Hash, se pare că ai toate motivele să fii supărat! E bine de ştiut şi despre "aşa nu!". Una este fotografia de artă în care îţi permiţi să experimentezi orice şi alta este fotografia de familie, în care trebuie să se vadă personajele participante la un eveniment. Sunt documente, la fel ca la fotografia de reportaj, dar menite să păstreze amintirile frumoase.

Data viitoare le faci chiar tu, nu-i aşa?

Ma gandeam Hashaspire la posibila reactie a unor cuconite de pe aici intr-o polemica precum cea care tocmai s-a petrecut. Ce mai tavaleala ar fi iesit...Si asta pentru ca am vorbit putin prea apasat la un moment dat, riscand astfel sa infund discutia. Raspunsul tau insa a readus pacea si a reasezat dialogul pe traseu.
Ne aflam asadar in spatiul culturii, numai acolo se intampla asemenea lucruri; numai acolo discutiile sunt fara patima si partinire, numai acolo schimbul de informatii utile e singurul scop...

Hashaspire, ai avut o experienta neplacuta. Nu vreau sa tin partea omului ala, insa in munca de creatie (ceva nu e in regula cu formularea asta ) in activitatea de creatie ai foarte des momente proaste. Eu de exemplu, in ziua in care am avut ocazia sa fotografiez un fotomodel bestial si priceput nimic nu mi-a mers...voi povesti o data si despre asta. Andy Warhol spunea intr-un interviu ca cele mai importante momente de inspiratie din viata sa s-au petrecut pe neasteptate si nu atunci cand au fost atent pregatite. Nu incerc sa il scuz pe individ, dar cred ca asa dupa cum fiecare tinde sa aiba medicul sau, avocatul sau, instructorul sau, tot asa ar trebui sa ne ingrijim si de fotograful nostru. In asa fel incat atunci cand vine cazul sa nu dam din colt in colt si sa luam presati de timp pe cineva necunoscut riscand sa ratam imortalizarea unor evenimente unice si majore.

Eu am cativa asemenea "clienti permanenti". Ma cauta la intervale mari de timp si nu ii pot onora mereu. Principala mea profesie nu imi lasa o libertate prea mare de miscare, dar pentru ocaziile speciale (nu fotografiez niciodata nunti, botezuri, cumetrii) imi fac intotdeauna timp.

Si pentru ca Erwin a facut o referire la fotografia de reportaj, voi relua de la acest punct consideratiile pe margine genurilor de fotografie.

Fotografia de portret


PS.... iti multumesc pentru ca urmaresti topicul

“Scimbati-va felul de a gandi despre fotografie. Lasati deoparte preocuparea pentru aparatura si concentrativa mai mult asupra lucrurilor din jur.
De fapt, aparatul este ultimul lucru de care aveti nevoie, literalmente, ca sa faceti fotografii. Chiar daca momentul in care apasati butonul este crucial, calitatea unei fotografii este data de tot ceea ce faceti inainte de apasarea butonului.”

Aceste cuvinte apartin lui Annabel Williams, un fotograf contemporan dintre cei mai inzestrati. Eu o recunosc ca pe un portretist remarcabil. Sunt un pic mai retinut in ce priveste celelalte genuri de fotografie pe care doamna le abordeaza si inca si mai circumspect atunci cand vine vorba de abilitatile ei literare. Totusi sfatul de sus e unul foarte bine venit pentru fotografie.

Greu ai sa reusesti sa realizezi un portret in care subiectul nu colaboreaza (fiindca nu stie cum, sau fiindca nu poate), inca si mai greu iti va fi sa scoti o fotografie de calitate dintr-un subiect cu care mama natura nu a fost deloc darnica; iar sa surprinzi pe cineva intr-o atitudine favorabila lui e mai mult de domeniul imaginarului desi exista ca posibilitate.

Acest topic a fost editat de The Dude: 21 Jun 2010, 02:02 PM

In studioul meu (prima locatie, undeva pe Calea Rahovei) au fost intr-o zi niste fete. Trei la numar. Iau intotdeauna mai multe pentru o sedinta ca sa se poata ajuta intre ele la machiaj, la corectarea vestimentatie, la atitudinea de poza. Eu comunic mai greu cu subiectii care nu au o pregatire in fotomodelism. Ma concentrez mai mult pe aparate, pe situatiile de iluminat, pe décor, pe traiectul si evolutia sesiunii...etc.
Cred ca toate astea ar trebui sa vina de la sine asa ca nu prea ma sinchisec de ele. De aia am multe rateuri. In fotografie nimic nu trebuie neglijat..

Anyway...ca intotdeauna fetele au fost impresionate de atelier, de fundaluri, de reflectoare, de aparate. Fetzele le erau iluminate de bucuria unei mari reusite, incat nici nu mai era nevoie de proiectoare. Fetele, femeile au nevoie vitala sa se simta frumoase. Pentru asta ele cred ca admiratia este de ajuns. Ii faci un compliment urias unei doamne daca o admiri si uneori chiar si numai daca o examinezi mai atent. Pentru ea asta echivaleaza confirmarii rezultatului unor ore lungi de studiu in fata oglinzii, a altora petrecute la coafor, salon, sala, cautari prin magazine...a unor importante eforturi financiare, a unor tratamente dureroase (epilat, depilat)..
Iar invitarea la o sedinta foto e complimentul suprem..Fotografii au aici un mare atu in fata celorlati barbati, tocmai pentru ca ei au la indemana o astfel de arma.

La scurta vreme dupa asta, vine la mine una dintre ele cu o alta domnisoara cu care se certase si se certa inca. Imi cerea sa ii confirm eu aleia ca ea e fotomodel adevarat si ca are un mare potential si ca in general are un viitor in breasla asta..

Acest topic a fost editat de The Dude: 21 Jun 2010, 03:32 PM

Acum, precizarea se impune. Ca sa fi fotomodel nu e suficient sa fi frumoasa sau sa fi supla si proportionata.
Sa fi fotomodel e o profesie care se invata si se stapaneste mai bine sau mai putin bine. Inseamna sa iti cunosti la perfectie trupul. Sa sti care sunt pozitiile care te avantajaza si care nu. Sa sti sa te misti in fata camerelor. Sa intelegi lumina si efectele ei.

Sa colaborezi la un nivel profesionist cu fotograful si cu echipa si sa sti cum sa faci abstractie de ei atunci cand lucrezi. Sa poti sa ramai tu insati atunci cand flashurile incep sa fulgere....ceea ce nu e deloc putin lucru. Ceea ce defapt este extrem de greu....si din aceste motive fotomodele bune sunt putine si rare....si din acest motiv pentru fotograful din Romania e cumplit de greu; pentru ca el nu are o sansa egala in competitia cu alti fotografi ce pot beneficia de suportul unor firme de impresariat care livreaza numai profesionisti adevarati.

Acest topic a fost editat de The Dude: 21 Jun 2010, 03:26 PM

Autoportretul


O forma particulara de portret cu o puternica incarcatura afectiva si deci subiectiva. Chipul nostru nu exista pentru noi. Intreaga noastra imagine nu ne este accesibila in primul rand noua. Tot ce putem afla despre noi insine sunt cateva reactii filtrate ale persoanelor cu care venim in contact si informatiile communicate laconic si impersonal de oglinda. Acest material brut il diluam cu cantitati variabile din ceea ce am dori sa fim, din ceea ce ne-ar placea sa putem si din reguli pe care ne-ar conveni sa le putem urma, in proportii pe care numai bunul simt le poate limita.

Dupa o reteta ca asta potinuea ce se obtine nu poate fi decat una inselatoare.

Filozoful nu greseste deloc atunci cand ne invita sa ne cunoastem mai intai pe noi insine...sa facem asta mai inainte de a trece la investigarea celorlati. Caci la ce bun cunoasterea aproapelui cand cunoasterea de sine e incetosata sau chiar absenta ?? Cine este cel ce va evalua datele culese si ce baza iti poti pune in judecata unei persoane despre care nu sti mare lucru..

In adevar cunoasterea de sine e un exercitiu greu si imposibil pentru cei mai multi, pentru ca cei mai multi dintre oameni parasesc aceasta lume fara sa afle vreodata cine au fost cu adevarat si ce s-a intamplat cu ei in scurtul periplu. Pentru ca sunt multi care se cred in viata, dar care nu exista.

Iarasi, o mai mica parte din oameni banuieste ca ceva nu e in regula, ca lucrurile sunt mai complicate decat par si ca ar putea sa existe si o alt fel de realitate in spatele realitatii cotidiene. Astia ar vrea sa faca ceva, dar nu au niciodata timp pentru ei si nimeni nu ii ajuta cu vreo indicatie privind cum si de unde ar putea sa inceapa itrospectiunea.

Singur artistul stie punctul de plecare intr-o asemenea calatorie si acesta este autoportretul (fie el schita, crochiu, ulei, acrilic, literar ..sau fotografic)

Acest topic a fost editat de The Dude: 22 Jun 2010, 08:07 AM

Data'q cine zice asta ???

Unul dintre cele mai remarcabile autoportrete, vine desigur de la cel mai important reprezentant al genului.
Rembrandt a reusit aici nu pentru ca era un pictor extraordinar, sau pentru ca era unul care a inteles rolul luminii, ci pentru ca geniul lui a priceput ca o imagine nu este suficienta pentru a transmite o stare si ca e nevoie de elemente aditionale al caror efect conjugat sa poata concura in final la reusita unui mesaj artistic.

In toate autoportretele lui Rembrandt intalnim invariabil acelasi joc:




...exista intotdeauna a alta lumina pe chipul personajului. Una care nu vine de la vreo sursa existenta, una interioara...
Multa vreme m-am chinuit sa refac in studio conditiile de iluminat de la portret pe care le utiliza maestru. Pe atunci nu era o treaba simpla, dar chiar si acum, cu aportul sistemelor Arri sau Dedo nu poti crea identic o situatie similara.

pe vremea aceea se foloseau lumânări şi lămpi cu ulei...

Am găsit pe net graficul... Era o mica paranteză la acest topic interesant. O glumiță, mai mult sau mai puțin adevărată.

Data'q, te-am intrebat pentru ca nu sunt de acord in totul cu el...desi in linii mari
Erwin, nu si Rembrandt. El utiliza locatii in care lumina venea asa cum ii convenea. Totul se petrecea insa adanc in interiorul mintii sale, acolo unde alte culori si alte lumini se jucau prolific compunand minunatii din care, pictorul se vaita mereu, nu putea sa transpuna pe panza decat o parte neansemnata..

Portretul, autoportretul, ca sa devina remarcabil are nevoie de (cel putin) o nota de personalizare. Te-ai intrebat vreodata ce ar fi fost Monalisa in lipsa zambetului care a facut-o celebra ??



Acest topic a fost editat de The Dude: 27 Jun 2010, 11:25 AM

..si ca sa punem punct si acestui capitol, sa mai adaugam ca la un autoportret banal imaginea transmite direct parerea noastra despre noi insine. Nu ceea ce suntem cu adevarat ci ceea ce ne place sa credem ca suntem.

Imi amintesc ca la un workshop fotografiam cu totii un subiect. Cineva a avut ideea sa faca o poza celor care lucrau.
In tumultul ala a iesit si un cadru in care apaream gata sa declansez, intr-o pozitie cumva anormala. Toata lumea a fost de acord atunci, dar si dupa aia, ca in acea fotografie eu apaream perfect.

Sincer nu ma recunosteam. Persoana aia din fotografie nu avea chiar nimic comun cu eu, cel care ma stiam. Nimic mai mult ca hainele si aparatul pe care il tineam in mana.

....e la fel ca atunci cand iti asculti vocea inregistrata pe banda... nu o poti recunoaste dupa timbru.

Asa ca, atunci cand avem de facut un autoportret (vine o vreme si pentru asa ceva), trebuie sa fim atenti la acele dimensiuni ale personalitati noastre (bune sau rele) pe care le-am observat reflectate in atitudinea celorlalti fata de noi mai degraba decat la cele pe care ni "le cunoastem" din totdeauna, sau la cele despre care ne indeamna sa credem oglinda.

Si sa nu uitam sa personalizam imaginea...cum a facut De Vinci cu acel zambet.

Nudul



Desi n-am de ce sa ma rusinez. Nimeni nu ar trebui sa aiba.
Exista mai multe teorii care incearca sa abordeze expresia formei trupului uman.
Ezista si o teorie a proportiei si una a volumelor, amandoua adevarate.

Eu am sa vorbesc mai intai despre cateva considerente de ordin moral.
Cand eram adolescent acest gen de fotografie m-a interesat cel mai tare. Nu-i greu de ghicit de ce..
Cand am ajuns sa stapanesc tehnica necesara unei astfel de intreprinderi am fost total absorbit de regulile si conditiile necesare reusitei, astfel incat subiectul si conotatiile de ordin erotic aproape ca au inceput sa lipseasca din context; sau mai exact sa devina ceva abstract sau secundar.

Fotografia de acest gen e grea, insa standardele de evaluare sunt extrem de joase.
O pereche de tate e tot o pereche de tate indiferent daca sunt fotografiate profi sau in mod amator.

Tatele vand carti, ziare, reviste...Nu prea poti sa dai gres cu ele oricat de prost ar fi materialul care le insoteste.

Tocmai de aceea in arta ne intereseaza mult mai mult limita dincolo de care poza unei femei (barbat) dezbracate este expresiva sau este triviala ori obscena

Inca de la aparitia ei fotografia s-a confruntat puternic cu aceasta problema.
Era un moment la care deja regulile academiei (franceze) incercau sa puna o ordine in pictura nudului.

S-a spus atunci ca un nud este artistic si nu obscen sau vulgar, daca organele nu sunt vizibile.
Mai mult, un san nu era considerat expus daca sfarcul nu era vizibil.

Multe panze ale vremii s-au conformat, asa ca din aceasta perioada avem nuduri care isi acopera sexul cu mana, sau partial sanii.

Fotografiei insa ii venea tare greu, asa ca s-a luptat cat a putut si pe la finele anilor '20 a obtinut o prima mare victorie.
Sanii puteau fi de acum expusi in totalitate, insa sexul...Ei bine el nu trebuia sa aiba par.
Parul pubian devenea dintr-odata un argument ofensator si facea diferenta intre arta si trivialitate.

Oricat de greu de crezut ar parea regulile asemanatoare functioneaza si azi.
Fotografia unei femei dezbracate e considerata vulgara daca ea se afla intr-o atitudine provocatoare (what ever that means), sau o opera de arta daca atitudinea ei este una pasiva. Sexul prezentat explicit e iarasi incriminat...

Acest topic a fost editat de The Dude: 28 Jun 2010, 10:05 AM

Sexul este o etapa in viata fiecarui individ. Ceea mai frumoasa dintre ele.
Vine la pachet cu dragostea, cu tineretea cu speranta si cu acea absurda credinta ca universul poate fi controlat.

In fotografie aceasta perioada a vietii este convertita spre ideal. Fotografia are astfel de resurse.
Spuneam in posturile anterioare si o repet ori de cate ori am prilejul, ca fotografia este o iluzie. Este imaginea a ceva ce exista, deci o mistificare a realitatii. Nicaieri ca la nud aceasta regula nu functioneaza mai bine.

Am avut prilejul sa particip la o sesiune de fotografii cu Gina Pistol. Persoana in cauza are mari probleme din punctul de vedere al constitutiei si al armoniei fizice. E prea mica, e disproportionata (regula spune ca segmentul care coboara din punctul situat intre picioare si pana la talpi sa fie egal cu segmentul care urca din acelasi punct si pana la crestet), ceva se intampla in zona soldurilor, iar chipul era la aceea data atacat de o indispozitie (un fel de spuzeala). Fata ii este profund asimetrica, la fel si sanii.

Fotografiile care au rezultat in urma sedintei ne aratau insa o starleta bine conturata, care te trimitea direct in lumea reveriei erotice. In multe situatii doamna din poze nu avea chiar nimic comun cu persoana din fata aparatelor. Fotograful, un adevarat artist, a stiut sa pastreze si sa expuna numai partile expresive ale subiectului. S-au tras in sesiunea aia sute de cadre...poate chiar mii. Pictorialul a avut in final 24 de pozitii din care doar 9 au fost publicate intr-unul din cicluri.

Acest topic a fost editat de The Dude: 29 Jun 2010, 06:05 PM

Asadar intr-o lume in care regulile, atunci cand exista sunt profund contestate si asta pe buna dreptate, orice ar trebui sa mearga.
Pana aici toate bune si frumoase, dar ce te faci cu pornografia ??

In esenta ei pornografia s-a dorit o arta. Ea continua sa aspire la asa ceva, desi dupa parerea mea se indeparteaza tot mai mult de aceasta tinta.
Problema e incurcata. Eu am ales sa creditez pornografia. Nu doar sa o accept (cred ca in interiorul nostru fiecare o accepta intr-o masura mai mare sau mai mica), ci chiar sa o consider ca pe o manifestare artistica...cu multe nereusite.

Acest topic a fost editat de The Dude: 30 Jun 2010, 11:20 AM

Toate cele de mai sus au fost catalogate ca "extreme" la vremea lor.
Nu vreau sa testez limitele de toleranta ale administratorilor acestui site pentru a exemplifica cuvantul "extrem" in fotografia erotica de azi.

Asa ca vom vorbi in continuare despre teoria volumelor.
Indispensabila fotografului care alege nudul...desigur a celui care se respecta si care intelege sa faca asta ca pe o manifestare artistica. Celalalt nu are nevoie decat de bunavointa modelului. Oricum l-ar pune, oricum ar fotografia, atata vreme cat poti vede la el lucruri mai multe decat poti vedea pe strada, se va gasi intotdeauna un gura casca care sa ramana extaziat in fata trupului gol al unei femei..

Acest topic a fost editat de The Dude: 2 Jul 2010, 10:53 AM

Am mai citit. Interesant, nu prea am timp sa comentez... ca scoala ma tine ocupat. De fotografie... ce sa zic, rar. Singur, doar eu cu aparatul, intr-un loc unde am vrut sa merg doar ca sa fotografiez, nu am mai fost de foarte multa vreme.

Iată şi un soi mai aparte de fotografie:

Solstiţiul de vară - panoramic

Acum, eu spun ca "soiul asta de poze" e slabut pentru ca Nikon D200 avea un program care facea asa ceva (cred ca multe alte aparate au lafel). Setai de acolo si aparatul declansa la intervalele de timp prestabilite, re-adaptand si conditiile de expunere in functie de lumina existenta la fiecare declansare.

Pe aceiasi idee Olympus si-a perfectionat un program de panoramare care leaga cadrele facute de aparat si care in final oferea o imagine de 360º intr-un singur plan. Alte programe fac posibila realizarea unei fotografii sferice, mai exact al unei calote sferice..Poate o sa ajungem sa discutam, desi eu cred ca asta e numai o scamatorie.

Sa vorbim mai degraba de volume si proportii..
In sensul cel mai strict al cuvantului, volumul se refera la o dimensiune ce nu apartine fotografiei, condamnata prin insasi natura ei, sa ramana cantonata intr-un singur plan. Volumul exprimă măsura unei mărimi tridimensionale si el este un instrument al arhitecturii. Le Corbusier il pune in legatura cu lumina:

"Arhitectura este jocul savant, corect si magnific al volumelor reunite sub lumina; lumina si umbra reveleaza aceste forme" a spus Le Corbusier

Acest topic a fost editat de The Dude: 5 Jul 2010, 03:49 PM

...si daca vine vorba de lumini si de umbre suntem iar pe teren solid.

Cineva spunea ca o epoca este definita in primul rand de designeri care "redefinesc proportiile si restructureaza volumele" fiecarei etape. Istoria insasi capata forma impusa de moda dominanta a fiecarei perioade distincte. Nu mergem mai departe cu speculatiile ci ne multumim sa constatam ca proportiile si volumele se afla intr-o continua evolutie si ca relatia dintre ele este indisolubila, intrucat in zadar vei incerca sa stapanesti volumele daca nu esti atent la proportii, iar proportiile nu se vor armoniza niciodata daca volumele refuza sa concorde.

Jocul volumelor se cere bine studiat atunci cand dorim sa ne exprimam in limbajul formelor si in cel al proportiilor echilibrate.
Organizarea spatiilor este materia prima cu care fotograful lucreaza la nivelul semnificatiei. Lumina e unealta.

E greu de elaborat macar modelul unor norme care sa puna ordine in aceasta teorie.

Eu lucrez dupa o metoda care incepe prin a asimila fiecare parte a corpului co o forma geometrica cunoscuta. Odata aceasta constructie imaginara realizata ea va avea ca rezultat o structura ampla in care in locul capului se afla un ovoid, in locul trunchiului un trapez, in locul sanilor doua calote sferice etc.

Forma geometrica obtinuta o rearmonizez la acest nivel. Adica intre formele geometrice asociate.
Niciodata un echilibru al imagini nu va putea fi mai bine obtinut, decat atunci cand formele ei esentiale, de la care a derivat, nu sunt ele tratate mai intai.

E cred destul de greu sa studiezi un cadru si sub acest raport si de aceea nimeni nu se mai sinchiseste azi de asa ceva la peisaj, la reportaj, la instantaneu, sau in general la acel gen de fotografie la care volumul devine secundar, locul lui fiind ocupat de celelalte elemente ale compozitiei.

La nud insa el este extrem de util.

Acest topic a fost editat de The Dude: 6 Jul 2010, 12:34 PM

Acest topic a fost editat de Data'q: 7 Jul 2010, 11:04 AM

Si ca sa terminam si acest capitol..cateva sfaturi:

Nu incercati niciodata nudul cu o persoana pudica sau cu alta cu care nu puteti comunica perfect.
Stabiliti inaintea sedintei limitele de nedepasit. Foarte clar si foarte precis. Nu va angajati niciodata intr-o sesiune cu o persoana care nu e dispusa sa faca tot ce i se cere in fata camerei (pozitii, unghiuri, etc.), limitele de care vorbesc eu se refera la ce va aparea in final in fotografii. In studio insa subiectul trebuie sa dea totul fara inhibitii si fara retinere.

Fotograful si modelul au un secret comun de aparat: secretul defectelor modelului.

Nicio femeie nu arata grozav sub reflectoare. Faceti modelul sa inteleaga lucrul asta si ceretii sa coopereze fara inhibitii, pentru ca, de vreme ce ati vazut-o goala sub reflector secretul imperfectiunilor ei este de acum si secretul fotografului...si numai impreuna, fotograf si model, secretul poate fi pastrat si ascuns in continuare.

Acest topic a fost editat de The Dude: 6 Jul 2010, 07:38 AM

Modelul are o marfa de vandut. E ca la piata: poti pacali clientul cu rosii mai nasoale asezate strategic sub altele mai bune, dar nimeni nu va cumpara de la tine si a doua oara. Ca sa poata avea un viitor de pe urma fotografiei, modelul trebuie sa coopereze pentru ca impreuna cu toata echipa ce participa la un pictorial imaginile ce vor pleca sa fie de cea mai buna calitate..asta ramane in urma unei sedinte: imaginile.


Prin 2000 aveam o comanda pentru un calendar erotic.
Pretentiile erau un pic deplasate, adica putin dincolo de soft. Trebuiau sa se vada partile intime, chiar daca subiectii nu la atingeau.
Atunci eram mai interesat de partea de productie (de afacere) mai mult decat de latura artistica.
Am socotit ca cel mai bine e sa iau de pe net. Genul asta de fotografie e cu mari cheltuieli...nu numai financiare.

Mi s-a atras atentia ca site-urile rusesti care au anuntate fotografii free sunt de fapt capcane.
Un site copiaza abuziv imagini protejate de pe alt site (si cu complicitatea acestuia) declarandu-le off copy right.
Tu dai crezare, le utilizezi dupa care o alta entitate, ce iti ia urma inca de cand le-ai descarcat, incepe sa te tarasca prin tribunale.

In perioada aia era un astfel de proces cu revista "Cupluri"...nu stiu cum s-a terminat, dar pretentiile erau uriase.

Am recurs la planul "B".
Am cautat un model. Fara succes. Cele de la agentia gasita pe net erau urate, scumpe, filiforme si pline de pretentii. Preturile astronomice.
Am cautat pe autostrada (vorba vine, dar in acel sector). Imposibil. Cazaturi pe care niciun photoshop nu le putea reabilita. Plus nespalate, necooperante si inculte. Am cautat la arte plastice (am pe cineva acolo). Aici am gasit o doamna acceptabila si de profesie. Cand s-a dezbracat am observat cu stupoare ca avea pe ea, desenate cu markerul tot felul de linii de diverse culori, rezultat al orelor de curs in care profesorul explica elevilor actiunea principalilor muschi.

Am incercat cu fica unui amic. Nu avea inca 18 ani, asa ca exista un risc.
Niciunul din parinti nu era dispus sa il ia in seama. Insa sponsorii mei nici nu au vrut sa auda.

S-a rezolvat greu cu o studenta de la U.N.A.T.C., insa calendarul a fost un esec. In anul ala s-au vandut nemaipomenit de bine cele bisericesti.


Desigur, am o banca de date din care puteam sa extrag rezultatele unor sedinte trecute, dar daca tot e sponsorizat mi-am zis ca merita sa incerc calea normala.
asadarConcluzia : nu e simplu sa gasesti un model in Romania.

In Franta la o sedinta pot participa "n" fotografi cu pretul fix de 25 euro/ora.
In bani astia subiectul se aseaza in pozitii bine stabilite si studiate anterior.
Conditiile de lumina sunt si ele fixe.
Photograful isi alege pozitia pe care o crede optima si trage.
La o asemenea sesiune poti cunoaste modelul care sa iti convina cel mai bine...apoi sa il angajezi numai tu si sa il folosesti asa cum crezi.
Functioneaza ca o preselectie..

Acest topic a fost editat de The Dude: 6 Jul 2010, 11:01 AM

La nud intre tehnicile mai vechi, dar utilizabile si azi, de retinut:

- pielea se poate unge cu solutii de protectie solara, oil baby johnson sau cu ulei de masline pentru a obtine un efect mat, sau lucios, al pielii.
- reglajul la blanc trebuie sa fie refacut pentru fiecare situatie noua de iluminat, pielea avand culoarea cea mai grea de obtinut.
- umbrele sanilor, controlate corespunzator, pot conduce la cresterea volumului acestora in imaginea obtinuta.
- labiile, ce au tendinta de a se deschide in miscarile subiectului se pot "sigila" cu o solutie de apa cu zahar. In trecut aceasta metoda era obligatorie.
- secretiile abia vizibile ce pot sa apara pe sex au efecte mult exagerate in poza, de aceea se impune corectarea lor imediata.
- vanataile, piloziitatile, abcese, umflaturi...alte chestii asemanatoare trebuiesc tratate inainte de fotografiere. E mult mai simplu asa decat altfel.

Atat si despre asta..


Fotografia de nunta

Nu fac niciodata asa ceva, insa teoretic e o provocare interesanta.
Un adevarat maestru aici este dl Radu Grozescu. Recomand celor interesati sa ii vizioneze site-ul





Acest topic a fost editat de The Dude: 6 Jul 2010, 12:23 PM

Cel mai interesant aspect al fotografiei de nunta din era digitala este tendinta ei de a parasi sabloanele.

Acest topic a fost editat de Data'q: 22 Aug 2010, 12:39 PM