selfsimilaritatea este doar un aspect al acestei lumi.. dar diversitatea formelor acestei lumi ţine de aspectul calitativ care este una din cele două dimensiuni ale Posibilităţii Totale..
- Absolutul, imperceptibil ca atare, se face el însuşi vizibil prin existenţa lucrurilor, de-o manieră analoagă,
- Infinitul se revelează pe el însuşi prin diversitatea sa inepuizabilă, şi în mod similar,
- Perfectiunea se manifestă ea însăşi prin calităţile lucrurilor, comunicând rigoarea Absolutului şi radianţa Infinitului, deoarece lucrurile au propria muzicalitate precum şi propria geometrie.

vladanea


simplu, avem viaţa fractalizată în zeci de chestii, când zici că ai vreme apare ceva neprevăzut, când găseşti ceva interesant nu ai timp... ce bine ar fi dacă ne-am putea multiplica!

De fapt, şi noi te-am aşteptat!

shapeshifter:
ca de obicei, ne laşi să ne întrebăm:

- ce o fi "Posibilitatea totală"?
- ce analogie poţi face între Absolut şi existenţa lucrurilor?
- la fel, Perfecţiunea, ca şi Absolutul, cu majuscule, ce legătură au cu "muzicalitatea"?

sunt însă de acord că "selfsimilaritatea este doar un aspect al acestei lumi" şi că "lucrurile au propria geometrie"

ultima observaţie este importantă, pentru că eu sunt de părere că lucrurile din Univers nu sunt construite, structurate sau poziţionate unele în raport cu altele printr-o unică geometrie, ci că au propria geometrie, în funcţie de natura lor; că au similitudini şi că geometriile sunt derivate unele din altele, asta este o chestiune ce ne face pe noi să le percepem mai lesne, dar cred că un obiect din natură comportă o instanţiere particulară a unei geometrii, valabilă la o anumită scală în sensul formulat de teoria lui Nottale, şi cum fractalii din natură sunt finiţi, spre deosebire de cei generaţi matematic, atunci o geometrie fractală ar trebui să ţină seama de diversitatea modurilor cum se instanţiază în mod particular formele obiectelor, de iteraţiile şi scala în care se manifestă efectiv...

vezi pe topicul „Problema Raului Si A Predestinarii” unde am scris mai detaliat despre fiecare..

URAAA!!!

Vad ca mai este cineva pe aici!!!

Si multesc Erwin pentru suport si sa stii ca si mie mi-a fost dor de voi!

Cu toate ca am intrat pe internet doar ca sa caut altceva pentru a-mi clarifica niste probleme de cercetare, am vazut ca au mai postat si altii mesaje si m-am gandit sa vad cine si ce a scris.

Ca un mic comentariu la cele scrise de shapeshifter...trebuie sa spun ca am citit de doua ori chiar mesajul lui si ori ca sunt eu prea obosit ori este prea subtil pentru mine dar nu am inteles nimic din ce vrea sa spuna! Sper sa nu fie cu suparare dar nu toti, eu cel putin nu, pot intelege chestiunile astea care cred ca suna mai mult a metafizica! Sustin cele scrise de Erwin si cele cu care este si el de acord din ce a scris shapeshifter dar mai mult...
Pe langa asta... chiar nu vad nici o legatura intre topic si cele scrise. Si ca tot am vazut ca ai facut trimitere la alt topic legat de predestinare, as vrea doar sa spun ca eu din start nu prea cred in asa ceva si de fapt am niste pareri poate cam prea radicale in ceea ce priveste predestinarea.

Acum draga Erwin, trebuie sa remarc faptul ca am vazut ca ai mai citit din Nottale si apreciez faptul ca esti interesat sa afli lucruri noi si chiar ti-ai dat interesul. Ca un sfat... iti recomand, daca ai posibilitatea, sa citesti si din lucrarile lui El Naschie (cred ca am mai spus de el) pentru ca teoria lui a spatiului-timp fractal Cantorian E-infinit este una care are extrem de multe aplicatii atat in fizica energiilor inalte cat si in multe altele iar dintre cele mai cunoscute amintesc doar teoria stringurilor si superstringurilor, membranelor etc. Prin aceasta teorie E-infinit s-a reusit sa se rezolve, sau sa ajute decisiv la rezolvarea unora dintre marile probleme ale teoriilor mai sus amintite. Dar despre aceasta teorie si aplicatiile si chiar unele dintre rezultatele ei voi mai putea reveni in urmatoarele interventii in limita dorintelor si doritorilor.

Cat priveste acea instantiere la o anumita scala de care vorbeai Erwin, as vrea sa mai adaug ca un exemplu prin care sa sustin cele spuse iar acesta se refera la binecunoscutul fapt ca lungimea Planck difera extrem de mult ca valoare in functie de numarul de dimensiuni a spatiului la care ne raportam. Iar cand spun numar de dimensiuni a spatiului ma refer la spatii cu dimensiuni mai multe decat 4. Dupa cum se stie, in mod normal lungimea Planck, din cate stiu are in 4 dimensiuni valoarea de 10^(-33)cm pe cand, atunci cand vorbim de 6 dimensiuni aceasta are valoarea de 10^(-3)cm. O diferente foarte mare din cate se vede! Si asta ca un exemplu, care sper sa fie bun si convingator, referitor la teoriile de scala!

Voi incheia aici pentru ca mai am si alte treburi momentan dar nu m-am putut abtine de la cateva mici comentarii!

Va doresc o ... dimineata frumoasa si plina de succese in tot ceea ce va propuneti

Spor la succese va doreste inca o data...

V.

care este dea de-a patra „dimensiune” vladanea? Atenţie nu mă lua cu teoria stringurilor, sau cu teorii matematice, eu te întreb elegant şi concret: pe lingă cele 3 dimensiuni spaţiale, care este a patra dimensiune în cadrul de lucru al dimensiunilor? Mulţam de un eventual răspuns..

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 12 Mar 2008, 01:44 AM

Draga shapeshifter, in primul rand sper sa nu te supere cele scrise de mine acum cateva ore si as vrea sa specific faptul ca nu a fost vorba de vreun atac sau ceva de genul asta care sa te supere! Nu asta a fost intentia mea si ii apreciez pe toti cei care scriu cel putin pe acest topic si care scriu lucruri utile ce pot da anumite idei unora dintre noi. In schimb se intampla uneori sa fiu mirat de anumite raspunsuri de genul

care par comice dar nu pe subiect!

In al doilea rand, cred ca de formatie nu esti om de stiinta ci tind sa cred ca mai curand filosof. Sau poate ma insel si acum? Imi cer iertare daca facut aprecieri care nu au legatura cu realitatea!

Iar in ultimul rand, iti voi raspunde si la intrebarea pe care mi-ai adresat-o si pe care am citat-o mai sus. Draga shapeshifter, spatiul 4-dimensional, care uneste spatiul fizic tridimensional si timpul, a fost introdus pe la inceputul anilor 1900 de catre Minkowski iar acest spatiu 4-dimensional se si cheama spatiul Minkowski. Cam asta ar fi pe foarte scurt si daca mai vrei si consideri necesar iti pot spune mai multe despre acest spatiu dar cred la fel de bine ca daca te intereseaza mai multe despre acest spatiu poti cauta si pe internet si cu siguranta te vei lamuri repede.

Acum, gandindu-ma ca poate ai pregatire de filosof as vrea sa mai adaug doar, si asta si ca o alta idee ce conduce cu gandul la fractalitate, ca acum aproape un secol, a aparut o carte pe numele ei Evolutia creatoare a lui Henri Bergson, carte care starneste si astazi discutii si controverse. Pe scurt voi spune despre ea ca, pe Bergson nu-l interesau problemele abstracte cum ar fi validitatea legilor stiintifice sau altele de genul asta ci altceva: ce ne spunea ea, stiinta, despre lumea pe care pretinde ca o intelege? Verdictul lui Bergson pune capat acestei pretentii spunand ca stiinta s-a dovedit fecunda ori de cate ori a izbutit sa nege timpul, sa-si propuna obiecte permitand afirmarea unui timp repetitiv, reducerea devenirii la producerea aceluiasi din acelasi. Iti suna cunoscute ultimele doua fragmente italice? Suna a ceva ce acum gasim in teoria fractalilor?

Spor la succese!

V.

, mie imi suna a filozofie indiana.

Buna draga exergy32 si chiar ma intrebam cum de nu ai aparut mai repede!

Sa spunem ca suna a filosofie!!

Dar cum de numai atat ai avut de spus???

V.

buna
tocmai pentru ca sunt foarte multe de spus pe tema producerii aceluiasi din acelasi, nu m-am putut hotari ce anume sa spun.

vezi ca ai pierdut un "1" pe drum

Da ai dreptate exergy33!! Pierdusem un "1" pe drum!

Sa stii ca nu as fi vrut neaparat sa spui ceva legat de producerii aceluiasi din acelasi ci mai curand ceva nou din cele citite pana acum si cam ce pareri ti-ai mai facut in toata aceasta perioada legat de subiectul discutat .

Acel exemplu de care ai amintit de doua ori cu "producerea", si care sper sa nu o fi facut in mod ironic, era un exemplu, asa cum am si spus de fapt, la ideea de fractalitate, auto-similaritate...

Oricum... astept cu nerabdare o eventuala interventie mai grasa din partea ta si prin care sa ne mai spui cam cum mai stau lucrurile cu cercetarea asta!

Mult spor la succese!

V.

cea de-a patra „dimensiune” nu este timpul..
Timpul nu poate fi măsurat decât în raport cu spaţiul. Ceea ce se măsoară nu este durata însăşi, ci spaţiul parcurs într-o anume durată, conform unei mişcări căreia i se cunoaşte legea. Această lege se prezintă ca relaţia dintre timp şi spaţiu.
Timpul uzează spaţiul printr-un efect de contracţie. De fapt noi măsurăm prin intermediul uneor discontinuităţi în durată, o anumită cantitate de spaţiu parcurs. Dpdv al timpului, Absolutul este clipa, momentul, Infinitul este durata. În planul numărului, Absolutul este Unitatea sau Unicitatea şi Infinitul seriile nelimitate de numere sau cantităţi posibile, sau totalitate.
Fractalizarea ţine de aspectul cantitativ, adică al cantităţii discontinue, ţine de număr, care este o condiţie de existenţă.
Geometria fractală se bazează pe cantitatea dicontinuă şi nu pe stabilirea variaţiilor şi armonizarea lor.

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 12 Mar 2008, 03:36 PM

... si care se cheama viteza.

Fals.

dacă te referi la vise, află că în vis timpul curge altfel şi tocmai asta te poate face să te gândeşti care este de fapt a patra „dimensiune”. Până una alta află că în plan extracorporal, legile sunt fluide. Dar bănuiesc că deja ştii că doar eşti în lumea viselor..

Posibilitatea totală fiind infinită, în mod necesar cuprinde posibilitatea propriei sale negaţii, adică „posibilitatea imposibilului”.
Această posibilitate paradoxală, are ca necesitate o funcţie pozitivă, aceea de a manifesta Binele – sau multiplii „bine” – prin intermediul contrastului, în „timp” sau succesiune, precum şi în „spaţiu” sau coexistenţă.

--------------
---------
Ceea ce se măsoară nu este durata însăşi, ci spaţiul parcurs într-o anume durată,
----------
... si care se cheama viteza.
---------------
Nu. Nu mă refeream la viteză ci la DURATA DISCONTINUĂ prin care noi măsurăm o anumită cantitate de spaţiu. Însă noi niciodată nu putem şi nu vom putea măsura durata în sine..

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 12 Mar 2008, 03:49 PM

Draga shapeshifter, sincer nu stiu ce sa mai spun! As vrea sa scriu acum mai mult dar din pacate trebuie sa plec. Oricum nu ma pot abtine sa scriu macar vreo doua randuri ca raspuns. In primul rand cred ca noi doi cel putin vorbim limbi diferite. Eu iti vorbesc de dimeniuni... tu imi vorbesti de alte "dimensiuni". Pentru ce ai pus ghilimele si totusi in final vii cu explicatii care oricat de ... subtile ar fi se refera totusi la dimensiunile care se folosesc si in fizica si chiar in filosofie. In primul rand cred ca trebuie sa te lamuresti tu despre ce dimensiune vorbesti si apoi sa ceri lamuriri! Parerea mea! In situatia asta imi este foarte greu sa incerc sa iti mai explic unele lucruri legate de teoria lui Kaluza-Klein si de a cincea dimensiune care initial nu avea nici un nume iar apoi un nene a venit si i-a zis actiune (ce-o fi si actiunea asta cine mai stie dar oricum suna mai subtil decat timpul). Trebuie in schimb sa faci diferenta clara intre ce inseamna dimensiune si ce semnificatie acordam acestei/acetor dimensiuni. Cred ca nu ai aflat ca sunt teorii care se refera la un spatiu infinit dimensional dar oricum despre asta putem vorbi dupa ce ne lamurim asupra termenilor folositi!

Ti-as da si alte explicatii referitoare la dimensiuni din punct de vedere matematic dar, asa cum ai spus mai sus, ar trebui sa mai las chestiile de matematica si fizica la o parte si sa incerc sa raspund simplu. Iti voi raspunde cat pot de simplu, dar din punct de vedere matematic, si daca imi aduc bine aminte, ca numarul de dimensiuni (al unui spatiu vectorial) = numarul maxim de elemente liniar independente. Cred ca nu ti-am spus prea multe nici cu asta dar am vrut sa-ti arat ca depinde totusi ce semnificatie acordam acestor dimensiuni!!!

Cat despre tine draga exergy33 imi placi sincer! Sustin cele spuse de tine si mi-a placut si raspunsul extrem de simplu:


Voi reveni ceva mai tarziu poate cu un raspuns ceva mai detaliat in caz ca o sa fie chiar nevoie si nu lamuresti altcineva problema!

Pana atunci... binecunoscutul... spor la succese!

V.

shapeshifter


să nu amestecăm punctele de vedere! vorbim despre fractali în contextul ştiinţei actuale, iar noţiunile pe care le folosim au înţelesul din matematică, fizică, nicidecum din metafizică deşi nu neg că ideile radicale pot duce la un progres, că filosofia indiană (sau oricare alta) n-ar avea ceva de spus...

vladanea
din păcate nu-mi permite timpul să aprofundez teoriile respective, sunt sigur că aş găsi răspunsuri la unele întrebări pe care mi le-am pus de-a lungul timpului, privind modul cum am putea modela Universul folosind geometria fractală... intuiţia îmi spune că spaţiile/geometriile fractale cu număr raţional de dimensiuni ar fi potrivite pentru modelarea unor fenomene/lucruri la care folosind geometriile n-dimensionale avem dificultăţi majore...

Acest topic a fost editat de Erwin: 13 Mar 2008, 12:26 AM

Una este curgerea timpului si alta este perceptia ta asupra curgerii timpului. Faptul ca "time flies when you're having fun" nu inseamna ca e chiar asa din punct de vedere fizic.

ia spune-mi care este punctul de vedere fizic legat de timp. Să nu mă iei cu constructe gen spaţiu-timp care nu e altceva decât un construct, adică nu e „the very fabric of reality”..

Draga shapeshifter, ti-as raspunde eu dar sincer nu stiu in ce directie sa apuc cu explicatiile pentru ca nici nu stiu ce formatie ai ca pregatire daca pot sa spun asa. Si spun asta pentru ca vad ca tot o tii cu spatiul-timp ca un construct si cu

si unde mai pui ca aici ceva suna si a jignire dar nu e problema mea pana la urma!

In primul rand as vrea sa te intreb altceva! Daca tot spui ca spatiul-timp este un construct... timpul ce este draga shapeshifter? Nu este si el un construct? Ce vrei de fapt sa stii? Iar in ce priveste curgerea timpul diferita in vis (adica in stare de somn) fata de starea de veghe nu pot sa-ti spun decat ca acela este un timp psihologic si care nu are legatura cu timpul fizic in care ne desfasuram activitatea. Unii au incercat sa faca chiar o echivalare intre timpul fizic si timpul social dar bineinteles ca asa ceva este gresit. Stii foarte bine cred ca se vorbeste si despre un timp liturgic dar asta este iar altceva!! Incearca te rog sa pui o intrebare mai clara in legara cu ce anume te intereseaza legat de timpul in fizica pentru ca problema timpului este una foarte complicata in general!!! Nu cred ca este nici locul si nici spatiul necesar pentru a incerca sa fac o prezentare foarte clara a problemei timpului pentru ca mi-e teama ca nu voi reusi sa termin nici macar in cateva pagini ale acestui forum si nicidecum intr-un post!

Iar in legatura ce cele scrise de tine mai sus:

sa stii ca exergy33 a avut dreptate dar asta din cauza ca nu te-ai exprimat foarte clar! Eu in schimb sunt de acord cu o alta forma a celor scrise de tine si anume ca noi experimentam efectele trecerii timpului asupra sistemelor fizice si nu timpul ca atare! Cred ca la asta nu mai are nimic de spus exergy33 pentru ca asa este!

In rest cred ca nu esti foarte sigur pe ce anume vrei sau te intereseaza in legatura cu problema asta a timpului pentru ca chiar si in filosofie se vorbeste de timp ca dimensiune!

Cam atat momentan!

Spor la succese si... integrala respectelor mele

V.

---------
si unde mai pui ca aici ceva suna si a jignire dar nu e problema mea pana la urma!
----------
nu. nu este deloc vorba de jognire. Era o aluzie la profile-ul userului respectiv: from: marginea viselor.

Uite te mai întreb ceva: care ste forma perfectă şi de ce? Care este forma cu stabilitate maximă? Dar cea care seamănă cel mai mult cu ea însăşi? Şi dacă ai înţeles care sunt acestea, cum se face trecerea de la prima formă perfectă şi care seamănă cel mai mult cu ea însăşi la forma de stabilitate maximă? Mulţam.

Of mai shapeshifter, chiar nu te inteleg! Tu stii ce vrei de fapt sa afli? Pana acum vorbeai de timp in lumea viselor, timp in fizica si asta cu toate ca topicul este "Universul este fractal?". Acum ma iei cu ghicitori la care probabil ca tot tu ai raspunsul dar vrei sa verifici daca mai stie si altcineva? Pe langa faptul ca intrebarile tale suna a ceva vag (parerea mea) nici nu au vreo importanta in contextul temei discutate!

Si ca sa spun totusi ceva legat de ghicitoare cred ca forma/formele "perfecta", cu stabilitate maxima si care seamana cel mai mult cu ea este ori punctul ori cercul sau mai stiu eu ce figuri simetrice arat la oglindire cat si la rotatie si translatie sau mai stiu eu cum! Nu m-am gandit foarte mult la raspunsul asta dar nici nu cred ca era asa de necesar!

Cat priveste acuzatia mea referitoare la acea jignire ma vad nevoit sa-mi cer scuze! M-am gandit la altceva dar chiar si asa cred ca ar fi trebuit specificat de ce ai spus asta pentru a nu se intelege ceva asa cum am inteles eu! In fond, eu cel putin, ma astept sa vad aici niste posturi serioase si care nu fac aluzii copilaresti!

Spor la succese!

V.

P.S. Hotaraste-te ce anume ai vrea sa afli ca daca tot e sa scriem ceva aici macar sa nu rezolvam ghicitori ci niste lucruri din care sa putem afla cate ceva!

uite: forma primordială perfectă, cea mai asemănătoare cu ea însăşi este SFERA, iar CUBUL este forma cu stabilitate maximă pe orice direcţie. Te întreb cum se face trecerea de la SFERĂ LA CUB? căci aici e şpilul înţelegeri lumii!

Draga shapeshifter... cred ca eu am spus ce aveam de spus pe tema asta!

Sincer nu pot decat sa ma bucur pentru ca detii spilul intregii lumi! Dar asa ca informatie cred ca la cub se poate ajunge printr-o suma de patrate ca sa ma exprim mai simplist iar la sfera in mod asemanator! Si am spus asta doar ca nu am inteles ce inseamna:


De fapt din cele scrise de tine pana acum sunt mult mai multe cele pe care nu le-am inteles decat cele pe care le-am inteles! Oricum sa stii ca nu te invinovatesc pe tine de nimic! E vina mea! Ar fi trebuit sa-mi dau seama ca daca nu pot macar sa nu mai incerc dar...

Pentru mine chiar nu e important sa ma gandesc acum la spilul asta!

Spor la succese!

V.

-----------
Dar asa ca informatie cred ca la cub se poate ajunge printr-o suma de patrate ca sa ma exprim mai simplist iar la sfera in mod asemanator!
-----------
dar de cvadratura cercului ce zici? Le ai cu compasu?

Uite un text frumos legat de asta:

Cvadratura cercului în Paraclisul Maicii Domnului
de Roxana Cristian

În cinstea icoanei Maicii Domnului Rugul Aprins de la mănăstirea Antim
"Cu ce cununi de laude vom încununa pe Maica lui Dumnezeu, care s-a arătat scaun cerescului Împărat ?"
Cercurile de laude gravitează ascendent spre "scaunul" de arătare al Maicii Domnului.
Cvadratura provine din cununile stările multiple ale Fiinţei în schema lor de secţiuni transversale convergând într-un tremor universal, ce aspira etern la stabilitatea de "scaun" a cerescului Împărat.
Când cununile cântătoare ating "scaunul" cerescului, muzica lor este incantaţie tautologică: "cununile încunună", cununile în cunună".
Sublimă aşezare geometrică se identifică cu cvadratura Paradisului pământesc.
Dar, în smeritele cântări din Paraclis, silabisite cu credinţă de mulţi neştiutori de carte, se parcurg două cvadraturi spirituale: prima se formează din rotaţia infinită a inelelor la "limita" scaunului ceresc, cealaltă este a însuşi Cerescului, cercul în exaltarea lui absolută. Cupola supremă acoperă cubul Ierusalimului ceresc.
Împăratul se odihneşte pe "scaunul" incoruptibil al pururea Fecioarei, unica, întreaga realitate fără nici o urmă de determinare.
"şi a poftit Împăratul frumuseţea ta căci El este Domnul tău".
Din această hierogamie la care mintea nu se poate sui, căci e "taina cea din veci ascunsă şi de îngeri neştiută", răsare imanentă încreata, "jertfa Laudei". Ea aprinde cu flacăra Duhului cununile ce vor încununa pe Maica lui Dumnezeu. Căci El este Cel ce laudă pe cei ce-L laudă, "El e Cel ce binecuvintează pe cei ce-L binecuvintează".
Lauda supremă se jertfeşte în miriadele miride de ecouri ce vor vibra din cununile rugăciunii.
În Paraclis noi doar ne întrebăm "cu ce cununi de laude vom încununa pe Maica lui Dumnezeu" dar nu ştim niciodată cum vor răsuna aceste laude pe care doar "Duhul le suspină negrăit înăuntrul nostru".
ştim numai că aceste cununi de laude şi de spini vor năzui pururea să încercuiască "ale Tale dintru ale Tale" căci nimic din ce avem nu este al nostru pentru că "Sfânta Jertfă (a Laudei) cu pace să o aducem".
Pentru noi, care din pământ suntem şi în pământ ne întoarcem, numai Maica lui Dumnezeu face imposibila joncţiune între realităţile fără comuna măsură, între cvadratura cercului şi cvadratura Cerului.
Numai Ea poartă pe fiii legaţi de Ea prin fiorul laudelor cordon duhovnicesc de la pământ la Rai şi de la Rai la Împărăţie.
Către Născătoarea de Dumnezeu fără încetare să rostim chiar şi din adâncul neputinţei: Bucură-te, Tăcerea în care Lauda sfântă în noi pe Sine Se ascultă!
"Bucură-te, Maică pururea Fecioară!"


Acest topic a fost editat de shapeshifter: 13 Mar 2008, 06:33 PM

hei, shapeshifter, "rugăciunile" de mai sus sunt fractale sau numai cercuri şi pătrate?

chestiunea timpului nu-şi are locul aici, există un topic dedicat, fractalii ţin de formă, în speţă de structura lucrurilor, nu definesc în întregime lucrurile şi nici o teorie fractală n-ar putea-o face, ba mai mult, de cele mai multe ori forma este numai aparentă şi limitată ca număr de iteraţii ale ecuaţiei fractale, o mulţime de lucruri comportă o singură iteraţie, asta implică lipsa self-similarităţii din descrierea formei acelor lucruri.

Alt aspect este că structura unui lucru poate conţine mai mulţi fractali diferiţi ce se întrepătrund sau sunt adiacenţi, interferă sau nu, creşte complexitatea formei rezultată din compunere

Există posibilitatea ca lucrurile să aibe proprietăţi fizice diferite în funcţie de formă.

vroiam să vă aduc la esenţa problemei: numărul - aspectul cantitativ al realităţii, forma - aparenţa limitei.

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 14 Mar 2008, 03:19 PM

Eu as zice ca tetraedrul, nu cubul. Cum ai scos-o ca e cubul? Auzi, si inca ceva, orice e asemenator cu el insusi. Si eu sunt cel mai asemanator cu mine insumi...

Fii atent:
http://www.youtube.com/watch?v=864s6OCsAHE...feature=related

------------
Eu as zice ca tetraedrul, nu cubul. biggrin.gif Cum ai scos-o ca e cubul? Auzi, si inca ceva, orice e asemenator cu el insusi. Si eu sunt cel mai asemanator cu mine insumi...
-----------
Cubul este corpul geometric cu stabilitate maximă pe orice direcţie spaţială, ţine cont şi de centrul de greutate când iei în considerare vreo direcţie. Atenţie am spus pe orice direcţie, oricum îl aşezi cu „baza” stabilitatea sa e maximă.

Pe de altă parte sfera este corpul geometric cu determinaţii minime pe orice direcţie, dacă roteşti sfera pe orice direcţie, orice punct de pe suprafaţa sa, rămâne egal distanţat de centru..

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 14 Mar 2008, 04:15 PM

La fel si tetraedrul. Unde mai pui ca un triunghi rezista mai bine la tensiuni decat un patrat...E mai greu sa rastorni un tetraedru decat un cub.

man.. cubul faţă de sferă şi de exemplu tetraedru primeşte un nr. maxim de determinaţii spaţiale. Şi aici vroiam să te aduc de fapt. Tetraedrul este un intermediar intre forma simplă perfectă „nesolidificată” şi cub, care reprezintă „solidicarea” maximă a ciclurilor cosmice. Cubul este corpul geometric cu stabilitate maximă şi cu nr. maxim de determinaţii pe orice direcţie spaţială. Tetraedrul este o „solidificare” incompletă, neprimind nr. maxim de determinaţii spaţiale.

Că veni vorba de tetraedru.. ştii că piramida cu baza pătrată este de fapt o pentagramă transformată? Iar pentagrama este un pentagon înstelat obţinut prin trasarea diagonalelor pentagonului regulat omiţându-se succesiv cu compasul cite un vârf, celălalt vârf al compasului fiind fixat în centrul pentagonului înscris în cerc?

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 14 Mar 2008, 07:55 PM

prin transformări geometrice simple se obţine şi fulgul de nea Koch

fractalul meu preferat ... triunghiurile lui Sierpinski


... aveti putintica rabdare sa se incarce imaginea

Starea pur coerentă este un atractor ideal sau stare de sfîrşit către care un sistem tinde să să reîntoarcă atunci cînd e perturbat. Sunt dovezi abundente asupra faptului că activităţile macroscopice cu faze colective din spectrul ritmurilor biologice şi multe dintre ele tind către relaţii de fază integrale una cu alta. În timpul unei experienţe olfactive, oscilaţiile lente din bulbul olfactiv sunt în fază cu mişcarea plămînilor. În mod similar, mişcarea coordonată a celor 4 membre în locomoţie este acompaniată de patternuri de activitate din centri motori ai creierului care sunt în fază cu aceia ai membrelor. Aceasta este o realizare remarcabilă pe care fiziologii o iau de bună dar motivul pentru care organele macroscopice precum cele 4 membre pot fi coordonate este acela că fiecare este în mod individual un întreg, astfel încît poate fi menţinută o relaţie de fază definită între ele. Coordonarea mînă-ochi necesară pentru a fi un bun pianist este foarte impresionantă, dar ea depinde de aceeaşi coerenţă inerentă a subsistemelor care permit intercomunicare instantanee. Nu este suficient timp de la un pasaj muzical la altul pentru ca inputurile să fie trimise la creier, să fie integrate şi outputurile coordonate să fie trimise înapoi mîinilor. (Hebb).

PS:puteai să indici un screensaver linux cu sierpinski 3d

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 16 Mar 2008, 03:53 PM

mintea umană foloseşte intensiv anticiparea, procedeu prin care multele acţiuni fizice care necesită coordonare complexă de care este capabil omul sunt pregătite dinainte, astfel încât timpul de reacţie este mult redus, practic neuronii motori din ganglionii locali ce coordonează muşchii ştiu ce au de făcut înainte de a primi comanda de la cortex. Aceste acţiuni necesită o pregătire prealabilă, un antrenament, o fază de învăţare, ceea ce este interesant este capacitatea de abstractizare, faptul că aceleaşi mişcări de bază pot fi reunite în succesiuni foarte complexe cum este exemplul dat de shapeshifter cu pianistul. Schemele de adaptare într-o reţea neuronală se bazează pe algoritmi genetici, sunt păstrate în memoria locală cele mai potrivite iar cortexul le poate controla, alege, rechema în cazul în care devin necesare. Cortexul păstrează şi aduce în planul conştient numai partea abstractă a acţiunilor respective, corelând-o cu alte noţiuni abstracte, desfăşurarea în amănunt revenindu-i subconştientului. Compensarea vitezei mici de transmitere prin axoni a informaţiei se face prin anticipare, un proces subconştient.

Ar fi interesant de ştiut dacă într-un astfel de proces mecanismele de declanşare ale neuronilor implicaţi sunt procese neliniare, fractale...

În ultimii ani s-a pus în evidenţă faptul că organismul viu poate fi văzut că fiind un lichid cristalin polifazic, s-a confirmat în laborator existenţa unui continuum de lichid cristalin în toate organismele vii cu ajutorul tehnicii noninvazive de imagistică optică recent descoperită. Matricile extra şi intracelulare constituie împreună un continuum excitabil pentru intercomunicaţie rapidă la nivelul întregului organism, acest lucru permite ca organismul să funcţioneze ca un întreg. Aceast continuum este ,,conştiinţa corpului” care lucrează în tandem cu DAR INDEPENDENT de ,,conştiinţa creierului” care constituie sistemul nervos. Coordonarea instantanee a funcţiilor corpului este mediată nu de către sistemul nervos ci de către ,,conştiinţa corporală” care e dată de continuumul lichidului cristalin al corpului. Acest continuum este responsabil de cîmpul electrodinamic de curent continuu care este peste tot în corpul organismelor vii, acest cîmp a fost pus în evidenţă de Becker. Becker a demonstrat mai departe că acest cîmp de curent continuu are un mod de semiconducţie care este mult mai rapid decît cel al sistemului nervos. În timpul unui act de percepţie, schimbările locale din cadrul acestui cîmp de curent continuu pot fi măsurate în avans cu o jumătate de secundă înainte ca semnalele senzoriale să ajungă în creier, asta sugerează că activităţile din creier pot fi pre-condiţionate de către acest cîmp de curent continuu local.
,,Conştiinţa corporală” este baza sentienţei, este o prenecesitate pentru experienţa conştientă care implică participarea întregului (care prezintă intercomunicaţie în interiorul său) la domeniul de stocare a energiei. Organismul poate fi văzut ca un cîmp electrodinamic cuantic coerent cu mai multe moduri spaţiu-timp coerente şi cu o relaţie incertă între energie şi fază: cînd faza este definită, energia este indeterminată şi vice versa. Acest lucru se pare că este fundamental pentru flexibilitatea şi adaptibilitatea unui sistem viu.
Fiinţa conştientă posedă o funcţie de undă macroscopică. Această funcţie de undă evoluează încontinuu, entanglând mediul său, transformându-se şi reînnoindu-se mereu. În cadrul interpretării ontologice a teoriei cuantice dată de Bohm şi Hiley, nu există colapsare a funcţiei de undă, în modelul lor, funcţia de undă, cu potenţialul cuantic jucînd rolul informaţiei active pentru a ghida traiectoriile particulelor, se SCHIMBĂ după fiecare interacţiune pentru a deveni una nouă. Nu există nici o rezoluţie a funcţiilor de undă ale obiectelor cuantice după ce ele interacţionează. Astfel cineva poate rămîne entanglat şi delocalizat în ceea ce priveşte experienţele sale trecute. Unele interacţiuni pot avea scări temporare extrem de lungi astfel încît funcţia de undă a părţilor care interacţionează poate necesita un timp lung pentru a fi rezolvată şi se poate menţine astfel conectivitatea nonlocală de scară largă.

Cum ar putea arăta o astfel de funcţie de undă a unei fiinţe conştiente?
Probabil ca un orbital supramolecular complicat de unde staţionare multidimensionale de amplitudini complexe cuantice. Sau printr-o comparaţie: ca o floare care pîlpîie IN-OUT de mai multe dimensiuni simultan..
Acestă funcţie de undă ar putea constitui sinele nostru holografic cuantic, creat din entanglementurile experienţelor trecute, a memoriei tuturor evenimentelor suferite şi celebrate, a totalităţii anxietăţilor şi fricilor, speranţelor şi viselor.

Organismele ,,scapă” de constrîngerile termodinamicii prin capacitatea lor de a stoca energia mobilizabilă, care circulă într-o cascadă de procese ciclice în cadrul sistemului înainte ca ea să fie disipată. Închiderea dinamică a energiei circulante constituie un ciclu de viaţă. În cadrul unui ciclu de viaţă, procesele ciclice cuplate îşi ,,deschid” întreaga gamă de spaţii-timp de la cele locale şi rapide (sau încete) la cele globale şi încete (rapide). Acest lucru permite ca energia să fie disponibil împărţită peste tot în cadrul sistemului, dela local la global şi vice versa. Cum este mobilizarea energiei aşa de bine coordonată? Asta se datorează în parte energiei stocate, care face întregul sistem excitabil, sau înalt senzitiv la semnalele specifice slabe. Semnalele slabe care provin din interior sau din exteriorul sistemului se vor propaga prin tot sistemul şi devin amplificate, deseori către acţiunea macroscopică. Intercomunicaţia poate avea loc foarte rapid, pe baza acestei structuri lichid cristaline a celulelor şi a ţesuturilor conective. Ţesuturile conective sunt flexibile, înalt receptive - faze ordononate - conectate via proteine transmembranare, cu matricile intracelulare ale celulelor individuale. Aceste matrici intra şi extracelulare constituie un continuum care permite intercomunicaţia rapidă prin tot organismul, permiţînd ca acesta să se comporte ca un întreg.
Există multe exemple de activităţi macroscopice cu faze colective în spectrul ritmurilor biologice, multe dintre ele tind către relaţii de fază întegrale una cu alta. Există exemple de activităţi colective care implică corelaţii de fază asupra întregilor populaţii. Timpii de coerenţă ai proceselor vieţii se se întind pe mai mult de 20 de ordine de magnitudine de la 10 la –14 secunde pentru transferul rezonant de energie la 10 la puterea a 7-a secunde pentru ciclurile circanuale, o stare pur coerentă pentru întreg sistemul ar fi un câmp electrodinamic cuantic multimod cu o fază colectivă peste toate aceste moduri. Acest lucru s-ar putea atinge doar în condiţii excepţionale: în timpul unei experienţe estetice sau religioase atunci cînd ,,durata pură” a lui aici ;I acum devine complet delocalizată în ,,tărîmul” atemporal şi aspaţial. Dar cu toate acestea, coerenţa cuantică în mod obişnuit poate avea diferite grade şi ordine.
Organismul prezintă multe cicluri deoarece acestea implică termodinamica. Ciclurile implică întoarceri perpetue către aceleaşi stări, ele dau stabilitate dinamică precum şi autonomie organismului. Ciclurile permit de asemenea activităţilor să fie cuplate, sau legate împreună, astfel ca acelea care implică energie o pot transfera pe aceasta direct către ciclurile care necesită energie, şi direcţia poate fi inversată atunci când e nevoie de asta. Aceste relaţii simetrice, reciproce sunt foarte importante pentru susţinerea sistemului. Modul în care metabolismul şi fiziologia este organizată este următorul: închiderea ciclului şi legarea sa.
Ciclurile cuibărite care se desfăşoară la toate scările spaţio-temporale, totalitatea lor dau ciclul de viaţă al organismului. Ciclul de viaţă are o structură self-similară de tip fractal, fiecare ciclu conţine cicluri mai mici în interior. Sistemul stochează şi mobilizează energia peste toate spaţiu-timpurile care sunt împreună cuplate, astfel că energia poate ajunge din orice compartiment spaţiu-timp la oricare altul, de la local la global şi invers. Această structură dinamică complexă este secretul care face ca un sistem să se susţină el însuşi ca un întreg. Energia poate fi transferată din toate părţile sistemului către orice punct local şi invers, energia creată la nivelul unui punct local se poate răspândi în tot sistemul cu minimum de pierdere sau disipare. Transferul de energie este rapid, eficient şi reversibil. Acest lucru creează condiţiile pentru un echilibru intern astfel încât energia coerentă este maxim conservată şi organizarea sistemului se menţine.
Toate acestea se aplică în cazul ideal, al unui organism perfect sănătos.
La modul ideal sistemul tinde întotdeauna către un balans dinamic. Ecuaţia simplă Sumă DeltaS = 0, în interiorul unui ciclu, arată că există un balans intern de ansamblu şi o compensare de energie astfel încât organizarea sistemului să se menţină, disiparea necesară (entropia S, dată de energia degradată, incoerentă) este exportată în exterior, Sumă DeltaS>0. Dar ăsta e cazul ideal, în practică, disiparea din cadrul sistemului se duce către un minim, nu chiar la zero, adică sistemul îmbătrâneşte şi eventual moare, dar doar foarte încet.
Disipare minimă înseamnă într-un sens că energia (la fel şi materialul) care intră în sistem este folosită de multe ori înainte să fie exportată în exterior. Cu cât complexitatea structurii dinamice creşte, cu atât există mai multe cicluri şi cu atât energia rămâne mai mult în sistem şi se disipă o cantitate mai mică. Cu alte cuvinte, creşterea diferenţierii spaţio-temporale duce la creşterea energiei care poate fi stocată în sistem.
Organismele vii sunt sisteme complexe termodinamice bazate pe carbon, operând într-un mediu ce are la bază apa. Ele se menţin într-un flux constant de energie din partea mediului, compensând degradarea energiei libere care se datorează proceselor ireversibile. Dacă ele nu importă în mod constant energia necesară pentru a-şi menţine structura şi funcţionarea, entropia specifică a lor creşte, aducând organismul aproape de starea inertă de echilibru termodinamic. Viaţa este fizic posibilă doar prin stocarea şi mobilizarea eficientă a energiei libere, departe de echilibrul termodinamic.
Organismul se menţine în starea inerent improbabilă prin superpoziţia a 2 procese de bază:
- un proces ciclic non-disipativ, pentru care entropia reţelei balansează către zero (DS=0)
- un proces disipativ, ireversibil, pentru care producerea entropiei e mai mare decât zero (DS>0)
Bucla ciclică, non-disipativă îmbrăţişează aproape toate componentele vii ale organismului datorită ubicuităţii ciclurilor care o constituie. Cuplarea sa cu bucla de ,,debit” energetic, ireversibilă, eliberează organismul viu de constrângerile termodinamice imediate aşa cum au fost descrise în prima lege (legea conservării energiei) şi în legea a doua (legea degradării de energie, ireversibilă, în cadrul sistemelor închise).
În cadrul buclei non-disipative ciclice mobilizarea eficientă a energiei stocate permite atingerea unui înalt nivel de coerenţă între componente. Procesele care au loc într-o parte a organismului afectează cvasi-instantaneu toate celelalte părţi, şi toate procesele sunt senzitiv cuplate pentru a răspunde condiţiilor de mediu.
ÎN LIMITA TIMPULUI DE COERENŢĂ ŞI A VOLUMULUI DE COERENŢĂ A STOCĂRII ENERGIEI, INTERCOMUNICAŢIA ESTE INSTANTANEE ŞI NONLOCALĂ. Energia este stocată peste toate modurile de spaţiu-timp, organismul posedă un domeniu complet de timpi şi volume de coerenţă. Ciclul de viaţă, care include procese ciclice complexe cuplate, formează ,,un" spaţiu-timp heterogen, multidimensional şi entanglat care structurează experienţa. Cheia pentru a înţelege coerenţa organismelor este factorizabilitatea stării coerent cuantice. Coerenţa organismelor necesită o superpoziţie de activităţi coerente peste toate domeniile de spaţiu-timp, fiecare dintre acestea corelate unul cu altul şi cu întregul, dar totuşi independente faţă de întreg. Factorizabilitatea e cea care stă la baza senzitivităţii sistemelor vii la semnale slabe, şi a capacităţii de a comunica şi răspunde cu mare rapiditate. De aceea noi putem avea funcţii vitale diferite simultan şi separat şi totuşi să ne menţinem un întreg nedivizat.
Sistemele cu coerenţă de tip cuantic pot lega şi segmenta simultan şi nonlocal datorită factorizabilităţii lor, în acest mod sunt organizate procesele lumii vii. Circulaţia, metabolismul, activităţile musculare şi nervoase toate au loc simultan şi independent, dar cu toate astea organismul este coerent ca un întreg. În actul experienţei sunt create o multitudine de simultaneităţi legate şi segmentate, care definesc AICI-ul şi ACUM-ul. Aceste simultaneităţi sunt nonlocale şi heterogene, ele conţin mai departe alte simultaneităţi în cadrul lor şi devin entanglate prin cascadare în cadrul cvasi-continuumului de spaţii-timp. AICI-ul şi ACUM-ul nu înseamnă instantaneitate plată, nici o divizare ca de lamă de cuţit care taie trecutul de viitor ci ESTE SĂMÂNŢA FAPTULUI DE A EXPERIMENTA – UN LABIRINT DE SIMULTANEITĂŢI CARE COMUTĂ ŞI NU COMUTĂ, SIMULTANEITĂŢI ÎN CADRUL ALTOR SIMULTANEITĂŢI.

Freeman şi colaboratorii au întreprins mai multe înregistrări simultane cu o matrice de 64 de electrozi acoperind o zonă largă a cortexului iepurelui testat şi a descoperit oscilaţii care sunt coerente pe întreaga zonă acoperită. Aceste oscilaţii tind să varieze în mod continuu sau abrupt, dar atunci când ele se schimbă, aceste oscilaţii o fac în acelaşi mod în întreaga zonă măsurată. Amplitudinile diferă, dar paternul de descărcări est simultan şi uniform. Freeman conclude: ,,Această coerenţă spaţială indică faptul că oscilaţia este o proprietate macroscopică a întregii zone, şi că toţi neuronii din neuropil o împărtăşesc, şi de asemenea faptul că aceaşi frecvenţă apare instantaneu oriunde în această zonă.” Gray şi alţii au făcut înregistrări simultane asupra perechilor unităţilor nerononale ale căror output-uri ar putea fi legate. Acestea sunt în aceeaşi sau în emisfere diferite şi au răspuns la aceleaşi sau diferite modalităţi senzoriale. Gray a descoperit faptul că în majoritatea cazurilor, trăsătura caracteristică a descărcărilor împerecheate care sunt potrivite pentru legarea output-urilor, este înaltul grad de coincidenţă în timp. Ca şi cum sistemul nervos produce ,,simultaneitate ca pe un ajutor la ulterioara legare a output-urilor”.
Freeman a descoperit că iepurii antrenaţi să distingă arome au patternuri ale activităţii cerebrale pentru fiecare aromă şi că acestea nu sunt niciodată aceleaşi pentru arome diferite într-o sesiune de test pentru nici un iepure. Fiecare animal are propriul repertoar de patternuri care evoluează odată cu succesiunea trial-urilor. Experimentele lui Freeman au oferit noi viziuni asupra unităţii intenţionalităţii în sesnul că fiecare percepţie este influenţată de toate cele anterioare. Relaţiile constante stimul-răspuns nu sunt mediate de către asociaţii constante cauză şi efect ale activităţilor creierului. În contrast cu patternurile microscopice purtate de către câţiva neuroni senzoriali care diferă consistent cu fiecare miros, patternurile spaţiale macroscopice din bulbul olfactiv sunt distribuite peste întreg bulbul pentru fiecare aromă şi ,,nu sunt relaţionate direct stimulului ci semnificaţiei stimulului” (Freeman). Atunci când răsplata iepurelui a fost inversată pentru două arome, patternurile activităţilor s-au schimbat pentru ambele arome şi de asemenea s-au schimbat şi patternurile de control fără aromă în aerul înconjurător. Patternurile s-au schimbat ori de câte ori a fost adăugată o nouă aromă în repertoar. Nu există nici un mozaic de compartimente în memoria olfactivă din bulb. Este vorba despre un depozit informaţional ,,dintr-o bucată” (fără compartimente).
Toate dovezile indică către o mentenanţă dinamică şi o recreere a memoriei peste toate scările de timp. Există un transfer de informaţie pe scări de timp din ce în ce mai lungi la fel cum energia este transferată în cascade de procese de spaţii-timpuri din ce în ce mai mari. În transferul memoriei, memoriile diferite devin entanglate în reconstituirea întregului, redefinind în mod continuu un unic AICI şi ACUM.
Nu există nici o distincţie netă între AICI-ul, ACUM-ul şi ceea ce a trecut. Simultaneităţile ,,trecute” supra-arcuiesc ,,ACUM-ul” şi se extind dincolo în timp ce simultaneităţile ulterioare sut însămânţate în cadrul ,,ACUM-ului”. Dovada puternică a faptului că stocarea memoriei se face delocalizat, cel puţin peste tot la nivelul creierului, este descoperirea faptului că acesta este capabil să supravieţuiască unor întinse leziuni. Acest lucru a determinat pe unii cercetărori să sugereze faptul că stocarea memoriei este holografică, în acelaşi mod în care percepţia este holografică, astfel că întregul poate fi reconstruit chiar şi dintr-o mică parte, deşi cu mai puţine detalii. Langfield subliniază că holografia permite informaţiei complexe să fie extrasă prin generarea unei unde precise fără conţinut informaţional. Desigur, aceeaşi undă coerentă sau precisă este importantă în crearea şi codarea informaţiei complexe. Candidaţii pentru aceste unde de referinţă coerente sunt considerate include undele alfa şi undele generate de către hipocamp. Langfield a propus un model în care memoria este encodată de către undele coerente din hipocamp care interacţionează cu imput-urile senzoriale şi care parcurg o schimbare de fază. Aceste unde ,,obiect” modulate sunt apoi recombinate cu cele de referinţă pentru a forma un pattern de interferenţă în celulele piramidale ale hipocampului, din care este proiectat un ,,front de undă reconstruit” către alte părţi ale creierului pentru a genera patternuri periodice de activitate care constituie ,,memoria de scurtă durată”. Această memorie se crede că este consolidată în timpul somnului, pe când ritmurile cerebrale alfa din timpul stărilor de relaxare se crede că joacă un rol special în extragerea memoriilor
Informaţia stocată, sau sistemul de memorie, este distribuit peste întregul creier, probabil sub forma ,,reverberaţiilor” sau circuitelor care ,,mediază” răspunsurile la stimuli şi iniţiază acţiuni. De aceea, în contrast cu rapiditatea cu care simultaneitatea poate fi stabilită în diferite părţi ale creierului, este nevoie de ½ secundă pentru ca creierul subiectului să devină ,,conştient” (,,aware”) – aşa cum reiese din activitatea electrică a creierului – că ceva s-a întâmplat. Această întârziere, după Freeman, este timpul necesar pentru propagarea unei tranziţii de stare globale prin partea frontală a creierului pentru a updata starea structurii intenţionale prin învăţare, adică timpul necesar pentru reorganizarea întregului sistem de memorie!
Activităţile periodice, modificate de către input-urile senzoriale, se presupune că sunt responsabile de memoria de scurtă durată, care devine memorie de lungă durată prin schimbările de ordin chimic structurale. Totuşi, ar fi o greşeală să se presupună că memoria este ,,fixă” odată pentru totdeauna. Moleculele din creier, ca şi cele din restul corpului, sunt supuse schimbărilor de metabolism. Este mult mai realist să se presupună că aşa numita memorie ,,de lungă-durată” este şi ea supusă aceleiaşi modificări dinamice şi reconstituiri la fel ca memoria ,,de scurtă durată”, şi că ceea ce denumim noi ,,de scurtă durată” şi ,,de lungă durată” sunt doar sfârşiturile unui continuum care se extinde de la nivelul microscopic ,,aici şi acum” la întreaga durată a vieţii unui individ. Stocarea dinamică a informaţiei, distribuită peste o întreagă gamă de scări de timp este cea care este ,,în spatele” calităţii distinctive a fiecărei experienţe.

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 17 Mar 2008, 12:16 PM

-----------
mintea umană foloseşte intensiv anticiparea, procedeu prin care multele acţiuni fizice care necesită coordonare complexă de care este capabil omul sunt pregătite dinainte
-----------
Legat de conştiinţă, aş spune că „anticiparea” se bazează pe istorii cuantice, aşa cum vorbea şi Stapp, dar mai intervin aici acele salturi cuantice. Nivelul de coordonare al organismului fiind aşa de înalt este puţin probabil să ţină doar de funcţionarea reţelelor neurale şi de legarea output-urilor acestora mai ales că s-a pus în evidenţă că în timpul unui act de percepţie, schimbările locale din cadrul cîmpului electrodinamic de curent continuu pot fi măsurate în avans cu o jumătate de secundă înainte ca semnalele senzoriale să ajungă în creier

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 17 Mar 2008, 12:27 PM