Declaratii De Dragoste, [ pentru persoane de sex opus ] Optiuni

[Inceputul Vietii]

Am considerat ca nu e bine sa pun acest subiect la dragoste si sex, pentru ca la dragoste si sex este vorba mai mult despre sex. Nu stiu, dar sunt convins ca aici este LA LOCUL POTRIVIT.

Topicuri despre dragoste sau cu dragoste mai sunt multe:
Iubirea - O Taina Necunoscuta?!
A Iubi, iubire
Declaratie De Dragoste, mai exista?cum?
Complimente, facute/ primite
Si probabil si altele, dar nimic CU declaratii de dragoste, autentice.

De aceea va rog sa participati cu una sau mai multe declaratii de dragoste cum poate fiecare. Citatele sunt binevenite.
(Bibila, am observat, contine niste declaratii imcredibil de frumoase...)

Ah, da, daca se poate, evitati certurile sau polemicile. La urma urmei aici e vorba despre iubire. Fiecare iubeste in felul lui fara ca unul sa iubeasca corect sau nu.

Daca uitati numele topicului, sa vil reamintesc: "DECLARATII DE DRAGOSTE" !!!

Acest topic a fost editat de Inceputul Vietii: 3 May 2004, 10:24 PM

[Inceputul Vietii]

O alta povestioara de dragoste de-a mea.

"Ea... si cu mine..."

Îmi ridic o clipă privirea, apoi o las să cadă din nou grea, aţintindu-se spre paharul de vin pe jumătate gol de pe covor, aflat la o distanţă de câţiva paşi de mine.
Ea stă neclintită în aceeaşi poziţie, cu picioarele strânse sub ea pe scaun, cu un cot sprijinit de pervazul ferestrei, privind prin geamul aburit la ploaia maruntă de afară. Îşi duce mâna dreaptă la gură, îşi lipeşte uşor buzele de ţigară, capătul ţigării străluceşte...
Bătut de gânduri îmi sprijin capul în mâini şi încep să-mi răsfir părul cu degetele.
Îi zic "Te rog, lasă-mă să te ajut".
Ea îşi priveşte absentă palma stângă, scaunul scârţâie încet, scrumul ţigării se scutură pe covor, trage încă un fum şi îl expiră în felul ei unic, în timp ce stânga îi alunecă din nou pe picioare. Spune ca pentru ea, cu voce blândă: "Mulţumesc, înţelege, nu e nevoie."
"De ce nu vrei să mă asculţi? Mai sunt doctori pe lumea asta. Mai am nişte bani, pot să te duc peste tot..."
Îmi vine să o întreb iar şi iar, de mii şi milioane de ori, de ce nu a fost la spital mai devreme, dar ştiu exact ce o să îmi spună: să îl las pe "dacă", să trăiesc în prezent, nu într-o lume imaginară.
"Înţelege. Pentru mine nu se mai poate face nimic."
Nu ştiu cât de gravă este situaţia ei... poate că ea ştie mai bine...

Am tăcut amândoi multă vreme.
Eu m-am întins în pat cu spatele la geam, iar ea a mai privit, probabil, ploaia.
După un timp am simţit cum arcurile patului s-au comprimat când ea s-a întins lângă mine, apoi s-a băgat sub pătură şi m-a mângâiat uşor pe păr.
M-am răsucit înspre ea, iar privirile ni s-au întâlnit.
"Te rog... ţine-mă în braţe."
Am ezitat o clipă, ea s-a întors cu spatele la mine şi am cuprins-o blând în braţe. Îngheţase la geam. Am sărutat-o de cateva ori pe umăr, apoi m-am lipit de ea.
Părul îi mirosea amărui, a fum de ţigară şi ea ştia că nu-mi place mirosul şi mai fuma şi în casa mea, dar nu am zis absolut nimic. După o vreme nasul mi s-a obişnuit.
Am avut grijă să o ţin în braţe toată noaptea. Mă trezeam destul de des să văd ce mai face, o mângâiam abia simţit şi o îmbrăţişam din nou, dacă cumva o scăpasem din îmbrăţişare cât timp adormisem. Picioarele ei erau mereu reci şi simţeam că e de datoria mea să i le încălzesc.

*~**~**~*
Când m-am trezit ea nu era în pat. Am simţit miros vag de fum de ţigară şi am auzit apa de la baie curgând. M-am frecat la ochi de câteva ori şi m-am dus la baie, dar înainte să bat încet, ca să întreb dacă totul e ok, uşa s-a deschis şi eu am făcut un pas în spate speriat.
M-am mai frecat la ochi de câteva ori. "Ce-i?" m-a privit o clipă. "Doar...ăăă... am vrut să ştiu... dacă totul e în regulă." "Sunt bine." a şoptit şi s-a îndreptat spre dormitor cu paşi uşori.
Purta pijamelele mele şi stăteau hazliu pe ea.

*~**~**~*
"Teatrul... când mă fac bine, am să lucrez la teatru... Scena, draperiile groase şi grele din catifea vişinie... mi se par fascinante." "Ce frumos" i-am răspuns zâmbind încet, pentru că deja vedeam ce e în mintea ei.
Ea râdea, iar eu mă bucuram de bucuria ei. "Am să te ajut să îţi îndeplineşti visul, dacă mă laşi."
"Visul meu...? Păi cum, nu ai şi tu visele tale?" "Eu... sunt un om foarte ciudat." am zis după o scurtă ezitare. "Nu prea mă gândesc la lucruri din astea. Eu merg la serviciu, mă întorc, mănânc, fac mâncare pentru ziua următoare, beau ceva şi mă culc... ziua cea mai îndepărtată pe care pot să o văd în viitor este cea de mâine. Nu am planuri şi vise..."
"Tu eşti un băiat bun... Nu eşti ciudat." m-a întrerupt, iar eu am rămas cu buzele deschise sub formă de "O", ca pentru a spune ceva, dar nu am rostit nimic.
A început să râdă de mine şi când deja mă simţeam stingherit şi mă uitam pe pereţi încurcat, ea s-a mai liniştit, s-a sprijinit cu capul de mine şi m-a sărutat încet pe obraz.

*~**~**~*
Când m-am întors de la serviciu ea citea o carte. A zâmbit stins cât a ridicat ochii, eu m-am apropiat de ea, am sărutat-o pe frunte şi m-am dus să mă schimb.
Am auzit-o tuşind puternic şi sec o vreme, apoi linişte. M-am grăbit cu schimbatul. Ea citea, într-o poziţie foarte firească.
"Tuşeşti." "Ştiu." mi-a zis. "Am auzit si eu." A deschis gura puţin, dar a închis-o la loc tăcută, fără să rostească nimic.
"Ai mâncat?" "Da."
Am plecat în bucătărie şi m-am apucat să pregătesc ceva. Nu prea mâncase. Am încălzit supa rămasă de ieri şi am mâncat în grabă.
Am tocat câteva legume într-o cratiţă şi le-am lăsat pe foc, m-am uitat la ceasul acoperit cu lemn de pe perete ca să ştiu când să mai verific mâncarea şi m-am dus la ea în pat.
"Citeşti ceva frumos?" "Da." a râs.
"Şi nu îmi spui şi mie ce citeşti?" "Nu."
"Biiine..." "Te oftici?"
"Nu." Drept răspuns ea s-a strâmbat la mine şi m-a ciupit.
M-am întins în spatele ei şi am cuprins-o încet în braţe. Nu mirosea aproape deloc a ţigări. "Azi nu ai fumat?"
S-a răsucit puţin cât să mă privească şi a scos limba la mine. Am râs o vreme, m-am lipit de ea şi am sărutat-o pe braţul stâng.
"Mă gâdili !..." "Ai prefera să te muşc ?"
O tuse bruscă a făcut-o să se aplece peste carte şi să se strângă, astupându-şi gura cu mâna. S-a ridicat şi s-a dus la baie, iar eu am pornit după ea, dar m-am oprit la uşa care mi s-a închis în nas.
Am strâns din dinţi şi am rămas cu privirea pironită la geamul mat până când tusea ei a încetat. În scurt timp a ieşit încet, m-a ocolit, s-a îndreptat spre pat, iar eu am urmat-o în linişte.
"Mâine am să încerc să-ţi găsesc un doctor. Sper să reuşesc să te programez săptămâna asta. Nici nu vreau să aud că nu accepţi." Ea nu a zis nimic.

*~**~**~*
"Aseară a tuşit foarte mult." "Tuşeşte cu sânge?" m-a intrebat doctorul dându-şi jos ochelarii şi ducând gânditor un braţ al ochelarului spre gură.
"Sânge ?... Sânge !... nu ştiu sigur... Dar cred că da, pentru că se duce foarte des la baie când tuşeste... Cât... cât e de grav?" "Nu pot să mă pronunţ. Trebuie să o văd neapărat. Cât mai urgent."
"Când putem să venim?"

*~**~**~*
"Cancer la plămâni ?? Şi tu nu mi-ai spus...!?" Am rămas cu privirea în jos, gura mi s-a strâns, disperarea îmi întunecase privirea. "Şi ce ai fi vrut sa îţi mai spun?"
Nu am ştiut ce să îi răspund. "Ţi-am zis FOARTE clar: pentru mine nu se mai poate face NIMIC. Credeai că glumesc cu chestii din astea ?"
S-a întins pe canapea în grabă, încalţată şi cu hanoracul pe ea, a înghesuit pătura şi a strâns-o în braţe încet. Nu părea deloc tristă, dar nu puteam să zic despre ea nici că e veselă. Oricum, era cu mult mai împăcată decât mine cu ideea că o să moară...
"Ce vrei să fac acum? Să îmi cer iertare că ţin la tine şi că vreau să îţi fie bine?" "Nu..." a şoptit ea.
M-am dus la geam şi m-am aşezat pe scaunul unde ea stătea de obicei.
Ca nişte bucăţi murdare de câlţi, norii atârnau grei pe cer, iar razele scurte şi roşietice de soare păreau nişte cuie ruginite care îi fixau. O boare rece de vânt mătura ziarele ude pe stradă. O cutie goală, strivită de bere se rostogolea lângă coşul de gunoi de pe celălalt trotuar.
Am stat multă vreme aşa. Mi s-a parut că o aud cum suspină dar nu eram sigur... însă după puţin timp mi-am dat seama că plângea.
M-am aşezat pe pat lângă ea şi am mângaiat-o pe păr foarte încet. "Am să am eu grijă de tine, am să te ţin în braţe, am să te mângâi, am să..."
Suspinele ei s-au accentuat şi mi-am dat seama că se gândea la iubitul ei. Puteam să am grijă eu de ea oricât de mult... Iubitul ei era oricum altcineva, iar el nu se afla acum lângă ea. Gândul m-a întristat şi mai mult. Mai trist decât acum nu puteam să mai fiu. Atinsesem limita maximă.
"Am să îl sun eu." i-am zis foarte încet. "Am să îi spun să vină şi te vadă..." "Nu înţelegi nimic !"
Gândurile mi s-au împrăştiat dintr-o dată. Cu mintea goală mi-am retras blând mâna de pe capul ei, m-am ridicat foarte încet de pe pat şi m-am asezat din nou la fereastră. Nu mai simţeam absolut nimic. Atât bucuria cât şi tristeţea se prăbuşiseră într-o prăpastie foarte adâncă în interiorul meu.
Ea s-a uitat înspre mine, apoi s-a ridicat şi a venit lângă picioarele mele. "Iartă-mă..."
Am coborât de pe scaun, am strâns-o încet în braţe şi ea a început să plângă pe umărul meu. "Eşti prea mândră... Dacă te iubeşte, o să te înţeleagă. Spune-i tot..." "Nu înţelegi. El nu are timp să stea lângă mine..."
Eu pe el nu îl cunoşteam, dar în mod sigur era o persoană foarte deosebită, din moment ce ea îl iubea. "Poate... te grăbeşti cu concluziile..." Ea a dat din cap negativ şi am simţit că e foarte sigură pe ea.
Nu există nimic mai deprimant pe lume decât să ştii că persoana pe care o iubeşti cu adevărat, plânge... dar ce aş fi putut să fac atunci să o alin? Nimic. Aşa că am ţinut-o strâns în braţe şi am lăsat-o să plângă.

*~**~**~*
O ţin de mână şi ne plimbăm prin parc. Eu privesc prosteşte copacii, ea fumează încet o ţigară.
În urma noastră se formează timpul. Se materializează prezentul şi creşte trecutul.
Băncuţa ne aşteaptă exact pe noi. Îi arăt cu degetul banca, ea zâmbeşte pierdut şi se aşează.
Nu reuşesc să mă gândesc decât la cât de mic sunt. Ridic ochii în sus şi privesc soarele până când lăcrimez.
Ea îmi scutură brusc mâna. "Unde te uiţi ? Sunt aici."
Râdem amândoi, ea expiră fumul de ţigară în felul ei unic şi mă ciupeşte de obraz.
O frunză cade din copac. Ea o priveşte şi îmi zice: "După ce o să plec, să vii pe băncuţa asta... Aici îmi place mie mult... să stau."
Aş vrea să îi apuc mâinile într-ale mele, dar ea are o mână ocupată cu ţigara, aşa că îi ţin strâns palma dreaptă între palme.

*~**~**~*
Când am ajuns acasă, am simţit imediat că lipseşte ceva...
Paltonul şi pantofii ei nu mai erau în hol. Am intrat în camera de zi. Ea nu era nicăieri, iar lucrurile ei lipseau.
Nici în dormitor nu mai era nimic de-al ei, de parcă orice dovadă a existenţei ei dispăruse brusc.
După o examinare amănunţită, am descoperit că altceva nu lipsea din casă. Doar în bucătărie am găsit un bilet. Era de la ea.

L-am citit şi m-am aşezat încet pe scaun. Am lăsat hârtia pe masă şi m-am uitat la ceas pierdut, fără nici o expresie.
Ea chiar plecase.

*~**~**~*
Au trecut 5 ani de atunci. Am cunoscut mulţi oameni. Unii m-au impresionat, alţii nu. Cu unii am fost afectuos, cu alţii nu. Unii mi-au oferit afecţiune, altii nu.
Am avut câteva relaţii de scurtă durată, dar am fost mai mult singur, cum sunt de obicei.
Când m-am întors de la serviciu, am găsit în cutia poştală o scrisoare anonimă. Nu a trebuit să o deschid ca să ştiu de la cine este.
Am urcat scările liniştit, am descuiat, m-am schimbat, am făcut un duş gândindu-mă la ce ar putea conţine scrisoarea, am scos o sticlă începută de vin din frigider şi abia când m-am întins în pat am desfăcut plicul.
Era ea. Îmi spunea simplu că visele ei s-au îndeplinit şi acum lucrează la un teatru, dar nu poate să îmi zică unde. Pictează mult în timpul liber, e căsătorită, o să aibă un copil...
La sfârşit îmi mulţumea încă odată pentru că am avut grijă de ea când avea nevoie şi spera că eu sunt bine, dar prefera să nu îi răspund acum. Adresa ei oricum nu apărea nicăieri, iar plicul era din străinătate.
Am citit totul de vreo trei ori înainte să înţeleg despre ce e vorba, apoi am băut din paharul cu vin şi am rămas cu privirea în gol, aducându-mi aminte de ziua când a plecat.
Îşi luase totul, fără să îmi spună absolut nimic. Îmi lăsase doar un bilet, pe care scrisese la repezeală cu pixul: "Mulţumesc pentru tot... Tu... eşti un băiat bun."

(Dedicatie: Pentru Lady Black)

Restul povestioarelor se gasesc pe blogul meu. PM, cine vrea sa stie mai multe.