Sub pelerina unui cântec sau tip-til, pe vârfuri, în pijamale, încălţată-n bocanci sau liberă-n sandale, tot reuşeşte să se caţere-n pavilion, să adoarmă acolo şi să uite să mai plece acasă... Din partea mea, de-ar sta şi de n-ar mai pleca, dar cică o doare gura, că limbuţa-i pofticioasă şi trebuie răsfăţată cu bunătăţurii numai de buze ştiute.

Cuvintele îşi întind lacome degetele pe obraz, până ajung din nou la urechea ce se lasă amorţită sub vraja lor... Cealaltă ar vrea şi ea, dar încă se ascunde printre valurile parfumate a unei perne moi... Not yet... Curând, atenţia va fi trezită şi atunci nici un somn nu le va mai putea amăgi, doar un trăirea unui vis le va hipnotiza încet şi sigur, ca de obicei.

Călare pe un timbru calm şi hotărât, păzeşte acum turma unor vise flămânde...


O voce...

---
22. Şi vocile-mi spun că nu-s nebun...

"Preşidenţia înaltei administraţii a micuţului părculeţ din vârful celei de-a şaptea coline a hotărât în cursul unei lungi dezbateri să se scoată din funcţionare acele luminatoare ce, de-a lungul şi de-a latul timpului, au suferit strâmbături. Sarcina îi revine paznicului de noapte. Să fie executată imediat!"

Cuvinte scrise pe o hârtie scorţoasă, împăturită în buzunarul de la spate al pantalonilor paznicului de noapte, acolo unde îi era şi locul. El îşi îndrepta pântecele mare şi obosit spre singurul felinar pe care-l ştia el aşa... mai îndoit. Da, ăsta era: cel de lângă prima bancă de la poartă, acolo unde se aşezau de obicei primii obosiţi care căutau liniştea parcului...
Cum să stingă el lumina asta? Felinarul fusese îndoit în timpul unei furtuni, când un copac care a fost smuls din rădăcini şi-a găsit odihna chiar pe el. Cum? Simplu: întrerupe alimentarea de la baza stâlpului... Asta a şi făcut.

Genuuuunchiul suuus... Hai odată!!! Ştii că nu poţi să-l ridici aşa sus decât dacă-l apuci cu amândouă mâinile... Credeam că ştii deja asta... Bine... Acum şi celălalt picior pe bancă... Drepţi !!! Lasă oboseala pe altădată! Mâna pe stâlp, picioarele pe cotiera băncii... Acum scoate cutiuţa din buzunarul de la piept. Întinde mâna la becul felinarului... Nu ajungi! Pe vârfuri atunci, ce să-ţi fac? Acum ajungi. Buuun... Hai, dă drumul licuriciului... Mâine ai să aduci altul!...

Cu pasul său domol se întoarse înapoi în colivia sa, dădu drumul la micul televizor, apoi ceva mai tare la caloriferul electric şi adormi în scaunul a cărui lemn uscat se obişnui să-i cânte câteva balade în fiecare noapte...

---
23. Când să-l serveşti îi fată vaca, iar când să te servească îi moare viţălul...(Un tată)
24. Apa, vântul şi gura lumii nu le poţi opri vreodată.

---
49. Ei cred că lumea este un lucru ameninţător şi de aceea lume chiar devine ameninţătoare.
50. Un singur lucru face visele imposibile: frica de eşec. (amândouă de P.Coelho)

Paznic al graniţei dintre două câmpii îngălbenite de ploaie şi secetă, stă singur şi aşteaptă ca cineva să lumineze umbra prăpastiei dintre cele două tărâmuri... Da, şi crengile lui fac umbră, dar fără ele cum ar putea vântul să-şi plimbe degetele în paşi de doină? Din frunză-n frunză, din filă-n filă, până le va cunoaşte pe fiecare, încât să le şi înţeleagă şoaptele...

Câte rugăciuni de ploaie nu au fost rostite, în fiecare zbor peste al său cuget, poate-poate se va desprinde din plapuma norilor măcar o pană, iar cu simplitatea ei să fulgere scoarţa sa uscată... Arzând, să cadă şi să facă punte... Să le cânte-n tosnituri, să le lumineze, să le încălzească cu a sa văpaie, ca aceste câmpii să înflorească din nou şi să coloreze din nou frumoşii ochi ai vântului...

Un semn de carte, de jurnal...

---

Ce mişcă pe om? Foamea şi iubirea... (O profesoară antipatică)

"Povestea-i veche, s-a născut prin veacul al şaptesprezecelea, aşa se zice. În scrierile apocrife ale Cabalei e pomenit un rabin care ar fi făcut un om, un om artificial - aşa-numitul golem - ca să-l ajute prin casă şi să tragă clopotele sinagogii.
N-a ieşit, pare-se, un om ca toţi oamenii. O făptură greoaie, vie numai pe jumătate, şi asta doar în timpul zilei, datorită unui petec de hârtie magic strecurat între dinţi, având puterea să atragă forţele siderale ale universului.
S-a întâmplat că, într-un rând, înainte de rugăciunea de seară, rabinul a uitat să-i scoată pecetea din gură. Lovit ca de streche, golemul a luat-o razna prin noapte, izbind şi răsturnând totul în cale.
Rabinul l-a ajuns din urmă, a rupt înscrisul în bucăţi şi făptura s-a prăbuşit la pământ ca un lemn. O figurină din lut, atât a mai rămas din el, o poţi vedea şi azi în Sinagoga Altnai." (Gustav Meyrink - "Golem")

Este un roman frumos, Data'q. Uneori, ceea ce scrii tu aici îmi aminteşte de istoriile acestei cărţi. Sper să reuşeşti să o citeşti vreodată, dacă o găseşti.

Ritmul paşilor ei întorc capul trandafirului... Da, şi de data asta pielea ei miroase ca vechile grădini împărăteşti, ce mângâiau liniştea fiecărei dimineţi.
Vine spre el, deci ar fi timpul să se trezească... Dar nu apucă şi puritatea apei cu care este hrănit (în fiecare zi) îi îndreaptă şi acum fiecare frunză, spin, por, iar gălbeneala petalelor începe să se albească din ce în ce mai mult... S-a oprit, dar ecoul acelui izvor încă răsună şi înverzeşte fiecare celulă însetată. Petalele se deschid, una, două, trei, apoi toate deodată, poate... Da, au reuşit să-i atragă atenţia încă o dată sau poate ea simţea lipsa a ceva dulce într-o dimineaţă amară... Nu contează decât şansa de a-i atinge nasul, ce se aproprie acum mai mult, mai mult...
De-ar putea, acum s-ar închide deodată, ca o floare carnivoră, să nu-i mai dea drumul... Trei petale nu s-au trezit încă din beţia atingerii buzelor ei... Albul lor nu mai are nici o pată...
Pleacă acum, iar razele Soarelui va avea grijă de amândoi, până seara, când somnul cel fără de griji le va promite o nouă dimineaţă...

Cuvinte calde, dimineaţa...

---

51. "Zânei şi îngerului trebuie să le spui adevărul, altfel nu mai trec pe la tine niciodată." (I. Vulpescu)

52. "Unde va fi comoara ta, acolo îţi va fi şi inima."
53. "Când ne aflăm în faţa marilor comori, nu le vedem niciodată. Şi ştii de ce? Pentru că oamenii nu mai cred în comori." (amândouă de P. Coelho)

---
26. Medicul bun îţi dă medicamentul care te vindecă, nu pe cel mai dulce. (CD)

---
Sărut-mâna pentru fragment... Promit să caut cartea asta şi s-o citesc...

Înainte de primul pas, se descalþã, ca sã-i simtã cu tãlpile-i zbârcite cãldura, pulsul... ªi dupã atâtea secole încã mai poate gãsi trupuri calde, liniºtite... Amazing!...
κi puse pãlãria mai pe-o ureche ºi la drum: mai avea ºi alte pleoape de împodobit, de împletit sau de încuiat. De data asta nu a mai înconjurat pe la ureche, nu... A vrut sã urce acel gât, rid cu rid, dar încã atât de fin, sã ajungã pânã-n vârful bãrbiei. Aici privi înapoi, sã admire acel trup tãnãr, cu doar ºaptezeci de primãveri, ºi sã-i facã o plecãciune, cu respect, cã a putut sã-i bucure tãlpile în astã noapte.
Mai merse oleacã, pân' la buze, unde nu se putu abþine sã nu sarã puþin pe ele... Da, nu ºi-au pierdut elasticitatea! Încã bune de folosit... La nas îºi ciuli bine urechile: nici o încordare, nici o grabã, grijile pãreau rezolvate... Învãþase de mult sã asculte ritmul respiraþiei ºi pe cel al pulsului, ca sã-ºi dea seama ce fel de somn aveau nevoie.
Dupã ce se cãþãrã cu chiu cu vai pe vârful nasului îºi dãdu drumul urlând cât îl þinu gura... Cin' sã-l audã? Bucuria lui n-a deranjat pe nimeni, niciodatã.
Genele îl aºteptau de mult, nerãbdãtoare sã fie îngrijite, dupã o zi ploioasã... Le curãþã, le lustrui, le puse în ordine, fiecare cu perechea ei de la cealaltã pleoapã, ºi apoi îºi scoase fluierul din traistã, sã le cânte despre visul acestei nopþi.

Gata ºi aici, deci se putea duce la el... Da, cred c-o va lua pe mâna lui, nu cea de sub gâtul ei, fiindcã ar trebui sã deranjeze firele de pãr, sã le ordoneze apoi... Prea puþin timp, poate altãdatã, dat acum o va lua pe cea care încã þine mijlocul ei...
Curiozitatea îi grãbeºte pasul: oare ºi buzele lui sunt la fel de moi?

Moº Ene...

Degete reci, ce trebuiesc încãlzite, îmi înconjoarã urechea, împietrindu-mi capul ºi ascuþindu-mi atenþia... Zâmbetul ademenitor se apropie de celãlalt capãt al tunelului fãcut de palmele sale, iar acum toatã lumea muþeºte, stã în loc s-o audã, s-o soarbã cu toate simþurile. Ochii mi se-nchid, urechile mi se deschid mai tare, iar acea clipã de liniºte totalã, înainte de a vorbi ea, se apropie...
Acum.
A trecut, iar acum ea-mi cântã încet, numai mie, în ºoapte dragi, una din doinele vântului... Azi îmi va cânta doar, iar adierea ritmului îmi aeriseºte labirintul dintre urechi, dintre ochi ºi ceafã, dintre ieri ºi mâine. Nu va tãcea pânã nu-i voi spune eu sã tacã ºi cum aº putea eu opri ploaia ce-mi hrãneºte sufletul?
A sa voce mã dezbracã ºi mã îmbracã de fiecare datã, rãmânând gol sau prins în patru ace într-un insectar urban, a cãrui colecþie de griji creºte pe zi ce trece. Cum poate o voce sã facã diferenþa!... Între ieri ºi mâine, între amintire ºi vis, între miere ºi fiere...
Palmele i-au rãmas acum în urmã, dar zâmbetu-i avanseazã încã, încet, mai adânc, bucurându-mi fiecare grãunte de nisip alb ce se scurge în propria-mi clepsidrã ce pluteºte într-o baltã din aceaºi ploaie de varã.


Muzicã-n cãºti...
Enya - How can I keep from singing?

---
27. ...plinã de parfumuri... (un tatã, despre o plãcintã aromatã)
28. Mã mãnânºi ca un jerme...
28. Niº' matali nu þi sãti?
28. Tãt' o sã fii ghini! Ai sî vezi...( trei glume a unui bun prieten, coleg de facultate)

Somnul n-are nici o grabã în ale cãscatului, aºa cã-ºi aratã pentru a treisprezecea oarã colþii la Lunã... Dar nici ea nu-l vede, fiindcã-ºi înfoaie perna cât mai bine: acuºica se face dimineaþã ºi va adormi în cânt de vrãbiuþe, ciocãnitori ºi alte zburãtoare... Cãscatul mai ia o linguriþã din tortul viselor amãrui ºi apoi se uitã-ntr-un ochi la stãpânul adormit. Vine partea cea mai frumoasã a zilei: zgâlþâirea; altfel nici cã se puteau sfãrâma lacãtele lui Moº Ene.
Atent, cu toate urechile ciulite ºi cu degetele înfipte-n coastele lui, e gata sã-l gâdile, îndatã ce va auzi cum razele Soarelui se vor izbi de scoarþa copacilor... Mai întâi barba norilor e mângâiatã de cãldura acelor degete ce par atât de subþiri, lungi, dese ºi atât de aºteptate, ca apoi vârfurile copacilor sã fie dezgheþaþi din ºoapta stelelor... Scoarþa plesneºte de plãcere, iar seva începe sã-ºi calce pe urmele zilei trecute.
Acum: el tresare, smuls dintr-un vis ce poate va rãmâne vis, iar somnul se îndepãrteazã rapid, galopând printre raze de Soare, spre perna Lunii.

Rãsãrit...

---
54. Singurele lacrimi a cãror amãrãciune e deplinã sunt acelea care nu cad pe pieptul nimãnui ºi pe care nu le ºterge nimeni. (Félicité Robert de Lamennais)

---
29. Teorie foarte frumoasã din anii 2000... (Un profesor la curs)
30. Dosar ºortcãtuit. (Un elev de câþiva aniºori)

---
1. Iar m-am fript cu pasta de dinþi!

Ce poþi face în vârtejul leneº al unei mâini de nisip miºcãtor?
De parcã timpul a tras apa, sã cureþe doar rãul, dar arºiþa unui Soare însetat a întãrit toate picãturile, ce par acum un morman de pietre în care te scufunzi. În schimb, poþi cãuta, cãci vei gãsi cu siguranþã, poþi cãuta nestematele ce strãlucesc în jurul tãu, a cãror reflexie te orbesc cu aroma lor coloratã...
Sã le aduni... Dar te miºti, ºi te adânceºti ºi mai tare...
Sã le priveºti doar... Dar fiecare, pe rând, ascultã de acelaºi Soare ºi te orbesc, te frig, întãrind cicatrici ce-þi înfrumuseþeazã scoarþa...
Ce poþi face?

Tre' sã fie una, o piatrã care te va arde prea tare... Mã întind s-o ajung, îmi topesc degetele atingând-o, dar ce conteazã? Ea doar a mea acum, în întunericul ce m-a-nghiþit. Mã fac ghem, cu ea la piept, ºoptindu-i gânduri, vise, tot coborând...
ªi cad! Cad pe vârful unui munte din cel mai fin ºi mai alb nisip atins vreodatã... Plouã, iar Soarele abia rãsare aici, dând tonul unui cânt ce danseazã într-una din vãile din jur.

Clepsidrã...

::::::::::::::::: LA MULTI ANI ! :::::::::::::::::

La multi ani, Data'q!
La intelepciune sa adaugi intelepciune si sa te bucuri de fiecare zi a vietii tale!
Sa ai sanatate ca-i mai buna decat toate (asta cred c-a spus-o "o bunica" ) iar restul sa ti le faci singur dupa inima si putere ta!

Asta poate tine loc de flori???

Fire de praf se rostogoleau pe obrazul pestriþat al statuii de bronz ce încã pãzea colþul apusean al turnului. O petalã fragedã, altele trei, ca apoi un stol de frunze ce încã nu ºi-au gãsit liniºtea de astã toamnã, sã ºteargã faþa balaurului, dupã voia vântului plictisit.
Toate i-au spãlat faþa cu rãceala unei ceþi ce stãpânea codrul din împrejurimi, dar una a rãmas lipitã ºi nu dãdea niciun semn c-ar vrea sã mai plece. Îi acoperea un ochi, fruntea, un corn, ce mai!... Mai mult de juma' de faþã!... Poate-ºi oprise zborul sã vadã cum aþipeºte mãritul Soare sau poate dãduse de cãldura metalului ce se adunase peste zi.
Ce mai conta? Razele Soarelui strãpungeau trupul firav al acelei frunze, înroºind ochiul acoperit. Adormind în liniºtea apusului, nu-ºi dãdea seama cã începea sã se usuce, dând semne sã se desprindã... Se întãrea tot mai mult, mai mult, un colþ era deja tras de degetele jucãuºe ale vântului, apoi al doilea... Se putea vedea acum, pe jumãtatea dezvelitã a frunþii pocitaniei, conturul ºi urmele roºiatice a nervurilor acelei frunze. Ca o palmã bine meritatã sau o mângâiere ce nu s-a vrut uitatã...
Odatã cu plecãciunea ultimei gene a Soarelui, îndrãzneala vântului a desprins ºi ultimul colþ veºted, lãsând faþa balaurului pãtatã, cu un ochi ce se obiºnuise prea mult cu acea luminã cernutã de toatã urâþenia din jur...
κi întinse aripile ºi mai mult pe zidurile stâncoase ale turnului, învelindu-l pentru noapte, ºi adormi ºi el, legãnat de semilunã...

Poveste înainte de culcare...

---
55. "Dacã priveºti mult timp în adâncul prãpastiei, prãpastia va privi în adâncul tãu." (Friedrich Nietzsche)
56. "Preþuiesc ceea ce trebuie sã preþuieºti la un om: ce are mai bun." (I. Vulpescu)

---
31. Eee, mamî... O s-ajungeþi ºi voi ca mine...(O bunicã...)
32. S-aveþi copii frumoºi, sãnãtoºi, dar cuminþi ca voi...(O mamã...)

---
Mulþumesc mult exergy, dãscãliþa... Tare mult...
Frumos ai mai zis, dupã inima ºi puterea ta...

Glasul copitelor îºi mormãie setea lovind rar ºi apãsat apa liniºtitã a mãrii... Se opreºte, scormoneºte puþin, miroase apoi puþinele unde ce rãsar cu singura lor dorinþã de a cuceri pânã la moarte... Un tun îndepãrtat îl sperie ºi o ia la goanã în direcþia opusã micului rãzboi dintre un steag colorat ºi unul negru. Abia îndrãznind sã spargã oglinda apei, galopul sãu taie marea în douã, o porþie Soarelui însângerat, cealaltã Lunii somnoroase, abia trezitã... Sare peste pescari, peste bãrcile lor minuscule, se încurcã ºi se împrãºtie lovind velele îngãlbenite, îmbãtrânite de mângâierea vântului, iar acum... Acum o herghelie încearcã cu toate puterile sã cucereascã un þãrm supus, timid, dar mai bine zis rãbdãtor, ºtiind cã oboseala va mistui avântul acestui mânz primãvãratic... Dovadã-i stau atâtea ºi atâtea fire de nisip, mãrgele lãsate-n dar la fiecare încercare... Eºuatã.

Brizã...

---
2. Fricã sã despachetezi urmãtorul vis? Trebuie doar sã deschizi ochii...

Paºi târºâiþi urmau supuºi agitaþia veselã a unor gheare ce zgâriau de zor podeaua stâncoasã a Peºterii Sufletului. Gâtlejuri groase, cu blanã surã sau prea neagrã, înfierbântau un dans nebun al lanþurilor grele, înnodate la glezna unui toiag ce-ºi ticãia bãtrâneþile pe aceaºi podea. Degete slabe încã mângâiau pe lemnul neted semnele încrustate ce ºopteau aceaºi poveste la nesfârºit, pe când celelalte mãsurau în paºi de gorilã respiraþia ghebosului...
Un mic iaz, luminat de câteva raze de Lunã ce abia-ºi gãsirã drumul printr-o crãpãturã, aºtepta liniºtit boturile de lup, însetate nevoie-mare... În câteva momente, lipãiturile lor agitau visele nuferilor ce-ºi gãseau odihna pe dulceaþa acelei ape. Pânã se sãturarã cele trei lighioane, bãtrânul adormi în genunchi, sprijinit de toiagul sãu centenar; apoi îl înconjurarã tiptil ºi puse ºi ele botul pe labe ascultând pufãitul liniºtit al unui somn fãrã vise.
Nici nu se cuminþirã destul paºii timpului, cãci ºase urechi ciulite prinserã imediat glasul unui galop îndepãrtat, ce se apropia mai mult, mai mult, parcã din adâncul pãmântului... Un mârâit uºor lãrgirã ochii cocoºatului, apoi lãtratul ºi urletul dihaniilor au îndemnat ambele mâini sã agaþe toiagul ca sã se poatã ridica în picioare. Miroseau în toate pãrþile, urechile lor tremurau la auzul acelor bãtãi, iar ochii li se înroºirã de atâta încordare încercând sã strãpungã cotloanele peºterii... Lungirã zalele lanþurilor, dar ce mai conta?
Dulceaþa acelei miresme îºi gãsi acum odihna deasupra apei. Puþinii peºti începurã s-alerge în jurul unui singur nufãr ce pãrea prea îngreunat de ale sale petale albe, unduind cu cozile lor pestriþate faþa palidã a acelei ape. Culorile lor curând formarã una singurã, ispitind Timpul sã ºadã locului...
...sã admire cât i-ar fi voia de lungã aceast dans al unui pictor subacvatic. Orice altceva îngheþase sub privirea unei Luni ce putea acum sã-ºi hrãneascã o curiozitate mult prea plictisitã.
Începu sã se învârtã acel nufãr, încet, apoi mai tare, mai rapid, ridicîndu-se uºor de pe aºternutul apei, desfãcându-ºi petalele una câte una, lãsându-le sã cadã ºi mai încet pânã vor întâlni atingerea umedã a acelei oaze... Rãmânând doar patru, zborul unui fluture mare ºi alb prinse viaþã în acea liniºte nemiºcatã, luminând (sub mângâierea razelor de Lunã) fruntea lui zbârcitã ºi colþii lupilor... Bãtãi rapizi din aripi, în acelaºi ritm cu care vibra adâncul, îndulceau acum toatã peºtera cu a lor mireasmã, odihnind acea liniºte de nepãtruns.
Timpul îºi întinse palma, lãsându-l sã se aºeze, dar cu prima atingere a zburãtorului vraja se rupse: aripile se desfãcuserã, lãsând sã cadã patru petale la fel de curate, iar Luna îºi chema razele la somnul de peste zi... Totul se trezi, dar nu mai aveau de ce sã latre, de ce sã urle. Nedumeriþi, aºteptau un rãspuns de la stãpân, dar ochii lui rãmãseserã þintuiþi pe orizontul acelei ape, învelit în petale albe... Zâmbi, cãci acelaºi lucru simþi ºi el în acel somn fãrã vise.

Emoþii...

---
33. Never say never...

---
57. Cã vinovat e tot fãcutul,
Si sfânt, doar nunta, începutul. (Ion Barbu - Oul dogmatic)

3. Aplecaþi-vã ca sã-mi pãºiþi pragul, numai dupã ce aþi putut gusta din piñata visurilor mele...
---

Braveheart - Mornay's Dream

Sub ridurile groase ºi încruntate ale unui bãtrân ce-ºi odihnea oasele pe verandã, douã oºtiri stãteau faþã-n faþã...
Un apus însângerat pregãtea deja culorile dimineþii ºi îndemna vântul sã mai rãcoreascã puþin inimile înfierbântate ale toboºarilor, dar el se juca fãrã nici o grijã cu negreaþa din coama armãsarului pe care generalul îºi îmbãrbãta soldaþii. Puºtile erau încãrcate, mirosul prafului de puºcã promiþând sângele colorat al vrãjmaºului. Degetele lor se întãreau pe cozile securilor, paloºelor sau pe o sticlã de rom, vechi de la naºterea acestor meleaguri. Tunurile îºi înghiþeau ghiulelele, holbându-se la un orizont prea întunecat.
Pe malul celãlalt al câmpului de bãtãlie, orgi fioroºi se aliniau în primele rânduri, certându-se, lovindu-se pentru un loc mai în faþã, mai în centru, mai aproape de carnea fragedã a inamicilor. Din când în cînd, câte un mamut îºi striga foamea, deranjând vulturii ce i se odihneau pe spate... Din stânga ºi din dreapta apãrurã acum cavaleri în metal negru, pucios, fiecare c-o mânã pe hãþurile grele ºi cu cealaltã þinând în frâu cerberi ce nu ºi-ar fi gãsit liniºtea decât în niºte gâtlejuri calde. Mai în spate, arcaºii orbi îºi încordau sãgeþile fãcute din oasele altor bãtãlii ºi unse cu fiere, stând apoi nemiºcaþi pânã la croncãnitul unei ciori albe.
Copitele, cãlcâiele tuturor simþirã tresãrirea pãmântului, când acesta a fost apucat de ghearele dragonului ce a aterizat între cele douã armate. În spatele sãu, o pelerinã ardea încet, cu un foc albastru, întunecat, de gheaþã... Doi ochi priveau de sus feþele curajoase ale bãrbaþilor ce-þi vor gãsi numaidecât ultimul somn. Mâna sa dreaptã se înãlþã, iar þipãtul ciorii ce-ºi luã zborul liniºtii vãzduhul, îngheþã inimile ostaºilor, întinse aripile dragonului ºi apoi dezlãnþui strigãtul monºtrilor...
Bãtrânul deschise ochii zâmbind la nepoþii ce i se jucau în curte... Povestea din urmãtoarele seri era pregãtitã...

Graniþã între douã lumi...
---

58. I have been through some terrible things in my life, some of which atually happened.
59. Life is at best a dream and at worst a nightmare from which you cannot escape. (amândouã de Mark Twain)

Liniºte ...
Din când în când, mai ridicã capul, dar greutatea razelor de soare o adorm la loc, sau îºi mai leagãnã coada, ferind-o de umbra unui nor cu chef de glume în ceasul amiezii... Prea micã ºi poate prea verde, mica ºopârlã îºi lua doza zilnicã a somnului de frumuseþe pe capul unei statui, ce ºedea înghenunchiatã la picioarele unei sãlcii plângãcioase.

... câþiva paºi mai încolo ºi þi-ai fi înmuiat cãlcâiele în dulceaþa unui pâruaº ce se gudura printre guºile grave ale unor broaºte plictisite ...

Sub genunchii tociþi, alianþa câtorva clanuri de furnici fac planuri de cucerire pentru tãrâmul dintre cele douã coate ascuþite, unde-ºi duce veacul acum câþiva pui de pãianjen orfani de astã searã.
Foamea poate, sau niºte ciocuri gãlãgioase (cine ºtie?), alungã ºopârla, lãsând o amprentã umedã a trupului ei pe ceafa albã a acelei sculpturi centenare. Urma îi dispare tip-til, eliberând locul pentru umbra groasã a unor nori de ploaie, veniþi din nord, zgribuliþi nevoie mare ºi încãrcaþi cu tone de zãpadã. Veniserã sã plângã plecarea iernii de pe acele meleaguri, iar bunul Soare le dãdu voie sã-ºi facã metehnele pânã la apus.

... umflat de ploaia deasã, mãruntã, încerca acum sã-ºi ducã valurile timide printre ochii broaºtelor, curios de ce minunãþie o sã gãseascã acolo. Poate taina cântului de-nserat, orãcãit ce þine fãrã somn juma’ de codru ...

Raze portocalii ale unui apus înflãcãrat strãpung bolta cenuºie ºi reuºesc s-ajungã la urechile salciei, a cãror ramuri erau deja îngreunate sub povara unor noi lacrimi ce vor îngheþa numaidecât la atingerea rece a întunericului de peste noapte. Cerul era bine învelit astã searã cu o pãturã prea groasã ca sã mai spere ele sã vãdã curba linã a semilunei.
Salcia tremurã la ºoaptele primite ºi le scuturã pe toate, umezind coastele statuii, ºiruaie curgând acum, pe sub ea sau pe ºira spinãrii, la vale, pânã pe ceafã, pe sub bãrbie, adunându-se în palmele fãcute cãuº, într-un lac al amãrãciunii ...

... se lasã acum legãnat de pietre, de ale sale maluri. Cascã odatã, încã odatã ºi adoarme într-o altã liniºte, menitã sã ducã-n spate vise ºi coºmaruri ...

Vârfurile crengilor trezesc uºor statuia, cu a lor mângâiere tandrã ºi plinã de o grijã frãþeascã...
Mai jos, asaltul furnicilor se sfârºise victorios. Totul se derula conform planului ales de Marele Consiliu; construcþia unui nou oraº deja începuse. Rãsãritul încerca sã-þi desprindã pleoapele, iar vântul împingea cu greu, înapoi în vârful munþilor, norii ce prinseserã gustul acestor coline. Cãldura acelei zile îºi fãcea simþitã prezenþa, pocnind cu ale sale degete scoarþa salciei, încercând sã-i usuce ridurile adânci. Printre firele de iarbã, aceaºi ºopârlã se-ndrepta spre locul ei preferat, încercând sã nu calce vreo furnicã grãbitã.

Zburând pe coate ºi genunchi ...
---

4. Îmblânzirea unui somn cere mai multe nopþi, ploi ºi dor.

Ce am scris cu indigo, nu cu purpuriu (purple), e din capul meu ºi sunt cele mai criptate chestii din jurnalul ãsta...

Ingredientele "ploi" ºi "dor" trebuiesc luate separat, una fiind factor fizic (natura), cel mai plãcut pentru mine, celãlalt emoþional (suflet)... La fel ºi noaptea, aparþine unei alte "mulþimi" (timp). Dar intersecþia lor face ca o amintire, experienþã sã rãmânã încrustatã într-un toiag...

Fire de iarbã îi mângâiau nasul bãlþat ce se îmbãia în parfumul unor flori mici ºi albe, din apropiere. Degetele-i rãsfirate îºi fac loc printre franjurile covorului verde ºi rãmân înfipte ca niºte gheare de motan rãsfãþat în pãtura ta preferatã... Liniºte... Somn...
Ochii mari ai sultanului alungã somnul, îl goneºte cât colo, la gãrzile sale. Se visase cerºetor, dormind sub cerul liber... Una dintre cadânele ce dormeau pe pernele din prejurul patului îi auzi respiraþia ºi se apropie de el, sã-i cânte domol, la ureche, un cântec de bãtãlie, pânã ce ador...
„Dormi, dormi, dormi!!! Nu mai visa cadâne ºi dormi!” Glasul greierilor încetase, rãmânând câteva broaºte sã-ºi mai cânte serenadele amoroase pe malul iazului... Gândul la cãldura zilei de mâine, la toropeala ce-i va þine pe toþi între cei patru pereþi a unei vieþi colþuroase îl îndemnã sã mulþumeascã pãmântului pentru rãceala cu care îl întâmpina...
Transpiraþia rece îi umezi cãmaºa de noapte dintr-un satin de culoarea deºertului. Ceru apã, ceru altã cãmaºã, cãzând în cele din urmã în leagãnul unui somn rãcorit de trei evantaie pufoase.
Vântul se juca printre gãurile hainelor, ascunzându-se de cine ºtie ce stea ce-i dãdea atenþie în astã noapte de mai. Oasele i se strânseserã, poate s-or mai încãlzi, dar nu... Se ghemui ºi...
ªi îºi strânse genunchii la piept... Trimise femeile în camerele lor, trase perdele din jurul patului ºi acum îºi aþintise privirea pe luciul pernei scãldate în razele Lunii.
Se întoarse cu spatele la ea... Cãci ar fi stat apoi toatã noaptea s-o priveascã ºi zãu c-avea nevoie de odihnã... Cele mai bune colþuri de stradã trebuia sã le ocupi de cum le luminau rãsãritul, chiar mai devreme. Nu mai era mult oricum pânã...
Pânã corzile unei harpe vor întâmpina cãscatul razelor de Soare. Zâmbi, cu gândul la plãcerile acestei zile ce abia se naºte… Dar nu mult, cãci un firicel de sânge alunecã din colþul drept la zâmbetului. Ultima sa imagine fu vârful sãgeþii ce-i ieºea din piept, prin cãmaºã, vârf cald ºi roºiatic…
Ca razele fiecãrei dimineþi ce-au fost ºi vor urma. Nimic nou, poate doar mai frumos, doar fiindcã e acum, nu ieri, nu mâine… Se ridicã din iarbã ºi-ºi mânã paºii spre porþile oraºului.

Cãrãri…
---

60. People have to be touched. Everybody gets touched be someone they love. (Life as a house)
---

Una din piesele din acelaºi film: Joni Mitchell - Both Sides Now
Cine cunoaºte filmul, sper cã-ºi aduce aminte scena ºi strofa cântatã acolo.

Ceaþa îºi arata colþii prin þurþurii ce-i lãsa în urmã, agãþaþi de funiile velelor sau de orice colþ de lemn, uitat în bãtaia unui vânt la fel de rece. Doar spinãrile sclavilor erau înroºite, ca-n fiecare noapte, zi, ca-n fiecare cãlãtorie, de acelaºi bici nãprasnic.
Însetat, lung, sã poatã sã ajungã orice strop de obosealã, supus, mâinii ce-i potolea foamea, subþire, ca sã taie-n carne crudã, ºocant, ca dupã fâºâitul sãu, ce-i anunþa venirea, sã te izbeascã, din nou, pe tine...
Efectul se face simþit, cãci încã o vâslã trage acum ºi mai puternic, mai cu rãzâmã, prin valurile vâscoase ale unui cer înnourat. Se simte, iar namila zâmbeºte, îºi strânge puternic degetele pe mânerul alb, curat, al biciului ºi îºi trimite urmãtoarea comandã... Nu ºtie a vorbi decât prin ascuþimea glasului de nãpârcã, dar glas ca ãsta-i ºtiut din naºtere. Ridicã mâna încet, apoi rapid o îndreaptã spre nefericitul ce obosise deja în banca sa, trimiþându-i pedeapsa.
Îl aude venind, ºtie ce va urma, apucã deja vâsla cu o mânã; n-are nici un rost, curând spatele i se va îndrepta de durere. Nu! Întoarce rapid capul, privirea prinde vârful de bici, la fel ºi cealaltã mânã ce ar fi trebuit sã þinã vâsla... Duce firele biciului la gura ºi muºcã disperat din ele, altã cale de a se rãzbuna neºtiind.
Namila se trage înapoi, îl trage ºi pe el. Nu a fost greu cãci era slab ºi amãrat, ºi, ca o panã smulsã, îl aruncã peste bord.
El pluteºte lin, zâmbeºte, ºtiind cã mãcar un fir a putut rupe din acel bici... Pânã sã atingã pâmântul, deja adormise...

Neuroni...

Zgomotul sec, mereu acelaºi, izbea întunericul ca o inimã pereþii pieptului, alungând o liniºte prea greoaie. ªi mai mult zgomot lãuda o luminã din ce în ce mai aproape...
Oleacã, încã puþin, acum! Cãldura luminii îi orbeºte ºi le promite un drum cu cât mai puþine curbe. Locomotiva îºi stinge farul cel mare, rotund, pufãind somnoroasã, fãrã griji: pânã la urmãtorul tunel era cale lungã.
Printre ºapte mãri ºi ºapte þãri trecu micul tren pân’ la prima staþie mai importantã. De aici, cu altã locomotivã, vreo duzinã de noi destinaþii ºi ceva mai multe vagoane, cunoscu pentru prima datã rutina, navetiºtii, poveºtile lor... Când veni vremea urmãtorului mare, mare oraº schimbarea era mai mult decât aºteptatã: acum avea sã se plimbe doar din oraº în oraº... Pânã-i va fi dor sã poposeascã-ntr-o staþie de þarã, sã mai miroase teii sau sã audã foºnetul castanilor sau bârfa gâºtelor. Câte gãri, câte mofturi, munþi, dealuri, toate-n cea mai mare grabã ºi fãrã pic de tihnã... Dar sãmânþa ruginii încolþeºte oriunde, încetinind paºii ce ating creasta primului munte... Obosite, vagoanele plimb acum copiii dintr-un muzeu de istorie feroviarã, intrând ºi ieºind printr-un tunel artificial în fiecare zi, sperând sã fie ultimul...

Intri sfios, cu biletul în mânã, pentru prima ta cãlãtorie cu trenul. Toþi te privesc, compartimentul fiind aproape plin, ºi toþi îºi retrag picioarele ce pãreau împletite, sã nu cumva sã-i atingi, sã-i murdãreºti. Îþi fac loc, ca apoi sã te-nghesuiascã, sã te surzeascã...
Dã-i încolo...
Geamul. Oare de câte ori a fost strãpuns de privirile cãlãtorilor? Sau zgâriat cu stropi de ploaie, raze de lunã sau ale vreunei arºiþe usturãtoare... Îl atingi cu toatã palma ºi-þi dã din cãldura strânsã de peste zi, ºtiind cã va fi o noapte rãcoroasã...
Începe a se miºca... Unii merg cu spatele, alþii îºi laudã norocul cã pot merge cu faþa. Conteazã? E altfel întunericul unui tunel cu faþa sau cu spatele?
Citesc, dorm, vorbesc, alþii încã nu ºi-au gãsit locul ºi tot se foiesc... În colþ, un cuplu liniºtit se odihneºte, ea sub aripa lui, ea încã mângâindu-i mâna, palma... Ochelarii alunecã pe nasul unui pensionar, cititor înrãit de jurnale, cu rãbdarea-n piuneze, aºteptând, cãutând, aproape cerºind o pãrere... Nu se gãseºte nimeni, poate din staþia urmãroare. Bãrbatul divorþat (fosta verighetã îºi pãstrase adâncitura) desface o sticlã de apã (zgomotul presiunii fãcând sete tuturor), bea, închide ºi o pune lângã el, în vãzul tuturor; tot nu putu sã-ºi spele amarul ce-i rãmãsese pe limbã, pe suflet, dupã vizita la copilaºii sãi. Uºa se deschide, intrã o cucoanã slabã, cu privirea pierdutã, se aºeazã, cascã ºi toþi din jur inspirã tutunul ce ia rãmas printre dinþi, cred...
Aºezi capul pe tetierã, palma þi-e încã pe geam, ºi priveºti fulgere îndepãrtate, alunecând din niºte nori de vatã de zahãr cu aroma de mure... Ba nu, de cireºe negre... Stâlpii îþi numãrã bãtãile inimii, firele lor subþiri desenând valurile pe care navighezi de-o viaþã. Acelaºi zgomot sec îþi trage acum pleoapele în jos, ca pe niºte vele în care se împiedicã un vânt al unei mãri necunoscute.

Viaþã...
---

34. - Ce bei acolo? întreb eu.
- Piºu de furnicã... (fratele cel mai mare)
---

5. Grele þi-s minutele în care propria piele þi-e cel mai greu costum... Obosit te-ai aºeza, dar trebuie sã dansezi în continuare...

Înainte de a jumuli puiul de somn ca sã-ºi facã o pernã mai acãtãrii, Baba Dochia îºi tunde pletele cu foarfecele fulgerelor de primãvarã. Au ele timp sã creascã la loc pânã-n pragul iernii viitoare, când vor albi încã o datã fulgii puturoºi... Somnoroºi adicã...
Cer senin þi-e câmpie albastrã ºi ici-colo vezi câte-o pleatã a babei jucatã pe degetele unui vânt plictisit de tãcerea razelor de Soare. Uit-un urs, acuma-i melc, topârlã, ba acum îs niºte degete, ºase, ba nu, ºapte... Uite: acum o caracatiþã ce fuge dupã o þestoasã. Da, alea-s pletele lui Moº Ene...
Acum nu mai ºtii care-s ale cui... Caracatiþa a mâncat þestoasa ºi acum e ditamai... Încã nu ºtiu ce-i.

Nori...
---

35. Who am I kidding here?

Încântãtor.

Stânga se bucurã de dreapta, cãldura îmbrãþiºeazã rãcoarea, scoarþa secetei se înmoaie sub o mângâierea curgãtoare...
Faþa spãlatã, ºtearsã de o mânã dreaptã, udatã, plouatã, cu stropi de ale verii lacrimi de bucurie...
Mânã-ntinsã, peste graniþa coliviei, sã se bucure de þopãitul picãturilor printre venele umflate de emoþie, de plãcere...
Degetele ridicã perdeaua, pãºind sfioase spre geamul deschis, apoi printre primii vestitori a unei ploi, venitã sã bucure teii de peste drum...
Mirosul florilor de tei s-a oprit: cineva ori ceva bate neîncetat frunzele lor, le stricã somnul, cãscatul, fãrã pic de ruºine faþã de liniºtea nopþii...
Dezlipesc ochii de monitor ºi desprind cleºtele cãºtilor sã citesc: „Plouã afarã...”

Sms...
---

Sãrut-mâna, bucãtãreaso... Mã bucur cã-þi place.
---

61. Am învãþat cã scrisul
Ca ºi vorbitul
Poate liniºti durerile sufleteºti. (Am invatat - Octavian Paler)

Tãiºul cozii mângâia faþa nisipoasã a malului drept de ºosea, iar cu vârfu-i mai desenã o colinã cu ocazia tirului ce tocmai trecuse... Creasta ºi-o legãna în adierea vântului uscat, nehotãrându-se ce solziºori aveau nevoie de mai mult soare pentru frigul ce va urma la noapte. Asearã dormise pe dreapta ºi dimineaþã abia putu sã-ºi dezamorþescã genunchii din partea cealaltã... Eee, aºa-i când doarme singur...
Ochii îi înotau plictisiþi în valurile cãldurii ce înceþoºau orizontul...
ªi apoi umbrã. Înecãcioasã, zgomotoasã, venitã cu suita ei de praf ºi miros de carburant... Da, mai bine îºi ia tãlpãºiþa pânã n-o vede vreun pui de turist cãutãtor de ale tinereþii trofee... Nu de alta dar i se mai întâmplase sã rãmânã fãrã coadã în toiul focurilor de primãvarã...

ªopârlã...
---

O colegã de-a mamei mele, la înmormântarea bunicii sale:
Oamenii se pregãteau sã iasã din casã ca sã meargã la cimitir, cu alaiul de bocitoare, printre care ºi fiica decedatei:
- Un' te duci, mamãããi? Un' te duci?
- La groapã, mamã!... a zis copila.
Pe drum la fel, alai de bocitoare, oameni din sat... Micuþa vede pe un gard o mare omidã... O aratã cu degetul ºi îi strigã mamei:
- Topârla, mami, topârla!!!
Oamenii începurã sã zâmbeascã, alþii chiar sã râdã ºi au rugat-o pe mamã sã ducã fetiþa acasã...

Rãdãcinile mãºtii încã se înfing, mici ºi îndrãzneþe, prin porii feþei sale... Ochii-l dureau, nasul, obrajii, iar gura-i uscatã muþise ca liniºtea sã facã loc liniºtirii. Câteva lacrimi încã-l mai gâdilau pe sub scoarþã, poate-poate trezesc un zâmbet. Reuºesc, dar amãrãciunea gestului îndulceºte, înfiebântã, îndeamnã vârfurile lor ascuþite, ce se despicã odatã ce-au ajuns dincolo de piele...
Piele-ntinsã pe doi obraji... Fiecare, continent bãlþat ºi zgâriat de ale râurilor maluri. Câte culori fost-au pe paleta unui pictor, iar acum, amestecate, vor prinde gustul umbrelor prea lungi, bãute-n paºi mici, dintr-o altã cochilie goalã.
ªi doar o þinuse atâta vreme ascunsã bine, sub pernã, fãrã grijã a o pierde... Nu cã ar putea de unul singur sã-i rãtãceascã paºii... Dar uite cã-i venise vremea: þurþurii ei deºi aveau sã se topeascã odatã cu înflorirea primei sãmânþe de deznãdejde, au dat drumu’ tentacolelor mici ce-ºi savureazã acum noua gazdã.
Obositor, ºtiu, dar trebuie: un zâmbet cald, cuiva ce-l meritã, dupã sau înaintea unei zile prea strâns împletite cu fir ghimpat. Celorlalþi calmul ºi niºte firmituri din atenþia sa sã le fie de ajuns, pentru primul fel.
Cãldura cãrei palme poate usca masca asta cu o mângâiere? Poate nu doar una... Mmm? Sã cadã, sã i se-mprãºtie cioburile pe podeaua durã, cu un zgomot ce va trezi iar orãcãitul broaºtelor, ºoaptele greierilor, ecoul tobelor izbindu-se de coastele golaºe...
Pân’ atunci de multe ori va ninge peste lanurile sale...

Upgrade...
---

De ceva sãptãmâni mi s-a tot mãrit dorul de Pay It Forward. O sã-l revãd astã sarã. Vi-l recomand, bineînþeles.

62. Arley: Jesus, you are really somethin'.
Eugene: Thanks. I appreciate the euphemism. I always wanted to be somethin'.
---

36. Un tip oarecare aºteptã în Maybach-ul sãu culoarea verde la semnafor, când, fãrã sã observe, în spatele acestuia intrã cu viteza mare un alt tip, fiind la volanul unui Tico. ªoferul Maybach, doar foarte puþin zdruncinat, se uitã pe display-ul computerului de bord, când tocmai ii apãru un mesaj nou: "New hardware found! Do you want to install it?"
(coleg de facultate)

Închide ochii, întins, c-o mânã ascunsã sub pernã, alta slobodã, ce se bucurã de somnolenþa stãpânului, cu degetele-i iscodind planuri de cucerire a câmpiei de bumbac.

Din ce în ce mai întuneric, odatã cu încãtuºarea pleoapelor... Norii i se adunã deasupra capului, iar el îi cheamã mai tare, sã fie mai mulþi, mai groºi, mai negrii, cu mâinile ridicate ºi ochii fixaþi pe ultimele petice de luminã, pe ultimele raze de Soare, ce se lasã amãgite de ºoapta dulce a Timpului.
Norii se ciocnesc, se-ncruntã, se uitã chior⺠unu la altu’ neºtiind decât sã-mpungã cu ale lor fulgere ºi sã surzeascã cu ale lor tunete, ce imitã ciocanul ºi scânteile unor strãmoºi fãurari. Acum se-nvârt ºi tac ºi-ºi pregãtesc ultimul atac. Cei mici se lipesc de cei mai mari, ce se-ngraºã c-o putere mai mare, mai înfiorãtoare... Acum se fugãresc doar doi, ameþiþi de vraja unei mânii cu greu þinutã-n frâu ºi nerãbdãtoare sã spulbere pe celãlalt. Mai rapid, mai vijelios, pânã când glasul fraged al unui pui de tornadã scânceºte: n-are furtunã din care sã muºte... Nu trece mult pânã unul din ei crede cã a atins apogeul ºi cu toatã forþa dã sã loveascã. Celãlalt îi rãspunde, dar...
Dar mâinile întinse cheamã ºi prind ambele fulgere de coadã, le înnoadã, le încâlcesc, le amestecã ºi formeazã un glob de luminã. Un ghem de fulgere... De deasupra capului îl coboarã-ncet, deasupra frunþii, feþei, lângã piept, îngenunchiazã ºi îºi afundã în el privirea, atenþia, tot sufletul ºi-l strecoarã printre acele ãlea ce par acu’ aºa de mici, dar mocnesc de atâta vreme, adunate din atâtea ºi atâtea meleaguri (paºi acum ºi nimic altceva), clipe (veacuri acum)...
Nu mai râde acum... Nu, dar stã cu urechile lungite ºi ochii boltiþi aºteptând, neºtiind ce va sã fie... Aºa balon ºi lui i-ar place, dar nu îndrãzneºte sã se apropie. Pânã ºi aerul þi-e greu sã-l mai respiri, de încãrcat ce-i: ar merge cu-n bec în mânã ºi s-ar aprinde. Poate s-ar face ºi puþinã luminã, dar pentru cine? Luminate-s fulgerele(!) acum, iar umbra omului ce le þine cu atâta drag întunecã mai tare decât norii de sus, somnoroºi acum...
κi apropie palmele, încet, dar sigur, sugrumând globul, fãcându-l ºi mai puternic, mai luminos, mai nervos. Din ce în ce mai mic acum, începu sã înþepe, sã strãpungã, sã frigã, dar ce mai conta? Sfârºitul nu-l putea schimba, iar odatã cu stingerea sa el închise ochii, îºi uni palmele, îºi împreunã degetele ºi rãmase îngenunchiat, în întuneric, pânã rãsãri Soarele... Ca de fiecare datã... Norii plecaserã ºi ei de mult, la rugãmintea vântului.
Râsul celuilalt începu din nou, ca sã alunge liniºtea înapoi în colþul ei... Da, ce spectacol, ce spectacol! Când ar putea sã-l mai revadã? Trebuie sã afle unde au dispãrut atâtea fulgere... Neapãrat! Deci când?

κi întoarce perna udã... Se întoarce ºi pe partea cealaltã înlãnþuind mâna cea slobodã, eliberând-o pe cealaltã, care se întinde acum cât e ea de lungã ºi subþire, se aºazã, nu, se mai întinde odatã, iar acum se aºazã ºi adoarme odatã cu stãpânul...

Resemnare...

---

6. Oricât de curat, de îngrijit, de liniºtit, de cuminte ºi ascultãtor ar fi, leprosul tot lepros rãmâne...

Te strecori uşor printre razele unui apus, cu băgare de samă, să nu cumva să le pui şi tu piedică... Şi aşa de abia au putut trece prin coama verde şi bogată a pomilor neastâmpăraţi; da, ăia care nu lasă trotuarul să muşte din stradă. Şi strada din trotuar bineînţeles, că-i iubire pe ambele sensuri!...
Şi aşa, cu atenţia-n piuneze, vine primul bobârnac... Peste nas, că doar venea de la vecinii de la partier, fix din bucătăria lor, sub vicleana întruchipare a unui porumb fiert, gust nemaiîntâlnit pe meleagurile anului acesta.
Consiliu de neuroni convocat de urgenţă, ca să-ţi aminteşti propria scara. O nimereşti până la urmă, dar deja se adunaseră nori grei pe cerul gurii... Primele trepte sunt încălecate când se porni grindina, nu altceva!... Urechile pocnesc ele, dar nasul mai că se lipeşte de o uşă a altor vecini: floricele, cocoşei, pop-corn, ce denumire vreţi, acelaşi efect avea asupra foamei ce-şi ascuţea ghearele de pereţii un stomac lipit şi el de spate.
Cu paşi mici, încă trei etaje ar mai fi fost... Prea mult, căci la doi se găteau pârjoale (chifteluţe, pentru neregionalizaţi). Popas jumate de ceas, negocieri aprinse cu rozătoarea din tine, blesteme, omagii, linguşiri, poate-poate se îndură să lase în pace picioarele să-şi continue drumul. Păi, nu? Picioarele nu tot din burtă pleacă, nu de ea ascultă?
Mâinile sar în ajutor, apucând de balustradă... Se încleie, probabil ceva dulce, zemos... Nu, vâscos, recent, că se deslipesc greu. Miere? Poate, adică ai vrea tu! dar nu risc să aflu mai multe. Ajungem la nivelul trei al blocului şi al disperării ce se căţăra acum pe gât, apucând de corzile vocale... Curios, la aces staj liniştea olfactivă lasă loc ecoului ghiorăiturilor...
În final, la orizontul ultimelor trepte, dintre trei şi patru, şad liniştite speranţele unei uşi descuiate, unui frigider plin, sau măcar a unei bucătării în focurile pregătorii celui mai dorit prânz al acestei săptămâni... Poate luni... An nu, că au mai fost zile înfometate...

Uşă încuiată...
+
Nimeni acasă...
+
Frigider satisfăcător...
=
Amăgirea foamei cu puţină brânză şi o bomboană de ciocolată până la venirea bucătăresei...


Seară aromată...

Picioare goale se aud pe lespezile reci ale unui templu mic, din inima codrului... Apoi doi genunchi s-apleacă, se închină şi rămân unul lângă altul, în faţa altarului.

De sus, pe sforile de lumină ce coboară prin ochiurile unui mozaic incomplet, al cupolei, alunecă încet, agale, petalele florilor de păr... Se aşează toate pe faţa netedă a altarului, într-un cerc abia început, lipite cu alte picături de rouă sărată.
Lângă, mai mici sau mai mari, prăfuite, aliniate, se odihnesc urne cu cenuşa celorlalte cercuri de petale, a căror foc a înfierbântat fruntea îngheţată a acestui altar.

Pielea genunchilor se încreţeşte sub mângâierea tandră a unui puişor de vânt, care, jucăuş de felul său, râde şi dansează cu fiecare petală ce-şi găsise liniştea şi odihna. Le ia, le-nvârte şi le lasă apoi să cadă iar... Oriunde, pe sau printre plăcile de piatră cenuşie...

Nici un cerc acum, doar petale care cad.


Inimă...

Zgâriaţi, pereţii unui suflet fad, sângerau sub ghearele unei fiare zburlite, ce nu-şi găsea locul...
Mirosea atentă, apoi zgâria şi mai tare în acelaşi loc, înnebunind mintea ce-ncerca să mai ţină cât de cât frâiele acestui suflet într-o mână şi ale trupului în cealaltă mână. Pe alocuri bucăţele mici, moi, de tencuială atârnau, dar nu mult, căci erau apucate, trase, dezgolind coastele subţiri şi goale ale cuştii în care a fost încuiată. Un mârâit scurt face loc dinţilor abia ascuţiţi, ce apucă de gratii în următorea clipă. Prea tari însă, iar fiara renunţă, se zburleşte, latră de două ori şi în cele din urmă începe a urla lung, cu capul dat pe spate. Ecoul toceşte toate colţurile minţii, făcând-o să ţipe, să tremure, să caute cu disperare scăparea...

Şi uite scăparea: apărută după-ndelungă aşteptare, în întunericul unui colţ de bibliotecă. Timpul se plimba agale, fluierând o simfonie, auzită a mia oară printre zulufii unui compozitor somnoros. Bestia se facu atentă, ochii mici, balele curgând pofticioase într-un mârâit mocnit... Începu să fugă încet, în linişte, din ce în ce mai tare; cu cât distanţa se micşora cu atât muşchii trupului, ale minţii i se încordau mai tare, tăind aerul ca o săgeată ce-şi caută ţinta.
Prima lovitură, cea mai puternică, neaşteptată, plină de satisfacţie, domoli o sete şi o foame ce se adunase zi de zi... Timpul căzu la pământ, încercând să-şi adune minutele, poate orele, dar nu avu răgaz: o grindină de lovituri mici, necontrolate, porni în secunda următoare... Cercuri mari, alte zgârieturi, lătrat, mârâit, ridicat în două labe: fiara iar nu-şi găsea locul, vrând ea să-şi sature furia. Se ghemui, se încordă, încercă să-şi apere capul, corpul, cu mâinile, dar Timpul nu avea nici o şansă. Dădu să fugă iar, cum prea bine ştia a face, dar o piedică îl făcu să muşte pământul. Ce mai conta de acum? Şi se lăsă moale, pradă mâniei curând nu avea să mai simtă nimic.
-Vrai să fugi, nu? Cât să mai fugi? Unde? Stai locului!!! De mine nu mai fugi!!!
Îl durea piciorul de la atâtea lovituri, pumnii. Nu conta, mai avea un picior, mai avea dinţi, coate, genunchi. Nu se termină aşa curând.

Fiara dormea liniştită acum, încolotăcită, înfrigurată de răceala ce se instalase în acel suflet fad. Mintea încă gâfâia. Trupul stătea întins, cu faţa în sus, lângă Timpul ce abia mai răsufla. Linişte. În sfârşit, atâta linişte...
Se ridică încet, cu dureri şi cu ultimele puteri îşi apucă prada de gulerul cămăşii şi-l trase înapoi... Înapoi, către începuturile inocente, tot răsfoite şi mult, mult prea dorite.

Rewind...
---

"Omul are locuri în inimă care încă nu există şi în ele pătrunde suferinţa spre a le face cu putinţă să existe." (Leon Bloy)

Liniştea, împunsă de răcnetul unor tunete îndepărtate, se alintă la Soarele blajin ce începe a se înroşi de oboseală, cască şi se uită plictisit la o Lună nerăbdătoare, petrecăreaţă...
După somnul dulce al amiezii, perdeaua îşi hrănea imaginaţia cu formele umbrelor sale portocalii, pe faţa lui somnoroasă... Acum, cât mai poate şi ea, până nu adoarme iar Soarele-n papuci, de-l prinde Luna la poalele cerului, legănându-se în hamacul unor coline.
Avalanşa cenuşie se apropia din ce în ce mai ameninţător, mânată de un vânt năprasnic, mofturos şi pus pe harţă. Ce-i pasă focului de para omătului? Eee hai... Poate nu omăt, dar buzunarele norilor tot sunt pline de bucăţi mari de grindină sfărămicioasă.
Tone de linişte acopereau blocurile, grădinile, până şi căldura stătea lăţită, pe la umbra unor pruni mai deşi, dar golaşi, tunşi prea tare de foarfeca rece a dmineţii.

Aşteptând ploaia...
---

7. De ce oare nu mă învăţ să suflu în pasta de dinţi înainte? Până când?...

Nici nu ştii dacă ţi-au ajuns cu bine degetele pe el că te-ai şi murdărit de gălbeneala sa... Vânzătorul întinde colţurile unui zâmbet mârşav şi îţi arată cu vârful mustăţii uşa de la intrare. Iei costumul ş-ai plecat, simţind acum avansurile gălbejirii ce-ţi urcă de pe mâini pe tot trupul, în suflet.
Îl îmbraci, îl închei până sus, la gât, îşi pui mănuşile, încălţămintea, îl tragi bine pe urechi, pe frunte, căci de, îţi va tot ţine de cald pentru următoarele două-trei săptămâni. Nu durează mult şi ţi se dovedeşte calitatea produsului: albul ochilor se ofileşte şi el, prinzând o nuanţă aurie...
Şi gata! Efectul este garantat: repaus total, la orizontală, până ce costumul se usucă şi cade. Tot în cutie găseşti apoi o hârtiuţă cu efectele secundare ce apar la majoritatea gazdelor acestor costume: afecţiuni severe ale ficatului. „Eee! Putea fi mai rău...” zici şi citeşti apoi şi indicaţiile pentru combaterea acestor efecte: regimul unui trântor de la alimentară... Sau ceva de genu’ că nu mai distingi bine literele... Ora de culcare a venit şi s-a taiat curentul celulii hotelului de boli infecţioase în care îţi vei petrece mini-vacanţa.

Totul trece... La fel şi odihna asta, iar apoi vei trăi liniştit, într-o bulă de săpun.

Hepatita A...

---
37. "Omu' care nu ştie ori trage ori împinge..." (fratele mijlociu)
38. "Fatî hăi, mori şi nu le ştii pi tăti!"
39. "Afară se învaţă a ploua..." (o bunică)

Două aripi îmi trebuie să planez printre valurile înnorate sau senine, printre razele unor priviri calde sau prea umede, pintre pletele mult admirate a unui curcubeu... Nu-mi ia mult să mă ridic, cu aşa vânt umflându-mi lăţimea penelor, mai greu e să ocolesc stâncile cu a lor zbârcită faţă acoperită de muşchii unor nervişori sălbatici.
Dar mă obişnuiesc, sau mă rog, cică mai capăt experienţă, dar eu aş numi-o netezire... Nu se poate să nu mă zgârii la un moment dat de colţurile unor stânci dintr-astea, imposibil! Sau să mă încâlcesc în lienile lor agăţătoare! Dar cu timpu’, învăţ a le cunoaşte umblătura, ascunzătorile, ce să mai bag în samă şi ce nu... Cu „nu”-s puţine totuşi, că se schimbă şi ele, la fel cum năpârlesc şi eu.
Dar toate astea merită, şi fac zborul cât mai limpede, ca să fiu apt să ascult ecoul unui suflet ce-şi plânge nevoia, nacazu’ sau fericirea... Iar când mi se dă şansa să înnot cu ambele aripi în aceaşi zi, atunci sigur îmi pot ţine respiraţia oricât.

Zi cu două dintre surori...

---
"People do what they wanna do, the rest are just excuses" (Judging Amy)
"For those who believe, no explanation is necessary; for those who don't, none will suffice" (Joseph Dunninger)

---
De azi vorbim la persoana întâi... Toţi.

Zbor lin pe aripi de inger sa ai!

O văd cum mi se apropie de trupul ţintuit în cel mai comod şi mai odihnitor scaun ce-a fost creat şi conceput parcă doar şi numai pentru mine ...
Trupu-i suav se strecoară prin aglomeraţia gândurilor, ideilor, datoriilor fără a le atinge pe vreo una şi se opreşte-n faţa-mi tâmpă de mirare. În jur tot zgomotul se-nceţoşează şi singurele forme colţuroase ce-au mai rămas sunt săgeţile ochilor ei, ademenitori, ca de felină ţinută la post negru. Se apleacă încet, punând piedică timpului, vrând să-mi sursure la ureche o chemare, poate două ... Dar lăsându-se încet simt cum pernă mă făcui pentru trupu-i firav şi mi se aşează-n poala potrivindu-se ca o mănuşă caldă pe o mână îngheţată.
Capul mi-l ia în mâini, şi purtându-şi nasul fin, fără grabă, de la bărbie până la ureche, îmi sopteşte în cele din urmă să mergem la somn ... Corpul i se îngreunează, la fel şi pleoapele mele, mâinile, picioarele, gândul, cugetul, toate parcă amorţesc sub vraja ei molipsitoare. Devin una cu scaunul, scaun pentru ea acum.
Încetişor adorm, visând apoi cum clipele trec şi se uită la mine, ca la un autostop-ist ghinionist ...

Lenea ...

---
66. "Doar fantasticul poate fi exact ... Însă fantasticul este cel mai opus realului." (Idei si credinte de Ortega y Gasset)

---
41. Ghinionul şi norocul nu există ... Sunt voia Domnului amândouă.

---
Dăscăliţo

Good morning, sir ... Ready for a new day? Of course you are, sir.
Sir? Sir? Yes, sir, me ... You missed a spot, sir! Yes, that one! Bravo!
Yes, I know, sir, a little silence now ... No need to remind me every day, although...
Nooow, let’s eat!!! Too bad you can’t eat during the sleep, sir. I’d eat… And I will keep that thought to myself, sir.
…
Of course, sir…
Certainly, sir, no doubt about it!…
Yes, sir, you should do that… No, no, no, not that one! I meant the other one…
As you wish, sir… You don’t listen to me anyway!... Nothing, sir, nothing! Just talking to myself… That means you, silly sir…
…
Well, sir, the real question here is if you have enough courage? Does it worth it, sir? Really now, does it worth the trouble? It’s right in front of you, sir! You only need to…
…
My pleasure, sir…
Well, thank you sir, always here when you need me… Glad I can help from time to time.
…
I know I’m right, sir! Am I not always?...
Oh, my goodness!!!
Oh, sir, trouble it is now…
If only you had… Well, no reason for sorrow now. You’ll do better next time, I’m sure!
…
Oh stop pitting yourself, sir!!! It doesn't suit you at all! Patience I have, sir, it’s my job to endure you. Sorry, sir… It slipped away, will never happen again.
I know I repeat myself sometimes, sir… It’s called getting old.
…
Marvelous, sir!!! Couldn’t do it better, myself!...
Well, isn’t this a remarkable bookmark, sir? Of course it is…
Now carry on, sir, don’t let the pride conquer your mind, your body or worst, your soul. I know, sir, exaggerating, but you know me, getting old and speaking to much… But that’s all I can do, unfortunately…
…
Well, isn’t that a beauty, sir? At two o’clock, I mean. Reminds me of… Well, you were not bourn yet and we should stick only to your memories, sir… But this lady here, sir, is worth to become a memory… Wouldn’t you say the same, sir?
…
Oh, I would not advice a confrontation, sir, but you may choose the best of this… situation. So? That should it be?
Good choice of words, sir… A little slappy, I might say, but I think he/she deserved it, more or less…
I know you are aware of it, sir, but I must remind you that words are more harmful then facts. Always be careful, sir…
…
Always loved this kind of music, sir… I believe in this matter we might have the same tastes, sir. Not so curious and would be a disaster otherwise, but I’m just happy of this coincidence… You know, sir, coincidences aren’t real, but only their illusions.
…
Tell me, sir, why wait? Why not act now? Then you still got a chance…
…
Please, sir, wait a little longer… For my sake! I beg you, for the goodness’s sake, have a little patience. Or a bigger one… Can’t you hold your horses anymore?
…
Well… I can’t stop you! You are aware of that, sir, always been. I’m sure you’ll choose wisely.
…
Now wouldn’t be that nice, sir?
Can’t believe your eyes what just happened!... Isn’t life a lovely surprise sometimes, sir?
I know, sir, it could be and it is not… Most of the time, it’s called life.
…
You should go to sleep/eat/listen, sir. I’m saying it to you! Even your own mother is saying the same thing… And you hardly listen to us all.
…
Well, wasn’t this a full day, sir?
I’m here, sir, watching your dreams. I wonder what’s going to be tonight … Good night, sir...
Now where is that pop-corn?

Guardian angel…

---

67. "Omul se lasă copleşit de moment. Foarte explicabil: într-o viaţă liniştită în timp, gândul la limite este permanent." (I.Vulpescu)

---
Să vă umple Moşu' masa de Crăciun!!! La primul fel toată sănătatea din lume, la al doilea fel toată fericirea ce există sau care nu aţi putut s-o gustaţi încă (cu sau fără cei dătători de fericire lângă), iar la desert să vă acopere Moşu' cu multe-multe bucurii, mai mici sau mai mari, din alea care fac zilele mai dulci sau mai sărate, care le fac să merite trăite...

Spre bucuria mea de om al biroului (dacă nu mi-ar curge româna prin vene, aş spune deskman) destinul m-a aşezat în prima bancă, lângă fereastră, lângă perdea. Dar fereastra înjumătăţea o uşă pe care puteai să ieşi pe un balcon de unde să admiri pădurile Moldaviei, verzi sau gri...
Şi cât e ziulica de lungă, mi s-a dat în grijă acea perdea: să-şi aibă valurile perfecte, nici prea mari, dar nici prea multe, nici prea dreaptă, nici prea adunată, să nu cumva să atragă ochiul critic ce stă la pândă în fiecare casă, ieşit la vânătoare de extreme.
Nu-i nici unul s-o lase cum a găsit-o! Trec toţi, în grabă sau plictis, în lacrimi sau în hohote, pregătindu-şi porţia de cancer sau doar ca să respire un aer nou, proaspăt de nou, dar unul nu se găseşte să-i dea o atenţie mai mult decât decorativă. Alţii o dau chiar la o parte, laşi în faţă frigului iernatic sau a zăpuşelii lui Cuptor, să poată visa mai bine evadarea pe a cărui planuri se-ngroaşă praful.
Spălată de sărbători, perioadă în care oricine poartă ceva nou, şi ea îşi poartă curăţenia, făcând parcă mai limpezi razele unui apus ce o străpung atât de încet.
Şi e mare! Ocupă un perete întreg şi-o vede oricine, o străpung cu a lor priviri ce caută ceva dincolo de ea, ea de fapt fiind cea care-i împiedică să vadă clar o lume mai bună. A naibii perdea! Cine o mai inventat şi aşa ceva?! Dar şi fără ea parcă-i geamul prea golaş şi clanţa uşii prea uşor de atins... E mare, toţi s-au obişnuit cu ea, poate prea mult, fiindcă n-o văd decât atunci când trebuie s-o dea în lături.
Îmi place s-o aranjez, să-i pieptăn valurile tulburate, să-i fac altele acolo unde parcă-i prea întinsă, prea liniştită... Cum ar putea să nu-mi placă?

Viaţă...

---
"Le mai laşi la piciorul patului... grijile."
"Ai cherpentina-n cur!"(Mica, o foarte dragă fiinţă)

Sunt prea sărac ca să-mi iau ceva ieftin...

"Câteodată cineva ghiceşte cuvintele pe care ai nevoie să le auzi...." (passenger)
Atât de rar această bucurie... Să vezi că nu eşti singurul care visează la aceeaşi fericire.

Bafta !

Ştii cum decoleazî un avion? Pâi cum să nu ştii?!... Da’ ştii cum îşi ia zborul o navî spaţială? Ei bine, nu-i nici ca prima, da’ nici c-a doua!... Îi o corşitură, ca să zâc aşa, întri aeste două, dar când îţi prinde unu o bucată din asta după şeafă s-o şî făcut întuneric. Nu că n-ai mai vide nimic, asta-i lojic, că nici nu poţi fiindcă ţ-ar intra ţărână-n ochi, fiindcă te-ai dat de-a berbeleacu’ până ţi s-o oprit capul în pământ, ca-n Tom şî Jări aşela...
Numa’ cî nu-ţi apare o cheatră de mormânt deasupra, nu! Nu scapi aşa uşor! În schimb ţi sî ridică-n suflet didamai monumentu’ a lu’ madam Ruşâne de zici că bine-ţi mai şade acolo-n noroi presărat în sos de glod...
Dar intenţia şic-a fost bună intenţionată! Toţi cer să te ridici curat ca lacrima, de parcă n-ar ştii toţ’ cât îi săraca de sărată şi amărâtă, vai de capu’ ei... Eeee, apâi oi sta oleacî să mă hodinesc aişea, în locul de m-o aruncat boieru’ şi când mi-oi simţî şiolanele vrednişe m-oi ridica frumuşăl şî l-oi înfrunta... Sau măcar voi ave de ajunsă putere să-mi târăsc trupul şi desaga ce-o cară, zisă de alţii că-i sufletul în ie, pi alte meleaguri mai lipsiti de atâtea zburătoare...

Critică...

---
"M-ai băgat in Cocolino..." (Mica)
A picture is worth a thousand words, but its meaning is worth a million.

---
Mulţumesc, calfa, şi de bafta ce mi-o urezi şi de vizită... Să ne auzim cu bine, frumoşilor!...
PS: Fila asta de jurnal e inspirată dintr-un status de YM (ştie ea cine) şi bineînţeles, ca toate celelalte, dintr-o experienţă proprie...

dincolo de iarna...

Închid ochii şi-i deschid pe ceilalţi, ce se miră:
Ochii mi-s în verde, urechile în troncăneală de necuvântătoare, picioarele în apă, pieptul nu ştie cum să se umfle mai mare, cu mai mult din aerul curat şi înmiresmat al pădurii. Razele unui soare sălbatic străpung arzător desişul podoabei capilare a unor copaci timizi, cu fustele ridicate, să nu cumva să se ude, lăsând pradă ochilor curioşi o claie de fuse zbârcite, împletite şi împodobite-n mătasea broaştelor. Păşesc, cu grijă, ca într-un muzeu milenar, pipăind tot ce se poate pipăi, mirosind tot ce se poate mirosi, supradozându-mi atenţia cu adrenalina noului...
Un zbor speriat, apoi linişte!... Nimic altceva.
Până şi muştele de deasupra mea au pierit, s-au ascuns... Mai ştii? O fi ora de prânz, somnul de după-amiază. Aş vrea eu!...
Orizontul apei e săgetat de unduiri fine, elegante, ce se îndreaptă cu o lăcomie pofticioasă către trupu-mi dezvelit. Înc-un pic şi în faţa-mi năucită se ridică o anacondă a anacondelor, prea frumoasă şi prea lihnită, ce parcă m-aştepta de-o veşnicie. Îmbrăţişarea-i caldă mă înfierbântă, îmi feliază respiraţia, îmi stoarce până şi ultimul vis din sufletu-mi grăsun, parcă abia născut, iar ochii sticloşi îmi hipnotizează orice dorinţă de împotrivire... Cască o gură pătimaşă şi-mi dă primul şi ultimul sărut! înghiţindu-mi capul, urmându-i trupul, fără nicio împotrivire.
Dar n-apuc să mă-nfrăţesc cu Iona, că şi sunt scuipat cât colo; noroc de apa groasă, că mă şi vedeam cu ale mele fuse înnodate-ntre rădăcini, liane şi alte încâlcitoare ierburi. Şi tot nu se oprea din scuipat, săraca, nevenindu-i a crede câtă saramură tocmai gustase, de pe capul meu albit.
Plecă, scuipătoarea, potolindu-şi foamea arzătoare cu apă sălcie, lăsându-mă cu otrava-i de gheaţă ce-mi inundă fiecare simţ, fiecare gând zburdalnic, înlemnindu-mă un pic câte un pic, ţurţur cu ţurţur, altul şi altul în fiecare zi...
Aştept acum, aisberg sărat, să se împiedice de mine o rază rătăcitoare, ca poate-poate, împreună, să spargem câteva ouă de Phoenix.
Închid ochii şi-i deschid pe ceilalţi, răbdătorii...

Istorie încă vie…

---
Timpul ne dăruieşte trăiri în fiecare secundă, însă noi le irosim sperând mereu, în avans.
Răbdarea este o virtute, cât timp nu este aşteptare. (annacrin)
…din pacate sunt putini cei care isi pot purta eleganta cu modestie, si multi cei care isi poarta marlania cu mandrie… (mutulica)
You can only be young once, but you can always be imature.
The truth about smoking will just kill you.

---
Good judgement comes from experience and a lot of that comes from bad judgement. (The Bucket List)
Do you know the definition of insanity Bobby? Its when you do the same bloody thing and expect a different result. (Bobby Jones: Stroke of Genius)
It is possible to commit no mistakes and still lose. That is not a weakness. That is life. (Jean-Luc Picard)

---
Mi-e atât de dor de o ploaie de vară...

LA MULTI ANI, DATA'Q!


Sa ai parte de viata lunga plina de fericire!

...Si mai asteptam pagini noi de jurnal, ca e placut aici!

Perfect rotundă, sfera mea...
Să fie o bulă de săpun, să fie un sughiţ al unui pahar de şampanie sau poate o picătură de rouă ce-şi aşteaptă mângâierea fatală a unui Soare prea mare, prea departe, să fie o picătură de ploaie ce se desprinde ca o lacrimă, limpede, curată, fără de sarea deznădejdiei... Depinde din ce parte bate vântu’.
Tot ce ştiu e că-mi duc veacu’ în sfera mea perfectă, ce nu vrea să se spargă... Nu, nici măcar la atingerea creioanelor mele ascuţite, ce stau acum cuminţi aşteptându-şi cele 10 mirese! Şi nici nu se murdăreşte precum neruşinata aia de radieră şi nici nu mă sufocă precum gheara unor simţuri paternale prea ascuţite... Nici gând! Plimbări lungi făcut-am deseori prin cotloanele sferei mele. My precious...
Mă rog, aţi prins voi ideea: e aproape perfectă.
De ce aproape? Căci în drumul ei lent spre suprafaţa cea pufoasă la care toţi tânjim, spuma cea dulce a unei efervescenţe prea concentrate, numite prea simplu viaţă, deci în acest drum săracul meu glob de porţelan ieftin a trebuit să ricoşeze din pereţii uscaţi sau prea lipicioşi ale altor forme eliptice, ce se vor sfere. Şi mi-s zgâriat! deşi nu spărios, păros! dar pieptănat, cu aceeaşi greblă care se strâng osemintele tomnatice...
Da, mai scot capul câteodată, să vad care a mai murit, care s-a mai născut, renăscut... Stau un pic, le citesc, le ascult poveştile, şi mă întorc ‘napoi, cu valizele pline de păreri şi de impresii, care mai de care mai pestriţate, cu care îmi hrănesc puiul de bestie, numită de alţii curiozitate. Unul din ei, cel puţin, ăl mai creţ adică... Alţii încă mai ţipă... Dar ecoul lor e mirific în sfera asta aşa că n-au decât să zbiere.
Anyway, life goes on, în plină ascensiune, navigând printre alţii, printre altele... Până, vezi Doamne, m-o lovi din plin o alta, intersecţie, reuniune, alea-alea, sfera se măreşte, va fi perfectă, şi se va ridica şi mai încet poate... Ca să bucur mai mult de vârtejul ei, de valurile acestei vieţi.

Cuşca trupului...

---
Haina îl face pe om... până la gât! (coconut)
Ce nu te omoară nici nu te lasă în viaţă... (M)
De ce îi mai zice sos de cireşe când poate să-i zică chisăliţă? (o mama)
Iubeşte arta din tine şi nu pe tine în artă. (Victor Rebenciuc)
...în viaţă risipim ani, iar la moarte cerşim clipe...
To Smile is the best 2nd thing you can do with your lips.

---
Your talent is God's gift for you. What you do with it is your gift to God. (E.R.)
Picard:"Oh... Good Lord! Didn't anybody here build ships in bottles when they were boys?"
Worf:"I did not played with toys!"
Data:"I was never a boy"
"I did, sir."
"Thank you, mr. O'Brien" (Star Trek: The Next Generation)

---
[color=green]Mulţumesc, Rehael, pentru urări, şi la toţi ceilalţi de asemenea, pentru mesajele voastre călduroase, de pe forum sau PM.

Mâini dulci în beznă, albe şi plăpânde ca o vată de zahăr aşteaptă dimineaţa care vine. (Bineînţeles că vine! Nimeni n-a oprit vreodată dimineaţa din drumul ei precoce.) Mâini a căror mângâiere poţi numai s-o visezi, căci doar în basme există; mâini ce-ar face fericită orice harpă mofturoasă.
În roşeaţa unui Soare ruşinos, linii fine ca mătasea strălucesc şi se preling din ale degetelor vârfuri. Unde duc? Deloc departe, căci mai jos stă încă adormit trupul mâinilor fierbinţi. Dar trupu-i rece, nemişcat, mucegăit în hibernarea-i grea, ce îi atârnă peste umeri, ca o haină de prisos.
Încetişor, razele Soarelui încep a topi lanţurile lu’ Moş Ene, iar degetele albe încep să se mişte rapid, exact ca nişte aripi ale unui fluture grăbit să-şi trăiască singura zi de glorie, după ani de dizgraţie. Nestatornicia lor fac trupul amărât să danseze în baia de lumină, să cânte văzduhului, să trezească toată natura din juru-i ca o primăvară sălbatică, fiindcă, fiindcă ... Fiindcă trupul ce nu poate vedea mâinile ce-l conduc crede că i-au crescut aripi, doar că nu le poate vedea şi atât.
Nimic grav, fiindcă nu ştie pe nimeni să fi recunoscut vreodată că i-au crescut aripi de-îndată ce gândurile-i călăreau paşii pe cea mai dreaptă şi curată potecă către celălalt. Da, nimeni nu recunoaşte sus şi tare, de parcă i-ar aştepta ghilotina la fiecare colţ de stradă pe toţi revoluţionarii ce dau cânt inimii.
Dar tăişul liniştii impuse zgârie amar fiecare coardă perfect întinsă între vârfurile degetelor acelor prea curate mâini numite dragoste şi gândurile, dorinţele, visele unui suflet abia ieşit din oul de lemn al deznădăjduinţei. Se rup, una câte una, lăsând în urmă un trup călduţ şi-o coajă rece, peste care se aşterne prea devreme un apus de toamnă.

Cuminţenia desăvârşită...

---
A inflorit castanul, nu mai invata golanul.
A scapat la corasla... (un tata)

"Cine se roagă numai când se roagă, acela nu se roagă."
"Ai voie să ataci rătcirea, dar nu pe cel rătăcit." (alt DV într-una din conferinţele sale)

Credinta se testetaza exact prin rezistenta la ispite, nu prin evitarea lor. (NDR)

There is a sucker born every minute.
Assumption is the mother of all f**k ups. (AV)

---
There is no starting or stopping - only doing.
Death isn't sad. The sad thing is: most people don't live at all.
A warrior acts, only a fool reacts.
The ones who are hardest to love are usually the ones who need it the most.
It's the journey, not the destination. There is only the journey.
-Life has just three rules?
-And you already know them...
-Paradox, humour, and change.
-Paradox...
-Life is a mystery. Don't waste time trying to figure it out.
-Humour...
-Keep a sense of humour, especially about yourself. It is a strength beyond all measure.
-Change...
-Know that nothing stays the same. (Peaceful Warrior)

In my world everyone is a pony, and they all eat rainbows, and poop butterflies. (Horton Hears a Who!)

Let's go to bed. I'm tired of this day. I need a new one.
"Everytime I pass the church,
I stop and make a visit
So when I'm carried in feet first
God won't say: Who is it?" (The Prize Winner of Defiance, Ohio)

---
În sfârşit am acum măcar o poză cu acea bunică a căror vorbe mai apar printre aceste file. Una din ele aici. E cea mai frumoasă femeie pe care o cunosc eu; frumoasă la trup, la minte, la vorbă şi la suflet.

"Sufletul tău fucţionează cu lemne,
Iar al meu cu electricitate.
Dragostea ta umple cerul de fum,
A mea e din flăcări curate.

Totuşi vom mai merge împreună
O bună bucată de pământ,
O bună bucată de cer,
O bună bucată de lună.

Vom fi fericiţi pentru iarbă
Şi pentru lac,
Vom râde pentru copac,
Vom slăvi drumul drept cu câte-o gură.
Şi vom ţine un moment de reculegere
Pentru fiecare cotitură.

Ne vom lua după umbra mea
Care merge înainte,
Ne vom lua după primul gând,
Ne vom lua după două-trei cuvinte.
Până când ne va ieşi în cale
Sfânta Vineri
Să ne spună printre altele
Că nu mai suntem tineri.

Şi că ea n-o să ne mai dea de-acum
Nici electricitate pentru flacără,
Nici lemne pentru fum."

Poveste, Marin Sorescu

---
Ajută-mă Doamne să uit răul.

"It's not always that easy to distinguish the good guys from the bad guys. Sinners can surprise you." "And the same is true for saints." "Why do we try to define people as simply good or simply evil?" "Because no one wants to admit that compassion and cruelty can live side by side in one heart." "And that anyone is capable of anything."
"...the H.A.L.T. method. Never make a decision when you are Hungry, Angry, Lonely, or Tired." (M, adică Monique)

---
Love should never be a secret. If you keep something as complicated as love stored up inside, it could make you sick. (Dr. Otto Octavius)

On my own, pretending he's beside me. All alone I walk with him 'til morning. Without him I feel his arms around me, and when I lose my way, I close my eyes and he has found me. (Les Miserables)

Doubts? I'm full of them. (Picard)
All relations are constantly changing. (Deanna Troi)

---
Eu (mă) golesc şi paharul se umple...

Everybody's free to wear sunscreen


Cuvintele le găsiţi şi dacă apăsaţi pe "More info", lângă "Added: December 18, 2007", pe pagina Youtube. Dar le pun şi aici.

Here is my version of this song.
I've included the lyrics...enjoy!

Ladies and Gentlemen of the class of '99... wear sunscreen.
If I could offer you only one tip for the future, sunscreen would be IT.

The long term benefits of sunscreen have been proved by scientists whereas the rest of my advice has no basis more reliable than my own meandering experience.

I will dispense this advice now.

Enjoy the power and beauty of your youth. Never mind. You will not understand the power and beauty of your youth until they have faded. But trust me, in 20 years you'll look back at photos of yourself and recall in a way you can't grasp now how much possibility lay before you and how fabulous you really looked.

You are NOT as fat as you imagine.

Don't worry about the future; or worry, but know that worrying is as effective as trying to solve an algebra equation by chewing bubblegum. The real troubles in your life are apt to be things that never crossed your worried mind; the kind that blindside you at 4pm on some idle Tuesday.

Do one thing every day that scares you.

Sing.
Don't be reckless with other people's hearts, don't put up with people who are reckless with yours.

Floss.
Don't waste your time on jealousy; sometimes you're ahead, sometimes you're behind. The race is long, and in the end, it's only with yourself.

Remember compliments you receive, forget the insults; if you succeed in doing this, tell me how.

Keep your old love letters, throw away your old bank statements.

Stretch.
Don't feel guilty if you don't know what you want to do with your life. The most interesting people I know didn't know at 22 what they wanted to do with their lives, some of the most interesting 40 year olds I know still don't.

Get plenty of calcium.

Be kind to your knees, you'll miss them when they're gone.

Maybe you'll marry, maybe you won't, maybe you'll have children, maybe you won't, maybe you'll divorce at 40, maybe you'll dance the funky chicken on your 75th wedding anniversary. Whatever you do, don't congratulate yourself too much or berate yourself, either. Your choices are half chance, so are everybody else's. Enjoy your body, use it every way you can. Don't be afraid of it, or what other people think of it, it's the greatest instrument you'll ever own.

Dance. Even if you have nowhere to do it but in your own living room.

Read the directions, even if you don't follow them.

Do NOT read beauty magazines, they will only make you feel ugly.

Get to know your parents, you never know when they'll be gone for good.

Be nice to your siblings; they are your best link to your past and the people most likely to stick with you in the future.

Understand that friends come and go, but for the precious few you should hold on. Work hard to bridge the gaps in geography in lifestyle because the older you get, the more you need the people you knew when you were young.

Live in New York City once, but leave before it makes you hard; live in Northern California once, but leave before it makes you soft.

Travel.
Accept certain inalienable truths, prices will rise, politicians will philander, you too will get old, and when you do you'll fantasize that when you were young prices were reasonable, politicians were noble and children respected their elders.

Respect your elders.

Don't expect anyone else to support you. Maybe you have a trust fund, maybe you'll have a wealthy spouse; but you never know when either one might run out.

Don't mess too much with your hair, or by the time you're 40, it will look 85.

Be careful whose advice you buy, but, be patient with those who supply it. Advice is a form of nostalgia, dispensing it is a way of fishing the past from the disposal, wiping it off, painting over the ugly parts and recycling it for more than it's worth.

But trust me on the sunscreen.

Grămada fluturilor de gheaţă înmuntenesc odaia clopotarului... În mijloc e, sub candelabrul vechi, toate drumurile împiedicându-se de ea; ce-i drept, e motiv bun de-a face ocoale, de pierde vremea trecând pe lângă, peste ea, sau, de-ţi dă inima, prin... În jurul ei câteva straturi de brumă şăd ghinişor, hibernând, câte unu’ de la fiecare iarnă-ncoace, de când nu s-a mai atins Soarele şi ploaia unei veri calde. Poveşti fost-au scrise de ultima vară..
Lumina dimineţii intră prin vitraliul ferestrei, colorând (curcubeând ar fi mai corect spus) una câte una aripile de gheaţă, dându-le strălucirea diamantină ce o merită fiecare...

Se mai întâmplă câteodată, rar ce-i drept, dar de netrecut cu vederea, ca acea prima atingere a razelor măritului Soare sau a sfioasei Lune să izbească acest munte... Asta n-ar fi nimic dacă izvorârea unui clinchet uşor să nu atragă urechile unei curioase Primăveri şi s-o aducă la fereastră, să o descuie cu a ei dorinţă şi să o deschidă-n larg. Atunci...
Atunci încep să tremure toţi fluturii! Să zboare ar vrea, să fugă şi să se întoarcă, să danseze, să cânte, să răcnească de-ar putea o serenadă Soarelui, Lunii, sau oricui ar avea urechi s-asculte... Şi ar avea răbdare şi atenţie şi inimă ca să-i tresalte.

Emoţii ce se vor dezgheţate...

---
Lad, every woman has it's own charm. You only have to know where to look for... (Scotty - TNG)

---
Ceea ce–ţi trebuie vei găsi în ceea ce ai.
Dragostea vindecă orice, mai puţin sărăcia şi durerea de dinţi. (Marguerite Power Blessington)
Dragostea se naşte în priviri, creşte pe buze şi moare în lacrimi. (George Calinescu)
Când necazul bate la uşa ta, oricât i-ai spune că nu ai unde să-l primeşti, el îţi răspunde că şi-a adus un scăunel şi stă la poartă, aşteptându-te. (Chinua Achebe)
May you live all the days of your life.