@noi
In primul rand, despre reintrupare vorbim pe topicul dedicat reintruparii del a "Dincolo de ratiune", nu aici.

In al doilea rand, ti se pare ca ma contrazic, dar nu este asa. Am vorbit foarte clar despre MURITORI, draga noi... Hai sa fiu si mai clar: OAMENII. Deci, lasand la o parte celelalte regnuri pe care le-am amintit - pentru ca iar ajungem la discutii interminalbile despre reintrupare si m-am plictisit deja -, eu sustin ca toti OAMENII se mantuie. Mai putin aceia care, datorita pacatelor grave repetate cu liber arbitru, dupa moarte devin demoni (si nici un preot crestin din lume nu va contesta aceasta posibilitate!), deci nu mai apartin regnului uman si nu se mantuie. Ai inteles?

Hai sa te mai lamuresc si cu treaba cealalta, cu "rateurile". Dupa tine, demonii sunt rateuri? Satan e un rateu (indiferent ca "si-a facut-o cu mana lui" sau nu, cum afirmi tu)? Altfel spus, are un rol in Creatie?

RZA: "eu sustin ca toti OAMENII se mantuie. Mai putin aceia care, datorita pacatelor grave repetate cu liber arbitru, dupa moarte devin demoni (si nici un preot crestin din lume nu va contesta aceasta posibilitate!)"

1. Ahaaaa ...toti oamenii se mantuiesc mai putin aia care nu se mantuiesc ..se transforma in demoni. Pai fratele meu...asta nu inseamna foarte clar ca nu toti oamenii se mantuiesc?

2. Deci dupa tine..in viata viitoare ne vom imparti in muritori mantuiti si demoni..

3. Muritorii mantuiti devin si ei nemuritori, ca sa te citez nu mai apartin regnului muritorilor,devin ..sa zicem ingeri. Deci regnul oamenilor (muritorilor) dispare..devine multime vida...cu alte cuvinte ZERO MURITORI SE MANTUIESC (am urmat exact logica ta numai ca pe cazul pozitiv )

4. Ironia e ca ZERO MURITORI SE MANTUIESC=TOTI MURITORII SE MANTUIESC ...insa nu la asta te-ai gandit tu cand ai afirmat ce ai afirmat.. Se vede clar..ca o parte din oameni se mantuiesc devenind ingeri si cealalta NU SE MANTUIESC devenind demoni.

5. Si reincarnarea la ce mai foloseste? Evident la nimic...

6.Dar cum poti suporta gandul ca Dumnezeu a creat oameni care (transformandu-se in demoni) nu se mantuiesc? Nu sunt ei rateuri ale lui Dumnezeu??

7. RZA: "Pana la urma, tot acolo ajungem "
Pai nu ai zis frate ca unii se transforma in demoni si ajung in iad?? Cum adica tot acolo ajungem?

Numai bine!

Incalcarea legilor lui Dumnezeu duce la faradelege. Pt. ca o faradelege sa fie "omologata" ca fiind un pacat trebuie sa mai fie "intrunite" 3 conditii:

1. sa fie facuta constient, cu mintea "clara".
2. sa fie facuta cu vointa proprie, nesilit de cineva sau ceva.
3. legile lui Dumnezeu sa fie cunoscute.

cauzele pacatului provin din 3 directii:

1. propria vointa directionata gresit
2. "lumea", adica acele "deprinderi" si "reguli" care ne ispitesc spre pacat
3. diavolul

APEL LA PACE:

va rog baieti,linistiti-va,ca de fapt nici unul nu stim nimic,ci este Unul care le stie pe toate.

bajbaim si incercam sa definim ceva nedefinit,cand te fapt,in primul rand ar trebui sa ne uitam in noi insine.

nu trebuie sa strigam ca noi avem dreptate,s-ar putea sa fie altul care stie mai multe decat tine,menirea noastra este sa auzim Cuvantul lui Dumnezeu,sa-L traim,dupa puterile noastre,si sa-L intelegem dupa Harul cel sfant a lui Isus Hristos.

va doresc o binecuvantare vesnica,si Lumina adevarata sa va patrunda pe toti.Dumnezeu sa va ajute!

CAA,subscriu.

Draga noi,
Am sa pornesc de la premiza ca vrei sa clarificam anumite aspecte legate de "pacat" si de mantuire si nu ca ai ambitia de a-mi demonstra ca ma insel. Pentru ca nu ma insel, draga noi - ce am mai scris pe aici nu e "patentul" meu, ci o serie de concluzii la care au ajuns si altii care au patruns in anumite realitati subtile, fara indoiala cu mai mult talent si cunoastere decat mine.

Acum, nu stiu ce intelegi tu exact prin "mantuire" si nici nu mi-ai raspuns cand te-am intrebat; eu numesc "mantuire" momentul transcederii Legii Vechiului Testament (sau a Karmei) si intrarea in Legea Noului Testament (sau a Iubirii). Ca tot tii cu tot dinadinsul sa ma provoci sa discut despre rentrupare, acest moment marcheaza eliberarea fiintei de obligatia de a se mai reintrupa, insa orice entitate poate alege sa mai vina in trup si dupa iesirea din Lega Karmei. Cam atat despre reintrupare pe acest forum...

Si acum, hai sa-ti raspund punctual - si mai putin tendentios decat ai facut-o tu:

Pt RZa
Tu ai spus:
"eu sustin ca toti OAMENII se mantuie. Mai putin aceia care, datorita pacatelor grave repetate cu liber arbitru, dupa moarte devin demoni "

Demonii sunt ingerii intunericului. Deci in citatul de mai sus vorbesti de oamenii care se mantuiesc si de cei care se angelizeaza (in ingeri intunecati). Cand in schimb eu spun de exact acelasi proces dar in sensul bun ma acuzi ca confund mantuirea cu angelizarea..

Probabil ca ceilalti nu urmaresc discutia dar sa stii ca nu ma impresioneaza termenii pe care ii tot scoti din joben ..De pilda acum ai adus pilda cu franghia :

RZA: "Parabola aia cu franghia pe care te urci, dar poti sa si cobori, iti spune ceva? N-am spus decat ca toti cei care sunt pe aceasta franghie vor ajunge intr-un tarziu "sus". Cei care au cazut, nu."

Aceeasi Marie cu alta palarie...toti de pe franghie se mantuiesc mai putin cei care au cazut nu Pai aia care au cazut (dupa cum spui si tu ) au fost pe franghie la inceput.... deci uite ca nu toti de pe franghie se mantuiesc.


RZA: "Nu, noi, nu sunt. Demonii au rolul lor in Creatie. Te invit sa incerci o explicatie a acestui rol."

Explicatia existentei demonilor am mai spus-o de mai multe ori..ajuta oamenii la mantuire..daca nu ai cu cine sa lupti nu stii ca esti bun.

Sa recapitulam: Exista oameni care se mantuiesc si oameni care cad si nu se mantuiesc nefiind vorba devreun rateu al lui Dumnezeu in nici unul din cazuri.

noi, tu chiar nu vrei sa admiti anumite informatii... noi. Auzi, cica le scot din joben.
Ma rog, fiecare crede ce vrea si cat poate. Eu mi-am prezentat opinia si am precizat ce inteleg prin mantuire - iesirea din Legea Karmei. Am spus si ce cred despre posibilitatea tuturor fiintelor de a accede la acest eveniment minunat care este mantuirea... Desi te-am invitat sa-ti expui parerile personale pe aceste teme, n-ai facut-o si ai preferat sa ma contrazici la fiecare pas... La fel ca pe alte topicuri, sunt cel care vine cu informatia, iar tu (si altii) vii cu neincrederea. Eu construiesc, tu si altii demolati... Banuiesc ca la un moment dat toata afacerea asta va deveni obositoare pentru mine si am sa ma retrag de pe Han.

Anyway, te asigur de un singur lucru: realitatea e mult mai complexa decat pare si daca o fiinta nu-si ia inima in dinti sa cerceteze personal - chiar cu riscul de a deveni propriul cobai - nu va invata mare lucru; doar va repeta ca un papagal ce a auzit de la altii...

Si mai este un aspect, pe care l-a sesizat minunat unul, Osho ii zice: daca esti atat de ancorat in crestinism, nu-L vei intalni pe Iisus... Daca esti orbit de Buddhism, nu-l vei cunoaste pe Buddha... Iar daca esti un hindus habotnic, Krishna iti devine inaccesibil. Iti spun asta pentru ca am constatat (si atat!) usurinta periculoasa cu care crestinii afirma ca buddhistii nu se vor mantui, musulmanii cred ca jainistii sunt damnati etc. Daca toti ar avea dreptate, nimeni nu se mantuie de fapt. Dar, Slava Domnului, toti se inseala! Si iti mai spun ceva: daca, de exemplu, un penticostal afirma ca un Martor nu se va mantui, de fapt penticostalul nu se va mantui, pana nu-si revizuieste pararile. Este necesara o stare superioara a constiintei, in care individul simte intregul si se contopeste cu el.


In rest... ce usor este sa vorbesti de pacatele si (ne)mantuirea celui de langa tine... Cine infiereaza mai mult hotia decat insusi hotul? Hotia altora, evident...
Si ce simplu e sa-ti creezi un sistem de gandire axat pe o viata unica, o unica planeta locuita, un singur univers, un singur Fiu de Dumnezeu.

Viata evolueaza de la simplu la complex. Poate ar trebui ca si gandirea noastra sa urmeze aceeasi cale. Cand nu vom mai inventa bariere pentru cei din jurul nostru, le vom putea depasi pe cele din noi. Cand nu vom mai afirma ca pacatele altora sunt capitale, ale noastre vor fi iertate. Cand nu vom mai afirma ca X nu se mantuie, atunci noi vom avea sansa de a fi mantuiti.
Cu alte cuvinte, cand vom acorda o sansa si "celuilalt, noi vom avea una in plus.

Later edit: Vad ca ai revenit cu rolul demonilor in Creatie.

si iar iesirati la arat..........

intrebarea este:CE ESTE PACATUL?

fiti crestini adevarati,lasati unul de la celalalt ,si exemplificati pentru cei ce nu stiu intr-adevar,ca cei ce citesc sa ramana cu ceva,si sa nu ajungeti ca nimeni sa nu va mai citesca mesajele din rafuiala voastra.

ioana1, nimeni nu se rafuieste cu nimeni.
btw, stii cum poti determina declansarea unui eveniment? afirmandu-i potentialitatea.

Ioana1,ti-am raspuns printr-un posibil exemplu.Asta nu-i o intrebare potrivita ca toata lumea stie ce e pacatul,copiii nici nu pot sa vorbeasca inca si stiind ca n-au voie la priza cand prind prilejul acolo umbla cu degetelul!Intrebarea mai degraba ar fi ce nu e pacat?,dupa mine,pentru ca sunt socotite de oameni pacate unele care El nu le vede asa,iar lista noastra e mai mare decat a Dreptului Judecator,cum a si zis-o ca "voi legati sarcini anevoie de purtat".

Ca sa iti spun totusi din nou,cred ca raspunsul trebuie fiecare sa si-l caute prin viata lui insusi,prin credinta dreapta si curata,nu prin asimilarea unei definitii gata preparate,ci prin acel "aparat" interior de care am spus,trebuie ca fiecare sa-si descopere si apoi sa-si ascuta "simtul" propriu pentru a "mirosi" pacatul in orice forma sau culoare s-ar infatisa,pentru ca lucru mare cu pacatul asta,faca ce face si reuseste sa ia alt chip,asa incat nu mai seamana cu "poza din carte" si ce-ai invatat pe dinafara nu-ti mai ajuta la nimic,cazi prada,ca cel rau e mult mai "artist" in mimetism decat faimosul cameleon.
Trebuie dar sa exersam si sa practicam pana ajungem la perfectiune in deosebirea binelui si a raului din cele care ni se prezinta.

Ce e pacatul? NU CUNOSC SI NU MA INTERESEAZA,IL CEDEZ GRATIS CUI ARE TREBUINTA DE ASA CEVA.ASTEPT PROVINCIA.

iubesc omul, "urasc" pacatul sau. ... iti suna cunoscut acest impuls ?

posibile "directii" de "actiune:
1. urasc toti oamenii pt ca toti sint pacatosi
2. iubesc toti oamenii desi f. multi au pacate mari de tot...

conexiunea se face din cauza alaturarii notiunilor intr-o singura propozitie.

propun urmatoarea formulare:

"iubesc omul, "urasc" pacatul meu...

(asa judec eu, cu ceea ce mi-am ales ca avatar, ce sa fac?)

sa nu uitam de voturile monahale:

1. taierea voii proprii
2. saracia de buna voie
3. castitatea

se incearca, prin aceste voturi (zic eu, ca nu-s mare cunoscator in domeniu) sa se elimine 3 mari elemente favorizante ale pacatului: mindria, "iubirea" de bani si sexualitatea.

dintre care cred ca mindria e cel mai favorizant...

mi-a trecut o strafulgerare de gand.....si ca un cutit in inima....vorbele cuiva m-au facut sa-mi amintesc de vorbele altcuiva,foarte iubit odata.....si-a venit un potop de amintiri,pe care nu le-am putut scoate din inima.....nostalgia si tristetea unei iubiri imposibile,care a adus o data cu sine,nu resemnarea trista a muritorilor de rand,ci jarul mocnit al unui foc de tabara,care credeam ca s-a stins demult.

am pierdut pentru o clipa totul,pana cand am dat cu ochii de Isus,stand in fata mea,strapuns si umilit,si mi-am dat seama ce slabiciune are firea omeneasca..........

Pt Ioana. Dumnezeu sa te ajute! Foarte bine ca ai fost off topic...dar ti-ai deschis sufletul si sa stii ca nu trece pe langa "noi".
Iata ca desi suntem "dogmatici" ne putem permite sa iesim din tiparele topicului si sa recunoastem cand cineva e trist si isi deschide inima. Macar cu vorba sa fim alaturi de tine.. Nu esti off topic

Pt Thunder:
Du-te si intreab-o pe Valentina ca probabil numai de la ea accepti informatii...restul sunt "dogmatici". Dar daca cumvai ai auzit de Parintele Arsenie..stii tu deja..un "dogmatic ingust la minte" poti citi, daca vrei sa intelegi cat de cat ce inseamna viata monahala.

Pt RZA..Prietene..ai ocolit total mesajul.
De unde si pana unde am zis eu ca nu se mantuiesc budhistii sau musulmanii?Sigur ca se mantuiesc! Stie asta orice crestin ..

Problema era alta: se mantuiesc toti oamenii sau nu?...si are mare legatura cu topicul nostru..Ce e pacatul?

Tu sustii ca toti oamenii se mantuiesc dar imi dai exemple in care nu toti se mantuiesc .... Eu sustin (prin prisma invataturii ortodoxe) ca nu toti oamenii se mantuiesc si tocmai de aceea este acest topic important.

Pentru mine pacatul este o piedica in calea mantuirii..

Prietene noi, ca sa nu ne mai agatam de cuvinte: toti oamenii care raman oameni se mantuiesc. Te astept in continuare sa precizezi ce intelegi tu prin mantuire. Si, de asemenea, care este rolul in Creatie.

thunder,my dear friend,

N-am fost off topic,asa cum spunea NOI,ci am lasat sa se inteleaga mesajul ,ca atunci cand lasi pe altcineva,in afara de Dumnezeu,inima ta e ranita de moarte.

Slabiciunea firii omenesti tinde intotdeauna sa ne indeparteze de telul suprem ,de a-I da lui Dumnezeu toata slava si cinstea pe care o merita.

Daca pentru cateva clipe,rememorarea unei amintiri pamantesti m-a indepartat de Dumnezeu,am permis unui gand nebun si iluzoriu sa ia loc in mintea mea,invitat de catre mine,am considerat ca am gresit fata de Dumnezeu.

P.S:uneori mai trebuie sa citesti si printre randuri,and just a note:nu trebuie sa ai intotdeauna tu ultimul cuvant,mai lasa si pe altii sa respire.

STIGMATUL IUBIRII


As vrea sa stiu.Ce e pacatul?
In ochii cui este -sau nu-,
In ai dumnezeirii noastre,
Sau cei ai lumii ?-spune-mi tu.

Ce e iubirea-adevarata?
E cea cand sufletu-i curat?
Si cand te doare de iubire?
Sau cand simti pulsul zvapaiat?
Cand tremuri dupa o privire,
Si-o soapta dulce pe obraz,;
Cand pieptu-ti geme de durere,
Iar vorba ti se stinge-n glas…

Ori,e pacat `naintea lumii-
Sa strigi iubirea –adevarata,
Sa nu traiesti tot in minciuna,
Si sa zici “da “,ce-i “niciodata”?
Durerea naste din iubire,
Si tot iubirea da durere,
Sa nu-i vezi chipul drag,o clipa,
Sa nu-l alinti c-o mangaiere,
Dar ,e mai dulce asteptarea,
Stiind ca va veni o zi,
Cand inimile lor vor bate,
La unison,ori vor muri……


***

printre copaci,din desul codru,
de-un verde crud ,pan` la durere,
femeia calea si-o urmeaza,
pierita,parca,fara vrere,
spre murmurul suav al apei,
ce izvoraste dintre munti,
in ciripit de pasarele,
indreapta-si pasii ei marunti…..
dar ce se vede ,printre frunze?
-“O,Doamne,iarta-mi indrazneala!”
se-ascunde,se piteste-ndata,
privind nu mare-i fu mirarea:
in limpezimea dulce-a apei,
ce se coboara-n albe spume,
si printre valurile repezi,
ce n-au pereche-n asta lume,
Ea vede trupul fara seaman,
ce-i biciuit usor de valuri,
si parul lung,lipit de spate,
barbatu-noata catre maluri……

Ea e uimita si distrata,
Admira cum el se cufunda,
Si iasa iar,lucind in soare,
Cu pielea-i lucie si uda;
e-o desfatare pan` la lacrimi,
s-admiri frumosu-I trup subtire,
femeia-ascunsa-ntre tufisuri,
cuprinsa-i parca de iubire……..

barbatul iasa,ea se-ntoarce,
cararea n-o mai recunoaste,
paseste parca in nestire,
gandindu-se la ce o paste….
Mergand agale,pe carare,
Zareste-n fata pe barbatul,
care-i calcase proprietatea,
si-I invadase tot regatul…….
Cu parul ud,de aur moale,
Cu ochi senini,ca de copil,
Isi pleaca capul cu un zambet,
Nici increzut,dar nici umil.

cu un glas tandru-i da binete,
Descaleca din sa usor,
Privind-o-n ochii ei albastri,
Si chinuiti,de-atata dor.
Privirile li se-ntretaie,
Si un fior cald ii patrunde,
Se vede-n ochii lor iubire,
Se vede teama,si mai multe….
“-sunt preot ,iarta-mi indrazneala,
si am venit pe-acest tinut
s-adun oitele pierdute,
ce drumul drept nu l-au stiut.
-o,iarta-ma ,dara,parinte,
eu sunt stapana-acestui loc,.
iar drumul tarii,pe-aici trece,
o,lasa-ma dar,sa-ti fac loc…”

si isi luara ramas bun-
uitandu-se `napoi cu jale,
simtindu-se –ntre ei fior,
si-n viitor –durere mare!
***



barbatul ei,pe mari plecat,
cu ani la randul nu se-ntoarse,
si se zvoni atunci de el:
corabia-i se scufundase.

Atatia ani la rand pierit,
Iar ea ramane fara vrere,
Precum o stanca-n asfintit,
Sta neclintita in durere.
Fara o vorba,un alint,
O soapta sau o dezmierdare,
Atatea lacrimi a varsat,
c-ar fi unit un rau de mare.
Singurul lucru ce-l avea,
E rugaciunea-n strana sfanta,
Caci ruga ei ii da puteri,
Ii da sperante,si-o alina.

In zorii zilei preafrumosi,
Unei duminici lucitoare,
Si-asterne pasii ei marunti,
Spre singura ei alinare.
Un murmur se aude lin-
Enoriasii dau navala,
Caci slujba sfanta-a inceput,
Si vin ca sa inalte slava.

Cand trupul lui mladiu iesi,
Si se-arata multimii toate,
O data murmurul se-opri,
Si capetele se plecara.
Dar peste cel` ce s-au plecat,
Doua priviri se intalnira:
Se cautara nesatui,
Apoi,cu greu,se despartira.
Se-nfiripa atunci pe loc,
O dragoste fara tagada,
chiar inimile ii dureau,
cand lacrimile-au dat navala.

***

si s-au iubit,si s-au iubit,
cu patima si cu durere,
si din amurg,in rasarit,
razand,plangand fara de vrere;
iar trupurile ca de jad,
luceau in raza blanda-a lunii,
si picaturi se-amestecau
cu lacrimile lor,nebunii.

Si fericiti,si tristi,deodat`,
Stiind c-odat` se va sfarsi,
Se sarutau,se-mbratisau,
Plangeau,radeau,ca doi copii……
Trecura saptamani in sir,
Iar dragostea lor tot mai mare;
Dar intr-o zi cand el sedea,
Cu capu-n poala ei cea mare,
Suvitele ei negre cad,
Pe fruntea lui cu bob de roua,
Priveste-n ochii lui cei verzi,
Cand plansul i se rupe-n doua,
Si-i spune plin` de teama –n glas,
Dar numai bucurie-n suflet,
Ca ea ramase grea demult,
Din pieptul lui iesi un urlet,
Se bucurara pe deplin,
Si plansera,dar,mai apoi,
Chiar daca ii unea iubirea,
Veni sfarsitul l-amandoi.

***


sa fie si mai mare chinul,
si sa plateasca-al lor pacat,
zari,sarmana-n dimineata,
pe drumul tarii-al sau barbat.
Cazuse cerul peste dansa,
Cand ochii lui vicleni privi,
Iar bratele cum o-nconjoara,
Precum un lat la ciocarlii.

Trecura zile,luni de-atuncea,
Iar viata lor prea greu trecea,
Caci sotul ei simti tradarea,
Si-a lui femeie scump platea.

Sa mearga-n tarini la arat,
Sa mane caii ziua-ntreaga,
Doar s-o scapa de-al ei “stigmat”,
Si-ar fi plecat in lumea larga….
In ochii lumii recunoaste,
Ca-n pantece e-al lui urmas,
Dar vietile lor prea amare,
Isi parasira-al lor fagas.
Si ii ceru,plin de trufie,
ca sa renunte la copil,
caci altfel spune-n tot tinutul-
el nu-I va deveni servil.

Sarmana mama,de indata,
Cu pruncul nenascut in pantec,
Alearga de degrab` la preot,
Ca sa asculte al ei planset.
Cutremurat de vestea sumbra,
Acum cand ea avea nevoie,
De dragoste si dezmierdare,
Nu de-a nebunului sot voie,
Si ii jura,atunci in taina,
Ca nu avea s-o paraseasca,
Ca ii va fi mereu alaturi,
s-o apere si s-o iubeasca.

De cum ajunse-n sumbra casa,
Ce fu odata doar lumine,
Isi infrunta fara tagada,
Preacuntul sot ca o stafie;
Caci se schimbase fara seaman,
De anii grei,cei dusi pe mare,
Si-acum cand ii priveste chipul,
ii pare fara-asemanare.
Iar dragostea ei,cea din taina,
Frumosu-i chip-pan` la durere,
Mladiu,ca trestia pe ape,
Cu parul galben,ca de miere….
Dar,in contrast,apare-acuma,
Had,chipul sotului demonic,
Cum sta in umbra-i sticlesc ochii,
Cu graiul lui,usor laconic;
Refuzul ei il nebuneste,
Si infruntarea ei il doare.
A,deci isi apara iubirea;
-“o,tu jivina tradatoare!”
si furios precum un taur,
din ochi arunca reci vapai,
se infioara tot deodata,
blesteama –acum asupra ei:
-“sa nu gandesti macar o clipa,
c-al tau iubit nu-l voi afla;
cand il gasesc,sa stii atuncea,
ca va muri de mana mea.”
Femeia-ncepe-ncet a plange,
Isi pune mainile pe pantec.
-“O,nu spera ,draga sotie,
n-o sa auzi tu nici un planset!”
si nu sfarsi amenintarea,
ca pumnul lui lovi in plin,
cutremura biata femeie,
iar tipatul ii fu de chin.

Legata in piata mare,
De rugul mare,cel de fag,
Iar sapte Preoti Mari venira,
Ca sa o judece infami.
In capul mesei i-e barbatul,
Si arata plin de dispret:
-Eu,zise implorand mulimea,
cu lacrimile-i fara pret,
Eu!am crezut asta femeie,
Si am crezut dragostea ei,
Si ani la randul am visat-o ,
Am mirosit parfumul ei,
m-am inchinat ca la icoana,”
spunea privind acuzator,
“cand am aflat ca ma-nselase,
Pentru o clipa-am vrut sa mor…”

Un murmur se-auzi-n multime,
Iar lumea il compatimea,
Si toti o aratau,sarmana,
Cu degetul,iar el zambea.
Si-atuncea,in durerea-i surda,
Chiar cand de sine nu-i pasa,
Simtind ca ii veni sfarsitul,
Iubirea ei si-o apara.
-“ce faceti,o nebunilor,voi care,
cu totii ati pacatuit;
cand m-ati vazut pe rug aicea,
ati si luat piatra si-ati lovit.
Hai,spuneti,dar ce e pacatul?
In ochii cui este -sau nu.
In ochii Tatalui din ceruri,
Sau cei ai vostri-spune tu!
Faci pe martirul si te lauzi,
Ca m-ai iubit si venerat,
Dar unde-ai fost tu,ani la randul?
O,tu, barbatul adorat!
Nu m-ai iubit nicicand ,se stie,
Ai vrut doar avutia mea,
Si-acum pretinzi,tu,sloi de gheata,
c-ai venerat faptura mea?
Am fost iubita,nu de tine,
De tatal pruncului ce-l port,
Dar,decat sa iti cer iertare,
Mai bine ard pe rug si mor.”
-“O,tu nu stii ce spui,copila,
ii zise-un Preot preainalt,
nu-ti ispasesti asa pacatul,
trecand taramul celalalt.
Dar,de ne spui,a cui-i faptura,
Si c-ai gresit,noi te iertam,
Caci vinovatul este altul,
Nu cazna asta vrem sa-ti dam.
Asupra ta iti porti stigmatul,
Si c-ai gresit,prebine vezi,
Pacatul tau e cel de moarte,
Dar te-om ierta,poti sa ne crezi.
Si vei putea sa pleci de-aicea,
Copilul tau il poti avea,
Gandeste-te nu doar la tine,
Ci si la ce-ar putea urma.
De nu ne spui,aici de vie,
Tu o sa arzi,si e pacat;
De zici ca n-ai iubit cu minte,
Sa arda deci,cel vinovat!
Tu ai fost slaba,fara cuget,
Si n-avea cin` te ocroti,
Si ai cazut ,biata femeie,
Drept in pacat,dar poti iesi.”

Femeia tresari puternic,
Si ochii-odata se umplura;
Pierduse sirul celor spune,
Zari-n multime-a lui faptura.
Cu ochii-i mangaie obrazul,
Si tot din ochi il saruta,
Muta privirea pentr-o clipa,
Si-n gand,un “bun ramas”isi lua.
-“nu m-am aflat aici degeaba,
ci c-am grsit fata de voi?!
Au,nu ati spus ,ce e pacatul???
A fost doar unul,n-am fost doi.
Doar eu,pot sa va spun acuma,
Doar eu cazut-am in pacat,
Caci am iubit pan` la durere,
Dar el,sarmanul,m-a lasat.
Zici ca-I stigmat ,tu,preainalte?
Copilul meu –e un stigmat?
Cand sufletul mi-am dat si mintea ,
Cand m-am iubit cu-acel barbat?
Doar eu sunt vinovata-aicea,
Pedeapsa vreau sa mi-o primesc;
Nu vreau sa mai traiesc vreodata,
Si-acest barbat sa-l mai zaresc!”
-“un nume,spune,numai unul,
si te-om ierta,ca ai gresit.
Pacatu-i de mai multe feluri,
Dar Dumnezeu te-a mantuit.”

“Eu am fost dar,am fost acela,”
multimea parca-a-ncremenit.
Si-o voce-i asurzi cu totul,
Sutana-n Preoti a izbit.
-“Eu am iubit asta femeie,
caci din pacat am fost nascut;
si cat ma doare-a mea iubire,
caci luni de zile am tacut,
ca nu i-am dat o dezmierdare,
si n-am stres lacrima pe-obraz,
ca multe zile nu-i vad chipul,
si n-aud deznadejdea-n glas…..
da,e pacat `naintea lumii,
dar strig iubirea-adevarata,
nu voi trai mintind de-a pururi,
si nu voi mai gresi vreodata.
Iar de ma uit in sus spre ceruri,
La Dumnezeu,pe tronul Sau,
Gresit-a trupul,cat si mintea,
Dar n-a gresit sufletul meu,
Si de ma rog,de cer iertare,
ce voi acum nu ne iertati,
in ochii Lui privim acuma,
de glasul Lui suntem certati…”
***
In bratele femeii sade,
Un copilas cu par balai,
Cu buzele de mura coapta,
Si buzele-sclipiri de jad.
Barbatul rade,il ridica,
Iar parul lui balai luci,
Si ochii cu privirea-i blanda,
Catara dragei lui sotii.
Se-mbratisara cu putere,
Si-acolo-n inima paduri,
Gasira linistea si dorul,
Ce niciodata nu-l stiu unii…

thunder, esti incorigibil amice, raspunsurile tale m-au deconectat f. mult (functioneaza paratrasnetul, functioneaza!)

o mica sugestie, atita doar: lasa-ne, fratele meu, sa avem si noi parerile noastre (gresite sau nu) ca doar stam la un pahar de vorba si nu ne mai obosi cu cererea de rationalism atroce! Eu, cel putin, in ceea ce am "corectat" acolo am avut in minte cuvintele lui Isus, care spune undeva "Nu judecati, ca sa nu fiti judecati!". Parerea mea (si las-o rogu-te asa) e ca da, studiem pacatele altora pt. a nu le face si noi, da' nu le urim. Strica, omule, prea multa ura...

Despre "aproapele" meu, de asemenea, cu scuzele de rigoare, lasa-ma si aici sa am parerea mea. Alta... si fara argumente "consistente", ca chiar nu cred ca e cazul!

Nici eu n-am inteles ce-a vrut sa spuna Ioana, n-a fost prea explicita. Dar e prea dur sa-i spui cuiva aflat intr-o pasa emotionala vizibila ca este off-topic. Nu se face, dragul meu!

ps: 1.dar cum de n-ai observat marea greseala, cum?? "propozitia" este, de fapt "fraza"!
2. multumesc pt urarea de a descoperi "Adevarul". Fac si eu ce pot...
3.

- alo alo, domnu moderator, daca tot cenzurezi mesajele, fa-o in mod impartial. Daca tot ai sters afirmariile mele despre Valentina, sterge si "cauzele" pt. care am facut acele afirmatii, atit din mesajul meu care cuprinde acest QUOTE:

Hey,thunder!

Sigur ca imi esti drag,si declar public lucrul asta,tu pentru mine,esti sarea si piperul forumului.Ce sens ar mai avea ,daca am fi toti de comun acord,nu-i asa?

"Îţi sînt drag?" ... "Sigur că-mi eşti..."

Da' ce se întîmplă aici? Se înfiripă oarece, mmh?

Oh,ce sa fac...am pacatuit ,parinte,si m-ai prins si asupra faptului!

Interesantă mi se pare atitudinea noastră faţă de păcatele celorlalţi (le lăsăm un pic pe ale noastre). Chiar, oare ce atitudine ar trebui să avem faţă de cineva care vedem limpede că păcătuieşte. Dădea cineva (nu spui cine, persoană importantă!) un exemplu cu fumatul. Ce este de făcut cu un om care fumează (care păcătuieşte, în general)? Îl lăsăm în ale lui riscînd să fim "contaminaţi", punem mitraliera pe el înfierîndu-l fără milă, facem compromisuri jumi-juma? M-a pus puţin pe gînduri chestiunea asta...

Pai,in primul rand ma uit la mine,nu vorbesc de altii.Am fost fumatoare,iar dac -ar fi venit cineva sa zice"nu mai fuma ca gresesti,sau te imbolnavesti",as fi zis:ptiu,drace!!!

Sigur ca e usor sa dai lectii la altii, a corija pe altul,cand tu lasi de dorit .E greu,pentru ca omul zice:"Tu vorbesti?"

Ca si de preot ,lumea il analizeaza si zice :"sa faci ce zice popa,nu ce face popa",asta e omul nostru mereu trage cu ochiul peste gardul vecinului sa vada ce face.

Ca raspuns la intrebarea ta,eu personal zic,trebuie musai sa fi un exemplu de cinste si corectitudine(nu perfect,Doamne fereste,ca ne-ar face astia statui de ceara!),dar prin atitudinea ta sa sadesti indoiala celor din jur ,ca daca fac intr-adevar ceea ce trebuie,si tine de respectul propriei persoane,nu doar de superioritatea asupra cuiva.

Am un coleg ,care vinerea nu mananca,NUMAI fumeaza si bea cafea.Degeaba i-am explicat ca nu postul de mancare e baiul,ci absintenta de la unele placeri,hobby-uri,etc,ca-mi consum oxigenul de pomana,deci ca sa n-o iau prin gradina,eu zic asa-de cine se prinde ,se prinde,de cine nu-nu,oricare ar fi pacatul-fumat,etc,etc.

Eu sînt mai nou pe aici şi nu ştiu cum se procedează cu sondajele. Cine ştie îl rog să mă ajute.

M-ar interesa unul care să sune cam aşa: "Care este viciul capital de care credeţi că trebuie să vă feriţi cel mai mult (la care sînteţi cel mai predispus)?". Sau cam aşa ceva... Iar la variantele de răspuns să se enumere cele 7 vicii capitale:
1. mîndria
2. lenea
3. desfrîul
4. lăcomia
5. avariţia
6. mînia
7. invidia

Mulţumesc anticipat!

Cred sincer ca predispusi suntem al toate,nu doar la unul singur,nu stiu ce am evidentia , ca slabiciunile ni le recunoastem toti,dar cel mai mare pare a fi mandria ca de acolo se trage si lacomia de bani,si ravnirea la bunul altuia,si lenea,si desfraul,iar pe langa astea mari mai incap o sumedenie "mici".

Dintre cele 7 pacate capitale, cel mai mare este mandria sau slava desarta. Este cel mai vechi pacat din Univers, este pacatul lui Satan. Mai degraba se vindeca o persoana de SIDA decat de mandrie. Toata viata ne luptam cu mandria desarta. Cand aceasta dispare, apare smerenia.

Pe locul 2 as plasa mania. Este o stare improprie unei fiinte armonioase si totodata un criteriu pentru neacceptarea la Sfanta Impartasanie a celor care "tin dusmanie". Mania/furia/ura denota intrarea in rezonanta cu entitatile malefice care se hranesc cu energiile joase generate de aceste sentimente. Iar la extrem, aceste entitati ajung chiar sa se manifeste prin persoana furioasa. Ati intalnit sau aveti cunostinta de cazuri de furie oarba, cand cineva a recunoscut ca "vedea rosu in fata ochilor" si atunci a pus mana pe topor, cutit etc. si a inceput sa loveasca in stanga si-n dreapta de parca ii luase necuratu' mintile? ... "Nervii" sa fie de vina? Terminatiile nervoase adica? Nu este asa... Vina "furiosului" este ca a acceptat cu liber arbitru sa intre in rezonanta cu entitatea care l-a enervat. Ca intotdeauna in cazuri de posesie partiala sau totala, "tinta reala" nu este posedatul (care devine doar o unealta) - ci cei din jurul sau.

Despre celelalte 5 pacate ar fi multe de spus, dar vreau sa vad si ce pareri au altii...

Oricum, vreau sa mai aduc in discutie un lucru... acceptat si de Biserica. Fiecare viciu este coordonat de o entitate malefica, entitate care devine mai puternica de fiecare data cand mai cade un om in plasa viciului respectiv, si care poate agresa simultan un numar de oameni care comit pacate similare. Chiar pentru o simpla lasare de bautura de exemplu, este necesara o procedura similara exorcizarii, pentru a elibera omul de legaturile in care il tine legat demonul. In caz contrar, viciul se va sublima in alt viciu si mai grav, pentru ca asa cum spune expresia "suma viciilor este constanta" lasi tigara, incepi sa te imbuibi, lasi sticla si pui mana pe droguri, renunti la sex si incepi sa faci cu nervii etc.

Stiu o gramada de persoane care per total infaptuiesc acelasi gen de pacate:desfrau,mandrie,lene,invidie etc..Unii dintre ei sunt fericiti si se simt bine in inconstienta lor ca pacatuiesc,iar altii cu nimic mai pacatosi ca ei sufera si se perpelesc de zici ce e aia,fara sa stie concret motivul.Care e diferenta,ce anume interactioneaza:constientizarea pacatelor,felul fiecaruia de a privi viata,autoindulgenta?Adica daca pacatuiesc:fumez,beau,ma droghez,sunt lenesa si invidioasa pe fericirea altora si stiu ca pacatuiesc asta ma face sa ma simt de doi lei?Daca nu constientizam ca fac ceva rau,eram fericita?Pt ca stiu persoane care se simt bine in pielea lor si traiesc feiriciti si nu au vreo legatura cu respectarea vreunei legi bisericesti(traind la fel de "pacatos" ca altii)iar pacatul a devenit normalitate omeneasca pt ei...Deci?E vreo cruce ce trebuie dusa de fiecare,greutatea ei diferind?E vreo latura ce eu nu o pricep?

Salutare (de departe) tuturor pacatosilor si salutari (de aproape) celor ce stau cu spatele la subiect!

Caa vreau sa-ti raspund si eu la intrebarea importanta:ce avem de facut inaintea celor care pacatuiesc si carora pare ca le-am fi complici din moment ce suntem pe-acolo?Raspunsul fiecare trebuie sa si-l dea,nu sa-l iei de-a gata de nicaieri.Depinde de ce vrei.Depinde iar de puterea pe care o ai.Daca sa zicem ca implinesti conditiile astea si mergi mai departe,daca scopul tau e asadar vindecarea victimei,daca o iubesti suficient - adica foarte tare - si daca ai puterea de la El sa incepi un razboi care nu sti cum o fi,dar trebuie sa-l duci la capat de-l pornesti,atunci iti mai trebuie una,anume o "pricepere",o "stiinta" care o afli din experiente (nu rareori nereusite) in care nu lipsite de importanta sunt detaliile,de pilda momentul potrivit cand incepi "tratamentul" sau locul potrivit.Daca te bagi unde nu-ti fierbe oala are sa-ti treaca repede intentiile frumoase si de aia cel mai bine e cand incepi o campanie de folos impotriva pacatului,din altii sau din tine,recomandabil e sa biruiesti,altfel in loc sa-ti creasca,credinta iti va scadea.

Cat priveste sondajul tau cu ierarhizarea pacatelor sa sti ca fiecare are elementele negative "aranjate" altfel decat ceilalti.Dupa mine cel mai primejdios nu-i totusi pacatul cel mai mare,ca daca chiar vrea cineva se ia de gat cu dusmanul si cu ajutorul Celui de Sus il rapune;dupa mine cel mai primejdios e cel mai mic,cel care e totusi suficient sa te scoata condamnat,ala minuscul ce se ascunde prin crapaturi de nici nu-l sti si iese numai cand se face intuneric ca gandacul de bucatarie!De aia te indemn sa cauti bine si sa ai totdeauna lumina aprinsa si ochii deschisi larg,da sa nu lasi sa-ti dea careva cu praf in ei!

semnat: un ignorant

"E vreo cruce ce trebuie dusa de fiecare,greutatea ei diferind?E vreo latura ce eu nu o pricep?"

Cred că DA! La ambele întrebări...

Păcat nu poate face decît un credincios. Ceilalţi fac... greşeli.

Părerea mea personală e că cei care nu sînt credincioşi (şi nu respectă, printre altele biserica şi regulile ei) nu sînt cu adevărat fericiţi. Nu au un punct de reper, de referinţă valabil. Dar, sigur, e numai şi numai părerea mea.

Geri termină cu gîndacii de bucătărie că mă înfiori. Eu cred totuşi că mai mare e păcatul mare decît cel mic (căruia, sigur, trebuie să-i acordăm "respectul" cuvenit!

geriA3e a punctat minunat un aspect: acela al insignifiantei aparente a pacatului celui mai mare. Repet, cel mai mare pacat capital este mandria desarta. Cati dintre noi privesc aceasta mandrie ca fiind un pacat? De multe ori, o persoana debordand de orgolii este chiar mandra de propria-i mandrie. Si totusi... atat crestinismul atrage atentia asupta periculozitatii acestui pacat prin indemnul la smerenie, cat si hinduismul - prin indemnul la transcederea ego-ului. Ce ar mai fi de zis? Orgoliul exagerat face ca "purtatorul" sa devina absolut insuportabil in societate datorita atentiei exagerate pe care si-o acorda, iar impaunarea merge mana-n mana cu prostia si determina toate celelalte defecte ale fiintei umane. Singurul motiv pentru a ne bucura de faptele noastre este realizarea voii lui Dumnezeu.

@_Jubilee_
E o singura diferenta intre cei care pacatuiesc si simt ca pacatuiesc si cei care pacatuiesc si nu simt ca pacatuiesc. Doar primii constientizeaza. Vezi ca Legea (fie ca i s-a spus Decalog de catre iudei, fie ca i s-a spus Belagine de catre daci) nu este scrisa doar pe tablite de lut. Este scrisa (implementata) in structurile noastre nemuritoare. Pe Sinai, Iehova ii spune lui Moise ca si celelalte neamuri au primit Legea si o poarta in ei... Acuma, sa stii ca lipsa de constientizare a pacatului NU te face fericita. Oricum "ti-o iei". Doar ca cei ignoranti sunt pedepsiti mai putin, iar cei care stiu si totusi o comit sunt pedepsiti mai aspru. La fel si in cazul recidivelor. In acest sens, Spovedania pentru iertarea unui pacat si apoi repetarea acelui pacat in ideea ca oricum la urmatoarea Spovedanie va fi din nou iertat constituie pacat impotriva Sfantului Duh.

RZA...tu vorbesti de erezia numita reincarnare. Incerci tu sa o vopsesti prin "reintrupare" poate poate o inghit mai bine unii..

Credinta e un dar de la Dumnezeu....talharul s-a mantuit in ultima secunda..nu s-a reincarnat. Sfantul Apostol Pavel i-a prigonit pe crestini dar Dumnezeu i-a daruit credinta nu l-a reincarnat. La fel si cu cu ateii sau cu necredinciosii...Dumnezeu sta la usa si bate pana cand ei sunt pregatiti sa recunoasca. Intoarcerea lor e la fel de valoroasa cu o viata intreaga de pocainta (vezi paraboloa fiului risipitor)...nu e nevoie de nici o reincarnare.

Insa..si aici e problema ta cea mai mare..nu toti oamenii se mantuiesc (din pacate). Dupa cum ai fost si tu de acord aceasta nu reprezinta un rateu al lui Dumnezeu ci e rodul liberului arbitru.

Ai incercat sa "motivezi" ca oamenii care nu se mantuiesc, de fapt nu mai sunt oameni, ci se transforma in demoni..iarasi o greseala. Omul ramane om( cu trup spiritualizat), nu se transforma nici in inger nici in demon.

Ti-am cerut de mai multe ori scrieri ortodoxe pro-reincarnare..nu ai dat nimic. Eu ti-am dat in schimb scrieri explicite impotriva acestui curent.

Hristos si Biserica lui nu spun nimic despre reincarnare, iar Evanghelia Lui se va vesti in toata lumea NU ca ceva complementar, auxiliar ci ca ALTCEVA. Asta nu inseamna ca Budha, Mahomed si aderentii lor nu se mantuiesc.

Acum cand traim vremuri apocaliptice, tu inca mai sustii ca Hristos a ingaduit atata timp sa fie tinute ascunse "adevaruri", ca de fapt Biblia e incompleta..

Revin ca sa-i semnalez lui noi o alta greseala MARE pe care o face. El afirma:

Eu spun sa lasati de-o parte reintruparile (cu sens de reincarnare) deoarece nu exista asaceva in crestinism si sper ca nu va veni nimeni sa-mi dea lectii de teologie. Inca ceva: sufletele celor morti si ajung in iad nu mai ispitesc pe nimeni, nu e de competenta lor, ci a dracilor; acele nefericite suflete stau si sufera in focul vesnic. (omul e om, duhul necurat e duh necurat, inger; omul a fost facut de Dumnezeu cu mana Sa si apoi a suflat duh peste el si i-a dat viata, omul e superior dracilor care au fost creati prin cuvant si nu va putea sa ajunga ca ei oricat de rau ar fi omul).
Va rog sa lasati de-o parte filosofia budista, sau nu mai scrieti asa pronuntat idei ce sunt incluse in aceasta filosofie, in caz contrat voi edita mesajele.

TriRegnum, departe de mine gandul de a da lectii de teologie, tie sau altcuiva. Totusi, o serie de afirmatii ale tale ar putea fi comentate putin, ce zici? Daca ti se pare ca merit sa-mi fie editate mesajele, simte-te liber sa o faci. Deci:

TriRegnum, multumesc de sustinere

RZA, in primul rand ma bucur ca ai facut un pas inainte (macar in exprimare). Dupa ce la inceput sustineai ca toti oamenii se mantuiesc (chiar daca unii se reincarneaza de mai multe ori) ai reformulat ( a trebuit sa stau cam mult pe capul tau ..) si anume..toti oamenii au POTENTIALUL de a se mantui. Asa da mai RZA..e o diferenta de la cer la pamant.

Deci NU STIM CINE SE MANTUIESTE SI CINE NU CA NU SUNTEM NOI JUDECATORI. Stim insa ca sunt si oameni care nu se mantuiesc, avem exemple in Biblie destule.

Despre Biblie...Nici macar nu s-a pus problema reincarnarii la vreun sinod ecumenic (vezi ca te informezi gresit de pe site-uri pro reincarnare)..acesta "idee" aparand tarziu pe filiera orientala. Asadar nu aveau ce sa scoata din Biblie referitor la reincarnare.
S-a pus cel mult problema pre-existentei sufletului datorita invataturii gresite a lui Origen ( nu e tot una ..am mai spus-o). Dealtfel chiar Origen neaga reincarnarea...ti-am dat si citatul!!

Omul ramane om (mai putin trupul acesta muritor), diferit de ingeri sau demoni, draga RZA, chiar daca intra in lumea lor (fie iadul, fie raiul) E o diferenta mare. El asteapta a doua venire a Mantuitorului unde, Doamne Ajuta!.. vom invia, ne vom imbraca in acele trupuri spiritualizate si ne pregatim pentru judecata finala. Numai oamenii vor invia, nu ingerii si nici demonii..asa ca iata ramanem diferiti.

La inviere, fiecare suflet isi va primi trupul (bingo! relatie 1 la 1 ) nu fiecare suflet va lua in primire 10.000 de trupuri pe care le-ar fi avut de-a lungul diferitelor vieti...dupa cum rau se deduce din reincarnare.


Credinta este un dar de la Dumnezeu nu e nici o erezie. Te rog frumos sa imi arati un singur om care sustine ca datorita lui insusi crede. Asta nu desfiinteaza liberul arbitru draga RZA.

Hai sa luam exemplul tau cu blocul. Dar de data asta sa o luam logic . La inceput toate ferestrele erau curate si intra lumina, corect? Deci toti aveau credinta ca pe un dar... un dat..de la Dumnezeu. A intervenit liberul arbitru, unii nu am mai spalat ferestrele au pierdut darul. Ceilalti l-au pastrat.

Acum imagineaza-ti pe cineva care se naste intr-o camera cu ferestrele murdare. Omul ala nu va sti ce e lumina, si nu va crede in lumina chiar daca se da de 10.000 de ori peste cap. Tot Dumnezeu ii va darui lumina (o ploaie ceva ).

Deci daca crezi in Lumina, este datorita faptului ca CINEVA a aprins lumina. Dupa asta e problema ta...iti place lumina sau nu. Asadar CREDINTA ESTE UN DAR DE LA DUMNEZEU.

Interesant mi se pare urmatorul fapt: Cand e vorba de vreo dogma care intamplator coincide cu parerea ta, te sprijini pe parerea Bisericii, citate din Sfinti Parinti, Biblie ..cand in schimb vine vorba de reincarnari si alte civilizatii cu care te-ai mai intalnit tu.. aceeasi Sfinti Parinti au musamalizat, sau au scos, sau se fac vinovati de nu stiu ce chestie oculta...

Dumnezeu sa iti ajute si tie!