-X- Optiuni

[exergy33]

Partea de jos a vasului e mai dens populata si mai agitata ...

Voi vorbi pe rand depre personajele feminine si cele masculine reprezentate pe cupa.
Pe partea opusa (mie nu mi-a reusit fotografia ) apare o femeie complet dezbracata (posibil o zeita) ce calareste simultan doi cerbi. Mai apare si femeia (zeita) cu oglinda ce calareste un leu, zeita despre care am vorbit deja. Oglinda din mana ei ma face sa o asociez Lunii. Nu as zice ca e zeita ... mai degraba o 'facatoare de farmece' sau 'dezlegatoare de farmece'.
(Interpretarea asta l-a dat gata pe tipul de la muzeu. Cred ca s-a distrat copios pe seama interpretarilor mele fanteziste )

Daca veti studia cu atentie foto1 veti observa un personaj ce pare sa aiba aripi de inger (imediat sub spitele carului condus de Zeul Lunii). Asa am crezut si eu initial. De foarte aproape am vazut insa altceva, un vultur ce duce o femeie. Interpretarea e foarte dificila deoarece in legendele pre-ariene, semite, neo-hittite, hittite si cele ale hurrienilor, nu e povestit un astfel de episod.




In foto3, partea din stanga jos, apare o femeie cu vesminte tesute si un colier ciudat la gat. Ea ofera un copil gol barbatului din fata ce sta pe scaun (tron? ).
Barbatul, dar si copilul, au mainile intinse inspre femeie.
In fotografia facuta de mine se zareste doar femeia (din pacate). In spatele femeii, intr-o directie opusa, apare un barbat foarte expresiv redat.
Dar despre el voi vorbi data viitoare.

Acest topic a fost editat de exergy33: 9 Dec 2010, 04:41 PM

[Marduk]

Sunt impresionat de puritatea aurului din care este facuta cupa. Interesant este ca la car sunt inhmati boii si nu caii, vulturul care duce o persoana, ar putea fi o reprezentare a lui Enkidu, iar oglinda poate fi un evantai, care in acele timpuri avea aceasta forma.

[exergy33]

Continui prezentarea registrului inferior el vasului.

Deci a venit randul personajelor masculine. Sunt mai multe la numar si foarte implicate in diverse actiuni. In foto3 (partea centrala) se observa un barbat cu o imbracaminte putin cudata - pantaloni largi strinsi pe glezne si un obiect suspendat de un snur cusut intre picioare. El poarta niste aparatori pe antebrat si este pozitionat cu fata spre monstru (in dreapta lui, putin mai jos). Scena nu poate fi observata prea bine din cauza ca vasul e putin turtit. Oricum se vad clar cele trei capete ca de caine ale monstrului si invelisul solzos al corpului.

[attachment=10830:monstru1.JPG]

In imediata apropiere a scenei se vad trei sabii infipte in pamant. La mica distanta, insa in spatele lupatorului ce ucide monstrul, e pozitionat un alt barbat ce tine un vas inalt pe care il intinde inspre altar ( altarul e reprezentat sub forma unui scaun inalt).
Pe verso, alti trei barbati, imbracati in haine lungi, cu capetele libere - fara benzile protectoare pe care le poarta barbatii din partea superioara, merg in rand. S-ar putea sa fie pazitorii altarului. S-au facut multiple interpretari. Sper ca pe parcurs sa reven cu informatii.

PS.
Nu stiu precis, dar s-ar putea sa fie vorba de electrum - un aliaj natural din aur si argint (aprox20%). La Hasanlu si Marlik s-au descoperit piese din electrum, insa, sincera sa fiu, in toate textele citite se spunea ca aceasta cupa e din aur ... adica nu se specifica in mod expres ca ar fi fost executata din electrum.
Oricum, privita de la mica distanta arata si mai si ... aurul e onctuos .... ca un strat de frisca intins pe un tort cu ajutorul unui cutit umezit in apa.
A fost descoperit sub niste ziduri surpate (voi da amanunte), insa, desi e rau deformat nu se observa zgarieturi pe el ...

[Promo Contextual]

[exergy33]

.... .... ...
animal de sacrificiu ............. femeie langa altar ............. luptator cu arc



....
uciderea monstrului .... detalii

Iata pe scurt povestea vasului de aur descoperit la Hasanlu, in apropierea de Mahabad, arealul lacului Urumieh.

In 1958 un tip pe nume Robert Dyson, cercetator la Universitatea Pennsylvania si coordonator al expeditiei arheologice initiata de Muzeul Metropolitan, descopera acest obiect, pe care l-a numit "my baby" .
E copilul prin care Dyson a intrat in istorie.



In orasul-citadela de la Hasanlu, sub un perete de lut surpat, Dyson a descoperit scheletele a trei barbati. Unul ducea acest vas ce continea manerul unei sabii si un cilindru din piatra rosie si alba - cu capetele din aur.
Expeditiile succesive ce au urmat, si care s-au intins pana in anul 1977, au scos la iveala adevarate comori.
Unele nici macar nu au fost inventariate, altele au aparut ca prin minune la Muzeul Metropolitan - ca donatii din partea unor persoane fizice , dar si in Japonia, la Muzeul MIHO - recunoscut pentru faptul ca si-a alcatuit colectiile din obiecte furate si traficate.

Imediat s-au lansat mai multe teorii cu privire la locuitorii citadelei de lut de la Hasanlu.
Ba ca ar fi fost semiti, ba arieni sau pre-arieni, ba hurrieni, ba elamiti, ba ramasite hittite sau pre-hittite ....

Dintre toate teoriile citite eu cred ca cea lansata de Edith Porada e mai credibila si mai aproape de realitatea istorica.
Porada sustine ca oamenii cetatii de lut au fost manneaenii - descendenti din hurrieni (hurriti) - in randurile carora s-au infiltrat elemente ariene ( probabil la nivelul capeteniilor si al personajelor cu putere de decizie).
Regatul lor, situat in zona geografica a Azerbaijanului de azi, a fost cunoscut sub numele de Manna sau Mannai.

In lipsa unor insemne scrise, istoricii nu au reusit sa demonstreze teoria ei, la fel cum nu au reusit sa demonstreze nici o alta teorie cu privire la acesti oameni ciudati cu inclinatii estetice de invidiat.
In 2007 a fost initiat "The Hasanlu Project", un proiect ambitios cu scopul declarat de a elucida aspectele istorice legate de Hasanlu .... proiect ce s-a impotmolit chiar de la primii pasi.

De ce ii dau dreptate doamnei Porada?
... pentru ca teoria ei mi se pare logica.

Cine au fost hurrienii sau hurritii?
Au fost un popor ce vorbea o limba ce nu se asemana nici cu limbile semitice si nici cu cele ariene.
Locuitori ai nordului Mesopotamiei, ei vor ataca Babylonul, apoi vor forma o dinastie puternica si un regat nou : regatul mitannilor.
Mitannii se vor rasfira la poalele muntilor Zagros (pe teritoriul Iranului de azi), valea raului Khabur (Siria) si in zona Kirkuk-ului ( oras in Irak).
Acestea fiind spuse pot trece la etapa a doua a demonstratiei.

Mitannii sunt stramosii kurzilor prin conexiunea meda. De fapt, mezii se nasc prin amestecul mitannilor cu arienii/iranienii.
Orasul Kirkuk reprezinta un centru al kurzilor irakieni. Mahabad, oras din apropierea sitului arheologic de la Hasanlu, este un oras locuit cu preponderenta de kurzi iranieni.
Alte obiecte (din aceeasi perioada) descoperite la Bukan, foarte asemanatoare cu cele de la Hasanlu, vin sa intareasca ipoteza, caci, dupa cum cred ca ati intuit, Bukan e un oras cu populatie kurda.

Pentru ca nu am studii de istorie sau arheologie pot bate campii cat vreau si pot lansa 'teorii' fara ca cineva sa-mi ceara socoteala.

Eu cred ca civilizatia Marlik (Amlash) e o prelungire pe axa timpului a civilizatiei Hasanlu.
Citadela celor de la Hasanlu a fost distrusa de atacuri grele, asa cum o dovedesc scheletele descoperite in incinta, zidurile surpate si urmele de foc.

Ma intreb ce s-a intamplat cu oamenii cetatii. Au fost oare masacrati in masa?
Nu cred.
Mai degraba cred ca au plecat pe o noua ruta, inspre Marea Caspica, pina la Amlash.
Aceasta ruta nu le era straina, caci, in conceptia mea, la Amlash ii asteptau 'rudele lor de sange'.
Cred ca anterior, un prim val de 'hasanluieni,' in randul carora s-a infiltrat un procent mai mare de arieni, s-au despartit de restul populatiei si au migrat inspre nord ... spre Caspica.
Ei sunt cei ce au pus bazele culturii Amlash/Marlik ... si aici chiar ca pot aduce argumente.
Artefactele lor ( Hasanlu si Marlik/Amlash) sunt asemanatoare, cu mentiunea ca cele apartinand culturii Amlash sunt mai fine, mai cizelate si mai bogate imagistic (inclusiv latura spatiala).

Se mai poate pune inca o intrebare. Unde au disparut oamenii culturii Amlash?
S-au pierdut in istorie? Au fost decimati de vreo boala sau de dusmani?

Daca tot am batut campii pana acum, ii pot bate si in continuare.
Cred ca au migrat inspre Caucaz.

Nu intamplator e faptul ca in Iran kurzii ii considera pe armeni 'verisori'.
Iar denumirea armenilor ca popor, isi trage radacina din 'hurr'- cuvant ce in limba armeana inseamna foc. Aceasta e denumirea data de catre straini, caci, ei intre ei, armenii isi spun "hayk".

Se poate face o analogie intre hurrieni si armeni, hurriti si horritii din Biblie, Urartu si Ararat. Exista persoane si cercuri de cercetatori care deja au facut-o, am constatat navigand pe net.

Las cateva linkuri pentru cei interesati de texte serioase :
http://www.noteaccess.com/Texts/Porada/11.htm
http://www.noteaccess.com/Texts/Porada/9.htm

Acest topic a fost editat de exergy33: 15 Dec 2010, 06:20 PM

[exergy33]

Cu cateva zile in urma mi-am amintit de o biserica putin mai ciudata din Urumieh, localizata foarte aproape de biserica Mart Maryam despre care am povestit aici.
Spun mai ciudata pentru ca seamana foare bine cu o casa din Brasov ( in apropiere de Strada Lunga).

Nu avea nici o placa sau inscriptie care sa indice ceva referitor la cultul sau anul constructiei. Singurele insemne le reprezentau cele doua cruci : una deasupra usii, alta pe acoperis.

De la un magazin alaturat am aflat ca e vorba de o biserica protestanta, dar proprietarul, un batran ce amesteca persana cu turca azera intr-un mod incredibil de neasteptat , nu stia despre ce ramura/cult/secta protestanta e vorba.
Mi-a spus ca doar duminica e deschisa si se oficiaza servicii religioase si ca cei ce vin aici nu depasesc o suta de persoane.
Candva pastorul locuia chiar in aceasta casa. Se pare ca acum nu mai locuieste in oras.

Stateam si ma intrebam daca aici, in aceasta veritabila casa ardeleneasca, s-a tinut Craciunul?

Acest topic a fost editat de exergy33: 29 Dec 2010, 08:58 PM

[exergy33]

Vara trecuta am stat mai bine de o saptamana la Isfahan ... insa cred ca, in acest jurnal, as putea vorbi un an de zile doar despre lucrurile vazute si revazute pentru a doua, a treia, a patra sau a cincea oara .
Voi incerca sa folosesc cu predilectie imagini din ultima vacanta.

Azi nu am dispozitia necesara sa fac o prezentare a istoriei orasului, asa ca, direct si fara nici un preambul, va voi purta pana la Cehel Sotoun - Pavilionul cu patruzeci de coloane.
cehel = 40
sotoun/setoun/ sotoon = coloane
Sa descifrez originea denumirii.
De fapt sunt 18 coloane in partea centrala si cite una pe cele doua parti laterale. Deci in total 20 de coloane .... plus alte 20 reflectate de apa .

E o constructie interesanta, inspirata de arhitectura ahemenida - in special palatul de la Persepolis- ce a fost ridicata in timpul lui Shah Abbas II (1632 - 1666), nepotul lui Shah Abbas I, intemeietorul dinastiei safavide.
Voi incepe cu statuetele ce marcheaza intrarea in parcul gradina cu o suprafata de peste 60 000 m2, loc unde e amplasata constructia.


....
foto1 ................................. foto 2

Voi continua cu veranda pavilionului, aflata intr-o stare jalnica de degradare (vezi foto 4) si apoi voi intra in spatiul interior, partial restaurat, partial in curs de restaurare.
In interior, in spatele unor pereti de sticla am putut vedea usile, panourile decorative si alte piese de lemn lacuit (khatam kari) iesite de curand din atelierele restauratorilor (vezi foto 5)


.... ....
foto 3 ......................................... foto 4 ............................ foto 5


Coloanele suple, adevarate opere de arta, sunt confectionate din lemn. La fel si plafonul verandei. E de mirare ca dupa aproape trei secole si jumatate au ramas in picioare.

Acest topic a fost editat de exergy33: 6 Jan 2011, 04:59 PM

[exergy33]

Deci sa intram in pavilion.

Chiar in fata coloanelor de lemn se afla salonul oglinzilor, proaspat restaurat, considerat ca fiind reprezentativ pentru arta decorativa persana. Din cauza luminii reflectate in si din toate partile, plus a celei difuze, nici o fotografie nu mi-a reusit .

In interior am avut mai mult noroc. Acum voi posta citeva imagini cu fresce urmand ca pe parcurs sa dau si explicatiile de rigoare.

.... ....

foto 6 ...........................................................foto 7........................................foto 8


....
foto 9 .......................................................foto 10

Bolta acestui salonas lucrat in culori autumnale si poleit cu apa aurita, superb candva, e deteriorata in mod groaznic. Chiar in momentul vizitei mele se lucra intens, mai bine de jumatate din spatiul interior decorat cu picturi murale fiind intesat de schele si franghii.



Initial pavilionul fusese decorat si cu panouri din ceramica ce reprezentau scene de lupta, ospete si petreceri, scene de vanatoare si peisaje vegetale. Unele au disparut fara urma, altele pot fi vazute prin marile muzee ale lumii.
Picturile murale nu au putut fi instrainate. Ele au ramas la locul lor, adica pe perete, si au suportat atat intemperiile climatice cat si furia invadatorilor afgani care au varuit in alb peretii pavilionului regal ce oferea ospitalitate inaltilor demnitari, trimisilor special de la alte curti regesti, carturarilor aflati in vizita la Isfahan sau celor invitati ca sfetnici pentru monarhii doritori de a moderniza economia si armata Persiei medievale.

[exergy33]

Sa zic cateva cuvinte despre Shah Abbas II (1632 - 1666).
Inainte de orice trebuie sa fac o corectura: Shah Abbas II a fost stranepotul lui Shah Abbas I (nu nepotul - cum am scris intr-o postare anterioara).
Multe obiective istorice din Isfahan au fost ridicate pe timpul lui Shah Abbas I (1571 - 1629), cel ce a fost considerat ca fiind intemeietorul dinastiei safavide, prima dinastie (pe jumatate) persana de dupa islamizarea Persiei, si de aceea, la auzul numelui Shah Abbas, pavilionul Cehel Sotoun ii e atribuit in mod eronat lui Shah Abbas I.

De fapt intemeietorul safavizilor e Ismail I, fiul lui Sheykh Haydar si al Marthei (Halima Khatun numele dat de catre persani).
Martha a fost fiica lui Uzun Hasan si a Theodorei din Trebizond (cunoscuta de catre persani sub numele de Despina Khatun). Theodora a fost fiica imparatului bizantin Ioan al IV-lea din Trebizond.
Deci, Ismail I- stramosul safavizilor - e stranepotul imparatului bizantin Ioan al IV-lea de Trebizond.
Punct .

Dar sa revin la al doilea Shah Abbas.
Nu a avut o viata marcata de evenimente zguduitoare. A trait putin, doar 34 de ani, dar a facut cateva lucruri meritorii pentru tara.
Le voi puncta concis:
- a reusit sa recucereasca Kandaharul de la mogulii indieni (azi regiunea Kandahar face parte din Afganistan)
- a dus o subtila politica pe plan diplomatic ferind tara de atacurile Imperiului Otoman
- a adus o relativa prosperitate in randurile clasei mijlocii si a taranilor, prosperitate datorata in primul rand scaderii taxelor si impozitelor la produsele de baza. Interesant mi s-a parut faptul ca tanarul shah facea 'vizite de lucru' prin sate
- a incercat sa stopeze coruptia si partial a reusit. Cel mai mare merit in aceasta campanie anti-coruptie l-a avut Marele Vizir Saru Taki, poreclit Incoruptibilul, vizir ce i-a fost lasat 'mostenire' de catre predecesori.

Povestea vietii lui Shah Abbas II, desi lipsita de evenimente deosebita si necondimentata de excentricitatile cautate asiduu de biografii profesionisti, mi s-a parut demna de a fi redata.

Tatal sau, Shah Safi I, a fost nepotul lui Shah Abbas I, si in acelasi timp a fost un om de o cruzime animalica.
Bolnav de putere si traind cu frica de a nu fi indepartat de la ton, el a dat ordin ca sa fie omorati toti suspectii.
Si-a omorat baietii ce ajungeau la varsta adolescentei, pe cativa dintre nepotii de sora si frate ce promiteau pe plan politic sau militar, cativa dintre curtenii de vaza ... si-a omorat pana si mama, speriat ca ea ar fi putut sa-i ia tronul. Mama lui, Dilaram Khanum, a fost o printesa georgiana foarte bine vazuta de catre curteni.
Intr-un acces de nebunie si-a omorat sotia preferata.
Desi consuma vin si opium la discretie, Shah Safi era impotriva consumului de tutun, dand ordin politiei regale ca, in cazul in care gaseste pe strada oameni carora sa le miroase gura a tutun, sa le toarne pe gat plumb topit ... ceea ce politia, in cateva randuri (consemnate de istorie) a facut.
In 1642 Shah Safi I moare, probabil rapus de opium si alcool.

Shah Abbas II a avut norocul sa fie prea mic pentru a intra in colimatorul tatalui nebun.
Mama lui a fost Anna Doamna (ca sa traduc exact apelativul Anna Khanum ), o printesa circasiana, una din nenumaratele printese georgiene si circasiene luate in casatorie de sahii din dinastia safavida.
Acesti shahi aveau o predilectie in a se casatori cu femei crestine. Astfel isi puteau asigura loialitatea tinuturilor caucaziene, pe de o parte, si pe de alta parte erau feriti de intrigile de la curte, stiut fiind faptul ca printesele in cauza erau de o impartialitate desavarsita, chiar si in cazul in care nu-si iubeau sotul.

La varsta de 10 ani Shah Abbas II e investit cu titlul de regent, urmand ca la terminarea invataturii sa preia conducerea tarii.
In aceasta perioada tara a fost condusa de Marele Vizir Saru Taki ( mare vizir fiind echivalentul primului ministru din ziua de azi), vizir ce a fost in functie inca de pe timpul lui Shah Abbas I.
Dar in 1645 Saru Taki e asasinat de un grup ostil campaniei 'anticoruptie' promovata de catre el.

La varsta de 16 ani Shah Abbas II este incoronat. Desi foarte tanar, fara nici un fel de experienta, insa cu o intuitie formidabila si foarte deschis catre oameni, Shah Abbas al II-lea a reusit sa se strecoare printre uneltirile de la curte, sa destrame intrigile si sa-i transforme pe unii dintre uneltitori in oameni de incredere.

La fel ca predecesorii sai a avut mai mult decat o singura sotie, fara sa exagereze insa.
Nu a fost atras de bogatii dar nici nu ducea o viata austera.
Timpul liber si-l petrecea mai mult intre carti, insa, la sfarsit de saptamana sau cu diverse ocazii, organiza petreceri la curte si ospete pentru popor.

A murit subit la varsta de 34 de ani. Nu se cunoate cauza mortii. Nu a fost otravit. S-ar putea sa fi fost vorba de un stop cardiac.
Cronicile spun ca a fost un shah plans indelung de catre popor.

In orice caz, cei ce l-au pregatit de inmormantare au ramas uimiti sa vada ca el nu a fost circumcis ... ceea ce, in acele timpuri, era inacceptabil pentru un musulman, circumcizia fiind considerata ca un semn distinctiv intre musulmani si crestini.

De aici au derivat si speculatiile ca el ar fi fost crescut de catre mama lui in legea crestina. Aceste casatorii mixte, de fapt casatorii facute cu scopul de a consolida aliantele politice si militare, erau guvernate de legi nestiute de 'vulg'.
In unele cazuri "primele doamne ale tarii" cereau sahului ca pe o parte din copii sa-i creasca dupa canoanele crestinismului.
Istoricii iranieni de azi refuza astfel de teorii, caci nu exista documente scrise care sa le confirme, insa mormintele unora din urmasii dinastiei vorbesc foarte convingator.
Musulmanii sunt ingropati inveliti doar cu un giulgiu din panza, crestinii imbracati din cap si pana-n picioare.
Deci, in morminte ale personajelor aristocratice 'presupus' musulmane, nu ar avea ce cauta bumbi de aur, argint sau bronz, cingatori cu fir de aur, paftale metalice cu pietre pretioase si semipretioase, catarame de tot felul, ace de par si bijuterii. .

[Marduk]

De fapt intemeietorul safavizilor e Ismail I, fiul lui Sheykh Haydar si al Marthei (Halima Khatun numele dat de catre persani).
Martha a fost fiica lui Uzun Hasan si a Theodorei din Trebizond (cunoscuta de catre persani sub numele de Despina Khatun). Theodora a fost fiica imparatului bizantin Ioan al IV-lea din Trebizond.
Deci, Ismail I- stramosul safavizilor - e stranepotul imparatului bizantin Ioan al IV-lea de Trebizond.
Punct .

De ce PUNCT? ar trebui sa ne zici ceva de acest regat care se intindea de-a lungul tarmului rasritean al Marii Negre plecand de pe malul asiatic al Costantinopolelui si ajungand pana in Krimea. O intreaga civilizatie bizantina si mai apoi crestina se straduia din rasputeri sa nu fie aruncata in mare de tavalugul islamist, de unde si aceste compromisuri matrimoniale.

[exergy33]

Nu mi-am propus ca in aceasta pagina din jurnal sa prezint genealogia dinastiei safavide si stransele ei legaturi de rudenie cu familiile de greci pontici, cum ar fi cea a Comnenilor.
Ioan al IV-lea de Trebizond, cunoscut si sub numele de Ioan Comnenul, e strabunicul intemeietorului dinastiei safavide, adica strabunicul lui Ismail I. Cei ce doresc detalii le pot gasi usor pe net.

Revin la picturile murale de la Cehel Sotoun.

In foto6 si foto7 sunt reprezentate doua banchete de la curte. In foto6 e vorba de primirea facuta lui Mohammad Vali Khan - emirul Bukharei - de catre Shah Abbas I, in foto7 de banchetul dat in cinstea lui Homayoun - regele Indiei (sper sa nu ma insel). Fotografiile le-am facut pe sub schele, in zona 'interzisa' in care lucrau restauratorii ... deci fara un ghid care sa dea explicatii.

Ceea ce am citit mai demult intr-o revista mi s-a parut interesant, si anume ca in una din fresce (foto 6)
dansatoarele sunt femei, in timp ce, in cealalata (foto 7) cei ce danseaza sunt 'travestitii' de la curte.

Am privit cu maxima atentie imaginile si ii dau dreptate autorului articolului din revista.
E foarte vizibil ... in special daca se analizeaza croiala si decolteul rochiilor. La travestiti nu exista decolteu. Ei au rochiile inchise pana la gat.

In foto9, pe care o reiau in versiune marita aici, am remarca naiul, vezi stanga jos.



Ce e asa de ciudat ?, va veti intreba.
E ciudat pentru ca naiul, in forma pictata la Cehel Sotoun, nu exista in Iran. Iranienii folosesc cuvantul ney pentru fluierele obisnuite (ciobanesti). Nai, asemanator naiului romanesc, nu am vazut nicaieri in Iran.
Tot din persana as mai putea da ca exemplu cuvantul ney shekar, adica trestie de zahar.


In foto10 mi-a placut cum a fost redat calul . Cadrul surprins de mine reprezinta un detaliu dintr-o fresca foarte bine conservata. E vorba de Batalia de la Chalderan impotriva sultanului otoman Selim I. In wikipedia si prin alte parti se uziteaza uneori numele "Cheldiran" sau "Childiran", dar in Iran, nici sub forma scrisa si nici sub forma orala, nu am auzit astfel de pronuntii. Cred ca e vorba de denumiri eronate pe care istoricii iranieni se straduie in zadar sa le scoata din circulatie.

Acest topic a fost editat de exergy33: 10 Jan 2011, 02:47 PM

[exergy33]

Cu aceste imagini surprinse cu camera de filmat voi incheia plimbarea facuta la Cehel Sotoun. Coloanele de lemn, concurand in suplete si inaltime copacii din superba gradina a palatului/pavilionului, sunt pregatiti sa infrunte timpul, arsita, ploile, zapezile, vanturile ... si pe barbarii ce-si cioplesc pe unde apuca numele.

....


Deocamdata nu am hotarat locatia urmatorului popas. Ma voi lasa pe mana inspiratiei de moment ...

[exergy33]

Voi continua cu Biserica Vank - sau Catedrala Vank -, considerata ca fiind cea mai importanta biserica a armenilor iranieni.
Dupa cum am mai spus si cu alte ocazii, in limba armeana "vank" inseamna catedrala.
In 1603, dupa razboiul cu Imperiul Otoman, Shah Abbas I i-a hotararea sa-i stramute pe armenii din Jolfa si sa-i duca la Isfahan.
Jolfa e un mic orasel pe raul Aras, in provincia Azerbaijan, si totodata unul din centrele istorice ale armenilor vechii Persii.
De fapt stramutarea i-a fost ceruta de catre armeni, pentru a li se asigura protectia.

Ei sunt asezati la Isfahan, pe malul raului Zayandeh ( Zayandeh-Rud in persana). Acolo isi construiesc un cartier infloritor ce va primi numele de Noua Jolfa/Julfa.

Aceasta biserica a fost inceputa in 1603 dar a fost terminata mult mai tarziu. Pe frontispiciu se poate citi data : 1665 (a se vedea foto 4).

In realitate nu e vorba de o simpla biserica ci de un complex religios si cultural. Incinta adaposteste mai multe cladiri pe care le voi prezenta rand pe rand.


............................................
foto1 - biserica Vank vazuta de pe o alee laterala .............. foto2 - clopotnita


.....
foto3 - cladirea bisericii ........................................ foto4 - frontispiciu


Catedrala Vank e putin mai ciudata deoarece exteriorul ei, inclusiv cupola, sunt identice cu cele ale unei moschei, insa interiorul respecta normele de arhitectura specifice bisericilor crestine europene. Cu imagini din interior voi reveni intr-o postare viitoare.




In curte au fost plantati arbori din diferite specii ce imprima zidurilor vechi din caramida o nota de prospetime. Unii au ajuns la inaltimi considerabile.

In cartierul armenesc al Isfahanului s-au consumat povesti prea putin cunoscute.
Misionari si negutatori de te miri unde, carturari din cele patru colturi ale lumii, sarlatani si mercenari, trimisi ai curtilor regale sau simpli aventurieri, si-au perindat pasii si dorintele prin acest cartier, candva la fel de infloritor ca cele ale Genovei sau Venetiei.

Acest topic a fost editat de exergy33: 19 Jan 2011, 07:03 AM

[exergy33]

...........
foto5 - cladire administrativa .................. foto6 - memorialul genocidului armenilor din 1905

In incinta se mai pot vedea si alte constructii: o cladire administrativa unde isi tin sedintele inaltii prelati (foto5), memorialul ridicat in amintirea genocidului armenilor din fostul Imperiu Otoman (foto6), o alta cladire cu apartamente la etaj (foto 7) si muzeul bisericii, unul din cele mai interesante muzee vazute de mine in Iran (foto8). Mare pacat ca filmatul si fotografiatul sunt interzise in interior. Totusi, pana sa mi se faca observatie, am reusit sa fac doua fotografii, din care doar una mi-a reusit. (foto9)



foto7 - casa de oaspeti (la etaj)



...............
foto8 - muzeu ............................................... foto9 - interior muzeu

Muzeul are doua etaje umplute la refuz cu exponate, si nu e vorba doar de Biblii ce au fost cerute spre a fi expuse la British Museum, Metropolitan si Luvru, carti bisericesti, manuscrise, icoane si obiecte folosite la ceremonii.
Am vazut foarte multe haine traditionale, arme, bijuterii sofisticate, broderii foarte migaloase, covoare unicat, tapiterii, piese mici de mobilier, dar si o tiparnita, piese de harnasament, felinare, ...





La parter exista un colt dedicat picturii europene. Am putut vedea o schita de Rembrandt (cap de negustor evreu) si un tablou de Carracci, plus alte cateva tablouri din atelierele de pictura ale Florentei sau din prosperele burguri ale Tarilor de Jos, aduse la Isfahan de catre negustorii armeni ce actioneau ca un viu pod de legatura intre Persia si Europa occidentala.
Gurile rele vorbesc ca in casele armenilor din oras s-ar afla tablouri cu nume foarte grele din scolile de pictura flamanda, olandeza si italiana.

Despre un Rembrandt nedeclarat nicaieri (tanar cu turban) auzisem si eu ... apoi am vazut o fotografie
cu tabloul pomenit.
Nefiind experta nu ma pot pronunta daca e vorba intradevar de Rembrandt ... insa tabloul e super de frumos ... un tanar adolescent (bust), fara mustata si barba, imbracat in haine aramii portocalii, cu foarte mult alb si griuri stralucitoare, priveste direct in ochii tai.

[exergy33]

Dar nu numai armenii au contribuit la strangerea legaturilor cu Europa.
Insusi Shah Abbas a fost un deschizator de drumuri. In timpul domniei lui (1588-1629) numerosi europeni, in special olandezi, au vizitat Persia, au incheiat contracte comerciale si au locuit la curtea lui primind cele mai inalte onoruri pentru serviciile prestate.
As vrea sa-i pomenesc doar cativa dintre ei.

Nu-l pot uita in nici un caz pe britanicul Robert Shirley (ce a murit la Qazvin, oras in nordul Iranului de azi), un aventurier si calator care a contribuit la modernizarea armatei sahului. Impreuna cu fratele sau, Sir Anthony Shirley, viziteaza Persia. Ramane mai multi ani in anturajul sahului, se casatoreste cu o femeie circasiana (Teresia) si apoi primeste titlul de inalt reprezentant al lui Shah Abbas la curtea regelui James I al Angliei. Va vizita mai multe curti europene pentru a inmana mesajele sahului.
Pictorul olandez Anthony van Dyck l-a pictat pe Shirley in "costumatie persana".

http://en.wikipedia.org/wiki/File:Sir_Robe...k_1622_Rome.jpg

Un anonim i-a pictat pe sotii Shirley purtand tot vestimentatii orientale, identice cu cele purtate de nobilii de la Isfahan.

http://en.wikipedia.org/wiki/File:Shirleys.JPG

Despre olandezii ce au avut contacte cu Isfahanul, si cu Persia medievala, se pot face studii lungi dar deloc plictisitoare.
Il amintesc pe pictorul si neobositul calator Cornelis de Bruijn care, printre altele, a executat primul desen al ruinelor palatului de la Persepolis, dar si ale altor vestigii din perioada ahemenida. Schitele si desenele lui au facut furori in Europa.

El si-a scrijelit numele pe Poarta Natiunilor de la Persepolis ... asa cum au prostul obicei sa o faca 'turistii barbari' din zilele noastre.

http://odur.let.rug.nl/~drijvers/research/persepol.htm

Adriaan Reland, profesor la Universitatea din Utrecht, a facut cinste Isfahanului cu o vizita ... si mai ales cu traducerea versurilor lui Nezami Ganjavi. Traducerea a fost publicata in 1717 si a stat la baza programului de studiu al universitatii.

Dar inainte de ei au fost multi altii ...

Trebuie mentionat Huybert Visnich, comerciant olandez uns cu toate alifiile ce a incheiat mai multe contracte comerciale cu sahul si cu alte persoane oficiale de prim rang din imperiului safavid. El viza in primul rand comertul cu matasuri. Urmau condimentele, fructele uscate (fistic, migdale, alune ...), vinurile de Shiraz, medicamente (printre care si opiumul), plante medicinale, covoare, argintarie, obiecte de cupru emailat si lemn lacuit.
Visnich a fost scanteie ce a aprins flacara. Zeci de comercianti, mai mici si mai mari, au venit in Persia. Impreuna cu ei au sosit oameni de arta, bijutieri, specialisti in limbi orientale, istorie si arheologie.

Pictorul Joost Lampen a lucrat aici in 1630 si se prea poate ca un alt pictor, Barend van Sichem, sa fi executat in 1639 unele picturi murale la catedrala Vank. Voi reveni cu imagini prin care sa arat ca ipoteza nu e deloc fantezista.

Dintre bijutieri l-as aminti pe Huybert Buffkens (mort in 1656 la Isfahan), slefuitor de diamante ce primea un salariu anual de 1000 de florini olandezi - platiti de shah - pentru a lucra bijuterii familiei regale.

Infuzia de pictori olandezi de la curtea lui Shah Abbas I, Shah Abbas II si a celorlalti sahi de mai mica importanta din dinastia safavida e mai mult decat notabila.
Documentele vremii mentioneaza numele a zece pictori olandezi ce au fost angajati ca pictori de curte sau au lucrat la Isfahan si 26 de nume de pictori si ilustratori ce au vizitat sau au trait o perioada in capitala safavida.

I-as putea numi pe Hendrick van Lockhorst care in perioada 1643-1647 a fost pictor de curte la Isfahan, pe Juriaen Ambdis, Jan de Hart, Adriaen Gouda (in 1661 a pictat la Isfahan), Jan van Hasselt, Philips Angel II ..

Jan van Hasselt, impreuna cu celebrul calator Pietro della Valle, soseste in 1617 in Persia. Nu avea de unde sa stie ca va ramane aici mai multi ani. Intre 1620-1628 pictorul a trait doar in Persia . Opt ani din viata ...
El va executa picturi la palatul lui Shah Abbas I de la Behshahr si va lucra ca pictor de curte, acordandu-i-se privilegii pe care nici nu le visa in Olanda natala.

Philips Angel II ( nu trebuie confundat cu mult mai cunoscutul sau verisor, pictorul Philips Angel I) a fost un alt artist olandez de la Isfahan. A lucrat la curtea lui Shah Abbas II ( cel ce a construit pavilionul Cehel Sotoun) si i-a dat personal lectii de pictura sahului .

Toti acesti oameni, pictori si negustori, calatori si militari, aventurieri si lingvisti, au dus in Europa informatii pretioase despre Persia.

S-a aflat ca persanii, contrar celor din Imperiul Otoman, isi impodobesc casele cu portrete (de femei, copii, barbati), ori asta incalca regulile religiei islamice ce interzicea pictarea oricaror fel de chipuri omenesti. Ba mai mult, palatele sahilor si aristocratilor abundau in picturi murale ce infatisau scene de dans, muzica, vanatoare, batalii, primiri de oficiali, partide de polo, sah si alte jocuri de curte.
Au mai aflat ca persanii pun mare pret pe cartile ilustrate. Pictorii olandezi au fost mirati sa vada ca la curte ilustratorii de carti au privilegii identice cu pictorii, nu ca in Europa unde erau considerati inferiori.

Ilustratori olandezi au lucrat la atlase botanice si zoologice si au fost platiti imparateste de catre sah.
Oamenii bogati plateau si ei cu galbeni grei pe cei ce executau desene cu vestigiile arhitectonice si palatele din Europa (Roma, Venetia, Florenta, burgurile germane, orasele Flandrei), chiar si cele ale Rusiei, Indiei, sau renumitele vestigii de pe tarmul nordic al Africii.
Toate astea contribuiau la educatia copiilor pe care persanii puneau foarte mare pret.
Pictorii olandezi, si in special cei ce au calatorit mult prin Occident si Orient, au strans mici averi folosindu-se de talentul si munca lor.
Jan van Hasselt le povestea confratilor intr-ale penelului ce usor te poti imbogati intr-un an daca stai la Isfahan

In general pictorii olandezi erau uluiti de faptul ca miniaturistii persani nu stiu aproape nimic despre lumina, umbra si penumbra si considerau miniaturile lor ca fiind plate si anoste, insa, pe de alta parte, apreciau simtul deosebit al culorilor si migala in redarea detaliilor.

La randul lor, persanii bogati si negustorii au inceput sa circule in Europa.
Daca e sa analizam doar Amsterdamul sec XVII, dupa spusele lui François Valentijn, aflam ca "ei sunt atat de multi pe strazile Amsterdamului incat nu are rost sa le mai descriu imbracamintea".

Deci nu e de mirare ca Jan Lievens, un foarte talentat ucenic din atelierul lui Rembrandt, a pictat un baiat in costumatie persana.

http://iamachild.files.wordpress.com/2010/...rsian-dress.jpg

In ce priveste costumatia femeilor cred ca as putea ilustra cu urmatorul portret:
http://www.picassomio.com/unknown-lady-fan...er-1732081.html

...............

Acest topic a fost editat de exergy33: 22 Jan 2011, 07:23 PM

[exergy33]

Acestea fiind spuse deci hai sa intram in biserica ...

Dar mai intai va invit sa priviti cateva imagini din holurile ce conduc spre interior.
In foto10 am surprins elementele decorative ale incaperii ce precede intrarea spre biserica propriu zisa. In coltul din dreapta sus se vede un cap cu ochi foarte expresivi. E vorba de un inger (foto11).

.................
foto10 ....................................... foto11 (inger1)




Nu stiu ce as mai putea adauga despre acesti ochi si acest chip ...

Cativa pasi mai departe, chiar deasupra usii de la intrare, se remarca alte chipuri ciudate. E vorba tot de ingeri. Acest tip de reprezentare este specific angeologiei armene. Chiar de la prima vizita la Isfahan mi se intiparisera in minte picturile de pe bolta. Am inteles ca e vorba de ingeri, insa nu stiam ca sunt specifici bisericilor armenesti. De abia dupa ce am vizitat mai multe biserici armene, si dupa ce m-am intalnit frecvent cu ei, mi-a picat fisa ..
Ei au reprezentant elementul care m-a ajutat sa deosebesc bisericile intre ele.


................
foto12 .................................................... foto13 (inger2)

Ingerii de pe tavanul din foto12 au ochi ciudati, usor bulbucati. Mie imi lasa impresia ca seamana cu tablourile lui Ştefan Câlţia ... sau mai bine zis ca tablourile lui Câlţia au trasaturi comune cu picturile de la biserica Vank.





In interior, pe partea de sus a peretilor si in zona de imbinare a coloanelor cu tavanul, pot fi admirati alti ingeri.
Inauntru fotografiatul era interzis, insa, spre fericirea multora, nu si filmatul.



Imaginea asta, si cele ce le voi posta in continuare, au fost 'decupate' de pe filmul facut in interior. Nu au calitate tehnica, nici artistica, insa le voi posta asa cum sunt. M-am oprit la unele detalii mai putin fotografiate si filmate de altii.

Catedrala ortodoxa Vank ofera surprize cat se poate de placute. Va veti convinge singuri.

Voi imi vedeti toate imaginile din postarile precedente?
Mie nu-mi apar toate ... nu stiu de ce

[Marduk]

Depnde ce vrei sa spui prin "toate imaginile" eu le vad pe cele care le-ai postat.

[exergy33]

Depnde ce vrei sa spui prin "toate imaginile" eu le vad pe cele care le-ai postat.

... ar fi culmea sa le fi vazut si pe cele pe care nu le-am postat.

Dar sa ma exprim mai clar. Pe pagina aceasta de jurnal, in locul unor imagini nu-ti apar ferestre oarbe sau X-uri rosii?

[Marduk]

Nu.

[exergy33]

Pentru mai multe informatii despre catedrala ortodoxa Vank, dar si imagini cu frescele din interior, nu e rau sa acesati linkul:
http://wapedia.mobi/en/Vank_Cathedral

Iar aici o vedere bine realizata cu ansamblul cladirilor din incinta:
http://wapedia.mobi/en/File:Vank_Cathedral_courtyard.jpg

Ma reintorc la subiectul picturilor murale.

..... .....
foto 14...................................................foto 15 ......................................foto 16

Detaliile cu scenele din iad (foto 14 si foto 15) mi-au atras atentia prin plasticitatea lor si prin expresivitatea figurilor umane.

In foto 16, probabil ca ati recunoscut deja personajul, e vorba de Salomeea.
Aceasta pictura mi se pare 'europeana', nu pictata in traditia scolii armenesti sau cea a bisericilor ortodoxe. Gandul m-a dus la olandezul despre care se spune ca a pictat unele scene in interiorul bisericii Vank. I-am pomenit anterior numele : Barend van Sichem.
Nu stiu in mod sigur daca el a pictat-o, insa aceasta Salomee din medalion face o usoara nota discordanta cu actul crucificarii redat deasupra.




Acest topic a fost editat de exergy33: 28 Jan 2011, 07:45 AM

[exergy33]

M-am luat cu vorba si aproape sa uit sa dau explicatii despre cei ce si-au adus contributia la construirea, pictarea si finisarea catedralei Vank.
Cateva note introductive sunt absolut necesare

Pe locul unde functioneaza azi catedrala, inainte de stramutarea armenilor la Isfahan, se afla un centru al crestinilor gregorieni din Persia.
Shah Abbas I le-a oferit protectie armenilor si le-a promis, printre altele, si stramutarea relicvelor (moastelor) sfantului Iosif din Arimathia/Aramithea ... si s-a tinut de cuvant.
Protectia oferita de sah nu se baza in primul rand pe principii umanitare. Sahul Persiei a salvat zeci de mii de armeni de la macelul initiat de otomani cu scopul nedeclarat de a se folosi de ei.
Stramutandu-i pe armeni sahul marea populatia Isfahanului cu un numar considerabil de oameni, deci forta de munca ... si nu o forta de munca oarecare. Armenii erau mestesugari foarte priceputi, artizani, artisti chiar ... plus ca parte considerabila din ei dispuneau de averi deloc neglijabile.

Deci sahul le-a pus la dispozitie o zona pe malul raului Zayandeh Rud - unde sa se aseze si sa lucreze, le-a garantat drepturi religioase si civile, le-a oferit o partiala autonomie administrativa si juridica, i-a pedepsit pe musulmanii care au incercat sa aduca prejudicii sau au atentat in vreun fel asupra lor, le-a acordat dreptul de a detine suprafete mari de teren arabil, vii si livezi ( in Imperiul Otoman si in restul tarilor musulmane crestinii nu aveau dreptul de a detine proprietati imobiliare, pamant, livezi de fructe sau maslini, ...), le-a dat voie sa detina servitori pe viata (servitori de casa) de origine iraniana ( Persia a fost singura tara musulmana ce a admis ca musulmanii sa fie servitori in casele crestinilor), etc.
E evident ca a facut tot ce a fost posibil pentru a-i inradacina si a-i statornici pe armeni la Isfahan.
Nu neg faptul ca sangele apa nu se face ... ori Shah Abbas avea in vine sange de grec pontic, de georgian, de circasian (linie materna) ... nu numai de persan, kurd si turk azer (linie paterna).

Bineinteles ca armenii plateau taxe mai mari pe venituri, in raport cu persanii de religie musulmana, si tinand cont de faptul ca aveau profituri foarte mari, contributia lor la vistieria tarii ajunsese sa fie de maxima importanta.

Armenii obtinusera favoarea de a oficia serviciul de Boboteaza pe malul raului Zayandeh, fapt ce-i scandaliza pe musulmanii fundamentalisti ... caci, dupa documentele epocii, se spune ca mii de persani musulmani se strangeau pe malul raului pentru a vedea ceremonia si slujba.

Toate aceste libertati si drepturi au fost date cu premeditare de catre sah. Mi-e foarte clar acest lucru ... indiferent de ce se scrie prin cartile de istorie.

Sahul s-a folosit de averile, stiinta, tehnologia si forta de lucru a armenilor pentru a intari economia tarii, si, foarte important, de a se pune bine cu Europa crestina - in special Papalitatea - prin aceasta obtinand o pozitie mai buna in fata dusmanului reprezentat de Imperiul Otoman - sunnit.

Si sa nu uit sa spun un lucru extrem de important :
Shah Abbas I a facut trecerea Persiei de la religia sunnita la cea shiita, el fiind un reprezentant de seama al unei secte shiite ce anterior reprezentase o minoritate in tinurile locuite de persani si turci azeri.

Deci Persia - shiita contra Imperiului Otoman - sunnit ....

Shah Abbas I a stiut sa speculeze la maximum oportunitatile oferite de armeni, de europeni, de caucazieni ...
Voi reveni la aspectele legate de politica lui Shah Abbas referitor la tarile europene si la puterea papala.

Ma intorc acum la catedrala.
Lucrarile au inceput in 1603 insa constructia propriu zisa, asa cum se pastreaza azi, a fost ridicata mult mai tirziu, 1648 -1665.
Sponsorul lucrarilor, finantatorul daca vreti, a fost un armean bogat pe nume Avedik (Avetik) Stepanousian.

La pictarea si decorarea bisericii si-au adus contributia mai multi artisti printre care ii amintesc pe cei trei calugari - Minas, Havans si Ter Stepanous, pe Ter Kirakos, Barsel, Bogdan Saltanov, Martiros, Barend van Sichem ..

Minas e pomenit si sub numele de Varpet Minas ( in limba armeana "varpet" inseamna maestru).
Varpet Minas/Maestrul Minas a studiat pictura la Alep cu pictori europeni, deci nu-i de mirare ca frescele de la Vank au un aer italian si flamand, nu rusesc sau bizantin .
Havans (pomenit si sub numele de Yovhannes Merquz) si Stepanous (Ter Stepanous) au fost ucenicii lui Varpet Minas, deci au pictat aproximativ in acelasi stil.

Bogdan Saltanov a fost un etnic din Jolfa ce a plecat ulterior la Kiev si a lucrat pentru tarul Alexei I. Din pacate el avea prostul obicei de a nu-si semna lucrarile si de aceea e destul de dificil de localizat portiunile de perete pictate de dansul.
Oricum, ajunsa acasa am cautat pe net lucrari de-ale lui si am vazut ca are un fel diferit de a picta ( i-as zice bizantin, dar mi-e teama sa nu gresesc ) ce nu se aseamana cu stilul celor trei artisti pomeniti anterior.

Frescele executate de van Sichem nu sunt identificate cu precizie si exista dezbateri intense pe seama lor. Trebuie tinut cont si de faptul ca unele scene religioase au fost repictate ulterior.

In incheiere as vrea sa spun cateva cuvinte despre clopotele speciale folosite in sec al XVII-lea de catre armenii din Isfahan.
Nu cred ca stiti ce-i acela simandrom, simandron sau simandrum
E un clopot din lemn cu o sonoritate speciala. Toate bisericile armenilor din cartierul Jolfa/Julfa din Isfahan aveau simandroame.
Cu timpul clopotele din lemn au fost inlocuite cu clopote metalice, insa, ultimul din ele, a supravietuit si a fost expus in muzeu.

Acest topic a fost editat de exergy33: 29 Jan 2011, 10:29 PM

[exergy33]

Azi am inspiratia necesara sa-i fac profilul lui Shah Abbas I ...
Bineinteles ca e o perceptie personala ce s-ar putea sa nu concorde cu cea prezentata in manualele scolare si enciclopedii.

Un prim punct luat in considerare in postarea precedenta se referea la dorinta sahului de a se pune bine cu papalitatea. Grosul armenilor din Persia apartineau ritului ortodox, asa ca aprobarile date de sah diferitelor ordine monastice catolice pentru a deschide reprezentante, misiuni, rozarii, biserici, scoli si fundatii la Isfahan nu au fost privite cu ochi buni de capii bisericii armene, cu toate ca prozelitismul intensiv al catolicilor nu a reusit sa gaseasca multi adepti in randul armenilor.

Dar iata cum se prezenta situatia in apogeul domniei lui Shah Abbas : 24 de misiuni, fundatii si lacase de cult catolice deschise de europeni in Isfahan.
Aportul armenilor e considerabil.
Armenii vin la Isfahan in 1603. In 1664, deci dupa 61 de ani, in cartierul Julfa din Isfahan erau active 24 de biserici armenesti.
Inchipuiti-va ce densitate de lacase crestine ortodoxe si catolice intr-o tara cu un shah ce a reusit sa-i converteasca pe persanii majoritari sunniti la religia islamica shiita, al carei luptator fidel a fost - orice altfel de informatii s-ar vehicula prin carti si studii de ultima ora.
Trecerea la shiism s-a facut tocmai in perioada in care libertatile crestinilor din Persia cunosteau un maximum. In mod sigur ca si toleranta arata de sah crestinilor i-a convins pe majoritarii sunniti sa-si schimbe religia.

Shah Abbas a fost un shiit fidel, in ciuda radacinilor ce il duceau genetic pana la imparatii bizantini din Pontul grecesc, dar pe de alta parte a realizat faptul ca progresul tarii e imposibil de realizat fara stranse legaturi cu lumea crestina.
Am curajul sa spun ca acest sah a intuit ascensiunea crestinatatii, a vazut cu ochii mintii ce inseamna puterea papala - inainte de a lua contact direct cu ea, a avut ambitia de a face cunoscut numele tarii sale in cele patru puncte cardinale ale lumii civilizate.

El stabileste legaturi cu Anglia, Polonia, papalitatea si puternicile centre comerciale italiene, cu India condusa de Mughali si cu sultanii mameluci ce stapaneau Egiptul, isi face simtita prezenta in imperiul tarist al lui Boris Gudunov si in Olanda cea infloritoare, face valuri la Inalta Poarta si zile negre sultanului Selim I, iar mai tarziu lui Soliman Magnificul; le acorda onoruri regesti fratilor Shirley/Sherley - Anthony si Robert - si prin ei isi face cunoscute ambitiile la curtea regelui James I, dar si bijutierului si calatorului francez Jean Chardin - cel ce va scrie o foarte bine documentata carte despre calatoria din Persia.
Aceleasi onoruri si protectie le acorda pictorilor olandezi si flamanzi, calugarului iezuit polonez Tadeusz Krusinski si calugarului capucin Rafael de Mans - calugar ce a trait aproape 50 de ani la Isfahan, loc unde de fapt a murit si a fost inmormantat.
De Jean-Baptiste Tavernier si Adam Olearius ma voi ocupa in postarea urmatoare.
Spre a putea face o localizare pe axa timpului luati in considerare faptul ca Shah Abbas a fost contemporan cu domnitorii Vasile Lupu si Ieremia Movila (Moldova) ... Radu Mihnea, Petru Cercel si Mihai Viteazul (Tara Romaneasca).

In toate aceste actiuni eu vad premeditare, inteligenta, siretenie ... miscari subtile ca pe tabla de sah ... punerea in balanta a avantajelor si dezavantajelor ... iar uneori si impulsuri sau sentimente de moment.

Treceam in revista ordinele catolice ce au activat la Isfahan in timpul dinastiei safavide.
Primii care sosesc sunt iezuitii ... ca intotdeauna cei mai harnici
Calugarii iezuiti deschid in 1601 o 'casa iezuita'.
Augustinii nu se lasa mai prejos. Imediat, in 1602, niste calugari augustini din Spania pun bazele unei fundatii. Fundatia nu rezista. Mai tarziu, in 1608, cu surse financiare de la Inaltul Scaun, Ordinul Calugarilor Augustini isi incepe activitatea la Isfahan.
Nu trec nici trei ani de la venirea iezuitilor ca, un alt ordin, tot catolic, isi face aparitia in cartierul armenilor din Isfahan. E vorba de Ordinul Capucinilor condus excelent de Rafael de Mans.
Pe rand apar si altii : calugarii franciscani, ordinul minorit si cel dominican.
In 1657 calugarii dominicani reusesc sa construiasca in cartierul Julfa o biserica de toata frumusetea.
Nu-mi vine sa cred ca dupa atatea vizite la Isfahan nu am aflat de existenta ei. De abia cand am revenit la Teheran am aflat aceasta noutate (pentru mine) ... ce m-a lasat efectiv 'ca la dentist' .
Am cunoscut o persoana extraordinara ce mi-a indicat cateva puncte de reper, nume de personaje istorice si titluri de carti. Mi-a spus doar atat : citeste si trage singura concluziile.
Sunt inca sub influenta socului provocat de lecturi. Am descoperit lucruri peste care s-a trecut nepermis de usor cu vederea.
Prin prisma lor pot deduce mai usor tensiunile actuale dintre lumea crestina si cea musulmana dar si concesiile facute de ambele parti.

Pentru doritori dau linkul cu biserica dominicana din Isfahan:
http://www.irandoms.org/isfahan.htm

Chestia interesanta e ca ei au o "Casa a Dominicanilor" si o biserica in Teheran (extinsa si renovata de curand) - despre care habar nu aveam. Si cine afirma ca regimul de la Teheran nu se are bine cu Vaticanul?
De curiozitate intrati o secunda aici :
http://www.irandoms.org/Rosaryhse.htm
http://www.irandoms.org/Abrahambld.htm

Interesante sunt deasemeni notele de calatorie scrise de Juan de Persia . Nu e nici o gluma. E vorba de un persan ce a trecut la religia romano-catolica si s-a stabilit la curtea Spaniei.
http://www.amazon.com/Don-Juan-Persia-1560...s/dp/0700703470

Sub influenta celor citite am avut viziunea unui "Shah Abbas super-star".
Dar continuind lecturile nu m-am mai lasat coplesita de evenimente senzationale si nu am mai fost pacalita de poleiala personajului.
Shah Abbas a fost un abil diplomat, un actor desavarsit, un om cu teluri precise, mercantil, dur cand se cerea cazul, cateodata foarte crud, incantator in situatiile ce o cereau, un om citit, cu mintea deschisa, neindoctrinat de preceptele religioase, nedus de nas de curtenii fatarnici sau de sotiile lingusitoare, un sah ce nu a pierdut contactul cu realitatea imediata. Pe el chiar il interesa ce se intampla in toate paturile sociale.

De aceea atunci cand am citit episodul descris de Sefer Muratowicz, cel in care sahul si-a intampinat oaspetii purtand pe piept o cruce din aur batuta in diamante si le-a declarat ca de multa vreme nu mai este musulman ci crestin, ca se inchina Tatalui, Fiului si Duhului Sfant si ca atunci cand va veni timpul ii va convinge si pe persani sa faca la fel, nu am pus la indoiala relatarea armeanului (cum au facut multi istorici)... ci sinceritatea lui Shah Abbas.
Sahul isi executa cu maiestrie numarul.

Sefer Muratowicz a fost un negustor armean din Varsovia. El suplinea curtea regala a Poloniei cu covoare de prima calitate din Kashan si Isfahan. In limba persana Polonia e denumita Lahestan - adica Tara Lehilor.
Muratowicz, pe langa negutatorie, la rugamintea lui Shah Abbas, a oficiat si diverse servicii diplomatice.
Informatii interesante despre relatiile polono-persane am gasit pe situl ambasadei Poloniei din Teheran.
http://www.teheran.polemb.net/index.php?document=33

Am retinut ca dansul a calatorit pe ruta Varsovia, Livov, Istambul, Isfahan si ca in drumul sau spre Imperiul Otoman a trecut prin Mangalia.

Un alt pasaj interesant de pe situl mai sus amintit se refera la importanta acordata Moldovei de catre regii polonezi.

The Polish monarch was also anxious to protect Moldavia, a land which – while sparsely populated and bare of as much as decent fodder – was of considerable strategic importance in that it constituted a natural buffer protecting the approach to Poland. "If Moldavia is defended, the Crown will be defended as well", as Primate Zbigniew Olesnicki said.

Ma intorc la Shah Abbas si Persia.
Voi incheia cu notele de calatorie ale lui Jean Chardin, personaj exotic ce a fost cucerit de personalitatea sahului.
Nici nu-i de mirare.
Sahul l-a cucerit prin discutii diverse. Chardin, mai francez si sentimental de felul sau, a confundat cunostintele sahului despre Biblie, ordine monstice, papalitate si sarbatori religioase crestine cu altceva ...
Nu i se poate imputa greseala caci, neavand contact cu alti oameni culti, din alte straturi sociale, nu avea de unde sa stie ca in Persia educatia presupunea printre altele si aprofundarea textelor religioase crestine.

Dar sa nu-i stirbesc din merite lui Shah Abbas
In timpul domniei lui s-au retiparit/retradus diverse texte din filozofii greci si din literatura latina si greaca. Vechiul si Noul Testament circulau liber printre stiutorii de carte.
Sahul stia foarte bine ca temelia culturii europene o reprezinta aceste texte, deci racordarea la conglomeratul cultural european era imposibila fara cunoasterea lor.
Dar Shah Abbas avea un talent (innascut?) de a se face placut aristocratilor crestini.
Voi da un exemplu demn de tinut minte.

The information about the fabulous wealth of the Persian court, the magnificence of the shah's capital – Isfahan, and of the Persians' kind attitude towards the Christian religion all augured well. There ensued a vigorous exchange of envoys between the courts of the two countries. It wasn't long before the shah personally reaffirmed his friendship and his desire to work together with Poland in a letter delivered to the court of Zygmunt III by Mahdi Kuli Bek Turkman, royal dragoman, in 1605; in it, Abbas I declared his friendship, recounted his recent military victories, and proposed an alliance against the Turks, making much of their status as a common enemy. In this letter, the shah writes "we recount this so that friendship and love arise between us two lords, as deep as it does between the Christian lords. The Turk is a foe to us as well as to all you Christians". These portentous developments notwithstanding, history again foiled the plans for a joint anti-Turkish undertaking. Resolutions adopted by the Polish Parliament (Sejm) in 1605 and 1606 with a view to securing peace with the Ottoman Porte pushed the perspective of joint military enterprises with the Persians further away. King Zygmunt, anxious to preserve the promising contacts with Persia in spite of this setback, again dispatched the Carmelite Paul Simon on a mission to the shah; this time around, the envoy carried a fine gift from Cardinal Bernard Maciejowski, the Bishop of Cracow – an illuminated bible from France dating to the middle of the 13th century. The shah welcomed this priceless book, ordering the miniatures appearing therein to be supplemented by Persian-language captions. Following the downfall of the Safavids, the book was shipped to England; today, it ranks among the most valuable holdings of the Pierpont-Morgan Library in New York.

Nu-i asa ca e subtila miscarea lui?
Da ordin ca acel exemplar vechi al Bibliei sa fie suplimentat cu miniaturi fin executate in care sa fie introduse versete biblice traduse in persana.

Acest topic a fost editat de exergy33: 4 Feb 2011, 05:21 PM

[exergy33]

Da. scriind in viteza am uitat sa-i trec in catastif pe carmeliti. Tocmai pe ei, cei care i-au adus lui Shah Abbas Biblia daruita de cardinalul Cracoviei.
In 1611 Ordinul Carmelit cladeste la Isfahan o manastire. Ar fi culmea sa mai fi ramas ceva din constructie ...

[Marduk]

Sefer Muratowicz a fost un negustor armean din Varsovia. El suplinea curtea regala a Poloniei cu covoare de prima calitate din Kashan si Isfahan. In limba persana Polonia e denumita Lahestan - adica Tara Lehilor. Muratowicz, pe langa negutatorie, la rugamintea lui Shah Abbas, a oficiat si diverse servicii diplomatice.

Poate ca ar trebui sa spui ceva despre drumul Liovului, care era un drum ce trebuie ca mergea de la Isfahan, urmand o ruta ce trebuie sa fi inclus cetatile moldovenesti incepand cu Cetatea Alba si terminand cu Hotinul.

[exergy33]

Pana una alta sa mai postez cateva imagini din curtea bisericii Vank ( nu am terminat cu 'forfecatul' lui Shah Abbas ).

Paradoxul acestui lacas deriva din faptul ca in timp ce aspectul exterior se aseamana cu o moschee iar decoratiunile aferente sunt realizate in cel mai cu putinta stil iranian/persan, interiorul, inclusiv frescele, au un puternic aer european.
Acest contrast ii zapaceste pe turisti, chiar si pe cei avizati.

Usa din foto18, in care stilul miniaturistilor si 'mozaicarilor' persani e foarte evident, nu duce spre o moschee (chiar daca lucratura din partea superioara e identica cu cea a unui mihrab) ... duce spre altarul unui lacas crestin.

...
foto 17 .............................................foto 18





In imaginea centrala (foto 21) e vorba de o statuie de pe treptele muzeului. De fiecare data cand vin aici imi propun sa-mi notez ce scrie pe placa statuii ... si de fiecare data uit
Deci nu va pot spune carui prelat ii apartine bustul impunator.

... ...
foto 19 ..........................foto 20 ................................ foto 21


In fotografiile laterale (19 si 21) mi-au placut elementele decorative ale criptelor, si sa nu uit sa spun ca in aceasta biserica sunt ingropate si personalitati de religie protestanta, in ciuda faptului ca biserica armeana traditionala nu accepta ideile doctrinei protestante.

Siliti de imprejurari si evenimente istorice oamenii pot descoperi un nou fel de toleranta ... asa cum a fost cazul si cu armenii din Isfahan.
....................

* suplinea = aproviziona
Incep sa pierd sensurile din limba romana ...

[exergy33]

Spuneam ca Shah Abbas a fost un actor talentat ce i-a pacalit rand pe rand pe europenii veniti la Isfahan si mai apoi pe regii Europei.
Totul era facut cu un scop anume: acela de a-si consolida puterea personala si de a face din Persia un stat puternic.
Actiunile diplomatice ale sahului le vad ca pe niste scene dintr-o lunga piesa de teatru al carei regizor a fost fara indoiala.
Libertatile acordate crestinilor au fost date cu scopul de a aduce profit, umpland hazanaua tarii, de a deschide culoare de incredere spre puterea papala, Anglia, puternicile orase italiene, Polonia, Franta, Olanda, Spania.... si de a fi "cumva altfel" fata de sultanii de la Inalta Poarta a Imperiului Otoman.
Daca ar fi fost asa cum au scris si l-au laudat unii calatori si istorici europeni, nu s-ar fi comportat cu regina ketevan a Kakhetiei ca un obsedat impotent.
Povestea e trista si o voi spune pe scurt.

Ketevan a fost nascuta in puternica familie de nobili Bagrationi ce avea un cuvant greu de spus in Georgia si in Caucaz.
http://iberiana.webs.com/georgianwomen.htm

Se va casatori cu regele David al Kakhetiei. Sotul ei mai avea doi frati. Fratele mai mic, Constantin, trecuse la islam si traia la curtea lui Shah Abbas.

Tatal lor se retrage la manastire si il lasa pe David sa conduca tara. La scurt timp dupa preluarea puterii David moare. Dupa o casatorie de doar cativa ani Ketevan ramane vaduva. Silit de imprejurari, regele - tata se reintoarce la tron.
Shah Abbas, speculand la maximum momentul dificil, ii porunceste lui Constantin sa mearga in Kakhetia, sa-si omoare tatal si fratele si sa preia puterea. Ceea ce si face. Dar scopul georgianului era altul.
Ketevan e lasata sa-i ingroape pe cei asasinati. Imediat dupa aceea Constantin o cere in casatorie.
Nobilimea, socata de nesimtirea lui, se rascoala si il omoara. Tot Ketevan e cea care il va ingropa pe Constantin.
Tanara vaduva trece la carmuirea tarii si trimite o solie lui Shah Abbas in care face unele propuneri cu privire la viitorul Kakhetiei.
Era o regula in aceste parti de lume ca pentru a spori incredere dintre parti, cateva persoane din familia regala georgiana sa traiasca la curtea de la Isfahan in timp ce rude apropiate ale sahului sa fie trimise in Georgia. Desi facut cu tot respectul cuvenit, acesta reprezenta in fond un camuflat schimb de ostatici.

In sfarsit, amanuntele le puteti citi in linkurile de la sfarsitul postarii.

Regina Ketevan, impreuna cu alti doi printi georgieni, ajunge la Isfahan.
Ea e tratata cu toate onorurile cuvenite unei aristocrate in timp ce printii ce o insoteau sunt injositi, ambii fiind castrati la Isfahan.
Dar lui Shah Abbas i se pune pata pe tanara si frumoasa domnita. Asa ca ii cere mana si ii propune sa treaca la islam, asigurand-o ca va avea un loc privilegiat in harem, fiind preferata lui.
Ketevan refuza. Sahul insista. Cand vede ca nu ajunge la nici un rezultat o ameninta ca va fi torturata in public daca nu face cum spune el.
Ketevan il refuza din nou.
Neputincios in fata acestei femei, umilit de refuzurile ei succesive ce ajunsesera motiv de ironii la curte si in bazar, el da ordin ca ea sa fie torturata in public la Shiraz.
Impresionat de caracterul ei si sensibilizat de situatia creata, imamul Isfahanului efectiv o roaga pe regina sa faca asa cum spune sahul pentru a-si salva viata.
Ketevan il refuza pe imam la fel cum i-a refuzat si pe alti nobili de la curte ce au incercat-o s-o convinga ca sahului i s-a intunecat mintea si ca nu poate suporta aceasta umilinta din partea ei.
Mai pe scurt : ori sotie, ori moarta.

Nu vreau sa povestesc detaliile torturii. Le puteti citi la adresele date. E singurul caz de tortura a unui crestin din toata perioada Persiei medievale iar ordinul nu apartine unui cleric ci sahului pe care europenii s-au intrecut care mai de care sa-l laude si sa-l ridice in slavi pentru toleranta religioasa.

Dupa acest eveniment Shah Abbas a pierdut mult din sprijinul acordat de figurile religioase islamice de prima importanta ale tarii.

Ceea ce a mai ramas din trupul reginei Ketevan a fost luat de calugarii augustini si a fost inmormantat in Goa.

Amanunte aici si aici.


Acest topic a fost editat de exergy33: 11 Feb 2011, 10:03 AM

[exergy33]

Inainte de a ma indrepta spre un nou reper turistic al Isfahanului trebuie sa spun cateva cuvintre despre Jean Tavernier si Adam Olearius, asa cum am promis intr-o postare anterioara.

Daca notele lui Jean Chardin, calator francez ce a vizitat Persia inainte de dansii, sunt accesibile oricarui cititor, trebuie amintit faptul ca ele cuprind si o serie de inexactitati. Chardin nu cunostea o boaba de persana, deci orice discutii cu persanii le purta prin intermediari.
Nu putea citi versetele din moschei (in araba) sau cartile si compendiile editate de invatatii persani, asa ca nu avea acces la surse de informare documentate.
Pe mine capitolele cartii lui m-au amuzat datorita unor pasaje pline de exaltare, pe alocuri puerile si vadit copilaresti.
Ma rog, s-ar putea sa fie o chestiune de gust.

In comparatie cu Chardin, scrierile lui Olearius si Tavernier pot parea greoaie, intesate de referinte complicate si cu trimiteri la cele mai neasteptate lucruri. Nu e de mirare deoarece acesti doi calatori aveau studii solide.

Adam Olearius a fost un geograf si matematician german ce a intrat pe post de bibliotecar in serviciul ducelui de Holstein-Gottorp. Ducele va fi trimis ca ambasador la Isfahan de catre regele Frederich al III-lea.
In aceasta calatorie urmata de o sedere prelungita in Persia, Adam Olearius il va insoti pe duce pe post de secretar si consilier. Evenimentul se consuma intre anii 1635-39, timp in care la carma imperiului safavid se afla Shah Safi, tatal lui Shah Abbas al II-lea.

El va face relatari ample despre locurile vazute si isi va documenta scrierile intr-un mod exemplar. Cartile lui Olearius au constituit un punct de reper pentru europenii doritori de a vedea Persia, pentru diplomati si negutatori, pentru studenti si nu in ultimul rand pentru cei ce doreau sa-si faca o impresie reala, ne-romantata, despre lumea Orientului.
Dar nu numai atat. Olearius va trasa o noua harta a Marii Caspice, mult mai corecta si cu detalii ce-i vor ajuta pe negutatori sau pe cei aflati in misiuni diplomatice.
In plus de asta, fiind cunoscator de persana, el va face prima traducere fara intermediari a Golestan -ului lui Sa'adi.
Deci lui Olearius i se datoreaza prima traducere in germana a lui Sa'adi. Intelectualii germani sunt impresionati de poetul persan si de a sa 'Gradina a Florilor', caci asta inseamna Golestan in limba persana.

Jean Tavernier, calator francez ce a efectuat sase calatorii in Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu si India, e o figura ce merita luata in considerare cu toata atentia.
Dansul e singurul dintre toti calatorii de renume ce si-a auto-sponsorizat cheltuielile de calatorie prin contractele comerciale incheiate in timpul calatoriilor propriuzise si prin comertul cu pietre scumpe, unde a excelat cu adevarat.
Tavernier face prima calatorie la Isfahan in 1631 iar pe cea de-a doua in 1638. A doua calatorie va avea ca tinta finala India. Ajunge la Agra unde e primit cu onoruri de sultanul Shah Jahan.
Anterior fusese primit de sahul Persiei si curteni de vaza de la Isfahan. Intalnirile cu acestia ii lasa o profunda impresie.
Nu am citit decat fragmente din cele sase note de calatorie, insa, de pe net, am gasit foarte multe articole unde altii, cunoscatori in problema, ii definesc scrierile ca 'antropologice' . Tebuie sa-mi pun in ordine lista de lectura si sa-l includ de urgenta la prioritati.

Din pacate scrierile i-au fost mai putin citite. Celebritatea i se datoreaza in primul rand comertului cu pietre pretioase.
Tavernier a adus cu el din India un mega-diamant de 118 carate pe care, impreuna cu alte 'mizilicuri', l-a vandut regelui Ludovic al XIV - lea al Frantei. E vorba de superbul diamant albastru, denumit si Diamantul Sperantei, ce a scos strigate de admiratie din gurile 'strambe' ale europenilor
( E o chestie ciudata, dar in Iran lumea considera ca majoritatea europenilor au gura stramba.)

Jean Tavernier a calatorit prin Siria, Liban, Imperiul Otoman, Persia, India, imperiul Tarist ... si mai toata Europa.
Eu l-am denumit primul globe-trotter. A calatorit timp de peste patruzeci de ani pe o distanta de 290 000 km.
http://en.wikipedia.org/wiki/Jean-Baptiste_Tavernier

Nimeni nu stie de ce, la 84 de ani, bogat si celebru, cu titlu nobiliar, batranul Tavernier o porneste din nou inspre Persia.
Calatoria va ramane neterminata. Moare la Moscova in 1689.
A murit asa cum a trait. Calatorind.
**************************

In final vreau sa spun ca contactele acestea dintre persani si europeni, efectuate prin intermediul convoaielor diplomatice, ale negustorilor, calugarilor si pictorilor, ale calatorilor, scriitorilor si invatatilor dornici de a descoperi lumi noi, au lasat amprente nu numai la nivelul aristocratiei persane si al invatatilor vremii ci si la nivelul targovetilor sau cel al oamenilor simpli de la sate.
'Farang', adica strainatatea, căpăta chip si contur in mentalitatea "vulgului".


In final va las sa admirati doua fresce de la palatul Cehel Sotoun din Isfahan, picturi in care apar personaje europene.
Le vazusem in calatoriile precedente. Aratau jalnic de deteriorate. Acum, in ultima calatorie, nu le-am putut fotografia caci zona era total blocata de schelele si prelatele puse de restauratori.
Pentru a va face o impresie va trimit aici :

http://www.wereldreiziger.net/foto/iran/foto1051.html
http://www.wereldreiziger.net/foto/iran/foto1052.html

Nu stiu daca respectivele fresce au fost executate de miniaturisti persani sau de vreun pictor european venit la Isfahan, insa admir fara rezerve 'viziunea' artistului
Femeia cu palarie de vanator va reapare mai tarziu in mai multe lucrari executate de miniaturistii locali.

Oare cine a fost dansa?


Acest topic a fost editat de exergy33: 16 Feb 2011, 06:27 AM

[exergy33]

Urmatorul popas va fi pe unul din celebrele poduri ale Isfahanului, dar mai intai, pentru a intra in atmosfera, postez cateva fotografii facute pe ambele maluri ale raului Zayandeh Rud.
Cred ca aroape in fiecare zi am trecut pe unul din poduri .

Malurile sunt superb amenajate, pastrand in acelasi timp aspectul de lunca naturala.
Zeci de locuri de promenada, spatii verzi construite dupa reguli europene sau tipic persane, locuri de joaca pentru copii, banci decorative, lucrari de arta moderna si fantani arteziene, conduc raul in curgerea lui prin orasul denumit cu mandrie de iranieni Jumatatea de Lume ( Isfahan Nesf-e Jahan).


... ...
foto1 .................................................. foto2 ...........................................foto3

In ultima calatorie la Isfahan am reusit sa fac cateva fotografii de care sunt multumita.
Una din ele o postez acum. E vorba de o vedere panoramica captata intr-o linistita si neasteptat de racoroasa dupa-amiaza de iulie (pentru un oras arid cum e Isfahanul).
Am incarcat imaginea in marime naturala. Cine doreste sa vada detaliile o poate descarca dand un click pe ea.


foto4


Constructiile moderne din fundal nu disturba cu nimic armonia arhitectonica a zonei iar podurile seculare vegheaza linistite curgerea apei si a timpurilor.




Acest topic a fost editat de exergy33: 16 Feb 2011, 10:17 AM

[exergy33]

Am ajuns la Podul Khaju/Khajoo, unul din celebrele poduri ale Isfahanului.

Pol-e Khaju (in persana) a fost construit de Shah Abbas al II-lea, cel ce a construit si Palatul cu 40 de coloane (Cehel Sotoun) despre care am vorbit pe larg cu mai multe zile in urma.
Acest pod, desi realizat in 1650, este si azi functional si constituie o bijuterie a arhitecturii si a ingineriei persanilor din epoca safavida.
Podul a fost proiectat pentru a lega cartierul locuit de persanii zoroastrieni (malul sudic) cu cel locuit de persanii musulmani de pe malul nordic, adica cu cartierul Khaju de unde ulterior si-a derivat numele.

Sprijinit pe 23 de piloni, cu o lungime de 103m, latime de 14m si o deschidere intre piloni de 7.5m, conceput pe doua etaje bine echilibrate, aceasta constructie reprezinta un model unic de arhitectura persana ce, ca model de constructie, are cateva puncte similare cu podurile romane.

Dar Pol-e Khaju nu a reprezentat doar un simplu pod. Printr-o serie de trepte si canale intre piloni, la ordinul curtii, debitul de apa putea fi reglat astfel incit inaltimea raului Zayandeh Rud in amonte si in aval de pod sa difere considerabil.
In foto 6, cat am putut, am incercat sa surprind podul in ansamblu. De remarcat pavilionul octogonal de la etaj unde, vara, trecatorii puteau respira o gura de aer racoros in timp ce jur-imprejur era o caldura zdrobitoare. Pavilionul da o nota de distinctie intregii constructii.

Deci constructia, pe langa scopul ei de baza, acela de a asigura accesul peste apa, avea si alte functii : de baraj , loc de promenada ...

...
foto5 ........................................................ foto6

Ma declar multumita de foto6 , poate si pentru faptul ca mi-a amintit de ceva ... voi reveni la aceasta imagine .
Acum insa voi da doar amanunte tehnice.




Podul a fost proiectat intr-un mod original.
Calea principala de acces, pietruita, e flancata de doua coridoare din caramida. Deci un pod cu trei benzi de circulatie .
Banda din mijloc, pietruita si foarte larga, fusese destinata calestilor si calaretilor. Cele doua benzi laterale erau folosite de trecatorii pe jos, pietoni daca vreti ... dar cu reguli. Pe fiecare banda se circula intr-un singur sens.
Cele doua culoare destinate pietonilor, dupa cum se poate vedea in foto7 si foto8, sunt acoperite, si, din loc in loc, prin arcade inguste, fac legatura cu banda principala. De pe caile de acces pentru trecatorii pe jos poate fi admirat raul.


... ...
foto7 ...................................................foto8 .......................................... foto9

Acum podul functioneaza doar pentru pietoni, accesul cu mijloace mecanice fiind interzis. Din pacate motociclistii nu respecata intotdeauna regulile. Ei au dreptul sa circule pe pod cu motorul stins, adica pe joc, impingandu-si motocicleta . Am inteles ca amenzile grele i-au pus oarecum la punct pe cei ce-si facusera obiceiul de a le incalca in mod frecvent.

Peretii de la etaj ai podului, atat pe partea interioara cat si pe cea exterioara, sunt decorati cu mozaicuri viu colorate (foto9).
Pacat insa ca, din cauza poluarii datorata multitudinii de fabrici din Isfahan, podul incepe sa sangereze ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 17 Feb 2011, 02:46 PM

[exergy33]

Pomeneam de operele de arta contemporana de pe malulrile raului Zayande Rud din Isfahan. Iata cateva.
Prima, cea din foto10, cred ca se vrea o interpretare moderna a omului indusptrializat si tehnologizat.
Bucatile din bronz din care e compusa lucrarea nu sunt 'zdrentuite' de ninsori , ploi si vant
Asa au fost concepute de artist.

Cea de a doua lucrare (foto11) e o statuie din piatra ce, dupa cum se vede, constituie un bun loc de antrenament pentru viitorii alpinisti .
Mi se pare mie oare ? .... seama cu bustul prelatului de pe treptele muzeului din incinta bisericii Vank!

In foto12 puteti vedea un pastor din familia Lurilor Bakhtiari. Sunt usor de identificat dupa caciula si mantaua specifica de pe umeri.

............ ..........

foto10 ....................................................foto11 ................................... foto12

Aceste opere de arta le-am fotografiat pe malul raului in ziua in care am vizitat cartierul armenesc. Am mers pe jos de acolo, din Julfa, pana in centrul Isfahanului.

Pe celalalt mal al raului, cu o zi sau doua inainte, in apropierea podului de fier (un pod fara valoare istorica), am descoperit acest caine-leu suplu, gata sa sara asupra prazii.



foto13

Isfahanul are o multime de poduri. Din categoria celor istorice as mentiona urmatoarele ; Podul Khaju, Podul cu 33 de coloane ( Si-o-seh Pol ) denumit si Podul lui Allah-Verdi Khan, podul Marnan, podul de lemn (Pol-e Choobi/Joubi/Joui) si Podul Shahrestan (Pol-e Shahrestan) - unul din cele mai vechi poduri din Iran.
Alte poduri noi, deschise traficului de masini, taie raul in nenumarate puncte.

Dar pe malul raului exista un loc minuscul, doar cativa m2, despre care voi vorbi data viitoare ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 18 Feb 2011, 04:05 PM

[exergy33]

Atunci cand te muti intr-o noua casa, nu numai ca lasi ceva in urma in locul pe care-l parasesti, dar ceea ce lasi te urmareste ca o umbra zdrentuita, fie zi ... fie noapte.

Τα Πάντα ῥεῖ ... vorba cuiva

[exergy33]

Undeva, pe malul raului Zayande Rud, o suprafata de cativa metri patrati apartine pe veci unor americani ...
E vorba de profesorul Arthur Upham Pope (1881-1969) si sotia acestuia, Dr. Phyllis Ackerman (1893-1977).

Va voi spune povestea lor.

Arhur Pope a fost un renumit profesor de arta persana si arheolog, dar in acelasi timp un versatil pianist cu studii de baza in filozofie.
Deci cariera academica si-a inceput-o studiind filozofia, isi deplaseaza intersul spre estetica, patrunde pe taramul artei si apoi pe cel al arhitecturii. Nu insir diversele titluri universitare obtinute de dansul de-a lungul timpului.

Sar direct in anul 1917, an in care Pope, la 36 de ani, preda cursuri de filozofie la Universitatea Berkeley din California.
In una din clase participa Phyllis Ackerman, o stralucita studenta ce-si dadea doctoratul in matematici.
Intre ei are loc ceea ce s-ar putea numi 'dragoste la prima vedere' . Numai ca Pope era deja casatorit. Pasiunea e asa de intensa incat Phillis renunta la matematica in favoarea filozofiei doar de dragul lui Pope, pentru a putea fi impreuna cu dansul ... mai intai la ore iar apoi in pat.
Idila nu e vazuta cu ochi buni de conducerea universitatii. Pope e dat afara pe motiv de conduita imorala.
In 1920 el se casatoreste cu Phillis. De atunci incolo vor fi mereu impreuna ... pana ce moartea ii va desparti.
In acest rastimp Pope a predat la alte universitati. Mai tarziu i s-a oferit ocazia de a pune bazele unui "institut de studii pentru Asia".

Incepe sa calatoreasca frecvent in Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu, Asia Centrala, Africa de Nord si Asia de Sud-Est.
Atractia pentru Persia va fi mai puternica decat orice, inexplicabila chiar lui insusi, caci, in timpul vietii va cere ca trupul sa-i fie inmormantat la Isfahan, pe malul raului Zayande Rud.

Ceea ce a facut Pope pentru arheologia, istoria si arta persana, nu a facut nimeni pana la el, si nici dupa dansul ... nimeni, ce strain, ce iranian.
Nu degeaba in Encyclopedia Iranica ii sunt dedicate zeci de pagini ( varianta up to date poate fi gasita on-line).

Pope isi propune sa inventarieze si sa fotografieze toate monumentele din arealul civilizatiei persanilor. Pe atunci, adica inainte de venirea la putere a lui Reza Khan aka Reza Shah Pahlavi, Iranul de azi purta inca numele de Persia.

In 1929 cumpara un aparat foto din Cairo si, dupa unele lectii de la fotografi profesionisti, incepe sa fotografieze si sa-si developeze singur fotografiile facute.
Imi inchipui ce munca titanica a depus ... aparat foto cu performanta tehnologica a celor dinainte de cel de-al doilea razboi mondial, calatorii cu automobilul prin deserturi si zone montane greu accesibile, deseori calare pe catari si magari, uneori facand zeci de kilometri pe jos intr-o singura zi.
Phyllis i-a fost mereu aproape. Dansa obtinuse titlul de istoric in arta persana dar cunostintele ei erau mult mai vaste.
Ambii soti vorbeau fluent limba persana.
Despre Arthur Pope puteti gasi multe referinte, asa ca nu insist asupra lui.
Voi da un link cu biografia lui Phyllis.
http://www.iranica.com/articles/ackerman-phyllis

Arthur Pope a lasat in urma o colectie de peste 10 000 de fotografii cu monumente din Persia/Iran, Irak, Afganistan ... calitatea unora din acestea nefiind surclasata nici azi, cu obiective foto extrem de performante.
Multe fotografii reprezinta monumente care in prezent nu mai exista, fiind distruse sau iremediabil deteriorate, dar si monumente ce, la acea data, aveau inventarul complet ... azi pastrand doar cateva elemente ( ... asa s-a aflat cam ce s-a furat de acolo ).

Prima perioada petrecuta in Iran, in special cea din timpul lui Reza Shah, e foarte importanta. El devine consilierul (neplatit) al sahului pe probleme de arhitectura si il convinge pe proaspatul monarh sa construiasca cladiri publice inspirate din arhitectura ahemenida, sasanida, parta, safavida, segiucida ...
Rezultatul il vedem azi. E vorba de cladiri importante ale Teheranului construite din ordinul sahului, cum ar fi Muzeul de Arheologie (in stil sasanid - inspirat de Arcul de la Ctesifon), Palatul de Marmura (din incinta complexului Saad Abad - inspirat de cupola moscheii Sheykh Lotfullah din Isfahan), sediul actualei politii si sediul Bancii Nationale - ambele inspirate din constructiile ahemenide.
Mie personal, dintre aceste patru cladiri enumerate si vazute cu ochii mei, cel mai mult imi place sediul Bancii Nationale. Leii de la intrare sunt inca in picioare .

Profesorul Pope a construit pavilionul Iranului la diverse expozitii internationale.
Totodata a participat activ la proiecte americane si a introdus elemente decorative si de arhitectura persana/iraniana in cladiri publice si resedinte private din Lumea Noua.

Dar cea mai importanta mostenire lasata Iranului de Arhur Pope si Phillis Ackerman o reprezinta paginile scrise. Mii de pagini ...
Nu enumar cartile, articolele si participarile la conferinte si congrese.
Ma opresc la opera de capatai - A Survey of Persian Art, publicata in sase volume la Oxford.
Aceste volume fac dovada capacitatii lui Pope, dar si a sotiei sale, care, cu o rigoare ce nu o dezminte pe fosta studenta de la matematica, a clasificat, adnotat si numerotat toate informatiile, dand referinte exacte ce au usurat munca cercetatorilor si studentilor. O lucrare mai buna ca a lor cu privire la arta persana nu a fost editata de nimeni pana acum.

In Iran, Arthur si Phyllis au fost foarte activi pe taram academic. Amandoi au predat cursuri la universitate, au indrumat studentii la masterat si doctorat, au tradus texte (in special Phyllis), dar, in primul rand, au fost cei doi piloni de baza ai Institului pentru Asia, institut ce functiona pe langa Universitatea din Shiraz. Munca lor la institut s-a intis pe perioada sahului Mohammad Reza Pahlavi, fiul lui Reza Khan.
Arhur si Phylis au pus de fapt bazele institului si au introdus in Iran riguroase principii si reguli de escavare arheologica, reguli identice cu cele respectate de arheologii din lumea vestica.

Mormantul lor, inspirat din arhitectura seleucida, a fost proiectat de arhitectul Mohsen Foroughi, cel ce le-a fost un apropiat prieten.
Arthur Pope moare in 1969. Phillis nu se intoarce in America. Va ramane in Iran si va continua sa predea studentilor, sa organizeze tabere de cercetare, sa publice articole si sa acorde consiliere muzeelor.
Ea va muri opt ani mai tarziu la Shiraz. Va fi ingropata alaturi de sotul ei pe malul raului Zayande Rud, dorinta specificata de mai multe in timpul vietii.

.............
foto13 - Parcul Prof. Pope ...............foto14 - mausoleul


Portiunea de spatiu verde cu mormintele lor a fost denumita in mod oficial Parcul Prof. Pope. Locuitorii Isfahanului spun foarte simplu ... la americani

Nu stiu ce are atractie magnetica axercita acest rau a carui apa se imputineaza pe zi ce trece ?

Destul de recent, un alt profesor universitar american a cerut in mod oficial Iranului sa-i acorde pemisiunea de a fi ingropat pe malul raului Zayande Rud, in apropiere de mormantul lui Arhur Pope si al sotiei sale.
Personajul in cauza e profesorul nonagenar Richard Nelson Frye de la Universitatea Harward, decanul de varsta al iranistilor.

Iranul a raspuns afirmativ cererii, si, pana una alta, tinand cont ca e inca in viata, Ahmi i-a daruit o casa mobilata si extra utilata intr-o zona rezidentiala din Isfahan. Profesorul Frye si-a exprimat dorinta ca dupa moarte casa sa fie transformata in muzeu.

...

Acest topic a fost editat de exergy33: 22 Feb 2011, 08:06 AM

[Marduk]

Ai zice ca este o imagine din parcul Circului din Bucuresti.

[exergy33]

Oamenii fac legile pentru animale. Ramane ca fiecare sa ajunga la concluzia ca acesta e, sau nu e, un lucru bun.

Fara indoiala ca si cainii fara stapan au dreptul sa traiasca. Dar, asemeni oamenilor, animalele ar trebui sa fie egale intre ele, numai ca, unele sunt mai egale decat celelalte.
Cum ramane insa cu miliardele de vite, oi si porci, crescute si sacrificate de om de-a lungul unui an calendaristic ?
Dreptul lor la viata pare sa nu existe ...

Oamenii sunt fiinte miloase. Propozitia aceasta ascunde mult cinism.
Imi pot imagina cu usurinta pe cei ce se agita la mitinguri impotriva "eutanasiei" cainilor comunitari ... imi pot imagin cum se intorc acasa si cum isi infing cu si mai mare pofta cutitul si furculita in friptura de pe masa.

Adevarul e ca omul poate fi mai animal decat toate animalele la un loc ...

[Felina]

cea mai constanta calitate a omului pare sa fie ipocrizia

Acest topic a fost editat de Felina: 8 Mar 2011, 06:33 PM

[Gordin]

La multi ani.