milimetru

desigur ca ai dreptate, n-avem de ce sa ne temem de toti care sunt intr-o astfel de stare de..."gratie", doar nu toti sunt niste kamikaze ; era vorba de o idee cuprinsa in jocul de cuvinte.

Mi-e teama ca nu voi putea sa-mi apar copilul nici macar de jumatate din mizeriile acestei lumi .

Foarte frumos spus Oiski! Din nefericire aşa este, mizeria penetrează uşor. Din fericire pe lumea asta e o gamă atît de variată şi de bogată de... mizerie încît cu siguranţă nimeni nu poate avea parte de tot ce se poate... în domeniu! Hai să fim, de aceea, optimişti, ce zici, poate scăpăm?!

Teama ucide dragostea. E buturuga mica ce rastoarna carul mare. Indiferent ca este vorba de o relatie, de un gest sau de un simplu gand, cand e prezenta, teama alunga dragostea.

Absolut de acord Thelma... asa e - teama ucide dragostea. Mai ales in combinatie cu neincrederea - cocktail letal

Nu as putea fi in totalitate de acord .
Pentru ca mi-e teama sa nu li se intimple ceva rau celor dragi intr-o lume plina de pericole nu inseamna ca dispare dragostea ce le-o port.Dimpotriva.Eu zic ca atunci cand iubesti apare automat si sentimentul de teama .Teama sa nu li se intimple ceva .
Neincrederea si gelozia este altceva .

Nu cumva neincrederea genereaza teama, care la randul ei genereaza restul relelor?

Ce are de a face neincrederea cu teama mea de nu i se intampla ceva rau copilului ??
Neincrederea in mine ca nu voi putea fi omniprezenta , ca nu voi putea dinainte sti unde se ascunde un pericol ?
Sau ce fel de neincredere ?
De aceea spuneam ca neincrederea si gelozia sunt la un alt nivel, cel al indragostitilor de exemplu insa nu al relatiei copil-parinte.
M-am facut acum inteleasa mai bine ?

@Oiski-Poiski
Cand iubesti nu te temi....Mie mi se pare o contradictie in termeni. Teama inseamna incordare, tensiune, inchidere. Iubirea inseamna relaxare, deschidere. Cand sentimentul ca iubesti te paraseste apare teama, gelozia, neincrederea si toate cele....
De dragul "continuitatii" insa spunem ca "e normal sa te temi pentru cei dragi"....De fapt te temi pentru tine, ca vei suferi mai mult decat ai putea duce.....

Daca as fi stiut dinainte ce inseamna sa fii mama nu as mai fi fost niciodata.
Banuiesc ca Thelma vede problema din punct de vedere religios si banuiesc ca nici nu are copii iar restul de mai sus sunt barbati.
Si nu veti pricepe niciodata ce inseamna legatura aceasta dintre mama si copil si ca dimpotriva cand iubesti e normal sa te temi.
Scuze daca par aroganta nu asta e scopul.

Ai incredere in el, ca poate sa scape si singur de pericole?

Aici nu cred ca e vorba de incredere sau neincredere, de frica sau curaj, ci de resemnare. Resemnare ca natura este mai presus de noi si oricat ne-am chinui sa fim in siguranta, nu vom obtine niciodata procentul de 100%.

Nu

Oiski-Poiski

Nu, spusele mele nu au nimic religios sau mistic in ele; "teama care alunga dragostea" e o certitudine pe care nimeni, niciodata, nu o va putea nega; pentru ca suntem cu totii oameni, cu totii avem frica prezenta in noi... Teama dizolva intr-o oarecare masura armonia, echilibrul si obiectivitatea, care sunt forme ale iubirii. Asta, indiferent ca e vorba de o relatie intre mama si copilul sau, intre doi indragostiti, indiferent ca e un proces, o decizie, o judecata. Nu inseamna deloc ca daca ne temem pentru cei dragi, ii iubim mai putin; insa cu cat teama este mai mare, cu atat suntem mai tensionati, confuzi, posesivi (repet, nu ma refer doar la relatiile intre sexe opuse) si mai putin armoniosi. Asta inseamna "uciderea iubirii".

Si iti dau dreptate Oiski, doar o mama poate intelege atasamentul extraordinar care se creeaza intre ea si copilul ei, care face ca teama sa ii fie proportionala cu iubirea pe care i-o poarta...

Acest topic a fost editat de Thelma: 4 Jul 2005, 01:37 PM

Eu am inteles din tot ce-ati discutat voi pe aici... ca... teama intretine iubirea...daca teama-i proportionala cu iubirea...

Frica e o jivina jilava si scirboasa
Ca o hiena hamesita cu blana rapanoasa
Care-si rinjeste coltii ce-i put de hameseala
Pindindu-te in noapte sa crapi de oboseala.

Frica nu-i solitara, ci ea traieste-n haita.
Te miriie, te-alearga, schelacaie, se vaita,
In noapte te priveste cu ochi palitzi de streche,
Te-adulmeca cu botul, iti horcaie-n ureche.

Transpiri, ti-e frig, te-acoperi, sub perna te ascunzi,
Nici sa respiri nu-ti vine, de parca te scufunzi...
Stringi pleopa peste pleopa sperind sa nu mai vezi
E vis, este aevea, nu stii ce sa mai crezi.

Ti-e frica de-ntuneric, ti-e teama de abis,
Realul te-nspaiminta, te sperii si in vis,
Si-asa din frica-n frica, ajungi un psihopat
Hrana pentru hiene, biet les paralizat.

Frica, e fructul acru rodit din ignoranta.
E lipsa de dorinta, de fapta, de speranta,
E abandonul luptei, e lipsa vitejiei,
E camuflajul lenii, izvorul isteriei.

Frica e o traire ca toate celelalte,
E doar o-nchipuire la ceas de zi sau noapte,
E lipsa de iubire, de-ncredere in Sine,
In Cel Atotputernic, in Cel de linga tine.

Pai "Cand"? De ce sentimentul ca iubesti ar putea sa te paraseasca?

De ce se stinge o lumanare?

oh, biata iubire asemuita cu o lumanare... cand ea e Soarele !

Pana si Soarele dispare...sau este acoperit de nori.....

Norii sunt trecatori si iluzorii.. iar daca te gandesti la disparitia Soarelui (fizic) nu este sfarsitul, este doar o transformare.

Bine.

Singurul lucru de care ma tem este teama insasi. Nu as mai avea putere sa lupt pentru ceea ce imi doresc daca m-as teme ca nu as reusi, ca nu ar merita sau ca ar rade ceilalti. Nu as mai putea spune povesti daca m-as teme ca sunt caraghioase.
Sper sa nu invat teama neuronala niciodata - sa triumfe speranta si curajul intotdeauna.

Intr-adevar, cand teama de teama devine cronica e naspa. Mai poarta si un nume : anxietate. Daca ajungi pana acolo, drumul inapoi e greu si multi dintre noi nu-l gasim singuri. Dar gandind pozitiv si nelasand teama in forma ei simpla si chiar utila (creste vigilenta) sa ne conduca viata, totul e OK.

cu ce? mai pui ceva rosu?

Mi-e frica de moarte. De fapt nu de momentul mortii ci de ce va fi dupa. De fapt mi-e teama ca nu va mai fi nimic. Stiu ca e o prostie, dar ma macina de mai mult de o saptamana. Nu pot munci, nu pot manca, nu ma pot bucura, nu pot dormi, ma strange de inima la interval de cateva minute, nu ma pot concentra. Azi ma simt mai bine, am si mancat putin, am si lucrat putin, am si ras, dar parca toate sunt departe de mine, sau de adevaratul EU, parca fac totul automat si asta ma enerveaza. O voce imi tot repeta in cap de cum ma trezesc ca o sa mor, de parca eu n-as sti. Sunt blocata si nu stiu cum sa ies din rahatu asta. Ceva idei?

Sfatul meu este sa discuti problema cu cineva. Incearca sa aflii ce este in spatele acestor ganduri (de ce gandesti asa). Poate ar fi bine sa vorbesti cu un specialist, un psiholog. Psihologii stiu sa puna intrebari. Sa nu crezi ca daca vorbesti cu un psiholog inseamna ca esti nebuna. E bine sa te descarci sa cauti in adancul mintii tale problemele sau experientele care te-au determinat sa gandesti asa, in felul acesta vei gasi si solutia de a iesi din acea stare.
Daca iti ieste teama ca dupa moarte nu va mai fi nimic traieste-ti viata acum si nu te mai gandi la ce va fi dupa moarte.

solutia temerilor de orice fel n-o dau psihologii clasici, cunosterea lor are o baza eronata, promovarea ego-ul. ura fata de slabiciuni de orice fel- teama este una din ele, poate cea mai grava- este solutia. si o solutie 'recomandata' de ceva timp: "cine nu se uraste pe sine..., nu poate fi...". doar psihologie: slabirea egoului prin ignorare, respingindu-i 'cererile', cunoscind in consecinta sinele. din nefericire, teorie nevalidata din lipsa de probe. de ce? nu e experienta comuna, accesibila si prin urmare arhivabila. dar e un pointer info pt cine are curaj...

Coherent, aren't we?


Cred ca ar trebui sa te obisnuiesti cu ideea, pana la urma toti oamenii o fac.

Sustin ce-a zis actionmedia si as mai adauga:

1) As a well spent day brings happy sleep, so life well used, brings happy death (Leonadro Da Vinci)
2) Da-ti seama de ceea ce vrei cu adevarat sa fii si sa faci.
3) Accepta viata fizica ca pe ceva limitat. Cea spirituala e cu semn de intrebare....poate, poate mai e ceva dincolo, cine stie, vedem noi Pana atunci insa, mai sunt multe secunde bune de trait.

Trebuie sa fie tare neplacut. Noi putem cel mult sa facem niste supozitii, dar poate fi necesar sa discuti cu o persoana mai priceputa. Te-ar putea ajuta ... sa te intelegi mai bine.

In primul rand, inteleg ca a venit prin surprindere, ceea ce adauga un plus de "motivatie" pentru a te teme. Se poate intelege si ca nu ai mai trecut prin asa ceva, ceea ce poate spori si alimenta mai mult senzatia de teama. Nu exista nici un eveniment major in viata ta pe care sa il poti asocia declansarii acestei stari ? Modificarile metabolismului si ale capacitatii de a te bucura, acel automatism, ar putea fi semne bune ale unei lupte interioare impotriva acelei voci interioare care repeta obsesiv. E destul de posibil ca a te opune sau a te framanta mai mult sa nu te ajute. E posibil sa treaca la fel de surprinzator.

Poate ne spui ce s-a mai intamplat intre timp ...

Multumesc tuturor pentru raspunsuri. Am incercat sa abordez problema din doua directii: religios si medical.

Medicul m-a diagnosticat cu depresie. Depresia se diagnosticheaza abia dupa trei saptamani de simptome pe care noi le denumim de obicei depresive. Si zice ca lipseste nivelul de serotonina din creierul meu nu e in regula. Nici n-are cum sa fie atata timp cat mie nu mi-a mai fost foame de trei saptamani. M-am hranit cu mult ceai de tei, ceva paine, ceva cartofi prajiti, putina supa, banana, dar f putin ca dupa cateva guri nu mai puteam sa suport gustul. ASTA nu e normal, adica sa zicem ca anumite ganduri vin din partea ganditoare a persoanei mele, dar refuzul mancarii e impotriva naturii, e un fel de autodistrugere. Prea rau nu-mi pare pt ca am slabit mult, desi pretul e mult prea mare.

Preotul mi-a spus deocamdata ca Dumnezeu le stie pe toate iar noi desi credem in mintea noastra ca sim mai bine ca oricine despre viata sau orice altceva, nu-i asa, suntem mici si stim prea putine.

Refuzul mancarii trebuie sa aiba si el rolul lui. Corpul stie foarte bine ce face...
Ca sa reduci cat mai mult lipsa de pofta de mancare, incearca sa mananci la ore fixe. Mai intai incepi cu una dintre mesele zilei, apoi treptat o "fixezi" si pe a doua si apoi pe a treia. Astfel o sa-ti refaci ceasul biologic al digestiei, daca pot sa-i spun asa, prin crearea unei obisnuinte puternice, obisnuinta pe care sistemul digestiv va fi foarte greu sa o "uite" si o va pastra chiar si in cazul depresiilor sau a altor boli. Avand un sistem digestiv care va lucra bine si in acele cazuri, suferinta va putea fi depasita mai repede. Eu fac chestia asta de ani de zile si functioneaza foarte bine.

@Felina

In situatii de criza cei slabi mor primii. Poate ca "autodistrugerea" asta de care spui este de fapt distrugerea "vechiturilor" si "slabiciunilor" pe care le'ai acumulat in timp (stocate inclusiv in memoria corpului). Iar refuzul mancarii nu e chiar impotriva naturii. Energia care de obicei este consumata pentru a digera/stoca hrana ingerata este folosita in aceste momente pentru lupta/refacere.
Inca ceva: o masina performanta consuma mai putin combustibil decat una veche si "demodata".

Da, si vad ca amandoua ti-au pus cat de cat un diagnostic, daca "Dumnezeu le stie pe toate" e diagnostic. Dar solutii ti-au dat? Adica ti-au spus ce sa faci? Cum sa faci?
Dupa discutia cu ei, ai intecput sa te simti mai bine? Au reusit sa te linisteasca sau te-au afectat si mai tare. Ai aflat care este cauza fricii de moarte? Daca nu ai gasit raspunsuri la aceste intrebari, mai cauta, nu te opri.

Frica vine din ignoranta, din credintele preluate si acceptate. Cand iti este frica de ceva, poti fi sigur, ca ceea ce crezi despre acel lucru este fals. Frica este asemenea unui balon care, cu cat il alimentezi cu ganduri, creste...

"Fear leads to anger, angel leads to hate, hate leads to suffering..." - Yoda

Acest topic a fost editat de Blakut: 20 Feb 2006, 05:00 PM