Ajutor - Cauta - Forumisti - Calendar
Versiune completa:Energie, Coincidente Si Telepatie
HanuAncutei.com - ARTA de a conversa > Odaia Dezbaterilor: Stiinta si Cultura > Dincolo de Ratiune
Pagini: 1, 2, 3, 4, 5, 6
IO
bdl

Orice capacitate a fiintei umane se poate dezvolta.
Capacitatile fizice - prin antrenament fizic.
Cele rationale - prin antrenamentul gandirii.
Iar cele spirituale - prin antrenament spiritual.

OMU'BUN
QUOTE
De altfel si preotii cunosc (sau ar trebui sa cunoasca) efectele unor blesteme (Blestemele Sfantului Vasile de exemplu) si nu vor indrazni sa faca asemenea slujbe pentru cineva decat foarte tarziu in viata, cand au reusit sa-si formeze o idee mai clara despre DREPTATE, in timp ce stau departe de toate poftele trupesti. Am un prieten preot care a nesocotit in tineretea lui acest amanunt, si in scurt timp dupa ce a inceput slujbele speciale cu acele blesteme, i-a ars casa si si-a pierdut si copilul.

In primul rand, se numesc Moliftele Sf. Vasile. Contin abjuratii extrem de puternice impotriva demonilor si a viciilor omenesti. Se citesc in noaptea de 1 ianuarie (ora 0) sau in ziua de 1 ianuarie la 12. Nu se recomanda asistarea la aceasta slujba decat celor cu nervii tari, deoarece citirea acestor Molifte are efect de exorcizare... De asemenea, nu se recomanda citirea Moliftelor de catre preoti insuficient pregatiti (calugarii sunt mai potriviti acestui scop) si in nici un caz de catre mireni.
Iar intre molifte, blesteme si telepatie nu exista nici o legatura, vorbim de lucruri complet diferite. O definitie simpla: telepatia este fenomenul de biocomunicatie intre 2 sau mai multe sisteme vii, altfel decat prin mijloacele conventionale.
bdl
IO,
In aceste cercetari s-au bagat bani, nu gluma.....si e vorba de cele doua mari puteri militare .... s-au facut experimente peste experimente, au fost selectionati cei mai "dotati" la capitolul asta....si asta de ani buni....Daca s-ar fi ajuns la un rezultat, crede-ma, am fi avut o singura super-putere pe vremea razboiului rece....
Experimentele care s-au facut au acoperit absolut orice aspect...
S-au facut antrenamente cu acei oameni care oricum se considera ca aveau "ceva" in plus fata de altii....
S-au facut cu gemeni...au fost facute de cercetatori, nu de dobitoci.....
Si totusi..... comunicarea de baza ramine unda radio....
Concluzia nu e greu de inteles......
Acum, dupa ce unii au incercat avind la dispozitie absolut ce voia muschiul lor..... vine cineva si spune: eu am aceasta capacitate si mi-o dezvolt in continuare.... Tu cam ce zici de faza asta?
Sau hai sa punem problema altfel: daca ei ar avea pe real aceste capacitati, tu crezi ca ei ar face ce fac acuma?
wink.gif
IO
bdl

Pot sa-ti spun ca SUA, Rusia, Germania, China, Japonia si Anglia sunt atat de avansate in domeniul PSI, incat telepatia asta de care vorbim noi aici e o joaca de copii. Aplicatiile vizeaza (bineinteles) in primul rand domeniul militar, serviciile secrete, spionajul economic. Iar cercetarile costa bani grei. Crezi ca aia arunca cu banii pe geam? Adica, sa investeasca atata efort timp de zeci de ani ca pe urma sa spuna "Dragi oameni de pe intregul Pamant, iata ce am descoperit. Va oferim tuturor aceasta cunoastere si va rugam sa n-o folositi contra noastra". ohyeah.gif

PS: Absolut toate "descoperirile" care aveau o cat de vaga aplicabilitate in domeniile enumerate mai sus au ajuns la urechile publicului abia dupa ce fusesera inlocuite cu altceva mai bun - vezi comunicatiile GSM.
Fenomenele PSI si aplicatiile lor nu au cu ce altceva mai bun sa fie inlocuite.
thunder
QUOTE (bdl @ 13 Nov 2004, 05:48 PM)
IO,
In aceste cercetari s-au bagat bani, nu gluma.....si e vorba de cele doua mari puteri militare .... s-au facut experimente  peste experimente, au fost selectionati cei mai "dotati" la capitolul asta....si asta de ani buni....Daca s-ar fi ajuns la un rezultat, crede-ma, am fi avut o singura super-putere pe vremea razboiului rece....

- rezultate au fost si sint, dar sint tinute secret, pt. ei si ai lor. Nu o sa vina sa recunoasca: da, avem oameni care pot sa "vada" si sa "auda" planurile dusmanilor. De ce ? Pt. ca automat s-ar desconspira. Cum, aveti acces la planurile dusmanilor si totusi va iau prin surprindere ? Concluzie, asa zisii "dusmani" sint de fapt tot niste marionete conduse de aceiasi "super-putere" mondiala din umbra.

- asa zisul "razboi rece" este o nascocire diabolica prin care s-a impartit lumea in cel putin doua prin care s-a urmarit controlul si manipularea popoarelor si o ampla campanie de "inarmare". Adica s-au produs arme, inutile in afara asa zisului razboi rece, comandate la fabricile acestor condumatori din umbra, si s-au platit cu bani imprumutati de la bancile acelorasi conducatori din umbra. Folosindu-se de lozinca "dusmanul de clasa", s-au eliminat oameni incomozi care erau impotriva sistemului totalitar national si mondial si au fot pusi ("alesi") in fuctii de conducere "cozile de topor" si vinzatorii de neam.

QUOTE
Experimentele care s-au facut  au acoperit absolut orice aspect...

- au acoperit multe, dar nu tot. Nici nu au ei habar de "tot" ... caci probabil ar fi incercat si in acele directii.

QUOTE
S-au facut antrenamente cu acei oameni care oricum se considera ca aveau "ceva" in plus fata de altii....
S-au facut cu gemeni...au fost facute de cercetatori, nu de dobitoci.....
Si totusi..... comunicarea de baza ramine unda radio....
Concluzia nu e greu de inteles......

- "de baza" .. pt. mintea si intelegerea "dobitocului".

QUOTE
Acum, dupa ce unii au incercat avind la dispozitie absolut ce voia muschiul lor..... vine cineva si spune: eu am aceasta capacitate  si mi-o dezvolt in continuare.... Tu cam ce zici de faza asta?

- faptul ca acesti "cercetatori" spun ca nu iau in considerare textele ezoterice este in parte eronat. Ei iau in considerare aceste texte, insa nu prea le inteleg semnificatia tehnicista, cu toate ca se straduiesc. La virful acestei "conspiratii mondiale" sint fiinte care au un grad de cunostere si initiere deosebita, dar din pacate malefic orientata. Ei stiu bine de telepatie si alte puteri paranormale si pe unele chiar le controleaza in parte. Numai un "dobitoc" ar putea crede ca vor veni acestia in fata si vor spune: "iata ce putem noi sa facem!" Ceea ce cerceteaza acesti "cercetatori" vinduti sint deja la nivel de control si manipularea maselor in grupuri mari, natiuni intregi. Ei cauta si chiar au reusite in directia construirii de aparate cu ajutorul carora sa induca stari si ginduri (influente) la nivel de mase. In unele tari astfel de aparate functioneaza cu "succes". La virful acestei "conspiratii mondiale" se stie ca principala tinta e Romania si poporul roman ... si sint f. contrariati si suparati in acelasi timp ca in Romania rezultatele sint pe departe de ceea ce au reusit in alte tari. Prin aceste aparate de emit unde ce sint "receptionate" de structurile subtile ale fiintelor si fiind influentate de aceste unde oameni inceput sa aibe un anume gen de conportament dorit de "ei". "Secretul" nereusitei lor consta in faptul ca la nivel de natiune, sau altfel spus de "egregor" (sufletul neamului), exista o rezonanta subtile benefica, elevata, ce contracareaza in mare parte efectele malefice si nocive ale emisiilor aparatelor lor.

- singura modalitate de a contracara efectele malefice ale unor asemenea aparate este crearea unui cimp subtil spiritual elevat care sa contrabalanseze cimpul malefic creat de aparatele si dorintele "lor". In aceasta directie ajuta f. mult actiunile spirituale facute la unison de mai multi oameni odata. Rugaciuni colective, meditatii colective, samd. In mod evident, pt. a contracara astfel de situatii, "ei" ataca si distrug grupurile spirituale care pot produce un astfel de cimp subtil spiritual elevat.

- aceste grupuri sint cu atit mai periculoase (pt. "ei") cu cit prin acestea se dau oamenilor metode de trezire spirituala si chiar astfel de metode prin care se pot trezi diferite puteri paranormale. Toate grupurile spirituala autentice se confrunta sau se vor confrunta cu aceasta "vinatoare de vrajitoare".

QUOTE
Sau hai sa punem problema altfel: daca ei ar avea pe real aceste capacitati, tu crezi ca ei ar face ce fac acuma?

- in nici un caz ce ai face tu ...
cociuba
Domnule THUNDER,iara veniti cu citate din MISA wink.gif , cum sa manipuleze natiuni intregi wink.gif , unde se afla aceste aparate? Ceva dovezi.................. cry.gif , macar ceva wink.gif
Catalin
QUOTE

Cum ar putea exista toate aceste miracole, fara elementul cheie care se numeste telepatie?


Ce faci tu se cheama "argument from ignorance". Sa-ti dau un exemplu: acum vreo suta si ceva de ani, Academia de Stiinte din Anglia concluziona ca o comunicare cu planeta Marte este imposibila. Si argumentul lor era "cum am putea sa comunicam de pe Marte cand cel mai mic steag pe care l-am putea flutura si care ar fi vizibil pe Marte ar trebui sa fie de dimensiunea Irlandei?". smile.gif Intelegi cum gandeau ei? Gandeau "cum am putea comunica fara elementul cheie care este steagul?". Totusi, putem comunica cu Marte si inca foarte bine, fara steaguri pe care sa le fluturam! La fel e si argumentul tau. "Cum ar putea [...] daca nu prin elementul cheie [...]?" Raspunsul e ca n-ai de unde sa stii ca e un element cheie. Si incapacitatea ta de a explica un anumit fenomen nu este o dovada in sprijinul unei teorii sau alteia. Este pura speculatie...

QUOTE

Oare nu ati auzit niciodata de persoane care ii apuca dintr-o data o stare de neliniste privitor la o persoana apropiata (intre gemeni este deja mult prea cunoscuta aceasta manifestare, chiar daca ei locuiesc fiecare la un alt capat de lume!), iar in scurt timp primesc vestea care deja nu-i mai surprinde ci mai degraba confirma o presupunere.


Si oare tu nu ai auzit ca persoanele apropiate, cu atit mai mult gemenii, se gandesc extrem de des una la cealalta si e de asteptat ca uneori sa se gandeasca exact cand respectivilor li se intampla ceva? de cate mii de ori crezi ca gemenul X era ingrijorat de soarta lui Y? ai facut o statistica? evident ca nu. Tu nu tii minte decit ca era ingrijorat cand lui Y ii era rau!

QUOTE

Gandurile bune sau rele POT FI TRANSMISE!


Daca scrii cu litere mari, asta nu te face sa ai mai multa dreptate. Deocamdata, sunt vorbe goale.

QUOTE

Doar ca se intampla ca gandurile rele sa nu-si atinga totusi tinta, daca cel vizat este impacat cu sine si nu are constiinta incarcata cu nimic lipsit de moralitate. Iar atunci tot acel fluid energetic se intoarce cu o putere mult potentata la cel care a expediat-o. Vrajitoarele cunosc foarte bine acest fenomen, si-si iau destule metode de precautie.


Mda, vrajitoarele... cunosti vreo vrajitoare? da-mi si mie de un exemplu de vraja pe care ai vazut sa o faca. Aia care te-a impresionat cel mai tare!

QUOTE

De altfel si preotii cunosc (sau ar trebui sa cunoasca) efectele unor bleseme (Blestemele Sfantului Vasile de exemplu) si nu vor indrazni sa faca asemenea slujbe pentru cineva decat foarte tarziu in viata, cand au reusit sa-si formeze o idee mai clara despre DREPTATE, in timp ce stau departe de toate poftele trupesti. Am un prieten preot care a nesocotit in tineretea lui acest amanunt, si in scurt timp dupa ce a inceput slujbele speciale cu acele blesteme, i-a ars casa si si-a pierdut si copilul.


Si eu cunosc un preot care nu a facut asta si l-a calcat tramvaiul. Si ce daca?

(stiu, acum vine RZA si zice "pai da, domn'e, el nu facuse in viata asta dar facuse intr-una anterioara... simplu!")

QUOTE

Numai cine nu vrea, nu intelege forta gandului care poate muta muntele din loc. Asta chiar nu e o metafora.


Numai cine nu vrea, nu intelege ca muntii stau in acelasi loc de milioane de ani. Unde-or fi toti smecherii astia care muta muntii cu gandul?

A, stiu! Ei pot muta muntii cu gandul, dar nici unul nu vrea! Gata, am rezolvat problema!

QUOTE

De altfel cum se face ca daca ne dorim in mod deosebit ceva, fie el bun sau rau, acel lucru ajunge pana la urma sa se implineasca?


Mai, sa fie! Spune-i asta celor fara casa care dorm prin parcuri si mor de foame si de frig. Oare ei nu isi doresc in mod deosebit o casa? sau o masa?

QUOTE

Oare nu prin aceeasi forta a gandului care influenteaza imprejurarile?


Ba da, sigur. Prin ce altceva, nu?

QUOTE

De aceea este indicat sa ne gandim de cateva ori inainte de a dori ceva, fie pentru noi, fie pentru cei din jurul nostru.


Da' care e problema? daca la un moment dat nu mai vrem, e suficient sa ne dorim asta, nu? de ce sa ne gandim de cateva ori? rolleyes.gif

QUOTE

Ar fi multe de spus in aceasta privinta. Si poate par cumva ciudat fiindca asociez telepatia si cu ideea de cuplu perfect (unde dragostea, bunatatea, intelegerea pot crea acea stare de comunicare fara cuvinte desi subiectii sunt in camere diferite - eu am trait mult timp aceasta stare in primii ani de casnicie si inca mai am- ce-i drept mai rar - momente cand primesc sau transmit anumite ganduri), si cu relatia om- animal, si cu preotii si cu vrajitoarele!...


Nu, nu pari ciudat. Presupun ca la tine vine si Mos Craciun si iti lasa cadouri in fiecare an, nu? si doar n-o sa indrazneasca cineva sa zica ca nu exista Mos Craciun. Ca daca n-ar exista cine oare ar putea pune cadouri sub pom? e clar ca lumina zilei!

QUOTE

Dar toate astea se petrec in jurul nostru. Cu totii suntem obisnuiti cu ele, dar nu fiecare dintre noi le constientizeaza la fel.


Desigur. Unii mai sceptici care nu vor sa vada adevarul isi inchipuie ca cineva din familie sta si le pune cadouri sub brad in fiecare an. Ce prostie! Sunt doar niste materialisti care chiar daca l-ar vedea pe Mos Craciun imbracat in rosu si cu barba alba probabil ar crede ca e cineva care se preface! Ce pretentii poti avea de la ei?

QUOTE

Si un ultim exemplu: care dintre noi nu a fost pus in situatia sa aiba o reactie de apropiere sau respingere spontana fata de cineva pe care nu l-am vazut in viata lui, dar care ofera o incredere totala, sau, dimpotriva, o neincredere inexplicabila? Care sunt receptorii care se pun in garda in acele momente?


Evident, telepatia. De ce? fiindca Omu'Bun nu se poate gandi la o alta posibila cauza, de-aia!

QUOTE

Toate astea si multe altele se vor gasi in tratatele de specialitate din biblioteca oricarui psiholog


Aoelu, hai serios? uite, eu cunosc un psiholog si in biblioteca lui nu sunt "tratate" cu vrajitoare. Cum iti explici chestia asta? probabil nu e un psiholog adevarat. E doar un simulacru. Si probabil nici nu crede in Mos Craciun... cred ca e ateu!

QUOTE

sau medic generalist


Hai las-o-ncolo! La psiholog mai intelegeam dar cu saracul medic generalist ce-ai avut? poate voiai sa spui "medicina alternativa".

QUOTE

dar si profesor


Mai, nu te mint, profesori stiu destui! Am fost in casele catorva. Daca aveau astfel de carti, le ascundeau de mine. Acum, nu zic, e posibil sa fie si profesori care sa aiba asemenea carti. Poate chiar mi-as cumpara si eu asemenea carti. Si ce-ar insemna asta? nimic!

QUOTE

preoti, filosofi sau oameni banali care n-au cumparat cartile la metru'cub dupa marimea bibliotecii din sufragerie, ci au asimilat una cate una, savurand fiecare pagina de valoare a acelor carti!


Ma, la preoti filosofi si oameni banali sunt de acord. Cineva trebuie sa si plateasca pentru tiparirea cartii, nu?

IO:

QUOTE

O definitie simpla: telepatia este fenomenul de biocomunicatie intre 2 sau mai multe sisteme vii, altfel decat prin mijloacele conventionale.


O definitie stupida! Conform ei, comunicarea prin telefon ar constitui telepatie pentru cei din secolul trecut! hh.gif
cociuba
Catalin te grabesti , mai citeste un pic postul lui Thunder:

QUOTE
  cauta si chiar au reusite in directia construirii de aparate cu ajutorul carora sa induca stari si ginduri (influente) la nivel de mase. In unele tari astfel de aparate functioneaza cu "succes". La virful acestei "conspiratii mondiale" se stie ca principala tinta e Romania si poporul roman ... si sint f. contrariati si suparati in acelasi timp ca in Romania rezultatele sint pe departe de ceea ce au reusit in alte tari. Prin aceste aparate de emit unde ce sint "receptionate" de structurile subtile ale fiintelor si fiind influentate de aceste unde oameni inceput sa aibe un anume gen de conportament dorit de "ei".
rofl.gif sa vad aparatele wink.gif ...........
IO
Eu am scris foarte clar biocomunicatie. Nu stii sa citesti sau nu poti sa intelegi? In ambele cazuri, stupid se pare ca esti tu.
Catalin
Si ce este aceea biocomunicatie? eu am presupus ca este o comunicatie intre doua fiinte vii. M-am inselat? zi-ne tu ce inseamna! salveaza-ma de ignoranta, prietene!
bdl
IO,
Daca ai judeca lumea la rece, ai vedea cusururile rationamentului tau.... dar ai inceput ca thunder....
Ceva dovezi ai cind spui ca acele tari sint asa de avansate in domeniul asta? Sau e doar o afirmatie care doreste de fapot sa arate ca fenomenul exista si e real?
Daca era real tu crezi ca se mai fofloseau undele radio, gps-uri si alte rahaturi? Daca era real , nu il gaseau ei pe tembelu ala pina acu....????

Thunder,
Vad ca ti-a raspuns Catalin, asa ca nu ma mai obosesc sa-ti comentez idioteniile....

Cataline, biocomunicarea e o comunicare intre .... doi biologi....
IO
Biocomunicatie inseamna comunicare prin mijloacele naturale, biologice. Acest fenomen poate avea loc si intre 2 plante, de ex. cand peste una cercetatorii au turnat acid, cea din ghiveciul alaturat s-a ofilit. Cand la Spitalul Militar Central din Bucuresti, s-a efectuat un experiment constand in plasarea de vase Petri continand culturi de E. Coli peste diverse obiecte, ghici ce s-a intamplat? Primul vas a fost plasat peste un surub, E. Coli s-au grupat in vasul lor evitand zona de sub vas corespunzatoare colturilor surubului (asta e un efect nociv al materialelor in functie de gradul lor de prelucrare, nu face obiectul dicutiei noastre), dar partea interesanta e ca toate culturile de E. Coli s-au conformat exemplului dat de prima colonie, desi sub vasul lor nu era nimic. Asta inseamna biocomunicatie, nu e exclus insa ca E. Coli sa mai foloseasca din cand in cand si telefonul... dupa 10 seara si in weekeend. ohyeah.gif
Catalin
QUOTE

Biocomunicatie inseamna comunicare prin mijloacele naturale, biologice. Acest fenomen poate avea loc si intre 2 plante, de ex. cand peste una cercetatorii au turnat acid, cea din ghiveciul alaturat s-a ofilit.


Ma, iar ma iei cu chestia asta? data trecuta te-ai facut de ras zicand ca nu-stiu-cine a luat premiul nobel pe treaba asta cu plantele. Nu e adevarat! Ce pretinzi tu aici pur si simplu nu se intampla intr-un experiment controlat in mod serios! In cartile dubioase pe care le citesti tu, sigur, se intampla multe...

QUOTE

Cand la Spitalul Militar Central din Bucuresti, s-a efectuat un experiment constand in plasarea de vase Petri continand culturi de E. Coli peste diverse obiecte, ghici ce s-a intamplat? Primul vas a fost plasat peste un surub, E. Coli s-au grupat in vasul lor evitand zona de sub vas corespunzatoare colturilor surubului (asta e un efect nociv al materialelor in functie de gradul lor de prelucrare, nu face obiectul dicutiei noastre), dar partea interesanta e ca toate culturile de E. Coli s-au conformat exemplului dat de prima colonie, desi sub vasul lor nu era nimic.


Ai vreo referinta, ceva? macar numele unui doctor care a efectuat experimentul? sau in ce revista stiintifica a aparut studiul? sau scria tot in cartea aia cu premiul nobel?
OMU'BUN
Am un baiat pe care-l cheama Catalin. Si pe care-l iubesc mai mult decat orice pe lume. Dar daca in mintea lui (acum in formare) si-ar face loc , prin nu stiu ce coincidente bizare, ganduri atat de superficiale, dar mai ales rautatea si razbunarea fara nici cel mai simplu temei, probabil ca as tinde sa cred ca draga mea progenitura nu-mi apartine mie si as avea mari indoieli ca apartine chiar speciei umane. Cred ca Darwin avea dreptate ca ne tragem din maimute. Unii raman la acelasi nivel.
QUOTE

Ce faci tu se cheama "argument from ignorance". Sa-ti dau un exemplu: acum vreo suta si ceva de ani...
Raspunsul e ca n-ai de unde sa stii ca e un element cheie. Si incapacitatea ta de a explica un anumit fenomen nu este o dovada in sprijinul unei teorii sau alteia. Este pura speculatie...

Eu am sa-ti dau alt exemplu: incapacitatea mea de a ma face inteles de tine, se reflecta in gradul de risc la care te supui tu sustinand ceea ce sustii. Oricum, daca existenta Lui Dumnezeu este pusa la indoiala de destui sceptici, chiar foarte inteligenti fiind, negarea telepatiei numai cei foarte ignoranti sunt in stare s-o faca. Dar e problema lor. Atat timp cat tac si nu ies in strada sa strige asta, totul e OK!
QUOTE
Si oare tu nu ai auzit ca persoanele apropiate, cu atit mai mult gemenii, se gandesc extrem de des una la cealalta si e de asteptat ca uneori sa se gandeasca exact cand respectivilor li se intampla ceva?

Asta-i ceea ce crezi tu! Cand vei creste mare poate vei avea ocazia sa inveti sa citesti!
QUOTE
Mda, vrajitoarele... cunosti vreo vrajitoare? da-mi si mie de un exemplu de vraja pe care ai vazut sa o faca. Aia care te-a impresionat cel mai tare!

Si daca-ti spun ca am cunoscut cu multi ani in urma un caz care a bulversat nu numai orasul in care traiam, ci si pe altii care veneau sa vada cu ochii lor ceea ce in mod normal era practic imposibil, TU ma vei crede? Ma indoiaec! Fiindca nu erai tu acolo sa te convingi personal. Iar persoanele de atunci (atat "vrajitoarea" cat si victima) traiesc inca si acum in acelasi oras. Am mai scris undeva demult pe acest forum despre acel caz si nu-l voi repeta pentru tine. Oricum este inutil, se pare!

QUOTE
Si eu cunosc un preot care nu a facut asta si l-a calcat tramvaiul. Si ce daca?

"De ce?"-ul, are alta sorginte care nu are legatura cu exemplul amintit. A-ti asuma responsabilitatea sa fii preot nu e acelasi lucru cu a-ti lua o slujba de tractorist. Dumnezeu poate ierta multe, dar nu si pacatul de a-i insela pe oameni in numele Lui! Cunosc si eu cazuri ca acesta. Si ce daca?

QUOTE
Numai cine nu vrea, nu intelege ca muntii stau in acelasi loc de milioane de ani. Unde-or fi toti smecherii astia care muta muntii cu gandul?


Nu cu foarte multi ani in urma, pe cand se presupunea ca Pamantul va fi lovit de un meteorit care va avea efect devastator pentru viata planetei, printre altele cei de la NASA veneau cu o singura idee salvatoare: cei mai renumiti dintre cei inzestrati cu puteri telepatice (dar nu numai ei, ci se facea apel de fapt la toti cei care inteleg macar fenomenul si-l pot imagina) sa se concentreze la anumite momente care urmau sa fie cunoscute ulterior, asupra devierii acelui meteorit. Daca aceasta dovedeste inexistenta si inacceptarea pe plan stiintific a telepatiei, ma rog, e o parere. De care eu nu tin cont. Eu nu sunt semnificativ pentru tine; stiu. Nici tu pentru mine. Stii! Eu vorbesc la modul general.
Cat despre ideea ca forta gandului poate multa muntii din loc, am spus-o si repet: nu e o metafora. Dar e nevoie de un element esential. Trebuie SA CREZI. Astfel poti sa te deplasezi pe suprafata apei fara sa te scufunzi, poti sa mergi pe jeratec fara sa te arzi, poti sa stai dezbracat la minus 30 de grade si sa nu simti frigul. Crestinii pun asta pe seama Lui Dumnezeu. Budistii au alte teorii. De yoghini nu mai spun. Dar ea se confirma, iar la asa ceva au existat mii de martori, s-au scris carti, s-au facut conferinte de presa (ma refer la autosugestie!) Am foarte multe exemple pe care mi le amintesc ( cred ca una dintre acele carti se numea "Dosarele secrete ale secolului XX"), dar nu vreau sa mai vin cu dovezi, fiindca mie nu-mi pasa daca altcineva NU crede. E problema lui. Eu cred. E problema mea. Iar atat timp cat eu AM CITIT despre astea, iar cel care ma contrazice, NU, cred ca e inutil sa insistam.

QUOTE
Mai, sa fie! Spune-i asta celor fara casa care dorm prin parcuri si mor de foame si de frig. Oare ei nu isi doresc in mod deosebit o casa? sau o masa?

Nu exista dorinta care sa nu poata fi implinita si nu exista om care sa nu merite sa i se implineasca acea dorinta. Iar aici nu ma refer la dorinte de genul castigurilor la loto, sau sa moara capra vecinului, ci acele dorinte care se nasc in adancul sufletului si devin extrem de importante pentru acele persoane. Daca acele persoane n-au obtinut un acoperis asta este numai fiindca ori s-au complacut intr-o situatie confuza, ori au tratat superficial motivatia reala si n-au stiut sa creada in ea.

QUOTE
Da' care e problema? daca la un moment dat nu mai vrem, e suficient sa ne dorim asta, nu? de ce sa ne gandim de cateva ori?

Pentru ca s-ar putea ca refuzul cuiva de a te ajuta, pe care tu l-ai ajutat de nenumarate ori, sa te determine sa spui "Rupeti-ai gatu'!", iar el chiar sa si-l rupa. Cunosc deja cazuri reale!

QUOTE
Nu, nu pari ciudat. Presupun ca la tine vine si Mos Craciun si iti lasa cadouri in fiecare an, nu? si doar n-o sa indrazneasca cineva sa zica ca nu exista Mos Craciun. Ca daca n-ar exista cine oare ar putea pune cadouri sub pom? e clar ca lumina zilei!

Pai la tine cum sa mai ajunga Mos Craciun, daca nu esti cuminte? Tu nu stiai ca pe copii obraznici ii ocolesc? wink.gif

QUOTE
Desigur. Unii mai sceptici care nu vor sa vada adevarul isi inchipuie ca cineva din familie sta si le pune cadouri sub brad in fiecare an. Ce prostie! Sunt doar niste materialisti care chiar daca l-ar vedea pe Mos Craciun imbracat in rosu si cu barba alba probabil ar crede ca e cineva care se preface! Ce pretentii poti avea de la ei?

He-he-he! Ai inceput sa semeni pe alocuri cu thunder. Numai el facea asemenea gen de scenarii. Esti sigur ca nu v-ati cunoscut in pubul acela faimos?

QUOTE
Evident, telepatia. De ce? fiindca Omu'Bun nu se poate gandi la o alta posibila cauza, de-aia!

Dac-ai sti!... Nici nu pot dormi, dom'ne din cauza asta!

QUOTE
Aoelu, hai serios? uite, eu cunosc un psiholog si in biblioteca lui nu sunt "tratate" cu vrajitoare.

Probabil unul dintre noi e beat. Eu vorbeam de telepatie nu de vrajitoare in mesajul anterior. Vrajitoarele erau doar un element de decor!

QUOTE
Hai las-o-ncolo! La psiholog mai intelegeam dar cu saracul medic generalist ce-ai avut? poate voiai sa spui "medicina alternativa".

Tu sigur ai vreun prieten medic, sau te lauzi. De fapt nu-i exclus ca prieten sa-l consideri tu. Daca-l intrebi pe el s-ar putea sa nu te cunoasca. Sau sa aiba alta parere!

QUOTE
Mai, nu te mint, profesori stiu destui!

OK, am inteles! Scuze daca in pasajul anterior mai aveam o unda de indoiala. Acum m-ai luminat.

QUOTE
Daca aveau astfel de carti, le ascundeau de mine. Acum, nu zic, e posibil sa fie si profesori care sa aiba asemenea carti. Poate chiar mi-as cumpara si eu asemenea carti. Si ce-ar insemna asta? nimic!

Pentru tine, intr-adevar: NIMIC. Concluzia? Nu-ti cheltui economiile! E mai instructiv in pub!

QUOTE
Ma, la preoti filosofi si oameni banali sunt de acord. Cineva trebuie sa si plateasca pentru tiparirea cartii, nu?

Ciudat! Eu credeam ca omul cumpara carti (de multe ori din ultimile lui economii, cand e vorba de o carte pe care o cauta de mult timp) pentru a le citi, nu pentru a face vanzare. Probabil la unii e altfel! rolleyes.gif


bdl
Omu Bun,
Inainte sa-ti comentez mesajul... devil.gif , vreau sa lamurim o chestie.....
Eu unul cel putin, nu sustin 100% ca telepatia nu exista.... dar ceea ce exista, este ceva f apropiat de coincidenta....deci nu e nici telepatie dar nic nu pot spune ca e o coincidenta pura... e ceva la mijloc, ceva f neclar, dar e ceva totusi.... Dar de aici pina la a afirma ca exista cu certitudine si a o transforma in ceva apropae de stiinta, e totusi o cale lunga....
Eu personal inclin spre coincidente, asta pt ca deocamdata cu toate cercetarile facute, rezultate certe nu exista.... am citit si teoria cu cele 4 niveluri ale telepatiei, in sfirsit, e ceva-ceva dar nu suficient....Dar asa cum am mai spus, ceva exista, probabil ca in viitor vor exista mai multe informatii si mai sigure despre acest subiect....pina atunci prefer sa nu ma aventurez in afirmatii categorice....

dar mai ales rautatea si razbunarea fara nici cel mai simplu temei
Nu stiu unde vezi tu rautate si mai ales razbunare.... faptul ca unu ca mine (sau Catalin ) nu poate inghiti pe nemestecate tot felul de teorii aberante (cum sint cele expuse de thunder, ca sa fiu explicit) si la care nu se aduc argumente valabile....Sa cataloghezi asta drept rautate sau razbunare, mi se pare complet aiurea..... Daca vei citi cu atentie toate postarile lui thunder o sa vezi ce teorii sustine, o sa vezi ce gen de dovezi aduce, niste poze la care nu da si link-ul sa se vada pagina de unde sint luate, si o gramada de trimiteri la pagina sectei misa.... iar cind i se aduc argumente de pe site-uri oficiale ale unor institutii guvernamentale, nici nu le baga in seama...Tu cum ai cataloga chestia asta?

Cred ca Darwin avea dreptate ca ne tragem din maimute. Unii raman la acelasi nivel.
Poti sa fi mai explicit, eventual sa dai si niste nume, ca asa mi se pare corect..... nu sa aruncam generalitati si pe urma sa ne batem cu pumnu in piept ce morali sintem noi fata de altii....

Nu cu foarte multi ani in urma, pe cand se presupunea ca Pamantul va fi lovit de un meteorit care va avea efect devastator pentru viata planetei, printre altele cei de la NASA veneau cu o singura idee salvatoare: cei mai renumiti dintre cei inzestrati cu puteri telepatice (dar nu numai ei, ci se facea apel de fapt la toti cei care inteleg macar fenomenul si-l pot imagina) sa se concentreze la anumite momente care urmau sa fie cunoscute ulterior, asupra devierii acelui meteorit.
Exista vreo dovada ca nasa a vrut sa foloseasca acea metoda? Sau e doar o simpla poveste bazata pe " am auzit de la cineva"...?

In restul mesajului vad ca ai ceva personal cu Catalin asa ca nu ma mai bag la comentarii....
IO
QUOTE (Catalin)
Ai vreo referinta, ceva? macar numele unui doctor care a efectuat experimentul? sau in ce revista stiintifica a aparut studiul?

Stai asa, nu te repezi la google si nici la colectia revistei "Pogonici"... armata romana nu e atat de dornica sa-ti impartaseasca tie astfel de experimente. In tot cazul, definitia pe care am dat-o telepatiei ramane in picioare.

QUOTE (bdl)
Daca ai judeca lumea la rece, ai vedea cusururile rationamentului tau.... dar ai inceput ca thunder....

Yikes! Chiar asa?

QUOTE
Ceva dovezi ai cind spui ca acele tari sint asa de avansate in domeniul asta?

Da.

QUOTE
Sau e doar o afirmatie care doreste de fapot sa arate ca fenomenul exista si e real?

Nu.

QUOTE
Daca era real tu crezi ca se mai fofloseau undele radio, gps-uri si alte rahaturi?

Pana cand capacitatile telepatice vor fi accesibile tuturor, se vor mai folosi unde radio, gps-uri si alte rahaturi.

QUOTE
Daca era real , nu il gaseau ei pe tembelu ala pina acu....????

Nu stiu la care tembel te referi, dar e destul de simplu de localizat orice tembel prin mijloace de biodetectie (atentie, Catalin, sa nu crezi ca se refera la detectia de sisteme vii; se refera la detectia a orice prin mijloacele din dotarea sistemelor vii... si nu vorbesc de emisii de feromoni). Ce te face sa crezi ca americanii de exemplu - care au divizii intregi de "paranormali" in cadrul CIA, FBI, Secret Service etc., ca sa nu mai amintesc de unitatea de elita de la Fort Meade - nu sunt in stare sa gaseasca un tembel oarecare?

Apropo, CIA a recunoscut ca a folosit astfel de "aberatii" ca sa dea de Moammar Gadhafi. Ntz ntz ntz americanii astia (cei mai nepractici oameni din lume, parca asa era vorba), pe ce-si cheltuie bugetu'... (70 de milioane de dolari anual, numai in cadrul Stanford University).
bdl
Dude,
Daca dadeai un link la pagina FBI-ului, poate te credeam... da asa, ai luat-o chiar ca thunder cu link-uri aiurea...Data viitoare o sa ma trimiti la pagina aluia de se crede isus si mesia si a vorbit cu paco rabane....
tembelul la care ma refer e binladen, iar "diviziile " alea de paranormali inca nu au dat de el...
Iar articolul al.... omule, acolo se cheltuie bani grei, care trebuie justificati citeodata.... asa ca mai apare cite unu care arunca niste"firimituri" din marile secrete la care a participat.....publicul (fraierii adica) freamata, nimeni nu mai intreaba pe ce s-au dus fondurile alea, poate primesc si alte fonduri, sa continue cercetarile, dar rezultatele.....canci....
A gasit scud-urile.... rofl.gif
IO
QUOTE
tembelul la care ma refer e binladen, iar "diviziile " alea de paranormali inca nu au dat de el...

Pe ce te bazezi? Pe faptul ca "nu s-a dat la televizor?"

QUOTE
dar rezultatele.....canci....

Inca o data, daca nu le stii tu inseamna ca nu exista? Exista si se aplica cu succes cam peste tot (sa vezi in Romania ce se mai aplica ph34r.gif ), numai ca unii refuza pur si simplu sa creada pana nu vad la stirile de la ora 5.

Conditionarea mass media. Ceva cu adevarat paranormal.
bdl
Altu cu conspiratia in cap.....Cautati-va fratilor....
thunder
QUOTE (bdl @ 14 Nov 2004, 05:27 AM)
tembelul la care ma refer e binladen, iar "diviziile " alea de paranormali inca nu au dat de el...

- binladen este omul familiei Bush ... iar famiile lor au facut si fac afaceri de ani buni ... si tatal si fiul Bush ... asa ca deja multi stiu ca e o inscenare de 3 lei cu asa zisul "terorist" binladen si "justitiarul" bush.

- se stie f. clar unde e binladen ... si nu prin paranormalisti ... insa e bine de stiut ca si pe tarimul "paranormal" exista o scara a valorilor si nu poti "vedea" sau "gasi" ceva sau pe cineva care iti este superior pe aceasta scara a valorilor.
OMU'BUN
bdl
QUOTE
...ceea ce exista, este ceva f apropiat de coincidenta....deci nu e nici telepatie dar nic nu pot spune ca e o coincidenta pura... e ceva la mijloc, ceva f neclar, dar e ceva totusi....

Chestia asta ma duce cu gandul la un banc: "Dom'ne, NU e chiar verde! Da' E VERDE!" Faptul ca unii dintre noi inca nu avem o imagine foarte clara pe care sa ne-o explicam intr-un fel, nu mi se pare ca ar trebui sa-i determine pe cei care deja au depasit stadiul acesta, sa se manifeste la fel de rezervati. Mersul pe bicicleta poate parea absurd pentru cineva care a trait in jungla. Si totusi, chiar si acela poate invata sa-si tina echilibru; nu-i chiar atat de greu pe cum pare.

QUOTE
Eu personal inclin spre coincidente, asta pt ca deocamdata cu toate cercetarile facute, rezultate certe nu exista....

De multa vreme nu mai cred in coincidente. Am mai spus-o si altadata si toata viata mi s-a confirmat aceasta teorie: nimic pe lumea asta nu e intamplator! Totul are o cauza undeva! Natura nu face nimic la intamplare! Nu stiu ce fel de filosofie fac studentii acum, dar prin anii 80 stiu ca se studia printre altele despre intamplari necesare si necesitati intamplatoare, despre negarea negatiei, si despre multe alte asemenea. Evident, nu se punea prea mare accent pe cauzalitate (desi la seminarii nu radea nimeni de tine daca indrazneai sa aduci in discutie armonia perfecta a Mamei Naturi). La fel ca si aici, unii poate nu indrazneau sa pronunte Dumnezeu, poate nu atat din convingere cat din teama de ridicol, fiindca politica de-atunci era alta. Dar era unanim recunoscut ca ceva exista, fiindca altfel aceasta armonie s-ar transforma in infern. Perfectiunea NU se naste din NIMIC.
Cat despre rezultate, in mod sigur exista. Dar nu la indemana oricui, fiindca acesta nu e un subiect despre care se vorbeste la orice colt de strada. Eu nu merg atat de departe incat sa sustin ca Bush si Bin Laden se intalnesc pe ascuns in barurile de noapte pentru a mai pune la cale un atac terorist gen "11 septembrie". Cine inventeaza asa ceva (evident ca nu cineva de pe acest forum wink.gif )are cu siguranta un scop si primeste suficient de multi verzisori pentru imaginatia de care da dovada. Naivii doar preiau si transmit mai departe, fara sa mai filtreze prin propria lor ratiune. In fond pe asta se si mizeaza, nu?
In plus, daca dovezile cu privire la rezultatul acestor cercetari sunt greu de gasit (din ratiuni mai mult sau mai putin politice) asta chiar nu e un motiv sa ne indoim ca ele ar si exista. Cand Jules Verne scria despre submarine sau despre nave cosmice, in mod sigur unii il considerau "dus". Totusi, cred ca aproape tot ce-a anticipat el, acum a devenit o realitate. La ora actuala aproape ca nu exista film SF care sa nu atinga aceasta latura? Oare e intamplator? Stiu sigur ca atat rusii cat si americanii au scoli speciale prin care isi formeaza tineri (de obicei fara familii, fara rude de care sa aiba cunostinta sau cu care sa poata lua contact) si care vor deveni extrem de importanti poate o singura data in viata, sau niciodata. Dar asta nu-i vor determina sa inceteze finantarea acestor proiecte. Au de unde, si isi pot permite!

QUOTE
Nu stiu unde vezi tu rautate si mai ales razbunare....

Deh, asa sunt eu, Dane! Am capacitati... paranormale!... wink.gif Stii? Tonul face muzica! Tu probabil n-ai cum sa sesizezi asta, fiindca punctul tau de vedere este altul. Eu sunt cel care cred cu tarie in ... Mos Craciun! Sau cel putin asa mi se spune! Ce-ar trebui sa fac? Sa cer un link care sa vina in favoarea acestei sustineri? In general eu citesc punctul de vedere al fiecaruia. As putea sa fiu sau sa nu fiu de acord cu el. Dar eu nu-i voi cere argumente de genul linkurilor niciodata, fiindca consider in primul rand o pierdere de vreme. Mi le caut personal pe cele care le consider serioase si-mi fac o parere. Care imi apartine. Si fiecare la fel. E treaba lui daca unu' crede ca pune mana pe ingerul lui sau al meu. Eu nu-l cred pur si simplu, dar nici nu-l rog sa filmeze scena, ca ar insemna sa-i dau apa la moara!

Cat despre teoriile lui Darwin, stai linistit ca nu te vizeaza. Am observat demult ca tu ai o imagine foarte clara despre PRET. Nu morala e cea care-ti creaza tie probleme, ci zeflemeaua. Oricum e o diferenta.

QUOTE
Exista vreo dovada ca nasa a vrut sa foloseasca acea metoda?

Da, exista, dar nu le am la indemana acum si aici si nici nu-mi propusesem sa le arhivez la acea vreme pentru a le arata pe internet. In orice caz, nu era vorba nici pe departe de reviste cu tematica paranormala. Eu acces la internet am avut cu vreo doi ani si ceva in urma, dar nu ma pot lauda ca am evoluat prea mult in acumularea de cunostinte de cultura generala! Asta e concluzia mea, si sunt convins ca si altii impartasesc cam aceleasi pareri! Aici citesc rapid niste informatii, apoi vin altele care se adauga si care au alt specific, iar in final nu ramane mare lucru. Atunci citeam cu rabdare pagina cu pagina despre aceeasi tema, iar ceea ce asimilam era esential, zic eu. De aceea acum mi se pare ciudat cand toata lumea cere dovezi care au ramas undeva in trecutul mai mult sau mai putin indepartat. Nu mi-am propus niciodata sa memorez autori sau titluri. Citeam in tramvai, citeam in tren, dar mai ales acasa cand, datorita unui impatimit al cititului, ne luam la intrecere: cine inchiriaza cele mai bune carti de la biblioteca. Iar eu luam tot ce auzeam vorbindu-se la scoala (aveam o profesoara care in fiecare saptamana recomanda cel putin o carte anume). Acum nu mai citesc decat liste de bucate si dictionare de engleza!... cry.gif





Catalin
QUOTE

Am un baiat pe care-l cheama Catalin. Si pe care-l iubesc mai mult decat orice pe lume. Dar daca in mintea lui (acum in formare) si-ar face loc , prin nu stiu ce coincidente bizare, ganduri atat de superficiale, dar mai ales rautatea si razbunarea fara nici cel mai simplu temei, probabil ca as tinde sa cred ca draga mea progenitura nu-mi apartine mie si as avea mari indoieli ca apartine chiar speciei umane. Cred ca Darwin avea dreptate ca ne tragem din maimute. Unii raman la acelasi nivel.


Superb! Un debut fulminant, acum in mod sigur vei reusi sa iti impui punctul de vedere din moment ce pui la indoiala umanitatea interlocutorului! spoton.gif

QUOTE

Eu am sa-ti dau alt exemplu: incapacitatea mea de a ma face inteles de tine, se reflecta in gradul de risc la care te supui tu sustinand ceea ce sustii.


Am inteles foarte bine ce vrei sa spui. Despre tine, insa, nu pot spune acelasi lucru...

QUOTE

Oricum, daca existenta Lui Dumnezeu este pusa la indoiala de destui sceptici, chiar foarte inteligenti fiind, negarea telepatiei numai cei foarte ignoranti sunt in stare s-o faca.


Mai, cei care il neaga pe Dumnezeu neaga si telepatia in cele mai multe cazuri. Insa sunt si multi credinciosi care neaga telepatia. Sigur, e posibil ca toti sa fie ignoranti. Tocmai de-aia postam pe-aici! Ca sa devenim mai destepti!

QUOTE

Dar e problema lor. Atat timp cat tac si nu ies in strada sa strige asta, totul e OK!


Da, ar trebui sa taca din gura si sa nu indrazneasca sa zgandareasca orgoliul celor cunoscatori, nu care cumva sa ii darime de pe piedestalul pe care s-au suit!

QUOTE

Asta-i ceea ce crezi tu! Cand vei creste mare poate vei avea ocazia sa inveti sa citesti!


Asa, asa, pune-ma la colt! Arata tu cine e seful!

QUOTE

Si daca-ti spun ca am cunoscut cu multi ani in urma un caz care a bulversat nu numai orasul in care traiam, ci si pe altii care veneau sa vada cu ochii lor ceea ce in mod normal era practic imposibil, TU ma vei crede? Ma indoiaec!


Ia incearca, hai sa vedem!

QUOTE

Fiindca nu erai tu acolo sa te convingi personal. Iar persoanele de atunci (atat "vrajitoarea" cat si victima) traiesc inca si acum in acelasi oras. Am mai scris undeva demult pe acest forum despre acel caz si nu-l voi repeta pentru tine. Oricum este inutil, se pare!


Baga un link, macar! daca tot ai mai scris pe forum...

QUOTE

"De ce?"-ul, are alta sorginte care nu are legatura cu exemplul amintit. A-ti asuma responsabilitatea sa fii preot nu e acelasi lucru cu a-ti lua o slujba de tractorist. Dumnezeu poate ierta multe, dar nu si pacatul de a-i insela pe oameni in numele Lui! Cunosc si eu cazuri ca acesta. Si ce daca?


Chiar asa, si ce daca?

QUOTE

Nu cu foarte multi ani in urma, pe cand se presupunea ca Pamantul va fi lovit de un meteorit care va avea efect devastator pentru viata planetei, printre altele cei de la NASA veneau cu o singura idee salvatoare: cei mai renumiti dintre cei inzestrati cu puteri telepatice (dar nu numai ei, ci se facea apel de fapt la toti cei care inteleg macar fenomenul si-l pot imagina) sa se concentreze la anumite momente care urmau sa fie cunoscute ulterior, asupra devierii acelui meteorit.


Hai nu ma-nnebuni! Eu n-am gasit nimic despre asta pe site-ul NASA. Indrumeaza-ma, te rog, la locul din care ti-ai luat aceasta informatie!

QUOTE

Daca aceasta dovedeste inexistenta si inacceptarea pe plan stiintific a telepatiei, ma rog, e o parere.


Daca ar fi adevarat, ar dovedi o preocupare pe plan stiintific. Dar nu e!

QUOTE

Cat despre ideea ca forta gandului poate multa muntii din loc, am spus-o si repet: nu e o metafora. Dar e nevoie de un element esential. Trebuie SA CREZI. Astfel poti sa te deplasezi pe suprafata apei fara sa te scufunzi, poti sa mergi pe jeratec fara sa te arzi, poti sa stai dezbracat la minus 30 de grade si sa nu simti frigul.


Desigur. Astept si eu sa-l vad pe unul care sa mute muntii si care sa mearga pe apa! Pana acum, ti-am zis: muntii sunt tot acolo de milioane de ani... de ce oare?

Uite, hai sa incercam... tu crezi ca se pot muta muntii din loc prin puterea gandului. Pai asta inseamna ca indeplinesti criteriul. Uite, eu ma mizez ca nu reusesti sa munti nici un munte!

QUOTE

nu vreau sa mai vin cu dovezi, fiindca mie nu-mi pasa daca altcineva NU crede. E problema lui. Eu cred. E problema mea. Iar atat timp cat eu AM CITIT despre astea, iar cel care ma contrazice, NU, cred ca e inutil sa insistam.


Nu esti in masura sa spui ce si cat am citit eu. Ai buna-cuviinta sa te abtii asa cum ma abtin si eu in privinta ta. Si tine minte ca nu conteaza "cat" cat mai ales "ce" citesti. Poti citi o mie de ani si sa nu afli nimic!

QUOTE

Nu exista dorinta care sa nu poata fi implinita si nu exista om care sa nu merite sa i se implineasca acea dorinta. Iar aici nu ma refer la dorinte de genul castigurilor la loto, sau sa moara capra vecinului, ci acele dorinte care se nasc in adancul sufletului si devin extrem de importante pentru acele persoane. Daca acele persoane n-au obtinut un acoperis asta este numai fiindca ori s-au complacut intr-o situatie confuza, ori au tratat superficial motivatia reala si n-au stiut sa creada in ea.


Mda, probabil! De fapt, ei nici nu voiau de mancare, chiar daca mureau de foame! In interiorul lor, ei chiar isi doreau sa moara de foame! Nu-i asa?

QUOTE

Pentru ca s-ar putea ca refuzul cuiva de a te ajuta, pe care tu l-ai ajutat de nenumarate ori, sa te determine sa spui "Rupeti-ai gatu'!", iar el chiar sa si-l rupa. Cunosc deja cazuri reale!


Si eu cunosc mii de cazuri in care nu s-a intamplat nimic... faptul ca tu cunosti unul sau doua in care s-a intamplat nu demonstreaza nimic, in afara de ignoranta ta in materie de statistica.

QUOTE

QUOTE

Exista vreo dovada ca nasa a vrut sa foloseasca acea metoda?

Da, exista, dar nu le am la indemana acum si aici si nici nu-mi propusesem sa le arhivez la acea vreme pentru a le arata pe internet.


Vai de mine, ce ghinion... exista dar nu le am... of, of, mai, mai!
OMU'BUN
QUOTE
Daca ar fi adevarat, ar dovedi o preocupare pe plan stiintific. Dar nu e!

Ma intreb daca tu chiar crezi cu adevarat in ceea ce spui, sau spui asta mai ales pentru ca nu-ti face deloc placere sa accepti ca thunder, IO sau eu am avea dreptate. Sunt foarte multe lucruri despre care marile puteri ale lumii nu vor sa se faca prea multa valva. Iar asta in ciuda faptului ca ele intre ele au destule informatii de stadiul la care au ajuns ceilalti. Acolo orgolii, nu aici!...
Ma rog, nu conteaza! Noi suntem ignorantii. Ai dreptate!
Eclectic
QUOTE
Ma intreb daca tu chiar crezi cu adevarat in ceea ce spui, sau spui asta mai ales pentru ca nu-ti face deloc placere sa accepti ca thunder, IO sau eu am avea dreptate.


Eu nu cred ca e asa de greu sa accepti ca ai gresit si ca altcineva are dreptate. (Apropo, recunosti ca la chestia cu debutul ai gresit ? wink.gif ) Dar, pentru a face asta, celalalt trebuie sa iti aduca niste dovezi, iar tu, thunder şi IO nu ati facut-o. Ati facut doar niste afirmatii, iar cand vi s-au cerut dovezi v-ati ascuns pe sub calorifere, spunand ca trebuie sa crezi. Pai de ce v-ar crede cineva doar pe cuvant ? Argumente si dovezi, baieti !

Mesaj editat deoarece continea elemente ce contravin regulamentului acestui forum (mesaje offtopic)
Catalin
QUOTE

Ma intreb daca tu chiar crezi cu adevarat in ceea ce spui, sau spui asta mai ales pentru ca nu-ti face deloc placere sa accepti ca thunder, IO sau eu am avea dreptate.


Asa cum eu am bunul simt de a nu te intreba pe tine daca tu chiar crezi prostia aia cu NASA, ai si tu bunul simt sa nu ma intrebi daca eu chiar cred ce spun. Hai sa plecam fiecare de la premisa ca am venit aici sa discutam serios! Desi, cand o dai in vrajitorie, blesteme si mai stiu eu ce devine extrem de complicat!

Mesaj editat deoarece continea elemente care contravin regulamentului acestui forum (raspuns la un mesaj offtopic)
Mrs. Rogers
N-am gasit biocomunicatie in dictionarele mele. Are cineva dictionar de neologisme ca sa-mi dea o definitie?
OMU'BUN
[Catalin
QUOTE
Hai sa plecam fiecare de la premisa ca am venit aici sa discutam serios!

Discutam serios??? Nu mi se pare. Citeste prefatarea acestui subforum; citeste mesajele anterioare (parte dintre ele le poti gasi in alta parte daca le cauti, fiindca erau deja prea mult!) Inca o data va rog: care are o problema cu acceptarea a ceea ce se spune pe-aici, n-are decat sa deschida topice pe subforumurile care trateaza "dezbateri" de genul asta (filosofie, bancuri sau Poiana lui Iocan) Aici as fi dorit ca cei care au ceva de spus pe aceasta tema sa nu fie tulburati de sceptici, mai mult decat: "Imi pare rau, eu nu cred in asa ceva!" Pe noi nu ne intereseaza de ce nu credeti voi. De ce atunci pe voi va intereseaza de ce credem noi, si mai vreti si sursele de unde ne-am documentat? V-a cerut vreunul de-aici sa-i dai sursele de unde voi v-ai documentat? Se discuta serios, ca intr-un compartiment de tren, cand calatoresti de voie de nevoie cu cineva care merge in aceeasi directie. Nu e deloc o solutie sa incerci sa iriti pe cei care au bilete rezervate in acel compartiment. Din acelesi bun simt de care tu, Catalin, vorbesti, cred ca cea mai buna solutie ar fi, daca nu esti de acord, sa schimbi "compartimentul" si nu oamenii pe care i-ai gasit acolo, sau sa scuipi pe "bagajele" lor de cunostinte. Eu asa am invatat la scoala vietii!

Mesa editat deoarece continea elemente ce contravin regulamentului acestui forum (raspuns la un mesaj offtopic)
Eclectic
Mesaj editat de moderator
Tocmai se luase decizia sa discutam serios. Ma tem ca va trebui sa te conformezi. cool.gif
Eclectic
Bine, mai, omule. Pai e frumos ? Sau durea ce scria acolo ? Nu de alta, dar nu am jignit pe nimeni.
Dar, pe de alta parte, vad ca abia acum ai luat decizia de a vorbi serios. Sa inteleg ca restul de peste o mie de mesaje trimise de tine nu sunt serioase ?
Daca vrei, da tu un exemplu si vorbeste serios. Cum ? Cu argumente. Astept sa dai niste argumente in favoarea afirmatiilor facute de tine pe acest thread si sa renunti la afirmatii de genul "trebuie sa crezi", "nu are rost" etc. Sper ca nu e prea greu. Ce parere ai ?
bdl
Am cautat si eu cuvintul la magazin in Wbster si nu l-am gasit.... cred ca au uitat aia sa-l puna acolo.... wink.gif
Eclectic
Dexul e foarte laconic. http://dexonline.ro/search.php?cuv=biocomunicatie&source= rofl.gif
Mrs. Rogers
Termenul exista dar nu sunt sigura ca e ceea ce a spus Io in mesajul lui
Catalin
QUOTE

Pe noi nu ne intereseaza de ce nu credeti voi. De ce atunci pe voi va intereseaza de ce credem noi, si mai vreti si sursele de unde ne-am documentat?


Pentru ca noi, spre deosebire de voi, plecam de la premisa ca e posibil ca cel care gandeste altfel decit noi sa aiba si dreptate din cand in cand. Si n-ar fi pacat sa te conversezi cu cineva care are dreptate si sa-l ignori fiindca nu te intereseaza de ce (nu) crede o anumita chestie? Cel putin asta ma motiveaza pe mine, nu stiu despre ceilalti...

QUOTE

Se discuta serios, ca intr-un compartiment de tren, cand calatoresti de voie de nevoie cu cineva care merge in aceeasi directie. Nu e deloc o solutie sa incerci sa iriti pe cei care au bilete rezervate in acel compartiment.


N-are nimeni bilet rezervat! Hanul e un loc deschis tuturor. Nu este apanajul celor ca tine sau ca mine. Nici macar preaiubitul tau subforum. Daca vrei un loc de genul ala, vorbeste cu Mihai sa dea posibilitatea grupurilor de useri sa se organizeze si sa isi creeze subforumuri personale!

QUOTE

Din acelesi bun simt de care tu, Catalin, vorbesti, cred ca cea mai buna solutie ar fi, daca nu esti de acord, sa schimbi "compartimentul" si nu oamenii pe care i-ai gasit acolo, sau sa scuipi pe "bagajele" lor de cunostinte. Eu asa am invatat la scoala vietii!


N-am scuipat pe bagajul nimanui. Ceea ce nu se poate spune despre tine care ai debutat (te-ai lamurit ce inseamna?) intr-un mesaj prin a postula conditia-mi subumana.

Gandeste-te la mine ca la un cersetor care deschide usa compartimentului in care stau marii oameni de afaceri (tu, IO, thunder...) si care cere si el o farimita din infinita intelepciune a voastra!
gypsyhart
QUOTE (bdl @ 13 Nov 2004, 04:10 PM)
Gypsy,
Problema e ca multa lume crede ca in asta consta telepatia....sau mai bine zis confunda telepatia  cu anumite coincidente....
daca o sa iei la rind toti factorii auxiliari acelui foc de tabara , o sa vezi ca nu e o asa mare minune ca si altcineva a vrut sa cinte exact acel cintec.... Exemple de-astea am si eu gramada...... dar aceste cazuri sint f departe de telepatie....

... iar treba cu dezvoltarea acestor abilitati, ce sa zic, suna un pic a fanfaronada de doi lei... sau hai sa facem pe grozavii... sau hai sa va arat ce rotund sint eu....
Vorba lui Catalin, cine e tare in parcare demonstreaza practic.....

Am zis ca in ce ma priveste sunt absolut sigur ca atunci nu a fost simpla coincidenta. Oricum nu sunt genul care sa se uite pe cer si sa vada ce figuri ne arata norii albi....

Despre dezvoltarea abilitatilor.....
Asa cum s'a mai zis...tu daca ai avea un atu fata de ceilalti crezi ca te'ai grabi sa il arati tuturor? sa fim seriosi!

@abis

Ti s'a oferit o cale de a "testa" realitatea telepatiei/ energiilor subtile: o intalnire cu Valentina Garlea.
Te incumeti?
smile.gif
IO
Ai dreptate, gypsyhart.

In domeniul PSI, un stat avansat nu se apuca sa povesteasca in stanga si-n dreapta ce stie. Tine pentru el.
Asta-i pasu' unu.

Iar pasu' doi e sa se apuce sa povesteasca in stanga si-n dreapta ca nu exista domeniul PSI.
Sau ca s-au incercat ceva experimente acu treijdeani... dar au fost neconcludente.
Sau ca se mai incearca si acum cate ceva... dar e prea devreme sa se traga niste concluzii.
Sau... "comunitatea stiintifica nu a ajuns inca la un consens in ceea ce priveste domeniul PSI".

Mai simplu spus: Lungeste, Doamne, boala pana se coc capsunile... spoton.gif
Catalin
Prietene, cum se face ca statele alea nu povestesc oamenilor de stiinta nimic si dintre toti oamenii aia destepti tu esti cel care afla de aceasta megaconspiratie? nu pot decit sa deduc ca tu insuti esti parte a conspiratorilor. Altfel nu are sens! Am dreptate? spoton.gif
IO
Nu e nici o megaconspiratie, prietene. La fel se practica si cu secretele militare, economice, tehnologice etc. Regulile pastrarii avantajului competitional se aplica in orice domeniu. Ce-o fi asa greu de inteles? Logica cea mai elementara spune ca atunci cand cineva (persoana, grup, natiune etc.) are un atu fata de altcineva (persoana, grup, natiune), va incerca sa-si pastreze acel atu pentru a ramane in avantaj. Si bineinteles ca va ascunde/respinge/tergiversa orice posibila referire la faptul ca ar avea vreun as in maneca.
Poti fii sincer? Tu cum ai face daca ai intra in posesia a ceva care te-ar avantaja fata de ceilalti? Le-ai spune si lor ce stii (pierzand avantajul dobandit) sau ai pastra informatia pentru tine (asigurandu-ti o pozitie dominanta)?
Si inca o chestie logica: poti sa-mi spui si mie CUM mama naibii se investesc sumele alea uriase in ceva ce nu exista?! (Daca ai de gand cumva sa raspunzi ca de fapt se deturneaza cate alte cercetari secrete, s-ar putea spune ca esti adeptul teoriei conspiratiei...).
Catalin
QUOTE

Nu e nici o megaconspiratie, prietene. La fel se practica si cu secretele militare, economice, tehnologice etc. Regulile pastrarii avantajului competitional se aplica in orice domeniu. Ce-o fi asa greu de inteles? Logica cea mai elementara spune ca atunci cand cineva (persoana, grup, natiune etc.) are un atu fata de altcineva (persoana, grup, natiune), va incerca sa-si pastreze acel atu pentru a ramane in avantaj. Si bineinteles ca va ascunde/respinge/tergiversa orice posibila referire la faptul ca ar avea vreun as in maneca.


Desigur. Si atunci nici tu nici eu nu am avea habar de asa ceva. Dar cum tu ai habar, rezulta ca nu e nici nu secret de stat la mijloc!

QUOTE

Poti fii sincer? Tu cum ai face daca ai intra in posesia a ceva care te-ar avantaja fata de ceilalti? Le-ai spune si lor ce stii (pierzand avantajul dobandit) sau ai pastra informatia pentru tine (asigurandu-ti o pozitie dominanta)?


Mai, depinde! Daca as fi telepat, le-as spune-o si celorlalti. Iti dai seama ce amuzant ar fi? laugh.gif

QUOTE

Si inca o chestie logica: poti sa-mi spui si mie CUM mama naibii se investesc sumele alea uriase in ceva ce nu exista?!


Mai bine zi-mi tu de ce se investesc sume atit de mari daca fenomenul exista si e cunoscut la nivel inalt! De obicei investitia se face ca sa obtii ceva, ceea ce presupune ca nu ai deja acel ceva. rolleyes.gif

Eu n-as putea sa iti spun in ce investeste pentagonul miliardele de dolari care sunt trecute la "black budget" sau cum s-o chema. Vezi, asta e diferenta intre noi: eu accept ca nu stiu anumite lucruri, nu ma apuc sa debitez teorii incredibile fara dovezi.
IO
QUOTE
Desigur. Si atunci nici tu nici eu nu am avea habar de asa ceva. Dar cum tu ai habar, rezulta ca nu e nici nu secret de stat la mijloc!

Nici eu nu am habar de nivelul la care au ajuns alte state. Stiu doar ca se cerceteaza intens domeniul, dupa cum stiu cateva din realizarile obtinute. Si asta pentru ca m-a interesat cu adevarat. Cand te va interesa si pe tine - din perspectiva imbogatirii cunoasterii personale si nu pentru scopul de a le demonstra altora ce naivi sunt sa creada in diverse chestii - fii sigur ca vei afla si tu mai multe.

QUOTE
Mai, depinde! Daca as fi telepat, le-as spune-o si celorlalti. Iti dai seama ce amuzant ar fi?

Intr-adevar. Extrem de amuzant.

QUOTE
Mai bine zi-mi tu de ce se investesc sume atit de mari daca fenomenul exista si e cunoscut la nivel inalt! De obicei investitia se face ca sa obtii ceva, ceea ce presupune ca nu ai deja acel ceva.

Domeniul e vast. Se vor investi sume tot mai mari si se vor descoperi tot mai multe lucruri. Investitia se face si ca sa sporesti ceea ce ai. Ai investit putin, ai ceva; investesti mai mult, obtii mai mult. S-a investit ca omul sa ajunga in spatiu. S-au oprit cumva cercetarile, studiile, sumele alocate programului spatial? Nu! Pentru ca mereu exista un "mai departe". Mereu exista un "what's next?"

QUOTE
Vezi, asta e diferenta intre noi: eu accept ca nu stiu anumite lucruri, nu ma apuc sa debitez teorii incredibile fara dovezi.

Reciteste inceputul postului meu si ai sa vezi ca si eu accept ca habar n-am de anumite lucruri. Diferenta dintre noi este ca eu nu cer dovezi de la altii. Cand chiar ma intereseaza subiectul, le caut singur.
gypsyhart
Catalin, thunder ti'a oferit si tie si lui abis o modalitate relativ "ieftina" de a "testa" realitatea anumitor fenomene psihice...o intalnire cu Valentina Garlea. Ce te impiedica sa faci acest pas?
Catalin
Mi-a oferit mie asa ceva? ohmy.gif Unde? eu sunt gata sa merg!
gypsyhart
Catalin iata invitatia (via thunder):

QUOTE
PS. Vreti sa verificati cu cineva sigur daca exista sau nu telepatie, reincarnare, viata de dincolo de moarte, samd ... aranjati o intilnire experimentala cu clarvazatoarea Valentina Girlea.
Catalin
Nu am vazut unde a scris. Si nici nu am vazut cum aranjez o astfel de intalnire. Sa ne dea domnul thunder cateva detalii daca poate, il rog frumos!
thunder
QUOTE (Barrie @ 15 Nov 2004, 12:28 AM)
QUOTE
Ma intreb daca tu chiar crezi cu adevarat in ceea ce spui, sau spui asta mai ales pentru ca nu-ti face deloc placere sa accepti ca thunder, IO sau eu am avea dreptate.


Eu nu cred ca e asa de greu sa accepti ca ai gresit si ca altcineva are dreptate. (Apropo, recunosti ca la chestia cu debutul ai gresit ? wink.gif ) Dar, pentru a face asta, celalalt trebuie sa iti aduca niste dovezi, iar tu, thunder şi IO nu ati facut-o.

- mai corect spus, nu sint dovezi pt. mintile si intelegerea si puterea voastra ... de acceptare. Voi credeti ca lumea si realitatea acestui univers trebuie sa incapa in mintea voastra ... ca voi sinteti "centrul universului" ... dar .. supriza ... sint lucruri pe care nu le stiati, nu le stiti si nici nu le veti stii vreodata. Si inca ceva ... umanitatea evolueaza si fara prezenta sau intelegerea si acceptarea voastra. pe masura ce voi va batati joc, si ignoranti anumite realitati, ca de ex. telepatia, energiile suntile, samd ... altii se "joaca" cu ele ... fara sa le pese ca sint milionane de "orbi" care nu baga de seama ca aceste realitati exista. Si inca ceva, voi nu sinteti in "responsabilitatea" lor ... ca sa fie obligati cu ceva pt. a va face pt. voi "vazatori" ... oricit v-ati frusta pt. asta. Fiecare iti prezinta informatiile si cunoasterea, iar fiecare ia/primeste ceea ce merita si poate duce. Succes !

QUOTE
Ati facut doar niste afirmatii, iar cand vi s-au cerut dovezi v-ati ascuns pe sub calorifere, spunand ca trebuie sa crezi.

- sub calorifere sinteti voi, ca nu sinteti in stare sa vedeti ce vad altii. Sinteti precum orbii care tipa dupa vazatori ca nu au fost in stare sa le "dovedeasca" acestora ca exista lumina. Opss ... cu toate acestea lumina exista.

QUOTE
Pai de ce v-ar crede cineva doar pe cuvant ? Argumente si dovezi, baieti !

- baieti, nici Iisus nu a dat dovezi ... ci doar informatii, pilde si sfaturi. Cei pregatiti au "auzit" mesajul Lui, iar prosti, limitati si ignoranti l-au huiduit, spuipat, rastignit si batjocorit ... pe El si invataturea Sa. Ce le spunea El acestor "orbi" ? "Cine are urechi/ochi de auzit/vazut, sa auda/vada!"

- intelege cine poate
cociuba
gresit Thunder, IISUS A inviat din morti, a inmulti pesti, a vindecat , iar daca cineva te provoaca la un experiment il consideri necredincios, pai tocmai si asta sunt, dovedeste-mi si apoi mai vorbim...............
vrei sa te cred pe cuvant, unii sau sinucis pentru ca au crezut in cuvintele maestrului lor, ceva legat de cometa aia, dovedeste-mi .........................
pana atunci numai ne contrazicem, uite din acest moment si eu sunt MARE INITIAT, tocmai m-am dedublat, conditiile tattvice au fost bune, astfel ca am nimerit intr-o lume paradisiaca, unde mi s-au aratat niste pitici, erau spiritele elementului , iar inpamant, vezi si eu pot sa aiurezformatiile pe care ti le baga in cap unii si altii, nu dau nume ca va suparati , nu sunt apanajul acelor oamenii, sa stii ca lumea nu incepe si nici nu se sfarseste cu maestrul tau, si apoi daca n-am fi noi GICA-CONTRA tu ce-ai face dupa-masa? Te-ai plictisi asa te contrazici cu noi.................

tot ceea ce cunostii poate fi aflat i din alte surse mult mai credibile decat filonul tau wink.gif , budism,taoism,zen, alchimie, si multa yoga................
thunder
QUOTE (Catalin @ 14 Nov 2004, 10:46 PM)
QUOTE

Nu cu foarte multi ani in urma, pe cand se presupunea ca Pamantul va fi lovit de un meteorit care va avea efect devastator pentru viata planetei, printre altele cei de la NASA veneau cu o singura idee salvatoare: cei mai renumiti dintre cei inzestrati cu puteri telepatice (dar nu numai ei, ci se facea apel de fapt la toti cei care inteleg macar fenomenul si-l pot imagina) sa se concentreze la anumite momente care urmau sa fie cunoscute ulterior, asupra devierii acelui meteorit.


Hai nu ma-nnebuni! Eu n-am gasit nimic despre asta pe site-ul NASA. Indrumeaza-ma, te rog, la locul din care ti-ai luat aceasta informatie!

- esti cel putin naiv daca crezi ca cei de la NASA vor expune orice informatie cunoscuta de ei pe site.

- dincolo de asta, nu stiu daca "omu bun" face referiri la acelasi "subiect", putin "modificat" ca informatie, sau e vorba de altul, dar eu personal cunosc de o astfel de situatie in care una dintre misiunile Apollo (scuze, nu mai retin care), au avut problema mari la aterizare si exista mari posibilitati sa cada undeva pe pamint locuit. Singura sansa ramasa si chiar aplicata a fost anuntarea prin mass media a populatiei pt. o rugaciunea la unison, timp de citeva (3-7 minute, nu mai retin) pt. a "devia" traiectoria "navetei". Din fericire, "naveta" a cazut in apa pina la urma. Cine vrea detalii despre locul, anul, care misiune, etc ... poate cauta pe net.

QUOTE
QUOTE

Daca aceasta dovedeste inexistenta si inacceptarea pe plan stiintific a telepatiei, ma rog, e o parere.

Daca ar fi adevarat, ar dovedi o preocupare pe plan stiintific. Dar nu e!

- daca vroiati cu adevarat dovezi, apelati la un clarvator si .. gata cu subiectul asta, treceati la urmatorul.

QUOTE
QUOTE

Cat despre ideea ca forta gandului poate multa muntii din loc, am spus-o si repet: nu e o metafora. Dar e nevoie de un element esential. Trebuie SA CREZI. Astfel poti sa te deplasezi pe suprafata apei fara sa te scufunzi, poti sa mergi pe jeratec fara sa te arzi, poti sa stai dezbracat la minus 30 de grade si sa nu simti frigul.

Desigur. Astept si eu sa-l vad pe unul care sa mute muntii si care sa mearga pe apa! Pana acum, ti-am zis: muntii sunt tot acolo de milioane de ani... de ce oare?

- vei vedea ... doar straduieste-te sa ramii in viata pina atunci.

- sint acolo pt. ca asta e voia lui Dumnezeu.

- un ex. de astfel de "mucat al muntilor" este Krishna, care la un moment dat, cind un sat era amenintat sa fie distrus de o "ploaie de meteoriti", a "ridicat" un munte si a acoperit satul cu el si astfel a fost salvat satul. Dar .... ahh, fatalitate, nu exista "dovezi" stiintifice pt. aceasta realitate ... yikes.gif

- eu as "plusa" si as spune ca mai degraba cu puterea credintei se pot muta muntii din loc ... cu toate ca, IMO, Iisus s-a referit mai mult ca o analogie cind a spus "munti".

QUOTE
Uite, hai sa incercam... tu crezi ca se pot muta muntii din loc prin puterea gandului. Pai asta inseamna ca indeplinesti criteriul. Uite, eu ma mizez ca nu reusesti sa munti nici un munte!

- daca pe ape nu au mers decit citeva fiinte, iar restul de miliarde nu au mers .. nu inseamna ca mersul pe ape nu exista, ci ca nu este la indemina oricui.

QUOTE
Si tine minte ca nu conteaza "cat" cat mai ales "ce" citesti. Poti citi o mie de ani si sa nu afli nimic!

- adevarat ... dar daca ai stii ce te prinde si pe tine aceasta afirmatie...

QUOTE
QUOTE

Pentru ca s-ar putea ca refuzul cuiva de a te ajuta, pe care tu l-ai ajutat de nenumarate ori, sa te determine sa spui "Rupeti-ai gatu'!", iar el chiar sa si-l rupa. Cunosc deja cazuri reale!

Si eu cunosc mii de cazuri in care nu s-a intamplat nimic... faptul ca tu cunosti unul sau doua in care s-a intamplat nu demonstreaza nimic, in afara de ignoranta ta in materie de statistica.

- probabil ca o sa crezi cind o sa-ti spuna cineva tie asta ... sau nici atunci ... caci orbii au "raspunsuri" pt. toate neintelegerile si neputintele lor. ohyeah.gif
Catalin
QUOTE

esti cel putin naiv daca crezi ca cei de la NASA vor expune orice informatie cunoscuta de ei pe site.


Naiv e cel ce pretinde ca are aceste informatii, nu eu...

QUOTE

dincolo de asta, nu stiu daca "omu bun" face referiri la acelasi "subiect", putin "modificat" ca informatie, sau e vorba de altul, dar eu personal cunosc de o astfel de situatie in care una dintre misiunile Apollo (scuze, nu mai retin care), au avut problema mari la aterizare si exista mari posibilitati sa cada undeva pe pamint locuit. Singura sansa ramasa si chiar aplicata a fost anuntarea prin mass media a populatiei pt. o rugaciunea la unison, timp de citeva (3-7 minute, nu mai retin) pt. a "devia" traiectoria "navetei". Din fericire, "naveta" a cazut in apa pina la urma. Cine vrea detalii despre locul, anul, care misiune, etc ... poate cauta pe net.


Wow, chiar asa? ia sa caut eu...

QUOTE

un ex. de astfel de "mucat al muntilor" este Krishna, care la un moment dat, cind un sat era amenintat sa fie distrus de o "ploaie de meteoriti", a "ridicat" un munte si a acoperit satul cu el si astfel a fost salvat satul. Dar .... ahh, fatalitate, nu exista "dovezi" stiintifice pt. aceasta realitate ...


Nasol... in mod absolut neasteptat, as putea spune! laugh.gif

QUOTE

daca pe ape nu au mers decit citeva fiinte, iar restul de miliarde nu au mers .. nu inseamna ca mersul pe ape nu exista, ci ca nu este la indemina oricui.


Desigur, cine a afirmat opusul?
OMU'BUN
thunder
QUOTE
... nu stiu daca "omu bun" face referiri la acelasi "subiect", putin "modificat" ca informatie, sau e vorba de altul,

e vorba de altul, dar nu exclud varianta prezentata de tine!

QUOTE
Singura sansa ramasa si chiar aplicata a fost anuntarea prin mass media a populatiei pt. o rugaciunea la unison, timp de citeva (3-7 minute, nu mai retin) pt. a "devia" traiectoria "navetei".

Adica tu vrei sa insinuiezi ca amenricanii cred in asemenea prostii? hmm.gif Neeeee! nonono.gif Pe bune! "Jur sa spun adevarul si numai adevarul si sa nu ascund nimic din ceea ce stiu! Asa sa-mi ajute Dumnezeu!" ... wink.gif
Catalin
Ok... ia sa verificam ce zicea thunder despre o oarecare misiune Apollo. Din moment ce nu a putut spune care dintre ele, ramane sa le luam la rand.

Apollo 1:

Accident inainte de lansarea in spatiu in timpul testelor... nu

Apollo 2 si 3 nu exista

Apollo 4:

Terminata fara incidente

Apollo 5:

Terminata fara incidente

Apollo 6:

Terminata cu succes dupa ce, insa, au intampinat probleme serioase cu motoarele!

Apollo 7:

Misiune mai mare, de 11 zile, terminata fara incidente

Apollo 8:

Prima misiune care a intrat pe orbita lunii in ziua de craciun, 1968. Terminata fara incidente.

Apollo 9:

Misiunea care a testat modulul lunar precum si costumele care erau pentru prima oara independente de nava. Terminata fara incidente.

Apollo 10:

O repetitie pentru ce avea sa urmeze. Au ajuns la 15 km de suprafata Lunii. Prima transmisie TV color din spatiu. Terminata fara incidente.

Apollo 11:

Pe-asta o stiu toti. Evident, terminata fara incidente. S-a aselenizat pentru prima oara.

Apollo 12:

A doua aselenizare. Terminata fara incidente.

Apollo 13:

La 300000 de km de Pamant un rezervor de oxigen a explodat. Unica solutie pentru echipaj era acum sa renunte la aselenizare, sa ocoleasca Luna si sa se intoarca acasa. Cei 3 astronauti au fost nevoiti sa isi foloseasca modulul lunar ca un fel de barca de salvare improvizata. Au reusit si s-au intors teferi si nevatamati.

Apollo 14:

Inca o aselenizare, diverse experimente. Terminata fara incidente.

Apollo 15:

Prima expeditie care a inclus un vehicul. Astronautii au parcurs vreo 30 de km in el. Terminata fara incidente.

Apollo 16:

O problema cu propulsia modulului lunar a pus in pericol aselenizarea pentru ceva timp, dar fara alte incidente.

Apollo 17:

Ultima misiune Apollo, primul om de stiinta... geologul Harrison Schmitt venit sa studieze rocile de pe Luna. Terminata fara incidente.

Sursa: http://history.nasa.gov/ap11-35ann/missions.html

Dupa cum putem vedea, nu a existat nici o prabusire a vreunei nave care sa necesite rugaciuni pentru a "misca" nava pana in ocean.
Praetorian
Nu stiu ce s-a scris pana acum pro si contra telepatiei, caci doar la ea vreau sa ma refer.
Eram intr-o zi la o nunta, cand nashul a adus o pereche de telepati. Un el si o ea, nu stiu cum ii cheama si nici pe unde mai sunt in ziua de azi. EL a ramas pe scena cu un microfon in mana. EA a coborat printre mese si a inceput sa spuna o gramada de lucruri. Cand a ajuns la masa mea, mi-a cerut buletinul. In momentul in care mi-a luat buletinul in mana, sotul ei care era pe scena, a spus cu glas tare codul numeric personal din buletinul meu. La fel s-a intamplat si cu seria de pe permisul de conducere si cu seria de pe bancnota de 10.000 pe care mi-a luat-o dupa acea demonstratie. Voi trageti concluziile pe care le vreti, dar eu va spun la modul cel mai sigur ca nu puteau comunica intre ei decat telepatic.
Catalin
QUOTE

Voi trageti concluziile pe care le vreti, dar eu va spun la modul cel mai sigur ca nu puteau comunica intre ei decat telepatic.


Aveau, oare, un perete despartitor intre ei pentru a nu se putea vedea? stateai, oare, in masa cea mai din colt, dupa o draperie trasa si fara nici o camera de luat vederi in jur? sau pe ce te bazezi cand spui "la modul cel mai sigur"?

QUOTE

La fel s-a intamplat si cu seria de pe permisul de conducere si cu seria de pe bancnota de 10.000 pe care mi-a luat-o dupa acea demonstratie.


Deh, si un medium are nevoie de un banut acolo... ca doar n-o sa stea acum sa ghiceasca numerele de la Loto, nu?
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.