La mijlocul saptaminii am luat o pauza de week-end, pauza ce s-a prelungit timp de citeva zile bune.

Daca obosealii psihice am invatat sa-i fac fata, trebuie sa recunosc ca pentru a invinge oboseala fizica am probleme destul de serioase.
Cred ca totul mi se trage de la faptul ca nu stiu exact ce-mi provoaca oboseala fizica, caci munca fizica nu prea fac iar mersul zilnic pe jos timp de ora nu-mi produce oboseala ...

Imi dau seama ca maninc piine in cantitate insuficienta ( sunt zile in care nu consum piine deloc, doar biscuiti - la mic dejun, iar la prinz si cina, orez), stiu ca dorm mai putin decit media de somn recomandata ( rareori depasesc sapte ore de somn pe noapte ... asa am dormit de cind ma stiu), dar cu toate astea nu tin minte sa ma fi simtit obosita fizic.
M-am hotarit sa-mi fac analizele medicale ( ... nu le mai facusem nici eu nu mai stiu de cind ...).

Analizele medicale au iesit relativ bine, cu exceptia unei usoare anemii de care sufar de-o viata. Vazind ca toate organele sunt inca in stare de functionare am ajuns la concluzia ca durerile intermintente de incheieturi, starea de oboseala fizica de la sfirsitul zilei, uneori si dureri musculare trecatoare, trebuie sa le pun in legatura cu altceva.

Meditind pe marginea subiectului am ajuns la concluzia ca de vina ar fi zgomotele de tot felul, claxoanele masinilor ( si se claxoneaza la nebunie in Iran), aglomeratia de pe strazi ce creste de la un an la altul ...

M-a cuprins dintr-o data asa un fel de chemare de a merge undeva departe ... undeva unde sa fie mult verde si nici tipenie de om.

Surpriza a venit din partea sotului meu. Nu mi-a spus ca intr-o revista cu reclame a gasit o cabana, sau casa de vacanta,linistita, la distanta de drumul asfaltat, insa cu toate cele de trebuinta ( baie cu boiler electric, bucatarie pusa la punct, TV, garaj ...).
Mi-a spus doar ca stie un loc bun unde putem merge pentru o noapte si-o zi.
Am fost de acord. Nu am luat cu mine decit cele strict necesare.
O noapte si o zi s-au transformat in trei nopti si trei zile.

De abia cind am ajuns acolo mi-am dat seama ca e un loc aproape ideal.
Casa, de fapt o vila de dimensiuni medii, facuta din caramida si lemn, cu greu se zarea din spatele pomilor si a vegetatiei din jur.

Umbra racoroasa a copacilor, fosnetul vintului prin frunzisul lor, mirosul de musetel si sulfina, dar si cel de rasina de la padurea din apropiere, izvorul de apa ce traversa curtea, masa si scaunele din lemn proaspat geluit din livada lasata de izbeliste pe panta din spatele casei, toate astea m-au cucerit imediat.

Sotului meu rareori ii reusesc surprizele sau planurile de vacanta insa de data asta a nimerit la fix.

Cit era ziua de lunga am stat doar in livada, curte si gradina.
Nu pot spune ca am dormit, dar am stat intinsa pe iarba, fara sa fac nimic, fara sa citesc sau sa ascult muzica, am stat instinsa si, vorba poetului, am ascultat cum creste firul ierbii.
In starea aceea speciala, la granita dintre reverie si trezie, auzeam cum se misca insectele in jur. Zumzetul produs imi producea o stare de somnolenta placuta.
Bondarii, fluturii, dar mai ales cosasii, trebaluiau neobositi prin jurul meu.

Dimineata, la prinz si seara, adica la orice ora, se gasea cite o pasare care sa aiba ceva de spus pre limba ei.
Vrabii mici, porumbei albi ( ca cei din posterele dedicate Pacii), sticleti, gusustiuci, pitigoi, ciori si alte pasari necunoscute mie, se foiau prin livada si copacii de linga casa. Mai bine spus erau intr-un du-te vino continuu. Ciripitul lor codificat ma amuza. Chiar ca-si vorbeau pasarile intre ele!

Noaptea am auzit o bufnita si i-am raspuns . A venit si a doua si a treia noapte.
Mi se parea fantastic ca-mi raspundea ... oare isi dadea seama ca sunetul nu apartine unei pasari din specia ei, sau reusisem s-o pacalesc?!

Am invatat sa imit bufnita prin scoala generala.
Racisem bine de tot iar raceala se complicase. De la antibioticile administrate acasa am ajuns la spital. In salon cu mine era si un baiat dintr-un sat din apropiere.
Desi era mic stia sa imite multe pasari. Noi il puneam sa le imite ca sa invatam de la el.
Mie imi placea cum face bufnita insa oricit de bine stringeam palmele si le faceam caus nu puteam sa imit sunetele facute de baiat.
Ma enerva la culme ca nu pot si mi se parea frustrant ca un copil mai mic ca mine sa fie in stare iar eu nu.

Exercitiile mele s-au soldat cu o victorie. Reusisem sa impreunez palmele in asa fel incit sa scot sunetele dorite.
Am considerat-o o mare realizare.

Acum, la umbra copacilor, mi-am reamintit zilele de la spital si chipul baiatului ... pacat ca nu-mi amintesc si numele.

Cum trece timpul!
Nu-mi vine sa cred ca au trecut atitia ani de atunci. E o curgere pe care nu o pot masura conventional, cu un cronometru sau ceasornic.
Daca nu ar fi amintirile as zice ca timpul nu exista ... insa amintirile, ca nisipul, se scurg prin clepsidra sufletului meu.

Linga izvor am vazut de citeva ori libelule. Sunt ani de zile de cind nu am mai vazut libelule.
Le-am privit mult timp. Ce rost are sa ma intreb de ce Natura a inzestrat aceste insecte cu o gratie si fragilitate de prim-balerine ...

Am facut vinete pe jar, am copt porumb, am copt ciuperci pe o plita improvizata si am facut ceai pe foc ...
Imi place sa pregatesc jarul pentru mincare, jar din lemne adunate de mine nu din carbuni special ambalati pentru gratar.
Cu pregatitul gratarului s-a ocupat sotul meu. La pregatitul carnii pe gratar se pricepe, ca mai toti iranienii ... de fapt fiecare si-a pregatit mincarea preferata.

Mie imi place la nebunie mirosul fumului iesit din crengile inca verzi, cu seva ...

Prin iarba inalta din panta am gasit o minge. Probabil ca inainte de noi fusese pe aici o familie cu copii.
Am spalat-o cu apa si sapun si am vazut ca e buna de joaca.
Era putin dezumflata asa ca am pus-o la soare ... sa se umfle.

Mi-am adus aminte ca atunci cind ieseam afara din casa si nu era nimeni cu cine sa ma joc, jucam volei cu peretele ...
Am luat mingea si m-am dus in livada. Acolo se gasea o constructie din scinduri de lemn ... magazie sau cam asa ceva.
Am inceput sa joc volei cu peretele.
Cine a jucat stie ce placut e ... uneori peretele poate raspunde in mod neasteptat si-ti trinteste mingea drept in fata!

Zgomotul facut de loviturile de minge l-a adus si pe sotul meu in livada.
M-a intrebat de ce joc doar cu peretele, de ce nu joc cu el ...?

In citeva zile am facut sport cit pentru un an.
Sotul meu e mult mai inalt ca mine si loveste mingea cu mai multa forta. Ca sa-i pot raspunde la mingi am alergat de-am ramas fara aer.
Dupa ce m-a alergat toata livada mi-am dat seama ca se pozitionase avantajos, in partea de sus, in timp ce eu eram in partea de jos, si trebuia sa alerg in panta ca sa-i prind mingile. Eforturile noastre nu erau egale, eu fiind in dezavantaj.

A doua zi am schimbat pozitiile dar nici asa nu am reusit sa cistig. Cred ca nu puteam cistiga din cauza ca mai mult rideam decit jucam. Ma facea sa rid intruna.
Si se spune ca risul ingrasa . Astept sa-i vad efectele caci de citeva luni am scazut din nou sub cincizeci de kilograme.

Am jucat volei ca nebunii, ore in sir... bine ca nu trecea nici un drum pe linga vila ca sa aiba ce comenta curiosii si gura-casca de ocazie.

Ar fi zis ca am dat in mintea copiilor.
Si ar fi zis corect .

Acest topic a fost editat de exergy33: 28 May 2010, 04:02 PM

poate ai bebe
ai povestit atat de frumos ca m-am trezit in curtea bunicii...

Felina , cu idei din astea m-a convins sotul sa merg la policlinica.

Bine ca am reusit sa te teleportez intr-un loc drag.

istorii

Pe unde umbla huţanul asta?

Tonul brutal al vocii mi-a zgâriat timpanele. Am intors capul si mi-am dat seama ca intrebarea nu mi-e adresata.
Un zidar sau zugrav mai in virsta, ceva peste patruzeci de ani, imbracat cu o salopeta stropita de var si nisip, manevra atent roaba goala din curte. Linga el, un altul, mult mai tinar, statea jos pe bordura.
Pe acesta din urma il cunosteam din vedere ... de la biserica catolica.

Stiam ca profesorul de desen nu e roman, dar nici huţan nu era.

Brutalitatea vocii zidarului m-a urmarit si dupa ce am intrat inauntru. Casa Pionierilor era goala. Holul de la intrare, blocat cu saci de ciment, un furtun incolacit si legat cu sfoara, o scara 'cârpita' si niste bidoane, m-a facut sa ma reintorc din drum. Din camerele alaturate nu razbatea nici un zgomot.

Am iesit pe trepte.
Cei doi zidari, sau zugravi, tocmai isi verificau pompa.
Trasesera caruciorul linga Ginkgo Biloba si proptisera de trunchiul copacului coada cu miner a caruciorului supraincarcat.

In timp ce coboram treptele ma intrebam daca sa le spun sau nu.
Ajunsesem in dreptul lor. Atunci am luat hotarirea sa le spun ca si-au rezemat caruciorul de un monument al naturii.
Zidarul in virsta m-a ascultat si l-a rindu-i a privit cu interes frunzele copacului.
Cel tinar m-a recunoscut si m-a intrebat de bunica.

Zidarul in virsta a terminat de analizat copacul dindu-mi de inteles ca nu i se pare deosebit. Accentul moldovenesc ii adauga un plus de farmec.

I-am zis ca e vorba de un copac din China.

Si cine ma rog l-a adus aici?, a intrebat el neincrezator.
Mao Tzedong, a replicat cel tinar pufnind in ris.

Desi s-a vrut o gluma, nu m-a facut sa rid.

Zidarul s-a uitat la mine. Cred ca astepta o explicatie sau macar doua cuvinte referitoare la copac.
I-am spus ca se stie cine l-a plantat in curte, insa, mie, imi place sa inventez tot felul de variante.

Serios? Ce variante ai inventat? m-a intrebat el cu o mina extrem de serioasa.

Poate l-a adus un negustor chinez venit in Europa sau poate ca a fost plantat de o prinţesa chinezoaica rapita si vinduta apoi ...
Nu am reusit sa-mi expun si cea de a treia varianta caci vocea zugravului cel tinar mi-a taiat fraza pe din doua ...

Nu l-a sadit cumva Confucius?, si a inceput sa rida de unul singur.
Zidarul in virsta nu a reactionat. Precis ca nu stia cine e Confucius.
Numele Confucius il auzisem anterior pe undeva dar nici eu nu stiam cu exactitate cine a fost ... poet, filozof, imparat, om de arme?

Nici gluma aceasta nu a prins.

Mi-am amintit ca la ora de istorie profesoara ne spusese ca seminte de plante din Extremul Orient au ajuns in Europa datorita cailor mongolilor, mai bine zis copitelor, caci in scobitura copitelor s-au ascuns buclucasele seminte.
Zidarului in virsta i s-a parut interesanta aceasta informatie. Am observat aerul ginditor ce i-a invaluit figura.
Pentru citeva secunde s-a lasat linistea.

Dupa ce a revenit cu picioarele pe pamint m-a trimis sa vad daca in cladire se afla cineva. Aveau nevoie de cheile de la cercul de desen ca sa zugraveasca peretii.

Am intrat din nou inauntru. Dupa citeva salturi peste materialele si ustensilele de pe hol am ajuns aproape de usile deschise.
Mobilierul fusese strins in mijlocul camerelor si apoi acoperit cu prelata si saci din polietilena.

Usa de la cercul de desen era inchisa.

Am strigat.
Inauntru nici tipenie de om.

Paseam cu grija pe holul intunecat. I-am zarit pe cei doi zugravi cum trebaluiau afara. Isi reglau pompa. Apa amestecata cu var a tisnit cu putere si a stropit frunzele verzi ale lui Ginkgo Biloba.

Mai cu grija, s-a auzit vocea zugravului cel tinar. L-ai stropit pe Gingo Biloba!
Dupa tonul vocii nu puteam sa-mi dau seama daca o spune la mişto sau la modul serios.

Biloba lu' mă-sa , a ripostat nervos cel in virsta, enervat ca nu poate inchide pompa, care, dupa toate aparentele, se blocase in pozitia "deschis".
A trintit-o de pamint. S-a oprit ca la comanda.

In acel moment si-a dat seama ca l-am auzit ce a spus.
Nu stiu ce l-a facut sa izbucneasca. Poate felul meu de a vorbi. Poate felul in care eram imbracata. Cine stie? Poate ma considera o sclifosita cu pantofi de lac si rochie de catifea.

Stai sa-ti spun o istorie, da' nu din aşelea pe care vi le zic la scoala.

M-am oprit si am asteptat sa continue.

Ce stii despre foamete?
Care foamete?, am intrebat eu nedumerita.
Foametea de dupa razboi, care alta? V-au spus la scoala despre foametea de dupa razboi?

Istoria moderna a Romaniei se invata in clasa a opta, i-am raspuns intrucitva usurata. Eu nu sunt intr-a opta.

Tot un drac, a raspuns el incretindu-si in mod involuntar muschii fetei.
Habar n-ai ce-i aia foamete ... si bine ca habar n-ai.
La noi in sat nu mai avea nimeni ce minca.
Nu plouase de luni de zile. In luncă si padure nici urma de ciuperci.
Oamenii se hraneau cu măcriş, ştevie si lobodă ... daca le gaseau. Mincam si lobodă porcească, numai s-o gasim.
Dar nu se gasea nimic de mincat. Cleiul de pe visini si pruni il roseseram. Cu tot cu coaja.
Pâine nu mincasem de citeva saptamini. Oleaca de malai cu tarita, oparit si apoi prajit pe plita, o singura data pe zi, sau la doua zile, ne tinea in viata. Fiecare primea de la mama doar o felie cit palma. Ca sa fie mai gustoasa o ungeam cu usturoi.
Vitele mureau pe capete. Cei ce aveau şurile acoperite cu paie le-au descoperit si le-au dat la vite sa manince.

Intr-un sat din vecini cineva si-a facut pomana si-a adus pâine proaspata. Doi copii au murit dupa ce au mincat-o iar altii din sat s-au imbolnavit.

Noaptea visam ca maninc colaci albi, cu mac, si cu lapte proaspat muls de la vaca.
Noi nu mai aveam vaca. Murise saraca. Oi nu aveam. Aveam citeva gaini si duminica mincam oua cu ceapa verde si mamaliga adevarata, fara tărâţă.
De abia asteptam sa vina duminica.

In alte sate, acolo unde se gaseau fagi si stejari, lumea minca jir si ghinda.
De foame mincau tot ce era verde si placut la miros.
Nu stiti ce inseamna sa te scoli cu noaptea in cap si sa mergi sa cauti ceva de pus in gura.

S-a oprit din povestit. Nu ne privea pe noi, adica pe mine si zugravul cel tinar, privea undeva departe, inapoi in timp.

Măruţa nu era mai mare ca tine, si in acest timp, cu precizie, m-a incadrat in deschizatura compasului privirii lui.

Cine e Măruţa?, am indraznit sa-l intreb.

Nu mi-a raspuns imediat.

La crapatul zorilor ieseam afara din casa si o luam pe lunca dupa ceva de mincat. Macris, oua de pasari salbatice, ciuperci de balegar, .... auzisem ca unii maninca broaşte.
Multe se zvoneau prin sat ...
Măruţa, vecina mea, iesea din casa cam tot pe la acea ora.
Nu stiam unde merge. Nu venea in lunca.

Intr-o zi m-am luat dupa dinsa. Am urmarit-o pina la bariera.
Se intilnea cu cineva. Un barbat de-o seama cu bunicul ei. S-au tavalit ce s-au tavalit prin iarba dupa care ea s-a ridicat si a plecat cu o boccea mica sub brat.
De rusine nu am indraznit sa-i tin urma.

Peste citeva zile am vazut-o cum la miezul noptii o ia pe ulita satului. Ca un hot m-am tinut iarasi dupa dinsa.
Aproape de cimitir s-a zarit o umbra. Un barbat, de la partid, ce statea in gazda la popa satului, o astepta.
S-au dus in cimitir.
Eu am ramas la poarta pitit dupa brusturi.

Dupa un timp el a iesit cu miinile indesate in buzunare si camasa scoasa din pantaloni.
Am intrat in cimitir cu inima cit un purice.

Măruţa statea linga o cruce si, dintr-o cutie de carton, scotea ceva si-si punea in poala de la camasa.
O piine mare, rotunda si umflata, stralucea la lumina lunii.
Măruţa a deschis o cutie. Mirosul de saramura si brinza mi-a umplut gura de apa.
Am dat sa fug dar piciorul mi s-a impiedicat de o piatra si am cazut in iarba uscata.

Măruţa m-a privit fara sa se sperie. Mi-a facut semn sa vin.
A rupt o bucata de pâine si a inmuiat-o in cutia cu brinza. Farimituri de brinza s-au lipit pe coaja de piine Coaja s-a inmuiat de la apa sarată.
Mi-a intins-o si m-a îmbiat : mănânca !

Mestecam incet si-i priveam petele rosii de pe git. Pâinea mirosea a flori de cimp si a spice. O priveam pe Măruţa si-i vedeam pe cei patru frati si surori mai mici ce asteptau acasa ca ea sa le aduca mincare. Patru guri flaminde.
Parul balai impletit intr-o coada groasa pe spate o facea serioasa.
Painea inmuiata cu branza aluneca greu in jos. Inghiteam cu noduri si-mi dadeau lacrimile.
In viata mea n-am mincat ceva mai bun.

La sfirsit de toamna au gasit-o in iaz. Iazul se umpluse iarasi cu apa. Ploua noapte si zi, ca la potop. Ulitele satului erau tot un glod galben.

Lumea din sat vorbea ca nu s-a inecat si ca cineva ar fi strins-o de git dupa care ar fi aruncat-o in apa. Femeile ce-au spalat-o si au pregatit-o de inmormintare se jurau ca i-au vazut vânătaile de pe git si muscaturile de pe sâni si pântec.

Zugravul s-a oprit din povestit.
Cel tinar si-a plimbat privirea dinspre el inspre mine.

Nu trebuia sa-i povestesti asa fara perdea. Nea Gligore, ai ajuns sa-ti pui mintea cu copiii?

Zugravul in virsta l-a privit zimbind pe zugravul tinar.
N-am zis nimic ce nu se cuvine.
Care copii ?
Nu-i copil deloc, a spus raspicat in timp ce m-a redimensionat din nou cu privirea.

Stiu c-ai inteles ce ti-am istorisit.
Sa te feresti ca dracu' de tămâie de cei ce-i judeca usor pe semenii lor, a adaugat el ostenit.

Dintr-o data, cu o energie neasteptata, a azvârlit mistria direct in cofrajul cu mortarul proaspat pregatit, improşcându-l in toate directiile.

Gestul lui, banal in aparenta, mi-a ramas in amintire ... si au fost destule momente in care am dorit sa fac la fel.

Ieri, din masina, am zarit pe un zid scorojit o propozitie scrisa caligrafic cu creta albastra: today is the first day of your future.

Imediat mi-a venit sa-i dau replica ... today is the last day of your past ...

Ne traim simultan trecutul si viitorul fara sa realizam ca asa ar fi. Suntem mereu intr-un punct zero, asemanator unei gauri negre ...

Nu avansam nicaieri. Nu ne intoarcem spre niciunde. Ne rotim fara de hodina in jurul unei axe proprii ce trece prin acest punct.

Interesant ce spui. Din pacate pt mine nu prea am prins intelesul ultimei propozitii. As fi recunoscator pt niste detalieri...

Mi se pare incredibil ca abia acum am realizat ca exista si ce inseamna exergia. Nu avansam nicaieri. Nu ne intoarcem spre niciunde. Ne rotim fara de hodina in jurul unei axe proprii ce trece prin acest punct. Hmm, de ce vad eu exergie aici?

@caa
Ne rotim fara de hodina in jurul unei axe proprii ce trece prin acest punct.

Intersectia trecutului cu viitorul ce se realizeaza in punctul prezent. Insa acest amagitor punct zero in care iti spui : azi voi lua viata de la capat, tot ce a fost inainte voi sterge cu buretele, cu radiera, cu buldozerul, voi da DELETE ... nu inseamna un nou inceput. Inseamna doar o noua bucla in jurul axei ce trece prin punctul mentionat.
Inchipuie-ti viata ca pe un ghem ce creste in volum, cu deosebirea ca firul nu poate fi rupt si reinnodat pentru a elimina portiunea care nu-ti convine.

@calfa
Nu stiu de ce vezi (doar) exergie. Eu vad in primul rind dezordine si crestere de entropie.

Exergia e partea aceea din energie cu putere nelimitata de transformare. Daca la asta te-ai gindit, da, viata adevarata tine atita timp cit ne-au mai ramas resurse de exergie.
Restul reprezinta anergie si nu e de nici un folos.

e o descriere foarte bună a ceea ce se întâmplă când vizualizezi un fractal!

Interesant, mai era o zicala legata de aceiasi filozofie "tomorrow will be tonight".

Si mie mi se pare extraordinar acum ca rumeg aceasta idee: "Nu avansam nicaieri. Nu ne intoarcem spre niciunde. Ne rotim fara de hodina in jurul unei axe proprii ce trece prin acest punct." Dar daca rumeg mai adanc imi apare o alta intrebare, aia a omului simplu: "Si cu ce ma ajuta ca am realizat?"
... as putea oare sa ma opresc din aceasta rotire, acum ca am constientizat-o?.... as putea schimba directia rotirii? Nu
Si atunci cu ce ma ajuta practic?

Parerea mea, dom'le.... Nu o luati neaparat de buna si scuzati interventia nesolicitata.

Pai, parerea mea e ca - cumva, ramine de vazut cum - se pot modifica directia, viteza si mai ales sensul rotirii, astfel ca intr-un final (wau, exista un final al rotirii sau nu?) ghemul sa arate cit mai... trendy...

Constientizind ce se intimpla, "omul simplu" ar putea fi mai lucid, mai practic, mai stapin pe sine insusi. Ceea ce nu-i de ici colea...

..........

Multumesc, e intr-adevar foarte interesant punctul de vedere cu "ghemul"!

Desi, trebuie sa marturisesc ca eu vad chestiunea diferit. Eu vad viata omului ca pe o asimptota (imposibil de stabilit acum daca e adevarata sau falsa in "infinitatea" ei...). La aceasta asimptota, la o adica, se poate da delete la portiuni mai vechi, mai de la inceput si i se poate modifica atit forma cit si "traiectoria" in prezent&viitor. Dar huooo, stop engines!, nu e locul meu de facut expozeuri aici!...

Acest topic a fost editat de milimetru: 5 Jun 2010, 07:28 AM

fiica_lunii, interventia e binevenita .
La fel de retoric as putea sa intreb : cu ce ne ajuta sa stim ca exista o iminenta a mortii daca nu putem face nimic sa o impiedicam?

caa, modelul asimptotic de care vorbeai a functionat cu succes in viata ta personala?
La mine nu.
Nu cred ca as putea trai/ca se poate trai o alta zi sau alte zile dind mereu Delete la ceva neconvenabil din trecut.

marduk, definitii sunt multe ...

Buna Erwin .
Imaginea cu fractalii m-a facut sa ma gindesc la o inghetata de cacao aranjata artistic ... asa ca am iesit din casa si am cumparat o cutie de un kilogram (ambalata in cantitati mai mici nu aveau).

Chiar acum, in timp ce tastez, maninc din ea.

Va multumesc tuturor pentru vizita si interpretari.
...............

Ce mi se pare mie extraordinar e faptul ca nu mai poate omul sa bata linistit cimpii in jurnal, deci ia sa trecem noi la subiecte serioase ...

Reinnod firul calatoriei si va port pasii prin Muzeul Iran Bastan din Teheran, in traducere exacta Muzeul de Istorie Antica. Respectiva institutie e cunoscuta si sub denumirea de Muzeul National.

In deschidere postez o fotografie luata de pe unul din CD-urile cumparate de la muzeu.
Cladirea in ansamblu e bine surprinsa.



Ceea ce se vede mai sus reprezinta corpul vechi al muzeului in care, la ora actuala, sunt prezentate doar piesele din perioada pre-islamica, adica din paleolitic si pina la caderea dinastiei sasanide (invinsa de catre arabii musulmani ce au atacat din mai multe puncte regatul persan).

Cladirea a fost proiectata de arhitectul francez Andre Godard, care a facut o treaba foarte apreciata si azi, nu doar in 1937- cind a fost inaugurata.
Godard a folosit in proiectul sau elemente din arhitectura persana preislamica.
Holul de la intrare este inspirat de arcul de la Ctesiphon ( localizat in Irak) iar imbinarile de caramizi ale fatadei de elemente arhitecturale specifice palatelor ahemenide.

De fapt elementul arcului de la Ctesiphon a supravietuit si in perioada islamica. El a fost optimizat si transformat in ceea ce azi se numeste iwan, sau eyvan, element tipic al arhitecturii persane ce s-a perpetuat nu doar in arhitectura palatelor si resedintelor nobiliare ci si in cea a moscheelor, bazarelor, caselor obisnuite ...

Acum urmeaza fotografiile mele.


... ...

In prima imagine se poate vedea imbinarea artistica a caramizilor ce compun fatada.

In cea de a doua am incercat sa surprind ambele cladiri ale muzeului.
Ceea ce se vede in fundal reprezinta cladirea noua dedicata in exclusivitate perioadei islamice.
Ciudat insa ca tocmai in perioada cu cel mai mare flux de vizitatori ( zilele libere de No-Ruz) acest corp al muzeului a fost inchis.

Desi stiam ca e inchis am mers pina in apropiere si l-am fotografiat. Daca vreti sa-l vedeti mai bine dati un click pe cea de a treia imagine.

Voi continua cu piese din muzeu, nu numai cu celebritati dar si cu exponate ce mi-au placut mie in mod deosebit.

Acest topic a fost editat de exergy33: 5 Jun 2010, 02:04 PM

Deci sa intram in muzeu .

Primul popas il voi face in fata unui basorelief adus de la Persepolis .
Am asteptat minute in sir ca sa-l pot fotografia deoarece, neincetat, grupuri de turisti se pozau in fata lui.
In final am reusit ..

In acest rastimp am privit cu atentie toate personajele scenei, nu doar pe regele ahemenid.

există o modalitate de a scăpa de turiştii din faţa unui obiectiv turistic: se fac mai multe poze succesive şi se aplică la prelucrarea pe calculator un filtru special care elimină tot ceea ce nu se regăseşte în toate fotografiile, cum oamenii se mişcă mereu şi nu apar în toate, rămâne doar cadrul şi obiectivul de interes. Cred că se poate realiza în ultima versiune de Adobe Photoshop, dar nu sunt sigur, că am auzit doar la radio de treaba asta...

Erwin, ma supraestimezi.

Nu am fost in stare sa elimin data de pe fotografiile anterioare si iti inchipui poate ca sunt specialista in filtre si programe ?!!!
Dar pentru ca mi-ai dat informatia ( multumesc mult, nu stiam e posibil asa ceva), la vara, in concediu, ma voi ambitiona sa o pun in practica.

Revin la Muzeul National din Teheran, de data asta pentru a vorbi despre un vas de ceramica ce-mi place din punct de vedere artistic ... si tehnic.
E vorba de unul din seria "vaselor cu cocoaşă" specifice culturii Amlash. Aceasta cultura s-a dezvoltat cu mai bine de un mileniu idH in provincia Gilan (partea de nord-vest a Iranului, in apropiere de Marea Caspica).
Intre anii 1962-1963 s-a escavat o zona ce ulterior a devenit cunoscuta sub numele de Marlik Tapeh ( Dealul Marlik).
Dealul, de fapt un perimetru funerar, a oferit surpriza unor statuete si vase de un rafinament artistic ce, mie personal, imi provoaca senzatia de 'piele de gaina' ...

Obiectele de ceramica descoperite la Marlik Tapeh reprezinta in primul rind vite cu cocoaşă insa pe linga acestea au mai fost dezgropate si alte vase zoomorfe ce reprezinta cerbi, cai, magaruşi de munte ...

Istoricii spun ca toate aceste vase serveau la diverse ceremonii, inclusiv cele legate de obiceiurile mortuare.

Iau ca prim exemplu vasul cocoşat din imagine.
Ma intreb cum au trait oamenii culturii Amlash, ce nivel spiritual atinsesera ei incit au fost in stare sa conceapa astfel de vase ciudate, montate pe roti din ceramica, cu mecanisme mecanice din bronz, care, culmea, functioneaza !... ?




Probabil ca vasul era tras de verigile de bronz montate in urechi sau la git. Nu cred ca aceste verigi aveau doar un rol decorativ.
Dar ceea ce ma intriga cel mai mult e usurinta de schimbare a directiei acestui vas cocoşat pe roti. Suruburile, caci alt termen mai potrivit nu le gasesc pe moment, nu sunt montate in mod identic. Fiecare roata are o particularitate in ceea ce priveste teşitura dar si pozitia si felul de prindere al rotii.

Altceva ce a ridicat intrebari arheologilor se leaga de tehnica de executie a cocoaşei.
Cocoaşa este goala in interior.

Acest topic a fost editat de exergy33: 8 Jun 2010, 07:53 PM

M-am gindit sa prezint un fotomontaj cu vasele statuete descoperite la Marlik Tapeh (provincia Gilan).
Dupa cum spuneam anterior, e indiscutabil faptul ca oamenii culturii Amlash aveau un simt estetic de invidiat.
Ei au creat aceste vase in urma cu 1000-1200 de ani ... si totusi ce moderne sunt!
Au trebuit sa treaca milenii ca artistii plastici, si sa nu-l uitam pe Brancusi, sa se reintoarca la primitivism si ancestral.

Am ales trei instantanee captate cu aparatul de filmat, asa ca sa nu va asteptati la calitate ...





...





Aceast vas de o impecabila geometrie a devenit simbolul culturii Amlash.
In magazinele de suveniruri se gasesc replici fidel executate, inclusiv patina, ce sunt cumparate cu predilectie de turistii straini.




Imaginea urmatoare am surprins-o intr-un moment de inspiratie. Statueta e mica, in raport cu celelalte piese, insa e de o feminitate intriganta.
Ma intreb de ce nu am vazut-o niciodata pe net si de ce in vizitele anterioare nu am remarcat-o.
Credeam ca muzeul nu-mi va mai oferi surprize ... dar uite ca m-am inselat ... si inca grav de tot.




Forma capului si a buzelor ( nu vreau sa folosesc termenul bot ) e mai degraba umana, nu zoomorfa.
Daca doriti imaginea in versiune marita ( ca s-o admirati pe "duduca" văcuţă) da-ti click pe adresa :
http://www.divshare.com/download/11662433-8c5

Pentru basorelieful de la Persepolis dati inca un click aici :
http://www.divshare.com/download/11629684-6a3

Voi lua in colimator citeva piese aduse de la Persepolis.
Pentru azi o coloana interesanta si un cap urias, de inaltimea unui copil de zece ani ...

...

......................................

Persanii din perioada ahemenida aveau o predilectie in a reprezenta barbi frumos ondulate si parul inelat.

Am privit statuia de la o distanta de citiva centimetri... iar atunci cind s-au rarit vizitatorii am intins mina peste lantul de protectie si am mângâiat barba.
Mi s-a parut incredibil de moale, fara rugozitatile specifice pietrei.
Am ramas uimita cit de bine a fost slefuita.
Citisem mai demult ca anticii obisnuiau sa frece cu ceara statuile din marmura si piatra.
Oare si ahemenizii practicau aceasta tehnica de optimizare ... ?

Alta piesa ce atrage turistii veniti la Muzeul National din Teheran o reprezinta aceasta statuie decapitata.
Fara cap, si fara postamentul inconjurat de hieroglife si decorat cu figuri umane, statuie atinge inaltimea de 2.36m.



Dar cine e personajul?
Sunt convinsa ca, dupa imbracaminte, dupa arma interesanta prinsa la briu ( e elementul ce-mi place cel mai mult ... ma duce cu gindul la pumnalele dacilor) si alura, v-ati dat seama ca e vorba de un personaj important .

Asa e.

Dar sa va mai tin in suspans inca un minut ...

Statuia a fost descoperita la Susa (capitala de iarna a regilor ahemenizi) exact in ajunul Craciunului anului 1972.
Dupa descifrarea textului scris pe marginea mantiei toata lumea a aflat ca e vorba de Darius I.

Facuta in Egipt, la comanda expresa a regelui Darius ce in acea perioada suspusese tarimul milenar al faraonilor, masiva sculptura e unica.
Persanii nu au realizat statui, doar basoreliefuri.

S-a identificat cariera de unde provine blocul de piatra al sculpturii : Wadi Hammamat.
Se crede ca Xerxes, fiul si succesorul lui Darius, speriat de amploarea razmeritelor din Egipt, ar fi dat ordin ca statuia sa fie transportata de la Heliopolis la Susa.

Pe soclul de tip cutie se pot vedea o serie de personaje masculine ce, ca semn de supunere, aduc daruri regelui.
Fiecare poarta imbracamintea tarii/tinutului sau. Figurile sunt insotite de explicatii scrise in pictograme.
Printre ei se afla si un trimis din Skudra (numele antic al Thraciei), insa el e pus sub semnul intrebarii.
Dupa imbracaminte nu ar parea sa fie trac ...

Dar iata ce scrie pe faldurile mantiei regelui :
A great god is Ahuramazda, who created this earth, who created yonder sky, who created man, who created happiness for man, and who made Darius king.

This is the statue, made of stone, which Darius ordered to be made in Egypt. This is how everyone who will see this in the future, will know that the Persian man ruled in Egypt.

I am Darius, the great king, king of kings, king of all peoples, king in this great earth far and wide, the son of Hystaspes, an Achaemenid.

King Darius says: May Ahuramazda protect me and what I did!

Pentru a vedea mai bine literele descarcati imaginea in marime originala ...

Sublinierea textului imi apartine. Mi-am adus aminte de inscriptia lui Xerxes de la Hamadan, sau Ecbatana - daca e sa folosesc numele antic.
Ecbatana, oras racoros montan, reprezenta capitala de vara a regilor persani.
Capitala administrativa se afla la Persepolis.

In respectiva inscriptie de la Ganj-Nameh, despre care am povestit aici, se regaseste aceeasi afirmatie referitoare la fericire ...

Imaginea pe care tocmai ati privit-o nu am captat-o noaptea pe autostrada ci la etajul muzeului.
Acolo, temporar, timp de citeva saptamini, au fost expuse diverse obiecte aduse de la Trezoreria Bancii Nationale, piese recent restaurate (inainte de a fi trimise muzeelor locale de unde au fost luate) si obiecte recent descoperite.

Sistemul de iluminare a fost de-a dreptul enervant. Mai mult intuneric decit lumina. Fotografiatul cu blitz era total interzis desi toate obiectele expuse se gaseau in spatele unor pereti din sticla speciala.
Din cauza stralucirii amplificata de becurile montate in cele patru colturi ale vitrinelor, fotografiatul obiectelor din aur a constituit un adevarat chin pentru vizitatori.
Ceea ce veti vedea in continuare reprezinta fotografii facute cu setare pe timp de noapte.

Exponatele povestite pina in acest moment se gasesc in expozitia permanenta de la parter. Nu am terminat prezentarea lor. Intreruperea e necesara deoarece vreau sa va arat antichitatile din aur si argint ce, citeva saptamini, au fost scoase din seiful bancii, asa cum e si cazul acestui rhyton descoperit la Hamadan (Ecbatana).

............. .............

Nu aurul in sine are valoare, valoare are felul cum a fost prelucrat, viziunea designerului si tehnica fara de cusur a mesterului aurar.
Rhytonul din imagine, realizat in sec V idH, apartine civilizatiei mezilor.
Denumirea de rhyton provine din limba greaca. Persanii denumeau altfel acest tip de vase speciale.
Persanii antici le spuneau takuk.
Iranienii de azi nu stiu ce inseamna takuk. N-am gasit pe nici unul care sa stie. Eu insami am aflat de existenta acestui termen original citind un articol publicat de British Museum.

... ...

Pentru azi alte citeva obiecte ce mi-au atras atentia in muzeu ...

Primul ar fi acest colier foarte chic ce a fost descoperit in provincia Gilan.
Are o vechime de trei milenii (mil I iHr). Margelele sunt confectionate din aur nativ insa ceea ce da efect maxim bijuteriei e piatra in nuante de alb, gri si negru ce contrasteaza extraordinar de placut cu bilele din aur.
Imi pare rau ca fotografia nu a iesit asa cum mi-as fi dorit. In realitate colierul e mult mai interesant decit il arata imaginea.

Altceva ce mi-a stirnit curiozitatea sunt aceste măscuţe miniaturale din aur descoperite in provincia Lurestan/Luristan. Au fost confectionate pe la inceputul primului mileniu, ien.
Desi au o vechime in jur de trei mii de ani mi se par moderne si ma tot bate gindul sa dau comanda la un atelier de bijuetrie ca sa-mi faca o replica ...



Cele doua măscuţe mici de jos au dimensiunea fostelor monezi de cinci lei, din aluminiu, de pe vremea cind eram copil ...
Ma intreb ce rol aveau.
Erau folosite ca talismane, ca semne de recunoastere intre membrii unui grup aparte, erau folosite si de barbati si de femei, ..?
Va trebui sa ma documentez caci mi-au ridicat citeva semne de intrebare .

Obiectul din stinga imaginii pare sa fie un suport/cap de breloc .

Ultima fotografie postata reprezinta o văcuţă, tot din mileniul intii ien, confectionata cu mare grija. Dimensiunile ei nu depasesc dimensiunile unui telefon celular.
Nu mai retin pe ce santier arheologic a fost descoperita.
M-am oprit si am pozat-o deoarece m-a tintuit in loc privirea ei ...

Tot colindind muzeele am realizat ca artistii si mesterii antichitatii, indiferent daca lucrau cu lut sau cu aur, cu piatra sau cu argint, atunci cind reprezentau animale si pasari o faceau intr-un mod foarte expresiv. Privirile redate sunt umane, inteligente, iar de multe ori fac sa te infiori atunci cind le privesti "ochi in ochi" ...

Fac ce fac si de la aur ma intorc la lut ...

...

Privirile senine ale celor doi, fara nume si fara o identitate proprie, mi-au placut mai mult decit rhytonii regilor mezi ...
Statuetele din lut au o vechime de cinci mii de ani si au fost descoperite in provincia Kerman.
Probabil ca fac parte din civilizatia Jiroft.

Adam si Eva de la Kerman, cum i-am botezat eu, au o prestanta, distinctie si seninatate ce m-au intrigat. Parca ar poza pentru o revista de VIP-uri ...
Poate ca mi se pare, dar am impresia ca femeia zimbeste ...



Interesanta e si pozitia miinilor, nasul cârn si sânii mici ai femeii (nu opulenti ca la majoritatea statuetelor primitive), linia urechilor si felul cum a fost reprezentata podoaba lor capilara.



... au un ceva ce ii leaga. Privindu-i iti dai seama ca apartin unul celuilalt. Pentru totdeauna.

Acest topic a fost editat de exergy33: 17 Jun 2010, 07:56 PM

Toti ne intoarcem acolo. Cred.

Charon, ne intoarcem, bineinteles ... dar conteaza enorm ce facem pina sa ne intoarcem ...

Tot in pamint s-a intors preaputernicul Alexandru Macedon, strategul ce se zice ca a creat cel mai mare imperiu din istoria omenirii. ( Am dubii in aceasta privinta deoarece Ginghis Han a avut un imperiu cu o suprafata mai mare ...).

La Muzeul Iran Bastan poate fi admirata o ramasita dintr-o statuie de bronz ce se presupune ca l-ar reprezenta pe Alexandru cel Mare.
Dupa toate probabilitatile e foarte posibil ca sa fie asa.



Respectiva piesa a fost descoperita la Malamir, in sudul Iranului, in apropiere de actualul oras Shush, adica in apropiere de fosta capitala de iarna de la Susa.

Se crede ca statuia ar fi fost realizata de Lisippos, un cunoscut sculptor grec ce ulterior a devenit singura persoana din imperiu autorizata sa reprezinte chipul lui Alexandru cel Mare.

Pe ce se bazeaza aceasta presupunere?

In primul rind pe asemanarea trasaturilor ei faciale cu trasaturile altor statui cunoscute, in special cu cele ale bustului de la Thasos.

In al doilea rind pe informatiile descoperite in asa numitul Papirus de la Milano, document achizitionat de Universitatea din Milano.
E vorba de un papirus din perioada ptolemeica, scris in Alexandria, in care e inclusa o epigrama compusa de Poseidippus :

Lysippos, Sicyonian sculptor, daring hand, learned artisan,
your bronze statue has the look of fire in its eyes,
that one you made in the form of Alexander.
The Persians deserve no blame.
We forgive cattle for fleeing a lion.

In ciuda tuturor punctelor negative dezvaluite de istorici, intotdeauna l-am admirat pe Alexandru Macedon ... si mai ales am admirat felul in care un băieţandru (si aici inscriu grecescul andros), un minor fara experienta de viata, fara experienta cimpului de lupta, a pornit sa cucereasca lumea.
De fapt a pornit sa-si implineasca un vis.

Mi-l inchipui pe treptele de la Persepolis, inca sub influenta vinului baut, ametit insa nu de vin ci de flacarile in care ardea orasul incendiat de soldatii intaritati de hetaira Thais.

Acest topic a fost editat de exergy33: 18 Jun 2010, 03:06 PM

In muzeu, atit la parter cit si la etaj, exista mai multe tablite din lut si inscriptii in piatra cu litere cuneiforme.
Acest fel de scriere e absolut fascinant ... mai ales cind e privit indeaproape.
Pentru azi am ales doua obiecte din timpurile de glorie ale mezilor : o inscriptie in piatra si un rhyton de aur.
... fiecare cu frumusetea lui.



http://en.wikipedia.org/wiki/File:Rython_boz.jpg

Imaginea rhytonului am luat-o de pe wikipedia. Mie nu mi-a reusit fotografia.
Cea cu tablita din piatra imi apartine ...



Daca veti descarca imaginea in varianta marita veti putea vedea mai bine precizia elvetiana a aranjamentului cuneiform.



Stiu ca pentru scrierea de tablite se utilizau litere sablon ce se presau in argila moale, si tocmai de aceea ma intreb acum :

Cu ce ustensile au reusit sa ciopleasca/ gaureasca/ slefuiasca/ sfredeleasca piatra incit au obtinut o asemenea calitate geometrica si estetica?!

....................... ......................

... aceasta cupa din argint descoperita la Miandasht a fost lucrata in mileniul trei, ien.
Nu s-ar zice ca au trecut cinci mii de ani peste dinsa. S-a pastrat extrem de bine datorita zonei desertice unde a stat ingropata milenii de-a rindul. A fost recent curatata in atelierele de restaurare ale muzeului.

Privind rochia in solzi de peste ma intrebam ce tine in mina femeia, insa explicatiile ghidei m-au scos din ignoranta.

Nu e vorba de o femeie, cum au crezut si ceilalti vizitatori strinsi in jurul vitrinei.
Personajul de pe cupa reprezinta un barbat, mai precis zis, un demnitar.

Nu m-am lamurit insa asupra a doua lucruri :
1) ce reprezinta obiectele tinute strins in miini ( suluri de hirtie sau papirusuri nu pot fi ..)
2) semnificatia dungii oblice ce-i inconjoara mijlocul

... poate ca intre ele exista vreo legatura

Azi a venit rindul celei mai placute surprize oferite de muzeu, caci, reanalizind toate exponatele recent intrate in patrimoniu, am ajuns la concluzia ca acest vas antropomorf mi-a placut mai mult decit tot restul noutatilor luate impreuna .

Ceea ce i-a marit punctajul a fost ideea ce a stat la baza conceperii lui : principiul vaselor comunicante.
Tinind cont ca a fost facut in mileniul III ien, deci cu trei mii de ani in urma, nu pot decit sa admir imaginatia olarului.
Acest OLAR, si nu intimplator scriu cu majuscule, a aranjat ulcioarele in asa fel incit umplerea unuia sa conduca la umplerea celorlalte, iar lichidul sa se scurga apoi prin gâtlejul comun ce se observa destul de bine in prim planul imaginii.
Cu intunericul de la etaj, plus interdictia de a utiliza flashul, ma declar multumita de imaginea captata.
Data viitoare stiu ce am de facut ...

Multimea de ulcioare e asezata pe un şasiu cu roti ... si tot ansamblul e impins de un om.
Cred ca s-a dorit o reprezentare miniaturala a unui lucru/eveniment real.

Stiind ca acest tip de vase speciale erau utilizate la diverse ceremonii, incerc sa-mi imaginez cum decurgeau ele.
Incerc sa-mi imaginez fizionomiile participantilor, imbracamintea, bijuteriile, sintaxa limbii, tonul vocilor, intonatiile si cintecele, ... chiar si modul lor de a percepe lumea, viata, moartea.

Aici mai multe informatii despre ceramica culturii Amlash :
http://www.mpm.edu/collections/artifacts/h...ian/collection/

...

Locuitorii ce apartineau culturii Amlash nu se pricepeu doar sa faca vase din lut de o extraordinara originalitate. Ei se pricepeau la fel de bine sa prelucreze aurul.
Vasul din imagine, datat mil I ien, a fost descoperit in provincia Gilan, in arealul arheologic al culturii Amlash.
Cred totusi ca as putea numi gryphoni aceste doua creaturi supranaturale de pe cupa.
..


La greci, grifonul/gryphonul desemna un monstru cu trup de leu, cap si aripi de vultur ...
Pe cupa de fata au fost redate creaturi cu trup de leu, cap de berbec/taur ( ?) si aripi de vultur.
Obiectul a fost recent curatat si restaurat insa restauratorii nu l-au adus la forma initiala si l-au lasat asa usor deformat si turtit, adica in forma pe care a avut-o in momentul descoperirii.

Later edit
Am uitat sa spun ca in limba persana acestor creaturi fantastice li se zice shir-dal.
shir = leu
dal= vultur (dal e un cuvint vechi; in prezent pentru vultur se utilizeaza cuvintul oqab )

Acest topic a fost editat de exergy33: 2 Jul 2010, 09:18 AM

Despre acest exponat nu pot adauga prea multe lucruri. Din pacate nu mi-am notat informatiile de pe placuta insotitoare crezind ca pe CD-ul muzeului voi descoperi tot ce ma intereseaza.
Eroare .
Pe CD nu a fost inclusa statueta in cauza .... de fapt un basorelief.



Nu stiu pe cine reprezinta dar prin analogie cu alte statui asemanatoare din colectia muzeului de la Susa, actualul oras Shush, trag concluzia ca apartine perioadei dinastiei sasanide.
Nu sunt convinsa deci nu luati de buna toate afirmatiile mele.

Oricum, e de admirat coafura ... si dupa cum spuneam si mai inainte, aveau persanii un punct fix in ceea ce priveste reprezentarea podoabei capilare, a mustatii si a barbilor ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 3 Jul 2010, 01:33 PM

Ahemenizii au prelucrat aurul intr-un mod original transformindu-l in bijuterii sofisticate.
Ceea ce se vede in imagine e o bratara considerata simpla ...
Am admirat-o la Muzeul National din Teheran si e singura bijuterie la care m-am oprit cu camera foto desi partea de est a etajului muzeului gemea efectiv de coliere, cercei, bratari, podoabe de par si butoni din aur.



Numeroase variante, mai mult sau mai putin stilizate, avind acelasi model artistic de baza, au fost descoperite de-a lungul si latul Iranului, in Tadjikistan si Afganistan.
Marea parte a pieselor au fost traficate si au ajuns prin muzee americane si europene.
Pentru a va face o impresie despre stilul bratarilor ahemenide atasez niste linkuri :

http://images.cdn.fotopedia.com/flickr-3784188670-image.jpg

http://arthistory.about.com/od/from_exhibi...aded-Armlet.htm

http://www.cais-soas.com/CAIS/Images2/Acha...t_Gold_MIHO.jpg

Acest topic a fost editat de exergy33: 6 Jul 2010, 06:57 AM

De la etaj voi cobori iarasi la parter pentru ca la parterul muzeului au ramas o serie de piese interesante despre care nu am vorbit.

La inceput eram singura persoana ce admira exponatul din imagine.
E vorba de statuia din ceramica smaltuita a unei vaci, ulterior am aflat ca reprezinta un taur, statuie descoperita la Choga Zanbil, site arheologic aflat la o distanta de doar 30 km fata de Susa/Shush.
Data executiei ei e cunoscuta cu destul de mare exactitate : circa 1250 ien.

Asa cum spuneam, la inceput am fost singura admiratoare.
Apoi au venit doua-trei persoane.



In citeva minute numarul lor s-a triplat iar ghida muzeului s-a deplasat inspre noi pentru a da explicatii. E persoana in negru, cu ochelari, din dreapta imaginii.



In timp ce explica s-au mai adaugat alti curiosi, in special cei foarte tineri ... inghesuiala mare, dupa cum se vede!



La Choga Zanbil se afla un foarte bine conservat ziggurat construit de Elamiţi si unul din putinele ziggurate aflate in afara arealului civilizatiei mesopotamiene.
Numele original al locului e Dur-Untaš.

Statuia din vitrina fusese pusa in capul scarilor ce ducea spre virful zigguratului iar o inscriptie data de insusi fiul regelui tinutului, explica provenienta si scopul ei.

De fapt, initial, au existat doua statui identice ce strajuiau scarile .

Ceea ce se vede in imagine reprezinta o reconstituire facuta pe baza ramasitelor strinse de soţii Ghirshman.
Despre Roman Ghirshman am mai vorbit pe blog.
I-am intilnit deseori numele prin muzee si situri arheologice.
El a escavat in premiera la Tape Sialk, linga Kashan, la Sush, la Masjed-e Soleyman si in provincia Fars.
Probabil va trebui sa revin cu explicatii in celalalt jurnal , la est de Eden, jurnal dedicat calatoriei de la Kashan.

Acest arheolog francez de origine ucraineana ( cineva imi spunea ca de fapt a fost evreu ucrainean) a escavat mult in Iran si a scris o serie de carti foarte bine documentate si nepartinitoare.

Dar iata traducerea inscriptiei ...

Untaš-Gal, son of Humban-Numena, King of Anšan and Susa, made this bull from glazed terracotta, the like of which ancient kings have never made. I placed it as a guardian at this sacred place, for the god Inšušinak, who blessed this sacred place with sanctity. I dedicated this, to attain long life and good health and to pass [lacuna] to my descendants. For this purpose I made this for the god Inšušinak, the deity who blessed this sacred place with sanctity. So the god Inšušinak, the deity who blessed this sacred place with sanctity, would accept this from me as a gift.

In limba persana "zanbil/zambil" inseamna cos impletit (din nuiele, trestie, rogoz ...) iar "choga" pare sa fie derivat din "chi'ya" cu sensul de deal, movila ...

Dur-Untaš reprezinta denumirea in limba elamita si inseamna "Orasul lui Untash".

O fotografie mai buna aici.



Acest topic a fost editat de exergy33: 8 Jul 2010, 07:07 AM

.............................. ................................

Pentru postarea de azi ma voi opri la statuia din piatra neagra a unui caine.
E vorba de cainele credincios al regelui Darius al III-lea care, dupa ranirea mortala a stapinului sau, a refuzat sa-i paraseasca corpul.
Darius al III-lea a fost omorit de Bessus, satrapul Bactriei, care ii era totodata si verisor.
Bessus si restul conspiratorilor il ranesc mortal pe rege si apoi il parasesc.
Cainele i-a stat alaturi pina ce corpul neinsufletit a fost descoperit de catre un soldat macedonean.

Statuia acestui mastiff a fost descoperita la Persepolis. In muzeul Iran Bastan ea a fost amplasata in fata coloanei bicefale adusa tot din capitala regilor ahemenizi.

Urmatoarea imagine am luat-o de pe net. O atasez aici din cauza ca-mi place cum a surprins fotograful 'fizionomia' mastiffului.

............... .............

Cainele acesta din piatra ma face sa ma gindesc la Sfinxul de la Ghiza. E atata calm si tristete in privirea lui de animal.

Dar sa spun si citeva cuvinte despre regii si cainii lor.

Sursele istorice vorbesc in mai multe rinduri despre importanta cainilor la curtile si in armata regilor persi.
Xerses a folosit caini de atac in incursiunea sa din imperiul grec.
Dresorii de caini de paza, sau de lupta, erau rasplatiti regeste.
Cainii aristocratilor persani indeplineau rolul de body-guard. In afara lor mai erau crescuti si antrenati caini de vinatoare, caini pentru paza cetatilor si palatelor si caini de razboi.

Rasa mastiff, adusa din India, fusese rasa preferata a persanilor.
S-au descoperit numeroase statuete, basorelifuri si inscriptii ce atesta existenta si rolul privilegiat al cainilor in viata imperiului persan.

Informatii interesante am gasit aici :
http://www.iranzoo.byethost33.com/dogs/bre...iff/mastif.html
http://people.unt.edu/~tlt0002/mastiff.htm

Acest topic a fost editat de exergy33: 9 Jul 2010, 11:50 AM

De citeva zile sunt in vacanta. In sfirsit.
Mai am de rezolvat citeva mici probleme si sper ca poimiine, cel tirziu raspoimiine, sa plec in prima runda de concediu.

Aici e foarte cald, asa de cald ca 19 provincii ( zona de sud, sud-est, sud-vest si centrala a Iranului) au anuntat deja ca in urmatoarele doua zile toate institutiile de stat de pe teritoriul lor, cu exceptia bancilor si spitalelor, vor fi inchise.

Cred ca ma voi refugia in munti. Am descoperit un loc unde inca nu au navalit turistii. Voi reveni cu amanunte dupa ce ma voi intoarce.
In nici un caz nu voi merge in muntii de pe tarmul marii Caspice. Acolo e o zapuseala de-ti inmoaie oasele si-ti topeste umbra ...

Daca nu ma intorc sa continui jurnalul sa stiti ca am murit de caldura .

Ar trebui sa continui prezentarea exponatelor de la Muzeul National din Teheran, pentru a face loc noilor imagini si povesti din acest concediu, insa sunt obosita de drum, de caldura, de cuvinte. Si plus ca mi s-a facut asa un dor de a alerga hai-hui ... pina dincolo de capatul lumii .

Acum ascult muzica si citesc din Marin Preda.

DavidArkenstone) - Lady of the Lake - Avalon- A Celtic Legend.mp3

Drum bun si cand ajungi acolo sa ne scri ce ai vazut.