Sorine, iti voi face o marturisire : am fost un copil trist si sarac, si singurul care mi-a tinut de cald, si m-a iubit peste masura, desi am vazut asta tarziu, caci m-am considerat o "paria", a fost Dumnezeu. Nici ambitiile de a deveni o persoana culta si invidiata in societate nu mi-au dat satisfactii, din contra, m-au facut mai nefericita.

Am niste vecini care au 12 copii. Sunt niste persoane demne de admirat, desi nu le-am spus-o niciodata. Se loupta cu conditia sociala, cu ispitele personale, cu aducerea copiilor pe drumul cel bun, si nu e usor, din contra. Viata este o permanenta lupta, de la cel singur, cu sine insusi, pana la cei cu familii numeroase. Si totusi stau langa Dumnezeu.

Nu mi-ar fi teama pentru educatia copiilor mei, din contra. Important este sa raman cu ceea ce trebuie , nu cu basmele copilariei, nici cu crearea de microcipuri. Ma gandesc doar, ca drumul si-l vor alege singuri, noi, ca parinti, putem doar sa-i sfatuim. Si nopi am fost sfatuiti, si am facut, de fapt, ce-am vrut. Asa le-a poruncit Dumnezeu evreilor , ca sa-i fereasca de rau, insa ei au considerat lucrurile lumesti mult mai placute, ca astfel , jertfa de pe Golgota, sa devina, din dragoste pentru copiii Sai, posibila pentru mantuirea sufletelor.

Am deviat putin.

Evanghelia de ieri a fost despre lepadarea de sine, de uitarea intereselor proprii, de ridicarea crucii lui Hristos, si repet, a tinde sa fi un bun crestin, un frate mai mic al Domnului, inseamna ca tu sa fi undeva foarte departe ca persoana si ca interese proprii.

Mai fac o paranteza ( da` ma sterge 1.61). Ma sfatuieste "calauza"mea sa nu ma mai ingrijesc atata pentru altii, si sa-mi vad de sufletul meu, sa ma ingrijesc de mantuirea mea, ca nu cumva ,din neglijenta sa "alunec", si sa-mi pierd viata. Bine zice el, dar eu, sincer nu pot, imi pasa prea mult de altii, ca sa primez eu.

"Biblia nu tine de foame", zici tu, dar eu acum te contrazic, si-ti spun, din experienta mea, ca tine.

Iti doresc o viata binecuvantata!

E tare greu sa spui cum e bine si cum nu. Mama mea a facut nenumarate avorturi( din considerentele pt. care orice femeie face acest pas), nu stiu ce este in sufletul ei,insa sunt sigura ca nu i-a fost nici usor nici indiferent.
Eu nu am avut o astfel de experienta nedorita, nici sora mea, fiecare dintre noi avem cate un baietel.
Stiu foarte bine ca nu vreau un alt copil, o sa am deci grija sa fie asa.
Am cunoscut si familii cu multi copii: unii dintre ei au reusit sa-si depaseasca conditia de copii proveniti din familii nevoiase altii nu.
Nu e atat de simplu sa spui: e alb sau negru( e bine sa faci avort sau nu). Fiecare dintre noi are pacate si fiecare va raspunde in fata lui Dumnezeu pentru ele.

Impartial vorbind, nu cred sa existe vreo femeie care va spune ca e bine sa faci avort, sincer. Tot asa de bine, as putea si gresi.

Ioana1...in mod sigur nu-ti va spune ca e bine, insa cred ca-ti destule care-ti pot spune ca a fost necesar la momentul respectiv...chiar daca a fost cea mai grea alegere facuta si una dintre cele mai traumatizante.

Misto exprimare ... nimic de zis ...

MIA, daca ti s-a parut nostima de ce n-ai pus-o la Perle? Aici se discuta altceva.

Pai, dragul meu MIA, ma refeream la avort ca experienta in sine, iar la ultima parte a exprimarii , ca as putea gresi, ma refeream la faprtul ca nimic nu ne mai mira in ziua de astazi, si ca ar putea totusi exista femei care sa treaca cu "zambetul "pe buze, spunand ca nu are ce-i oferi micutului, cand de fapt, se gandesc la imbunatatirea modului de viata personal, nicidecum la fapta in sine.

Sunt sigur ca avortul poate fi o experienta traumatizanta, insa interzicerea lui ar face mult mai rau. Femeile care considera ca trebuie sa faca avort oricum vor face, ca pana acum 15 ani, recurgand la tot felul de mijloace rudimentare. Asa ca este mai bine pentru toata lumea daca aceste avorturi sunt realizate de medici, in conditii de igiena si siguranta.
De ce, in ciuda traumelor, renunta totusi femeile la o sarcina? Sunt posibile multe raspunsuri:
-au deja doi-trei copii;
-nu sunt casatorite, iar tatal copilului nici nu se gandeste sa-l recunoasca;
-nu au resursele financiare necesare pentru intretinerea copilului;
-au numai 16 ani sau dimpotriva au ramas insarcinate la 40 de ani;
-sarcina este urmare a unui viol sau alt gen de abuz;
-testele efectuate de medici arata ca viitorul copil va avea malformatii severe sau va avea probleme grave de sanatate;
-sarcina le-ar putea pune viata in pericol (au diabet, hipertensiune arteriala sau o alta afectiune majora)
Si poate multe altele pe care eu, ca barbat, nu am de unde sa le stiu. Bineinteles, daca sotia mea ar ramane insarcinata, in nici un caz nu as sfatui-o sa faca avort, dimpotriva, am fi amandoi extrem de fericiti. Dupa unul sau doi copii, in functie de imprejurari, vom apela la masuri contraceptive. Noi nu avem de gand sa recurgem la avort, insa nu cred ca avem dreptul sa decidem pentru altii - situatia lor poate fi mult mai grea, chiar de neinteles pentru noi, si daca pentru altii avortul este o solutie, nu avem nici un drept sa-i condamnam.
Preferabil ar fi ca sarcinile nedorite sa fie prevenite prin mijloace contraceptive, iar avortul sa ramana doar ca ultima solutie, in cazuri cu adevarat grave. Insa educatia sexuala este, din pacate, prohibita si din motive religioase...

MIA

Desigur, fiecare avem o parere.
Insa pentru a ne feri de copii "nedoriti" exista si planificarea naturala a familiei. Odata ce ai dat viata unui copil, nu i-o mai poti lua; ar fi imoral sa ii iei viata, mai mult ca nu poti preconiza ca va trai toata viata in foame. Fiecare are dreptul la viata.

Eu ma incred total in spusele lui Isus ca mai intai sa cautam pe Dumnezeu si Imparatia Cerurilor si toate celelalte se vor adauga noua, si sa stiti ca am experimentat.

ioana1

Nu as prea crede ca nu ar suferi nici macar putin. Cat de pervertit si impeitrit in pacat si nestiinta ar fi sufletul unei femei, totusi ar simti o durere cand curma viata unei fiinte fara aparare.

Nu ştiam că se poate.

Poate că se gîndesc totuşi şi la altceva - precum soarta celorlalţi copii pe care-i au.

Rasplata karmica pentru multe avorturi este sterilitatea la femei si impotenta la barbati. In viata prezenta sau in urmatoarea. "Nu poti sa vrei (un copil) => nu poti sa ai." E un principiu care functioneaza si in alte directii. Neindeplinirea unei actiuni benefice la momentul potrivit atrage lipsa oportunitatii indeplinirii aceluiasi tip de actiune la momentul dorit.
Si daca tot spunem ca "nu e bine sa decidem pentru altii", sa facem bine sa-i consideram si pe copii ca facand parte dintre "altii". Bineinteles, e greu sa gandesti intai si dupa aia sa-ti dai jos fusta/pantalonii. Cel mai usor e sa omori o fiinta lipsita de aparare si dupa aia sa ingrosi randurile celor pro-avort. Face bine la constiinta.

Acest topic a fost editat de RZA: 20 Sep 2004, 06:36 PM

Mai pune citeva cugetari fratioare, pe bune, dar daca imi demonstrezi legatura intre avort si impotenta la barbati te declar Bivolaru Guru 2 (de prasila macar)....

TriRegnum, cred ca ioana1 se referea la femeile care pun confortul personal mai presus de riscul impietririi sufletului. Nu degeaba exista expresia "pana si o pisica ar fi o mama mai buna"... Din pacate, ratiunea omeneasca e atat de mestera in a gasi scuze pentru orice (pana si pentru condamnarea la crucificare a Mantuitorului), incat oricand putem comite raul in numele vreunui principiu etic.

Propun un nou tpic... impotenta karmica...

Si de ce nu si antidotul ei...Viagra Kar-mica....

Adica ViaKar...

Acest topic a fost editat de sorin666: 21 Sep 2004, 09:43 AM

Ca sa revenim cu picioarele pe pamant....

RZA are dreptate. Exista femei care dau nastere copiilor, si care ulterior, ii neglijeaza pentru ca nu simt nimic fata de ei, ci doar "confectioneaza" un mostenitor. Si aici vorbesc in proprie cunostinta de cauza.

Se pare ca exista femei care nu fac avorturi, dar care "uita " ca au dat nastere cuiva.

Ioana,
Cam ce ar trebui sa intelegem noi de aici?

Acest topic a fost editat de bdl: 23 Sep 2004, 02:20 AM

Ca mama mea doar m-a nascut, nimic mai mult, nimic mai putin.