Cred ca pluteste ceva in atmosfera ... ceva ce-mi starneste impulsul de a asterne pe hartie "amintiri din copilarie"
De vina sunt, cred, si broderiile lui Mahtab Norouzi pentru ca datorita lor s-a ivit pe ecranul memoriei interiorul unei camere.

Eram intr-o tabara pioniereasca la Covasna, amplasata foarte aproape de padure, spatiu ce ne permitea sa ne dezlantuim energiile fizice si vocale, sa ne cataram prin copaci si sa alergam pe colinele inverzite.
In tabara aceea lucrau trei personaje pe care le-am retinut pana in ziua de azi.
Voi incepe cu bucatareasa care, desi tanara, cu o față ca luna plina, facea niste mancaruri de ne lingeam degetele si in somn.
Dintre toate mancarurile eu asteptam cel mai mult sa vina randul dovleceilor. Nu stiu ce punea fiinta aceea in oala de ieseau dovleceii atat de gustoși !

Zilele de vara erau lungi, deci aveam timp pentru toate.
Jucam volei, sau "țară țară vrem ostași", mergeam la cinema insotiti de profesorii si invatatorii din tabara, mai citeam cate o cărțulie imprumutata de la biblioteca ambulanta ce functiona intr-o rulota, sau ne pregateam pentru concursul artistic intre judete ... vorba vine "ne pregateam" deoarece eu personal nu aveam de gand sa particip la acel concurs. Nici nu aveam cu ce, caci de cantat vocal sau la vreun instrument nu ma pricepeam iar talentele actoricesti erau undeva sub cota apelor Dunarii

In schimb insa ma imprietenisem cu o fata mai mica decat mine. Cred ca era printr-a treia sau a patra. Spun mica nu doar pentru ca era mai mica in ani. Era mignona, cu ochii usor migdalati.
O chema Margot si era unguroaica.

Prietenia mea nu era total dezinteresata. Imi cumparasem un vocabular si notam zilnic in el cuvinte unguresti. Vrand nevrand Margot imi devenise profesoara de limba maghiara.
Biata fata dorea sa sara coarda sau sa participe la concursul de facut gogosi, dar eu o opream sa-mi pronunte cat mai clar cuvintele pe care incercam sa le invat.

As fi dorit sa le pronunt fara accent, exact asa cum le-ar fi pronuntat un maghiar. Ma fascinau cuvintele invatate pentru ca-mi dadeam seama ca cele mai multe nu aveau nimic in comun cu limba română.
Intr-o sedinta din asta de 'practica fon(et)ica', in care mai atrasasem si alti copii, o alta fata, mi-a spus ca daca vreau sa vorbesc ca ungurii trebuie sa pun un creion sub limba, ca de nu, mi se va impletici limba in gura.
Nu am dat atentie rautatilor ei si am continuat sa invat cuvinte noi.

Cred ca din cauza aceasta ii atrasesem atentia doamnei Eva. Doamna Eva, adica tovarasa Eva, era una din profesoarele foarte active ale tabarei.
Fiind unguroaica, doamna Eva incepuse sa ma simpatizeze datorita sarguintei mele de a-mi insusi cuvinte din limba maghiara, limba pe care ceilalti copii din tabara o luau in râs.

Intr-o zi m-a intrebat daca vreau sa vin cu ea in oras.
Imi suradea mult ideea sa ma pot plimba libera, nu cu 'cârdul', si speram sa mergem la o cofetarie la care ne dusese cu tabara, o cofetarie ce avea de vanzare prajituri cremșnit formidabile.

Aici fac o pauza de tastare pentru ca am inceput sa salivez doar amintindu-mi felul in care se topeau in gura ....

Doamna Eva a adus masina din parcare deschizandu-mi usa din dreapta. M-am instalat confortabil pe scaunul plusat si am inchis pe jumatate ochii. Varfurile brazile se derulau printre genele semiinchise iar mirosul de rasina topita de caldura soarelui ma invaluia odihnitor.

Ne-am plimbat prin cateva magazine, unde doamna Eva intrase sa dea niste comenzi pentru tabara, rastimp in care notam constiincioasa cuvintele de pe firmele magazinelor sau al reclamelor din vitrine, apoi am mers la cofetarie.
Am cumparat chiar un ziar in maghiara, ceea ce a facut-o pe doamna Eva sa zambeasca, stiind bine ca nu aveam cum sa inteleg ce scrie, dar m-a incurajat spunandu-mi ca pot sublinia in ziar cuvintele pe care le-am invatat deja.

Dupa inca vreo doua zile doamna Eva m-a intrebat daca vreau sa merg la ea acasa.
Ce intrebare!
Bineinteles ca doream.

A condus cu atentie pe cateva strazi destul de aglomerate din cauza turistilor, apoi a cotit pe o alee. A frânat in fata unei case. Nu stiu cum arăta casa, caci fațada era imbracata cu vegetatie iar in fata ferestrelor fusesera plantati cativa pomi fructiferi.

M-a condus intr-o camera cu o masa lunga si joasa. Pe masa, intr-o vaza de culoare inchisa, fusesera aranjat un buchet de flori. Parfumul lor plutea in aer dar nu-mi puteam da seama despre ce fel de flori e vorba. Printre firele cu corole roz distingeam frunze de iedera artistic aranjate.
Semiobscuritatea din camera, datorata mai mult faptului ca ochii mi se obisnuisera cu lumina solara de afara, ma impiedica sa vad clar restul obiectelor din camera.
Totusi masa aceea din lemn solid, nu fabricata la serie din PFL lacuit, ma facuse sa inteleg ca sunt intr-un decor mai deosebit.
M-am asezat pe un scaun la nivelul mesei. Scaunul avea un spatar solid cu o sculptura florala.
Draperiile fusesera trase pe jumatate. Dar prin ferestre nu prea venea lumină pentru ca soarele se afla de cealalta parte a casei.

Doamna Eva a intrat cu o tava pe care adusese ceva bun. O farfurie cu clatite rumenite in cuptor.
Nu stiu de ce ma autotorturez amintindu-mi toate detaliile astea gustative si olfactive ...
Simt si acum aroma dulcetii de caise si bucatile de nuci prajite din interiorul clatitelor.

Mancasem una si ma intrebam daca sa o incep pe a doua. Clatitele erau mari si ma temeam ca nu o voi putea termina. Mi-am zis sa fac o pauza.
Auzeam vocea doamnei Eva vorbind la telefon cu cineva. Convorbirea ei se prelungea iar eu simteam ca ma plictisesc.

M-am ridicat de pe scaun si chiar in acel moment am observat ca in spatele meu se afla o usa intredeschisa. M-am apropiat si am deschis-o mai mult.

In fata mi-au aparut doua ferestre mari acoperite cu niste perdele incredibile, ca niste dantele din sârmă subțire, prin care lumina soarelui de dupa-amiaza se filtra leneșă desenand arabescuri complicate pe pereti si mobilier, ajungând pana la mine, orbindu-ma pentru o secunda, apoi prelingându-se pe masa de lemn si printre frunzele de iedera.

Pentru cateva clipe am avut sentimentul ca s-a oprit timpul in loc. Doar lumina calatorea nestingherita prin camera in timp ce o bucurie fara motiv imi inundase fiinta. Sentimentul acela de bucurie l-am trait de mai multe ori de-a lungul anilor dar niciodata nu am reusit sa-i inteleg esenta.

Pasii doamnei Eva mi-au intrerup reveria. Si-a dat seama ca ma uitam la perdele si pentru ca stateam inerta in pragul usii, fara sa spun nimic, m-a impins usor inauntru pana in dreptul lor.
Privite de aproape erau si mai frumoase.

Ne-am intors in tabara inainte cina.
M-am dus in sala de mese cautand sa le reperez pe fetele cu care imparteam dormitorul.
Cineva ma strigase din spate. Era o fata din Galati, prietena cu una din colegele mele de camera. M-am indreptat inspre masa ei si m-am asezat bucurandu-ma ca am cu cine sa mananc.

- Am auzit ca te-a luat doamna Eva la plimbare, nu-i asa ? mi-a zis dansa pe un ton malitios.
Ia povesteste, cum e acasa la bozgori ?

Cuvantul, prin simpla lui pronuntie incarcata de venin, m-a izbit din plin.

Nu stiam ce inseamna bozgor, dar dupa aciditatea intonatiei glasului si a privirii ironice mi-am dat seama ca nu-i un cuvant bun.

Am simtit in gura gust de saliva amara. Pofta de mancare imi disparuse.
M-am ridicat si m-am dus in dormitor si fara sa aprind lumina, asa imbracata, m-am intins in pat.

M-am trezit dimineata cu sentimentul ca ura inter-etnica e cea mai rea buruiana dintre toate buruienile care (ne) năpădesc sufletul.

E timpul sa inchei colajul de imagini si informatii dedicat jocurilor olimpice ale ashayerilor/pastorilor nomazi din Iran, insa de pastori nu ma voi desparti deoarece iarna care se pregateste sa vina ma indeamna sa scriu ... iar de scris am chemare sa scriu despre oamenii muntilor.

Deci azi voi posta ultimele imagini de la jocurile sportive si, cum era de asteptat, le voi aduce din nou in prim plan pe fetele ashayerilor.

Nu stiu ce parere au cei ce rasfoiesc filele acestui asa zis jurnal, insa mie personal mi se pare mult peste mana ca cineva sa faca sport, sau sa urce muntii la peste 4000 m altitudine, cu astfel de tinute




... ...



Saritura in lungime, dupa cum se vede, a adunat cativa privitori. Sportiva din prima imagine e o fata din ramura kurzilor insa cea de-a doua, nici sa mi se ofere un premiu de 10 000$, n-as putea spune carei familii etnice ii apartine.
De remarcat hejabul/hijabul ce ii zboara in toate partile ... dar si costumatiile fetelor din planul secund.





Aruncatul cu pietre a constituit o alta disciplina sportiva. Am ales cea de-a treia fotografie datorita portului traditional al fetei din mijloc, port traditional al pastorilor din partea de vest a tarmului iranian al Marii Caspice. Cea din stanga ei e arbitra probei.


Intrecerile s-au incheiat cu muzica si dans.
Dansurile fetelor nu au fost transmise de televiziunea nationala deoarece contravin normelor islamice dar cei prezenti la fata locului le-au gustat din plin, mai ales ca spre neputinta fortelor de ordine prezente la concurs, pastorii bakhtiari, fetele lor, au tras de mana pe spectatori si i-au facut sa danseze. Oamenii de ordine au incercat sa intervina dar nimeni nu i-a luat in seama si cred ca destui dintre ei au experienta unor astfel de interventii in traditiile pastorale .... si cand spun "experienta" ma refer la ciomegele incasate care le-au aliniat oasele sirei spinarii

Sirul de fete cu basmale multicolore fac parte din ramura turcilor qashqa'i ... si mi-e greu sa-mi explic de ce chiar de prima oara cand am vazut imagini cu fetele qashqaei/qashqa'i pe posterul unei agentii de turism am avut senzatia ca seamana mult cu tigancile din zona Ardealului.
Impresia s-a accentuat in momentul in care le-am vazut in realitate, pe traseul inspre Shiraz, si a devenit obsesiva dupa ce am vizionat o inregistrare de la o nunta a nomazilor (facuta ad-hoc de un turist ). Felul de a dansa este identic.
Femeile nici unui trib din Iran nu danseaza in felul acesta.


... ...


Voi incheia cu niste madame respectabile, membre in comitetul de organizare - dupa cum le dau de gol ecusoanele, si probabil sotii si fiice de khani bakhtiari.
Probabil ca s-au uitat cu parere de rau la probele sportive unde in nici un caz nu ar fi putut participa - datorita gabaritului, dar si la antractul dansant la care nu au luat parte - deoarece nu le permitea respectabilitatea si pozitia sociala in cadrul clanului sau al tribului.






Interesant ca la ora actuala, cand ierarhiile sociale s-au dat peste cap in lumea civilizata, cand orice reporter agramat ia in deradere pe specialistii in economie, in societatea mobila a pastorilor nomazi bakhtiari ierarhiile sunt la loc de cinste.
Am ramas mai mult decat surprinsa, in mod placut surprinsa, atunci cand am aflat ca khanii lor (mai marii lor) sunt alesi in mod democratic, prin vot, din randul celor mai priceputi pastori.
Asa au fost alesi dintotdeauna de cand se stiu ei ca populeaza spatiul muntilor Zagros.

Seria de postari dedicate jocurilor sportive ale pastorilor nomazi din Iran am inceput-o aici.

Acest topic a fost editat de exergy33: 23 Nov 2012, 11:37 AM

Eu am o parere foarte buna, cat despre fetele, femeile care participa la aceasta "olimpiada" am numai cuvinte de lauda, personal sesizez dorinta femeilor de a fi egale cu barbatii, de a demonstra ca nimic, nicio cutuma sau religie nu le poate aseza pe o treapta inferioara barbatilor. Mi-a placut cea cu pantalonii din folie de aluminiu, n-am vazut asa pantaloni pana azi.

Depinde in slujba cui se afla acel specialist in economie. A industriei romanesti si a taranului roman? Ori in serviciul cartelurilor benzinarilor/capitalului speculativ? Ce model economic promoveaza? Sub acest aspect, nu stiu cat este de bine informata o anumita televiziune din lumea araba (a carei obiectivitate si buna-credinta nu am pus-o nici o clipa la indoiala).

Acest topic a fost editat de andra_v: 23 Nov 2012, 08:29 AM

toate ca toate dar is incaltate in adidasi;mi se pare mie sau..intr-una din poze am zarit si o romanca,cel putzin asa pare?!
multumim, exergy

Folie de aluminiu ?! ... ca doar nu-i friptura de pus in cuptor!

E matase naturala 100% si inca din aceea foarte scumpa (la vreo 20$ metrul simplu lat) care se foloseste ca suport pentru rochia de mireasa dantelata. Se vede foarte frumos prin gaurile dantelei.
Imi inchipui ca tipa si-a reciclat rochia din noaptea nuntii

@andra


In primul rand ca vorbeam la modul general. Am observat aspectul acesta la mai toate televiziunile cunoscute de pe mapamond. Nici nu apuca invitatul sa-si termine de facut introducerea ca imediat e supus unui atac verbal din partea realizatorului/reporterului ce merge de la ironia fina pana la jignirea pe fata.
Fenomenul e si mai vizibil atunci cand invitatul are pareri total opuse cu cele dictate de politica la care e afiliat acel post de televiziune.

In al doilea rand nu vad ce legatura are postarea mea cu lumea araba
Nu urmaresc nici "o anumita televiziune" din tarile arabe, nu cunosc limba araba si pentru a nu stiu cata oara pe parcursul acestor 41 de pagini de jurnal sunt nevoita sa repet : Iranul n_u e_s_t_e tara araba si nici Romania n_u e_s_t_e tara slava, asa precum unii vestici, printre care si oameni de presa 'extrem' de bine informati se grabesc sa o categoriseasca ... mutandu-i capitala cand la Belgrad, cand la Sofia, cand la Budapesta.

Informarile mele vizavi de evenimentele politice, situatia economica mondiala, arta si literatura contemporana, dezvoltarea tehnologiilor sau barfele despre vedete nu s-au redus niciodata la mass-media iraniana si nici la cea romaneasca.

@fiatlux

Nu e de mirare ca au adidasi. Daca te vei uita mai atent prin fotografii vei descoperi ca au si iPhone

Nu cred sa fi fost vreo romanca pe acolo. Ce imagine te-a facut sa crezi asta? Da-mi numarul mesajului, data postarii sau alte indicii ca sa vad despre ce-i vorba.




Acest topic a fost editat de exergy33: 23 Nov 2012, 10:30 AM

e clar! nu erai tu! o doamna intr-un trenci vazusem

Sorry, era vorba despre o emisiune realizata in limba engleza de catre romani si difuzata de catre un post arab de televiziune intr-un moment de maxima audienta internationala al canalului mediatic respectiv. Fara sa aduc in discutie fondul chestiunii - au fost prezentate si aspecte pozitive in ceea ce priveste tara noastra -, m-a uimit initial atentia focalizata pe problemele Romaniei exact in mijlocul unor evenimente teribile din zona Orientului Mijlociu.

Acest topic a fost editat de andra_v: 24 Nov 2012, 06:55 PM

M-ai facut curioasa.

Cine a realizat acea emisiune? ... numele realizatorului roman, al echipei, etc
In ce tara araba a fost difuzata? De catre ce canal de televiziune si cand (aproximativ)?
Nu poti da mai multe informatii?

Ba da. Insa acum te rog sa ma ierti, pic de somn. Revin maine dimineata.

Te cred, desi din fotografie mie mi se pare a fi un costum din ala de slabit.

Note pe marginea unui documentar Al Jazeera despre securistii din umbra care conduc Romania

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-136514...duc-romania.htm

Scuze ca ma bag aici, dar a fost vorba de folie de aluminiu.

Le învelesti la vreo 4 sau 8 felii.
Tai cu ele o foarfeca tocita, si sa vezi cum s-a ascutit foarfeca, taie si par.

Nu-i banc. Si acum scuzati, scrieti mai departe.

√ X

imagine Victor Vasarely

Azi îți voi vorbi despre o cantitate neglijabilă denumită suflet.
Se mai întâmplă ca, introdus sub radicalul sentimentelor, să maximizeze erorile existenței, pentru că sufletul nu-i un număr pătrat iar radicalul nu e întotdeauna de ordinul doi.
Sufletul reprezintă un integru, al lui însuși … deși sunt tentată să-l investesc cu titlul de număr irațional imaginându-l uneori ca pe o funcție spectaculoasă, de forma asta poate:



Atunci când influențează în mod excesiv precizia necesară integrării în ziua de mâine e suspus unor artificii așa zis "aritmetice": mai lasă de la tine, mai dau de la mine, căci socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din supermarket deși ne-am trecut conștiincioși (com)promisiunile pe un card cu parola la vedere.

Mâine sau poimâine …
Ce rost mai au limitele atunci când cantitatea care trebuie integrată e aleatorie ?

Și, la urma urmei, în viața asta ce are, dacă are, rost?

Sufletul, acel număr prim … și ultim.
Dar îți cer prea mult să înțelegi sensul a ceea ce nu vreau să spun.

Acest topic a fost editat de exergy33: 29 Nov 2012, 06:20 AM

Cateva carti interesante puse in raftul virtual al compului ma asteapta sa le citesc. A trecut mai bine de o luna de cand n-am mai citit beletristica si constat ca e prima oara cand mi se intampla asa ceva.
Deci zilele acestea voi scrie mai putin, sau poate deloc , dar in schimb voi citi si voi asculta muzica.

Am inceput cu un thriller si un scriitor suedez : Stieg Larsson, Castelul din nori s-a sfaramat.
Voi ramane in zona literaturii nordice cu inca doua sau trei romane apoi ma voi deplasa mai spre sud.

Jazzul instrumental s-ar potrivi excelent cu starea mea de acum. Poate imi recomanda cineva niste muzicieni buni, albume, piese, etc.

jazz

sper sa-ti fie de folos

Bine faci, Marduk. Pe când eram la spital, nu aveam chef de televizor, desi era în camera.
Mi-am luat o carte care se numea "Vânati submarinul Potemkin"
O recomand.

Si ca muzica, Saga. http://www.youtube.com/watch?v=HrkVWVgwwfc

edit: http://www.livemetallica.com

(Free downloads)

Acest topic a fost editat de Cla: 1 Dec 2012, 04:00 PM

Multumesc pentru propunerile muzicale


Aici am dat cateva informatii sumare despre bakhtiari. Acum insa a sosit momentul sa vorbesc pe indelete despre acesti pastori nomazi care, datorita in primul rand izolarii si stilului de viata, si-au pastrat in mare masura puritatea etnica.
Imi place sa analizez fizionomiile oamenilor de pe meleaguri straine si mereu incerc sa fac comparatii cu cele ale oamenilor din Romania.
Acesti pastori mi se par rude bune cu ciobanii din Marginimea Sibiului sau de pe obcinile Bucovinei.





Astazi nu voi face obisnuita lectie de istorie ... am timp destul pentru asa ceva .
Pentru postarea de azi mi-am propus sa arat portul popular al acestor pastori. Sunt usor de recunoscut datorita hainei/vestei in alb si negru, haina ce a devenit sinonima cu pastorul bakhtiar.


... ...

Prima imagine e de la olimpiada pastorilor nomazi. Intre pastori s-a strecurat un orasean caruia i-a venit chef sa danseze cu bata deasupra capului.
A doua fotografie e de la o demonstratie a jocului/luptei cu ciomegele. Restul pastorilor stau pe margine si bat din palme intr-un ritm aproape muzical, uneori spunand si niste cuvinte sacadate, ceea ce sporeste frumusetea demonstratiei.
Ultima imagine e tot de la olimpiada.
Am introdus-o in postare deoarece ma uimeste pofta cu care danseaza ... dar mai ales dantura pe care personajul din stanga o expune in mod involuntar.

... unii oameni au nevoie de foarte putin pentru a se simti foarte bine

Spuneam deasemeni ca acesti pastori, de la mic la mare, au pusca. Din pacate, la olimpiada despre care tocmai am vorbit, pastorii nu si-au scos pustile din cauza ca la eveniment au participat oficialitati din partea statului. Ramane ca pe viitor sa postez imagini de la sarbatori organizate intre ei si de ei, astfel va veti putea da seama cum se imbraca in realitate femeile si fetele de pastori bahktiari si cu ce mandrie isi poarta bakhtiarii pusca.

Inaintea pustii, sau in lipsa ei, pastorii au utilizat ciomegele. Bakhtiarii au transmis din generatie in generatie un fel de joc sportiv in care isi dovedesc maiestria in utilizarea ciomegelor.
Ceea ce ma frapeaza pe mine in aceasta imagine (din mijloc) e seriozitatea cu care cei doi se infrunta ... in ciuda varstei respectabile pe care o au. Presupun ca sunt deja bunici deoarece in triburile de pastori nomazi in mod normal casatoriile se incheie inainte de douazeci si cinci de ani.

Acest topic a fost editat de exergy33: 8 Dec 2012, 07:34 PM

Ai citit deja primele două volume din seria Millenium? Respectiv: Bărbați care urăsc femeile și Fata care s-a jucat cu focul?

Acest topic a fost editat de Erwin: 8 Dec 2012, 11:48 PM

Pff... pentru asta ajung 2 foi din Biblie.

Nu, nu le-am citit. Acum am ajuns spre finalul "castelului" iar felul in care a fost conceputa si scrisa intreaga actiune a romanului m-a captat in proportie de 100%
De abia astept sa le citesc pe celelalte doua din seria Millenium. Le-am descarcat deja de pe net si, tinand cont ca am in fata trei zile libere, ma voi strecura din nou in lumea personajelor lui Stieg Larsson.

Am auzit pentru prima data cuvantul "bakhtiar", de fapt l-am citit, intr-o revista in limba germana. Profesoara noastra avea obiceiul ca la ore sa ne aduca reviste frumos colorate din care ne dadea teme pentru acasa, la alegere ... noi alegeam cate un text pe care trebuia sa-l traducem. In mod sigur ca alegerile ne erau puternic influentate de imagini : masini de lux, retete de dulciuri cu fructe exotice, manechine si moda, vedete de cinema, campioni sportivi si, mai rar, vreun scriitor de succes sau obiectiv istoric de renume.

In una din acele reviste, la rubrica mondena, am vazut un profil feminin care mi-a atras atentia. Citind explicatiile de sub fotografie am inteles ca e vorba de printesa Soraya Esfandiari Bakhtiari, fosta sotie a sahului Iranului.
Curiozitatea fiindu-mi satisfacuta am pus punct intorcand pagina.

Anii au trecut si am ajuns in Iran. Aici i-am auzit din nou numele dar, pentru mine, la acea data, reprezenta un nume ca oricare altul. Nu auzisem de bakhtiari, deci nu aveam cum sa-l asociez cu aceste triburi de pastori nomazi (ashayeri).
Pe mine ma captiva perioada antica a Persiei si inceputul Evului Mediu, adica perioada de inflorire maxima in care au trait Omar Khayyam, Ibn Sina/Avicenna, Farabi, Rumi/Molawi, Biruni, Ferdowsi/Firdousi, Tusi, Hafez, Saadi, Razi/Rhazes ... perioada safavida era ca un val de ceata din care rasarea in singur chip: cel al lui Shah Abbas I; dinastiile Zand si Qajara reprezentau veritabile gauri negre, iar dinastia Pahlavi nu ma interesa - considerand-o prea noua pentru a oferi lucruri interesante de studiat.

... ochii de smarald al printesei Soraya ... expresia aceasta am auzit-o de nenumarate ori insa fusesem convinsa ca ochii de un verde ametitor reprezentau o mostenire pe linie materna, mama ei fiind nemtoaica.
Nu voi vorbi despre Soraya dar pentru cei interesati recomand niste adrese :

http://www.bakhtiarifamily.com/sorayaphotos2.php
http://www.bakhtiarifamily.com/sorayaphotos1.php
http://www.bakhtiarifamily.com/soraya.php

Dupa vreo doua trei luni, intr-o zi la fel de oarecare ca oricare alta zi, trecand prin fata unui restaurant traditional, am reusit sa-i citesc in persana numele si specificul. In acel moment s-a produs un click. Instantaneu am realizat ca numele Bakhtiari (cu accentul pe ultimul "i") provine de la triburile de pastori bakhtiari.

Incet si sigur baza mea de date s-a largit. S-a largit intratat incat m-a facut sa descopar istoria Evului Mediu tarziu si trecerea spre modernitate a Persiei care, sub conducera lui Reza Shah. a redevenit Iran, nume ce-si are originea in vechiul nume Eran.


... ...
click pe imagini pentru a le vedea mai bine

Am descoperit "fenomenul bakhtiar" fiind surprinsa in primul de fizionomiile lor deosebite, de constitutia fizica robusta a barbatilor si modul aproape copilaresc in care se bucura de viata - iar acestea doua parca nu prea mergeau impreuna.
I-am descoperit pe copiii lor, copii cu ochi la fel de frumosi ca ai printesei Soraya.
Iata de ce m-am gandit sa inserez in postarile mele imagini cu chipurile bakhtiarilor. Imaginile vorbesc de la sine si ce rost are sa explic paragrafe intregi deosebirile dintre persani si arabi sau dintre persani si turci.
Voi lasa sa curga imaginile si doar din cand in cand voi arunca un pod de cuvinte intre ele.



In ciuda hainelor modeste fata aceasta mi-a produs o puternica impresie. Imi place mult de ea. Are un "vino incoace" irezistibil si-mi inchipui cati dintre pastorii tineri se vor lupta sa-i intre in gratie .

Cuplul acesta de bakhtiari nomazi m-a facut sa redefinesc cuvantul "arătoși" ... cuvant ce are o cu totul alta semnificatie in mintea mea decat cuvantul "prezentabili"
Ii gasesc frumosi si aratosi in ciuda hainelor fara pretentii si a cortului modest, incarcat cu perne si saltele, loc unde un turist a luat cateva instantanee cu dansii.
Probabil ca afara ii asteapta oile, plus o zi de munca grea ...

Fizionomiile lor, mostenire genetica de peste secole, le gasesc intru totul europene.
Nu stiu de ce, chiar in primul moment cand am vazut-o pe fata mi-a venit in minte o rochie neagra la baza gatului - dar cu un decolteu foarte adanc pe spate, in "V" - pe care am admirat-o cu vreo zece ani in urma la Krizia.
I-as pune in urechi niste cercei Bvlgari si i-as coafa parul intr-un coc inalt ... ceva in stilul anilor '60.
Pe sotul ei l-as imbraca intr-un costum Boss sau Armani si apoi, pe amandoi, i-as fotografia intr-un restaurant chic, sau la o serata, iar in final as testa parerile cercului meu de cunostinte.
Oare cati si-ar putea da seama ca privesc un cuplu de pastori nomazi?!

Dar lasand gluma la o parte, vreau sa spun ca ei doi imi lasa impresia unor persoane inteligente iar ceea ce ma frapeaza, de fapt senzatia m-a urmarit cateva zile ca o furnicatura pe creier, e tocmai aerul lor de modernitate.

Intr-adevar frumos cuplu! De unde concluzia ca frumusetea naturala n-are neaparata nevoie de artificii sau de tinute luxoase, ca sa straluceasca. Interesant de vazut cum vor arata dupa ani de munca aspra. Poate vor adauga intelepciune si noblete, cine stie...

Daca fac abstractie de straie, i-as vedea ca pe o familie de pastori din Marginimea Sibiului. Fizionomia ariana, caucaziana, comuna acestui spatiu geografic imens in care s-au dezvoltat si dacii, getii, vlahii, valahii sau romanii.

Simpli, dar constienti de valoarea lor. Taranul balcanic (fie acesta traco-dac, ori slav sau grec) se respecta si nu a uitat de unde a plecat.

Cum va evolua in timp fizionomia cuplului de pastori bakhtiari din postarea precedenta?
... greu de spus.





Risc insa o interpretare cu cele trei fetite din imagine.
Pe cea slabuta din mijloc o vad in viitor ca pe o sotie cicalitoare. Pe cea din dreapta, care priveste admirativ pâinile lavash, mi-o inchipui ca pe o mama iubitoare.
A treia, care se joaca cu sucitorul prin faina, absenta la ce se petrece in jur, o percep ca pe o fiinta cu suflet de artist. Poate ca va deveni o tesatoare renumita si, de ce nu, poate ca-si va continua studiile si va obtine o diploma universitara.


... ...


Femeia cu val albastru o gasesc reprezentativa pentru grupul etnic din care face parte. Desi are fața ridata iar anii si munca grea si-au pus amprenta pe chipul ei, nu e greu de dedus ca in tinerete a fost o femeie atragatoare.
Constitutia fizica robusta a femeilor de ashayeri/pastori nomazi reprezinta un lucru obisnuit ... doar ca eu m-am obisnuit mai greu cu ideea ca femei ale muntilor, cu inaltimea ce depaseste 1.8 m, pot fi feminine si deosebit de placute la vorba si in miscare.

Ultima imagine propusa pentru azi reprezinta tot o fata de bakhtiari. Are fața putin cam lata insa ochii frumosi cu genele-i superbe recupereaza din 'defect'

Acum va invit sa revedeti toate fotografiile cu fetele bakhtiarilor deoarece vreau sa scot in evidenta un aspect ce se refera la coafura.
De observat ca cele mai multe poarta parul adunat in fata si strans sub barbie.
Atat femeile din triburile de bakhtiari, cat si cele din triburile de kurzi si luri, isi scot parul in evidenta.
Acoperamantul de cap traditional bakhtiar se compune dintr-o caciula/boneta in varful capului, brodata si impodobita cu margele sau banuti metalici, si un val subtire transparent.
Cel kurd se reduce la un batic legat in jurul capului ce lasa descoperit gâtul si cozile groase pe care femeile de pastori nomazi kurzi nu le tund decat in cazuri extreme.

Islamul, pe de alta parte, considera pacat faptul ca o femeie sa-si expuna parul in fata unor persoane masculine care nu-i sunt rude de gradul intai.
Asa se face ca dupa revolutia islamica femeile, indiferent de religie, au fost obligate sa-si acopere capul cu batic, șal, văl, chador, caciula, ...

Pastorii nomazi s-au impotrivit acestor reguli. Oricum 'islamismul' lor e foarte discutabil, asa cum spuneam intr-o postare mai veche.
Acolo in munti erau liberi sa faca ce doreau dar cand veneau in oras cu diverse treburi, sau chiar in sat la rudele sedentare sau la propriile locuinte pe timp de iarna, trebuiau sa respecte cat de cat regulile impuse de regim.
Desi trebuia, in cele mai multe cazuri nu o faceau. Si aici nu ma refer doar la razboiul băsmăluței ci si la obiceiurile lor de nunta si inmormantare. Voi detalia in viitor.

Hartuielile din partea regimului au continuat ... dar cu trecerea timpului triburile nomade iranice si-au impus vointa si stilul de viata ancestral.
Bineinteles ca la activitatile organizate de stat femeile si fetele isi mai ajusteaza tinuta facand-o mai islamica, insa la sarbatorile organizate de ei, fara 'sprijin' din afara, tinuta si obiceiurile, inclusiv dansul si trasul cu pusca (in trecut se practica trasul cu arcul) sunt la loc de mare cinste. Pe viitor voi posta imagini de la astfel de sarbatori ale bakhtiarilor.

Imi place in marile orase sa vad grupuri de nomazi cu aceleasi haine ca stramosii lor din timpul dinastiei sasanide.
E ca si cum istoria s-ar fi oprit in loc

Poate ne spui ceva despre "pâinile lavash", cum le-am putea prepara aici, reteta etc. Multumesc.

Nu am facut niciodata paine lavash ... pentru a coace paine lavash adevarata, nu surogaturi de retete care se gasesc pe net, e nevoie de un cuptor special. Painea lavash trebuie sa iasa subtire, elastica si moale. Cam la un milimetru grosime ...
In ea se pune branza si verdeturi, dulceata, omleta ... sau orice fel de mancare gatita, se ruleaza ca o clatita si se mananca muscand ca dintr-un hamburger.

Pastorii nomazi (ashayerii) o fac in vetre improvizate, in aer liber.
Cred ca ai putea-o face la tine la cabana daca ti-as explica cum si daca ai avea reteta originala

O chestie amuzanta si care m-a facut sa rad e faptul ca intr-o cronica araba se povesteste ca inainte de prima invazie a Persiei, "nu stiu ce" calif a trimis o iscoada pe cealalta parte a raului Arvand.
Respectivul a vazut niste tarani care mancau paine lavash ( dupa pararea altora e vorba de paine rougani - paine uleioasa, care e subtire si transparenta ca o coala de calc ) si nedumerit s-a intors in tabara raportand ca i-a vazut pe persani mancand hartie ..

Ma voi interesa cum se poate improviza un cuptor in aer liber pentru a coace paine lavash.

Din cate am observat, in fotografie, este vorba despre o tava rotunda intoarsa invers si pusa desupra carbunilor incinsi. Bunica mea facea o astfel de paine, mai groasa, un fel de lipie libaneza. Aluatul nedospit, il intindea in forma rotunda, dupa care il stropea cu sos de rosii, apoi il lipea pur si simplu de o tava rotunda bagata in cuptor.

Daca trecem cu bine anul, voi gati cu certitudine o paine in cinstea sfarsitului acestei lumi.

Acest topic a fost editat de andra_v: 21 Dec 2012, 05:26 PM

@Marduk
Nu, painea lavash nu se coace pe o tava intoarsa. Daca sub tava aia ar fi fost jaratec sa fii convins ca fetita din imagine nu si-ar fi putut sprijini mainile si hainele pe tava.
Pe respectiva tava au fost asezate painile scoase din cuptor, pentru a se raci inainte de a fi impachetate.

Painea lavash se coace intr-un cuptor denumit "tanoor" in limba persana. De multe ori nomazii il fac direct in pamant, ca o groapa, dupa care il imbraca/captusesc in interior cu lut bun pentru ceramica.

Dar secretul painii, pentru a ramane moale si a nu se crapa in bucati dupa racire, il constituie felul in care trebuie framantat si batut cu vergeaua aluatul .
Am inteles ca exista o tehnica de a impacheta aluatul, cu respectarea unor directii stricte, de a-l stropi cu apa si de a-l intinde din nou.

Painea lavash facuta cum trebuie, daca o pui intr-un loc racoros, poate rezista un an de zile fara sa mucegaiasca.
In momentul consumului e stropita cu putina apa, pentru rehidratare, si eventual poate fi reincalzita.

Acest topic a fost editat de exergy33: 22 Dec 2012, 08:19 AM

Nu-mi lasa, te rog, mesajul ala. Nici eu n-am inteles nimic.

Din pacate imi pot edita doar propriile mesaje, intr-un interval de timp limitat, nu si mesajele celorlalti.