Scrieri, ganduri, amintiri din viata lui Gavrochette veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

Ganduri la intamplare

(fragmente dintr-un alt jurnal, scrise cu cateva luni in urma)

Eram o fetita ce devenea femeie, eram confuza si speriata, si cautam un adapost linistit ca sa ma transform intr-un frumos fluture albastru.
Si tu ai venit si mi-a daruit pacea. Eram speriata, si tu m-ai adapostit in bratele tale, eram confuza si tu m-ai facut sa descopar cine sunt. Tandretea ta mi-a redat pacea, si m-ai acoperit cu dragostea ta ca sa pot deveni femeie.
Datorita tie acum sunt puternica si frumoasa, multumita tie sunt dulce si tandra, si alaturi de tine sunt pregatita sa aduc pe lume alti micuti fluturi albastri.

Vreau sa-ti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine. Tu mi-ai redat puterea de a iubi, m-ai facut sa renasc, alaturi de tine am descoperit cat de frumoasa e viata.
Iti multumesc ca ai impartit totul cu mine, momentele de bucurie si cele de tristete, multumesc ca ai fost langa mine cand am avut nevoie de tine. Sunt a ta, iti multumesc ca esti al meu. Te iubesc, iti multumesc ca ma iubesti. Eu l-am gasit pe Fat-Frumos si stiu ca basmul meu va avea un sfarsit fericit.

***

Am in fata albumul cu poze de cand eram mica. In prima poza, pe cand aveam 6 luni si ai mei locuiau in Timisoara. Patutul meu se afla langa patul transformat pentru poza in canapea si acoperit de cuvertura de un maro vulpesc, de catifea moale, de care imi amintesc si acum. In poza, mama, pe atunci de vreo 26 de ani, ma imbraca. I se vad doar spatele si parul blond cenusiu, scurt si buclat. Poarta o rochie albastra pe care, pe la 6-7 ani, o imbracam sa ma joc cu vecinele "de-a doamnele". Pe canapea, eu, o papusa-bebe cu puf in loc de par si cu ochi mari albastri, cu gurita bosumflata, uitandu-ma serioasa la fotograf. Nu stiu pana la ce varsta am stat in patut, dar imi amintesc clar jucariile care apar in poza: catelul de plus galben, pe care daca il trageai de lesa, latra, si iepurasul de plus pe care l-am pastrat pana printr-a opta, desi avea sarma din urechi rupta, si celalalt catel de plus alb cu vestuta in patratele si cu basca la fel aplecata strengareste peste o ureche buclata.

Imi amintesc de mine la 1-2 ani, stand jos pe covor, sub masa, cerandu-l mamei cîla si palalu´ pentru jocul meu preferat. Puteam sta ore in sir sa torn apa din sticla in pahar si inapoi, minunandu-ma cum disparea apa treptat si intrebandu-ma unde se ducea (pe covor, facand o balta in jurul meu. De asta mama nu-mi dadea cîla si palalu´ prea des.)

Dau pagina si cad pe ganduri. Mazgalesc cu stiloul pe marginea foii ca sa-l fac sa scrie. Multa vreme n-am scris decat cu pixul si acum literele sunt deformate, cuvintele parca aruncate din varful penitei.

Albumul - pe care l-am confiscat ca sa-mi lipesc numai pozele mele - e foarte vechi, de pe vremea cand mama si tata erau tineri. Are coperti cartonate, verzi-lamaie, cu model verde inchis in relief si cu un trandafir auriu imprimat in mijloc. Foile negre, tari, si foile transparente si fosnitoare dintre ele (pe care, mica fiind, le rupeam ca sa copii pe ele portrete din cartea "Trecute vieti de doamne si domnite") sunt tinute laolalta de snurul galben, impletit, cu ciucuri la capete.

Aud apa din ibric fierband alaturi si pun stiloul jos ca sa-mi mai fac o cafea. Ma gandesc ca nu-mi place sa scriu la calculator. Il simt impresonal, detasat, ma blocheaza. Ma reasez la masa si mi se face dor de biroul de stejar din fosta "acasa". Biroul la care stateam in dupa-amiezile de vara, cu ochii pierduti pe fereastra, ore in sir, auzind vag, ca de pe alta lume, zgomotele de afara. Uneori citeam si nu mai auzeam nimic in jurul meu, cu caietele de teme deschise in jurul meu, ca sa pot ascunde cartea in caz ca venea mama sa ma verifice. Observ cat de mult seamana acum scrisul meu cu al mamei. Gandurile imi ratacesc iar. Imi amintesc cand mama imi transcria temele pe curat, ca sa ma ajute sa scriu mai frumos. Ma uitam la randurile ei caligrafice, la literele aliniate, cuminti, rotunde, usor inclinate spre dreapta, si ma chinuiam sa le imit. Diferenta se vedea intotdeauna. Scriam urat, dezordonat, imi schimbam des stilul de scris. Nici acum nu pot zice ca am scrisul format. Uneori scriu frumos, cu litere mici, caligrafice, in randuri stranse si ordonate ca niste siruri de soldatei de jucarie colorati. Alteori scriu aerisit, foarte aerisit, ca Ana, prietena mea cea draga, cu litere mari, rotunde, ocupand un rand cu cinci cuvinte. Alteori scriu ca tata, cu litere drepte, ascutite, un scris de om serios, cu picioarele pe pamant. Sau ca mama, acum, cu litere inghesuite si aproape dezordonate, aratandca un zid de tepi mici, fara bucle.

Incerc sa scriu mai incet, mai frumos, dar degetele mi se razvratesc, n-au rabdare, de parca mi-as pierde ideile daca nu m-as grabi. Ma foiesc, nu-mi gasesc pozitia. De aia mi-e dor de biroul de acasa.

Imi aprind alta tigara (oare de ce are alt gust cand folosesc chibrituri? sau mi se pare mie?), mai iau o gura de cafea si-mi amintesc cand il intrebasem o data, demult, pe tata, de ce fumeaza cand isi bea cafeaua. "Cafeaua fara tigara n-are gust", mi-a zis el zambind, si mie mi s-a parut o prostie, pentru ca pe atunci amandoua mi se pareau amare, neplacute la gust. Imi aduc aminte de episodul asta de fiecare data cand imi beau cafeaua de dimineata si-mi aprind, instinctiv, o tigara.

Dau pagina albumului si ma regasesc pe mine cea de la 3 ani, in fata bradului de Craciun. Port o rochita roz cu lalele albe pe piept, am parul scurt (multa vreme l-am avut asa, pentru ca era subtire, "ca puful de pui" zicea mama, si mi-l tundeau mereu ca sa-l indeseasca. Si acum parul meu e moale si fin), port ciorapei albi de bumbac si ghetute rosii, si sunt doar cu un cap mai inalta decat papusa mea, Liliana cea blonda. Pe peretele din spate e un tapet care il acopera complet, reprezentand o padure toamna, la care ma uitam cateodata ore intregi, asezata pe covor.

Pe Lili am avut-o pana printr-a opta, o tineam din nostalgie, desi un ochi i se stricase, o mana era legata cu elastic, iar picioarele se balanganeau. Nu voiam s-o arunc pentru ca mi se parea o cruzime fata de papusa care imi fusese tovaras de joaca atata vreme. In acea vara insa, tata a atuncat toate "vechiturile" din balcon, pe Lili, catelul alb cu bascuta, iepurasul cu urechile indoite, lebada albastra gonflabila pe care pluteam intr-o alta poza de pe la 4 ani, la mare. Cateva zile dupa aceea m-am simtit golita, o parte din copilaria mea fusese aruncata, mi se taiasera puntile spre ea. Abia acum imi dau seama ca din vara aceea n-am mai putut sa spun povesti.

Pierd cateva minute gandindu-ma la dupa-amiaza aceea de vara cand am incercat sa-l conving pe tata sa nu le arunce, pentru ca "imi trebuie", desi erau vechi si stricate si nu ma mai atingeam de ele.

Ma dor degetele, dezobisnuite de scrisul de mana. Dau pagina subtire si ma uit la o alta fotografie, din alta vara. Aceeasi Deni mica, blonda, de data asta purtand o rochita de mohair moale, albastra, si ghetutele maro "cu bomba", cum le ziceam eu atunci, pentru ca limbile lor semanau la forma cu ciuperca unei explozii nucleare, pe care o vazusem intr-o poza. Ma uitam serioasa la fotograf, cu capul usor plecat, cu gura intredeschisa. In minte imi vin iarasi dupa-amiezile calde si linistite de vara, de parca toata copilaria mea a fost vara. Incerc sa-mi amintesc ceva petrecut iarna si-mi dau seama ca nu tin minte nimic pana la 7 ani, decat Craciunurile si revolutia (aveam 4 ani pe atunci), dar nimic cu zapada.

Imi aprind ultima tigara din pachet. Trebuie sa ma duc sa-mi iau altul, si atunci vraja scrisului se va rupe, si ma voi aseza din nou jos, in bucatarie, sa termin cartea care mi-a dat atata pofta sa-mi astern amintirile.

Gandurile mi se risipesc, nu mai vor sa curga prin varful penitei. Inchid albumul si privesc scrumul tigarii, pe care trebuie sa-l scutur. Degetele nu mai au rabdare, scrisul se deformeaza, devine dezordonat, ilizibil.
Gata. Punct. Ma cheama realitatea.

Deni si Lili:



Deni si ghetutele cu bomba:

Puteti comenta chiar va rog

Bun gasit si tie, Anushca. Mi-a facut placere sa-ti citesc mesajul, iar albumul cu poze vechi ma asteapta... Pe curand poate, noi povesti din copilarie

La plimbare prin Provins
- In Turnul lui Cezar -

Alte poze din Provins, un sat medieval aflat in patrimoniul Unesco



Am facut un slideshow, dati click pe imagine ca sa-l vedeti

Pe cand noi povesti din copilarie?

Cat de curand sper, cand imi va reveni inspiratia. Bine, recunosc, e doar o scuza, nu trebuie decat sa fac ca data trecuta, sa scot albumul din dulap si sa ma las inconjurata de amintiri... Dar zilelea astea sunt prinsa cu un articol despre viata lui Vlad Tepes pentru un site international, ca m-am enervat din cauza unei ametite de americance care scrie numai aiureli despre el si m-am hotarat sa dau oamenilor "the real story".

Dupa aceea o sa incerc sa ma reapuc de scris

O alta zi la fel ca celelalte, fara nici un eveniment in perspectiva. In plus, e innorat. Ce mai, e inviorator de-a dreptul. Sa va explic de ce stau acasa fara sa fac nimic: fiind romanca in Franta, nu pot lucra decat in anumite domenii ; ca sa o fac intr-unul care nu se afla pe lista « permis romanilor », imi trebuie o promisiune de angajare, pe baza careia primesc permisul de munca. Buba e birocratia, atat in Franta cat si la noi (caci hartiile sunt trimise de la o tara la alta ca mingile de tenis), ceea ce inseamna ca nu pot avea permisul mai devreme de 3 luni. Si care patron, sef, manager sau cum vrei sa-i zici imi da mie scris ca ma angajeaza sigur in 3 luni ?... Deci pana una-alta, stau frumos in casa si incerc sa-mi omor timpul pe net, ca de-atata vreme de facut nimic mi-a pierit si pofta de citit, si de scris, si de filme, si de tot. Macar dac-as putea iesi la o plimbare - nu de alta, dar malul Marnei e la doi pasi ; de fapt, de ce zic prostii, ca nici cand e soare si frumos nu ies din casa. Pe de alta parte, plimbarea de una singura nu-i asa amuzanta; si, in plus, malul Marnei il stiu pe de rost...
N-am crezut ca in Franta ma voi simti ca-ntr-o inchisoare...



Plictiseala e cel mai crunt si mai necrutator motiv de depresie.

Rasarit deasupra raului

M-am apucat in sfarsit de treaba ca sa-mi gasesc un job. Primul lucru pe lista era sa sun la consulat pentru informatii, mai ales ca sa stiu orarul, pentru ca pe 3 siteuri diferite am vazut 3 orare diferite . Am inceput cu dreptul: primul numar de telefon suna ocupat. Al doilea suna in gol. Am reincercat. Acelasi rezultat... Bun, am lasat asta deoparte si m-am dus pe siteul Disneyland sa caut o oferta de munca pe care o vazusem in ziar, mi-au cerut sa-mi fac cont, am stat jumate de ora sa le dau toate informatiile (cre' ca numai de copilarie nu m-au intrebat, ca de restul.... ), am pus CV, le-am scris si scrisoare de intentie ca sa nu spuna ca nu-s draguta, acuma tineti-mi pumnii sa ma primeasca la interviu... ca am patit-o deja cu Air France care m-a refuzat pentru ca sunt romanca... Imi mai ramane sa ma rog pana primesc un raspuns

Maine plec la vanatoare de serviciu.

Am primit mail de la consulat. Surprinzator e faptul ca mi-au raspuns, desi la telefon nu le place sa vorbeasca. Mi-au zis asa: chiar daca sunt romanca, am dreptul sa lucrez, daca am promisiunea de angajare cu care ma duc sa cer "schimbare de statut" cu care mi se va da titlu de sejur si autorizatie de munca. Da' la membrii UE nu se mai da titlu de sejur. Adica se da da' nu stie toata lumea. A nu, stai. Nu se da dar n-au aflat si aia de la consulat care trebuie sa informeze lumea. Adica pana la urma eu ce dracu' fac?

Mi-au mai zis ca ambasada nu ma poate ajuta cu nimic. Evident, nu stiu de ce am mai intrebat daca pot sa ma ajute, ca doar is pusi acolo ca sa arate strada frumos. Oamenii mi-au zis politicos sa-i intreb pe frantuji. Bun asa. Frantujii ia ghiciti ce mi-or zice?

Nici un raspuns de la Disney. M-am dus pe site-ul lor si am mai raspuns la o oferta, ca poate daca n-o fi una, o fi cealalta.

Dani m-a sacait sa scriu si la Tarom, adica sa depun o "candidatura spontana". Adica cum ar fi, sa bat la usa omului, sa-i zic ce stiu sa fac si sa-l intreb daca n-are cumva pe undeva ceva si pentru mine. No, fie, important e sa nu zic ca am scapat vreo ocazie. Am trimis deci CV si scrisoare de intentie.

Am verificat cu ocazia asta lista de domenii in care romanii pot lucra fara multa hartogaraie care ia timp. Sunt 150 de posibile joburi. Acuma sa ma hotarasc daca vreau sa incerc ca zidar, faiantar, instalator, pescar marin, tehnician de centrala sau altele asemene. Toate, in afara de chelnerita si femeie de serviciu, cer specializare. Multa.

M-am uitat si prin anunturile de pe internet si ziare, dar degeaba, nimic din ce as putea face. Concluzia unei zile pline de nervi si stres, m-a apucat plansul. Consortul a incercat sa ma ajute, dar nu-i vina lui ca Franta ii condusa de dobitoci si ca din cauza lor nu pot sa-mi castig cinstit painea.

Bun, deci pana or binevoi ai de sus sa-mi raspunda, ma duc sa caut un post de chelnerita sau vanzatoare. Maine, de la ora 11, cu Lydia, studenta fara bani si fara job, incepand cu mall-ul de la noi si terminand cu uriasul Val d'Europe. Cineva tot trebuie sa aiba nevoie si de noi...

intr-adavar, daca lucrezi, ai nevoie inainte de titre de séjour (le arati la prefectura promisiunea de munca - "promesse d'embauche"). Permisul de sedere se obtine destul de usor, numai ca e putina umblatura si la prefectura e de asteptat (cred ca situatia este asemanatoare peste tot in Franta).

http://www.paris.fr/portail/vosdemarches/P...ortlet_id=17777

Mersi, mie la prefectura mi s-a zis ca imi trebuie la promesse d'embauche pe care o dau la prefectura, ei o trimit la ANPE, de acolo in Ro la ministerul muncii, si de acolo imi trimit autorizatia de munca; asta o sa dureze 3-4 luni. Pe de alta parte mi s-a zis ca titre de séjour se da acum numai la cei care vin din afara UE. Deci nici ei nu stiu ce vor... In fine, om trai si om vedea. Pana una-alta daca-mi gasesc un job micut ca sa ma ocupe pana trec alea 3 luni, sunt multumita.

Acum 5 minute m-a sunat tata ca vrea sa-mi trimita bani, ca i-a zis mama ca am nevoie De unde pana unde, nu stiu. Am de mancare, am unde sta, am haine, am cosmetice, imi permit sa ma alint din cand in cand - vreau sa zic, nu-s chiar asa rau. De unde o fi scos si mama povestea asta cum ca nu mai pot de nevoie, nu stiu...

Mdah.

Am fost cu Lydia la vanatoare de job, si cautarea a fost mult mai fructuoasa decat ne asteptam noi. Am gasit vreo 10 locuri unde ar avea nevoie de mine, am depus CVuri si scrisori de intentie la vreo 5 care ma intereseaza mai mult. Nici n-a fost nevoie sa mergem in Val d'Europe, am gasit tot aproape de casa (mall-ul Arcades), acum imi tin pumnii (singura, da) sa ma vrea vreunul. Mi-ar placea sa fie FNAC-ul sau Nature & Découvertes, ca au legatura cu ce-mi place mie mai mult si mai mult, adica cititul, natura si decoratiunile interioare .

Pe scurt, ma simt bine, mi-am recapatat speranta si in plus, bonus din partea destinului cred, mi-am facut o noua buna prietena. Cu Lydia ma simt mai bine decat cu propriile mele surori, avem aceleasi pasiuni, acelasi mod de a gandi, pana si barbatii nostri seamana

In alta ordine de idei, miercuri e ziua mea. O sa vina Lydia cu iubitul si Delphine, prima prietena pe care mi-am facut-o aici, si pe care n-am mai vazut-o din decembrie, ea fiind o persoana foarte ocupata (mai ales sa astepte un telefon de la asa-zisul ei iubit, care o cauta o data la doua saptamani). Lydia mi-a cumparat deja un cadou, e o fata rapida

Tata mi-a trimis si el 200 de euro, deci ma bucur ca pot sa ma alint un pic, mai ales ca am gasit in cutia postala un catalog de cosmetice agnes b. cu numele meu pe el si cu oferta speciala de ziua mea. Acuma ma intreb cum au aflat de mine, ca n-am nici in clin nici in maneca cu agnes b. Dar ce conteaza, important e ca au farduri foarte faine

Delphine se da bolnava de doua zile. Nu c-ar fi ingrozitor si de neiertat intr-o situatie normala, dar donsoara gaseste scuze de fiecare data cand o intreb cand mai iesim la o cafea. Si nu ne-am mai vazut din decembrie. Insa pe MSN bineinteles ca ma iubeste si-mi este prietena

Mai era vorba sa vina si Phillip, un pusti de 18 ani, irlandez, tot prieten de-al meu. Ca din intamplare, e plecat la Pau si nu vine inapoi pana duminica. Noroc de Lydia, ca e o dulceata de fata si ne intelegem, ca amandoua suntem parasite de prieteni si batute de soarta.

In afara de asta, nimic nou, decat ca mi-au raspuns omuletii de la Tarom, si anume ca n-au nimic liber acum, dar ca ma vor tine la curent daca apare ceva.

E ziua mea. Anul trecut n-am facut nimic, acum doi ani plangeam ca a uitat toata lumea de mine. Om vedea ce-o fi anul asta.

Gavro, cu o mica intarziere (excusez-moi ) iti urez din tot sufletul un calduros "La multi ani" & tot binele din lume! Avec ta permission, vreau sa iti dedic o poezie:

La Multi Ani - Tudor Arghezi

Cititor de vreme buna,
Sa-ti urez pe nai si struna,
Lautar si de condei,
Ce-i mai bine din ce vrei.

Sa-ti traiasca toti ai tai
De prin munti si de prin vai,
De prin târguri, de prin sate
Risipite prin bucate
Semanate, secerate
Tarii tale-mbelsugate.
Jignitele fie-ti pline
Cât si zilele senine.
Deie-ti anul buna ploaie,
Târle lungi de oi balaie
Si frumosi ca soarele
Cautând ogoarele.
Fie-ti dragule, copiii
Struguri albi, ciorchini de vie,
Fetele ca piersica.
Sa-ti traiasca vitele,
Cele cu copitele
Cât si potcovitele.
Si sa aibi vitei câti vrei,
Nascuti multi, tot câte trei,
Si femeia ta din casa
Fie-ti zvelta si frumoasa
Ca vlastarii pomului,
Bucuria omului.

Si copii
Cu ochi caprii
Si frumosi ca soarele
Pazindu-ti ogoarele.
Baietii ca mugurii,
Fetele ca strugurii.
Piersicile sa le cada
în camase, din livada.

O urare pentru voi,
Cititori de slove noi.
Anul care, iata-l, vine
Sa v-aduca numai bine.

Multumesc mult, mi-a placut foarte mult poezia, in plus m-ai nimerit bine, Arghezi e unul din preferatii mei Deci:

Imi vine sa-l bat pana i-o suna apa in cap.
Imi vine sa ma dau cu capul de perete, ca sa ma abtin sa nu-l bat.
Si-mi vine sa urlu, ca sa nu ma dau cu capul de perete.

Totul a inceput cand am facut prostia sa-i arat lui Dani ce-i aia un mmorpg (massive multiplayer online roleplaying game -> World of Warcraft, Lineage, Last Chaos, Shaiya etc). Acuma nu se mai misca din fata calculatorului de dimineata pana seara, sau de cand vine de la serviciu pana seara, cand ii fac de mancare isi ia farfuria in fata calculatorului, daca vorbesc cu el trebuie sa semnalizez ca pe aeroport inainte ca sa-i captez atentia, daca vreau sa ma alinte, primesc un "nu acum puiu, sunt intr-o echipa si trebuie sa-i ajut", daca-i zic "trebuie sa facem curat", zice da si acolo se termina, pana ma enervez (ca acuma) si fac eu tot. Bineinteles ca pe urma domnul se poarta ca si cum nimic nu s-a intamplat, si e foarte, dar foarte uimit cand isi da seama ca eu am tendinte criminale la adresa lui. Ce-i inca si mai rau, e ca baiatul e sincer (!!), ca nu mai are legatura cu lumea exterioara, i-as putea spune "in 5 minute o sa aiba loc o explozie nucleara, trebuie sa fugim", ca el mi-ar spune "da, stai putin ca trec nivelul si vin"

Azi trebuia sa facem curat si mai ales sa spalam vasele (in plus e randul lui), chestie prevazuta si amanata de zile intregi, si ia ghiciti ce a facut el toata ziua de azi, incepand cu momentul in care a deschis ochisorii Acum e prost dispus ca nu intelege de ce am o fata de inmormantare, o privire de ucigas in serie si refuz sa vorbesc cu el, in sinea lui isi zice probabil ca tre' sa-mi vina ciclul sau ceva de genul. Problema e ca am dus gunoiul (nu numai galeata ci si cele cinspe mii de sticle pe care le punem deoparte pentru reciclare care acopereau trei sferturi din podeaua bucatariei noastre si asa nu prea mare), am facut mancare, am strans rufele, acus pun mana si pe matura si mop, iar el n-a miscat nici un deget Si nu-i prima data.

Va spun, azi o sa moara cineva. Ori eu de nervi ori el in torturi.

edit: cand am pus mana pe aspirator, a venit repede sa-mi spuna ca face el tot, cred ca a simtit ca-i era viata in pericol...

Oooffff, copiluuuu, asa-mi amintesti de mine si de zilele in care traiam la Constanta cu al meu "iubi" Inutil sa spun ca am plecat de-acolo la un moment dat, ca mi se acrise de cate faceam si de cata putoare exista in curu' lui (nu prea frumos cur, recunosc )!

Eu zic sa iei fraiele in maini si sa-i explici ca asa nu merge! Nu de alta, da'l inveti sa fie si mai putoare si dupa aia tu iti blestemi zilele.

Si eu sunt cam obsedata de curatenie. In ultima perioada, de cand al meu a inceput sa munceasca pana la 12 noaptea, i-am strans hainele dupa el din baie (ca le lasa pe jos dupa ce faceam baie), aduceam prosoapele cand sa ne bagam in cada, gateam, spalam vase, tineam casa curata - ca am avut o mica depresie si asta fac cand sunt depresiva: curat si frec in disperare, ca sa ma "racoresc". Ei bine, m-am enervat si nu am mai adus prosoape intr-o seara. A recunoscut cu gurita lui ca in subconstient stie ca eu ma ocup de asta, de aia el nu le face. Asa ca am incetat sa ma mai ocup. Si a inceput musiu sa spele vasele iara, sa isi stranga lucrurile (desi aseara iara a uitat, da-i amintesc eu azi ), sa-si gateasca iara si tot asa. Ba pana si sora-sa a facut curat bec in sufragerie si bucatarie de mi-a picat fatza cand am vazut! (ea nu face nimic niciodata).

Stiu ca intr-un fel suna de parca sunt rea si nu ma gandesc ca e obosit de la munca si alte alea, dar nu stiu cum sa spun: am slugarit dupa doi pe principiul ca saracii de ei erau obositi si n-aveau timp, a cam venit si vremea mea sa fac ce vreau si ce-mi place si sa am grija de mine. Daca nu eram eu, tot ei trebuiau sa faca, tot ei au strans dupa cururile lor pana sa ma cunoasca pe mine, asa ca nu le cade mana sa stranga iar.

Eu spun sa nu mai faci nimic in casa, decat strictul necesar cat sa-ti fie tie ok si inchide ochii la vasele nespalate din chiuveta (mai ales daca e randul lui) si mai inchide ochii si la casa vraiste, ca la un moment dat observa el. Si daca te intreaba ce si cum, aminteste-i zambind ca era randul lui si ca l-ai lasat pe el sa faca, cand simte el ca are chef. Si daca o face pe-a nebunu, fa-o si tu pe-a nebuna si gata! Zau asa!

@afrodita mama,nu ai deloc dreptate

ba da, are dreptate

____
scuze, Gavrochette, ca am dat asa buzna in jurnal

Alexei, ba am dreptate! Ca femeia nu e facuta sa fie sluga putorii de barbat! Si nu-mi spune mie ca barbatul asteapta muierea sa vina in casa lui sa-i faca curat - ca daca e asa, atunci mai e si porc, si nesimtit si nenorocit pe deasupra!!

Dupa 5 ani de experiente in domeniu, stiu sigur ca am dreptate! Ah si nu uita: tu esti roman, al meu e galez, al ei e frantzuz, vorbim de natii si specii diferite de barbati aici, ce apartin unor culturi diferite Asa ca tot io am dreptate

Gavrochette mi-a facut mare placere sa te citesc, Afrodita si ceilalti....:

1. Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac. Si plange. Barbatul descopera pestera.

2. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul.

3. Copii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la vanatoare.

4. De la atata carne, Copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. Barbatul descopera agricultura.

5. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, Barbatul lipseste prea mult de acasa. Femeia plange. Barbatul incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc.

6. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte mancata de pe o frunza. Si plange. Barbatul descopera olaritul.

7. In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copii racesc, fac pneumonie si mor. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei apoi o casa din lemn si piatra.

8. A venit iarna si e frig. Femeia plange. Barbatul descopera ca pielea si blana animalelor moarte se poate prelucra si confectioneaza haine.

9. Hainele din piele precum si alea din blana put. Femeia plange. Barbatul descopera pe rand hainele din lana (care sunt aspre si zgarie - Femeia plange), hainele din in (care tot aspre sunt - Femeia suspina) si intr-un final hainele de matase (care par a fi multumitoare – Femeia zambeste). Mai tarziu, Barbatul rezolva si problema mirosurilor emanate de pieile si blanurile mentionate mai sus.

10. Diverse treburi lipsite de importanta cum ar fi protectia turmelor de animale si starpirea potentialilor pradatori tin Barbatul departe de casa. Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica.

11. Femeia observa ca seamana prea mult cu semenele ei. Si incepe sa planga. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile.

12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Normal.incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plus de asta nimeni n-ar vrea sa o auda iar plangand... peste ani...

n. Femeia simte nevoia de a "evada" din cotidian. Nu are timp, bani sau dispozitia pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi, la TV nu e nimic de vazut, afara e vreme urata. Capac peste toate, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru. Femeia ar avea asaaaaa . un fel de chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscuti si sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control si… Pentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza blog-ul.



--------------------------------------------------------------------------------

Morala: Cand femeile plang, umanitatea evolueaza.

Alta morala: Fara femei am fi trait si acum in copac.

complimente

Anca, e frumos ce-ai spus tu, numai ca ai uitat sa mentionezi femeile care au participat si ele la evolutia tuturor prin munca si sudoare, nu doar prin lacrimi

Da-mi place concluzia ce zice ca daca femeile n-ar fi atat de greu de multumit, noi si azi am trai in copaci

Asta e, aspiram catre mai bine mereu - si pare-se asta n-a facut nici un rau pana acum, decat tot femeilor, ca pana nu plangem, nu ne baga nimeni in seama

Da Afrodida, cred ca e clar ca randurile alea sunt scrise de un barbat care apreciaza totusi femeile , si adevarul e ca ............ ce ne-am face noi fara barbati? dupa cine am plange, pe cine ne-am supara, pe cine am cicali? Las` ca-s buni

Am zis io ca nu-s buni? Is buni si ei... la unele, altele... (descarcat nervii ) Doar ca am io o problema cu "putorile" de genul alora intalnite de mine si consider ca o scarmanatura din cand in cand nu le face rau

Corect ai dreptate, doar eu sunt binedispusa in momentul asta si cred ca din cauza asta sunt mai ....impaciuitoare.

Ah, pricep Eu-s cam stresata si de aia nu iert nimic acum

Bre da' vad ca v-am dat subiect de vorba...
Eu tot incerc sa-l educ pe Danutu, dar stiti vorba ceea cu calul batran Cred ca trebuie sa pun batul pe el

Ieri am fost cu Lydia sa mai cautam de munca in alt centru comercial mult mai mare, da' n-am gasit decat 3 locuri (dintre care unul e pentru la vara)

Pana una alta, iaca motiv de distractie, m-am prostit in fata webcamului alaltaieri:

Azi va prezentam un post din seria "The more people I know, the more I like my dog"

Am uitat sa va spun ca m-am facut reprezentanta Avon ca sa castig doua parale cat nu muncesc. Sa nu faceti ca mine, e naspa.
In primul rand tanti pilot nu mi-a dat tot ce scria in brosura ca trebuie sa-mi dea ca sa incep cu dreptul, de exemplu esantioane. Am pierdut o comanda pentru ca tipa nu stia cum miroase parfumul pe care il voia si eu n-am putut s-o ajut. Dup-aia: tanti ma inscrie cu o saptamana inainte de data trimiterii comenzii, si pretinde sa-i fac bani. De unde si cu ce dracu sa fac bani, ca abia incep si n-am nici ce sa-i arat omului?! Bun, in fine, imi zice ca in doua-trei zile imi trimite nr de reprezentanta cu care o sa pot sa fac comanda (asta a fost joi 6 martie, sambata trebuia sa am numarul, joi 13 dimineata se termina campania). Desteapta ma suna marti seara sa-mi dea numarul si sa ma intrebe daca am comenzi "Femeie, da' esti tampita?!" imi venea sa-i urlu la telefon. Pai cum naiba vrei sa ma duc pe capul omului sa-mi dea o comanda daca eu nu stiu cand pot s-o trimit?! adica sa-i zic "da, mersi ca ati ales produsele, da' nu stiu daca o sa le aveti pe 19 martie sau pe 9 aprilie, atata suntem de profesionisti noi astia de la Avon". Bun, tanti ca nu si nu ca n-am dreptate, dar imi mai da 2 zile (cata generozitate!!) ca sa adun macar de 75 de euro. Imi fac niste hartiute de reclama, ma plimb o zi intreaga sa le pun la oameni in cutiile postale (inca mai am febra musculara de nu pot nici sa cobor scarile), pun anunt la mine in scara sa stie vecinii, si asa mai departe. Cateva ore mai tarziu, anuntul din scara rupt, hartiutele de reclama aruncate pe jos si calcate in picioare. Dati-va dracu', puteati sa le aruncati acasa, boilor, ca doar suntem vecini si vad ca sunteti marlani daca le aruncati pe jos! A doua zi imi zic, bine, nu vreti anunt in scara, imi pun pe cutia mea postala, ca doar ii a mea si n-are ce sa va deranjeze. Ei de unde, azi gasesc foaia rupta pe jumate, si m-au luat toti dracii, lua-v-ar naiba de cretini egoisti si pe voi si pe aia de v-au facut, sa imputiti lumea! cu ce dracu aveti voi treaba cu cutia MEA?! ca doar nu v-am lipit pe usa voastra, manca-mi-ati afisele sa mi le mancati si sa va stea in gat, ca nu pot sa castig si eu un ban cinstit (nu ca altii care stau ca porcii la ingrasat acasa pe banii statului)! Dracu sa va ia de frantuji parizieni, ca m-a mancat undeva sa vin in Franta, ca nu-mi era bine acasa!

Nu mai povestesc si de restul (cum a fost ieri la cautat de job) ca ma iau nabadaile si oi omori pe cineva in seara asta. Ca sa nu mai zic de vaca de la coafor care se poarta cu mine de parca am venit sa ma tund gratis la salonul lui Franck Provost si care-mi pretinde sa-i stiu orarul pe de rost, eu care vin prima data la ei, sta-le-ar foarfecile-n gat

putains de cons de parisiens enculés de merde

I hate people

Iar ma bufneste plansul ca nu-mi gasesc de munca. Urasc Franta cum n-am urat nici o tara inainte si-i urasc pe imputitii care asteapta sa aiba cinj' de mii de CVuri ca sa aleaga unul si nu-i anunta pe ceilalti ca sa nu mai astepte, urasc legile care platesc oamenii sa stea acasa dar nu-i lasa pe altii sa munceasca, altii care chiar vor sa-si miste fundul ca apoi sa plateasca taxe ca sa mai stea o putoare de francez acasa, il urasc pe ala care a limitat accesul strainilor la munca si pe boul ala care n-a semnat tratatul schengen si din cauza caruia degeaba suntem in UE ca nu putem sa muncim decat ca spalatori pe jos si maturatori de gunoaie, muriti ba! muriti toti, fir-ati al dracu' de imputiti, voi si toata familia voastra la fel de imputita

Nu dispera... Va fi greu, dar persevereaza zi de zi si ai sa vezi ca reusesti Si nu baga in seama rautatile, ca tot tie iti va fi greu

Afro
dar tot urasc Franta, sa stii.

Cand iubitul nu-i acasa, Gavrochette is face poze



Oare sa-i iau cadou lui iubi sau sa-mi mai iau o pereche de pantofi?



Obraznica







Cioc cioc!



Secsi



Visatoare



Chiar imi cumperi rochita aia?



No mommy, I didn't do anything, I swear!



Can I have that chocolate, pweeeeeaseeeee, pwetty pwease, look at my big wet eyes!



In alta ordine de idei, trebuie sa ma duc la posta, la securitatea sociala, la biblioteca si la magazin sa-mi iau cafea, si nu vreau sa ies din casaaaaaaaaaa!

Va anunt oficial ca in octombrie ma marit

Pe cat? la franzuji sau in tara?

Inca nu am hotarat data, probabil pe 20 sau 27, ca-i duminica.
In Franta facem cununia civila si cand om avea bani destui o sa venim in Romania sa facem cununia religioasa, ca sa fie ambele familii la cate-o nunta in felul asta

Schumi al meu a murit.

S-a intamplat azi-noapte. Se pusese sa roada ceva plastic si nu voia nici de-al naibii sa roada, de exemplu, ceva din ce-i pusesem in farfuriuta de cu seara. Dani incerca sa doarma, ca urma sa se trezeasca la 5 jumatate; in plus, avusesem o zi aiurea, plina de ghinioane ce au culminat cu refuzul masinii de a porni in momentul in care trebuia sa plecam de la parintii lui. Prin urmare, era obosit si mai mult decat nervos. Cand Schumi a inceput sa roada, i-am luat cusca si i-am pus-o in bucatarie, inchizand usa, cum faceam de obicei ca sa nu-l mai auzim, dar nu mult dupa aceea, ametitul a inceput sa roada si mai de-al dracu', de-l auzeam si prin usa, si prin perna pe care mi-o pusesem pe cap; iar zgomotul de plastic zgariat cu dintisorii lui ascutiti e un mod garantat de a trezi si a agasa pe cineva.

Prima data, s-a ridicat din pat, enervat, si s-a dus sa-i dea una peste botic, ca sa-l faca sa se opreasca, insa pacea nu a durat mult. Neobisnuit de incapatanat, Schumi a continuat sa roada si mai tare, si mai insistent. Era aproape 3 noaptea, si Dani a sarit din pat, plin de nervi, si a tipat la Schumi, dand in acelasi timp o palma peste tubul pe care il rodea. Zgomotul m-a facut sa ma ridic si sa incerc sa-l calmez, cum il stiam iute la manie. L-am gasit uitandu-se fix la hamsterul care intepenise intr-un colt de cusca, tremurand. L-am luat in mana si l-am mangaiat ca sa se calmeze, dar Schumi se zbatea neincetat sa scape. L-am pus inapoi in cusca si a inceput sa se plimbe de la un capat la altul, nesigur pe picioruse, de parca s-ar fi lovit la cap. M-am uitat la Dani si l-am intrebat ce s-a intamplat, dar stiam ca nu il atinsese pe Schumi, pentru ca nu am auzit usa custii deschizandu-se. Singura concluzie la care am ajuns a fost ca Dani facuse prea mult zgomot si prea brusc, iar bietul hamster, pe langa faptul ca era speriat de moarte, fusese si asurzit, caci urechiusele acestor animalute sunt atat de sensibile. Am dat sa deschid cusca sa-l iau si sa-l mangai, cum facusem de atatea ori ca sa-l linistesc, dar Schumi a fugit intr-un colt, s-a facut ghem si a inceput sa scoata niste sunete ciudate, intre stranut si scheunat de catel. In mai putin de un minut, era mort. Facuse un stop cardiac de frica.

Am petrecut o ora plangand unul in bratele celuilalt, caci bietul Schumi ne era drag amandorura, fusese cadoul lui de Craciun pentru mine, si se invinovatea de moartea lui, de faptul ca-l speriase. Nici eu nu imbunatatisem situatia, caci incercarile mele de a-l mangaia ca sa-l calmez il facusera sa se panicheze inca si mai tare. Si amandoi uitaseram de faptul ca citisem undeva cat de sensibili la zgomot sunt hamsterii si cat de usor pot muri de frica. Insa acum, Schumi e mort si nimic nu-l poate aduce inapoi, nici lacrimile, nici remuscarile.

O sa-mi fie atat de dor de el...

Condoleante, Gavro Stiu cum e sa te atasezi de animale, am si eu motan si am avut catei, pisici, ratuste, pui de gaina... mi-au murit si mie multi. Eu te sfatuiesc sa nu iti mai iei hamsteri, pasari, animale mici in general... pentru ca sunt foarte sensibili si mor repede. Mai bine luati-va o pisica.

Nu avem loc de pisica, pentru ca stam intr-un apartament de o camera
Cred ca o sa luam alt hamster, dar mai incolo, cand om fi mai bine, ca Dani saracul numai la asta se gandeste

Iaca inca un post in care urmeaza sa-mi manifest entuziasmul in legatura cu Avon.

Sa incep cu inceptul: cum luna asta n-am reusit sa fac vreo comanda, madama responsabila, vrand probabil sa joace rolul unei Fairy Godmother, mi-a zis ca-mi va da mie clientele ei din Noisy, pentru ca, vezi Doamne, ea are prea multe pe cap ca sa se ocupe de ele. Eu, fericita ca nu trebuie sa merg din usa-n usa, ceea ce n-as putea face nici batuta, ca-s prea timida, i-am multumit femeii si mi-am notat prima adresa.

Am fost azi sa vorbesc cu respectiva. In primul rand, responsabila a insistat sa nu o sun dinainte, probabil pentru ca la telefon clienta poate sa te amane, sa spuna ca azi n-are timp da' poate saptamana viitoare, pe cand odata cu tine la usa, un catalog tot tre' sa ia. Deci m-am facut frumoasa, mi-am pregatit geanta cu cataloage, esantioane si tot tacamul si m-am urcat cu D. in masina ca sa ma duca el, ca pe harta parea cam departe.

Booon... Ajungem pe undeva prin zona, gps-ul zicea ca am ajuns, placuta cu numele strazii zicea ca nu si nu, D. se enerveaza (ca de obicei), coboram si o luam pe jos, ca poate-poate om da de strada respectiva. Intr-adevar, dam peste ea la 50 m mai incolo, dar nu era numarul potrivit, ca noi voiam un 16 si eram la 30. O luam in partea cealalta - o piata, gara RERului, magazine, tarabe. Dupa ceva umblatura regasim numerul strazii - 6. El se enerveaza iar, eu ma intreb cum naiba de la numarul 30 incoace nu e nici un bloc, da' ajungem la numarul 6. Ne invartim in jurul pietii, ne intoarcem inapoi, ajungem la parcare, el se enerveaza si mai tare - ca in plus era si un cartier nasol, plin de golanasi care se uitau lung la mine, cocotata pe tocurile mele rosii - si bineinteles ca nu-i convine ideea sa am cliente in zona, ne hotaram sa plecam acasa cand paf! numarul 16 ne loveste intre ochi. Era mai ascuns, asa, dupa un zid inalt de 3 metri, cum de nu l-am vazut mai devreme.

Deja satula de povestea asta, intru in bloc, cu D. maraind in spatele meu, o gasesc pe Céline C. la interfon, sun, nimic. Ma uit la D., el se uita la mine, da din umeri. Mai sun o data, imi raspunde un tip. Ii zic cine sunt si pe cine caut, imi zice ca nu-i nici o Céline C. acolo. Pai pe cutia postala si langa buton scrie ca e. Nu e, don'soara. Aha. Bine, seara buna. Si-o fi zis nenea sa nu-mi deschida, sa nu-si bata capul, ca de, cui ii plac vanzatorii pe la usi?

D. plin de draci, eu planuind in secret asasinatul tipului si al madamei responsabila care a insistat de vreo cinjpe ori sa nu sun inainte, ne intoarcem la masina si venim acasa.

Concluzia e ca-s satula pana-n gat de Avon, sta-i-ar in gat sefei celei mari care a creat sistemul asta in care ea frecmenteaza, cum zice amicul meu Ian, si reprezentantele fac toata munca, pentru doi lei. Adica eu trebuie sa gasesc cliente (ceea ce implica umblat mult si aiurea), sa le atrag atentia, sa le-o mentin mai mult de doua minute, sa le explic ce-i aia Avon (ca doar n-o sa dea ei banutii pe reclame cand exista reprezentantele, deci eu fac si munca unui intreg serviciu de PR si publicitate), sa le conving sa cumpere ceva, sa le mai si livrez produsele dup-aia (si ghiciti cine plateste toate drumurile astea), iar daca sunt probleme cu cecurile sau cu produsele, iar ghiciti cine plateste oalele sparte si trimisul inapoi la sediu. Cat castiga in medie o reprezentanta, aici? 300 euro, daca are noroc. Cat am castigat eu pana acum? 50 euro. In doua luni. Pentru toata munca de zi cu zi, nervii, stresul, vorbitul, convinsul, reclama, febra musculara, grijile, "fidelizarea clientelei", sa nu mai zic problemele pe care le-as avea daca as merge prin cartierele naspa cum e ala unde m-a trimis madama. 50 de euro. Pai sa nu-i bagi de unde au venit, mama lor de porci exploatatori?! Scrie cumva pe mine sclava sau voluntar? Sunt macar platita cum trebuie pentru tot ce fac? Nu zic sa ma plateasca separat pentru fiecare job inclus in descrierea postului, da' macar minimul pe economie, dracu' sa-i ia! Oi fi eu intr-o situatie proasta, ca n-am serviciu si nu ma vrea nimeni aici, dar nici atat de disperata nu-s, sa lucrez pe 10 euro pe luna. Eeee, ce moasa-sa pe gheata, mai bine stau acasa si scriu povesti nemuritoare.
Howgh.





Cre' ca de-acu o sa scriu mai mult p-aici, eventual o sa mai fac un copy-paste, ca pe la han dau mai rar.

Welcome to the club Desi io am patit-o cu o companie ce "vindea" acte de caritate si io ma duceam din usa-n usa

Cum naiba de n-ai stiut tu ce munca e cu Avonul, ca eu ii stiu de vreo 10 ani in Ro? Pe la tine n-au ajuns Avoanele in ultimii 10 ani?

Nu te mai agita, hani, toate la timpul lor. Si actele si jobul si toate alea ce vin cu ele. Incetul cu incetul.

***

Condoleante pentru ala micu, soricelu

***

Felicitari in legatura cu nunta, desi eu spun sa te mai gandesti Stiu ca nu suna bine, da' dupa parerea mea - te grabesti. Daca faci nunta doar ca sa iei cetatenie de frantzuz si sa-ti gasesti usor de munca si sa ai avantaje - atunci e treaba ta, dar daca e sa te iei din dragoste... E mai cu motz aici... Gandeste-te bine ce faci, ca e grea calea de intoarcere o data luata o decizie de genul... Si uneori nu mai exista intoarcere.

Multa bafta

Ba stiam cum e cu avonul, numai ca in Iasi daca puneam anunt la intrare ca sunt reprezentanta, pana maxim a doua zi eram vizitata de toate vecinele, de la Radio Sant la pustoaicele de 12 ani. Aici nici daca trag lumea de maneca nu se-ntampla nimica, asta ma dispera.

Cat despre casatorie, din dragoste ne luam, numai ca mai devreme decat am prevazut. Noi am decis ca ne casatorim de mai bine de un an, numai ca voiam sa strangem ceva banuti pentru nunta. Acuma ca nu reusesc sa-mi gasesc de lucru, evident ca nu pot sa pun bani deoparte, si in plus fac depresii cateodata de-mi vine sa innebunesc, deci am hotarat sa ne casatorim mai devreme. Din dragoste, dar mai devreme, ca sa pot lucra cat mai repede, ca dragostea nu tine de foame... Si-n plus sunt prea independenta ca sa mai suport sa plateasca el pentru tot si sa nu-mi permit sa-mi cumpar singura macar tampoanele. De intors inapoi nu cred c-o sa vreau, singura chestie pe care o regret e ca Dani nu-i nascut in Romania, dar asta nu se poate schimba, deci... asta e.

Sper ca odata ce voi incepe sa lucrez si implicit ma voi simti mai bine aici, nu voi mai regreta atat de mult tarisoara mea si -mi va fi mult mai usor sa ma adaptez.

mama lor de porci exploatatori?!

Scrie cumva pe mine sclava sau voluntar?
Da,chiar daca nu se vede. Asa te vad ei.

mersi de incurajare, amu' sa-mi zici si unde scrie pe mine sclava, ca sa stiu daca sa port sapca