-X- Optiuni

[exergy33]

@Marduk
Pe mine nu m-a interesat prea mult sectia rezervata cadourilor si nici saloanele cu sticlarie, deci nu am fotografiat prea mult exponatele respective.

Scopul vizitei a fost acela de a ma pune la punct cu ceramica iraniana si ca sa-mi ating scopul am vizitat pe rind Muzeul de Istorie si Arheologie (Iran Bastan), Muzeul Apei si Muzeul de Vase si Vesela (acestea doua din urma aflindu-se amplasate in incinta complexului muzeal de la Palatul Saadabad), iar in final am poposit la Muzeul Abgineh ....
Cu citeva luni inainte am vizitat site-ul cimec (obiecte de Patrimoniu), pentru a ma familiariza cu piesele de ceramica descoperite in siturile arheologice din Romania.
Chiar daca fotografiile de pe site lasa de dorit in ceea ce priveste calitatea grafica, eu il recomand si altora.

Vitrinele rezervate cadourilor ofera citeva surprize placute.
Iti spun ceea ce am remarcat eu personal. S-ar putea sa existe alte piese foarte interesante dar care sa-mi fi scapat din vedere.

In primul rind mi-au placut flacoanele pentru parfumuri, lotiuni si creme, flacoane de provenienta egipteana.
Aproape sigur ca au fost aduse in dar pline, nu goale.
Flacoanele respective (epoca ahemenida), de dimensiuni mai mici de 10cm, ce usor puteau fi tinute in causul palmei, aveau o cromatica foarte interesanta.
Combinatiile de verde inchis, ocru, galben auriu, negru, indigo si alb i-ar fi facut invidiosi pe designerii de la marile case de parfumuri si cosmetice.

Am mai remarcat niste cesti sau vase de culoare albastra aduse din Cipru si care imitau figuri umane ( ca si cum cineva ar fi rulat o masca ca sa obtina un cilindru sau un vas aproximativ cilindric).

Tot din perioada antica sunt si bratarile din faianta colorata cu motive geometrice simple produse in Siria.

Cea mai mare parte a cadourilor o reprezinta insa piesele de sticlarie de Murano si cristalurile de Bohemia, de data mult mai recenta, mai exact sec XVII-XIX.
E vorba de servicii de pahare, fructiere, sticlarie pentru corpurile de iluminat, coliere, calimari de cerneala interesant decorate...

[Cla]

@exergy.
M-am împrietenit cu un iranian si am stat asa de vorba.
(Pe lânga altele, mi-a povestit ca a fost implicat în razboiul de-atunci de prin anii '80 între Iran si Irak, si a povestit ce nasol a fost)
Dar nu despre asta voiam sa vorbesc.
Prietenul meu Alireza (eu îl numesc doar Ali) are simtul umorului.
Îl întreb doar asa pe lânga: "Ce parere ai de Ayatolah, de Mullahi?"
"Niste cretini."
"Moment. Ce zici despre Mohammed?" (Aveam habar ca ma bag pe un teritoriu periculos.)
"Mohammed a fost un tâmpit care tâmpeste lumea."
Zic "Ma Ali, tu chiar .... ce esti?"
"Sunt crestin. Catolic."

[exergy33]

...

Cam asa arata holul central de la parterul muzeului. Doua rinduri de scari duc la etaj, la salile unde sunt expuse piesele din perioada islamica.
Ghinionul meu a fost ca tipa care era ghida la etaj, dintre toti vizitatorii, se pare ca m-a remarcat doar pe mine, caci si-a dat seama ca sunt straina.
Spun ghinion deoarece nu mai erau si alti turisti straini in muzeu.



Salile de la parter le-am vizitat in graba si am facut putine fotografii acolo pentru ca exponate similare, din perioada pre-islamica, le-am vazut si le-am fotografiat la muzeele vizitate anterior.

Cind am ajuns la etaj, am zabovit mai mult cu camera asupra vitrinelor ce prezentau ceramica de Nishapur.

Ghida a venit inspre mine si mi-a zis in engleza ca numarul de fotografii pe care le pot face este limitat.

Nu am stiut cum sa reactionez in fata acestei gogomanii si absurditati.
Nici intr-un loc istoric sau muzeu nu am vazut sa scrie undeva ca numarul de fotografii pe care le putem face e limitat.
In plus de asta m-am uitat in jur si am vazut ca toata lumea fotografia in nestire, Putin mai incolo, o familie de trei persoane, mama, tata si un baiat de vreo 15 ani, fotografiau toti trei pe rind : parintii cu celularele, baiatul lor cu un aparat foto.

Oare exista un counter care sa numere de cite ori a apasat fiecare turist pe declansator sau de cite ori a folosit blitzul?

Primul impuls a fost sa ripostez violent si s-o intreb care ar fi 'ratia' de fotografii a unui vizitator, apoi insa mi-am amintit ca, in astfel de situatii (absurde), sotul meu nu intra in discutii contradictorii cu femeile angajate in institutii de stat.
Principiul lui e ca din moment ce o functionara e in stare sa emita absurditati, nu are rost sa o contrazici, caci, inafara de a-ti rasuci nervii, nu obtii nimic altceva.

E adevarat ca in unele locuri ni se cerea sa setam aparatul caci fotografiatul cu flash duce la deteriorarea tablourilor sau a decoratiilor incaperilor respective, insa nicaieri nu ni s-a permis fotografiatul pe baza unei raţii ...

OK, i-am zis ei, iar in gindul meu am adaugat : s-o crezi tu ca voi pleca din muzeu fara sa fotografiez tot ce-mi place.

Am asteptat sa se stringa mai multi vizitatori. Ea trebuia sa-i plimbe prin salile de la etaj si sa le ofere explicatii.
Cind a inceput explicatiile cu primul grup, din salonul aflat in partea stinga a scarilor, eu am urcat pe partea dreapta si am intrat in salonul opus salonului din care isi incepuse explicatiile.
Tinind cont de intensitatea vocii ei, mi-am dat seama ca s-a indepartat, deci ca a intrat in urmatorul salon.
In acest rastimp am fotografiat tot ce mi-a convenit din primul si al doilea salon de la etaj.
Am coborit imediat la parter si am asteptat sa se stringa un alt grup de vizitatori.

Ca sa treaca timpul mai usor am vizitat si expozitia cu vinzare de la parter : pietre semipretioase, bijuterii cu pietre semipretioase, cristaluri si mici obiecte de cristal ( brelocuri, margele, statuete miniaturale ..).

Am descoperit o piatra interesanta ( piatra turcoaz cu striatii de culoare gri si cafea cu lapte din zona Kerman) ce putea fi folosita si ca medalion, si ca breloc ... imediat ce am vazut-o m-am gindit sa o cumpar in dar cuiva.

Al doilea grup de turisti s-a strins la parter.
Am asteptat sa viziteze parterul si apoi sa urce la etaj.
De jos am urmarit traseul lor si pe ghida. Dupa ce ei au trecut de al treilea salon si au intrat in salonul de pe partea opusa primelor saloane vizitate, am intrat si eu in salonul al treilea, iar apoi in al patrulea, si, bineinteles ca am fotografiat in liniste tot ce mi-am pus in gind.

Chestia care ma facea sa rid era faptul ca, absolut la orice intrare, deasupra usii, erau montate camere de luat vederi, iar daca ce faceam eu ar fi fost intradevar un lucru suspect, imediat ar fi venit vreun angajat de la paza si securitate si mi-ar fi atras atentia.

Le-am fotografiat spre amintire

Se observa destul de bine camera montata deasupra cadrului usii, sub decoratia facuta din cioburi de oglinzi.



Am pierdut foarte mult timp in jocul asta de-a soarecele si pisica iar la un moment dat m-am plictisit sa-l mai practic.
Ma intrebam daca oare nu-si da seama ca urc mereu la etaj in timp ce da explicatii turistilor.

Imi mai ramasesera de fotografiat citeva vitrine, din care una cu o piesa extrem de interesanta ( o voi prezenta in viitor).
Cu atentie maxima mi-am reglat aparatul si am cautat un unghi cit mai bun.

Am vazut ca tipa vine glont inspre mine si cu un glas pitigaiat imi spune ca fotografiatul este permis numai in prezenta ghidului muzeului.
..... !!!???

Foarte calma am spus un singur cuvint in persana : voga'an?
( intradevar ?, chiar asa ?)

Intr-o secunda s-a facut mai rosie decit o rosie bine coapta, s-a rasucit pe calciie si a plecat la fel de in viteza precum a venit.

Nu m-a mai deranjat cu pretentiile ei personale.
Oricum, imi terminasem treaba iar singurul lucru ce-mi trecea prin minte se reducea la o singura intrebare : unde se afla cel mai apropiat restaurant?

... mi se facuse o foame de zile mari ...

PS.
Cla, nu intotdeauna lucrurile sunt ceea ce par a fi ... iar ceea ce e defapt, nu e deloc ceea ce pare a fi.

Acest topic a fost editat de exergy33: 20 Apr 2010, 07:44 PM

[Promo Contextual]

[Cla]

PS. Cla, nu intotdeauna lucrurile sunt ceea ce par a fi ... iar ceea ce e defapt nu e deloc ceea ce pare a fi.

Stiu, exergy... si din cauza ca stiu îmi pare rau... mai multe nu trebuie sa spun.
Dar pentru ca tu o ai cu arta... în dormitor am Tadsh Mahal. It is just a dream...

[exergy33]

Knot Theory/Teoria Nodurilor (Grafurilor) si vasele de la Nishapur

Ceramica de Nishapur e inconfundabila, asa cum inconfundabila e si ceramica de Horezu sau cea de Marginea.
Artistii acestea anonimi, impropriu denumiti olari, designeri in adevaratul sens al cuvintului, au inventat patterne, sau le-au stilizat in asa maniera incit le-au transformat in semne de recunoastere facile si incintatoare, atit pentru ochi cit si pentru spirit.

'Electrocutarea' simtita in momentul in care am privit in premiera un vas de ceramica de
Nishapur s-a datorat scurtcircuitul mintal cu teoria nodurilor, pe de o parte, si cu nodurile celtilor - pe de alta parte.


Vasele acestea, sau ca acestea expuse la Muzeul Abgineh, au fost contemporane cu Omar Khayyam ... deci e foarte usor de inteles de ce renumitul poet, matematician, astronom si filozof persan le-a cintat deseori in rubayyatele sale.

Olarul, ulciorul, lutul de oale si trupurile muritorilor, vinul si iubita ce cinta la harfa in zorii diminetii, iarasi lutul - ca element al trecerii si transformarii, rind pe rind si-au gasit loc in versurile poetului.



ceramica descoperita la Nishapur - sec X-XI AD

Nishapur/Neyshabur/Nishabur a fost fondat de regele sasanid Shapur I.
Cindva fusese un nod destul de important pe Drumul Matasii.
Bunastarea locuitorilor nu provenea doar din comert ci mai ales din agricultura si mestesuguri.
Chiar si la ora actuala acest mic oras al provinciei Khorasan e un oras prosper, fara someri.

La Nishapur, in afara mormintului lui Khayyam, se afla mormintele a inca doi oameni importanti.
E vorba de poetul si filozoful Attar ( "dragostea pina si ursilor le suceste capul" - spunea el cu opt secole in urma) si de pictorul national iranian Kamal-ol Molk.

Dar sa revin la noduri.



Nodurile, ca simbol grafic, si-au gasit reprezentarea in arta chineza si cea celtica.
Cele de pe vasele din perioada islamica timpurie descoperite la Nishapur au totusi caracteristici ce le individualizeaza.
Sa nu uit sa spun ca multe din vase sunt decorate atit pe fata cit si pe spate

Acest topic a fost editat de exergy33: 22 Apr 2010, 04:27 PM

[exergy33]

...

Imi continui periplul la etajul Muzeului Abgineh, printre vitrinele ce prezinta ceramica de Nishapur.
Azi voi prezenta ceea ce consider eu a fi cea mai reusita piesa descoperita la Nishapur pe care am vazut-o in realitate

E vorba de o farfurie din ceramica smaltuita datata sec IX- X, dHr.
Pentru detalii vizuale dati click pe primele doua imagini.

Cred ca mi-a atras atentia deoarece figura umana stilizata m-a facut sa ma gindesc la Picasso. Penajul si ochii pasarilor imi spun ca artistul olar, cit si designerul ce a creat "prototipul", lejer pot face concurenta artistilor plastici contemporani



Culorile nu sunt vii, dar sunt foarte placute si elegante.
Ceramica de la Nishapur se axeaza pe gama 'paminturilor arse'. Uneori mesterii au folosit glazuri albastru turcoaz sau verde malachit, insa nu aceste nuante sunt definitorii pentru artistii din acea perioada istorica.

Foarte multe piese de la Nishapur pot fi vazute in America si in Europa.
Intre anii 1935-1940 Muzeul Metropolitan a organizat citeva 'expeditii arheologice' la Nishapur.
Am pus ghilimele pentru a scoate in evidenta natura acestor 'expeditii de cercetare' ce aveau ca scop scoaterea din tara de origine a obiectelor descoperite.
Aceasta a fost o forma eleganta de jaf cultural, desi nu cred ca arheologii americani poarta toata vina din moment ce Reza Shah ( Reza Khan) le-a permis efectuarea de sapaturi si transportul obiectelor in America sau Europa pentru a fi cercetate, insa fara a cere o evidenta prea stricta din partea arheologilor.
Adevarul e ca pe linga lista oficiala de piese arheologice ce iesea legal din Iran, zeci de alte piese, de citeva ori mai multe decit cele catalogate si listate, au fost scoase ilegal si apoi vindute colectionarilor din vest.

La Muzeul Metropolitan pot fi vazute obiecte de ceramica de la Nishapur, obiecte cu adevarat senzationale, mult mai valoroase artistic decit tot ceea ce am vazut eu in toate muzeele din Iran vizitate pina in clipa in care am redactat postul.
Exemplific cu niste dansatori pictati pe un vas descoperit in imprejurimile orasului Nishapur.
http://islamicceramics.ashmolean.org/Saman...dancing-men.htm

Dar si iranienii au partea lor de vina. Si inca una foarte mare.
De-a lungul secolului trecut nu au dat vreo importanta obiectelor de ceramica si sticla.
Arheologii cautau cu predilectie obiecte din aur si argint, monezi, arme si armuri, tablite scrise cu cuneiforme si statui regale.

Cei ce cautau pe ascuns astfel de obiecte vechi, pentru a le trafica, nu dadeau cine stie ce importanta harburilor descoperite, caci, piesele aveau volum mare si se vindeau pe pret mic.
De nenumarate ori, chiar si in ziua de azi, sunt descoperite piese din ceramica, faianta si sticla.
Acest lucru se intimpla deseori in momentul saparii fundatiei pentru constructia de locuinte.
Conform legii statului iranian, posesorii pamintului de constructie trebuie sa anunte autoritatile in momentul in care descopera ceva.
O comisie urmeaza sa se deplaseze la fata locului si, daca descoperirea prezinta importanta, se organizeaza un site arheologic in care, de obicei, vin in practica studenti.
Din cauza birocratiei s-ar putea sa dureze mai mult de un an pina sa se excaveze si sa se cerceteze pamintul ce le apartine, ceea ce-i face pe proprietari sa scoata pe ascuns si sa arunce la marginea orasului ( la groapa de moloz) toate cioburile si oalele sparte gasite.

Un exemplu strigator la cer prin tristetea realitatii o reprezinta orasul Zanjan, cu o groapa
de moloz plina de cioburi de ceramica veche si vase ciobite .
Am trecut pe acolo in vara aceasta si greu am putut crede ceea ce am vazut.
Un grup de danezi mai in virsta adunau si triau tot ce reusisera sa scoata din pamintul proaspat descarcat si nu incetau sa se minuneze la fiecare ciob colorat descoperit pe care, cu grija, il asezau in cutii captusite cu burete ( pregatite dinainte).

Nu le veneau sa creada ca nimeni nu-i opreste sa ia cu ei 'bucatele de istorie' vechi de aproape un mileniu.

Acest topic a fost editat de exergy33: 23 Apr 2010, 05:44 PM

[Marduk]

Tocmai ce vroiam sa te intreb cum e cu dreptul de a face fotografii prin muzeele astea.

[Cla]

Voiam, Marduk, voiam nu vroiam. Se numeste "a voi", nu a "vroi"
"A vrea" e alta treaba.

[exergy33]

... ...

In posturile despre calatoria la Zanjan ( si Ginghis Han) spuneam ca in perioada de ocupatie mongola artizanii iranieni au fost obligati sa redea doar figuri umane cu trasaturi mongoloide.
Acesta era standardul estetic impus de dinastiile cuceritoare, nu conta daca era vorba de miniaturi, vase de ceramica, obiecte metalice sau cele din lemn lacuit.

Exemplific spusele cu trei exponate de la Muzeul Abgineh ce au fost descoperite in zona orasului Kashan. Toate trei au fost realizate in jurul sec al XIII-lea dHr.
Detaliul de pe aceasta farfurie spune mai mult decit toate explicatiile mele.
Cele doua din stinga imaginii sunt femei (idealul de frumuste mongol, vreau sa zic).



Primul vas mi s-a parut interesant deoarece are o forma geometrica asemanatoare cu cofrajele de oua.
La ce foloseau oarea partitiile respective ? ... nu stiu.
Va trebui ca la vara sa revizitez muzeul si s-o intreb pe ghida de la etaj ...

Dar nici ulciorul cu cap de cocos nu e lipsit de originalitate ( imaginea din centru), asa ca m-am gindit sa-l aduc la Han ...

[Marduk]

Se numeste "a voi", nu a "vroi"

Vrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr.............................

[Cla]

Vrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr.............................

Dragul meu, du-te te rog la un profesor sau profesoara de limba româna.
Stii ce-o sa-ti zica: Corect e Voiam sau vream, dar de 20 de ani s-a îmbârligat termenul de "vroiam" si a fost si preluat la televizor. Si în ziare.
Adica aia nu-s mai destepti ca oamenii de-acasa.

[exergy33]

O alta sala cu exponate ... un alt decor.
Aceasta e sala unde sunt expuse piesele prezentate in ultimele trei postari.


foto-Majdfar

Data trecuta m-am grabit si am uitat sa las raspunsul la intrebare.

Luind in calcul doar muzeele, palatele, casele memoriale si locurile istorice vizitate pina in prezent, pot spune ca filmatul si fotografiatul sunt libere peste tot, cu citeva exceptii.

La Muzeul de Arta Contemporana si la Muzeul de Arte Frumoase de la Palatul Saadabad nu se permite fotografierea si filmarea 'in masa'.
Doritorii depun o cerere si sunt apoi anuntati in ce zi si la ce ora pot veni pentru a capta imaginile ( fara flash, bineinteles, caci tablourile nu sunt protejate cu ecrane din sticla).
La vernisajul unei noi expozitii, pentru citeva ore, se renunta la aceste reguli stricte.

In restul locurilor poate fotografia oricine, cu precizarea ca in cea mai mare parte a incintelor cu decoratii interioare vechi, cu picturi murale si tablouri, ni se cerea sa inactivam flashul.

Nu exista nici un fel de discriminari intre turistii iranieni si cei straini si nu se percep taxe diferentiate.
Persoanele care au nevoie de conditii speciale de fotografiat ( pentru cataloage de arta, carti, reviste, agentii de presa, lucrari de masterat si doctorat, afise publicitare in domeniul turismului sau mai stiu eu ce), platesc uneori o taxa speciala iar personalul muzeului, pentru citeva minute, le asigura conditiile cerute.

Mi s-a intimplat in citeva rinduri sa astept cite o jumatate de ora inainte de a intra intr-un salon anume al unui muzeu, sau un sector al unei moschei, palat, case memoriale, etc, deoarece respectiva portiune fusese inchisa si golita de vizitatori, pentru a permite fotografierea nestingherita din toate unghiurile a cite unui doritor, strain sau iranian.

[exergy33]

Tehran City Theater

... ...

...


La Muzeul de Ceramica si Sticla din Teheran (Muzeul Abgineh) sunt destule piese interesante dar din pacate nu le pot prezenta pe toate .

Astazi voi vorbi despre Teatrul Orasanesc sau Teatrul Municipal din Teheran. In limba persana e denumit Theatr Shahr.
A fost inaugurat in 1962, pe timpul sahului Mohammad Reza Pahlavi, iar de atunci si pina in prezent a ramas cel mai mare teatru din Iran si totodata cel mai mare teatru din Orientul Mijlociu.
Amplasat in Parcul Studentilor (Park Daneshjoo), in partea de jos a bulevardului Vali-e Asr, teatrul atrage atentia prin silueta originala si coloanele suple.

In jurul cladirii se afla busturile a trei personalitati iraniene si o sculptura realizata de Parviz Tanavoli (un sculptor iranian foarte interesant ce actualmente traieste in Canada dar care vine frecvent in Iran pentru diverse actiuni).

Busturile lui Kamal-ol Molk (pictorul national iranian), poetului contemporan Shahriar (ce a scris atit in persana cit si in limba turca-azera) si prim-ministrului reformator al perioadei Qajare, Amir Kabir, infrumuseteaza spatiul din jurul cladirii teatrului.



Bustul lui Kamal-ol Molk troneaza in fata intrarii principale.

Sa nu uit sa spun ca acesta e teatrul unde, citeva luni la rind, cu biletele vindute in avans, s-a jucat piesa Rinocerii de Eugen Ionescu.
Succesul piesei a fost enorm.

Arhitectura cladirii e interesanta deoarece e inspirata din arhitectura palatelor ahemenide si a fortaretelor mezilor.
Constructia are forma cvazi-circulara si coloane suple pe care se sprijina acoperisul cu decoratii in nuante de pamint ars, galben, albastru-turcoaz si verde inchis.
Din pacate, din cauza poluarii, fatada arata dezastruos.
Curatarea si renovarea cladirii e absolut necesara.

Mie mi-a placut in mod deosebit usa masiva din lemn cu insertii metalice, protejata cu sticla securit.



Mai adaug un amanunt de ultima ora.
Bustul poetului Shahriar a fost furat imediat dupa perioada de vacanta prilejuita de No Ruz (21 martie-1aprilie).
Ma bucur ca am avut inspiratia sa fac mai multe fotografii cu statuia care acum nu mai este pe soclu ...
Iata una din imaginile captate.





Amanunte despre furt aici:
http://www.presstv.ir/detail.aspx?id=12471...ionid=351020105

... e vorba de un furt de genul serial killer.

Acest topic a fost editat de exergy33: 30 Apr 2010, 09:05 PM

[exergy33]

Aseara am vazut un film danez ... Babette's Feast.
Azi, aproape intreaga zi, mi-au revenit in minte scene din film.



Acest topic a fost editat de exergy33: 1 May 2010, 05:52 PM

[exergy33]

Cu o ora in urma am aflat de la programul de stiri ca a fost furata a zecea statuie din Teheran.

Evenimentul furtului de statui devine interesant, nu datorita lui in sine cit datorita speculatiilor ...

Toate statuile furate au fost statui din bronz, deci prima ipoteza lansata de politie spunea ca e posibil ca hotii sa fi furat statuile ( marea majoritate busturi) pentru a retopi materialul.
http://groups.google.com/group/museum_secu...=raot&pli=1
Primele statui au disparut la sfirsitul perioadei de No Ruz (ultima saptamina a lunii martie), altele insa doar cu citeva zile in urma.

Apoi a inceput sa circule zvonul ca furtul e opera '"baietilor" in haine civile care nu agreeaza personalitatile culturale.
Si ipoteza aceasta a cazut deoarece s-au furat nu doar busturile unor oameni de cultura ci si busturile unor personalitati politice.

Apoi a venit la rind ipoteza ca e o actiune a persanilor contra minoritatii azere ( cele mai multe statui furate au reprezentat personalitati de origine turco-azera : poetul Shahriar, revolutionarii Sattar Khan si Karim Khan, citiva artizani ce au lucrat piese pentru Palatul Saadabad ...)

Intre timp s-au furat busturilor altor personaje, ne-azere ... asa ca a cazut ipoteza in cauza.

Ultima stire senzationala care circula in Teheran e ca hotii sunt platiti de ambasada Marii Britanii ...

Astept sa vad ce va urma, cine va fi furat miine ...

Ce nu pot accepta eu in toata povestea asta tragi-comica e faptul ca nu se pot ridica statuile asa cum ridici cartile de pe raft.
Trebuie scule speciale pentru a taia sau a smulge statuia de pe soclu ... trebuie altele pentru a o deplasa. Unele busturi mai mari aveau peste o jumatate de tona.
Plus de asta, ma intreb cum e posibil ca cineva sa 'opereze' in mod repetat in pietele centrale sau in parcurile din oras fara ca politia sa observe?!

[Marduk]

Ultima stire senzationala care circula in Teheran e ca hotii sunt platiti de ambasada Marii Britanii ...

E mai usor sa dai vina pe altii, or poate ca bronzul asta se foloseste la rachete sau arme atomice si atunci se explica disparitiile.

[exergy33]

E mai usor sa dai vina pe altii, or poate ca bronzul asta se foloseste la rachete sau arme atomice si atunci se explica disparitiile.

... bronzul de la statui pentru rachete si arme atomice?!

Pai daca iranienii au produs bronzul pentru statui ( sa nu uitam ca statuile s-au turnat in atelierele unor sculptori), ce i-ar opri sa produca orice cantitate din acelasi fel de bronz?

Am uitat sa spun ieri ca statuia lui Avicenna/Ibn Sina a fost cea de a zecea statuie data disparuta.
Fusese amplasata intr-un mic parc din zona Karim Khan Zand, zona cu trafic intens ... acolo nici la miezul noptii nu e liniste.

Am ajuns la concluzia ca politistii astia ori sunt saraci cu duhul, ori joaca toata noaptea table in vreo ceainarie din parc ... altfel nu-mi pot explica cum de nu-i pot prinde pe faptasi.
Dislocarea statuilor de pe soclu nu se face intr-o secunda ...

M-ar intrista sa aflu ca a fost furata si statuia lui Alexander Griboyedov, diplomat rus linsat in 1829 la Teheran de catre o gloata scapata de sub control ...

[Marduk]

... bronzul de la statui pentru rachete si arme atomice?!

cred ca stiu, iranienii se asteapta la un atac din partea israelienilor sau americanilor si atunci au pus la adapost statuile dar lasa sa para ca au fost furate sa nu intre cetatenii in panica.

[exergy33]

M-am gindit ca nu e o idee rea sa va duc la plimbare prin complexul muzeal Saadabad, cunoscut indeosebi datorita Palatului Saadabad - fosta resedinta a sahilor dinastiei Pahlavi.
Complexul este alcatuit din optsprezece muzee si galerii, din care trei le reprezinta palatele-muzeu.

Voi incepe cu Galeria de Arta Farshchian, sau Muzeul Farshchian, deoarece m-am hotarit mai usor asupra imaginilor pe care aveam de gind sa le postez ....

Dar cine e Farshchian ( se pronunta Farşcian) ?

Mahmoud Farshchian e maestrul necontestat al miniaturii iraniene contemporane.
Nascut si crescut la Isfahan, capitala culturala a Iranului, Farshchian a avut sansa de a fi mereu inconjurat de lucruri frumoase.
Talentul sau a fost cizelat de artistii in atelierele carora si-a facut ucenicia, de profesorii de la Scoala de Arte Frumoase din Isfahan, dar si de familie.
Tatal sau a fost un prosper negustor de covoare persane. Atunci cind fiul si-a manifestat dorinta de a merge in Europa pentru a gusta arta europeana, el nu s-a opus.
L-a sustinut financiar si moral.
Mahmoud Farschian colinda citiva ani orasele europene si in anumite perioade de timp lucreaza in atelierele unor pictori.
La intoarcerea in Iran isi deschide propria scoala de pictura. In paralel preda cursuri la Facultatea de Arta din Teheran.

Sunt convinsa ca succesul i se datoreaza in primul rind ilustratiilor facute unor volume de versuri.
Farshchian a ilustrat cu miniaturi poeziile lui Rumi ( pentru care a declarat ca are o afinitate speciala ... ceea ce se vede clar si in lucrarile grafice facute), lui Omar Khayyam ( seria de miniaturi pe tema savantului indragostit la batrinete de o fata gingasa si frumoasa imi place cel mai mult), dar si poeziile lui Hafez - poetul national iranian.

Pe mine personal nu ma incinta foarte mult stilul său caci amestecul de culori tari si contrastante imi provoaca ameteala, insa miniaturile neaglomerate, in culori inchise, executate pe fond caramiziu, crem, negru si indigo, le am la suflet.

Pentru a va face o idee puteti intra aici si aici.

Imaginile postate in jurnal reprezinta doar tablourile admirate in incinta acestui muzeu.
Reproduceri de buna calitate grafica, lavabile, de tip poster, de marime medie sau in marime originala, imprimate pe hirtie de matase sau pe alte suporturi grafice, pot fi cumparate de la magazinul din incinta muzeului.
Am cumparat citeva reproduceri, insa, din pacate, cele cu batrinul cufundat in lectura se epuizasera.



Am observat ca multi vizitatori, pot spune ca majoritatea, se opreau in fata acestei miniaturi, fotografiind-o de aproape si de la distanta.




Pentru detaliu dati click pe imagine

Din lucrarile expuse acolo l-am retinut pe batrinul intelept ...
Dar pe cine intereseaza un savant cu barba alba cind alaturi de el danseaza o fata frumoasa?



The Down a fost pictata de Farshchian in 1973, deci cu vreo treizeci de ani in urma ... pe vremea cind maestrul avea inca ochi pentru femeile frumoase.
In ultimii ani a pictat cu predilectie tablouri alegorice, mitologice si scene inspirate din texte religioase.
O bila alba s-ar cuveni data pictorului, caci, in primii ani de dupa revolutie, cind cenzura era in floare, el a pictat miniaturi inspirate din textele biblice dar si scene cu femei senzuale si le-a expus in galerii renumite din Teheran, fara sa aiba aprobare pentru ele.
In ziua de azi lucrurile stau cu totul altfel.
Miniaturi cu fete mai mult sau mai putin dezbracate se gasesc peste tot in magazinele de arta ( nu expuse in vitrine - caci i-ar enerva la culme pe cei religiosi) sau pot fi comandate on-line.
Site-urile artistilor miniaturisti expun la vedere 'imagini imorale'.
Guvernul are stiinta de ele, la fel cum are stiinta de muzica inregistrata in 'underground' sau de filmele turnate ilegal in studiouri improvizate.
Adevarul e ca nu mai poate face nimic in fata valului ... eventual anti - propaganda inutila.

Voi incheia cu o miniatura invalmasita ... .
Spun "invalmasita" pentru ca, oricit de aproape ai privi-o, nu poti identifica imediat toate elementele ce o compun.
Personaje umane, plante, pasari exotice, esarfe, sabii, cerbi, cai ... se rasucesc incet in spatiul tablourilor.
Cred ca aceasta e caracteristica miniaturilor lui Farshchian : unduirea, miscarea, rotirea, dansul nuantelor, balansul, leganarea intr-un ritm anume pentru fiecare lucrare in parte ...

[exergy33]

La Muzeul Documentelor Istorice Contemporane am stat aproape doua ore. Nu mi-a venit sa cred cind m-am uitat pe ceas si am vazut cum a trecut timpul.
Am intilnit foarte putin vizitatori in incinta acestei cladiri.
Majoritatea viziteaza doar fostele palate - resedinta, cele trei muzee de miniaturi si Muzeul de Arte Frumoase, mai putin restul muzeelor din complex.

Fotografiile expuse reprezinta de fapt copii marite dupa fotografiile originale.
Originalele se gasesc in arhiva palatului.

Ce mi-a placut foarte mult a fost spatiul aerisit, liber, fara prea mult mobilier, vase decorative sau covoare.
In acest fel m-am putut concentra in liniste pe imaginile si documentele expuse in cele citeva camere.

In doua camere am vazut fotografii, acte, sigilii si obiecte de uz personal ce au apartinut lui Reza Shah si fiului acestuia, Mohammad Reza Shah Pahlavi.
In altele au fost grupate cele referitoare la Imam Khomeini si alte personaje importante pe scena revolutiei din 1979 ce a dus la rasturnarea de la putere a dinastiei Pahlavi.

Am refotografiat rind pe rind toate fotografiile sahilor. Cele mai interesante le voi posta in jurnal.
Dar inainte de a le prezenta voi spune citeva cuvinte despre Reza Shah. Iranienii il numesc cu predilectie Reza Khan. Astfel se face mai usor distinctie intre el si fiul sau, Mohammad Reza Shah.

Reza Khan a fost un ofiter din Brigada de Cazaci de la Teheran ( brigada ce a fost instruita de ofiteri rusi din armata tarului).
Propulsia lui pe scena politica s-a datorat in primul rind faptului ca Reza Khan a fost de o disciplina exemplara ... morbida.

In 1923, printr-o lovitura militara, il inlatura de la putere pe Ahmad Shah Qajar.
In 1925 se autoinvesteste cu titlul de "Pahlavi Aryamehr" si se autointituleaza "shah".
Azi, dupa aproape un secol, chiar si regimul incepe sa-i recunoasca unele merite.

Ce a facut Reza Khan?
Printre altele a facut multe .
A reorganizat administratia si guvernul, a modernizat transporturile introducind autobuze si construind reteaua de cai ferate ( cu ajutorul inginerilor straini), a emis diferite legi in favoarea emanciparii femeilor, a infiintat Radio Teheran, a construit cinematografe, a infiintat Universitatea Teheran, a pus bazele industriei petroliere, a transferat de la British Imperial Bank la Bank-e Melli Iran dreptul de a tipari bancnote, in cel de-al doilea razboi mondial a refuzat survolarea spatiului aerian iranian de catre aviatia nazista ...

In 1935 ordona corpurilor diplomatice ca sa foloseasca antete pe care in loc de Persia sa apara numele Iran.
Ordonanta emisa duce la schimbarea numelui tarii. Pe toate hartile tiparite dupa 1935 va fi utilizata denumirea Iran ( denumire derivata de la cuvintul "aryan")

Toate lucrurile acestea le-a facut in perioada 1925 -1941 ( cind a fost obligat sa abdice in favoarea fiului sau).


Ce i se reproseaza lui Reza Khan?
I se reproseaza ca a neglijat sanatatea publica si invatamintul primar, ca a facut concesii consortiilor straine, ca a incercat prin forta sa 'aseze' triburile nomade, sa le alfabetizeze copii si sa-i faca sa duca o viata sedentara, ca a insistat foarte mult pentru emanciparea femeilor intr-o tara cu conceptii patriarhal - religioase.
Nu s-a temut sa afirme ca hijabul complet reprezinta un simbol al inapoierii, afirmatie ce i-a atras valuri succesive de mânie din partea clericilor.
In 1936 emite o lege prin care se acorda fortelor de ordine dreptul de a smulge valul de pe fata femeilor ce apar cu fata acoperita in public (sahii qajari ai sec al XVIII-lea au fost cei ce au introdus moda vălului pe fata ... anterior, nici o dinastie nu si-a pierdut timpul cu ţinuta femeilor).
I se reproseaza mai ales ca a considerat ca doar secularizarea societatii poate duce la progres.

Dar sa revin la fotografii.

... ...

Prima fotografie il prezinta pe Reza Khan intr-o inspectie la o garnizoana militara. Personajul tinar din fata automobilului e fiul sau, viitorul shah al Iranului.

In cea de a doua fotografie am incercat sa surprind spatiul si atmosfera muzeului.
Daca o veti descarca si o veti privi in marime originala (in Paint), veti putea identifica chipurile de pe pereti.

Ultima imagine il infatiseaza pe Reza Khan in timpul unui discurs.
Fiul sau, caruia el ii conferise titlul de regent, il insoteste aproape in toate activitatile ... pentru a deprinde meserie ..

Voi incheia textul de azi cu aceasta imagine.

Tata si fiu intr-un moment de destindere si intimitate.

E una din putinele imagini ce il infatiseaza pe Reza Khan zimbind.
Reza Khan a fost un tip dur ce a impus reguli militare pina si in familie. In caietul sau secret de notite Mohammad Reza Shah a marturisit cit de timorat se simtea in prezenta tatalui si cit de mult se indoia de faptul ca tatal ar avea vreun sentiment de afectiune fata de el sau fata de fratii si mama lui.



Acest topic a fost editat de exergy33: 7 May 2010, 10:02 AM

[Cla]

Îmi dai voie sa mi se rupe?
Cu ce

[Cla]

Îmi dai voie sa mi se rupe?
Cu ce

[Cla]

Îmi dai voie sa mi se rupe?
Cu ce adica ai rupturi de inima?
Reza Shah a fost sustinut de CIA. Hai chiar ca-mi vin lacrimile.
Glorifica-ti-l, va sta bine

Acest topic a fost editat de Cla: 7 May 2010, 08:20 PM

[Cla]

Cut. Doubled posted.

Acest topic a fost editat de Cla: 7 May 2010, 08:30 PM

[exergy33]

...

In incinta muzeului, intr-o vitrina extrem de simpla, e expusa tinuta militara a lui Reza Khan/Reza Shah : pantalon, veston, manta, cizme si cascheta.
Nu stiu citi din anturajul lui l-au vazut imbracat si in altfel de haine ...

Dar sa reaiau firul povestii .
Incepe cel de-al doilea razboi mondial. In acei ani Germania constituia cel mai important partener economic al Iranului, in afara faptului ca ingineri germani de prima mina erau implicati in tot felul de proiecte pe teritoriu iranian.
Suportul tacit al lui Reza Khan pentru armata nazista nu era vazut cu ochi buni de nici o mare putere. Firesc, voi zice eu.
Totusi marile puteri i-au cerut sprijinul pentru a permite trimiterea de ajutoare militare Rusiei. Asta insemna ca iranienii sa puna la dispozitia trupelor aliate trenuri, de a le permite utilizarea cailor ferate si drumurilor si, bineinteles, ancorarea in apele teritoriale.

Era foarte evident ca sahul avea vederi filo-germane si pro-naziste, deci refuzul sau mi se pare normal.
Acest refuz i-a fost fatal.
Americanii si englezii pun la cale invazia Iranului.
In 1941 aliatii invadeaza Iranul si-l forteaza pe Reza Khan/Reza Shah sa abdice, facindu-i totusi o concesie.
La tron ii va urma fiul sau, Mohammad Reza.

Umilit la maximum Reza Khan paraseste tara .
Dupa o escala in Mauritius el se va stabili in Africa de Sud, loc unde, trei ani mai tirziu, va muri bolnav si singur.
Trupul ii va fi dus si inmormintat in Cairo, la moscheea Al-Rifa.
Nimeni nu avea de unde sa stie ca in aceeasi moschee va fi ingropat si fiul ...

Deci, imediat, Mohammad Reza Shah (Aryamehr Pahlavi) preia controlul asupra tarii.
Vorba vine "control".
Reza-fiul a fost instalat la putere de aliati, iar mai apoi va fi sprijinit de cei ce aveau interese in zona Golfului Persic.
In septembrie 1943 el va declara razboi Germaniei.
La sfirsitul lui noiembrie va avea loc celebra conferinta de la Teheran.
Teheran'43 ... Churchill, Stalin si Roosvelt impreuna ...

Serviciul CIA ia fiinta in 1947, si la putina vreme, in 1953, va pune la cale operatiunea Ajax, operatiune c e va duce la rasturnarea de la putere a guvernului Mosaddeq/Mosaddegh (Dr.Mossadeq e cel ce a instrumentat nationalizarea rezervelor petroliere din Iran).

Biografia tinarului shah poate face obiectul unui scenariu hollywoodian.

Egiptul nu a fost doar tara mormintului tatalui sau, a fost si tara ce i-a adus in dar prima sotie : Fawzia ( fiica regelui Fuad I si sora regelui Farouk I).
Au impreuna o fata, Shahnaz, dar se vor desparti in 1945.
Motivul divortului e neclar insa birfele ce au circulat la Teheran spuneau ca Fawzia ar fi incercat sa-l otraveasca pe shah.
Sahul a refuzat sa-i dea fiica, de care, nu e nici un dubiu, se simtea foarte legat sufleteste.

Mai tirziu se va casatori cu Soraya Esfandiari Bakhtiari, o fata extrem de frumoasa.
Tatal ei era ambasadorul Iranului in Germania iar mama, Eva Karl, era nemtoaica.
Dupa sapte-opt ani de casatorie se despart.
Cauza: Soraya nu a putut face copii.
De fapt divortul a fost impus de mama sahului, ( sa nu-i vorbim de rau pe morti) ce a stricat cit a putut viata particulara a fiului.

A treia si ultima sotie e unica fata unui capitan din garda regala.
Acesta isi educa fiica in spirit vestic. Farrah Diba va urma scoala italiana si liceul francez la Teheran, in institutii special deschise pentru copiii de ambasadori, reprezentantii firmelor straine si ai protipendatei iraniene.
Unchiul ei, arhitectul Diba, ii insufla pasiunea pentru arhitectura.
Farah obtine o bursa si isi continua studiile la École Spéciale d'Architecture din Paris.

La o intilnire a sahului cu studentii din capitala Frantei, la ambasada din Paris, ei se vad prima oara.
In vacanta de vara, Shahnaz (fiica din prima casatorie cu Fawzia), o invita pe Farah la palat.
A doua invitatie urmeaza la putin timp dupa prima, moment in care Farah isi da seama de intentia sahului de a o cere in casatorie.

Pe mine m-a impresionat pasajul acesta din autobiografia ei.

Este 'petita' de fiica sahului din prima casatorie care ii povesteste cu lacrimi in ochi cit de distrus psihic e tatal din cauza divortului de Soraya, a doua sotie (deci femeia ce a luat locul mamei ei).

Casatoria sahului cu Farah/Farrah Diba nu a avut la baza ratiuni politice. A ales-o de sotie pentru ca i-a placut de ea. Suna foarte simplu ... desi nu e.
Au avut impreuna patru copii, doua fete si doi baieti, si dupa fiecare nastere Farah a devenit parca mai frumoasa.

In fine, de abia in 1967 Reza-fiul va deveni in mod oficial sahul Iranului .
In acel an are loc incoronarea lui. Ceea ce e foarte important e faptul ca simultan cu el a fost incoronata si Farah, conferindu-i-se titlul de Shah Banou si putere in stat.
Niciodata in istoria Persiei nu a fost incoronata sotia unui sah

Mohammad Reza Shah a fost un sah aservit puterilor vremii. A incercat sa modernizeze tara, sa puna o baza economica solida, sa propulsioneze invatamintul si cercetarea ... dar in acelasi timp a controlat la singe opozitia si a condus in stil dictatorial.



In aceasta fotografie, tinarul viitor shah, alaturi de Reza Khan, participa la o intilnire cu membrii parlamentului.
Mohammad Reza Shah a invatat la Institute La Rosay, in Elvetia, dupa care a facut Academia Militara din Teheran.

Nu peste mult timp de la captarea acestei fotografii Reza Khan va fi fortat sa abdice.

Peste alti ani, Mohammad Reza Shah va fi obligat sa paraseasca tara, fugind impreuna cu familia si citiva oameni de incredere.
Revolutia din 1979 va pune capat dinastiei Pahlavi.
Mohammad Reza Shah isi va trai ultimul an de viata in exil, in Egipt, loc in care va si muri.
Va fi inmormintat la moscheea Al Rifa, acolo unde fusese inmormintat si tatal sau.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial osemintele lui Reza Khan au fost aduse in Iran.
Cele ale lui Mohammad Reza Shah se afla deocamdata la Al Rifa.

Priveam fotografiile si obiectele din jur si ma gindeam ce malaxor neiertator e istoria. Putine lucruri de pe fata pamintului sunt mai murdare decit politica, dar nu si mai necesare.
Politica ... un rau necesar.

Se spune ca diplomatia e o arta.
Poate. Dar e o arta ce-si imbolnaveste de moarte "artistii".

Acest topic a fost editat de exergy33: 8 May 2010, 05:41 PM

[Marduk]

Se spune ca diplomatia e o arta.
Poate. Dar e o arta ce-si imbolnaveste de moarte "artistii".

Depinde de partitura pe care o interpreteaza "artistul".

[exergy33]

Spuneam ca la muzeu sunt expuse fotografii si documente cu personajele importante de pe scena revolutiei din 1979.
Am retinut doar una cu Khomeini de pe vremea cind acesta avea in jur de zece ani.
E cel cu cartea sub brat.
Daca nu ma insel, aceasta e prima fotografie despre care se stie si care a intrat in banca de date gestionata de istoricii iranieni.



Nu am stat mult in cele doua sali dedicate revolutiei ... insa m-am plimbat dintr-un capat in altul de mai multe ori si am privit in treacat toate imaginile de pe pereti.
In dreptul acestei ferestre am avut revelatia sensului cuvintului "istorie".



Epocile istorice mi s-au revelat a fi la fel ca aceste camere 'paralele' depozitare a sute de documente.
In camera din fundal sunt expuse imaginile si documentele sahilor Pahlavi, in cea din prim plan cele ale islamistilor si conducatorilor lor ... depinde unghiul din care privesti ca sa poti vedea cu adevarat ceea ce a existat in realitate pe acele timpuri.

Cu siguranta ca peste citeva decenii o alta camera 'paralela' se va adauga istoriei Iranului, si, toate evenimentele trecute vor fi privite dintr-un alt unghi.

[exergy33]

Voi continua cu Kakh-e Mellat, adica cu fosta resedinta de vara a sahului Mohammad Reza Pahlavi din complexul muzeal Saadabad.
Aceasta resedinta e cunoscuta sub mai multe denumiri : Nation's Palace, White Pallace, White House, ...
Spuneam ca acest complex cuprinde 18 palate si pavilioane transformate in muzeu.

Intreg complexul, intins pe 110 hectare, se afla in zona Shemiran,in nordul Teheranului.
Pe timpul lui Reza Khan intre capitala si aceasta zona se afla un spatiu liber, colinar, cu aspect de padure.
O mica parte a fost amenajata de sahii Qajari pentru a fi folosita ca resedinta de vara.
Pe atunci zona reprezenta un district independent ce purta numele Shemiranat.

Sahii dinastiei Pahlavi au extins complexul si l-au adus la actuala stralucire.

Intre timp, in special dupa incheierea razboiului dintre Iran si Irak, Teheranul s-a dezvoltat in mod exploziv.
Acum, intre capitala si complexul Saadabad nu mai exista spatiu liber. Cladirile moderne au asaltat de jur imprejur zidurile imprejmuitoare ale Saadabadului.



In fata palatului se afla o statuie impunatoare ce-l infatiseaza pe legendarul erou Arash, un arcas despre care se zice ca in timpuri imemoriale, in lupta dintre arieni/iranieni si ne-arieni a adus victoria de partea iranienilor.

Informatiile sunt trecute in Avesta, cartea sfinta a zoroastrienilor.
In urmatoarea imagine am surprins resedinta din spatele statuii, printre ramurile inflorite ...
Arash Kamanghir (kaman inseamna arc) e pozat de orice vizitator ce se apropie de palat. L-am surprins si eu din mai multe unghiuri.

...

Voi continua cu instantanee din interior. Spre norocul meu, in acest palat fotografiatul era permis, fara flash, dar nu asta a constituit o problema.
Sper sa ma hotarasc ce fotografii sa postez. Am facut foarte multe si mi-e greu sa aleg doar citeva .

Nu numai acest palat sau Palatul Verde - resedinta lui Reza Khan/Reza Shah mi s-au parut interesante ci si peisajul inconjurator, aleile, zapada de pe crestele din imediata vecinatate, cerul albastru de martie, explozia de culori a arborilor si arbustilor imbobociti, aerul acela special al unui loc nestrivit de senila istoriei ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 13 May 2010, 02:53 PM

[exergy33]

... ...

Acum, ca tot imi beau cafeaua de dimineata, am mai multa inspiratie pentru a posta fotografiile si explicatiile insotitoare.

Holul palatului arata asa cum l-am captat in prima imagine. Nu e incarcat deloc, spre deosebire de restul saloanelor ce abunda in tablouri, statuete, draperii cu briz-brizuri, tapete/tapeturi? colorate, mult auriu si candelabre stralucitaore.
De la parter am urcat la etaj.

In urmatoarele doua imagini se poate vedea felul in care a fost decorat tavanul holului principal de la etaj.
E vorba de o serie de picturi de dimensiuni foarte mari ce infatiseaza scene din viata lui Rostam, eroul national iranian despre care vorbeste pe larg Ferdowsi/Firdowsi in a sa Carte a Regilor ( Shah-Nameh).
Picturile au fost executate de Behzad, un foarte apreciat miniaturist iranian.
In complex se afla un pavilion cu miniaturi si tablouri executate de Behzad.





Dar sa revin la Rostam.
Toti iranienii cunosc povestea tragica a lui Rostam si Sohrab.

Se zice ca, in timpuri imemoriale, in familia lui Zal si Rudabeh a venit pe lume un fiu.
In timp ce munceau pamintul pe Rudabeh o prind durerile nasterii. Zal asista neputincios si isi da seama ca Rudabeh nu va putea naste si ca, asemeni altor femei, va muri impreuna cu copilul, sau in cel mai fericit caz copilul va ramine in viata. Dar el era indragostit nebuneste de Rudabeh si se gandeste ca se va sinucide in cazul in care ea va muri.
Disperat, Zal cere ajutorul pasarii Simorgh, pasare fantastica din mitologia iraniana.

Simorgh apare si il invata pe Zal ce sa faca ca Rudabeh sa scape cu viata. Il invata cum sa ii faca cezariana.
Zal reuseste 'operatia' si isi salveaza fiul si sotia. De atunci a ramas in limba persana cuvintul "rostamzadeh", ca echivalent pentru cezariana.
In traducere exacta rostamzadeh inseamna nascut asemeni lui Rostam.

Ca tot ma pasioneaza etimologia cuvintelor si a numelor, voi face o paranteza referitoare la numele lui Rudabeh.
Numele ei inseamna riul plin de apa ( rud=riu, ab=apa).

Una din scenele pictate infatiseaza lupta dintre Rostam si Sohrab.

Conform legendei, copilul Rostam crestea intr-un an cit altii in zece. El devine un luptator cunoscut. Se va casatori, insa, inainte ca sotia sa nasca, e nevoit sa plece la lupta.
Ii da sotiei un medalion si-i cere sa-l puna la gitul copilului.

Anii trec, luptele nu se mai termina, iar Rostam nu mai reuseste sa se reintoarca acasa.
Intimplarea face ca sa ajunga sa lupte cu Sohrab, propriul fiu, fara sa stie cine e acesta.
De abia dupa ce il raneste mortal observa medalionul, insa nu mai poate face nimic sa-l salveze.

Licoarea salvatoare (Noosh Daru), un fel de medicament magic, se afla in posesia regelui Kay Kavous, insa acesta refuza sa i-o dea de teama ca, tata si fiu, impreuna, vor pune bazele unui imperiu ce ii va ameninta regatul.

Sohrab moare in bratele tatalui sau, Rostam.

Acest topic a fost editat de exergy33: 14 May 2010, 08:32 AM

[exergy33]

Dintre multele saloane si holuri ale palatului am ales doar citeva.
Azi voi arunca o privire in Camera de Consiliu din fosta resedinta privata a sahului.
Citeva mese si scaune din lemn lacuit compun mobilierul auster al salii. Ferestrele acoperite de draperii masive, inchise la culoare, se asorteaza foarte bine cu covorul persan de dimensiuni ce depasesc standardele.

Lumina candelabrelor nu poate scadea din tensiune.

...

M-am oprit cu camera pe peretele din stinga.
Un tablou, pictat in stil italian (daca nu ma insel), indulceste intrucitva atmosfera. Scaunele rezervate functionarilor simpli sunt aliniate cuminti linga perete.
Cindva, in centrul incaperii, la mesele rotunde, au luat loc membri de vaza ai cabinetului si secretarii lor.



Aici, in aceasta camera au avut loc sedinte fulger, sedinte secrete si s-au dezbatut situatiile de criza.
Acum, turisti curiosi cauta senzationalul in banal, inghesuindu-se unii in altii ca sa prinda imaginile cit mai bine.

Daca mobilele ar putea vorbi ... m-as transforma intr-un scaun si m-as aseza sub tablou, linga perete.

Acest topic a fost editat de exergy33: 15 May 2010, 03:16 PM

[exergy33]

Asa arata fosta camera de odihna a sahului, locul unde se retragea intre doua sedinte sau intre intrevederile cu ambasadori si alte personalitati ale momentului aflate in vizita la Teheran.
In comparatie cu celelalte saloane si holuri, acest spatiu privat mi s-a parut intim si uman .

[exergy33]

Ceea ce caracterizeaza palatele sahilor din dinastia Qajara si dinastia Pahlavi e predilectia stapinilor lor pentru tot ceea ce sclipeste : mult auriu pe pereti, tavan, mobilier ..., decoratii in cioburi de oglinzi care, mie - ca simpla muritoare , imi produc o stare vecina cu greata, amestecul de covoare persane ( de bun gust) cu piese somptuase de mobilier adus din Franta, expunerea laolalta, fara discernamint, uneori pe acelasi perete, a unor valoroase miniaturi persane si a copiilor de 'mina a saptea' executate de obscuri pictori europeni, vitrinele incarcate cu portelan vechi din China, cristaluri de Boemia si vesela cu design modern (de prin anii '70) ...
Invalmaseala obiectelor pe care le-am enumerat e luminata pina la orbire de candelabrele fara numar din toate saloanele.

Am ales cadrul de mai sus nu pentru ca mi-ar placea ci pentru ca percep aceasta usa ca pe un element la granita cu kitschul.

Prea putine decoruri din acest palat, al Natiunii, mi s-au parut a fi de bun gust ...

[exergy33]

Revin cu alte imagini.
Prima, pe care am postat-o anterior in varianta marita, reprezinta iesirea din salonul de primire al personalitatilor, salon pe care am incercat sa-l surprind cit mai bine in cea de a doua imagine.

... ...

Imi aduc aminte de prima mea vizita la complexul Saadabad ... cum trece timpul!
In acea zi vizitasem ambele palate : Palatul Alb (al Natiunii) si Palatul Verde (fosta resedinta a lui Reza Khan/Reza Shah).
Explozia de lumini, auriul ce se revarsa din toate partile, repetitivitatea decorurilor, amestecul de stil european cu cel oriental, toate acestea laolalta plus caldura insuportabila de afara, mi-au provocat rau fizic.
Era luna Mordad ( Mordad Mah) iar termometrele treceau frecvent de patruzeci de grade.

Tin minte ca atunci cind am ajuns acasa am pus instalatia de aer conditionat pe maximum si m-am asezat pe covor in mijlocul sufrageriei cu o portie dubla de faludeh pe care am mincat-o cu viteza luminii .

Rememoram ceea ce vizitasem cu citeva ore inainte insa nu-mi aduceam aminte ce vazusem. In creier se produsese o invalmaseala vizuala din care nu puteam iesi.

Doua instantanee le puteam reconstitui cu o precizie acceptabila : aceasta portiune din hol (cu usi verzi si elefant) de la Palatul Natiunii si o vaza foarte mare, din piatra verde, din capul scarilor unui tronson din Palatul Verde.
In rest totul se transformase intr un fel de ceaţă multicolora ...



Daca as fi fost decoratorul palatului as fi scos tabloul de deasupra elefantului.
E un tablou pictat de un pictor european, nicidecum o capodopera, si care se potriveste ca nuca in perete cu statueta si mobilierul din imediata vecinatate.

[exergy33]

Imaginea de deasupra am captat-o deoarece mi s-a parut prea mult ca pe trei metri de perete sa fie puse trei aplice, plus o lampa cu picior in coltul de linga geam.
De abia acasa, privind fotografiile, am observat designul si executia mesei/dulapului cu tablie de piatra naturala pe care a fost amplasata statuia.
Din cauza luminilor nu reusisem sa vad aceasta superba piesa de mobilier.

Urmatoarele doua fotografii nu-mi apartin insa le postez din dorinta de a vorbi despre doua lucruri interesante.

Aceasta statuie infatiseaza o femeie sau o zeitate pe jumatate dezbracata ... si cu toate astea e expusa la vedere in palat, desi conform legilor islamice nu ar trebui sa fie ...



E opera unui sculptor italian si daca veti da click sa o priviti in varianta originala veti ajunge sa intelegeti de ce 'cerberii' cenzurii vizuale nu au cenzurat-o.
E prea frumoasa ca sa stea departe de ochii lumii ...

La prima vedere, ceea ce priviti poate parea un ceainic obisnuit ... dar nu e.
Acest ceainic a fost adus in dar reginei Farah/Farrah cu ocazia zilei ei de nastere.
In varianta marita a imaginii se observa capacul cu balanta; regina Farah e nascuta in zodia Balantei, adica in Mehr Mah (luna Mehr) .
Insa Farah Diba nu a folosit niciodata ceainicul din imagine.



Se spune chiar ca l-ar fi urat.
Piesa reprezinta o comanda speciala realizata intr-un atelier de bijuterie, se zice ca european, iar dupa design s-ar parea sa fie asa, si cintareste mai bine de un kilogram de aur.
Nu stiu daca pietrele montate sunt de valoare sau nu, insa pot spune ca utilitatea unui asemenea obiect nu poate fi decit una pur decorativa, caci, orice asiatic care se respecta stie ca cel mai bun ceai se prepara intr-un ceainic de portelan cu peretii grosi, pentru a pastra caldura si a permite frunzelor uscate de ceai sa infuzeze cit mai bine in apa fierbinte.

Acestea fiind spuse voi incheia aici vizita la Palatul Alb (al Natiunii) urmind ca pe viitor sa vorbesc despre lucruri mai interesante si despre care imi face intradevar placere sa vorbesc.

Mai intii insa trebuie sa-mi fac ordine printre fotografii.

[exergy33]

(inter)faţă

Nu reneg sexualitatea. E cea mai subtilă interfaţă, cu ajutorul căreia, de la o vârstă încolo, începem să percepem realitatea. Cum aş putea renega acest ultim filtru prin care trece tot ceea ce ne alcătuieşte fiinţa, tot ceea ce ne descrie mai bine decât ne descriu culoarea pielii, IQ-ul, originea etnica sau limba ce o vorbim ?

Însă dacă simplul fapt de a ne consuma, sau de a ne descătuşa energia într-un act plăcut ce durează câteva minute ne-ar fi mulţumit cu adevărat, ce simplă ar fi fost viaţa noastră !
Atât de simplă şi lipsită de sens încât nu s-ar mai fi meritat să o trăim.
Nu s-ar fi meritat pentru că nu am fi descoperit o groază de alte lucruri ce ne separă pe noi de întreg regnul animal, la care, de ce să nu recunoaştem, aparţinem.

Nu am fi descoperit acea forţă ciudată, nemăsurabilă in Newtoni, însă atât de puternică încât ne face să lăsăm totul vraişte în jumătatea noastră de lume şi să alergăm în cealaltă jumătate a ei, doar pentru a auzi vocea sau a vedea chipul cuiva ... pentru a străbate la pas o alee pietruită cu casele ascunse în spatele grilajelor din fier forjat ... sau pentru a ne afunda în zăpada ce nicaieri pe lume nu-i aşa de pufoasă şi albă.

Nu ne-ar chinui amintirea unei ape ce curge, nici ritmul unei muzici, nici copacii de la o margine de rai, fie că raiul e parcul din faţa şcolii în care am învăţat să citim, sau casa bunicilor, sau doar un pâlc de copaci zăriţi în goana trenului la o oră de seară, când lumina asfinţitului a fost mai roşie decât lumina oricărui alt asfinţit.

Nu am fi simţit durerea aceea surdă de ciocan în tâmple, uneori şi în somn, cauzată de pierderea încrederii în ceva, sau cineva, şi nu am fi zâmbit, tot în somn, amintindu-ne ...

Nu am cauta fără odihna jumătatea a cărei amprentă o avem în suflet din timpuri imemoriale, fără să avem habar cine, şi când, ne-a impregnat-o acolo.
O amprentă invizibilă dublată de o busolă ciudata, triplată de un cifru cunoscut doar de noi, şi pe care, fii convins, nici un computer performant nu îl va putea descifra.

La ce ne-ar folosi acest minunat si tainic dar ce ni s-a dat de la bun început ?

În nici un caz doar pentru câteva minute de sex.
Căci dacă Cineva ar fi dorit să ne pedepsească, ne-ar fi îngrădit fericirea la doar atât.