toamna

... toamna e un arpegiu nesfirsit al tandretii.
Toamna nu e trista decit atunci cind nu ai cu cine-i imparti fosnetul, lumina, ploile, amintirile si culorile.
Toamna, chiar si un cinic, devine vulnerabil la frumusete.

Ieri s-au implinit treizeci si cinci de ani de la moartea poetului chilian Pablo Neruda.

Sonetul XVII
Nu te iubesc chiar dacă
tu ai fi un trandafir sărat, sau topaz,
sau o sageată de garoafe
pe care focul o trimite.
Te iubesc cu o certitudine întunecată
căci lucrurile sunt create să fie iubite,
în secret, între umbră şi suflet.
Te iubesc ca planta care niciodată nu înfloreşte
care păstrează în sine lumina florilor ascunse.
Mulţumesc iubirii tale, solid şi cert parfum
ce răsare din pământ
şi trăieşte în întuneric, în sufletul meu.
Te iubesc fără să ştiu cum şi când, sau poate unde
Te iubesc în mod direct, fără să retrogradez,
fără complexe sau mândrie;
Deci te iubesc pentru că ştiu,
că aceasta e singura cale:
Unde eu nu exist, nici tu,
atât de aproape, încât mâna ta
pe pieptul meu este mâna mea,
atât de aproape, încât ochii tăi închişi
mă adorm pe mine.

... a mai venit o toamna, a mai plecat un an.


Acest topic a fost editat de exergy33: 1 Oct 2008, 10:12 AM

Monika

O cunosteam vag pe Monika desi ne-am intilnit de mai multe ori pe culoarele policlinicii iar o data chiar am stat impreuna doua zile in aceeasi camera de spital.
Stiam ca e foarte bolnava cu inima si ca din cauza asta a pierdut un an de scoala. Daca nu ar fi intrerupt acum ar fi trebuit sa fie in clasa a cincea.

Examenul de treapta trecuse prin viata mea cu viteza luminii ... n-am avut timp sa ma gindesc cind a venit si cind s-a sfirsit.
Era vacanta, iar acesta era lucrul cel mai important.

Veneam de pe celalalt mal al apei si am observat-o pe Monika cum se chinuie sa prinda ceva ce pluteste pe apa. Nu i-am dat importanta pentru ca privirea mi-a fost atrasa de fetele si baietii de pe mal, care, dupa cum se vedea, erau prinsi intr-o disputa pe nu stiu ce tema. Rideau in hohote si vociferau, in picioare.
La un moment dat, cind am intors capul, am vazut-o pe Monika dind agitata din miini in timp ce se scufunda, dar ciudat ca, in efortul ei de a se mentine la suprafata apei, nu scotea aproape nici un sunet. Era o lupta muta intre ea si apa ce o tragea la fund.
Nu stiu cit de adinca era apa acolo pentru ca buldozerele au muscat fara mila din malul si din albia riului in cautare de prundis pentru constructii.

Fara sa scoata nici un strigat de ajutor Monika se ducea la fund.
Eu veneam dintr-un sens, ea din celalalt ... iar malul era la mica distanta fata de noi, nu mai mult sase-sapte metri.
M-am apropiat de ea si i-am intins mina, sa se prinda de mina mea si sa o duc la tarm.
Dar in spaima ei Monika s-a prins de mine inclestindu-si miinile si picioarele peste corpul meu. Nu era grea ... insa nu ma lasa sa-mi misc bratele ca sa inot spre mal. In zadar ii spuneam sa-mi dea drumul. Cu corpul tremurind de spaima ea se incolacise pur si simplu pe mine.

Pentru citeva secunde am reusit sa ma mentin la suprafata inotind numai cu picioarele, insa apoi mi-am dat seama ca imi pierd echilibrul si ma duc la fund. Intrasem cu totul sub apa in timp ce Monika se suise pur si simplu pe capul meu.
Stiam ca in astfel de cazuri trebuie sa ma scufund, sa ajung pe fundul apei, caci numai asa, de teama de a nu se ineca, Monika s-ar fi desprins de mine.
Insa nu puteam face asta. In acea fractiune de secunda in care m-am intrebat ce am de facut mi-a fost clar ca asta e o mare prostie. Monica era bolnava cu inima, si de frica, ar fi putut face un infarct, sau chiar un stop cardiac.

Nu-mi raminea decit sa vin inapoi la suprafata, sa iau o gura buna de aer, si sa incerc sa ajung la mal.
Exact asa am facut.
Cu plaminii umpluti de aer, cu capul sub apa, inotam in directia malului. Numaram in gind, nu stiu cu ce scop, iar din cind in cind dechideam ochii si priveam prin apa tulbure. Nu zaream nimic in fata.
Cu greu am reusit sa mai ies inca o data la suprafata. Simteam din plin oboseala fizica. In acele citeva secunde in care am reusit sa scot capul din apa si sa inspir mi-am dat seama ca sub apa imi pierdusem directia, ca in loc sa inot in linie dreapta spre mal, eu inotasem in diagonala.
In plus de asta am inghitit si apa. O simteam salcie si plina de nisip si aveam impresia ca mirosul ei de mil imi axfisiaza plaminii.

Mi-am reorientat miscarile si mi-am accelerat ritmul de inot constienta de faptul ca ma lasa puterile.
In acel loc apa era adinca; gramezile enorme de prundis scoase de buldozere stateau drept marturie pe mal.
Inotam si numaram in gind. Nu mai aveam aer si nici suficienta putere fizica. Totusi miscam ritmic picioarele, atit cit imi permitea corpul Monikai.
Am intredeschis pleopele sub apa si prin tulburimea ei am zarit radacinile de iarba din tarmul proaspat muscat de lama buldozerelor.

Stiu ca am atins malul si ca fratele Monikai a fost primul care a ajuns la noi. Altii veneau si ei in pas alergator, fara sa-si dea seama ce se intimplase de fapt.
Am urcat pe picioarele mele pina sus, dupa care, extenuata, m-am asezat pe iarba.
Tony o luase pe Monika de miini si o tragea in sus pe mal.
Ceilalti facusera un semicerc in jurul nostru asteptind sa spun ce se intimplase.

Dar in acel moment am fost martorii unui lucru neasteptat.
Tony a venit in fata Monikai si cu toata puterea i-a tras o palma. A lovit-o in asemenea hal incit singele i-a tisnit imediat din nas.
Apa care se scurgea din pletele negre se amesteca cu singele rosu, siroia pe corpul ei slab, si se prelingea peste costumul de baie, cazind in picaturi pe nisipul de la picioare.

Monika nu a scos nici macar un ah, nu a izbucnit in lacrimi ... nimic. Numai corpul ii tremura din cauza spaimei prin care trecuse, si probabil si de frig.

"Esti nebun! Cine-ti da drepul s-o lovesti pe Monika ?!", l-am intrebat eu pe un ton gituit de nervi.
Anton, sau Tony cum ii spuneam noi, era fratele Monikai. De citeva luni terminase armata. Avea o constitutie de sportiv si nu puteam sa inteleg cum cineva de douazeci de ani si vreo saptezeci si cinci de kilograme poate lovi cu atita usurinta pe altcineva de zece ani si de vreo treizeci de kilograme. Cam asta era greutatea pe care o avea Monika.

Ceilalti l-au prins de miini si nu i-au dat voie sa se mai apropie de sora lui.
Corpul lui Tony tremura in mod vizibil. Evident ca de spaima.

Stateam asezata turceste pe iarba si incercam sa-mi revin, cind, dintr-o data, am inceput sa tusesc infundat.
"Ai inghitit apa?", m-a intrebat Tony uitindu-se chioris la mine.
"Nu cine stie ce", i-am raspuns eu, facind pe viteaza. Adevarul e ca inghitisem destula apa ca sa mi se intoarca stomacul pe dos din cauza gustului si mirosului de mil.

Anton l-a strigat pe un baiat si i-a zis sa mearga mai la vale, la pescari, si sa ia de la ei ceva de baut, orice fel de bautura alcoolica.

Intre timp tusea mea devenea enervanta. Tony si-a pus ambele palme pe gitul meu si-mi apasa capul in jos spunindu-mi sa scuip tot ce-am inghitit.
De durere imi dadeau lacrimile si incercam sa ma desfac din strinsoarea lor ca o menghina.
Incepusera sa-mi tiuie urechile si ca prin vis am vazut ca cineva imi intinde o sticla.
Corpul meu era parca de carton. Nu-mi puteam coordona miscarile asa cum trebuie.

Tony a luat sticla, a deschis-o, a lasat sa curga putin din ea in podul palmei, apoi cu lichidul acela a spalat gitul sticlei. Probabil ca asta s-a vrut un fel de disinfectie ...
Mi-a zis sa beau cit de mult pot.
Prima inghititura mi-a produs greata. Inghitisem o gura dintr-un lichid incalzit de soare care mirosea mai mult a ierbicid.
Desi fara ochelari am putut citi eticheta pe care scria cu litere aurii : vermut.
In viata mea nu am baut ceva mai oribil.

Dupa a doua inghititura am refuzat sa mai beau, insa Tony, la limita nervilor, imi turna pur si simplu pe git continutul sticlei.
"Crezi ca e dupa tine? Trebuie sa bei tot daca nu vrei sa te imbolnavesti de holera sau cine stie ce alta boala."

"De ce holera?", l-am intrebat eu cu ochii incetosati de lacrimi si buzele arse de licoarea pe care fusesem obligata sa o ingurgitez.

"De ce holera?", s-a revoltat el.
"Nu ai vazut ce apa este mai jos de locul unde au lucrat buldozerele? Plina de mil si de tot felul de mortaciuni putrezite in pamintul de pe mal taiat de utilaje."

La auzul cuvintului mortaciuni am simtit cum mi se stringe stomacul.
Stiam ca are dreptate. Era inutil sa protestez. Nici nu mai aveam resurse. Corpul mi se golise de energie. Muschii devenisera moi, venele ma dureau, oasele pareau gata sa se desprinda din articulatii, capul si urechile imi vuiau infundat ...

Monica se asezase pe iarba linga mine. Cineva ii stersese fata si ii scosese costumul de baie, apoi o infasurase intr-o pinza colorata ... un cearceaf, o rochie de plaja ... nu stiu exact ce.
Statea tacuta si calma, clipind din cind in cind din ochii inrositi de apa.

Tony era singurul care nu-si regasise calmul. Probabil ca era singura persoana coapta la minte care realiza faptul ca intimplarea ar fi putut avea un sfirsit tragic.
A zis cu o voce moale : "daca se intimpla ceva cu Monika, ai mei ma jupeau de viu acasa."

Pina la sfirsitul saptaminii a trebuit sa ma imbrac numai cu camasi si sa-mi ridic putin gulerul, pentru ca sa nu se observe vinataile lasate pe gitul meu de miinile de fier ale lui Anton.
Nu aveam chef sa dau si altora explicatii, si speram ca mama sa nu afle ce s-a intimplat, pentru ca acesta ar fi fost un bun motiv sa nu ma mai lase sa merg orisiunde la apa. Adica in locurile adinci, singurile locuri care pe mine ma atrageau.

Ce se intimplase atunci? Ce cauta Monika in zona sapata de buldozere?

Fetele si baietii stateau pe mal si discutau despre o mie de lucruri, cind, unul din ei, a luat cutia cu crema de plaja a unei fete, si crezind ca face o gluma buna, a aruncat-o in apa.
Cutia pe jumatate goala plutea la suprafata.
Respectivul nu s-a oprit. A luat si sprayul ei si l-a aruncat in aceeasi directie. Ambele cutii pluteau la vale.
Fata a inceput sa protesteze si-i zicea sa mearga sa i le aduca inapoi.
Tipul zicea ca i le va aduce numai daca ea ii promite ca vor merge impreuna la ziua onomastica a unui coleg de liceu si nu va dansa cu nici un baiat inafara de el.
Fata nu era de acord, si nervoasa, l-a facut nesimtit.
Cei prezenti la scena au inceput sa rida. Baiatul, ca sa nu se lase mai prejos, a luat borseta in care se mai aflau citeva obiecte, si a aruncat-o cu ciuda in apa.

Chiar in acel moment Monika venea de la locul in care faceau baie copii. I se facuse foame iar biscuitii si perele pe care le-a luat de acasa ramasesera intr-o sacosa linga fratele ei.
Zarind cutiile colorate ce pluteau pe apa s-a gindit ca poate sa le prinda. Insa apa le ducea la vale in valuri amagitoare si ea nu reusea sa le atinga cu mina. Pe nesimtite s-a trezit exact in groapa sapata de buldozere, groapa ce avea vreo patru-cinci metri adincime.

Continuarea intimplarii am povestit-o deja.

postfata

Monika a crescut si apoi, intr-o zi, s-a casatorit.
Doctorii au spus ca din cauza bolii de inima este recomandabil ca ea sa nu faca copii, insa daca se va hotari sa aiba copii, nasterea trebuie facuta neaparat prin cezariana.
Dar ...
Intotdeauna, in viata fiecaruia din noi, va exista un dar ...

Monika a ramas insarcinata. A nascut la sapte luni. O nastere normala, fara cezariana.
Copilul aproape ca se nascuse deja pe targa ce o ducea de la ambulanta la sala de nasteri.

A ramas insarcinata pentru a doua oara.
Socrii ei erau plecati in statiune iar Monika avea cheia de la casa lor. Din cind in cind trecea pe acolo sa ude florile si sa plateasca diversele facturi aduse de postas.
Intr-o zi, in timp ce uda florile, i se face rau.
Va naste de una singura in casa, pentru ca nu reusise sa prinda la telefon salvarea. La maternitate, asistentele si medicul de tura, s-au mirat de singele ei rece si de faptul ca nu s-a pierdut cu firea.
Si de data aceasta tot o nastere prematura, tot la sapte luni, ... tot fara cezariana.

In ciuda bolii de inima Monika a trecut cu bine prin ambele nasteri dind viata la doi copii perfect sanatosi. Am vazut-o pe strada cu copii, si desi a trecut de treizeci de ani, nu cred sa aiba mai mult de patruzeci si cinci de kilograme.

Si mai e un amanunt interesant in biografia ei.
Dupa cum am spus, Monika are un sot. Sotul ei nu e din orasul nostru.
Cum s-au intilnit?

... s-au tamponat cu masinile exact pe trecerea de pietoni din fata policlinicii unde-si facea ea in mod curent analizele

Un mic accident automobilistic ... cu happy end.

mica Gioconda levantina





Eram in vacanta de iarna si printre pregatirile pentru noaptea de Craciun si vizionarea unor filme video de doi bani bucata, imi faceam timp sa rezolv si citeva probleme, neuitind examenul de treapta ce ma astepta la vara.

Nu ma rupeam eu cu invatatul insa uneori chiar imi facea placere sa-mi pun mintea la treaba.Ma izbisem de o problema ce avea un text cam neclar, si dupa mai multe consfatuiri telefonice cu colega mea de banca, ne-am hotarit ca a doua zi sa o cautam pe profesoara noastra, care in paralel ne era si diriginta.

Am gasit-o in cancelarie citind o carte. S-a mirat de zelul nostru si dupa ce ne-a dat unele mici explicatii lamuritoare a deschis agenda ei imbracata in pinza bleumarin in cautarea unei alte probleme mai dificile ... ca sa nu plecam cu mina goala .

Ii cunosteam caietul de tip agenda cu care venea de fiecare data la ore. Pe coperta interioara, sub o folie transparenta, era asezata o reproducere de arta. Capul unei fete se pierdea in intuneric in timp ce ochii adinci si buzele senzuale se incapatinau sa ramina in prim plan.Ma gindeam ca acum e un bun prilej sa o intreb cine a pictat acel portret, pentru ca intrebarea imi staruia de mult timp in minte si curiozitatea nu-mi dadea pace.

Deci am intrebat-o. Diriginta s-a uitat la noi doua cu o privire lunga apoi m-a intrebat la rindul ei : cine crezi ca a pictat-o ?

Nu stiam ce sa-i raspund. Intrebarea m-a luat pe nepregatite. Am incercat marea cu degetul si cu un glas ezitant, usor intrebator, am spus .. un pictor italian?

S-a uitat apoi la colega mea de banca intrebind-o : tu ce crezi? Colega mea a raspuns cu o voce zapacita : cred ca e Maria Magdalena.

Diriginta a facut eforturi sa nu rida in hohote. Avea si de ce . A zimbit doar clatinind mereu din cap, apoi, pe un ton mustrator ne-a zis : Dragele mele, mai rasfoiti unele carti serioase si puneti-va la punct cultura generala, iar in timp ce vorbea privea la Almanahul Cinema cumparat in acea dimineata si pe care colega mea il tinea strins la piept.

E o pictura de Nicolae Grigorescu, a continuat diriginta privind incintata la reproducere. Portretul Mariei Nacu.
De unde ati cumparat vederea ?, a indraznit sa intrebe colega mea, cu fata rosie de rusine.Nu am cumparat-o, ne-a raspuns dinsa pregatindu-se sa ne povesteasca detaliile.

N-as vrea sa las sa se creada ca diriginta ar fi fost o profesoara acra si plina de ea. Ca sa fiu sincera trebuie sa spun ca era o tipa ce s-ar fi potrivit mai bine cu platourile de filmare de la Holywood decit cu cancelaria liceului nostru.

Potrivita de statura, cu un corp super(b), blonda natural, cu parul usor ondulat, cu ochii de un albastru foarte inchis, aproape bleumarin, si mereu cu un zimbet in coltul buzelor fara cusur ...
Se imbraca elegant, in culori diverse, hainele ei neavind nimic strident sau de prost gust. Un coleg de-al nostru a spus ca e cea mai valabila profa din tot orasul ... si avea perfecta dreptate

Ne-a zis ca in vacanta de vara a stat mai multe saptamini in Bucuresti. In una din zile a mers sa viziteze Muzeul National de Arta. Muzeul era aproape gol, dar la un moment dat, un grup galagios de turisti straini a umplut holul de la intrare. Ghidul muzeului a impartit pliante si seturi cu reproduceri dupa cele mai interesante picturi din muzeu. Crezind ca e straina, ghidul i-a dat o mapa cu douazeci si patru de reproduceri foto pe hirtie de foarte buna calitate, reproduceri special facute pentru turistii straini. Intimplarea avea loc inainte de '89.

Dintre toate fotografiile in format de carte postala cel mai mult i-a placut portretul Mariei Nacu, asa ca a pus reproducerea in agenda de care se folosea zilnic.

Am iesit din cancelarie si ne-am dus la biblioteca. Bibliotecara ne-a taiat elanul zicindu-ne ca anumite carti nu sunt pentru imprumut, trebuie consultate la sala de lectura. Ne-a adus citeva cataloage de pictura romaneasca, si desi am cautat pagina cu pagina, in nici unul din ele nu am gasit-o pe Maria Nacu.

Mi se pare foarte curios faptul ca un tablou la care vizitatorii straini se opresc minute bune si il privesc cu admiratie, pentru romani, pare sa nu existe. Va puteti lamuri si singuri cu ajutorul Internetului.

...Ce as putea sa spun despre portretul in cauza ?Se presupune ca aceasta pictura, ulei pe pinza, a fost executata de Nicolae Grigorescu in perioada anilor 1885-1890. Fondul tabloului are o culoare verde inchis, insa de la distanta pare aproape negru. Imbracamintea Mariei, dar si parul, sunt pictate in nuante de brun, ce, cu multa subtilitate, pun in evidenta luminozitatea chipului adolescentin. La ora actuala tabloul e incadrat de o rama ovala aurie, rama ce mie personal nu-mi place....

Maria Nacu e cel mai frumos tablou din toata portretistica romaneasca. Asa il percep eu in momentul de fata, adica dupa ce am rasfoit nenumarate cataloage de arta, reale si virtuale. E simplu si frumos ... dar mai ales e patruns de acea indescriptibila senzualitate si naturalete feminina .

Am numit-o Gioconda levantina. O Gioconda pe fata careia zimbetul sta gata sa imboboceasca. Ma duce cu gindul la anotimpul adolescentei, acel anotimp fara de timp ... fara de virsta.
Imagini suplimentare puteti gasi aici:

http://www.divshare.com/download/5211178-549
http://www.divshare.com/download/5211209-7b3

Acest topic a fost editat de exergy33: 8 Oct 2008, 08:52 AM

... la Peleş vă aşteaptă Gustav Klimt



Nu e vorba de nici o gluma .
Lucrari ale pictorului cu cel mai scump tablou vindut vreodata la o licitatie publica pot fi vazute la castelul Peleş din Sinaia.

Este vorba de treisprezece lucrari semnate de Gustav Klimt: sase portrete de şevalet si sapte picturi murale decorative.
Printre lucrarile decorative din salonul de teatru si din holul palatului Peleş se remarca muzele Thalia, Melpomene si Eutherpe si anotimpurile Vara si Primavara. Imaginile cu cele doua anotimpuri le puteti vedea aici pe blog.




Picturile de sevalet reprezinta in general personaje aristocratice, cum e si acest portret al contelui Friedrich I de Zollern, pe care l-am ales deoarece mi-a placut costumatia.



O exceptie notabila o face portretul Isabellei d'Este, portret pictat in maniera lui Tiţian si inspirat de un tablou al acestuia.Isabella d'Este a fost contemporana cu Leonardo da Vinci, Giorgione si Tiţian, si singura persoana de sex feminin care s-a numarat printre prietenii lui Leonardo.

Dar inaintea oricaror alte explicatii trebuie sa spun citeva cuvinte despre Gustav Klimt (1862-1918), pictor simbolist austriac, cel mai important exponent al miscarii Art Nouveau din Viena, miscare cunoscuta si sub numele de secesiunea vieneza. A fost nu numai pictor de şevalet ci si decorator, executant de picturi murale, creator de obiecte de portelan pictat si ilustrator.

Numele lui Gustav Klimt va ramine legat pentru totdeauna de numele portretului Adelei Bloch-Bauer I, cel mai scump tablou din lume, tablou ce a fost achizitionat la o licitatie din anul 2006 de catre Neue Galerie din New York pentru suma record de o suta treizeci si cinci de milioane de dolari.

http://en.wikipedia.org/wiki/Image:Adele_Bloch-Bauer_I_Gustav_Klimt01.jpg

Alte tablouri celebre cum ar fi Sarutul, Judith si portretele Emiliei Flöge, apar in toate cataloagele dedicate lui Klimt.
http://www.topofart.com/images/artists/Gus...gs/klimt014.jpg

Dar cel mai mult si mai mult mie imi place Copacul Vietii/Pomul Vietii , o lucrare plina de simboluri si care incinta privirea prin finete si luminozitate. Aceasta friza se gaseste la Palatul Stoclet, resedinta unui industrias belgian din Bruxelles pentru care a lucrat Klimt. In alte texte de referinta e inregistrata sub numele Expectation. Privind-o am impresia ca elemente de baza ale artei japoneze au fost topite intr-un creuzet magic si apoi au fost recompuse in forme moderne si inedite de catre Klimt.

http://www.artland.co.uk/Klimt_The_Tree_of...ze_D-GK2107.jpg


In 1880, dupa terminarea Scolii de Arta din Viena, sectia de pictura arhitecturala/arhitectonica, Gustav Klimt impreuna cu fratele sau, Ernst, si prietenul lor, Franz Matsch, infiinteaza o "companie artistica". Compania primeste mai multe comenzi printre care si pe cea a regelui Carol I de Hohenzollern.
Asa se face ca ei ajung in Romania, la Peleş.

In perioada executiei lucrarilor, 1883-1886, cei trei zugravi au dormit intr-o camera din mansarda palatului.
Pe atunci Gustav Klimt nu avea inca treizeci de ani si nu era un nume foarte cunoscut in arta europeana, insa la citiva ani dupa, lucrurile aveau sa se schimbe radical.

Picturile de la castelul Peleş nu se ridica la nivelul calitativ al lucrarilor din perioada de aur a artistului, insa sunt considerate interesante si de valoare artistica, si de aceea cinci tablouri de la castel au fost imprumutate pentru retrospectiva Gustav Klimt desfasurata in toamna anului 2007 la Muzeul Belvedere din Viena.
Trist e faptul ca au existat turisti ce au avut neplacuta surpriza sa constate ca unii ghizi de la Peles ridica din umeri atunci cind sunt intrebati de lucrarile decorative executate de Gustav Klimt ...

Biografia oficiala poate fi citita pe wikipedia, insa existenta i-a fost condimentata de multe aventuri sentimentale, aventuri care de fapt au constituit izvorul inspiratiei sale artistice.

Pictorul nu a fost implicat in relatii de durata decit cu femei de societate, nu cu modele sau cu femei de rind. Adela Bloch Bauer, sotia magnatului zaharului din imperiul austro-ungar, si una din cele mai bogate femei ale momentului, e cel mai graitor exemplu. Klimt nu se sfia sa spuna ca scopul lui este sa seduca si sa cucereasca pe cele mai frumoase fete din Viena .

De fiecare data pictorul se reintorcea la Emilie Flöge, singura lui iubire adevarata. Curios e faptul ca nici azi nu se stie clar daca ei au intretinut relatii intime sau a fost vorba de o iubire platonica. Emilie Flöge a fost sora sotiei lui Ernst Klimt, fratele lui Gustav, si posesoarea celei mai renumite couture house din Viena, dar a fost totodata si designer vestimentar, creatoare de moda si chiar un fel de fashion model al acelei epoci romantice.

Alti biografi spun insa ca intre ei doi nu ar fi fost vorba decit de prietenie si ca acest fapt se poate deduce usor privind cele doua portrete ce o infatiseaza pe ea, portrete ce contrasteaza prin seriozitate, daca e sa le comparam cu restul portretelor feminine pictate de Klimt. Ei afirma ca modelul Mizzi Zimmermann, cu care dealtfel a si avut doi copii, ar fi fost marea iubire a lui Klimt.

Dupa moartea sa, paisprezece persoane au revendicat paternitatea, afirmind ca Gustav Klimt ar fi tatal lor sau tatal copiilor lor , insa principala mostenitoare a bunurilor a fost Emilie Floge.

Cind se vorbeste de Klimt nu se uita sa se accentueze pe ideea erotismului picturilor sale si mereu se afirma ca el a pictat genul de femeie fatala.Nu sunt de acord cu aceasta etichetare. Cu alta ocazie voi explica si de ce.

Klimt a primit comenzi pentru a decora holul Universitatii din Viena si saloanele celui mai important hotel din statiunea Karlovy Vary/Karlsbad din Cehia. Picturile de la Viena au fost considerate pornografice si nu au fost facute publice. Din pacate ele nu mai exista pentru ca trupele SS le-au distrus inainte de retragerea lor din 1945.

In spatele tuturor birfelor si cancanurilor, al teoriilor si ipotezelor, al datelor biografice exacte sau incorecte, ramin operele artistului, singurele cu adevarat senzationale ... si singurele in masura sa vorbeasca despre Gustav Klimt ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 16 Oct 2008, 01:37 PM

Picura cu stropi mari si reci peste copacii pe jumatate dezbracati de frunze.
Cerul noptii e parca si mai negru. Un vag miros de lemne umede fumeginde pluteste in aer si mi se imbiba in par.
Vreau sa ma gindesc si sa scriu, insa gindurile refuza sa mai fie sublimate in cuvinte.
... pentru unele ginduri, intradevar nu exista cuvinte .

Acest topic a fost editat de exergy33: 21 Oct 2008, 09:29 PM

... sa ma strecor nevazuta printre ultimele zilele de octombrie si cu dexteritatea unui acrobat pe sirma sa pasesc pe muchia unui sentiment extrem de taios, fara sa-mi pese ca el m-ar putea rani.

... ce trist cind in suflet nu mai e loc pentru tristete.

Nu te poate rani...rana e deschisa de mult, dar doar acum ti-ai adus aminte de ea....

Regards...

Sorin.

@SORIN


Fuge timpul impreuna cu noi ... uneori galopeaza atit de repede incit orele se confunda cu secundele iar anii devin mai scurti decit minutele.
... si totusi pe lumea aceasta mai exista citeva lucruri pentru care as fi in stare sa-mi pun intreaga existenta pe stand-by asteptind ca ele sa se intimple ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 29 Oct 2008, 06:00 PM

Nu cateva....doar un copil!!

Sorin.

dincolo de sens

Atunci cind nu mai astepti nimic, o mâna magica iti aranjeaza cioburi, pina mai ieri neinteresante, din existenta ta obisnuita, vrind sa-ti arate ceva. Ceva ce pina in acel moment nu ai fost capabil sa intrevezi.

Atunci cind reincepi sa tânjesti dupa un sentiment pe care il credeai pierdut, toata logica pe care e cladita realitatea in care ti de prelinge umbra in timp ce te misti fara rost ... e spulberata doar de un simplu gând.

Ceva indefinit, fara puterea de a fi respins, devine parte din tine.
Iti umple conturul acela vizibil denumit impropriu corp.
Ti se strecoara intr-un loc cu doua atrii si doua ventricule, specializat in trierea si pompajul simţămintelor.
Ti se lipeste de retina, facind invizibila lumea din jurul tau.
... iti descuie portile ferecate ale somnului, intrind cu forta in visele ce nu au nici inceput, nici sfirsit ...

Unele lucruri se intimpla pur si simplu. Si desi ti-e teama sa te intrebi, ele au totusi un raspuns.

Acest topic a fost editat de exergy33: 2 Nov 2008, 05:33 PM

Îmi permit să-ţi mai pun două melodii aici, să-mi fie cu iertare.
Dead Can Dance - Persian Love Song
Dead Can Dance - Song of the Nile

@Data'q
, chiar ma bucur ca ti-ai deschis si pe aici tolba muzicala.


Pasind pe virfuri
Ma indrept spre nicaieri.
Nu-mi cauta urma,
Ea s-a topit in asteptare.

„fiecare clipă aş vrea s-o întârzii / mie însumi strein devenindu-mi / lumea rămâne de-o singură culoare: / indiferenţa.“
Ion Caraion

...

Traiam cu impresia ca stiu destul de bine limba romana si ca expresiile din cartile tehnice sau din cataloagele unor firme nu-mi vor oferi niciodata surprize, in sensul ca se va intimpla sa nu fiu in stare sa inteleg ce se spune in ele.

Dar se vede ca nu e chiar asa.

Astazi am cautat informatii despre firmele producatoare de membrane pentru osmoza inversa. Ma interesa compatibilitatea dintre membrane si apa sarata, si in general date cit mai complete despre metodele de desalinizare a apei prin metoda RO/Reverse Osmosis.
Am descarcat citeva cataloage in format PDF de la unele firme ... Koch, Pentek ... si la un moment dat mi-a picat fisa sa caut si firme romanesti.

M-am plimbat citeva minute prin site-urile unor firme romanesti, cind, nu stiu exact cum, am nimerit la o firma care vinde "urdinişuri".

Am stat citeva secunde cu ochii pe monitor incercind sa-mi inchipui ce e acela urdiniş.
Nu-mi aminteam sa ma fi intilnit cu acest cuvint in toata viata mea.

N-am rezistat tentatiei si am dat click pe cuvintul cu pricina. Iata ce am citit :

Urdinişurile HX sunt indicate pentru separarea impurităţilor plutitoare sau liber transportate din lichid. În general se folosesc în curăţătoriile apelor comunale sau industriale, în uzinele de apă, eventual în canalele de stropire, respetiv în fiecare loc, unde este nevoie de separarea materialelor plutitoare sau nedizolvate cuprinse în lichidul, care curge în canalul deschis. Formează gradul de precurăţire mecanică a apei.
...
Apa, care curge în canal şi duce impurităţile trece prin lamelele urdinişului . Acestea sunt produse din oţel în benzi cu o lăţime a fantei exact dată, care este prinsă în cadrul purtător. Materialele nedizolvate sau cele plutitoare, mai mari decât lăţimea fantei se prind în lamele. În intervalul de timp programat se porneşte mecanismul de străngere , care este format dintr-o bară de ştergere şi din perii de curăţire, care şterg de pe lamele materialele plutitoare sau nedizolvate şi le deplasează în pâlnie şi pe urmă în camera de lucru a presei hidraulice. În camera de lucru presa hidraulică deshidratează şi presează adunăturile şi le deplasează prin conducta de transport în conteiner.

Dupa aceea am intrat si in dictionar. Trebuia sa ma lamuresc de unde provine cuvintul asta de care habar nu aveam.

URDINÍŞ ~uri n. Deschizătură îngustă la baza unui stup, lăsată special pentru ca albinele să poată ieşi şi intra. /a urdina + suf. ~iş
Sursa: NODEX.

In final am stat si m-am intrebat: cine a botezat respectivul utilaj cu numele de urdinis, si de ce?

http://www.alvest.cz/rum/d06.htm

Acest topic a fost editat de exergy33: 22 Nov 2008, 08:49 PM

textul reprodus arată ca şi când ar fi tradus de un străin în limba română, dintr-o altă limbă. Probabil nu ştia nici el cum se cheamă sistemul de filtrare pe româneşte şi a "asimilat" noţiunea cu una care are acelaşi sens în limba lui maternă şi înseamnă şi "urdiniş"...

PS se pare că limba respectivă este ceha, site-ul fiind unul din domeniul .cz

Acest topic a fost editat de Erwin: 22 Nov 2008, 11:02 PM

în căutarea formei ... muzele lui Brâncuşi




Niciodata nu mi-am pus intrebarea cine l-a inspirat pe Brancusi, pentru ca, in naivitatea mea copilareasca, si tinind cont de perfectiunea trasaturilor muzelor sale, am fost convinsa ca muza nu putea avea origini pamântene, telurice ... ea trebuia sa fi fost un chip ce i-a aparut lui Brancusi in vis .

In ultimul an de liceu, atunci cind am citit pentru prima data informatii despre persoana care se ascunde in spatele muzei, am fost pur si simplu catapultata intr-un vid de informatii. Totul mi se parea atit de incredibil ...

Dar sa spun cine a fost modelul care a inspirat celebra serie de lucrari cunoscuta sub numele de muzele lui Brâncuşi .
E vorba de baroana Renee Frachon. In mai multe rinduri, in perioada 1909 -1910, ea i-a pozat lui Brancusi. In memoriile sale baroana a descris foarte plastic atmosfera din atelier si aerul magic ce inconjura obiectele din jur.

Am facut tot posibilul sa aflu maximul de informatii despre aceasta persoana cu titlu nobiliar si nume ciudat, deoarece ea a constituit sursa de inspiratie pentru lucrarea mea preferata .

Renée-Irana Frachon ...

Numele Irana nu-mi lăsa in pace imaginaţia.
Ma intrebam daca exista vreo legatura intre numele "Irana" si Iran .

Am ferfeniţit netul in cautarea de informaţii despre dinsa, ca in final sa descopar ca a vizitat Teheranul, oras din care ii trimite lui Brâncuşi o carte poştală in care ii ura un an nou fericit si deasemeni trimitea salutari unor cunostinte comune, romani din mediul artistic ce il frecventau pe Brancusi.

Acea carte poştală din 1923 arata in mod foarte clar adincimea relatiilor dintre ei doi, si de aceea, in viitor, voi vorbi pe larg despre rindurile expediate din Teheran.
Baroana Frachon nu vizita atelierul din snobism sau doar pentru a achizitiona lucrari de arta, venea acolo in primul rind pentru ca se simtea bine in compania lui Brancusi.

E de retinut ideea ca prin intermediul sculptorului, Renee Irana Frachon face cunostinta si leaga relatii si cu alti romani din mediul artistic parizian.

Alt element deosebit de interesant il reprezinta faptul ca baroana a scris o carte despre calatoria pe care a facut-o in Kurdistan : Quand j'etais au Kurdistan.
Titlul cartii in limba kurda suna cam asa : Katê le Kurdistan bûm , adica Când am fost prin Kurdistan.
...
Nu am reusit sa aflu daca numele Irana vrea sa arate o posibila descendenta iraniana.
Nu stiu cum arata ea in realitate, insa privind sculpturile in marmura si bronz realizate dupa chipul ei, nu pot sa mi-o inchipui decit ca pe o femeie misterioasa, rece chiar, cu trasaturi princiare si cu un psihic greu de patruns ... nu insa si pentru Brancusi .

Despre natura relatiilor dintre ea si sculptorul ce i-a adus celebritatea e foarte greu de vorbit.
Totusi in biografiile oficiale se spune ca a fost doar o foarte buna prietena, atit ...

Nu vreau sa vorbesc despre acest aspect al relatiei, si desi nu am nici un fel de informatii, privind numai la ceea ce a iesit din miinile artistului, pot intelege ce a reprezentat Renee Frachon pentru Brancusi.

El a continuat sa-i modeleze si sa-i ciopleasca chipul ani de zile in sir, mai bine de un deceniu dupa prima sedinta in care Renee i-a pozat.
Pe atunci, adica in 1909, Brancusi avea doar treizeci si trei de ani si nu era un sculptor foarte cunoscut in Franta.

Prin lucrarile sale in marmura si bronz, sculptorul roman a facut ca Renee Irana Frachon sa-si depaseasca conditia de femeie, dindu-i cel mai rivnit blazon - acela de nemuritoare, transformind-o de fapt intr-un drum anevoios, dar placut, pe care avea sa-l parcurga in mod obsesiv in cautarea formei.

E cea mai ciudata si mai profunda relatie dintre un artist si modelul sau.

Pentru a ilustra acest text am ales o versiune in bronz a muzei, dupa parerea mea cea mai frumoasa versiune in bronz .

Poate fi admirata la Centrul de Arta Georges Pompidou din Paris, Franta.
Lucrarea nu trebuie privita numai frontal, trebuie analizata in amanuntime din toate unghiurile posibile.





Doar asa iti poti da seama ca nu doar trasaturile fetei, dar si felul in care a fost redat parul, linia gitului si rotundul capului, reprezinta variabile importante in ecuatia polinomiala a formei, ecuatie rezolvata genial de Brancusi...

imagine - Muză Adormită/The Sleeping Muse, varianta în bronz din 1909, Centrul Pompidou, Paris, Franţa

Acest topic a fost editat de exergy33: 27 Nov 2008, 05:21 PM

de la dalta la creion




Anterior pomenisem de o carte postala expediata lui Brancusi din Teheran

Iata ce-i scria de pe acele meleaguri baroana Renee Irana Frachon:
« Crăciun fericit dragi prieteni şi o mie de gânduri duioase vouă şi camarazilor : Lyzica, Irène, Germaine Taillefer, Cendrars, Cocteau, Milhaud, Poulenc şi drăgălaşilor Elessen »

Lyzica si Irene, adica Eliza si Irina, se refera la surorile Codreanu, persoane pe care baroana Frachon le-a cunoscut in atelierul sculptorului. Irina Codreanu a fost ucenica lui Brancusi iar Lizica Codreanu a activat in trupa de balet a controversatului Diaghilev.

Cartea postala trimisa in 1923, deci la paisprezece ani de la ziua in care Renne Frachon i-a pozat pentru prima oara lui Brancusi, nu lasa loc pentru nici un fel de dubiu in privinta continuitatii relatiei dintre ei doi.
Se vede clar ca Renee era o obisnuita a atelierului, cunoscindu-i si pe ceilalti - romani sau francezi, ce treceau in mod frecvent pe acolo.

In rindurile trimise din Teheran ea adreseaza urari mai multor persone, mentionate cu numele lor de familie. Exceptie o fac surorile Codreanu. Formula intima de adresare ma duce cu gindul la o anume apropiere sufleteasca intre ea si Brancusi.
Marturiile unor persoane din anturajul sculptorului indica faptul ca Irina si Lizica erau privite ca un fel de copii de suflet, Brancusi nutrind pentru ele sentimente paterne.
De aici poate si intimitatea de exprimare a baroanei Frachon.

Sonia Terk - Delaunay concepuse mai multe serii de costume si de decoruri pentru spectacolele acestei trupe de dans. Lizica a fost unul din modelele preferate ale Soniei, deci nu e de mirare faptul ca pictorita a conceput pentru dansatoarea romanca cele mai frumoase costumatii de scena.

Lizica a activat o perioada de timp ca dansatoare secundara in trupa de balet rusesc, primind apoi si roluri principale, in special in spectacole avangardiste destinate elitei culturale pariziene. Acest gen de spectacole se potriveau cu temperamentul ei valah.

Prima imagine o infatiseaza pe Lizica Codreanu imbracata cu un costum ciudat.
Despre ce e vorba?

Trupa de balet a lui Diaghilev pregatea un spectacol mai deosebit : Gymnopedies/ Gimnopediile, pe muzica de pian compusa de Eric Satie. Ritmul muzicii si felul in care dansa Lizica au facut ca lui Brancusi sa ii vina ideea unui costum de scena, costum pe care il deseneaza si il improvizeaza cu propriile miini.

La urmatoarea vizita el o imbraca pe Lizica cu rochia prinsa in bolduri, ace de siguranta si copci, si ii face o serie de fotografii, chiar acolo la dinsul in atelier. In decor se pot observa foarte usor citeva blocuri de piatra bruta si o coloana in lucru.

A doua imagine reprezinta vederea in ansamblu a costumatiei, inclusiv ornamentul de pe cap.


Cineva a sugerat ideea ca lucrarea in lemn de artar intitulata Vrajitoarea/The Sorceress ar putea reprezenta-o pe Lizica in timp ce dansa in atelier.
Tinind cont ca Brancusi a conceput costumul in anul 1922, an in care Vrajitoarea era aproape finisata, eu cred ca lucrurile s-au intimplat exact invers : adica Vrajitoarea a constituit sursa de inspiratie pentru imbracamintea de scena a Lizicai, si e foarte probabil ca in momentul conceperii costumatiei sculptorul sa fi facut legatura cu dansurile magice si ritualurile practicate de vrajitori si vrajitoare.

Se poate discuta mult pe marginea acestui subiect, insa ceea ce e important e faptul ca am reusit sa mai descopar inca o faţetă a lui Brancusi ... aceea de creator de costume de scena .

Ma intreb daca costumul conceput pentru Lizica a fost singura lui incercare, sau daca nu cumva el i-a dat idei si Soniei Terk - Delaunay, stiut fiind ca o buna parte din activitatea artistica a Soniei a avut legatura cu designul de costumatii si decoruri pentru spectacolele artistice.

... distanta dintre DA si Nu are un unic sens si este egala cu ceea ce ai pierdut cindva, si care, in viitor, nu vei mai putea pierde ...

Pentru ca se apropie Craciunul m-am gindit sa atasez citeva imagini cu cea mai mare biserica armeneasca din Iran. E vorba de catedrala Vank din Isfahan. De fapt in limba armeana cuvintul vank inseamna catedrala.
Dati click pe imaginea care va intereseaza pentru a o viziona/descarca in marimea ei originala.


... ... ...


Cupola are un aspect foarte oriental, si din cauza decoratiilor realizate in caramizi smaltuite seamana foarte mult cu o moschee.
Picturile murale au fost restaurate cu citiva ani in urma.

Aici se afla moastele sfintului Iosif din Arimathea, cel in al carui mormint pregatit dinainte a fost ingropat Iisus.

In anul 1606 incepe constructia acestei catedrale, insa dupa ce sahul Iranului, Shah Abbas, da un edict prin care garanteaza toate drepturile religioase, economice si sociale comunitatilor de armeni, si pentru a-si intari spusele si a cistiga increderea armenilor, aduce moastele sfintului Iosif din Arimathea la Isfahan. Ulterior ele au fost transferate la Joshaqan, un sat din apropierea Isfahanului.

Legenda spune ca Iosif din Arimathea a fost primul detinator al Graalului.
Amanunte despre legendele referitoare la Graal le puteti gasi aici.

din cate observ altarul este lipsit de catapeteasma, in aceasta privinta, seamana cu altarul catolic decat cu cel ortodox.

al treilea Caravaggio ...


Recent, adica pe 6 decembrie, politia ucraineana a recuperat tabloul atribuit lui Caravaggio ce in luna iunie a anului curent fusese furat de la Muzeul de Arta Vestica si Estica din Odesa/Odessa .
Hotii dadusera la o parte una din ferestre, fara sa o sparga, stiind ca in acest caz sistemul de alarma al muzeului nu va functiona. Un sistem de alarma invechit ce nu a fost schimbat din cauza lipsei de bani ...
Au taiat pinza din rama apoi au fugit printr-o iesire ce ducea pe acoperis.
Tabloul intitulat Arestarea lui Christos, cunoscut si sub numele de Sarutul lui Iuda, a fost dat in urmarire internationala.
Acum ca a fost recuperat toata lumea respira usurata. Ciudat e faptul ca politistii ucraineni nu au dat amanunte cum au descoperit tabloul, singura informatie oferita de politie spune ca hotul tabloului a fost gasit mort.

M-am oprit la aceasta pictura de la Odesa pentru ca ea mi-a pus in miscare resursele politiste.

Unii experti pun la indoiala autenticitatea lucrarii. Altii o recomanda ca fiind originala.
Citind pareri contradictorii mi-am zis ca trebuie sa aflu mai multe de una singura, nu sa iau de buna tot ce se zice in mass media.
In final, adica dupa lecturarea a tot felul de articole, carti si studii, o idee fantezista incepuse sa nu-mi dea pace.
Insa inainte de a spune despre ce e vorba cred ca e necesar sa dau mai multe detalii.

Dupa spusele directorului muzeului, tabloul evaluat la suma de o suta de milione de dolari, a fost restaurat in 2006 de catre o echipa din Kiev. Nu am inteles cine, sau unde s-a facut evaluarea tabloului, caci in lipsa unui certificat de autenticitate orice evaluare e imposibil de facut.

Cum a ajuns aceasta pictura in spatiul rusesc?
Ambasadorul Rusiei in Franta a cumparat tabloul in 1870 pentru a-l oferi in dar printului Vladimir Romanov.

Mereu s-a pus intrebarea daca tabloul e original sau nu.
In 1950 autenticitatea i-a fost confirmata de expertii rusi Xenia Malitskaya si Victor Lasareff, iar in 2005 expertii spanioli dau acelasi verdict : tabloul e original.

Dupa ce se anuntase furtul, la rindul meu, am incercat sa aflu mai multe despre Caravaggio, despre tehnica sa, despre tablourile pictate de acesta, si in mod special despre lucrarea Arestarea lui Christos. Asa am aflat ca un tablou similar se afla expus la Galeria Nationala a Irlandei din orasul Dublin.

Privind si comparind tablourile executate de pictorul italian, analizind orice detaliu, mi s-a infiltrat sentimentul ca tabloului de la Odessa ii lipseste ceva, nu stiu ce ...
Am luat in colimator si tabloul de la Dublin, si, surpriza ! Acelasi sentiment m-a cuprins in momentul vizualizarii, si chiar daca initial am avut impresia ca tabloul din Irlanda e mai bine realizat decit cel din Ucraina, in final am realizat ca si tabloului de la Dublin ii lipseste parca ceva ...

In acel moment ideea ca nici unul din cele doua tablouri nu a fost pictat de Caravaggio m-a acaparat cu totul. Nu mai puteam sa o dau la o parte.
Absurd, imi spuneam in gind. De ce?.. e chiar foarte probabil, adaugam imediat tot in gind.

Cercetarile mele pseudo-artistico-politiste capatasera amploare. Toata vara am stat si am citit despre Caravaggio.

Trebuia sa aflu mai multe date despre provenienta tabloului de la Dublin. Presimteam, sau imi inchipuiam, sau luam in calcul posibilitatea ca intre tabloul de la Odesa si cel de la Dublin sa existe o legatura.

Un tablou cu scena sarutului lui Iuda din gradina Getsimani a fost intradevar pictat de Caravaggio la Roma ... insa dispare din evidente.

Exista marturia scrisa a lui Giovan Pietro Bellori, biograf italian ce a vazut pictura originala, si care spune : "Judas lays his hand on the shoulder of the Lord after the kiss and a soldier in full armor extends his arm and his ironclad hand to the chest of the Lord who stands patiently and humbly with his arms crossed before him."

In perioada anilor 1700-1990 nu s-a stiut nimic despre acest tablou pina in ziua cind el a fost redescoperit in salonul de mese al centrului calugarilor iezuiti din Dublin. Tabloul a intrat in posesia iezuitilor in anul 1930, insa ei credeau ca e vorba de o lucrare executata de van Honthorst, ucenicul olandez al lui Caravaggio.

Urmasii familiei Mattei, familie posesoare a tabloului, l-au vindut ca pe un van Honthorst.

Tabloul a fost achizitionat de William Hamilton Nisbet, apoi a ajuns in posesia unui medic care, dupa toate aparentele, l-a donat centrului iezuit. Eroarea provenea din faptul ca toti acestia credeau ca e vorba de un tablou pictat de van Honthorst.
Lecturile mele au continuat si mi-au oferit noi surprize. Am decis sa merg in cautarea familiei Mattei.

Fratii Mattei au fost contemporani cu Caravaggio, pictorul italian traind mai multe luni la castelul lor. Un frate era cardinal iar celalalt, Ciriaco, marchiz si bancher.
Deci o familie influenta, aristocratica si bogata.

Ducele Giuseppe Mattei, urmasul familiei lui Ciriaco Mattei, va vinde tabloul lui W.H Nisbet.

Caravaggio a daruit mai multe din tablourile sale acestor doi frati ca semn de gratitudine pentru perioada in care a locuit la castel iar celebra Cina din Emmaus a fost comandata de Ciriaco Mattei.

Asa am aflat ca unii istorici de arta au presupus ca e posibil ca pictorul italian sa fi pictat doua tablouri cu Arestarea lui Christ, cite unul pentru fiecare frate

Daca acest lucru e adevarat, atunci autenticitatea tabloului de la muzeul din Odessa nu poate fi pusa la indoiala.

Insa mai ramine si ipoteza ca ambele tablouri sa fi fost executate de van Honthorst, adica ambele sa fi fost copii dupa tabloul original din atelierul maestrului sau.

Nu am vazut in realitate nici tabloul de la Odessa si nici pe cel de la Dublin. Nu am studii de arta sau de istoria artei. Deci nu luati in serios ipotezele fanteziste lansate de mine

Am privit ore in sir tablourile lui Caravaggio pe lap-top, si alte ore bune le-am petrecut numai in compania celor doua tablouri care ma interesau in mod deosebit.
Sentimentul ca ele nu au fost pictate de Caravaggio se accentua pe zi ce trece. Nu m-am lasat dusa in ispita numai de acest sentiment.

Trebuia sa aflu cit mai multe despre olandezul Gerrit van Honthorst. Deci am pornit pe urmele lui.
Surprizele m-au urmarit si aici.
van Honthorst a pictat multe tablouri in maniera lui Caravaggio si a facut copii dupa tablourile pictorului italian, pe care insa le-a vindut drept copii. Sa nu se inteleaga gresit. El nu a fost falsificator. A facut copii si a zis la toata lumea ca picturile in cauza sunt copii. In unele texte am vazut si afirmatii de genul: van Honthorst, un imitator al lui Caravaggio ...

Valoarea artistica a celor doua lucrari, de la Odessa si Dublin, nu este contestata de experti si istorici, insa numele celui ce a executat lucrarea de la Odessa, da
Mi se pare ilogic ca lucrurile sa fie privite in acest fel. Maniera de executie, pensulatia, materialele folosite si profesionalismul artistic indica faptul ca ele au fost executate de o aceeasi persoana. Nimeni nu a putut preciza clar daca e vorba de van Honthorst sau de Caravaggio
Ori asta nu cade tocmai bine celor din Irlanda, pentru ca ei sunt convinsi ca Arestarea lui Christos expusa la Dublin a fost pictata de Caravaggio.

In tablou se pot identifica mai multe personaje. In primul rind e vorba de personajele principale : Christos sarutat de Iuda. In partea stinga se observa un barbat care are miinile ridicate si pare sa tipe. E vorba de Ioan Botezatorul. ...
Se mai pot observa soldatii romani imbracati in armura si un barbat ce tine deasupra capului un felinar. Cei ce sustin ideea ca tabloul a fost pictat de Caravaggio afirma ca e posibil ca barbatul cu felinar sa il reprezinte pe pictor in persoana

Punind cap la coada tot ce am reusit sa citesc pina in momentul de fata, am ajuns sa cred ca ambele tablouri mai sus amintite sunt doar niste copii.
Atunci unde e tabloul original?

Nu m-am lasat si am continuat investigatiile cu ajutorul datelor oferite de virtual ...

Stradaniile mele se apropiau de punctul final. Am aflat cu uimire ca o lucrare identica se afla in posesia unui colectionar particular din Roma.
Lucrarea respectiva fusese expertizata in anul 1943 de catre Roberto Longhi, expert care s-a ferit sa dea un verdict definitiv.
Dar in februarie 2008, deci inaintea furtului tabloului de la Odessa, apare la orizont o femeie. Nu o femeie oarecare ci o experta in arta : Maria Letizia Paoletti.
Ea studiaza atent tabloul in laboratorul superdotat al Universitatii Sapienza din Roma si reuseste sa aduca dovezi palpabile si serioase pentru cei ce se indoiesc de autenticitatea lui.
Rezultatele ei au fost confirmate si de Sir Denis Mahon, reputat istoric de arta italiana a secolului al XVII-lea.
Doamna Paoletti merge mai departe si are curajul sa afirme ca tabloul expus la Dublin nu poate fi original.
Principalul ei argument : la tabloul de la Dublin se observa unele urme de retus ulterior. Analiza chimica a culorilor folosite pentru retus indica faptul ca ele sunt identice cu culorile folosite initial ... insa Caravaggio niciodata, absolut niciodata, nu si-a retusat lucrarile peste ani. Le lucra dintr-o bucata. Lucra nebuneste, rupt cu totul de timp. Uneori petrecea cite o saptamina in fata sevaletului fara sa manince mincare gatita, doar cu fructe si apa.

Letizia Paoletti afirma ca analizele cu raze X si infra-rosii pot da la iveala elemente pe baza carora sa se poate puna la indoiala paternitatea lucrarii de la Dublin. Curatorul galeriei de arta, Sergio Benedetti, cel care de fapt a descoperit pictura lui Caravaggio in 1990, nu se teme de confruntarea picturii detinute de muzeul lor cu pictura din colectia particulara de la Roma

Michelangelo Merisi da Caravaggio a avut o viata plina de aventuri iar biografii s-au intrecut in a impleti datele reale cu fantezia si povestile care au circulat pe seama lui, insa unele evenimente din viata pictorului italian nu sunt deloc contestate. Inca din timpul vietii el a fost considerat un om fascinant, misterios, periculos si foarte talentat.
Invatind pictura de la mai multi maestri, fugind in lume impreuna cu Alexandra, fiica adoptiva a protectorului sau - Pandolfo Pucci, acuzat si incarcerat de mai multe ori - pe diverve motive, evadind din inchisoare, fugind din oras in oras ca sa scape de oamenii legii, Caravaggio nu a renuntat niciodata sa picteze.

Nici un pericol, nici lipsurile materiale, nici o femeie si nici o boala nu l-au indepartat de pensule si culori.
Caravaggio a respirat pictura pina in ultima clipa a scurtei sale vieti de treizeci si noua de ani (29 septembrie 1571 – 18 iulie 1610).

Azi mi-am amintit din nou aceste versuri :

Vezi in oglinzi cum frumusetea piere
Si pe cadran cum clipele te vind,
Dar scris pe file, gindul e-o putere,
Il poti pastra, si-l regasesti oricind.

... a mai trecut un an si tot nu am aflat cine le-a scris.

de la Martin Luther citire :

"Wer nicht liebt Wein, Weib und Gesang
Der bleibt ein Narr sein Lebelang."

Traducerea in engleza:
Who loves not wine, woman and song
Remain a fool his whole life long.

Martin Luther a fost unul din reformatorii bisericii catolice.

daca ...
(prima parte)

Au trecut multi ani de la aceasta intimplare.

Era tot iarna si eram in vacanta.
Pe atunci imi placea foarte mult sa fac cumparaturi pentru Craciun si Anul Nou, asa ca, desi vremea nu era tocmai buna, m-am hotarit sa merg pina intr-un oras vecin, oras in care credeam ca voi gasi de cumparat cadouri mai interesante. Dar nu era vorba numai de cumparaturi. Doream sa ies pentru citeva ore din monotonia urbei mele natale.

Orasul vecin, cu strazile lui aglomerate si oameni grabiti, ma obosise chiar de la primii pasi. Cumparasem unele lucruri pe gustul meu. Nu mai avea rost sa pierd timpul. Cel mai bine era sa ma intorc acasa .

Ajunsesem la autogara tocmai cind se anunta ca din nu stiu ce motive autobuzul va pleca cu intirziere.
Nu aveam chef sa astept, deci am plecat imediat spre locul unde stiam ca se sta la ocazie.
Un baiat, pe care il cunosteam din vedere, si o doamna inalta cu un palton larg in carouri, plecau si ei in aceeasi directie cu mine.

Dupa citeva minute a oprit o masina. Un barbat de vreo saizeci de ani statea calm la volan.
Baiatul a spus numele orasului nostru si barbatul de la volan ne-a facut semn sa ne urcam.

Masina se deplasa greu si inca nu reusise sa iasa la soseaua principala.
Barbatul incerca sa lege o conversatie cu noi.
Ii punea tot felul de intrebari baiatului ... daca e din oras, unde invata, cine ii sunt parintii ...
El raspundea plictisit si agasat.

Peste citeva minute barbatul de la volan a inceput sa-mi puna si mie aceleasi intrebari.
Ii raspundeam mecanic si asteptam sa le epuizeze.
I-am raspuns cum ma cheama si el, instantaneu, si-a intors fata spre mine.
M-a intrebat unde lucreaza tatal meu. I-am raspuns.

Atunci el, fixindu-ma cu privirea prin oglinda retrovizoare, mi-a zis : "daca stiam fata cui esti nu te luam in masina".
Doamna si baiatul s-au uitat intrebatori la el.
Eu nu am zis nimic, desi ceea ce spusese imi crease un vid in gindire. Indiferent ce crima ar fi facut tatal meu, eu cu ce eram vinovata?

L-am rugat sa opreasca masina ca sa iau ceva din geanta de voiaj pe care o pusese in portbagaj.
A oprit si a coborit. A deschis portbagajul uitindu-se la mine foarte de aproape.
Am luat geanta si i-am zis ca poate sa plece. Eu voi ramine aici.

El s-a incruntat si mi-a spus ca nu ma poate lasa in mijlocul drumului pe o vreme ca asta si ca nu trebuie sa reactionez asa violent la vorbele spuse anterior.

Nu i-am raspuns. Am luat geanta de voiaj si am pornit-o pe jos inainte. Cred ca era doar vreo jumatate de kilometru pina la urmatorul sat. Casele se zareau foarte bine in departare.

El a alergat dupa mine si a insistat sa ma duca pina in statia de autobuz macar.
L-am privit cu curiozitate. Fata i se inrosise iar firele nerase de pe obraz ieseau foarte bine in evidenta. M-am gindit ca e atit de batrin in raport cu mine ...
Riduri adinci ii brazdau fruntea si in timp ce vorbea muschii faciali prinsese sa-i tremure. De nervi? de rusine? ... de emotie? ... de ciuda?
Nu stiu.

M-am oprit din mers si i-am zis sa nu mai insiste. Nu am de gind sa ma sui in masina lui.
Si tocmai cind incerca pentru a doua oara sa-mi explice ceva cu o voce schimbata care incepuse sa-i tremure, si pe fata lui incepusera sa se stringa mici stropi de transpiratie, ingerul salvator, in persoana mamei unei colege de liceu, a oprit masina chiar linga mine.
Pur si simplu nu mi-a venit sa cred.
Fara nici un cuvint am urcat si l-am lasat pe batrin in mijlocul drumului troienit.
Mama colegei mele crezuse ca masina cu care venisem pina in acel punct se defectase si de aceea eram afara in zapada.

Am ajuns acasa total indispusa.
Vorbele auzite cu citeva ore inainte nu-mi ieseau din cap.
Oare ce se afla la mijloc? Pentru ce se certase el cu tatal meu? O femeie? ... nu, nu cred. Era mult mai in virsta decit tatal meu.
Atunci ?

Spre seara iesisem in oras. Vroiam sa mai cumpar niste globuri mici pentru pomul de Craciun.
Cind am deschis usa mama m-a anuntat ca m-a cautat cineva la telefon.
"Cine?", am intrebat-o eu.
"Nu s-a recomndat. Dar cred ca era un profesor sau cineva de la voi de la liceu."

Intuitia imi spunea ca nu era altcineva decit persoana de la prinz.

Spre seara a sunat din nou telefonul. Cu mine avea treaba.
De la primul "Alo" am stiut cine ma cauta.
Fara nici un cuvint am pus telefonul jos.
Mama s-a uitat lung fara sa inteleaga ceva.

Dupa masa de seara am povestit ce mi s-a intimplat : discutia ... evenimentele ... reactia mea.
Parintii au devenit tacuti pe neasteptate. Intr-un final tata m-a intrebat cum arata persoana si ce masina avea.
I-am facut descrierea, insa desi stiam foarte bine ce fel de masina avea, inclusiv numarul - pe care il memorasem atunci cind am coborit, am raspuns ca nu stiu prea bine ce culoare avea masina ... oricum o culoare deschisa.

Tatal meu scormonea intens prin memorie ca sa descopere despre cine e vorba.

Pe un ton care s-a vrut in gluma i-am zis sa puna deoparte cele citeva persoane din oras cu care nu se certase, iar restul de citeva mii sa le analizeze in amanunt.
Insa gluma mea nu-si avea locul si el se enervase si mai tare zicindu-mi ca nu trebuia sa ma port asa cu un om in virsta si cu studii superioare.
Studii superioare? ... ma distra amanuntul. Cum de ajunsese la aceasta concluzie?

Eu, in loc sa tac, am pus si mai mult gaz pe foc.
" Din punctul meu de vedere dinsul nu are minte nici cit o nuca daca la virsta lui e in stare sa vorbeasca asa cum a vorbit. Iar studiile lui, daca le are, nu valoreaza doi bani pentru mine. Cred ca atita lucru trebuia sa fi aflat pina acum : copii nu sunt vinovati pentru greselile paraintilor."
Tatal meu se ridicase de pe scaun si cu o voce pe care si-o controla cu greu mi-a zis : "iesi afara din camera daca nu vrei sa iei bataie. Cine esti tu sa-i judeci pe altii?"

"Am sa ies," i-am raspuns eu, "dar cu asta nu ma poti impiedica sa nu-l judec pe el sau pe tine."

Am iesit fara sa ma uit in urma. M-am trintit in fotoliul din camera mea.
N-a trecut nici un minut si a venit mama dupa mine. Mi-a zis sa nu mai scot un cuvint pina cind nu se calmeaza situatia. "Chiar nu poti sa-ti pui lacat la limba?", m-a intrebat ea suparata.
Nu avea rost sa mai zic nimic cu voce tare, desi in gind am raspuns : "se vede ca nu, ca daca as fi putut, mi-as fi pus. "

Ma uitam la televizor insa nu ma puteam concentra la nimic. Vocile parintilor mei razbateau din bucatarie. Nume de persoane, evenimente diverse, intimplari, erau trecute in revista rind pe rind.

Aproape de miezul noptii tata a intrat in camera.
"Ce faci? Nu dormi?", a intrebat el conventional ca sa aiba cu ce incepe discutia.
In citeva fraze a incercat sa-mi spuna punctul sau de vedere. Ma comportasem necivilizat cu un om in virsta pe care nu-l cunosteam.

"Serios!!!" , nu m-am putut abtine sa nu exclam. " Oare el s-a comportat civilizat cu mine?"
Tata nu mi-a raspuns. Ce putea sa-mi raspunda?

"Si sa stii ca am iesit din camera pentru ca nu vroiam sa te enervez in plus, nu pentru ca mi-ar fi fost frica. Stiu precis ca nu m-ai fi batut.", i-am raspuns eu ca sa punctez lucrurile si sa le asez acolo unde trebuiau asezate.

El m-a tintuit cu privirea si a raspuns sec : " daca te-as fi batut cind erai mica nu aveai curaj sa vorbesti asa, acuma cind esti mare."

"Nu e vorba de curaj", am ripostat imediat. "Voi nu vreti sa acceptati ideea ca cel care a gresit e El, nu EU.
Daca dreptatea se da pe baza de buletin, multumesc, n-am nevoie de ea. "

Tatal meu nu a comentat nimic pe moment, insa atunci cind a dat sa iasa pe usa s-a oprit si mi-a zis : "daca as putea sa-mi dau seama cine e el, ti-as fi spus din ce cauza ne-am certat sau pentru ce ne-am certat."

In gindul meu deja imi facusem planul de bataie pentru a doua zi. Verisorul meu era prieten bun cu baiatul comandantului sectiei de circulatie .
Aveam numarul masinii ... si tare as fi vrut sa aflu cine e persoana.
De abia asteptam sa treaca noaptea si sa se faca dimineata.

daca ...
(partea a doua)

M-am dus in camera in care aranjasem pomul de Craciun. Am stins luminile si am aprins instalatia electrica din brad. Luminile multicolore se proiectau pe pereti, pe perdeaua alba din spate si pe mobilierul din jur.

M-am intins jos linga brad si mi-am pus sub cap o perna mica decorativa. Era imposibil sa nu ma gindesc la bunicul meu. De fiecare data in preajma Craciunului ma gindesc la el.

In acea ultima vara imi promisese ca ma va duce in piata unde se vind brazii, asta dupa ce, la rindul meu, il convinsesem ca nu cred in povestea cu Mos Gerila.
Promisiunea aceasta m-a urmarit ani de zile ... bunicul avea sa moara pe neasteptate in luna august.

Ciudat ca in acea vara am stat foarte mult timp la bunici pentru ca acasa nu avea cine sa aiba grija de mine.
Bunica obisnuia sa ma imbrace in rochii cu volane si dantele spunindu-mi ca o domnisoara trebuie sa fie mereu aranjata si cu hainele curate ... dar mai ales sa nu se bata cu alti copii, chiar daca acestia o enerveaza sau o poreclesc, sau ii iau cu forta jucariile.

Nu-mi placeau hainele festive cu care ma imbraca bunica. Aveam impresia ca sunt o cutie de ciocolata legata cu o funda, sau o varza creata, ... sau o papusa din vitrina.

Mie imi placea sa ma sui prin copaci, sa ma rostogolesc la vale direct prin iarba, sa inot, sa ma dau pe ghiata ... si sa umblu desculta.

Bunicul isi dadea foarte bine seama ce vreau eu si o convinsese pe bunica sa ma lase in legea mea.
Imbracata in pantaloni si tricou ma simteam foarte bine. Pofta de mincare imi revenise la normal ... si odata cu ea dorinta de a explora tot ceea ce ma inconjura.

Bunicului ii facea placere sa ma duca peste tot, si desi nu-i spuneam un cuvint, el stia exact ce-mi place si ce ma intereseaza. Ma lua des in parc sau pe malul apei, intuind locurile care ma atrageau, copacii pe care ii remarcasem, inghetata preferata ...

Intr-o zi, nu tin minte de ce, i-am povestit ce-mi zisese bunica ... ca nu trebuie sa ma bat cu alti copii.

Bunicul m-a intrebat : "tu ce crezi? "
I-am zis ca eu nu pot sa fiu asa cum zice bunica. Nu pot sa stau fara sa fac nimic atunci cind cineva vrea sa-mi ia ceva cu forta.

Atunci el m-a asezat pe o banca si cu un glas foarte serios mi-a zis : "niciodata sa nu lasi pe cineva sa dea in tine. Daca te-a lovit, loveste-l. Loveste-l ca sa te tina minte si sa stie ca nu ti-e teama. Chiar daca e mai mare si mai puternic, sa nu-ti fie frica ... daca e baiat, sa nu te pierzi in fata lui. Sa fii fata nu inseamna sa lasi pe oricine sa faca cu tine tot ce vrea."

Il ascultam si cu mintea mea de sase ani ii dadeam dreptate.
Apoi am inceput sa rid. Bunicul s-a oprit din vorba mirat si m-a intrebat : "de ce rizi?"

Printre risete cu sughituri am reusit sa ingin : "ce bataie am primi noi daca ar afla bunica despre ce vorbim ."

Bunicul a zimbit doar. A privit jur imprejur cerul (avea un fel ciudat de a-si roti privirea pe cer ), apoi cu ochii umbriti de o tristete care venise dintr-o data, nu stiu de unde, m-a intrebat : " ai sa ma tii minte?"

N-a pomenit cuvintul moarte, insa eu stiam ca la asta se gindea. Pentru ca si primavara, atunci cind au inflorit copacii, in mod indirect a spus ceva ce avea legatura cu moartea.
Poate ca presimtea ca nu mai avea mult de trait. Poate ca nu. Poate ca, asemenea tuturor oamenilor in virsta, se gindea frecvent la moarte.
Nu am de unde sa stiu.

Ma simteam foarte bine. Indiferent de cit de necivilizat ma comportasem in ziua ce tocmai a trecut, aveam sentimentul ca ma comportasem asa cum trebuie.
Vorbele bunicului capatau si mai multa greutate. De undeva de departe il vedeam cum zimbeste aprobator.

Revedeam figura batrinului de la volan, fata cu broboane de sudoare, stupoarea de pe chip atunci cind am coborit din masina si i-am zis sa plece, felul in care pasea in urma mea prin zapada, vocea nesigura de la telefon ...

Dorinta de a-l face sa sufere pentru vorbele spuse se contura din ce in ce mai puternic in sufletul meu.
Oare vroiam sa ma razbun? ... in ce fel puteam sa o fac?
Dar daca aveam sa aflu ca cel vinovat e tatal meu si nu el, oare cum voi reactiona?
De ce ma bag in lucruri care ma depasesc?
Intrebarile se rostogoleau unele dupa altele prin capul meu.
Oboseala imi tivea pleoapele.

In aerul cald din camera mirosul de rasina si cel de ciocolata produceau o combinatie interesanta.
Un fel de emotie placuta ma invaluia odata cu luminile multicolore ale beculetelor.

In acea clipa mi-am dorit sa fiu undeva departe pe un munte inzapezit. Sa stau intr-o cabana sau o coliba in care sa trosneasca focul. Vilvataile lui sa-mi incalzeasca inima. Sa ninga afara si sa nu se auda nici un zgomot in jur. Sa fiu departe de trepidatiile orasului, de larma colindatorilor si de agitatia oamenilor.
Cristalele de zapada sa reflecte lumina lunii si a stelelor, iar brazii din jur, cu crengile ingreunate de zapada pufoasa, sa vegheze tacuti in noapte.

In fiecare an imi doresc lucrul acesta. Nu voi renunta niciodata la aceasta dorinta.
Chiar daca cineva imi va demonstra ca e imposibila... niciodata nu voi renunta sa cred ca ea se va indeplini.


Acest topic a fost editat de exergy33: 11 Jan 2009, 01:27 PM

Tare mult imi place jurnalul ta...N-am spus-o pana acum desi citesc cu mare placere pe aici !
Sa ai un an bun in care inspiratia sa dea frau liber cuvintelor si sa ti se implineasca cele mai tainice dorinte!

dascalita, iti doresc un an foarte bun , mult mai bun decit toti anii care au trecut ... si iti multumesc pentru urari, in special cea legata de inspiratie.

daca ...
(partea a treia)

Dimineata, imediat dupa ce am mincat, l-am sunat pe A, baiatul comandantului de la circulatie.
L-am intrebat daca ma poate ajuta sa aflu numele cuiva si i-am zis ca ii cunosc numarul de inmatriculare al masinii.
El a ezitat si m-a intrebat la rindul lui : "s-a intimplat ceva ?"

Nu doream sa-i dau amanunte, deci i-am raspuns pe un ton de gluma : "Sa zicem ca m-am suit intr-o masina de ocazie condusa de un tip traznet ... si mi-ar place sa stiu cine e el ..."
A ridea infundat in receptor : "Sa zicem ca am crezut ce mi-ai zis si ca te voi ajuta, insa cu ce ma aleg eu din toata povestea?"

"Sa zicem ca te voi primi cu colinda", am adaugat eu in propozitii concepute in acelasi stil literar.

A ridea in hohote. Hohotele de ris sunau foarte natural in pilnia telefonului. In final l-am auzit ca spune : "Stii de ce rid? ... dimineata ilustrissima mea mama mi-a zis ca sunt plecat cu sorcova ... iar acum tu-mi zici ca ma primesti cu colinda .
Vino in oras. Voi incerca sa-ti fac rost de date, dar stii cum merg treburile ... serviciu contra serviciu. Ofiterul de la arhiva trebuie stimulat cu ceva ... un Kent, un Napoleon, un Black&White ... orienteaza-te si tu pe teren."

"Asta se cheama mita si e ilegal", i-am raspuns eu.
A a meditat citeva secunde, apoi, pe acelasi ton glumet a continuat : "ma cherie, crezi ca esti Alice in Tara Minunilor sau ca eu as fi Vrajitorul din Oz? ... sau iti face placere sa te distrezi pe seama mea? ... daca vrei informatii trebuie sa intri in ilegalitate ... si mai lasa-te de astfel de copilarii, ca-mi schimb impresia despre tine.
Asteapta-ma peste o ora linga ghiseul de la informatii. Sper sa ma pot descurca onorabil."

"Daca nu ar fi o problema importanta nu te-as fi sunat", i-am zis lui A, pentru ca doream sa ies din atmosfera ironica in care intrasem si sa-l fac sa inteleaga ca e vorba intradevar de o chestiune serioasa.

Nu a trebuit sa astept nici un minut. Foarte punctual, A ma astepta la locul stabilit.
" Hmm ... tip traznet ziceai ?" , m-a intrebat el cu o figura usor incruntata. "Si eu te-am crezut. Ce s-a mai distrat ofiterul cind mi-a dat datele! Am picat de fraier din cauza ta. Trebuia sa-mi spui ca te-ai apucat sa identifici fosile. Uite despre cine e vorba.", mi-a zis el si mi-a intins o foaie de hirtie cu numele si cu adresa persoanei.
"Daca vrei sa-i afli numarul de telefon e foarte simplu", a continuat A.

"La atita lucru ma duce capul ... sa ma uit in cartea de telefon sau sa intreb la informatii", i-am zis de-a dreptul suparata.

Sticla plata de cognac o impachetasem intr-o coala lucioasa de hirtie. Stelutele gri de zapada aratau fine si pareau gata sa se topeasca pe fondul galben pal. I-am intins pachetul.
A a dat negativ din cap si mi-a zis ca nu-i nevoie. Nu i-am cerut explicatii si nici nu am insistat sa il ia.
"Pastreaza-l pentru poimiine noaptea. N-ai spus ca ne primesti cu colinda?
Eu si Gina, Emperator, Mihaela, Tiberiu ... toata gasca de fapt, o sa trecem pe la tine. "

"Interesanta mutarea, dar si rocada," i-am raspuns eu, si am continuat "deci ramine pentru noaptea de Ajun."

Am citit in gind numele si datele biografice.
"Foarte bine Black Owl! Sa vedem ce va urma. Acum stiu cine esti." ... dialogam in gind cu persoana necunoscuta cu care facusem cunostinta ziua trecuta.
Il poreclisem Black Owl pentru ca atunci cind am citit numele strazii, instantaneu m-am gindit la un personaj dintr-un film cu pieile rosii .

Nici nu stiu cum am ajuns acasa. Tot drumul m-am gindit la ce trebuia sa fac. Nici o idee nu mi se parea suficient de buna ... tot felul de scenarii fanteziste erau scoase la iveala de mintea care incepuse sa clocoteasca de idei.

Cunosteam destul de bine strada pe care locuia, chiar daca era in cealalta parte a orasului, insa numai cu ajutorul memoriei nu puteam sa-i localizez casa. Dar nici sa fac o plimbare de recunostere pe acolo nu mi se parea o idee inteligenta.

Obtinusem un atu in plus ... din punctul meu de vedere asta era foarte important. Nu aveam de gind sa-i spun tatei despre rezultatul investigatiilor mele. Nu stiam ce voi face in continuare. In nici un caz nu doream sa reactionez copilareste sau sa fac lucruri prostesti.

"... trebuie sa las lucrurile sa curga, nu sa le fortez curgerea", imi spuneam in gind in timp ce descuiam usa de la intrare.

Acest topic a fost editat de exergy33: 13 Jan 2009, 12:55 PM

daca ...
(ultima parte)

Acasa nu-mi gaseam astimparul. Ma tot gindeam si razgindeam. Aveam senzatia ca imi vin in minte numai idei de doi bani bucata. Doream sa gindesc matur asupra problemei, iar asta insemna ca sa nu ma las coplesita de sentimente.

Aproape de prinz am inceput sa fac o prajitura. Prajituri aveam destule, insa pe moment aceasta activitate mi s-a parul singurul mod util de a-mi consuma energia.

Amestecam galbenusurile de ou, turnam zaharul, faina, esenta de rom ... iar in tot acest timp o singura intrebare imi chinuia intelectul : care e cauza certurilor dintre el si tatal meu? Cit de importanta era aceasta cauza? . Cine era vinovat? ... iar daca voi afla cauza si vinovatul nu cumva voi fi dezamagita?

Ma scufundasem cu totul in ginduri cind am auzit soneria de la usa. M-am uitat pe geam si l-am vazut pe baiatul vecinilor mei.
Am iesit sa vad ce vrea.
Mi-a zis ca un domn l-a trimis sa ma cheme afara pentru ca are treaba cu mine.

"Iarasi primaria ....!", am spus nervoasa in gind. De citiva ani ne bateau la cap sa taiem copacii din fata casei pentru ca, spuneau ei, firele de sirma de la stilpii de iluminat public sunt incomodate de crengile copacilor. Daca nu-i vom taia, cei de la IRE ne vor amenda.
Amenintarea asta o auzeam de vreo doi ani incoace.
Tata ar fi cedat, insa eu si sora mea tineam cu dintii de copacii aceia, asa ca, vrind - nevrind, l-am transformat pe tata intr-un fel de Moromete .

I-am zis pustiului sa-i spuna ca ma imbrac si vin imediat.

Mi-am pus un pulover gros, am imbracat ghetele, am luat cu mine un pix, am tras aer in piept ... si am pornit sa fac fata situatiei.

Am iesit pe strada fara sa vad pe nimeni. De abia in urmatoarele secunde, in spatele unei masini de dezapezit, l-am vazut pe Black Owl . Statea chiar linga automobilul parcat intr-o rina.

Se stie ca inima are patru supape, si doua cite doua se deschid si se inchid in mod alternativ.
In acel moment toate cele patru supape mi s-au blocat si mi-am auzit pulsul in timpane. Nu-mi venea sa cred ca inamicul venise pe picioarele lui pina la usa mea.

Dintr-o data zgomotul din timpane a incetat si un calm desavirsit si rece mi-a invaluit ratiunea.

Stateam fata in fata fara sa spunem un cuvint, desi politetea ar fi cerut ca sa-l fi salutat.
Doream sa fiu necioplita si din topor, pentru ca in acel moment, din punctul meu de vedere, Black Owl nu merita mai mult.

Intr-un tirziu l-am auzit ca spune : "Stiu ca e inutil sa ceri scuze dupa ce in mod constient ai suparat pe cineva. A fost o rabufnire necontrolata la nervi de care imi pare rau. Vrau sa intelegi asta. Daca am ceva de impartit, am de impartit cu tatal tau, nu cu tine. Pentru un moment mi-am pierdut cumpatul ... si am fost surprins sa aflu ca esti fata lui.
Cred ca acum suntem chit. "

" Nu suntem chit deloc domnule ###", am zis eu pronuntindu-i numele pe silabe si uitindu-ma fix la el. Apoi am continuat in gind : " s-o crezi dumneata ca suntem chit. Pina cind nu aflu toata povestea n-am sa te las sa te retragi de pe front."

"Deci stii cum ma cheama?", a spus el pe un ton vinovat.

I-am lasat intrebarea in aer si am continuat destul de stapina pe situatie : " Nu-mi place sa discut in strada si toate pensionarele sa se uite curioase la mine.
Cere oare mult curaj ca sa veniti in casa la noi ca sa putem vorbi in liniste?"

El incetase sa ma priveasca. Se uita cind in stinga, cind in dreapta ... aveam senzatia ca se simte foarte incomod.

"Invitatia ar putea sa-i supere pe parintii tai", a raspuns el cautind sa-si recapete calmul.

Fata i se inrosise din nou. Ciudat ca la virsta lui se inrosea imediat la auzul unor cuvinte.

"In statutul de membru al familiei mele se spune ca am unele drepturi si obligatii. Am dreptul sa invit pe oricine sa ma viziteze, si nu am obligatia ca anterior sa-mi anunt parintii."

Black Owl a facut citiva pasi prin zapada pe linga masina lui. Stiam ca nu va refuza. Probabil ca dorea sa-mi spuna mai multe ...

" Sa mergem. Vad ca nu am incotro", a zis el total nesigur pe hotarirea de moment ce o luase.

L-am invitat in camera in care impodobisem bradul.
In citeva minute am pregatit cafeaua, am desfacut o cutie cu fructe glasate, am pus niste prajituri pe platou, si m-am infatisat inaintea persoanei sale.

Isi dezbracase paltonul, fularul si manusile. Asa, in costumul de culoare inchisa, foarte bine croit, parea si mai batrin ...

Am ascultat pe indelete povestea lui. Mi se parea incredibila. Mi se parea incredibil si prosteste ca doi oameni sa se certe pentru un calcul ...
Un calcul matematic sa-i faca sa nu-si vorbeasca ani de zile.
Proaspat angajat in institutia condusa de Black Owl, tatal meu facuse imprudenta sa se contrazica cu el pe seama unei metode de calcul.
Ceea ce ar fi trebuit sa ramina la stadiul de simpla discutie, s-a transformat intr-o cearta violenta. Fiecare se incapatina sa-si demonstreze dreptatea ... si din pacate, demonstratiile au fost insotite de un limbaj violent presarat cu expresii si cuvinte ce nu se gasesc inregistrate prin dictionarele explicative ale limbii romane.
Iar un mic amanunt, ca de exemplu faptul ca tatal meu era roman, iar Black Owl nu, transformase discutia intr-un incendiu.
O lupta mascata intre un majoritar si un reprezentant al nationalitatilor conlocuitoare ... cam la asta s-a redus in final toata povestea.

Stupiditatea situatiei a devenit si mai evidenta atunci cind terte persoane au demonstrat cu creionul pe hirtie ca nici unul din ei nu avea dreptate. Calculele amindurora erau total gresite.

... din pacate cuvintele fusesera spuse, jignirile fusesera consumate ... si nici unul nu crezuse de cuviinta ca ar trebui sa-si ceara scuze pentru felul in care s-a manifestat.

Ce aiurea e toata povestea ... repetam in gind in timp ce-l priveam pe Black Owl.
Si brusc m-am simtit atit de stupida amintindu-mi ca as fi dorit sa ma razbun intr-un fel pe el si pentru ceea ce mi-a spus atunci cind am urcat in masina
Cred ca in acel moment am inteles faptul ca razbunarea directa, prin vorbe sau fapte, este o arma la indemina oamenilor slabi. Oamenii puternici nu au nevoie sa se razbune.

Razbunarea ce-a mai crunta, este cind dusmanul tau
e silit a recunoaste ca esti bun, si dinsu-i rau ... ... spunea Hasdeu in Razvan si Vidra.


Vocea tatei se auzea de pe holul de la intrare : "vino si aranjeaza in frigider ce am cumparat."
Daca as spune ca exista o mina a destinului care ii aduce pe oameni fata in fata, nu as spune nici o noutate.

Fata lui Black Owl , golita de singe, strabatuta de vinisoare singerii, se tranformase intr-o masca.
Niciodata, dar absolut niciodata, tata nu a venit acasa la prinz. Nici atunci cind mama fusese internata la spital.
Noi eram destul de mari ca sa ne putem descurca fara ajutorul lui, si nu avea obiceiul sa ne controleze unde mergem si ce facem.
Totdeauna sosea acasa in jur de ora cinci.
Astazi insa facuse o exceptie. Si ce exceptie !

Tata a deschis usa camerei. L-a privit pe Black Owl ca si cum ar fi dorit sa identifice o vietate marina pe fundul unui acvariu ... straturi inselatoare ale apei timpului deformau imaginile.
L-am vazut cum se uita nervos la mine.

Probabil ca astazi voi lua bataia mult promisa de vreo zece ani incoace, mi-am zis in gind.
M-am ridicat de pe fotoliu pregatindu-ma sa ies afara din camera, si sa-i las singuri ca sa-si spuna acele vorbe pe care eu nu ar fi trebuit sa le aud.

M-a prins cu mina de cot. Ii simteam degetele ca pe o menghina. Oare isi dadea seama cit de mult ma doare strinsoarea lor? Ar fi culmea sa-mi dea lacrimile ...

"Incotro?", m-a intrebat tata, si m-a privit drept in ochi de la o distanta de nici douazeci de centimetri. Nu stiu ce putea citi el de pe figura mea, sau daca a citit ceva.

" Sabii nu avem, buzdugane nici atit, ... asa ca ma duc pina in bucatarie sa aduc de acolo doua cutite, sa va incheiati socotelile", am zis eu pe un ton nervos pe care nu mi-l puteam recunoaste.

In acele momente critice am trait cu sentimentul ca sunt singura persoana din camera care mai are o bruma de minte si care poate, dar si trebuie, sa se comporte normal.
Mi se parea nefiresc ca doi barbati, unul matur si celalalt batrin, sa se comporte exact ca niste copii de scoala generala.

Nu stiu cite secunde au trecut. Una ... o suta ... Tensiunea care plutise pina atunci in aer coborise la cota zero.

Am simtit cum se desface strinsoarea degetelor tatei. L-am vazut cum paseste inspre Black Owl.
Black Owl statea intepenit linga perete.

" Nu credeam sa te vad vreodata in casa la mine", i-a zis tata . "Dar se pare ca altii imi hotarasc viitorul", a adaugat el si m-a privit din nou pe mine.

"De ce stai si te uiti asa. Du-te si adu o sticla din afinata aceea care stii ca-mi place."
Apoi intorcindu-se inspre Black Owl . " Ma bucur sa te vad. Cred ca iti sunt dator cu mai multe scuze."

" Daca tu esti dator, inseamna ca si eu sunt dator
Insa cel mai mult ii sunt dator cu scuze fetei tale. M-am purtat de-a dreptul prosteste ... la virsta mea e de neiertat."

"Nu-ti fa probleme. Cred ca ti-ai dat seama ca ea stie sa se descurce in orice fel de situatii.
Sa uitam fantomele trecutului. Nu ne fac decit rau", a spus tatal meu apoi a continuat pe un ton pe jumatate vinovat "cea mai grea judecata e atunci cind te judeca copii."

Multumesc. O relatare care mi-a adus aminte de bunicul meu. Frumos construita, se pare ca ai fost si ai ramas o adevarata temerara.

Cum spuneam mai sus, talentul tau ma impresioneaza! O poveste frumoasa ,spusa asa cum numai tu poti sa o faci! Felicitari!

, multumesc dascalita, desi nu cred ca e vorba de cine stie ce talent. Citeodata cuvintele pur si simplu ies afara din mine ... doar citeodata.

Azi am descoperit ca: Mirarea opreşte timpul, iar firescul, dimpotrivă, îl declanşează. Timpul este de fapt lumină. În acest sens, unitatea cea mai mică de timp este fotonul.

Am descoperit cu mirare aceste cuvinte spuse de Nichita Stanescu, si intradevar, pentru citeva momente, timpul meu interior si-a incetat curgerea.

Dă-mi câmpia de lalele sub un cer de primăvară,
Dă-mi o cupă de vin roşu, ca laleaua cea de pară,
Dă-mi o fată cu obrazul ca laleaua sângerie,
Astea trei în palmă mie, celelalte toate ... ţie.

O incercare de anul trecut de a traduce un rubayyat compus de Khayyam.

exergy33, imi place ce scrii si cum scrii. Nu pot sa zic decat: extraordinar!