foto 19

@Gordin
Nu stiu cum suna ce-am scris ... insa stiu cum este gradina.
Pacat ca trebuie sa o parasesc. Luminile s-au aprins peste tot, parfumul florilor a devenit persistent iar aerul e improspatat de fantanile arteziene ai caror stropi lovesc ritmic apa din canale si bazine. Un susur muzical ma invaluie din toate partile.

Ma voi retrage inauntru, nu pentru a lua masa ... si nici pentru a dormi .
Voi fotografia interioarele si decorurile, si in ciuda faptului ca opulenta, luxul si stralucirea indoielnica a hotelului m-a obosit, voi posta imaginile in jurnal, caci numai astfel va veti putea face o impresie relativ corecta despre Hotelul Abbasi si despre arta dinastiei safavide.




Acum insa voi da stingerea ...


foto 20

Shab Bekheir ....
Noapte buna

Acest topic a fost editat de exergy33: 21 Apr 2011, 08:26 PM

... ...
foto1 ............................................. foto2 .................................... foto3

Daca e sa analizez interiorul hotelului ( saloane, lobby-uri, camere, restaurante, etc) dupa propriile norme estetice, pot spune ca il gasesc obositor de stralucitor, prea incarcat si uneori la limita kitschului. Asta poate ca si din cauza ca sunt adepta artei minimaliste. Apreciez un portelan sofisticat, o miniatura ce abunda in detalii si culori, o piesa de mobilier foarte incarcata sau un corp de iluminat inzorzonat ... cu conditia ca obiectele enumerate sa nu se gaseasca impreuna intr-o aceeasi camera si fiecare obiect sa fie asezat intr-un decor cat mai simplu, pentru a fi scos in evidenta.

La Hotelul Abbasi din Isfahan, cu cateva exceptii, esti pur si simplu ciuruit de agresivitatea decorurilor.
Prea multa lumina, prea multe oglinzi, prea multe piese decorative sofisticate, prea multe culori ... am avut senzatia ca nici aer suficient nu exista in jur.

Nu e vorba doar de peretii incarcati la refuz de miniaturi, de modele decorative executate in cioburi de oglinzi sau de panourile pictate, e vorba si de tavanele incarcate cromatic, de sistemele de iluminat supradimensionate ( ochiul este orbit de miile de luxi revarsati din policandre imense, veioze si aplice ) si de portelanurile cu flori proaspete care uneori pur si simplu se pierd, devin invizibile, in oceanul de lumina.

Stridenta oboseste mai ceva ca o zi de alergatura printre ruinele unei constructii pe jumatate acoperita de nisipurile desertului.

Pentru a putea suporta socul vizual m-am gandit sa impart imaginile pe categorii.
Voi incepe cu "tavanele".




Dupa cum se poate vedea, materiale diverse precum lemnul aurit, placile din lemn lacuit, cioburile de sticla colorata (ce imita mozaicurile), ghipsul si aschiile de oglinzi, au fost folosite de restauratorii caravanseraiului.
Ceea ce priviti acum sunt imagini captate in holul corpului principal al hotelului.
Hotelul are patru corpuri (patru laturi), fiecare fiind decorat intr-un stil propriu ce respecta o anume linie cromatica : alb, verde cenusiu, grena, turcoaz ...
Piecare aripa are cel putin un salon foarte mare si un restaurant. Voi enumera cateva, nu inainte de a spune ca restaurantele sunt independente, ca exista o accerba concurenta intre ele, si ca, inafara restaurantului traditional, toate celelalte restaurante ofera atat mancaruri iraniene cat si mancaruri din bucataria europeana, sud-est asiatica, sud-americana si africana.

Deci ar fi de trecut in revista urmatoarele saloane ( halls): Abbasi, Zarrin (Salonul Auriu), Pardis (Gradina Paradisului), Naqsh-e Jahan, Firoozeh (Salonul de Peruzea aka Salonul Turcoaz), Chehel Sotoun, Aeeneh (Salonul Oglinzilor) ...

La categoria restaurante as include : Restaurantul Ali Qapu (mi-a placut interiorul inspirat din arhitectura Palatului Ali Qapu, atmosfera intima data de faptul ca restaurantul e mic si deserturile din fructe ... habar nu ai ce pui in gura dar ramai cu un gust de 'data viitoare' - ca sa folosesc o expresie de-a lui Sorin), Restaurantul Cheashm Andaz (Panoramic) situat pe acoperis, Restaurantul Traditional (ce ofera doar mancaruri traditionale iraniene ... facute insa 'ca la carte', cu ustensile, cuptoare si vetre traditionale), Restaurantul Zarrin (n-am mancat nimic aici ... asa ca nu-mi pot da cu parerea), Restaurantul Gradina (The Garden Restaurant - cu mancaruri diverse si la preturi accesibile plus un personal extrem de prompt), Ceainaria Traditionala ... merita neaparat sa bei un ceai sau o cafea acolo, Restaurantul Cehel Sotoun ( imita arhitectura Palatului Cehel Sotoun/Palatul cu 40 de coloane ... prea incarcat si de aceea si senzatia ca mancarea nu aluneca bine pe gat ... te simti satul dupa doua imbucaturi si flamand imediat dupa ce ai iesit afara ) ... Restaurantul Naqshe Jahan ( ne-am intors din prag ... prea aglomerat, cu mii de cioburi de oglinzi si oglinzi masive care in combinatie cu lumina artificiala imi produc dureri de cap ... totusi pe altii - turistii arabi in special - am observat ca nu-i deranjeaza ...

Impresiile sunt personale asa ca nu sfatuiesc pe nimeni sa ia la modul serios etichetarile facute. S-ar putea ca altora sa le placa exact ceea ce mi-a displacut mie ...

.........

foto4 ............................................... foto5 .................................. foto6 ............................... foto7


Am ales patru interioare diferite urmand ca in postarile ulterioare sa inserez imagini cu detalii si sa dau unele explicatii.
In foto4 am surprins aranjamentul holului ce face trecerea dinspre gradina interioara si lobby-ul hotelului.
Miniaturi persane, panouri ornamentale sau tapiterii cu pauni incadrati de plante exotice, de fapt unul din motivele artei decorative din Isfahan - indraznesc sa spun ca a fost inspirat din arta moghula (India), aschii de oglinzi, pardoseala din piatra veritabila ... si multa, prea multa lumina.

In partea stanga a imaginii se poate vedea invitatia de a vizita expozitia vestimentara deschisa in salonul alaturat.


toate miniaturile din fotografia de fata reprezinta copii dupa miniaturi pictate in epoca safavida.

Am intrat din curiozitate ... desi banuiam cam ce piese sunt expuse.
Faza comica e ca am vazut o tunica, confectionata exact din acelasi material si cu acelasi randuri de nasturi, ca cea vazuta vara trecuta la Teheran ... numai ca de patru ori mai scumpa.
Nu zic nu ... de atunci preturile au crescut, dar nici chiar in halul asta. Cineva se pricepe sa faca bani cunoscand foarte bine gusturile turistelor din tarile vestice

Subsolul Muzeului de Arta Contemporana din Teheran gazduieste o expozitie permanenta cu obiecte vestimentare inspirate de imbracamintea traditionala din provinciile Iranului si din vestimentatia specifica diverselor dinastii istorice.
Unele piese sunt unicat, altele sunt fabricate in serie restransa ... insa toate lucrate impecabil si la preturi incredibil de mici pentru niste obiecte executate in mare proportie manual.

Scara si balustrada din foto 5, ambele din lemn, au fost copiate dupa cele existente la Palatul Hasht Beheshti (Opt Paradisuri) despre care mi-am propus sa vorbesc dupa ce voi incheia capitolul "Hotel Abbasi" .
Picturile de pe peretii laterali si de la etaj reprezinta prelucrari dupa frescele din acelasi palat ( ma refer la scenele cu grupurile de fete si tinere femei ce canta la diverse instrumente).

Un alt interior (foto6), prea incarcat dupa gustul meu, il reprezinta acest hol de trecere. Peretii sunt decorati prin tehnica Aeeneh Kari ( lucratura in oglinzi), luminile ard zi si noapte - desi nu e cazul, iar mocheta -covor mi se pare prea rosie ... acelasi rosu, uneori chiar mai tipator, a fost ales pentru tapiteria mobilierului ...

Ultimul instantaneu propus pentru azi, foto7, l-am surprins in lobby-ul principal al hotelului, tot acolo unde am fotografiat tavanele din postarea precedenta.
Am omis sa mentionez ca tavanul din fotografia in marime originala a fost lucrat in tehnica Tablo Toranj.

Trebuie neaparat sa spun un lucru important : nici una din miniaturile expuse in acest lobby, nici una din picturile si miniaturile hotelului, nici un obiect de portelan - din restaurante sau din cele expuse in vitrinele din diversele saloane, nici un covor si nici o decoratie executata in lemn, cupru sau alt material, nu reprezinta piese originale confectionate pe timpul dinastiei safavide. Toate piesele, de la prima la ultima, sunt replici minutioase dupa obiecte de arta pastrate in muzee ( Iran sau peste hotare).
Cine afirma contrariul, ori nu stie ce vorbeste, ori o face pentru a induce in mod intentionat in eroare turistii.

Mai mult decat atat, nu toate miniaturile din hotel le imita pe cele safavide. Am descoperit foarte multe copii dupa miniaturi originale din epoca Qajara.
La momentul potrivit voi exemplifica cu imagini.

Ma asteapta o saptamana extrem de incarcata asa ca nu stiu cand voi avea timp si chemare sa continui seria fotogramelor.
Nu-mi place sa intrerup un lucru inceput, insa n-am ce-i face ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 23 Apr 2011, 11:38 AM

...
foto8 ......................................... foto9

Sunt obosita ... insa nu intr-atat de mult incat sa nu postez un exemplu cu o alaturare nepotrivita, caci, dupa parerea mea, ecranul si miniatura Qajara se potrivesc ca nuca in perete.


Chenarul din plăcuţe de oglinzi, ce a fost lipit pe rama de lemn a tabloului, il consider de prost gust, asa cum de prost gust consider toate aceste 'sublinieri' stralucitoare cu care au fost 'fericite' miniaturile.
Nici acest tablou, copie dupa o miniatura din timpul dinastiei Qajare ( ce a succedat celei Safavide), si nici altele din aceeasi epoca, nu le agreez ... si asta nu din cauza ca am ce am eu cu Qajarii ( si am ) ci pentru faptul ca arta acelor timpuri nu ma face sa vibrez.

Am vazut extrem de multe tablouri, miniaturi, ilustratii si decoratii Qajare. Traiesc cu impresia ca, in special dupa 1850, miniaturile lor au ajuns intr-o forma denaturata in Balcani si apoi in Europa Centrala si ca au influentat ceea ce numesc eu "pictura de bâlci".




Dansatoarea din tablou reprezinta un standard de frumusete al acelor timpuri (vezi detaliile din foto 8), departe insa de standardele mele estetice.
Totusi aceasta dansatoare e acceptabila, pe alocuri placuta ... se subintelege ca voi reveni cu alte "standarde de frumusete", insa de abia atunci cand voi avea suficient timp la dispozitie ca sa (le) comentez pe larg.

Atat pentru azi ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 25 Apr 2011, 09:31 PM

..... .....
foto10 ................................... foto11 ...................... foto 12

Sunt golita de energie, ganduri, sentimente ... de multa vreme nu am avut o stare asa de aiurea.

Fara prea multe vorbe postez trei imagini cu detalii decorative din incinta Hotelului Abbasi din Isfahan : paunii despre care pomeneam in textele anterioare (foto 10) si mult_prea_obositoarele_ pentru _mine decoratii cu oglinzi (foto11 si foto 12). In limba persana sunt denumite Aeeneh Kari.




Daca in lumina zilei apar destul de acceptabile, cu conditia sa nu fie exagerat de masive si incarcate, atunci cand se aprind luminile ele se transforma in ceva de groaza ... socul optic e mai greu de suportat de catre un vizitator obisnuit.
Mereu m-am intrebat de ce toti sahii ce au urmat dinastiei safavide au avut predilectie pentru supradimensionatele decoratii cu oglinzi, pentru stralucirea artificiala, pentru iluminatul excesiv ...
Nici ultimul sah, Mohammad Reza Pahlavi, nu a facut exceptie desi sotia lui, regina Farah Diba, cu studii de arhitectura facute la Paris, s-a opus in repetate randuri decorurilor de prost gust.

..... .....
foto13 .................................... foto 14 ...................... foto 15


S-au ivit la orizont doua-trei zile mai libere, deci voi profita de ocazie si-mi voi continua periplul prin hotel.
In aceasta postare ma voi opri asupra corpurilor de iluminat.

Candelabre masive (foto13), altele suple, veioze cu picior inalt sau mici si stilizate, aplice fanteziste, corpuri de iluminat uriase montate direct pe plafon (foto 15) si felinarele simple de pe aleile gradinii, ofera o idee despre diversitatea sistemului de iluminat al hotelului.

In holul central exista un corp de iluminat urias ... cred ca are un diametru mai mare de 2m. Nu din cauza asta il consider interesant ci datorita faptului ca l-am privit de jos, perpendicular pe centru, si am observat ca designul e inspirat din steaua lui David (steaua cu sase colturi de pe drapelul israelian ).
Din tot ceea ce am vazut in hotel, cel mai mult mi-au placut niste veioze plasate in nisele de pe diverse coridoare.



Traiesc cu impresia ca au ceva comun cu lampile chinezesti sau cu cele din tarile est-asiatice ... nu pot afirma cu certitudine, insa, fara nici un dubiu, pot spune ca sunt intradevar elegante prin simplitatea lor, in ciuda faptului ca abajurul e confectionat fie din lemn, fie dintr-un fel de hartie asemanatoare cu hartie cerata, fie din panza impregnata ...

Pentru moment inchei aici seria fotografiilor personale urmand ca pe viitor sa postez fotografii realizate de altii ( fotografii cu calitati estetice) si sa comentez imaginile surprinse.

Cred ca e cazul sa prezint felul in care au fost aranjate cateva din restaurantele hotelului. Voi incepe cu cel din holul principal, restaurantul Abbasi.

Ordine totala si multa liniste (foto 1)...

....ordinea e data peste cap de turistii veniti sa ia masa (foto 2)...

Detaliile peretelui din prima fotografie .... ... (foto 3)

... si un alt detaliu care pe mine ma duce cu gandul la mausoleurile si mormintele personalitatilor religioase si la cele ale urmasilor imamilor shiiiti (emam-zadeh) ... doar acolo abunda nuanta aceea tipatoare de verde ...

... ... (foto 4)


Ceea ce vedeti aici reprezinta copii dupa miniaturi safavide, si, ca un punct pozitiv, pot spune ca s-au pastrat nuantele originale ale culorilor ... safavizii agreau culorile nu foarte vii, pe alocuri putin prafuite.
Cu toate astea, datorita lucraturilor aurii si arabescurilor, peretele imi lasa senzatia ca e excesiv de incarcat, apasator chiar.


(foto - orchid 30a)

Nici pe departe nu reprezinta stilul compatibil de mine ... dar cu toate astea, analizand bucata cu bucata, am descoperit si elemente decorative placute ochiului. Partea proasta e ca sunt puse toate gramada ....

Acest topic a fost editat de exergy33: 29 Apr 2011, 05:14 AM

Alt restaurant, alt decor ... (foto 5)

De data aceasta inspirat din miniaturile epocii Qajare, miniaturi usor de recunoscut datorita stilului pictural specific. Qajarii aveau predilectie pentru culorile tari, bijuteriile masive (inclusiv barbatii) si pentru adolescentele cu sprancenele impreunate.
Ba mai mult. Miniaturile epocii abunda in imagini cu fete carora le mijeste mustata ... sau au fire de barba.
La inceput nu ma puteam dumiri cum de s-a ajuns la acest 'etalon de frumuste'. Mai tarziu am inteles ca multi dintre shahii Qajari, rudele lor de sex barbatesc, inalti dregatori si oameni de arme, erau fie bisexuali ... fie homo. De aici preferinta pentru corpul acoperit de par.
Prin muzeele Teheranului am reperat astfel de picturi si desi mi-au intors stomacul pe dos le-am fotografiat ... dar nu le-am postat niciodata in jurnal.

Miniatura aceasta (foto 6) nu e copiata in detaliu.

A fost 'retusata' de artistul ce a copiat-o. Daca o veti descarca si o veti privi cu atentie in mod sigur veti observa urma de puf de deasupra buzelor.

Acestea fiind spuse merg mai departe.

( foto7) ...

Imaginile de pe pereti ma duc cu gandul la gradinita.
N-as putea explica in doua cuvinte complicatele ite ale gandurilor si ce anume din aceste miniaturi m-au facut sa ma reintorc in perioada aceea fericita in care ma jucam cu cuburi, saream coarda si ... cadeam de pe bicicleta.

In orice caz, gradinita noastra avea scaune rosii, din plastic, nu ca acestea, tapitate. Mesele erau albe dar la ora de lucru manual educatoarea le acoperea cu niste fete de masa din panza rosie.


foto - Luis Fereira

Daca ar fi dupa mine as declara ca acest decor reprezinta un 'kitsch autentic'. Culorile aprinse, zecile de oglinzi incastrate in perete, sfesnice inzorzonate si inutile, plus rosul aprins al mobilierului, facut parca din mantia lui Mos Craciun, rosu pe care l-am vazut si in alte tronsoane ale hotelului, toate concura in a reda lipsa de gust.

Vreau sa adaug o precizare in legatura cu dansurile persane. Stilul clasic de dans persan este asemanator dansurilor gruzine, armene si in general asemanator cu dansurile popoarelor din Caucaz. Asa numitul stil Bandari, aka dansul din buric, a fost importat de la arabi si, din pacate, in special dupa al doilea razboi mondial, a patruns masiv in Iran.
Denumirea Bandari vine de la cuvatul bandar care inseamna port. Zona oraselor portuare de la Golful Persic e locuita in mod majoritar de arabi.
Fenomenul de 'manelizare' a dansului clasic persan a fost asa de puternic incat la ora actuala, la petrecerile de familie din Iran, se danseaza frecvent 'bandari' si putini sunt cei scandalizati de aceasta denaturare.

Nu mai comentez nimic negativ despre imaginile dansatoarelor. Faptul ca nu-mi plac reprezinta o chestiune personala. Ma rog ... fiecare epoca cu standardele ei de frumusete. Totusi voi vorbi despre dansele.
Acestea pe care le priviti acum reprezinta dansatoare din epoca Qajara, perioada sec XVII-XVIII.
Imbracamintea e redata cu fidelitate. Macar atat.
Nu am informatii suficiente despre statutul dansatoarelor din acea epoca insa despre cele din perioada dinastiei precedente, dinastia safavida, pot spune cateva lucruri interesante.

Existau mai multe categorii de dansatoare. Cel mai inalt statut il aveau dansatoarele de la curte. Ele dansau doar pentru familia shahului si invitatii de la palat. In general erau femei instruite, literate, stiau sa cante la diverse instrumente si faceau repetitii la palat schimbandu-si mereu repertoriul artistic. Viata privata le privea in mod personal caci nu faceau parte din harem.

Mai existau si dansatoarele profesioniste ce, contra unor tarife bine precizate, executau programe la diferite petreceri pentru familiile sus puse sau cele de intelectuali. La aceste petreceri luau parte si sotiile sau fiiicele stapanilor casei. Dansatoarele, imbracate din cap si pana-n picioare, dansau si se acompaniau muzical. De obicei veneau insotite de servitoare care oficiau posturi de machiori, coafeze, garderobiere ...
Aceste dansatoare, deasemeni literate, luau bani doar ca sa danseze. Desi unii le considerau femei libertine ele nu erau deloc asa. Nu practicau prostitutia si nici nu acceptau invitatia de a dansa in casa oricui.

Alta categorie de dansatoare o reprezentau dansatoarele pentru vulg sau cele din asa numitele taverne. Ele dadeau programe incitante pentru audiente exclusiv masculine. Dansau pe jumatate dezbracate ... sau chiar mai mult, in functie de remuneratie. La cerere, contra unei sume extra, oficiau si alte lucruri. Nu toate erau prostituate, insa cele mai multe da.

Totusi exista un tertip pentru dansatoarele ce nu doreau sa se prostitueze. In perioada ciclului menstrual trebuiau sa imbrace o pereche de pantaloni negri dintr-un material aspru. Acest cod vestimentar ii avertiza pe barbati ca respectiva se afla in 'perioada ei de necuratie'. Persanii, spre deosebire de arabi, considerau cu strictete acest lucru ... nu stiu daca din cauza Koranului sau a igienei careia ii erau tributari de dinainte de islam.
Cele care nu doreau sa fie la dispozitia barbatilor imbracau tot timpul perechea aceea de pantaloni negri ...
O fi avut ele parul lung, inelat si pana la solduri ... dar in nici un caz nu aveau mintea scurta.

Sunt curioasa daca exista vreo persoana care sa declare cu mana pe inima ca ii place felul in care a fost decorat restaurantul din aceasta postare ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 30 Apr 2011, 05:01 AM

(foto 9) ... ... cred ca Restaurantul Ali Qapu, tot din incinta Hotelului Abbasi, e cel mai mic si mai intim restaurant. In comparatie cu celelalte restaurante e conceput pornind de la culori care nu ranesc retina, desi, din pacate, tavanul inzorzonat, lucrat in stilul celui de la Palatului Ali Qapu, ii stirbeste din frumusete. Parerea mea, bineinteles.

Ceea ce intr un palat cu incaperi inalte se integreaza in mod natural, avand in lumina un colaborator estetic, aici, intr-o incapere relativ joasa, se transforma in ceva 'nelalocul lui'. La tavan ma refer.
E placut sa iei masa intr-un colt luminat discret de un lampadar, cu conditia ca 'inginerul de lumini' sa lipseasca. Orga de lumini in rosu si verde e total nepotrivita ... mai ales ca luminile se si rotesc ...

(foto 9)

Dupa cum se vede rosul nu lipseste din decor. Covorul are un model deosebit ... nu am vazut nicaieri un altul asemanator. Ma si intreb acum daca e vorba de un covor persan (cu design iranian) sau daca nu cumva e vorba de unul indian. E doar o intrebare ... cel mult o presupunere.

(foto 10)

Pacat insa ca nu e pus cum trebuie in evidenta. Usile si ferestrele cu sticla colorata disturba armonia geometrica. Am impresia ca nu merg deloc impreuna ...

Holul restaurantului e mai respirabil. Mobilierul de culoare deschisa mi-a fost pe plac insa ma gandeam ca daca arhitectii si decoratorii hotelului s-ar fi gandit la stilizarea elementelor, nu doar la copierea lor, aspectul ar fi fost cu totul altul.


foto - orchid 30a

M-a deranjat sa vad cum s-a copiat in detaliu: mobilier, miniaturi, candelabre, covoare, usi, tavane, scari si balustrade, vase si mozaicuri ... si cum le-au inghesuit impreuna in spatii distincte fara insa sa se gandeasca la fluiditatea vizuala a interioarelor.
Nu s-a apelat la simplificarea si stilizarea motivelor si nici la o minima verificare a compatibilitatii lor.

Totul gârlă şi de-a valma ... ca sa ma exprim in rezonanta cu ceea ce am simtit la fata locului.

Grrrrrrrrrrr, ce frumos...

Ma pierdusem (cu explicatiile) undeva prin hotel ... ... dar nu cu totul.
Revin cu alte imagini.

Mai intai voi vorbi despre camerele si apartamentele hotelului. Spuneam mai inainte ca ele sunt grupate pe serii. Exista camere standard, pentru una sau doua persoane, dar in ambele cazuri paturile sunt duble ... adica imense. Poti dormi pe lungime, pe latime sau pe diagonala.
Exista camere, dar si mini apartamente (suite), decorate intr-o culoare anume : galben, verde, alb, grena ... Sa nu uit sa amintesc de apartamentele Pardis sau Cheshm Andaz, dupa care multi se dau in vant pentru ca imita saloane din palatele Isfahanului.

foto11 ... ..... foto 12 .....

Dar cele mai de lux sunt considerate apartamentele safavide (in stil safavid) si cele qajare (in stilul epocii Qajare)
Ca sa fiu sincera, pe acestea doua din urma, nu le-am vazut 'pe viu', doar la TV, in pliantele de turism si posterele hotelului. Nu cred ca mi-ar fi placut sa dorm in asa decoruri ... gen Bollywood.

Apartamentele din seria Cheshm Andaz, datorita tavanului, seamana cu niste cavouri. Se poate evita comparatia daca se doarme pe burta ... in caz contrar e foarte dificil sa te sustragi atmosferei mortuare generate de albul de var si tavanul boltit.


foto - H. Yazdinia

Pentru cei ce doresc mai multe stop-cadre pun la dispozitie un colaj foto realizat de un turist cu chef de plimbare prin hotel.

foto 13 ...

Sfarsitul postarii presupune un scurt popas la Restaurantul Zarrin (Restaurantul Auriu). Peretii sunt impodobiti cu modele din foite din aur de 18k ce reprezinta copii dupa nu stiu ce palat din India ... mai multe amanunte nu am, si, din pacate, la fata locului, am uitat sa ma documentez cum trebuie.

... foto 14

Poate ca am probleme de perceptie, nu zic nu, dar senzatia lasata de hotel a fost aceea ca ma aflu intr-un studiou cinematografic amenajat pentru turnarea unor scene istorice, senzatie indusa si de intensitatea luminilor ... de aici impresia de platou de filmare.

Apoi m-a obosit sa vad peste tot copii ... copii dupa miniaturile, usile, scarile, peretii si tavanele palatelor Ali Qapu, Hasht Behesti si Cehel Sotoun din Isfahan, copii dupa resedinte qajare din Teheran sau dupa palate din India ... copii dupa portelanuri, sticlarie si tacamuri de argint ale nu stiu caror shahi, emiri, viziri, printese, comandanti de osti sau taietori de frunza ce-si duceau zilele la palat.
Toate copii, toate falsuri, ... toate plasate acolo cu un scop unic: acela de a demonstra strainilor opulenta unei dinastii apuse.

Falsul, desi impecabil executat, nu-si depaseste conditia de fals. Falsurile nu au patina timpului si nici nobletea data de materialele originale.

La Hotel Abbasi miniaturile sunt 'photoshopate'. Culori prea vii, in nici un caz cele din lucrarile originale, te inteapa din toate partile. Sageti invizibile ranesc retina. Sangerarea e amplificata si de bisturiul razelor artificiale.

In aer 'plouă' cu mii de waţi ... in palatele safavizilor ardeau lampi si candele cu design delicat iar umbrele alunecau pe pereti ca intr-o mangaiere neterminata ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 5 May 2011, 09:25 AM

Ma tot intrebam cu ce sa continui ... caci azi am chef de povestit lucruri interesante .
In final am gasit.
Pentru a face trecerea spre subiectul ales voi porni din locul amenajat pentru servitul micului dejun. E vorba de etajul restaurantului Cehel Sotoun. De remarcat multitudinea corpurilor de iluminat.

foto15 .....

Urmatoarea fotografie mi-a adus aminte de un dialog auzit intamplator. Un cuplu de britanici ceva mai in varsta se asezase la o masa din apropiere si se sfatuiau ce sa aleaga din asa zisul dejun suedez aranjat pe zeci de platouri in partea opusa a restaurantului.
De toate pentru toti. De la clasicele dulceturi si cuburi de unt la sofisticatele prajituri orientale cu miere, frisca, alune, fistic, stafide, nuca de cocos, scortisoara, ghimbir, sofran, esenta de trandafiri, portocale si vanilie, de la nelipsitul ou fiert la halim, de la feliile subtiri de salam la kookoo ( un fel de omlete iraniene facute cu menta, tarhon, coriandru ... cu cartofi sau cu ciuperci), de la sucuri naturale de fructe la lapte si ceai, de la fasole vânătă preparata pe aburi si asezonata cu verdeturi la nelipsita branza alba, de la fursecurile din faina de naut la maslinele umplute cu migdale, de la fructe exotice la ness cafe, de la curmale la sfecla rosie fiarta stropita apoi cu suc de lamaie, de la bulcile in stil european la diversele feluri de pâine iraniana ( sanghaq cu mac - un fel de lipie facuta pe ţest, barbari - cunoscuta in America sub numele de paine afgana, taftoun, roughani - o paine subtire ca foaia de calc ( iranienii spun ca primii arabi ce au invadat Persia chiar au confundat aceste paini cu foile de hartie ), paine dulce cu secarica si mei, paine sarata cu seminte de coriandru ...

Doamna britanica s-a oprit cateva secunde din vorba privind lung peretele opus si si-a intrebat sotul daca a observat 'cina cea de taina'.
Instictiv m-am uitat si eu sa reperez pictura. In urmatorul moment am realizat despre ce era vorba. Copia dupa pictura murala cu grupul de muziciene de la Palatul Hasht Behesht aduce de la distanta cu celebra pictura a lui Leonardo da Vinci .

foto 16 ....


Dar nu despre acest spatiu mi-am propus sa vorbesc acum ci despre un cu totul altul, aflat in partea opusa a hotelului. Dupa ce iesi in curtea interioara si o strabati agale, privind havuzurile ce-si arunca vesele stropii de apa in lumina soarelui, dupa ce asculti copacii ce freamata usor şi-ţi inviorezi privirea in iarba prea verde - pe care roua nu a apucat sa se usuce cu totul - si florile viu colorate ce parfumeaza in mod discret aerul, ajungi la ceainarie ...

..... foto 17

Nu doar despre ceainaria de la Hotel Abbasi voi vorbi acum. Voi vorbi despre ceea ce a insemnat aceasta 'institutie' in istoria Persiei si mai apoi a Iranului modern.

Voi incepe cu denumirea improprie. In limba persana e denumita Qahveh Khane, sau colocvial Kava Khane, ceea ce s-ar traduce prin Cafenea ( Casa Cafelei).
E clar ca au existat inainte de aparitia ceaiului in Iran. Initial persanii au fost inversunati consumatori de cafea dar odata cu invazia triburilor turcice si mongole ei au decoperit proprietatile ceaiului negru. Lumea a lasat cafeaua in favoarea ceaiului. Ceaiul prinsese asa de bine incat se ajunsese la situatia incredibila ca mai rar se putea gasi o Kava Khane care sa serveasca cafea la ibric, cu exceptia acelora de pe drumurile comerciale frecventate de negustorii straini.



foto - orchid 30a

Daca veti privi cu atentie fotografia veti descoperi singuri elementele de baza ale ceainariei. In mijloc troneaza un samovar de dimensiuni 'industriale' ce, zi si noapte, bolboroseste in limba samovarelor . Acesta din fotografie e relativ mic. Pe vremuri se foloseau doar samovare din cupru sau alama, acum ele au fost inlocuite cu cele din inox.
Musterii stau pe scaune simple din lemn sau pe lavite cu chilimuri. Mesele joase sunt uneori acoperite cu fete de mese traditionale : panza alba obisnuita cu flori geometrizate, cusute cu ata colorata, in special rosie.

Pe pereti pot fi vazute niste topoare stlilizate. Aceste toporisti, denumite in persana tabarzin, au fost purtate de catre dervisi si de aceea sunt considerate simboluri ale dervisilor.
Dervisul reprezinta simbolul vietii curate ... e cel ce refuza bogatia in favoarea cunoasterii, opulenta in favoarea simplitatii, teama de a nu i se fura averea in favoarea bucuriei de a contempla natura, stresul generat de functii dregatoresti in favoarea taclalelor cu prietenii si necunoscutii.
Dervisii din Persia medievala traiau in munti si pustiuri insa din cand in cand calatoreau prin orase si bazaruri cu misiunea de a-i lumina pe oamenii din popor. Eu ii aseman cu pustnicii din spatiul romanesc.
Dervisii erau religiosi in felul lor, dar refuzau ierarhiile clericilor musulmani, refuzau fundamentalismul si minciunile lor cu scopul de a se imbogati pe seama poporului derutat, refuzau superstitiile de teama carora tremurau cei nestiutori ... dar in primul rand refuzau bogatia si averea. Aproape toti marii poeti, filozofi, medici, matematicieni si invatati ai Persiei au fost dervisi ( daravish in persana - forma plurala). In Iran dervisii mai sunt denumiti si sufi.

Pe peretii din caramida ai ceainariei se pot vedea unele picturi.
Ca sa puteti intelege ce vreau sa spun trebuie sa fac o paranteza mai ampla in care sa introduc informatii suplimentare.

Ceainaria, sau Kava Khane, a reprezentat pentru persanii nestiutori de carte o sansa de culturalizare. Gasesc absolut remarcabil acest fenomen amplu ce s-a intins pe perioade de secole si despre care calatorii europeni au vorbit foarte putin, din cauza ca nu l-au sesizat. Nu l-au sesizat deoarece ei au calatorit in compania persanilor bogati, deci au patruns mai putin in casele si viata persanilor de rand.

Iata cum functionau ceainariile.
In primul rand trebuie sa spun ca aceste Kava Khaneh erau foarte populare in cartierele sarace si in zona bazarelor. Spre seara, dupa ce-si terminau treburile, oamenii veneau la Kava Khane.
Nu veneau pentru ceai. Ceaiul reprezenta doar un pretext. Veneau pentru socializare.
La Kava Khane aflau noutatile din tara si oras. Fiecare ceainarie functiona la fel de performant ca un birou bursier caci preturile marfurile vandute si cumparate de negustorii persani si cei straini erau discutate in amanunt. Tot aici se puneau la cale casatorii, intrigi de palat, razbunari, razmerite locale sau petreceri de anvergura cu ocazia unor zile speciale.

Dupa ce energiile negative se consumau in astfel de discutii oamenii faceau liniste pentru a-l asculta pe povestitor. In vechime fiecare ceainarie avea cel putin un povestitor, de obicei un mos cu plete albe si imbracaminte speciala.
Acesti povestitori duceau o viata de dervis iar scopul vietii lor era ca sa-i faca pe oameni sa inteleaga mersul lumii prin prisma istoriei ce a decurs pana la ei.
De aceea spuneau povesti simple pe intelesul tuturor. Dar povestile lor nu erau simple povesti. Ei narau intamplari din perioada mitologica descrisa in Shah Name, din Vechiul Testament, din cel Nou, din cartile filozofilor greci sau din Koran.
Peretii erau decorati in asa fel incat sa-l ajute pe ascultator sa patrunda in atmosfera povestilor.
In Persia s-a dezvoltat ceea ce specialistii denumesc "naqashi-e Qakhveh Khane", adica pictura de Kava Khane. In perceptia mea e un fel de pictura naiva.

O calatorie prin diverse ceainarii, mai vechi si mai noi, reprezinta de fapt o incursiune in istoria lumii. Picturi diverse cu scene din Shah Name/Cartea Regilor a lui Ferdowsi nu pot sa lipseasca. Asistam la lupta dintre Rostam si Sohrab, in timp ce povestitorul, cu o dictie si mimica neintrecuta, modificandu-si glasul pentru fiecare personaj in parte, ne poarta cu mii de ani in urma. Rand pe rand apar Kay Khosrow, Esfandiar si restul eroilor din carte. Vizualul (peretilor) si auditivul ne atrag intr-o cursa fara scapare.

Alte personaje nelipsite le reprezinta cuplurile de indragostiti din lumea orientala : Shirin si Farhad, Bizhan/Bijan si Manizheh, Majnun si Leyla. Ei sunt zugraviti pe pereti in cele mai diverse situatii.

Nu lipsesc personajele biblice iar povestitorul se intrece in a le da greutate si prestanta. Batranul Noe cu arca lui, regele Solomon/Soleyman, Daniel in groapa cu lei, Yousef si Zuleyka, magii ce-au plecat sa asiste la nasterea lui Iisus, Irod, Putifar, Pilat, Alexandru cel Mare, regele Cyrus, Moise cu nelipsitul toiag, Iona in pantecele balenei si alte personaje de care nu-mi aduc aminte acum, isi dau intalnire la Kava Khane. Povestitorul are timp pentru toti. Dupa ce-si drege glasul cu un lapte cald indulcit cu miere, isi continua periplul printre filele timpului si cartilor.

Kava Khane a fost, cred, primul loc in care poporul a sfidat in mod public interdictia islamului in ceea ce priveste reprezentarea grafica a chipurilor umane. Nu numai ca au reprezentat chipuri de femei si barbati, ei au reprezentat chipuri din cartile religioase si au mers pana acolo incat au indraznit sa reprezinte chipurile imamilor religiei shiite. La Kava Khaneh, pictori amatori fara vreo ucenicie prin ateliere specializate i-au pictat pe imam Ali si fiii acestuia, imam Hassan si imam Hussein, au pictat lupta de la Karbalah ... bineinteles ca portretele in cauza nu infatiseaza realitatea ci felul in care si-au inchipuit ei ca ar arata personajele ... povestitorul i-a facut sa-si inchipuie ca ar arata asa. Insa aceste picturi s-au inradacinat in mentalitatea poporului si, azi, le poti vedea multiplicate in zeci de alte locuri ... in ciuda interdictilor de tot felul.

Celelalte scene si personaje anterioare islamului, pomenite cu cateva randuri mai sus, au fost inspirate din carti religioase crestine, din picturile murale bisericesti vazute pe viu de pictorii amatori iranieni, din vechi desene preislamice, din basoreliefuri, statui si obiecte decorative executate in perioadele elamita, ahemenida, parta, ashkaniana, sasanida ...
Interesant e faptul ca pe langa picturile permanente, e vorba de picturile murale, persanii au introdus in ceainarii picturile pe panza. Fara nici un dubiu ca picturile pe panza au reprezentat o inovatie datorata contactului cu pictorii olandezi stabiliti la curtea de la Isfahan. Spun o inovatie deoarece povestitorul avea oportunitatea sa schimbe decorul caci, nu-i asa ?, in cateva minute picturile pe panza pot fi scoase de pe pereti si pot fi inlocuite cu altele, adecvate episodului urmator.
Ceainaria se transforma in scena de teatru cu deosebirea ca auditoriul nu avea de unde sa stie ce urma sa fie povestit in seara respectiva sau in urmatoarea seara. Nu exista un program fix ... nu exista relache.

Omul de rand parasea ceainaria cu un plus de informatii. Cu fiecare ibric de ceai baut in compania prietenilor se adauga un sambure de lumina. Nestiutorul de carte avea sansa sa afle cine au fost regii lumii, ce lucruri bune sau rele au facut ei, avea sansa sa auda povesti de dragoste cu final trist - ceea ce-l facea sa-si puna sub semnul intrebarii propria-i viata sau pe cea a copiilor sai, putea stabili un contact vizual, apoi unul afectiv, cu religiile anterioare islamului ... iar povestitorul il ajuta sa inteleaga de ce trebuie sa arati respect celorlalti ce cred in altceva decat in ceea ce crezi tu.

In fiecare seara povestitorul isi ducea publicul pe taramuri noi. Uneori facea hatârul cate unui musteriu si povestea la cerere. La ora actuala au mai supravietuit in Iran ceainarii cu povestitori veritabili. Sunt actori desavarsiti, cu o dictie impecabila - desi nu au studii de arta dramatica. Stapanesc la superlativ arta declamatiei. Mimica si gestica lor capteaza atentia pana la ultimul strop.
Ei stiu sa creeze o atmosfera magica. Auditoriul se transforma intr-o masa compacta ce respira la unison asteptand urmatoarea fraza.
Peste zece sau douazeci de ani vor disparea in totalitate iar locul lor, deja se intampla asta, va fi luat de actori profesionisti cu peruci, barbi false, microfon si celular zbarnaind in buzunar, ce se vor grabi sa-si incheie programul si sa ajunga acasa pentru a nu pierde meciul Lazio - AC Milan.


Acest topic a fost editat de exergy33: 7 May 2011, 06:04 AM

Cateva ganduri scrise de aquanoir in Disectia Nimicului ...



Acest topic a fost editat de exergy33: 10 May 2011, 02:42 PM

E multa stralucire la Hotel Abbasi iar decoratorii s-au intrecut in a aduna laolalta splendorile artei safavide fara sa se gandeasca serios la faptul ca ingramadirea de culori, lumini, miniaturituri, mozaicuri, cristaluri, mobilier si covoare poate genera un efect invers ... de respingere, de oboseala vizuala, de kitsch.



foto - Luis Fereira

Dar sub pojghita aceasta ce-ti ia ochii trebuie sa cauti 'uratul', lucrurile infioaratoare, mizeria sufleteasca a celor ce, pe plan politic, militar, economic si chiar religios, au fost considerati suverani de succes.

Deseori invelisul sofisticat ascunde rebuturi, vorbele mestesugite ... minciuni iar filele de istorie lungi pasaje in alb unde ar fi trebuit ca pe langa meritele regilor sa fie consemnate cu franchete si faptele reprobabile, greselile lor ...

Shah Abbas Superstar nu a existat in realitate. Sub aceasta masca s-a ascuns un om dezechilibrat psihic, mai ales spre sfarsitul vietii.
Atata timp cat oameni de incredere ca mama sau Sheykh Lotfallah i-au fost in preajma, Shah Abbas a avut un comportament relativ normal, insa dupa aceea, si poate ca si de aceea, s-a transformat intr-o persoana excesiv de suspicioasa. Boala suspiciunii s-a grefat pe boala puterii.

Ce a rezultat din aceasta combinatie ? ... mult sange varsat ce, daca ar fi alimentat pana lui Shakespeare ( in cazul in care respectivul a existat in realitate ), l-ar fi facut sa scrie inca o serie de opere complete.

Cei ce sufera cu inima, sau cei ce au cosmaruri, nu ar trebui sa citeasca continuarea textului.



In timpul campaniei din Gruzia din 1614, la urechea lui Shah Abbas ajung niste barfe cum ca fiul cel mare, Mohammad Baqer Mirza aka Safi Mirza, ar fi conspirat impotriva lui ca sa-i ia tronul.
Shahul devine extrem de neincrezator, neincrederea fiindu-i alimentata de cele mai banale fapte. Un an mai tarziu, in 1615, porunceste ca fiul cel mare sa fie omorat pe ascuns. Ordinul e executat de un calau circasian pe nume Behbud Beg ce il va omori pe Safi Mirza intr-o baie publica din Rasht. Rasht era orasul natal al mamei lui Shah Abbas , deci orasul bunicii lui.
La scurt timp shahul e cuprins de remuscari si pentru a scapa de sentimentul de vinovatie ii ordona calaului sa-si ucida fiul cel mare pentru a-si da seama prin ce durere trece dansul. Il ameninta pe Behbud Beg ca in caz de neascultare nici unul din membrii familiei lui, de la sotie la copii, gineri, nurori si pana la ultimul nepot sugaci, nu va ramane in viata.
Calaul nu are incotro si isi omoara propriul fiu, asa cum a poruncit shahul.

Dar nici in acest fel Shah Abbas nu-si gaseste linistea. Mintea bolnava nu are sanse de insanatosire. De fapt el e intoxicat de neincredere si e prins in perfida plasa intinsa de boala puterii.

Cativa ani mai tarziu, in 1621, cade grav bolnav la pat. Bucurandu-se de boala tatalui, cel de-al doilea fiu - Mohammad Khodabandeh, incepe sa dea petreceri peste petreceri, vazandu-se deja in postura de succesor al dinastiei.
Shah Abbas afla si, ca prin minune, se insanatoseste 'subit'. Da ordin ca oamenii de incredere ai lui Mohammad Khodabandeh sa fie omorati pana la ultimul. Apoi da ordin ca fiul sa fie prins si sa i se scoata ochii. Operatiunea asta se executa pe atunci cu niste clesti speciali ce prindeau globul ocular si il strivea pana iesea apa ...
Dupa ce a fost orbit (partial ?), cel de-al doilea fiu a fost inchis in temuta cetate Alamut de langa Qazvin. El va muri in aceasta inchisoare ucis de Shah Safi - succesorul lui Shah Abbas.
Shah Safi a fost nepotul lui Shah Abbas, mai exact a fost fiul lui Safi Mirza - fiul cel mare ucis de calau. Ajuns shah el va da ordin ca fratele defunctului tata sa fie omorat. Nimic de zis. Cum e bunicul ... asa si nepotul.

Revin la Shah Abbas care ramane singur cu un singur fiu - Imam Qoli Mirza - ce va fi desemnat print regent.
Dar nici el nu va scapa de ' mania regeasca' desi a incercat din rasputeri sa fie pe placul tatalui. Fara vreun motiv consemnat de cronicarii vremurilor, Shah Abbas da ordin ca acest ultim fiu sa fie orbit. Foarte probabil ca Imam Qoli Mirza a fost o victima a nebuniei tatalui, un sacrificiu inutil ...

Cunosc multe intamplari impregnate de cruzime, ca de exemplu episodul reginei Ketevan despre care am povestit pe pagina precedenta. Iranienii insa nu le accepta pe toate. Ei spun ca o serie din intamplarile transmise pe cale orala sunt inventii de-ale dusmanilor lui Shah Abbas. Nu am de gand sa le povestesc fir de-a par. Exceleaza prin oribil.
Dar luind ca baza doar faptele confirmate de istorici si cronicari pot spune ca safavizii au fost sangerosi, mai sangerosi decat hanii mongoli.

Da. Pe plan politic Shah Abbas a facut multe. A creat o Persie omogena si a instituit limba persana drept limba oficiala in stat, asta dupa ce timp de multe secole documentele au fost redactate in araba sau in dialectele turcice uzitate de dinastiilor popoarelor invadatoare.
Shah Abbas e cel ce a facut trecerea Persiei de la islamul sunnit la cel shiit si totodata a incurajat crestinii, zoroastrienii si pe altii ( considerati pagani) sa se sedentarizeze in Persia.

Isfahanul lui Shah Abbas avea moschei shiite si sunite ( cert e ca s-a purtat dur cu musulmanii sunniti din cauza ca ii considera admiratori ai Imperiului Otoman - sunnit), avea biserici crestine, temple evreiesti, altare budiste si un crematoriu pentru acesti 'gabr' aka pagani, avea un spital public gratuit, pentru oamenii de rand indiferent de religie, avea chiar si un 'lagar de refugiati' unde se facea trierea si repartizarea celor fugiti din alte tari ce doreau sa munceasca si sa traiasca in Persia.

I-a protejat pe oamenii de arta, scriitorii, calatorii si calugarii ce-au poposit ani de zile in Isfahan, si prin ei a adus un suflu nou in viata imperiului. A realizat legaturi diplomatice cu Europa apuseana si in diverse situatii s-a inspirat de la europeni.

Realizarile de pe plan economic sunt deosebit de importante. Shah Abbas a monopolizat comertul cu matase, a controlat liniile maritime ce treceau prin Golful Persic si Stramtoarea Hormuz ( pe care a recucerit-o de la portughezi), a pus la punct infrastructura de drumuri si caravanseraiuri de pe celebrul Drum al Matasii ( documentele epocii afirmand ca tronsonul persan oferea cea mai mare siguranta negustorilor), a accelerat economia si a ridicat substantial nivelul de viata al poporului ( calatorii francezi au facut comparatii diverse din care rezulta ca taranii si mestesugarii persani traiau mult mai bine decat 'colegii' lor francezi).

Despre realizarile pe planul artelor am vorbit deja dar cred ca voi reveni asupra subiectului atunci cand voi avea chemare.
E un subiect amplu, multidimensional ... si cu un specific mai greu de prins in cateva randuri.

Revin la oile mele, adica la fotografiile mele .

E cazul sa inchei vizita prelungita la Hotel Abbasi din Isfahan. Inainte de a posta imaginile cu fatada hotelului, asa cum se vede de pe strada principala, ma opresc la o miniatura de mari dimensiuni. E tot o copie, bineinteles ... o alta copie dupa un original pictat in epoca qajara.
Are ceva special?
Pentru mine da caci aceasta miniatura, cu tot decorul ce o incadreaza, m-a lamurit asupra unui fapt.
Anterior nu puteam intelege de ce calatorii europeni faceau paralele intre Persia si India medievala si de ce gaseau o gramada de puncte comune.



Privind decorul in care a fost amplasat tabloul am inteles de ce. Nu-mi amintesc sa fi vazut anterior in Iran combinatia aceasta de verde si rosu. E prea grea pentru a o putea digera.
Arta safavida a influentat arta moghula, si invers. In acea perioada de inflorire a acestor doua tari influentele au fost reciproce si benefice.

La iesirea din restaurantul Chehel Sotoun, de la parterul hotelului, am revazut o 'clona' de dimensiuni mai mici.



Excesul de lumina si bordurile din placute de oglinda o ascundeau privirii. Asa se intampla mai intotdeauna. Lucrurile sclipitoare ne distrag pe moment atentia. Lucrurile cu adevarat deosebite raman undeva in umbra.
La Isfahan am descoperit cladiri, monumente si opere de arta ne-desacralizate de publicitatea excesiva.

Palatele Cehel Sotoun si Ali Qapu, Podul cu 33 de coloane si Podul Khajoo, Moscheea Albastra a Sahului, Catedrala Vank, Piata Naqshe Jahan, Moscheea Sheykh Lotfallah si Bazarul Qeysarieh nu mai au nimic misterios. Pentru mine cel putin. Nu estetica le lipseste, caci sunt frumoase si unice in felul lor; cred ca mie imi lipseste capacitatea de a ma lasa sensibilizata ... si asta nu din vina mea.
Sunt suprasaturata de documentarele vazute cu zecile la televiziunea iraniana, de cartile postale si posterele de lux oferite in librarii universitare, de calendarele distribuite la chioscuri de ziare sau de posterele de proasta calitate vandute de catre vanzatorii ambulanti din parcuri.
Peste tot aceleasi splendori ale Isfahanului sparte in milioane de cioburi ...

Dar Isfahanul are o serie de monumente ce au ramas in umbra celor deja pomenite, monumente pe care turistul iranian nu le cunoaste, ce sa mai zic de cel strain. Exista monumente ce au fost lasate in paragina. Vizitandu-le am simtit cum ma doare inima si cum o furie surda ma acapareaza impotriva vointei.

Intr-o zi, cine stie cand, mi-ar face placere sa va port prin acel Isfahan netrecut in pretentioasele pliante de turism.

Acest topic a fost editat de exergy33: 17 May 2011, 04:54 PM

Parerile de rau nu schimba raul in bine.
... dar ai suficient timp in fata pentru a invata sa-ti para cu adevarat rau.

...

Fatada Hotelului Abbasi ziua ...





... si noaptea



... asa cum se vede de pe strada Amadegah.

... ...

... Hotel Abbasi, de departe si de aproape ...


.........................


...


Poate ca ceea ce-mi place cel mai mult in Iran sunt aceste constructii moderne de culoarea nisipului. Executate din caramida obisnuita sau decorativa, cu intarsii metalice, chenare emailate sau medalioane din mozaic, simple sau cu dichis, zidurile acestea reprezinta o comuniune vie cu trecutul. Ii admir pe arhitectii ce au luptat contra betonului si au castigat batalia.





Cred ca e cazul sa-i las deoparte pe safavizi, pe Shah Abbas, pe calugarii franciscani si cei dominicani, pe calatorii europeni rataciti prin Isfahan, pe pictorii olandezi ce-si asezau sevaletele in josul raului Zayande Rud, pe dansatoarele cu sitar, pe miniaturistii ce trudeau la decorararea palatelor, pe dervisii in haine de culoarea nautului, pe negutatorii ce-si petreceau iernile la Calcutta, primaverile la Venetia si verile la Amsterdam, pe invatatii hipnotizati de creuzete, harti ceresti si formule complicate, pe printesele din haremuri, pe calaii platiti, poetii neplatiti si uneltitorii din umbra, pe toti acei pierde-vara de prin bazaruri, nepomeniti prin cronici ...



E vara. Fatada cu modele geometrice mi-a adus aminte de pietricelele colorate de pe malul apei .... de gradinita ... de copilarie, de verile acelea cu gust de cirese amare si coacaze negre, de porumb pe jar si inghetata caramel, de covrigi cu susan si pepene galben.

Au trecut secole de atunci. Nu m-as mira sa aflu ca Shah Abbas e mai tanar ca mine .

Acest topic a fost editat de exergy33: 29 May 2011, 06:18 AM

Exista multe feluri de a scrie despre un subiect.
Unii scriu cu usurinta articole la comanda daca sunt bine remunerati. Banii pot constitui un stimulent si un scop. Altii nu pot inlantui doua cuvinte intr-o propozitie oricat de tentanta ar fi remuneratia pentru respectivul text.

Unii scriu din placerea de a scrie. De a scrie despre un subiect interesant, o cauza pentru care militeaza, o pasiune sau un eveniment important.
Deseori eu insami simt nevoia de a scrie despre locurile istorice vizitate, despre monumente, opere de arta, carti si scriitori, pictori mai putin cunoscuti, intamplari legate de istorie sau intamplari din viata personala ...

Zilele trecute am scris pe blog despre o pictorita catalana cu un stil mai deosebit. Imi plac tablourile ei si-mi propusesem ca in postarile viitoare sa prezint o serie din lucrarile executate de dansa.
Tablourile atasate primului text au placut si altora si am avut surpriza sa primesc vreo trei mailuri de la vechi cunostinte din 'virtual' pe care le dadusem disparute. Mi-au spus ca le-au placut picturile 'la nebunie' si 'peste poate' ... si-mi cereau sa continui seria prezentarilor sub forma unor texte ( in) fluviu.

Pe hardul compului am suficiente imagini cu picturile ei. Nu asta e problema. Ciudat insa ca, desi planuisem ce tablouri sa atasez blogurilor viitoare, si desi in mintea mea lucrurile sunt foarte clare, cuvintele refuza sa se aranjeze pe hartie in forma dorita.

Faptul ca mi s-a cerut sa scriu a actionat in mod negativ.
Am descoperit ca, pentru a scrie ceva de care sa fiu multumita - capodopere nu sunt in stare sa scriu, se subintelege - am nevoie de libertate. Nu ma simt libera atunci cand stiu ca cineva asteapta sa fac un lucru ... chiar daca nu am obligatia sa il fac, chiar daca nu sunt constransa sa-l fac ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 31 May 2011, 07:11 AM

Arome

E iarasi vara. Vara ma indeamna la scris, caci, in subconstient, asociez anotimpul vacantei cu casa bunicilor. Acolo e punctul nodal prin care au trecut, trec, si vor trece absolut toate firele vietii. Tardiv am descoperit ca e asa.

In mod paradoxal mi-am dat seama ca persoana care si-a lasat cel mai adanc amprenta asupra personalitatii mele a fost bunica. Cei ce o cunoscusera pe bunica in copilarie, deci cei de seama cu dansa, afirmau ca ii seman foarte mult. Refuzam asemanarea din cauza ca, fizic, inafara culorii parului, 'asemanare' destul de discutabila, nu gaseam nimic cat de cat asemanator.
Bunica avea ochii de un albastru ciudat, in ape, ce se intunecau si se deschideau la culoare in functie de vreme. Eu nu-i am asa.

Daca ar fi sa asociez o unica aroma casei bunicilor nu as ezita nici o secunda. Tarhon.
Bunica folosea multe 'ierburi' si 'buruieni' la preparatul mancarurilor insa tarhonul avea un loc privilegiat in bucataria ei.
Amintirea borsurilor cu tarhon si smantana ma face si acum sa salivez. Dar nici sarmalele sau ardeii umpluti cu pipinci si tarhon nu erau mancaruri pe care aveam posibilitatea sa le mananc altundeva.
Sarmalele in foi de loboda, cu ciuperci calite in ulei, cu tarhon si piper macinat intr-o minuscula râşniţă din bronz, cu orez si crupe, reprezentau specialitatea dupa care ma dadeam in vant. Crupele erau de fapt boabe sfaramate de porumb pe care bunica le inmuia cu o zi inainte in apa sarata, sa fie mai usor de fiert.

O alta aroma ce-mi staruie in amintire e cea a gutuilor. Cand bunica aducea in casa primele gutui stiam ca a sosit toamna.
Din toamna si pana in primavara, aproape fara exceptie, in fiecare seara, bunica facea compot de gutui. Compotul de gutui era pe departe 'bautura' ei preferata.
Deci pentru mine înserarea are miros de gutui ... toamna are miros de gutui.

Diminetile le-as asocia cu aroma de cicoare. La inceput noi beam cacao cu lapte. Eu fiind alergica la laptele proaspat faceam cacao cu lapte praf.
Bunicii insa nu-i placea deloc nici cafeaua si nici cacaoa, asa ca isi facea lapte cu cicoare. Dupa un timp, placandu-mi mirosul, am trecut si eu 'la cicoare'. Intre timp aflasem de la bunica ca cicoarea e si o planta de leac.

Si ar mai fi nucul din gradina bunicilor. Nu vi se pare ciudat ca mai toti bunicii aveau in gradina, sau la poarta, sau in fata casei, un nuc?
Vara are, si va avea miros de nuci.

Bunica facea dulceata de nuci verzi dar si lichior din coaja verde de nuci - pe care il folosea in scopuri terapeutice. Nucile uscate le rasnea iar pudra o amesteca in aluatul pentru taiteii cu lapte.
Lua mult timp facutul si uscatul taiteilor, dar nici picata cu ceara bunica n-ar fi acceptat sa cumpere din comert macaroane, fidea si taitei 'artificiali'
Avea o masinarie ciudata cu care facea paste fainoase de diferite forme si marimi.
Aromele nucilor prajite, scortisoarei si vaniliei, se intretaiau cu reverente in bucataria bunicii.

Mai in gluma mai in serios bunica ne spunea ca o mancare trebuie sa miroase bine, iar o femeie si mai bine . Ea nu considera parfumul un lux ci un accesoriu complementar personalitatii. Flacoanele ei de parfum, fie mici, transparente si suple, fie pântecoase, pictate cu auriu, reprezentau de fapt răvaşe codificate din perioada interbelica. Pipaindu-le, mirosindu-le, privindu-le de la doi centimetri distanta, puteam reconstitui cu ochii mintii o particica din 'lumea acelor timpuri'.

Primavara mirosea a căpşuni cu smântână, dar nu orice fel de capsuni. Bunica ne-a invatat sa mancam capsuni cu smantana si mamaliga, ... cred ca aceasta era una din putinele ei mancaruri preferate pe care le-a invatat de la 'români'. Pe noi ne distra etichetarea caci la acea varsta nu ne bateam capul sa aflam de unde provin bucatele pe cate le inghitim. Bunica insa avea o groaza de informatii despre orice aliment din cămară si bucatarie. Teoria ei, nu doar a ei, si anume ca bolile pot fi tamaduite exclusiv cu ajutorul plantelor, fructelor si legumelor, o gaseam pe placul nostru. Adio injectii si pastile !

Iarna reprezenta un impediment. Trei kilometri desparteau casa noastra de cea a bunicii, insa nu distanta ne incomoda cât faptul ca zapada dubla timpul necesar pentru a ajunge la dansa.
Dar 'ajunsul' ne era rasplatit din plin: clatite umplute cu brânză, sau cu urdă, date apoi la cuptor. Bunica punea in umplutura mărar uscat si miere de albine, iar atunci cand avea, si stafide.
In momentul in care deschidea cuptorul mirosul de marar navalea pur si simplu peste noi.

Cum as putea sa-ti descriu mirosul adormitor al mararului fierbinte si gustul clatitelor ce se topeau in gura in timp ce afara, pe cerul vânăt, fulgii translucenţi alunecau tăcuţi cu destinatia Pământ ?

Acest topic a fost editat de exergy33: 3 Jun 2011, 06:38 PM

popor de gurmanzi

Ana Blandiana spunea ca "suntem un popor vegetal", si poate ca suntem, in sensul dat de ea.
Am descoperit azi, in timp gateam pentru pranz, ca suntem un popor de gurmanzi.
Ca e asa o dovedesc cu prisos zicalele si proverbele arhicunoscute ...

mare branza!
paguba-n ciuperci
la placinte inainte, la razboi inapoi
a scos din el untul
lauda-ma gura ca sa-ti dau friptura
branza buna in burduf de caine
i-a ramas galusca-n gat

sunt varza
rosu ca sfecla
cu ochii cat cepele
(si) capul ca un dovleac

pica para malaiata in gura lui natafleata
in ajun nu se-ngrasa porcul
merele frumoase pot fi si viermanoase
cine s-a fript cu ciorba sufla si-n iaurt
freaca menta
pana cand nu bati laptele, nu iese untul
nu umbla cainii cu colaci in coada
cine fura azi un ou maine va fura un bou
pestele de la cap se impute
ieftin la tarate si scump la faina
frate ca frate da' branza-i pe bani
vrabia malai viseaza si calicul praznicul
bun e vinul, nu-i ca apa, nici friptura nu-i ca ceapa
nu strica orzul pe gaste
pestii mari se prind in apa adanca
se lupta pentru ciolan
are obrazul mai gros ca soricul
ieftin ca braga
cand o face plopul pere si rachita micsunele
dragostea trece prin stomac
pe buze miere si-n inima fiere
cu mintea ca o nuca seaca
mic si iute la manie ca ardeiul
incetul cu incetul se fabrica otetul
gaina batrana face zeama buna
a scoate castane din foc cu mana altuia
nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase
vinul bun n-are nevoie de lauda
da tarcoale ca pisica la oala cu smantana

ochii ca murele
buzele ca ciresele
sanii ca merele
fata ca laptele
parul de matasea porumbului

ochii ca cicoarea
buzele de fraga
obrazul moale ca puful de piersica
sanii cat lubenitele
mijlocul cat gatul ulciorului
parul mirosind a busuioc

foamea e cel mai bun bucatar
cu doua bucatarese ramane mancarea nesarata
cand ti-e drag de nevasta nu te uiti ce-ti pune pe masa
foaie verde loboda, gura lumii-i sloboda

Trebuie neaparat sa adaug o lista cu omisiuni

Deci :
nu te baga in borsul altuia
a pus-o de mamaliga
beat turta ( n-am reusit sa descopar logica acestei expresii )
la pomul laudat sa nu te duci cu sacul
nu face nici macar cat o ceapa degerata
vinde gradinarului castraveti
poama buna!
ud ca o varza murata
si-a iesit din pepeni

batut ca o fleica
cu dintii ca fasolele
(si) fata ca un cartof

vinul bun face pe om nebun
i-a scurtat macaroana
vorba-i vorba, ciorba-i ciorba

Intamplator m-am lovit pe net de o carte publicata cu mult timp in urma de Adrian Paunescu. Cartea se numeste "De la Bârca la Viena şi înapoi" si tin minte ca, la vremea aparitiei, am remarcat-o in librarie tocmai datorita titlului ...

Aceasta reintalnire bibliofila mi-a dat prilejul sa 'filozofez' cateva minute pe marginea subiectului titlurilor de carti, caci, de ce sa nu recunoastem, un titlu incitant ne poate face sa citim o carte anosta. Mie mi s-a intamplat lucrul asta.

Stateam si ma intrebam: daca ar fi sa incep sa scriu un volum in acest moment, ce titlu i-as alege?
Mergand pe linia lui Paunescu as putea opta intre " De la Munchen la Paşcani" sau "De la Pittsburgh la Băneasa", sau as putea inventa un titlu intrigant de genul " Interstiţii si supersiţii", "Coeficientul de siguranţă in amor" , "De ce zboară gâştele?" , "Serenada pentru domnul senator" sau " Puşca fără calibru"

Acum, lasand gluma la o parte, ma tenteaza sa recomand cateva carti la care m-a atras deopotriva titlul si continutul. Fara vreo ierarhizare anume, iata-le:
"Trestia revoltata" de Nina Berberova
"Noaptea de Sânziene" de Mircea Eliade
"M-am născut pe Google" de Ionuţ Caragea
"Mandrie şi prejudecata" de Jane Austen ...

... ca tot veni vorba de carti.
Cu multi ani in urma citisem un roman interesant. Zilele trecute mi l-am reamintit si nu mi-e clar de ce mi l-am reamintit tocmai acum.

Pe vremea cand il lecturasem avusesem impresia ca ceva din acele pagini se leaga intr-un fel de universul lui Mircea Eliade. Autorul mi se parea un tip interesant, ca profil psihologic vreau sa spun. Cineva care il cunostea de foarte mult timp se oferise sa-mi faca cunostinta cu el. Dar evenimentele au decurs altfel decum le programasem si vacanta s-a sfarsit prea repede si n-am mai gasit cateva zile libere pentru a merge sa-l vizitam. Acum imi pare rau, si-mi pare rau inzecit.

Dar sa nu prelungesc suspansul.
E vorba de "Joia Femeilor", un roman pe alocuri autobiografic, pe alocuri imaginar. Autorul cartii nu-i un nume cunoscut. Nu cred ca multi dintre voi ati auzit de Constantin Badersca.
Titlul e incitant. De ce "joia femeilor" ? Exista o asemenea zi?

Intr-un sat din nordul Bucovinei s-a pastrat un obicei ciudat. Joia, nici un reprezentant al sexului tare nu avea dreptul sa intre in carciuma satului. Joia era ziua in care femeile puneau stapanire pe acest 'lacas' al barbatilor, beau si se distrau pentru toata saptamana.
Nici un barbat nu avea curajul sa intre pentru a cumpara o sticla de bautura. Stia ce-l asteapta. Va fi batjocorit si umilit de femei. Va fi dezbracat si, in pielea goala, va fi calarit de ele spre hazul celor de fata.

Constantin Badersca a fost o perioada profesor la scoala din acel sat. Satul e real, obiceiul descris e real, personajele principale ale cartii, de la primul la ultimul, sunt reale .
... dar ceea ce mi-a placut mie in textul literar e felul in care autorul transcede planurile naratiunii si felul in care sunt jonglate simbolurile.
Aceesi trecere de pe un plan pe altul e experimentata si in "Dubla conditie a caderii", considerat drept cel mai bun volum al autorului.

Azi imi propusesem sa caut pe net sa vad daca exista vreo posibilitate de a face rost de aceste carti in format electronic.

Am descoperit ca, in 1996, Constantin Badersca a murit.

Acest topic a fost editat de exergy33: 10 Jun 2011, 07:17 AM

Banii nu te pot invata sa traiesti.
Te pot educa, te pot ajuta (partial) sa te stilezi, iti asigura confortul, iti deschid noi orizonturi si-ti dau "semn verde" in anumite cercuri. Atat.
"Traitul vietii" e o chestiune ce implica complicate resorturi interioare si tine de talent.

... in dupa-amiaza asta am cunoscut un alt 'afon' cu bani.

Ma pregatesc intens de vacanta desi vacanta mea va incepe de abia peste patru-cinci saptamani.
Pana atunci vreau sa ma odihnesc ... ma asteapta calatorii obositoare. Nu-s agitata, asa cum am fost in alte dati, si nici nu mai simt emotia aceea mult asteptata pe care de obicei mi-o inducea necunoscutul.
Sunt in forma si am o stare de bine inexplicabila in timp ce sotul meu ma priveste cu circumspectie si ii e teama sa nu mi se intample ceva rau ...
Nu cred sa mi se intample. De multa vreme relele ma ocolesc ... si daca stau bine sa ma gandesc, s-ar putea sa fiu mai rea decat ele .

Poate in vacanta asta ne spui ceva despre evreii din Iran sau despre zoroastristristi si cultul mortilor, legaturi intre acest cult iranian, Tibet si indienii nord americani.

Despre zoroastrieni am scris mai demult, cu prilejul vacantei de No Ruz de la Yazd.
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=618220
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=619357
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=625670
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=626165

Despre evrei s-ar putea sa scriu candva ... cine stie.

Deocamdata timpul imi este ocupat de alte chestii.

In ultima vreme am petrecut mai mult timp pe net, in special pe site-urile agentiilor de voiaj, activitate nu lipsita de surprize. Iata una.

1)Paris - 14.8 mil
2)Londra - 14 mil
3)Bangkok - 10.2 mil
4)Singapore - 9.7 mil
5)Kuala Lumpur - 8.9 mil
6)New York - 8.7 mil
7)Dubai - 7.6 mil
8)Istambul - 7.5 mil
9)Hong Kong - 7 mil
10)Shanghai - 6.7 mil

Acesta e clasamentul cu cele mai vizitate orase ale lumii. Cifrele reprezinta milioanele de turisti straini.
Recunosc ca am fost surprinsa ... doar doua orase europene, hai sa-i zicem 2+0.5 - daca includem si jumatate din Istambul, un modest loc 6 pentru metropola americana ... si cam atat.
Deci Asia detine principalele culoare turistice si capteaza majoritatea fluxului de vizitatori. Asta ar trebui sa dea serios de gandit.
Pe mine m-a socat sa gasesc Dubai-ul in top. Un oras fara vestigii, fara istorie, nascut peste noapte din nisip si irigat cu petrodolari ... si e trist ca orase precum Viena, Moscova, Roma sau Venetia, care reprezinta totusi ceva pentru cultura si arta lumii, sa nu se gaseasca macar in coada clasamentului .

ar trebui sa vezi cat costa acolo un telefon mobil, un laptop, o bijuterie, un parfum, etc. atunci ai intelege de ce aleg "turistii" sa viziteze Dubaiul.

Am vazut. Vreau sa spun ca am vazut cu ochii mei. A fost o perioada in care calatoream mai mult prin zona golfului iar insula Kish era una din destinatiile mele preferate.
Mi-am dat seama ce inseamna o zona FTZ (free trade zone) si intr-o prima faza m-au ametit hyper-supermarket-urile si mega-pasajele comerciale de acolo.
Cat despre marfurile ieftine pe care le poti cumpara in astfel de locuri pot spune cu siguranta un lucru : aproape toate reprezinta obiecte contrafacute, insa cu mare rafinament si atentie ... chiar unele firme si case de moda europene au avut probleme in a deosebi marfurile lor de cele contrafacute

Mi-am cumparat foarte putine obiecte din zona. Fac inventarul si constat ca le pot numara pe degetele de la o singura mana : un aparat foto, intradevar foarte ieftin dar pe care l-am abandonat dupa un an din cauza ca facea fotografii exact la nivelul pretului de achizitie, doua bluze, un costum de baie, nu o marca celebra, dar de care sunt multumita si acum, si un costum barbatesc dintr-o stofa ignifugabila ... pe sotul meu l-a atras din reclama tocmai acest amanunt, ca materialul nu arde.
... imi amintesc ca la prima vizita facusem o nota asa de discordanta pe aeroport, toti incarcati cu bagaje de dimensiuni astronomice si mii de cutii dupa ei, noi, doua persoane, cu o simpla geanta de voiaj pentru schimburi si alte cateva obiecte uzuale.
Se si gasisera cativa iranieni isteti, cu tone de bagaje, care sa ne propuna 'sa-i ajutam' sa se urce in avion, adica sa le luam noi o parte din ce aveau pentru ca tonajul transportat de ei nu le era acceptat nici la extra-load .

In sfarsit, eu personal nu mi-as cumpara un lap-top din Dubai.

Mi se parea de neinteles ca un oras istoric de talia Atenei, sau a Vienei, sa nu poata atrage 7-8 mil de turisti straini pe an.
Dar tinanad cont de faptul ca termenul 'turist' si-a alterat sensul, si ca exista o uriasa masa de turisti pe care ii doare drept in cot de vestigiile istorice ale unui oras sau de imprejurimile geografice extraordinare, in schimb se dau in vant dupa magazine, restaurante, cluburi de noapte, discoteci, etc ... toate devin de inteles.

M-am informat putin si am descoperit ca din patru iranieni care pleaca peste hotare, unul are ca destinatie Dubaiul.

Apropo de insula Kish ... spre deosebire de Emirate, insulele iraniene au obiective istorice nu chiar de aruncat.
Pe insula Kish exista un interesant rezervor de apa si un asa zis oras subteran, din piatra, cu cu o vechime de circa 800 de ani, ce facea parte din reteaua de apeducte (kariz-uri) construita pe insula in urma cu aproape 2000 de ani.
Ceea ce se vede la suprafata insulei, in proportie de 90 si mai mult la %, sunt constructii noi ridicate in perioada ultimului sah si apoi in cea de dupa revolutie - cand Iranul a investit masiv in insulele din Golful Persic pentru a intari elementul persan din zona.

Pe insula Qeshm se afla un castel al portughezilor ( finalizat in 1507), mai bine zis un fort militar unde au locuit militarii portughezi ce au controlat caile comerciale dinspre Europa spre sud-estul Asiei.
Merita vazute cele doua vai : Valea Fantana Muntelui ( Chah-kouh) si Valea Stelelor, ambele foarte ciudate, cu un aspect biblic, si din pacate extrem de putin mediatizate.

Dar ce folos! M-am enervat la culme, in prima vizita facuta prin tur; cand am vazut ca toata lumea e ahtiata sa faca cumparaturi si ca, ore la rand, 'turistii' marsaluiesc dintr-un pasaj comercial in altul ( si pasajele aleau au dimensiuni kilometrice), m-am hotarat sa ma rup de grup.

Nu ne-am incadrat in 'programul' lor si, pe cont propriu, fara nici un ghid, am reusit sa vizitam insula. Am vazut orasul subteran, Delfinariul ( cu un program artistic foarte bun ) si Parcul Pasarilo r( dar care avea si crocodili ... din piatra). Dupa aceea am inchiriat o salupa si am vazut recifurile de corali, vizibile prin apa limpede si prin puntea din sticla a salupei, iar de acolo am mers la epava greceasca.

Mai exista un Acvarium interesant (partial subacvatic - un fel de tunel cu pereti transparenti prin care pot fi admirati pestii in mediul lor natural de viata).
Ne-am plimbat mult pe plajele insulei. La prima ora a diminetii sunt ceva de vis. Liniste, lumina, briza marii ... ai impresia ca asisti la Geneza.
Mi-au placut in mod deosebit acei copaci cu radacinile iesite la suprafata. Radacinile par pietrificate, fosilizate ...

Din pacate nu am reusit sa vizitez Turnul Harireh (despre care vorbea Sa'adi in Golestan - Gradina Florilor)

Acest topic a fost editat de exergy33: 1 Jul 2011, 01:31 PM

... la a doua vizita am cumparat doar o cutie cu betisoare din lemn aromat.
Inca nu le-am terminat de ars.

atunci când îmi vorbeşti în gând
scoate virgulele
scoate semnele de exclamare
scoate sufletul
... aşa te voi înţelege ... poate.

Intotdeauna mi-a placut sa ma joc cu cuvintele. Jucarii gratuite ce nu-si pierdeau din farmec, ba dimpotriva, cu trecerea timpului isi sporeau puterea de atractie asupra mea.
Imi placea sa descopar ce inseamna, de unde vin si de ce unele au 'surori' ( .. adica sinonime).

Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?

... cred ca intrebarea ne-a fost adresata tuturor

Atunci cand o colega de-a mamei mi-a pus intrebarea asta i-am raspuns fara ezitare ca vreau sa ma fac avocata.
A fost uimita caci, la cei cinci ani ai mei, nu prea credea ca stiu ce inseamna avocata.
Bineinteles ca nu stiam insa dadusem raspunsul impresionata de un film vazut in acea saptamana.
Nu stiu daca il vazusem la TVR sau la alta televiziune, nici in ce limba se vorbea in film, dar oricum tin minte ca nu se vorbea in romana si din cauza asta la fiecare cinci minute imi intrerupeam parintii sa-mi spuna ce se intampla .

Iata in mare povestea : unei tinere avocate proaspat iesite de pe bancile facultatii i se incredinteaza un caz. Primul ei caz. Un batran, vagabond, fara familie si locuinta, este acuzat ca, beat fiind, a ucis un om.
Batranul neaga insa evidentele nu sunt de partea lui.
Tanara avocata ajunge la un bun nivel de comunicare cu acest vagabond si ajunge sa fie convinsa ca nu el e criminalul.
In final ea reuseste sa-i demonstreze nevinovatia si sa-i descopere pe ucigasi, adica pe cei ce au inscenat crima atribuita batranului.

Daca pana atunci nici o meserie din cele cunoscute de mine nu mi se paruse interesanta, dupa vizionarea filmului a fost pentru prima data cand am simtit o atractie pentru ceea ce facuse avocata.
Acum imi dau seama ca de fapt nu profesia de avocat ma atrasese ci caracterul personajului feminin, faptul ca reusise imposibilul, ca reusise sa treaca de perceptiile sablonarde, ca era inteligenta, frumoasa, incoruptibila si stia ce vrea ...
Azi, constienta fiind ce inseamna avocatura, nici in ruptul capului nu mi-ar placea sa o profesez...

Apoi, in clasa intai, invatatoarea ne-a intrebat ce meserie am vrea sa avem si de ce.
Nu ma atragea nimic. Ma gandeam cu groaza ca atunci cand voi fi mare va trebui sa lucrez pentru a castiga bani. Mi-ar fi placut sa am bani fara sa trebuiasca sa muncesc .
Cand doamna invatatoare, mirata de raspunsul dat (mai putin faza cu banii ...), m-a intrebat ce-mi place totusi sa fac, i-am raspuns ca-mi place sa calatoresc.
Dar, in mentalitatea mea de 7ani, a calatori nu putea insemna o meserie.

Dansa ne-a vorbit cateva minute bune despre calatoriile facute de calatori si exploratori celebri care au descoperit continente si insule noi, popoare necunoscute, plante exotice, pasari si animale ciudate, au inventariat obiceiurile indigenilor, limbile lor, au studiat felul in care traiesc si credintele pe care le au ei, au descoperit pesteri, cascade, mine de aur, de diamante ... sau mai stiu eu ce.
Au intocmit harti, atlase geografice si botanice, au scris carti si tratate, au facut fotografii si filme documentare ...

Insa pe mine nu ma atragea sa merg intr-o astfel de calatorie-expeditie, adica pe post de explorator, sa fiu mereu cu ochii in patru, sa caut printre pietre si fire de iarba, sa analizez, studiez, clasez, inventariez ...
Imi placea sa calatoresc pe post de 'gura - casca' ... adica sa ma uit ... doar atat.

Dupa o vizita la muzeul de istorie, in vacanta dintre a III-a si-a IV-a, vazand exponatele de dinaintea erei noastre, am simtit ca mi-ar place sa fiu arheolog.
Nu era doar un gand sub influenta vizitei la muzeu, era ceva mai profund ce se producea la nivel afectiv.
Imi placea ... insa ma indoiam de faptul ca as fi in stare sa descopar vestigii.

Parintii s-au mirat de aceasta prima pasiune marturisita cu glas tare.
Daca anterior jucariile nu ma atrageau, cu exceptia cuburilor, jocurilor Lego si a stampilelor colorate, si cred ca nu ma atrageau si din cauza ca primeam prea multe, eu jucandu-ma predilect cu diverse capace, suruburi, cuie, pietre, robineti defecti, catarame, sticle goale de parfum si alte obiecte 'colectionate' de prin casa sau de pe afara, acum imi directionasem activitatile.
Din argila si huma faceam statuete care sa se asemene cu cele de prin cartile de istorie sau cu cele vazute in Magazinele Istorice la care parintii mei aveau abonament.
Faceam si tablite cu cuneiforme. Ma specializasem chiar ... caci imi ieseau foarte bine si eram mandra de ele.

Prin clasa a VI-a 'doamna de franceza' mi-a zis ca ma descurc bine la tradus. Intr-o ora pe la sfarsitul ultimului trimestru ne-a adus niste reviste si, pe rand, ne-a pus sa traducem in romana 'la prima vedere' si cu voce tare, citind doar in gand textul tiparit in franceza.

Ideea de a-mi castiga existenta traducand carti nu-mi displacea si, dupa incurajarile profesoarei, chiar ma simteam capabila sa transpun texte dintr-o limba in alta.

Se apropia clasa a opta si trebuia sa aleg un liceu: real sau uman ? ... aceasta era intrebarea.
Alegerea liceului conditiona intr-un fel alegerea viitoarei facultati.

Analizam la rece profesiile si descopeream pentru a suta oara ca nu ma atrag.
Medicina imi displacea intratat incat la auzul cuvantului doctor imi trecea pofta de mancare, iar la auzul celui de stomatolog mi se incretea pielea.

Contabilitatea si finantele le gaseam plictisitoare desi, sincera sa fiu, imi inchipuiam ca serviciul la o banca sau la un birou de contabilitate presupune doar o munca mecanica si niste hartoage scrise cu creionul chimic.
La aceasta impresie se adauga o discutie auzita in tren. Doua tipe bine, destul de tinere si fardate cu gust, discutau intre ele. La un moment dat una exclama : "draga, sa nu faci greseala sa te mariti cu un contabil. Toti sunt lipsiti de imaginatie si-s zgarciti".

Atunci cand cineva se lauda cu fratele student la ISE, nepoata de la ASE sau verisorul de la BCR, in sinea mea ii compatimeam pe acei oameni ...

Politehnica imi lasa impresia unui conglomerat de roti dintate, ziduri din beton armat, circuite licarind straniu, malaxoare, sarme, conducte si rezervoare, toate mirosind a clor, acetona si catran.
Viziunea ma descuraja, dar nu ma afecta deoarece in subconstient imi ziceam ca nu-mi va calca piciorul prin 'politehnica'.

Dreptul il scosesem de pe lista. Pentru mine a fi student la drept insemna a fi o persoana cu capacitati supranaturale de tocilar ... parca vedeam insiruirea de tomuri cu legi, anexe si revizuiri ce se cer memorate paragraf dupa paragraf.

Artele erau departe de mine, la propriu si la figurat. Daca la desen ma descurcam onorabil, la muzica eram un antitalent. In ciuda faptului ca eram si sunt afona, nu-mi displace sa audiez anumite genuri muzicale.

Totusi, in perioada liceului descoperisem abilitatea de a-mi face singura haine. Le desenam, alegeam materialele si apoi le croiam, cu sau fara sablon. De cusut nu ma pricepeam ... asa ca le duceam unei tipe care mi le cosea ... asta dupa ce analiza incruntata bucatile ce trebuiau 'asamblate' si explicatiile ce i le dadeam.
Impletitul de pulovere si bluze chiar se transformase intr-o mica pasiune si, cu cat lucram mai mult, cu atat viteza de executie crestea. Ornamentele puloverelor contineau margele din sticla, sarme argintii sau aurii, nasturi colorati, perle artificiale, bucati de catifea, matase, panza de sac si tot felul de improvizatii asa zis tehnice cu care-mi satisfaceam imaginatia.
Facusem si cateva incercari de a vopsi materiale ieftine, finet sau panza. Ma inspirasem dintr-un almanah, insa modelele si secretele amestecurilor de vopseluri, fie artificiale fie naturale, imi apartineau. Am stricat o oala mare de vreo 40 de litri, caci nu a mai putut fi folosita pentru mancare, dar am acumulat experienta.
Cu toate astea 'textilele' nu reprezentau pentru mine o posibila viitoare meserie.

In acea perioada aveam un prieten care ma tot batea la cap sa fac Filologie sau 'Ziaristica', caci, dupa parerea lui, as fi avut talent la scris. Scrisul nu mi se potrivea ca o manusa. Imi placea sa scriu ... insa doar din cand in cand.
Gandul ca as fi putut avea un loc de munca in care sa mi se ceara sa scriu zilnic imi scadea temperatura corpului.
Percepeam 'scrisul' ca pe un lucru ce trebuie facut exclusiv din placere si fara vreo remuneratie. In mintea mea scriitorii erau un fel de semizei.

Slava cerului ca nu mi-a trecut niciodata prin cap sa ma fac actrita.
Aveam colege care stateau ore in sir in fata oglinzii recitand versuri sau 'spunand' vreun rol, analizand mimica, dupa care incepeau sa-si descopere tot felul de defecte : ba ca ar avea nasul prea lung, ba ca buzele ar fi prea subtiri si lipsite de culoare, ba ca sprancenele ar fi asimetrice sau ca parul nu le-ar avantaja profilul. Parca in asta ar fi constat talentul actoricesc!

In perioada scolii generale si a liceului mi-am umplut timpul liber cu de toate ... cu lecturi, cu sedintele de la cercul de matematica si cel de desen, am scris din cand in cand la gazeta scolii sau prin altele, am fost prin vreo doua 'tabere de creatie', am jucat un trimestru in echipa de minibaschet si am facut putina gimnastica. Dar nici una din aceste activitati, variate , nu s-a transformat in pasiune.
Da, le faceam cu interes .. uneori cu mare placere ... dar nu reprezentau ceva pentru care as fi mers pana in panzele albe.

Hodoronc-tronc, spre sfarsitul clasei a VIII-a, am zis ca vreau sa dau examen la Liceul Pedagogic. Ambii parinti s-au opus spunand ca Liceul Pedagogic inseamna plafonare ( habar nu aveam ce insemna cuvantul in context) .... si ca nu sunt facuta pentru meseria de invatatoare deoarece imi lipseste calmul, sunt mereu agitata si nu ma pot cobori la nivelul unui copil de sase ani pentru a-i explica ceva.
Probabil ca concluziile le-au tras analizand comportamentul fata de sora mea careia, ce-i drept, nu aveam prea multa tragere de inima sa-i explic lucrurile pe care stiam ca le poate afla de una singura.
Nu cred ca as fi reusit la concurs pentru ca inainte de examenele scrise se dadeau niste probe practice care presupuneau printre altele si o proba la muzica ... ori eu eram la fel de muzicala ca si cutia acordeonului de la fanfara militara .

Tatalui meu i-ar fi suras sa fiu inginera. Pe mama o ingrozea gandul ca daca voi fi inginera va trebui sa lucrez o viata in uzina. Fabrica, uzina, combinatul industrial, santierul ... toate acestea insemnau pentru ea niste machete ale Iadului.

Nici nu stiu cum, cred ca mai mult datorita hazardului, am ajuns la un liceu 'real'.
Tot ce a urmat dupa aceea, in mai mica sau in mai mare masura, a fost rodul unui sir de intamplari al caror sens as dori sa-l descifrez intr-o buna zi.



Acest topic a fost editat de exergy33: 8 Jul 2011, 07:42 AM