Justitiarul: Nikon. Fara ezitare.


Daca ar fi dupa mine, aparatul pe care l-as recomanda ar fi unul care sa aiba mecanismele de la Leica, dispunerea comenzilor de la Contax, functionalitatea celor de la Nikon. Aparatul ar avea un obiectiv Nikon, realizat cu sticla Zeiss, dupa tehnologii La Hoya. Ar costa cat un Smena 8 (SH), ar avea designul de la Sony Cyber si senzorul de la Kodack...Ar mai avea si cureaua de la Canon...



PS. Glumesc, desigur. Aparatul perfect dupa mine este un Hasselblad digital...oricare dintre ele.

Acest topic a fost editat de The Dude: 30 Apr 2010, 01:18 PM

Interesant, The Dude! Ai cumva şi imagini ale acestor prime aparate? Sunt fascinat de tehnologia desuetă, la fel ca de cea de azi!

Contax

Nikon







Acest topic a fost editat de The Dude: 30 Apr 2010, 01:01 PM

Canon

Ca o concluzie: fotografia moderna este de origine germana.
Obiectivele sunt germane, formatul 24x35 e german (Leica), ideea RF e germana si primul aparat DSLR e tot german (Contax).
In Japonia , sunt opt tehnicieni germani care incep treaba la Nikon si apoi munca lor se rasfrange in toata dezvoltarea ulterioara din tara soarelui rasare.
Iar in Suedia...Arvid Viktor Hasselblad paseste pe calea fotografiei la instigarile lui George Eastman Kodack doar dupa ce face studii in Germania.

Toate aparatele procopsite si/sau cu pretentii au dotari ce permit utilizarea obiectivelor de origine germana, iar aceste obiective raman in top pe primele pozitii la toate capitolele. Ales klar ???

sa nu uitam totusi ca in fotojurnalism, Nikon F4 ramane de referinta... mai ales ca pt multi ani a fost considerat cel mai performant aparat foto (si eu am trecut pe Nikon de curand, ca in sufletul meu mi-a placut de Kodak)

...nu numai in jurnalism. F4 e socotit revolutionar pentru o intreaga categorie de aparate de fotografiat.
In 1988, el introduce simultan o serie lunga de inovatii: primul autofocus profi, matrita inteligenta de masurare a luminii, motorul de tractiune al filmului...La vremea aia erau inventii notabile. Cineva spunea ca de la F1 la F3 Nikon a facut evolutie, cu F4 el a facut revolutie.

Dincolo de perioada de inceput de care am vorbit fiecare producator important, chiar si cei care nu sunt mari jucatori in piata, a venit cu inovatii. Unele mai mari, altele mai mici, unele izolate altele in grup. Nikon F4 a mai beneficiat si de suportul substantial al unor obiective noi si spectaculoase...

Ce vreau eu sa zic si spun asta ori de cate ori am prilejul este ca, de exemplu D90-ul tau mutulica bate la fund F4 ala si daca F4 facea pozele pe care le facea (Metropolitan Museum of Art din New York e plin de ele) tu n-ai niciun motiv sa nu faci la fel cu aparatul tau.

Si o veste care are sa te bucure: Kodack e pe punctul de a face un comeback in foto...Il planuieste din 2006 si s-ar putea sa ii iasa la anul

asta seamana cu Exacta, forfecuta cum ii ziceam.

Fostul meu prof de criminalistica cu statut de expert criminalist e de aceeasi parere, tocmai de-aia mi-am si luat un Nikon

Mi-am luat un Nikon f401 de la un sh si nu imi trage filmul. Stie cineva ce sa fac? Mi-am pus baterii noi. Apas declansatorul, dar nu trage filmul la inceput inauntru ca sa continuie sa faca poze...


Am luat doua obiective ieftine:

unul de 28mm, 2.8 99euro
si unul de 75-200 cu 3.8 49euro

Problema cu ultimul este ca a costat 50 de euro, si in concluzie nu pot sa ii reglez in niciun fel diafragma, care ramane deschisa la maximum se pare, iar d80-ul meu o vede ca fiind 1.

Daca nu reusesc sa fac ceva cu f401 al meu sa traga filmul, ori ma duc la magazin, desi nemtii s-ar putea sa imi zica nene, la banii astia ce mai vrei? Stiai ca e sh si eu prostea m-am grabit ca pierdeam trenul nu am mai stat la teste...o sa imi iau alt corp de Nikon pe film, vroiam un f90...ca nu am nici foarte multi bani.

Acest topic a fost editat de Blakut: 3 May 2010, 07:03 PM

75-200 trebuie sa fie un Sigma....Da-mi denumirea exacta la amandoua.

Despre aparat ? Ar fi trebuit sa imi urmezi sfaturile...dar chiar si asa, ai pozitionat capul filmului corect ?? Nu stiu cum e sistemul la 401, dar n-ar trebui sa difere mult de celelalte. Ce iti spune indicatorul de incarcare film dupa ce inchizi aparatul cu filmul in el ??

Un trick: la aparatele Nikon din clasa asta exista un defect comun al mecanismului de tractiune film. Se tunde un pinion din duramid (un fel de plastic, o poliamida mai exact) si are pozitii in care prinde si pozitii in care nu prinde. Alt defect reclamat constant de utilizatori e focusul prea lent, sau altfel spus: "it's AF is pretty close to worthless."

Chiar si asa ma indoiesc ca ai cumparat echipamente defecte. Una din regulile de baza ale SH in fotografie e ca aparatura pusa in vanzare sa fie functionala. Nu cred ca taman nemtii sa faca rabat de la asta.

Oricum, pentru problemele aparatului pune un post aici cu descrierea exacta a sindromului.

Ambele sunt Sigma,
sigma 24 f2.8 super wide
sigma 75-200 f3.8 Zoom



E corect pus capul filmului, cand apas pe buton declanseaza de trei ori succesiv, tac tac tac, apoi nimic, iar indicatorul ramane ls S, adica nu a avansat la 1. O sa ma duc la magazin la ei sa ii intreb ce si cum, cand mai am timp...

... e dus pinionul....parerea mea...

Si inca ceva: Sigma nu e o alegere inteleapta. Nu in general si nu in special in cazul Nikonului. Vad ca un magazin important din Romania asigura moka ajustari necesare obiectivelor Sigma fabricate pentru Nikon (montura F). Nu m-a interesat nici in ce constau, nici de ce ar fi necesare...doar am ramas cu un semn mare de intrebare. Despre Sigma stiu insa cu certitudine ca e un producator cu mult prea multe compromisuri pentru standardele mele. E bun pentru inceput ca material didactic. Insa nu abuza...

28-ul are sa iti aduca mari satisfactii desi stiu ca acum il privesti cu ceva scepticism...

Cel mai important mecanism al unui aparat de fotografiat este cel care asigura expunerea. La inceput era simplu si se numea obturator. Se monta pe obiectiv (era un capac care se punea in fata si care se scotea manual pentru o perioada de timp) sau in interioriorul lui si asigura o gama restransa de timpi de expunere. O data cu pretentiile tot mai mari ale tehnologiei, obturatorul s-a dezvoltat in mai multe directii astfel incat el sa poata asigura o opacitate perfecta atunci cand se afla inchis, apoi o expunere uniforma si pe perioade de timp dintro gama cat mai larga. Ultima gaselnita ce se afla inca pe planseta de proiectare consta intrun ecran din cristale lichide care trec de la starea de opacitate la cea de transparenta in perioade de timp de ordinul nanosecundelor.

Asadar: "Obturatorul este un subansamblu mecano-electronic care controleaza trecerea luminii de la obiectiv spre suportul fotosensibil, pentru o perioada bine determinata. Perioada de timp cat obturatorul este deschis poarta numele de timp de expunere si poate fi ajustat de fotograf (sau de camera fotografica in modurile automate).

Primul obturator inclus in obiectiv, a fost localizat in apropierea centrului optic al obiectivului (de aceea numit si obturator central) si era constituit din mai multe lamele pivotante care, in repaus, se acopera partial una pe alta si inchid complet orificiul de trecere. In momentul declansarii lamelele pivoteaza si se indeparteaza rapid si complet de axa optica, raman in aceasta pozitie un timp determinat dupa care efectueaza cursa inversa, de inchidere.

Aparitia aparatelor fotografice cu obiective interschimbabile aducea in fata proiectantilor doua dificultati: a) fiecare obiectiv trebuia dotat cu obturator, ceea ce le facea scumpe si b) filmul neexpus trebuia protejat de lumina ce patrundea in timpul schimbarii obiectivelor, adica inca un obturator! Asa s-a ajuns la mutarea obturatorului din obiectiv in corpul camerei, imediat inaintea planului focal (a filmului) si de aceea denumit obturator focal. Obturatorul focal este constituit din doua perdele care se deplaseaza pe rand in fata cadrului, descoperind si apoi acoperind cadrul filmului." Fiecare dintre cele doua tipuri de obturatoare aflate in prezent in uz, au avantaje si dezavantaje ce pot fi aprofundate de cei care doresc acest lucru in articolul de aici de unde am si citat.

Eu am primit unul care nu a functionat niciodata. Ca fotograf al familiei primeam mereu astfel de cadouri de la rude: "uite am gasit asta prin casa, tu sti sa il folosesti asa ca e al tau. Ia-l..." Primeam multe gunoaie, dar am primit si cateva piese rare.

Exacta al meu nu a mers niciodata. Aparatele "forfecuta", asa cum le cunosc eu, erau aparate care aveau posibilitatea sa taie filmul inainte ca el sa se termine. Pierdeai cateva cadre dar aveai avantajul ca puteai developa imediat cu pierderi minime. Era in interior un dispozitiv care asigura taierea si retinerea capului de film. N-am avut ocazia sa posed un astfel de aparat insa la un moment dat am lucrat cu unul despre care nu mai imi amintesc mare lucru.

Exacta erau aparate bune. Nu stiu prin ce minune au evoluat pe piata romaneasca in numar destul de mare la un moment dat.

Atat si despre aparatele foto...

Acum latura cea mai asteptata: compozitia.
E defapt vorba de partea artistica a fotografiei si cuprinde mult mai multe abordari insa in opinia mea toate au ca punct comun compozitia.

Cand alegi un cadru o faci in functie de mai multi factori. Sunt in totalitate factori care iti sunt la indemana. Elemente de cultura pe care educatia ta artistica ti le pune la dispozitie si pe care ea ti le permite.

Ma uit pe net la fotografii amatori ce s-au declarat "in devenire" si constat ca in majoritatea lor ei aleg compozitii similare unor cadre cliseu.
Niciunul, sau ma rog marea lor majoritate alege sa isi aseze subiectul intr-o anume pozitie numai pentru ca a vazut fotografii de calitate cu subiecti asezati in aceea pozitie...Este o greseala si o superficialitate. Vom dezvolta asta.

Pana atunci iar tehnica:

Va mai amintiti de aceasta diagrama ??? :



Am publicat-o atunci cand am vorbit de culorile primare si de cele complementare. Ce n-am spus atunci e ca ea este o diagrama propusa de pictorul elvetian Johannes Itten cel care este autorul unei teorii a culorilor din care ne intereseaza in mod special partea cu contrastele

"Culoarea este formată din radiaţii luminoase pe diferite lungimi de undă. Posibilităţile de mixare ale acestor lungimi de undă sunt foarte mari : în modul RGB se pot obţine 16,7 milioane de culori doar prin amestecarea a câte 256 de tonuri de roşu, verde şi albastru.
Ochiul uman poate diferenţia aproximativ 200 de nuanţe cromatice. Atunci când intensitatea unei anumite nuanţe de culoare se schimbă, acest lucru oferă aproximativ 500 de nuanţe in plus pentru fiecare dintre culori.dacă se schimbă proporţia de alb într-o anumită culoare, se vor obţine aproximativ 20 de culori în plus pentru fiecare nuanţă. În acest mod se ajunge la concluzia că ochiul uman distinge aproximativ 20 de milioane culori.
Diagramele culorilor sunt de mare ajutor atât fotografilor, cât şi pictorilor.Acestea ajută la combinarea culorilor în proporţiile optime. Una dintre cele mai renumite astfel de diagrame este cea imaginată de pictorul elveţian Johannes Itten. În această teorie se pleacă de la ideea că roşu, galben şi albastru sunt culorile de bază din care derivă toate celelalte. Culorile opuse sunt complementare. Din combinaţia lor rezultă contraste interesante; culorile complementare se intensifică reciproc şi apar mai strălucitoare atunci când sunt plasate alăturat.Combinaţiile de culoare considerate armonioase rezultă din nuanţe adiacente."

Acest topic a fost editat de The Dude: 6 May 2010, 06:54 AM

"Nuanţa însă nu este singura care decide culoarea: saturaţia şi strălucirea au un rol la fel de important. Saturaţia culorilor (denumită intensitate în limbaj popular) poate fi descrisă şi prin termeni ca “fad” sau “colorat”. Dacă fiecare canal de culoare este desaturat la maxim, va produce o nuanţă diferită de gri-exact ca cele din fotografiile alb-negru. Strălucirea descrie cât de luminoasă sau întunescoasă apare o anumită culoare. Aici, cel mai puternic contrast este cel între alb şi negru.

Atunci când culorile sunt create în lumină, de exemplu pe senzorul aparatului foto, procesul trebuie să imite modul în care lumina ajunge pe retina umană. Astfel, culorile se amestecă în proporţii diferite, într-un process comulativ. Însă imprimantele nu funcţionează după acest principiu. Acestea folosesc pigmenţi care sunt amestecaţi în proporţii diferite, pentru obţinerea culorilor finale. Acest proces se numeşte substractiv.

Ochiul uman se adaptează automat la condiţii foarte variate de iluminare, însă aparatul foto doar încearcă să copieze acest comportament. Reglajul responsabil cu acest lucru se numeşte balans de alb. Dacă se vor face fotografii în formatele RAW şi JPEG, se poate folosi balansul de alb automat. În acest caz, aproximativ 80% din fotografii vor prezenta culori corecte, însă formatul RAW va da posibilitatea să fie ajustată valoarea albului la o editare ulterioară.
De cele mai multe ori, omul doreşte să capteze culorile în acelaşi mod în care le vede cu ochiul liber.

Spectrul culorilor luminii ambientale depinde de sursa de iluminare:în timp ce lumina solară de amiază este considerată neutră, un bec creează un halou oranj. Din punct de vedere tehnic, temperatura de culoare reprezintă temperatura până la care trebuie (teoretic) încălzit un corp de culoare neagră pentru a emite radiaţii de culoarea respectivă. Culorile îşi schimbă propietăţile în funcţie de mediul ambient. Din punct de vedere ştiinţific, acest lucru se numeşte contrast simultan.

Temperatura de culoare se măsoară în grade Kelvin (prescurata K), iar valorile acesteia pot fi ajustate numeric în meniul aparatului foto.
O culoare are întotdeauna trei propietăţi: nuanţa, saturaţie şi strălucire.În cazul contrastului, există diferenţe mari între cel puţin două dintre acestea: una dintre ele este dominantă. Pentru a fi sugerat contrastul într-o fotografie, în fotografie ar trebui să fie prezente cel puţin trei culori. Cele mai puternice dintre acestea sunt roşu, galben şi albastru. Acest mod de utilizare a culorilor atrage atenţie şi de multe ori este considerat pozitiv. Astfel contrastul prin culoare este folosit la scară largă în publicitate, panouri stradale şi jucării pentru copii."

"Printre pictori circula o zicala foarte inteleapta: "Nu exista culori urate, numai raporturi gresite!", o atitudine pozitiva pentru a ajunge la rezultate valoroase. Orice culoare poate genera armonie daca isi gaseste un partener de dialog cromatic sau daca este utilizata in cantitatea si la calitatea potrivite.
Armonia cromatica este descrisa de teoreticieni si plasticieni in termeni apropiati armoniei muzicale. S-a observat ca anumite combinatii de culori sunt neplacute, in timp ce altele ofera privitorului o stare de bine si chiar de placere, precum face si muzica. Pentru a obtine armonia cromatica e necesar sa cunoastem specificul fiecarui tip de contrast, sa utilizam schemele cromatice clasice descoperite de specialisti sau pur si simplu sa ne urmam propriul simt artistic.

Contrastele cromatice, asa cum au fost descrise de catre Itten, sunt urmatoarele:

1. Contrastul culorilor in sine
2. Contrastul inchis-deschis sau valoric
3. Contrastul cald-rece sau caloric
4. Contrastul cantitativ
5. Contrastul calitativ
6. Contrastul complementarelor
7. Contrastul simultan

Schemele cromatice considerate armonice sunt:

1. Monocromia
2. Schema analogica sau a culorilor alaturate
3. Schema complementarelor
4. Schema complementarelor cu disjunctie
5. Schema triadica
6. Schema tetradica sau a complementarelor duble "

Sursa si locul de unde se pot afla mai multe aici

Acest topic a fost editat de The Dude: 6 May 2010, 06:59 AM

Au fost folosite in criminalistica.

Am un Canon A1 - cui sa-i fac cadou?

Cla, il accept eu
Am sa ii fiu ca un parinte iubitor.


Marduk, in criminalistica si prin alte domenii. Acum m-am prins. Institutiile bugetare care aveau atelier fotografic aveau si cate un Exacta.
Mi-am amintit ca am gasit unul la Politehnica (catedra Dolphi), altul la Institutul Traian Savulescu. Sigur a fost afacerea cuiva...

In postul anterior am vorbit de contraste. In linkul inserat fiecare dintre ele e explicat si exemplificat. Sugerez celor care doresc sa traga vreun folos de pe urma materialelor publicate aici sa studieze cu atentie raportul contrastelor. El este esential in compozitie.

Vom vorbi acum de Numarul de Aur.
El ne conduce la notiuni ca Dreptunghiul de Aur si/sau Sectiunea de aur.
E ceva foarte simplu care pe scurt poate fi explicat si obtinut astfel:






Cred ca e destul de limpede.....

Da pentru ca site-ul asta (ca si intreaga retea de altfel) e plin de carcotasi voi veni cu unele precizari:

S-a observat, constatat, demonstrat stintific si istoric ca instinctiv ochiul uman face o diferentiere empatica intre imaginile pe care le receptioneaza. Rezultat al mileniilor de evolutie si impus de insasi mama natura (nu aia de la emisiunea tv), ochiul uman a fost invatat sa prefere anumite structuri in detrimentul altora. El se bucura mai mult sa recunoasca simboluri ce ii par familiare si pe care le asociaza cu armonia, in locul unora pe care in primul moment ezita sa le recunoasca subliminal. Totul se petrece defapt acolo, in subconstient.

Pe shleau: dispunerea subiectilor fotografiati (pictati, sculptati, etc.) este mai spectaculoasa atunci cand sunt respectate anumite reguli de impartire si ordonare a spatiului.

Cititi cu atentie aceasta expunere...are si ezoterism si mister astral dar mai ales are foarte mult adevar greu de contestat:

"Celebrul arhitect Le Corbusier a preconizat în epoca notiunea de “modulor”.
Aceasta notiune se inrudeste, în mod ciudat, cu matematica. Cuvantul în sine deriva
de la “modul”(raport sau scara de proportie) si or(aur). Se intelege ca e vorba de un
raport intre doua marimi-doua segmente; astfel termenul misterios se transforma intr-
o notiune deja cunoscuta: modulul de aur, raportul sau sectiunea de aur, acel raport
caruia, pe vremuri Fra Luca Pacioli di Borgo i-a spus proportia divina si a folosit
denumirea ca titlu pentru cartea tiparita în 1509 la Venetia, la insistenta prietenului sau
Leonardo da Vinci, care a si ilustrat-o. Le Corbusier nu face altceva decat sa reia, în
1950, problema pusa de inaintasul lui cu aproximativ 450 de ani în urma, publicand, de
data asta la Paris, o carte cu titlu asemanator:”Le modulor. Essai sur une mesure
harmonique a l’echelle humaine applicable universelement a l’architecture et a la
mecanique”
Canonul sectiunii de aur era cu strictete respectat de vechii greci în epoca lui
Pericle dar denumirea are o datare mai recenta. Se pare ca denumirea sectio aurea se
datoreaza lui Leonardo da Vinci dar ea nu era folosita nici atunci în mod curent, ci deabia
de pe la inceputul secolului al XIX-lea . Geometrii greci de dinaintea lui Euclid, ca
Pitagora si, Eudoxus, Platon I-au spus pur si simplu raport. Euclid e primul care il
denumeste raport extrem si mediu, deosebindu-l astfel de toate celelalte rapoarte în
care s-ar putea imparti un segment de dreapta. "

"Se pare ca, l atunci cand segmentele b si c sunt în sectiune de aur ele plac
ochiului mai mult decat daca s-ar fi impartit aceeasi lungime în oricare alte segmente
neegale b’, c’. Aceeasi observatie empirica l-a condus pe Leonardo da Vinci sa
numeasca sectio aurea, adica “sectiunea de aur”, impartirea segmentului de lungime a
în segmentele b si c (a/b=b/c). El sustine misterul acestei sectiuni si aduce exemple
luate din proportiile diferitelor parti ale corpului omenesc sau din arhitectura, afirmand
ca forma armonioasa a corpului omenesc se explica prin existenta acestui raport de
aur intre diferitele parti ale lui. Astfel buricul imparte lungimea corpului omenesc dupa
sectiunea de aur . Toate statuile antice sunt construite dupa aceasta regula. Mai mult,
Leonardo da Vinci e de parere ca sectiunea de aur este canonul dupa care ar trebui sa
se stabileasca proportiile dintre diferitele parti ale aceleiasi cladiri, precum si intre
volumul construit si cel ramas liber, pentru ca numai astfel poate sa placa ochiului.
Luca Pacioli, mai mistic din fire, a numit acest raport divina proportione si a incercat
sa justifice titulatura printr-o multime de analogii si comparatii metafizice luate fie din
filozofia lui Platon, fie din teologia crestina. Iata un exemplu: “… Dupa cum Dumnezeu
nu poate fi dovedit prin cuvinte, tot asa nici acest raport nu poate fi definit printr-un
numar rational ci ramane totdeauna ascuns si secret si de aceea este numit de
matematicieni iartional”. Pe atunci numerele irationale erau inca o enigma a
matematicienilor . De aceea o parere asemanatoare vom intalni pe tot parcursul
secolului al XVI-lea si, de pilda, marele astronom Kepler scria: ”Aceasta proportie
geometrica, cred eu, a fost pentru creator o idee care ramane singura vesnica pentru a
releva crearea celui asemenea din cel asemenea…”

"Preferinta pentru raportul de aur a starnit curiozitatea cercetatorilor din secolul
XIX, care curiosi sa gaseasca un motiv acestei preferinte, au facut multe anchete
statistice în diferite domenii. Astfel, un cunoscut psiholog de atunci, G. Th. Fechner, a
prezentat unui larg public o serie de dreptunghiuri de dimensiuni diferite si a cerut sa
se aleaga cele cu forma cea mai placuta. Majoritatea preferintelor au fost pentru
dreptunghiurile cu dimensiunile în taietura de aur. De altfel forma obisnuita a cartilor, a
meselor si a multor obiecte dreptunghiulare de uz curent, e astfel proportionata. S-au
mai facut masuratori pentru a se vedea daca acest raport se intalneste în natura, intre
diferitele parti ale corpului omenesc, ale plantelor sau ale animalelor. Acestea au dus
cu gandul la Sirul lui Fibonacci, sau asa numita lege a cresterii organice. ".

Acest topic a fost editat de The Dude: 7 May 2010, 08:00 AM

"Folosirea sectiunii de aur nu-i decat un caz particular al unei reguli generale, a aceleia
de revenire la aceeasi proportie, în detaliile unui ansamblu.

O alta proprietate oarecum ciudata a raportului de aur e ca daca scadem din
primul segment pe cel de al doilea segmentul obtinut se afla si el în raport de aur.
Astfel rezulta un sir de segmente ce se scand unele din altele la nesfarsit si de aici
proprietatea de incomensurabilitate a segmentelor aflate în taietura de aur. Nu ar
trebui sa ne sperie aceasta proprietate, precum afirma Euclid în Cartea a X-a a
Elementelor . Se numesc marimi comensurabile acelea care se pot masura cu aceeasi
masura, iar incomensurabile cele pentru care nu se poate afla o masura comuna.
Scriem proportia de aur sub forma a/b=b/c si alegem ca unitate de masura a
acestor segmente segmentul cel mai mic si anume c . Raportul b/c fintre partea cea
mai mare si partea cea mai mica a segmentului a, se numeste numar de aur si se
noteaza cu Ø. Rezulta atunci ca:

a/b=b/c=Ø si pentru ca a=b+c rezulta ca
(b+c)/b=1+c/b=b/c adica 1+1/Ø=Ø
De aici considerand numai radacina pozitiva avem Ø=(1+v5)/2=1, 61803398875 … care
se aproximeaza la 1, 618.

Afirmãm cã numãrul nostru Phi este strâns legat de sirul lui Fibonacci. Pentru cei care
nu stiu, sirul lui Fibonacci este definit prin:

f0=0; f1=1; fn= f0+ f1 (oricare n).

Acest sir e dublu aditiv si, dupa cate se pare, are calitatea de a reflecta numeric
o insusire a materiei vii, aceea a cresterii realizate prin compuneri succesiv aditive. De
exemplu botanistii au gasit ca pe o tulpina, distantele dintre nodurile de unde se
dezvolta frunzele sunt repartizate aproximativ dupa aceasta lege. Aproximativ pentru
ca în procesul de dezvoltare a unei plante sau a unui animal apar uneori si conditii
particulare legate de sol, de clima sau de alti factori, imposibil de determinat care pot
influenta cresterea si dezvoltarea intr-un mod anormal. Proprietatea de dublu
aditivitate trebuie privita statistic, adica în medie la un numar mare de masuratori.
Numai astfel se poate afirma ca masuratorile duc la aceasta concluzie. De asemenea
se remarca aceasta lege de crestere în forma cochiliilor melcilor, sau a scoicilor, a
coarnelor animalelor, a unor oase, cum ar fi femurul la om, unde, desi cresterea se
face numai printr-o extremitate, se pastreaza forma initiala, transformandu-se în una
mai mare asemenea ei. "

Acest topic a fost editat de The Dude: 6 May 2010, 01:17 PM

"Cochilia melcului desi pare ca nu ascunde nici un mister are forma spiralei
logaritmice. Proprietatile spiralei logaritmice sunt oarecum ciudate. Daca intersectam
spirala cu o dreapta dusa prin centru si apoi ducem tangente în punctele de
intersectie, unchiul facut de tangente cu raza va fi constant = .. Proprietate care o
inrudeste cu cercul, iar daca unghiul . ar avea 90° atunci spirala se inchide,
transformandu-se în cerc. Dar mai important e ca segmentele determinate de fiecare
spira pe raza sunt în sectiune de aur. Spirala logaritmica nu s-a nascut din imaginatia
matematicienilor ci din pulsatia vietii, din crestere regulata prin adaugarea de
elemente asemenea si are proprietatea ca e asemenea cu ea insasi. Daca vrem sa
marim sau sa micsoram o spirala logaritmica ca s-o transformam în una asemenea ei,
regasim aceeasi spirala de la care am pornit rotita fata de prima cu un anumit unghi.
Jacob Bernoulli a ramas asa de incantat si de uimit de aceasta proprietate pe care a
descoperit-o chiar el prin 1680, 1690, incat a cerut ca, pe piatra mormantului sa-i fie
sapata spirala logaritmica cu inscriptia:"Eadem mutata resurgo" adica:" Ma transform,
ramanand aceeasi. ". Ciudat este ca pana si ochiurile unui paun, cand acesta isi
desface coada în toata splendoarea ei, se aseaza dupa doua spirale logaritmice.
Constructia spiralei are la baza tot raportul de aur. Pentru a construi spirala de aur
avem intai nevoie de tringhiul, respectiv dreptunghiul de aur .


Ca segmentele ale caror lungimi sunt în sectiune de aur starnesc instinctiv
sentimentul de armonie, au observat-o multi. Exemplul cel mai cunoscut si plastic
totodata este linia care desparte marea de cer. Aceasta linie nu e niciodata asezata la
mijloc, ea e asezata în asa fel incat grosimea celor doua benzi sa fie una fata de alta în
raportul sectiunii de aur. Acest exemplu il alege si Timerding:"Ochiul " spunea el, comparand
grosimea benzii mai inguste cu a celeia mai late, taie în gand o grosime din
banda lata cat este grosimea celei inguste si atunci obtine o banda care satisface
aceeasi proportie, de unde impresia de repaus, de constanta, de siguranta, intr-un ritm
continuat în mod nedefinit! Sectiunea de aur se impune deci ori de cate ori doua parti
consecutive fac parte, printr-o noua subdiviziune, dintr-o progresie geometrica,
reunind astfel triplul efect al echipartitiei, al succesiunii si al proportiei continue .
Folosirea sectiunii de aur nu-i decat un caz particular al unei reguli generale, a aceleia
de revenire la aceeasi proportie, în detaliile unui ansamblu".

Acest topic a fost editat de The Dude: 7 May 2010, 08:04 AM

"Natura si sectiunea de aur par legate, ca si cum sectiunea aceasta ar fi parte din
natura. Armonia nu-i altceva decat coexistenta normala si deci fericita a lucrurilor sau
a fiintelor. Reprodus de mii si mii de ori de-a lungul mileniilor, în diferite forme din
lumea plantelor si animalelor, ochiul omenesc s-a deprins raportul taieturii de aur din
mosi-stramosi si de aceea ii place instinctiv, fara sa mai intrebe de ce. Tot asa s-a
obisnuit cu planul de simetrie vertical pe care il vede în corpul lui sau al celorlalte
animale si uneori al plantelor. Nici un artist nu ar indrazni sa introduca intr-un
monument un plan de simetrie orizontal. La fel si în arhitectura; lasand deoparte
detaliile de decorare a suprafetelor cladite, ochiul omenesc este influentat, în primul
rand, de raportul dintre volumul construit si acela al spatiului care il adaposteste.
Modul de repartitie al greutatilor va starni în el sentimentul frumosului, al echilibrului,
al armoniei, sau nu. Vitruviu atragea atentia, în cartea lui despre arhitectura, atat
asupra acordului care trebuie stabilit intre partile unei cladiri cat si ale acestora fata de
ansamblu.

Oare modulorul lui Le Corbusier detine secretul armoniei??? Eu asa cred.
Luand omul ca etalon, asa cum au facut-o de altfel si în antichitate, dar folosind o alta
lege a cresterii organice, aceea care i-a permis sa afle numarul de aur corespunzator
dimensiunilor cerute de epoca moderna, el a stabilit o noua scara de proportii, pe care
o numeste modulor. Modulorul are toate sansele sa redea arhitecturii armonia
corespunzatoare noilor conditii, pastrand totodata caracterul seninatatii interioare din
operele clasice. Grija de capetenie a lui Le Corbusier a fost ca, schimband etalonul sa
tina seama, în distributia dimensiunilor, de acelasi raport al sectiunii de aur. Etalonul
lui Le Corbusier este un segment egal cu inaltimea unui om mijlociu stand în picioare
si avand un brat un brat ridicat, adica 216 cm. In acest caz, ombilicul imparte acest
segment în doua parti egale de 108 cm. Tinand seama ca unul dintre cele doua
segmente de 108 cm este impartit(aproximativ) în sectiunea de aur prin lungimea de la
varful degetelor la cap(41. 5) si de la cap la ombilic (66. 5), se formeaza astfel un sir
aditiv:
41. 5, 66. 5, 108, 174. 5….
care reprezinta scara modulor

Totusi Le Corbusier are grija sa atraga atentia asupra unui fapt spunand:
"Modulorul nu da talentul si, inca mai putin, geniul. El nu subtiaza ceea ce nu-i subtire;
el ofera doar placerea si increderea care poate rezulta din folosirea masurilor sigure".
Arta cere ceva mai mult decat selectivitate, abilitate, organizare sau principii
descoperite si formulate matematic. Modulorul ramane un instrument, o dalta în mana
sculptorului care va realiza opera. ."

Acest topic a fost editat de The Dude: 7 May 2010, 08:07 AM

MmmmDa....

Dreptunghiul de aur, numarul de aur, sectiunea....
In practica, adica redus strict la cazul fotografiei numim asta aranjare in cadru si o realizam dupa "linii de forta" sau dupa "regula treimilor".
Si functioneaza astfel:

"Trageţi două linii imaginare pe cadrul imaginii astfel încât să îl împărţiţi in trei secţiuni egale, atât pe orizontală cât şi pe verticală. Intersecţiile celor patru linii se numesc punctele de forţă (A,B,C,D) iar cele două linii verticale, linii de forţă. Este ştiut că subiectele situate într-unul din aceste puncte (sau pe una din cele două linii) atrag cel mai uşor privirea, imaginea căpătând astfel mai multă forţă. Plasarea subiectului (sau a elementelor principale ale compoziţiei) pe centrul imaginii sau în extremitatea cadrului este fie monotonă, obositoare fie creează un dezechilibru profund."



Acest topic a fost editat de The Dude: 7 May 2010, 06:51 AM

Asadar, regula treimilor (Rule of Thirds...ce bine suna in engleza) este cea care genereaza liniile si punctele de forta ale unei imagini in sistemul conventional. Altfel spus, mai pe intelesul tuturor, liniile de forta.."sau linii tensionale, incordate, a) directii sau sensuri care, ascunse sub cromoformele compuse, creeaza tensiuni vizuale atenuate, descarcate in cuprinsul plan al spatiului compus, sublinuindu-i suprafata-suport prin concesii formice reciproce de genul aplatizarilor si deformarilor expresive; b) directii sau sensuri vizuale care, din contra, accentuand - pana la exacerbare - tensiunile prin erarhizari de adancime cu discontinuitati sau suprapuneri partiale, dau iluzia spargerii cadrului."

Iar "In esenta, regula treimilor spune ca cele mai dramatice si mai interesante imagini se obtin atunci cand elementele importante dintr-o fotografie sunt amplasate pe liniile sau in punctele de forta. Desi este tentant sa incadrezi cel mai interesant element in centrul fotografiei, acest lucru nu este o idee buna pentru ca rezultatul va fi o imagine statica, banala, ce nu va trezi interesul privitorilor. Atentie! Ce-i prea mult nu-i sanatos nici in cazul acestei reguli: a nu se amplasa doua elemente importante pe aceeasi linie de forta pentru ca vor sfarsi prin a-si anula unul altuia efectul vizual."



Dispunerea liniei orizontului in mijlocul unei imagini rupe practic cadrul in doua creeind privitorului o stare de confuzie si de disconfort artistic. Variantele alternative de asezare a orizontului dupa una din liniile de forta dau valoare si tensiune unei imagini care altfel s-ar pierde in platitudine si in comun.



Acest topic a fost editat de The Dude: 7 May 2010, 08:11 AM

"Mai trebuie luat in considerare felul in care ochiul uman „citeste” o imagine. O face in acelasi mod ca si atunci cand citeste un text, si anume privirea cade pe zona vizibila intr-o traiectorie sub forma literei Z. Adica incepe din stanga sus, merge orizontal pana in coltul din dreapta sus, de unde coboara in diagonala in coltul din stanga jos si se opreste si coltul din dreapta jos. Elementele care se gasesc la inceputul acestui traseu vizual vor avea o importanta mai mare fata de cele de la sfasitul sau. Mai mult, daca pe acest traseu sunt plasate elemente semnificative, pe langa subiect, ele vor distrage atentia de la acesta, reducand impactul vizual al imaginii."




Acest topic a fost editat de The Dude: 7 May 2010, 07:30 AM

Poate ar fi trebuit inceput exact cu asta:

Dictionar de Termeni Fotografici

.....dar cum se spune: niciodata nu-i prea tarziu, nu-i asa ???

Alegerea Luminii sau Iluminarea...

Nu cea spirituala ...ci cea din fotografie. Dupa Jim Goldstein (fotograf reputat) ar fi de noua feluri:

"Se stie ca fotografia se bazeaza in principal pe modul de manipulare a luminii, insa, de cele mai multe ori, tindem sa ne concentram asupra subiectului lasand in plan secund lumina focalizata. Devine aproape un reflex sa acordam atentie prioritara oricarui lucru unic sau deosebit in detrimentul iluminarii. Insa trebuie tinut cont de faptul ca iluminarea poate transforma fotografia intr-un succes sau intr-un esec total. Si pentru ca "ora de aur" nu este singurul moment al zilei in care poti realiza fotografii grozave, iata cateva tipuri de iluminare asupra carora fotograful Jim M. Goldstein atrage atentia in articolul sau "Bucura-te din plin de vremea rea":

Iluminarea laterala - asigura un contrast puternic, poate crea umbre lungi si confera adancime imaginii. De asemnea, poate adauga dramatism fotografiilor de arhitectura si portretelor.



Iluminare din spate - ideala pentru realizarea fotografiilor cu siluete. In combinatie cu ceata, fumul sau praful antrenat de curentul de aeraj, poti obtine efecte de iluminare dramatice.


Iluminare pe muchii - atunci cand lumina cade in unghi ascutit, poate crea zone de intensitate luminoasa de-a lungul muchiilor subiectului tau, asigurand astfel un contrast puternic, abrupt, ce evidentiaza foarte bine formele. Este indicata folosirea acestul tip de iluminare in cazul scenelor de natura, precum si in cazul nudurilor.


Lumina ambientala - forma de iluminare slaba, indirecta, care este adesea reverberata dintr-o suprafata in alta. Desi asigura o luminozitate redusa a subiectului, fiind de cele mai multe ori ignorata de fotografi, acest tip de iluminare se muleaza foarte bine pe genul de fotografie peisagist.



Lumina slaba sau difuza - este difuza, furnizand o iluminare neteda, uniforma. Reduce contrastul si minimizeaza umbrele, fiind astfel excelenta pentru potrete, cadre la scara macro si pentru fotografia in natura.


Lumina contrastanta - este directa si intensa ca luminozitate, creand un contrast foarte mare. Portiunile de mare intensitate luminoasa pot atinge niveluri destul de inalte in conditii de iluminare contrastanta, asa ca trebuie acordata o atentie speciala acestora, atunci cand se foloseste aceasta expunere. Poate fi aplicata oricarui gen fotografic.


Lumina concentrata de reflector - poate crea umbre si contraste puternice si poate conferi accente dramatice oricarui gen de fotografie.
Iluminare artificiala - poate fi generata printr-o varietate de lumini de studio, si poate avea un caracter intern sau extern unitatilor de blitz. Poata fi aplicata cu succes oricarui gen fotografic, asigurand un mare grad de flexibilitate si posibilitati creative.


Alte combinatii de iluminari - nu exista o regula stricta in ceea ce priveste combinarea tipurilor de iluminari. Ramane la latitudinea fiecaruia sa gaseasca un tip de iluminare creativa potrivita subiectului ales."



"La fel cum a gasi si a vedea un subiect presupune o provocare, la fel este si gasirea unei iluminari care sa rezulte in realizarea unor fotografii dramatice.
Ora de aur este intotdeauna luata ca punct de referinta pentru realizarea unor fotografii grozave, insa nu este singurul moment al zilei in care se pot face fotografii cu o iluminare dramatica. Pentru a-ti antrena ochiul sa perceapa lumina dramatica, precum si diversele ei variatii, implica ceva exercitiu."

Acest topic a fost editat de The Dude: 7 May 2010, 06:21 PM