După o mare suferinţă...

După o mare suferinţă urmează nepăsarea -
Nervii, înţepeniţi, devin solemni ca mormintele,
Inima, rigidă, se `ntreabă: M`a rănit chiar El,
Cu secole `n urmă, sau n`a fost decât ieri?

Picioarele te poartă pe aspru drum, te duc
Prin nori sau prin Ce-ar-fi-putut-să-fie,
Dar, fără să ştii de unde şi cum,
Te simţi cuprins de trainică amorţire.

Aceasta e ceasul când te-ai schimbat, când ai biruit,
E ceasul neuitat. Ţi-l aminteşti cum îţi aminteşti zăpada,
Întâi - înfiorat, înfrigurat,
Apoi amorţit, deslegat.

Emily Dickinson...multumiri L.M.

Întâi râvneşti plăceri

Întâi râvneşti plăceri,
Apoi trai lin; şi-apoi
Acele leacuri mici
Care răpun durerea;

Şi-apoi, să poţi dormi;
Ş-apoi (de va dori
Aşa Inchizitorul)
Să poţi muri cum vrei.




Emily Dickinson

George Toparceanu - Blesteme


..............................................

În două surcele de vreasc să se facă
Picerele tele, făptură buimacă.
Presni-ti-ar timpanu,
Să n-auzi cînd trece tramvaiul.
Să uiti la cetanii tipicul
Si psalmii în zi de Crăciun.
Să n-ai după masă tutun.
Să-ti pută buricul.

Vedea-te-as în vreo fituică
Pus cu litere de-o schioapă.
Curge-ti-ar pe-o nară tuică,
Pe cealaltă numai apă.
Lăuda-te-ar Bogdan Duică
Si pupa-te-ar Popa Iapă !

Răstoarne-se cerul, să-ti cadă-mprejur
Tăria sfărîmată în cioburi de-azur.
Pornească-se vîntul, cînd somnul începe,
La să-ti necheze o mie de iepe.
Stihia, deasupra, să macine-n guse
Ninsori de funingini si ploi de cenuse.
Să latre la tine căzut în noroi
Zăvozii furtunii cu coada vulvoi.


La urmă si muntii, sculati în picioare
Cu labele-n solduri porinind fiecare,
Pe crestet să-ti calce, făcîndu-te turtă,
Să nu se cunoască genunchii de burtă.

Pe tine, jivină de mica valoare,
Te blestem s-adormi de-a-n picioare
Si cînd vei cerca să mai scrii vreo sudalmă,
Să-ti fete un soarece-n palmă.
La fund, călimara apropae uscată
Să aibă si-o muscă-necată
Si, stropi de cerneală zvîrlind pe hîrtie
Penita crăcită să nu vrea să scrie.


Un dinte să-ti crească, de cremene lungă
Întors către lume să-mpungă,
Iar altul, de cocă si moale, atins,
Să-l simti că te doare-ntr-adins...

La urmă, o droaie de tipuri nefaste,
Profund imbecile si vag pederaste,
Să-ti strîmbe-n nestire tinuta si graiul,
Si-n uliti să crească alaiul
Vîrtej petrecîndu-te-n cale
Păcate, măscări, osanale.

Iar tu, piază rea,
Nu te depărta
De prin preajma sa.
Dă-i în ochi albeată,
În păr mătreată,
În nas roseată,
În inima un ceas rău,
În piept o scoabă
Si-n pat o babă.
Fă din el păpuse,
Să-l strivească-n use
Fată jucăuse:
Să-i smulgă urechea si tîtele
Să-i curgă prin coate tărîtele,
Stuchi-l-ar mîtele !



...se dedica userului/moderator Marcus....

Ramura furata

Ne vom strecura noaptea
sa furam
o ramura inflorita.

Vom sari zidul
in intunericul unei gradini straine,
doua umbre in umbra.

Iarna inca nici n-a trecut
si marul se arata
preschimbat pe neasteptate
intr-o cascada de flori mirositoare.

Vom patrunde in noapte,
vom ajunge pana la firmamentul ei tremurator
si mainile tale mici, si mainile mele
vor fura stelele…

Si in varful picioarelor,
in casa noastra,
prin noapte si umbra,
va patrunde odata cu pasii tai
pasul mut al parfumului
si,
cu picioarele instelate,
trupul limpede al primaverii.


poezie de Pablo Neruda

...iaca si o epigrama:

Sacrificiul unui artist

La o masă, cu amicii
De condei şi de penel,
Ai sacrificat... un miel.
Arta cere sacrificii!

Descântec

Lacăte, cine te-a închis
La uşa marelui meu vis?
Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul,
Să sfarăme zăvorul
Şi să vedem în fundul nopţii noastre
Mişcându-se comorile albastre?
Un pas din timp în timp, greoi
Se-apropie, dar a trecut de noi
Toţi paşii se sfârşesc şi pier
Pentru urechea ta de fier.
De-o vana-ntoarsă peste tine
Cred ca atârnă din vazduh glicine
Şi, de pe bolţi, zorele
Şi muguri şi ciorchini de stele.
Cine va pune-n uşa noastră cheie
0 singură scânteie?
Lumina ochiul şi-l aşează,
Şi-n încăpere caută să vază.
Lacătul simte şi tresare
Cu bezna mea, ca de o sărutare.
Stea, nu poţi tu intra-n veriga lui
Şi lacătul tăcerii să-l descui?



Tudor Arghezi

Scrisoare către domnul Mihail Bulgakov

Istoria face levitatie.Oras avortat.
Lucrurilor la primarie lis-a dat un alt nume.
Puskin cu pantalonii sai albi va fi deportat
In Siberia literei, în postume.

Biserici invelite în ziare ca sticlele cu vin
sint coborite-n pivnite degraba.
Ingerul se va refugia-n chioscul de vizavi-n
strugurii verzi pe taraba.

Existi si tu ca buzunarele sfiintilor
(fiindca sfintii nu au buzunare)
stai retras în tristetea parintilor
alaptat de-o tristete mai mare.

Cui să te plingi, când toata cavaleria
e strinsa-n curtea fabricii de zahar?!
Saluta si tu maiestuos mizeria
si rigiitul cult de mare mahar.

Tine-ti si tu celulele-n dirlogi
fă-te si tu ca hoitul nu miroase,
nu te-ntreba cei cu acesti milogi
ce-i cu aceste ziduri fara case.

Trage cortina, Ezechiel. Sfirsit.
Razboi pierdut.Inger lasat la vatra.
Experienta nu a reusit.
Omul e-un câine.Chiar daca nu latra.








Mircea Dinescu

Mircea Dinescu - Sunt tanar doamna


Sunt tanar, Doamna, vinul ma stie pe de rost
si ochiul sclav imi cara fecioarele prin sange,
cum as putea intoarce copilul care-am fost
cand carne-mi infloreste si doar uitarea plange.

Sunt tanar, Doamna, lucruri am asezat destul
ca sa pricep caderea din somn spre echilibru,
dar bulgari de lumina dac-as manca, satul
nu m-as incape inca in pielea mea de tigru.

Sunt tanar, Doamna, tanar cu spatele frumos
si vreau drept hrana lapte din sfarcuri de cometa,
sa-mi creasca ceru-n suflet si stele in os
si sa dezmint zapada pierdut in piureta.

Sunt tanar, Doamna, inca aripile ma tin
chiar de ating pamantul pe aproape cu genunchii,
aceasta putrezire ma-mbata ca un vin
caci simt curgand printr-insa bunicile si unchii.

Sunt tanar, Doamna, tanar, de-aceea nu te cred,
oricat mi-ai spune, timpul nu-si ascute gheara
desi arcasi cetii spre mine isi reped
sagetile vestirii, sunt tanar. Buna seara!

Dona Clara
de Haralamb G. Lecca


Spun poveștile că-n țara,
Țara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid

Cum că la Valladolid
Un paez înnebunise numai pentru că privise
O brunetă… Dona Clara

Sărea zidul singur el,
În grădină la castel,
Și-atingînd ușor guitara
Ca vrăjitul Apolon prins cu lira-ntre naiade, el în ritm de serenade
O chema pe Dona Clara

„Vino…
Vino să fugim din țara
Țara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid…
Vino…
Vino din Valladolid unde poate-o vrea norocul să m-asculte,
Dona Clara…”

Spun poveștile că-n țara,
Țara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid

Spun că la Valladolid
Amorez un don amarnic a cîntat un an zadarnic…
Era surdă Dona Clara…

Poveste
de Marin Sorescu.

Sulfetul tău funcţionează cu lemne,
Iar al meu cu electricitate.
Dragostea ta umple cerul de fum
A mea e din flăcări curate.

Totuşi vom mai merge împreună
O bună bucată de pământ,
O bună bucată de cer,
O bună bucată de lună.

Ilarie Voronca - Cloroform

În suburbie cinematograf si bordel. Iata
Geometria orasului: logaritm stelar, vals
Pe fire electrice soneria Europei tipând fals,
Luntre si pasare de azur, viziune descuiata.

Desigur, vreau sa fiu lampagiul tau. Pe chei
Singur te voi aprinde ca un felinar în amurg
Stresini pentru licoarea cerului, eprubete, curg
Viscolul a întins sârme ghimpate, a lovit chei.

Gând încordat ca un muschi în carnaval,
Staruie, staruie, coagulata lumina în cultura,
Cât de frumos câmpul cânta fara partitura
Între pânze cerul a facut un salt mortal.

De sus vântul însurubat. Clovnul: floare de faina vie,
Îti spun, catalogul îngerilor launtric fard
Râsul se rupe în doua ca un gard
Se-apropie noaptea: despletire alba, troica în nebunie.

Ilarie Voronca - Odai visate

Când trec pe unde furam iubire prin odai
Si umbre de-altadata ma-ntâmpina ma-ncearca
Un lacat rugineste în aer si e parca
S-ar auzi un geamat de dulai.

Nu mai sunt eu? Sunt altul? Si haina nu ma-mbraca
Îmi cade de pe umeri. Si umerii-s vapai.
Si pasul regaseste singur, uitase cai
Gânduri zvâcnesc ca pestii în pescareasca barca.

Îmi pipai tot trecutul si-l recunosc - armura
Dar nu mai stiu pe clape sa cânt si nu mai sunt
Insul de vraja care sa-nvie scumpa gura.

Genunchii - doua urne - se-apropie de pamânt.
Si umplându-l de argila ca de o apa pura
Trec tremurând pe-alee prin câte umbre sunt.

Nina Cassian - Zîmbind

Zîmbind, cu umeri ascutiti,
cu parul fara noima încaierat la tîmple,
cu irisii albastri-aurii,
plin de tacere, iata-te cum vii
si te învecinezi cu mine.

Zîmbind, depun pe gîtul tau
sarutul înrudirii, si ma îmbrac în seara
(în singurul vesmânt ce mi-a ramas)
si, tot zîmbind, tot fara glas,
întineresc a suta oara.

George Lesnea - Apune Tineretea

Apune tineretea, începe iarna-n pãr,
Tot mai departe-i cerul fãgãduit de viatã,
Trec zile de cenusã, trec ore reci de ceatã
Si gândul bea otravã crezând cã-i adevãr.

Ca un lintoliu vine o nouã dimineatã,
Nu pune visul îngeri în florile de mãr,
Râd apele luându-mi nãdejdea în rãspãr
Gãlbuie, coaja vremii îmi degerã pe fatã…

Cu lumânarea stinsã a beznelor în mânã
Curând eu mã voi duce spre schitul de tãrânã,
Dar tu, tu sfinte suflet, unde-ai sã mergi? Mã tem…

Stiind cã trist si singur si dincolo tot suferi
In loc sã lunec pasnic în buruieni sau nuferi,
De grija ta în groapã va trebui sã gem.

Decalog

Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.



de Octavian Paler

Sticla goală - William Aytoun

O, libertate, te asemeni pe deplin
Cu o sticlă aruncată în cărare,
Care ieri-a ajuns-aici din magazin
Plină ochi cu bere englezească tare!

O-atingere de ger – o mână – un torent –
O explozie în mine şi-n afară;
Emoţie profundă –un lichid potent –
Şi-am dat pe gât toată berea dulce-amară.

Şi ce rămâne? – o formă fără viaţă!
Un recipient gol, trist şi lipsit de rost –
Templu părăsit de zeu, doar o sticloanţă –
Biata amintire a berii care-a fost!

Tăcere (Silencio)

Când tu vei deveni mută
când eu voi deveni orb
ne vor rămâne mânile
şi tăcerea

Când tu vei ajunge bătrână
şi eu voi ajunge bătrân
ne vor rămâne buzele
şi tăcerea

Când tu vei rămâne moartă
şi eu voi rămâne mort
ne vor îngropa împreună
şi în tăcere

şi când vei învia tu
iar eu voi reveni la viaţă
ne vom reapuca de iubirea noastră
în tăcere

şi când s-or sfârşi toate
pe vecie în acest univers
va fi o tăcere de amor
tăcerea

de Andres Eloy Blanco

Nod 19

~ Nichita Stanescu ~

Ia cunoştinţa că pot ucide,
că pot zdrobi cu călcâiul capul suav
al stelei răsărinde şi placide,
din pricina căreia am devenit zugrav!

Ia cunoştinţa că nu am milă de mine,
că sângele meu mi-l amestec cu mestecenii!
Grabnic ţi-aduc la cunoştinţa toate acestea!
Vezi ce faci!

Paradoxul zilelor noastre

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.






poezie de Bob Moorehead

Dacă vrei...

Dacă vrei s-ajungi în braţele mele
Suie-te pe cel mai înalt vârf de munte,
În Kilimandjaro!
N-ai să mă vezi pe mine la început,
Eu am să fiu ascuns în stânci şi spaime.
Încrede-te-n abisul care ţi se-ntinde!
Crede-n stâncile care te vor ucide!
Aruncă-te!
Lasă-te zdrobită!
Fără să întrebi nimic,
Fără să speri nimic.
Şi atunci,
Prăbuşită,
Din cel mai înalt vârf de munte,
Din Kilimandjaro,
Te vei trezi zâmbind în braţele mele...

poezie de Teodor Mazilu

Trecut uşor de-a doua tinereţe

Trecut uşor de-a doua tinereţe,
Am dat de tinereţea ta dintâi,
Iar timpul începu de-atunci să-nveţe
Că în iubire tânără rămâi.

Până şi spaţiul care te încape
Învaţă cum şi cât să te păstreze,
În foc, în aer, în pământ, în ape,
Să îţi rămână simţurile treze.

Iar cum surâsul tău fără sfârşire,
Încremenit în veşnice cuvinte,
Renaşte întru marea mea iubire,
De dincolo de neguri şi morminte,

Aşa şi eu, acum, la vârsta mea,
Întineresc de frumuseţea ta.


Nicolae Silade

Nu încerca să te ascunzi de mine

Nu încerca să te ascunzi de mine
Frunza de vie dacă ţi-a picat,
O să te-mbrac în mângâieri virgine
Şi voi intra cu tine în păcat.

Iubirea ta dă sens iubirii mele,
Nu-mi pasă câte raiuri am pierdut
Ca să câştig aceste efemere
Plăceri nebănuite în sărut.

Vreau să te am, vreau să te fac femeie,
Să-ţi fiu întâiul - ultimul bărbat.
Timpul cu noi dacă nu vrea să steie
Cu veşnicia o să facem blat.

Păcatul nostru, ierte-ne cel sfânt,
E că mutăm tot raiul pe pământ!


Nicolae Silade

Toate simţurile mele

Toate simţurile mele - sufletul -
Le-am pus în vârful degetelor
Pe care prin părul tău le treceam.
De-atâta suflet, degetele îmi tremurau
Şi m-am oprit.
M-am prefăcut toată în vârfuri de degete
Ce-ţi netezeau părul.

poezie de Ada Amir-Pinkerfeld

Iubito, când te-or aşeza

Iubito, când te-or aşeza
Într-un mormânt întunecat
Eu mă cobor în groapa ta
Cu capul trist în jos plecat.

Te strâng la piept şi te sărut
În noaptea tristă şi pustie,
Chip rece, palid şi tăcut,
Voi fi şi eu asemeni ţie.

Se scoală morţii şi dansând
Pornesc în veselul sabat;
Dar noi rămânem în mormânt
Şi tu mă ţii îmbrăţişat.

Când morţii toţi vor fi chemaţi
La judecata de apoi,
În groapă, strâns îmbrăţişaţi,
Rămânem numai singuri noi.

Heinrich Heine

Metaforid

Ca o flacără
în
pielea
goală

Iubita
din amintire
se
scoală

Patul
ridicându-şi
la
cer

Îmi
lasă
cenuşă
şi
ger


Costel Zagan

Moarte


Ce sforţare!
Ce sforţare, a calului de a fi câne!
Ce sforţare, a cânelui de a fi rândunea!
Ce sforţare, a rândunelei de a fi albină!
Ce sforţare, a albinei de a fi cal!
Şi calul,
ce săgeată ascuţită stoarce din roză!
ce roză gri înalţă din buza sa!
Şi roza,
ce turmă de lumini şi scheunări
leagă în zahărul viu al trunchiului său!
Şi zahărul,
ce pumnăluţi visează treaz!
Şi pumnăluţii,
ce lună fără stauluri, întruna caută,
goi-goluţi, piele eternă şi roşeaţă!
Şi eu, pe streşini,
ce seraf de flame caut şi sunt!
Însă arcul de gips,
ce mare, ce invizibil, ce nud!
fără sforţare.


Federico Garcia Lorca

Altcineva

E ca şi cum o frunză s-ar îneca în apa toamnei.
Pe pârâul memoriei, din marea depărtare
Orele curg. Noi stăm în faţa lor -
Executaţi de timp. Lent, tot mai lent.

Cum să aştepţi seara? Unde să întâlneşti amurgul târziu?
În memoria ta mă simt ca într-o galerie părăsită.
Fragment de peisaj, mişcând pe cineva

Chiar azi, înainte de prânz. Cine-şi mai aminteşte -
- Acea trăire bruscă - cel ce-a plecat
Sau lumina care s-a stins?

Să arzi ca un obiect de lemn. Să te cufunzi ca o frunză
Pe apă. Să te stingi, aşa cum lumina se stinge.
Credeam că am trăit cândva -
Dar, văd că altcineva a fost.

~ Marek Wawrzkiewicz ~

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candela ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Taine necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

Nichifor Crainic

Ateistul oraşului


Tineri care dezabateţi doctrina
Imortalităţii sufletului,
Eu, cel care zace aici, am fost ateistul oraşului,
Volubil, contondent, versat în argumentele
Evoluţionismului. Dar trecând printr-o boală lungă,
Tuşind să-mi dau sufletul, am citit
Upanishadele şi poezia sublimă a lui Isus.
Şi ele au aprins flacăra speranţei şi a intuiţiei,
Şi a aspiraţiei pe care Umbra
Care mă conducea iute prin cavernele întunericului
Nu a putut să o stingă.
Luaţi aminte, voi care locuiţi exclusiv în raţiune
Şi gândiţi numai folosind uneltele logicii:
Imortalitatea nu este un dar,
Imortalitatea se obţine;
Şi numai acei care luptă din greu
Pot să o dobândească.


Edgar Lee Masters

Tot din lirica poloneza.


Absență

S-ar fi putut întîmpla
ca mama mea să-l ia de soţ
pe domnul Zbigniew B. din Zduńska Wola.
Şi de-ar fi avut o fiică – n-aş fi fost eu aceea.
Ar fi putut fi cineva cu o memorie mult mai bună
pentru nume, feţe, sau melodii auzite doar o dată.
Cineva în stare să recunoască fără greşeală fiecare pasăre.
Cu note excelente la fizică sau chimie,
şi note înfiorătoare la limba polonă.
Cineva care, în secret, să scrie versuri
mult mai interesante decît versurile mele.

S-ar fi putut întîmpla
ca tatăl meu s-o ia de nevastă
pe domnişoara Jadwiga R. din Zakopane.
Şi de-ar fi avut o fiică – n-aş fi fost eu aceea.
Ar fi putut fi o persoană mult mai persuasivă.
Cineva care-ar fi sărit fără frică în apele adînci.
O persoană sociabilă, aptă să simtă emoţia colectivă,
văzută, în permanenţă, în mai multe locuri în acelaşi timp,
însă rareori aplecată peste vreo carte,
adeseori pe maidan, bătînd vreo minge cu băieţii.

S-ar fi putut întîmpla ca cele două fete să se întîlnească,
să meargă la aceeaşi şcoală sau chiar să fie în aceeaşi clasă.
Însă niciodată n-ar fi format o pereche,
nu le-ar fi curs acelaşi sînge-n vine,
şi ar fi stat departe una de cealaltă în fotografiile de grup.

Fetelor, aliniaţi-vă aici
– ar fi strigat fotograful –
cele scunde-n faţă, cele înalte-n spate.
Şi zîmbiţi frumos la semnalul meu.
Mai număraţi-vă o dată!
Sînteţi toate?

– Da, domnule. Toate.

(Wisława Szymborska)

...misto..


in replica:

Dacă nu ne-am fi-ntâlnit
(Absolut din întâmplare),
Tu pe altul oarecare
Tot așa l-ai fi iubit.

Dacă nu-ți ieșeam în drum,
Ai fi dat cu bucurie
Altuia străin, nu mie,
Mângâierile de-acum.

Ai avea și vreun copil
Care, poate (idiotul!),
Ar fi sămănat în totul
Cu-acel tată imbecil.

Dar așa... ce lucru mare
Că-ntr-o zi ne-am întâlnit
Și că-s foarte fericit, —
Absolut din întâmplare!


gelozie - george toparceanu

Poezia vie

lui Henryk Waniek


Poezia - i
ca o transfuzie de sânge în activitatea inimii:
cu toate că donatorii de mult au murit
în accidente neaşteptate, sângele lor
trăieşte - pe arterele altora circulă,
să-nvioreaze buze străine.

( versuri de Ryszard Krynicki )

Purtăm fiecare o dragoste-n noi

Purtăm fiecare o dragoste-n noi,
Dar eu pentru tine şi tu pentru alta
Şi focul ne mistuie surd pe-amândoi:
eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.

Aştepţi un cuvânt, aştept un cuvânt,
Dar eu de la tine, şi tu de la alta.
Obrazul îţi văd şi în vis delirând,
Dar tu în visare o vezi doar pe alta.

Şi ce ne rămâne să facem când nici
Ursita nu ştie decât să dezbine?
De ce i-ar fi milă? Trăim, doar iubind,
Deşi tu pe alta, eu, totuşi, pe tine.



Silva Kaputikian

TABLOU DE INTERIOR

Viața în care locuiesc
Are o fereastră cât un gât de sticlă
Prin care pot vedea lumea

Pasărea se prăbușește vertical în mare
Și poate prinde în privire sporii de alge
Și trandafirii
O oglindă a lumii

Noi n-am ajuns nicicând la trandafiri
Și nici la firul verde de mătase dintr-un pământ sub ape.



Gu Cheng

Pasul Absent
(Octavian Paler)


Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

Plecare

Mă întorc cu faţa
Spre perete
Şi le spun prietenilor
Îndureraţi:
Mă întorc repede.





poezie de Marin Sorescu din Puntea

Chimie pură

suntem derivaţi din substanţa emoţiei
cu reacţii comune de contopire in acelaşi epicentru.
sfidăm orice axiomă chimică
şi fiecare element din tabelul lui mendeleev.

intrăm in metamorfoză cu fiecare sărut
intr-un magnetism perpetuu
care fericeşte in fiecare sinapsă si atom
şi mă tranchilizează.
e o chimie redefinită
de descompunerea timpului
pentru reacţiile dintre noi.


Gabriel Petru Băeţan

Poate nu-i târziu

Poate nu-i târziu
Lumină să fiu
în clipa iertată.



Ioan Raţiu

La moartea lui Ghazali (Ghazali's Death)



Când or veni la căpătâi să-mi plângă
la moartea mea, atâta să le spui:
Un leş vă umple azi de jale-adâncă?
Vă jur pe Domnul că Ghazali nu-i!

Când îl vedeaţi la muncă şi la şcoală
era întemniţat şi muritor.
Acum vedeţi doar colivia goală
iar el e liber - pasăre în zbor.


....de Walter Aue

Dedublare

Noaptea cineva umbla cu hainele mele
Si mi le poarta.
Dimineata observ pe pantofi noroi proaspat,
Cine-o fi semanand la umblet cu mine?

De la o vreme a inceput
Sa-mi imbrace si gandurile,
Cand ma trezesc nu le mai gasesc niciodata
Unde le-am pus.

Sunt uzate,obosite,cu cearcane
In jurul ochilor.
Se cunoaste ca cineva a gandit cu ele
Toata noaptea.

Cine s-o fi potrivind la suflet
Cu mine?!



Marin Sorescu



mulumiri speciale mi-a mers la...suflet.....si m-a onorat

Poezii despre viaţă

Şi cu acel smerit surâs,
Cu acea blândă faţă,
Să faci din viaţa mea un vis,
Din visul meu o viaţă.

Mihai Eminescu

Dezgheţ

Daca m-ai chema, ar zvacni
O mie de pasari in colivii;
O mie de usi s-ar da-n laturi
Si s-ar umple vazduhul de pasari
Si - ca legatura de chei a pamantului -
Ar zangani apele sub mainile vantului
Si s-ar vesti dezghetul pretutindeni!
Izvoarele-ar capata calcaie si pinteni
Si-ar incepe sa calareasca la vale
Pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre si goale;
Sloiul albastru al singuratatii s-ar sparge in hau -
Tu, dezghetul meu, soarele meu!

Nina Cassian

Aceeaşi vârstă

Am exact vârsta la care Don Quijote şi-a început aventurile,
am aceeaşi vârstă şi iubesc lumea la fel,
nu-mi mai lipseşte nimic.
Poate, un scutier îmi lipseşte, dar nu-i nimic,
voi porni singur la drum.
Am aceeaşi vârstă şi aceeaşi nevoie să cred,
nu-mi mai lipseşte nimic.
Poate-mi va lipsi Rosinanta,
dar nu-i nimic, voi merge pe jos.
Şi poate morile sale de vânt,
dar nu-i nimic, le voi inventa şi pe ele.
Am aceeaşi vârstă ca Don Quijote şi drumul m-aşteaptă
şi în afară de un scutier, de Rosinanta şi de morile sale de vânt
nu-mi mai lipseşte nimic.
Ba da, eu m-am născut după Descartes.

Octavian Paler

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tânăr niciodată.

N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum
Inimă răcită prea devreme
S-o pornesc din nou desculţ la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii
O, pierdutul prospeţimei har
Cu vioiul clocot al simţirii!

În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.

Toţi suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fagii frunzele deşarte...
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.

Serghei Esenin

Russian Sonia

Eu, născută în Weimar
Dintr-o mamă franţuzoaică
Şi un tată german, un foarte învăţat profesor,
Orfană de la paisprezece ani,
Am devenit dansatoare, cunoscută ca rusoaica Sonia
Pe toate bulevardele Parisului,
Amanta în tinereţe a diversi duci şi conţi,
Iar mai târziu a artiştilor săraci şi a poeţilor.
La patruzeci de ani, passé, venind spre New York
Am întâlnit pe navă pe bătrânul Patrick Hummer,
Robust, cu faţa roşie, deşi trecuse de şaizeci de ani,
Care se întorcea din Germania, de la Hamburg,
Unde vânduse un caric de vite.
El m-a adus la Spoon River şi am trăit aici amândoi
Douăzeci de ani – toţi credeau ca suntem căsătoriţi.
Stejarul de lângă mine este locul favorit de hârjoană
Al gaiţelor albastre care se ceartă, se ceartă toată ziua.
Şi de ce nu? Mâna de praf care sunt acum râde
Gândindu-se la chestia plină de umor care este viaţa.


Edgar Lee Masters

Toate simturile mele

~ Anda Amir-Pinkerfeld ~


Toate simturile mele - sufletul -
Le-am pus în vârful degetelor
Pe care prin parul tau le treceam.
De-atâta suflet, degetele îmi tremurau
Si m-am oprit.
M-am prefacut toata în vârfuri de degete
Ce-ti netezeau parul.

Balada morţii repetate


Spune-mi că vrei şi pot să zbor
Printr-un vârtej ameţitor,
Până răsar la tine-n prag,
Să-mi mori de dor, să-ţi mor de drag...

Spune-mi că vrei şi pot s-ajung
Pe-un drum, oricât ar fi de lung,
Doar ca să-ţi vin în ajutor,
Să-mi mori de drag, să-ţi mor de dor.




de George Ţărnea

Dune


Te lupţi cu vise?
Te cerţi cu umbre?
Te mişti ca într-un somn adânc?
Timpul a trecut
Viaţa ţi s-a luat
Te-ai amărât cu fleacuri,
Eşti victima nesăbuinţei tale.



Frank Herbert

Silentium amoris

Cum văpaia cerului cunună
Grăbeşte palida, învinsa lună
Spre negrul ei abis, mai înainte
De orice cântec de privighetori, -
În faţa ta frumoaso, n-am cuvinte;
Tac dulci cântări şi mi s-aştern palori.

Şi când pe şesul gol, în seara pală,
Pe aripi aprigi vântul dă năvală
Şi frânge trestii mari când le sărută,
Fiind chiar flautele lui de cânt, -
Furtuna pasiunilor m-a frânt:
Iubind prea mult, iubirea mea stă mută.

În ochii-mi verzi, ca-n slovă tipărită
De ce eu tac, iar lira-i nestrunită?
Ne-om despărţi... Plecând, te vei abate
Spre alte buze dulci, spre alte zări:
Eu voi chema nedate sărutări,
Şi cântece rămase necântate.


Oscar Wilde