-X- Optiuni

[Boudicca]

Boudicca, multumesc pentru melodie.

Nu stiu cit de mult cunosti muzica lui Vladimir Vysotsky. E primul de pe lista mea de cintareti preferati.
M-am gindit sa vin si eu cu o piesa muzicala, desi s-ar putea sa nu agreezi stilul, tinind cont de virsta ta.
Imi place foarte mult cum pronunta Vysotsky cuvintele din aceasta melodie ... nu inteleg mai nimic din text.
Sper ca tu sa intelegi perfect textul.

Mai am o surpriza de la Muzeul de Arta din Chisinau, asa ca stai pe aproape...

Imi place vocea lui, desi nu cunosc prea multe despre el (biografie). Mi`aduc aminte ca profa de limba rusa, care imi era si diriginta...ne aducea casete cu Vysotsky si ascultam in ora (eram clasa a 7 sau a 8). Si de asemenea, melodiile lui imi aduc aminte de filmele rusesti vechi, care dupa parerea mea sunt foarte frumoase . Poate stii de Victor Tsoi, o voce superba:

Victor Tsoi - Pachka Sigaret


P.S. Astept surpriza si daca vrei sa`ti traduc textu` nu e nici o problema, doar imi zici ...

[exergy33]

tikky

Boudicca
Unele filme vechi rusesti sunt intradevar deosebite. Il prefer pe Tarkovsky. Filmele regizate de el, chiar si la ora actuala, fac mii de fani peste hotare.
In perioada cit am fost la Iasi am vazut "N" filme rusesti. ... acum, pe moment, imi readuc aminte de "Moscova nu crede in lacrimi".

Multumesc pentru linkul cu Victor Tsoi. L-am mai ascultat si anterior si mi-a placut.

Daca ai timp, si placere, m-as bucura sa postezi aici in jurnal traducerea textului din melodia interpretata de Vysotsky. Nu de alta, dar sunt curioasa sa o compar cu ceea ce am inteles eu din melodie ...

[Boudicca]

Daca ai timp, si placere, m-as bucura sa postezi aici in jurnal traducerea textului din melodia interpretata de Vysotsky. Nu de alta, dar sunt curioasa sa o compar cu ceea ce am inteles eu din melodie ...

Revin in weekend cu versurile (in rusa sunt foarte frumoase, multa expresivitate; sper sa sune la fel si in romana)...

[Promo Contextual]

[andra_v]

Exergy, nici un film nu m-a incantat in ultimii ani mai mult decat Ostrov: www.ostrov-film.ru (site-ul oficial al filmului). Am stat in Vinerea Mare toata noaptea sa-l vad. Vreau sa zic ca am simtit de-a dreptul ca m-am sculat din morti. Am sa caut subtitrarea.
Comunicatul de presă de la lansare: http://movies.yahoo.com

Diverse recenzii: http://agenda.liternet.ro │ www.e.bell.ca │ http://european-films.net │ http://dubaifilmfest.com │ www.imdb.com │ www.mininova.org

Acest topic a fost editat de andra_v: 29 Apr 2009, 09:41 AM

[exergy33]

andra, cauta sa vezi Compresorul si vioara, filmul de debut al lui Tarkovsky.

Pentru cei interesati propun o recenzie scrisa de Pierre Radulescu - Banu.


A fost filmul de debut al lui Andrei Tarkovski, lucrarea lui de diploma cu care a absolvit Institutul de Cinematografie. A fost totodata si primul film al scenaristului Andrei Koncealovski.

Cum sa asez filmul asta in randul opurilor lui Tarkovski? E o mica bijuterie. E nevinovat si jucaus, e delicat. Este senin, asa cum nu avea sa mai fie nici un alt film al lui.

Un baietel de sapte ani care ia lectii de vioara si este obligat de mama sa exerseze toata ziua - toti golanii blocului il iau in ras, muzicantul.

El e timid si terorizat - doar pentru ca e altfel - ii place sa se uite intr-o vitrina in care strada din spate se desparte in zeci de bucati, ca un caleidoscop - norii, macaralele, o turla de biserica (apare de vreo doua ori in film, prevestind dimensiunea religioasa de mai tarziu). Rosii cazute dintr-o punga si rasfirate langa trotuar.

Sasha, baietelul, e timid cu toata lumea - cu profesoara de vioara, care se intreaba ce sa ma fac cu baiatul asta, are prea multa imaginatie, cu fetita care canta si ea la vioara si de care e indragostit, aducandu-i de fiecare data un mar...

Igor Fomcenko, interpretul lui Sasha, nu mai jucase in nici un alt film. In schimb interpreta fetitei, Natalia Arhanghelskaia, mai jucase cu trei ani inainte in Donul linistit. Insa pentru amandoi Compresorul si vioara avea sa fie ultima lor intalnire cu platoul de filmare. Poate e mai bine asa. ne vor ramane pentru totdeauna in minte asa cum erau la sapte ani.

In fata blocului e un mic santier - se asfalteaza drumul - iar compresoristul (interpretat de Vladimir Zamanski), un barbat fatat si nu ouat, prinde drag de baietel. Il invata sa conduca compresorul, iar golanii din bloc raman uluiti - il invata sa fie curajos si sa se ia la bataie cand are dreptate, il ia cu el in pauza de pranz - copilul se deschide deodata lumii, privirea ii e indrazneata, zambetul capata siguranta...

Si parca toata Moscova e acum a lor, a lui Sasha si Serghei. Parca si strazile orasului sunt facute pentru ca flacaii astia doi, cel mare si cel mic, ca sa poata zburda in voie.
Dialogul e minim, muzica este minima, povestirea se bazeaza doar pe logica imaginilor. Multa vreme am incercat sa imi lamuresc sensul expresiei film minimalist. Iat-o: Compresorul si vioara.

Compresorul vopsit in rosu pe care il manuieste Serghei, alaturi de compresorul vopsit in galben al fetei care ii face ochi dulci. Imaginea cladirii vechi care este demolata, multimea adunata in fata, imaginea intrerupta o clipa de o alta imagine, care dureaza doar o secunda: turla unei biserici - si gandul nostru fuge spre anii in care bisericile erau demolate - apoi imaginea cladirii care este daramata revine - si deodata cladirea cea veche nu mai e - in fundal se vede unul din zgarie-norii ridicati in Moscova in timpul lui Stalin. Tarkvoski foloseste aici cu maiestrie un procedeu de montaj caracteristic filmelor lui Eisenstein: montajul intelectual, in care cateva imagini fiecare cu sensul si cu rostul ei sunt puse laolalta pentru a crea prin asociatie de idei un cu totul alt sens si rost.

Ei, dar baietelul ii propune muncitorului sa mearga impreuna la film, peste drum ruleaza Ceapaev.

Muncitorul il asteapta la sapte seara, dar baietelul nu apare - mama nu intelege toata polologhia lui Sasha despre nenea asta strain si il incuie in casa. Baietelul iese pe balcon si incearca sa ii trimita un bilet lui Serghei, sub forma unui avion de hartie - muncitorul nu observa.

Si baietelul ramane incuiat in casa, visand la o plimbare cu
compresorul.



Acest topic a fost editat de exergy33: 30 Apr 2009, 07:06 PM

[tikky]

Exergy, nici un film nu m-a incantat in ultimii ani mai mult decat Ostrov: www.ostrov-film.ru (site-ul oficial al filmului). Am stat in Vinerea Mare toata noaptea sa-l vad. Vreau sa zic ca am simtit de-a dreptul ca m-am sculat din morti. Am sa caut subtitrarea.
Comunicatul de presă de la lansare: http://movies.yahoo.com

Diverse recenzii: http://agenda.liternet.ro │ www.e.bell.ca │ http://european-films.net │ http://dubaifilmfest.com │ www.imdb.com │ www.mininova.org

Si mie mi-a placut mult. L-am vazut la cinema si erau ceva adolescenti pierduti pe acolo care au stricat putin din atmosfera.

[exergy33]

IL CARDINALE



Acest tablou imi provoaca o avalansa de ginduri...
M-am oprit asupra lui din mai multe motive.

In primul rind pentru ca e expus la Muzeul National de Arta al Moldovei din Chisinau, loc in care am facut anterior o vizita virtuala, prilej cu care l-am prezentat pe Katsushika Hokusai.
Doresc sa vorbesc mai mult despre picturile de la muzeul din Chisinau, pentru ca, si acolo, se gasesc lucruri frumoase si necunoscute.

Al doilea motiv il constituie pictorul insusi. Nu e un nume celebru, insa acest tablou a fost pictat intr-un moment de inspiratie. O revista italiana de arta l-a catalogat drept cel mai reusit portret iesit de pe sevaletul lui Alexander Rizzoni.

Alexander Rizzoni, Aleksandrs Riconi (in lituaniana), Alessandro Rizzoni (in italiana), iar in rusa Aleksandr Antonovich Rizzoni (1836-1902) - pictor de origine italiana, nascut la Riga - in Lituania.
A studiat la Academia de Arta din Sankt Petersburg, insa a facut numeroase calatorii in Italia, calatorii ce i-au influentat in mod dramatic stilul de a picta.
Tatal sau, Anton Rizzoni, ofiter in armata lui Napoleon, a fost originar din orasul italian Bologna, insa s-a stabilit la Riga ca urmare a casatoriei cu fata unei familii de germani ce locuia in acest oras baltic.

Tabloul de la Chisinau, intitulat Portret de cardinal, a fost pictat in 1896, se pare ca in timpul unei calatorii in pensinsula, loc in care pictorul si-a trait ultima parte a vietii si unde a si murit in 1902.

Rizzoni nu e un nume sonor in istoria artei, desi a pictat tablouri reusite si a fost membru, dar si profesor, la Academia de Arta din Sankt Petersburg.
Faptul ca a calatorit mult, si a pictat relativ putin, poate constituie un motiv al conului de umbra in care a intrat dupa moarte. Alt motiv il constituie lipsa tablourilor sale din muzeele si galeriile de arta publice.

Cercetarile intreprinse de experti italieni au scos la iveala un numar surprinzator de mare de lucrari aflate in colectii particulare raspindite prin cele mai diverse tari : Finlanda, Germania, Lituania, Suedia, Rusia, Italia, Anglia, Elvetia ...
Unele au luat drumul caselor de licitatii, altele insa au ramas la posesorii lor, care nici in ruptul capului nu ar vinde ceea ce detin.

De aici se poate descarca o imagine de o calitate grafica deosebita ce reda cu fidelitate finetea executiei tabloului :
http://www.divshare.com/download/6925454-a78

IL CARDINALE e cel mai reusit tablou de la muzeul din Chisinau, afirma cei ce au admirat tabloul la fata locului ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 2 May 2009, 04:09 PM

[exergy33]

legea junglei

Mai ramasesera citeva zile pina sa se incheie anul scolar. Peste vreo doua saptamini avea sa se sfirseasca si clasa a saptea.
Vremea era superba, iar apa ne imbia la scaldat, nu la invatat
Tin minte intimplarea asta in toate amanuntele ei.

Ora de educatie fizica se terminase, dar nimeni nu se grabea sa-si schimbe hainele si sa plece in sala de clasa. Urma ora de matematica. Nu stiu citi din colegii mei reusisera sa-si faca integral tema pentru acasa. Nici eu nu rezolvasem toate exercitiile pe care ni le daduse doamna profesoara, nu pentru ca ar fi fost cine stie ce dificile, ci pentru ca mi se pareau de-a dreptul plictisitoare.

Andrei, colegul nostru de care ceilalti baieti se cam temeau, se dadea bine pe linga fete ca sa-l lase sa copieze exercitiile. Ele il refuzau cu jumatate de gura trimitindu-l sa scrie tema de la baieti.
Discutia avea toate sansele sa degenereze in cearta. La un moment dat, nervos, el le-a replicat : sunteti una mai proasta ca cealalta !

Eram doar la citiva pasi in spatele lui. Pentru citeva secunde am vazut rosu in fata ochilor, ca si cum m-as fi scufundat intr-un pahar de vin.
Fetele nu l-au luat in serios, chicotind mai departe.
Si mai nervos el s-a intors brusc. Ne-am trezit fata in fata.
"Ce stai in fata mea? !, mi-a strigat si m-a impins dind sa plece mai departe. Lovitura din umar m-a facut sa-mi pierd pe jumatate echilibrul.

Asta a fost scinteia care a declansat explozia.
L-am privit o secunda in ochi si am simtit o nevoie acuta sa-i dau doi pumni drept in fata.
Ah ! Ce rau e sa fii fata si sa trebuiasca sa inghiti toate magariile, caci, nu-i asa, o domnisoara nu se bate cu baietii ... mi-am amintit de fraza asta pe care sunt convinsa ca toate fetele le-au auzit la viata lor.

Prefer sa nu fiu o domnisoara bine crescuta, mi-am zis in gind, si l-am prins de tricou, apoi l-am aruncat la pamint.

Socat de comportamentul meu, fara sa se ridice, repeta strigind : Nu ti-am zis nimic tie. Nu ti-am zis nimic ... le-am zis celorlalte fete ...

Mie sau oricarei alte fete, e tot aia, i-am raspuns pe acelasi ton, si am inceput sa-l trag de tricou pe aleea proaspat umpluta cu pietricele de riu.
Andrei nu avea suficienta forta sa-mi contrabalanseze furia. De cite ori se ridica in picioare il trinteam din nou la pamint, si il trageam peste pietrele ascutite. Nu m-am oprit nici atunci cind am vazut ca tricoul s-a patat de singe, desi i-am zarit zgiriiturile de pe spate.

Baietii se retrasesera intr-o parte, fetele in cealalta, formind impreuna un semicerc in jurul meu. Nimeni nu intervenea. Baietilor nu le venea sa creada ca-l vad la pamint pe Andrei, un tip sportiv ce putea fi luat oricind drept elev de liceu, si cu care se fereu ca sa intre in conflict ... iar fetele se simteau intr-un fel razbunate pentru toate ironiile pe care le-au suportat din partea diversilor colegi de scoala.

Atunci cind i-am dat drumul si l-am privit facut ghem pe jos, nu mi-a venit sa cred ca am fost in stare sa tirasc pe jos acest munte de carne.
Eu eram vai de capul meu ... nu cred ca pe vremea aceea ajungeam la patruzeci de kilograme.

Stiam ca mama va afla de isprava mea, asa ca eram pregatita sa suport consecintele.

Spre seara, Andrei impreuna cu mama lui au sunat la usa.
Nu are rost sa repet niste dialoguri pe care cred ca le banuiti.

Mama lui Andrei isi inchipuia ca baiatul ei e un inger, habar nu avea de limbajul suprasaturat de termeni anatomici pe care il folosea odrasla ei.
Nu avea rost sa ma apar, stiam prea bine, dar in viltoarea acelor discutii am avut timp sa-i spun ca daca il mai aud vorbind inca o data asa, il voi bate cu adevarat, de o sa ma tina minte.
Biata femeie facuse ochii mari nevenindu-i sa creada urechilor. Mama mea ma trimitea in cealalta camera, in timp ce o asigura pe mama lui Andrei ca voi fi pedepsita.

Dupa ce au plecat ei, mama a intrat in camera mea tremurind de nervi.
"Sa stii ca nu ai sa scapi cu una, cu doua! Cind vine tata acasa mai bine sa-i spui tu ce s-a intimplat, decit sa-i spun eu!"

Nu ma speriau amenintarile astea. Ma simteam foarte bine si racorita.
Cum ma puteau pedepsi? Nu ma vor lasa sa merg in tabara sau la rudele preferate.
Mare brinza! N-am sa mor din atit.

Dupa ce a terminat de mincat, i-am povestit tatei varianta mea. Mama i-a povestit varianta auzita de la mama lui Andrei.
Ma asteptam sa se enerveze, sa izbucneasca violent chiar.
Ne privea cu o figura impasibila incit ajunsesem sa ma intreb daca intelesese ce se intimplase si daca urmarise firul actiunii mele reprobabile.
S-a uitat la mine masurindu-ma din cap pina in picioare, de parca acum ma vedea in premiera, si a zis : Bine i-ai facut.

"Cum adica bine i-a facut?, a intervenit mama suparata. Stii ca nu-mi place ca exergy sa se bata cu copiii.

Venise rindul meu sa ma enervez.
Pina acum de cite ori m-am batut cu cineva, ca sa nu-ti placa?
Niciodata.
Si nici azi nu m-am batut. L-am tras prin curte pina i-a venit rau, pentru ca nu am de gind sa suport orice. Atunci cind a injurat-o pe Crina in gura mare, si a aflat diriginta, ce i-a facut?
Nimic.
Ba chiar a zis ca ea e de vina, si ca trebuia sa plece, nu sa se certe cu el.
E normal sa aiba curaj sa spuna orice pentru ca stie ca nu i se va intimpla ceva.

Puteti sa ma pedepsiti oricum, am bravat eu, dar sa stiti ca nu am de gind sa tremur de frica in fata oricarui nesimtit.

"Pleaca la tine in camera", mi-a zis mama clatinind a neputinta din cap.
"Nu stiu ce-am sa ma fac cu tine ... "

M-am asezat pe burta pe pat privind in gol la tapetul de pe perete.
Vocile parintilor mei razbateau din camera alaturata ...

vocea mamei ... ziceai ca nu vrei ca fetele tale sa creasca ca niste plante de sera. Le-ai lasat sa faca tot ce le trece prin cap si sa nu le fie frica de nimic. Poftim, nu te poti incumeta sa te apropii de ele. Iti place ce cactusi au iesit?
vocea tatei ... nu le pling de grija. Tu nu ai alte lucruri de care sa te ocupi?
vocea mamei ... ce lucruri?
vocea tatei ... o dulceata de capuni, un sirop de trandafiri ... o inghetata .... o budinca ...
vocea mamei ... observ ca azi nu se poate discuta serios cu tine.
vocea tatei ... nu vad nimic serios in povestea asta.
vocea mamei ... sa nu-mi zici ca nu trebuie pedepsita.
vocea tatei ... de ce?
vocea mamei ... cum de ce? Chiar nu intelegi, sau esti de acord cu ea? Trebuie sa invete ca diferendele nu se rezolva prin violenta.
vocea tatei ... da' prin ce se rezolva?
vocea mamei ... suntem in oras nu in padure. Nu sunt adepta legii junglei.
vocea tatei ... serios?! De aia ursul asta de Andrei isi permite orice, ca in loc de padurari cu pusca in mina se intilneste cu profesoare coafate dupa ultimul jurnal si cu pantofi italieni pe tocuri cui.
vocea mamei ... in afara de ironii ieftine mai ai si altceva de spus?
vocea tatei ... draga, ma lasi sa termin de citit ziarul, sau nu?
vocea mamei ... vorbesc foarte serios. Ma mir ca nu observi. Sau poate ca nu vrei sa observi. Nu inteleg de ce-i tii partea.
vocea tatei ... bine i-a facut. ... daca aveam acasa un papa-lapte ca asta, si venea sa se plinga pentru lucruri minore, il mai articulam si eu inca o data ca sa invete minte ce inseamna atunci cind o fata matura curtea cu tine.

L-am auzit ca ma striga. Cu lehamite m-am ridicat si am mers la ei in camera.

Ai avut noroc, mi-a zis tata. Ca daca era un baiat ca lumea nu statea sa faci cu el tot ce vrei. Daca era altcineva, putea sa se ridice si sa-ti dea vreo doua ca nu te mai adunai asa usor de pe jos. La asta nu te-ai gindit? Ca putea sa-ti rupa capul sau oasele?

Nu, i-am zis eu. In acel moment nu m-am gindit la nimic.

Cum de nu a crapat ceva in tine?, a continuat el mirat. Cred ca are de doua ori greutatea ta. Cum l-ai tirit prin curte ?

Nu stiu de a unde a venit energia. Il simteam la fel de usor ca un balon. Cind ma gindesc ca tremurau baietii de frica lui, imi vine sa rid.
Ca sa vezi de cine le era frica ! ... doar gura de el.
Nu doar gura. Si fizicul, am adaugat imediat.
n rest nimic. Chiar ca e un papa-lapte, am continuat eu, facindumi-se brusc rusine.

Victoria mea isi pierdea din dimensiunea initiala, si incet - incet, am vazut lucrurile asa cum trebuiau vazute ele la bun inceput.

Acest topic a fost editat de exergy33: 7 May 2009, 04:32 PM

[exergy33]

ştiu că ştii



E imposibil sa nu te fi gindit la faptul ca intr-o zi vei muri.

Totul e atit de firesc si simplu.
Intr-o zi nu vom mai fi.
Vom muri pentru ca ne-am nascut si ne-am nascut pentru a muri.

E imposibil sa nu te fi gindit cum va arata ziua
in care nu vei mai fi.
Sa nu te fi gindit ca lumea,
cu toate frumusetile si misterele ei de nepatruns,
pulsind imbietor si tandru ... va fi.

Toate vor fi.
Dar tu ... nu vei mai fi.
Eu nu voi fi. Noi nu vom fi.
Nici unul din noi nu va mai fi.
Dar altii, la fel ca noi, vânând cu disperare fericirea de o zi ... vor fi.

Stiu ca stii.
Distanta dintre momentul in care suntem, si cel in care nu vom mai fi,
in fiece zi, se scurteaza cu o zi
... si in nici una din ele, eu, nu voi fi.

Stiu ca stii. Desi as fi dorit sa spun ca ... nu stiu ca stii.

imagine - Jamie Richey

DivShare File - HORIZON.mp3

[exergy33]

Exista pe rotundul acesta al humii oameni ce stiu sa spuna esentialul folosind un numar minim de cuvinte.
Azi am mai descoperit unul din ei: Ishikawa Takuboku.

În inima fiecărui om
Dacă el
E cu adevărat om-
Geme
Un deţinut.

[Felina]

Frumos

[andra_v]

Am vazut trei filme in regia lui Tarkovsky (primele, Calauza si Andrei Rubliov), dar intr-o atmosfera pe masura. Ne-am adunat un numar de studenti intr-o sala de conferinte, alaturi de un reputat critic de film care ne-a "initiat" in mistica lui Tarkovsky. Altfel n-as fi inteles nimic.


PS N-ai si tu niste melodii orientale?

Acest topic a fost editat de andra_v: 16 May 2009, 10:08 AM

[exergy33]

PS N-ai si tu niste melodii orientale?

Ce fel de melodii?
... si depinde ce intelegi tu prin melodii orientale .
Daca mi-ai da amanunte s-ar putea sa gasesc ceva prin arhiva mea muzicala ...

[exergy33]

E mai putin dureros sa-ti reamintesti ce a fost, sau cum a fost, decit sa-ti imaginezi cum ar fi putut fi, caci daca pentru prima actiune ai un reper fix din viata reala, pentru cea de a doua nu ai decit indoielile care te chinuie noapte si zi.

Arborii logici, algoritmii de gindire, (in)sensibilitatea, imaginatia chiar, nu-ti pot fi de mare folos, caci in spatele tuturor inabusesti dorinta lui "cum ar fi putut fi", si tot acolo incerci sa ucizi temerea ca niciodata nu va fi.

[andra_v]

Ce fel de melodii?
... si depinde ce intelegi tu prin melodii orientale .
Daca mi-ai da amanunte s-ar putea sa gasesc ceva prin arhiva mea muzicala ...

Nu cunosc nume de cantareti, sau genuri muzicale orientale. Mi-as dori foarte mult niste melodii ritmate, de dans (arabe, iraniene etc.). Mor dupa ritmurile orientale, dar nu reusesc sa fac rost de muzica de calitate.

PS Mersi mult si pentru melodia ruseasca anterioara! O ascult de fiecare data cand intru pe Han. Incantatoare!

PPS Sa ai parte de o vara frumoasa!

[exergy33]

andra, in general ascult muzica instrumentala (chitara clasica, jazz, jazz simfonic, new age ...), si foarte putin muzica vocala, indiferent daca e vorba de muzica orientala sau cea din 'vest'.
Nu am piese orientale ritmate sau dansabile. La unele chiar fac alergie.
Ceea ce ascult eu se poate incadra la genul erfani. ( un fel de muzica mistico-filozofica interpretata la instrumente traditionale, ca sa folosesc definitia data de dictionarul persan)

Din cind in cind, in Poiana lui Iocan, am postat linkuri cu bucatile muzicale preferate.
Armik e un compozitor si interpret pe care il ascult cu placere, desi utilizeaza tehnici moderne de procesare a sunetului.
Pentru azi iti propun piesa intitulata I see The World.
DivShare File - 20.MP3

Azam Ali e o artista iranianca foarte complexa. De la virsta de cinci ani traieste in afara granitelor Iranului. Are o voce superba, nepaminteana chiar ...
Repertoriul ei e extrem de complex : muzica veche in dialecte si limbi ciudate, unele pierdute, piese vocale fara acompaniament instrumental, piese instrumentale fara acompaniament vocal ... Azam cinta la toate instrumentele cu coarde si de percutie consemnate in istoria muzicii orientale ...
Merita sa-i citesti biografia.


Biografie : http://en.wikipedia.org/wiki/Azam_Ali

Citeva piese muzicale pe care nu ma satur sa le ascult :

Aj Ondas (Early 14th century, Galician) http://www.divshare.com/download/4119308-353....

Ben Pode Santa Maria (13th century, Galician-Portuguese)http://www.divshare.com/download/4118863-8f7

* El Rey De Francia (Sephardic, Judeo-Spanish) http://www.divshare.com/download/4118949-4ea

O Quanta Qualia (12th century, Latin) http://www.divshare.com/download/4121901-2b5

Am citeva CD-uri cu muzica contemporana iraniana, insa mai intii trebuie sa le incarc la divshare.

Sper sa revin cit de curind.

Acest topic a fost editat de exergy33: 28 May 2009, 07:58 AM

[leirn]

Uau... Sar'mana pentru melodii. Mai vreau.


Melodii preferate de-ale mele. Poate-ti plac...

Deviens la Lumiere...

The Mummers Dance by Loreena McKennitt

World Dance by Yanny

[andra_v]

Multumesc mult pentru melodii. Azam Ali este rafinamentul intruchipat.

[exergy33]

Pot renunta (usor) la lucruri ... nu si la sentimentele pe care mi le-au produs.

[exergy33]

fermoarul



(imagine de Rafal Olbinski)

Intr-o zi in timp ce ma jucam, asa din senin, m-am intrebat cine a inventat fermoarul
Educatoarea nu a putut sa-mi raspunda, nici parintii, nici rudele si vecinii pe care i-am stresat cu aceasta intrebare. Toata lumea stia cine a inventat radioul, becul, automobilul, motorul cu abur, penicilina, telefonul, bomba atomica ... insa nimeni nu avea informatii despre fermoar.
Faptul ca nu gaseam un raspuns facea ca acest obiect minuscul sa capete dimensiuni fabuloase.

Il trageam incet, in sus si in jos, fascinata de scoabele metalice ce se inchideau si de deschideau imbratisindu-se tacut una pe cealalta.

Fabra cautarii m-a tinut citeva saptamini dupa care a trecut la fel de brusc precum a venit.

Raspunsul l-am aflat de abia in clasa a cincea de la profesorul de limba franceza ce venise sa o suplineasca pe profesoara noastra, plecata la un tratament medical.
Avea un pulover pe git, de culoare inchisa, cu fermoar .
Intrebarea mi-a revenit in memorie cu viteza si precizia unui glonte tras impecabil la tinta.

L-am intrebat iar el mi-a spus ca nu stie dar ca imi va aduce raspunsul la lectia urmatoare.
S-a tinut de cuvint si mi l-a adus : Whitcomb Judson.

[exergy33]

4+1

Voi lua cu mine
fiece pas dinspre ieri înspre mâine.

În urmă nu va rămâne nici o urmă,
nici o părere de rău,
doar liniştea ce ascute secundele
şi neputinţa de a-ţi topi neputinţa
în 4+1 rânduri.

Într-un târziu vei ajunge să înţelegi
că tot ce-ţi aduci aminte e deja uitat
şi-ţi vei adormi unul câte unul cuvintele
pe o propoziţie eliptică de predicat.

Acest topic a fost editat de exergy33: 9 Jun 2009, 07:01 PM

[exergy33]

acuzat fara vina

Mai ramasesera vreo zece-cincisprezece minute pina sa se termine ora de Educatie Fizica. Fara sa ma observe profesorul m-am strecurat afara din sala de sport si am alergat in viteza spre clasa.
Trebuia sa merg pe o alee in apropierea scolii ... o alee plina de castani. Imi trebuiau niste castane. Vazusem intr-o revista un 'decor cu castane' si ma tot gindeam sa incerc sa fac si eu ceva asemanator.

In clasa nu era nimeni inafara lui Hagiu. Statea ghemuit in banca lui cu o carte deschisa pe pupitru si ridea pe infundate.

Am intrat fara sa-i zic nici un cuvint si m-am indreptat spre banca mea. In ghiozdan aveam o sacosa pe care o luasem de acasa special pentru castane.
Totusi nu m-am putut abtine sa nu ma apropii de banca lui curioasa sa aflu ce il amuza in halul asta.
O carte de istorie de clasa a cincea era deschisa exact la lectia cu razboaiele dintre daci si romani. Hagiu privea Coloana lui Traian si ridea bine dispus.
Nu-mi dadeam seama ce e de ris, dar mai ales cum poate ride dupa toate cele ce i s-au intimplat in saptamina ce tocmai a trecut.

"De ce rizi ?", l-am intrebat direct.
Cu ochii in carte, fara sa se uite la mine, mi-a raspuns : " Ce le-o fi inghetat fundul la soldatii romani, cu sandalele si hainele lor aiurea ... parca-i vad cum tremurau in zapada iar dacilor nici ca le pasa de iarna pentru ca aveau itari grosi si cusme de blana."

Continua sa se amuze cu ochii in carte.
Incepusem sa rid si eu. Nu ma gindisem la faza cu zapada si sandalele ...

Imi era intr-un fel mila de Hagiu. Aveam in geanta un mar mare galben. L-am scos si i l-am pus pe pupitru.
Hagiu s-a uitat lung la mine. A intins mina sa-l ia dar nu a putut ... marul s-a rostogolit din mina. L-am ridicat de pe jos si cu un gest reflex l-am sters de uniforma.
I l-am intins din nou si de abia atunci i-am vazut degetele umflate si invinetite cu unghiile strivite sub care se vedeau bucati de singe inchegat...
Desi nu mi-a zis nimic banuiam de ce le are asa. In acel moment nu mi-a mai fost mila de el ...
Privirea mi-a cazut pe o a alta banca. Cineva lasase pe pupitru un echer de plastic si un raportor metalic de culoare metalizata.
Am luat raportorul si l-am folosit pe post de cutit.
Am taiat marul in mai multe felii si i le-am asezat pe banca. Hagiu a prins o felie intre degetul mare si podul palmei ... o miscare contorsionata pe care o executa cu greu ... si tot cu greu a dus felia la gura. O suvita subtire din zeama marului i se prelingea de la coltul buzelor spre barbie in timp ce il mesteca.

"El ti-a facut asta?", l-am intrebat, desi presimteam ca ceea ce banuiesc e adevarat.

Hagiu a dat afirmativ din cap apoi a adaugat :" Mi-a pus degetele pe cant apoi mi le-a strins cu usa. Tot timpul mi-a dat in cap si in spate. Tipul cu care era in birou a facut la fel. Au dat in mine pina n-au mai putut."
S-a oprit din povestit si si-a bagat din nou nasul in carte fara sa mai adauge nimic.

.........................................

Ma voi intoarce in timp si voi povesti intimplarea de la inceput.

Cine era Hagiu?

Un coleg de clasa. Singurul tigan din clasa noastra. Venise pe la jumatatea clasei a treia.
Nu stiam mare lucru despre el cu exceptia faptului ca e de loc din Constanta, sau mai bine zis ca acolo venise pe lume.
Nu era mai negru decit alti copii cu parul brunet de la scoala noastra. Nu era nici murdar dar nici foarte curat.
Nu invata stralucit dar nici corigent nu fusese. Singurul obiect la care excela era Geografia si cred ca dorinta de a calatori si de a vedea lumea il facea sa invete la acest obiect.
Nu era mai bataus decit alti baieti si desi se stia ca e tigan, dupa o perioada de inceput mai tensionata, restul baietilor il acceptasera in mijlocul lor fara sa-l mai priveasca cu suspiciune.

De citeva saptamini incepuse clasa a sasea si lucrurile ar fi trebuit sa nu-si intrerupa curgerea lor fireasca. Ar fi trebuit. Dar altcineva din mijlocul nostru a facut un fapt ce l-a afectat mult pe Hagiu.

In clasa noastra era si o fata care avea rude in Germania. In povestirea mea o voi numi Nemţoaica. Rudele ei ii trimiteau tot felul de haine frumoase ... geci matlasate, tricouri cu imprimeuri multicolore, camasi cu buzunare fanteziste, fuste cu zeci de capse si fermoare ...

Saptamina trecuta fusese ploioasa si vremea se racise brusc desi era de abia inceputul lui octombrie.
Nemţoaica venise la scoala cu un pardesiu foarte modern, cusut din materiale in doua culori, cu o platca mare cu fermoar - ce se putea inchide pentru a forma o gluga, si niste nasturi triunghiulari sidefati. Un pardesiu pe care nu aveai cum sa-l vezi prin magazinele 'ceausiste' ...
Toti colegii ii admirasera tinuta ... doar Hagiu facuse misto de pardesiu si mai ales de nasturi ...

In acea zi aveam ora de sport. Cu totii am plecat la sala.
Cind ne-am intors in clasa am vazut-o pe Nemţoaică cu lacrimi in ochi luind de pe cuier pardesiul facut ferfenita. Cineva il taiase cu lama de sus in jos. De fapt nu mai era pardesiu ... doar niste fisii de material zdrenţuit.

Poate ca lucrurile nu ar fi decurs asa cum au decurs, si cum le voi povesti imediat, daca in continuare nu am fi avut ora cu o profesoara al carei sot lucra la Securitate.
Respectiva 'madamă' s-a sesizat ... si si-a sesizat sotul. In citeva minute si-a facut 'dumnealui' aparitia si a inceput o adevarata ancheta.
Unii copii se speriasera de-a binelea.
'Criminalul' ce 'asasinase' pardesiul trebuia descoperit cu orice pret.
Anchetatorul isi facea datoria si punind cap la coada informatiile date de colegii mei a ajuns la concluzia ca Hagiu, din invidie, ii taiase pardesiul Nemţoaicei.

Hagiu a negat... ba mai mult, a facut misto in continuare. Colegii mei zimbeau ascultind felul in care vorbea si cred ca pe undeva ii admirau curajul ca nu se lasa timorat de sotul profesoarei.

Anchetatorul a observat reactia celor din clasa. S-a infuriat si in gura mare a zis ca-l va face sa recunoasca fapta.
Apoi a tipat la el : "Tu ai taiat haina fetei, cioroiule!. Neam de ţigan murdar! Toţi sunteţi la fel ... nişte hoţi si criminali. Am sa scot ficaţii din tine şi-ai sa recunoşti ... loază nenorocită! ... Dacă mai trăia Hitler încă un an, curăţa pamântul de voi!.."

In clasa se facuse liniste. Brusc s-a oprit si el din tirada oratorica cu ochii inca injectati de singe si cu fata crispata.

Toti il priveau pe Hagiu. I-am vazut toata ura strinsa in ochi. Nu ura pentru felul in care i s-a vorbit ci ura pentru ca a fost invinuit pe nedrept.
Nu ma pricep cine stie ce la oameni, insa in acel moment am stiut ca Hagiu nu minte si ca nu el taiase pardesiul Nemţoaicei.

Anchetatorul a iesit din clasa luindu-l pe Hagiu pe sus. Nu e impropriu spus 'pe sus' pentru ca efectiv l-a prins de gulerul hainei si l-a ridicat in aer, desprinzindu-i picioarele de parchet.

Hagiu a lipsit de la scoala citeva zile.
Nu stiam exact ce se intimplase ... desi, cu totii, presupuneam.
In urmatoarea zi profesoara zeloasa a intrat triumfatoare in clasa zicindu-ne ca Hagiu a recunoscut ce a facut. Probabil era mindra de aptitudinile de anchetator ale sotului.
.......

Azi, dupa o absenta de patru zile, Hagiu venise din nou la scoala.
I-am privit din nou degetele invinetite si umflate, pielea de o culoare ciudata - intre vinat, rosu si galben, unghiile strivite ...
Mi s-a facut dintr-o data greata. Imi era greu sa accept ideea ca cineva din orasul nostru ar fi in stare sa schingiuiasca un copil, cineva care locuia la distanta de citeva case fata de casa in care locuiam eu ... cineva, imbracat cu costum, camasi bine calcate si cravata la git, ... cineva pe care il credeam ca face parte din lumea civilizata.

"De ce-ai spus ca tu ai facut-o din moment ce esti nevinovat?", l-am intrebat eu cu furia unui spectator ce priveste un film de groaza, sau un thriller, si in care ar vrea sa intervina pentru a salva pe cineva.

Hagiu s-a uitat la mine cu o privire mai tensionata decit un arc, apoi a izbucnit : "Nu stii ce vorbesti! El dorea musai ca eu sa recunosc ca sunt vinovat. Sa scriu declaratia si sa o semnez.
Nu-l interesa adevarul .. il durea faptul ca-i vorbisem in zeflemea fata de voi... a femeii lui .. "
A zis ceva in tiganeste, presupun ca o injuratura, apoi a continuat : " Stii ce inseamna sa te dea cineva cu capul de pereti pina iti vine singe pe nas si sa-ti puna degetele in usa pentru ca asa-i place lui? Sa te faca in tot felul ... bou, criminal, borâtura ... Mai vrei sa-ti spun sau iti ajunge?! .."

Daca as fi dorit ceva in acel moment, as fi dorit ca sa afle cine comisese fapta.
..............

Una din frumusetile vietii e ca adevarurile ies la suprafata dupa ani, uneori dupa zeci sau chiar sute de ani.
Exista o lege, mai presus decit toate legile facute de oameni, o lege ce aseaza evenimentele pe o traiectorie precisa, traiectorie pe care minciuna nu are loc.

In clasa a saptea Hagiu a fost dus la orfelinat pe motiv ca provine dintr-o familie destramata care nu are grija de el. Acest lucru era adevarat. Tatal disparuse de acasa iar mama plecase 'sa traiasca' cu altul, dupa cum ne povestise chiar el personal inainte de a-si lua la revedere de la noi.

Plecarea lui Hagiu a facut ca povara vinovatiei sa apese si mai mult pe sufletul unui alt coleg de clasa. Il voi numi "Iona".
Iona era un baiat dintr-o familie de pocăiţi. Tot timpul se tinea departe de restul clasei, considerindu-ne probabil niste pacatosi.
Iona fusese martor la evenimentul taierii pardesiului Nemţoaicei. Din cadrul usii il vazuse pe 'făptuitor'.
'Făptuitorul', concentrat in actul sau de razbunare, nu-l observase pe Iona.

Am incercat sa ma pun in postura lui Iona. Sa-i justific tacerea de doi ani de zile si apoi sa dau o explicatie logica izbucnirii lui de sinceritate.
Dar nu pot. Nu pot pentru ca acum nu mai pot intra in pielea unui copil de doisprezece sau treisprezece ani. Acum judec prin prisma unui om matur. O judecata, sau mai bine zis o analiza imperfecta din care lipseste tocmai trairea unui copil de la acea virsta.

Sub presiunea vinovatiei de "a fi stiut adevarul si de a fi tacut", Iona marturiseste parintilor cum au decurs evenimentele. Acestia vin la scoala si-i povestesc directorului.
Directorul incearca sa le scoata din cap ideea si le zice ca baiatul lor inventeaza sau minte.
Parintii lui Iona afirma ca baiatul lor zice adevarul.
Dar ce presupunea acest adevar?
Iona il vazuse pe faptas. Faptasul era baiatul unei familii de vaza din urbea noastra.

Acum, dupa ani si ani, realizez ca si in orasele mici se consuma tragedii mari.

Parintii lui Iona nu renunta si, neputind face altceva pentru a restabili adevarul, se duc la parintii adevaratului faptas. Faptasul era "M", unul din premiantii clasei.

Poate ca povestea pare schematica pina in acest punct.
Partea originala, asa cum rareori Realitatea poate oferi, incepe de aici.
Parintii lui "M" ii asculta pe parintii lui Iona si accepta ideea ca baiatul lor a facut reprobabila fapta.

Intr-o zi de inceput de iunie, cind clasa a saptea se apropia de sfirsit, parintii lui "M" si-au facut aparitia in clasa noastra. Fata de ei, si de toti colegii, "M" a recunoscut ca el a facut fisii pardesiul Nemţoaicei.
Nemţoaica il privea cu ochii ei mari si albastri nevenindu-i sa creada.
Susotelile presarate cu strigate de surpriza au umplut clasa.
Diriginta ne-a lasat sa ne consumam surpriza. Nu mai tin minte ce ne-a spus sau in ce fel a incercat sa gaseasca scuze si 'vina' fiecaruia din participantii la eveniment ... Iona, Hagiu, "M"...

Ce s-ar fi intimplat daca in acea zi Iona ar fi marturisit ce vazuse? ... daca "M" ar fi avut curajul sa spuna ce facuse? ... daca Hagiu nu ar fi recunoscut o vina de care nu era vinovat?

Acum, in momentul in care rememorez intamplarea, ma intreb o groaza de lucruri :
- ce s-ar fi intimplat daca dupa Educatie Fizica nu am fi avut ore cu respectiva profesoara al carei sot lucra la Securitate?
- ce s-ar fi intimplat daca 'anchetatorul' ar fi fost om, om nu animal cu doua picioare?
- daca Hagiu nu ar fi fost tigan ar mai fi avut curaj 'anchetatorul' sa-i faca zob degetele si sa-i dea pumni in cap cu nemiluita?
- daca el, la rindul sau, ar fi avut copii, ar fi facut acest lucru? ... iar in analiza mea imperfecta nu trebuie sa uit un lucru : sotul profesoarei era steril si nici un tratament nu i-a putut vindeca boala, neavind niciodata copii.
- daca profesoara noastra ar fi avut ceva mai multa minte decit o ceapa degerata si nu ar fi telefonat agitata sotului ... de parca s-ar fi intimplat o crima de gradul unu in clasa noastra, cum ar fi decurs lucrurile?
- daca noi, cei peste treizeci de copii, ne-am fi ridicat din banci si am fi protestat atunci cind 'anchetatorul' l-a bruscat in fata clasei pe Hagiu, ce s-ar fi intimplat? ... ne-ar fi dus pe toti la Militie?
Nu cred!
... cred ca s-ar fi dezumflat ca o minge, caci in afara aerelor datorate postului, nu mai avea nimic altceva.

Mobilul crimei lui "M" e de-a dreptul stupid. Dorise sa se razbune pe Nemţoaica pentru ca mama lui, ori de cite ori o prindea pe fata prin oras, o tragea de limba despre ce face fiul ei la scoala ... iar Nemţoaica stia sa povesteasca bine si cu lux de amanunte.

Ar trebui sa inchei povestea aici dar nu o voi incheia inainte de a spune ce s-a intimplat cu "M".
Nu. Nu a murit in vreun accident de circulatie, nici nu a contactat vreo boala incurabila ... cum adesea puteti citi prin carti ca se intimpla in astfel de cazuri.

Spre surprinderea tuturor, "M" a devenit preot. Nu dintr-o chemare spre aceasta meserie ci minat din spate de parintii lui care doreau sa aiba un preot in familie. "M" s-a intors in oras si tine slujbe la una din biserici.
Niciodata nu am intrat sa-l vad in aceasta postura.
Eram curioasa dar in acelasi timp imi era teama ca voi izbucni in ris, asa cum a izbucnit un alt fost coleg de liceu ce facuse tot felul de prostii impreuna cu "M" si gasca lor.

Nu-l consider pe "M" mai vinovat decit Iona, desi amindoi au partea lor de vina. Sunt convinsa ca "M" nu s-a gindit nici un moment in ce fel vor degenera evenimentele. Cine ar fi putut anticipa absurdul situatiei ce a urmat?

Ce pretentii se poate avea de la niste copii de doisprezece ani?
Adica se poate avea pretentii de la ei si sa nu se aiba pretentii de la niste oameni de treizeci si ceva de ani?

Caut sa imi reamintesc intimplarea in amanunt si o fac cu un sadism pe care incerc sa mi-l explic.
As dori ca orice acuzator sa poata vedea, si prin 'a vedea' inteleg 'a simti in mod dureros', valul de minie din ochii acuzatului invinuit pe nedrept ... dar mai ales sa experimenteze pe propria piele ce inseamna neputinta de a demonstra un adevar de care nimeni nu are nevoie.

Cel ce acuza se crede depozitarul tuturor datelor legate de acuzat. Se crede un fel de atoatestiutor ce trebuie sa-si dovedeasca stiinta. Nu conteaza ca invinuirile se bazeaza pe ipoteze subrede sau pe aparente suspect de vizibile pentru a nu fi puse sub semnul indoielii, el, acuzatorul, are un orgoliu ce trebuie satisfacut.

Atunci cind printr-un joc al sortii acuzatorul descopera ca toate acuzele lui au fost nefondate, exista oare sansa ca sa simta o minima remuscare sau macar o vaga parere de rau?
...
Nu astept raspuns la aceasta intrebare.

Acest topic a fost editat de exergy33: 13 Jun 2009, 09:30 PM

[dascalita]

Nu-ti dau raspunsuri la chinuitoarele intrebari, iti repet insa ca-mi place mult cum scrii, ai stil!
Ai redat foarte bine atmosfera ,trairile, tensiunile, personajele...

[exergy33]

dascalita , te mai astept sa treci pe aici ...

încă un motiv pentru a merge la Sibiu


Ma voi opri din nou in Romania, si dupa cum am promis mai demult, voi vorbi despre un alt membru al familiei Brueghel, de fapt intemeietorul dinastiei de pictori Brueghel: Pieter Bruegel cel Batran.

Pieter Bruegel cel Batran (1525?-1569), supranumit si Bruegel/Brueghel al Taranilor, e cunoscut indeosebi datorita unor tablouri ca Proverbele, Nunta Taraneasca, Uciderea Pruncilor, Parabola Orbilor, Parabola Semanatorului, Jocuri de Copii, Cersetorii, Tara Trandavilor sau Turnul Babel, tablouri de referinta pentru intreaga pictura flamanda.
El a pictat cu predilectie scene de zi cu zi din viata satului, munci agricole, nunti si petreceri, jocuri de copii, vinatoare, cersetori, scene din taverne, chermeze, etc.

Imaginea ce insoteste acest blog trebuie explicata in amanunt. Detaliile picturii se pot vedea aici :
http://www.divshare.com/download/6843615-601

E vorba de lucrarea Omorirea Pruncilor sau Masacrarea Inocentilor.
</EM>Titlul ne-ar putea duce cu gindul la regele Irod/Herod, dar nu despre dinsul e vorba.

Pe site-ul CIMEC se dau urmatoarele informatii :
"Dintre cele patru versiuni importante, cunoscute ale acestui subiect (Bucuresti, Viena, Londra, Japonia), aceasta pictura pare sa fie cea mai veche, databila dupa 1567. În urma restaurarii s-a relevat faptul ca desenul preliminar si o parte din compozitie apartin marelui maestru, pictura fiind, însa, realizata de unul din colaboratorii sai. Semnat stânga jos P. Bruegel."

Deci lucrarea nu a fost realizata in intregime de Pieter Brueghel cel Batrin ! Din pacate, mass media din Romania trece cu vederea acest fapt deosebit de important, inducind in eroare publicul.

Ce se poate vedea in momentul in care o privim cu atentie ?
Privirea aluneca pe ulita unui sat olandez. Vedem insirate casele cu acoperisurile inzapezite si citiva copaci desfrunziti peste care se asterne un cer verde - ca o mare pe timp de furtuna.
Pe ulita, soldati calare, cu lancii in miini, isi fac aparitia.
Altii lovesc cu armele si picioarele in portile de lemn, pornind o adevarata vinatoare de oameni.
Dar ce se intimpla aici? Ce eveniment a incercat sa retraiasca pictorul?

Trebuie sa ne intorcem in timp si sa ne oprim undeva prin secolul al XVI-lea, in miezul unei ierni, intr-un sat olandez, unul din multele sate si orase cucerite de Philip al II-lea, rege al Spaniei.
Cuceritorii spanioli, de religie catolica, ii considerau pe olandezii si flamanzii de religie protestanta drept niste oameni viciosi ce in orice moment puteau fi pasibili de pedeapsa cu moartea.
Scena aceasta nu e unica, ea s-a repetat de nenumarate ori in tinuturile Tarilor de Jos ce au cazut sub dominatia spaniola.

Un tablou similar cu acest tablou de la Sibiu poate fi admirat la Kunsthistorisches Museum din Viena, muzeu ce adaposteste aproximativ o treime din picturile lui Pieter Bruegel cel Batran.
Vreau sa spun ca, inainte sa moara, de teama Inchizitiei, dar si pentru a-si proteja familia, pictorul a distrus citeva tablouri ce puteau fi considerate compromitatoare.

Desi o buna perioada de timp a fost expusa la Muzeul National de Arta din Bucuresti, in cele din urma, aceasta pictura in ulei pe lemn s-a reintors acolo de unde a fost luata cu forta in 1948 : Muzeul Brukenthal din Sibiu.
Lucrarea face parte din lotul de nouasprezece tablouri ce au fost returnate muzeului sibian.

As vrea sa pomenesc in treacat si despre baronul Samuel von Brukenthal, cel ce de-a lungul vietii a strins tablouri cu adevarat "de muzeu".
Se crede ca aceasta pictura a fost achizitionata in perioada in care baronul locuia la Viena si indeplinea functia de consilier al imparatesei Maria Tereza.
In orice caz, la reintoarcerea sa in Transilvania, baronul a inceput construirea unei resedinte.
Samuel von Brukenthal a aranjat tablourile intr-o veritabila pinacoteca, intr-un spatiu ce cuprindea treisprezece incaperi, si in anul 1788 a declarat libera intrarea in palat pentru doritorii de arta.
Din acest punct de vedere se poate spune ca muzeul Brukenthal din Sibiu e cel mai vechi muzeu din Romania, mai vechi chiar decit celebrul Luvru din Paris, care si-a deschis portile de abia in anul 1790.

In anul 1817 palatul a fost declarat in mod oficial muzeu. In acel moment cuprindea peste o mie de tablouri si era primul muzeu din spatiul central european.

[exergy33]

... la Tabriz

Am avut o perioada foarte incarcata dar acum s-a terminat si in sfirsit ma vad libera ... libera si fata in fata cu vreo zece saptamini de vacanta
Nu stiu ce voi face si unde voi merge. Nu am nici un plan dinainte stabilit. E pentru prima oara cind efectiv nu m-am gindit deloc cum sa-mi 'sectionez' perioada asta de timp liber.
Idei vagi imi plutesc prin cap insa refuz sa ma gindesc serios la ele.

In prima saptamina voi sta acasa si voi citi ... de asta sunt absolut sigura. Am citeva carti care de multa vreme asteapta sa fie lecturate.
... dupa aceea voi vedea.

In acest rastimp voi incerca sa postez in jurnal frinturi de cuvinte si imagini din calatoriile pe care le-am facut in concediul de Anul Nou (in stil iranian).

Ultimii doi ani am calatorit doar in partea centrala si cea de est a Iranului, asa ca, de No Ruz, m-am gindit sa plec in vest.
Am ales Tabrizul. Fusesem de mai multe ori prin Tabriz, insa cu mai multi ani in urma.
Deoarece vechiul aparat foto imi facea tot felul de probleme m-am gindit sa-mi cumpar unul nou. Am optat pentru un Canon ... de care pot spune ca sunt multumita. Fotografiile ce le voi posta in continuare sunt facute in mare parte cu acest aparat.

Tabrizul uluieste vizitatorul occidental prin arhitectura lui europeana. Nu gresesc deloc. Partea noua a orasului poate fi confundata cu orice alt oras occidental.

Monumentele istorice, casele memoriale, muzeele, zeci de moschei si locuri ce merita sa fie vazute, se gasesc toate in partea veche a orasului.

Aflat in partea de vest a Iranului, la granita cu Turcia, Tabrizul a constituit o poarta de intrare a civilizatiei vestice. Acest oras este denumit in Iran si 'orasul primelor' sau 'Shahr-e Avali-ha'.

Iata recordurile Tabrizului :
- prima scoala moderna din Iran cu programa de predare in stil european ( 1888)
- prima biblioteca publica din Iran
- prima tipografie moderna (1811)
- prima scoala speciala pentru nevazatori ( fondata in 1926 de o misiune religioasa germana)
- prima scoala speciala pentru surzi (construita in 1924 de un bogatas filantrop cu numele de Baghcheban )
- prima gradinita publica ( construita in 1923 tot de Baghcheban )
- prima Primarie moderna din Iran, atit in ce priveste cladirea cu birouri cit si sistemul administrativ
- prima Camera de Comert din Iran (1906) (negustorii din Tabriz, si oamenii de afaceri din ziua de azi, sunt bine cunoscuti peste hotare. O serie de firme romanesti au reprezentante la Tabriz ... iar in oras am avut surpriza sa aud de citeva ori vorbindu-se romaneste )
- primul sistem de telefonie (1900)
- primul cinematograf (1900) ... primul cinematograf din Teheran a fost deschis in 1921, deci douazeci si unu de ani mai tirziu.
- primul serviciu de pompieri din Iran

Aceste informatii le puteti gasi pe wikipedia sau pe site-urile dedicate istoriei provinciei Tabriz.

Dar Tabrizul e si orasul in care, pentru prima data, s-a ars in public Qoranul, alaturi de portretele familiei regale din dinastia Qajara. Ma mir ca aceasta informatie nu am gasit-o pe net, desi numele celor ce au facut gestul, dar si fotografii captate cu acea ocazie, exista. Ele se gasesc atit in arhivele primariei cit si prin albume private ale stranepotilor si stra-stranepotillor celor ce au trait 'zilele constitutiei'.




La Tabriz a existat un puternic centru ideologic puternic influentat de ideile inovatoare din vest. Membrii miscarii luptau pentru rasturnarea monarhiei din Iran, monarhie aservita atit Marii Britanii cit si Rusiei tariste.
Miscarea a fost denumita Mashrooteh sau Mashrootiyat / Mashrutyyat , adica Miscarea Constitutionala sau Miscarea in favoarea Constitutiei.

In cadrul miscarii existau mai multe grupari : intelectuali cu studii facute in Europa, clericii reformatori, bazaristi in virsta (comercianti) scoliti in Iran, nuclee de tineri ce formau o incipienta miscare socialista, clerici ostili monarhiei dar totodata ostili ideilor inovatoare venite din vest, miscari de femei care cereu libertati pe care doar o constitutie le putea garanta, tineri comercianti satui de taxele si restrictiile impuse de shah pentru a face pe placul companiilor si consortiilor multinationale ce cistigau averi uriase in Persia, ... etc.
Pe vremea aceea Iranul se numea Persia.

Ei cereau transformarea tarii intr-o republica constitutionala. Miscarea a inceput in 1906 si s-a incheiat in 1911.
In anul 1906 Mozzafar-al Din Shah semneaza prima Constitutie din istoria Iranului, constitutie modelata dupa cea belgiana, si totodata decreteaza monarhia constitutionala. Tot atunci se infiinteaza primul Parlament.
Istoria moderna a tarii incepe de fapt cu aceasta miscare.

Nu vreau sa intru in plictisitoare amanunte istorice, iar ceea ce am povestit pina aici am facut-o ca sa dau 'un capat de ata' pentru cei citiva forumsti ce comenteaza de zor pe threadul special dedicat Iranului. Daca cineva vrea sa inteleaga istoria Iranului de dupa 1979 neaparat trebuie sa intre in detaliile acestei miscari complexe si a tot ceea ce i-a urmat.

Incep subcapitolul jurnalului de calatorie cu imagini de la Muzeul Constitutiei, desi eu l-am vizitat in penultima zi a sejurului.

.....

Pentru inceput am dat doar fatada cladirii ... data viitoare va voi invita in interior.

[exergy33]

Casa Constitutiei

Muzeul Constitutiei sau Casa Constitutiei sau Khane-e Mashrootyyat - in limba persana, reprezinta un muzeu unic in Iran si are in posesie fotografii, documente, manuscrise, gazete vechi si carti tiparite in perioada anilor 1880 -1911, perioada istorica cunoscuta in Iran sub denumirea de "mashrootyyat".



Cladirea ce adaposteste muzeul a fost casa unuia din liderii miscarii, Haj Kanani. E putin spus casa pentru ca de fapt e un adevarat edificiu.

Prima fotografie reprezinta cupola holului principal in care am intrat de afara iar in cea de a doua am incercat sa captez intrarea in camerele cu exponate de la etaj.

....

In interior se mai afla busturi in bronz (de data recenta) ale personalitatilor implicate in miscarea pentru Constitutie, tablouri din acea perioada, arme, obiecte de birou, stampile, monezi, diverse obiecte de sticlarie si portelan ... etc.
Nu intentionez sa plonjez in mii de date si nume legate de acea perioada insa voi aminti in trecat de Sattar Khan. Tabloul lui se afla in salonul principal al muzeului.



Miscarea era alcatuita din oameni diversi, dar nu lipseau nici oamenii de arme. Aici se cuvin spuse trei nume : Sattar Khan ( am observat ca locuitorii din Tabriz ii pronunta numele Satîr Han), Bagher sau Baqer Khan si Yeprem Khan, insa Sattar Khan e pe departe cel mai important.
El a organizat grupuri armate pe care le-a instruit dupa tehnicile de atac si de aparare moderne si le-a invatat sa utilizeze ultimele modele de pusti si tunuri facute in Europa si Rusia.
Scopul lor era sa-l alunge de la putere pe Mohammad Shah Qajar.
Dupa ce noul shah, Mozzafar Din Shah, accepta monarhia constitutionala, miscarea armata a trecut sub comanda fortelor armate centrale, insa garzile conduse de Sattar Khan au refuzat acest lucru.
Intre timp, Yeprem Khan, prieten si tovaras de arme cu Sattar Khan, devine Seful Politiei din Teheran.
Am uitat sa spun ca in miscarea pentru Constitutie au fost implicati mai multi etnici armeni : intelectuali, mici industriasi, comercianti si ofiteri.
Yeprem Khan a fost un ofiter armean nascut in Rusia tarista si care din motive politice a fost deportat in Siberia, insa dotat cu inteligenta si o buna conditie fizica, reuseste sa fuga din Siberia si sa se refugieze la Tabriz, unde isi incepe ascensiunea politica.
Cistiga repede increderea persoanelor influente din oras si se dedica atit cauzei armenilor cit si cauzei Constitutiei.

In momentul in care ajunge sef al politiei, sahul ii da ordin sa-l dezarmeze pe Sattar Khan si sa dizolve trupele conduse de acesta, si totodata ii da mina libera ca sa traga in Sattar Khan.
Yeprem Khan face tot posibilul ca sa salveze viata vechiului camarad de arme.
Pentru aceasta misiune el nu utilizeaza forte din politie, cum gresit se spune in biografia sa din wikipedia, ci apeleaza la veterani armeni si la un grup armat de incredere din familia de triburi a Bakhtiarilor, dindu-le ordin in secret ca in nici un caz sa nu il omoare pe Sattar Khan si sa-l prinda viu.
Evenimentul arestarii si dezarmarii lui Sattar Khan si al ofiterilor lui de prim rang se consuma in 1909 intr-un parc din Teheran.
Sattar Khan este ranit, apoi arestat, iar fractiunea armata de sub comanda lui e obligata sa-si depuna armele.
De multe ori a fost comparat cu Zapata insa pe mine ma duce foarte mult cu gindul la Tudor Vladimirescu .
In fine, Yeprem Khan intervine pe linga shah si alte persoane sus-puse pentru a-l absolvi pe Sattar Khan si a-i oferi o pensie adecvata pentru serviciile aduse anterior.
Sahul va fi de acord iar Sattar Khan, ce risca executia pe motiv de tradare, se trezeste ca primeste onorurile cuvenite unui comandant militar.
El va muri cinci ani mai tirziu, oficial se zice ca din cauza ranii capatate in momentul arestarii ... insa altii sunt de parere ca viata departe de tabara militara din munti si lipsa unei cauze pentru care sa lupte reprezinta motivele principale ce i-au scurtat zilele

Dati click pe imagini in cazul in care doriti sa le vedeti in versiune marita.


Acest topic a fost editat de exergy33: 6 Jul 2009, 01:34 PM

[andra_v]

Din cate scrii tu, Sattar Khan ma duce cu gandul la Cuza. Promotorul unei miscari de modernizare a Iranului de genul Revolutiei Pasoptoste europene (filiatia ideologica mai mult decat evidenta). Se pare ca a fost prea radical, cazand victima "monstruoasei coalitii".
Constitutia belgiana pare a fi muma constitutiilor lumii.

Acest topic a fost editat de andra_v: 6 Jul 2009, 04:38 PM

[exergy33]

andra, cind afirmam ca Satîr Han ma duce cu gindul la Tudor Vladimirescu, aveam in vedere aspectul fizic .. imbracamintea

Moschee Vânătă

...

... aceasta ar fi traducerea corecta a denumirii Masjed-e Kaboud (in persana) sau Göy Masjed (in turca azera), desi am vazut ca textele in engleza utilizeaza denumirea de Blue Mosque, ceea ce din punct de vedere lingvistic e incorect - pe de o parte, iar pe de alta parte ii induce in eroare pe necunoscatori, pentru ca, denumirea de Blue Mosque sau Moschee Albastra ii este atribuita de secole celebrei moschei albastre de la Isfahan.

Am omis sa spun de la bun inceput ca in Tabriz populatia majoritara o constitue azerii, adica turcii azeri. Ei vorbesc o limba oarecum asemanatoare cu limba turca vorbita in Turcia, careia in Iran i se zice "turky-e stambouli" spre a o deosebi de "turky-e azari", limba vorbita de azerii iranieni ce alcatuiesc peste o treime din actuala populatia a tarii.

Un foarte vechi monument al orasului il constituie aceasta moschee vanata ce a fost construita in 1465 din ordinul lui Jahan Shah (contemporan cu Stefan cel Mare).
Cladirea a suferit avarii grave in timpul distrugatorului cutremur de la 1779, cutremur ce a distrus si biserica Fecioarei Maria, asezamint descris de Marco Polo in jurnalul sau de calatorie.

Reconstructia moscheii a inceput in 1973, a fost sistata dupa revolutia islamica din 1979, iar acum recent au inceput din nou lucrarile.

Oficial, intreg complexul e inchis insa a fost deschis temporar timp de o luna cu ocazia zilelor libere din perioada anului nou in stil iranian.
Deci am avut noroc ca am putut intra inauntru.



Fatada e sub orice critica. Daca veti descarca fotografia si o veti deschide in Paint sau o veti mari in mod adecvat, veti putea privi caligrafia, modelele si vitalitatea culorilor originale ale mozaicurilor.

Mie mi-a placut foarte mult aceasta parte de moschee decorata in culori mai deschise, in special felul in care au fost concepute ferestrele ...



Denumirea de "moschee vanata" se datoreaza decoratiunilor in placi de culoare indigo ... cum este si acesta din imagine.



Privita de afara cladirea nu pare prea mare insa atunci cind am intrat inauntru am ramas uimita cit e de incapatoare.
In momentul cind am vizitat-o, instalatia electrica de iluminat fusese dezafectata pentru a nu-i incurca pe restauratori, care, din cite am inteles, lucreaza la lumina unor proiectoare speciale ...

Am facut doar citeva fotografii, si desi dimineata incarcasem bateriile aparatului foto, in mod foarte ciudat ... am vazut ca bateriile imi ajunsesera la nivelul de alarma.

Intimplator i-am auzit pe cei doi tipi foarte tineri, ce studiau de zor interiorul, ca au patit la fel.
Am intrat in vorba si m-am oferit sa le dau bateriile mele de rezerva ... intotdeauna am rezerve cu mine. Mai aveam si aparatul de filmat. Cu el am fotografiat ultimele trei imagini (de proasta calitate ) din acest post.

Tipii si-au dat seama ca sunt straina si m-au refuzat politicos spunindu-mi ca nu e corect sa ia un lucru de care si eu am nevoie. Mi s-a parut stupid refuzul lor, mai ales ca, inainte sa-si dea seama ca nu sunt iranianca, s-au plins ca au venit in delegatie si ca au bilet de tren peste vreo doua ore ... si ca nu mai au timp sa mearga la hotel sau in oras ca sa faca rost de baterii incarcate.
Le-am zis ca daca nu vor sa le ia, atunci le pot imprumuta pentru a termina de fotografiat seria de imagini pe care o incepusera ...
S-au uitat unul la altul si au fost de acord.
Culmea ca, nici cu aceste baterii nu au reusit sa faca multe poze, desi atunci cind le-au introdus in aparat ne-am convins ca sunt incarcate 100%. La a noua fotografie bateriile ajunsesera deja la limita.

Mi s-a parut extrem de ciudat acest lucru. Ciudat pentru ca bateria de la aparatul de filmat nu a avut nici un fel de probleme.

In fine, sotul meu, ce intrase numai putin in moschee, orbit de intunericul din jur, in comparatie cu lumina de afara, mi-a zis ca in apropiere exista un parc si o cofetarie cu terasa, si cind termin il gasesc acolo.
Ori eu am stat foarte mult cu ochii pe pereti si mozaicuri , ori el si-a terminat foarte repede ceaiul si prajitura, nu stiu ... am vazut insa ca a revenit inauntru.
De abia dupa ce ochii i s-au obisnuit cu intunecimea a realizat cit de mare e spatiul interior, chiar daca mai bine de jumatate era camuflat de perdele din prelata in spatele carora se faceau lucrarile de restaurare.



La iesire am trecut prin parcul cu pricina ... parcul Khaqani.



In mijloc se afla o statuia impunatoare. Sincera sa fiu, nu stiam cine e Khaqani.
Am citit explicatiile de pe placuta de bronz si m-am lamurit.

Traiam cu impresia ca in acesti ani am reusit sa fac cunostinta de toate personalitatile "de gradul unu" din cultura iraniana ... insa privindu-i statuia mi-am dat seama ca nu.

Khaqani a fost un important poet ce a trait in perioada sec al XI-lea si a scris multe poezii cu trimiteri la simboluri crestine. La prima vedere ar putea sa para ciudat acest lucru, insa totul are o explicatie logica. Mama poetului a fost o crestina din secta Nestorienilor. Ulterior ea s-a convertit la islam.
Analiza poeziilor lui Khaqani par sa indice faptul ca el era mai apropiat de religia crestina decit de islam.
Punind la socoteala si faptul ca a scris versuri in care a ironizat si condamnat sistemul feudal autohton, nu e de mirare ca, nici pe timpul vietii, si nici in perioadele ce i-au urmat, nici unul din sahii Persiei/Iranului nu i-a promovat creatia.

Trebuie neaparat sa iau de la biblioteca volumul lui de versuri ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 7 Jul 2009, 03:04 PM

[exergy33]

timpuri si epoci

Iar in lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pământul nostru musuroaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, osteni si invătati
Ne succedem generatii si ne credem minunati;
Musti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,
In acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul.
Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,
Că-ndărătu-i si nainte-i intuneric se arată.

La versurile lui Eminescu m-am gindit in momentul in care am patruns in acest muzeu - cimitir, de fapt un interesant muzeu-site arheologic situat in spatele Moscheii Vinete/Albastre.
E un loc ciudat cu sute de morminte, unele nedecopertate, altele inchise in vitrine de sticla, in care, ca intr-o cutie transparenta a timpului, poti vedea schelete ghemuite asezate exact in pozitia fatului inainte de a veni pe lume.

In fiecare mormint s-au gasit vase cu mincare si vin. Unele morminte contin mai mult de zece vase, altele doar doua : unul in care se presupune ca au fost puse boabe de griu iar altul innegrit de vinul ce s-a uscat pe peretii de ceramica.

Cimitirul apartine unei comunitati umane din epoca fierului. Din explicatiile date de una din fetele de acolo, nu stiu daca era ghid sau studenta in practica arheologica, am aflat ca acesti oameni aveau statura sub 160 cm. Ea spunea ca mai multe lucruri atrag atentia la scheletele de aici.

Primul ar fi faptul ca media lor de viata depasea cincizeci de ani, ori pentru acea perioada, media de viata se situa in jurul cifrei de patruzeci de ani.
In al doilea rind, analiza oaselor a dovedit faptul ca ei nu sufereau de lipsa de calciu si ca de fapt se hraneau foarte bine, neavind lipsa nici de alte substante minerale.
Dantura aproape perfecta a celor mai multor schelete dezgropate pina in momentul de fata i-a intrigat pe arhelogi. Ilustrez si eu cu un exemplu.



Oasele subtiri si fine indica faptul ca acest grup de oameni nu faceau munci grele, si deci implicit s-a pus intrebarea cine erau ei, caci agricultori, pastori sau mestesugari nu pareau a fi.
Resturile de mincare din vase au fost analizate cu lux de amanunte.
Dieta lor se compunea in mare din griu, linte, nuci, stafide, peste si vin.
In morminte au mai fost gasite si obiecte de podoaba prelucrate in mod rudimentar, in special siraguri de margele din turcoaze, agate, pietre de riu si de munte. Podoabele si o parte din vesela gasita in morminte a fost transferata la Muzeul Azerbaijanului, muzeu situat in imediata vecinatate a parcului Khaqani si a moscheii vinete.

Despre piesele vazute la Muzeul de Istorie si Arheologie al Azerbaijanului voi vorbi foarte pe larg in viitor.
Deocamdata ilustrez doar cu aceste siraguri de pietre semipretioase descoperite in mormintele pe care le-am vizitat.




Complexul are un schelet ce a fost asezat intr-o pozitie ciudata, nu in pozitia de fat in care au fost asezati restul celor ce au decedat. Nu stiu ce interpretare s-a dat acestei pozitii.



Interesant e faptul ca primaria orasului Tabriz, cu acordul ministerelor de resort, a decis sa construiasca muzeul exact peste mormintele decopertate ... sau mai bine zis sa toarne o fundatie de beton in jurul cimitirului, pe ea sa inalte structura metalica pentru pereti, iar pe peretii exteriori sa sprijine acoperisul. In interior totul va ramine in stare originala.

In momentul in care am vizitat situl arheologic fundatia era terminata, scheletul metalic al cladirii era sudat si insurubat iar acoperisul era finisat. Dupa sarbatorile de No Ruz urmau sa se construiasca peretii.

Ceea ce se vede in aceste imagini e situl in forma lui initiala, forma construita pentru echipele de arheologi, .... podete de lemn legate cu sfori, capriori si birne din lemn fixate cu suruburi, peretii de huma ... de fapt niste coridoare inguste sapate printre morminte, adevarate hrube prin care m-am strecurat in speranta sa vad cit mai mult.
Am observat ca in unele locuri mormintele au fost aranjate ca pe niste trepte.

...

Pasii ce-i faceam de la un mormint la altul erau insotiti de zgomote compuse din scirtiituri infioratoare, scrisnete si piriituri, pocnete si trosnituri infundate ... aveam senzatia ca funiile vor plesni, inelele de metal prevazute pentru ancorare vor iesi din birnele din lemn in care au fost batute, ca sipcile de lemn ale podetelor vor crapa si se vor rupe ...
In plus de asta, peste tot erau aprinse becuri de mina, cred ca aveau 1000W ... lumina lor galbena si orbitoare inducea o stare stranie, de irealitate.
In acea lumina scheletele ieseau foarte bine in evidenta ... toata zadarnicia vietii iesea foarte bine in evidenta,
... si nu stiu pentru a cita oara m-am gindit din nou la Khayyam ...

Cereasca boltă pare o magică lanternă
Şi soarele e lampa. lar lumea e-o cortină
Pe care defilează în hora lor eternă
Imaginile noastre - răni negre în lumină.

Nu plânge după ierii ce rupţi ţi-au fost din viaţă
Şi nu gândi la ziua ce nu ştii de-o să vie.
Şi ieri şi mâini şi astăzi iluzii sunt şi ceaţă.
Atât ai: clipa . Fă-o să umple-o veşnicie.

Acest topic a fost editat de exergy33: 12 Jul 2009, 09:06 AM

[exergy33]

timpuri si epoci ... continuare

De la cimitirul din epoca fierului am sa va port pasii la Mausoleul Poetilor. In limba persana e denumit Maqbarat-o Shoara.
Initial aici a fost un cimitir destinat oamenilor de litere si inteleptilor. Printre cei ingropati in acest loc se numara poeti ca Khaqani, despre care am amintit anterior, Asadi Toosi (ingropat cu aproape o mie de ani in urma), Anvari si Shahryar.
Shahryar e considerat ultimul mare poet al Iranului. A scris versuri atit in persana cit in turca azera, limba lui materna.

Ulterior pe acest loc de veci al personalitatilor a fost ridicat monumentul ce se vede in imagine.



Constructia e compusa din doua parti : una supraterana - absolut moderna, alta subterana - conceputa in stil traditional iranian, cu peretii din marmura acoperiti cu versuri scrise in caligrafie veche si cu decoratii din mozaic multicolor in care predomina tonurile de albastru si verde.

Am intrat intre peretii verticali din beton. Peretii sunt uniti de o rozeta. Jos, pe pardoseala, in spatiul dintre pereti, se zareste jumatate de sfera din sticla. Aceasta emisfera reprezinta de fapt cupola salonului din subteran prin care intra lumina de afara.

... ...

Vizita mea la mausoleu a avut loc la o ora nepotrivita. Inauntru era plin de lume . Un zumzet ca de albine m-a intimpinat de pe primele trepte de la intrare. Din cauza aglomeratiei (ca din Gara de Nord) nu am reusit sa fac niste fotografii cu interiorul mausoleului. Nu mai aveam rabdare sa astept sa se rareasca vizitatorii.
Eram si obosita deoarece anterior vizitasem Muzeul Qajar situat in apropiere.
Dar despre muzeu voi vorbi data viitoare ...

[Marduk]

Deocamdata ilustrez doar cu aceste siraguri de pietre semipretioase descoperite in mormintele pe care le-am vizitat.

Nu se vede pea bine, dar pare ca pe aceasta eticheta scrie "1 mill B.C.", se refera la ani?

Acest topic a fost editat de marduk: 12 Jul 2009, 08:57 AM

[exergy33]

Muzeul Qajar sau Resedinta Amir Nezam



In urma cu mai multi ani, pe cind cind vizitasem Tabrizul, acest muzeu nu exista. Exista doar o cladire veche si paraginita ce in vremurile ei de glorie adapostise cartierul general al guvernatorului Amir Nezam, guvernator al dinastiei Qajare/Kadjare. Aceasta dinastie de origine turcica (ramura turkmena) a condus Persia in perioada anilor 1781 ? 1794 - 1925.



Unii au propus demolarea constructiei urmind ca pe locul ei sa se ridice o scoala sau un supermarket. Altii s-au opus din rasputeri si au alergat pe oriunde se putea alerga spre a obtine fonduri pentru consolidarea si restaurarea ei.
Acestia din urma au avut cistig de cauza.
Intr-un interval de timp de sapte-opt ani casa guvernatorului a fost restaurata. Fatada cladirii a ramas intacta insa unele ferestre cu vitralii si usile masive din lemn sculptat din interior sunt de data recenta si au fost montate cu putin timp inainte de inaugararea muzeului in toamna anului 2006.

Mi-a placut fatada, atit partea de la etaj dar mai ales cea din dreptul scarilor. Cred ca am facut vreo douazeci de fotografii cu detaliile peretilor si ferestrelor. Dintre toate imaginile captate la Muzeul Qajar cel mai mult imi place aceasta:



Jocul de lumini si umbre generat de soarele unei dupa-amiezi senine de sfirsit de martie, aerul racoros de afara, mirosul de nuci prajite si migdale ce plutea de jur imprejur, dar mai ales linistea ce impresura cladirea, m-au facut sa ma simt foarte bine pret de multe minute.
Simteam cum, efectiv, albul constructiei si cerul albastru de deasupra imi absorb energia negativa din corp. In urma raminea o stare de bine, de liniste interioara, un fel "de nu stiu ce " imposibil de descris prin cuvinte.
In cazul in care doriti sa vedeti dantelaria de umbre suprapusa pe dantelaria decoratiilor din ipsos, dati un click pe imagine.

De sub casa scarilor am luat mai multe imagini cu tavanul si partea superioara a constructiei. Atit cit mi-a permis timpul m-am jucat cu unghiurile si perspectiva .



Curtea incintei impreuna cu cladirea de doua etaje au impreuna in jur de 1500 m2.
In camerele de la parter si etaj sunt expuse diverse obiecte apartinind epocii Qajare. Ramine ca data viitoare sa postez cite ceva din interiorul muzeului, care, dupa parerea mea de profan, a fost aranjat cu gust, fara sa sufoce privirea vizitatorului si sa-i incomodeze deplasarea.

PS.
Daca vei privi atent imaginea vei observa ca in partea de sus a cifrei 1 se gasesc doua litere : st.
Deci 1st mill BC = first millenium before Christ = mileniul intii sau primul mileniu inainte de Hristos.

Acest topic a fost editat de exergy33: 13 Jul 2009, 12:04 PM

[exergy33]

interioare - Muzeul Qajar

Chiar in holul de la intrare ne-a intimpinat traditionala masa de Haft Sin specifica Anului Nou iranian. Despre simbolistica lucrurilor puse pe masa am vorbit anterior aici:
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=555957

Statuia din bronz, de data recenta, il reprezinta pe guvernatorul Amir Nezam in ultima perioada a vietii.



Am urcat scarile si am ajuns in salonul principal care acum a fost transformat intr-o sala de expozitie cu vitrine pline de "obiecte casabile" utilizata de nobilii qajari. Am remarcat ca predominau portelanurile fabricate in Europa : Franta si Germania, in special.
Portelanurile chinezesti originale, cit si cele fabricate in Iran , au fost grupate in vitrine separate.
In momentul in care am intrat in salon ni s-a spus sa setam aparatele foto caci fotografiatul cu blitz e interzis. M-a enervat la culme chestia asta dar a trebuit sa ma conformez.
Deci ceea ce vedeti in aceasta imagine reprezinta partea dreapta a salonului principal. Vitraliile nu sunt originale. Ele au fost montate doar cu citiva ani in urma.



In alte camere exponatele erau deasemeni aranjate in vitrine orizontale sau verticale.
Am putut vedea imbracaminte de epoca, obiecte de birou, monezi, obiecte de portelan si sticlarie, argintarie, instrumente muzicale, arme, carti cu miniaturi, ceasuri de perete si tablouri.

... ...

Daca veti decarca imaginile si le veti vizualiza in Paint sau alt program care sa permita marirea progresiva, veti avea posibilitatea sa vedeti toate detaliile : decoratiunile peretilor, obiectele din fundal ... si chiar modelele vaselor de portelan si a paharelor (de vin ) din vitrine.
Fotografia cu paharele din cristal ramine sa o postez data viitoare ...

[exergy33]

... tot la Muzeul Qajar



Aceasta camera simpla, cu mobilier auster si decorata doar cu citeva piese discrete, a fost camera de lucru a guvernatorului Amir Nezam.
Uimirea mea isi tragea esenta din ceea ce vazusem anterior, caci intotdeauna i-am asociat pe nobilii qajari cu opulenta, desfriul, luxul fara limite, intrigile demne de pana lui Shakespeare si decadenta.
Toate aceste conceptii, corecte de altfel, au la baza ceea ce am vazut inainte a de vizita acest muzeu. Aici predomina insa sobrietatea.

Palatul Golestan din Teheran, pe care l-am vazut de mai multe ori, mi-a dat dureri de cap.
Daca exteriorul lucrat in mozaicuri multicolore e totusi suportabil, interioarele decorate in cioburi de oglinzi, suprasaturate de mobilier auriu, de candelabre imense de cristal, covoare cu modele alambicate si draperii inzorzonate, mi-au produs ameteli si o stare vecina cu greata ce a tinut pina a doua zi.
La palatul Golestan filmatul si fotografiatul in interior sunt interzise.

Dupa 'socul' vizual de la Golestan am suportat si impactul produs de vizitarea pavilioanelor de la Palatul Niavaran.
Aceeasi opulenta si risipa. Acelasi amestec de piese de mobila stil adusa din Franta si mobilier lacuit iranian, tablouri flamande si miniaturi persane, covoare de Kashan si Kerman si candelabre de Boemia, vase imense din portelan de Sevres puse in cele mai neasteptate locuri (inclusiv in toaleta familiei princiare ) si arme de vinatoare cumparate din Europa si expuse cu ostentatie in sufragerie ... iar lista ar putea continua mult si bine.

Acest amestec neinspirat de obiecte frumoase - daca ar fi sa le luam in parte, genereaza senzatia de kitsch si e evidenta lipsa de gust a decoratorilor familiilor regale.
O exceptie notabila la Niavaran o face Sahebqaranieh, pavilionul in care a locuit ultimul sah al Iranului.
Pavilionul sau mini-palatul Sahebqaranieh a fost aranjat sub supravegherea reginei Farah, regina care, inainte de a se casatori, a facut studii de arhitectura in Franta.
In spatiile decorate de ea aerul e respirabil si obiectele nu se incomodeaza unele pe altele.
Bunul ei gust iese si mai mult in evidenta prin comparatie cu 'dezastrul' vizual generat de opulenta si snobismul vizibil in celelalte pavilioane.

Deci, cu aceste imagini in minte, nu ma asteptam la austeritate si simplitate in resedinta unor personalitati qajare.
Din acest punct de vedere Tabrizul a constituit o surpriza pentru mine.

Promisesem o imagine cu pahare vin , nu de alta dar dinastia Qajara a impus cele mai aspre restrictii religioase din istoria Iranului ... asta pentru cei ce nu stiu. Restrictile insa erau pentru vulg nu pentru 'dumnealor'.



Imaginea am decupat-o de aici, dintr-o fotografie facuta fara blitz :



Qajarii au fost singurii stapinitori care au impus femeilor sa iasa pe strada cu fata acoperita in intregime, nu doar cu parul acoperit - caci stricto senso doar acoperirea podoabei capilare este ceruta de Koran.
Ordinul lor era respectat numai in orase caci la sate lumea nu putea fi controlata iar taranilor li se parea absurd un astfel de ordin ce contravenea cu obiceiurile de secole si portul traditional.

Atunci cind isi scoteau fetele/printesele afara din palat, sa le duca la plimbare sau vinatoare, qajarii dadeau ordin ca traseul pe care urmau sa circule calestile regale si alaiul de curteni sa fie golit de populatie.
Osteni special instruiti inchideau strazile si bazarul si pedepseau aspru pe orice ratacit, caci ordinul sahului spunea ca nici un om din popor nu trebuie sa vada fata unei printese qajare ...

La pavilionul Ahmad Koushki de la complexul Niavaran am vazut o fotografie de epoca, cam de pe la inceputul anilor 1900, cu actiunea de 'curatire' a strazilor in care 'vajnici' soldati cu pusti in mina ii goneau pina si pe copii curiosi.
Pentru qajari, fetele si nepoatele reprezentau o moneda forte in aliantele politice de tot felul ... cu cit mai multe si mai frumoase, cu atit mai mare sansa respectivei familii de a obtine functii mai inalte si privilegii mai multe.

Dar acestea reprezinta nimicuri in comparatie cu cruzimea lui Agha Mohammad Khan, intemeietorul dinastiei ce a condus Persia in perioada 1794-1925.

"Agha Mohammad Khan was known as one of the cruelest kings, even by the 18th century Iranian standards. In his quest for power, he razed cities, massacred entire populations, and blinded some 20,000 men in the city of Kerman because the local populace had chosen to defend the city against his siege. "

Nu am de gind sa intru in detaliile acestei dinastii cu zeci de printi bisexuali si homosexuali sau cu afemeiati notorii, cu crime in lant pentru a ajunge la tron, cu sotii (femei) ce si-au otravit sotii (barbati) pentru ca fiii lor sa acceada la putere, cu printese ce preferau sa se sinucida aruncindu-se din turn sau inghitind otrava - decit sa ajunga sotiile unor nobili de o virsta cu bunicii lor, cu opiumul ce devine un bun de larg consum - nu doar un produs de lux destinat bogatasilor, cu tradari si intrigi tesute intre Anglia posesoare de tinuturi coloniale si Rusia tarista, intre companiile olandeze, franceze si cele americane.
E perioada de timp istoric in care Iranul pierde Caucazul ceea ce insemna ca o parte din Azerbaijan, Armenia si Gruzia ajung in mina rusilor, pierde Uzbekistanul, Turkmenistanul si Heratul (regiune din Afganistan) dar si o parte din Baluchistan ( astazi in componenta Pakistanului).
Principalele rute comerciale ce treceau prin Persia incep sa fie controlate de britanici, care nu degeaba au luat Baluchistanul, in est.
Dintr-o mare putere, Persia ajunge o tara falimentara.

In aceasta perioada istorica nu intilnim invatati de renume, poeti si filozofi, pictori si muzicieni de prim rang asa cum au fost Aviccena, Zakarya Razi, Farabi, Biruni, Khayyam, Ferdowsi, Sa'adi, Hafez, Attar, Al-Khwarazmi, Balkhi, Tusi, ... timpurile si "oamenii ce fac timpurile" sunt acoperite de fumul decadentei.
Tot ceea ce a urmat in istoria Persiei, si apoi in cea a Iranului modern, e in mod indirect rezultatul perioadei de dominatie qajara. Asta e concluzia la care am ajuns in momentul de fata.

Qajarii au domnit la cumpana dintre perioada feudala si cea moderna si au avut legaturi multiple cu puterile europene, atit diplomatice cit si comerciale.
"Persia -Tara Opiumului", aceasta a fost cartea de vizita si totodata felul in care europenii secolelor XVIII- XIX au perceput Persia.

Din punctul meu de vedere, subiectiv dealtfel, singurul personaj pozitiv de pe scena politica din perioada qajara il reprezinta Amir Kabir, prim ministru reformator ce a fost asasinat din ordinul sahului, sah cu care a fost prieten din copilarie si a carui sora ii devenise sotie.
Amir Kabir a locuit o perioada de timp in resedinta de la Tabriz.
Despre circumstantele asasinatului am povestit aici : http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=641444

Statuie din bronz a lui Amir Kabir de la Muzeul Qajar mi-a adus aminte de calatoria facuta vara trecuta la Kashan.

...

Cum trece timpul! S-a mai scurs un an si nu-mi vine sa cred ca a trecut asa de repede ... ca zbaterea aripilor unui fluture ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 17 Jul 2009, 01:42 PM

[exergy33]

Turnul cu ceas



Pentru calatorul occidental poate parea ciudat faptul ca intr-un oras oriental sa descopere o cladire care sa-l duca cu gindul la arhitectura gotica.
Turnul cu ceas din Tabriz, Borj Sa'at in limba persana, e o astfel de cladire. Turnul in cauza este cea mai inalta parte a sediului primariei, prima primarie din Iran cu un consiliu, un buget, functionari instruiti sa tina socotelile dupa regulile de contabilitate occidentala, cu ingineri de cadastru, arhitect, inginer de drumuri/cai ferate/ poduri, inginer mecanic si serviciu de pompieri.

In luna martie am vizitat cladirea, mai bine zis acea parte a ei in care functioneaza Muzeul Primariei.
Ghinionul a facut sa ajungem exact la ora de prinz, atunci cind toti functionarii pleaca la rugaciune si masa.
Paznicul din ghereta aflata la intrarea in parcul din fata primariei ne-a spus ca usa muzeului e deschisa si ca putem intra.
Bilet nu am cumparat ca nu am avut de la cine. Camera ghidului era si ea descuiata. Peste tot pustiu ... Celularul de pe masa suna in disperare ... a fost singurul sunet care ne-a perturbat plimbarea prin muzeu.

Despre Muzeul Primariei voi vorbi data viitoare. Acum as vrea sa dau citeva amanunte despre constructia in sine.

Deoarece nu am avut pe nimeni care sa-mi ofere explicatii, la intoarcerea acasa, am fost nevoita sa apelez la Internet.

O prima cautare m-a lasat sa inteleg ca sediul primariei a fost construit in 1934 si e opera lui Arfa'ol Molk, ajutat insa de niste ingineri nemti.

Tabriz Municipality (city hall), built in 1934, by Arfa'ol molk,

http://en.wikipedia.org/wiki/Tabriz

A doua cautare insa mi-a adus altceva :

Tabriz City Hall, built in 1934, by engineer Avedis Ohanjanian as Tabriz municipal central office

http://en.wikipedia.org/wiki/Saat_Tower

Culmea e ca ambele informatii sunt luate de la aceeasi sursa : wikipedia !!!

Am cautat si mai mult, insa fara succes. Ba se pomenea numele inginerului armean Avedis Ohanjanian (se pronunta Ohani-Anian), ba cel al lui Arfa'ol Molk.
De pe CD-ul cumparat la Muzeul Azerbaijanului nu am reusit sa aflu nimic. Acolo se vorbea doar de anul inaugurarii cladirii.

Imi propusesem ca in vacanta de vara sa mai dau o raita pina la Tabriz spre a afla adevarul. Nu-mi plac lucrurile neclare si pina nu le lamuresc nu-mi gasesc linistea.
In calatoria facuta de No Ruz nu reusisem sa vizitez toate punctele trecute pe lista si asta din cauza numarului mare de turisti ce pur si simplu invadasera orasul in cele doua-trei saptamini libere.
Aglomeratile umane ma obosesc. Am impresia ca nu reusesc sa vad nimic si nici sa simt ceva din atmosfera locurilor.

Deci am renuntat si am zis ca e mai bine sa revin la vara.
Ceea ce si am facut .
Fotografia ce insoteste postarea de azi e facuta cu citeva zile in urma.
E adevarat ca m-a obosit caldura insa am reusit sa aflu cum sta povestea cu inginerul ce a proiectat cladirea primariei si am mai vizitat alte patru puncte importante.

Inginerul proiectant a fost Avedis Ohanjanian, etnic armean din Tabriz. Proiectul a fost supervizat de niste arhitecti germani, insa intreg calculul de baza, plansele si supravegherea lucrarilor a fost facuta de Ohanjanian.

Si atunci cum ramine povestea cu Arfa'ol Molk?
Explicatia e foarte simpla.
Jalali Arfa'ol Molk a fost primarul orasului Tabriz si cel ce a inaugurat noua cladire a primariei.
De la muzeu am luat un CD cu imagini filmate in punctele de importanta ale provinciei. Din loc in loc au fost intercalate fotografii de epoca, atit cu personalitatile din Tabriz cit si cu vechile cladiri.

Alte informatii de pe CD :
- turnul patrulater fusese pravazut cu ceasuri pe toate fetele sale si la fiecare 15 min un gong mecanic marca trecerea timpului. Acum gongul nu mai functioneaza.
- in cele doua capete ale cladirii, pe directia ei longitudinala, se afla decoratii cu acvila germana, identice cu cele de la sediul celui de-al treilea Reich.
Din pacate nu cunosteam acest amanunt, caci daca as fi stiut as fi intrat in vegetatia din parc in cautarea acestor decoratii din piatra.

Piata in care se afla amplasata aceasta constructie interesanta se numeste Piata Ceasului, sau Meidan-e Sa'at in limba persana, si reprezinta inima vechiului oras.
Voi reveni cu alte imagini. Neaparat. Puteti descarca Turnul cu ceas dind un click aici :



Acest topic a fost editat de exergy33: 18 Jul 2009, 01:59 PM