I hate people

Iar ma bufneste plansul ca nu-mi gasesc de munca. Urasc Franta cum n-am urat nici o tara inainte si-i urasc pe imputitii care asteapta sa aiba cinj' de mii de CVuri ca sa aleaga unul si nu-i anunta pe ceilalti ca sa nu mai astepte, urasc legile care platesc oamenii sa stea acasa dar nu-i lasa pe altii sa munceasca, altii care chiar vor sa-si miste fundul ca apoi sa plateasca taxe ca sa mai stea o putoare de francez acasa, il urasc pe ala care a limitat accesul strainilor la munca si pe boul ala care n-a semnat tratatul schengen si din cauza caruia degeaba suntem in UE ca nu putem sa muncim decat ca spalatori pe jos si maturatori de gunoaie, muriti ba! muriti toti, fir-ati al dracu' de imputiti, voi si toata familia voastra la fel de imputita

Acest topic a fost editat de Gavrochette: 15 Mar 2008, 10:04 PM

Nu dispera... Va fi greu, dar persevereaza zi de zi si ai sa vezi ca reusesti Si nu baga in seama rautatile, ca tot tie iti va fi greu

Afro
dar tot urasc Franta, sa stii.

Cand iubitul nu-i acasa, Gavrochette is face poze



Oare sa-i iau cadou lui iubi sau sa-mi mai iau o pereche de pantofi?



Obraznica







Cioc cioc!



Secsi



Visatoare



Chiar imi cumperi rochita aia?



No mommy, I didn't do anything, I swear!



Can I have that chocolate, pweeeeeaseeeee, pwetty pwease, look at my big wet eyes!



In alta ordine de idei, trebuie sa ma duc la posta, la securitatea sociala, la biblioteca si la magazin sa-mi iau cafea, si nu vreau sa ies din casaaaaaaaaaa!

Acest topic a fost editat de Gavrochette: 19 Mar 2008, 02:02 PM

Va anunt oficial ca in octombrie ma marit

Pe cat? la franzuji sau in tara?

Inca nu am hotarat data, probabil pe 20 sau 27, ca-i duminica.
In Franta facem cununia civila si cand om avea bani destui o sa venim in Romania sa facem cununia religioasa, ca sa fie ambele familii la cate-o nunta in felul asta

Schumi al meu a murit.

S-a intamplat azi-noapte. Se pusese sa roada ceva plastic si nu voia nici de-al naibii sa roada, de exemplu, ceva din ce-i pusesem in farfuriuta de cu seara. Dani incerca sa doarma, ca urma sa se trezeasca la 5 jumatate; in plus, avusesem o zi aiurea, plina de ghinioane ce au culminat cu refuzul masinii de a porni in momentul in care trebuia sa plecam de la parintii lui. Prin urmare, era obosit si mai mult decat nervos. Cand Schumi a inceput sa roada, i-am luat cusca si i-am pus-o in bucatarie, inchizand usa, cum faceam de obicei ca sa nu-l mai auzim, dar nu mult dupa aceea, ametitul a inceput sa roada si mai de-al dracu', de-l auzeam si prin usa, si prin perna pe care mi-o pusesem pe cap; iar zgomotul de plastic zgariat cu dintisorii lui ascutiti e un mod garantat de a trezi si a agasa pe cineva.

Prima data, s-a ridicat din pat, enervat, si s-a dus sa-i dea una peste botic, ca sa-l faca sa se opreasca, insa pacea nu a durat mult. Neobisnuit de incapatanat, Schumi a continuat sa roada si mai tare, si mai insistent. Era aproape 3 noaptea, si Dani a sarit din pat, plin de nervi, si a tipat la Schumi, dand in acelasi timp o palma peste tubul pe care il rodea. Zgomotul m-a facut sa ma ridic si sa incerc sa-l calmez, cum il stiam iute la manie. L-am gasit uitandu-se fix la hamsterul care intepenise intr-un colt de cusca, tremurand. L-am luat in mana si l-am mangaiat ca sa se calmeze, dar Schumi se zbatea neincetat sa scape. L-am pus inapoi in cusca si a inceput sa se plimbe de la un capat la altul, nesigur pe picioruse, de parca s-ar fi lovit la cap. M-am uitat la Dani si l-am intrebat ce s-a intamplat, dar stiam ca nu il atinsese pe Schumi, pentru ca nu am auzit usa custii deschizandu-se. Singura concluzie la care am ajuns a fost ca Dani facuse prea mult zgomot si prea brusc, iar bietul hamster, pe langa faptul ca era speriat de moarte, fusese si asurzit, caci urechiusele acestor animalute sunt atat de sensibile. Am dat sa deschid cusca sa-l iau si sa-l mangai, cum facusem de atatea ori ca sa-l linistesc, dar Schumi a fugit intr-un colt, s-a facut ghem si a inceput sa scoata niste sunete ciudate, intre stranut si scheunat de catel. In mai putin de un minut, era mort. Facuse un stop cardiac de frica.

Am petrecut o ora plangand unul in bratele celuilalt, caci bietul Schumi ne era drag amandorura, fusese cadoul lui de Craciun pentru mine, si se invinovatea de moartea lui, de faptul ca-l speriase. Nici eu nu imbunatatisem situatia, caci incercarile mele de a-l mangaia ca sa-l calmez il facusera sa se panicheze inca si mai tare. Si amandoi uitaseram de faptul ca citisem undeva cat de sensibili la zgomot sunt hamsterii si cat de usor pot muri de frica. Insa acum, Schumi e mort si nimic nu-l poate aduce inapoi, nici lacrimile, nici remuscarile.

O sa-mi fie atat de dor de el...



Acest topic a fost editat de Gavrochette: 14 Apr 2008, 07:21 AM

Condoleante, Gavro Stiu cum e sa te atasezi de animale, am si eu motan si am avut catei, pisici, ratuste, pui de gaina... mi-au murit si mie multi. Eu te sfatuiesc sa nu iti mai iei hamsteri, pasari, animale mici in general... pentru ca sunt foarte sensibili si mor repede. Mai bine luati-va o pisica.

Nu avem loc de pisica, pentru ca stam intr-un apartament de o camera
Cred ca o sa luam alt hamster, dar mai incolo, cand om fi mai bine, ca Dani saracul numai la asta se gandeste

Iaca inca un post in care urmeaza sa-mi manifest entuziasmul in legatura cu Avon.

Sa incep cu inceptul: cum luna asta n-am reusit sa fac vreo comanda, madama responsabila, vrand probabil sa joace rolul unei Fairy Godmother, mi-a zis ca-mi va da mie clientele ei din Noisy, pentru ca, vezi Doamne, ea are prea multe pe cap ca sa se ocupe de ele. Eu, fericita ca nu trebuie sa merg din usa-n usa, ceea ce n-as putea face nici batuta, ca-s prea timida, i-am multumit femeii si mi-am notat prima adresa.

Am fost azi sa vorbesc cu respectiva. In primul rand, responsabila a insistat sa nu o sun dinainte, probabil pentru ca la telefon clienta poate sa te amane, sa spuna ca azi n-are timp da' poate saptamana viitoare, pe cand odata cu tine la usa, un catalog tot tre' sa ia. Deci m-am facut frumoasa, mi-am pregatit geanta cu cataloage, esantioane si tot tacamul si m-am urcat cu D. in masina ca sa ma duca el, ca pe harta parea cam departe.

Booon... Ajungem pe undeva prin zona, gps-ul zicea ca am ajuns, placuta cu numele strazii zicea ca nu si nu, D. se enerveaza (ca de obicei), coboram si o luam pe jos, ca poate-poate om da de strada respectiva. Intr-adevar, dam peste ea la 50 m mai incolo, dar nu era numarul potrivit, ca noi voiam un 16 si eram la 30. O luam in partea cealalta - o piata, gara RERului, magazine, tarabe. Dupa ceva umblatura regasim numerul strazii - 6. El se enerveaza iar, eu ma intreb cum naiba de la numarul 30 incoace nu e nici un bloc, da' ajungem la numarul 6. Ne invartim in jurul pietii, ne intoarcem inapoi, ajungem la parcare, el se enerveaza si mai tare - ca in plus era si un cartier nasol, plin de golanasi care se uitau lung la mine, cocotata pe tocurile mele rosii - si bineinteles ca nu-i convine ideea sa am cliente in zona, ne hotaram sa plecam acasa cand paf! numarul 16 ne loveste intre ochi. Era mai ascuns, asa, dupa un zid inalt de 3 metri, cum de nu l-am vazut mai devreme.

Deja satula de povestea asta, intru in bloc, cu D. maraind in spatele meu, o gasesc pe Céline C. la interfon, sun, nimic. Ma uit la D., el se uita la mine, da din umeri. Mai sun o data, imi raspunde un tip. Ii zic cine sunt si pe cine caut, imi zice ca nu-i nici o Céline C. acolo. Pai pe cutia postala si langa buton scrie ca e. Nu e, don'soara. Aha. Bine, seara buna. Si-o fi zis nenea sa nu-mi deschida, sa nu-si bata capul, ca de, cui ii plac vanzatorii pe la usi?

D. plin de draci, eu planuind in secret asasinatul tipului si al madamei responsabila care a insistat de vreo cinjpe ori sa nu sun inainte, ne intoarcem la masina si venim acasa.

Concluzia e ca-s satula pana-n gat de Avon, sta-i-ar in gat sefei celei mari care a creat sistemul asta in care ea frecmenteaza, cum zice amicul meu Ian, si reprezentantele fac toata munca, pentru doi lei. Adica eu trebuie sa gasesc cliente (ceea ce implica umblat mult si aiurea), sa le atrag atentia, sa le-o mentin mai mult de doua minute, sa le explic ce-i aia Avon (ca doar n-o sa dea ei banutii pe reclame cand exista reprezentantele, deci eu fac si munca unui intreg serviciu de PR si publicitate), sa le conving sa cumpere ceva, sa le mai si livrez produsele dup-aia (si ghiciti cine plateste toate drumurile astea), iar daca sunt probleme cu cecurile sau cu produsele, iar ghiciti cine plateste oalele sparte si trimisul inapoi la sediu. Cat castiga in medie o reprezentanta, aici? 300 euro, daca are noroc. Cat am castigat eu pana acum? 50 euro. In doua luni. Pentru toata munca de zi cu zi, nervii, stresul, vorbitul, convinsul, reclama, febra musculara, grijile, "fidelizarea clientelei", sa nu mai zic problemele pe care le-as avea daca as merge prin cartierele naspa cum e ala unde m-a trimis madama. 50 de euro. Pai sa nu-i bagi de unde au venit, mama lor de porci exploatatori?! Scrie cumva pe mine sclava sau voluntar? Sunt macar platita cum trebuie pentru tot ce fac? Nu zic sa ma plateasca separat pentru fiecare job inclus in descrierea postului, da' macar minimul pe economie, dracu' sa-i ia! Oi fi eu intr-o situatie proasta, ca n-am serviciu si nu ma vrea nimeni aici, dar nici atat de disperata nu-s, sa lucrez pe 10 euro pe luna. Eeee, ce moasa-sa pe gheata, mai bine stau acasa si scriu povesti nemuritoare.
Howgh.





Cre' ca de-acu o sa scriu mai mult p-aici, eventual o sa mai fac un copy-paste, ca pe la han dau mai rar.

Welcome to the club Desi io am patit-o cu o companie ce "vindea" acte de caritate si io ma duceam din usa-n usa

Cum naiba de n-ai stiut tu ce munca e cu Avonul, ca eu ii stiu de vreo 10 ani in Ro? Pe la tine n-au ajuns Avoanele in ultimii 10 ani?

Nu te mai agita, hani, toate la timpul lor. Si actele si jobul si toate alea ce vin cu ele. Incetul cu incetul.

***

Condoleante pentru ala micu, soricelu

***

Felicitari in legatura cu nunta, desi eu spun sa te mai gandesti Stiu ca nu suna bine, da' dupa parerea mea - te grabesti. Daca faci nunta doar ca sa iei cetatenie de frantzuz si sa-ti gasesti usor de munca si sa ai avantaje - atunci e treaba ta, dar daca e sa te iei din dragoste... E mai cu motz aici... Gandeste-te bine ce faci, ca e grea calea de intoarcere o data luata o decizie de genul... Si uneori nu mai exista intoarcere.

Multa bafta

Ba stiam cum e cu avonul, numai ca in Iasi daca puneam anunt la intrare ca sunt reprezentanta, pana maxim a doua zi eram vizitata de toate vecinele, de la Radio Sant la pustoaicele de 12 ani. Aici nici daca trag lumea de maneca nu se-ntampla nimica, asta ma dispera.

Cat despre casatorie, din dragoste ne luam, numai ca mai devreme decat am prevazut. Noi am decis ca ne casatorim de mai bine de un an, numai ca voiam sa strangem ceva banuti pentru nunta. Acuma ca nu reusesc sa-mi gasesc de lucru, evident ca nu pot sa pun bani deoparte, si in plus fac depresii cateodata de-mi vine sa innebunesc, deci am hotarat sa ne casatorim mai devreme. Din dragoste, dar mai devreme, ca sa pot lucra cat mai repede, ca dragostea nu tine de foame... Si-n plus sunt prea independenta ca sa mai suport sa plateasca el pentru tot si sa nu-mi permit sa-mi cumpar singura macar tampoanele. De intors inapoi nu cred c-o sa vreau, singura chestie pe care o regret e ca Dani nu-i nascut in Romania, dar asta nu se poate schimba, deci... asta e.

Sper ca odata ce voi incepe sa lucrez si implicit ma voi simti mai bine aici, nu voi mai regreta atat de mult tarisoara mea si -mi va fi mult mai usor sa ma adaptez.

mama lor de porci exploatatori?!

Scrie cumva pe mine sclava sau voluntar?
Da,chiar daca nu se vede. Asa te vad ei.

mersi de incurajare, amu' sa-mi zici si unde scrie pe mine sclava, ca sa stiu daca sa port sapca

Chiar pe frunte. Sapca sau alte chestii pot ajuta.
Ca sa reusesti unde esti, ar trebui sa vorbesti cu niste emigranti mai vechi, ca sa-ti explice cum sunt viata si caracterul local.

N-ar trebui sa te superi, ci sa privesti mai realist.

Nu ma supar, bre, stai fara grija. Daca m-as supara asa repede chiar ca n-as mai putea trai p-aici

In alta ordine de idei, ieri am iesit cu bicicletele pe malul Marnei si am mers pana la padure. Frumos a mai fost...










Restul de poze aici

Ieri am iesit iar la plimbare de-a lungul raului cu Lydia. Ne-am luat cu vorba si cu admiratul naturii si ne-am trezit ca ajunsesem departe, cam pe unde incepe padurea din pozele de mai devreme... doua ore de mers pe jos, si mai trebuia sa ne si intoarcem... Noroc de Fat Frumos ca s-a oferit sa vina dupa noi, ca altfel nu stiu cand ajungeam acasa, cu bietele mele picioruse care incepeau sa ma doara.





Revin si cu lebedele surprinse pe langa cuib

edit: asaaa, ziceam de lebede:





Si, preferata mea




Acest topic a fost editat de Gavrochette: 26 Apr 2008, 12:56 PM

Despre adaposturile copilariei mele
O sa incep cu "casuta noastra", mai exact o magazie de-a bunicii in care, cand o gaseam libera, eu si vara-mea ne amenajam "casa": puneam toale pe jos, bucati de dantele la geam, busteni sau bostani in chip de scaune, o scandura pe alti doi dovleci era masa, desenele noastre erau pe pereti, lampa veche cu gaz a bunicii facea oficiu de bec (mai mult de decor, ca nu ne lasa bunica s-o aprindem, sa nu ne dam foc). Ce galagie era cand ajungeam in vacanta acolo si magazia era ocupata!... Saracii bunici, numai ei stiu cat i-am surzit sa ne-o elibereze de fiecare data...
Acolo ne ascundeam la amiaza, in loc sa dormim, ca sa povestim de baietii care ne placeau noua pe la scoala; acolo ne aduceam papusile si carpele sa le facem haine, ca bunica nu suferea parsivenia in casa, iar noi nu puteam croi fara sa insiram petice si ate peste tot; acolo ne aduceam mancarea, cand bunicul nu ne tragea de urechi sa venim la masa cu ei; acolo ne duceam si "prada" adunata in dupa-amiezile de haladuiala prin gradina si de cocotat prin copaci: mere, pere, visine, struguri verzi, zarzare crude, bucati de turta sterpelite din bucatarie, corcoduse si alte bunataturi; acolo primeam "vizitele" vecinelor de aceeasi varsta cu noi; acolo puneam la cale toate expeditiile de cautare a comorilor celor doi verisori mai mari (de fapt o cutie de plastic cu monezi ruginite, margele de plastic si alte nimicuri, pe care am reusit cumva s-o si ratacim, de nu m-a uitat Manu nici acuma) si celelalte jocuri care ne umpleau ziua, dintre care preferatele noastre era de-a indienii, de-a Robin Hood sau de-a Stefan cel Mare. Aveam si arcuri de papura cu sageti de trestie (cu care era sa-i scot un ochi sora-mii intr-o zi) si am fost cea mai fericita cand tata mi-a facut unul din lemn de corn, care nu se rupea cand il incordam mai tare si care trimitea sagetile mele mai departe decat ale vara-mii. Aveam si sabii de lemn, bineinteles, si coifuri de hartie, ca soldatii adevarati, si cand nu ne aratam vitejia dand iama prin gaini si curci ne ascundeam in casuta noastra sau pe vreo craca de corcodus si ne povesteam una alteia povesti cu eroii nostri.
Un alt coltisor de la bunici care mi-e drag e podul casei. Il exploram in dupa-amiezile molesite de caldura in care satul dormea si nu aveam cu cine sa ne jucam. Urcam cu grija scara, sa nu ne alunece piciorul si sa ne rupem gatul, intram in pod si ne opream langa usita, sa ni se obisnuiasca ochiul cu intunericul care incepea la cativa pasi mai incolo. In stanga noastra era un cufar cu malai, in care ne ingropam mainile pana la cot, placandu-ne mangaierea lui, si din care luam cate-un pumn sa dam la oi in loc de tarate. Altadata ne jucam iara de-a comoara, si desenam simboluri ciudate in faina, care cica erau indicii sau mesaje de amenintare din partea altor pirati care cautau si ei comoara.
In dreapta erau alte lazi mai micute prin care scotoceam cu placere, stiind ca mereu era ceva frumos de gasit. Cateodata petice mai colorate decat ale noastre, panglici de tot felul si haine vechi, alteori erau carti sau caiete de-ale parintilor si verisorilor nostri de cand erau mici ca noi. Tin minte si acum un caiet de-al lui Manu cu multe desene pe care incercam sa le copiez si pe care l-am pierdut pe undeva, de am bocit cateva zile dupa el.
Dupa ce terminam de jucat cu malaiul si de scormonit prin lazi, ne uitam dupa cuiburi de viespi. De obicei se ascundeau in zona umbroasa, dupa horn, asa ca inaintam cu grija, sa nu cumva sa dam de vreunul si sa-l starnim fara sa ne dam seama. Odata trecuta primejdia asta, podul era al nostru. Cel mai mult timp petreceam in capatul cel mai indepartat, unde se tineau nucile si prunele uscate, intelegeti voi de ce... Tin minte ca am coborat o data cu buzunarele pline de perje, pe care le mancam cu pofta sub ochii sora-mii, care nu stia ce-s alea, si i-am zis ca-s caradasti uscate. Ce mutra a facut...
Daca nu eram nici in casuta noastra, nici in pod, eram sigur prin vreun copac. In fata casei crestea un nuc imens, cu crengi groase, care ne placea pentru ca era usor de urcat in el si nu ne era frica sa cadem, din cauza ramurilor solide. In nuc ne era bine, ca era racoare mereu, oricat de calda ar fi fost ziua, in schimb erau multe furnici mari si negre pe care trebuia sa le evitam. In plus, bucataria de vara era tocmai dedesubt, iar daca bunica facea de mancare, noi eram afumate, de nu mai iesea mirosul vreo doua zile. De aceea preferam alti copaci, mai putin umbrosi, dar si mai lipsiti de pericole.
Cum ar fi corcodusul. Se afla langa casuta noastra acoperita de vita de vie, prin care trebuia sa ne croim drum ca sa putem urca in copac. Doua dintre crengi se intindeau aproape vertical, fata in fata - alea erau bancile noastre. Puteam sta acolo ore intregi, sa palavragim si sa ne indopam cu corcoduse, si-n plus de acolo se vedea tot satul, de jur imprejur. Tot de acolo pandeam soseaua, in departare, in zilele cand trebuia sa vina ai nostri sa ne vada, sau duminicile cand se intorcea bunicul de la targ, cu sacosele pline de bunatati ascunse. Din corcodusul nostru au mai ramas acum doar cateva crengi betege.
In spatele casei, in vie, s-a gasit o vreme si un cires negru cu coroana deasa, din care se vedeau imprejurimile inca si mai bine, dar asa de inalt, ca saraca bunica venea adesea la trunchiul lui sa se roage de noi sa ne dam jos, pana nu ne-om sparge capul. Nu odata am facut glume proaste pe socoteala ei, manjindu-ne fruntea cu suc de cirese, de se speria biata bunica, dar niciodata nu ne-am rupt ceva.
Iarna, coltisorul nostru era dupa soba, unde si dormeam. Acolo ne adunam papusile si carpele si umpleam patucul de scame si resturi, de se lua bunica cu mainile de cap, sau ne aduceam piesele de lego si construiam pana ne plictiseam, apoi le lasam pe unde se nimerea, de nu o data ne-a injurat bunicul dupa ce calcase in vreo piesa... Alteori, cand nu mai aveam carpe sau chef de ele, aduceam din cusca pui de iepure, pe care ii tot dragaleam, imbracam in petice, infasam, pupam si strangeam in brate pana ni-i lua bunica, sa nu-i mai chinuim. Deasupra patucului se gaseau icoanele la care ne inchinam, ca niste fetite cuminti, dimineata si seara, pierdute in admiratie in fata ingerilor blonzi si a decoratiunilor de pe margini, si candela pe care bunica o aprindea duminica inainte de a merge la biserica.
Cand am crescut prea mult ca sa mai incapem in patucul de dupa soba, bunica ne-a expediat in cealalta casa, casa mare, unde se primeau oaspetii. In afara de cele doua camere in care nu se locuia si de tinda mare, mai era o camaruta, pe care o numeam paraivan, in care se afla un pat, o soba si un dulapior, si care servea mai ales de hram, cand bunica o folosea drept bucatarie, fiind mai aproape de camera unde mancau musafirii. In paraivan am petrecut toate vacantele de vara de pe la paispe ani incoace, singura cu vara-mea, ca bunicii dormeau dincolo. De cate ori nu ne-am culcat la ore tarzii de noapte, asa tarzii ca deveneau devreme, din cauza ca stateam la povesti si radeam ca nebunele, profitand ca nu mai era bunicul prin apropiere sa maraie la cea mai mica si neauzita soapta...

Vai Gavro ce-mi faci!
Las la o parte articolele pentru licenţă şi-ncep să-mi aduc aminte de cotloanele în care-mi petreceam copilăria cu genunchi zdreliţi şi parfum de piersici. Aveam şi noi colţul nostru, ales înafara curţii pentru a fi la adăpost de ochii iscoditori ai bunicilor, aveam şi eu nucul mare şi răcoros din faţa casei unde mă tolăneam cu o revistă de benzi desenate, în timp ce bunica mă tot ruga să am grijă, să mă dau jos, să nu păţesc ceva. Şi podul de la şură în care urcam la repezeală să vedem câţi pisoi are anul ăsta pisica. Şi răcoarea scaldei în zilele călduroase de vară. Doamne câte n-am mai făcut! Că trebuia săraca bunica să-mi aducă iepuraşii în coş să mă joc cu ei la soare, şi puişorii să-i aşeze în alt coş lângă. Şi n-aveam atunci absolut nici o noţiune de curăţenie. Mă târam prin nisip ca să construiesc castele, alergam cu cea mai mare fericire prin cele mai mari băltoace, iar de se întâmpla să avem purceluşi, eram la datorie în coteţ să-i drăgălesc. Iar cu căţelu' mă înţelegeam întotdeauna cel mai bine. Păi ce, el să nu stea în casă când plouă? Şi mergeam şi mă chinuiam să-l iau în braţe, şi-l duceam taman în aşternuturile curate pregătite de bunica pentru somnul de amiazi. Şi săraca bunica le îndura pe toate că ştia că aşa făcea şi mama şi că aşa a făcut şi ea la rândul ei. Şi-apoi, cum primeam vacanţa, micul tiran din mine comanda mamei să facă bagajul şi să mă ducă la buni. Şi de era vară, aveam timp numa' să zic "săru-mâna" şi să o zbughesc în grădina de căpşune, unde mâncam pe săturate, iar iarna îmi şi luam sania în spinare şi o porneam spre derdeluş, iar când mă întorceam acasă mă aştepta căldura sobei şi miros de cartofi copţi.
Şi acum mi-e atât de dor de viaţa aia fără griji cu zile lungi şi bunici tineri, în care singurele mele griji erau să mă trezesc cât mai repede, să mă duc la culcare cât mai tărziu şi să iau cât mai multe mese la mână.

Şi uite că m-am întins şi eu cu amintirile, într-o zi ploiasă de mai, în care licenţa şi ultima sesiune îmi suflă în ceafă, în penultima lună înainte să mă fac "mare".

Eee, NV, nu fii trista, ca NV cea mica va exista mereu in NV cea mare, ca o papusa matrioshka Nu ai decat sa scrii despre ea sa n-o uiti cumva

Cine-i Soozie

Soozie e o don'soara hamster de aproximativ o luna si jumatate, rasa asa-zis aurie (sau siriana), dar care de fapt e de toate culorile, inclusiv cu pete. Numele rasei vine cica de la culoarea pe care o au toti puii inainte de a trece la culorile definitive si e cea mai raspandita rasa de hamsteri.

Am luat-o acum cateva zile, dupa ce am decis ca am invatat tot ce-a fost de invatat din accidentul cu Schumi. Dintre cei cativa hamsteri care fojgaiau in cusca de sticla, Soozie parea cea mai cuminte, fara sa fie adormita. Am bagat mana in acvariu si a venit sa-mi miroasa degetele, p-orma mi le-a lins timid. Fiindca era asa dulce cu mutrisoara ei de cartita si pentru ca parea sociabila si linistita, am adoptat-o. A stat cuminte in cutia ei pana am ajuns acasa, scotand numai nasucul din cand in cand sa miroasa care-i treaba.

Dupa ce am terminat de montat cusca si i-am dat drumul inauntru, s-a pus pe inspectat. A scotocit in toate colturile, a mutat rumegusul dintr-o parte in alta, a venit sa vada ce faceam cu tuburile alea, m-a mirosit din nou si s-a catarat la mine in palma. Pe urma a descoperit roata si acolo a ramas pana seara.

Deocamdata nu a facut prostii, in afara de faptul ca astupa unul din tuburi cu rumegus si nu stiu de ce. Ah, se mai intampla sa adoarma prin tuburi in loc sa se duca in casuta ei, caraghioasa. In rest e cuminte, dulce, doarme jumate de zi si fuge in roata cealalta jumate.

Gata, s-a hotarat, iesim.
"In jumate de ora-s gata, puiu, promit."
Imi spal parul. Pun balsam. Cat astept, profit sa pun si o masca, sa am pielea ca matasea. Cat astept si dupa asta, incerc sa ma hotarasc cu ce sa ma imbrac. Dupa cateva incercari, ma hotarasc. Acuma tre' sa le calc. Pregatesc fierul. Ma duc sa ma spal pe fata si sa-mi clatesc parul. Am uitat sa pun fierul in priza. Am uitat si sa ma epilez, deci ma epilez. Intre timp fierul de calcat e prea fierbinte, ca nu l-am pus la temperatura care trebuie. Cat astept, ma machiez. Crema, anticearcan, mascara, creion pentru sprancene (ca au ramas deschise de pe vremea cand eram blonda, adica de la 5 ani), un pic de ruj. Ma intorc in camera sa-mi calc tricoul si pantalonii. La naiba, pe pantaloni e o pata. Spal, las sa se usuce putin. Intre timp, imi usuc parul si-l prind. Calc iar pantalonii. Incerc sa ma decid ce geanta sa iau. Am uitat sa ma dau cu deodorant, offf. Imi pun cerceii, ma incalt, schimb geanta.
"Gata", anunt, foarte mandra ca sunt draguta foc si gata de plecare. Al meu maraie ca a trecut o ora de cand ma asteapta. Iesim.

Unde mergem de m-am pregatit atata? Iesim cu bicicletele

Da, stiu, stiuuuuuuuuu! Dar nu ma pot abtine

Ai uitat manichiura, mandro!!!!

Sa-ti traiasca Soozie! Tare dragalasi sunt sobolanii astia (am glumit cu "sobolani"... chiar sunt dulci)

Manichiura fusese facuta mai devreme

Manifest

Sau cum imi pierd increderea in umanitate, din ce in ce mai repede.

Anumite discutii de azi m-au facut sa ma intreb in ce cred eu si ce valori am eu, in aceasta lume aparent in regresie. Se pare ca cititul e demodat, invatatul e "pentru prosti" (si culmea - ia uitati-va cine-o zice!), scoala e o corvoada, cultura inseamna manele, Coelho si Sandra Brown.

Marturisesc: sunt demodata. Am fost educata sa respect invatatura si profesorii, sa gandesc cu capul meu, sa-i respect pe ceilalti, sa imi pese de natura - chiar daca pentru planeta nu sunt nici macar un purice -, sa-i ajut pe cei care au nevoie, sa-mi iubesc tara, sa muncesc, sa cred in Dumnezeu, sa-i respect pe cei mai inteligenti si mai intelepti decat mine, sa caut mereu mai binele, sa pretuiesc dreptatea si adevarul.

Suna a propaganda? Poate, dar asa sunt eu si asa o sa fie si copiii mei.
Invatatura iti deschide ochii si te ajuta sa gandesti si sa intelegi, nu sa iei pe nemestecatelea ceea ce au zis altii, poate mai prosti ca tine. Cartile te invata sa scrii corect, sa te exprimi corect, sa poti scrie mai mult de o propozitie, sa nu te balbai, sa nu fii ridicol cand trebuie sa vorbesti. Ele iti descopera lumea mai departe decat lungul nasului tau, ele iti arata experientele altor oameni pe care nu-i poti intalni, dar care te pot invata ceva. E ca si cum, intr-o viata, ai avea experienta a mii de alti oameni. Cateodata nu ai nevoie sa te dai cu capul de pragul de sus, de cel de jos si de tocul usii, pentru ca ai invatat sa judeci si sa iei o decizie corecta. In orice carte exista ceva de invatat, fie si cum sa nu faci un anume lucru. Astazi, invatatul a devenit un mod de a-mi petrece timpul, pentru ca imi place sa descopar, sa inteleg din ce in ce mai multe, sa incerc sa devin mai inteleapta.

Am invatat sa respect profesorii pentru munca pe care o fac, pentru ca au incercat (si reusit) sa-mi puna gandirea la treaba; pentru ca, datorita lor, nu am invatat niciodata pe de rost, ci am cautat sa inteleg ceea ce citesc. Pentru ca si-au dedicat viata sa-i indrume pe altii pe drumul bun si spre orizonturile largi, pentru ca asta e una dintre cele mai frumoase probe de altruism, mai ales acum, cand ne uitam la ce fel de elevi populeaza scolile. Profesoara mea de romana a interzis copiatul din cartile de comentarii pentru teme si eseuri, iar daca prindea pe careva, respectivul lua 4. Ne-a invatat sa citim si sa prelucram informatiile noi insine si sa ne formam propriile opinii, ne-a invatat sa discutam, sa cautam mai departe de ceea ce se vede imediat, sa analizam, sa tragem concluzii. Profesoara mea de franceza m-a invatat in trei ani mai mult decat invatasem in noua, pentru ca nu ne-a pus sa tocim, ci sa invatam din placere si sa intelegem ceea ce invatam. Slava Domnului, am avut parte de multi profesori buni, care au tot respectul meu. Datorita lor, acum imi place sa explic altora ceea ce ei nu inteleg, sa-i indrum, sa-i ajut sa descopere drumuri noi.

Am invatat sa iubesc si sa caut dreptatea si sa ma revolt cand ea e calcata in picioare. Am invatat ca, in loc sa ma plang ca traim in rahat si ca dincolo e mai verde iarba, sa pun mana pe lopata si sa-l dau la o parte. Sa nu imi urasc tara pentru ca e la moda, ci sa o iubesc asa cum e si sa fac ceva sa schimb lucrurile in mai bine. Am invatat ca si lucrurile mici conteaza, pentru ca daca le-am face toti, am schimba lumea, si in loc sa le zic altora sa le faca, incep eu. Am invatat sa pretuiesc munca si sa nu ma dau in laturi, cautand confortul si viata usoara pe degeaba. Am invatat sa-i pretuiesc pe cei mai intelepti ca mine si voi alege oricand, dintre Mister World sau vreun pasa miliardar si Saint-Exupéry, Cartarescu, Eliade sau Zola, pe acestia din urma - la fel cum, intre a avea o biblioteca imensa sau o vila pe malul marii, as alege biblioteca fara sa ezit.

Am invatat multe si le voi da mai departe copiilor mei. Iar daca cineva simte nevoia sa arunce cu piatra pentru ceea ce cred, n-are decat, nu asta imi va schimba convingerile.

Acest topic a fost editat de Gavrochette: 15 May 2008, 12:46 AM

Sa-ti traiasca purcelu

Sorin.

31 mai 2008
Hepi hepi, gioi gioi, cum zice o amica de-a mea

Asa... stati sa-mi pun si zambetul de rigoare, ala pe care-l am tot de cateva zile, inainte sa dau marea veste.
VIN IN TARA PENTRU DOUA SAPTAMANI!!!

[insert zambarici care se agita si da din maini de fericire here]

Nu stiu daca v-am zis, dar de ceva vreme incoace, depresiile provocate de dorul de tara se faceau din ce in ce mai dese si m-am hotarat sa-mi conving consortul (ca singurul detinator de bani din cuplu) sa ma salveze si sa-mi cumpere bilete pentru o vacanta in Romania. Si in cele din urma s-a dat convins, desi nu-i place ideea de a ma lasa singurica atata vreme, din diverse motive: ca cica s-a obisnuit sa fie cu mine tot timpul, ca vrea si el sa-i revada pe ai mei si asa mai departe. Dar stiu ca adevaratul motiv e ca se teme sa nu-l parasesc, din cauza dragutei de fosta-sa iubita, care i-a facut o faza de neam prost, plecand in vacanta la ai ei ca sa-l anunte o saptamana dup-aia ca nu se mai intoarce.
E drept ca la inceput mi-a cam stricat bucuria cu mutra lunga pe care mi-a afisat-o toata seara, ca na, mi-ar fi placut mai mult sa-mi ofere biletele astea cu zambetul pe buze, ca pe un cadou, in loc sa se simta obligat. Ma rog, el mi-a zis ca nu-i asa, ca se bucura pentru mine, ca nu-i suparat, dar ca se simte ciudat la gandul ca nu ne vedem doua saptamani, yadda yadda yadda, dar eu stiu ca e stresat si c-o sa-i treaca numai cand m-a vedea intreaga inapoi. De asta nu am ales sa petrec trei saptamani sau chiar o luna, desi Dumnezeu stie ce mult as vrea sa pot sta macar cateva zile la fiecare dintre bunicii mei.
Deci programul va fi urmatorul: ajung in Bucuresti pe 5 iunie undeva seara tarziu (cu autocarele astea nu se stie niciodata), stau acolo pana sambata seara sau duminica dimineata, depinde de orarele trenurilor, timp in care ma vad cu diversi prieteni, cu Leah care mi-a promis ca ma duce la carti, cu cativa prieteni de pe forum; dup-aia in Iasiul meu iubit pana pe 12, unde imi voi revedea prietenii de care mi-a fost asa dor si pe Ana mea cea draga care... dar asta, dragii mosului, e o alta poveste, pe care nu pot sa v-o spun; apoi in sfarsit acasa, unde probabil mama o sa ma gatuie ca nu stau decat pana pe 17 si ca n-am venit mai devreme. O sa dau o tura si pe la tara si o sa ma intorc incarcata cu poze de peste tot, abia astept, sunt atat de fericita si incantata si plina de planuri de nu mai stiu sa ma exprim!
Deci yay!

edit: N-am cu ce sa ma imbrac, trebuie sa dau o raita prin magazine, ca vreau sa fac impresie buna, desi stiu ca dupa salutari si prezentari (ca pe unii dintre omuletii pe care o sa-i intalnesc inca nu i-am vazut in realitate) o sa ma autizez ca de obicei intr-un coltisor si-o sa tac de la inceput pana la sfarsit, ca la asta sunt campioana. Cand e vorba de iesit cu un grup si de tacut, nu ma intrece nimeni. Dar na, ce sa-i faci, poate-a trece pana ma marit, dupa vorba bunicii...


3 iunie
Gata de plecare ...sau nu

Cu aproape 12 ore inainte de plecare, un om normal ar avea bagajele gata, pachetelul cu senvisuri gata, cartile pentru drum in geanta si tot ce mai trebuie. Eu nu.

Fidela ideii de ingrasat porcul in Ajun si creierul cu 12 ore inainte de examen, inca nu am pregatit nimica. Hainutele stau cuminti in dulap, senvisurile pe componente in frigider si eu total relaxata in fata calculatorului. Sa nu mai zic ca trebuie sa-mi improspatez culoarea parului, sa fac o baie, sa decid ce dejtu' meu mancam noi diseara si sa ma culc mai devreme ca de obicei, ca ne trezim pe la 5 jumate, ceea ce mie imi displace profund.

Dar cata vreme inca nu-i 5 jumate dimineata, imi zic ca inca e timp sa fac tot ce trebuie si probabil o sa continui sa frecmentez pe diverse forumuri, bloguri si siteuri pana dupa cina.


11 iunie

In caz ca se intreba cineva ce mai fac, is bine, da` mi-e lene sa scriu. Daca ma gandesc mai bine, mi-e lene si sa ies la plimbare ca sa nu ma mai plictisesc, dar na, io v-am zis ca fara cafea sunt zombi si azi n-am baut decat una, si aia slaba.

Pe foarte scurt, la Bucuresti a fost foarte fain, desi n-am vazut nici jumate din oamenii pe care-mi inchipuiam c-o sa-i vad. In schimb baietii de pe locomania.ro au pus de-o intalnire forumista in cinstea mea [zambarici care da din gene] si, in ciuda a ceea ce credeam eu c-o sa fac, adica sa ma autizez intr-un colt, am fost atat de sociabila ca nu m-am recunoscut nici eu. Cred ca de la lipsa de iesit in lume de acasa mi s-a tras, ca mi-a fost asa dor sa mai schimb si eu o vorba, incat, dupa ce ca am tocat-o la cap pe prietena care m-a scos din casa de la amiaza, si la intalnire am fost extrem de vorbareata si vesela. Si nu, n-am baut decat o jumate de bere, la sfarsit, de la care m-am ametit si m-a durut si capul la trezire. Stiu, stiu, sunt jale la bautura.

Asa, sa revin la sucurile mele si berile altora. Am ras in seara aia ca o nebuna, din vina unui anume forumist care ar trebui sa faca stand-up comedy, ca ar deveni bogat imediat, restul au fost foarte draguti, altii n-au vorbit cu mine (banui ca i-am intimidat cu dragalasenia mea, ca pe mess erau mult mai volubili), altii m-au alintat ca pe-un pui de mat, pe scurt, a fost supermegaultrafoarteextraordinar.

La Iasi m-a asteptat Ian la gara, la 5 dimineata, dupa o noapte ingrozitoare pe tren. Sa va povestesc:

Eu credeam ca o sa fie un tren d-ala cu care ma obisnuisem cand eram mai tanara, adica nu cu un singur mare compartiment cu j de locuri, ci mai multe compartimente de 8 locuri. Ei, nu. Si pe langa faptul ca nu aveam nici doza aia mica-mica de intimitate din trenurile vechi, au mai fost si niste tarani, cocalari, cretini sau cum vrei sa le spui, beti morti, care s-au injurat si batut toata noaptea, de am regretat ca nu am doi metri jumate si doosute de kile ca sa-i bat eu pe ei sa taca dracu`. Mai era si frig, ca vrun intelijent pusese aerul conditionat la temperatura Antarcticii (si era noapte, in dejtu` meu, deci deja frig) si mai erau si becuri de nustiucati watti care-si infigeau lumina in ochii mei obositi si iritati de nesomn. Sa doarma altii in conditiile astea, ca eu m-am chinuit ca un martir crestin in temnitele lui Nero. Si uitai sa va spui, ca in graba de a prinde trenul in ultimul minut fara sa-mi pierd biletul (care de altfel era sa ramana la prietena care ma condusese) am uitat sa-mi iau mancare si apa...

Ma rog, am indurat toate astea cu stoicism, am apucat sa si dorm iepureste cate zece minute pe ici pe colo si am ajuns in sfarsit in Iasi, unde saracul baiat, trezit de dimineata pentru mine (ce face prietenia din om), s-a urcat cu mine in taxi si am pornit in cautarea unui bar deschis duminica la ora la care si gainile dorm. Nenea soferul s-a uitat lung la noi, a clatinat din cap si ne-a dus in Tudor, unde dupa ceva plimbare cu bagajele mele (evident grele, ca doar pentru doua saptamani de vacanta trebuie toata garderoba de vara, ca nu se stie niciodata) am poposit la Castel, un bar vai de capul lui, dar deschis pentru eventualii studenti care se intorc de la "invatat" toata noaptea si vor o cafea-doua-trei. Acolo am stat si-am ras pana ne-au dat lacrimile si chiar si dup-aia pana ne-a palit foamea.

Nu mai intru in toate detaliile, pe scurt, am mancat un orez cantonez aptsolut delicios (oamenii merita sa le fac reclama, e vorba de Pizza Pazzo, mancarea e ca la mama bucatarilor acasa si in portii mai mari decat pot eu inghiti, fie si hamesita de foame) si m-am retras la somn vreo 14 ore, ca de cand plecasem din Franta dormisem numai chinuit.

De atunci m-am plimbat prin Iasi, am facut poze, am vazut niste omuleti (da` nu prea multi), am ras de campania lui Nichita (de care cred c-o sa scriu mai incolo) si acuma m-a lovit o mare lene , atata de mare incat desi ma plictisesc rau, mi-e lene sa ies din casa. Mai vad eu.

Poze cand ajung acasa si pot sa le editez.

Mno, cam asta-i.


17 iunie 2008
Iar pe fuga

M-am gandit sa va anunt ca-s inca in viata, am ajuns azi dimineata inapoi in mareata capitala, iar maine la crapatul zorilor plec spre Franta.

Speram sa vad niste lume inainte sa plec, dar problema e ca n-am mijloc de transport, iar taxiurile nici nu intra in ecuatie, din cauza portofelului in plina criza de anorexie. Ceea ce inseamna ca pe la 9 trebuie s-o sterg de la ce intalnire oi avea, sa ma duc sa-mi iau bagajele si sa prind ultimul troleu spre autogara Eurolines, unde o sa frecmentez cu spor pana la ora de plecare. Ceea ce mai inseamna ca n-o sa vad prea multa lume prea mult timp. Ceea ce e very naspa...

Inca sper sa se iveasca vreun print in armura stralucioasa ori vreun suflet milos care sa ma ajute c-o masina, sa pot sta si eu la taclale pana la o ora mai decenta, adica cel putin miezul noptii. Imi ramane doar sa ma rog mult si insistent, poate poate...

edit: pana la urma am luat un taxiu pe la 11, m-am uitat la meci in autogara, am citit, a venit si-un amic sa bea o cafea cu mine, pana la urma a trecut timpul cu bine. Pacat ca n-am apucat sa o vad pe Jude, da' promit ca ma revansez cand vine in Franta :tzuc:


22 iunie 2008
Bucati de puzzle

Mi-e dor de pielea matasoasa, de buzele umede si frematande, de curbele umerilor, de palmele mici, de parfumul cefei, de umbrele corpului. Mi-e dor de atingerile incete cu varfurile degetelor, de respiratiile grabite, de cautarile in intunericul inserarii, de saruturile ascunse in sunetul ploii.
Vreau sa-ti prind talpa piciorului intre palme si sa o sarut apasat.

***

Cand am ajuns acasa, Dani mi-a zis sa nu intru in camera, ca imi pregateste ceva. I-am zis ca oricum aveam de gand sa ma duc direct la dus, ca, dupa atata vreme petrecuta pe autocar, ma simteam mai murdara decat dupa o zi de sapa, pe ogor, in mijlocul lui iulie.

Nu m-am grabit cu spalatul si aranjatul. Voiam sa ma dichisesc pana in cele mai mici detalii, sa dau jos pielea veche si plina de praf si sa ma regasesc proaspata si frumos mirositoare. M-am spalat indelung, m-am dat cu creme, mi-am pus masti, mi-am spalat parul si l-am dat cu balsam, pe scurt, m-am rasfatat pana m-am simtit in sfarsit curata, apoi m-am intors in camera.

Nu mi-a venit sa-mi cred ochilor. Dani al meu pregatise masa ca la cel mai pretentios restaurant parizian si, sub lumina lumanarilor, vinul licarea in paharele aburite. Am fost atat de surprinsa ca n-am putut zice nimic, ci doar intinde un zambet de la o ureche la alta, ca un copil care descopera pomul de Craciun si intrevede promisiunea cadourilor. Am dat sa ma apropii de masa ca sa-l sarut, cand am vazut ceva pe perete. Un poster alb, pe care scrisese: "Draga mea, viata mea fara tine e ca pamantul fara soare, intunecoasa si trista. Tu esti esenta vietii mele, iubirea mea, fara tine nu ma simt bine, si deci nu-mi inchipui viata fara tine. Vrei sa te casatoresti cu mine? Te iubesc atat de mult."

Cand s-a ivit din bucatarie, m-a gasit nemiscata, cu ochii la poster, cu lacrimile curgand si cu palmele acoperindu-mi fata. A crezut ca plang de dezamagire, dar i-am sarit in brate si i-am sarutat toata fata, pana cand am putut sa ingan, cu vocea pierita, un "da". Aproape am strivit buchetul de flori in care ascunsese un bilet de dragoste, in care imi scria cat de mult ma iubeste. Am fost atat de coplesita de fericirea regasirii si a surprizei, ca toata seara n-am putut spune un cuvant, din cauza zambetului larg si a lacrimilor.

***

Iti iubesc parul moale, în care îmi plimb degetele alintîndu-te. Iti iubesc pielea cu miros de soare si de ierburi salbatice, sub care îti intrezaresc mladierea muschilor. Iti iubesc ochii, atat de adînci încît nu mai exista adînc, negri ca noaptea ori ca abisurile marii, întunecosi ca pacatul si ca întunericul dinaintea lumii. Iti iubesc sprîncenele, linii drepte care adîncesc misterul ochilor încruntandu-se, sau care îi lumineaza a zambet. Iti iubesc buzele pline, al caror sarut atît de blînd sau atît de patimas îmi infioara pielea, al caror surîs îmi da viata. Iti iubesc bratele, care ma cuprind în cercul lor ca într-o reduta ce ma apara de ceilalti, si ma tine prizoniera pentru tine. Iti iubesc palmele în ale caror linii îti citesc destinul, seara, razand amandoi la lumina unei lumanari colorate, care le cuprind pe ale mele precum cuibul niste pasari fara astampar. Iti iubesc degetele lungi, nervoase, a caror vorbarie îti tradeaza gandurile, ale caror atingeri ma mangaie si ma linistesc. Iti iubesc pieptul pe care îmi culc capul, încercand sa ghicesc ce nume îti ritmeaza în bataile ei inima, ascultandu-ti viata ascunsa, rasuflarea calma a sufletului tau. Iti iubesc trupul de care ma lipesc rasfatandu-ma, cautandu-mi sprijinul ca o iedera subtire si unduitoare. Te iubesc pe tine tot, asa cum esti, iti iubesc micul semn de la încheietura mainii stangi, pe care îl am si eu,
alunita pe care ti-o sarut pe piept, urma abia vazuta a unei muscaturi. Iti iubesc gandurile pe care mi le impartasesti si cele pe care mi le ascunzi, cuvintele pe care le rostesti sau nu, zambetele si încruntarile, visele în care nu stiu daca ma vezi, cuvintele frumoase pe care le gasesti ca sa ma alinti. Te iubesc pe tine tot, asa cum esti, pentru ca esti parte din mine si pentru ca esti tu.

***

J'ai rapproché les coussins, j'ai mis quelques fleurs autour
J'ai fabriqué un écrin avec du mauvais velours,
Il me restait du parfum, quelques bougies de secours
On va se cacher dans un coin, un linge sur l'abat-jour
T'es tout ce qu'il me reste, l'amour - dehors c'est insupportable !
Emmène-moi ailleurs, loin des vidanges du diable, ailleurs...

Pentru ca prietenii mei spun lucruri trasnite pe mess...

Mihaita : je veux four me faire une promenade sur le champelizee ala
Mihaita : e visul meu

Mihaita : je suis sur que je t'amuse
Mihaita : mais si je suis enervant si astea, dis moi


Mihaita : esca est ma professeur de francais
Denisa Esk: esc bre
Mihaita : esc bre est ma professeur de francais


Denisa Esk: bre, am ditamai larousseul langa mine si eu caut cuvinte pe net
Denisa Esk: uare-o fi grav?
Weed 13: ce fel de cuvinte?
Denisa Esk: nu stiam ce-nseamna écrin
Weed 13: si acuma stii?
Weed 13: sau sa-ti zic io?
Denisa Esk: ia zi
Weed 13: omuleeeee, ma pui la teste?
Denisa Esk: da
Weed 13: deci
Weed 13: ecrin inseamna un crin virtual



P.S. Va reamintesc ca nu mai dau prea des pe-aici, deci daca vreti sa stiti ce mai fac in mod regulat, dati o raita pe la blogul meu

France, mon amour? Cu siguranta, nu.

Am fost azi sa depunem ultimul act care lipsea din dosarul pentru casatorie, si anume atestatia de asigurare medicala. Sa va explic: oamenii mi-au dat o lista pe care scria sa aduc un justificativ de domiciliu: atestatia de asigurare SAU extras de cont SAU atestatie de gazduire (sau ma rog, cum s-ar putea traduce attestation d'hébérgément) SAU chitanta de telefon/chirie sau orice alt document cu numele meu si adresa lui pe el.

Prima data le-am dus un extras de cont, ca pe foaia de la asigurarea medicala era numele lui - pentru motivul simplu ca eu nu lucrez si ma inscrisese pe asigurarea lui - si ne-am zis ca n-o fi bun. In ciuda faptului ca pe lista pe care ei insisi o facusera scria clar una sau alta, tanti mi-a zis ca extrasul de cont nu-i destul si sa-i mai aduc ceva. I-am explicat frumos ca nu am nici un fel de venit si deci nu platesc chirie, telefon, internet, lumina sau altele si ca i-am adus hartie de la prefectura, completata frumos si semnata, care dovedeste ca stau la Dani si ca el imi asigura cele necesare vietii in aceasta tara fabulominunata. Tanti nu si nu, ca sa-i mai aduc ceva. Ne-am intors prin urmare azi sa-i aducem atestatia de asigurare medicala, pe care mi-o ceruse.

Cand colo, alta surpriza, pe langa faptul ca in locul functionarei de ieri, care totusi era ok, amabila si zambitoare, dam peste o babornita acra care nici nu prea stia care-i exact rolul ei pe-acolo. Atestatia nu-i buna, ca-i pe numele lui. Bine femeie, ii zic, da' ti-am zis ca nu lucrez, ce dejtu' meu vrei sa-ti mai aduc? Poze cu mine si cu prefectul in fata usii cu numele noastre pe ea? Nu, ca trebuie asa si pe dincolo, act cu numele meu si adresa din Franta. Presimteam ca urmarea n-o sa fie placuta si am tras aer adanc in piept inainte sa-i zic ca-i aduc punga in care-mi vine Cosmopolitanul. Si nu i-am zis. Mi-am adus aminte in schimb ca aveam permisul nou, facut aici, cu tot ce trebuie pe el, ba inca si cu poza mea, stampilele si semnaturile oficiale. Il scot triumfatoare si i-l bag sub nas: na justificativ! oficial si semnat de sefu' tau! si-i bag un zambet larg.
- Nu-i bun, zice tanti, nu ajunge.
- Da' de ce dejtu' meu nu-ti ajunge?! imi vine sa-i urlu. Nu-i destul de oficial?!
- Ba e oficial, dar casatoria e altceva, nu-i destul.
- De ce nu-i destul, are si poza mea pe el, ii facut acu' cateva luni, cu adresa din Franta, semnat de prefect, ce dejtu' meu, nu-i la fel de oficial ca mariajul.
- Ba e, da' de fapt nu-i, ca nustiuce, casatoria-i altceva [altceva ce, 'tu-te-n gatu' ciorii?!], permisul nu dovedeste ca blablabla, aduceti altceva.
Am crezut ca-mi explodeaza capul in fata unei asemenea tembele. Dani i-a raspuns repede, ca sa nu-mi lase timp sa fac niste referinte traditionale la neamuri si stramosi, pe care oricum nu le-ar fi inteles:
- Doamna, zice, nu intelegeti ca nu mai avem ce sa va aducem? Domnisoara nu lucreaza, sta la mine si eu platesc tot. V-am dat tot ce aveam.
- Nu-i destul, ca nu dovedeste ca sta la dumneavoastra.
- Da' atestatul de la prefectura la ce plm serveste? se enerveaza si Dani.
- Nu-i destul, dom'le.
- Pai si cu strainii care n-au cu ce sa dovedeasca unde stau ce faceti?
- Pai nu-i casatorim.
CEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE ???
Acuma ati inventat si interdictie la casatorie, mama voastra de handicapati mancatori de mucegaiuri, trai-v-ar familia-n razboi infipta-n teava tunului!! Altceva mai intelijent n-aveati de facut, manca-v-ati codul civil, ca dor tara-i minunata si cânii comunitari care nu exista se plimba cu croissantele sub coada!

...continuarea...

Vai de cururile voastre
Stiu ca nu-i de ras, da' pana mea, mah, cand le zici asa cu foc n-am ce face altceva decat sa rad

Pe de alta parte chiar ca ma minunez de legile si ideile idioate de le au astia! Insa trebuie sa-i intelegi, ca incearca si ei tot ce pot pentru a preveni casatoriile de convenienta, adica cele care ar da unui imigrant dreptul la acte in toata regula in tara adoptiva.

Multa bafta

mno, oricum acuma nu se mai poate cere cetatenia decat dupa 2 ani de casatorie si se fac si controale la cupluri acasa (sa vada daca traiesc intr-adevar impreuna si alte alea). pe mine m-a enervat faptul ca au pus acolo "una SAU alta" desi le cer pe amandoua. puteau sa puna pe foaia aia "actu' cutare + cutare", ca sa vin pregatita si cu hartiile si cu nervii.
in alta ordine de idei, la afro

O sa ajung sa urasc functionarii, publici sau nepublici, ca vad ca tembelismul e primul criteriu dupa care-s alesi p-aici, prin tara branzii putrede.
M-am dus la posta sa ridic niste bani de la tata. Nemancata, cu gatul tot mai uscat, am stat in picioare aproape o ora la coada, pentru ca au 5 ghisee, dar, evident, numai doi functionari, ca dor n-o sa speteasca mnealor sa fie toti la serviciu la ora la care toata lumea are trebi la posta. Asa. Rabd cu stoicism foamea, setea si durerea de picioare, ajung la ghiseul la care trona o vaca blonda la menopauza, ii zic ca vin sa iau niste bani prin Western Union. Mai pierd 5 minute cu formularul (care nu-i disponibil cat astepti), intre timp asta se ocupa de altul, mai pierd 10 minute din cauza aluia, ii dau in sfarsit formularul si buletinul, asta se uita la mine si-mi zice ca nu-i bun. Ma uit inapoi la ea si astept sa-mi explice. Zice ca nu am data de nastere pe el. I-o arat. Imi zice ca n-am semnatura. Ii intorc privirea plictisita si-i zic:
- Acu' doo saptamani a fost bun, si tot aici la posta s-a-ntamplat.
- Pai colegul care a facut asta nu trebuia sa va dea banii, sa veniti cu pasaportul.
- Madam, acu' doo saptamani si-acu o luna si de cand sunt in Franta, am ridicat banii cu buletinul, s-acuma vii si-mi spui ca nu-i bun? insist eu, ca poate ii intra o raza de lumina in capul ala in carebate vantul si-si da seama ca daca altor doozeci de functionari colegi cu ea le-a ajuns buletinul, ar trebui sa-i ajunga si ei. Sau daca nu, macar sa nu ma trimita acasa dupa o ora de stat dupa fundul ei, ca s-a mosmodit mai ceva ca o baba pe jumate paralizata si cu cataracta. Dar nu, isi pastreaza expresia de vita sub soarele amiezii pe care o sacaie o musca insistenta, si ma trimite dupa pasaport. O injur printre dinti si plec.
Inainte s-o iau spre casa, ma gandesc ca poate la banca (celebra Société Générale) fac si transferuri Western Union si-asa ma scutesc de-un drum, ca tot voiam sa-mi pun banii-n cont. Trag aer adanc, sa-mi pacalesc golul din stomac, si-o pornesc spre banca. Acolo, iar coada, dar numai vreo trei omuleti, asa ca indraznesc sa-i zic lu' nenea de la ghiseu ca vreau o informatie (adica treij de secunde din timpul lui, dupa care, in functie de raspuns, ma pun la coada). Se uita la mine de parca i-am cerut cartea de credit si pin-ul si-mi zice sa astept sa-mi vina randul. Ma oftic. Astept, injurand in gand toata sleahta de tampiti pusi in spatele ghiseurilor de niste tampiti mai mari ca ei. Imi vine randul. Il salut, bla bla, "faceti transferuri prin Western Union?
- Ce?
- Transferuri de bani, repet, mai rar. Prin Western Union.
- Prin ce?
- Prin Western Union.
Se uita la mine, ca vita de mai devreme la un mesaj de eroare Vista.
Ma enervez.
- PRIN WESTERN UNION - 'tu-ti gatu' ma-tii, ii zic in gand - vrei sa-ti desenez?
- Aaaaa, face, de parca a avut o revelatie. Uestern iuinion, pai daca-i prin uestern iuinion..., se maimutareste.
"Ah, vede-te-as la sapa, crapa-ti-ai capu' de handicapat, si pe aia care n-o facut avort si te-o pastrat, catarule", ii mai urez, tot in gand, in timp ce strang cat pot cureaua gentii, ca sa nu-i dau cu ea in cap.
El se hlizeste la mine ca un maimutoi drogat cu prenandez:
- Uestern iuinion, uestern iuinion... nu facem.
Ii urez sa moara incetul cu incetul chinuit de picatura chinezeasca, ii salut colega care n-avea nici o vina si plec, pachet de nervi si pregatita sa explodez la primul care ar fi indraznit sa zica sau sa faca ceva mai aproape de dooj de metri de mine.
Vede-i-as crapati cu burta-n sus, retarzi ajunsi pe locuri de relatii cu publicul, sta-v-ar salariul in gat sa va stea!
Si nu cunosc pe nimeni care vinde aruncatoare de flacari, ca asa mi-ar prinde bine unul maine...

Acest topic a fost editat de Gavrochette: 20 Jul 2008, 04:26 PM

"Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi"
(Ana Blandiana)

Azi a plouat.

A plouat tare, cu pofta, cu bulbuci, cu stropi de-aia mari ca boabele de struguri, a plouat cu hotarare, zici ca se hotarase cerul sa ude tot, sa patrunda peste tot si sa intre in pamant pana la radacinile izvoarelor. Ploaie de vara, calda si cu miros de iarba si de praf. Mi-a facut pofta sa ies sa ma ud pana la piele, sa-mi lipeasca parul de fata, sa-mi musteasca apa in sandale, sa-mi intre in ochi, sa-mi curga de pe gat intre sani si sa-mi se strecoare pe sub haine.

Mi-era asa de pofta ca-mi venea sa sar in papuci si sa fug in fata blocului in momentul in care a inceput sa toarne, dar nu ma simteam „prezentabila”. Am vrut sa ma fac frumoasa ca pentru un iubit inainte sa ies. Mi-am spalat deci parul si l-am indreptat, mi-am lungit genele si mi-am inrosit buzele. Ma gandeam cu ce m-as fi putut imbraca si am ales rochita alba, vaporoasa. Care era sifonata. Am calcat-o. Nu stiam cu ce sa ma incalt. Ma gandeam la detalii practice, de genul „nu-mi iau balerinii, ca iar iese culoarea din ei si imi innegresc talpile. Nici sandalele noi nu mi le iau, ca nu se asorteaza.” Parca innebunisem, ploaia devenise iubita pentru care te agiti sa arati impecabil, s-o seduci. Mi-am luat cizmulite scurte si usoare, se potriveau cu rochia si altceva nu aveam. Mi-am ales geanta, m-am mai uitat o data in oglinda si am iesit. Imi batea inima de nerabdare si de placere. Am sarit pe scari ca pe vremea cand eram mica si ma grabeam sa ajung mai repede in spatele blocului la joaca. In fata usii de sticla, m-am oprit si m-am uitat indelung cum ploua, savurand dinainte. Cu un zambet, am impins usa si am iesit.

Si s-a oprit ploaia.

Mi-a fost ciuda.

Am inspirat adanc, cautandu-i mirosul. M-am uitat la cer, cantarind norii din priviri. Nu puteam sa ma intorc in casa dupa atatea pregatiri, am pornit deci la plimbare cu gandul ca poate s-a intoarce ea. I-am gasit urmele pe flori si pe trotuare. Cerul inseninand se oglindea in cioburile ei si iarba mirosea a proaspat. Imi venea sa-mi ingrop fata in ea. Plimbandu-ma, am dat peste o alta buna si draga prietena, Marna, ceea ce m-a consolat dupa pierderea ploii. Am facut o multime de fotografii, cu care sa ma prefac ca totusi am gasit-o. Am mers prin toate baltile pe care le-am gasit, poate-poate mi-o intra apa in cizmulite, si m-am plimbat pe sub cele mai joase crengi, ca sa adun in par racoarea pe care mi-o promisese. Pana la urma m-a binedispus si am inceput sa zambesc singura. Ma simteam atat de linistita, senina, ca-mi venea sa imbratisez pe cineva. O fata cu un catel flocos in brate mi-a surprins privirea si mi-a zambit inapoi, un zambet larg, cu placere, nu zambetul obisnuit, politicos si rece al parizienilor. Am fost fericita. M-am intors acasa cu sentimentul unei zile bine traite.

M-am dus sa deschid fereastra, sa intre racoarea serii, si a inceput sa ploua iar. Tare, cu pofta, cu bulbuci, sub un cer pe jumatate senin.

P.S. Pozele sunt aici.

(Scris azi noapte)

E 3 jumate. Noaptea. Mie nu mi-i somn.

Am incercat sa adorm pe la miezul noptii, cuibarita in bratele consortului. Canci. Am stat cu ochii in tavan pana mi-au intepenit. Nici urma de somn. Mi-am zis ca Mos Ene trebuie sa fi plecat pe la vreo petrecere, dupa ce i-a dat cu praf de sforait pe la nas lui Dani, care doarme ca un prunc. Cu diferenta ca pruncii nu mana porcii la jir, cum se zice prin Moldova.

M-am sucit si m-am rasucit pe toate partile. Mi-am numarat in gand vizitatorii din ultima vreme si i-am impartit dupa zile, orar, inaltime si culoarea chilotilor. M-am uitat iar la tavan. Nu se vedea nimic, cred ca de la intuneric. Alaturi, consortul sforaia cu atata pofta ca-mi venea sa-i dau una. De ciuda. Am ascultat motorul congelatorului si pe vecinul de la 3 tropaind pe scari la 1 noaptea, tropai-i-ar piticii pe creier pana i-o face cute. A inceput sa ploua, am ascultat ploaia, s-a terminat ploaia. Mi-am revazut amintirile din camin.

Pana la urma, am zis ca orele astea de culcare sunt prea devreme pentru mine, orice-as face, si am aprins veioza. Mi-am dat unghiile de la picioare cu roz. Mi-am smuls cele doua fire de par scapate de epilator. Si m-a pocnit inspiratia, ea care in ultimele doua saptamani a fugit de mine ca cela de tamaie, de-o trebuit sa fug si eu dupa ea, s-o prind de-un picior si s-o tin bine, ca sa mai scriu cate-un post.

M-am ridicat frumos, sa nu-mi trezesc viitorul sot, mi-am luat caietul nou-nout si virgin si stiloul si m-am furisat inapoi in pat. Si dai si scrie si scrie si scrie. Is pe la a zecea pagina. Pregatiti-va de posturi lungi, c-am avut insomnie si-a fost productiva. Am scris 3, am inchis caietul, am baut apa si mi-am dat seama ca tot nu mi-i somn. Am deschis caietul inapoi si l-am scris si pe asta. Ma doare incheietura, ca nu mai sunt obisnuita sa scriu cu stiloul. Parca sunt si obosita, ca incep sa scriu dezlanat si sa uit diacritice. Inspiratia imi adoarme. As rontai ceva, mi-e pofta de alune, dar niste anume kile depuse inestetic imi trezesc constiinta. Nu ma plac asa si oricum nu mai sunt alune. Rontaitul deci pica. De fumat m-am lasat. N-am chef sa citesc.

Se trezeste Dani, ma intreaba de ce nu dorm, ii spun ca nu mi-i somn, da sa raspunda si adoarme. Il invidiez.