Adrian Paunescu ... Nicu Ceausescu
Partea a doua a interviului e cea mai interesanta.

Stateam si ma gandeam ca Regele Mihai nu este deloc un om bun ...

Tin minte foarte bine ziua in care i-am vazut pentru prima oara chipul. Aveam cinci ani.
Eram la bunica si ma plictiseam de una singura asteptand sa vina copiii vecinilor pentru a ne juca. Dar nu venea nimeni caci era prea de dimineata iar eu neavand astampar am urcat in pod si am inceput sa caut prin cutii si cufere pictate ce se inchideau cu curele din piele batute cu tinte metalice.
In pod exista chiar si un bufet vechi lucrat din lemn vopsit candva intr-o culoare vernil, acum insa scorojit, o bancuta cu spatarul pictat si un fotoliu de rachita acoperit cu o blana alba pe care eu mi-o inchipuiam ca ar fi blana de urs polar

Intr-unul din sertarele bufetului am descoperit un caiet de scoala cu cateva foi acoperite cu randuri caligrafice, restul paginilor fiind albe, oarecum albe caci de fapt erau ingalbenite pe margini si usor prafuite, fapt ce mi-a starnit interesul deoarece in ciuda faptului ca scrisul era caligrafic nu reuseam sa citesc nimic.

M-am grabit sa cobor s-o intreb pe bunica sa-mi spuna al cui a fost caietul si ce scrie acolo.
Rasfoind paginile de la un capat la altul am descoperit pe prima fila, imediat dupa coperta, o fotografie care infatisa un chip mai mult copilaresc.
Bunica mi-a observat interesul si mi-a zis ca acela e Regele Mihai.
Mi se parea neverosimil ca asa sa arate un rege, caci eu mi-i inchipuiam pe regi asa cum ii vazusem prin cartile cu povesti sau desenele animate, dar si pentru faptul ca era prima oara cand auzeam ca Romania are un rege.
Evenimentele astea se intamplau cu mult timp inainte de '89 si am impresia ca am fost singura eleva din clasa I care stiam ca Romania are un rege si, mai mult, stiam chiar cum arata in adolescenta.

Dar anii au trecut si odata cu era internetului am putut sa caut cele mai spectaculoase sau banale aspecte ale vietii membrilor fostei familii regale.
Am descoperit ca Regele Mihai a fost al doilea copil al regelui Carol al II-lea. Primul copil, cel din casatoria cu Zizi Lambrino, a fost Mircea Carol Lambrino.
Casatoria lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino a fost anulata iar copilului, nascut dupa anularea casatoriei, nu i s-a recunoscut nici un drept de catre Casa Regala.
In sfarsit, ca sa scurtez povestea, dupa terminarea razboiului regele abdica de la tron si este lasat de catre comunisti sa-si ia o parte din avere si sa se stabileasca in vest.

Bun, revin la Carol Lambrino. El se va casatori de mai multe ori si din prima casatorie il va avea pe Paul Lambrino, acest personaj aparut brusc in prim plan si pe ecranele televizoarelor datorita DNA - ului si dosarelor prea mult dospite si dosite.

Am facut toata paranteza asta ampla ca sa ajung acolo unde vreau.

Carol Lambrino a luptat toata viata pentru a fi recunoscut drept intaiul fiu al regelui Carol al II-lea. Mai multe informatii aici.
Fiul lui, acest Paul Lambrino autointitulat Print de Romania, lupta sa demonstreze ca el e mostenitorul de drept al tronului Romaniei in virtutea faptului ca e fiul primului nascut al regelui Carol a II-lea.
Toate chestiile astea ma lasa complet rece.
Ceea ce m-a facut sa scriu aceste randuri se datoreaza unei informatii, daca mi-e ingaduit sa o calific astfel.

Voi fi mai clara si voi preciza ca Regele Mihai si Carol Lambrino au fost frati vitregi.
Carol Lambrino a murit in 2006 la varsta de optzeci si sase de ani si pana la finele vietii a dorit sa poata sta fata in fata si sa vorbeasca cu fratele sau vitreg, adica cu Regele Mihai.

In aceasta actiune au intervenit mai multe personaje din familii regale europene insa fara rezultat deoarece de fiecare data s-au izbit de raspunsul negativ al regelui.
In 2006 Regele Mihai avea optzeci si cinci de ani ... si nici la varsta asta nu a dorit sa-si vada fratele vitreg.
Cei doi frati nu s-au intalnit niciodata si nu si-au vorbit direct niciodata, poate doar prin interpusi sau avocati.

Mirca Carol Lambrino, ulterior recunoscut ca print al Casei de Hohenzollern, a vizitat Romania in noiembrie 2005. Avea sa moara in ianuarie 2006 la doar cateva luni dupa ce si-a revizitat tara pe care o revazuse ultima oara in 1938 cu ocazia ceremoniei de inmormantare a bunicii lui, Regina Maria.

Stateam si ma gandeam la inima de gheata a Regelui Mihai care la o varsta pe care eu o asociez cu intelepciunea, cand omul se gandeste la viata altfel caci se afla mult mai aproape de moarte, si ma inspaimanta gandul ca nici macar in amurgul vietii nu a fost capabil de spirit fratern ... si toate astea pentru un iluzoriu tron.

Sunt multe ipoteze pe aceasta tema. Eu ma feresc sa acord credit unora sau altora, intreband de fiecare data pe cei care crediteaza varianta cu trenul plin de aur, nestemate si tablouri cu care a plecat regele Mihai: daca regele a plecat cu o parte din averea sa, de ce a fost nevoit sa lucreze pentru a-si intretine familia? s-o fi facut doar de dragul de a avea o activitate, de a fi compatimit de celelalte fete regale? de ce n-au fost nevoiti sa lucreze si ceilalti regi care au abdicat? or fi fost mai destepti si-au pus deoparte ceva rezerve?

Eu cred ca este vorba despre reguli dinastice. Regalitatea are niste reguli, pe care membrii unei familii regale trebuie sa le respecte cu sfintenie. Inainte de WW2 au fost cateva abdicari de rasunet in randul familiilor regale din Europa, cel mai cunoscut fiind regele Eduard VIII, al UK, Carol II al Romaniei etc. in majoritatea acestor cazuri la mijloc a fost neputinta oamenilor respectivi de a se adapta la principiile regalitati, la obligatiile lor fata de dinastie, popor etc. Eu nu-l pot acuza pe regele Mihai de nimic, stim azi ca soarta regatului Romaniei fusese decisa deja de "barosanii" acelor vremuri, ca rege nu putea sa faca mai mult, desi sunt unii care-l acuza de ceea ce ar fi putut sa faca, ca si cum s-ar mai schimba ceva prin istorie. Nu pot sa comentez nimic, fata de decizia omului Mihai, ca nu vrea sau nu poate sa-l primeasca, sa-l recunoasca pe fratele sau patern, Paul, orice om decide, in ceea ce-l priveste, cum crede de cuvinta, ca se intampla sa fie si rege, este irelevant pentru ca regii sunt pana la urma oameni.

Fratele său nu era Paul, Paul este nepotul fratelui său vitreg, Mircea.

Tocmai am citit și eu despre "prinsul" Paul și m-am amuzat pe seama supranumelui. Pornind de la ideea asta, unii politicieni și-ar putea adăuga la nume particula "de Denea", am avea Dan de Denea, Elena de Denea și... pe când un Traian de Denea?

Corect. "Nu pot sa comentez nimic, fata de decizia omului Mihai, ca nu vrea sau nu poate sa-l primeasca, sa-l recunoasca pe nepotul sau Paul, fiul fratelui sau patern Mircea."

Acest topic a fost editat de Marduk: 16 Dec 2015, 11:41 AM

`

di@log(x)


Ajungem într-un stadiu al vieții când trăim aproape exclusiv prin ceea ce simțim, nu prin ceea ce realizăm.
Ca o consecință firească ne dăm seama că nu mai putem executa lucruri obișnuite, dealtfel necesare în derulajul cvazi-mecanic al zilelor cotidiene, și pentru că nu le mai putem executa ne îndepărtăm cu repeziciune de granițele făpturii ce ne poartă numele, gândurile și dorințele.

E ca și cum am ieși pe furiș din propriul trup pentru a explora lumea, a explora "altceva" ce doar în subconștient, preț de câteva secunde, sau mai puțin, se materializează sub forma unui dor de neînțeles.

Ajungem într-un stadiu al vieții când creierul se plictisește să tot lanseze comenzi de rutină iar mintea nu mai filtrează analitic "de ce – urile", "de ce da-urile" și "de ce nu-urile".
Răspunsul la toate " de ce-urile" nu ne mai satisface și ca urmare ne răzvrătim împotriva ordinii după care "am funcționat" până în acel moment și, mai importantă decât găsirea unor răspunsuri parțial satisfăcătoare, e nevoia de a găsi pe cineva care să ne înțeleagă în adâncul cel mai adânc întrebările.

Înțelegi oare ce vreau să spun?

Acest topic a fost editat de exergy33: 21 Dec 2015, 09:05 PM

Celor care nu au abandonat Hanul ... Craciun Fericit !

Si tie cu familia, Exergy

Craciun fericit, Exergy!

Multumesc Frisky iar voua va doresc deasemeni un an cu turatie maxima in ceea ce priveste lucrurile pozitive

Cla, multumesc si sper sa ne intalnim mai des la Han in anul care urmeaza !

*************************

E primul Craciun pe care il fac in Romania dupa mai bine de douazeci de ani
Poate tocmai de asta dorinta mea de a recupera Craciunurile lipsa la inventar m-a facut sa decorez casa cu diverse obiecte pe care in ultima saptamana le-am cumparat aproape zilnic de prin malluri, targuri traditionale sau magazine in care am intrat mai mult sau mai putin intamplator.

Nu am impodobit un brad mare, cu cetina autentica Made in Carpathian Mountains , dar m-am straduit sa imprim casei un aer de sarbatoare.

Pe o masuta din sticla neagra cu rotile am asezat globuri colorate, un bradut in miniatura si un Mos Craciun cu baterii care canta si face plecaciuni cu torta care lumineaza printr-un bec minuscul.
Obiectul e Made in China, desigur, dar se armonizeaza cu celelalte obiecte de decor cumparate la targurile traditionale de la Universitate si Muzeul Taranului Roman.

Pe usa de la intrare am prins o cununa impletita din crengi de lemn, impodobita cu conuri de brad stropite cu pulbere de culoarea bronzului patinat si clopotei legati cu o funda din matase rosie.

Alte decoratiuni, de mici dimensiuni geometrice dar vizibile prin colorit, le-am imprastiat prin toata casa, nu doar in sufragerie ... mai nou denumita living , dar pe care sotul meu, fidel limbii romane invatata in anul pregatitor, o denumeste camera de zi.

Nu am facut multe feluri de mancare. Sincera sa fiu nu am facut decat cate un singur fel pentru pranz, respectiv cina, dar mi-am testat abilitatile culinare cu cateva dulciuri, cocktailuri si salate de fructe.

Cea mai tare chestie e ca vecinii mei de pe etaj, cu care suntem doar in relatii de buna ziua, si singurii care au copii, au ramas de-a dreptul socati ca le-am dat cadouri copiilor lor.
Isi inchipuiau ca nu tin sarbatorile de iarna, presupun eu.

Am facut excess cu ciocolata, la cumparare vreau sa zic, caci am achizitionat vreo douazeci de sortimente ... si nu exagerez deloc. Le-am numarat de curiozitate si m-am speriat caci nu-mi inchipuiam sa fi cumparat atatea feluri !
Dar nu-i bai caci pana pe 1 Martie voi avea timp sa lichidez stocul

Acest topic a fost editat de exergy33: 26 Dec 2015, 04:38 PM

Nu cred, vrem poze!

Sărbători Fericite și, vorba lui Tamango: "vă dorim tot binele din lume, chiar dacă nouă ne rămâne mai puțin!"

Dupa cum s-a observat nu am postat niciodata la Han imagini din spatiul personal.
Bun regasit in 2016

**************************

Ganduri mai vechi postate candva pe blog

**************************
Azi îți voi vorbi despre o cantitate neglijabilă denumită suflet.
Se mai întâmplă ca, introdus sub radicalul sentimentelor, să maximizeze erorile existenței, pentru că sufletul nu-i un număr pătrat iar radicalul nu e întotdeauna de ordinul doi.
Sufletul reprezintă un integru, al lui însuși … deși sunt tentată să-l investesc cu titlul de număr irațional imaginându-l uneori ca pe o funcție spectaculoasă, de forma asta poate:



Atunci când influențează în mod excesiv precizia necesară integrării în ziua de mâine e suspus unor artificii așa zis “aritmetice”: mai lasă de la tine, mai dau de la mine, căci socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din supermarket deși ne-am trecut conștiincioși (com)promisiunile pe un card cu parola la vedere.

Mâine sau poimâine …
Ce rost mai au limitele atunci când cantitatea care trebuie integrată e aleatorie ?

Și, la urma urmei, în viața asta ce are, dacă are, rost?

Sufletul, acel număr prim … și ultim.
Dar îți cer prea mult să înțelegi sensul a ceea ce nu vreau să spun.

Shirin Aliabadi ... Hybrid Girls






Miss Hybrid 6 (detaliu)
*


Shirin Aliabadi, nascuta in 1973 in Teheran, face parte din noua generatie. Nu spun noua generatie de artisti plastici, nu numai din cauza ca nu are studii de pictura, ci mai mult din cauza ca artele vizuale reprezinta pentru Shirin niste mechanisme prin intermediul carora isi expune propriile idei referitoare la felul in care a evoluat societatea iraniana si felul in care femeile au hibridizat elementele islamice cu cele ale culturii vestice, dar si despre modul in care consumismul si-a pus amprenta asupra tineretului.

Informatiile referitoare la Shirin Aliabadi sunt oarecum neclare.
In unele referinte se afirma ca are o diploma universitara in domeniul istoriei si arheologiei, obtinuta la Paris, dar nu profeseaza ca istoric sau arheolog. In altele se spune ca a studiat "istoria artei si arheologia" ... si sincera sa fiu nu stiu cum merg acestea doua impreuna ...
Am gasit si situri care afirmau ca dansa are studii de arta si istoria artei; in ceea ce priveste studiile de arta ma indoiesc ca ar fi asa ... doar pe cele de istoria artei le accept
Alte situri ne informeaza ca Shirin Aliabadi a studiat la Paris istoria si istoria artei.

A fost caracterizata drept " interdisciplinary artist", uneori "mixed media artist", insa eu indraznesc sa afirm ca in imaginile vizuale create de dânsa se simte mâna sigura a unei persoane care a studiat serios istoria relatiilor sociale, dinamica sociala, sociologia si psihologia sociala.
Desi amatoare, Shirin vădește un profesionalism suspect in arta fotografica






Miss Hybrid 5



Prima serie de lucrari, de fapt cele care i-au adus peste noapte celebritatea, le reprezinta The Hybrid Girls - rebotezate ulterior Miss Hybrid - o excelenta serie de imagini ce reflecta cu umor aspectul exterior si mentatalitatea fetelor iraniene ce isi ajusteaza mereu lookul in dorinta de a fi in pas cu trendurile occidentale, ajungand uneori la limita ridicolului.
Shirin Aliabadi insa le arata intr-o lumina blândă, agreabila, nu ca alti artisti plastici care ulterior i-au copiat si dezvoltat ideea si le-au transformat pe iranience in aparitii caricaturale, grotesti chiar, in speranta ca vor capta astfel atentia presei internationale.



Miss Hybrid 1 (2006) - detaliu
*


Toate fetele din seria Miss Hybrid au facut operatii estetice ... le recunoasteti usor dupa leucoplastul de pe nas.
Artista a aratat lumii un adevar mai putin stiut : Teheranul a reprezentat ani de-a randul orasul cu cele mai multe operatii estetice la mia de locuitori
Aproape ca nu puteai iesi la cumparaturi sau in parc fara sa te intalnesti cu astfel de fete si femei. Operatiile estetice devenise mai mult decat o necesitate (micsorarea nasului prea mare), mai mult decat o moda ... devenisera emblema unui statut social ... ca si cum posesoarea unui astfel de nas ar fi apartinut unei clase aparte, ceea ce in mintea ei ii conferea atribute extraordinare.
Nu e un secret faptul ca pentru puștoaicele iranience, nasul, ochii si coafura unor vedete ca Nicole Kidman, Angelina Jolie, Jennifer Lopez sau Britney Spears au reprezentat ani de zile cotele estetice la care aspirau dânsele.







City Girl 6 (2010)



Daca veti studia cu atentie fetele veti descoperi ca ele poarta lentile de contact colorate in albastru, verde sau gri, au parul platinat, mănânca inghetata, ciocolata, guma de mestecat sau lolly-pop, prefera imbracamintea in culori foarte vii - uneori combinatiile de culori sunt stridente si taranesti (Miss Hybrid 4 si City Girl 6), au piercing-uri, vorbesc la celular, asculta muzica la headphone sau poarta in brate un cățeluș - câinele fiind un animal considerat murdar in invaturile islamice.






Miss Hybrid 4 (2010)



Toate elementele din aceste imagini au fost alese cu mare grija de Shirin Aliabadi, caci toate semnifica ceva, si doar "vesticii" ce au trait o perioada in Iran, sau iranienii stabiliti peste hotare, le pot interpreta cu maximă corectitudine. Pentru a intelege 100 % arta lui Shirin Aliabadi, privitorii insisi trebuie sa fie la randul lor hibrizi

Fetele care i-au pozat benevol au fost descoperite la coafor, in parc, in pizzerii sau pe strada. Nu sunt modele profesioniste. Sunt fete obisnuite pe care Shirin le-a adus in studio si le-a fotografiat pe un acelasi fundal de culoare neagra.

Seria City Girls vine in continuarea seriei Miss Hybrid, linia de demarcație constituind-o disparitia leucoplastului de pe nasurile fetelor.
In City Girls artista introduce elemente noi : tatuajele, cățeii, ochelarii din plastic in culori tipatoare, genele false (accesoriu nelipsit din trusa fetelor iraniene), buzele date din plin cu ruj si gloss, ștrasurile, etc. Unele fete au renuntat la blondul platinat in favoarea propriului par.

In urmatoarea "fată de oraș" Shirin Aliabadi ironizeaza in maniera ei personala fetele din provincie, recent stabilite in Teheran, care se straduiesc cu obstinatie sa treaca drept "fete de capitala" fara sa-si dea seama ca accesoriile alese, machiajul, hainele si aspectul exterior dau indicatii precise despre cine sunt de fapt.






City Girl 4 (2010-2011)



O alta serie, tangenta intr-un fel primelor doua serii prezentate in aceasta postare, o reprezinta " Girl in Cars". Fetele in masini nu s-au bucurat de aceeasi celebritate ca "fetele hibride".
Sunt convinsa ca nu puteti intui ce e cu aceste fete in masini de lux

E vorba de o alta latura a consumismului combinata cu libertatea iluzorie pe care o confera banul.
In cartierele din nordul Teheranului tineretul iese la plimbare doar in masini, in special masini cu șasiu inalt. E vorba tot de o emblema ce stabileste un fel de granita intre "vulgul" care conduce masini de fabricatie autohtona si cei ce au in dotare Mercedesuri, BMW-uri, Nissan-uri, Porsche, Lamborghini, Bugatti, Ferrari, Lexus, Land Rover, etc ... adica "merțane"

Pe inserat vei vedea masini doar cu fete si alte masini sclipitoare doar cu baieti. Trec cu viteza mica unii pe langa altii, cu muzica data la maximum, flirteaza, cocheteaza ... e vorba de un "ritual" ciudat pe care nu-l pot explica in cateva cuvinte si care duce in final la formarea de parteneri pentru un party, o noapte fierbinte ... sau ceva mai mult.
Fetele iraniene din cartierele selecte sunt total dezinhibate in aceasta privinta, si nici cele din cartierele obisnuite nu-si duc viata conform traditiilor si preceptelor islamice.

La inceputul revolutiei, petrecerile mixte (femei/barbati) au fost interzise. In mod formal sunt interzise si acum, legea respectandu-se doar in saloanele si restaurantele pe care statul le pune la dispozitie pentru nunti si alte evenimente festive.
Petrecerile din casele particulare, si nu ma refer aici la petrecerile "de familie" considerate libere, au continuat sa se desfasoare chiar si pe timpul razboiului dintre Iran si Irak - perioada in care fortele de ordine executau razii si-i dadeau afara din casa pe petrecareti, sau ii arestau pentru o noapte, confiscau bauturile alcoolice, drogurile si emfetaminele menite sa le inveseleasca spiritele, fara ca sa poata opri fenomenul.
Intr-o tara cu 70% din populatie sub 35 de ani e foarte greu sa se controleze ceva ... fie chiar traversarea strazii numai pe culoarea verde a semaforului
Cu vreo doi ani in urma seful politiei capitalei prezenta un raport in care se aprecia ca numarul prostituatelor in Teheran ar depasi douazeci de mii. Anul trecut cifra se ridica la peste o suta de mii de persoane cu cazier la politia de moravuri ... asta pentru un oras cu 12 milioane de locuitori.





City Girl 5 (2010)
*


Nu intamplator Shirin Aliabadi a adaugat "fetelor in masini" un subtitlu : Freedom is Boring, Censorship is Fun
Fetele din masini nu sunt fete de strada, sunt fete 'de bani gata' dornice de distractie.

Pentru orice ingradire, cenzura si interdictie, tineretul a gasit o portita de scapare. S-a transformat pe sine si a transformat societatea, ajungandu-se uneori la fenomene sociale caricaturale si de neinteles pentru occidentali.

In lucrarile create de Shirin Aliabadi nu e vorba doar de hibridizarea a doua culturi - orientala/islamica cu cea occidentala/laica - e vorba si de exacerbarea consumismului, dorinta individului de a avea tot ceea ce vede la televizor, pericolul controlului mental prin intermediul reclamelor dar si de un aspect negativ specific societatii iraniene, asa numitul "cheshm too cheshm".

Cheshm too cheshm, care se traduce prin "ochi in ochi", inseamna dorinta de a avea ceea ce au rudele, vecinii, colegii de munca sau cunostintele pentru a nu fi etichetat inapoiat, zgarcit sau sarac.
Virusul acesta social a distrus linistea a milioane de iranieni.

Daca vecinul a cumparat un televizor plasmă cu ecranul de 25", neaparat trebuie sa cumperi si tu unul identic.
Daca fata directorului si-a facut operatie estetica, neaparat trebuie sa-si faca si fata ta. Daca fratele tau a cumparat un ceas Patek Philippe, trebuie sa faci tot posibilul sa-ti iei si tu unul.

Daca bucataria colegei tale de serviciu are cuptor cu microunde, frigider cu racitor de apa, masina de spalat cu bule de aer, mixere electrice, mobilier din sticla incasabila si aragaz cu rotisor ... neaparat trebuie sa ti-o mobilezi la fel, daca vrei sa te incadrezi in "klase bala" (clasa de sus).

Daca in cartierul tau, din zece familii trei au Nissan Murano, doua Mercedes, doua Toyota, una Lamborghini si doar una Samand (marca iraniana), atunci tu trebuie sa-ti iei de urgenta un Ferrari Enzo sau un Bugatti Veyron. Exagerez, fireste

Shirin Aliabadi nu este o artista plastica indragita de iranieni ... si nici nu are cum sa fie din moment ce le-a extirpat in vazul lumii tarele.
Dar cu toate astea dânsa are destui admiratori inflacarati, sinceri, care-i apreciaza opera la justa valoare.




City Girl 1 (2010)
*

La ora actuala Shirin Aliabadi traieste si creeaza in Teheran insa face calatorii frecvente in strainate pentru expozitii si licitatii. Din cate stiu, cu exceptia unei expozitii in 2006 la galeria din Vanak, nu a participat la vreo expozitie organizata in Iran. Ma intreb daca e din cauza ca nu a vrut sau din cauza ca i s-au refuzat (politicos) lucrarile.
Inclin sa cred ca nu a vrut deoarece casele de licitatii si galeriile din strainate ii vand la preturi exorbitante lucrarile.






Shirin Aliabadi (2011)



Mie mi-a atras atentia un mic amanunt din biografie. Pe sotul ei il cheama Farhad ... ceea ce m-a dus cu gandul la cuplul de legenda despre care am povestit nu demult aici.


Dar despre Farhad va trebui sa vorbesc intr-o alta zi.

Acest topic a fost editat de exergy33: 7 Jan 2016, 04:54 PM

colecționarul de iluziii





Îi cunoşteam iluziile şi pe unele din ele ajunsesem să le admir.
Îi admiram felul în care făcea tot posibilul să le adune şi faptul că întotdeauna supralicita chiar de la început atunci când dorea ca încă una să-i intre în colecţie.

Nu ştiu cât de singuratic era dar în mod permanent respingea compasiunea celorlalţi. O respingea cu eleganţă.
Orbita într-o nebuloasă de gânduri şi mereu îşi promitea să nu mai aştepte în van iluzia vieţii sale.
Însă mereu încălca promisiunea făcută … sau pur şi simplu regresa în obsesia unei iluzii de care nu se putea despărţi.
Uneori încerca să-şi închidă sufletul în bunkerul nepăsării totale. Acest lucru îi dădea sentimentul unei fericiri de scurtă durată.
Atunci când îşi revenea începea totul de la capăt, cu şi mai multă sârguinţă.

Începusem să-l cunosc prin prisma a ceea ce adunase şi mi-am zis că într-o zi va trebui să-l vad cum arată. Nu că aceasta mi-ar fi ajutat în cunoaştere, ci pur şi simplu pentru că vroiam să mă conving că el e mai mult decât un simplu colecţionar …

Îi cunoşteam traseele zilnice … traseul de luni, cel de vineri …

M-am hotărât să-l aştept pe aleea traseului de duminică.
Am coborât treptele din apropierea agenţiei liniilor aeriene şi aşteptând să treacă timpul priveam cu detaşare la copacii subţiri şi înalţi în care stoluri de vrăbii se aşezaseră speriate de toamna rece ce avea să vină.

L-am văzut cum cobora scările de piatra. Mergea grăbit şi se împiedica de cuvinte.
I-am numărat paşii făcuţi. I-am privit chipul ce nu-i putea ascunde ridurile sufletului.
Ochii îi erau deschişi înspre o alta lume şi de aceea cred că nici nu m-a observat, deşi s-a uitat la mine cu o privire pătrunzătoare, dar care mie nu-mi spunea nimic.
Tristeţea i se mulase pe inimă, transformându-se în ceva de care nu se putea despărţi, nici măcar atunci când zâmbea. Probabil că avea şi momente în care zâmbea frumos. Mai ales când zâmbea ştrengăreşte propriilor iluzii

Distanţa se micşorase atât de mult încât dacă aş fi întins mâna aş fi putut să-l ating.
Foşnetul hainelor, zgomotul paşilor pe aleea spălată de ploaie – presărată ici colo de câteva frunze veştede, respiraţia pe care i-o auzeam – în ciuda vântului ce începuse să bată, toate aceste detalii pe care mintea le înregistra secvenţial şi fotografic, nu mă puteau convinge că el există cu adevărat.

Puteam întinde mâna până la el.
Să-l ating şi să mă conving că nu e o iluzie. Că eu nu sunt o iluzie. Că totul există cu adevărat în realitatea imediată.
Dar n-am făcut-o.

Privirea mi-a fost atrasă de pantofii stropiţi de apa. Pe bombeul unuia se lipise o frunză mică, galbenă.
În acel moment m-am gândit că minuscula frunza galbenă de pe pantoful lui e singurul lucru real din scena parcă ireală la care luam parte.

Colecţionarul de iluzii ajunsese exact în dreptul meu. Ne despărţeau doar câţiva centimetri în distanţă geometrică, dar distanţa dintre iluziile noastre era in(de)finita.
De aceea n-am schiţat nici un gest de apropiere. Nu l-am atins. Nu am mai simţit nevoia să mă conving că el stă cu adevărat în faţa mea.
Iluziile sale îmi deveniseră dureros de palpabile.

Nu i-am mai privit faţa. Nici sufletul.
El şi-a dat seama şi câteva clipe a stat pe loc lângă mine, simţindu-mi prezenţa. Ştiam însă că nu mă vede. Nu avea cum, pentru că ezitam să mă transform într-o iluzie.
Mantia realităţii mă făcea invizibilă în ochii lui.

Dar oare eu chiar îl vedeam?
Nu mai ştiu … nu mai vreau să ştiu.

Apoi am închis pleoapele şi nu l-am mai privit.
El nu era nimic din ceea ce mi-am închipuit.

imagine blog – Rene Magritte

Acest topic a fost editat de exergy33: 1 Feb 2016, 08:43 AM

Kazahii au furat sania cu zurgalai de la romani . Daca vreti sa auziti cum suna melodia in kazaha (o limba turcica) dati click aici. Veti avea ocazia sa ascultati mai multe variante ale cantecului ... de la cea cantata de Maria Lataretu pana la cea interpretata in stilul ei inconfundabil de catre Edith Piaf.

fata cu părul roșu









Manechinul acesta mi-a atras atenția prin ochii verzi și limpezi ce-i confereau feții de celuloid o lumină aproape umană.
Din poziția în care mă aflam am remarcat șuvițele roșii din perucă amestecate pe alocuri cu unele albe ca zăpada. Lumina din vitrină arunca jucăușe umbre colorate ce-mi îngreuna încercarea de a capta așa cum doream chipul manechinului.

Fără să vreau gândurile mi-au zburat la fosta mea profesoară de fizică din clasa a IX-a, primul an de liceu pe care îl așteptasem cu nerăbdare deoarece aveam senzația că mă propulsa dincolo de lumea copilăriei …

Trimestrul de toamnă începuse cu nelipsita practică agricolă … parcă a trecut o veșnicie și jumătate de atunci.
Unii colegi își luau tot felul de scutiri medicale pentru a nu merge în practică dar mie îmi plăcea să mă duc. Îmi plăcea atmosfera aceea lejeră în care profesorii mai uitau din severitate, de colegii ce se întreceau în glume, de locurile noi unde eram duși – pe câte un deal acoperit de livezi sau la marginea unui câmp cu porumbul plantat în șiruri echidistante prin care vântul călduț al toamnei șuiera trist sau îngâna un solfegiu melancolic; îmi plăcea cerul de septembrie, mirosurile amestecate de pamânt, fructe, frunze uscate, fum și apă.

Clasa noastră a fost lăsată în grija unei profesoare noi despre care aflaserăm că urma să ne predea orele de fizică.
Nu-mi displăcea tipa, nu era înțepată și "achiesa" destul de natural la ironiile unor colegi, dar nu-mi plăcea felul în care se îmbrăca. Avea o totală lipsă de gust în asortarea culorilor și a pieselor de vestimentație ceea ce fîcea ca uneori să arate șleampătă sau prăfuită în ciuda faptului că hainele îi erau noi.
Se cuvine aici să fac o paranteză pentru a spune că am învățat cel mai bine la obiectele la care am avut profesoare îngrijite care știau cum să se îmbrace. Nu neapărat profesoare sau învățătoare elegante, îmbrăcate cu haine scumpe și accesorii la moda, cât persoane cu simțul culorii și al proporțiilor, cu o coafură naturală care să le pună în evidență chipul și cu încălțămintea impecabilă.
Ori noua profesoară de fizică nu se încadra nici pe departe în standardele mai sus menționate.

Dar practica agricolă s-a încheiat și au început orele.
Prima oră de fizică a decurs normal, la fel și celelalte, și mi-am dat seama că nu voi avea probleme cu această materie, dar sesizasem un fel de a fi al profesoarei relativ la persoana mea. Aveam impresia că-mi pune mai multe întrebări decât celorlalți, că în timpul orei se uită mai mult la mine decât la altii din clasă, că mă privește cumva bănuitor, ba chiar că nu-i convenea că purtam pantofi cu toc cui, nu chiar foarte înalt dar destul de înalt pentru a fi remarcat de ochiul unui dascăl vigilent.

Cam pe la jumătatea trimestrului, dupa vreo doua extemporale la care luasem un opt și un nouă, m-a oprit la sfârșitul unei ore de laborator ca să-mi dea un plic pentru mama.
Nu știam să fi făcut ceva la ora de fizică pentru care să fie chemată mama la școală, ce-i drept e drept … la ora de română mă manifestam mai volubil și mai debitam unele păreri sau interpretări literare care-l făceau să zâmbească pe prof, dar la ora de fizică eram cu totul altă persoană, sobră și tăcută.

A doua zi mama a venit la școală. De abia seara am aflat cărui fapt i se datora invitația.
O întrebase sec pe mama de ce îmi permite să-mi vopsesc părul la vârsta asta.
Mama i-a răspuns că nu are ce să-mi permită căci nu-mi vopsesc părul. Ceea ce se vede e culoarea lui naturală care, in funcție de soare și anotimp, se schimbă destul de vizibil.

Profa s-a enervat puțin și i-a replicat ca e imposibil ca să mi se schimbe culoarea "în șuvițe" și că aș fi suficient de isteață ca să-mi păcălesc părinții. Convingerea ei era că mă vopseam, și încă cu ostentație, iar părinții se făceau vinovați de faptul că nu sesizează și nu mă controlează.

Adevărul era că până în acea zi nu mă vopsisem niciodata însă părul meu, încă de la grădiniță, se remarcase prin proprietatea de a-și schimba nuanțele după bunul lui plac, după soare, dupa alimentele consumate (aveam să aflu mai târziu), după anotimp sau după nu mai știu eu ce …
Așa se face că pe parcursul anului părul trecea de la un blond roșcat la un castaniu potolit, de la culoarea tutunului la cea a fânului uscat, de la un șaten strălucitor la un ciudat amestec de blond cenușiu cu fire arămii.
Colegii mei din școala generală se obișnuiseră cu schimbările astea, unele colege chiar mă invidiau că arăt altfel o dată la câteva luni, însă mie nu-mi priau chiar toate schimbările deoarece aveam impresia că o dată cu schimbarea nuanței părului se schimbă puțin câte puțin și ceva din mine.

Pentru următoarea oră de fizică aveam un plan ce trebuia neapărat să fie pus în aplicare.
Am căutat prin cutiile cu jucării vechi unde am descopeit ceea ce căutam: o păpușă negresă de mici dimensiuni, cam de o palmă, dar cu un păr negru foarte lung și cârlionțat.
Am luat-o, am spălat-o, i-am răsfirat părul pentru a vedea dacă se pretează la ceea ce doream să fac, și, în final, am definitivat planul
Basca de pionier trebuia să fie undeva prin șifonier. În câteva minute am găsit-o și, în ciuda faptului că mi se părea puțin strâmtă, am considerat-o potrivită pentru ceea ce urma să fac.

Înainte de ora de fizică m-am strecurat în debaraua unde-și ținea femeia de serviciu ustensilele de lucru, mi-am pus basca pe cap și mi-am băgat înăuntru tot părul apoi cu greu am introdus-o și pe negresă, însă i-am lasat afara părul negru pe care l-am aranjat pe frunte ca un breton. Șuvițele răsfirate îmi atingeau rama ochelarilor și mă gâdilau pe frunte într-un mod neplăcut.

Am meditat preț de trei secunde după care m-am hotărât: acum ori niciodată.
Am ieșit din debara și-am alergat spre clasă. Ușa era închisă, semn că profesoara se așezase la catedră și, probabil, făcea prezența.
Am bătut la ușă, am intrat, am cerut voie să merg în bancă …

Câteva zeci de ochi s-au uitat la mine. Atmosfera devenea electrizantă. Cu basca alba trasă pe cap și cu bretonul negru răsfirat pe frunte eram parcă altcineva. Nu numai fizionomia mi se schimbase considerabil cât și doza de impertinență de care aveam nevoie în acele secunde.
Profesoara s-a uitat la mine ca la o scena dintr-un film de groază, dar a avut suficientă prezență de spirit, plus inteligență, ca să nu reacționeze violent sau nepotrivit.
Mi-a făcut semn cu mâna să trec în bancă.

După ce i-a notat pe cei absenți în catalog ne-a predat vreo zece minute.
Aveam fața roșie cred, căci o simțeam cum se încinsese sub basca care-mi strângea fruntea ca într-o menghină, și nu mă puteam concentra deloc la formulele scrise pe tablă.

Apoi, așa dintr-o dată, profesoara ne-a împărțit coli dintr-un registru contabil și ne-a dat un extemporal la care nimeni nu a reușit să ia notă de trecere.

Următorul trimestru ne-a venit o altă profesoară pentru orele de fizică.
Pe mine nu m-a chemat nimeni la cancelarie să dau explicații și nici dirigintele nu m-a întrebat nimic.
De abia în vacanța de vară, povestind cuiva întâmplarea, am avut o revelație care m-a pocnit direct în moalele capului.
Bretonul acela negru creț și răsfirat pe frunte pe care îl aranjasem cu ajutorul băștii semăna cu părul natural al profesoarei !
Nu făcusem nimic cu premeditare. Jur. În acele momente nu mi-a trecut nici o secundă prin cap să imit coafura profesoarei. Nici nu-mi dădusem seama că la mijloc ar fi vreo asemănare.

Fata cu părul roșu îmi surâdea din vitrină de parcă îmi ghicise gândurile ce mă făcuseră să-mi opresc obiectivul fotografic pe chipul ei.
I-am zâmbit, am fotografiat-o, apoi am plecat mai departe …

Acest topic a fost editat de exergy33: 4 Mar 2016, 06:01 PM

No Ruz 2009, Muzeul Qajar, Tabriz


Despre No Ruz (No Rouz), anul nou in stil iranian, ce se sarbatoreste in ziua exhinocțiului de primăvară, am scris mai demult pe blog.

http://blogu.lu/exergy/index.php/2009/03/13/no-ruz-haft-sin/

La fel și despre sărbătoarea ce îi urmează. Seezdabedar sau Seezdah-be-Dar, cu elemente comune zilei de 1 Aprilie de la noi

http://blogu.lu/exergy/index.php/2009/03/1...-seezdah-bedar/






No Ruz 2012, Teheran, Palatul Niavaran – Biblioteca Șahului


Nu am de gând sa repet cele spuse cu mai mulți ani in urmă. Va invit doar la cateva mese festive ornamentale Haft Sin (هفت سین ) pe care le-am fotografiat de-a lungul anilor cu prilejul nelipsitelor mele calatorii in prag de primavara … asemeni pasarilor călătoare cuprinse de nostalgia dorului de ducă.



No Ruz 2011, Ardebil, Complexul Muzeal Sheykh Safi
(expoziția de chilimuri si țesături realizate de păstorii nomazi Shah Savan)


Dacă cineva e interesat de chilimuri și șesături tradiționale, nu are decât să dea un click, aici sau aici, pentru a afla și a vedea mai multe.


No Ruz 2006, Insula Kish


Insula Kish ocupă un loc special în inima mea. Îl va ocupa întotdeauna.



No Ruz 2010, Muzeul de Istorie și Arheologie, Teheran


Pe masa Haft Sin exista șapte simboluri obligatorii ce încep cu litera sin ( س ), haft însemnând șapte, însă pentru mine cel mai puternic simbol îl reprezintă peștișorii rosii, mahi qârmâz in persană, simbol ce nu începe cu litera sin dar care e de nelipsit pe masa festivă ce marheaza trecerea dintre ani și dintre anotimpuri.



No Ruz 2007, Yazd

Acest topic a fost editat de exergy33: 20 Mar 2016, 03:20 PM

M-am oprit asupra acestei imagini, in aparenta banala, in care doua personaje, stinghere si incordate, incearca sa se cunoasca, sa se apropie chiar. Nu crezi?

Rafal Olbinski si-a intitulat lucrarea "Innocence of Courteouse Intention" ... Inocenta intentiei de a face curte.
Mi-a placut titlul si recunosc faptul ca nu am intilnit pe altcineva care sa-si denumeasca lucrarile atit de poetic : Nostalgia in Slow Motion, Friendly Persuasion, Superficial Analogy, The Virtue of Irrelevance, Invitation to Privacy, Innocence of Courteouse Intention ...

Da. Exista o acea prima inocenta, transparenta ca un cristal fara defect, prin care trec cuvinte pe jumatate spuse, capabila sa scoata clinchete muzicale la cea mai pe furis privire.
Exista un acel prim punct, din care, oricit de multi pasi ai face, nu poti inainta, ca apoi, stind pe loc, sa simti cum efectiv te prabusesti intr-un vazduh golit de aer umplut cu o plasma fiebinte ce nu te lasa sa respiri, dar nici sa mori.

Doua personaje stau la o masa dar nu fata in fata. Pozitia lor spune ca ei nu au ajuns in punctul primului pas. Privirile laterale, ce se cauta si se evita in acelasi timp, trimit un al doilea mesaj: atractia dintre ei nu poate fi mascata.
Privirile lor se intilnesc permanent pe fata de masa din care rasare orasul cu zgiriie norii lui tipici.

Nimic din tablourile lui Rafal Olbinski nu e pictat la intimplare. Orice linie si obiect simbolizeaza ceva.
De fapt acest tablou e o sarada in care isi dau intilnire mai multe picturi.

In spatele tinerei femei e o reproducere dupa un tablou de Picasso, Le Rêve.
Deci ea viseaza. Nu stiu daca viseaza in stil cubist, sau fauvist, sau cit de abstracte ii sunt visele. Stiu insa ca viseaza. Viseaza cu ochii deschisi pentru ca in dreptul privirii ei e ziua ... si e putin innorat.

Tot pe peretele din spate se mai afla un tablou. E vorba de controversata Madonna pictata de Edvard Munch, unul din nudurile mele preferate.
As putea asocia acest tablou cu gindurile barbatului ce, vadit incurcat, isi cauta cuvintele pe care, cindva, credea ca le are la indemina. Dar acum isi da seama ca s-a inselat.

Un vid ciudat ii cuprinde pe amindoi. Nu cred ca ea sa-i spuna ceva din toate cele pe care ar fi dorit.

Probabil ca si el viseaza, insa altcumva. In dreptul lui se deschide orasului acoperit de un cer instelat.

Secventa aceasta din tablou e de o tensiune enervanta. Decorul e enervant.
In incapere exista un al treilea scaun. Cu ce rost a fost asezat la mica distanta de masa lor ?

Ati recunoscut obiectul?
Nu vi se pare ca e luat din camera lui van Gogh de la Arles?
Oricum, van Gogh a avut placerea sa picteze scaune ... propriul scaun, cel al lui Paul Gauguin, scaunele de pe terasa ...
Cu ajutorul pictorului olandez am facut o mica descoperire.


Pe cel de-al treilea scaun, invizibila, s-a asezat tristeţea stingheră la care sunt partasi amindoi. Poate ca ea nu e convinsa ca el e cel pe care si-l doreste. Poate ca el nu stie sa se arate asa cum e de fapt. Cert e, ca desi unul linga celalalt, pe ei ii separa deocamdata golul ce trebuie umplut cu sinceritate.
Insa ea tace, asteptind.

... si ma intreb : ce cauta acolo pisica vargata?
Sfidatoare trece exact prin prim-planul imaginii.
E vorba oare de ghinion? ... nu, nu cred.

Pisica ii apartine tot lui van Gogh, iar aici vreau sa fac o paranteza pentru a prezenta o parodie picturala realizata de Eva Reiser-Roberts

In spatele barbatului, printr-o fereastra pictata doar pe jumatate, se zareste cupola unei constructii.
Cupola unei basilici dintr-un oras italian, vor spune cei mai multi dintre voi. Asa am crezut si eu initial insa privind mai atent, mi-am dat seama ca m-am inselat. Intuitia mi-a dat o mina de ajutor .
Stiam ca Olbinski s-a nascut la Kielce, deci putea fi turnul unei constructii din orasul sau natal.
In cadrul ferestrei cred ca el a pictat ceva destul de asemanator cu Palatul Episcopilor din Kielce.


Am asezat alaturi toate informatiile pe care le ofera tabloul lui Rafal Olbinski incercind sa-i prind mesajele multiple.

Nu cred ca am reusit sa dezleg in intregime şarada însa am ramas cu o senzatie placuta de speranta : povestea lor nu se va termina aici.

Acest topic a fost editat de exergy33: 11 May 2016, 05:24 PM

Kameleon





(aberații)


Zilele astea m-am uitat la televizor mai mult decât obișnuiam să mă uit de obicei. Motivul îl reprezintă fenomenul mediatic Condrea.

Într-o primă fază, total imparțială, am urmărit mai multe televiziuni doar cu scopul de a afla informații.
Ulterior am fost prinsă cumva în joc și pentru început am fost fascinată de cum a evoluat mentalul imaginar al unor lideri de opinie din presă și media dar mai ales mentalul imaginar colectiv.
De la oră la oră apăreau noi teorii, martori, probe, interpretări, speculații, minciuni, dezinformări, intoxicări, …

În faza a doua, după o perioadă de incubație presupun, mentalul meu a fost atins de microbul mediatic Condrea.
Conștientul, subconștientul și inconștientul se îmbibaseră de tot felul de informații contradictorii pe care latura aceea riguroasă a persoanei mele refuza să le accepte ca valabile, sau măcar posibile, fără să le treacă prin sita deasă a suspiciunii pe care, recunosc, o am mereu la îndemână.

Nu am de gând să fac o radiografie a cazului. Au făcut-o alții cum s-au priceput mai bine.
În această postare vreau doar să vorbesc despre lucrurile care mi-au atras atenția prin neverosimilul lor și, ca mai toți ceilalalți, să-mi exprim părerea vis-a-vis de cele întâmplate.
Poate părea ciudată această postare pentru cei ce-mi citesc regulat blogul deoarece nu-mi aduc aminte să fi discutat politică în această casă virtuală pe care am dedicat-o artei și poeziei

(inițial am postat acest text pe blogul personal, loc unde scriu texte dedicate exclusiv artei și literaturii)


Primul lucru care m-a zgâriat efectiv pe creier a fost declarația martorei din care am aflat cum a găsit permisul de conducere, bine conservat presupun, în imediata vecinătate a mașinii ce arăta ca o cutie de conservă călcată de un camion în viteză.
Nu o suspectez pe Gabriela Pelin de mărturie minciunoasă în ceea ce privește această secvență a declarației.
În acel moment, ca un flash, creierul a făcut conexiunea cu actele de identitate ale teroriștilor descoperite în ruinele turnurilor prăbușite în atacul din 9/11.

Coincidență, m-am întrebat ? … apoi s-a aprins un beculeț pe mica suprafața conspiraționistă a creierului. Recunosc că am și așa ceva.
Dar am trecut repede peste acest prim aspect.

Ceea ce m-a deranjat cu adevărat a fost lipsa de reacție a poliției, faptul că până la această oră (27 mai, 9 AM) nu a venit nimeni cu o comunicare oficială și o conferință de presă care să stingă setea de teorii a jurnaliștilor.

Apoi a apărut în peisaj fosta soție a lui Condrea cu multiplele ei afirmații mai mult sau mai puțin fanteziste.
Aici e una din puținile dăți în care sunt de acord cu Mircea Badea. Doamna Laura Georgescu are reale probleme de ordin psihic dar asta nu înseamnă că tot ce afirmă dânsa reprezintă simple fabulații. Fantazarea are de fiecare dată un suport real, un capăt de ață cu care se începe țeserea poveștii.
Nu degeaba s-a ferit Tolontan să se afle faptul că unele informații ale anchetei sale ar proveni tocmai de la această doamnă deoarece își dădea prea bine seama că ancheta lui nu ar fi fost credibilă. De unde să bănuiască ce va urma și cum va cădea curând în groapa săpată cu zel pentru alții !
Și apropos … faptul că dânsa se exprima mereu folosind numele Condrea Dan Alexandru, o tripletă ce-mi amintea de John Fitzgerald Kennedy, mă făcea să ridic scutul anti-subliminal aproape în mod reflex. Nu doream să mă las copleșită de teorii conspiraționiste croite după unul și același tipar de succes.

Câteva lucruri mi-au atras atenția referitor la persoana ei.
În lipsa unor comunicate oficiale iau de bună ce s-a spus în presă și anume faptul că identificarea cadavrului a fost făcută de către ea.
De ce a fost chemată să identifice cadavrul din moment ce era despărțită de Condrea de opt ani și nu-l mai văzuse și nu-i mai vorbise de câțiva ani ?
De ce ea și nu actuala soție/iubită/concubină ? Nici până acum nu ne-a lămurit nimeni care e statutul oficial al Ulianei Ochinciuc, femeia cu care Dan Condrea a trăit în ultimii ani și cu care are un copil?
De ce nu Uliana ?
De ce Uliana a rămas undeva în umbră protejată cumva, discret, de atacul mediatic.
Am senzația că se încearcă neimplicarea ei. Cineva, undeva, nu se știe deocamdată de ce, o iubește

Există patru mari teorii de bază în ceea ce privește moartea lui Condrea : accident, sinucidere, crimă, înscenare.

Depozițiile contradictorii ale martorilor au încurcat și mai mult lucrurile. Afirmațiile șocante ale fostei soții a bulversat castelul de nisip construit de mentalul colectiv, chiar dacă cei mai mulți nu-i acordă credibilitate.
A fost sau nu Condrea ofițer sau agent al vreunui serviciu de securitate românesc ? Dar al vreunui serviciu străin?
În funcție de luarea în considerare sau nu a acestei posibilități s-au construit și scenariile morții patronului lui Hexi Pharma.

Nu dezvolt subiectul.
Faptul că poliția nu a organizat o conferință de presă în care să prezinte toate informațiile momentului, dacă a avut Condrea sau nu dosar deschis la DNA, dacă era sau nu filat, dacă firma lui avea sau nu protecție la nivel parlamentar sau din partea serviciilor, când a fost văzut ultima oară în viață și de către cine, dacă, dacă …. o mie de dacă ce au alimentat scenarita națională și au inflamat mințile oamenilor.

Eu una nu aș merge pe varianta sinuciderii, nici cea deliberată și nici cea impusă, fără să pot explica de ce nu mi se pare credibilă. Pur și simplu există o rotiță în creierul meu care refuză să se miște pe această direcție.

Rămân deci accidentul, înscenarea și crima.
Accidentul e varianta banală pe care conștientul colectiv îl refuză după perioada de intoxicare mediatică la care a fost supus. Mintea are acum nevoie de ceva senzațional, un drog mai puternic care să inducă starea de beatitudine așteptată …

Înscenarea reprezintă o altă posibilitate tentantă ce ne teleportează direct într-un film de acțiune de categoria B sau un thriller scris în viteză în care personajele sunt insuficient creionate.
Nu aș merge pe varianta asta. Cred că nu-i văd logica, dacă în balamucul acesta informațional și intoxicările în cascadă la care au fost supuși toți ce au intrat în torentul evenimentului mai poate fi descoperită o logică.

Crima … da, crima pare să satisfacă această nevoie.
Dar ce fel de crimă ? Comisă de către cine, de ce, în ce mod ?
De peste douăzeci și patru de ore undeva în background mintea mea a lucrat într-un ritm susținut.
Nu am nici un fel de probe care să-mi susțină teoria fantezistă, dar așa intuitiv, copilărește, voi avansa un scenariu.
Dan Condrea nu făcea sau avea vreo legătură cu serviciile secrete occidentale. Faptul că nu avem până la această oră o poziție oficială mă face să cred că el avea conexiuni cu vecinii noștri de la răsărit … Moldova, Rusia, Ucraina …

S-a afirmat că dânsul ar fi avut și cetățenie bulgară. Dar moldovenească nu o fi avut?
Era sau nu căsătorit legal cu Uliana Ochinciuc ?
Oare nu ar trebui analizată în amănunt, secvențial, felul în care a evoluat firma și patronul după apariția în peisaj a doamnei Ochinciuc ?

Era Hexi Pharma o afacere strict legată de domeniul medical sau reprezenta totodată un paravan pentru alte afaceri ca de exemplu comerțul cu armament pentru Transnistria sau Ucraina cu protecția serviciilor de securitate rusești ?

Eu rămân la această ultimă variantă oricât de neverosimilă poate părea la prima vedere

Cherchez la femme !

Acest topic a fost editat de exergy33: 28 May 2016, 03:08 PM

Despre alta femeie "legata" de Hexi Pharma, Flori Dinu, ce parere ai?

... pion de sacrificiu

Condrea ce-a fost? crezi ca acest "pion", Flori Dinu, a facut de capul ei diluarea dezinfectantilor? Eu cred ca Dan Condrea a fost "pionul" dar a murit inainte de a se transforma in "regina". Sigur Flori Dinu are partea ei de vina, pentru care sigur o sa plateasca, dar eu nu cred ca a facut ceva fara sa primeasca dispozitii de la Dan Condrea. Daca are dovezi, declaratii, martori etc. ca asa s-au petrecut lucrurile e posibil sa se transforme din "pion" in regina.

Vreau sa te intreb : ai lucrat vreodata intr-o fabrica sau uzina din Romania ?
Nu avea cum sa faca ea multdiscutata diluare, cel mult sa stie ca asa ceva a avut loc.

Orice linie de productie are un tehnolog, un inginer, inginer sef, etc ... nu se puteau face lucrurile astea numai cu stiinta a doi oameni, Dan Condrea si Flori Dinu, hai sa fim seriosi
Sunt o gramada de oameni la Hexi Pharma care trebuiesc anchetati. Iar cu concentratiile astea e o adevarata poveste pe care nu am timp sa o spun intr-o succinta lectie de chimie.

Concentratia e aproape irelevanta fara a se lua in calcul efectul biocid confirmat in mod practic prin decimarea bacteriilor de cultura, iar acest efect trebuie confirmat de un laborator acreditat.

Si mai e si faptul ca, la randul lor, spitalele diluau acesti dezinfectanti pentru a face economie !

Antena3 pare sa fie si ea interesata de Uliana Ochinciuc si probabila filiera estica implicata in aceasta afacere. Eu m-am gandit la asta cu 49 de ore inainte de Radu Tudor

Nu stiu cati cunosc faptul ca Uliana e medic oftalmolog si ca in plus de actiunile de la Hexi Pharma in procent de 6.25% ea lucreaza pe un post la Spitalul Militar Central din Bucuresti, post creat special pentru dansa , dar si la policlinica HexiMed.

Acest topic a fost editat de exergy33: 29 May 2016, 08:18 PM

N-o sa bag in seama gustul de suc de lamaie, simtit la citirea randurilor tale, dar ai dreptate. Tocmai de aceea am zis ca Flori Dinu nu putea sa faca singura "diluarea". Se intampla s-o cunosc pe Flori Dinu, mult timp inainte de a deveni director, era o asistenta extrem de modesta si dornica sa ajute oamenii. Ce mi-a atras atentia la ea a fost modul in care facea injectiile cu B complex, foarte dureroase, in timp ce alte asistente se grabeau si nu le pasa de durerile bolnavilor, aceasta Flori Dinu statea 20 de minute pentru o astfel de injectie. Posibil ca intre timp sa se fi schimbat, viata, dorinta de a parveni, lacomia etc. or fi impins-o la tacere, la acceptare a unei situatii care a afectat mii de oameni.
Despre ceilalti angajati ai Hexi Pharma ce sa zic! ei urmeaza tiparul multor angajati din Romania, frica fata de ziua de maine, lipsa locurilor de munca etc. sigur asta nu-i scuza de lipsa de reactie daca stiau ca in procesul de productie se fac "diluari" ale produsului final.
Uliana Ochinciuc!? o "cumetrie" moldo-romaneasca, pentru care n-a contat sanatatea romanilor, probabil ca moartea, in mintea lor era perceputa ca ceva natural, firesc, nu ca o durere sufleteasca, o pierdere ireversibila. Pacat ca multi pacienti tineri, "cu zile", au decedat din cauza acestor nenorociti.



P.S.
Aici e jurnalul tau, daca te deranjaza aceasta discutie o sa incetez cu postarile.

Nu ma deranjeaza subiectul ... din moment ce eu l-am propus in jurnal

Pe cei ce-i inereseaza sa afle mai multe ii invit sa citeasca acest articol.

Documentele inserate sunt cat se poate de concludente.
Nu e intamplator faptul ca deja celebrul dezinfectat Thor a fost omologat in Republica Moldova si nu in Romania ... iar tatal Ulianei detine un post in Ministerul Sanatatii din guvernul de la Chisinau.

Deci s-a ajuns si la Uliana Ochinciuc, asa cum imi doream in prima postare despre cazul Condrea.

Dupa parerea mea cazul ar trebui analizat si printr-o prisma mai putin obisnuita : cea a moldovencelor/basarabencelor casatorite cu milionari romani, cu fii de milionari romani sau a celor ce au relatii de lunga durata cu milionari romani
Interesant ca sora controversatului Renato Usatîi e casatorita cu un milionar român ...


Am urmărit toate scenariile lansate pe piața media, inclusiv cea a lui Soviani, insa astept in continuare rezultatele anchetei oficiale.

M-ai facut curios! de ce-ti doreai sa se ajunga la aceasta Uliana Ochinciuc? de ce la ea si nu la alti presupusi papusari din servicii, nu serviciile, ci unii membrii ai acestor servicii prea lacomi. Crezi ca Uliana detine informatii care ne pot duce catre adevarul din spatele acestei afaceri? Te intreb pentru ca si eu ma trezesc cate odata pornit impotriva unui individ, politician, interlop etc. care comite o fapta de coruptie, o bataie, un jaf, o crima etc. dar daca stau si analizez la rece intamplarea, realizez ca toti acesti indivizi n-ar exista fara existenta celorlalti indivizi, victimele, care permit existenta acestor profitori, din varii motivatii, cateodat incredibil de marunte, de neimportante.

Un al saselea simt imi spune ca cheia enigmei se afla la Uliana Ochinciuc ... numai ca nu stiu cat de interesati sunt cei implicati in anchete, sau cata mana libera au, sau constiinta, ca sa dezlege enigmele.
Nu am nimic cu ea. Imi lasa impresia unei femei inteligente, cu mult sânge rece, și cu o influență majoră în afacerile lui Condrea.

Kameleon


Propun un alt subiect de reflecție ... azi dimineață am aflat de la B1 că a murit Muhammad Ali. Un sfert de oră am ascultat comentarii și păreri exprimate prin intervenții telefonice ale unor persoane din lumea boxului românesc dar numai o singură dată s-a pomenit numele de Cassius Clay.
Obsesiv, atât prezentatoarea știrilor cât și invitații, foloseau doar numele de Muhammad Ali.

Câteva ore mai târziu, ascultând știrile la un canal oficial iranian, am aflat că a murit o legendă a boxului mondial : Cassius Clay.
Pe parcursul informării s-au folosit ambele nume, cel original și cel ales după convertirea la islam ( nu la islamism cum s-a spus la B1 ), însă a predominat numele de Cassius Clay

Acest topic a fost editat de exergy33: 4 Jun 2016, 11:21 AM

Eu am aflat de la dr. Monica Pop, dupa moartea lui Cassius Clay, ca si in USA se moare din cauza infectiilor nosocomiale, doamna dr. sustinand ca decesul lui Cassius Clay a survenit din cauza unei astfel de infectii.

Multi oameni habar n-au ca a fost Cassius Clay si ca a avut Parkinson. RIP, Muhammad Ali, you are the Greatest, like Michael Jackson.

Acest topic a fost editat de Cla: 7 Jun 2016, 12:15 PM

Inca nu stiu daca exergy33 a vrut sa faca o legatura intre numele european, crestin a lui Cassius Clay, sau numele sau capatat la trecerea la religia musulmana. Eu respect alegerea sa, a fost un OM, care a facut ceea ce a crezut de cuvinta cu viata sa. A avut o cariera extraordinara cum numai un OM o poate spera si avea pe aceasta planeta. Eu am admirat la Cassius Clay, Mohamad Ali, impotrivirea sa fata de RAZBOI, fata de manifestarile violente, ale acestei lumi in care se intampla sa traim. Dar daca exista o legatura intre Cassius Clay si Mohmad Ali atunci ar trebui sa respectam acesta legatura asa cum musulmanii respecta mentiunile religioase din Koran fata de Iisus.

Acest topic a fost editat de Marduk: 8 Jun 2016, 11:38 AM

Ce conteaza religia sau culoarea pielii ? A fost OM.

Iranul, recunoscut ca un stat teocratic cu legi severe (ceea ce uneori doar pe hartie e asa, caci viata reala arata cu totul altfel) uimeste deseori lumea vestica prin unele situatii extrem de liberale.
Una ar fi aceea ca operatiile pentru schimbarea de sex au fost legiferate dupa revolutia islamica din 1979 printr-o fatwa data de Imam Khomeini.
Transsexualii au drepturi depline in Iran : li se elibereaza un certificat de nastere nou, carte de identitate si pasaport, se pot casatori si pot adopta copii caci, dupa cum se stie, transsexualii nu mai pot sa procreeze copii.
Problema lor nu tine de normele statului islamic, care le-a oferit sansa de a capata corpul care sa-i multumeasca, ci de familia care nu-i accepta si de societatea reticenta fata de astfel de personaje.

Deci tabuurile, regulile societatii traditionale, conceptiile oamenilor obisnuiti sunt mai puternice decat o fatwa si legi aferente care garanteaza drepturile persoanelor TS.

Dupa Thailanda, Iranul reprezinta tara cu cele mai multe operatii TS.
Aproximativ 15 000 de iranieni, in urma evaluarilor psihiatrice si a analizelor medicale, au fost declarate TS, insa se presupune ca numarul lor ar fi de opt ori mai mare caci cei mai multi nu au curajul sa mearga la astfel de testari din cauza opozitiei ferme a familiei.
Cam o treime din acesti TS ajung sa se sinucida ... si aceste cifre au sens daca sunt coroborate cu numarul de sinucideri din Iran pe segmentul de populatie tanara.

TS nu trebuie confundati cu persoanele gay sau lesbienele (care se simt bine in corpul lor si isi doresc relatii sexuale cu persoane de acelasi sex) caci persoanele TS nu se simt bine in corpul lor si le e destul de clar ca ei sunt de fapt "sexul opus" si ca Dumnezeu, sau Natura, a incurcat cromozonii si eprubetele.

Sunt unii care afirma ca din cauza ca in Iran homosexualii si lesbienele de tip "open" risca pedeapsa cu moartea, ei aleg sa faca operatii de schimbare de sex pentru a intra in "legalitate". Medicii insa infirma aceasta supozitie caci pentru a obtine dreptul de a face o operatie de genul acesta persoanele in cauza ori trebuie sa fie hermafrodite, ori testele medicale sa dovedeasca procentual cat la suta apartin de un sex si cat la suta de celalalt.
Personal am vazut pe strada sau prin pasaje comerciale personaje TS, la unele chiar era vizibil ca sunt abia in primele faze ale operatiei, dar am inceput sa caut informatii despre ei de abia dupa ce am aflat ca opt persoane din echipa de fotbal feminin a Iranului sunt de fapt baieti care se cred fete dar care nu si-au facut operatiile propriu zise de schimbare de sex, doar unele injectii cu hormoni.
Celelalte fete din echipa cunosteau situatia dar, culmea, nu erau deranjate deoarece afirmau ele ca aceste "colege cu sex incert" se comportau exact ca niste fete. Deci jucatoarele fete nu au avut niciodata sentimentul ca ar fi in cantonament cu niste baieti.
Bineinteles ca federatia si Ministerul Sporturilor, plus alte instititutii, stiau foarte bine ce se intampla in echipa de fotbal feminin.

Eu speculez faptul ca nu numai acolo ci in alte echipe, sau sporturi individuale, activeaza "sportive" care nu si-au completat operatiile de schimbare de sex.

In sfarsit, discutiile pot fi duse la nesfarsit. Eu vreau doar sa va invit sa vizionati un documentar pe tema aceasta. Dureaza mai mult de o ora ... insa am convingerea ca merita sa platiti cu o ora din viata voastra in cazul in care doriti sa vedeti o particica infima din viata reala a Iranului.

Acest topic a fost editat de exergy33: 26 Jun 2016, 10:55 AM

ce frumoasa poate fi gimnastica in afara competitiilor sportive !