Versiune completa:Nondualitate
nondualitate....hhhmmm!chiar este o sinucidere?cum?
Conştiinţa (consciousness) şi Conştienţa (awareness)
Majoritatea oamenilor nu fac o diferenta clara intre constienta (awareness) si constiinta (consciousness).
Nisargadatta foloseste termenul de constiinta (consciousness) pt. ,,Eu sunt” si cind vorbeste despre constienta (awareness) el se refera la ceva complet dincolo de constiinta (,,Eu sunt”), care este absolutul.
Nisargadatta spune despre constiinta ca este tot ceea ce cunoastem, sensul fundamental al prezentei pe care-l simtim, si ca exista un simtamint universal al fiintarii.
Constiinta=simtamint de prezenta=fiintare=,,Eu sunt”.
El spune sa staruim asupra lui ,,Eu sunt” pentru a ne da seama ce sintem cu adevarat: constiinta insasi, nu corpul, mintea sau gindurile si identificarile ei. Atunci cind ne-am dat seama ce sintem: constiinta insasi (adica numai constiinta universala, identica in om ca si in oricare creatura: caine, albina, etc.) cind ne-am dat seama ca fiecare sintem ,,Eu sunt”, atunci apare urmatoarea realizare atunci cind realizam ca Eu sint NU inseamna ,,Eu sunt”, ca sintem dincolo de asta, pura constienţă!
Sensul notiunii de constiinta este legat intodeauna de dualitate. Daca sint constient asta este in relatie cu a fi inconstient. Daca ,,Eu sunt” este intodeauna in relatie cu ,,nu-eu”, daca sint constient asta inseamna intodeauna a fi constient DE ceva. Constiinta are intotdeauna un obiect de care eu sint constient. Desi realizarea faptului ca identitatea mea drept ,,Eu sunt” este mult mai aproape de realitate decit ideea ca ,,sint asa si pe dincolo, una sau alta”, asta este inca departe de realizarea finala a absolutului, a faptului ca sint constienţa non-duala care permite constiintei sa fie conştientă. Conştienţa este cea care straluceste prin constiinta dar este dincolo de constiinta insasi.
Constienta pura este absolutul, fara de care nu poate exista constiinta. Conştienţa este cea ,,prin care eu stiu ca eu sint, ca exist”. De aceea conştienţa ,,apare” inainte de ,,Eu sunt” (sau conştiinţă) si este acolo si dupa ce constiinta dispare spre inconstient sau moarte). Constienta este chiar dincolo de constiinta universala. Constienta nu este constienta de ea insasi, o constienta in care nu exista nici o distinctie sau dualitate. Asta este dincolo de ideea de Dumnezeu, Nisargadatta nu o numeste Dumnezeu ci simplu ,,Absolutul” sau realitatea suprema, dincolo de timp, ceva ce a existat si va exista intotdeauna.
Deci constiinta este intodeauna constienta DE ceva (dual) iar constienta nu este nici macar constienta DE ea insasi, de aceea este absolu singulara. In limba engleza diferenta intre consciousness si awareness este greu de facut (being conscious or being aware par sa insemne acelasi lucru).
Iata trucul in a face distictia clara: Nisargadatta spune mai intai sa realizam ca sintem ,,simtamintul prezentei, al fiintarii” si apoi sa realizam ,,opusul”: ,,NU, voi nu sinteti nici macar ,,Eu sunt”! Sinteti dincolo de fiintare, dincolo de constiinta, dincolo de simtamintul prezentei, voi sinteti constienta pura prin care constientul a venit in fiintare, sinteti absolutul, doar pura constienta”. Aceasta a doua realizare poate fi atinsa numai dupa ce ti-ai dat seama ca nu esti nici macar ,,Eu sunt”.
Prima data trebuie realizat faptul ca eu sunt ,,Eu sunt” - constiinta universala, apoi faptul ca de fapt NU sint ,,Eu sunt”, ci de fapt sint numai absolutul si ca nimic altceva nu exista IN REALITATE! Orice altceva nu este decit un vis. Numai Nisargadatta a spus lucrurile asa de clar, de evident, elegant si subtil deopotriva. El spune ca trebuie dezvoltat un intens TREBUIE SA CUNOSC, nu te poti juca cu expresia asta si sa astepti sa ajungi undeva. Nisargadatta era OBSEDAT sa afle ce este el cu adevarat. Jocul obisnuit cu cuvintele nu a avut nici o importanta la nivelul acestei meditatii constante.
Constiinta vine si pleaca, se trezeste si adoarme, se naste si moare dar constienta este intotdeauna acolo.
Cuvintele lui Nisargadatta: ,,Cind ai aparut pentru prima data? Care a fost momonetul exact cind ai stiut ca ESTI?”
Iata un raspuns simplu: Ai aparut pt. prima data ACUM. Intelegeti? Ceea ce pare viata ta, corpul tau si toata lumea manifestata se creaza pentru totdeauna ACUM. Asta este momentul in care apari pentru prima data. Existenta poate fi vazuta ca un singur eveniment indivizibil. Acest eveniment singular, absolut, inseamna toate posibilitatile existentei, ACUM - o explozie singulara catre infinit. Exista ACUM dar nu exista nici un NU ACUM. Unde este NU ACUM? Poti sa te ,,gindesti” la viitor, dar acel gind este o parte a acestui ACUM. Poti masura trecutul, dar nu exista trecut altul decit o traiectorie istorica care apare ACUM ca parte a acestui ACUM.
Deci daca elimini timpul din minte, ce ramine?
Nu pot sa-mi amintesc cind am stiut pentru prima data ca exist. Sensul acestei fraze duce la realizarea finala: nu sint ,,EU SUNT”, adica la faptul ca acest ,,EU SUNT” a avut un inceput si va avea un sfirsit. Nu sint de fapt ,,EU SUNT” ci ACELA care e constient de ,,EU SUNT”.
1. Prima data realizezi ca nu esti nimic din ceea ce ceilalti iti atribuie, nu esti o persoana (memorie, cunoastere, obiceiuri si alte false identificari). Aceste false identificari le face mintea.
2. Apoi realizezi ca nu esti corpul (foarte greu de realizat), nu esti mintea sau gindurile ei.
3. Apoi realizezi ca daca te sustragi tuturor celor de mai sus ce mai ramine? Doar simtamantul de a exista, constiinta. Realizezi ca nu esti numai acea constiinta, simtamintul de fiintare. Trebuie sa fiu ACELA. Ce ESTE acela? E ceva foarte subtil. Acum vine fraza mistica: ,,EU SUNT CEEA CE SUNT”. Aici apare universalitatea, aceasta realizare a lui ,,EU SUNT” aduce cu ea exploziva intelegere a faptului ca ,,EU SUNT” nu exista ca ceva individual, ca ,,EU SUNT” e universal, orice creatura si lucru il simte la fel. Nu noi cream senzatia lui ,,EU SUNT”, ci mai degraba o mostenim de la anteriorul simtamint al fiintarii, al fiintarii originare care a aparut pe fundalul ,,vidului” sau al constientei pure lipsite de orice obiect.
4. Odata realizat simtamintul identitatii cu acest simtamint universal al fiintarii sau ,,EU SUNT”, apare portita catre ultima realizare. Realizarea lui ,,EU SUNT” este deja o foarte inalta realizare si unii se opresc aici pentru a fiinta in aceasta fiintare universala impersonala. Aceasta este cunoasterea lui Dumnezeu si a faptului ca esti una cu Dumnezeu. Dar unii (foarte rari) merg mai adinc in ei insisi si ajung la realizarea faptului ca INTREAGA fiintare, chiar si cea a fiintarii in Dumnezeu este inca o forma a iluziei si a dualitatii si realizeaza faptul de a fi doar pura constienta, renuntind pina si la identificarea cu ,,EU SUNT”.
Tot acest parcurs nu inseamna a cistiga ceva ci o descotorosire fata de ceea ce nu esti cu adevarat, pina straluceste acel ceva care a fost intodeauna acolo, dincolo de toti dumnezeii: REALITATEA ULTIMA.
Majoritatea oamenilor nu fac o diferenta clara intre constienta (awareness) si constiinta (consciousness).
Nisargadatta foloseste termenul de constiinta (consciousness) pt. ,,Eu sunt” si cind vorbeste despre constienta (awareness) el se refera la ceva complet dincolo de constiinta (,,Eu sunt”), care este absolutul.
Nisargadatta spune despre constiinta ca este tot ceea ce cunoastem, sensul fundamental al prezentei pe care-l simtim, si ca exista un simtamint universal al fiintarii.
Constiinta=simtamint de prezenta=fiintare=,,Eu sunt”.
El spune sa staruim asupra lui ,,Eu sunt” pentru a ne da seama ce sintem cu adevarat: constiinta insasi, nu corpul, mintea sau gindurile si identificarile ei. Atunci cind ne-am dat seama ce sintem: constiinta insasi (adica numai constiinta universala, identica in om ca si in oricare creatura: caine, albina, etc.) cind ne-am dat seama ca fiecare sintem ,,Eu sunt”, atunci apare urmatoarea realizare atunci cind realizam ca Eu sint NU inseamna ,,Eu sunt”, ca sintem dincolo de asta, pura constienţă!
Sensul notiunii de constiinta este legat intodeauna de dualitate. Daca sint constient asta este in relatie cu a fi inconstient. Daca ,,Eu sunt” este intodeauna in relatie cu ,,nu-eu”, daca sint constient asta inseamna intodeauna a fi constient DE ceva. Constiinta are intotdeauna un obiect de care eu sint constient. Desi realizarea faptului ca identitatea mea drept ,,Eu sunt” este mult mai aproape de realitate decit ideea ca ,,sint asa si pe dincolo, una sau alta”, asta este inca departe de realizarea finala a absolutului, a faptului ca sint constienţa non-duala care permite constiintei sa fie conştientă. Conştienţa este cea care straluceste prin constiinta dar este dincolo de constiinta insasi.
Constienta pura este absolutul, fara de care nu poate exista constiinta. Conştienţa este cea ,,prin care eu stiu ca eu sint, ca exist”. De aceea conştienţa ,,apare” inainte de ,,Eu sunt” (sau conştiinţă) si este acolo si dupa ce constiinta dispare spre inconstient sau moarte). Constienta este chiar dincolo de constiinta universala. Constienta nu este constienta de ea insasi, o constienta in care nu exista nici o distinctie sau dualitate. Asta este dincolo de ideea de Dumnezeu, Nisargadatta nu o numeste Dumnezeu ci simplu ,,Absolutul” sau realitatea suprema, dincolo de timp, ceva ce a existat si va exista intotdeauna.
Deci constiinta este intodeauna constienta DE ceva (dual) iar constienta nu este nici macar constienta DE ea insasi, de aceea este absolu singulara. In limba engleza diferenta intre consciousness si awareness este greu de facut (being conscious or being aware par sa insemne acelasi lucru).
Iata trucul in a face distictia clara: Nisargadatta spune mai intai sa realizam ca sintem ,,simtamintul prezentei, al fiintarii” si apoi sa realizam ,,opusul”: ,,NU, voi nu sinteti nici macar ,,Eu sunt”! Sinteti dincolo de fiintare, dincolo de constiinta, dincolo de simtamintul prezentei, voi sinteti constienta pura prin care constientul a venit in fiintare, sinteti absolutul, doar pura constienta”. Aceasta a doua realizare poate fi atinsa numai dupa ce ti-ai dat seama ca nu esti nici macar ,,Eu sunt”.
Prima data trebuie realizat faptul ca eu sunt ,,Eu sunt” - constiinta universala, apoi faptul ca de fapt NU sint ,,Eu sunt”, ci de fapt sint numai absolutul si ca nimic altceva nu exista IN REALITATE! Orice altceva nu este decit un vis. Numai Nisargadatta a spus lucrurile asa de clar, de evident, elegant si subtil deopotriva. El spune ca trebuie dezvoltat un intens TREBUIE SA CUNOSC, nu te poti juca cu expresia asta si sa astepti sa ajungi undeva. Nisargadatta era OBSEDAT sa afle ce este el cu adevarat. Jocul obisnuit cu cuvintele nu a avut nici o importanta la nivelul acestei meditatii constante.
Constiinta vine si pleaca, se trezeste si adoarme, se naste si moare dar constienta este intotdeauna acolo.
Cuvintele lui Nisargadatta: ,,Cind ai aparut pentru prima data? Care a fost momonetul exact cind ai stiut ca ESTI?”
Iata un raspuns simplu: Ai aparut pt. prima data ACUM. Intelegeti? Ceea ce pare viata ta, corpul tau si toata lumea manifestata se creaza pentru totdeauna ACUM. Asta este momentul in care apari pentru prima data. Existenta poate fi vazuta ca un singur eveniment indivizibil. Acest eveniment singular, absolut, inseamna toate posibilitatile existentei, ACUM - o explozie singulara catre infinit. Exista ACUM dar nu exista nici un NU ACUM. Unde este NU ACUM? Poti sa te ,,gindesti” la viitor, dar acel gind este o parte a acestui ACUM. Poti masura trecutul, dar nu exista trecut altul decit o traiectorie istorica care apare ACUM ca parte a acestui ACUM.
Deci daca elimini timpul din minte, ce ramine?
Nu pot sa-mi amintesc cind am stiut pentru prima data ca exist. Sensul acestei fraze duce la realizarea finala: nu sint ,,EU SUNT”, adica la faptul ca acest ,,EU SUNT” a avut un inceput si va avea un sfirsit. Nu sint de fapt ,,EU SUNT” ci ACELA care e constient de ,,EU SUNT”.
1. Prima data realizezi ca nu esti nimic din ceea ce ceilalti iti atribuie, nu esti o persoana (memorie, cunoastere, obiceiuri si alte false identificari). Aceste false identificari le face mintea.
2. Apoi realizezi ca nu esti corpul (foarte greu de realizat), nu esti mintea sau gindurile ei.
3. Apoi realizezi ca daca te sustragi tuturor celor de mai sus ce mai ramine? Doar simtamantul de a exista, constiinta. Realizezi ca nu esti numai acea constiinta, simtamintul de fiintare. Trebuie sa fiu ACELA. Ce ESTE acela? E ceva foarte subtil. Acum vine fraza mistica: ,,EU SUNT CEEA CE SUNT”. Aici apare universalitatea, aceasta realizare a lui ,,EU SUNT” aduce cu ea exploziva intelegere a faptului ca ,,EU SUNT” nu exista ca ceva individual, ca ,,EU SUNT” e universal, orice creatura si lucru il simte la fel. Nu noi cream senzatia lui ,,EU SUNT”, ci mai degraba o mostenim de la anteriorul simtamint al fiintarii, al fiintarii originare care a aparut pe fundalul ,,vidului” sau al constientei pure lipsite de orice obiect.
4. Odata realizat simtamintul identitatii cu acest simtamint universal al fiintarii sau ,,EU SUNT”, apare portita catre ultima realizare. Realizarea lui ,,EU SUNT” este deja o foarte inalta realizare si unii se opresc aici pentru a fiinta in aceasta fiintare universala impersonala. Aceasta este cunoasterea lui Dumnezeu si a faptului ca esti una cu Dumnezeu. Dar unii (foarte rari) merg mai adinc in ei insisi si ajung la realizarea faptului ca INTREAGA fiintare, chiar si cea a fiintarii in Dumnezeu este inca o forma a iluziei si a dualitatii si realizeaza faptul de a fi doar pura constienta, renuntind pina si la identificarea cu ,,EU SUNT”.
Tot acest parcurs nu inseamna a cistiga ceva ci o descotorosire fata de ceea ce nu esti cu adevarat, pina straluceste acel ceva care a fost intodeauna acolo, dincolo de toti dumnezeii: REALITATEA ULTIMA.
Un subiect interesant, insa am asha o lehamite sa citesc toate paginile...
S-a ajuns pana in acest punct la vreo concluzie, sau macar la o linie care sa arate o directie cat de cat clara?
Daca nu primesc nici un raspuns voi fi obligat sa citesc tot, fie-va mila de mine!
S-a ajuns pana in acest punct la vreo concluzie, sau macar la o linie care sa arate o directie cat de cat clara?
Daca nu primesc nici un raspuns voi fi obligat sa citesc tot, fie-va mila de mine!
RAMESH BALSEKAR ON EFFORT:
All deliberate effort to improve anything in life
cannot but end up in self-contradiction.
Absolutely no effort is necessary to live life fully.
It is like floating with the current or rolling with the punch
--while the sturdy oak gets pulled down by the storm,
the pliant grass remains supple and swaying.
Because it has been man's conditioning
that it is only effort which could bring him anything in life,
it is extremely difficult for an ordinary man to grasp the fact
that nothing more than a deep understanding
of one's true nature is necessary
for the total transformation of awakening to take place.
Life can be really and truly simple if we don't fight it.
Transformation cannot be brought about, it can only happen.
Indeed, practicing meditation is itself bondage!
Transformation presupposes the
total absence of any doer practicing anything.
Self-Realization is effortless.
What you are trying to find is what you already are.
Enlightenment is total emptiness of mind.
There is nothing you can do to get it.
Any effort you make can only be an obstruction to it.
The result of man's intellectual development is that,
unlike everything else in nature,
he longs for a perfect or ideal harmony,
which he has only conceptualized but has not actually experienced.
This is the perpetual problem from which
he will never free himself by means of effort.
The very effort to see into one's own nature is the obstruction to it.
The least effort on your part prevents
what otherwise might happen naturally and spontaneously.
Awareness cannot be an act of volition.
Apart from the futility of effort itself,
any attempt to prevent thoughts from arising
divides the mind artificially into that which does the prevention
against that which is being prevented,
creating only neurosis and conflict.
Whatever thoughts arise (being without substance)
will promptly vanish by themselves
if they are not accepted and pursued as effective reality.
To try to erase thoughts consciously and deliberately
is like trying to wash away blood with blood.
The most that anyone can do in respect to the spiritual search
is to keep firmly in mind the essential facts that:
A. The human being has no separate existence
apart from the total manifestation;
B. As an individual, he has neither choice nor initiative
about the circumstances in which he finds himself;
C. Therefore, any effort or struggle beyond keeping
this in mind is fundamentally and exercise in futility.
There is an extremely important but subtle
aspect of spiritual development that is often lost sight of.
It is that in each case, depending on the makeup of each psyche,
the development is taking place spontaneously according to nature
and that any deliberate efforts on the part of the
pseudo-entity only create hazards and obstructions.
If this is kept in mind,
one automatically evades the greatest spiritual danger,
which is the uprising of the ego.
What, then, is the individual to do?
Merely to let true understanding deeply impregnate his very being,
passively and patiently, so that all illusions
and obstructions gradually fall off by themselves.
Making positive effort to stop thinking as a spiritual practice
is an exercise in futility, and so is any other kind of effort.
The only effective effort is instant apperception of truth,
which is in fact effortless.
Intellect is very much necessary to understand certain fundamentals,
But there is a strict limit beyond which it cannot go.
Thereafter it is only when intellect gives up all efforts
and acknowledges total surrender that intuition takes over.
Awakening can only happen spontaneously by itself.
It is wanting that is the cause of bondage,
irrespective of whether that wanting
is for some material benefit or for realization.
Man's viewpoint has become so inverted
that he thinks of effortless, unfathomable contentment
as an abnormal condition that must be attained through want
by some special positive "spiritual" efforts!
There can be no technique or system
for that total transformation in viewpoint called enlightenment
for the simple reason that all effort must necessarily emanate
from the illusory ego, that very mind of thought-intellect
which has brought about the sorry plight
from which the individual seeks freedom.
Self-realization is not only effortless, it is effortlessness itself.
Understanding is all,
and any effort to understand is an obstruction to it.
The impasse disappears when the ego recognizes
that it is strangulated in its own trap.
The ego is annihilated by being exposed as the illusion it is,
and this itself is the Understanding.
Once it is seen that volition is not only unnecessary but illusory,
It becomes obvious that in order to see something
which is already there, no effort is valid.
Effort to realize Truth is futile because Truth is all there is.
Everything IS Truth.
One must abandon the cleverness of reason for bewilderment,
Which is intuition or reliance on the innate principle of BEING
The primal substance of all beings is the same noumenon.
Enlightenment is the name given to the noumenal state.
There is no kind of intentional practice, action or effort
that can lead an individual to his enlightenment
because any intentional deed is based on the superstition
that an individual exists apart from the noumenon.
Wherever there is desire there is suffering.
Liberation can only occur when
desire has been totally absent.
It is not attainable by any means or effort,
which itself depends on desire.
Every moment he thinks and acts as an individual entity
locks man deeper in the double-bind of self-consciousness
wherein the very thought of spontaneous living prevents it.
And any positive effort to control the mind
or let go of oneself always only strengthens the ego.
Mind cannot be used to control mind.
All deliberate effort to improve anything in life
cannot but end up in self-contradiction.
Absolutely no effort is necessary to live life fully.
It is like floating with the current or rolling with the punch
--while the sturdy oak gets pulled down by the storm,
the pliant grass remains supple and swaying.
Because it has been man's conditioning
that it is only effort which could bring him anything in life,
it is extremely difficult for an ordinary man to grasp the fact
that nothing more than a deep understanding
of one's true nature is necessary
for the total transformation of awakening to take place.
Life can be really and truly simple if we don't fight it.
Transformation cannot be brought about, it can only happen.
Indeed, practicing meditation is itself bondage!
Transformation presupposes the
total absence of any doer practicing anything.
Self-Realization is effortless.
What you are trying to find is what you already are.
Enlightenment is total emptiness of mind.
There is nothing you can do to get it.
Any effort you make can only be an obstruction to it.
The result of man's intellectual development is that,
unlike everything else in nature,
he longs for a perfect or ideal harmony,
which he has only conceptualized but has not actually experienced.
This is the perpetual problem from which
he will never free himself by means of effort.
The very effort to see into one's own nature is the obstruction to it.
The least effort on your part prevents
what otherwise might happen naturally and spontaneously.
Awareness cannot be an act of volition.
Apart from the futility of effort itself,
any attempt to prevent thoughts from arising
divides the mind artificially into that which does the prevention
against that which is being prevented,
creating only neurosis and conflict.
Whatever thoughts arise (being without substance)
will promptly vanish by themselves
if they are not accepted and pursued as effective reality.
To try to erase thoughts consciously and deliberately
is like trying to wash away blood with blood.
The most that anyone can do in respect to the spiritual search
is to keep firmly in mind the essential facts that:
A. The human being has no separate existence
apart from the total manifestation;
B. As an individual, he has neither choice nor initiative
about the circumstances in which he finds himself;
C. Therefore, any effort or struggle beyond keeping
this in mind is fundamentally and exercise in futility.
There is an extremely important but subtle
aspect of spiritual development that is often lost sight of.
It is that in each case, depending on the makeup of each psyche,
the development is taking place spontaneously according to nature
and that any deliberate efforts on the part of the
pseudo-entity only create hazards and obstructions.
If this is kept in mind,
one automatically evades the greatest spiritual danger,
which is the uprising of the ego.
What, then, is the individual to do?
Merely to let true understanding deeply impregnate his very being,
passively and patiently, so that all illusions
and obstructions gradually fall off by themselves.
Making positive effort to stop thinking as a spiritual practice
is an exercise in futility, and so is any other kind of effort.
The only effective effort is instant apperception of truth,
which is in fact effortless.
Intellect is very much necessary to understand certain fundamentals,
But there is a strict limit beyond which it cannot go.
Thereafter it is only when intellect gives up all efforts
and acknowledges total surrender that intuition takes over.
Awakening can only happen spontaneously by itself.
It is wanting that is the cause of bondage,
irrespective of whether that wanting
is for some material benefit or for realization.
Man's viewpoint has become so inverted
that he thinks of effortless, unfathomable contentment
as an abnormal condition that must be attained through want
by some special positive "spiritual" efforts!
There can be no technique or system
for that total transformation in viewpoint called enlightenment
for the simple reason that all effort must necessarily emanate
from the illusory ego, that very mind of thought-intellect
which has brought about the sorry plight
from which the individual seeks freedom.
Self-realization is not only effortless, it is effortlessness itself.
Understanding is all,
and any effort to understand is an obstruction to it.
The impasse disappears when the ego recognizes
that it is strangulated in its own trap.
The ego is annihilated by being exposed as the illusion it is,
and this itself is the Understanding.
Once it is seen that volition is not only unnecessary but illusory,
It becomes obvious that in order to see something
which is already there, no effort is valid.
Effort to realize Truth is futile because Truth is all there is.
Everything IS Truth.
One must abandon the cleverness of reason for bewilderment,
Which is intuition or reliance on the innate principle of BEING
The primal substance of all beings is the same noumenon.
Enlightenment is the name given to the noumenal state.
There is no kind of intentional practice, action or effort
that can lead an individual to his enlightenment
because any intentional deed is based on the superstition
that an individual exists apart from the noumenon.
Wherever there is desire there is suffering.
Liberation can only occur when
desire has been totally absent.
It is not attainable by any means or effort,
which itself depends on desire.
Every moment he thinks and acts as an individual entity
locks man deeper in the double-bind of self-consciousness
wherein the very thought of spontaneous living prevents it.
And any positive effort to control the mind
or let go of oneself always only strengthens the ego.
Mind cannot be used to control mind.
Manifestarea poate adopta miriade de forme, dar substratul imanent tuturor acestor forme este conştiinţa. Dualitatea este doar un concept necesar pentru ca manifestarea să fie percepută şi cunoscută prin relaţia subiect-obiect. Tot ce este perceput nu are o existenţă independentă de conştiinţa numenală. Atât observatorul cât şi observatul sunt ireali, deoarece nici unul nu are o existenţă independentă de cea a conştiinţei în care apar. Numai prin imanenţa numenului pot avea loc aparenţele fenomenale. Fără acesta nu poate exista nimic.
,,Acela” poate fi numit şi ,,Conştiinţă Pură” dar acest termen este şi el adoptat DOAR pentru a putea exista o comunicare verbală, de fapt nici un cuvânt nu este suficient de adecvat pentru a-l descrie pe ,,Acela”.
Ca şi conştiinţă, numenul poate fi imaginat ,,spunând”: ,,Eu nu mă pot vedea pe mine însumi, pentru că aceasta ar presupune existenţa unui obiect diferit, în vreme ce eu sunt subiectul pur.” Nu există nici o entitate şi nici un lucru care să fie perceput de conştiinţă. Ca fiinţe conştiente noi nu putem percepe conştiinţa, deoarece o minte divizată – care cunoaşte obiectul prin subiectul cunoscător – nu îşi poate percepe integralitatea (unitatea, totalitatea) ca pe un obiect al ei.
Numai când mintea-scindată (duală) – conceptualizarea – este total absentă se poate strecura intuirea conştiinţei, iar ,,acolo” nu ar mai fi nimeni care să realizeze asta.
Nefiind nici ceva şi nici nimic, ,,Eul” nu are cum să fie nici cunoscut şi nici experimentat, ,,Eul” nu poate trece printr-o experienţă deoarece el nu este un obiect. Orice experienţă, senzorial interpretată ca plăcut/neplăcută, este rezultatul reacţiei minţii-scindate faţă de ceva anume, reacţie care este doar un concept, nu o realitate.
Nu ,,Eul” trece printr-o experienţă, ci ,,eul”, conceptul fenomenal. De aceea ,,Eul” nu este niciodată afectat de vreo experienţă - fie ea plăcută sau neplăcută, pozitivă sau negativă, acceptabilă sau neacceptabilă. Experienţa – fiind o interpretare a reacţiei senzoriale la un stimul – este funcţionarea obiectivă a ceea-ce-suntem. Dar ceea-ce-suntem nu poate fi perceput fenomenal, deoarece atunci am fi tot o experienţă spaţio-temporală trăită de un ,,eu”.
Aşadar, ,,Eu” este ,,fiinţa” tuturor fiinţelor, dar complet neafectat[ de fiinţare. ,,Eu” nici nu gândesc, nici nu acţionez, nici nu simt, însă gândirea celorlalţi, acţiunea şi simţirea sunt ,,ale mele”, pentru că ,,celălalt” e doar un concept, o iluzie.
,,Eu” sunt absent fenomenal deoarece nu pot fi o aparenţă (sau o apariţie), ci sunt ,,Acela” imanent în toate aparenţele, iar fiecare fiinţă conştientă şi simţitoare poate fi, de fapt chiar este - ,,Eul” în absenţa ,,eului”.
Ceea-ce-suntem este Acela care priveşte, întotdeauna conştiniţa privind în conştiinţă, prin obiectele fenomenale care se percep unele pe altele ca obiecte şi care sunt toate non-existente. Ceea-ce-suntem (ca ,,Eu” pur) este absent fenomenal şi acolo nu există un ,,celălalt”, privirea conştiinţei în conştiinţă nu este o vedere duală, subiect-obiect. Acolo nu există decât ATENŢIE INTEGRALĂ – fără un văzător, fără un văzut.
Pentru ca să cunoaştem ceva despre Acela, trebuie să fim Acela. Numenul, ca subiectivitate pură, nu poate fi decât absent pentru ca fenomenalitatea să fie prezentă, adică el este imanent în fenomenalitate rămânând veşnic transcendent. Numenul este ceea-ce-suntem, însă ceea ce vedem nu este ceea-ce-suntem ci ceea-ce-părem a fi. Numenul deşi este transcendent fenomenelor, este şi imanent lor.
Conştiinţa nu poate fi cunoscută în absenţa obiectelor iar fără conştiinţă, obiectele nu pot apărea. Manifestarea fenomenală apare spontan în conştiinţă, fără să fie cauzată de nimic – orice cauză sau raţiune fiind complet irelevante în cazul numenului. Numenul, ca subiect pur, rămâne transcendent, indiferent dacă manifestarea fenomenală are loc sau nu. În clipa apariţiei manifestări fenomenale în conştiinţă, numenul se ,,bucură” de aceasta prin modul său de funcţionare, care e un aspect numenal în care nu există dualitatea subiect-obiect.
Conştiinţa este cea care ,,luminează” fenomenele manifeste prin obiectivarea numenului, iar această conştiinţă care obiectivează numenul este cunoaştere pură, în sensul că acolo nu există un cunoscător şi un obiect de cunoscut. Lumina nu poate descoperi întunericul, ci doar propria sa absenţă, absenţa a ceea ce căuta.
Căutătorul spiritual începe prin a se întreba ,,Cine sunt <<Eu>>?”. Prin această întrebare, lumina caută întunericul unui ,,eu” şi descoperă că nu există un ,,cineva” sau nici un alt obiect, ci doar ABSENŢA a ceea ce căuta, ABSENŢA PREZENŢEI ,,celui” care căuta şi întreba. Astfel, căutătorul, ca sine individual, caută un obiect care să-i dezvăluie realitatea – ceea ce este imposibil. Într-o asemenea căutare non-descoperirea ESTE descoperirea. De fapt totţi căutătorii – tot ce există – sunt doar nişte OBIECTE ÎN OBIECTIVAREA FENOMENALĂ A SUBIECTULUI NUMENAL, iar dinstincţia dintre subiect şi obiect în dualitatea manifestării e pur conceptuală.
Rezultatul la care se ajunge, într-un final, al acestei căutări, este că obiectele ca atare sunt inexistente, ele nefiind altceva decât aparenţe fenomenale în conştiinţa în care imanent este subiectul numenal, şi ceea ce căuta căutătorul se dovedeşte a fi ABSENŢA celui care căuta – iar în PREZENŢA aceste ABSENŢE ABSOLUTE a conceptualizării este ,,descoperită” pacea perfectă a PREZENŢEI ABSOLUTE.
,,Acela” poate fi numit şi ,,Conştiinţă Pură” dar acest termen este şi el adoptat DOAR pentru a putea exista o comunicare verbală, de fapt nici un cuvânt nu este suficient de adecvat pentru a-l descrie pe ,,Acela”.
Ca şi conştiinţă, numenul poate fi imaginat ,,spunând”: ,,Eu nu mă pot vedea pe mine însumi, pentru că aceasta ar presupune existenţa unui obiect diferit, în vreme ce eu sunt subiectul pur.” Nu există nici o entitate şi nici un lucru care să fie perceput de conştiinţă. Ca fiinţe conştiente noi nu putem percepe conştiinţa, deoarece o minte divizată – care cunoaşte obiectul prin subiectul cunoscător – nu îşi poate percepe integralitatea (unitatea, totalitatea) ca pe un obiect al ei.
Numai când mintea-scindată (duală) – conceptualizarea – este total absentă se poate strecura intuirea conştiinţei, iar ,,acolo” nu ar mai fi nimeni care să realizeze asta.
Nefiind nici ceva şi nici nimic, ,,Eul” nu are cum să fie nici cunoscut şi nici experimentat, ,,Eul” nu poate trece printr-o experienţă deoarece el nu este un obiect. Orice experienţă, senzorial interpretată ca plăcut/neplăcută, este rezultatul reacţiei minţii-scindate faţă de ceva anume, reacţie care este doar un concept, nu o realitate.
Nu ,,Eul” trece printr-o experienţă, ci ,,eul”, conceptul fenomenal. De aceea ,,Eul” nu este niciodată afectat de vreo experienţă - fie ea plăcută sau neplăcută, pozitivă sau negativă, acceptabilă sau neacceptabilă. Experienţa – fiind o interpretare a reacţiei senzoriale la un stimul – este funcţionarea obiectivă a ceea-ce-suntem. Dar ceea-ce-suntem nu poate fi perceput fenomenal, deoarece atunci am fi tot o experienţă spaţio-temporală trăită de un ,,eu”.
Aşadar, ,,Eu” este ,,fiinţa” tuturor fiinţelor, dar complet neafectat[ de fiinţare. ,,Eu” nici nu gândesc, nici nu acţionez, nici nu simt, însă gândirea celorlalţi, acţiunea şi simţirea sunt ,,ale mele”, pentru că ,,celălalt” e doar un concept, o iluzie.
,,Eu” sunt absent fenomenal deoarece nu pot fi o aparenţă (sau o apariţie), ci sunt ,,Acela” imanent în toate aparenţele, iar fiecare fiinţă conştientă şi simţitoare poate fi, de fapt chiar este - ,,Eul” în absenţa ,,eului”.
Ceea-ce-suntem este Acela care priveşte, întotdeauna conştiniţa privind în conştiinţă, prin obiectele fenomenale care se percep unele pe altele ca obiecte şi care sunt toate non-existente. Ceea-ce-suntem (ca ,,Eu” pur) este absent fenomenal şi acolo nu există un ,,celălalt”, privirea conştiinţei în conştiinţă nu este o vedere duală, subiect-obiect. Acolo nu există decât ATENŢIE INTEGRALĂ – fără un văzător, fără un văzut.
Pentru ca să cunoaştem ceva despre Acela, trebuie să fim Acela. Numenul, ca subiectivitate pură, nu poate fi decât absent pentru ca fenomenalitatea să fie prezentă, adică el este imanent în fenomenalitate rămânând veşnic transcendent. Numenul este ceea-ce-suntem, însă ceea ce vedem nu este ceea-ce-suntem ci ceea-ce-părem a fi. Numenul deşi este transcendent fenomenelor, este şi imanent lor.
Conştiinţa nu poate fi cunoscută în absenţa obiectelor iar fără conştiinţă, obiectele nu pot apărea. Manifestarea fenomenală apare spontan în conştiinţă, fără să fie cauzată de nimic – orice cauză sau raţiune fiind complet irelevante în cazul numenului. Numenul, ca subiect pur, rămâne transcendent, indiferent dacă manifestarea fenomenală are loc sau nu. În clipa apariţiei manifestări fenomenale în conştiinţă, numenul se ,,bucură” de aceasta prin modul său de funcţionare, care e un aspect numenal în care nu există dualitatea subiect-obiect.
Conştiinţa este cea care ,,luminează” fenomenele manifeste prin obiectivarea numenului, iar această conştiinţă care obiectivează numenul este cunoaştere pură, în sensul că acolo nu există un cunoscător şi un obiect de cunoscut. Lumina nu poate descoperi întunericul, ci doar propria sa absenţă, absenţa a ceea ce căuta.
Căutătorul spiritual începe prin a se întreba ,,Cine sunt <<Eu>>?”. Prin această întrebare, lumina caută întunericul unui ,,eu” şi descoperă că nu există un ,,cineva” sau nici un alt obiect, ci doar ABSENŢA a ceea ce căuta, ABSENŢA PREZENŢEI ,,celui” care căuta şi întreba. Astfel, căutătorul, ca sine individual, caută un obiect care să-i dezvăluie realitatea – ceea ce este imposibil. Într-o asemenea căutare non-descoperirea ESTE descoperirea. De fapt totţi căutătorii – tot ce există – sunt doar nişte OBIECTE ÎN OBIECTIVAREA FENOMENALĂ A SUBIECTULUI NUMENAL, iar dinstincţia dintre subiect şi obiect în dualitatea manifestării e pur conceptuală.
Rezultatul la care se ajunge, într-un final, al acestei căutări, este că obiectele ca atare sunt inexistente, ele nefiind altceva decât aparenţe fenomenale în conştiinţa în care imanent este subiectul numenal, şi ceea ce căuta căutătorul se dovedeşte a fi ABSENŢA celui care căuta – iar în PREZENŢA aceste ABSENŢE ABSOLUTE a conceptualizării este ,,descoperită” pacea perfectă a PREZENŢEI ABSOLUTE.
Despre nondualitate nu se prea poate vorbi, se poate cel mult sugera cate ceva!
Pentru ce-i interesati, nondualitatea pura este "tratata" asa cum ar trebui in advaita-vedanta. Restul este balast!
Pentru ce-i interesati, nondualitatea pura este "tratata" asa cum ar trebui in advaita-vedanta. Restul este balast!
QUOTE(Maharajah @ 6 Nov 2007, 05:39 PM) 
Despre nondualitate nu se prea poate vorbi, se poate cel mult sugera cate ceva!
Pentru ce-i interesati, nondualitatea pura este "tratata" asa cum ar trebui in advaita-vedanta. Restul este balast!
Pentru ce-i interesati, nondualitatea pura este "tratata" asa cum ar trebui in advaita-vedanta. Restul este balast!
ca să vezi! cum dansează maharajah în ritm de nataraja(h)!
Ba chiar as putea spune ca discutia in sine nu poate sta decat sub semnul unei "contradictii in termeni". Iar pentru cel ce este convins ca stapaneste domeniul si este musai sa-si etaleze invataturile, "contradictia in termeni" se transforma in teribilism.
Pentru ceilalti participanti, este scuzabila orice interventie, atata timp cat folosesc acest topic, doar pentru a construi o carcasa in jurul subiectului, doar pentru a-i da o forma, si nu pentru o incercare de a revela ceea ce spuneam ca nu se poate decat sugera!
Pentru ceilalti participanti, este scuzabila orice interventie, atata timp cat folosesc acest topic, doar pentru a construi o carcasa in jurul subiectului, doar pentru a-i da o forma, si nu pentru o incercare de a revela ceea ce spuneam ca nu se poate decat sugera!
QUOTE(Maharajah @ 6 Nov 2007, 06:04 PM)
Ba chiar as putea spune ca discutia in sine nu poate sta decat sub semnul unei "contradictii in termeni". Iar pentru cel ce este convins ca stapaneste domeniul si este musai sa-si etaleze invataturile, "contradictia in termeni" se transforma in teribilism.
Pentru ceilalti participanti, este scuzabila orice interventie, atata timp cat folosesc acest topic, doar pentru a construi o carcasa in jurul subiectului, doar pentru a-i da o forma, si nu pentru o incercare de a revela ceea ce spuneam ca nu se poate decat sugera!
Pentru ceilalti participanti, este scuzabila orice interventie, atata timp cat folosesc acest topic, doar pentru a construi o carcasa in jurul subiectului, doar pentru a-i da o forma, si nu pentru o incercare de a revela ceea ce spuneam ca nu se poate decat sugera!
pt. că nu se poate sugera îţi sugerez să fii fără al doilea în ritm de nataraja!
Dansul lui Shiva (Coomaraswamy)
Shiva mai este numit, printre altele, şi Nataraja, Stăpânul Dansatorilor, Regele Actorilor. Cosmosul este teatrul său. Repertoriul său comportă mai multe feţe. El însuţi este actor şi audienţă:
Când Actorul bătea toba,
Toţi veneau să vadă;
Când Actorul strângea scena
Rămânea de unul singur în bucuria sa.
Nu pot să spun câte feluri de dansuri cunosc despre el credincioşii săi. Fără îndoială că ideea de început ce se află în spatele acestor dansuri este mai mult sau mai puţin aceeaşi: manifestarea energiei ritmice primare. Shiva este Eros Protogonos al lui Lucian când scria: „Se pare că dansul a luat fiinţă la începutul tuturor lucrurilor şi a fost adus la lumină împreună cu Eros, cel vechi, deoarece putem vedea acest dans primordial în mişcarea corală de dans a constelaţiilor, a planetelor şi a stelelor fixe, în îmbinarea şi interacţiunea dintre ele, ca şi în armonia ce le caracterizează”.
Nu vreau să spun că cea mai adâncă interpretare a dansului lui Shiva se găsea în minţile celor care au dansat în mod fanatic şi, poate, intoxicat în onoarea zeului pre-arian care, ulterior, a devenit Shiva. Un mare motiv prezent în religie sau artă, orice mare simbol, devine toate lucrurile pentru toţi oamenii; eră după eră, oferă omului o asemenea comoară cum numai în inima sa mai găseşte. Oricare ar fi originea dansului lui Shiva, acesta a devenit cu timpul cea mai clară imagine a activităţii lui Dumnezeu cu care orice artă sau religie se poate lăuda. Din variatele dansuri ale lui Shiva, mă voi referi doar la trei, unul formând, de unul singur, principalul element al interpretării. Primul este un dans de seară din munţii Himalaya, cu un cor divin, descris în Shiva Pradosha Stotra după cum urmează: „Punând Mama celor Trei Lumi pe un tron de aur, împânzit cu pietre preţioase, Sulapani dansează pe înălţimile muntelui Kailasa şi toţi zeii se adună în jurul lui: Sarasvati cântă la vina, Indra cântă la flaut, brahma ţine ţambalul ce marchează timpul, Laksmmi începe un cântec, Vishnu cântă la tobă şi toţi zeii stau de jur împrejur: Gandharva-şii, Yaksha-şii, Pataga-şii, Uraga-şii, Sadhya-şii, Vadyadhara-şii, Amara-şii şi toate fiinţele ce trăiesc în în cele trei lumi se aşează acolo să fie martori ai dansului ceresc şi să audă muzica corului divin în vremea crepusculului”. În reprezentările dansului, Shiva are două mâini, iar cooperarea zeilor este indicată foarte clar prin poziţionarea lor sub formă de cor. Nu găsim nici un Asura aplecat prins sub piciorul lui Shiva. Din câte ştiu, nu există vreo interpretare a acestui dans în literatura dedicată lui Shiva. Al doilea binecunoscut dans al lui shiva este cel numit Tandava şi ţine de aspectul său tamasic ca Bhairava sau Virabhadra. Are loc în cimitire şi terenuri în flăcări, unde, de obicei, Shiva este reprezentat cu zece braţe, dansând în cea mai mare parte cu devi şi acompaniat de grupuri de drăcuşori ce zburdă. Reprezentări ale acestui dans se întâlnesc cel mai des în sculpturile vechi, cum ar fi Elura, Elephanta şi Bhuvaneshvara. Dansul tandava aparţine la origine divinităţii pre-ariene, jumătate zeu, jumătate demon, care îşi ţine spectacolul de miez de noapte pe pământul arzător. În vremurile mai târzii, acest dans de pe pământul arzător, uneori cu Shiva, uneori cu Devi, este interpretat, în literatura lui Shiva şi Shakta, în cel mai emoţionant şi mai profund sens.
În al treilea rând, avem dansul nadanta al lui Nataraja înaintea adunării (sabha) din lăcaşul de aur din Chidambaram sau Tillai, centrul Universului. Legenda care, până la urmă, nu are o legătură prea strânsă cu adevăratul sens al dansului, poate fi rezumată după cum urmează: în pădurea Taragam locuiau o mulţime de înţelepţi eretici, ce urmau şcoala Mimamsa. Într-acolo se îndreptă Shiva, acompaniat de Vishnu deghizat într-o frumoasă femeie şi Ati Sheshan, spre a le arăta că greşesc. Înţelepţii au fost conduşi spre o dispută violentă între ei, dispută curând îndreptată împotriva lui Shiva, încercând să îl distrugă prin incantaţii. Un tigru feroce a fost creat în focul sacrificial şi asmuţit pe Shiva. Acesta, zâmbind blând, îl opreşte şi, cu unghia degetului mic, îl jupoaie de blană pe care o pune peste el ca pe o pânză de mătase (de notat că o poveste asemănătoare se petrece cu un elefant). Nedescurajaţi de nereuşită, rishi-i reîncep ceremoniile, dând naştere unui şarpe enorm, şarpe pe care zeul îl pune în jurul gâtului său ca pe o ghirlandă. Cu aceasta, Shiva începe să danseze, iar înţelepţii au mânat spre el un monstru sub forma unui pitic hidos, Muyalaka. Zeul îşi pune peste el vârful piciorului, rupându-i spatele, întinzându-l astfel pe pământ. Astfel, cu ultimul duşman distrus, Shiva continuă dansul, fiindu-i martori zeii şi rishi-i. apoi Ati Sheshan se închină la Shiva, rugându-se ca dansul să se mai repete. Shiva promite că va mai dansa încă o dată în sacrul Tillai, centrul Universului.
Acest dans al lui Shiva din Chidambaram sau Tillai formează subiectul reprezentărilor sud-indiene de cupru ale lui Sri Nataraja, Stăpânul dansului. Aceste imagini variază între ele la nivelul unor detalii minore, dar toate exprimă o concepţie fundamentală. Înainte de a începe să analizăm care ar putea fi aceasta, ar fi bine să descriem imaginea la care ne referim. Îl avem pe Shiva dansând, cu patru mâini, cu un păr împletit şi împodobit ale cărui bucle inferioare se răsucesc în dans. În părul său se poate vedea o cobra încolăcită, un craniu şi Ganga sub formă de sirenă. Deasupra se află o semilună şi este încoronat cu cunună de frunze Cassia. În urechea dreaptă poartă un cercel de bărbat iar unul de femeie în cea stângă. Este împodobit cu coliere şi brăţări, cu o curea din bijuterii, cu inele în jurul picioarelor, inele la degetele de la picioare şi de la mâini. Partea importantă a accesoriilor sale o reprezintă pantalonii strânşi pe corp, purtând şi o eşarfă ce fâlfâie ca şi un fir sacru împletit. Într-o mână din partea dreaptă ţine o tobă, cealaltă este ridicată făcând semnul „nu-ţi fie frică” (abhaya-mudra); mâna stângă superioară (cu degetele într-o postură de semilună – ardhacandra-mudra, n.t.) ţine Focul, cealaltă arată în jos spre demonul Muyalaka, un pitic ce ţine o cobra; piciorul stâng este ridicat. Mai găsim un piedestal de lotus din care izvorăşte o aureolă (tiruvasi) ce îl încercuieşte (după Zimmer, iese din zeu, n.t.), plină cu flăcări, fiind atinsă de mâinile ce ţin toba şi Focul.
Chiar şi fără să ne bazăm pe referinţele literare, interpretarea acestui dans nu se va dovedi dificilă. Totuşi, din fericire, ne putem folosi din plin de studiile contemporane, care ne ajută să explicăm pe deplin, nu numai semnificaţia generală a dansului, ci şi detaliile simbolismului său concret. Unele din particularităţile reprezentărilor lui Nataraja ţin, în mod evident, de concepţia generală legată de Shiva, iar nu de dans în sine. Aşa şi cu pletele împletite, ca ale unui yogin; coroana din frunze Cassia; craniul lui Brahma; reprezentarea lui Ganga (Gangele căzut din cer şi pierdut în părul lui Shiva); cobrele; diferiţii cercei, prefigurând natura duală a lui Mahadevi, „a cărui jumătate este Uma”; şi cele patru braţe. Toba este de asemenea un atribut general al lui Shiva, aparţinând personajului său yogin, deşi, în cadrul dansului, are o semnificaţie cu mult mai specială. Care este, deci semnificaţia dansului Nadanta al lui Shiva, cum este el înţeles de shivaiţi? Semnificaţia sa esenţială este dată în texte cum este următorul: „Domnul nostru este Dansatorul care, ca căldura latentă în lemnele de foc, îşi răspândeşte puterea în minte şi materie, făcându-le şi pe ele să danseze” (Kadavul Mamunivar‘s Tiruvatavurar Puranam, Puttaraivatil, Venracarukkam, strofa 75, Traducere de Nallasvami Pillai, Shivajnanabodham, p.74. S-ar mai putea spune: Ca căldura latentă în lemnele de foc, umple toate corpurile: Tatăl nostru dansează, punând în mişcare toate sufletele, să ştiţi asta! A se compara cu Eckhart: „Aşa cum focul pătrunde esenţa şi cărăţă în interiorul lemnului uscat, la fel face şi Dumnezeu cu omul”).
Dansul, de fapt, reprezintă cele cinci activităţi (pancakrtya) ale sale: Shrishti (privire de sus, creaţie, evoluţie), Sthiti (păstrare, susţinere), Samhara (distrugere, evoluţie), Tirobhava (învăluire, întrupare, iluzie şi, de asemenea, dare de odihnă), Anugrahab (eliberare, izbăvire, atracţie). Toate acestea, luate în mod separat, sunt activităţile zeităţilor Brahma, Vishnu, Rudra, Maheshvara şi Sadashiva. Această activitate cosmică reprezintă motivul central al dansului. Alte citate vor ilustra şi explica simbolismul cu mult mai detaliat. Din Unmai Vilakkam, vers 36, aflăm: „Creaţia emerge din tobă; păstrarea purcede din mâna speranţei; din foc pleacă distrugerea; piciorul ridicat dă drumul”. Se poate observa că a patra mână arată spre piciorul ridicat, refugiul sufletului.
Mai cităm şi din Chidambara Mummani Kovai: “O, Doamne, mâna Ta ce ţine toba sacră a făcut şi a ordonat cerurile, pământul, celelalte lumi şi nenumăratele suflete. Mâna Ta ridicată protejează ordinea conştientă cât şi ordinea inconştientă a creaţiei Tale. Toate aceste lumi sunt transformate de mâna Ta de foc purtătoare. Piciorul Tău sacru, pe pământ pus, dă un imbold sufletului obosit de lupta cu năvodul cauzalităţii. Piciorul tău ridicat este cel care dă beatitudine celor ce se apropie de Tine. Aceste Cinci Acţiuni sunt, într-adevăr, Lucrarea Ta”.
Următoarele versuri din Tirukuttu Darshana (Vederea dansului sacru), care formează a noua tantra din Tirumantram a lui Tirumular, extinde motivul central şi mai departe:
„Forma Sa peste tot este: atotpătrunzător este prin a Sa Shiva-Shakti
Chidambaram peste tot este, peste tot este dansul Său;
Ca Shiva, este totul şi e omniprezent,
Peste tot manifestat devine dansul elegant al lui Shiva.
Dansurile Sale încincite sunt temporale şi atemporale.
Dansurile Sale încincite sunt cele Cinci Activităţi ale Sale.
Cu eleganţă săvârşeşte cele cinci roluri,
Acesta este sacrul dans al lui Uma-Sahaya.
Dansează cu Apa, Focul, Aerul şi Eterul,
Aşa Domnul nostru dansează mereu în grădină.
Văzut este de cei ce trec de Maya şi Mahamaya (iluzia şi Marea Iluzie)
Domnul nostru Îşi dansează dansul veşnic.
Aspectul lui Shakti este bucurie deplină –
Această bucurie reunită face trupul lui Uma
Acest aspect al lui Shakti se ridică în timp
Şi uneşte dublul în dans.
Trupul Său este Akash, norul întunecat dinlăuntru este Muyalaka,
Cele opt sferturi sunt cele opt braţe ale Sale,
Cele trei lumini sunt cei trei ochi ai Lui,
Astfel, devenind, dansează în trupul nostru ca ceva compus.”
Acesta este dansul său. Semnificaţia sa cea mai adâncă este simţită când se conştientizează că are loc în interiorul inimii şi în sine. Peste tot este Dumnezeu: acel peste tot este inima. Tot aşa, găsim şi o altă strofă:
„Piciorul ce dansează, sunetul clopoţeilor,
Cântecele ce sunt cântate şi diferiţii paşi,
Aspectul luat de al nostru Gurupara ce dansează –
Găseşte toate acestea în interiorul tău şi de obstacole vei scăpa.”
Până aici, toate, în afară de gândul la Dumnezeu, trebuie scoase din inimă, pentru ca numai el să rămână şi să danseze înăuntru. În Unmai Vilakkam găsim aşa: „Înţelepţii tăcuţi, distrugând legătura întreită se găsesc acolo unde sinele lor sunt distruse. Acolo întrezăresc cele sfinte şi sunt umpluţi de beatitudine. Acesta este dansul Stăpânului agregatelor (nodului), al cărui aspect este Graţia (Slava)”. Cu această referire la „înţeleptul tăcut” ne putem gândi, prin comparaţie, la frumoasele cuvinte ale lui Trimular: „Când, odihnindu-se, aceştia (yoginii ce au atins cea mai înaltă stare de pace interioară) se pierd şi devin nemişcaţi ... Cei ce nu se mişcă se află în Spaţiul pur. Cei ce nu se mişcă se scaldă în Lumină. Ceea ce cunosc cei ce nu se mişcă este Vedanta. Ceea ce găsesc cei ce nu se mişcă este adâncul somn interior”. Shiva este distrugător şi îi place pământul arzător. Dr, ce distruge? Nu numai cerul şi pământul la finalul unui ciclu cosmic, ci şi obstacolele ce se agaţă de fiecare suflet în parte.1 Unde este şi ce este pământul în flăcări? Nu este locul unde ne sunt incinerate trupurile, ci inimile celor ce Îl iubesc. Locul unde ego-ul este distrus semnifică acea stare unde iluzia şi faptele sunt arse: acela este crematoriul, locul de ardere unde dansează Sri Nataraja şi unde este numit Sudalayadi, Dansatorul pământului în flăcări. În această ordine de idei, putem recunoaşte legătura istorică dintre minunatul dans al lui Shiva ca Nataraja şi sălbaticul său din cimitir ca demon. Această concepţie legată de dans este întâlnită şi la shakti-işti, mai ales în Bengal, unde mai degrabă aspectul Matern, decât cel Patern, este în centrul adorării. Kali este aici dansatoarea, a cărei intrare în inimă trebuie purificată cu foc, golită prin lepădare de sine. Un cântec bengalez spune această rugăciune: „Fiindcă Tu iubeşti pământul arzător, Din inima mea făcut-am Pământul arzător – Ca Tu, Întunecatul, să joci peste acesta, Măreţul, veşnicul Tău dans. Nimic altceva, o Mamă, nu am în inima mea: Zi şi noapte arde rugul funerar, Cenuşa celor morţi prezentă-i peste tot, Eu m-am păstrat pentru a Ta venire Cu Mahakala, stăpânul morţii, ce sub picior îl ţii, 1 Cf. Marcel Schwob, Le Livre de Monelle: “Aceasta este învăţătura: Distruge, distruge, distruge. Distruge în tine, distruge în jurul tău. Fă loc pentru sufletul tău şi pentru celelalte suflete. Distruge, fiindcă toată creaţia pleacă din distrugere ... Fiindcă tot ce se construieşte se face din bucăţi, şi nimic în lume nu este nou în afara formelor. Dar formele trebuie distruse perpetuu ... Sparge fiecare pahar din care bei”. Ca Tu să intri-n mine, cu dansul tău ritmat, Ca să Te văd pe Tine cu ochii mei închişi”. Întorcându-ne la sudul Indiei, vom descoperi că dansul lui Shiva este explicat şi în alte texte tamile. În Shivajnana Siddhiar, sutra V, 5, găsim: „Pentru a păzi amândouă felurile de fructe pentru nenumăratele suflete, Domnul nostru, cu ale Sale cinci acţiuni, Îşi dansează dansul”. Amândouă felurile de fructe: iham, răsplăţile din lumea aceasta şi param, beatitudinea din Mukti (Eliberare). În Unamai Vilakkam, V, 32, 37, 39, aflăm: „Inteligenţa supremă dansează în suflet ... pentru a ne şterge păcatele. Pe această cale, Tatăl nostru împrăştie întunericul iluziei (maya), arde firul cauzalităţii (karma), calcă în picioare răul (mala, anava, avidya), degajă slavă şi, cu iubire, aruncă sufletul în oceanul Beatitudinii (ananda). Cine are parte de acest dans mistic, nu se va mai renaşte vreodată”. Concepţia asupra lumii ca proces al jocului sau distracţiei (lila) Stăpânului este, de asemenea, preponderentă şi în scripturile dedicate lui Shiva. Astfel, Trimular scrie: „Dansul etern este jocul Său”. Această spontaneitate a dansului lui Shiva este atât de bine exprimată în Poemul extazului scris de Skryabin, încât, citarea din text, va explica mult mai bine decât orice altă expunere formală – ceea ce a scris Skryabin este exact ceea ce a modelat sculptorul hindus: „Spiritul (purusha) jucând, Spiritul dorind, Spiritul, cu imaginaţie (yoga-maya) creând totul, Se lasă pradă beatitudinii (ananda) iubirii... În centrul florilor creaţiei (prakriti) Sale, se pune pe-un sărut... Orbit de frumuseţea lor, se-aruncă, sare, dansează, se-nvârte; Plin de-extaz, plin de beatitudine, este El în acest joc (lila) Liber, divin în această luptă de iubire. În uimitoarea măreţie a lipsei de finalitate Şi în unirea aspiraţiilor oponente Numai în conştiinţă, numai în iubire, Spiritul învaţă natura (svabhava) de prezenţa Sa divină... „O, lume a mea, viaţă a mea, înflorire a mea, extaz al meu! Prin negarea tuturor formelor pe care le-am depăşit înainte Eu sunt negarea eternă (neti, neti) ...” Prin bucuria de acest dans, prin înecarea în acest vârtej, Spre tărâmul extazului grabnic îşi ia zborul. În această neîncetate transformare (samsara, nitya bhava), în acest zbor, în această lipsă de finalitate, în acest divin Pe el însuşi că se cunoaşte Spiritul, Prin puterea voinţei, singularităţii, libertăţii, Creaţiei neîncetate, omniprezenţei, atotînsufleţirii, A jocului divin în multiplicitatea formelor, se contemplă pe Sine... „Locuiesc deja în tine, o, lume a mea, Tu visezi la mine – eu eram cel ce luam fiinţă... Şi tu eşti totul – un val de libertate şi beatitudine...” Prin marea disoluţie (maha-pralaya) universul (samsara) este îmbrăţişat Spiritul este în înaltul fiinţei şi simte fluxul puterii divine (shakti) a liberului arbitru ca pe ceva nesfârşit El înfruntă totul Nelinişte înainte, acum bucurie Înfiorător, acum încântare... Şi universul este în rezonanţă cu plânsul plin de bucurie ce sunt”. Acest aspect al imanenţei lui Shiva se pare că a dus la obiecţia că el dansează la fel ca cei ce caută să bucure ochii muritorilor: dar se poate răspunde că dansează pentru a menţine viaţa cosmosului şi să elibereze pe cei ce îl caută. Mai mult, dacă înţelegem chiar şi dansurile oamenilor cum trebuie, vom observa că şi acestea conduc spre libertate.2 Dar, ar fi mai aproape de adevăr dacă a-m răspunde că dansul său ţine de natura sa, toate gesturile sale au ca origine natura sa (svabha-jah), sunt spontane şi fără scop – fiindcă fiinţa sa ţine de tărâmul de dincolo de scopuri. La un nivel mult mai arbitrar, dansul lui Shiva este identificat cu Pancakshara sau cinci silabe ale rugăciunii Shi-va-ya-na-ma, „Lăudat fie Shiva”. În Unmai Vilakkam se spune: „Dacă se va medita la aceste minunate Cinci Litere, sufletul va atinge acel loc unde nu este nici lumină nici întuneric şi, acolo, Shakti îl va uni cu Shiva”. Un alt fragment din Unmai Vilakkam ne dă lămuriri despre arcul (tiruvasi) arzător, identificând Panchakshara şi Dansul cu silaba mistică OM – arcul fiind kombu sau cârligul ideogramei simbolului: „Arcul ce îl înconjoară pe Sri Nataraja este Omkara; iar akshara, care nu este niciodată separată de Omkara, este splendoarea interioară. Acesta este dansul Stăpânului Chindambaram-ului”. Tiru-Arul-Payam, totuşi, spune că tiruvasi reprezintă dansul Naturii, ce contrastează cu dansul înţelepciunii al lui Shiva: „Dansul naturii are loc de-o parte, dansul iluminării de cealaltă parte. Concentrează-ţi mintea pe ultimul”. Îi sunt dator dl-ui Nallasvami Pillai cu un comentariu la aceasta. Primul dans reprezintă acţiunea materiei – energia materialăşi individuală. Acesta este arcul, tiruvasi, Omkara, dansul lui Kali. Celălalt este dansul lui Shiva – acel akshara inseparabil de Omkara – numit ardhamatra sau a patra literă a Pranava-ei – Charturtam şi Turiam. Primul dans nu poate avea loc dacă shiva nu îl doreşte şi nu dansează el însuşi. Rezultatul general al acestei interpretări a arcului ne spune, prin urmare, că acesta reprezintă materia, natura, Prakriti. Strălucirea pe care o are, Shiva ce dansează în interior atingând arcul cu capul, mâinile şi picioarele, reprezintă Spiritul (Purusha) universal 2 Vezi Nandikeshvara, The Mirror of Gesture, trad. de Coomaraswamy şi Duggirala, p. 11. omniprezent. Între acestea se află sufletul individual, aşa cum ya se află între Shi-va şi na-ma. Acum, pentru a rezuma întreaga interpretare, aflăm că semnificaţia esenţială a dansului lui Shiva este tripartită: (1) imaginea jocului său ritmat ca sursă a mişcării în Cosmos, reprezentată de arc;(2) scopul Dansului său este să elibereze nenumăratele suflete ale oamenilor de capcana Iluziei; (3) locul Dansului, Chidambaram, centrul Universului, este în Inimă. ... În aceste zile ale specializării nu suntem obişnuiţi cu o asemenea sinteză de gândire. Dar, la cei ce „au văzut” imagini ca acestea, nu putea să existe vreo diviziune de viaţă şi gândire care să ducă spre compartimentare. ... Nici un artist al zilelor noastre, oricât de mare, nu poate cu o mai mare exactitate sau cu o mai mare înţelepciune să creeze o imagine cu o asemenea Energie, pe care ştiinţa trebuie să o recunoască în spatele tuturor fenomenelor. Dacă dorim a reconcilia Timpul cu Eternitatea, a-m putea-o face altfel decât prin concepţia alternărilor momentelor (fazelor) în regiuni vaste ale spaţiului şi în perioade largi de timp. Foarte important ar fi, atunci, alternarea fazelor presupusă de tobă şi a focului care „schimbă”, nu distruge. Acestea nu sunt decât simboluri vizuale ale teoriei zilei şi nopţii lui Brahma.
Afirmaţiile: „dualitatea în curs de a fi cucerită, nondualitatea în afara Realităţii Ultime” sunt la fel de false. Atunci când se realizează o cercetare (în dualitate), ca şi atunci când a fost găsit Sinele, cine altul realizează aceasta, dacă nu „cel de-al zeceea om”?
Aceasta face aluzie la o povestire tradiţională despre un grup de zece proşti care plecaseră într-o călătorie. La un moment dat ei au trecut un râu şi după ce au ajuns pe celălalt mal, au vrut să se convingă că trecuseră toţi cu bine. Fiecare a început să numere membrii grupului, dar fiecare i-a numărat pe ceilalţi nouă şi a uitat să se numere pe sine însuşi. Gândind că cel de-al zecelea om s-a înecat, au început să-l plângă. Tocmai în acel moment trecea pe acolo un călător care i-a întrebat ce se întâmplase. El şi-a dat seama imediat de cauza greşelii lor şi pentru a-i convinge că nu s-a petrecut nimic rău, i-a pus să treacă prin faţa lui şi le-a dat, fiecăruia în parte, câte o lovitură în momentul în care treceau, cerându-le să numere loviturile.
A vorbi despre "subiect" din memoria selectiva, sau cu citate, nu face altceva decat sa numaram iar si iar in jurul nostru.
Dacă se spune că eliberarea este de mai multe feluri feluri, cu formă, fără formă, in dualitate sau in nondualitate, atunci lăsaţi-mă să vă spun că anularea acestor forme de eliberare este singura, adevărata Eliberare. (R.M.)
Aceasta face aluzie la o povestire tradiţională despre un grup de zece proşti care plecaseră într-o călătorie. La un moment dat ei au trecut un râu şi după ce au ajuns pe celălalt mal, au vrut să se convingă că trecuseră toţi cu bine. Fiecare a început să numere membrii grupului, dar fiecare i-a numărat pe ceilalţi nouă şi a uitat să se numere pe sine însuşi. Gândind că cel de-al zecelea om s-a înecat, au început să-l plângă. Tocmai în acel moment trecea pe acolo un călător care i-a întrebat ce se întâmplase. El şi-a dat seama imediat de cauza greşelii lor şi pentru a-i convinge că nu s-a petrecut nimic rău, i-a pus să treacă prin faţa lui şi le-a dat, fiecăruia în parte, câte o lovitură în momentul în care treceau, cerându-le să numere loviturile.
A vorbi despre "subiect" din memoria selectiva, sau cu citate, nu face altceva decat sa numaram iar si iar in jurul nostru.
Dacă se spune că eliberarea este de mai multe feluri feluri, cu formă, fără formă, in dualitate sau in nondualitate, atunci lăsaţi-mă să vă spun că anularea acestor forme de eliberare este singura, adevărata Eliberare. (R.M.)
parcă am mai auzit povestea asta pe un forum. Mă înşel cumva?
PS: sper că nu faci parte dintre aceia care spun: Totul e Iluzie. A spune asta e tot iluzie, nu ieşi din dualitate. Şi nici dintre aceia care adoptă DOAR punctul de vedere aşa-zis absolut şi nu văd manifestarea pe diferitele ei trepte de realitate şi de valoare de realitate, şi asta în perfectă simultaneitate a punctului de vedere cu adevărat absolut care le transcende şi le include simultan..
PS: sper că nu faci parte dintre aceia care spun: Totul e Iluzie. A spune asta e tot iluzie, nu ieşi din dualitate. Şi nici dintre aceia care adoptă DOAR punctul de vedere aşa-zis absolut şi nu văd manifestarea pe diferitele ei trepte de realitate şi de valoare de realitate, şi asta în perfectă simultaneitate a punctului de vedere cu adevărat absolut care le transcende şi le include simultan..
QUOTE(shapeshifter @ 6 Nov 2007, 06:59 PM)
PS: sper că nu faci parte dintre aceia care spun: Totul e Iluzie. A spune asta e tot iluzie, nu ieşi din dualitate. ...
Este exact ce nu intelegi tu! Eu incerc sa nu spun nimic, si tocmai asta incerc sa te fac si pe tine - sa nu spui nimic pe aceasta tema. Tu esti convins ca ai ceva de zis, si poate ca asa si este, doar ca imi zgarie sensibilitatea atunci cand intrevad oarece urme de asa zise "adevaruri ultime". Adevarurile ultime, daca exista cumva, paradoxal, nu stau in cuvinte!
Poti vorbi despre dualitate si nondualitate, din pct de vedere filosofic, dar in momentul in care te apropii de orient si incerci sa treci la substraturi, deja incepi sa "profanezi". Poate nu stiai, dar in India nu exista cuvantul Filosofie, nici un termen sanskrit nu are intelesul exact al termenului european filosofie. Acolo spre rasarit, multe lucruri se reduc la a intelege ce se intampla cu tine si in jurul tau, fara a filosofa!
dacă Principiul ar fi vrut să rămână tăcut nu ar mai fi existat întreaga manifestare şi nici Cuvântul. Nu proceda ca amatorii..
A te menţine în tăcerea acţiunii asta e adevărata tăcere, tu vrei să te menţii numai într-un fundal static de „dinainte” de creaţie, asta înseamnă să nu vezi întreaga realitate ca un Tot, ori totul ţine de o dinamică, ia şi fundalul şi prim-planul simultan ba chiar şi ce e între ele şi acordă-le, recunoaşte-le tot simultan fiecăreaia treapta de realitate proprie. A sta cocoţat în „absolut” nu e adevărul ultim, e tot dualitate.
Prezenţa non-acţionantă este cea care dă realitate întregii manifestări, aşa lucrează Principiul în lume după ce a pus-o în mişcare.
PS: nu filozofam.. luam un punct de vedere, sau mai multe dacă vrei..simultan sau succesiv (după „situaţia” cerută de context).
Lipsa oricărui context nu-ţi este accesibilă decât după disoluţia corpului, până atunci acceptă diferitele contexte.
A te menţine în tăcerea acţiunii asta e adevărata tăcere, tu vrei să te menţii numai într-un fundal static de „dinainte” de creaţie, asta înseamnă să nu vezi întreaga realitate ca un Tot, ori totul ţine de o dinamică, ia şi fundalul şi prim-planul simultan ba chiar şi ce e între ele şi acordă-le, recunoaşte-le tot simultan fiecăreaia treapta de realitate proprie. A sta cocoţat în „absolut” nu e adevărul ultim, e tot dualitate.
Prezenţa non-acţionantă este cea care dă realitate întregii manifestări, aşa lucrează Principiul în lume după ce a pus-o în mişcare.
PS: nu filozofam.. luam un punct de vedere, sau mai multe dacă vrei..simultan sau succesiv (după „situaţia” cerută de context).
Lipsa oricărui context nu-ţi este accesibilă decât după disoluţia corpului, până atunci acceptă diferitele contexte.
QUOTE(shapeshifter @ 6 Nov 2007, 09:36 PM)
dacă Principiul ar fi vrut să rămână tăcut nu ar mai fi existat întreaga manifestare şi nici Cuvântul.
Aici chiar m-ai pierdut, vorbesti cu prea multa lejeritate despre Principiu si ce-ar fi vrut El, precum babele din biserica ce sunt convinse ca Dumnezeu din ceruri, eventual si cu barba, ar vrea aia sau ailalta
Tu nu stii cine esti tu, decat din cartile pe care le-ai citit, sau din cine stie ce meditatii facute dupa ureche, etc,... si ai vrea sa te pronunti atat de hotarat in legatura cu Principiul?
QUOTE(shapeshifter @ 6 Nov 2007, 09:36 PM)
Nu proceda ca amatorii..
A te menţine în tăcerea acţiunii asta e adevărata tăcere, tu vrei să te menţii numai într-un fundal static de „dinainte” de creaţie, asta înseamnă să nu vezi întreaga realitate ca un Tot, ori totul ţine de o dinamică, ia şi fundalul şi prim-planul simultan ba chiar şi ce e între ele şi acordă-le, recunoaşte-le tot simultan fiecăreaia treapta de realitate proprie. A sta cocoţat în „absolut” nu e adevărul ultim, e tot dualitate.
Prezenţa non-acţionantă este cea care dă realitate întregii manifestări, aşa lucrează Principiul în lume după ce a pus-o în mişcare.
A te menţine în tăcerea acţiunii asta e adevărata tăcere, tu vrei să te menţii numai într-un fundal static de „dinainte” de creaţie, asta înseamnă să nu vezi întreaga realitate ca un Tot, ori totul ţine de o dinamică, ia şi fundalul şi prim-planul simultan ba chiar şi ce e între ele şi acordă-le, recunoaşte-le tot simultan fiecăreaia treapta de realitate proprie. A sta cocoţat în „absolut” nu e adevărul ultim, e tot dualitate.
Prezenţa non-acţionantă este cea care dă realitate întregii manifestări, aşa lucrează Principiul în lume după ce a pus-o în mişcare.
Cine de fapt procedeaza ca amatorii? Vorbesti cu prea multa lejeritate despre lucruri, intamplari si evenimente, care deocamdata sunt la "distanta" de tine. Le intelegi in felul tau si la nivelul tau si crezi ca asta iti este indeajuns! Stiu ca tentatia egoului este foarte mare. Si eu si oricare dintre noi, in momentul in care scriem aici, imposibil sa nu fim manati si de mandria de a arata ce stim. Nu avem cum sa evitam asta, suntem oameni, ... dar putem sa incadram macar in anumite limite.
Nondualitate, Principiul Ultim, etc, termeni pe care-i putem expune in fraze scurte sau mai lungi, dar in nici un caz ca pe o Invatatura de urmat. Adica un fel de "Iata Calea!"
---------
Aici chiar m-ai pierdut, vorbesti cu prea multa lejeritate despre Principiu si ce-ar fi vrut El, precum babele din biserica ce sunt convinse ca Dumnezeu din ceruri, eventual si cu barba, ar vrea aia sau ailalta smile.gif
Tu nu stii cine esti tu, decat din cartile pe care le-ai citit, sau din cine stie ce meditatii facute dupa ureche, etc,... si ai vrea sa te pronunti atat de hotarat in legatura cu Principiul?
---------
bip, bip, atenţie la indicator, la următorul q-tick va fi ora: dual:dual
Aici chiar m-ai pierdut, vorbesti cu prea multa lejeritate despre Principiu si ce-ar fi vrut El, precum babele din biserica ce sunt convinse ca Dumnezeu din ceruri, eventual si cu barba, ar vrea aia sau ailalta smile.gif
Tu nu stii cine esti tu, decat din cartile pe care le-ai citit, sau din cine stie ce meditatii facute dupa ureche, etc,... si ai vrea sa te pronunti atat de hotarat in legatura cu Principiul?
---------
bip, bip, atenţie la indicator, la următorul q-tick va fi ora: dual:dual
QUOTE(shapeshifter @ 6 Nov 2007, 11:09 PM)
bip, bip, atenţie la indicator, la următorul q-tick va fi ora: dual:dual
Acum pari mult mai natural, asa mai merge, fii "spiritual" si lasa lucrurile serioase pentru alta data!
"All disciplines are fixations: discipline excludes everything, except the one thing that one wishes to concentrate upon. Thus one establishes a dictatorship over oneself and all understanding is jeopardized. What is absolutely necessary is attention without strain. When I observe myself, I am really forced to admit that every day I am the prisoner of a thousand unsatisfied desires, or desires whose satisfaction brings me no permanent bliss. So it seems to me that instead of endless running from one desire to another, it would be better to stop and examine the true nature of desire. If this investigation is successful you will penetrate the nature of the true aim of all desire. What any desire really aims at, is a state of non desire. This non desire is a state in which we demand absolutely nothing. Thus it is a state of extreme abundance, of fullness. This fullness is revealed as being bliss and peace. You now know that you are really seeking nothing else but fullness and absolute peace. Now that you have understood the inner nature of your ultimate goal, you perceive that the ultimate goal is, in fact, not a goal, that is to say an end towards which you strive, but that the ultimate state can only be the consequence of relaxing and letting go. Liberation is not to be obtained by collecting and accumulating, but by being rooted in a state of being which is truly ours and in which we live constantly without knowing it. Even if we wished to, we could not live for a single moment outside of this state." - JEAN KLEIN
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.