intr-adevar sunt o groaza de lucruri care ma fac sa ma tem...mai ales in momentele cand pur si simplu nu vad nimic in jurul meu si stiu ca scrisul ma ajuta sa trec peste pentru ca it´s one of the few ways of expression I got,inafara de muzica.le combin si iese ceva mai frumos,in mare acelasi lucru

Ufff!...
Nu pot sa raspund, nu sunt pregatita sa-mi asum responsabilitatea de teama, nu pot sa mai zic nimic... ca mi-e si teama sa aflu ce inseamna sa-mi fie teama de...
Teama va disparea dupa ce voi afla... mai tarziu

P.S. Teama este inamicul iubirii?
~ ma joc ~

daca este exagerata, poate chiar al vietii.

Astazi... incerc sa-mi acopar doar nesiguranta - cu teama -
Oricum, iti multumesc pentru comentariu... ai reusit sa trezesti in mine amintiri de pe vremea copilariei, pe-atunci nu stiam ce inseamna sa-ti fie teama...

Cand eram (foarte) mica imi spuneam, fara sa-mi fie teama, astazi vreau sa pasesc pe luna... Noroc cu mami, ea ma atentiona mereu: "O_L_D, traiesti printre oameni, nu printre Stele, asa ca, n-ai ce cauta pe Luna". Raspunsul meu, obraznic si lipsit de teama, venea brusc: "Ce stii tu, habar n-ai, Stelele si Luna nu sunt foarte departe ca sa ajungi la ele... doar ma ridic putin pe varfuri si... gata".
Acum... am crescut, sunt constienta si... promit sa nu exagerez - fara teama - am sa-mi pastrez "echilibrul" (cand pasesc pe Luna) in viata...
(glumesc... si nu, nu ma privi ciudat - doar stii ca ma joc)

de la teama ca daca ma imbrac nu-stiu-cum rade lumea de mine -deci teama de penibil-, pana la teama incontrolabila -puls rapid, inima accelerata- cred ca le-am trait pe toate. si e normal sa fie asa. e un lucru mic, o chestie pe care o traim zi de zi; "teama cotidiana", cred ca ar trebui inventata expresia asta pentru ca e perfect plauzibila.
in general, trec prin temeri, mai curand decat o teama. dar sa le iau pe rand:
de la o vreme am temerea ca ceva din mine respinge, ca s-ar putea sa nu fiu placuta, mi-e teama, deci, ca intr-un colectiv, n-am sa fac fatza, am sa fiu respinsa. apoi, ma gandesc ca o sa vina o vreme cand n-o sa mai plac barbatilor, sau mi-e teama ca nu am sa imi gasesc fericirea alaturi de cineva. mi-e teama ca ochii barbatului cu care sunt isi vor hrani poftele alunecandu-i privirea pe alte trupuri de femeie; mi-e teama ca am sa ajung intr-un punct de unde nu am sa mai pot sa fiu fecunda, de unde nu am sa mai pot sa ma lafai in senzualitate. mi-e teama ca ar putea veni o zi cand nu am sa mai vad dorinta in ochii barbatului de langa mine. de fapt, teama nu e bine spus, e mai curand o temere, un gand trist...
cam in punctul asta ma situez cu temerile.

Teama ca voi face ceva impotriva propriei mele dorinte , fara sa stiu de ce o fac , pentru ce o fac ... si cui ii va fi de folos asta .

Acest topic a fost editat de exergy33: 25 Mar 2006, 12:50 PM

Bine v-am regasit. Mai fac o mica escala si pe aici.

- conform uneia din legile universal valabile ale Manifestarii, mai precis "Legea Vibratiei", totul in Manifestare e vibratie, sau altfel spus energie. De la cea mai inalta si rafinata forma de energie, pina la cea mai grosiera (de ex. asa zisa materie, care e de fapt tot energie, insa extrem de condensata) avem aceiasi esenta, pe care o putem numi "energie subtila". Ea difera in cadrul acestei "scari de valori" (de la grosier la rafinat/elevat) prin vibratia ei, avind astfel o vibratie lenta in ceea ce priveste energiile grosiere si o vibratie inalta/rapida in ceea ce priveste energiile elevate.

- orice stare pe care sa spunem un om o poate trai si manifesta are la baza o energie subtila, de o anumita (frecventa de) vibratie, care confera fiintei o anume traire specifica, sau altfel spus o stare de constiinta.

- frica este o traire, o stare de constiinta, ce are ca suport energetic o energie ce vibreaza pe un anume nivel, intr-o anume plaja, pe care o putem numi generic "energia fricii". Polar opus ei avem asa zisa energie a curajului. Astfel, ceea ce trebuie f. bine inteles este ca orice manifestare a starii de frica, de indiferent ce tip ar fi ea, este o stare de rezonanta intre aura centri de forta) personala si focarul universal macrocosmic al energiei specifice fricii. Altfel spus, cu cit energia fricii este mai puternic prezenta si manifestata in aura fiintei, cu atit frica sau fricile pe care le poate trai/manifesta o fiinta sint mai mari, mai abisale, mai cumplite, etc.

- aceasta este o prezentare "tehnicista" a fenomenului. Altii prefera o prezentare mai oculta, mai filozofica, mai poetica, etc. Conform tipologiei umane din care face parte fiecare fiinta in parte, aceste tendinte de raportare la diferitele realitati subtile, unii vor avea tendinta sa fie mai "poetici", altii mai filozofi, alti mai "tehnici" etc. Eu incerc sa vorbesc acum in special celor "tehnici". Ceilalti s-ar putea sa nu (ma) inteleaga si evident sa nici nu accepte ce spun, sau chiar sa faca ceva din ce asa putea expune/prezenta. E optiunea lor, e viziunea lor si le sugerez sa si-o urmeze pe aceea. Eu voi incerca sa vorbesc celor "tehnici".

- orice teama traiti se datoreaza in special lipsei sau slabei prezente a energiei curajului in fiinta si aura voastra. Asta favorizeaza "cultivarea" energiilor fricii. In ocultism se stie ca aceste energii ale fricii sint energii malefice si sint porti de legatura ale fiintei cu lumile infernale. Prin intermediul acestor energii fiinta este mai mult sau mai putin conectata la acest lumi si focarele malefice energetice subtile specifice lor. Nu mai vrei sa-ti fie frica ? Primul pas este sa intelegi ca e vorba de o energie subtila. Asa cum daca porti o haina murdara sau calci pe un rahat vei simti acel miros oriunde te vei duce si orice ai face, la fel se va petrece si tu tine, ca fiinta, datorita energiilor pe care le "porti" in aura ta, "haina" ta energetica. Vrei sa scapi de miros ? Te speli. Vrei sa scapi de frica ? Te "speli" de energiile fricii din aura ta. Cum ? Fiecare dupa cum ii este menit sa stie si sa primeasca ca si instrumentar, dupa merite/karma si nivel de constiinta, de trezire spirituala. Dupa ce dai jos mizeria, sau mirosul urit, urmeaza partea in care iti asiguri un miros placut, asa ca pui in aura ta subtila acele tipuri de energii care au "roade" si "mirosuri" placute. Cam asta e esenta mesajul lui de acum: ca sa scapi de intuneric aprinde lumina, ca sa scapi de energiile malefice, pune energii benefice, ca sa scapi de frica, pune energia curajului, a iubirii, etc. Cum faci asta ? Asta depinde de tine si de karma/meritele tale, de limitele pe care ti le-ai impus cindva sau ti pe impui chiar acum.

- sint bine venite si discutiile filozofice, poetice, dar e ca si cum ai discuta despre un fruct placut tie, si ai discuta si discuta, dar de mincat nu mai apuci sa maninci. Daca ai stii ca de tine depinde sa nu mai suferi cind calci pt. ca ai in picior un cui si in loc sa-l scoti tot filozoifezi pe tema asta, cine sau ce te impiedica sa-l scoti inainte de a incerca sa te vindeci ? Unii vor sa se "vindece" de tot felul de frici dar ei nu scot "cuiul" din picior. "Cuiul" dragii mei in cazul fricilor este eneregia fricii pe care o aveti in aura. Ea se va plia pe toate formele de situatii si de stari pe care le va intilni in cadrul manifestarii voastre in lume, in viata. Abia asteapta un nou prilej sa-si scoata capul pt. ca voi ati permis ca acest "sarpe" al fricii, energia fricii, sa existe in aura (haina) voastra. Le urez succes tuturor celor care vor sa scape de frica, dar mai ales c celor care au inteles esenta idelor expuse mai sus. Acestia vor repurta din ce in ce mai multe succese in aceasta directie.

- cineva a spus mai sus: "Teama este inamicul iubirii?"

- evident, DA, este !!! Este pt. ca iubirea este are ca element energetic purtator o energie divina, ascendenta, divinatorie, care deschide portile sufletului si ale spiritului, pe cind energiile fricii (temerii) au o eneregie purtatoare malefica, demoniaca, descendenta, care inchide portile sufletului si ale spiritului.

- mai multe idei si detalii referitoare la acest subiect si in general la cele de natura oculta, spirituala, voi urmari sa expun in special aici.

Acest topic a fost editat de thunder: 26 Mar 2006, 04:41 AM

thunder, poti sa ne dai si o solutie practica la cum sa scapam de teama? Asa, macar primii 3-4 pasi...

Ce mi se pare mie interesant este ca unii cauta teama.
De fapt, poate ca teama este un mecanism de supravietuire. Este un avertisment. Si este benefica in masura in care ramane in limite normale si nu ne "conduce".

@thunder

Eu spun ca toate temerile noastre, toate fricile se subordoneaza uneia singure: frica de moarte, frica de incetarea constiintei. Amintiti-va: slabirea luciditatii, diminuarea trairii plenare a starii "Eu si Tatal suntem una" duce la: "Doamne, de este cu putinta, treaca de la mine acest pahar, insa nu precum voiesc eu ci precum tu voiesti.", iar in final la:"Dumnezeule, de ce m-ai parasit?"

Aha, ce bine ar fi sa fie asa simplu! dau jegu' fricii jos si gata! Mie spune-mi Thunder cum elimini (daca este cu putinta) sursa tuturor fricilor - in ultima instanta - si anume frica de moarte? Nu ma refer la stari tranzitorii, pasagere, in care ai senzatia ca darami muntii, ca ai un curaj nemaipomenit si ca nu ti-e teama nici de nefiinta ta. Am mai intrebat pe forum asta: esti in stare sa mori senin azi, maine, oricand? Asta ar fi starea de depasire a oricarei spaime. Desi, Pavel spunea undeva in epistolele sale ca "ultimul dusman care va fi invins este moartea".

Acest topic a fost editat de bishop: 1 Apr 2006, 12:28 AM

Desi rugamintea de a raspunde ii este adresata lui thunder, am sa dau un prim pas.. frica este traita si mentinuta in Iluzia separarii de Dumnezeu.

Ce se poate face cand apare teama? Sa fii atent la senzatiile corporale care apar, eventual sa cauti "epicentrul" tulburarii in corpul fizic (adica in ce zona/ organ se simte cel mai puternic). Adica sa ii cauti "urmele".

Heh, da, cu conditia sa ai in momentul ala luciditatea sa analizezi sursa si efectele. Cei mai multi oameni nu o au. E un exercitiu de autocontrol.

Olaf, nu e vorba de analiza, ci de observare. Observi ce simti pur si simplu (in corp).

Teama ca energie nu este identificata ca teama decat intr-o forma mentala acceptata, supervizata de catre constient.
Cand apare ? Cand acea forma mentala este apelata sau tangentata. Unde este greseala? In acceptare.

Pai da, dar ca sa observi trebuie sa poti fi atent la asta, sa inregistrezi. Ori, in cele mai multe cazuri, te concentrezi pe elemente externe, si nu pe cum si de ce reactioneaza corpul tau.

De undeva trebuie sa incepi.....Si corpul fizic e un "loc" foarte bun pentru asta.

Pai asa cum zice si gypsyhart, mai intai trebuie sa te convingi ca problema e la tine si nu in exterior. Apoi, capacitatea de autoanaliza este o chestie care se deprinde cu timpul, si in nici un caz nu se invata peste noapte. Important este insa sa avem vointa sa incepem acest drum al autocunoasterii, plecand de la observatia experientelor cu grad mic de neplacere si ajungand la cele foarte neplacute. Mai trebuie sa avem si curajul sa intrebam la fiecare chestie observata "De ce?"

Asa ca o concluzie, sunt de parere ca teama este direct proportionala cu gradul de necunoastere. Evident ca teama de moarte ramane fundamentul oricarei temeri, pentru ca oricat ne-am stradui, cel putin deocamdata nu stim ce urmeaza dupa, dar cred eu ca putem sa trecem si peste, acceptandu-ne starea de om muritor.

@saldora

Adica in identitatea Eu-lui, spun eu. Ce ne-am face fara frica de moarte si fara "iluzia separarii"? am renunta prea usor la viata, la ceea ce acum ne face sa spunem "mergem inainte" oricat de idioata si anosta ne pare a fi realitatea. Instinctul de conservare, mostenit prin genele astea tampe de la stramosi, ne face sa mergem pana peste limite. Suntem in stare sa sacrificam orice, oricum si oricat pentru a ne mai zbate cateva secunde in plus.

@Ovidius

Eu cred ca este de multe ori viceversa. Oare de ce celor mai in varsta le este tot mai greu sa renunte la viata? Sa fie numai obisnuinta? Sa fie ei mai necunoscatori o data trecuti de teribilismul adolescentin?

Evident ca in cadrul unei discutii agreabile putem accepta cu usurinta aproape orice. Am mai spus asta: de cele mai multe ori vorbim cu siguranta omului tanar, in putere. Moartea pare a fi departe. E oricum ceva ce se va intampla peste "mult" timp. De aceea concluzionam in mod facil. Insa, una este sa afirmi aprioric si alta sa experimentezi. Dupa experimentare totul capata o alta semnificatie.

Acest topic a fost editat de bishop: 3 Apr 2006, 05:48 PM

Nu cred ca este valabila generalizarea asta. Ba chiar cred contrariul.

Nu ai cum sa renunti la Viata.. Viata nu renunta la tine!

Din experienta mea, cei batrani isi accepta destinul mult mai bine decat cei tineri...

O data cu avansarea in varsta, nu garanteaza nimeni si o crestere a nivelului cunostintelor, iar in opinia mea, cunoasterea nu inseamna doar trecerea prin diferite experiente ci raspunsul la cat mai multe intrebari "De ce?"

Deocamdata singurele experiente prin care putem trece, sunt acelea de trecere pe langa moarte...

Si eu sunt de aceasi parere. Cred ca pe masura ce inaintam in varsta, suntem tot mai impacati cu ideea ca ne paste sfarsitul in cele din urma. De asemenea, cred ca sentimentul de impacare este cu atata mai puternic, cu cat simtim ca am realizat ceva in viata, ca am lasat ceva in urma. Probabil ca in cazul celor care au ajuns la o varsta inaintata si care simt ca n-au avut un rost in viata, care n-au copii, nepoti de care sa se bucure, sa se manifeste si acest regret, acest sentiment al inutilitatii.

Cred ca natura a "inventat" sisteme prin care moartea sa nu ne mai sperie, sa fie mai usor de acceptat. Degradarea si patologia ce insotesc de cele mai multe ori batranetea sunt uneori niste experiente atat de traumatizante, incat sunt si batrani care isi doresc sa moara cat mai repede, sa nu mai sufere.

Eu nu cred ca batranii ar fi mai impacati cu gindul mortii decit tinerii...Este vorba de calitatea vietii, indiferent de varsta, si cum de obicei cu cit inaintam in varsta calitatea vietii scade, deci incep suferintele, scade si pofta de viata, de fapt noua nu de moarte ne e teama, ca nimeni nu stie ce este, ci de durere si de necunoscut...

Da, cam asa este. Experienta mortii ne infricoseaza pentru ca o asociem aproape inconstient si cu durerea. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca deseori este un proces anevoios, care nu se petrece pur si simplu. Sunt persoane care isi tarasc "hainele grele" si bolile asociate lor pentru pe parcursul a foarte multi ani, persoane pentru care viata devine un adevarat cosmar. In momentul ala probabil nu-ti ramane decat sa-ti doresti sa se termine mai repede totul, si probabil ca te vei agata si de credinta intr-o oarecare masura, sperand sa-ti fie "tarana mai usoara".

@Ovidius

Curajul de a renunta la ceva ce ai, la ceva ce esti, se estompeaza odata cu inaintarea in varsta. Nu va lasati inselati de aparente, acceptarea destinului la cei batrani e cu juma' de gura rostita. Amintiti-va decembrie '89: "Vom muri dar vom fi liberi" strigau doar cei tineri. Cu trecerea timpului si adaugarea anilor, te obisnuiesti cu haina care o porti zilnic, cu mutra din oglinda, cu tabieturile tale etc. Te obisnuiesti cu fiinta care esti - sau coabitezi mai usor cu ea. Status-quo-ul individualitatii devine tot mai pregnant. Asta ne dorim toti: sa prelungim indefinit starea "Eu sunt".

Asa credeam si eu. Acum insa ma simt obosit de 'competitia' cunoasterii, de atatea intrebari - prefer meditatia si contemplarea de cate ori am ocazia. Este reconfortant.

Si sa nu trecem prin ele precum gasca prin apa. Numai traind in 'vecinatatea' mortii, meditand la efemeritatea, la impermanenta tuturor lucrurilor, poti aprecia maretia vietii - a fi pur si simplu.

@Olaf

E dreptul tau.

@Saldora

Nu inteleg, te rog reformuleaza.

@mothman

Cand imi constientizez sfarsitul inexorabil, ma simt la fel de inspaimantat ca atunci cand am realizat prima oara ca sunt muritor. Din punctul asta de vedere anii nu prea m-au schimbat. M-am gandit ca oi fi eu un caz aparte, dar apoi am gasit o confirmare la 'parintele' Yogai - Patanjali: "Dorinta de viata (frica de moarte) sustinuta de propria-i tarie, il stapaneste chiar si pe omul invatat." Deci, daca si oamenilor invatati le este teribil de frica de moarte - dorinta lor de viata fiind la fel de puternica - eu ce sa sper? Fapt valabil deopotriva pentru filozof, ganditor si profan.

Si cam ce putem lasa in urma? Caci vine timpul si sterge totul cu buretele. Tabla vietii e iar goala. Vor veni noi regizori sa deseneze pe ea alte scenarii straine de ceea ce am dorit candva. Punti de legatura exista doar timp de 2, maximum 3 generatii. Sa ne-amintim: "Vezi p-un rege ce-mpanzeste globu'n planuri pe un veac." - asta este iluzia eternitatii.

@flori

Ne este teama de incetarea a ceea ce am dobandit in mod miraculos in timpul vietii - constiinta de sine.
Ne este teama ca pierdem monada memoriei: "EU SUNT"
Imi amintesc de o replica a unui scriitor (aflat in suferinta) - nu-i retin numele - care, intrebat fiind ce urmeaza dupa moarte, a raspuns: " Nu urmeaza nimic. Dar absolut nimic."

Acest topic a fost editat de bishop: 6 Apr 2006, 01:09 AM

Asta isi doreste Eu-l, insa e o dorinta aberanta pentru ca in natura nu exista nimic vesnic, dar el nu intelege asta. Dar pe masura ce trece timpul, la majoritatea oamenilor, eu-ul accepta realitatea, adica aceea ca mai departe de moartea fizica nu cunoasteam.

Nu, nu ma refeream la o competitie, ci pur si simplu la cunoastere ca experienta de viata.

@bishop

Simti, constientizezi, esti....nu stiu unde vezi tu moartea. Esti sigur ca nu iti imaginezi? (proiectezi)

"Viata exista si nu are legatura cu moartea."

Acest topic a fost editat de saldora: 6 Apr 2006, 01:56 PM

Da daca ne referim la persoane pline de sine s-ar putea sa le fie teama de a-si pierde eu-l, dar nu despre asta e vorba aici ci despre teama. Intrebarea e ne e teama de moarte? Nimeni nu o cunoaste, din moment ce pina acum nimeni nu s-a intors din ea si nimeni nu poate sa spuna ce este deci este total necunoscut ce este dupa aceea, de fapt de acest necunoscut ne teama noua si de durerea care de obicei insoteste moartea...

Saldora parerea mea este ca exista o foarte mare legatura intre viata si moarte...Si asa cum exista viata, exista si moartea si este singurul lucru pe care putem fi siguri ca-l vom intilni intr-o zi...

Parerile nu sunt certitudini..

Oare de ce ne temem de fapt?Ne temem sa terminam ceva inceput de zeci de ani si cu care ne-am acomodat sau ne temem sa ,,incepem,, o noua existenta?
Oare multe temeri nu izvorasc din surse ce pot fi controlate, chiar daca nu toate?
Este teama un castig sau o pierdere pentru omenire?
Iata cateva intrebari pe care cei dornici as dori sa le dezvolte!

Citeodata (daca nu devine patologica) teama este un cistig...ne poate salva de la multe consecinte nefaste!

Fireste. Asta este si scopul fricii, anxietatii. E vorba de o mai buna adaptare la mediu, de stat in garda, in stare de altera, pentru a nu ne aventura prea mult intr-un mediu potential ostil.

o trasatura definitorie a criminalilor o reprezinta faptul ca ei nu resimt teama. s-au facut studii psihologice pe tema asta. s-a ajuns la concluzia ca acest sentiment este "dezvoltat", "invatat", "insusit" sau cum vreti sa-i mai ziceti in primii ani de viata. astia de-au facut studiu' au observat ca acei copii care nu resimteau sentimentu' de teama deveneau ori criminali ori variatiuni pe teme odioase... ma rog, nu tot ce spun marii cercetatori trebuie retinut, fireste; ca mai sunt si copii care nu resimt teama iar apoi n-au nici o dereglare mai incolo este perfect adevarat. dar un fapt clar este ca acesti criminali nu resimteau teama in copilarie. aflam deci ca aceasta teama, acest bau-bau de care discutam, tine, de fapt, de mecanismul nostru de aparare. eu cel putin asa vad. te duci in jungla, vezi un leu, esti singur, in fatza lui, iar tu nu simti teama. pai e normal, dom'le?! plecand de aici, bineinteles ca sentimentu' asta poate grada, poate capata diferite intensitati; teama paroxistica, paranoia, eu stiu. oricum, ceea ce vreau eu sa zic este ca e ceva normal. un rau necesar, daca vreti.

apoi, complacerea asta in temeri este atat de banala, fiecarui om ii e teama de un lucru. nu neaparat frica, dar are diverse temeri cu privire la anumite aspecte ale vietii lui... v-ati intreba oare cum am putea obtine raspunsuri daca nu ne-ar framanta ceva? iata si reversul medaliei, si partea buna -sa-i zicem asa- a temerii.

frica de moarte, frica de singuratate, frica de durere -mai mult sufleteasca cred desi intra aici si frica de "a pati ceva", de a te imbolnavi-, frica de penibil... nu cred ca exista om care sa nu se fi gandit macar o data la lucrurile astea... angoase, temeri, frici... welcome to the dark side of (our) moon .