Jurnalul Lui Misti Optiuni

[Mihai]

Bine ati venit la Jurnalul lui Mistinguett!

Ocazional, ea va prezenta aici momente din viata ei, noutati, ce considera ea interesant.

[Mistinguett]

Uite ca nu stii cand te apuca inspiratia...

Am intentia sa scriu aici nu numai intamplari si noutati, ci si ganduri, constatari, pareri... Un fel de "ce-ti trece prin cap acum" personal. Dar la care va invit sa participati - caci altfel il scriam pe hartie si-l tineam ascuns.
Glume, poante si contre sunt binevenite, dar singura rugaminte care o am la voi este daca nu aveti ceva frumos de spus mai bine nu spuneti nimic.

[Mistinguett]

De la inceput o sa-mi cer scuze pentru faptul ca voi generaliza. Cand spun "noi" ma refer la umanitate per total si fac asta pentru ca eu consider ca o mare majoritate are dreptul la o generalizare de genul "noi". Si ma includ si pe mine in "noi", ca altfel spuneam "voi".

Am revazut asta-seara la tv un film care nu stiu cum mi-a scapat nementionat la "filmul preferat", caci este unul din filmele foarte dragi mie: "Powder" - care sa-mi fie cu iertare, dar nu stiu cum or fi tradus romanii titlul asta, asa cum ii stiu eu poate fi orice de la "Albinotul" pana la "Vinatorul".

Si admit ca m-a facut (iar) sa plang. Si nu-mi plac filmele lacrimogene, dar sunt niste momente in filmul asta unde iti vine asa, sa-l iei in brate pe Jeremy, ca pe un copil, si sa plangi durerea lui.

"Umanitatea a fost depasita de tehnologie". Da, si uite inca ce dovada: scriu pe un ecran unde imi "vars" gandurile si sute de necunoscuti le pot citi daca vor.

Am o mare intrebare (retorica pana la urma). De unde avem atata rau in noi?

Ne consideram cea mai inteligenta specie de pe Terra. Posedam constiinta de sine, cuvantare, putem plange, putem rade, avem sentimente - si totusi, din toate calitatile care le posedam alegem sa ne folosim zilnic de ingustime de minte, ura, invidie, teama... Incercam zilnic sa ne dovedim superioritatea fata de altul, sa ne aratam mai duri, mai intelepti, mai priceputi. Uram tot ce nu e ca noi sau de acord cu noi, dar in acelasi timp incercam sa ne dovedim deosebiti fata de ceilalti. Face sens? Nu mie.

Am marea convingere ca la baza oricarui sentiment negativ sta teama (hei, un psiholog a zis-o - eu doar ii dau dreptate). De ce ne este teama? Cand "latri" la un alt om ca sa te dovedesti mai "tare" nu este teama de moarte. Ce teama e atunci? Ca te pierzi in noianul mediocritatii? Ca esti slab de inger?

De ce ne e mai usor sa ne imbatosam zilnic, la munca-in metrou-cumparaturi-acasa, decat sa zambim unui strain? Ce rau ne poate aduce asta?
De ce preferam sa plangem (fie si in sinea noastra) plini de fiere, cand poti face pe altcineva sa planga lacrimi de fericire dintr-o mangaiere?

Exista un moment in film unde mi-am amintit de discutia noastra pe forum referitoare la telepatie. Cand Jeremy o lasa pe fata cu care se place sa-i "simta" interiorul. Sufletul. Si pana si lui i se face teama cand ea incepe sa inteleaga prea mult - si m-a facut sa ma intreb de ce i-a fost teama? Evident ca nu se putea intampla nimic mai mult decat sa fie inteles pe deplin - ceea ce ar fi fost tot ce avea nevoie, macar un om sa-l inteleaga. (Va spun, e un film genial daca-l priviti cu atentie si-l ganditi.)

"Poate va veni ziua cand umanitatea va depasi tehnologia". De ce ma indoiesc de asta? Si mai am pretentii sa nu fiu trista.

[Promo Contextual]

[Mistinguett]

Azi am o mare lene-n mine. Nu am chef sa fac nimic si am atatea de facut. Dar merg pe principiul ca si maine e o zi si daca intre timp mor lumea merge mai departe chiar daca eu nu am pus aspiratorul.

Am realizat azi ceva insa, am avut niste scadente si am reusit sa impart 2 paie la 3 magari (exact 3 note de plata am avut).

N-am chef nici de citit, nici de iesit... Ce naiba e asta? Amorteala, plictiseala...

[bdl]

Se cheama hastenie de primavhara, halite-as.

[Mistinguett]

Suna mai bine decat puturosenie! Merci, esti dragut
Dar care primavara, neica? cica iar ploua saptamana asta o zi da una nu, si tot cu geaca pe mine sunt... La noi n-a venit primavara inca.

[bdl]

Urasc vremea de anul asta. De sase saptamini o tine asa.Si regula e ca in cursul saptaminii mai e cite o zi doua insorita, da un week-end insorit n-am mai vazut cam demult.
Da iese el soarele si pe strada mea, stai linistita.In august, surioaro.

[black ice]

Aceeasi stare o am de o saptamana...eu ii spun..lene.
Desi am o groaza de facut...n-am chef de nimic. Cand ma apuc de ceva ma plictisesc repede...si e o caldura, doamne! Nu stiu cum e la voi dar aici sunt 35 de grade.

[Mistinguett]

Azi e o zi superba. Cam a 4-a pe anul asta cand temperatura este peste 25 de grade, e soare si senin. O iarna foarte lunga, friguroasa si in ultimul timp, ploioasa. Mi-a scris o prietena azi, ma invita la plaja - mi se pare atat de ciudat sa ma gandesc la plaja cand doar ieri nu puteam sa merg pe-afara fara geaca-ceva. Dar gandind pozitiv, vine ea si vremea de plaja. Tre' sa dau jos din sunculite


In alta ordine de idei: aseara, la telejurnal, au dat imagini de la parada Porto-Ricanilor care a avut loc duminica in Manhattan, si unde primarul nostru "iubit" a fost huiduit ca pe terenul de fotbal. Reactia lui a fost: "criticismul este constructiv" - sper, musiu Bloomberg. Bineinteles ca dupa aia a dat cu mucii-n fasole si a zis ca orasul e bine si ca economia e in floare...

Pentru cei neavizati - si banuiesc ca mai toti care citesc nu stiu nimic de el, si foarte probabil nici nu-i intereseaza, si le dau dreptate - in treacat fie spus, musiu B, primarul NY-ului, este un multi-miliardar care cica a plecat de la 0 in tineretile lui, are un imperiu financiar foarte destept conceput, dar problema este ca incearca sa conduca orasul precum o companie. Ceea ce nu functioneaza. Sau vrea sa faca orasul asta un oras al bogatilor. Si-o sa spele mama lui vase la restaurante atunci.
Din minunile lui in ultimele luni:

- a re-instituit taxele la toalele sub $110 (care Giuliani le abolise acum vreo 2 ani, ca a zis sa le fie mai usor celor cu venituri mici) si nu doar atat, ci le-a si marit de la 8,25% la 8,65%.

- a aprobat companiei de transport o marire de salarii, ceea ce a dus la marirea taxei de transport de la $1,50 la $2 - mai tarziu sa se descopere ca este nejustificata, si ca nu era nevoie de marirea asta. Un judecator a ordonat revenirea la $1.50 si reimbursarea calatorilor (circ), dar au facut apel si inca se dezbate. Noi intre timp platim tot $2.
Acelasi lucru cu taxa de poduri si tuneluri - si astea ridicate $0.50-$2.

- a inchis statii de pompieri - asta intr-un oras unde un apartament arde in aproximativ 5 minute.

- a redus din numarul de politisti - probabil pentru ca rata de criminalitate era prea redusa pentru renumele NY-ului.

- a semnat legea sa nu se mai fumeze nici in baruri (era singurul loc public unde se mai fuma). Acum se fumeaza in grupuri in strada, spre deliciul nefumatorilor care trec acum vrand-nevrand prin nori de fum.

Eh, si-astea sunt doar cateva din minunile facute de el. Si mai are, fratilor, vreo 2 ani la dispozitie.

[Oana]

Aaaa Misti, am vazut si eu Powder,chiar de cateva ori, dar niciodata n-am putut sa il vad pana la capat, ma durea sa vad cum se confirma ideea ca ne temem de ceea ce nu cunoastem.

[(Afrodita)]

Misti, daca mi se permite un raspuns mic la jurnalul tau, as vrea sa spun un lucru: cand spuneai de baiatul din film, ca s-a speriat de fata ce-i simtea sufletul....Ancuta mi-a simtit o parte din suflet...Primul lucru pe care l-am simtit eu a fost teama...De ce? Pt ca, oricat as vrea ca cineva sa ma cunoasca foarte bine, mi-e frica de ce ar putea descoperi...Daca descopera ceva ce nu-i place si atunci imi pierd un/o prieten/a? Daca descopera cat de adanc e sufletul meu si cat de puternic traiesc unele experiente si se sperie de atata sensibilitate? Pt ca, la un moment dat, cineva mi-a zis:"L., imi pare rau, dar nu pot fi cu tine...Esti prea profunda pt mine, esti prea complexa si prea sufletista...Ma simt responsabil de fiecare lacrima a ta...Si nu vreau asta, e o responsabilitate prea mare pt mine..." ....Si atunci aveam doar 17 ani si nu trecusem prin multe chinuri prin care am trecut dupa relatia aia...Si acum stiu sigur ca omul ala m-a cunoscut intr-adevar in profunzimea mea...Deci, cum ziceam, cand cineva ne poate citi in suflet, nu ne e frica de moarte, ci, probabil, de singurate...Cel putin mie de asta mi-e frica...Caci e oribil sa traiesti printre atatia oameni si sa fii atat de singur....

[Mistinguett]

QUOTE (afrodita @ Jun 11 2003, 05:18 PM)

Caci e oribil sa traiesti printre atatia oameni si sa fii atat de singur....

Ha! spune-mi mie cum e sa traiesti printre atatia oameni si sa fii singur... Poate intr-o buna zi o sa ating si subiectul asta - de fapt cred ca o sa fie inevitabil daca o sa continui jurnalul...

Afrodita, inteleg ce spui cu teama de a fi descoperita... dar o gasesc fara sens. Esti (ca si mine) o persoana deschisa si asta o faci tocmai ca lumea din jurul tau sa afle ce fel de suflet esti, sa te cunoasca in profunzime si sa fii inteleasa (sau mai bine zis, ca sa nu fii prost inteleasa). Atunci de ce sa-ti fie teama?

Teoria mea este: asta sunt, ma placi bine, nu ma placi iarasi bine, nu trebuie sa ma placa toata lumea. Am auzit si eu multe caracterizari - si sunt adepta criticii constructive - dar nu o sa alterez cine sunt pentru nimeni. Imi pot modifica comportamentul, dar nu sufletul. Mai bine traiesc singura dar sa ma respect eu pentru cine sunt si ce fac, decat sa traiesc printre oameni superficiali care ma accepta ca asa le convine lor, dintr-un motiv sau altul. Plus ca, asa cum nimeni nu e perfect, ma astept ca oricat ar tine un/o prieten/a la mine, ceva sa nu-i placa la un moment dat... Dar un prieten adevarat te accepta asa cum esti, nu? asa cum si noi ii acceptam pe ei.

Sensibilitate... Da, hm... Daca pe cineva (mai ales barbat) ar speria ca sunt sensibila inseamna ca nu apreciaza dragostea. O femeie care nu e sensibila nu stie sa iubeasca. Zic eu.


Prietena mea, nasul sus si fii mandra de cine esti si nu-ti fie teama. Nu te mira ca lumea te citeste ca pe o carte deschisa, caci tu esti cea care-ti deschizi sufletul. Cat despre baiatul care "s-ar simti vinovat pentru fiecare lacrima a ta" - oh, pleeeaaase. Se cheama in fond fuga de responsabilitate. Ala era ori un tip slab ori n-a stiu ce alt text sa bage, iar tu, frageda de 17 ani, ai picat si ai ramas marcata de cuvintele lui. Daca te iubea ar fi stat sa-ti stearga lacrimile si ar fi facut totul ca sa-ti puna un zambet pe buze. Ne-am inteles?

Oana, bine ai revenit pe forum si trebuie sa vezi Powder pana la capat. E o lectie de viata. Asa, metafora cum o fi. Trebuie sa avem curaj sa ne privim in oglinda sa ne vedem asa cum suntem.

Altfel, ce am mai facut eu azi: am iesit la o cafea cu o prietena, la terasa recent descoperita pe langa casa, dupa o ploaie torentiala de vara. Apoi am facut pe magarusul, 2 excursii la supermarket sa-mi fac aprovizionarea cu papica pe urmatoarele cateva zile. Deci nimic interesant. Doar ca va ploua in continuare urmatoarele 2 zile, cica. Dar nici asta nu mai e noutate.

[Mistinguett]

Am dat de greu, prieteni. Ne-au taiat macaroana cu cumparatul tigarilor pe internet.

Deci trebuie sa va spun ca in orasul NY pachetul de tigari premium (adica Marlboro si cele ca el) sunt peste $6 din cauza taxelor de stat si oras. La duty-free cartusul este cu putin sub $20, iar rezervatiile de indieni (care au statul special din partea guvernului) vand tigarile pe internet fara taxe cu $20-25 cartusul, sau mai luam duty-free din Elvetia, cu $20. Si asa se aprovizionau toti fumatorii care ii cunosc.

Mai trebuie sa spun ca am mai incercat sa ma las de fumat de cateva ori pana acum. Motivele principale fiind dependenta (urasc ca "trebuie" sa fumez, si senzatia asta e cunoscuta numai de fumatori) si deja a inceput sa ma enerveze ca nu se mai poate fuma nicaieri (tot de dependenta tine intr-un fel) si ma deranjeaza si cum miros hainele si casa (da, simt). Am incercat sa ma las cu vointa ($0) si patch-uri ($45), cu guma anti-tutun ($40) si cu sedinte de preso-punctura cu laser ($125, in Canada ca in SUA nu-s aprobate). Am fost la Boston la un rus care cica are puteri miraculoase si ne-a facut "pufff" in fata si cica trebuia sa nu-ti mai vina sa fumezi ($60 de caciula si 10 ore cu masina dus-intors). Mai am de incercat acupunctura si hipnoza.

Cel mai mult nu am fumat o saptamana, timp in care am "inselat" - dupa 3 zile am tras 3 fumuri si am ametit. La munca nu ma puteam gandi la altceva decat ca vreau sa fumez. In pauza imi bagam unghiile in carnea bratelor iar stomacul meu imi era in gat. Ma gandeam la dependentii de droguri prin ce trebuie sa treaca daca doar de la tigari treci prin asa chinuri. Dupa 5 zile am fumat o tigara, a 2-a zi 3, si dupa alte 5 zile eram iar la un pachet pe zi.

As vrea sa ma las. Citesc o carte care te invata cum sa rationezi cu tine insuti (cica) - pana acum nu m-a convins. O sa incerc acupunctura si probabil o sa trec iar pe leucoplaste. $6 pe zi nu o sa dau pe tigari ca ar insemna sa ajung sa renunt la mancare. Iar al meu fumeaza mai mult ca mine...

E groaznic cum numai gandul ca o sa ma las ma face sa aprind alta tigara. Nu vreau sa fac jurnalul asta sezatoare de batrani care dau sfaturi, dar fratilor, daca puteti sa va lasati acum fara probleme, lasati-va.

Asa as vrea sa ajung sa traiesc ziua aia cand o sa pot spune "M-am lasat, nu mai fumez de n-spe luni". Dar nu ma vad nefumatoare. Cum mi-au spus odata "ai mei" (frate-meu si prietenele mele): nu ni te putem imagina fara tigare, nu ai fi tu. Ce as vrea sa le dovedesc altfel...

[(Afrodita)]

Puiule, daca tot ai incercat atatea , mai incearca ceva: e un medicament care se cheama zyban.De la alte fete de pe net(pe care le-am cunoscut si la bucuresti) am inteles ca e foarte bun..Dupa 3 saptamani de tratament nu-ti mai vine pofta de tigari...Din cate am inteles vreo 5-6 fete s-au lasat cu ajutorul lui...E in jur de 90 euro un tub de pastile..Nu mai stiu exact cat e in dolari..Si am inteles ca reteta ti-o prescrie medicul de familie...Incearca-l si pe asta daca tot ai incercat orice si nu a mers pana acum...Cica actioneaza cumva asupra centrilor nervosi, iti dispare dorinta de a fuma, necesitatea aceea de care stim toti fumatorii...Caci vad ca vointa ai avea...Io inca nu vreau sa ma las de tigari...Dar il voi incerca si eu in scurt timp...

[Mistinguett]

Oops, de ala am uitat. Am luat si zyban 2 saptamani si nu mi-a trecut nimic.

[bdl]

Misty,
Muta-te mai jos un pic,in DE, probabil ca nu o sa te lasi de tutun da macar nu o sa mai platesti taxe la nimic ce cumperi.
Daca totusi vrei sa te lasi nu mai da banii pe vraci ,medicamente, leucoplaste si alte gume.Daca deja fumezi peste 1 pachet pe zi ia-o pe pasi mici. Amina ora la care fumezi prima tigare din ce in ce mai jos. Impune-ti un anumit interval intre tigari. Cind sotul isi aprinde o tigare impune-ti sa-ti aprinzi si tu una peste 10 minute.Incearca sa le pufai mai mult.Dupa jumatea tigarii arunc-o.Si alte chestii de genul asta, sa fie un pas cit de mic dar sa fie si tine-te de el.
Bafta.

[Mistinguett]

Ai dreptate, bdl, asa e, am incercat sa fac ce zici tu, si ajunsesem la 15 pe zi, dar mai jos nu am reusit. Dar tot cum zici tu, trebuie sa te tii. N-am putut, simt ca am nevoie de ajutor.

Va multumesc ca va pasa de "durerea" mea. Am un pachet pe drum care o sa mai tina o luna dar intentionez sa nu mai cumpar tigari dupa aia. Poate in timpul asta ma duc si la acupunctura. Si o sa va zic eu, ca atunci o sa am nevoie de tot suportul posibil.

Azi sunt suparata rau. Poveste lunga si n-are rost - plus ca m-ar apuca niste draci de zile mari sa povestesc - dar atat zic: speram ca ceva bun s-ar intampla si nu se poate, si e un cerc vicios din care nu stiu cum sa ies. Si are tot de-a face cu sistemul asta de aici. Sunt intr-unul din momentele alea cand nu stiu ce sa fac, incotro s-o iau.

Imi cer scuze tuturor care citesc jurnalul asta. Sunt o persoana vesela si nimic nu ma bucura mai tare decat sa am vesti bune, dar vad ca de cand am inceput jurnalul numai plangeri ati citit. Promit sa ma redresez

[(Afrodita)]

Puiule, cauta-ma pe yahoo, sunt invizoaca si mai vorbim acolo...Nu de alta, dar chiar nu vreau sa se transforme jurnalul asta in zidul plangerii...Te pup si te sprijin cu sufletul si cu gandul...Te iubesc si ai grija te tine, iubita! te astept pe yahoo sa vorbim si eu am sa-ti zic ceva....Tot dureros si tot aiurea

[bubu]

QUOTE (afrodita @ Jun 14 2003, 12:01 PM)

...Te iubesc si ai grija te tine, iubita!

Ori va cunoasteti de mult si eu nu stiu, ori tu Afrodita habar nu ai ce inseamna a iubi...sau mai este o varianta...mesaj de curtoazie

[(Afrodita)]

Sau mai este o varianta:exista mai multe feluri de a iubi...Dar, nu vreau sa ma cert cu tine, cel putin nu aici...Nu vreau sa-i "murdaresc" jurnalul cu vreo disputa de-a noasta....

[Mistinguett]

Ei, bubule, bubule... Bag seama ca ai nevoie sa cunosti ce-i aia dragostea... Sa te invat eu sau sa te las sa o descoperi singur? Bine, accept ideea ca nu pot sa te invat eu, dar pot sa-ti dau o idee unde sa te uiti dupa ea: e sentimentul ala care il ai cand ceva iti provoaca admiratie si respect. Se poate intampla cand intri in contact cu o floare, un animal sau un alt om, dar lista nu se opreste aici. Iti promit ca nu e greu, sa incerci si tu sa iubesti. Nu trebuie decat sa vrei.

M-am sculat azi scaldata de soare, cu "pretendentul" zgariind plasa de la geam si pisica mea cea mica chemandu-ma in ajutor.
Dupa ce mi-am baut cafeaua, m-a apucat o dorinta acuta sa ma tund si sper sa reusesc, dar fiind ca e sambata si e aglomerat la saloane. Am chef de ceva drastic dar coafeza mea refuza sa-mi schimbe tunsoarea pentru ca cica asta face parte din alura mea. Hm, ma rog, orice numai sa nu-l mai vad ca ia forme de matura folosita cu prea mult sarg.

Plus ca diseara trebuie sa trec pe la un botez si nu vreau sa dau motiv de barfa micii comunitati romanesti care o sa fie prezenta. Ei, stiu ca daca vor, gasesc ei motive, dar macar sa stiu ca eu am facut tot ce am putut.

Si va anunt din timp ca luni s-ar putea sa fac cu mana spre webcam-ul din Times Square - http://www.earthcam.com/usa/newyork/timessquare/ asa ca cine e curios sa ma vada trebuie sa stea treaz pana pe la 1 din noapte ora Romaniei. E un festival al mancarii de la care nu pot sa lipsesc si care incepe chiar la o strada de unde e webcam-ul si dat fiind ca e in drumul meu...

[SORIN]

Bubule...lasa fetele in pace, cat mai poti....ca daca nu, nici Oden nu te mai scapa din mana lor.

Nu ca ma intereseaza, dar sa nu zici ca nu ai stiut

Un sfat prietenesc de la :

Sorin.

[bdl]

Bubule,
Inca un sfat mic de la un prieten: fi baiat destept.

[Mistinguett]

Mai, mai, mai, ce cavaleri avem aici!

Si nah, ca nu m-am tuns. N-am stiut ca aia inchid la 6 si era 4 cand am sunat eu sa ma anunt.

[bubu]

QUOTE (bdl @ Jun 14 2003, 11:36 PM)

Bubule, Inca un sfat mic de la un prieten: fi baiat destept.

Accept cu placere sfatul lui Bdl, mi se pare cel mai inteligent...

[Mistinguett]

O cunostinta pleaca in tara in cateva zile, plus ca ieri am vorbit la telefon cu frate-meu si nepotelul meu cel mare (8 ani jumate si e sufletul meu) si uite cum mi s-a facut dor de Romania. Fara sperante prea mari sa ajung pe-acolo anul asta.

Mi-e dor de "sezatorile" de sambata seara, cand ne adunam cati putem si stam la glumite si mai un dans, mai o busuioaca... Mi-e dor sa-mi rup gleznele pe troatuarele sparte din Bucuresti in drumurile mele neobosite... Mi-e dor sa stau cu frate-meu de vorba nopti intregi, pe balcon...
Dar stiu ca o sa fie, cand o fi sa fie. Zambesc nostalgic, dar zambesc la toate amintirile astea.

[Oana]

Misti, apropos de fumat sa vezi ce-am facut acu' 2 zile: era 6 seara si am vazut ca mai am un singur pachet de tigari nedesfacut (asa de rau am ajuns, cand mai am 20 de tigari zic ca nu mai am deloc) stiam ca pana vine sota-miu a doua zi nu ajunge, cele pe care le comandasem nu mai veneau, am vrut sa ies sa cumpar, dar nu aveam cu ce sa ma deplasez in momentul ala, pe site de unde comandam cam la toate scria sold out si brusc m-au apucat niste draci pe prostia din capul meu, mi s-a parut ca sunt asa de jalnica cu chestia asta in jurul careia se invarte toata viata mea, asa ca mi-am spalat scrumiera, am pus pachetul nedesfacut in dulap cu bricheta cu tot si..asta e...azi deja e duminica, sa vad ce se intampla mai departe, n-am incercat in viata mea sa ma las de fumat, habar n-am daca am vointa. Socra-miu, fost fumator, ma descuraja zicand "sa te vad peste o luna de zile daca tot asa increzatoare esti", m-a pus sa ii dau pachetul de tigari ramas, culmea e ca a doua zi mi-au venit si cartusele intarziate pe care el le-a luat si le-a ascuns, am aproape incontinuu ca un bolovan care ma apasa pe piept, tigarile sunt neincetat in capul meu, am si visat noaptea ca din reflex imi aprind o tigare...da' incerc sa rezist cu stoicism, nu tu patch-uri, nu tu bomboane, ca imi fac si mai rau pofta, beau lichide, incerc sa o fac ca si cand e un lucru simplu. Cand imi fac cafea dimineata ma gandesc sa o iau cu metoda raritului dar am realizat ca n-as putea asa, ACUM e momentul, daca pot sa ma abtin, atunci va fi definitiv. Doua zile nu e mult, da' pt mine e enorm, sa trec de la un pachet jumate pe zi la zero.

[Mistinguett]

Oana, 2 zile e fantastic si iti tin pumnii. Si bag seama ca nu ti-a fost prea greu asa ca tine-te tare. Si sfatul meu e sa nu inseli - nu te lasa atrasa de gandul ca "doar un fum..." - acolo am gresit eu cand am incercat sa ma las.
Sper din toata inima sa reusesti, spre binele tau si al meu - o sa am si eu nevoie de suport. Aseara m-am gandit ca ar fi trebuit sa fac alta comanda de tigari (btw, ca sa vedeti ce stupida e noua lege, poti comanda tigari prin telefon fara probleme, doar pe internet nu se mai poate) dar as vrea ca ce am in casa sa fie ultimele tigari fumate. Incerc sa-l conving si pe al meu sa se lase - e racit rau de 2 zile, cu febra si tuse din plamani si tot a fumat, desi mai rar decat de obicei.

Oana, sa nu renunti. Cand ti-e greu, vino si scrie aici ca sa te descarci.

[Oana]

Eh, mi-e foarte greu, am vrut sa divortez ieri si sa plec in Romania de nervi ce aveam, ma durea tare de tot in capu' pieptului, parca nu aveam aer sa respir, nu stiu cat tin craving-urile astea ca pe mine ma istovesc pur si simplu.

[Mistinguett]

Sunt ca orice om, un amalgam de bune si rele, pasarele si ciudatenii. Un motiv important pentru care ma apreciez ca om este ca nu am simtit niciodata invidia. Nu stiu daca e corect sa spun ca ma apreciez pentru asta pentru ca pare a fi defect genetic si nu un efort.

Nu inteleg invidiosii. Chiar daca nu pot sa ma bucur pentru succesele altcuiva, nu simt invidie - cel mai mult imi e indiferent. In rest, ma bucur - o iau ca pe un triumf al rasei umane. Orice are cineva mai mult ca mine este un exemplu de urmat si un motiv de admiratie.

Dat fiind ca mi-as dori sa am mai multa ambitie insa, ma intreb: este oare ambitia un produs al invidiei? Asta sa fie forta care da putere in a urca scari sociale si materiale? Este rau sa fii multumit cu putin? Teoretic, valoarea unui om nu sta in posesiunile sale materiale, dar in practica este oare adevarat?

[Mistinguett]

Imi place sa cred ca sunt un om onest, ca ma arat in lume cu adevar. Imi spun parerile chiar daca stiu ca nu oricine va fi de acord cu ele, nu imi calculez reactiile, nu imi place sa insel si nu mint decat in cazurile unde diplomatia face bine ambilor interlocutori.

Si totusi, intr-un proces de "soul searching" ma intreb cat sunt cu adevarat eu insumi.
De-a lungul vremii am invatat sa-mi tin gura - caci adevarurile trantite in fata nu-ti aduc prieteni (desi prietenii mei aici probabil vor avea alta parere ).
Mi-am schimbat intr-o mare masura felul de a ma imbraca - caci trebuie sa te potrivesti "mediului" ca sa iti castigi o paine de ex. (iar acum ca nu lucrez, nu am bani sa-mi cumpar haine noi care mi-ar exprima mai bine stilul - ironic, nu?).
Am invatat sa-mi ascund sentimentele pentru a nu fi considerata o persoana slaba (sau stiu eu ce alte catalogari). Nu ca nu spun celor dragi cat tin la ei, caci asta o fac, dar in multe instante trebuie sa ma arat mai "dura" decat sunt in realitate.
Am alungat intr-un colt al mintii dorinta de aventura, si am inlocuit-o cu necesitatile cotidiene.
Am schimbat profunzimea mintii cu practicalitatea necesara supravietuirii zilnice. De ex., petrec mai mult timp preocupata de contabilitatea casei decat citind vraful de carti care isi asteapta randul. Iar la sfarsitul zilei, e mai usor sa rasfoiesc o revista superficiala decat sa ma arunc in abisul gandirii.

Si mai sunt exemple, dar si atat e suficient sa ma aduca la intrebarea: cat sunt cu adevarat eu insumi si cat sunt produsul social al unei vieti? Ma indoiesc ca-s unica persoana care trece prin schimbarile astea, si imi cunosc adevarata valoare cu bune si rele, si totusi imi simt sufletul innabusit de atatea straturi de neadevar.

Raman visele... Dar despre ele, cu alta ocazie.

[Mistinguett]

Se spune ca ochii sunt ferestrele sufletului.

Am inceput sa privesc in ochii oamenilor, necunoscuti si cunoscuti, si este uimitor ce poti citi in ei. Tristete, indiferenta, ironie, rautate, durere... Cred ca doar in ochii indragostitilor poti vedea cu adevarat fericire.
Si doar in ochii copiilor inocenta.
E ca si cum in spatele ochilor sunt camarute in care ne-am ascuns secretele cele mai adanci - camarute inchise cu lacate, pe veci - doar ca intunecimile lor razbat prin ferestre.
Copiii inca nu au secrete - in ochii lor vezi oricand uimire, curiozitate, placere.

Doar un gand.

[(Afrodita)]

Scuze, dar uite ca nu m-am putut abtine sa nu postez, desi, dupa cum bine stii, nu sunt tocmai in starea necesara...
Chestia cu oglina sufletului am citit-o de mult, nu mai stiu prin ce roman sau povestire...Si atunci am inceput sa observ..Parca pana atunci am fost cu ochii inchisi, legata la ei, parca pana atunci nu vedeam nimic...Insa mai bine ar fi fost sa nu ii fi deschis niciodata...Pt ca vad prea multa tristete, prea multa indiferenta...Fericire? Rar vad asta in okii cuiva, dar si atunci parca vad cum tristetea se prelinge ca o umbra in spatele fericirii si stiu sigur ca va reveni in fata curand....As prefera sa nu vad atata lume trista...Nemultumita...Suferind...Ce tot zic? Ca de multe ori cand ma uit in oglinda ochii mei acelasi lucru exprima..De aceea prefer ochelarii de soare sau mersul cu privirea in pamant...Nu vreau sa citeasca si altii pe fata mea tristetea din sufletele lor...Mi se rupe sufletul cand citesc dezamagirea sau suferinta in ockii celor dragi..Acestea sunt momentele cand as fi preferat sa nu fi stiut niciodata sa citesc in ochii oamenilor....
Si de cand am citit si despre gesturi, mi-am facut un prost obicei: observ lumea din jurul meu.Dar in sensul ca incep sa-mi imaginez ce nenorociri s-au abatut asupra celor ce merg garboviti, aplecati de atatea griji...Fiecare om de pe strada are povestea lui...Si e tare aiurea sa i-o citesti...
Totusi, cand stiu ca nu ii merge bine cuiva, primul lucru care imi apare in minte sunt ochii tristi..Atat de tristi....

[Mistinguett]

Afrodita, e mare lucru sa stii sa privesti un om in suflet...
Sa-ti alunece privirea peste ce culoare are pielea lui, ce haine poarta, sa-i ignori cuvintele (care de multe ori izvorasc din durere, fie ca-s bune, fie ca-s rele...) s.a.m.d.
Sa fii fericita ca poti vedea ce multi nu vor sa vada.

[Mistinguett]

ODA PENTRU MANCARE

Am decis: am o mare simpatie pentru oamenii care gasesc placere in mancare. Si dau o bila neagra oricui nu intelege cum sa aprecieze o mancare buna, oricat de draga mi-e persoana - ramane in mintea mea ca o persoana cu un mic handicap. Nu e asa de grav cum suna, doar imi pare rau ca e o placere pe care nu o pot imparti cu toata lumea.

Povestea incepe acum cativa ani, la un timp cand mancarea era doar o necesitate cotidiana pentru mine - asa cum este pentru multi, si e unicul motiv pentru care le gasesc circumstante atenuante si ii iert. Dar nu pot trece cu vederea incapatanarea de a nu incerca ceva nou - desi inteleg ca nu toata lumea este omnivora in adevaratul sens al cuvantului. Imi este peste putinta sa inteleg insa o persoana care traieste pe pizza si burgeri (sa zicem), cand lumea e plina de mancaruri orgasmice.

Caci exista acel moment cand, muscand intr-un Mic (sa zicem), aromele si suculenta te fac sa inchizi ochii, sa dai capul pe spate si sa simti placerea pana in varful picioarelor, si nu te poti abtine de la un geamat de placere. Nu suna a orgasm? Acelasi lucru se intampla muscand dintr-un fruct (sa zicem o capsuna - care imi aduce aminte de una din putinele scene memorabile din "9 saptamani 1/2"), mai ales cand sucul tasneste obraznic si ti se prelinge pe barbie - te face sa te simti murdar in cel mai delicios sens al cuvantului.

Intotdeauna am fost o carnivora fara speranta. O amica m-a convins sa incerc o vreme sa mananc vegetarian, si pentru motive logice (sanatate, purificarea organismului, bla-bla-bla) am incercat. Dupa 2 zile traite cu senzatia de mere verzi mancate pe stomacul gol, am facut o criza de ceva care m-a facut sa chem salvarea. Degeaba, caci intre timp luasem un algocalmin si mi-a trecut, asa ca nu am aflat niciodata motivul adevarat si iau de buna ce mi-a zis medicul: indigestie.
Dar in ziua aia m-am convins ca organismul meu nu poate trai fara carne. Scuze tuturor animalelor comestibile din lume. Sincer va iubesc. Cu recunostinta. Imi gasesc scuza neanderthaliana ca exista un echilibru biologic.

Niciodata nu mi-a placut painea insa. Imi aduc aminte de copilarie cand fiecare masa era insotita de insistentele mamei sa mananc paine. In mintea mea era o singura intrebare: de ce sa stric gustul mancarii cu masa aceea de coca cleioasa?

Dar inapoi la amintiri. O vreme cand mancam aproximativ divers si singura mancare exotica era cea chinezeasca. In treacat fie spus, primul contact cu mancarea chinezeasca a fost ok, dar nu m-am innebunit. In scurt timp insa am invatat sa o apreciez (daca e bine facuta) si a devenit un eveniment saptamanal in casa noastra. Apoi am incercat mancarea greceasca - dupa care nu ma innebunesc nici in ziua de azi - e ok, dar nu ceva de care sa mi se faca pofta prea des. Si turceasca, si japoneza, dar voi reveni asupra lor mai departe.
Apoi... Mi s-au trezit la viata mugurii gustativi. Dupa un zbor de povesti (o zi si-o noapte, fara sa socotesc fusul orar) prima mancare care am ales-o in Singapore a fost o supa, crezand ca e o mancare usoara. Laksa cu peste si fructe de mare. Soc total. Zeci de arome indescriptibile ascunse sub o iuteala cu care nu eram obisnuita. Cerul gurii, limba si buzele imi erau amortite, dar atat de delicioasa supa incat cu toata usturimea m-am incapatanat sa mananc pana mi-am potolit relativa foame.

In 28 de zile am mancat o singura friptura la gratar si aia de dragul obisnuintei. In rest, am haladuit micul oras-stat in cautare de senzatii noi, si nu am fost dezamagita niciodata. Cand m-am intors acasa, am pornit in cautarea mancarii Nonya, specifica Singapore-ului si putin deosebita de Malayesiana si Indoneziana. Si cu fiecare incercare, am descoperit cate ceva care ma afunda si mai adanc in placerile mancarii.

VA URMA

Acest topic a fost editat de Mistinguett: 29 Jun 2003, 07:54 PM