Esti undeva intre o statie si alta
rupt de ceva,
in drum spre altceva
scos din timp,
scos din rost,
purtat de tren
purtand dupa dine un alt tren
cu oameni, situatii, marfuri, idei,
una peste alta
in timp ce lasi vagoane in statii
le pierzi intre statii
le uiti in spatii
golind lumea,
gonind peste lume
singur,
mai singur,
nicaieri de singur.

Perpetuum Mobile

Intre idealurile oamenilor
Si realizarea lor
Intotdeauna va exista
O diferenta de nivel
Mai mare
Decit cea mai inalta cascada.

Se poate folosi rational
Aceasta cadere
De sperante,
Construindu-se pe ea ceva
Ca o hidrocentrala.

De la energia astfel cistigata,
Chiar daca n-o sa reusim
Sa ne aprindem decit tigarile,
Tot e ceva,
Pentru ca, fumind, ne putem gindi serios
La niste idealuri si mai grozave

MARIN SORESCU

Nebuna, de George Coşbuc

Voi o vedeţi fugind prin sat,
Cu zdrenţele şiroi,
Desculţă-n ger, cu ochii supţi
De cine râdeţi voi?
Şi după dânsa curioşi,
De ce fugiţi în roi?

Ce fel de rău v-a făcut ea
De-i faceţi rău? Scuipând
În urma ei, o huiduiţi
Când iese-n drum, şi când
Vă vine-n prag flămândă, voi
O bateţi înjurând.

Îi ştiţi povestea ei? De-o ştiţi,
Ce mult vă cred mişei.
Dar nu! Atunci aţi fi miloşi,
Cu dânsa, dragii mei,
Veniţi dar, vreau azi să vă spun
Povestea vieţii ei.

Pe deal, în revărsat de zori,
Un bucium repetat
Da sunet, şi lătrau zăvozi;
Bărbat lângă bărbat
Ieşea din văi, suia pe culmi
Cu groful la vânat.

Sărmani iobagi! Un sat întreg
Cu sila-n codru dus,
Pe placul unui domn nebun!
Şi sus şi tot mai sus
Treceau, purtând în ochi grăbiţi
Un cerb pe goană pus.

Şi şir de şir gonaci stăteau
În umbră de copaci,
Şi contele pe-un tânăr cal
Da frâu ca dus de draci,
Dar iată! Calul sub picior
A prins p-un biet gonaci!

Arama potcovită,-n piept
Un larg mormânt făcu,
Au stat iobagii marmor toţi,
Dar Arpad groful nu:
Zburând pe cal privea-napoi
Cu râsete, huhu!

Luptându-se cu moartea, el
În pat se zvârcolea,
Şi biata mă-sa! Vezi-o azi
Cum plânge-n hohot ea?
Acelaşi plâns, pe care-atunci
Sărmana îl plângea.

Sărmana! şi vă bateţi joc
De traiul ei d-acum;
Dar mama voastră n-ar putea
S-ajungă oarecum
Nebună? V-ar plăcea s-o ştiţi
De râs obştesc pe drum?

Oh, leacul! unde-i? Din pământ,
Din foc ea l-ar fi scos!
Erau săraci. Bărbatul ei,
De mult bolnăvicios,
Zăcea şi el, puteai de slab
Să-i numeri os de os.

Pe laiţ fecior, părinte-n pat,
Pe răni al cârpei nod,
Şi-n vatră focul stâns de mult
Şi nu-i porumb în pod:
Trei zile, iar a patra zi
Doi morţi sub un prohod!

Iar azi când se trezeşte-n ea
Nelimpedele gând
Al morţii lor, ce râs aflaţi
În plânsul ei? Urlând
Morţeşte, biata, iat-o iar,
De zid cu fruntea dând

Şi vezi cum face gesturi ea,
Aşa precum în joc,
Dezmierzi copii? Cum râde ea,
Ca omul în noroc?
Apoi răsare blăstămând:
Şi-i varsă gura foc.

Rusanda e, copila ei!
În uşa tinzii-n prag,
O dezmierda ea nopţi întregi
Ca un odor pribeag,
Ea singură i-a mai rămas
Din tot ce-avuse drag.

Privindu-şi fata, îi părea
Şi traiul mai domol.
Frumoasă, ca un sfânt potir
P-al schitului pristol,
Şi harnică, din ceas în ceas
Umplând al casei gol.

Dar într-o zi, la casa ei
S-abate un argat:
Vrea domnul o cămaşă-n flori
Cu portul de la sat
Tu, Sando, coşi cea mai isteţ,
Să mergi dar la palat!

S-a dus. Dar Arpad, el fierbea
De parimi păgâneşti.
De ce-ncui uşa? Ce vrei tu?
Turbatule ce eşti!
Şi capul ea şi l-a zdrobit
De drugii din fereşti.

A fost prea mult! Când i-au adus
Pe Sanda doi argaţi,
Ea n-a mai plâns, a stat ca stan
Cu pumnii ridicaţi,
Cu gura plină de blăstăm,
Cu ochii îngheţaţi.

Eşti om nebun, când vrei să porţi
Întreg onorul tău!
Nimic nu-i sfânt! Căci cei tari pot
Sili pe slabi la rău.
Şi domnii sunt d-aceea tari,
Căci râd de Dăumneîzeu!

Şi-aici i-a izbucnit din ochi
Plânsoarea bob de bob,
Şi jos, săcată de simţiri,
Căzu ea toată zdrob.
Domn groful, domn şi Dăumneîzeu,
Ei ambii râd de rob.

Şi noi? Să râdem înjurând
Pe robi? De ce pe ei?
De ce nu domni? Giganţi în drept
Şi-n suflete pigmei.
Cu crucea-n mâini sa pălmuieşti
Pe domni ca pe mişei!

doamne, iubesc poezia asta. si pe sorescu de asemenea

Fresca

In iad pacatosii
Sunt valorificati la maximum.
Femeilor li se scot din cap
Cu o penseta
Clamele, agrafele, inelele, bratarile,
Panzeturile, lenjeria de pat.
Dupa aceea sunt aruncate
In clocotul unor cazane,
Sa fie atente la smoala,
Sa nu dea in foc.

Apoi unele sunt transformate in sufertase
Cu care se cara la domiciliul dracilor pensionari
Pacatele calde.

Barbatii sunt si ei folositi
La cele mai grele munci,
Cu exceptia celor foarte parosi
Care sunt torsi din nou
Si facuti presuri.

acelasi Marin Sorescu

@Arlequine ,

...acum imi explic de ce de cite ori dau cu aspiratorul pe covoare ... se aduna asa de mult par

de cand cu poezia asta ma uit cu alti ochi la...presuri. si am grija cand le scutur, pentru ca...le doare

Florile ce ţi le-am dat, de Cincinat Pavelescu

Florile ce ţi le-am dat
S-au uscat!
Vorbele ce ţi le-am spus
Au apus!
Parcul unde mă plimbai
Ca-ntr-un rai,
De bătrân şi veştejit
A murit.
Numai doru-mi fără glas
A rămas!
El sub geamul tău în zori
Pune flori,
Ca să simţi că-n toamna rea,
Ce cădea,
Îţi trimit din depărtări
Sărutări!

Toamna, de Cincinat Pavelescu

Uite toamna cum se stinge!
Umbra plopilor tresare.
Şi amanţii pe cărare
Plâng sub frunza care ninge!

Slabă, tristă, -ngălbenită,
Între vis şi adevăr ,
Trece toamna despletită
Şi cu frunze moarte-n păr!

Pe când umbra cade multă,
Tu, ce-ţi porţi alături doamna,
Lasă vorba, taci şi-ascultă
Cât de dulce moare toamna!

Enigma

Domnule, am auzit în tinerete o ghicitoare
Si i-am uitat raspunsul.
,,Tenghelita,
Menghelita,
De carcee,
Tombolita.
Ghici, ce e?"
De vreo patruzeci de ani mã tot chinui
S-o dezleg,
Sau sã-mi aduc aminte raspunsul.
M-am dus în satul în care-am auzit-o,
Am intrebat din om în om:
Nimeni nu stia,
O ghicitoare care-a disparut.

Maica Mare, Maria Radulescu Falcoianu
Numita maica Rica, din comuna Redea, Romanati,
I-a spus în 1919 lui neica lonescu,
Din Redea, ghicitoarea asta.
Când si-a dat el seama c-a uitat raspunsul,
Maica Rica murise.
Si de-atunci il tot chinuie.
Daca ar fi ca în povesti, ar fi trebuit sã i se taie
Capul. ca nu poate dezlega enigma.
Dar nici ghicitoarea nu se mai poate dezlega singura
Si se foloseste de el, ca sã-si aduca aminte
Raspunsul. Toate au avut un sens pe vremuri,
Si au disparut, fie sensul, fie cuvintele acestui sens.

,,Tenghelita,
Menghelita,
De carcee
Tombolita.
Ghici ce e?"

Nu cred c-o sã ghicesc pana mor,
Spune batranul, si la coltul ochilor i se
Increteste un zambet al ochilor, subtire.
Da, uite ti-o spun si eu dumitale.
Vezi dumneata ca si zicerile astea
Sunt ca niste fantani, care, daca nu mai sunt sleite,
Se infunda, cad ghizdurile si creste rogoz si
Ardelul broastei din ele.

Am vãzut odata niste oameni
Se uitau la o fantana, care se cam invechise.
Cumpana se cam usurase.
Unul a zis:
- De coinace trebuie sã mai punem
Un fier de plug,
Sã atarne bine.
Sã se cumpaneasca bine, asa.
Fierul vechi de plug
Atarnand de cumpene,
Arand prin aer de cate ori
Se afunda galeata
Si iarasi coborand cu brazda lui de cer...
Daca mã-ntrebi unde s-au dus, toate, cum de-au disparut
Nu stiu ce sã-ti raspund.
Ca ,,Tenghelita, menghelita" aceea.

Ghici ce e?

Dorin Popa

cînd femeia ta te părăseşte

oriunde s-ar duce
crezi că rămîi ascuns
definitiv
printre lucrurile ei

suflete, îndreaptă-ţi genunchii,
opreşte căderea,
decăderea,
opreşte nisipul,
apa,
viaţa!

oriunde s-ar duce
tu nu mai contezi
nici cît negru sub unghie,
oriunde s-ar duce
tu nu rămîi
niciunde

naşterea ta a fost
o aberaţie,
o imitaţie,
o negaţie
oriunde s-ar duce,
tu nu mai ai unde să te duci
Amin!

Elegie, de Ion Luca Caragiale

Sărac, fără putere,
În lume sunt ursit
Prin valuri de durere
Să trec necontenit

Am suflet... dar suspine
Printr-însul trec mereu,
Precum trece prin vine
Al morţei fior greu;

Căci el daca iubeşte
Un dulce nenufar,
Iubirea-i se umbreşte
De un dispreţ amar!

În van vreau prin iubire
Ferice să mă fac:
Vai! nu e fericire
Aici pentru sărac!...

O zi n-avui senină
În care să trăiesc;
Viaţa-mi azi declină,
Ca floarea mă pălesc!

Durerea mi-este mare,
Profund e al meu dor!...
O! lacrime amare,
Grăbiţi! căci voi să mor!

"Unde ne e cerul?Unde ne e indraznirea?
Transcendentul a coborat printre noi,
cum spune poetul.
Nu mai putem sa saltam cerul la loc, in tarii,
si atunci il lasam asa, printe noi,
prabusit in amestecul nostru de necredinta si credinta.
Dar cioburi de cer mai sunt printre noi,
si cu ele putem spera uneori,
sa mai dam cate un raspuns lumii."
(C.Noica - Poeme filosofice pentru S.)

Acest topic a fost editat de Florina R.: 5 Mar 2007, 08:14 AM

Poate (re)cunoaste cineva pe autorul acestor versuri ...

A C A S Ã

"Ce-adanc rasuna-n mine acest cuvant ' acasa '!
Un val de duiosie de-a-ntregul ma inunda
C-o tainica simtire, un dor ciudat m-apasa
De parca ar vrea in el sa ma ascunda.

Iar de ma las in voia-i , plutesc in departare,
Printre sclipiri de stele si mangaieri de vant,
Sarind genuni profunde, explozii de culoare
Ma scald in bai de soare si mi le fac vesmant.

Acasa e o stare de dragoste adanca,
Acasa este locul unde te simti iubit,
Acasa uiti durerea ce te incearca inca
Acasa-ntotdeauna esti dorul regasit.

Acasa-i bucurie; acasa-i doar tandrete,
ACASA-I LOC DE JOACA A MARII VESNICII,
Acasa nu ai varsta ci numai tinerete;
Acasa, de oriunde alergi ca sa revii.

Acasa-i loc de taina, ca spusele celeste
Aicea Cosanzeana e doar cu Fat-Frumos,
Ramas-a lume-afara, aici e doar poveste
Aici esti tu eroul din visul luminos.

Acasa nu sunt ziduri de suflete-mpietrite
Cu spatii de tacere pentru un trai in doi,
Acasa-i o traire nespusa in cuvinte,
Acasa este cerul iubirii dintre noi."

La paşti, de George Topîrceanu

Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie
Necăjite şi mânjite,
Zece ouă înroşite.
Un ou alb abia ouat
Cu mirare le-a-ntrebat
"-- Ce vă este, frăţioare?
Ce vă doare?
Nu vă ninge,
Nu vă plouă,
Staţi gătite-n haină nouă..
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-aţi fi ouă ..."
"-- Suntem fierte!"
Zise-un ou rotund şi frez
Lângă pasca cu orez.
Şi schimbându-şi brusc alura,
Toate-au început cu gura:
"-- Pân' la urmă tot nu scap"
"-- Ne găteşte de paradă"
"-- Ne ciocneşte cap în cap
Şi ne zvârle coaja-n stradă"
"-- Ce ruşine! Ce dezastru!
Preferam să fiu omlet"
"-- Eu, de m-ar fi dat la cloşcă,
Aş fi scos un pui albastru"
"-- Şi eu unul violet"
"-- Eu mai bine-ar fi să tac
Aşa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui ca pe mine
M-a ouat un cozonac!"

Nu plânge..., de Veronica Micle

Nu plânge că te dau uitării,
Şi nici nu plânge că te las...
Sosit-a ceasu-nstrăinării
Şi ceasul bunului rămas.

Se rupe-un lanţ plin de tărie
Ca firul cel mai subţirel;
Când soarta vrea aşa să fie,
Zadarnic vrei să faci altfel.

Şi nu mai e nimic în stare
Să-ntoarcă vremile-napoi
Şi-acea iubire-atât de mare
Ce-a fost odată între noi.

Rămâi tu, dar rămâi cu bine,
Rămâi cu suflet liniştit...
Un dor se duce şi-altul vine
Şi vei uita că te-am iubit.

P L A G I A T


..am publicat-o cu doua zile inainte pe han aici:

<http://www.hanuancutei.com/forum/index.php?showtopic=8651>

Dar nu mi-am însuşit nici măcar parţial creaţia respectivă. Cum să fie plagiat?

Hai mai...am glumit ce naiba ...Ca doar nu am scris-o eu !!

Am vrut doar sa atrag atentia ca am avut aceiasi idee ca tine ...un pic mai inaintea ta

Mi-a cazut in mana mai demult Analoghion - poem de George Nicolae Nastasie. Am reusit sa copiez sapte fragmente din acesta. Desi am cautat, de atunci nu m-am mai intalnit cu nici o creatie de-a autorului. M-as bucura tare mult sa mai pot lua contact cu referinte despre George Nicolae Nastasie si opera lui.


Analoghion

fragmentul 1

Un semn isi leaga totdeauna intelesul
de un alt semn mai mare si mai puternic ca el,
si-acesta, la randul sau, isi leaga intelesul de un
alt semn mai mare si mai puternic ca el, care
si acesta, urmand aceeasi taina, face intocmai
cum celelalte, legandu-si intelesul de un
alt semn mai mare si mai puternic ca el,
si tot asa pana cand semnul cel mare
isi leaga intelesul de semnul cel mai firav.


fragmentul 2

Orbi sunt ochii, de ochii,
fiind acesti ochi ca sa vada
acele ce urechile aud,
nu vad ei acele ce urechile aud;
surde sunt urechile, de urechile,
fiind aceste urechi ca sa auda
acele ce ochii privesc,
nu aud ele acele ce ochii privesc.

Analoghion

fragmentul 3

Pe cum esti faptuit atata iti e fapta,
si cat ti-e ochiul atata vezi,
si cum vezi asa esti vazut,
si cat iti e urechea atata auzi,
si cum auzi asa esti auzit,
si cum iti este gura asa iti sunt cuvintele,
si cum cuvanti asa ti se cuvanta,
si cum iti sunt bratele asa iti sunt imbratisarile,
si cum imbratisezi asa vei fi imbratisat,
si cum ti-e talpa asa te tine pamantul,
si cum calci pe pamant asa te va calca pamantul.

Analoghion

fragmentul 4

Cel ce vede urma degetului, vede degetul;
cel ce vede degetul, vede palma;
cel ce vede palma, vede mana;
cel ce vede mana, umarul ei vede,
iar cel ce vede umerii e privitor de chip,
cu ochi pe ochi la inima privind;
ca acela ce vede putina parte
din multul nevazut de-antregul,
si vede el si nevazutul,
vazandu-l nu cu pricina ochilor,
acela are in el si nevazuta parte intreaga ce nu se arata,
cum cine vede copacul vede radacina,
cum cine vede cerul vede pasarile lui,
cum cine vede pe Fiul, pe Tatal vede,
Duh Sfant peste pleoape purtand.

Analoghion

fragmentul 5

Drumul stramb, indata talpile stramba;
strambatura la talpi, indata la genunchi strambatura;
genunchiul stramb ne'n-data nu genunche;
genunchiere tarzie indata inima faleste;
inima falita indata ochilor orbire trimite,
iar drumul stramb se stramba si se rupe de la ochiul stramb;
si drumul ce se rupe-n doua pe drumet rupe-l-va-n doua;
si drumul ce se rupe in trei pe drumet rupe-l-va-n trei;
si drumul ce se rupe in patru pe drumet rupe-l-va-n patru;
si drumul ce se rupe in cinci pe drumet rupe-l-va-n cinci;
si drumul ce se rupe in sase pe drumet rupe-l-va-n sase.


fragmentul 6

Marul se-mpartea in patru
si fiecare din cele patru parti se impartea in patru
si fiecare dintre cele patru parti in patru impartite
se impartea in alte patru
si iara alte patru parti in patru se imparteau
si gust de gust de mar nu mai aveau
si miez de miez de mar nu mai purtau
si parti din mar nu mai erau.


fragmentul 7

Acela care nu-si numara darul - nenumarate multumirile lui,
iara cel ce numara darul, va numara si celora care n-au numarat;
si numarand, limba lui obosind sa numere darul,
cu limba copilului sau va numara;
si limba copilului sau numarand va obosi iarasi,
si iarasi cu limba copilului copilului sau darul sa-l numere;
si cel ce daruie cu o mana sa nu primeasca darul cu doua,
si cel ce daruie cu doua maini, cu una e bine sa primeasca,
si de primeste cu doua, cu trei sa daruiasca apoi;
si darul sa nu fie dupa mana celui care o intinde,
ca darul mult intareste mana cea putina si slaba,
si cel mic si usor smereste mana cea mare si tare,
ca cel ce cantareste darul, inima sa cantareste,
iar cel ce nu cantareste nu i se va cantari;
Celui ce-a daruir totul, Aceluia cereti-I inca.

Umbra

ma prafuise timpul dormind peste hartii
se intindea noianul de unde nu mai vii
o umbra-n odaie, pe umeri, m-apasa
vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era

poti sa te culci, e ora si noaptea-ntarziata
vei scrie, alta data, orice, si tot nimic
o umbra esti acuma, si pot sa te ridic
lasand odaia goala, si lampa afumata

George Bacovia

Boala
(Marin Sorescu)

Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos...

Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut.

Tu cei o curtenire, de Mihai Eminescu

Tu cei o curtenire
În glumă ­ şi doreşti
Să-ţi spun a mea iubire
În versuri franţuzeşti.

Dar eu sunt melancolic
Şi nu ştiu să răspund.
Nu pot să-mbrac în glume
O taină ce ascund.

Tu râzi şi-ţi razemi capul
De umăru-mi încet,
Şi-n ochii mei îmi cauţi,
Vicleano, aşa cochet.

Tu vezi că în iubire
Nu ştiu ca să glumesc;
Nu-ţi pare oare bine
C-atâta te iubesc?

Acest topic a fost editat de Gordin: 8 May 2007, 03:32 PM

Ochii strălucitori, de Alexandru Vlahuţă

Ochi, strălucitoare stele,
Ochi frumoşi ce-mpodobiţi
Cerul visurilor mele,
De ştiţi şi voi să minţiţi,

Voi, icoana-nsufleţită
A ascunselor simţiri,
Unde-i vecinic zugrăvită
Taina omeneştii firi.

Dacă sînt amăgitoare
Lacrimile ce vărsaţi
Şi văpăile-arzătoare
Şi iubirea ce-arătaţi,

Atunci, amăgiri-s toate...
Ziua-i noapte, noaptea-i zi.
Atunci... însă nu se poate !
Ochi !... Voi nu puteţi minţi !

Panta rhei

Clipele vin,
clipele pleaca...
"Panta rhei"
spuneau odinioara.
Pâna si omul
se topeste odata
si curge...
O lava fluida
din suflet se naste
si-si tânguie glasul
spre înapoi,
spre înainte...
Vine o clipa
când el, calatorul,
se topeste si curge
o data cu dorul
purtat în suflet
de necuvinte...

12 Jan '86
Romaniţa Romanescu

Singurãtatea omului

Sã-þi faci puþini prieteni. Din tine nu ieºi.
Cãci prea des falsitatea credinþa ne-o înfrânge.
Când þi se-ntinde-o mânã, 'nainte de-a o strânge,
Gândeºte-te cã poate te va lovi-ntr-o zi.

Sã nu-þi dezvãlui taina din suflet celor rãi.
Nãdejdile, - ascunse sã-þi stea de lumea toatã.
În zâmbet sã te ferici de toþi semenii tãi,
Nebunilor nu spune durerea niciodatã.

(...)

Pe cei curaþi la suflet ºi luminaþi la minte
Neîncetat sã-i cauþi. ªi fugi de tonþi ºi rãi.
Dacã-þi va da otravã un înþelept, s-o bei -
ªi-aruncã antidotul, un prost de þi-l întinde.

(...)
Când zãrile din suflet ni-s singura avere,
Pãstreazã-le în tainã, ascundele-n tãcere.
Atât timp cât þi-s limpezi ºi vãz, ºi-auz, ºi grai -
Nici ochi ºi nici ureche, nici limbã sã nu ai.
(...)

Omar Khayam

Beau vin precum bea apã o salcie din râu.
Alah le stie toate, spui tu. Cind m-a creat,
Stia c-are sa-mi placã. Iar daca ma abtiu,
Eu i-as stirbi stiinta, si-as face un pãcat.
Omar Khayyam

traducere de George Popa

Pentru ochii tăi..., de Cincinat Pavelescu

Pentru ochii tăi cei dulci
O să scriu nişte poveşti.
Numai tu să le citeşti
Când mergi seara să te culci.

Ritmul lor să fie lin,
Drăgălaş, adormitor,
Ca o şoaptă de amor
Ce se pierde-ntr-un suspin.

Mie si lu' Pruteanu ne place "Noaptea de Mai" de Alexandru Macedonski

Sper sa nu intre pe aici vreunul din "barbosii" aia de la Teheran scoliti in Romanica !

Pasul Absent ...
de Octavian Paler

Doar un pas ne desparte.
Nu stiu daca pasul absent
e al meu
sau al tau.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
si intre noi curge noaptea.
Ca sa ajungem atat de aproape
ca sa ramanem atat de departe
doar un pas ne desparte
si intre noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

"Poveºtile albastre" de Iulia Hasdeu, traducere de Victoria Ana Tãuºan:

Sunt întrebatã pentru ce
Iubesc ca un copil aceste
Poveºti albastre, îmi place tot ce e
Minunãþie de poveste.

Îmi place-n spiriduºi, în zâne
Sã cred, ºi în verzui pitici,
ªi-ascult cum molcom, prind sã-ngâne
Concertele, cu glasuri mici,

Când, pasãre fãrã oprire,
Gândul mi-l plimb în seri de iarnã,
Prin þara de închipuire
Unde te bucuri, dar þi-e teamã;

ªi sufletul, ce pace n-are,
Umple ungherele din lume
Cu spiriduºi nevoie mare,
Cu zâne ºi cu buni de glume;

Toate prind viaþã ºi cuvânt,
Lume mai bunã-mi rãscroiesc:
Acolo pomi se plâng la vânt
ªi fluturii la flori vorbesc.

Din fiece potir, de vroi
Minune fac palatul mic,
ªi-l umplu cu-acest vesel roi
Fãrã vreun gând de ºiretlic.

O spun - ºi fãrã sã roºesc -
Cã înlãuntrul sãu îmi place
Câte-o poveste sã urzesc,
Fermecãtoare ºi stângace.

Sunt preafrumoasele domniþe
Ce ºi le-mpart cei uriaºi,
ªi cãpcãuni, cãpcãuniþe
Ce-nghit pe rãii copilaºi.

Apoi, un pricolici, sunând
Din clopoþeii stinºi aproape,
ªi silfele, care, trecând,
Rotundã horã fac pe ape.

Sub o magnolie-n grãdinã,
Pe-un aºternut cu floare multã,
Titaniei Oberon suspinã
Cuvinte dulci ºi ea-l ascultã.

Apoi, cu animale vorbitoare
Umplu ºi codrii ºi câmpii.
Dau plantelor limbajul care
E-al lor ºi e din poezii.

Priveliºti nemaiîntâlnite
Vin sã mã-nveseleascã toate,
Cu turle din comori clãdite,
Baghete de-aur, fermecate.

E-o lume doar de fantezie,
Unde aievea nu-i nimicã:
Copilãreascã poezie,
Ce cale-n ceruri ne despicã!

Acolo bunii au rãsplatã
ªi relele sunt pedepsite.
Acolo crezi, ce-i fãrã patã.
Acolo, inimi sunt unite.

Vai, aste lucruri sunt în tâmplã,
Doar cât visarea le înºirã.
Totuºi, prefaceri se întâmplã,
Dar secolul nu se mai mirã:

Ce se pãrea deasupra firii
Lovind în sufletele noastre,
Este morala povestirii,
Din întâmplãrile fantaste.

Poþi crede în nedespãrþire,
Când dragostea e fugãritã
ªi-i pasãre în prãbuºire?
ªi cum sã crezi neprihãnitã,

Neprihãnirea ce se vinde,
În vremuri când e zeu doar Banul,
ªi-i oriºicum la loc de cinste
Averea strânsã cu toptanul?

Ce-mi pasã dacã râd de mine,
De dragile-mi scorniri fantaste,
Pe legea mea, cui nu i-i bine!
Iubesc poveºtile albastre.

Poezia unui mare poet persan ( si musulman !) pentru care "superpopii" de azi ar fi dat o fatwa de tragere in teapa !

ULCIORUL

Rãmâi sã mai ciocnim o cupã
La hanul vechi de pe coclauri,
Cãci pentru vin ºi pentru tine
Mai am în sân trei pumni de aur.

Rãmâi sã ne-omorâm tristeþea
Si setea fãrã de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare…

Stii tu frumoaso cã ulcioru
Din care beai înfriguratã -
E fãurit din þãrna sfântã
Din þãrna unui trup de fatã…

L-a fãurit cândva olarul
Cel inspirat de duhul rãu
Din þãrna unui trup de fatã
Frumos ºi cald ca trupul tãu.

Înmiresmeazã-te frumoaso
Ca pe-un altar de mirodenii
Cât zarea-i plinã de albastru,
Cât lumea-i plinã de vedenii.

Si-acum când drumurile vieþii
Mai au pe margini bucurii,
Cãci mâine în zãdar vei bate
La porþi de suflete pustii.

Iubeºte-mã acum cãci anii
Pe nãzuinþi vor pune frâuri
Când zilele vieþii noastre
Se scurg ca undele pe râuri.

Si trupul tãu care mi-e astãzi
Cel mai dorit dintre limanuri,
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumeþii pe la hanuri


OMAR KHAYYAM ( 18 mai 1048 - 4 decembrie 1131 )

Acest topic a fost editat de March: 27 May 2007, 04:48 PM