Ieri am vazut fantastica lupta
dintre o femeie care iubea si un barbat
care n-o mai iubea, si parul ei agitat
si gura ei, de albul dintilor intrerupta.
Vorbea si vorbea, el tacea, ea vorbea agitat,
lovind cu vorbele in timpul revolut.
Nu-i raspundea nici un sunet de scut.
Timpul era total dezarmat.
ea avea argumente, el nu avea,
el pleca spre o femeie straina;
el era de vine si straina era de vina;
si nevinovata era femeie care iubea.
Vorbele ei aveau o noblete fireasca,
noroiul patimii lasase doar aurul cast.
El isi privea mainile ca sa nu o priveasca
si constata intre ele un oarecare contrast.
A fost o fantastica lupta nedreapta.
Aerul suiera parca pastrand in el
trecerea a o mie de sageti neajunse la tel.
Totul in jur cadea mai jos cu o treapta.
O intamplare - Nina Cassian

Inca o frunza
Dan Rotaru

Iarta-ma, iubito, trec
inca o frunza peste noiembrie!

Sting umbra intr-o tabachera
asemeni celei mai bune tigari
pe care o voi fuma
pana cand aprilie ma va prinde
facand contrabanda cu iarna.

Balada ironica - dan Rotaru

Iubito,
mai stii continentul
pe unde-ai pierdut
sentimentul?
Era pe o vreme
de seara,
am fost,
trebuia,
stea polara.
Priveai peste-o lume
de nuferi,
o stea te-nvata
cum sa suferi.
parea o carte cerul
sa fie,
deschisa,
de astronomie.
Era pe o vreme
de seara,
curgeam in sarut
prima oara.

Nepotrivirea Noastra - Benone Burtescu

Tu fiecarei clipe-i storci savoarea
Eu prapadesc vecia sa cresc floarea
Tu fiecaruia ii ceri placerea
Eu umblu lumea sa-i traiesc durerea
Tu te opresti sa vezi cat e de bine
Eu trec grabit, nemultumit de mine
Tu razi acolo unde sa rada toti se strang
Eu peste miez de noapte ma lupt sa nu mai plang
Tu-ncerci s-aprinzi un foc din oricare scanteie
Eu sting o valvataie cu-n foc , cu o idee
Tu strangi ce ti se da, traiesti printre oferte
Eu risipesc ce am destinul sa ma certe
Te muti acolo unde-i consum de fericire
Eu mesteresc aici la rostul de iubire

Si vom ramane-asa , frumoasa neunire
Tu arsita placerii, eu unda de iubire
Si vom ramane asa, poem fara cuvinte
Aprindere sublima si stingere cuminte...

Sa te iubesc

de Paul Eluard

Nu vreau decat sa te iubesc
O furtuna umple valea
Un peste raul

Te-am facut pe masura singuratatii mele
Lumea intreaga sa ne ascundem
Zile si nopti sa ne intelegem

Sa nu-ti mai citesc in ochi
Decat ceea ce gandesc despre tine
Si de-o lume care sa-ti semene

Si zile si nopti randuite de pleoapele tale

Si sufletul ti-era - Pedro Salinas

Si sufletul ti-era
deschis si-atat de clar
incat eu niciodata
nu am putut sa intru.
Am cautat cararea ingusta,
trecerea inalta si dificila...
Dar spre sufletul tau
duceau drumuri largi.
Am pregatit scara__
__visam ziduri inalte
veghindu-ti sufletul -
dar sufletul tau
era fara de paza,
de ziduri si zidiri.
Am cautat usa
ingusta si joasa,
dar sufletul tau
de clar ce era
nu avea intrare.

Patruversul
poezie pe care a făcut-o când a fost osândit la moarte


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Francois Villon

Quatrain

Je suis François, dont il me poise,
Né de Paris emprés Pontoise,
Et de la corde d'une toise
Saura mon col que mon cul poise.

Patruversul

Eu sunt Francois - şi de-aia-s breaz! -
făt din Paris lângă Pontoise
În ştreang va şti bietu-mi grumaz
cât trage curul la necaz.

O poezie mai putin cunoscuta scrisa de Labis.

În fiecare noapte, ea - Matei Vişniec

În fiecare noapte, ea
după ce mă vede fericit, topit, terminat
adormit buştean în al nouălea cer
fuge la amanţii ei

Fericit, topit, terminat cum sunt
adormit buştean în al nouălea cer cum sunt
eu o simt cum se strecoară afară din inima mea
cum îşi extrage cu delicateţe
degetele
dintre degetele mele încleştate peste degetele ei
cum se desprinde de mine lăsându-mi doar ca aşternut
aripa ei protectoare

Fericit, topit, terminat cum sunt
adormit buştean în al nouălea cer cum sunt
eu o simt plutind prin încăpere
o simt cum se duce la dulap cum îşi pune
rochia decoltată pentru amanţi, cum se parfumează
cu parfumul suav pentru amanţi
cum îşi pune cerceii, mărgelele de argint pentru amanţi

Când iese uşa suspină
pragul se chirceşte sub pasul ei gol
traversarea grădinii îi ia o eternitate
pentru că ea când înaintează prin spaţiu dă la o parte
iarba fir cu fir

Aşa iese ea noapte de noapte
şi se duce la amanţii ei
nici pisica nu o miaună nici câinele nu o mârâie
numai bufniţa deschide ochii o singură dată
Înţelege totul şi se culcă la loc...

Citeva versuri scise de Nechita Stanescu , poet pe nedrept uitat :


Sunt un om viu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise - şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.

Cand ea trecu pe langa mine... - Rabindranath Tagore

Cand ea trecu pe langa mine cu pasi repezi
m-atise cu poala rochiei, usoara
din nestiuta insula a unei inimi
razbi un suflu cald de primavara
o falfaire si-atingere de-aripa
ma netezi si disparu-ntr-o clipa
ca o petala frageda de floare
ce-o rupe si-o involbura o boare.
cazu pe inima-mi ca un suspin
al soldului in fosnet lin
si ca o soapta moale
a inimii sale.

Despărţire - Johann Wolfgang Goethe

Îmi iau adio din privire,
Căci gura nu-l poate rosti,
Prin locurile de iubire
Mă-ntorc să le găsesc pustii.

Ce tristă e făgăduinţa
Chiar credincioasei amintiri!
Ţi-i rece mâna, iar fiinţa
Încremenită-n reci simţiri.

Barem o caldă sărutare
Atâta m-ar fi fermecat,
Precum ne bucură o floare
Culeasă-n Martele-nnorat.

Dar vai, vreo orhidee rară
Să ţi-o culeg eu nu mai ştiu;
Când pentru tine-i primăvară,
La mine-i toamnă, şi-i târziu.

Cand spun albastru - Benoni Catana

Cand spun albastru
Spun vis, speranta si dor…
Cand spun albastru
Vad visele cum devin adevar…
Cand spun albastru
Aud muzica ingerilor din Betleem.
Literele acestei culori
Parca sunt sunete
Din simfonia timpului meu implinit.
Daca ar fi sa-mi fie dat
Sa si pipai albastrul
Atunci voi fi
In sfarsit
Fericit.

Rostogolire spre cer - Mădălina Maroga

Tu
niciodată nu ştii
cât mi-e de greu în fiecare noapte,
cât de banal
ca un scrum de ţigară

Niciodată nu vei şti
cât de mult mi-am dorit să-ţi pot scrie
măcar un vers
despre frunzele care au rămas din ultima
toamnă.

Aş fi vrut să am timp
să pun coperţi iubirii noastre,
să-ţi vorbesc despre ploi,
dar ştiu că versurile şi mâinile acestea reci
nu vor putea niciodată să te mângâie.

Am să cobor peste ape şi undeva
aproape de liniştea zăpezilor,
am să mă rostogolesc spre cer
peste tăcere.

Acum
îmi vine să râd
e ca şi cum te-aş invita să-mi vezi
un pic din moarte,
nu e simplu...
Am să plâng într-una de frig
n-am să ştiu ce să fac cu umbrele mele
cu răbdarea şi credinţa mea,
N-am să ştiu să umblu
hai-hui
prin gândurile tale.

Imi va fi sete
am să stau pe marginea drumului
n-am să înţeleg nimic
am să-mi asfixiez pe rând toate visele
de frică să nu mi le ia cineva
am să le ucid
voi desena cu fum
un sfârşit
peste o mie de gânduri, o mie de ape

Voi muri frumos
fără să ştiu de ce
pe noi
Dumnezeu ne-a adunat
greşit.

Cortina sortii-i trasa si nimeni n-a patruns
Destinul plin de taina ascunsa in culise.
Am cautat o viata dar n-am aflat raspuns.
Intrarile enigmei ramin mereu inchise

OMAR KHAYYAM

Bentold Brecht

"A fost odata o capra care spunea ,
Imi canta cineva in leagan :
"Va sosi un om puternic .
El te va mantui "
Boul o privi piezis ,
Apoi intorcandu-se catre porc
Ii spuse
"Macelarul va fi acela "

Durerea e un ocean - Petofi Sandor

Durerea e un ocean.
Şi bucuria, oare?
O perlă mică-n marele noian.
Sus până s-o aduc, poate, sfărmată, moare.

Lorenzo zis Magnificul

"Frumoasa-i tineretea
si totusi ea ne`scapa !
`cin`vrea sa fie fericit sa fie :
ce va fi maine nu se stie ,,

Pot sa scriu versurile cele mai triste acum - PABLO NERUDA

Pot sa scriu versurile cele mai triste acum.
Sa scriu de pilda :”noaptea-i instelata
Si tremura sub gheata, in departare, astrii
Vantul noptii se roteste prin ceruri si canta”.
Pot sa scriu versurile cele mai triste in noaptea asta.
Da, am iubit-o si, uneori, si ea m-a iubit.
In nopti precum aceasta, am avut-o in bratele mele
Si, sub cerul fara margini, am sarutat-o de atatea ori.
Ea m-a iubit si, uneori si eu am iubit-o ;
Cum sa nu fi iubit nemiscarea marilor sai ochi.
S-ascult imensa noapte, mai imensa fara ea.
Si versul cade-n sufet ca roua peste iarba.
Ce importanta are ca dragostea mea n-o mai poate pastra ?
Noaptea e plina de stele si eu sunt fara ea.
Aceasta-i tot. In departare cineva canta. In departare.
Cu aceasta pierdere sufletul meu nu se poate impaca.
Ca si cand ar dori s-o apropie, ochii mei o cauta.
Inima mea o cauta, si ea nu e cu mine.
Aceasta noapte leagana aceiasi arbori,
Numai noi, cei de atunci, nu mai suntem aceiasi.
N-o mai iubesc, e adevarat,
Dar cat am iubit-o !...

Shakespeare Wiliam -Furtuna-

O , minune !
Cate fapturi alese sant aici
Ce frumoasa e omenirea
O , minunata lume noua ,
Ce are asemenea oamenii !

Tacerea ta - Octavian Goga

Mai tii tu minte noaptea-ntaie,
O noapte umeda, albastra...
In pacea ei infiorata
Vorbea numai tacerea noastra...

De-atunci atatea nopti trecura,
Tot nopti cu soapte si cuvinte...
Din cate-alaturi povestiram
Nimic nu-mi mai aduc aminte...

dar pana-n clipa de pe urma
Fermecatoare-o sa -mi ramaie
Si-o sa-mi vorbeasca totdeauna
Tacerea ta din noaptea-ntaie...

Lucy de William Wordsworth

Pe cai ascunse astepta
Colea langa izvor
Fata pe care nimenea
Nu o iubea cu dor

Frumoasa ca o viorea
Ascunsa-ntr-un ungher !
- Stralucitoare ca o stea ,
Ce singura-i pe cer .

Necunoscuta a trait
Si nimenii nu stia
Cand Lucy a murit si o !
Ce draga imi era .

Frumoasa domnita - Sir Walter Scott

Frumoasa domnita se plimba
Prin padure in zori :
In tufis sta si canta dulce
Frumosul prihor

"Spunemi ,pasare maiastra ,
Cand ma voi marita ?"
- Cand sase domni alesi
La biserica te vor cara ."

"Cine face patul de nunta ?
Spune-mi drept , pasarico "
- "Paraclisierul cu capul gri
Ce sapa mormantul , fetito ."

"Licuriciul peste mormant si piatra
Te va lumina smerit
Bufnita din turla va canta
Domnita , bine-ai venit ."

Cate ganduri - Marin Sorescu

Cate ganduri imi trec prin cap
Le las sa-mi treaca.
Este placerea lor
Sa se starneasca din senin,
Ca norii,
Si sa se destrame la intamplare,
La marginea orizontului.

Unele revin,
Cuprinse parca de-o remuscare:
Au uitat sa se atinga de cuvinte!
Cuvintele le imbratiseaza,
Le cuprind in potir de flori carnivore.

Si eu ma pomenesc punand pe note
Plansul gandurilor fara iesire.

John Betjeman

Veniti bombe prietenoase si cadeti
Pe invelisul
Ce nu mai e potrivit pentru oamenii ,
Nu mai exista iarba nici cat sa pasca
o vaca
Roieste , Moarte

William Butler Yeats


Din cantec mi-am facut o haina
Impodobita cu broderii
Din vechile mitologii
De la calcai si pana-n gat
Nebunii insa au descoperit-o
Au purtat-o in vazul lumii
De parca ar fi brodat-o ei
Cantec , lasa-le-o lor
E mult mai curajos
Sa umbli gol

A doua venire=>William Butler Yeats

Totul se dezbina ; centrul nu mai poate tine ;
Anarhia pura se abate peste lume ,
Marea insangerata a fost eliberata , si peste tot
Ceremonia inocentei este inecata .

Ca să faci portretul unei păsări - Jacques Prevert

Mai întâi pictezi o colivie
cu uşiţa larg deschisă,
apoi pictezi
ceva cât mai drăguţ
şi cât mai simplu:
ceva frumos,
ceva util
pentru pasăre;
pe urmă pui tabloul pe-un copac
într-o grădină,
într-un crâng,
într-o pădure
şi te ascunzi după copac
fără o vorbă
fără să te mişti...
Se-ntâmplă uneori ca pasărea să vină repede,
dar se mai poate întâmpla să treacă ani şi ani
până se hotărăşte.
Atunci nu te descuraja –
aşteaptă, aşteaptă dacă e nevoie ani întregi.
Viteza sau încetineala cu care pasărea soseşte
n-au nici o legătură
cu faptul că tabloul e reuşit sau nu.
Când pasărea soseşte –
dacă soseşte –
păstrezi cea mai adâncă linişte:
aştepţi mai întâi ca pasărea să intre în colivie
şi după ce a intrat
închizi uşiţa binişor cu pensula,
apoi
ştergi toate gratiile una câte una
cu mare grijă, nu cumva s-atingi vreo pană.
Pe urmă faci portretul arborelui, alegând
din toate crengile pe cele mai frumoase,
iar pentru pasăre pictezi după aceea
frunzişul verde şi răcoarea vântului,
pulberea soarelui,
foşnetul gâzelor prin iarbă în căldura verii,
apoi aştepţi ca pasărea să cânte...
Dacă nu cântă
e semn rău –
semn că tabloul nu e bun,
dar dacă vrea să cânte, e semn bun,
e semn că poţi semna.
Atunci îi smulgi o pană
binişor de tot
şi pe un colţ al pânzei te iscăleşti cu ea.

Citeva rinduri scrise de Jacques PRÉVERT :

Amintirea - Vasile Voiculescu

Cum s-a trecut, plapanda, amintirea
Iubirii noastre, tocmai ca o floare
Ce-ntr-un pahar isi plange stralucirea
Uitata-n coltul mesei, unde moare.

Nu-i nimeni in odaia tanjitoare.
Oglinda-n podini si-a holbat privirea.
Perdelele lungi tin calea catre soare ...
Paianjenii si-au intrerupt urzirea.

Privindu-se in cupe ofilite,
Din miezul vested foile mahnite
Se rup, treptat, cu-o muta iroseala

Picand domol in umbra linistita ...
Si floarea amintirii, parasita,
Se scutura petala cu petala

In apa vremii veche si clocita.

Confundare - Nichita Stanescu

Cine esti tu, cel care esti
si unde esti, cand nimic nu este?
Nascut dintr-un cuvant imi duc intelesul
intr-o pustietate divina.

Intreb daca sunt, dar strigatul
nu se rupe de mine,
si una cu el raman, adaugand
desertului singuratate.

Cu harul vreunei silabe
urnesc din intepenire, intr-una,
golurile sferice in alte goluri
aidoma lor, si fara de margini.

Fixitatea nefiintelor mereu o clatin
intr-un azi etern cu aura de vid -
ma rog sa fii, de mine insumi
ma rog sa fii. Arata-te.

Eu neştiind când or să vină zorii - Emily Dickinson

Eu, neştiind când or să vină zorii,
Deschid toate uşile, prevăzătoare!
Ei vor avea - ori pene, ca o pasăre,
Ori valuri, ca un ţărm de mare...

Si visul meu... - Marin Sorescu


Să-mi torni în somn cucută şi s-o beau
Şi visul meu să strige: “Dă-mi, mai vreau!
Mai pune în cucută-amărăciune,
O, Doamne, fă o ultimă minune.”

Şi clopotul bătea din doi în doi,
Iar universul îngheţase sloi.
Lungi ţurţuri zăngăneau în barba firii
Şi ne dădeam în scrânciobul uimirii.
Şi cu hârzobul ne veneau din cer
Urzicile, din care scoatem fier.
Nevoie-aveam mereu de pilitură,
Pentru-un magnet ce îl ţineam în gură.

Şi rău de mare nu avem. Doar greaţă
De ceaţă. Prin urmare rău de ceaţă.
Ieşeam pe puntea lumii – scenă scurtă –
Ţinându-ne cu mâinile de burtă

Nevinovăţie - William Blake

Într-un grăunte de nisip să vezi o lume,
În muşeţel - un rai şi-o auroră;
Cuprinde-n palmă infinitul fără nume,
Cuprinde veşnicia într-o oră.

Izvor - Eugen Jebeleanu

Lacrimile mele curg dintr-un izvor
ascuns adanc in nemiscarea ta.
Ele se rostogolesc, nu se numara,
nu se privesc unele pe altele.

Desculte si oarbe se ciocnesc intre ele,
dar uneori, incremenesc,
iscand un luminis: cand tu apari
si vii spre mine surazand prin lacrimi.

Poema 15 - PABLO NERUDA

Imi placi cand esti tacuta caci parca esti absenta
si ma auzi din departare vocea mea nu te atinge
se pare ca ochii ti-ar fi zburat
si se pare ca un sarut si-ar pecetlui buzele.

Cum toate lucrurile sunt pline de sufletul meu
te ridici deasupra lor, plina de sufletul meu.
Fluture de vis, te asemeni cuvantului melancolie.

imi placi cand esti tacuta si parca esti indepartata
si parca te plangi fluture in soapta.
si ma auzi din departare si vocea mea nu te ajunge.
lasa-ma sa tac si eu cu tacerea ta.

lasa-ma sa-ti vorbesc prin tacerea ta
luminoasa ca o lampa, simpla ca un inel.
Esti precum noaptea, tacuta si instelata
tacerea ta e stelara, atat de indepartata si simpla.

imi placi cand esti tacuta, caci parca esti absenta
distanta si indurerata ca si cand ai fi murit.
un cuvant atunci, un zambet ajung.
Si sunt bucuros ca nu e adevarat.

"Eu... cand ma fac mare, vreau sa ma fac frumoasa..."


Inapoi - Lucia Firefly Popescu

când eram copil n-am visat să mă fac
ceva anume când mă fac mare
şi nu m-am făcut

te trag şi acum de mână înapoi
să te joci cu mine
te trag de mână să mă iei în braţe
pentru că nimeni nu mă lua atunci şi
mai aştept
să mă fac cât o deschidere de braţe
de mare
să mă fac noapte să îţi visez visele
când mă fac mare cât ea aş vrea...
să mă fac atât de
marea neagră să îţi cuprind răsăritul
cu dimineţi cu tot şi-apoi
să pot să fiu în stare
să te las să pleci...
---


"Si nu m-am facut... frumoasa."

Odaia ei - Ion Pillat

Cind am intrat tirziu in casa, totul
Pastrase clipa ultimei vederi.
Pe canapea rochita ramasese
Sculptind molatec trupul tau de ieri.

Deschisa cartea. Nici o mina noua
Nu intorsese pagina de-atunci
Pe ornicul oprit aceeasi ora,
Prin storul tras aceleasi raze lungi.

Pa masa inca staruiau alaturi
Tacim de-argint si cupa de clestar.
Doar perele pareau acum de piatra,
Doar strugurii pareau de chihlimbar.

De portelan albastru pudriera
Tot mai ningea parfumul tau pe scrin.
Am tresarit ca n-a uitat manusa
Nici bratul gol, nici degetul tau fin.

Tu singura lipseai. Ascunsa unde?
Cind totul dupa ani e neclintit.
Ori poate colo-n umbrele oglinzii
Obrazul tau, plapindul, mi-a zimbit.

Poetul - Cristian Biru

Poetul e acela cazand in plin.
Cazutul in gol e al cititorului.
Ajuns pe fundul prapastiei
poetul o rastoarna sa cada din nou
dar totul e in plin
ca un salt intr-o piatra.

se plâng de mine îngerii că mint

se plâng de mine îngerii că mint,
că uit secunda morţii închisă în lumină
şi că postesc adesea de toate câte simt,
sub spada judecăţii ce sigur va să vină

se plâng de mine îngerii că plâng,
la căpătâiul oricărei iubiri de contrabandă,
cu lacrimile minţii în noapte ce se strâng,
în sunete drăceşti de dulce sarabandă,

se plâng de mine îngerii că plec,
pe linii secundare ce duc în alte vieţi,
că peste marginea credinţei vreodată mă aplec,
să văd cum moare seara, crescând în dimineţi.

Smaranda Vornicu

Lacrima şi raza - Lucian Blaga

O lacrimă
Desprinsă dintre genele unei plăpînde amintiri
Ce stă ascunsă-n fundul unui suflet
Căzu
Pe albul unei fragede petale...
O rază de-te peste ea
Şi-i zise:
"Simt din căldura ta că nu eşti bob de rouă...
De unde vii şi ce eşti?"

În vreme ce se destrăma în pulbere de soare,
Răspunse lacrima:
"Eu sînt un strop de suflet
Şi sînt
Ca picurii izvoarelor fierbinţi:
Vin totdeauna din adîncuri - mari!"...

Prezenta ta - Lucian Blaga

Te-ntrebi adesea îndoita care-i tîlcul
intrarii tale-n sfera mea.
Sa fii as vrea nemultumita de raspunsul
pe care apa-n murmur ti-l va da.

Adaos de lumina la caratele amiezii
si enigmatic spor la tot ce e ascuns,
sa fii de fata - împlinire lipsei
launtrice - mi-ar fi de-ajuns.

Prezenta ta rascumpara un continent iubit,
ce adineaori a cazut învins,
ca un carbune într-o apa
pentru vraja stins.

Singuratatea - Vasile Voiculescu

Adorm adanc Bucegii, si Noaptea-i netezeste,
Pe tamplele lor arse, cu mainile-amandoua.
Sclipesc pe frunti golase, ce somnul umezeste,
Broboane mari de roua.

Doar vaile-aburite huiesc fara-ncetare
Si darele de ceata, ca niste serpi, la poale
Se duc pe nesimtite si curg in departare
Cu apele la vale.

Atunci Singuratatea se scoala-ngandurata
Si umbla, visatoare, pe stresini de-naltime.
Sta ceasuri neclintita, de-o stanca razimata,
Si cata-n adancime.

Da drumul unei pietre si-asculta, -ncremenita,
Cum bubuie-n adancuri pan’ nu se mai aude,
Cu fata-n sus pe urma se-ntinde, aiurita,
In ierburile ude.

Se uita lung la stele cum ard nalucitoare ...
Asculta-n fund moliftii vibrand ca niste clape.
Pe ceruri trece luna, plutind stralucitoare,
Cu lebada pe ape.

Asa isi duce veghea pe culme sus, desteapta,
Si de urat tot timpul ea singura isi tine ...
Din cand in cand tresare si sade ... parc-asteapta
Dar, nimenea nu vine!

Priveşti cum zboară norii - Al. Philippide

Priveşti cum zboară ca nişte continente
Desprinse dintr-o veche planetă istovită.
E-o vreme pentru visuri potrivită.
Cu seri adânci şi vânturi indolente.

Lumea de azi, gheboasă de trecut,
Clipa de-acum, bolnavă de-amintire,
Te-ndeamnă să te smulgi din cunoscut.

Dar unde oare să mai pleci acum,
Cu sufletul deşert şi mintea arsă,
Când însuşi cerul este-o hartă ştearsă
Pe care nu mai poţi citi vreun drum?

Un singur gând ca o mireasmă tare:
Să te desprinzi din tine şi să zbori
Asemeni continentelor de nori
Pe-valuri de văzduhuri viitoare;

Şi-ntr-un tărâm de neştiut azur,
În care nici o amintire nu vibrează,
S-ajungi în calea ta văzduhul pur:
Miraculoasă, veşnică amiază...

O, gând anarhic şi amar,
Pe care vorbele nu-l pot cuprinde
Atunci când ca un meteor bizar
În noaptea inimii adânci s-aprinde!

Tăcerea - Veronica Porumbacu

Nu sunt niciodată văzută.
Nu mă simţiţi niciodată.
N-am vocea clară a trompetului
sunînd asaltul cetăţii.
Sînt doar căldura imaginii
ce-o poartă la piept ostaşul.
Nu sînt orchestra bogată în viole, nici orga.
Sînt ecoul din sala concertului,
după ce ultimele aplauze s-au stins, şi luminile
rare îşi povestesc, retrăind bucuria.
Nu sînt ploile primăverii cu toane ciudate,
sînt aerul respirat de cel dintîi fir de iarbă
şi lumina de apus la căderea ultimei frunze.
Nu sînt patima
care-şi strigă vecia de-o clipă -
sînt ceea ce rămîne din dragoste,
subînţeleasa poezie a ploii mărunte şi sure.
Nu sînt marea ce-adună în palme
legănări sidefate.
Sînt tăcerea unde se coc în afund
cuvintele toate.

Nichita Stănescu
********************************************
Poveste sentimentală

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de caderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.

A fost, in ierarhiile din cer,
Un lung fior cand te-ai nascut pe lume;
De frumuseti, de taine fara nume,
Se despuiase floarea din ether.....

De aceea porti, in lutul auster,
Ca mistica fecioara de la Cumae,
Pe fruntea ta, nostalgicele spume,
In ochii tai, lunarul giuvaier.

Un demon care filfie himeric,
Arare musca floarea de-ntuneric
A fibrei tale, si viole plang

In coapsa ta, ca norii diafana...
Dar ochii tai diamantati rasfrang
Lucirea unei lumi fara prihana.



Este o poezie...scrisa de Dan Botta....se numeste...Cununa Ariadnei

Omar Khayyam

ULCIORUL

Ramii sa mai ciocnim o cupa
La hanul vechi de pe coclauri
Caci pentru vin si pentru tine
Mai am in sin trei pumni de aur.
Ramii sa-nmormintam tristetea
Si setea fara de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare.
Stii tu, frumoaso, ca ulciorul
Din care bei infrigurata
E faurit din taina sfinta
Din taina unui trup de fata.
L-a faurit cindva olarul
Cel inspirat de duhul rau
Din taina unui trup de fata
Frumos si cald ca trupul tau.
Inmiresmeaza-te, frumoaso,
Ca pe-un altar de mirodenii
Cit zarea-i plina de albastru
Si lumea plina-i de vedenii
Si-atit cit drumurile vietii
Mai au pe margini bucurii
Ca miine in zadar vei bate
La porti de suflete pustii.
Iubeste-ma acum caci anii
Nebanuiti vor pune friu,
Iar clipele iubirii noastre
Se scurg ca undele pe riu.
Ca miine-om putrezi-n morminte
Uitati, nepomeniti de nimeni,
Ca miine vor veni olarii
Sa fure lut din tintirime.
Iar trupul tau care mi-e astazi
Cel mai iubit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumetii pe la hanuri.

IN LIMBA TA

de Grigore Vieru (Republica Moldova)



In limba ta
Ti-e dor de mama,
Si vinul e mai vin,
Si pranzul e mai pranz.
Si doar in limba ta
Poti rade singur,
Si doar in limba ta
Te poti opri din plans.

Iar cand nu poti
Nici plange si nici rade,
Cand nu poti mangaia
Si nici canta,
Cu-al tau pamant,
Cu cerul tau in fata,
Tu taci atuncea
Tot in limba ta.

Te depărtezi - Nina Cassian

Te depărtezi înotînd, te depărtezi,
în amurg ca altădată în amiezi,
şi sînt nepăsătoare cînd îţi mişti
braţul greoi sub norii trişti,

iar cînd te-nalţi pe mal, pierzînd,
din umeri, marea, ca pe o pelerină căzută –
nici o ispită nu-mi trece prin gînd,
nici o emoţie nu mă sărută.