În aceste zile ale sfârşitului de an simt că timpul îşi poate pierde gustul, însă gustul timpului nu se iroseşte nicicând; că ceea ce este al tău te află până şi în cel mai întunecat ungher; că cele mai frumoase daruri sunt cele neanticipate; că ochii pe care nu-i vezi ştiu să te petreacă tandru la fiecare pas; că puterea sufletului bun este nemărginită.

Atât de mult poţi preţui un om: cât să ai mereu sub gene cea mai mare calitate a sa, indiferent de celelalte faţete ale personalităţii sale.

De data asta gustul începutului continuă pe cel a sfârşitului... Să nu mai trebuiescă noi tacâmuri, noi bucătari, ci doar şi o magazie pe lângă bucătărie... At last... Foame am, nu-i nici o îndoială, dar sunt atâtea şi atâtea gânduri şi vise de pregătit, de copt, de însiropat...

Şi uite aşa se creşte un suflet, prin vise ale ochilor deschişi, prin speranţe ce atârnă din mica traistă a unui zâmbet şi prin pofte... Pofte mici, pofte calde.... Poftele tuturor gusturilor aşteptate, cântărite şi măsurate-n gând, peste umărul norocoşilor...

Începutul şi sfârşitul sunt stări de spirit, niciun calendar şi nicio cutumă a lumii nu poate marca ceea ce cu adevărat se sfârşeşte şi nici ceea ce începe cu adevărat.

Gustul unui mâine amânat ani de-a rândul devine dominant astăzi şi va şti să parfumeze multe dintre zilele care vin. Ce gust o avea pragul unei uşi, Data'q?

Având un gust dulceag a ce va fi sau a ce a fost, pragul unei uşi nu poate fi decât graniţa dintre cele două...
Ce-mi place cel mai mult e că pragul nu are cheie şi nici vizor, trebuie doar să vrei să-l păşeşti... Că de nu, amară va fi trecerea dintr-un tărâm în altul...

De va fi prea greu la casă, măcar la intrarea-n ogradă tare mult mi-ar plăcea să am o uşă cu-n prag jos înalt şi cu cel de sus lăsat... Fi-vor toţi obligaţi să păşească şi să se aplece...

Ziua de azi a avut gustul unei gume de mestecat cleioase, lipită-ntre dinţi...

Fantasee, ce gust o fi având apa de ploaie?... E câte unul pentru fiecare sau e doar unul, iar noi avem limbile mai mult sau mai puţin încâlcite?

Acum am gustul unui apus de vară ce va să vină... O fi el mai timid, că se cam ascunde după deal, de câţiva nori ce râd de el, dar tot e el frumos... Zică ei ce-or vrea...

De-ar fi să plouă mâine, ploaia ar avea gust de miere diluată cu licori amărui şi ar aduce cu ea felii de măr roşu cu seminţe cu tot. Da' cică nu plouă mâine.

Azi a avut gust de horă, ameţeală dulceagă lipită hotărât de coasta împrumutată.

Azi iar mi se joacă limbuţa cu câteva bobiţe de struguri şi nici că nu vrea să le lase pradă măselelor... Vinul se lasă aşteptat, dar acum mustul e cel mai dorit. Păi da, că e dulţ şi pişcă!... Abia atunci vezi fericire pe limbuţa mea .

Ieri am revăzut din nou, după mult timp, un pui de timp ţinut cuminte în lesa bătrâneţii: în autobuz, doi pensionari, soţ şi soţie, cu nepoţica în mijloc, care mai de care să-i atragă atenţia, să-i provoace imaginaţia:
"-Cine-iii? (nepoţica)
-Nu ştiu, o fi vulpea...
Bunicul îi dă rapid un bobârnac mititel pe mânuţă şi imediat se uită pe geam...
-Cine-i? (bunica)
-Vu'pea... (Către bunic:) Mai vreau o bomboană!
-Ai terminat-o pe cealaltă?
O înghite şi apoi:
-Da...
După o căutare de comori prin buzunare i se dă bomboana... Apoi ea întreabă pe bunică:
-Cine-iii?
-Nu ştiu, dă mânuţa... Miroase a urs... Da, sigur e ursul... "

Timpul ăsta... Parcă dinadins se tărâie, să-i gustăm cât mai mult fiecare urmă. O fi ştiind el mai bine ce trebuie să facă...

Da, se târâie. Foarte bine! Cum altfel vom învăţa răbdarea? Se spune că cel care ştie să aştepte ştie şi să preţuiască ceea ce a aşteptat îndelung.

Gustând liniştea timpului care trece, omul liber de răutăţi se descoperă fericit chiar şi în cea mai gravă clipă care îl înconjoară. Oricât de amară i-ar părea o felie de viaţă, ştie bine că nu s-a născut împărat şi nici nu trebuie să devină unul ca să poată vieţui în pace.

Azi un gust de cauciuc mi-a scăldat dinţii... Cauciucul unei corzi de praştie ce s-a tot întins toată ziulica... Şi nu numai odată...
Parcă aş fi fost în mâinile unui copil azi, unul pe care toţi ceilalţi au ciudă fiindcă doar el are praştia... Şi a folosit-o, bineînţeles, în bine şi în rău, coborând cortina peste nişte dinţi mai leneşi şi ridicând nişte colţuri de buze...
Iar acum... Acum praştia stă pe post de semn de carte...

Fantasee, gustul cărui ceai îţi place cel mai mult? Să ţi-l încălzească un soare la răsărit sau la apus?

Prefer ceaiul din care beau două guri dimineaţa, cred.

Gustul zilei este cel de muzică bună, de taclale cu oameni dragi; nu-mi pot reprima senzaţia de prieteni buni şi de gaşcă mare. Şi nici că aş vrea să-l pierd.

Azi praful unor caiete demult dosite a lăsat un gust de tuş ce încă mai persistă... Nici degetele nu mi-s mulţumite, dar n-are a face, trebuie!...
Gustul de trebuie e ca al apei, cred... Nu?... Nu-l simţi şi aşa am fost obişnuiţi, dar nevoia rămâne...

Tare-i curioasă apa asta... Nici gust, nici miros, nici culoare, doar esenţă a vieţii pe paneta asta... Ca şi trebuie şi altele...

Daaa "trebuie" este adesea un fel de sete pe care nu ştii cu ce s-o potoleşti. Setea are taine felurite, mai multe parcă de la o zi la alta, mai aride decât febra însăşi.

Azi mă încearcă un gust vechi, acela al compasiunii. Unii oameni adoptă adesea atitudinea de statistică. Nu este vorba că s-ar teme de respingerea grupului, nici că le este incomod să fie singuri: pur şi simplu ei nu simt ceea ce trebuie ca să poată părăsi mentalitatea de statistică. Adesea simt puţin, rareori simt deloc.
Lipeam cândva linguriţa de cerul gurii: încărcătura de îngheţată se topea lent, amorţind împrejurimile astfel încât era deja prea târziu când simţeam gustul metalului. Neplăcut gust, chiar şi acum când doar îmi amintesc de el, însă este cumva madlenic pentru mintea de statistică. Bygones.

Gust acrişor azi...
Poate de la vitamina C, dar poate şi de la un vin crescut pe dealurile buniceşti... Oricum, lăsând limbuţa deoparte mintea cere acelaşi lucru: vise acrişoare, ce-ţi trezesc colţurile gurii, adormite de ceva vreme, sub povara timpului...
Parcă şi buza cănii (cu ceai acum) ne îndeamnă să-i urmăm exemplul, să râdem "cu gura mare"... Dar ea e aşa de uimită de dansul aburului aromat, încât a rămas cu gura căscată...

Azi gustul copilăriei m-a îndulcit iarăşi, ca nişte prăjituri făcute de două mâini calde... Cuminţenia, nerăbdarea, râsul, curiozitatea, întrebările întrebătoare, dansul, cântecul, alintarea, uimirea, toate bomboane aromate într-un bol din cel mai curat cristal al inocenţei...
Cum? Simplu: amândoi m-au luat de câte o mână şi m-au alergat prin lumea lor, a fiecăruia, lăsându-mă să gust puţin din borcanele cu dulceaţă a unei vârste c-o singură cifră...

Gustul prieteniilor de orice vârstă e unul din cele mai aromate pe care am apucat să-l întâlnesc...

Mi-a parfumat toată ziua astăzi. Mi-a mângâiat clipe îndepărtate şi mi-a adunat boabe zăbavă. Gustul lui ... strugurele meu tămâios.

Gust de pastile azi, din cele care previn răceala... Luate cu un ceai a cărui aromă mă îmbată de plăcere, pur şi simplu, nimic nu poate înmiresma mai mult această seară...

Somnul clefăie lacom la urechea mea, spunându-mi cât de dragi îi sunt pleoapele mele . Mi le va împleti curând, înmuia în miere de vise şi le va pune la uscat până dimineaţă, ca atunci când să mă trezesc Soarele să-mi îndulcească tot începutul de săptămână...

Face el ce face, nenea Vântu', trebuie neapărat să adune norii!... Şi când io aduna atunci să vezi bucurie pe el: trage cu amândouă mâinile de marginele gurii, îşi trezeşte dinţii, îşi lăţeşte limbuţa şi muşcă! Muşcă o porţie de nori, iar ceilalţi, de frică, încep să tremure cu mici picături de ploaie mult aşteptată...
Gustul de nori, înmuiaţi, adică umflaţi în ceai de primăvară, se răspândeşte zilele astea peste un oraş prea grăbit să-şi mai ridice privirea...
Acum, un colţ de Lună încearcă să înţepe un norişor, dar nu reuşeşte decât să-l gâdile puţin... De ciudă începe să caşte, dar primeşte înapoi, ca răspuns, sforăitul norişorului...

Gustul liniştii nu încălzeşte, dar îţi mângâie acel mare vis, cu alte puncte de suspensie, de întrebare...

Gustul unor cifre scrise cu ciocolată au făcut deliciul zilei de astăzi... Coada stufoasă a penei de scris tachina somnul mult amânat, pe când vârful ei ascuţit zgâria foaia moale...

Totuşi, un ceai amar de examene îşi va face apariţia cât mai curând...

Satisfacţia dă gustul zilei de azi. Cu îndatoririle aproape rezolvate, sufletul poate doar să ţopăie. Un mic detaliu de fixat în tablou şi gata, aroma treburilor bine făcute şi la timp va învălui sfârşitul de săptămână.
Optimismul şi încrederea sunt doua feţe ale aceleiaşi pastile de timp.

Ce gust are mâine, Data'q?

Vântu-mi va delecta ziua de mâine...
Se va juca iar cu bagheta lui de funde de toate culorile şi aromele pe la nasul meu, scuturând în minutele dimineţii raze de soare pe un somn mai lung şi mai lat , în cele ale amiezii ceva praf pisat de copilărie, iar mai pe seară presărând şoapte adânci spuse la urechi lungite de ale sale degeţele...
Yeap... Mare vizitiu mai e şi vântul ăsta... Are un aşa gust fin la alege caii pentru caleaşca sa, când par sălbatici, când sunt moi, abia născuţi...

Fantasee, dintr-o magazie plină de borcănaşe de toate gusturile şi mărimile, care s-ar potrivi mai mult unui aşa week-end?

Gustul dulce-acrişor al şoaptelor timpului răsună mai tare decât toată zbenguiala din jur, fiindcă urechile-mi sunt lipite de podeaua pe care dansează încet clipele ce au trecut... Dar cei din juri abia îşi umezesc penele cu care pun notele, ştiind că o singură călimară nu va ajunge nimănui.

În joacã, timpul îngheaþã câteva gusturi, vrând sã facã colier de cristale primãverii.
Mici sau mari, fãrã o ordine anume, dar nedespãrþite, aceste gusturi, plãceri ale unei minþi ºi a unei limbuþe pofticioase, împodobeau cufãrul plin de jucãrii a plimbãreþului. Tare mult era aºteptatã, cu alaiul ei de flori, de raze, ciripeli, sã aducã mângâiere Lunei, ca s-o mai adoarmã, ºi sã dea ceva culoare Pãmântului...

Vine, vine primãvara,
Se aºterne-n toatã þara...

Gusturile unei cutii cu bomboane de ciocolatã încã hiberneazã liniºtite, sub îmbrãþiºarea caldã a unei ramauri de brad ce înmiresmeazã raftul cu dulciuri.
Alãturi, borcane cu dulceþuri, cutiuþe cu prafuri (care mai de care mai aromate) încearcã sã nu asculte disputa dintre cuburile de zahãr:
- Eu mai mai multe colþuri...
- Deci eu sunt mai pãtrat...
- Eu sunt mai alb...
- Iar sunt mai dulce...
- Iar eu mai tare...

- Topi-v-ar cãldura sã vã mãnânce... spuse linguriþa.

Ziua de azi aduce cu aroma de levãnþicã a unui ºal bãtrânesc, pliat cu grijã peste cutiile rotunde ale unui gardirop. Maroniu, împletit în fagure, gata sã strângã în braþe de acasã orice trup firav pãtruns de rãcoarea vremurilor, este strai de sãrbãtoare.
În anii când florile albãstrui se scuturau de timpuriu, aroma ºalului era de indruºaim. Aºa, ca la magiunul poamelor violet.

Ce gust are azi, Data'q?

Gustul acestei zile are aroma pâinii calde, ce se strecoarã din cuptor atât cât sã-mi amestece mie toate gândurile ordonate în liste, arbori ºi grafice colorate... ªi nici s-o gust nu pot, cã-i prea fierbinte... Trebuie s-o las sã se odihneascã, învelitã bine în ºtergarele bunicii (niciodatã folosite pentru altceva) pânã când o veni timpul pentru cea mai copioasã cinã de când... ... de la ultima cinã copioasã încoace.

Gust de îngheþatã în astã zi de primãvarã, servit de un Soare ce se lãuda cu strãlucirea dinþilor sãi, dar servit ºi cu ocazia continuãrii sãrbãtoririi femeii printr-o reprezentantã a genului, o rubedenie...
Prin urmare, pânã la lãsarea cortinii de cãtre Moº Ene am cele mai mari ºanse sã ajung sã stau cu burtica la Lunã...

Mare gust, cel de îngheþatã, mare...

Dacã îngheþata e de vanilie, da ...

Am regãsit azi gustul copilãriei în ursuleþii gumaþi ºi fructaþi gãzduiþi într-o pungã coloratã. Nu mi-a fost prea dor de acest gust, cumva îl simt în fiecare zi. ªi va fi prezent în fiecare zi, pânã când mã fac mare. Apoi o sã-mi iau jucãriile ºi o sã mã mut la supermarket.

Gust de praf azi, suflat de pe niºte ceasloave cu pagini colorate... Prea colorate...
Gustul unor imagini alb-negru au fost desertul acestei zile de primãvarã...

Acelaºi vânt suflã ºi azi printre aceleaºi plete, cu gust de grefã...
ªi uite aºa timpului îi pare rãu cã are prea puþine degete la mâini ºi acelea poate prea mici, cãci toate clipele i se strecoarã printre ele ºi nu rãmâne decât cu aroma lor, ce persistã ca un parfum vechi, de neînlocuit.

Se pare cã vântul cunoaºte gustul ploii insistente, Data'q sau cel puþin în versiunea mea de lume îl cunoaºte.
Ziua de azi a avut aroma mârþoagei nãduºite care galopeazã cu ochii strânºi în ochelarii sãi coloraþi. Cu aburii nãvãlind prin pãtura-i cazonã, vrea sã-ºi tragã suflarea niþel, dar nu izbuteºte sã-i dea de vreun capãt. Mai rar aºa zile, mai rar aºa arome sãlcii în timp.

Ziua de azi are gust de altfel de primavara. Uneori rasare dimineata, alteori rasare la inceputul unui sfarsit, alteori vine ca acum, in loc de punct dupa o fraza rostita odata cu nasterea gandului.
Frumos.

Gustul unui început de rãsãrit în dimineaþa asta, cu avântul unor suliþe de luminã ce-ºi pregãtesc dansul ce va sã vinã... Tot ce se aºteaptã e prima notã a primei vrãbiuþi ce se va deºtepta în astã miercuri.
Se putea simþi încordarea timpului ce abia aºteapta sã-ºi încãlzeascã penele, ca sã poate ºi el zbura în voie prin gândurile pierdute ale trecãtorilor...

Gust de ciocolatã azi, amãrui, cu aromã de mentã... Crema e prea multã, dar scap rapid de ea ºi rãmân cu o sete surdã de apã purã, de izvor...
Acum mã duc sã vãd ce mai face nenea Vântu', sã-l întreb ce ia mai atras atenþia...

Þie, Fantasee, ce gust þi-a mai atras atenþia?

Gustul de vacanta, preacinstite Clopotar. Vacanta nuca de liniste si pace pe ale carei nervuri iti plimbi degetele in fiecare zi pana ce se estompeaza. Si coaja si degetele.
Comoara din buzunar este intotdeauna o promisiune.

Castanii au parfumat ziua asta, oarecum asprã ºi nãduºitã dupã cum se anunþase. Un grãunte de praf în ochi ºi umbra frunzelor întinse la soare din înaltul coroanelor verzui trebuie trecute la catastif; o altã plimbare, dintr-un alt timp ºi loc pãrea cã se petrece din nou. Mi-am amintit gustul cafelei înainte sã se întindã printre þesãturi. Cred cã ziua asta are loc în timpul gusturilor de altãdatã, Data'q. Ce gust o avea, oare, speranþa într-o zi ca asta?

Speranþa îndulceºte totdeauna pânã ºi cea mai amarã zi din cea mai amarã sãptãmânã... Dar nici prea mult, ci doar atât cât e nevoie, ca nu cumva sã rãmânã degetele încleiate, dupã ce au atins cât de cât vise mult dorite.

De ieri, gustul vechi al unui suc de mãr încã nu vrea sã plece de pe limbã... O fi ºtiind el ceva, dar nici nu vrea sã-mi spunã. Sã-i fie de bine atunci ºi sã ºadã cât i-a place...

Jucând şotron odinioară, piatra gri alegea cât şi cum şi încotro urma să ţopăim, râzând şi gâfâind cu bucurie, cum le şade bine pruncilor fără griji. Pe o străduţă bucureşteană, un plod murdărel şi cu ochi umbroşi, rostogolise o bucată de granit din caldarâm peste trupuşorul unei păsări ce căzuse acolo.
Primind cu neîncredere cele două bomboane galbene, mi-a spus că ascunde moartea păsării ca să "nu râdă lumea de ea şi să le fie scârbă la oameni". Undeva, în oraşul ăsta mare, creşte un om care înţelege demnitatea, aşa mic şi murdar cum era el azi, schimbând o vorbă cu o tanti.