Multumesc, denise, de cel putin 3 ori !
Imaginile ? Unele dintre preferatele mele ...
Voi reveni aici, probabil, si cu ceva mai ... a jurnal clasic.

…
…
“Din nou a meritat efortul … putem iar admira Valea Cerbului.”
- Ce facem ? Coboram ? Ne prinde seara !
- Nuuu ! Adica eu nu plec acum. Mai bine tragem o fuga, la intoarcere.
- Bine, raman si eu.
- Si noi.
…
- Cred ca nu ai raspuns la intrebare, mai devreme. Cum faci sa transformi oglinda in cristal ?
- Ca sa intelegi, inchipuie-ti o cutie si un geam transparent pus in dreptul deschiderii. Daca te uiti la geam, el te reflecta. Cu cat e mai putina lumina in spatele geamului, cu atat reflecta mai bine. Cu atat mai mare iti da iluzia oglinzii.
- Adica sugerezi ca, desi e doar un geam transparent, el pare o oglinda ?
- Iar daca faci lumina in spatele lui, iluzia oglinzii dispare.
- Atunci nu suntem oglinzi sferice ? E o iluzie doar ?
- Exact. Lipsa luminii produce iluzia.
- Lumina care, atunci cand venim in lume, exista de fapt in noi ?
- Fireste, venim in lume globuri de clestar.
- Si ce ne schimba ? Din ce vine iluzia oglinzii ?
- Chiar tu ai spus ca suntem suma experientelor noastre. Experientele noastre produc iluzia.
- Si cum putem redeveni clestar ?
- Indepartand iluzia.
- Ei, dar nu ne putem indeparta experientele !
- Nimeni nu isi poate indeparta propriile experiente !
- Nu, nu indepartandu-le pe ele. Indepartand ideea ca sunt ale noastre.
- Aha !
- Iar ceea ce obtinem e lipsa experientelor noastre. Locul lasat de ele e luat de lumina.
- Ha, ha ! Iluminare care va’ sa zica !
…
- Si ce se intampla atunci cu cei ce nu apuca sa redevina clestar cat timp traiesc ?
- Rapsunsul poate fi simplu, doar toti venim si plecam ca sfere de clestar. Cand pleaca, cei ce pleaca, raman fara experientele lor. Si astfel, vad lumina …
…
- Capata sens povestea ! Si totusi, care e rostul nostru, ca sfere de clestar ? De ce jucam pe rand jocul iluziei ?
- Aici e cea mai mare dintre iluzii. Cand vezi lumina realizezi asta. Atunci stii ca nu exista oglinzile. Ca doar ideea ca posezi ceva provoaca iluzia. Dar daca nu posezi nimic, cum sa iti pui problema daca ai un rost ?

Acest topic a fost editat de calfa: 25 Jan 2005, 05:30 PM

"Bucurestii mei. Inzapeziti"

Bucurestii copilariei mele trebuie sa fi fost inzapeziti. Ori poate filtrul memoriei a pastrat ca prime imagini zapezile. Partii si tunele, batai si sanius, tot atatea imagini de neuitat. Ma bucur si azi, cand am ajuns sa am de unde alege, de derdelusuri si alei inzapezite.

Dar ce imi place mai mult azi e ziua in care ninge. Albul asezat peste toti si toate, acolo unde merita sa privesti, ajunge sa ascunda imperfectiunile. Orasul ajunge sa para curat, parcurile si aleile au copacii ninsi, iar copiii prind viata.

As putea sa imi amintesc si de masinile blocate in parcari sau trafic, de lupta cu zapada care nu intelege unde nu ii e locul. Prefer insa sa iau si toate astea ca pe o sansa pentru noi de a ne trezi, de a fi surprinsi, si de a ne cunoaste mai bine.

Avenit vara, calfa... e timpul sa iesi din troiene...

Multumesc pentru "incurajare". Dar nu e acum momentul pentru jurnal ...

Vara ? Vine, trece ... cum au trecut si troienele.

Maestrilor mei. De ce calfa ?

Raspundea unul dintre maestrii mei atunci cand era intrebat despre alti maestri: un adevarat maestru nu va comenta purtarea celorlalti maestri. Foarte greu se lasa convins sa isi spuna parerea despre pretinsi sau adevarati maestri. Dar ne spunea: ascultati-i, si daca vor comenta purtarea altora, atunci nu sunt adevarati. Parea corect ceea ce ne spunea.

La asta m-am mai gandit de multe ori. E constrangator sa fii maestru. La asta m-am gandit chiar si atunci cand mi-am ales nickul la Han.

Daca doresti pacea sufleteasca si fericirea, atunci trebuie sa crezi; daca vrei sa fii un discipol al adevarului, atunci trebuie sa-ti pui intrebari spunea Nietzche.

Citeam undeva despre cat de potrivit este sa il studiezi pe Nietzche printre filozofii reprezentativi. Multe s-au mai spus si se vor mai spune despre el, foarte diverse sunt parerile in ce-l priveste. Dar daca tii seama de perioadele succesive, atat de diferite, prin care a trecut Nietzche ca filozof, incepi sa intelegi de ce. Convingerile lui au trecut prin multe transformari.

Nu stiu cand a scris Nietzche enuntul de mai sus, nu stiu in ce perioada a vietii, si care ii erau in acel moment convingerile. Important mi se pare ca a putut scrie asa ceva. Un enunt care te poate duce cu gandul la multe, felurite alte idei. Un enunt care poate suferi atatea interpretari. Un enunt care imi place foarte mult.

Sa gresesti e omeneste. Sa intalnesti piedici e normal. Sa fii capabil sa razi de tine insuti este o forma de maturitate.

Nici nu mai stiu cine a spus asta, dar cat de mult imi place ...

p.s. Era Nietzsche, nu Nietzche !

Acest topic a fost editat de calfa: 16 Jan 2006, 03:06 PM

Maestrilor mei. Printre primii.

Printre primii maestrii mi-au fost basmele, povestile, snoavele. Citite mai intai de bunici, apoi de mine, ele m-au calauzit prin lumi si epoci in care nu am putut ajunge decat cu gandul. Cum pe atunci, in copilarie, prea multe nu aveam de facut, dar si pentru ca mi-au placut, am ajuns sa citesc povesti din cele mai diverse surse. Macar atat puteam gasi pe vremea aceea, "povestile nemuritoare".

Dintre toate, cand ma gandesc acum la ele, unele imi revin mai usor in amintiri. Sunt povestile cu Pacala, Nastratin Hogea si Haplea. Din cand in cand le mai reciteam, si uneori le redescopeream.

Mai de curand, am incercat sa recitesc povesti. Nu mi-a venit sa cred cat s-a putut schimba felul in care le percep. Cate noi legaturi am putut gasi, de la personajele din filmele pentru copii de azi si pana la elemente simbolistice. Parca ar fi o punte intre trecutul pe care il povestesc si un viitor pe care l-au povestit ...

Calfa, iti recomand o carte (destul de mititica) a lui Michael Ende. Se cheama "Momo", eu tare fain m-am simtit dupa ce am terminat-o.
O gasesti si online la adresa asta:
http://www.cartuli.evonet.ro/index.php?dir=Ende%2CMichael/

Si uite-asa, incep sa imi schimb parerea despre expresia "din cand in cand". Domnule profesor de optimist si maestre al numerelor (excelente postari!), as vrea si eu ca "din cand in cand" sa fiu pesimista, ca sa pot aprecia optimismul.

Din pacate, "din cand in cand" sunt optimista.

Interesante si diverse ideile postate aici.

Am venit cu o doza de coeziune si astept alte Cristale.

Bun venit in vechea odaita ... poti lasa langa intrare asteptarile. Voi vedea ...

National Geografic (I)

Inainte sa implinesc 10 ani, am realizat pentru prima oara ca eu, bucuresteanul, traisem doar o treime din viata in capitala. In trei locuri diferite, atat de diferite, in afara de Bucuresti, mi-am strans cei 7 ani de acasa. Cosmopoliti ani.

Mai intai un oras mai maricel, din care si acum imi amintesc cu melancolie parcul central cu fantana pe care o vizitam neaparat pentru a bea un paharut de apa, parcul zoologic in care te plimbai cu orele, iar animalele pareau aproape libere, stadionul cu suporteri galagiosi, porumbeii din piata centrala, si casa aceea imensa, nationalizata, in care fiecare camera era ocupata de cate o familie. Cei mai norocosi aveau doua camere, dar si ce numerosi erau.

A fost si oraselul in care toata lumea se cunostea, in care ma strecuram in curtea unei case parasite pentru a aduna fragi, si puteam fi sigur ca aproape nimeni nu mai cunoaste locul. Acolo am mancat zapada, am invatat sa fac arcuri si sageti, am defilat mandru prin centru de mana cu "bunul meu prieten" care imi putea fi bunic si care era salutat cu respect de toti trecatorii. La casa foarte intinsa in care traiam, am admirat intotdeauna veranda foarte lunga si holul interior la fel de lung, si felul in care puteai sa gasesti zeci de cai de a ajunge dintr-un loc in altul al casei. Ma mir si azi ca nu fusese nationalizata si acea casa, desi magazinul din curte al gazdelor noastre fusese rechizitionat si devenise Bacanie. Eram prieten cu baiatul bacanesei, dar si client frecvent al marmeladei pe care o vindea.

Si al treilea oras era interesant. Istoria il facuse candva sa fie capitala. Nu atat ruinele ma atrageau la el, cat santurile de aparare prin care treceam aproape zilnic. Oras in reconstructie, oras santier, oras in care totusi am putut vedea cateva filme in nocturna in gradina de vara a cinematografului. Nu pot uita acele filme, nu atat pentru ele, cat pentru cat de minunat mi s-a parut atunci sa vad filmele in aer liber.


Acest topic a fost editat de calfa: 24 Nov 2006, 05:08 PM

Cred ca trendul acesta , de scriitor de jurnal, ti se potriveste (cel) mai bine

Focurile in care nu se sufla se sting de la sine .
(Attar-poet si farmacist persan)

Acest topic a fost editat de exergy33: 24 Nov 2006, 05:34 PM

National Geografic (II)

Cum zicea Caragiale ? Doua la primarie ...

Pana acum am strans mai mult de 10 ani departe de orasul natal. Am apucat sa locuiesc ceva timp in doua tari europene, sa vizitez mai bine vreo 5 tari, de pe doua continente, sa trec prin zeci de aeroporturi de pe 3 continente, sa vad cateva mari importante si chiar ceva oceane. Am vizitat locuri istorice pe care le intalnisem in romane si biografii, dar si locuri pline de viata, cum este Cartierul Latin. Fireste, cate locuri, atatea peripetii.

E bine sa poti vedea la fata locului oameni de alte natii, sa vezi alte moduri de viata, alte moduri de manifestare a bucuriei, a prieteniei, dar si a conflictelor sau supararilor.

Se pare, de exemplu, ca mare parte dintre vecinii nostri slavi dinspre nord-vest, din tarile aflate ca si noi in vechiul bloc, impartasesc aceleasi frustrari, spun cam aceleasi povesti despre sistemul din tara lor, etc. Povestile tale din Romania seamana cu povestile lor. Pana la un punct, desigur.

Am intalnit adesea discutii despre felul de a fi al nordicilor, al germanilor de exemplu. Spre deosebire de noi, si poate mai mult spre deosebire de mediteraneeni, nordicii tind spre distante mai mari intre interlocutori, si spre miscari mai retinute. Cred ca si asta ii face sa para mai reci. E totusi mai rece, in nord. Dar oamenii, daca reusesti sa ti-i apropii, realizezi ca sunt foarte calzi, si primitori, si sar in ajutor chiar fara sa le-o ceri ...

Acest topic a fost editat de calfa: 26 Nov 2006, 01:04 PM

"Toarnă apă pe o suprafaţă lină şi neabsorbantă. Priveşte-o câteva clipe. Apoi joacă-te, fără niciun scop, fără motiv, cu apa. Trasează desene care nu înseamnă nimic. Fă exerciţiul o săptămână, zăbovind de fiecare dată cel puţin zece minute.
Nu căuta rezultate practice în acest exerciţiu, pentru că el îţi va trezi, în scurt timp, Intuiţia. Când va începe să se manifeste la alte ore ale zilei, ai întotdeauna încredere în ea." (Paulo Coelho - "Jurnalul unui mag")

La mulţi ani, calfa.

Multumesc, cel putin de trei ori.

La multi ani , calfa .

Fetelor ... multumescu-va frumos. Pentru voi, o poveste ...

Povestea a trei ani.

Anul care vine si-a aruncat buzduganul. L-am privit cu atentie, din momentul in care l-am simtit intrand pe geam. Abia cand era la o palma de cuiul lui am auzit vajaitul. Mai auzisem vajaitul asta, mai tinusem in pumnul starns buzduganul care, dupa cateva miscari de pendulare intepenise intr-o pozitie neverosimila. Cum de se oprise asa, atat de frapant indreptat catre fereasta pe care intrase ? Il urmarisem foarte atent cu privirea, incercand sa obtinu un cat mai bun contact vizual. Rareori aveam o astfel de ocazie, sa imi incerc atat de departe reflexele. Cu siguranta vajaitul semana foarte bine cu cel din trecut. Si piatra pretioasa de pe maner, era inca acolo. In putinele clipe in care pendulase, am incercat sa ma asigur ca era aceeasi nestemata. Cand totul a incremenit in jur m-am putut usor convinge. Era doar mai putin stralucitoare.

Anul asta s-a anuntat in lipsa mea. Desi il asteptam, bine pregatit, inarmat cu rabdare. Il cunosteam foarte bine, doar era cel ce ma clintise de doua ori pana acum. De fiecare data ma invaluise, de fiecare data ma surprinsese. Daca l-as fi cunoscut de la inceput ... daca macar l-as fi recunoscut atunci cand s-a intors, de mult ... Acum nu mai conta. Important era sa il astept pregatit. Si chiar daca a venit pe neanuntate, de data asta eu l-am invaluit pe el. Nu am mai fost eu cel surprins.

Anul trecut nu am gresit lasandu-ma in voia sortii, pentru ca ea m-a primit cu bratele deschise, si mi-a cantat imnul arcasului, si mi-a susurat in toate graiurile pamantului. M-am imprietenit atat de bine cu ea, incat mi-a daruit trei tolbe pline. Una cu sageti de lumina, una cu naframe nepurtate si una cu sabii de lemn. Sabiile intai s-au tocit, apoi s-au inmultit, sagetile s-au imputinat, dar nu se mai incovoaie atat de usor, iar naframele incep sa fie din ce in ce mai des purtate.

Îţi doresc entuziasm şi linişte urzite în năframa noului an, calfa.

Frumos scris jurnalul tau si doar...din cand in cand! Frumoasa povestea ultimilor trei ani, sa ai parte de un an la fel de bun ca si cel care tocmai se sfarseste si sa fii multumit de viata ta!
La multi ani!

Prietene Calfa, să ai parte de toate cele bune în anul care vine, să fii sănătos şi voios şi să dai şi porcu' fript şi ţuică dacă m-ai botezat (Mr. win)

La mulţi ani!

şi să nu uiţi cărţile de pisicologie!

Tot respectul pentru Calfa alias Cervantes. Sa ai un an nou asa cum iti doresti, plin de satisfactii si bucurii. LA MULTI ANI cu multa sanatate. D.Q.

Si din partea mea multa sanatate!!

La mulţi ani, calfa! Gândurile bune să se adune, să se-nmulţească, să crească exponenţial ...numai bine să ai în anul ce vine!

Am poposit si eu pentru o urare de bine pentru anul viitor. Ganduri la fel de bune si de-acum inainte!

La mulţi ani, Calfa!... Bucuria, dreptatea, liniştea, sănătatea şi calmul tău de admirat, toate-toate, să ţi se adune în noul an şi-n cei ce vor urma, în sufletul tău şi al familiei tale...

Multumesc tuturor, pentru vorbele calde si gandurile intelepte !

Naframa noului an, Fantasee, e deja tesuta dupa chipul nestematei din poveste ... entuziasmul si linistea, pentru care iti multumesc, ii pot da mai mult stralucire. Povestea e incredibil de adevarata, dascalito, e povestea anului trecut, a anului in care inca mai suntem si a anului ce de abia se pregateste sa vina. Nu puteam sa ma abtin sa nu iti spun pe nume, Mr.win, asa ca sunt ... bun de plata. Sa ti le trmit pe mail ? Tuturor musteriilor multa sanatate, Cla, ca restul vin ele ... pe urma ei. Tot respectul pentru toata spita lui Don Quijote, D.Q. in special pentru navigatorii ce ne-am imprietenit la Han ... Multumesc frumos pentru vizita si urari, Frisky ! De ce nu ma surprinde surprinzatoarea ta urare ? Draga N.V. gandurile mele sunt pe potriva voastra ! Data'q e totusi prea mult ce scrii tu ... dar urarile tale as fi foarte fericit sa se implineasca. Multumesc, prieteni !


Cand esti singur, te instrainezi si de tine insuti. Te regasesti, redevenindu-ti familiar, cand esti cu altii. Lucian Blaga

Iti doresc un an plin de DE CE-uri si Raspunsuri, un an de mult optimism si cateva granule de pesimism, un an de Yin si Yang, un an de... avansare de la Calfa la Maestru

LA MULTI ANI !

Iti doresc un an plin de DE CE-uri si Raspunsuri, un an de mult optimism si cateva granule de pesimism, un an de Yin si Yang, un an de... avansare de la Calfa la Maestru

LA MULTI ANI !

Multumesc pentru urari ! De doua ori.

Sper ca nu te dezamagesc, dar de la "calfa" nu voi avansa, doar sunt un ... "vesnic ucenic". In rest, sa fie cum spui tu ...

Sa ai si tu un an pe cinste, si nici un motiv de a renunta la ... optimism.