-X- Optiuni

[exergy33]

@marduk

... voi scrie.
Nu peste mult timp voi pleca din nou in calatorie, dar pina sa plec postez un pasaj din "Imposibila întoarcere" de Marin Preda ( pe care am terminat-o recent).

UN SEMN DE ÎNTREBARE

În viaţa noastră, dincolo de faptă mai e ceva, şi e aproape totdeauna prea tîrziu, cînd ne dăm seama, să mai realizăm, pentru împlinirea noastră, acest ceva pierdut... Nu ne-am născut doar să scriem o carte, sau să construim un pod, sau o frumoasă clădire şi pe urmă să murim, cum de fapt ni se şi întîmplă. Dar pentru mai ce ? aş putea fi întrebat. Nu ştiu încă să răspund la o astfel de întrebare.

Nu cunosc deloc viaţa Hortensiei Papadat-Bengescu. Am văzut-o pe scriitoare prima oară în 1943, la puţin timp după ce începusem să frecventez cenaclul lui Eu­gen Lovinescu, frecventare care n-a durat mai mult de cîteva luni, fiindcă în aprilie am fost luat eu militar, şi în iulie, cînd eram într-un concediu, marele critic murea, şi am mers în urma cortegiului său funerar îm­preună cu Constant Tonegaru. Citisem în cenaclu o bucată intitulată Calul, scrisă cu o duritate pe care ulterior am pierdut-o. Lui Lovinescu nu i-a plăcut, dar avusesem noroc să-i citesc la altă şedinţă o nuvelă mai tradiţională, intitulată De capul ei, şi pe care Geo Du-mitrescu o reţinuse s-o publice în efemera sa revistă Albatros, dar pe care n-a mai avut timp s-o publice, preferîndu-l în numărul acela — auzi dumneata ! — pe Nic. Smeureanu ! Lovinescu a exclamat de cîteva ori în timpul lecturii, cu vocea lui subţire şi senină : „Are talent!... Are talent!" Ei, mi-am zis eu atunci plin de trufie, păi dacă am talent, staţi să vă citesc una care să justifice mai bine această apreciere. Şi am venit cu Calul. „Hm ! a exclamat criticul la urmă, în tăcerea plină de nesiguranţă care se lăsase. Descriptiv, descriptiv..."

In cursul săptămînii următoare cineva mă anunţă că Eugen Lovinescu vrea să mă vadă imediat. M-am dus şi l-am găsit în acelaşi birou : avea un musafir, o doamnă în vîrstă.

— Ia loc, domnule, mă invită criticul. Uite (îmi spuse în treacăt cu o mică emfază), doamna Hortensia Papadat-Bengescu !... Cea mai mare scriitoare română.

M-am uitat la doamna din faţa mea şi n-am recu­noscut deloc în figura ei îmbătrînită şi obosită pe „fe­meia din faţa oglinzii", în plină frumuseţe matură, aşa cum o arăta, în Istoria literaturii, G. Călinescu. „O fi ea cea mai mare scriitoare română, am gîndit eu, dar dacă nu mai mă pot îndrăgosti de ea şi ea de mine, ce folos ?" Aveam douăzeci de ani, cum puteam gîndi alt­fel ? ÎI admir abia acum pe Sadoveanu, care în alt timp istoric la vîrsta mea de atunci „se stabileşte la Fălticeni şi se căsătoreşte cu Ecaterina Bălu", cum spune, în „tabelul său cronologic", prefaţatorul. A avut apoi timpul să tot stea de vorbă cu tot felul de moşi uitaţi de Dumnezeu, care nu lipsesc din literatura lui, cum nu lipsesc nici din viaţă. „Nu mă interesează per­soana dumitale", i-arn spus eu în gînd bătrînei din faţa mea şi mi-am întors privirea spre critic, să aflu de ce mă chemase.

— Un domn, mi-a spus el atunci, al cărui nume nu trebuie să-l ştii, îţi oferă zece mii de lei în schimbul nuvelei dumitale Calul, pe care te roagă să i-o trimiţi prin mine, în original, aşa cum ai scris-o, şi copie să-ţi faci dumneata după ea. E un admirator al dumitale din' cenaclu. Ca să vezi, a mai adăugat criticul cu o blîndă filozofie, nici n-ai apucat să te afirmi, şi ţi-ai şi găsit, admiratori. Ţin-te bine !

Am luat banii încîntat, reprezentau cam două salarii de-ale mele de proaspăt secretar de redacţie la un jurnal de după-amiază la care am putut intra tot prin reco­mandarea criticului, către Ion Vinea, care era director, patron fiind celebrul, pe atunci, Pamfil Şeicaru. M-am grăbit să copiez manuscrisul şi să trimit bizarului ad­mirator originalul. Am aflat abia tîrziu de la Zaharia Stancu că trebuia să fi fost Dinu Nicodin, prieten bun cu criticul, scriitor încifrat, ilizibil, om foarte bogat şi de o cruzime rafinata cunoscută numai de puţini, care explică pesemne plăcerea pe care i-o făcusem eu cu uciderea minuţioasă şi crudă a „calului" meu.

[...]

Am publicat nuvela îngroşată considerabil în august şi am plecat să mă odihnesc la Tuşnad, unde Uniunea Scriitorilor avea o vilă. Am găsit acolo printre alţi scri­itori şi o doamnă nu atît foarte bătrînă, cît foarte re­trasă şi foarte absenta. Cine e ? am întrebat. Mi s-a răspuns că e Hortensia Papadat-Bengescu. O însoţea aproape tot timpul Claudia Milian, stăteau de vorbă amîndouă, dar nu prea mult. Nu mi-era mie atunci gîndul la viaţa celei mai mari scriitoare române, cu problemele grave care se puneau generaţiei mele. Şi pe lîngă asta aveam treizeci de ani, şi „scriitorul, deşi se stabilise evident în Bucureşti, nu se căsătorise încă cu nimeni şi n-avea ştiinţa de a se apropia de colegii săi ajunşi la capătul unei vieţi şi al unei opere", cum ar putea scrie în viitor un autor de „tabele cronologice" de vieţi.

N-a stat mult acolo Hortesia Papadat-Bengescu. Nu se simţea bine, ne-a explicat Claudia Milian. Dacă ar fi murit atunci, gîndul la destinul ei nu mi-ar fi tur­burat cu nimic astăzi amintirea acestor efemere întîlniri. Dar am auzit că a mai trăit cîţiva ani, şi un alt prieten al meu, tot critic, a vizitat-o într-o iarnă acasă. Locuia în condiţii înspăimîntătoare, şi acest prieten nu mi-a spus şi mie atunci să mă duc s-o văd şi eu. Mi-a spus mai tîrziu (cînd era prea tîrziu !), într-o zi cînd marea scriitoare nu mai era pe această lume ca să ne mai pună nouă, generaţiilor mai tinere (şi, la urma urmei, şi propriei ei generaţii strălucite), un tăcut şi neluat în seamă de nimeni semn de întrebare.

Cind voi reveni voi reciti din scoarta in scoarta romanele Hortensiei Papadat - Bengescu.

Acest topic a fost editat de exergy33: 18 Jul 2010, 12:47 PM

[exergy33]

Printre multele piese arheologice din colectia Muzeului Iran Bastan din Teheran, vasele si piesele din ceramica ocupa un loc aparte datorita in primul rind ingeniozitatii autorilor lor.
Despre obiectele de la Marlik, apartinind culturii Amlash, am vorbit pe pagina precedenta.

Azi ma voi opri din nou asupra unor vase mai speciale.
...

Acest vas din piatra, executat prin tehnica slefuirii, mi-a ridicat un mare semn de intrebare.


Obiectul, descoperit in provincia Kerman, e foarte vechi : mil III ien.
Aproximativ cu patru - cinci milenii in urma un om a gasit un bloc din piatra, bicolor ... si a inceput sa-l slefuiasca.
Insa cu ce? Cum ?
Otelul nu fusese descoperit iar cu unelte din aur, argint, cupru sau bronz e imposibil de slefuit piatra.
Mai mult ca sigur el s-a folosit de unelte confectionate dintr-o piatra mai dura decit piatra ce urma sa fie slefuita.
Semnul meu de intrebare se leaga de calitatea executiei si precizia geometrica a vasului.
Circularitatea lui e perfecta ... intrigant de perfecta.
Si in in plus de toate, materialul de baza, piatra in nuante de negru si alb vreau sa zic, e foarte interesanta.
L-am denumit "vasul dalmaţian" de la Kerman.

A doua piesa pare banala la prima vedere insa dupa ce voi da unele explicatii veti vedea ca de fapt nu e. Multe din lucrurile banale cu care ne izbim frecvent in viata cotidiana, dincolo de banalitatea aparenta, ascund adincimi incredibile, uneori imposibil de patruns.



Vasul din ceramica din imagine a fost descoperit in bazinul arheologic cunoscut sub denumirea de Shahr- e Sukhteh, adica "Oraşul Pârjolit" sau "Oraşul Ars".
E vorba de o asezare umana extinsa, aprox 150 hectare, din perioada mil III ien, localizata in provincia Sistan-Baluchistan.

Arheologii considera ca acest vas realizat in a doua jumatate a mileniului III idH reprezinta prima incercare de redare a une animatii... deci primul desen animat din istoria civilizatiei umane.
Cinci imagini succesive, reprezentind o capra salbatica in pozitii diferite, creaza iluzia de miscare daca vasul e rotit in directia inversa acelor de ceasornic.
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Vase_animation.svg

Nu am vizitat Shahr-e Sukhte desi imi doresc foarte mult, si mi-e teama ca nu voi ajunge vreodata pe acolo.
Din cauza lipsei de securitate, in comparatie cu restul Iranului, sotul meu se opune sa mergem in zona ( rapiri de persoane si eliberarea ostaticilor in schimbul eliberarii unor traficanti capturati de politia iraniana ar fi un motiv, incaierarile dintre extremistii sunniti si cei shiiti, ... etc).
Sunt convinsa ca se va opune mereu. E singurul loc in care nu a acceptat sa mergem.
Dar nici eu nu ma las asa de usor ...

Acolo, in Orasul Parjolit, au trait oameni fascinanti ce au creat o cultura independenta de cea din Mesopotamia ... in unele privinte superioara chiar.
http://en.wikipedia.org/wiki/Shahr-e_Sukhteh

Acest topic a fost editat de exergy33: 30 Jul 2010, 09:25 AM

[exergy33]

Roata .... simbolul civilizatiei.
La Muzeul National din Teheran se gaseste una dintre cele mai vechi roti din lume.
Pe tablita insotitoare am citit o serie de date succinte.
Am aflat ca a fost descoperita la Choga Zanbil, in apropiere de fosta capitala de la Susa, si ca reprezinta o roata de car.
Data probabila a executiei a fost plasata undeva pe la sfirsitul mil II ien. Asa spun arheologii dupa ce au efectuat datarea cu C12. Asta inseamna o vechime de cel putin 3000 de ani.
Am incercat sa o fotografiez cit mai de aproape ... adica mi-am lipit camera de vitrina



Dupa cum se observa, spitele din lemn au o forma interesanta si sunt intarite cu un aliaj din cupru si cositor ( ... dupa spusele ghidei muzeului). Mi-a lasat impresia unui obiect solid, bine facut si totusi suplu. Mi-a atras atentia forma geometrica : o floare cu sase petale gemene ...

Urmatoarea imagine am luat-o de pe wikipedia. Detaliile de executie sunt mai clare decit cele din fotografia captata de mine.




Unii istorici afirma ca roata ar fi fost inventata cu peste sapte milenii in urma insa marea parte a arheologilor considera ca prima roata adevarata ar fi fost facuta pe la inceputul mil IV ien, adica cu sase mii de ani in urma.
Multa vreme s-a crezut ca cea mai veche roata e cea inventata in Mesopotamia, insa, spre surpriza multora, roata descoperita in apropiere de Ljubljana (Slovenia) are o vechime mai mare decit cea mesopotamiana.

Deci, in domeniul 'invirtitului' , europenii sunt fruntasi ...

Privind aceasta roata mi-am amintit de rotile vazute in copilarie la Muzeul Lemnului din Campulung Moldovenesc.

... si uite cum se invirte roata timpului ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 9 Aug 2010, 05:53 AM

[Promo Contextual]

[exergy33]

O statuie impunatoare din bronz atrage atentia fiecarui vizitator al muzeului. Se crede ca l-ar reprezenta pe marele comandant de osti Surena, insa nimeni nu a putut dovedi ca l-ar reprezenta pe el intradevar.

Tin minte ca, in urma cu foarte multi ani, am vazut in holul unui hotel un poster imens cu aceasta statuie. In acel moment mi-am dat seama ca il am in fata pe prototipul "viteazului din poveste". Desi anii au trecut, convingerea a ramas.

Statuia, careia ii lipseste un brat, a fost descoperita la Mal Amir, in provincia Lurestan/Luristan.
Nu stiu cine a lansat ideea ca l-ar infatisa pe Surena, dar, privind-o cu atentie, nu pot sa ma intreb de ce un inalt comandant ar fi infatisat in vesminte foarte simple ( de pastor ?) si nu cu arme si armura ?
Colierul de la git indica totusi originea nobila a personajului.
.......................... .............................

Cine a fost Surena?
Nu vreau sa intru in detalii wikipedice plictisitoare, dar ca sa se inteleaga cit de cit ce vreau sa spun, voi rezuma in citeva fraze biografia lui.

Surena a fost al doilea om in Imperiul Part, dupa regele Orodes al II-lea caruia i-a fost fidel pina la moarte.
Orodes al II-lea a fost detronat insa Surena a reusit sa-l reinstaureze pe tron.

Surena reprezinta un nume generic caci in limba persana Avestana cuvintul suren(a) inseamna puternic.
Acest cuvint a ajuns sa desemneze numele unei familii de nobili cu o foarte mare influenta in Imperiul Parţilor, dar totodata cuvintul desemna si cea mai inalta pozitie in armata terestra ... adica mareşal.
Imperiul Parţilor a fost condus de dinastia Arsacida (238ien - 226en).

In textele istorice Surena e prezentat cu titlul de general. Indiferent de titluri si distinctii, Surena va ramine in istorie pentru izbinda sa in batalia de la Carrhae.
Arsacizii au avut confruntari militare cu trupele Imperiului Roman, trupe ce le atacau frecvent granitele.
Romanii organizeaza o campanie militara in Parţia, campanie condusa de Marcus Licinius Crassus, unul din membrii primului trimvirat.

In batalia de la Carrhae (anul 53 ien), comandantul Surena, cu o armata inferioara numeric, reuseste sa-i infringa pe romani.
Amanunte despre batalie, si felul in care a fost ucis Crassus de catre Surena, sunt date de catre Plutarch in cartea intitulata "Life of Crassus".
Desi partinitoare ( in favoarea romanilor), ea ramine totusi o lucrare de referinta.

Trebuie neaparat sa spun ca victoria i-a fost fatala. Din invidie, regele a ordonat ca el sa fie ucis. Asa a murit unul din cei mai mari strategi ai imperiului persan.


Revin la statuie si atasez o imagine luata de pe situl CAIS (pentru a arata ce inalta e).



Indiferent pe cine l-ar reprezinta, trebuie sa admiram tehnica de executie si simtul estetic al autorului ei.
Un artist anonim cu idei foarte moderne. Statuia aceasta nu se aseamana cu nici o alta statuie din acea perioada, sau din perioadele urmatoare, si nici nu se apropie ca stil cu cele realizate in Grecia sau Imperiul Roman.
Ochii, mustata, buzele, parul, caciula simpla, camasa lunga legata cu briu, pantalonii simpli, ... constituie elemente ce ar merita sa fie comentate in parte.

Ceea ce nu poate reda camera foto e sentimentul de incredere si protectie pe care il simti atunci cind te afli aproape de aceasta statuie si o privesti in ochi.

http://www.iranchamber.com/history/surena/surena.php

Acest topic a fost editat de exergy33: 9 Aug 2010, 04:56 PM

[exergy33]

Desi cea mai mare parte a exponatelor de la Muzeul National ( Muze-e Iran Bastam sau Muzeul de Arheologie) din Teheran reprezinta piese unicat, si desi despre foarte multe nu am povestit deloc, ma opresc aici cu incursiunea in acest lacas de intilnire al mileniilor pentru ca doresc sa vorbesc si despre alte locuri vizitate de-a lungul acestei veri.

Parerea mea de rau se leaga de o piesa extrem de frumoasa si interesanta, descoperita la Marlik ( site arheologic despre care am mai vorbit).


(imagine luata de pe wikipedia)

Acest colier, sau colan din aur, realizat cu aproape trei milenii in urma, nu l-am mai zarit in vitrina muzeului. De vina cred ca e simbolul bunastarii, sau al binecuvintarii, cunoscut insa de europeni sub numele de svastica.
In Iran poarta diverse nume : roata lui Mithra ( Gardane-e Mehr), Sevastakaan, Neshane-e Barekat (simbolul bunastarii, binecuvintarii, blagoslovirii...). Neshane Hoshbakht ( semnul fericirii)

Citeam ca guvernul suedez a decis sa scoata din muzeele suedeze orice artefact (indiferent de vechime) ce are pe el acest simbol.

Am impresia ca si Iranul va proceda la fel ...
Mi se pare nedrept ca un foarte vechi simbol, folosit nu doar de populatiile din spatiul iranic si indian, ci si de cele din spatiul european, folosit cu milenii inainte de Hitler, sa fie scos din muzee.
Ce vina au oare rhytonii din aur si argint, armele sau vasele din ceramica facute cu mii de ani in urma ? ... sau chilimurile si tesaturile lucrate din generatie in generatie ce au pastrat acest simbol considerat sacru? ... sau leaganele nou-nascutilor din satele uitate de lume de la poalele muntilor Zagros ? ... sau unele vesminte de mireasa brodate cu zeci de "svastici" din matase si fir de argint?
Mai demult, tot la Han, am scris despre acest subiect fierbinte.

http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=620646



(rhyton din aur, sec 7ien, descoperit la Kelardasht - provincia Mazandaran)

Oricum, Organizatia pentru Turism si Arte Traditionale i-a anuntat pe mesteri ca nu va cumpara obiecte ( covoare, carpete, tesaturi, obiecte din aur, cupru, bronz, argint, sticlarie, lemn , ceramica, miniaturi ...etc) ce au pe ele insemnul cu pricina.

O batrina tesatoare de la Marea Caspica, ce de zeci de ani isi cistiga piinea facind chilimuri cu motive autentice, din lina pura, vopsita doar cu vopseluri naturale, nu putea intelege ce vina are simbolul binecuvintarii, caci, in lumea mica a satului ei de munte, putini stiu ca acestui simbol i se spune svastica si ca, din cauza nazistilor, e interzis in cea mai mare parte a lumii.
Asculta inlemnita explicatiile date de un functionar de la Taavoni (cooperativa ce-i achizitiona produsele).

Ramasa aproape fara grai in fata camerei de luat vederi, cu miinile zbatindu-se neputincioase in poala rochiei inflorate, bolborosea doar pentru dinsa : kalat karde ke az ma gherefte.
(Tradusa cuvint cu cuvint expresia pare fada : "a gresit ca l-a luat de la noi", insa sensul ei e cu totul altul : " arza-l-ar focul ca l-a luat de la noi". Propozitia se referea la Hitler )

In foarte multe situri arheologic din Iran ( datate ien ... iHr) au fost descoperite obiecte si inscriptii cu astfel de insemne.
Cred ca as putea scrie o lucrare de masterat exclusiv pe tema unor astfel de piese descoperite in Iran.

Acest topic a fost editat de exergy33: 13 Aug 2010, 03:59 PM

[Marduk]

Si mie mi se pare aiurea mai ales ca nazistii au luat-o asa cum era reprezentata de mii de ani. Ce mi se pare interesant este aceasta denumire Sevastakaan imi suna prea aproape de svastica.

Acest topic a fost editat de Marduk: 13 Aug 2010, 03:37 PM

[exergy33]

marduk, as fi dat mai multe explicatii despre originea cuvintului svastica dar mi-e că vine Mihai si-mi da un ban de toata frumustea .
Pe net poti gasi usor explicatii in legatura cu etimologia cuvintului.


Revin la oalele mele .
Vara asta m-am plimbat mult, bine si in locuri diferite ... iar plimbarile mi-au priit.
Am pornit de undeva cam de prin centrul Iranului si am continuat-o spre nord-vest, foarte spre vest, pina la Urumieh.
La Isfahan am avut parte de o vreme neasteptat de racoroasa ( cred ca norocul a fost de partea mea), in imprejurimile Tabrizului la fel, insa la Urumieh s-a napustit parca dintr-o data caldura.

Voi incepe povestile de calatorie cu provincia si orasul Urumieh din cauza ca mi s-a parut mai apropiat (nu doar geografic si kilometric) de Romania.
Orasul nou are o arhitectura europeana, dar si orasul vechi ofera privirii cladiri parca furate de pe batrinul continent.
Exemplific cu imagini din fosta piata a primariei. In prezent se numeste Meidan-e Ayalat.
In aceasta piata (meidan) se afla trei cladiri vechi cu o arhitectura europeana, din care doua am reusit sa le fotografiez.

In primele trei imagini puteti vedea cladirea primariei. Ma rog, fosta primarie, caci in prezent birourile primariei se afla dispersate in alte cladiri, noi.
Aici insa au ramas citeva sali de conferinte, expozitii, protocol ...

In cea de-a patra imagine se poate vedea sediul biroului Directiei Monumentelor Istorice, Turismului si Artelor Traditionale ( ... in Iran acest departament functioneaza ca o regie autonoma).


... ... ...


Mi-a placut contrastul dintre cerul albastru si frontispiciul de caramida al primariei. Fotografiile sunt facute aproape de ora prinzului ...
Mi-au mai placut si cele doua donjonuri crenelate ce amintesc de castelele medievale



Sediul Biroului de Turism e amplasat in partea stinga a primariei, in sensul traficului din piata centrata pe un rond de flori.
Cladirile acestea doua mi s-au parut .... ardelenesti ...



Urumieh, sau Orumieh, sau Oroumiyeh, sau Urmia ... sau ...
... e o provincie mai deosebita.

E deosebita si prin faptul ca se invecineaza cu trei tari : Turcia, Irak si Azerbaijan. E foarte deosebita datorita amalgamului etnic al locuitorilor. Aici, persanii reprezinta pe departe o minoritate.
In aceasta provincie traiesc turci azeri, kurzi, assyrieni, armeni si persani. Din aceasta cauza nu e de mirare sa vezi fata in fata o moschee cu o biserica.

Se crede ca pe aceste meleaguri s-ar fi nascut Zoroastru/Zarathustra, insa nu sunt documente care sa confirme acest lucru.
Zoroastrienii insa considera reala ipoteza.

Provincia e cunoscuta si datorita lacului Urumieh/Urmia, un lac cu apa extrem de sarata, cu o suprafata de 5200 km2, citeva insule mai mari si alte zeci mai mici, unele declarate monumente ale naturii.
Lacul se afla in pericol. Din cauza lipsei de apa (din precipitatii, riuri si piriuri) suprafata lacului a scazut vizibil. In urma a ramas nisipul amestecat cu sare, sau chiar intinderi acoperite cu sare pura, alba, ce sclipea sinistru in lumina soarelui.
Voi reveni cu poze si expicatii.

Mie, desertul de sare fierbinte prin care am umblat desculta citeva ore, mi-a lasat o impresie greu de descris.
In acel loc si in acel moment am reusit sa inteleg ceva din expresia "sfirsitul lumii" ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 15 Aug 2010, 06:08 PM

[exergy33]

Calatoria de la Urumieh a fost presarata cu citeva intimplari si lucruri placute, inedite chiar ...
Voi povesti citeva legate de Piata Primariei, loc ce l-am vizitat in a doua zi a sejurului nostru.

Citisem pe Internet despre cladirea vechii primarii si ma tenta sa o vad.
Cind am ajuns la rondul din piata, am identificat-o imediat. Am scos aparatul si am inceput sa fotografiez in stinga si-n dreapta.
Nu a trecut mult timp si am vazut ca un soldat se apropie si-mi zice de la distanta ca fotografiatul e interzis.
Pe soldat il puteti vedea in prima fotografie din postul anterior ( daca o descarcati si o priviti in marime originala).

M-am uitat in jur dar nu am vazut insemne care sa indice ca fotografiatul ar fi interzis.
L-am strigat pe soldat si i-am zis ca nu vad nicaieri vreo interdictie.
Derutat, nu a stiut ce sa-mi raspunda. S-a gindit citeva momente apoi mi-a zis ca asa a primit ordin si ca nu e legal fotografiatul linga obiective militare.
Am zimbit.
Care obiective militare, ma rog ? ... l-am intrebat asa intr-o doara.
Dinsul mi-a aratat cladirea din spate si ne-a zis ca e o cladire cu nu stiu ce birouri pentru armata.
Nu o observasem pina sa mi se atraga atentia si nici nu o fotografiasem.

L-am intrebat ce trebuie sa fac daca vreau sa fotografiez legal. (expresia cu legalitatea ma scotea din pepeni ).

Sotul meu mi-a zis ca nu are rost sa insist si ca militarul in termen nu are nici o vina ... plus ca il derutez vorbindu-i pe un ton de parca as fi superiorul lui.

Soldatul s-a gindit ce s-a gindit si mi-a zis sa intreb la sediul vechii primarii.
Usa de intrare era doar la citiva metri distanta.

Am intrat.
La parter o sala mare, cu pardoseala din piatra lucioasa, iar pe peretele din stinga zeci de monitoare ce supravegeau piata si aleile aferente.
Nu ca nu mai vazusem sisteme de supraveghere cu camere ascunse, insa nu vazusem atitea monitoare laolalta ... semanau cu un fagure dintr-un stup.

Un tip intre doua virste, de la servicul de paza, imbracat civil insa, ne-a intrebat cu ce ne poate ajuta.
I-am zis ca doresc sa fotografiez primaria.
La inceput a fost o mica neintelegere. El si-a inchipuit ca doresc sa fotografiez birourile din interiorul primariei si de aceea mi-a zis ca am nevoie de o aprobare scrisa.
Bine ca mi-am dat seama ce-i trece prin cap .
I-am zis ca de fapt ma intereseaza arhitectura exterioara a cladirii.

S-a uitat la mine lung si mi-a explicat ca filmatul si fotografiatul exteriorului cladirilor din piata e liber, fara taxe sau aprobari.
I-am zis ca soldatul de afara mi-a facut observatie ca ma aflu linga un obiectiv militar.
Pe tipul de la primarie il luase de-a binelea risul.
A adaugat printre sughituri : da, mare obiectiv militar si strategic, cu birouri unde se aduna cadrele in rezerva si pensionarii orasului ca sa joace table si sa bea ceai.

A clatinat din cap dezaprobator.
Dupa citeva minute de discutii, timp in care mi-a adus o harta foarte buna, caci consultind harta ce o luasem cu o zi inainte din alta parte mi-a zis ca e incompleta si greu de folosit, am aflat toate punctele de interes din oras.

La parterul hotelului nostru zarisem un pliant cu fotografii din imprejurimi.
Imi atrasese atentia un lac inconjurat de verdeata ... insa nu-mi puteam aminti numele exact.

L-am intrebat despre acel loc ( imi adusesem aminte ca s-ar numi Mashmanlou, sau cam asa ..).
S-a gindit putin dupa care a inceput sa rida iarasi.
Lacul cu pricina se numea Marmisho, insa eu, sub influenta numelui Hasanlou ( un site arheologic foarte cunoscut din zona), am incurcat denumirile

Tipul a fost foarte amabil: cu explicatii, cu harta adusa, cu indrumari concise si la obiect ..
Tot el ne-a indrumat sa mergem peste drum, la Departamentul de Turism.
Adevarul e ca fotografiasem cladirea departamentului, fara sa stiu insa ce reprezinta.

In timp ce parcurgeam mica distanta dintre primarie si cladirea Departamentului de Turism, sotul meu a zis ca i se pare foarte suspecta amabilitatea tipului de la primarie si ca, mai mult ca sigur, a crezut ca lucrez la vreun ziar si din cauza asta atita revarsare de politete din partea lui.

Acest topic a fost editat de exergy33: 17 Aug 2010, 05:21 AM

[exergy33]

Am trecut prin mijlocul pietii si in doua minute am ajuns la sediul Departamentului Monumentelor Istorice, Turismului si Artelor/Mestesugurilor Traditionale.
Persoana de la Informatii ne-a indrumat sa mergem la etaj.

De fapt ce doream?

Doream adresa unei agentii de incredere care sa ofere un ghid bine instruit si o masina buna, pentru excursii in afara orasului .
M-a dezamagit faptul ca agentia de taxiuri a hotelului avea doar soferi obisnuiti.

La etaj am gasit usor biroul spre care fuseseram trimisi.
Inauntru erau patru mese si patru functionari: un barbat si trei fete tinere ce discutau aprins intre ele.
Barbatul, extrem de politicos, a ascultat doleantele si a zis sa asteptam citeva minute caci colegul ce se ocupa cu agentiile de turism a iesit pentru citeva minute din cladire.
Se scuza mereu ca-i lipseste colegul si ca suntem nevoiti sa steptam.
Oricum .. nu ma grabeam.

Desi aveam deja doua harti, el ne-a mai dat un pliant cu harta intregii provincii.
Imediat a venit cu o tava cu ceai si bomboane de ciocolata.
Sotul meu s-a uitat mirat la mine dindu-mi sa inteleg ca i se pare putin iesita din comun politetea functionarului.

Am baut ceaiul.
Intre timp a venit una din fete si mi-a dat o brosura in limba engleza. Am rasfoit-o si am schimbat citeva vorbe cu ea.
Mi-a zis ca in aripa din dreapta a cladirii e amenajata o expozitie cu obiecte de artizanat, si daca ma plictisesc sa astept, sa vizitez mini-expozitia.

M-am ridicat de pe fotoliu si m-am dus.
Expozitia, desi compusa doar din vreo zece vitrine, mi-a placut.
Cea mai mare parte a exponatelor o reprezentau piesele unicat ce fusesera medaliate la diferite expozitii si tirguri internationale.
Intre vitrine erau indicatoare cu "fotografiatul interzis". Mi-a parut rau. M-am uitat pe indelete la obiectele de lemn sculptat, la argintarie si la tesaturile realizate in culori inchise.

M-am reintors in biroul de unde plecasem. Inauntru ramasesera doar cele trei fete. Sotul meu iesise afara impreuna cu functionarul.
Am discutat putin cu ele si am fost nevoita sa le spun de unde sunt ( ... isi dadusera seama ca nu sunt iranianca).
Mi se pareau foarte tinere si ma intrebam de una singura daca sunt functionare sau daca sunt studente in practica).
Ele erau curioasa sa afle daca stiu sa citesc in persana. Le-am spus ca da. Atunci, fata cea mai inalta, care statea chiar linga mine, s-a ridicat brusc si a iesit din birou.
S-a reintors cu niste pliante in limba persana, o brosura pe hirtie luciosa ( cred ca in total aveau vreo jumatate de kilogram), si insotita de o alta fata.
Era mica, slaba ca un ţânţar, negricioasa, insa cu sprincene fine, naturale, nu pensate, cu ochi jucausi si o figura placuta.
Mi-am zis ca trebuie sa fie fata unui coleg sau colege de-a lor.

Tocmai le faceam portretul robot al ghidului ideal , caci ma intrebasera despre asta.

Le-am spus ca trebuie sa fie o persoana nefumatoare, cu informatii si cunostinte bune de geografie, istorie si etnografie, sa nu aiba boala vitezei ( cum au majoritatea taximetristilor iranieni), in timpul sofatului sa nu asculte muzica Los Angelesi ( echivalentul manelelor romanesti) sau koocheh-bazari ( un fel de manele de dinainte de revolutia islamica), sa nu ma interogheze si sa ma streseze cu intrebari de genul : cum mi se pare Iranul, de cit timp am venit, cu ce ma ocup, citi frati si surori am, ... etc, sa nu ne duca cu forta la restaurantul care ii place lui, sa fie politicos, sa nu se enerveze in timpul sofatului ....

La fiecare propozitie ele chicoteau pe infundate.
Cind am terminat cu portretul robot, fata cea slabuta, cu o mina extrem de serioasa a zis : "Fetelor, daca descoperiti o persoana care sa corespunda cu portretul, anuntati-ma. Poate ma marit cu el!"
Toata lumea a inceput sa rida. Nu mi se parea chiar asa de comic. Vazind ca nu rid, una din fete mi-a spus ca, de fapt, colega lor e casatorita.

M-am uitat inspre fata-tintar si am intrebat-o direct, cu mirare : ai sot?!, urmind sa-i zic ca am crezut ca e eleva la liceu ... insa nu am terminat propozitia caci ea a raspuns propt :
Din nefericire, da!


Un alt val de ris a izbucnit in camera.
Pacat ca nu-i pot descrie figura, caci mai mult din cauza figurii, nu a expresiei folosite, rideau colegele ei.
Stateam toate cinci in cerc, in mijlocul camerei, si rideam. Lacrimi de ris curgeau pe feţele lor ...
In grup, risul e cu adevarat molipsitor.

Nedumerit, un barbat din biroul vecin si-a bagat capul pe usa.
Ce greseala!
Fetele au inceput sa rida cu si mai mare pofta iar respectivul, inrosit la fata, s-a retras fara sa inteleaga ce se petrece

Bine ca venise functionarul cu agentiile ....
Ne-a ascultat ce anume dorim si ne-a ajutat foarte mult.

Am ramas cu o impresie intradevar placuta.

Poate ca am o perceptie gresita asupra institutiilor de stat din Iran, insa din proprie experienta, pot spune ca in general m-au dezamagit cei ce lucreaza in muzee, obiective istorice, culturale, biblioteci, etc ...
Hotelurile si restaurantele, fiind particulare, si punind mare pret pe atragerea si pastrarea clientilor, au un personal binevoitor, politicos si cu profesionalism, insa in sectorul de stat intilnesti de obicei oameni nepasatori ce-ti raspund pe un ton insipid si incolor.

[exergy33]

Pe parcursul a doua-trei postari voi vorbi despre cea mai veche si cea mai cunoscuta biserica a orasului Urumieh, si totodata considerata a fi cea mai veche biserica din Iran ce, fara intrerupere, a functionat in acelasi loc.
Se numeste Mart Maryam si se gaseste in inima partii vechi a orasului.

Biserica e administrata de comunitatea assyriana ce apartine de Biserica Assyriana de Est ( afiliata bisericii ortodoxe) iar denumirea assyriana Mart Maryam inseamna Sfinta Maria. Persanii o denumesc Klisa-e Maryam-e Moqaddas sau Klisa-e Hazrate Maryam, denumiri ce inseamna tot Biserica Sfinta Maria.
In Iran assyrienilor li se spune ashuri.

Spre deosebire de armeni, ce au venit in Persia in mai multe valuri, assyrienii iranieni reprezinta o populatie locala din imprejurimile lacului Urumieh, Salmaz si Sanandaj ( Sena in limba assyriana) ce s-au asezat in aceste zone cu doua milenii iHr.
Desi de religie crestina, ei sunt divizati in mai multe rituri si grupuri confesionale : biserica assyriana de est ( ce provine din convertirea crestinilor nestorieni), biserica catolica (chaldeana), biserici/secte protestante si neoprotestante ( presbiterieni, penticostali, adventisti, ...)

Despre assyrienii din Iran voi vorbi mai tirziu, acum insa va aduc in curtea celei mai vechi biserici din Iran, si una din cele mai vechi biserici ale lumii.
Ceea ce se vede in imagini reprezinta corpul nou al cladirii.

..... .....

Eu am venit de pe o alee laterala si de abia dupa ce am inconjurat constructia am descoperit poarta de intrare caci poarta prin care de obicei intra enoriasii era inchisa. Presupun ca e deschisa doar la orele la care se tin servicii religioase.



Deci am intrat in curte. Am intilnit putini vizitatori, toti iranieni si mai toti insotiti de copii.
Corpul vechi al bisericii se afla in partea din dreapta a imaginii, in dreapta corpului de iluminat.
Pentru a intra inauntru trebuie coborite citeva trepte.
Biserica originala a fost ridicata pe un templu al focului, templu zoroastrian, si, fara sa distruga arhitectura templului, crestinii assyrieni au transformat vatra focului in altar.
In limba persana templele zoroastriene se numesc Ateshkadeh sau Atashkadeh ( atash inseamna foc).

Specialistii iranieni (musulmani) au datat biserica ca fiind construita in a doua jumatate a secolului cinci ( dHr, bineinteles ).
Assyrienii afirma ca ea a fost ridicata la sfirsitul secolului II si ca ar fi cea de a doua biserica crestina din lume, dupa biserica ridicata la Bethleem ( considerata prima biserica crestina).
Istoricii straini inclina sa creada ca, de fapt, transformarea templului zoroastrian in biserica crestina a avut loc in aceeasi perioada cu inaltarea vechii catedrale din Koln, aprox sec VI dHr.
Toate datele si ipotezele contradictorii trebuie privite cu circumspectie maxima.

In orice caz, biserica a existat pe timpul calatoriei lui Marco Polo, caci el o mentioneaza.
Dar ceea ce e mai important decit orice e faptul ca aici au poposit cei trei magi (zoroastrieni) in drumul lor de la Kashan inspre Bethleem, spre a fi martori la nasterea lui Iisus.
Unii assyrieni spun ca cei trei magi, la intoarcerea din Bethleem, s-au oprit la Urumieh si au pus bazele noii religii ... insa mi se pare putin probabil sa fi fost asa.

Pe atunci, in acest loc, se inalta un templu zoroastrian cunoscut in intreaga Persie.

Se crede ca tot aici au fost inmormintati cei trei magi.
In timpul primului razboi mondial rusii intra in partea de nord vest a Iranului.
Printre alte fapte de "vitejie" infaptuite de ei se numara si luarea cu japca a unor obiecte de prin biserici si cimitire, pe motiv ca ei le-ar pastra mai bine in muzee, pentru a nu fi profanate de musulmani, cica.
Asa ca au luat trei sicrie de piatra din aceasta biserica si le-au dus la Kiev, unde exista si astazi, numai ca, in nestiinta lor, unul din cele trei sicrie apartinea unui inalt prelat inmormintat in biserica, nu cel presupus a fi magului zoroastrian.
Prin acest noroc al sortii unul din cei trei magi a ramas sa-si odihneasca oasele la Urumieh, sarcofagul lui de piatra raminind neatins in interiorul bisericii.
Cine stie cit la suta reprezinta adevar si cit la suta fantezie ...

Fotografiile si restul explicatiilor ... in postarea viitoare .

Acest topic a fost editat de exergy33: 19 Aug 2010, 05:31 AM

[exergy33]

Interiorul vechii biserici e simplu si, dupa pararea mea, nu prea arata a biserica ...

Am intrat mai intii pe un coridor marcat de citeva morminte din piatra (foto 2), apoi am ajuns intr-o camera mai mare, cu covoare, crucifix si icoane (doua goblenuri, copii ale unor tablouri renascentiste, si una pictata (foto 3) ).
Intr-o parte se zarea un coridor racordat la alte mici coridoare, nise si hrube.
In capatul acelui coridor se zarea o alta icoana (foto 1)

..... .....

In partea compusa din coridoare si nise accesul nu era permis. Am fotografiat doar de la distanta.
Forma geometrica a peretilor coridoarelor mi s-a parut putin mai deosebita in ceea ce priveste deschiderea arcadelor.

Pictura cu Iisus am postat-o deoarece nu ma pot acomoda cu genul acesta de reprezentare, obisnuita fiind cu cliseele impuse de pictura bizantina, vechile icoane rusesti si pictura occidentala (renascentista, baroca, academica).

In general, constructiile vechi, cu atit mai mult cele religioase, sunt infasurate de povesti si fabulatii de tot felul.

Biserica Mart Maryam din Urumieh nu face exceptie.

Persoana ce dadea explicatii in biserica, un baiat de liceu cred, nu era cine stie ce bine informat.
De la el am luat o brosura trilingva ( engleza, persana, assyriana) cu date si ipoteze explicate succint.

Totusi baiatul s-a straduit sa-mi raspunda la intrebari si mi-a dat numele unor carti de referinta .

Cea mai veche atestare a bisericii o reprezinta o placa de marmura ce a fost incrustata in zid in anul 642, cu ocazia vizitei unei printese din China, numita Bafri, care a donat o suma mare de galbeni pentru reconstructie.

E foarte interesant sa redescoperi istoria.
In secolele premergatoare invaziei islamului a existat o Persie partial crestinizata. Iar crestinii nu erau reprezentati doar de assyrieni. Multi persani trecusera de la religia lui Zarathustra la religia lui Mesia ( in limba persana crestinilor li se spune "masihi" ).

Toti acesti ani traiti in Iran m-au convins ca a fost asa.
Nu e vorba doar de biserica din Urumieh, ce a trimis diferite misiuni in China si India.
E vorba de mai multe surse chineze ce spun ca prin intermediul persanilor (dinastia sasanida) a patruns crestinismul in tara lor.
Mai e vorba si de cimitire dezgropate tot in China, pline de soldati sasanizi ce purtau armuri cu insemnele imperiului, combinate cu simboluri crestine, in special crucea.
Acesti soldati asigurau protectia misionarilor crestini ai imperiului sasanid.

Alte manuscrise din arhivele Indiei aduc dovada ca in secolele V-VI misionari crestini veniti din Persia faceau prozeliti pe teritoriul Indiei.

Voi reveni cu amanunte si noi fotografii.

[exergy33]

..... .....

Copiii vizitatorilor, la fel ca mine, erau atrasi de ferestrele inguste cu feronerie delicata (foto1).
Dar si usa, impodobita cu litere si insemne necunoscute, te face sa te opresti in fata ei (foto3). Cu un click dat pe imagine puteti sa vedeti mai bine despre ce e vorba.
Alfabetul syriac e utilizat de assyrieni chiar si in ziua de azi.
http://www.learnassyrian.com/aramaic/
http://www.ancientscripts.com/syriac.html

Stateam si ma gindeam ca a fost o vreme in care biserica din Urumieh trimitea misionari si avea misiuni in indepartata China si in India.
Apoi a venit un alt timp in care misionarii straini au invadat acest mic oras linistit.
In anul 1874 in Urumieh activau patru misiuni crestine americane si o misiune ruseasca ortodoxa.
Prima misiune crestina americana a fost deschisa in 1835.
Razboiul propagandistic si racolarea de prozeliti a dus la slabirea celor doua biserici istorice assyriene: ortodoxa si catolica.

Incet incet si-au facut aparitia bisericile assyriene anglicane, presbiteriene, adventiste ( de ziua a saptea), ...
Comunitatea assyriana a fost si mai mult scindata.

Priveam zidurile bisericii noi si incercam sa-mi inchipui cum arata biserica construita la inceputul sec XX de misiunea ruseasca, biserica ce a fost rasa de pe fata pamintului de catre armata turca ce a ocupat provizoriu orasul.
Baiatul - ghid spunea ca acea constructie avea un stil arhitectonic rusesc, cu citeva turnuri cu cupole si o clopotnita inalta.

Dar cum arata biserica inainte ?
In brosura am gasit informatii si o fotografie foarte veche. Biserica avea un pridvor foarte asemanator cu cele ale conacelor din Muntenia
Fotografia a fost facuta in 1903 de catre orientalistul american Abraham Jackson, profesor la Columbia University. Ei a vizitat citeva saptamini orasul si imprejurimile.

In 1900 assyrienii reprezentau aprox 40% din populatia orasului.
Foarte multe surse de pe net, inclusiv wikipedia, bat cimpii cind afirma ca inainte de revolutia islamica ar fi existat 200 000 de assyrieni iar in prezent numarul lor ar fi mai putin de 50 000.

Recensamintul efectuat in 1976 ( deci pe timpul sahului, cu trei ani inainte de revolutie) arata ca in Iran traiau aprox 32 700 de assyrieni.
La ora actuala numarul lor e estimat la aprox 30 000 ( surse guvernamentale iraniene) sau 38 000 ( surse din comunitatea assyrienilor).
Dupa invazia americana din Irak, multi arabi s-au refugiat in Iran. Printre ei se numara circa 6000 de irakieni crestini ( assyrieni) ce, in mare majoritate, s-au stabilit in zona Urumieh.

Exodul assyrienilor iranieni s-a petrecut dupa ce a avut loc genocidul armenilor din Turcia. Imediat dupa acel tragic eveniment, zeci de mii de assyrieni din zona Orientului Mijlociu au emigrat in America si Europa.
Trupele armatei turce au intrat pe teritoriul Persiei, in zona de frontiera locuita de crestini, omorindu-i in masa.

Profitind de debandada iscata, grupuri de kurzi (sunniti) (in mare majoritate hoti de turme), au atacat satele assyrienilor si le-au luat toate bunurile (oi, vite, utilaje agricole si mestesugaresti, bijuterii si alte bunuri considerate de valoare). Pe cei ce s-au impotrivit i-au omorit.

In paranteza fie spus, kurzii i-au atacat in nenumarate rinduri pe ashayeri ( ashayeri etnici kurzi, luri, azeri sau persani ... de religie musulmana) dar s-au atacat ei intre ei (lupta dintre clanuri conduse de hani locali), fara ca armata sahului qajar sa intervina.
In Sanandaj si Urumieh traiesc kurzi sunniti, in Kermanshah si Ilam cei shiiti.

Ashayeri=pastori ce practica transhumanta

Dinastia Qajara nu le-a asigurat nici un fel de protectie crestinilor din nord-vestul tarii. Persia era intradevar o tara a nimanui, la cheremul britanicilor, rusilor, francezilor si americanilor ce se infiltrau incet dar sigur in zona.
Nu peste mult timp qajarii vor fi detronati de la putere de catre Reza Shah/Reza Khan ce va instala dinastia Pahlavi.

In perioada primului razboi mondial assyrienii au parasit in masa orasul, insa incepind cu anul 1922 au inceput sa se reintoarca si sa-si recladeasca comunitatea.
In perioada ce a urmat genocidului armenilor din Turcia, foarte multi assyrieni si armeni din partea de nord-vest a iranului au emigrat definitiv.
Assyrienii au emigrat cu predilectie in America, unde au pus bazele unor comunitati bine inchegate.
Al doilea val de emigratie, care pur si simplu a golit zona de assyrieni, s-a produs in timpul primului razboi mondial.
Se crede ca inainte de primul razboi mondial populatia assyriana din Iran, pe atunci Persia, depasea cifra de 200 000.

De prin cartile citite am aflat cine au fost si cu ce se ocupau assyrienii din Urumieh.
Cei de la sate erau vieri si se ocupau cu uscarea strugurilor si producerea de stafide, dar si cu producerea unor apreciate vinuri.

Sa nu uitam ca la Haji Firooz, site arheologic din apropiere, s-a descoperit cel mai vechi vas din ceramica (mil V ien) ce poarta urme de vin (uscat sub forma o marmelada pe peretii interiori si si in care s-au identificat urme de rasina de pin (terebinth), adaugata ca prezervativ ... a se vedea vinurile Retsina ce se fabrica in Grecia).
Deci, inca de pe atunci, zona se preta la cultivarea strugurilor si producerea de vin, stafide si ab-kooreh (agurida).

Dar ei se mai ocupau si cu productia de unt (foarte apreciat de catre ne-crestini), cu vopsitul linii si pinzeturilor si productia de piei in tabacarii bine utilate.
Assyrienii de la orase erau in special functionari la stat, medici si farmacisti renumiti ( multi profesind la Teheran), profesori, ceasornicari, tipografi, mecanici auto, proprietari de ateliere foto si cinematografe, electricieni, tehnicieni de aparatura medicala si obiecte de laborator.

Avind posibilitatea sa faca studii in strainatate, cu ajutorul burselor oferite de misiunile crestine, ei au constituit mereu un element de progres in orasele in care s-au intors sa locuiasca si sa profeseze.
La inceputul primului razboi mondial circa 80% din populatia assyriana era stiutoare de carte. Lasind la o parte pe batrinii de la sate, aproape intreaga populatie assyriana, indiferent de sex, era alfabetizata.
Raportat la Iranul acelor timpuri, assyrienii reprezentau comunitatea cu cel mai mare grad de alfabetizare. Ori asta spune mult, mai mult decit multe alte lucruri ...

Asemeni armenilor, ei sunt priviti de catre populatia majoritara musulmana ca fiind niste oameni corecti, ce-si fac meseria la superlativ si care nu-si baga nasul in problemele si viata altora ( cum o fac prin excelenta iranienii ).

Prima universitate la standard international din Iran a fost deschisa in 1878 la Urumieh de catre Joseph Cochran, cu sprijinul misiunii evanghelice americane.
La universitate preda o echipa de profesori americani.
Acest lucru se intimpla inainte de inaugurarea Universitatii din Teheran ( ce a avut loc de abia in 1934).

Chiar si la ora actuala Facultatea de Stiinte Medicale din Urumieh e foarte bine cotata in Iran, fiind a treia dupa cele din Teheran si Shiraz ( desi unii spun ca o surclaseaza pe cea din Shiraz in ceea ce priveste calitatea invatamintului si cercetarii).

Sa mai zic citeva cuvinte despre assyrieni.
Ei au trait si traiesc raspinditi in Iran, Irak, Siria, Turcia, Liban, fosta Uniune Sovietica ... dar si in America, Franta, ...

Printre figurile celebre l-as putea numi pe Tariq Aziz (ministrul de externe al lui Saddam Husseyn), tatal jucatorului de tenis Andre Agassi ( assyrian iranian) si muzicianul Paul Caldani ( originar din Iran) ce a lansat citeva discuri cu imnuri religioase assyriene si muzica lor traditionala.
Cred ca numele Caldani are la origine cuvintul "chaldean" ...

Alte informatii despre ei pot fi gasite pe net. M-am obisnuit sa pun in balanta informatiile date de sursele oficiale iraniene cu cele date de comunitatile assyriene de diverse rituri religioase ( pur si simplu te pierzi in neconcordante si interpretari) si cu cele date de specialistii straini ( ne-assyrieni, ne-iraniani, ne-musulmani )

De pe un site (propagandistic?) iranian :

B) The Assyrian Churches:
The Assyrians are a subsection of the Semitic race whose descendents came to the southern Arabian Peninsula from Iraq and Mesopotamia few millennia BC. After embracing Christianity, the Assyrians established a religious denomination, which was purely nationalistic and announced it as an independent denomination. From doctrinal point of view the Eastern Assyrian Church or the Pars Church was affiliated to the Orthodox Church. It is a follower of the Nestorius, the Bishop of Constantinople (428-431 AD). The followers of Nasturtiums believe that Jesus Christ has both human and divine natures or terrestrial and celestial natures; for the two- or three-month-old Jesus could be called God. Despite its Orthodox history, the Nestorian community itself has Catholic and Protestant denominations. The Nestorians are about 1,200,000 million people scattered in Iraq, Iran and the United States. Their privileges and facilities in Iran include the following:
1 - Parliamentary rights: One representative in the Parliament of the Islamic Republic of Iran.
2 – Churches: There are 59 Assyrian or East Assyrian churches in Orumiyeh (East Azerbaijan) alone; while there are five churches in Tehran. Thus, the 30,000 Assyrians in Iran have 65 churches, six of which belong to the Sasanid era.
3 – Educational, sports and cultural facilities: Besides being entitled to enroll in national schools – just like any other Iranian citizen – the Assyrians have their own special schools as well. The most prestigious Assyrian schools are Behnam Boys School and Mary Girls School. The Assyrians have 27 publications, 20 cultural-social centers, 12 women and engineering committees… The world leader of Assyrians stays for one or two months in Iran every year.

http://www.imamreza.net/eng/imamreza.php?id=6059

De pe situl (partinitor?) http://www.nineveh.com/Assyrians%20in%20th...a,%20Iran.html: am spicuit citeva date referitoare la invatamint.
Ce razboi intre culte si misiuni!

In 1906 there was a total of 201 schools with 5,084 Assyrian students in the region. Considering that Assyrians lived in only 120 villages, the number of schools indicates that there was more than one school in some villages. The following is a breakdown of schools administered by different missionaries and the number of students accommodated by them:

Schools Students

American Mission 53 1721

Russian Mission 74 1640

Catholic Mission 54 1223

Others 20 5008

Mi se pare ciudat faptul ca, in Iran, assyrienii si armenii nu se casatoresc intre ei, chiar daca, sa zicem, ar face parte din aceeasi ramura religioasa : ortodoxa, catolica sau presbiteriana.
Un armean ortodox nu se casatoreste cu o assyriana ortodoxa, si invers.
Probabil ca religia reprezinta pentru ei si o forma de conservare a etnicitatii, casatoria cu un membru apartinind altei etnii, crestine, fiind prohibita.
S-ar mai putea sa fie si un alt motiv : assyrienii sunt semiti (inruditi cu evreii si arabii) in timp ce armenii fac parte din ramura indo-europeana.

Imi place cum suna numele sfintilor si bisericilor lor : Mar Yokhanah/Yohana (Sf. Ioan), Mar Danial (Sf. Daniel), Mar Gabriel, Mar Sehyon (Sf. Sion), Mar Sargiz ( Sf. Sergiu) ... armenii il numesc Sarkis sau Serkis, Mar Shimon (Sf. Simon) ... dar si Mart Maryam (Sf. Maria), Mart Katerina, ...

Imi pare rau ca nu m-am putut concentra sa-mi sistematizez informatiile referitoare la assyrieni si ca le-am povestit asa cum mi-au venit pe tastatura.
Sper totusi sa nu va fi plictisit prea mult cu lectia de istorie. Assyrienii merita mai multa atentie decit cea acordata de mine pe parcursul a trei postari.

Mai spre sfirsitul jurnalului de vacanta de la Urumieh voi reveni cu imagini de la o alta biserica veche.

Acest topic a fost editat de exergy33: 20 Aug 2010, 01:48 PM

[Erwin]

Foarte interesant şi instructiv, cu atât mai mult pentru mine, care azi am avut plăcerea să cunosc un persan stabilit în România de câţiva ani şi care vorbeşte destul de bine româneşte. Printre altele a spus că sunt circa 500 cuvinte comune între persană şi română. Poate dacă stabilim relaţii de afaceri voi mai avea ocazia să stau cu el de vorbă şi despre istorie sau limbă.

[exergy33]

Buna Erwin ...

Ma bucur ca te-am prins pe pagina . Poate ca ma poti ajuta in legatura cu niste probleme tehnice legate de calculator.

La doua trei zile dupa ce m-am intors din calatorie am vazut ca, din cind in cind, Mozilla imi inchide brusc toate ferestrele. Nu consideram problema foarte grava pentru ca facea Restore si nu mi se pierdeau 'firele'.

Mai apoi, inafara de asta, a inceput sa-mi apara un ecran albastru cu Kernel_Data_ inpage_error.
Calculatorul se inchidea brusc si trebuia sa-l repornesc. Chestia ma enerva la culme caci mi se intimpla de citeva ori pe zi, exact cind imi era lumea mai draga.

Cu Mozilla am remediat situatia ( din Crash Report am inteles ce trebuie sa fac), insa cu ecranul albastru nu.
Doua zile la rind am cautat pe net ( cu intermitente datorita inchiderii compului) si am gasit tot felul de indicatii legate de Kernel Data Error.

Am facut ce spuneau diferiti specialisti de pe diverse situri .
Adica am reinstalat Windows-ul (update) ... fara rezultat insa.

In alte surse se spunea ca de vina ar putea fi faptul ca anumite software sau hardware instalate de curind nu ar fi corect instalate.
"De curind" reinstalasem doua : programul de pe CD-ul Nokia, pentru a descarca imaginile facute cu celularul ( nu-mi functiona corect programul instalat cu mai mult timp in urma, deci am fost nevoita sa-l reinstalez) ... si un spargator de filtre.

Din cauza filtrelor puse de iranieni, sau de siturile straine ce duc o politica de embargou in legatura cu Iranul, sunt nevoita sa apelez deseori la 'serviciile' unor programe speciale ce ridica filtrele.
Eu imi instalasem unul nou caci, cu anti-filtrul vechi nu mai reuseam sa lucrez ( si ma enerveaza la culme sa vreau sa intru undeva si sa mi se afiseze Acces Forbidden.

Majoritatea ziarelor importante din Romania nu reusesc sa le citesc pe net. Mi se afiseaza Acces Denied, cu scuzele de rigoare ca nu mi se permite accesul deoarece il fac dintr-o tara de pe lista neagra.

Access Forbidden
We are sorry, but due to U.S. government restrictions, we are unable to allow access to our web site from your country at this time.
The IP address you are using, [[[[[[[[[ , is currently not permitted to use this web site.
Country code: IR

Povestile cu democratia si liberul acces la informatii (in spatiul vestic) nu le mai pot inghiti de nici o culoare.

Nu stiu daca ai observat dar imaginile din ultimile postari sunt incarcate pe 4shared, unde mi-am facut cont de curind. Pe Divshare nu mai reusesc sa-mi accesez contul.
De o saptamina si mai bine toate lucrurile negative se tin lant dupa mine.

De obicei poti lucra nestingherit luni de zile cu un astfel de program, dar daca esti identificat ti se pune blocaj pe 'spargatorul de filtru' ... asa ca esti nevoiti sa cauti o versiune performanta de spargator care sa fie capabila sa-ti ridice blocajul de pe spargatorul vechi ... ma rog o intreaga poveste.

Dar sa nu lungesc mult vorba.
Am inteles ca o solutie ar putea fi dezinstalarea acestor doua programe.
Am incercat sa dezinstalez Nokia prin doua metode, si din Control Panel si din Program Files, insa fara succes.
Nu numai ca nu reusesc sa o fac, in plus de asta mi se blocheaza compul si sunt nevoita sa fac Restart.
Aceeasi situatie se repeta la dezinstalarea "spargatorului".

Intrebarea mea : cunosti o modalitate de dezinstalare pentru programele ce nu pot fi dezinstalate cu ajutorul metodelor clasice, uzuale ?

As da orice sa nu-mi mai apara nenorocitul de ecran albatru

Stie cineva o solutia salvatoare. Astept ajutor ( chiar si moral ...)

Noaptea trecuta visasem ca faceam o serie de actiuni complicate si ca-mi pusesem la punct compul .
Daca nu reusesc sa remediez defectiunea cred ca va trebui sa instalez un Windows nou, pe o alta partitie...
Mi-e teama sa nu fie vorba de o defectiune legata de partea de hardware.
Nu stiu ce sa mai cred. De vreo saptamina nu mai am viata si somn ... si ma streseaza gindul ca nu am facut nici un progres in incercarile mele.

Simt ca am capul cit o banita. Ma doare de jur imprejur si ma dor ochii de citit atitea texte despre erori, scanare, kernel, fisiere....

Multumesc oricui imi poate da un sfat ...

[nely]

meriti sa-ti faci un cadou.....un PC...nou nou...pur...curat...."virgin".....

[Erwin]

presupun că ai "agăţat" un virus/troian naşpa, de genul Sality sau chiar Virut, care rezistă chiar şi la formatare şi reinstalare de sistem în caz că păstrezi executabile salvate într-o altă partiţie.

Încearcă să downloadezi şi să scrii pe un CD imaginea asta:
Kaspersky rescue disk
apoi bootezi PC-ul de pe acest disk, e un linux live, dar nu ai treabă cu asta, meniul este destul de explicit şi uşor să ajungi la update şi scanarea propriu-zisă.

După ce ai scanat de vreo 2 ori şi nu ai mai găsit nimic, porneşti windows-ul normal şi foloseşte comanda :

Start->Run:
cmd
iar în fereastra de comenzi scrie:
sfc /scannow

O să-ţi ceară CD-ul de instalare al Windows-ului. După asta, executabilele de sistem vor fi rescrise cu versiunea originală. E o procedură necesară deoarece viruşii uneori corup fişierele pe care le infectează şi dezinfecţia nu are succes. Asta poate cauza BSOD (blue screen of death).

Evident, o reinstalare curată de sistem împreună cu toate programele e mai facilă şi te scapă de durerile de cap. Asta presupune să salvezi totul pe un hardisk extern sau pe DVD-uri, să ştergi partiţiile şi să formatezi discul complet, cu ştergere (wipe disk). Apoi reinstalezi totul ca pe un comp nou.

Acest topic a fost editat de Erwin: 21 Aug 2010, 04:07 PM

[exergy33]

Multumesc Erwin

Cred ca ai dreptate. Si altcineva ce se pricepe destul de bine mi-a zis ca cel mai probabil mi-am infectat computerul atunci cind mi-am conectat celularul (virusat ) ca sa descarc fotografiile.

Ma asteapta vremuri grele. Citind indicatiile date parca mi se pare mult mai tentanta propunerea facuta de nely .

nely, bun venit in paginile acestui jurnal!

[exergy33]

Aceasta constructie cu o inaltime de noua metri se numeste Seh Gonbad, adica trei cupole.
Dupa cum se vede turnul are o singura cupola. Denumirea se datoreaza faptului ca, in interior, arhitectul a proiectat o cupola in trei trepte.

Acum turnul se afla amplasat intr-un cartier de locuinte, atit de mult s-a extins orasul incit a inghitit un monument ce, initial, se afla la distanta fata de orasul acelor timpuri.

....

Dar sa il prezint.
E vorba de opera unui arhitect numit Abu Mansur, nume ce, alaturi de data constructiei ( anul 580 dupa Hejira, luna Moharram) e inscriptionat pe zid.
Deci e vorba de o constructie terminata in anul 1283dHr.
Atentia privitorilor e atrasa de literele arabe scrise in caligrafie kufica. Aranjamentul caramizilor si dantelaria de piatra a rezistat excelent de-a lungul timpului. Ceea ce se vede in fotografii e turnul original, fara nici un fel de restaurari.

.....

Se crede ca acest monument din epoca dinastiei selgiucide ( de origine turcomena) a fost ridicat pe fundatia sau in apropierea unei constructii din perioada sasanida ( ultima dinastie a persilor inainte de invazia arabilor si islamizare). Dovada stau niste statuete ciudate, zoomorfe, capete de coloane, bucati din piatra sculptata, ramasite de decoratiuni ...

Va invit sa-l priviti indeaproape ...




Am vizitat Seh Gonbad la asfintit. Locul era relativ pustiu, cu exceptia unor vizitatori rataciti (la fel ca mine) si a unor copii ce se jucau cu mingea sau faceau ture cu bicicleta pe linga monument.
In jurul turnului, pe o raza destul de mare, primaria amenajeaza un spatiu verde ... acum in lucru.
Spatiul aferent e inchis cu un gard simplu, din bare metalice orizontale vopsite in alb, si e inconjurat de locuinte, magazine, strazi.

Usa din lemn masiv a turnului era inchisa.
De la copii ce jucau fotbal chiar linga turn, printre obiectele lasate de gradinari si statuetele din perioada sasanida , am aflat ca de mai mult timp a fost luata scara de acces si ca nu numai acum, dar si pe timpul zilei, usa de intrare e permanent inchisa.
De fapt totul era in lucru, in santier.

In timp ce apunea soarele am fotografiat jocul geometric al caramizilor si decoratiile in piatra. Prea arata bine pentru o 'manopera' executata cu aproape o mie de ani in urma .

Acest topic a fost editat de exergy33: 22 Aug 2010, 03:26 PM

[exergy33]

Spuneam ca nu am putut intra in interiorul turnului. Spre a compensa intr-un fel neajunsul, am fotografiat tot ce se zarea de jur imprejur.
In primul rind au fost casele, nou construite, unele de-a dreptul interesante.
Proprietarii locuintelor isi propuneau parca sa faca concurenta monumentului.
Pentru exemplificare am ales doua imagini.

.....

Reflectoarele montate din loc in loc urmau sa se aprinda in momentul lasarii noptii si sa scalde turnul din caramida si piatra intr-o lumina portocalie .


Casa in rosu, cu multa verdeata si un mic foisor in curte, mi s-a parut o doamna cocheta de provincie.
Cea cu fatada gri si geamuri din sticla reflectorizanta, in care se oglindeste fracturat turnului Seh Gonbad, nu stiu in ce categorie sa o incadrez.
... as zice mai degraba snobism.






Ingerii si decoratiile sofisticate, prea incarcate pentru gusturile mele minimaliste, mi-au creat un discomfort vizual de scurta durata. Totusi nu am putut trece cu vederea cunostintele legate de stilul Art Nouveau ale arhitectului, sau poate ca ale familiei proprietarului ...

A urmat apoi o cladire stearsa ... mi-am dat seama ca e vorba de o scoala ( citind ce scrie pe panoul de la intrare).
De ce am postat-o? Ce e interesant?
Nimic altceva in afara faptului ca la intrare scria ( in alfabet persan) "Amuzeshkadeh-e 17".
Uzual se foloseste termenul "madrese", preluat din araba, si care inseamna lacas de invatamint ( de la "dars" = lectie, invataminte).
Amuzeshkadeh e un cuvint persan (original persan) mai rar uzitat dar care reapare treptat in vorbirea elevata (literara).
Amuzesh inseamna invatatura.

....

Interesant mi s-a parut faptul ca intr-un oras in care persanii sunt minoritari sa descopar acest cuvint pe poarta unei scoli. Pe portile scolilor din orasele cu populatie preponderent persana am vazut ca scrie "madrese" .

Majoritarii orasului Urumieh/Urmia il constituie turcii azeri si kurzii, minoritarii sunt dati de persani, armeni si assyrieni.

Ma gindeam ca pentru elevii acestei scoli e placut ca in fiecare zi sa treaca si sa priveasca un monument vechi de o mie de ani.

In fotografia cu scoala se observa citeva obiecte din piatra din perioada sasanida. Spuneam anterior ca se crede ca Seh Gonbad a fost construit pe locul sau in apropierea unui edificiu sasanid.
Oitele din piatra au exact forma si dimensiunile unor taburete de la gradinitele de copii. Eu chiar m-am odihnit pe o astfel de bancuta sasanida si mi-am setat aparatul.

Ca intotdeauna, amintirile au venit gramada si s-au asezat in tacere linga mine.

Peste drum de scoala generala unde am invatat eu se afla o biserica veche, declarata monument istoric, dar in care se oficiau servicii religioase.
Vrind - nevrind, noi, elevii, eram la zi cu nuntile, botezurile si inmormintarile din oras. Comentam toalelete mireselor si domnisoarelor de onoare ( ... mirele nu prea era bagat in seama) sau treceam cu ochii pe jumatate inchisi pe linga dricul ce astepta la poarta.

Uneori, in timpul orelor, bateau clopotele. Pentru citeva clipe in clasa se lasa tacerea.

[exergy33]

...

...

Despre lacul Urumieh voi vorbi pe larg mai tirziu. Azi insa voi posta citeva fotografii facute din autobuz pe traseul Tabriz - Urumieh.
Liniile de culoare alba din peisaj sunt date de sarea ramasa in urma evaporarii apei. Lacul isi restringe suprafata. Ecologistii din Iran s-au gindit la o serie de solutii insa nu au facut nimic concret pina in prezent.

In foto2, desi cam sters, apare podul Shahid Kalantari. Acest pod a scurtat cu aproape doua ore distanta dintre Tabriz si Urumieh.
Desi cu o forma geometrica placuta, mi s-a parut vechi din cauza ruginei si a vopselei scorojite (foto 3). Nici asfaltul nu arata mai bine.
Am inteles ca urmeaza sa-l inchida o perioada ca sa-l puna la punct, sa-l reconstruiasca.
Ultima imagine am fotografiat-o de pe pod.
Intinderea vinetie de apa se legana alene sub soarele unei dupa amieze insorite.
Era aproape de ora cinci insa soarele era la fel de arzator ca la ora prinzului.



Apa lacului e de o limpezime incredibila iar culoarea variaza de la ora la ora.
Dimineata, pina aproape de amiaza, e rozalie cu tente bleu-cenusii, apoi se transforma intr-un albastru deschis ce bate uneori spre mov ... spre asfintit devine violacee, indigo mat chiar - in conditiile in care afara e innorat.

Acest topic a fost editat de exergy33: 27 Aug 2010, 12:58 PM

[exergy33]

Citeva zile le-am rezervat lecturii. Acum citesc Fecioarele despletite de Hortensia Papadat Bengescu. Nu stiu cu ce voi continua. As dori sa gesesc ceva care sa ma rupa de realitatea din jur. Sa ma rupa de propriile ginduri, si, daca s-ar putea, sa ma invete sa trag linia de sub o operatie matematica careia ii intuiesc raspunsul.

[Marduk]

Ai putea sa incerci, pentru ca iti place istoria, "ISTORIA TURCILOR" de Mehmed Ali sau BAYNA EL-QASREIN de Naghib Mahfuz.

[exergy33]

doar de istoria turcilor am chef acum!

Mi-am propus sa-i citesc pe scriitorii romani din perioada interbelica. Am pus deoparte citeva titluri.

[exergy33]

Mosheea veche a orasului am vizitat-o intr-o dupa-amiaza insorita si cred ca de aceea intregul cartier din spatele bazarului, cartier ce cindva constituia inima comerciala a urbei, mi s-a parut ca iradia o lumina auriu-rosiatica.
Caramizile si lutul crapat de timpuri si timp aveau prestanta batrinilor strinsi la sarbatoarea satului.

In bazar am intrebat unde se afla Masjed-e Jame(h) si am fost indrumati spre o strada laterala.
Masjed-e Jame, sau Friday Mosque, il reprezinta echivalentul catedralei din tarile crestine, adica cel mai important lacas religios al orasului.
Citisem ca a fost construita in timpul dinastiei selgiucide si receptionerul de la hotel ( despre care trebuie neaparat sa vorbesc) a avut 'amabilitatea' sa ma descurajeze sa o vizitez spunind ca e o ruina si ca nu am ce vedea.

In timp ce mergeam pe strada cu cladiri vechi am sesizat ca seamana mai mult cu un santier si ca mai peste tot se darima si se lucreaza.
La un moment dat am zarit o fundatie solida (foto1) si mi-am zis ca ar putea fi moscheea cautata.


..... .....


Am fotografiat fundatia si peretele fara sa fiu convinsa ca e vorba de moschee.
Intre timp, un batrinel de inaltime medie ( doar cu vreo doi centimetri mai inalt decit mine), slabut, insa cu barba rasa ca la carte, imbracat cu niste haine ponosite, in mina cu un diplomat mic, feminin, s-a oprit exact linga mine.
Avea fata ridata si o privire copilaroasa.
L-am intrebat daca asta e Masje-e Jame.
A dat din cap afirmativ si a incercat sa-mi spuna ceva. Abia atunci mi-am dat seama ca e mut.
Dupa gesturile facute am dedus ca trebuie sa inconjur cladirea spre a ajunge la intrare.

Sotul meu a zis ca merge sa caute intrarea si ca nu are rost sa ma iau dupa un batrin ce nu e pe lumea asta.

Am mai fotografiat inca un cadru. Batrinelul statea linga mine de parca astepta sa ma conduca.
Nu m-am inselat. Tot gesticulind si mormaind ma ducea acolo unde doream sa ajung.

Am scos o bancnota de 50 000 de riali (echivalentul a 5000 de toumani ... aproximativ 5$) si i-am dat-o.
A luat-o si cu bancnota in mina isi continua traseului si explicatiile.
Peste drum am zarit o constructie noua cu turn si ceas, si pentru o fractiune de secunda am avut impresia ca e o biserica (foto3).
Nu era.

Seara, la hotel, am aflat ca e vorba de un centru comercial in constructie si ca intreaga zona de linga bazar va fi darimata iar in locul cladirilor din caramida si lut se vor construi magazine, restaurante, un parc, banci si spatii pentru firme.
Lumea din oras, plus cei de la Protectia Monumentelor, au protestat vehement ... au facut lant uman in jurul bazarului ... insa degeaba.
Primaria a obtinut cistig de cauza.

Aceasta moschee din sec XII va fi inghitita in cele din urma de constructiile moderne.

In dreptul intrarii m-am oprit. Intrarea se prelungea intr-un gang cu pereti intunecosi. Inauntru, intr-o baie de lumina, se zarea curtea si un perete scorojit. (foto2)

Am strabatut gangul si tocmai cind am vrut sa intru in curte l-am auzit pe sotul meu ca-mi zice ca pe perete e un afis unde scrie foarte clar ca e interzis accesul fara o aprobare prealabila din partea institutiei.

Batrinelul insa vorbea in continuare agitindu-si miinile.
Privindu-l aveam impresia ca vrea sa-mi spuna ca afisul nu e de actualitate.
L-am intrebat daca e voie sa intram.
El dadea din cap ca da.

Sotul meu mi-a zis in romana ca nu trebuie sa-mi pun mintea cu cei ce nu-s intregi la cap.
Nu-l consideram pe batrin nebun. Poate ca era sarac ( material, nu cu duhul) si era mut, insa intelegea bine ce vreau.

A observat si sotul meu bancnota din mina lui si mi-a zis ca de aia batrinul imi tot spune ca e voie sa intram, sa nu ma gindesc ca a primit niste bani degeaba.

In timp ce vorbeam romaneste batrinul a prins capatul vestei mele din pinza de cort si a incercat sa ma traga dupa el inauntru.

Sotul a ramas cu gura deschisa. Tot in romana mi-a zis : "Ce face batrinul asta? Nu stie ca intr-o tara islamica nu e voie sa atingi o femeie neinrudita? "

I-am zis in gluma : "Nu vrei sa-i spui, poate ca saracul in atitia amar de ani nu a aflat ca traieste intr-o tara islamica."

Batrinelul ma tragea in continuare de vesta. Am facut citiva pasi mai mult ca sa nu-l supar. Nu aveam de gind sa intru in curtea pustie.
Dar chiar atunci a aparut altcineva.
Un barbat pus la patru ace ( cu haine de firme si ochelari foarte eleganti. Am boala la ramele de ochelari ... imi atrag atentia din prima).
Tinea in mina un burlan ruginit.
Imaginea mi s-a parut nu stiu cum .... barbatul elegant cu burlanul ruginit linga batrinelul cu haine ponosite si diplomat chic ( ... mai tirziu mi-a picat fisa ca nu era diplomat ci o geanta de tip diplomat pentru instrumente de masura).

Noul venit ne-a spus ca intrarea e libera. Find in renovare nu se percepe taxa de intrare ... si nici ghid nu e in interior.
Afisul cu pricina e valabil pe timpul anului scolar caci, in interior, se afla o scoala religioasa ( un fel de seminar teologic) si pentru a nu produce deranj si interferente, grupurile de vizitatori nu pot intra la orice ora doresc.

I-am multumit batrinului. Avea fata radioasa. Isi indeplinise misiunea ...

Din citiva pasi am ajuns la moschee. Am intrat si m-am pomenit in interiorul unei constructii din piatra de dimensiuni mari, cu coloane solide si guri de iluminat ce lasau sa patrunda inauntru lumina soarelui.



Aerul racoros din interior mi-a facut bine. Cred ca am fotografiat tot ce se merita fotografiat ... toate detaliile tehnice si arhitectonice.



Voi reveni cu alte imagini si unele explicatii.
Pina atunci va las sub aceste arcade din piatra ce au fost construite cu opt secole in urma.

Simpla, robusta si frumoasa .... fara briz-brizuri, fara ornamentatii obositoare, fara mozaicuri, smalturi, vitralii si lampadare.

A meritat sa o vizitez si o voi tine minte deoarece e cea mai simpla moschee vazuta de mine pina in momentul de fata.

Acest topic a fost editat de exergy33: 31 Aug 2010, 03:41 PM

[exergy33]

Ma uitam la fotografiile facute la Seh Gonbad si la Masjed-e Jameh din Urumieh si ma gindeam ca arhitectura specifica unei perioade istorice poate da informatii 'neconventionale' despre spiritul societatii sau cel al dinastiei respectivei perioade.

Dar sa explic mai clar.

Aceste doua constructii din timpul selgiucizilor, asa cum o arata si imaginile postate, sunt constructii robuste, simple in aparenta, maiestuase totusi, ce dau un sentiment de securitate, incintind totodata privirea prin elemente arhitectonice originale.

Daca veti cauta pe net veti descoperi ca toate constructiile din timpul selgiucizilor se aseamana intre ele si se aseamana cu acestea doua de la Urumieh.

Acum sa spun cine au fost selgiucizii.
Au fost turci oghuzi ce au reusit sa-si extinda suprematia pe o suprafata geografica foarte mare.
Faceau parte din clanul qynyq/kynyk, un clan oarecare de religie musulman-sunnita din confederatia turcilor oghuzi, clan ce s-a impus prin forta armelor.
Au cucerit nord-estul Persiei ( Khorasanul si Kermanul), Siria si Caucazul, Tajikistanul, Uzbekistanul, Kazakhstanul, Azerbaijanul si Turkmenistanul, i-au facut vasali pe califii de la Bagdad, au intrat in Ierusalim si si-au impus administratia in teritoriile ce azi apartin Israelului, Iordaniei si Libanului, au facut harcea-parcea Bizantul si au purtat doua cruciade.

Cita robustete si flexibilitate din partea unei familii domnitoare al carei singe era improspatat mereu prin casatoriile facute in afara clanului ...
Adepti ai unei vieti simple (in comparatie cu dinastiile ce au urmat), religiosi fanatici (dupa propria lor descriere) - dar fara sa cada in extrema Fatimizilor, Assasinilor sau a altor secte, selgiucizii vor ramine in istoria artei si arhitecturii prin seria de turnuri (gonbad) cladite pe mormintul unor oameni importanti ai clanului lor si prin moschei din piatra, durabile, purtind amprenta lucrului facut pentru vesnicie.
Imperiul selgiucid a durat de-a lungul sec X-XII.

Tot ei au 'sponsorizat' stiintele si artele si au asigurat libertate de exprimare unor oameni de stiinta precum Omar Khayyam.

[CharonOfNyx]

As da orice sa nu-mi mai apara nenorocitul de ecran albatru

Stie cineva o solutia salvatoare. Astept ajutor ( chiar si moral ...)

Da. Pune-ti un linux. O solutie nu tocmai vesela pentru ca pierzi toata distractia, adica fara windoze no BSoD (Blue Screen of Death), no virus, so ... no fun.

Softurile de la nokia (nu sunt singurii) sunt mai rau ca virusii, adica pe virusi poti sa-i mai scoti de pe calculator, pe nokia (nu sunt singurii) deloc.

"Spargatoarele de filtre" cum le zici tu sunt probabil niste programele care te redirecteaza automat printr-un proxy, ca sa nu-ti descopere IP-ul originar al calculatorului. Proxy-urile astea sunt vanate, de aceea ai nevoie de update-uri la zi pentru "spargatoarele de filtre". Daca ai sti cum se seteaza manual un proxy, ai putea sa te lipsesti de "spargatori", care de regula vin si cu un troian. Access denied-ul pe care l-ai citat tu nu e dat de un server din Romania, mai mult ca sigur ziarul pe care voiai sa-l citesti are hosting pe un server din US.

In fine, sa n-o lungesc, nu am zis la misto de linux, e o solutie eleganta pentru problemele tale, dar nu cred ca ti-e la indemana, pentru ca:
- nu stii cum sa-ti descarci pozele din telefon fara magnificul pcsuite de la nokia
- nu stii sa-ti setezi manual un http proxy, care sa-ti eludeze IP-ul

Cred ca ti-am facut capu' si mai banita. Probabil si tardiv. Scuze daca am dat buzna.

Noaptea trecuta visasem ca faceam o serie de actiuni complicate si ca-mi pusesem la punct compul .
Daca nu reusesc sa remediez defectiunea cred ca va trebui sa instalez un Windows nou, pe o alta partitie...
Mi-e teama sa nu fie vorba de o defectiune legata de partea de hardware.
Nu stiu ce sa mai cred. De vreo saptamina nu mai am viata si somn ... si ma streseaza gindul ca nu am facut nici un progres in incercarile mele.

Simt ca am capul cit o banita. Ma doare de jur imprejur si ma dor ochii de citit atitea texte despre erori, scanare, kernel, fisiere....

Scuze, nu ma pot abtine, dar mi-ai amintit ca zilele trecute ii ziceam unui client ca windoze e pentru masochisti.
A drakkului tehnologiile astea, is facute numai sa complice vietile oamenilor. O curiozitate: cu stiloul mai stii sa scrii?

[exergy33]

Access denied-ul pe care l-ai citat tu nu e dat de un server din Romania, mai mult ca sigur ziarul pe care voiai sa-l citesti are hosting pe un server din US.

Foarte corect!
Intre timp am descoperit si eu acest mare adevar si m-am ingrozit ( la propriu ) sa vad ca mai toata presa romaneasca e pe servere americane ... pina si Revista AS ...

Foarte rar fac poze cu celularul. Facusem citeva in concediu deoarece mi se terminasera bateriile exact la Cehel Setoun .... un palat cu picturi murale interesante din Isfahan.

Cred ca as putea invata sa setez manual un proxy ... adica sper sa ma duca capul .

Cu stiloul (mai) stiu sa scriu. Scriu aproape zilnic diverse chestii ...

[exergy33]

Continui sa vorbesc despre Masjed-e Jameh din Urumieh.
In imaginile anterioare am prezentat una cu partea cea mai veche a constructiei.
Acest spatiu cu coloane/piloni se numeste "shabestan" ( shab=noapte), insa nu inseamna ca lumea se stringea acolo doar pe timp de noapte .
Shabestanul reprezinta o anexa, uneori la subsol, fara ferestre, uneori cu havuzuri, in care e mentinuta mereu o atmosfera racoroasa.
Aici am numarat 40 de coloane, cite zece dispuse pe patru rinduri.

..... .....

Incaperea prezentata in foto1 si foto2 reprezinta incaperea principala, caci aici e amplasata nisa ce indica directia spre Mecca.
Aceasta nisa se numeste "mihrab".
E o incapere reconstruita total in timpul dinastiei ilkhanide, dinastie constituita din descendentii lui Ginghiz Han, ce a urmat selgiucizilor.
Inscriptiile in caligrafie kufica de pe pereti indica foarte clar si anul : 677 AH/1398 dHr.

Dupa cum se vede, aici se executau lucrari de restaurare. Nu am vazut absolut nici un muncitor .... nu m-a impiedicat nimeni sa-mi bag nasul peste tot , sa privesc de la distanta de cinci centimetri si sa pipai peretii, pietrele ... si da, a fost foarte placut sa ma simt ca la mine acasa, fara privirile cuiva strain.

De pe inscriptia de la intrare ( foto1) am citit ca aceasta moschee a fost construita pe locul unui templu zoroastrian iar incaperea cu mihrabul coincide cu incaperea 'vetrei focului'.
Mihrabul (foto 2- sub schele) a fost impodobit cu decoratii in ghips ( gachi-bori in persana).
Am atins cu degetele decoratiile si nu imi venea sa cred. Nu stiu cu ce au amestecat ghipsul insa imita foarte bine marmura. Avea luciul si patina pietrei ... insa e imposibil (cred) ca cineva sa poata executa in piatra asemenea dantelarii .




Decoratiile de pe peretii exteriori cladirii au fost adaugate in perioada dinastiei Zand (1750-1794). Tot atunci a fost recladita si cupola.

Acest topic a fost editat de exergy33: 6 Sep 2010, 01:40 PM

[exergy33]

,,, ...


Pentru finalul vizitei de la moscheea veche din Urumieh am ales doua fotografii cu imagini detaliate ale lucraturii decorative in ghips.
In foto2, partea din stinga, este scris pe verticala un verset din Koran. Pentru necunoscatori, dar si pentru cunoscatorii ce privesc de la distanta, ar putea parea un motiv geometric oarecare, riguros dantelat.

In foto1 am incercat sa prind de foarte aproape o portiune ce mi-a atras din prima atentia datorita crucilor inscrise printre arabescuri dar si a florilor de lotus identice cu cele de pe basoreliefurile de la Persepolis.




Arabii musulmani interziceu reprezentarea figurilor umane, a animalelor si a pasarilor, indiferent daca era vorba de moschei, de resedinte particulare, de carti, miniaturi, covoare, bijuterii sau alte obiecte.
Aceste restrictii au facut ca mesterii si artistii vremii sa caute forme noi de exprimare, inspirindu-se din lumea vegetala, minerala, cea a geometriei si a astrelor. Asa s-au nascut sofisticatele arabescuri.

Spuneam ca dinastia selgiucida a fost implicata in cruciade.
Perioada cruciadelor e foarte interesanta, cu nenumarate enigme sau informatii mai putin cunoscute 'muritorilor' de rind ( ce incet incet ies din pivnitele Vaticanului) si cu povesti ce au infierbintat mintile multora.
Crucea si semiluna - simboluri de razboi ... cruciadele nu s-au incheiat, ele continua si azi chiar daca intr-o forma mai mult sau mai putin mascata.

Simboluri din acea perioada istorica ( lacasuri, morminte, peceti, inele, carti, arme si armuri) pot fi intilnite in Europa, Orientul Mijlociu si cel Apropiat, dar si in nordul Africii si provincii din China.
O exemplificare foarte interesanta din spatiul romanesc ar fi cea descrisa aici :
http://povesteazilei.blogspot.com/2010/09/mormintul-cavalerului-cu-lebada.html

Am iesit din interiorul acestei moschei din piatra cu o placuta senzatie de liniste, datorata in primul rind lipsei de zgomot.
In rastimpul cit am vizitat-o nu am vazut tipenie de om.
Ne-am plimbat citeva minute prin curte si in spatele unui pilc de copaci am zarit seminarul teologic sau scoala religioasa despre care am pomenit la inceput (foto3).

Atingind cu privirea sau cu virful degetelor constructii ce au infruntat secolele, intelegi si mai bine finalitatea careia ii suntem prizonieri ... si inafara faptului de a te bucura de viata nu cred sa existe altceva mai de pret pentru care sa se merite sa traiesti.
Nu e o idee de moment. E o convingere ce mi se intareste zilnic.

Acest topic a fost editat de exergy33: 7 Sep 2010, 07:52 PM

[exergy33]

Spuneam ca trebuie neaparat sa povestesc despre receptionerul de la hotelul unde am stat ... o figura cum nu am mai intilnit pina acum.

Sa incep cu inceputul
Cind m-am hotarit sa plec la Urumieh m-am hotarit sa nu retin din timp camera la hotel caci, din proprie experienta, am constatat ca in orasele mici serviciile la hoteluri nu corespund cu ceea ce se spune pe site-urile lor.
In concluzie, nu poti crede ceea ce citesti pe net si nici sa-ti rezervi camera cu convingere ... caci s-ar putea ca la la fata locului sa vezi altceva decit ceea ce ai vazut pe ecranul calculatorului, sau s-ar putea ca pe strada hotelului sa se execute lucrari de reparatii si, pe timpul zilei, in loc sa te odihnesti, sa te fii stresat de zgomotul picamerelor, al aparatelor de sudura, al tevilor trase, etc ... etc.

Chiar in seara plecarii, ascultind stirile pentru a vedea care e starea vremii, am aflat ca la Urumieh a inceput campionatul asiatic de volei masculin.
Echipele nationale ale Chinei, Japoniei, Iranului, Taiwanului, Australiei, Coreei de Sud (opt echipe ) ... urmau sa-si dispuna intiietatea.

Mi-era clar ca locurile la hotelurile centrale vor fi ocupate.
Dar asta nu a fost totul.
Cind am coborit la terminal si ne uitam dupa taxi, am vazut o frumusete de pinza alba pictata in culori vii prin care turistii erau invitati sa participe ca spectatori la olimpiada assyrienilor.

Nu stiam nimic despre acest eveniment. Seara, la hotel, ascultind programul local TV, mi-am dat seama de anvergura si importanta evenimentului.
Sportivi assyrieni din Irak, America, Franta, Turcia, Iran si fostul URSS participau la mai multe competitii sportive.

La primul hotel (de pe lista alcatuita acasa cu ajutorul netului) toate locurile fusesera ocupata.
La al doilea la fel.
In orasele pe care nu le cunosc prefer sa stau la hoteluri din zona centrala, chiar daca in zonele recent construite exista hoteluri foarte bune, cu mai multe facilitati decit cele vechi din zonele principale ale orasului.

Soferul taxiului ne-a ajutat foarte mult in sensul ca a inteles exact ce fel de hotel doresc si, dupa cele doua incercari nereusite, ne-a dus la locul potrivit .
Spre surprinderea mea, aveau camere libere.

In timp ce receptionerul introducea datele in calculator si completa hirtiile de rigoare, am inspectat holul si posterele de pe pereti.
Cind a terminat l-am intrebat despre biserica Mart Maryam si un loc accesibil, frumos amenajat, de unde sa putem admira lacul Urumieh.

Foarte serios mi-a zis ca biserica nu e deschisa in timpul saptaminii, doar duminica ... iar duminica nu pot intra decit crestinii.
Apoi m-a lamurit ca lacul e aproape secat si ca nu se merita sa mergem citeva zeci de kilometri pentru nimic.

Dezamagita am urcat in camera.
Dupa ce ne-am odihnit putin si am baut un ceai, am coborit pentru o plimbare de recunoastere prin imprejurimile hotelului.

Acasa, cu ajutorul Internetului, alcatuisem o lista cu obiective.
L-am intrebat pe receptioner despre Masjed-e Jameh.
Mi-a zis ca e o moschee in ruina si nu am ce vedea.
Apoi l-am intrebat despre Seh Gonbad.Cu acelasi ton apatic mi-a zis ca nu e mare lucru ... un turn din caramida. Atit.

Cam o jumatate de ora ne-am plimbat pe strada hotelului.
La o librarie am cerut informatii despre biserica Mart Maryam si am aflat ca e aproape de hotel. 10-15 minute de mers pe jos.
Mi-am zis sa nu pierd timpul, asa ca am urcat in camera si am luat aparatul foto ...

Cind am iesit din lift am dat nas in nas cu receptionerul apatic.
I+am cerut adresa muzeul de arheologie, si, culmea, pe acelasi ton a raspuns : Ce vreti sa vedeti acolo? Niste oale sparte de la Hasanlou ?.. altceva nu au.

Ce ma enerva felul lui de a vorbi!

Eu : Daca e asa cum sustineti, atunci e mai bine sa ma intorc in camera, sa-mi string geamantanul si sa plec. Dupa spusele dumneavoastra nu e nimic de vazut in oras. Sau poate ca exista altele inafara de cele despre care am citit pe net?

Dumnealui : Nu exista monumente interesante in oras. Toate sunt in paragina. Asta-i pararea mea.
Si ma rog de ce sa plecati?

Eu: Daca nu-i nimic de vizitat ce imi ramine sa fac? Sa stau in camera si sa ma uit la TV? ... si pentru masa de prinz sa cobor la restaurant?

Dumnealui ( ... foarte zimbitor) : Sa stiti ca avem un bucatar sef excelent.

Nu m-am putut abtine sa nu zimbesc.
Observam ca pe sotul meu il distra schimbul de replici si tonul impasibil al receptionerului care, incredibil, facea tot efortul sa ne descurajeze sa-i vizitam orasul.
Am iesit afara aproape rizind.

Peste un sfert de ora ajunseseram la biserica Mart Maryam/Sfinta Maria, si desi nu era duminica, poarta era deschisa ... era deschisa pentru toata lumea.
In acea jumatate de ora petrecuta acolo nu am vazut nici un turist strain, doar vizitatori iranieni .... si toti musulmani.
Nu scria pe frunte ca ar fi musulmani, desi despre cele trei femei cu valuri negre nu aveam nici un dubiu, insa am dedus asta deoarece nici unul dintre vizitatori nu a facut semnul crucii in timp ce a intrat inauntru.
S-ar fi putut ca unii din ei sa fi fost crestini neoprotestanti, nu zic nu ... sau sa fi fost crestini dar sa nu fi facut semnul crucii, dar nu asta e ideea pe care vreau sa o scot in evidenta.
Vinzatorul de bilete de la ghiseul instalat la poarta nu a intrebat pe nimeni ce religie are.
Nici baiatul care o facea pe ghidul in partea veche ( partea istorica) a bisericii.

La intoarcere as fi dorit sa-i multumesc receptionerului pentru exactitatea informatiilor oferite ( ce bine ca nu am luat de buna vorbele lui !)... insa nu avea rost.

[exergy33]

Era a treia zi a vacantei de la Urumieh.
Dimineata se anunta innorata si m-am gindit sa profit de racoarea relativa si, dupa micul dejun, sa fac unele cumparaturi la magazinele din apropiere.

Restaurantul era aglomerat. Linga bufetul suedez doua familii, cu citiva copii, cautau din priviri o masa dubla.
Tocmai imi spuneam ca e mai bine sa ne intoarcem in camera si sa revenim ceva mai tirziu.
Unul din copiii grupului de care vorbeam, un baiat cam de 9-10 ani, s-a apropiat de mine si m-a intrebat daca stiu ce locuri istorice pot fi vizitate in oras.
Ne-am uitat la el lung. Tinea in mina un pix si o foaie rupta dintr-o agenda.
I-am zis ce stiam iar el nota repede denumirile.
Apoi mi-am adus aminte ca in camera am mai multe harti. I-am zis ca peste o jumatate de ora ii voi lasa o harta la baietii care aranjeaza bufetul suedez si ca pe acea harta sunt citeva imagini cu monumentele de care i-am vorbit.

Dupa aproape o jumatate de ora am revenit la restaurant. Lumea se mai rarise.
Nu am zarit cele doua familii numeroase. Probabil ca terminasera de mincat.
Baiatul insa ma asteptase sa-i aduc promisa harta. I-am dat-o. Foarte bucuros a luat-o si a alergat la el in camera.

Vremea era intradevar suportabila. Prima zi normala dupa doua zile fierbinti.
Am cumparat unele lucruri remarcate in zilele precedente.

Receptionerul din prima zi era din nou in tura.
Privind sacosele si cutiile a crezut ca dorim sa plecam.
I-am raspuns ca daca nu ne da afara vom mai sta inca o zi sau doua.

A zimbit ... stia la ce fac referinta cu propozitia asta.
M-a intrebat daca am vizitat ceea ce mi-am propus.
I-am zis ca in mare parte da.

Discutia ne-a fost intrerupta de o femeie in virsta. Linga ea l-am zarit pe baiatul de dimineata si m-am gindit ca doamna trebuie sa fie bunica lui. Mai incolo, pe fotoliile din partea dreapta a holului, cele doua familii, inconjurate de trei-patru copii, vociferau si discutau ceva in contradictoriu.

Doamna in virsta mi-a multumit pentru harta si m-a intrebat care din monumentele trecute acolo sunt mai importante, mai frumoase si mai aproape de hotel.

I-am zis de biserica Mart Maryam.
S-a uitat lung la mine si m-a intrebat daca am vizitat-o. Receptionerul le 'servise' si lor aceeasi poveste ca si mie ...
Imi spunea ca nepotii ei nu au fost niciodata intr-o biserica crestina si ea le-a promis ca ii va duce sa viziteze una.
I-am zis ca e pacat sa plece din Urumieh fara sa mearga la Mart Sargis si am facut-o atenta ca e deschisa doar dupa ora sapte seara si ca e situata la 3 km in afara orasului, pe munte.
Mi-a zis ca ei sunt veniti cu doua masini bine echipate si puse la punct. Se gindea ca drumul e neasfaltat.
Am linistit-o spunindu-i ca e asfaltat si pina in apropiere de biserica sunt case si vii cu struguri.

Am scos aparatul foto din geanta si i-am aratat fotografiile facute la biserica Mart Maryam, la moscheea veche de linga bazar, la biserica Mart Sargis, la turnul Seh Gonbad, la Muzeul de Istorie Naturala, la Muzeul de Arheologie si cele de pe malul lacului, in satul de vacanta , la moscheea Sardarului, Piata Primariei, etc...

Restul copiilor au venit linga bunica lor si se uitau curiosi la fotografii.
Exponatele de la Muzeul de Arheologie le scoteau rind pe rind exclamatii. Am facut zoom pentru a le putea vedea mai bine.
Coiful cu zale, portelanurile pictate, statuetele stranii, vasele din ceramica sau bronz, armele, manuscrisele cu miniaturi, statuetele minuscule expuse sub lupe cu sticla groasa, piesele din aur dar si vitrina cu icoane rusesti, le smulgeau cuvinte de admiratie.

Receptionerul s-a uitat de citeva ori in directia noastra atras de galagia facuta de copii.

- Ce le aratati ca sunt asa de agitati?, mi s-a adesat el curios.
- Oalele sparte de la Hasanlou, i-am raspuns in gluma, cu aluzie la ceea ce-mi spusese el in prima zi.

A zimbit din nou.
L-am intrebat daca a vizitat muzeul.
Cu acelasi zimbet pe care as vrea sa-l descriu, dar nu pot, mi-a zis ca nu.

Banuiam ca nu-l vizitase.
In ultima perioada, destul de des, mi s-a intimplat ca interactionez cu oameni care faceau afirmatii uluitoare, convinsi de veridicitatea a ceea ce spuneau, insa fara cunoastere ...

Nu stiu cum iti poti da cu nonsalanta parerea despre ceva ce nu ai vazut si nu ai cunoscut?
Ar fi trebuit sa-l intreb pe receptioner.

L-am privit doar cu atentie pentru a-i memora figura si zimbetul ... zimbetul acela de "atoatestiutor stiutor de nimic".

[exergy33]

E reconfortant sa citesti un autor al carui stil rezoneaza cu starea ta de moment. Simti o oglindire a eului si linistea data de accesul la o parte necunoscuta sau mai greu digerabila din propria-ti persoana.

O gasesc pe Hortensia Papadat Bengescu din ce in ce mai atragatoare (pr)in felul ei de a scrie ...

[exergy33]

rareori imi reuseste o mincare pe care o gatesc fara chemare
cu scrisul la fel.

[exergy33]

Romeo si Despina
(partea 1)

Ceea ce voi povesti in continuare reprezinta amintiri declansate de niste discutii recente.

Aproximativ la o luna dupa inceperea clasei a XI-a ne-am pomenit in clasa cu un nou coleg.
Diriginta il prezentase doar cu numele. Clasa, curioasa, l-a analizat din cap in picioare.
Inalt, sportiv, uniforma impecabil calcata, cu ochi caprui deschisi la culoare si parul brunet pieptanat cu carare pe mijloc .... si cu un aer putin ironic.

Nu am avut timp sa vorbim cu el caci profesoara de fizica intrase pentru lectie.
Ne-a predat citeva minute apoi ne-a scos la tabla sa rezolvam problemele date pentru acasa.
L-a scos si pe proaspatul coleg.
Desi citise textul problemei in premiera, nu ca noi, acasa, a rezolvat-o imediat.
Doamna profesoara i-a adresat citeva intrebari, un fel de testare subtila, si ne-a fost clar, fara sa dam o lucrare scrisa, ca el se afla cu cel putin trei pasi inaintea celui mai bun elev din clasa noastra.

In pauza colegii au sarit cu intrebarile pe el.
Romeo, caci asa il chema, ne-a spus ca fusese exmatriculat de la un alt liceu.
- Exmatriculat! ... am intrebat noi in cor, cu mirare.
- De ce? ... s-au auzit citeva voci razlete.
- Am fluierat fals in biserica, a raspuns intr-o doara.
Citiva au insistat cu intrebarile dar nu au reusit sa scoata nimic in plus.

Saptamina s-a scurs fara alte incidente. Din cauza felului sau de a fi mi-am dat seama ca baietii clasei nu-l prea agreau pe acest intrus si, in ciuda fizicului agreabil, fetele il tineau la distanta. Exmatriculat insemna indizerabil ...
O mentalitate obisnuita la un liceu dintr-un mic oras de provincie ... aveam sa zic acum in momentul rememorarii intimplarilor.

Dar nici Romeo nu isi dadea silinta sa fie pe placul cuiva

Ora de romana era spre sfirsite. Profesorul ne dicta titlurile unor carti bibliografice.
M-am trezit pe banca cu un bilet aruncat de Romeo.
L-am desfacut, l-am citit si am tras o linie dedesubtul intrebarii. Apoi l-am asezat pe banca lui ce era paralela cu banca mea si i-am facut semn sa ma lase in pace ca e ora de clasa.
S-a uitat la ce i-am raspuns si a scris inca ceva.
Biletul aterizase din nou pe banca mea.
El repetase intrebarea pusa anterior : "de ce ai ochii asa de verzi?"

Stai ca-ti raspund, am zis in gind ... si in viteza am scris : "pentru ca am baut cerneala si am stat cu ochii in soare."
Profitind de o clipa cind profesorul avea capul aplecat in foile din care ne dicta, m-am ridicat si i-am pus biletul pe banca.
Romeo a raspuns si mi l-a aruncat din nou.
In acel moment insa, nu stiu de unde, profesorul s-a materializat linga mine.
Calm a luat biletul impaturit, fara nici un cuvint.

Ne-a dictat in continuare titlurile si de abia apoi a despaturit biletul. Statea in dreptul ferestrei si il citea cu atentie.
A inceput sa rida incet cu capul putin intors. Eu ii vedeam doar imaginea reflectata de sticla geamului.
Ca la comanda si cei din clasa incepusera sa rida si asteptau sa vada continuarea povestii cu biletul.
De linga fereastra ne-a facut un semn de atentionare glumeata cu degetul aratator dupa care a luat catalogul si a iesit.

Colegii mei nu stiau ce continea acel bilet, nu stiau ce intrebase Romeo si ce-i raspunsesem, insa partea care ma deranja foarte mult era faptul ca nici eu nu stiam ce scrisese el in ultima tura a biletului interceptat de profesor.
- Ce timpenii ai scris ca l-ai facut sa rida ?
- Nici o timpenie, mi-a raspuns el cu miinile ridicate in semn de capitulare. Crede-ma.
- Daca n-ai scris timpenii atunci spune-mi ma rog ce-ai scris?
- Nu vreau, a raspuns el. Daca esti curioasa intreaba-l pe profesor.

Ar fi fost culmea nesimtirii sa-l fi intrebat.

Orele s-au terminat. In fata liceului Despina ma astepta sa mergem acasa.
Despina avea acelasi traseu cu mine insa o cunosteam foarte putin, doar din vacantele petrecute la bunicii ei ce locuiau intr-un cartier ce se afla in continuarea strazii pe care locuiam eu.
Acum statea permanent la bunici din cauza ca nu-l suporta pe tatal ei vitreg. Antipatia era reciproca, dupa cum spunea ea.

Despina era in clasa a noua.
O fata inaltuta, zvelta, cu parul pe umeri ... niste plete brunete tunse in forma de V, lasate liber pe spate, ce-i alungeau si mai mult silueta.
Foarte serioasa, nu trista, zimbea rar, insa a avea un zimbet special.
Ma facea sa ma gindesc la expresia " i-a inflorit zimbetul pe fata". Asa arata fata Despinei atunci cind zimbea : ca un boboc de floare care se desface.

Romeo ma strigase sa-l astept un moment. Venise in pas alergator sa ma convinga ca nu scrisese nimic rau sau vulgar pe acel bilet si sa nu-mi fac probleme.
In fine. Trebuia sa-l cred.

Zilele treceau in viteza si ma gindeam cu bucurie ca va veni Craciunul ... vacanta.
Prima zapada se asezase ca o patura diamantina.
Veneam de la biblioteca cu bratele incarcate. In afara de cartile mele am luat carti si pe fisa mamei. Imi daduse o lista de urgenţe. Nu stiam ce nevoie avea de ele.
Intimplator, in centru, m-am intilnit cu Romeo.
S-a oferit sa ma ajute. ..." Daca nu se supara prietenul tau", a adaugat el imediat.
Nu am spus nu.
Cit de discret sa fii si tot nu poti pastra un secret in orasul nostru ...

Mergind pe drumul obisnuit am zarit-o pe Despina la citiva metri in fata. Am strigat-o.
S-a oprit si m-a asteptat.

In momentul cind m-am apropiat de ea am avut o senzatie ciudata. L-am privit pe Romeo si asa, dintr-o data, mi-am dat seama ca lui ii place de Despina.
Si chiar se potrivesc ! ... am exclamat in gind.
Despina mergea insa in alta directie.
Am citit innegurarea din privirea lui Romeo. Ar fi dorit sa mearga in aceeasi directie cu noi.

Romeo mi-a dus cartile pina acasa. L-am invitat inauntru. A intrat surprins de invitatie.
L-am lasat in biblioteca si m-am dus sa fac un ness.
El s-a uitat printre carti si a scos una din raft. O carte despre bridge de Coriolan Neamtu.
Mi-a cerut-o sa citeasca. Am incuviintat.

Am discutat unele banalitati si printre alte subiecte m-a intrebat citeva lucruri despre Despina.
I-am zis putinele lucruri pe care le stiam. As fi vrut sa-i apropii cumva ... Romeo isi daduse seama de intentiile mele.
Discutia se destinsese dintr-o data. Cu sinceritate mi-a zis ca au trecut doua-trei saptamini de cind a remarcat-o pe Despina, ca ii place foarte mult felul ei de a fi, faptul ca e retrasa si nu-si apleaca urechea la birfe ... si ca doreste sa se imprieteneasca cu ea, desi mai bine nu ar face-o.
Propozitia era ambiguua si ascundea un mister.

L-am intrebat de ce nu face un prim pas in acest sens.
El a raspuns ca e specialist in a cuceri fete obisnuite nu pe cineva ca Despina.
- Cind iti place foarte mult de o fata nu stii ce sa-i spui si ce sa faci ca sa nu pari fraier in ochii ei, a adaugat el. Ai impresia ca orice ai spune va suna ridicol.
Nu sunt pentru dinsa, a zis cu convingere.

Nu-mi dadeam seama ce vrea sa spuna.
- Prostii, am replicat rizind, fara sa mai dau atentiei fizionomiei ingindurate pe care o afisa rezemat de fotoliu.

Nu stiu cite saptamini trecusera dupa acel Craciun ... Craciunul marcat de scurgerea unui an de la moartea colegei noastre, Moriko.

Intr-o dupa amiaza, mai bine spus inserat, a sunat telefonul.
Romeo ma intreba daca sunt acasa ca sa-mi aduca o carte. Uitasem definitiv de cartea imprumutata.
La putin timp am auzit soneria. La usa era Despina cu un jurnal de la mama ei.
M-am bucurat. Nu pentru jurnal m-am bucurat ci pentru faptul ca urma sa vina Romeo si avea sa o intilneasca.
Peste citeva minute a sosit.

Am facut ce am facut si i-am lasat singuri in camera pe un motiv inventat ad-hoc.
Tot timpul Romeo a trait cu impresia ca am aranjat intilnirea lor.
Nu e adevarat. Evenimentele au decurs de la sine.
El venise intimplator. Despina venise intimplator.
Ei doi venisera intimplator .

Acest topic a fost editat de exergy33: 13 Sep 2010, 07:38 PM

[Felina]