameni, fie animale, nu cred sa se fi redus, dar numerele au ramas.

2.
Mai intai au fost numerele naturale, pentru ca era natural ca numarul oamenilor sa nu fie cu zecimale si nici negativ. Era raiul pe pamant, totul era intreg si pozitiv.

3.
Cu timpul insa, cand oamenii au inceput sa isi noteze cati mai ramasesera, a trebuit inventata notiunea de numar negativ, pentru a putea discuta despre cati au mai disparut. Pentru ca numarul lor ramanea intreg, numerele se numeau intregi. Limita imaginatiei lor trecuse de bariera lui zero. Se inventase negativismul.

4.
Cand au inteles ca in afara de ei, oamenii, pe lume mai exista si gandirea, oamenii i-au dat un nume, ratiunea. S-au numit rationali. Nu mai gandeau doar in intregi, pentru ca au realizat ca nu toti oamenii sunt intregi. Ii numarau separat pe chiori, pe surzi, ... Fractiile i-au ajutat si sa imparta, si-au descoperit comunitatea. In acelasi timp insa, au aparut rationalizarea hranei, ratiunea de stat, si ... divide et impera. Aplicand diviziunea chiar ratiunii, oamenii au creat si specializarea pe domenii. Matematicienii erau specialistii in teoria numerelor. Ei doborasera inca o limita a imaginatiei, intregul. Se inventase diversitatea.

5.
Tot rationand, unii dintre oameni au realizat toata povestea asta, si s-au intrebat, care e urmatoarea limita de doborat ? Acum abordau rational problema. Cei mai avansati intru ratiune au descoperit insa ... paradoxurile. Iar unul dintre ele era ca ... dincolo de ratiune mai e ceva ! Cei specializati in matematica au gasit primii termenul, irational, si i l-au aplicat numarului. Era irational pentru ca era infinit, pentru ca oricat i-ar fi cautat o fractie, stiau ca nu i-o vor gasi. Cum in specializarile rationaliste era deja prea mare concurenta, multi au migrat spre irational. Matematicienii au tot incercat sa pastreze o legatura cu ei, dar foarte rar au reusit. Cei ce incercau sa aplice cunostintele din rational pentru a intelege irationalul, intotdeauna au esuat. La fel si cei ce deprinsesera irationalul si cautau cai de a explica rationalul din punctul lor de vedere. Realitatea nu ii lasa pe nici unii sa aiba suprematie. Dar omenirea doborase o noua limita a imaginatiei, ratiunea. Se inventase ireconcilierea.

6.
Incet-incet, o noua idee s-a infiripat, oare lumea nu e mai complexa decat credem noi ? Oare tot ce stim si credem e doar rational sau irational ? Nu ar putea fi ambele, Realitatea ? Pentru a putea gasi o astfel de cale de mijloc, ei aveau nevoie de ceva nou, Imaginatie cu "i" mare. Imaginarul i-a ajutat sa inteleaga Realitatea, desi el nu era chiar parte a ei. Era mai degraba o interpretarea a Realitatii Imediate. Era o Realitate Alternativa, Virtuala, Potentiala. Complexa lumea asta, iar matematicienii s-au grabit si ei sa-i dea o forma numerica. Aparusera numerele complexe. Partea lor reala era ceea ce ii ajuta sa modeleze Realitatea imediata, iar cea imaginara alternativele potentiale.

7. Epilog.
Chiar daca nu putea reconcilia calea Rationala cu cea de Dincolo de Ratiune, noua paradigma reusea sa explice limita dintre cele doua. Limita realitatii imediate fusese si ea depasita.
Si diversitatea a fost afectata, pentru ca i se dadea o noua dimensiune, cea imaginara, ce parea cu mult, mult mai bogata.
Unii pretindeau ca numerele complexe erau o interpretare radicala negativismului. Chiar de era sau nu asa, ele il zdruncinasera.
Nu era din nou paradisul, dar lumea era ceva mai suportabila.

denise, calfa
Ma abonez si eu ca musafir. Daca mai scap cate o replica considerati ca e spontana, izvoraste din felul meu "revolutionar, emotiv" de-a privi lumea. So, dojeniti-ma si nu va suparati

Bucuros de oaspeti, Likurici. Emotivitatea ta mai "cere" cate o data o "dojana", dar suparare nu incape. Mai ales cand tineretea "e de vina".

Ieri m-a stafulgerat o idee. Oare e ceva ce noi toti cautam pe lumea asta ? Sau sunt mai multe de cautat ? Si daca de fapt toate se pot reduce la o cautare fundamentala, care este aceasta ? Sa fie "satisfactiile' ?, mi-am zis. Si am decis sa creez un nou topic, la sub-forumul Filozofie.

Ce cauta oamenii pe lume ?

Cu ocazia asta am observat ca Filozofia si Dezbaterile s-au despartit. Eu zic ca au colaborat bine, dar daca "stapanirea" a decis asa, inseamna ca au fost motive serioase.

Daca nu ar exista esecurile, ne-am mai bucura la fel pentru succese ? zici tu la semnatura. Ma bag si eu aici ca nu aveam unde sa scriu despre asta, imi pare rau daca deranjez...

De succese ma bucur mereu si niciodata nu mi se pare ca e prea mult si chiar daca nu ar exista esecurile, cred ca as fi la fel de capabila sa ma bucur din plin de succese. Tu ce zici? Dar succesele pe care le avem uneori parca fara sa muncim pentru ele? Le meritam? ne simtim demni de ele?

Nici un deranj. Asteptam intrebarea asta, de mai mult timp. Semnatura mea poate avea diferite interpretari, poate da nastere mai multor dezbateri. Poate ca voi deschide un topic pe tema.

Deocamdata sa incerc sa explic sensul in care o interpretez eu. Semnatura mea e o forma de a-mi prezenta relatia fata de optimism. Zic eu, una realista. Pe unii esecurile ii demobilizeaza, pe mine nu. Evit esecurile, dar daca ele apar incerc sa le iau drept ceea ce sunt. Sunt in trecut ! Si ma pot ajuta, sa evit noi esecuri. Si ma pot ajuta sa pretuiesc mai mult succesele.

Semnatura mea e o intrebare, nu un raspuns ! Raspunsul meu poate fi cel de mai sus.

Tu, Ryan, propui o dezbatere pe tema esecurilor, a bucuriei pentru succese si a conditionarii acestei bucurii de existenta esecurilor. Si eu cred ca pot exista bucurii fara esecuri. Ma bucur atat pentru succesele muncite cat si pentru celelalte, obtinute (aparent !) fara efort. Desi le caut mai mult pe primele.

Dar se pot obtine succese fara efort ? O fata frumoasa se poate spune ca "are succes la baieti". Ea are succes, sau frumusetea cu care a fost daruita ?

Ca si esecurile, cred ca si succesele trebuie luate drept ceea ce sunt. Dar pentru asta trebuie mai intai sa stabilesti ce sunt.

Cred ca se pot obtine oarece succese fara efort, din intamplare, dintr-o intamplare fericita, desigur. Un fel de loterie la care tu nu ai facut decat sa cumperi un bilet.

Poate uneori sunt dura cand ii privesc de sus pe cei care nu stiu sa-si accepte esecurile ca atare. Persoane care s-au "obisnuit" sa aiba succes mai mereu, se demoralizeaza complet atunci cand ceva nu le iese cum si-au dorit. De aceea consider ca e o arta intr-un fel sa stii sa cladesti ceva mai bun dupa ce-ai maturat ramasitele ultimului esec. Pentru mine inseamna ambitie si puterea de a-ti recunoaste greseala ceea ce e foarte important.

Imi place ce ai spus, ca eviti esecurile, dar daca apar nu facem o tragedie din asta. Conteaza sa stii a face din orice esec o pista de lansare pentru un succes. Suna cam bombastic, parca sunt la propaganda In fine, asta era ideea si nu mi-a venit o alta formulare la momentul asta.

Pagina de jurnal clasic.

Sunt stors de ganduri azi. Incerc sa mi le-adun si nu se leaga. Weekendul asta trebuie sa-mi reincarc bateriile, folosite la maximum in ultimele zile. Sunt cateva idei ce stau la coada, pentru a le "descarca" pe Han. Cand am avut dispozitie nu am avut timp. Acum as avea timp, si chiar am incercat sa scriu. Dar am ajuns iar la limitele creativitatii (ca sa nu spun ca le-am depasit ). E foarte interesant sa-ti explorezi limitele.

Sunt intr-o perioada foarte ... cerebrala. Prin urmare ... "ma gandeam". Ma gandeam ... cat de important a devenit pentru mine "sa demonstrez ca se poate". De cand fac asta, ma intreb ? Nu stiu. Constientizasem de mai mult timp nevoia mea de a demonstra ca "se poate". Si placerea de a gasi oameni care vor sa demonstreze ca "se poate".

Cred ca la acest fel de "se poate" am reflectat mai mult atunci cand, dupa mai multe lecturi si discutii, am formulat urmatoarea idee: daca un lucru a fost facut de cineva, atunci inseamna ca "se poate", si, mai mult, e destul de probabil ca "se poate" si in cazul meu. Chiar mai departe mergand, anumite ganduri, odata ce exista, au un anumit potential de a fi puse in practica. Ceva ce a fost gandit are mai multe sanse sa "se poata" decat ceva ce nu a fost inca.

Omul e cu atat mai "eficient" cu cat are teluri clare. Poate ca mi-am descoperit calea catre "eficienta" in aceasta nevoie. Tot propunandu-mi sa imi demonstrez ca "se poate", traiesc din ce in ce mai mult pentru scopuri precise. Ramane o problema, posibila depasire a masei critice, stiut fiind ca scopurile sunt inerent ... conflictuale. Nu vad decat un antidot "sigur". Moderatia.

Aici, la Han, gasesc permanent oameni noi care se straduiesc sa arate ca se poate, gasesc din cand in cand "semnele" pe care ei le lasa prin odai. Si asta imi place la Han.

Ganduri proaspete.

Traim intr-o lume plina de semne si modele. Semn e ceva ce poate spune foarte simplu un lucru esential. Privesc ritualul zilnic al urcarii calatorilor in metroul bucurestean, si vad in asta semne ale felului de a fi al nostru. Ma plimb prin parc, ochii imi cad pe banci, pe oameni, pe pasari, pe iarba. Toate imi ofera, din cand in cand, semne. Trebuie doar sa fii atent la ele.
Model e ceva merita, sau nu, urmat. Imi plac modelele de urmat. Noi oamenii invatam nu doar direct, prin experienta, ci, din ce in ce mai mult poate, din experienta altora. La fel si cu modelele. Ti le poti crea singur, dar poti si imprumuta. O parte din frumusetea vietii este sa creezi modele. O alta sa urmezi.

"Analogii"

Dupa "evenimente" ("din decembrie", desigur) am avut ocazia sa intru in contact cu lume foarte diversa, cu idei foarte noi pentru mine.
Prin acea diversitate de lume si idei, am auzit odata ceva de genul "poti trece pe langa anumite idei daca nu esti pregatit pentru ele". Sau "pentru a primi trebuie sa fii pregatit".

Cum interpretez eu asta acum ?

Noi, oamenii, suntem intr-o permanenta schimbare. Ideile noastre sunt intr-o continua "deplasare". Ideea mea despre Dumnezeu era una in frageda copilarie, cand eram dus la biserica, alta in scoala, unde trebuia sa fiu convins ca nu exista, altele din adolescenta incoace, pe masura ce am descoperit si altceva in afara "materialismului dialectic si istoric".

Asadar, fiecare dintre ideile noastre poate fi in miscare. Miscare care are o directie (ce se poate schimba), care este punctul nostru de vedere despre acea idee. La un moment dat, ideea mea despre ceva anume are o anumita directie. In acelasi timp, ideea cuiva de langa mine despre acel ceva fie nu exista, fie, daca exista, are o anumita directie. Cand intru in dialog cu acea persoana pe acea idee, directiile noastre fac un unghi.

Daca directia ideilor mele si ale altcuiva despre un subiect e aceeasi sau macar apropiata, vom discuta cu placere acel subiect, pentru ca vom gasi puncte de vedere comune. Dialogul va fi mai mult o permanenta "confirmare" a corectitudinii viziunii noastre. "Impactul" dintre ideea mea si cea a celui de langa mine va fi consolidarea propriei perspective. La fel cum o balustrada (aflata paralel cu sensul nostru de mers) ne da siguranta ...

Cu cat difera mai mult directia, cu atat dialogul tinde mai spre o dezbatere. "Impactul" ideilor poate avea diferite rezultate. Daca eu sunt maleabil (la nivel de idei) sau nesigur de ideea mea, e posibil ca ideea mea sa isi schimbe directia. La fel in cazul celuilalt. Daca suntem amandoi maleabili, din "impact" iesim cu ideea partial modificata, si cu o nesiguranta privind corectitudinea ei. Daca suntem amandoi rigizi in sustinerea ideii, dialogul e unul "al surzilor", ideea celuilalt "intrand pe o ureche pentru a iesi pe cealalta".

Cam asta despre "dialogul" pe o anumita idee.

Acum, daca eu am pe o anumita tema o anumita idee, in momentul in care "aud" (citesc, etc.) o parere pe acea tema, o "receptez" in functie de cat ma intereseaza tema, de unghiul facut pe acea tema de ideea mea cu parerea respectiva, si eventual de cat de maleabil sunt pe acea tema. "Culmea pregatirii" ar fi interes maxim pe acel subiect, si ideea proprie foarte apropiata de cea intalnita. De asta se spune ca "o carte iti place in masura in care iti gasesti ideile in ea". Cam asta inseamna pentru mine acum, a fi pregatit pentru a "recepta". Desigur, e posibil sa auzi ceva spus pe o anumita tema, si sa nici nu stii ca acea tema exista, sau sa desconsideri din start tema. Asta e "culmea nepregatirii".

O alta "culme a pregatirii" ar putea fi interes maxim pe acea tema, si ideea proprie diferita de cea intalnita, dar maleabilitate mare (deschidere mare fata de idei noi).

p.s. Asta da confirmare a faptului ca "sunt cu ochii pe tine" nu e o simpla promisiune, denise_d !
Vad si aici un semn, despre tine.

Imi tin dosarele la zi ....

crezi in momentele magice ale zilei?

fiecare zi are magia ei. fie ca sunt clipe, ore..de obicei nu tine prea mult. nici o minune nu dureaza...nu?
darami-te o viata...
surprind in fiece zi ceva nou. asta daca nu ma las coplesita de monotonul cotidian. ma obosesc fetele inexpresive si fade pe care le vad zilnic la metrou. e o mare bucurie pentru mine atunci cand descopar o fatza. da, o fatza...hai sa-i zic: interesanta. care sa-mi spuna ceva. multe dintre ele sunt incruntate. rareori vad o fatza senina. de ce oare?

apropo: te-am cautat si te-am gasit

Coincidente ... ma gandeam zilele trecute sa initiez un topic pe tema momentelor magice (nici nu stiu, poate exista vreunul) ...

Si eu caut fete (a se citi ... fetze ) interesante in metrou (am mai spus-o, aici la Han). Culmea e ca am descoperit orele la care ele sunt mai multe decat media ! Si de la un timp am ocazia sa circul la astfel de ore ! Da, e o bucurie o astfel de descoperire, si am gasit si in cazul ei modul de a o "inmulti".

Hanul e un loc magic, unde poti intalni figuri expresive, interesante ... Exista "aici" momente magice, care tin clipe, minute, uneori chiar ore.

De ce sunt multe fete incruntate si putine senine, e o intrebare retorica. In "Romania stresata" in care traim, cum ar putea fi altfel ?

Ce mult conteaza si pentru un mine un zambet !!! Cand eram copil, un vecin in varsta nu mai putea dupa mine, spunea ca sunt "fetita care-i insenineaza zilele", deoarece zambeam mereu. Chiar si acum, foarte rare sunt clipele cand nu zambesc

Din gand in gand ajung sa-mi pun o sumedenie de intrebari. Apoi ma resemnez; nu are sens sa ma incurc intre atatea intrebari; raspunsuri n-as avea pentru toate; multe dintre ele ar ramane fara. Si-atunci iau lucrurile ca atare: unele chestii se-ntampla pur si simplu. Alteori .... nu vreau sa inteleg, nu vreau sa accept. Ce daca lumea crede altceva? Conteaza ce cred eu. Dar uneori nu e de ajuns. Bat campii. Voios.

Ce faci, Calfa? Ti-ai abandonat Jurnalul? Pai, se poate....acum, in prag de primavara....
Asteptam ganduri reavane cu iz de fre(ne)zii.
Trezirea! La viata!

Cauza pauzelor lungi si dese: "Din cand in cand" Atentie, asta nu e jurnal clasic ...

niky, ma onoreaza si motiveaza interesul tau pentru acest pseudo-jurnal

Daca tot veni vorba de succese, a caror cheie spun unii ca ar fi pauzele (si intr-un fel le dau dreptate, daca se refera la "pauzele" de traire autentica, de re-evaluare si de meditatie, luate pentru a intrerupe viata monotona si condusa doar de cauze externe), nu pot uita "celebra" "ecuatie a succesului" a lui Einstein:

Cred ca nu ar strica, aici in jurnalul meu, cuvinte care, desi nu imi apartin, imi plac:

Voltaj - Noapte Buna

"Lasa lumea sa zica ce vrea,
N-o mai crede, asculta-ti inima,
Stii prea bine, numai tie ti-as da,
Jumatate din perna mea.
Poti sa taci, eu stiu bine ce zici,
Stiu ce simti, chiar de nu esti aici,
Si adorm asa,
Langa inima ta.

Daca unii iti spun ca te mint,
Tu nu-i crezi fiinca stii tot ce simt.
Si adormi asa,
Langa inima mea.

Lasa lumea sa zica ce vrea,
N-o mai crede, asculta-ti inima,
Stii prea bine, numai tie ti-as da,
Jumatate din perna mea.

Lasa lumea sa zica ce vrea,
N-o mai crede, asculta-ti inima,
Stii prea bine, numai tie ti-as da,
Jumatate din perna mea.

Daca-o noapte as fi plecat,
Dimineata as stii ce-ai visat.
Si adorm asa,
Langa inima ta.

Nu e munte sa nu-l poti urca,
Cand te tii strans de mana mea,
Si adormi asa,
Langa inima mea.

Lasa lumea sa zica ce vrea,
N-o mai crede, asculta-ti inima,
Stii prea bine, numai tie ti-as da,
Jumatate din perna mea.

Lasa lumea sa zica ce vrea,
N-o mai crede, asculta-ti inima,
Stii prea bine, numai tie ti-as da,
Jumatate din perna mea.


Lasa lumea sa zica ce vrea,
N-o mai crede, asculta-ti inima,
Stii prea bine, numai tie ti-as da,
Jumatate din perna mea."

Sursa

[si ca sa nu fiu mono-(silabic?) mai zic :empathically-smiling-smilie: ]

Hai, fii multi-silabic, aici nu poti fi off topic ! Ai ras la povestea numerelor ?

Eu ma referisem la ultimul tau post...

Cat despre povestea numerelor, nu am ras... e un pic cam prea adevarata si datatoare de gandit pentru asa ceva...

Nu neg ca aduce putin cu Istoria mea a Chibritului sau cu alte teorii pe care le "dezvolt" in Poiana lu' Iocan... dar alea sunt doar atat... teorii stupide care se vor amuzante. Nu prea reusesc in cel din urma scop.

Cam atat de multi-silabic deocamdata

Viata ca joc (I)

Motto:

1. Cat de interesant e cum, cautand ceva, sau chiar fara a cauta ceva, poti da peste multe ...

Si nici nu cautam ceva, pur si simplu citeam "raportul anual" prezentat de Mihai.

2. Empatii

Tocmai am descoperit ca exista mai multe feluri de empatie. Empatia fiind puterea de "a te pune in pielea altuia", de a te transpune in situatia altuia, de a simti ce simte altul si de a interpreta cum interpreteaza el. Descoperit ... nu precum Columb America, ci pur si simplu am realizat, sau cel putin asa cred eu, ca putem imagina mai multe forme ale empatiei.

Ca si animalele, dar uneori cu o capacitate mai mica, erodata de "invatarea umana", oamenii pot "simti" starea emotionala a fiintelor. E felul de empatie cel mai raspandit. Emotiile pot fi vazute ca reactii complexe, mentale, de aparare si nu numai, la cele ce ni se intampla. Sunt preponderent reactive.
Dar, dincolo de emotii, exista gandirea "la rece", exista intelectul. El lucreaza cu imagini, simboluri, limbaje, abstractii, modele. E rezultatul cunoasterii, concretizat in concepte, teorii, credinte, toate formand perspectiva proprie asupra lumii. E manifestat in opinii. Si are, la randul lui, parte de o forma de empatie, aceea care inseamna deslusirea gandurilor celuilalt, a credintelor lui, cunoasterea perspectivei celuilalt, in ultima instanta.
In fine, in masura in care fiintele pot transcende prin spiritualitate, catre esente, se poate imagina o empatie spirituala. Nu e oare, empatia cu "spiritul" unei comunitati, o astfel de forma de empatie ? Sigur, "spiritul" unei comunitati e poate forma cea mai profana a spiritualului. Si totusi, eu nu o pot vedea nici ca empatie emotionala, si nici intelectuala.

3. Cate se pot spune, fara a le pune in cuvinte ...

Eram in armata, la munci agricole. Au durat cam o luna. Dupa vreo trei saptamani, in dormitorul comun organizat intr-unul din depozitele unui I.A.S. (ferma socialista , pentru "mai noii veniti"), aerul a inceput sa devina insuportabil. Un coleg mai intrigat a descoperit dupa cateva cautari, "sursa" poluarii olfactive, la unul din colegii nostri. Intrebat care e cauza, respectivul a raspuns ca, cele 10 perechi de ciorapi pe care le avea il ajutasera pana atunci, dar nu il mai puteau ajuta in continuare. Doar daca si-ar fi cumparat unele noi, situatia s-ar fi putut schimba, dar cum, in locul uitat de lume in care fuseseram repartizati, in Epoca de bunastare in care traiam, el nu avea de unde ...
Si, am fost nevoiti sa rezistam ... ca niste soldati ... eroic. Probabil noi, ceilalti, aveam prea mult bun simt pentru a-i impune sa "faca ceva", ceea ce faceam noi, ceilalti, cu ajutorul apei ... Cum insa bunul simt e impartit inegal, si poate pentru ca e o cantitate limitata de impartit, sarmanul nostru coleg nu cred ca mai prinsese ...

Morala: in situatii extreme sau stand zi de zi cu un om poti sa ajungi sa il cunosti mai bine.

Intr-adevar, situatiile extreme te ajuta sa cunosti cel mai bine pe cineva. Nu spun ca asa-zisele banalitati nu isi au rolul lor, insa extremele scot in evidenta mai repede lucruri care altfel stau bine pitite.

Sper ca "vizita" mea aici nu deranjeaza.

Calfa, dupa ce ca imi bag nasul in jurnalul tau, mai cer si lamuriri ... n-am inteles o iota din ultimul tau mesaj Scuze, dar cand ai tu chef, imi faci si mie traducerea?

Edit: si daca ai chef, evident.

Cat de neinteles sunt !

Lui halcyon_III nu ii era clar daca sub nickul "calfa" se "ascunde" un baiat sau o fata.
La topicul "Ce cauta oamenii pe lume ?" si-a exprimat neclaritatile, spunand ca nu stie ce "gen" sunt.
"Genul" meu e "masculin", adica sunt barbat, si banuiam ca "se intelege" asta.
Dar am adaugat si in "Jurnal" o povestire din armata, ca sa fie si mai clar, pentru toti cei ce-mi citesc jurnalul.

Am ales o povestire cu un oarecare "talc" (atat cat poate avea "talc" ceva prin armata), careia i-am adaugat explicit "morala".

Acum m-am facut inteles ? Daca nu, no problem, reiau in alt stil. Mai am destule.

Lasa calfa, eu te inteleg. Am stiut de la inceput ca esti un gentleman.

Claaar! Desi nu mi-am pus problema "genului" tau, multumesc pentru lamurire.

Da', asa, doar de curiozitate, poti sa reiei si in alt stil ?

Irelevant, draguta si saritoarea de aramis ne face tuturor cafeaua, dupa gust.. Cat despre modus operandi... aduce mai mult cu "intuitia"

Nu e un paradox frumos ?
Desi ne dorim toata viata cat mai multa putere, si mai si credem ca unele puteri pe care le avem sunt mai mari decat in realitate, neglijam atatea alte forme de a obtine si mentine puterea. Societatea ne si da, dar ne si ia. Ne da multa cunoastere reala, dar si destula aparenta. Si ... ne abate atentia de la lucruri minunate.

@denise_d: Din Cand In Cand ... Din Gand In Gand ... [Jurnalul Forumistului Calfa]

Asta are mai multa relevanta ?

Cum spuneam mai sus - nu m-am indoit niciodata, am dosarele complete (ar fi culmea sa-mi faci vreo surpriza in viitor ) .
Doream doar sa te ajut in campania de clarificare. Iti stau la dispozitie cu noi sugestii, in caz de nevoie.

"Bucurestii mei. Dupa ploaie"

Imi plac mult zilele cu soare. Si totusi, poate fi ceva foarte frumos in Bucurestii de dupa ploaie. Pentru mine, cel putin. Am descoperit asta in urma cu ceva timp, si redescopar mai mult atunci cand dupa ploaie vine soarele.
Plecand prima oara din tara, am observat ca acolo, in marile orase, cerul e "altfel". Nu intr-unul, in toate cele pe care le-am privit cu atentie.
Ei bine, cerul Bucurestilor de dupa ploaie, mai ales atunci cand e insorit, imi da o senzatie asemanatoare. Zilele trecute am avut din nou prilejul asta.

"Eu insumi"

E mult de cand am auzit de "a fi tu insuti", ca despre un posibil ideal uman. Discutiile, proza, imi aminteau ca "ar fi bine sa reusesti ...". Un timp m-a intrigat ideea. Nu intelegeam ce vor sa spuna cu asta, sau poate nu intelegeam de ce nu mi se spune si "cum sa faci sa reusesti ...".
Cu timpul, fara sa ma obsedeze ideea, am tot reintalnit-o, dar nu m-am mai simtit atat de intrigat. Poate pentru ca, fara a avea pretentia ca stiu despre ce-i vorba, macar banuiesc ceva.

A fi "eu insumi" cred ca are de-a face cu acceptarea de sine, si a lumii in care traim, a reusi sa fii tu insuti fiind un fel de a spune ca esti pe drumul "tau", mai mult sau mai putin "comun" cu al celorlalti, dar "nu un drum impus" de cei din jur.
A fi eu insumi cred ca e legat de respectul pentru "cine a facut posibil sa fiu", respectul pentru "cum am fost creat" si de respectul pentru "experientele care mi-au fost date". Fiind eu insumi, pot avea "acces mai larg si liber" la cine a facut posibil sa fiu, pot fi "mai fericit" pentru felul in care am fost creat si sunt "intru-catva mai liber" sa imi pot crea noi experiente.

Nu prea sunt de acord din simplul motiv ca nu cred ca poti fi tu insuti ci, intr-un fel sau altul "voi insiva". Ma explic: fiecare dintre noi este format din multe, multe fragmente exista atatia TU INSUTI cate sunt persoanele cu care intri in contact, exista un TU INSUTI diferit in diferitele momente ale vietii tale. Asa ca un TU INSUTI ar pute fi acela care sa insumeze toate aceste impostaze, dar asta intr-o lume ideala pt ca in cea reala nu e posibil si asta (printre altele) pt ca nici macar nu-ti cunosti toate ipostazele. Stiu ca nu mi-a cerut nimeni parerea dar aici ai atins un punct sensibil: tin prea mult la conceptia asta, care dealtfel nici nu este in intregime a mea - aici ma roade curiositatea: oare stie cineva a cui este?

, anonim !

Oricine e bine venit "aici" cat timp e respect reciproc. E o "odaita a mea, virtuala", la Han, si-s "gazda buna".

Frumoasa completare ! Iti dau dreptate, dar imi dau si mie (stii, "cine imparte ..." ) !

OK, intr-o descriere atat de scurta, am "neglijat" niste ... variabile. Timpul printre ele. Asadar, tu adaugi dimensiunea asta, vorbind de "diferitele momente ale vietii tale". Perfect de acord, "eu insumi" e ceva ... dinamic !

In plus, tu te referi la faptul ca "nici macar nu-ti cunosti toate ipostazele". Recunosc ca si asta e adevarat. Asadar, mai pot fi "dimensiuni", la care poate nu am acces. E posibil ca eu sa fi vorbit de un "eu insumi" "incomplet".

Multumesc pentru cele doua ... deschideri.

Totusi, chiar si in conditiile astea, la modul "static" si "incomplet", ce am scris eu mi se pare inca "neatacat" de ce ai scris tu. Cu atat mai mult nu mi se pare "daramat".

Poate nu e cazul sa schimbam "eu insumi" cu "noi insine". Sau poate e ...

Cat despre semnatura ta, o sa-mi permit si eu sa completez: "Adevaratul optimist e un fost pesimist, care si-a evaluat corect experientele. Pesimistul e doar un simplu optimist cu experienta".

multumesc in primul rand de primirea "calduroasa" si in al doilea rand pt completarea semanturii (intre noi fie vb nu vroiam sa scriu ceva atat de lung)
acum revenind: nici nu mi-am propus sa-ti desfiintez sau demolez teoria, ci (dupa cum tu singur ai spus-o) sa o completez. Oricum ideea ca nu-ti cunosti ipostazele nu cred ca are legatura cu anumite "dimensiuni": este vb de faptul ca nu te poti privi NICIODATA cu ochii altui om (pt ca nu esti el si oricat ti-ar explica tot nu ai avea viziunea lui), din p. asta de v ziceam ca nu-ti cunosti toate identitatile.
In ceea ce priveste tp-ul vreau doar sa-l parafrazez pe Nichita Stanescu: fiecare om este ceea ce-si aduce aminte ca este, in consecinta eu sunt ceea ce-mi aduca aminte despre mine - si completez: stim cu totii ca memoria este mai mult sau mai putin selectiva...