Copilaria ne-o pastram in minte si in suflet. Evadam acolo ca pe o insula. Uneori o uitam, alteori nu..
Care sunt cele mai vii imagini pastrate?
Visele pe care le aveati, jocurile, prietenii, strada, gradina bunicii??
Eu .. visam sa am o perna cu miros de paine de casa.., sa am o camera ai carei pereti sa aiba mii de sertare..in care sa se gaseasca tot ce-mi trecea prin minte (bomboane, dulciuri, etc, etc,..) , voiam sa fiu invizibila..
Imaginile s-au cam sters in timp, au devenit difuze,..dar zapada avea un miros special, mainile bunicii erau asprite de vreme si munca..

Super topicul, Cameron. Si as scrie multe aici, dar inca nu am ajuns la un nivel suficient de extroversiune... (sau forumversiune ?) si nici nu cred ca voi ajunge vreodata...

Asa ca, ma rezum sa astept cu interes reply-urile.

Sper ca nu am fost offtopic.

EBE ..

Mi-am mai amintit..teancurile de bancnote (Doamne..cati "bani" aveam!)..facute din frunze de salcam..

Imi amintesc superbele papusi trimise de mama din Ghana (parintii mei au lipsit 2 ani din tara.. de aici probabil si continua tristete ce o simt si acum din copilarie)..papusi pe care le taram la gard aratandu-le tuturor babelor ce treceau pe strada, nu mancam ciorba nici picata cu ceara, nu intelegeam cum e cu cititul...si multe..multe..

Excelent topic Cameron

Sunt asa de mult de spus De la Sorin "banditu" si Titi tiganu ce au bagat in sperieti Titanu, de la o copilarie fara tata tocmai cand aveam nevoie de sprijinul lui, pana "dracul" de adolescent ce a bagat in spaima liceul Matei Basarab.

De la prima dragoste numita Sorina pana la cea de a doua...una din cele mai renumite vedete tv. din tara pana in ziua de azi.

Pt. mine a ramas sa fiu om ( cam rar azi in tara ) sa stiu sa supravietuiesc in ciuda necazurilor vietii, sa pretuiesc prietenia ( sunt sigur copil la parinti ) si sa lupt pt. dreptate!!!

Sunt frant de oboseala, asa ca am sa continui maine.....

Sorin.

ps. bravo Cameron

Sorin, multumesc,..dar nu este decat o incercare de a scoate din uitare lucruri de care ne este dor..

Mi-am mai amintit ceva..
Mama..a fost intotdeauna extrem de eleganta. O eleganta din nastere,..si exploatata pe masura. Si acum..la o varsta destul de inaintata..este frumoasa si ingrijita. Ei bine,..aveam cativa ani..4-5..poate. Imi placeau rochiile, costumele, panofii,..tot ce avea. Nu intelegeam de ce nu ma pot imbraca cu ele, de ce nu sunt ale mele, de ce nu mi le da mie..
Asa ca ..intr-o zi..am intrebat-o cand are de gand sa moara. Socata..m-a privit cateva minute fara o vorba,..in cele din urma mi-a cerut o explicatie pentru intrebare. I-am spus senina:"ca sa stiu cand pot sa iti iau hainele!"
De multe ori ..ma gandesc ca poate a uitat..sau a inteles ca habar nu aveam ce spun..
O alta intamplare..aveam 2-3 ani,..(mama inca ma tinea in brate pe strada..). ma obisnuisem sa fiu admirata,..si sa mi se adreseze acel "ptiu..sa nu fie de deochi!".
Ei bine..se intalneste mama cu cineva pe strada..discuta,..discuta...si eu..stau,..stau,..si trag un "ptiu.."(dar mai putin verbal.)
Ma zgaltaie mama,..ma cearta,..si eu senina:"pai a uitat sa-mi zica de deochi"!
Si gata..promit ca asta e ultima: la coafor..nu scapa de gura mea..si roaga coafeza sa-mi puna si mie un bigudiu,..doua,.noua,..sa tac din gura. Plecam de acolo,..eu mandra tare,..in autobuz..vad ca nu amuteste nimeni de uimire. Si zic in gura mare:"prostii astia nu vad ca m-am coafat?!?"

Super topic
Imi amintesc cum dadeam navala prin starturile de flori ale bunicii, toate aliniate perfect, cum tata ma pacalea ca mi-a luat nasul si l-a ascuns, cum imi prindea degetul mic in "gura-leului" si spunea ca nu mai poate sa-l scoata de acolo. Aveam vreo 4-5 ani si eram acasa la bunica, venise o prietena de-a ei si stiu ca ma invarteam printre ele numai ca sa simt mirosul de tutun parfumat... sau stateam ore intregi si priveam fara sa indraznesc sa ating un pat mare, plin de papusi din una din camere casei bunicii mele. Imi doream sa pot avea toate dulciurile din reclamele TV, sa pot pluti si sa pot citi toate cartile cu povesti din lume.

Acum va voi povesti ce mi-a ramas in cap f bine imprimat. Tocmai vorbeam despre asta acum vreo 2 zile.

Imi amintesc ca pe la 6 ani eram la mamaia mea la tara. Si dormeam. Si am visat ca faceam pipi in gradina. Si am facut pe mine.

Ma scuzati, dar a fost super amuzant cand mi-am amintit, mai ales ca dupa aceea mamaia a ras de mine cu lacrimi si a povestit cui a apucat. Rusinea a fost greu de indurat!

Copilaria mea...
Din pacate, am fost un copil de oras. Singurele escapade erau la bunici, pe care am vaga impresie ca ii terorizam. Ma ascundeam in camara si furam dulceata, asortata cu sifon... Mirosea mereu frumos in bucataria lor. Paine prejita, prajituri, cafea... De la bunicul meu am prins obiceiul sa maninc mere verzi, desi imi faceau rau la stomac...

Din copilarie a mai ramas o pereche de ochelari, martor al miopiei care m-a terorizat in scoala, apoi in liceu... In copilarie am gustat din binefacerile comentariilor rautacioase legate de "bicicletele" ce imi tronau pe nas, de faptul ca eram usurel plinuta si timida cit cuprindea... Din copilarie mi-a ramas dorinta de a razbuna fiecare clipa in care am suferit din cauza ca nu eram una din "frumusetile" admirate de ceilalti. Cred ca am reusit.

Hm...din copilarie mi-a ramas si amintirea primului sarut, un sarut inghetat, zgribulit, dat pe fuga in statia autobuzului care ma ducea spre scoala. O clipa sublima al carei fior mi-a ramas in suflet.

Nu mai spun de povestile cu zine, de cartile lui Dumas -Doamne, de ce ma vedeam mereu D'Artagnan?-, de incercarile de a scrie la rindul meu (pina a ris cineva si a zis sa ma abtin...)

Beton!!
Imi amintesc ca eram la bunici dupa ce citisem toate nebuniile lui Tom Sawyer si Huck Finn.
Ce chin a fost pentru batrini, ca a fost musai sa fac si eu la fel ca in carti

Ce-a mai rams din sufeltul de copil...
Bucurie si tristete. Mai mult nu pot zice acum caci nu am starea potrivita.

Imi amintesc cu drag de copilarie.
Revad o masa mare, intinsa, la tara, la bunici, cu multi adulti veseli si una mica, scunda, unde mancau piticii. Acum suntem mai putini, mult prea putini. Bunicii si unii dintre adulti au parasit lumea. Fostii pitici sunt imprastiati prin toate colturile lumii.
Ne adunam totusi o data pe an, de Craciun. Nu ne mai saturam de povestit, de amintiri. Si radem de nazbatiile pe care le faceam.

"Mai tii minte cand te-am speriat ca nu voiai sa dormi la pranz?"
"Ce gluma proasta... de cate ori trebuia sa adorm vedeam aratarea aia, de 2 m, cu palarie si masca de apicultor. Cand v-ati dezechilibrat si ati cazut in pat peste mine cred ca am lesinat de spaima, nu aveam cum sa adorm instantaneu. Odiosilor!"

"Ce aveai cu pisica?"
"Nu facea pisoi, iepurele nu facea iepuri. Am bagat pisica in cusca iepurelui si am asteptat degeaba. Eram plina de bune intentii. Bine ca ati scapat biata pisica."
"De fapt am scapat iepurele"

"Nu-mi dau seama cum ti-ai imaginat ca poti sa sari peste foc"
"Nici eu nu-mi dau seama, dar e clar ca n-am putut. Oricum, nu ma asteptam sa ma trezesc in cenusa aia scarboasa din cauza galetilor cu apa care m-au trantit la pamant."
"Te pomenesti ca vroiai sa te lasam sa iei foc?!?"
"Nu, mai, dar de ce mai primeam cani cu apa si 10 minute dupa ce m-ati ridicat de acolo?"
"Erai draguta asa murata"
"Tot rau ai ramas! Esti neschimbat. Apropos, ce tot aveati cu mine?"
"Erai cea mai mica...si mai erai si fata pe deasupra. Erai ca un scai. Unde eram noi hop si tu. Mai tii minte cand ti-am spus sa nu te cateri in cires?"
"Da, dar s-a rupt craca pe care erati voi, nu a mea. In sfarsit inteleg de ce ma speriati cu serpi si soparle...voiati sa scapati de mine"
"Da!! Pana ne-am prins ca trebuie sa gasim altceva, ca deja te obisnuisesi si cu reptilele"
"Sac!"
"Nici tu nu te-ai schimbat. La fel ziceai si atunci"

"Mai tineti minte cand am mers sa colindam? Iarna aia, cu zapada pana la brau."
"Aia cand ai cerut o sanie noua ca tocmai o facusesi praf pe cea veche si ti s-a spus ca aici nu sta Mos Craciun? A...mai inchizi ochii pe partie? Ce pericol erai..."
"Nu... vorbesc de aceea in care mi-ati varat in saculet "bani" de ciocolata si eu chiar v-am crezut ca banii mei s-au schimbat in bani de aur pentru ca reusisem sa cant mai bine. Ce dezamagita am fost ca era ciocolata!"
"Si eu am fost, ca am ramas fara ciocolata. Nu trebuia sa ti-i dam pe toti. De unde sa stiu ca te vei supara asa tare si nu vrei sa-i impartim. Mai spui "ursulet de catifea ce se da nu se mai ia?"
"Uneori"...

"Iti mai amintesti...?"
"Mereu..."

Ce misto topic ....
Imi amintesc de super-distractiile pe care le trageam cind eram copil, fara calculator si alte prostii...In timpul liber eram toata ziua pe-afara, terorizam tot cartierul cu prietenii, ne bateam tot timpul cu tot felul de sabii din lemn, plus tuburile alea din plastic furate de la santier cu care trageam cu acele cornete din hirtie....In zona unde locuiam erau cazarmile militare, ii stresam toata ziua pe ofiterii de la poarta (ii rugam sa ne dea medalii sau sa ne plimbe cu tancul), mergeam cu gasca cu bicicletele la marginea orasului unde era o balta si prindeam broaste pe care le aruncam pe fete , ne bateam cu smocuri de iarba smulse cu radacina cu tot(aruncam cu ele unii dupa altii), enervam babele cind le spargeam din greseala geamurile cu mingea, sunam la usi si fugeam, sau cind se lua curentul lipeam leucoplast pe sonerii si iesea un haos total cind revenea lumina...Ne mai distram pe seama fetitelor care jucau elastic pentru ca le taiam elasticul cu lama de ras si se isterizau la maxim...Mama si bunica erau disperate ca ajungeam acasa tot timpul pe intuneric, julit, zgiriat si murdar, plus ca reclamatiile de la vecini curgeau aproape zilnic ...Taica-mio ridea, ocazional imi mai tragea cite una cind faceam o boacana prea de tot....Si erau multe altele.....A fost superb cind eram copil ....

Ce s-a intamplat cu topicul "Amintiri din copilarie"? Acolo nu s-a inghesuit nimeni sa scrie...

Curios Misti..La asta ma gandeam si eu...Si stiu ca inca mai exista topicul ala, l-am vizitat acum vreo cateva zile...Desi se poate sa-l fi vizitat si ieri, dar la ce goluri temporale am, mai bine zic acum cateva zile
Mihai, nu pot fi lipte topicurile?

Misti, Afro..topicul a vrut sa fie diferit.
Am vrut sa punctam cu ce am ramas din copilarie. Gesturi, ganduri, preferinte. Ca inevitabil a alunecat pe derdelusul amintirilor... e altceva.
Cu ce am ramas din copilarie?? Cu placerea de a citi carti de povesti (stiu ca e rusinos sa marturisesc asta..), cu obieceiul de nu fi atenta pe unde merg (mai pocnesc cate un stalp..), ..sa nu mai zic de ochiurile de apa inghetate din asfaltul trotuarului..pe care le sparg cu tocul (daca nu este nimeni prin preajma.. )

Ahaaa, pai nu m-am prins...
Eu am ramas cu sechele:
- am cazut de prin pomi (in cap cel mai des),
- am facut pocnitori pe care le-am aprins cu tigara si au explodat inainte sa apuc sa le arunc,
- am dat cu apa in fata blocului pe ger ca sa pice administratorul dar cind am vrut sa fugim sa nu ne prinda am cazut tot eu,
- am niste degete scrintite, ca am vrut sa blocam pe unii in lift si mi-am prins mina la usa...

Din astea era vorba?

Amintirile mele frumoase sunt de cand eram copil mic mic de tot tampit si nu ajunsesem la scoala...uite si o amintire haioasa..eram cu sora mea in fata casei si alerga de zor, sa-si consume energia ca asa is copii mici...si eu dupa ea, normal..sora mai mare ar trebui sa fie idolul tau in viata...pana la urma nu stiu cum am facut dar am cazut, mi-am spart capu..si de-atunci nimik nu mai e la fel..m-am tampit si mai mult

Am atat de multe amintiri din copilarie si atat de frumoase. Am avut o copilarie frumoasa, fiind incojurata de 6 persoane care imi indeplineau fiecare dorinta.

Am ramas de cand eram copil cu mirosul cozonacilor pe care ii facea bunica si de care mi-e tare dor, am ramas cu obiceiul de a dormi tarziu si de a ma trezi si mai tarziu (cand eram mica o obligam pe bunica sa-mi citeasca povesti pana noaptea tarziu), cu dragostea pentru iarna - anotimpul meu preferat, si cu un milion de amintiri.

Gandindu-ma acum in urma, imi pare rau ca am crescut....

si mie imi pare rau...

Din copilarie am ramas cu un tic : de cate ori ma concentrez, scot varful limbii afara si baiatul meu rade mereu de mine ! Si tot din copilarie mi-a ramas dorinta de a fi baiat ! Nu pot suferi nici acum chimenul sau coaja de lamaie in saratele sau fursecuri. Nu-mi place nici acum sa curat mararul si patrunjeul, sa sterg praful sau vasele, drept pentru care ori nu le fac (stersul vaselor), ori apelez la copii, saracii de ei (stersul prafului).

am ramas cu un semn de buna purtare la degetul mic de la mana dreapta, cu entuziasmul si curiozitatea, si cu un prieten bun.

La fel si eu ca menthoru - am ramas cu un prieten bun, un semn de buna purtare chiar sub palma stanga (arata atat de misto incat lumea cand il vede ma intreaba daca am vrut sa ma sinucid ). Am ramas cu amintirea fumatului (1 pachet pe zi) la "ruine" (pe langa piciorul lui Traian) cu un coleg, prin clasa a 2-a (nu trageam fumul in piept ci... fumam ). Numeroase nebunii si... prima mea betie cu un sfert de sticla de rom, cu actualul meu coleg de camera...

imi amintesc ca ma suparam pe mama daca nu imi cumparam ce imi doream si ma aruncam pe jos in mijlocul magazinului plangand in hohote, mi-a ramas si acum aceeasi reactie doar ca mai stapanita...sau odata m-am dus in camera parintilor mei si am vazut trusele de machiaj ala mamei si ghici ce am facut? m-a vazut tata si a zis " pai e cazul sa incepi nu?" ce rusine..aaaa cand eram mica adormeam instantaneu pe oriunde eram, daca eram la joaca pe strada (am stat la curte) cand mi se facea somn plecam spre casa dar nu ajungeam in pat iar mama ma gasea adormita pe scarile de intrare
cu foarte mare placere imi amintesc Saptamana Mare de Paste intr-un an cu toti copacii de pe strada infloriti cu un miros puternic d e parfum si soare imbracati frumos asteptam sa mergem seara la biserica

Din copilarie, in perioada gradinitei cred, retin ca ma intrebam, ce e dincolo de cer ? Totul trebuie sa se termine undeva. Da, dar dincolo ce este ? Daca e ceva, trebuie sa se termine. Si totusi, dincolo nu e ceva ? Cred ca, intr-un fel, am ramas cu intrebarile astea ...

Si mai demult stiu ca m-am intrebat cum se face ca exist ? E greu de descris in ce sens ma intrebam. Dar m-ar fi interesat sa stiu cum se face ca am aparut, sau poate am reaparut. Mi se parea deosebit, minunat chiar, ca mi s-a dat posibilitatea sa exist. Si cu senzatia asta cred ca am ramas ...

Din copilarie am ramas cu fragmente de atmosfera, care ma ajuta uneori, din ce in ce mai rar insa, sa ma "teleportez" in trecut si in locuri pline de nostalgie. Uneori o imagine ma "transporta" intr-unul dintre foarte multele locuri in care am trait in copilarie. Cel mai adesea in orasul unde am stat cativa ani cu bunicii. Alteori un miros sau un sunet ma "duce" in locuri din trecut. Cand sunt mai cerebral toate astea mi se intampla foarte rar. Dar cand am din nou timp pentru natura si spirit, lucrurile din trecut revin mai usor ...

La mine nu stiu ce a ramas de cand eram copil. Creierul, cu siguranta...

Desi am mai postat nazdravanii din copilarie, privite prin ochi de adult (incurcand topicurile) voi incerca sa punctez anumite stari, sentimente sau fapte care ma caracterizeaza si acum:
- pun foarte des, si acum, intrebarea "de ce"
- imi plac si acum basmele si desenele animate (probabil pentru ca au happy end)
- am ramas aceeasi rasfatata a rudelor (in special frati si veri), pe care ii mai necajesc si acum si recunosc ca ne place la nebunie sa ne tachinam;
- si azi sunt acelasi magnet care atrage belele; unde e rost de asa ceva hop si eu (nu poate lipsi martie din post)
- nimic nu ma poate determina sa mananc dovlecel, sau varza calita si asta inca de cand eram mica
- ma catar inca in pomii fructiferi, cand trebuie culesi si nu folosesc scara...
- imi plac surprizele, farsele
- si acum am impresia ca mama il iubeste mai mult pe fratele meu si sunt geloasa nejustificat, ca si in copilarie

Off topic:
Bravo tie ca recunosti ca esti nejustificat geloasa pe fratele tau ! Chiar crezi ca mama ta il iubeste mai mult ? Te intreb, deoarece ma confrunt cu aceeasi situatie.

@Tear, inca sunt geloasa si da, este nejustificat. Sunt fapte marunte carora le dau uneori prea multa importanta uitand esentialul.
Odata am avut o discutie mai serioasa pe tema asta si ai mei mi-au spus: "cand vei avea doi copii, o fata si un baiat te vom intreba la care din ei tii mai mult" M-am tot gandit si mi-ar fi imposibil sa fac vreo diferenta intre ei. Pur si simplu nu as putea.

Ah , cand eram copil imi doream o cutie cu pitici . O mai vreau si acum .
Imi doream sa fiu invizibila , sa pot sa ma teleportez , sa schimb ziua , sau ora , sa opresc ploaia sau sa fac sa ninga .
La aceste am renuntat , dar am ramas cu alte "ticuri" care sunt si accesibile .
Datul pe balustrada , sau daca este gheata pe strada ( ratez rar sa nu imi iau avant sa alunec vreo 3 m ) , guma de mestecat ( mai ales baloane) , colectionez si acum pietre , scoici si stele de mare , plimbatul cu autobuzul sau trenul , nazuri la mancare ( sunt numai cateva feluri ) .

Buna ziua si bine v-am gasit....Cu ce am ramas din copilarie?In primul rand cu senzatia de protectie si liniste de cate ori revin acasa, la parinti.Simt ca inca sunt puiul lor alaturi de puiul meu.....cred ca multi dintre voi stiu despre ce vorbesc.
Si-am mai ramas cu nostalgia si-un zambet de cate ori gandul ma poarta in perioada aceea..

Ce-a ramas?...Hm..... Ma prinzi imediat cu minciuna sau iti dai seama imediat ce gandesc despre tine.Nu am invatat sa mint, nu am invatat sa ma prefac si asta este cateodata un mare neajuns..........tocmai pentru ca minciuna este acel rau necesar, foarte necesar cateodata, daca nu de altceva, macar ca autoaparare de raul altora.....

Inclin a crede cã nenumãratele peripetii din timpul gimnaziului îmi vor rãmâne în minte si suflet pentru totdeauna. Au fost experiente ce dezvoltare a individului, pe plan moral, majoritatea dintre acestora fiind experiente plãcute, însã au fost (ca-n toate cazurile, ce-i drept) si experiente traumatizante.

Una dintre acestea a fost intrarea unui coleg de clasa (în clasa a VIII-a) în comã alcoolicã, dupã ce câtiva dintre cei mai sãlbatici ai clasei, ne-am hotãrât sã sãrbãtorim calificarea mai departe a unui alt coleg la o olimpiadã de pe atunci. S-a ajuns la declaratii, procese verbale si destule altele.

Alta ar fi plãcuta amintire de-a sustine orisice lucrare la obiectul Limba si Literatura Românã în cabinetul directorului scolii. Fãceam meditatie (termen devenit deja arhaism) la dânsul, care-mi era si vecin de bloc, iar nici el, nici eu nu eram satisfãcuti de rezultate apãrute în urma meditatiilor. Drept pentru care, s-a decis ca de fiecare datã când dânsul avea orã la clasa mea, eu sã merg în cabinetul dânsului si sã sustin un examen la o anumitã posibilã operã capacitatea ce urma a-mi fi testatã. In timpul sederii mele în biroul dânsului, sedere ce era fãrã însotitor, m-a simteam împãcat cu mine însumi. Ocazional, chiar sunam acasã de pe telefonul dânsului, si discutam cu mama, ba de una, ba de alta. Totul a decurs bine, pânã când inspectorul general al învãtãmântului vrâncean a fãcut o vizitã neasteptatã în cabinetul directorului, gãsindu-mã acolo citind presa.

Ar mai fi multe altele, dar poate .. cu altã ocazie.

Mi-au ramas niste desene foarte dragute... pe perete

Pai sa vedem:
un semn concret - o cicatrice la degetul inelar: eram singura,
aveam vreo 6 ani, am vrut sa tai o felie de cascaval si mi-am
taiat degetul pana la os.M-am dus la vecina plangand, s-a rezolvat,
dar si acum , cand e vreme rea ma doare locul.
aversiunea pt calcatul rufelor- nu stiu cum se nimerea sa am cravata
de pioner necalcata tot cand eram singura, si cred ca am ars vreo zece
pe putin.
pasiunea pt dulciuri-cum pe vremea aia erau rare, ai mei le mai
ascundeau prin diverse locuri si placerea mea era sa le descopar.Partea
frumoasa e ca lasam ambalajele la locu faptei
hoinareala- eram pe plaja cu ai mei , imi dadeau bani de inghetata si ma
gaseau dupa indelungi cautari stand la taclale cu alti turisti.

imi amintesc cum de martisor sau 8 martie ii scriam mamei in felicitare : Cu ocazie zilei internationale a femeii draga mama iti urez..........bla bla bla ) )

Frumos topic

Cand eram copil mergeam in vacante la bunici la tara. Si noi am stat la casa, dar nu aveam ...padure si lapte fiert in ceaun:). Mergeam cu bunicul in padure si ma culcam pe spate. Luam un fir de iarba si-l invarteam intre dinti. Capatul celalalt ma gadilea uneori pe nas. Priveam la soare printre frunze si-mi tineam ochii intredeschisi.
Hmm, cele mai interesante creatii de-ale mele, poarta amprenta amintirilor din copilarie. Inca mai am multe legat de padure, soare, fosnet de frunze, ciripit de pasarele, susur de izvor .

Nu spun inca nimic de miile de pozne facute in acea vreme;)

Imi aduc aminte cu drag de zilele copilariei mele cand alergam prin fata casei pe iarba moale si deasa...cum ma tavaleam pe jos si mama nu putea sa spuna decat ce copil tampit... Imi aduc aminte cand mergeam cu mama la cumparaturi si imi mentiona de acasa sa nu cer prea multe ca banii cu cresc in pom si eu incepeam prin magazine sa tip ca vreau si asa si cealalta ca pana la urma sa o intreb in gura mare "Nu-i asa ca nu avem bani si pentru asta?" Si acum imi vin in minte si lucrurile rele care m-au marcat cu adevarat: incendiul de langa casa bunicilor, cutremurele si singurul cosmar care mi-a ramas si acum in minte si de fiecare data ma inspaimanta. Am visat un razboi cu soldati, arme, tunuri, foc, oameni morti...si asta cand avem 7 ani.

Apropo de bani Mergeam cu tata in parc, si pe drum ne opream
la librarie, initial pentru creta colorata, dar acolo incepeau negocierile
' Hai tata ia-mi si carti, numa de 10 lei !" Normal ca imi lua, dar
pierdeam vreo ora pana mi le alegeam. Ce vremuri!
Si inca una, cam dureroasa: intr-o vara am mancat atata inghetata
( cam 4 pe zi timp de o saptamana), corupandu-l bineinteles tot pe tata,
incat am ajuns la spital cu amigdalele cat China . Initial, doctorul a
vrut sa mi le extirpe, dar cand m-a vazut bocindu-ma pe acolo, a renuntat
si m-a trecut pe regim intensiv de Moldamin si alte lucruri dureroase

Eu tin minte ca in copilarie gasisem noi un "loc secret" intr-o groapa de gunoi. Si stateam acolo toata ziua si cautam indicii prin gunoaie si nu stia mama ce miroase atat de urat in casa... credea ca e de la ghena In rest am fost un copil destul de obisnuit: ma dadeam pe fund pe tabla de pe o casa( de 3etaje) pana am cazut intr-un butoi cu apa de ploaie si m-am julit rau, ma dadeam cu rolele la munte si ma agatam de masini in curba- si aici am cateva amintiri dureroase) si cate si mai cate... Ce vremuri

De ziua mea era defilare...noi strigam "Guraaa!!...guraaa!!"...
Eram odata cu mama in autobuz. Langa noi un pusti cu taica-sau. Al mic se scobea in nas. Spune taica-sau:
"De cate ori ti-am zis sa nu te scobesti in nas?", la care pustiul: "Da' de cate ori nu ti-o zis mama sa nu te mai p..i in chiuveta??"...la statia urmatoare au coborat, tata cu un cap ca o rosie...

:)Aceeasi faza referitoare la chiveta mi-a povestit-o cineva care a auzit-o
in metrou.

Amintiri...!!!
Trei prietene care uitau de ceilalti si de refugiau in lumea papusilor!!!
Aceleasi nebune care terorizau cartierul,care furau fructe din gradinile cui apucau!!!
Mirosul prajiturilor facute de mamaia...!!!
Sotronu,elasticul,frunza,castelu...!!!
Desene pe asfalt!!!
Ture prin spatele blocului,ori de cate ori ne plictiseam!!!
Faza cea mai tare...:eu,Andreea(una din prietene) si frati-miu...3 copii in spatele blocului facand pipi in noroi,dupa care pictau peretii blocului cu amestecul respectiv...adevarate talente...ce stiti voi?
Amintiri...!!!

A ramas claustrofobia de care sufar din cauza fratelui meu care ma baga in masina de spalat si inchidea capacu si ma batea daca ieseam de acolo.... De aia urc eu pe scari 6 etaje acum si nu pot merge cu liftul... si nici cu metroul, si nici......ufffff..... I HATE MY BROTHER!!!!

Cheful de joaca, entuziasmul, increderea in cei din jur

Am aceeasi curiozitate si sportivitate a mintii.
Sunt - uneori - la fel de nastrusnica.
Iubesc oamenii la fel de mult, desi expresia ochilor de multeori este alta...

A rămas un loc de refugiu atunci cînd mi-e greu. Copilăria mea nu a plecat nicăieri. Am strîns-o cu grijă şi o păstrez într-un loc tainic, unde accesul este destul de prohibit: în suflet.

Curiozitatea. Sunt ca o baba de aia...

Mie mi-a cam ramas tot...si obiceiurile proaste si naivitatea, chiar si inaltimea si greutatea Si inca mi se mai spune" copilul" sau "aia mica"

Ce vremuri..eu am copilarit la bunici de la 8 luni pana am inceput scoala.. si nu imi pare rau ..am avut o copilarie fparte frumoasa , plina de pozne etc etc ... spargeam geamurile , eram profesionista in asta pot spune , plecam de akasa fara sa zic , nu mancam niciodata ciorba , o incuiam pe mamaie in casa si o lasam akolo pana cand venea bunicul , m'am batut cu unul si i'am spart capul..uppss ..din greseala .. si multe altele ..
Pacat ca akum am ramas numai cu amintirile si unele obiceiuri/ticuri de cand eram copii.. eu as fi vrut sa raman asa "aia mica" si sa nu stiu ce inseamna durerea , dezamagirea , necazurile si altele ..cand eram mica nu aveam nici o grija , nu ma interesa de nimic decat sa ma joc .. insa akum sunt prea multe lucruri la care trebuie sa te gandesti inainte sa faci ceva ..in schimb daca as fi fost tot mica , nu ar fi zis nimic ..
Uneori ma gandesc cat de frumos era cand eram mica si incep sa devin foarte trista pt ca nu mai pot face aceleasi lucruri aceleasi prostii nu mai pot face aproape nimic ..dar tot nazdravana am ramas chiar daca akum sunt mare .. De ce nimic nu poate fi asa cum vrem noi mereu? Probabil ca ar fi totul prea in roz si nu ar mai fi la fel de frumos..sau cine stie ?