... am pus poezia asta ,la Ulciorul lui Khayyam ma refer, de vreo doua ori la 'poeziile preferate' ... si o data la 'ce va trece prin cap' .
Imi place cum o cinta Mihaela Popescu ( fostul cenaclu Flacara). Cineva mi-a spus ca si Anca Parghel a cintat-o intr-o maniera originala , de jazz . Din pacate nu am reusit sa fac rost de interpretare .

PS.
Cu tragerea in teapa se ocupau altii prin evul mediu ...

Fatwa nu ar avea cum sa dea ... toate poeziile scrise de poetii persani celebri, Sa'adi, Hafiz/Hafez, Khayyam, Rudaki, Nezami/Nizami, Attar, Baba Taher, Molavi/Molawi/ alias Rumi ... sunt pline de ... vinuri si ulcioare .

Acest topic a fost editat de exergy33: 27 May 2007, 05:47 PM

Eu vinu-l sorb nu pentru o mulţumire strâmtă,
Nu beau pentru refuzul vreunui Dumnezeu,
Nici pentru ca să tulbur morala cea mai sfântă.
- Ci, bând - respir o clipă, ieşind din strâmtul eu.
Omar Khayyam

Wind and Window Flower

Lovers, forget your love,
And list to the love of these,
She a window flower,
And he a winter breeze

Robert Frost ( 1874 - 1963),unul din cei mai cititi poeti americani : " Poezia este ceea ce se pierde prin traducere "

Acest topic a fost editat de March: 3 Jun 2007, 05:46 PM

“Love to faults is always blind,

Always is to joy inclin’d,

Lawless, wing’d, and unconfin’d,

And breaks all chains from every mind.“

(William Blake - “Poems from MSS. - Untitled Poem”)

Vanitas Vanitatum
.........
Ce-s oamenii? Podoabe ce-atârnã din tãrie.
Sosesc, se duc ºi iarãºi sosesc aici sub soare.
Din buzunarul humei ºi-a cerului cutie
Mereu fãpturi s-or naºte, cãci Dumnezeu nu moare
.........
Nu plânge dupã ierii ce rupþi þi-au fost din viaþã
ªi nu gândi la ziua ce nu ºtii de-o sã vie.
ªi ieri ºi mâini ºi astãzi iluzii sunt ºi ceaþã.
Atât ai: clipa. Fã-o sã umple-o veºnicie

Omar Khayam

Federico García Lorca

PEQUEÑO VALS VIENES

En Viena hay diez muchachas,
un hombro donde solloza la muerte
y un bosque de palomas disecadas.
Hay un fragmento de la mañana
en el museo de la escarcha.
Hay un salón con mil ventanas.
¡Ay, ay, ay, ay!
Toma este vals con la boca cerrada.

Este vals, este vals, este vals,
de sí, de muerte y de coñac
que moja su cola en el mar.

Te quiero, te quiero, te quiero,
con la butaca y el libro muerto,
por el melancólico pasillo,
en el oscuro desván del lirio,
en nuestra cama de la luna
y en la danza que sueña la tortuga.
¡Ay, ay, ay, ay!
Toma este vals de quebrada cintura.

En Viena hay cuatro espejos
donde juegan tu boca y los ecos.
Hay una muerte para piano
que pinta de azul a los muchachos.
Hay mendigos por los tejados.
Hay frescas guirnaldas de llanto.
¡Ay, ay, ay, ay!
Toma este vals que se muere en mis brazos.

Porque te quiero, te quiero, amor mío,
en el desván donde juegan los niños,
soñando viejas luces de Hungría
por los rumores de la tarde tibia,
viendo ovejas y lirios de nieve
por el silencio oscuro de tu frente.
¡Ay, ay, ay, ay!
Toma este vals del "Te quiero siempre".

En Viena bailaré contigo
con un disfraz que tenga
cabeza de río.
¡Mira qué orilla tengo de jacintos!
Dejaré mi boca entre tus piernas,
mi alma en fotografías y azucenas,
y en las ondas oscuras de tu andar
quiero, amor mío, amor mío, dejar,
violín y sepulcro, las cintas del vals.

Cantecul ultimei intalniri

Sta pieptu-mi gata sa se franga,
Fara putere, inghetat,
Manusa pentru mana stanga
Pe mana dreapta-am imbracat.

Ca sui un munte, imi paruse,
Si treptele erau doar trei ...
" Hai, mori cu mine ! " toamna-mi spune
Tinandu-mi calea sub un tei.

" Ursitele mi-au fost haine,
Si ma-nselara zi de zi ... "
Raspuns-am trista : " Si pe mine !
Cu tine-odata voi muri ".

Aceasta-i ultima cantare.
Priveam spre casa de candva -
Galbuie si nepasatoare
Lumina-n dormitor ardea.

Anna Ahmatova

Astazi la sediul ONU din New York a fost sarbatorit poetul mistic persan Rumi, cunoscut in lumea islamica si sub numele de Mevlevi, Mowlavi, Moulavi ...Delegatiei iraniene i s-a refuzat viza de intrare.
Din pacate nu e pentru prima data cind nu se acorda vize iranienilor ca sa participe la comemorari sau festivitati culturale dedicate propriilor personalitati.
Rumi este disputat si de afgani dar si de turci.
El s-a nascut in Balkh, provincia Khorasan, parte a imperiului persan ... provincie care astazi este divizata intre Iran si Afganistan.
In adolescenta, impreuna cu tatal sau, a plecat in orasul Konya din Turcia de azi, oras in care tatal lui Rumi a predat la scoala religioasa de acolo.
Cu citeva mici exceptii toate poeziile lui Mowlavi/Mevlevi/Rumi sunt scrise in persana.
Mormintul poetului se afla in Konya si reprezinta una din atractiile turistice ale Turciei. Dupa moartea sa elevii lui au initiat un ordin sufist cu numele de mevlevi dar care este mai bine cunoscut sub numele de dervisii dansatori sau dervisii invirtitori.
Pentru azi am ales poezia aceasta, preferinta mea numarul unu :

Casa de oaspeti
Aceasta fiinta umana este o casa de oaspeti:
In fiecare dimineata, un nou venit.
O bucurie, o intristare, o josnicie,
O priza de constiinta trecatoare, toate apar
Precum un oaspete neasteptat.

Intampina-i si bucura-i pe toti!
Chiar daca sunt un grup de regrete,
Ce-ti zguduie violent casa golita de mobila.
Totusi, trateaza onorabil fiecare oaspete.
El te poate conduce spre o noua incantare.
Gandul intunecat, rusinea, rautatea,
Intampina-le la usa razand,
Si invita-le inauntru.

Fii recunoscator oricarui oaspete ce vine,
Caci fiecare a fost trimis
Ca un ghid de dincolo.

Acest topic a fost editat de exergy33: 27 Jun 2007, 09:29 PM

ªerban FOARÞÃ | rimelãri
Hänsel & Gretel

Baba cotoronþãise
mulþi copii, cãci mult trãise;
acum, însã, avea scuter,
iar copiii mici - computer,
încît Gretel, ca ºi Hänsel,
nu ºtiau ce-i aia pencil
(sau, în graiul lui ºi-al ei,
Bleischtift, alias condei).


Or, în seara despre care
paginile înnegrim,
ei citeau cu-nfrigurare,
pe ecran, din Fraþii Grimm,
thriller-ul cu o pereche
de orfani de modã veche
ce, avînd aceleaºi nume
cu aceºtia de acum,
nu ºtiau ce e o lume
virtualã. - Altfel, cum
nu i-ar fi dat bunul Hänsel
cotoroanþei un scurt cancel,
pe cînd sorã-sa, mai fin,
i-ar fi dat cumplitei iasme
un etern recycle bin,
nemaîntîlnit în basme.


P. S.
Cititorul (cel cu plete
sau tuns zero) nu-i silit
nici sã guste pe-ndelete
basmul, nici sã-i dea delete

In seara asta propun alte citeva versuri scrise de Rumi, in traducere proprie de asta data ...

Gradina Dragostei
e intotdeauna verde
si plina de fructe felurite,
altele decit intristarea
sau bucuria.
Dragostea salasuieste dincolo de orice hotare,
nu are primavara,
nici toamna...
Ea e intotdeauna in anotimpul ei.

Revin cu o alta poezie de Rumi, numarul doi pe lista mea de preferinte.

THE WORLD OF TIME

Every instant thou art dying and returning."this world
is but a moment," said the Prophet.
Our thought is an arrow shot by Him: how should it stay
in the air? It flies back to God.
Every instant the world is being renewed, and we unaware
of its perpetual change.
Life is ever pouring in afresh, thou the body it has the
semblance of continuity.
From its swiftness it appears continuous, like the spark
thou whirlst with thy hand.
Time and duration are phenomena produced by the
rapidity of Divine Action,
As a firebrand dexterously whirled presents the appearence
of a long line of fire.


Poezia aceasta explica in mare parte de ce discipolii lui Rumi au initiat in cinstea maestrului lor ordinul dervisilor invirtitori sau dervisilor dansatori, in engleza , whirling dervishes.
Dansul ritualic al acestor dervisi se numeste Sema.


http://www.youtube.com/watch?v=lFIQMM8bZQk...related&search=


Rumi credea ca realitatea lumii materiale este o iluzie data de energia care se roteste intr-un ritm ametitor, ca ceea ce omul percepe ca a fi plin, este de fapt un gol umplut de citeva particule numai, particule care prin repeziciunea cu care se misca creeaza iluzia sau impresia de corp plin.

In versurile pe cate le-am citat poetul aduce din nou in discutie ideea ca ceea ce noi percepem ca pe ceva continuu, este defapt discontinuu ... ca mina care invirte cu repeziciune citeva artificii poate crea iluzia unui cerc de foc.

Extraordinara aceasta viziune a materiei si energiei la un poet care a trait in perioada 1207-1273, atunci cind Europa se pierduse in intunecatul ev mediu.
Traducerea facuta de Coleman Barks s-a vindut in peste 250 000 de exemplare.
La ora actuala Rumi este unul din cei mai cititi poeti in America.

Iarasi Rumi.

"You know what love is?
It is all kindness, generosity.
Disharmony prevails when
You confuse lust with love, while
The distance between the two
Is endless."

(Traducere de Maryam Mafi si Azima Melita Koln)

Iar aici imaginea muzeului Rumi sau Mevlevi sau Mevlana din Konya-Turcia, asa cum a fost captata de cineva de la Han ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 7 Jul 2007, 12:46 PM

"Stiai ca exista animale blande si credincioase
care atunci cand isi pierd perechea
adulmeca vantul cu narile disperate
ataca urla se gandesc
si nu mananca si umbla si innebunesc ?"
Felix Grande

Barbatul si femeia

Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi.
Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeste lumina, inima primeste iubire.
Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Barbatul este puternic prin ratiune, femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza sufletul.
Barbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia, femeia are intuitia.Suprematia semnifica forta, intuitia reprezinta dreptatea.
Barbatul este un geniu, femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema, aspiratia femei este indreptata catre virtutea desavarsita.
Gloria face totul maret, virtutea face totul divin.
Barbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijeaza, evanghelia ne face perfecti.
Barbatul gandeste, femeia intuieste.
A gandi inseamna a avea creier superior.
A intui, simtind inseamna a avea in frunte o aureola.
Barbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perla care il impodobeste, lacul, poezia care-l lumineaza.
Barbatul este un vultur care zboara, femeia - o privighetoare ce canta.
A zbura inseamna a domina spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.
Barbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.
Barbatul este plasat acolo unde se sfarseste pamantul, femeia acolo unde incepe cerul.

Victor Hugo

Nichita Stănescu

Dreptul la timp

Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

Acest topic a fost editat de exergy33: 31 Jul 2007, 04:03 PM

Nichita Stanescu

Douăsprezece noaptea, cu dor

Coridor de aer, timp pierdut.
Frunze zburătoare, ţări de toamnă.
Străzile pe care am trecut
în gâtlejul amintirii se răstoarnă.
Trec secundele gravide; nasc urlând
picături de ploaie repetate,
vorbe ce s-au spus, îşi caută guri
să se lase în pereţii lor pictate.
Bate-o oră sus, dar până-ajunge
sunetul la creier, se-nserează.
Dorm pavilioanele urechii, fuge
pe timpane o stafie trează.

Pe acest rotund al humii multi venim, plecam gramada,
dar nu-i nimeni inceputul si sfirsitul sa le vada.
Nimenea nu-ti sufla-o vorba despre-acestea, nu-ti raspunde:
Cind venim, venim de unde? Cind plecam, plecam spre unde...?

(Omar Khayyam)

Acest topic a fost editat de exergy33: 11 Sep 2007, 09:53 AM

Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodata...
de Anna Ahmatova

Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodata
Nici dulce vin, nici apa de izvor.
Saruturi n-om schimba in zori; o data
Nu vom privi amurgu-odihnitor.
Ti-e aer soarele si mie luna,
Doar dragostea ce-o respiram e una.

Un altul ma-nfasoara-n gingasie,
Cu rasul ei, o alta te-a legat,
Dar spaima ta imi apartine mie
Si tu, de boala mea esti vinovat.
Mai dese intalniri nu vom avea,
Caci linistea ni-e data doar asa.

Suflarea mea in stihul tau e treaza,
Doar glasul tau rasuna-n stihul meu.
O, e un rug de care nu cuteaza
Nici om sa se atinga, si nici zeu!
Si daca-ai sti, acum, ce dragi imi sunt
Aceste buze cu miros de vant!

(traducere de Madeleine Fortunescu)

,,Cu toate că-s frumoasă şi am parfum de lotuşi,
Deşi am ca laleaua obraz catifelat
Şi svelt ca chiparosul mi-e trupul, spune-mi, totuşi,
Ce scop avu cerescul Zugrav când m-a schiţat? ,,

Lecţie de poezie cu Omar Khayam

, nu mai adaug nimic .

Punctul comun



de George Ţărnea

Trec separat prin noi aceleaşi zile
Trec separat prin noi aceleaşi stări,
Tăcerea ta imi stăruie-n pupile
Plecarea mea iţi plînge-n aşteptări.

Nici unul nici altul nu se-ndură
Să pună capăt chinului din el
Desi sărutul ne-a-ngheţat pe gură
Şi frica de-mpăcare ni-i la fel.

Trec separat prin noi aceleaşi clipe
Trec separat prin noi aceleaşi legi
Iubirea noastră-i plină de risipe-
Rămîne să-nţeleg şi să-nţelegi.

Dar nu e chip s-o facem dintr-o dată
Şi iată-ne constrînşi la convorbiri
Purtate într-o ură mai ciudată
Pe seama separatelor iubiri.

Sta sufletul fara iubire

de Vasile Voiculescu



Sta sufletul fara iubire, ca o fantana parasita,
C-un pic de apa-n fund, salcie, sub naruirea de pereti...
Sta-n margine de drum fantana netrebnica si oropsita,
Caci nimeni n-o mai cerceteaza; galeata-i spanzura dogita
Si-n ghizdurile putrezite cresc brusturi si-nfloresc bureti.

Sta sufletul fara iubire, pustiu, ca marul fara roade,
Paraginit intr-o livada si plin de lacome omizi,
Ce-l napadesc in primavara si toata frunza incet o roade
Si toata floarea, otravita, se scutura curand si cade,
Lasandu-i crengile uscate ca niste sterpe palamizi.

Sta sufletul fara iubire cum sta o vatra ruinata,
Ca un cuptor surpat de vremuri, fara de vad si fara foc,
La care nimeni nu aduce aluatul proaspat din covata
Sa-l rumeneasca pe-ndelete dogoarea jarului, uscata,
Si sa-l prefaca-n dulce azimi, mirositoare ce se coc.

...Tii minte basmul vechi? Pe-atuncea cine putea sa-l inteleaga?
Avea unchiasul biet o fata, dar baba rea o izgoni...
Si luindu-si lumea-n cap, copila pleca, plangand ca o pribeaga,
Dar la raspantia de drumuri ea n-a mai stat ca sa-si aleaga,
Ci drept, cu inima barbata, spre Sfanta Vineri o porni.


Dar abatandu-se din cale, slei fantana parasita
Si curati cu ravna marul de-atatia ani paraginit,
Lipi cuptorul spart cu huma, aprinse foc, dospi o pita -
Asa, de dragul harniciei, din gand curat, fara ispita,
Dar i s-a tras de-aici norocul, caci Sfanta visul i-a-mplinit.

...Sta sufletul cum sta in basme fantana, marul si cuptorul.
Sta-n drumul catre Sfanta Vineri un suflet pururi patimas...
Trec fete mandre, cu podoabe, dar una nu-i pricepe dorul,
De buna voie sa s-abata, sa-i primeneasca iar izvorul,
Sa-l curete si sa-l aprinda, ca-n basme fata de unchias!

dincoace
(de Sadâc Fatma)

rătăceam aromă blândă într-un cer de mere coapte
în poemele nescrise stăruind să mai rămân
ca ecoul prin pădure ca sărutul printre şoapte
veşnicindu-ne ca floarea în căpiţele de fân;

toamna galopa pe dealuri şi-avea coama ruginie
luminau gutuii lunii auriu până departe
zdrumicată-n mii de lacrimi noaptea-ntârzia în vie
veşnicindu-ne dincoace de durere şi de moarte.

Mainile mele sunt indragostite,
vai, gura mea iubeste,
si iat, m-am trezit
ca lucrurile sunt atat de aproape de mine,
incat abia pot merge printre ele
fara sa ma ranesc.


E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
si iata-ma, fara sa adorm,
aievea vad zii din fildes,
ii iau in mana si
ii insurubez razand in luna,
ca pe niste manere sculptate,
cum trebuie ca erau pe vremuri,
impodobite, rotile de carma ale corabiilor.

Jupiter e galben, si Hera
cea minunata e argintie.
Izbesc cu stanga-n roata si ea se urneste.
E un dans, iubito, al sentimentelor,
zeite-ale aerului, dintre noi doi.

(Nichita Stanescu - Varsta de aur a dragostei)

Orion

Nici o corabie nu s-a întors vreodata
Din marile sudului sau de la capricorn
Atât de pura si eleganta fregata,
Cum se intoarce toamna Orion.

Peste paduri inverzite n-a stralucit nicicând
Lumina lui alba. Nici pe pajisti de fin.
Oceane si munti il vad primavara plecând
si cerul nu-si mai afla multa vreme stapân.

Octombrie urca din nou peste gradini
inaltele-i catarge cu vârfuri de platina
si toata iarna, apoi, corabia de lumina
Deasupra lumii uimite se clatina.

Rege al constelatiilor din septentrion
Mereu lunecând peste lumi inghetate
Asa strabate noaptea marele Orion,
Corabie leganata în eternitate

Geo Bogza

Cântec deplin -Radu Gyr

Semn 3

Tu nu-ntelegi ca cel mai greu e sentimentul?
Tu nu-ntelegi ca sentimentul unei pietre
o smulge si o zboara si-o atirna
si-o pluteste?
Tu nu-ntelegi ca noi cadem launtrul nostru?
Ca sentimentul de launtru
il tinem greu, razbatator prin pietre.
Tu nu-ntelegi aceasta?
Tu nu-ntelegi ca stelele in sine
sunt un launtru din launtrul departat?
Tu nu-ntelegi ca albul in desime
e negru imparat?

... inconfundabilul Nichita

În memoria marelui poet!

Tăceţi! Cearta amuţească...
Mihai Eminescu

Tăceţi! Cearta amuţească. ­ E-o oră grea şi mare,
Aripele ei negre în ceruri se întind,
Astfel lumea-amuţeşte la-ntunecări solare,
Astfel marea-amuţeşte, vulcane cînd s-aprind;
Cînd prin a vieţii visuri ­ oştiri de nori ­ apare
A morţii umbră slabă cu coasa de argint
Tăceţi! Cum tace-n spaimă a Nordului popor
Cînd evul asfinţeşte şi dumnezeii mor.

Aduceţi-vă aminte de-acele nalte poze
De frunţile-n lumină a vechilor profeţi;
Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur şi roze
Trecu un stîlp de flacări ce lumina măreţ
Şi-n fruntea unui popol ­ pierdut în chin ­ e Mose,
Şi sufletul lui mare, adînc şi îndrăzneţ,
Prevede că în sînul pierdutului popor
E viitorul lumei ş-al ei mîntuitor.

El n-a văzut pămîntul promisiei divine,
Viaţa lui se stinse în munţii slabi şi suri,
Corpul i-l poartă-ntregul pustiu fără de fine,
O ginte-ntreagă poartă a lui învăţături.
Ca-nmormîntată-n secoli, cenuşa lui rămîne,
Dar spiritu-i sfăramă înalţii, vechii muri
De Iericho ­ şi-n gîndu-i şi-n biblia lui scrisă
Viaţa-ntreagă mare unui popor e-nchisă.

Astfel în noaptea noastră pierdută şi amară,
Un glas de deşteptare adînc a răsunat,
O stea a rupt puternic eclipsa cea solară,
Un stîlp pin chinuire un drum ne-a arătat,
O arpă de aramă cu coarda temerară
Trezi-n sufletul nostru simţire de bărbat:
Ca glasul Providenţei din stinsele decade,
Astfel s-auzi glasu-ţi, bătrîne Eliade!

O, limba lui! Îmi pare c-aud cum ea răsună
În aspra ei mînie, zidind nor peste nor,
Din ştearsa, nenţeleasa a istoriei rună
A descifrat al ginţii puternic viitor.
El trece peste timpuri pe valuri cum furtuna,
Valuri cari în ceartă se scutură şi mor.
Os magna sonaturum! Idei c-ale lui Crist
În limba inspirată unui evanghelist.

Inima lui cea mare menită fu de soartă
Să nască-ntr-un timp rece, căzut, degenerat,
Dacă în fundul negru, adînc din marea moartă,
Cu-ape de plumb, cu valuri greoaie-n a ei pat,
Vulcan puternic, care cutremur în el poartă,
Cu razele-i de flacări ar fi acufundat,
Pîn-ce deodată mîndre, gîndirile-i irump
Pin undele greoaie, pin apele de plumb.

Scrisoarea I (fragment)

Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi
Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi;
Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,
În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul
Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,
Că-ndărătu-i şi-nainte-i întuneric se arată.
Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze,
Mii de fire viorie ce cu raza încetează,
Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă,
Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă...
Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric,
Căci e vis al nefiinţei universul cel himeric...

În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,
Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ'
Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;
Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...

... Eminescu

"The fall of man is not a question of sin,
transgression,
or moral turpitude.
It is a question of language conquering experience:
the fall of the world into the word,
experience descending from the eye to the mouth.
A distance of about three inches."

Paul Auster

Dezamagire
Ladre Halil

Sunt pe marginea prapastiei
si tu nu vrei sa ma ajuti deloc.
Macar da-mi drumul.
Lasa ma sa cad
si nu te uita inapoi cand pleci.
Rupe-te de mine si nu-mi lasa nimic,
nimic din ce-a fost al tau.
Daca nu vrei sa ma uiti,
ramai aici si nu mai pune conditii.
Lasa-ma sa mor sau umple-mi somnul de vise.
Renunta la mine sau uita de tine.
De ce pentru tine viata nu inseamna nimic,
de ce vrei sa treci prin ea ca si cum nici n-ai fi fost?
De ce nu incerci sa fii ceva?
Sunt jos si nimeni nu ma ajuta.
Vorbe goale aruncate in zadar.
Nu poti sa-mi schimbi gandurile. Da mint.
Ma aflu in imposibilitate de exprimare
si accept doar lucruri vechi, probate de timp,
am ajuns sa-mi refuz propriile descoperiri,
noile placeri imi provoaca repulsie.

Altă matematică

de NICHITA STANESCU

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal...

Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi...

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!

poezia care m-a impresionat pe mine foarte mult este "Creion" de Tudor Arghezi
Poezia lui Tudor Arghezi, face parte din volumul “Copilărie”



"Fă-te, suflete, copil
Şi strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moţ şi ciucuri,
Ca să poţi să te mai bucuri.

Strânge slove, cărţi şi pană.
Dă-le toate de pomană.
Unui nou învăţăcel,
Să se chinuie şi el.

Gândul n-o să te mai fure
Prin zăvoaie şi pădure,
Cu ecoul de cuvinte
Care-ngână şi te minte.

Când tristeţile te dor,
Uită tot şi tâlcul lor."

trei catrene de Omar Khayyam

Tu vezi doar aparente.
Un val ascunde firea.
Tu stii de mult aceasta.
Dar inima firava,
Tot vrea sa mai iubeasca.
Caci ni s-a dat iubirea
Asa cum unor plante le-a dat Alah otrava.


Am întrebat Savantul si-am întrebat si Sfântul,
Sperând c-au sa ma-nvete suprema-ntelepciune.
Si dupa-atâta râvna atât se poate spune:
Ca am venit ca apa si-o sa plecam ca vântul.


Avui vestiti maestri. Facusem mari progrese.
Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar
Cu apa ce ia forma impusa de pahar
Si fumu-n care vântul naluci ciudate tese.

Tu poti sa te-ndoiesti de soare,
de focul ce scanteie-n stea,
de legile nemuritoare
dar nu si de iubirea mea.
Inca nu stiu de ce de fiecare data cand se vorbeste de poezie mie imi vin in minte versurile astea