Cred ca e foarte important sa stim sa ne controlam temerile cu care ne luptam atat de des. Cred ca numai lucruri bune se vor intampla atunci cand reusim. Si nu e greu. Hai sa ne dam o sansa.

Se spune ca la baza oricarei negativitati sta teama. Zi de zi, ne infruntam cu temeri care ne influenteaza viata la nivele nebanuite. Teama poate duce la anxietati, ne poate face sa renuntam inainte de a incerca, ne paralizeaza uneori (de multe ori...), ne face sa ne pierdem increderea in noi si in altii...
Teama de esec, de "ce zice lumea", teama ca vom fi respinsi, teama ca nu suntem suficient de buni, teama ca vom fi inselati/raniti...
Nu mai continui lista, va las pe voi sa va scrieti aici temerile cu care va confruntati zilnic, si poate reusim sa le spulberam.

Chiar daca ma grabesc sa incui biroul si sa plec..am vazut tema deschisa de Misti..si nu pot pleca fara sa scriu cateva cuvinte..
Da. Am temeri. Imi este mai usor sa nu am temeri cand am greutati. Atunci le anihilez si ma oblig sa merg mai departe.
Uneori insa..ma simt pe nisipuri miscatoare si devin victima loc.
Mai ales a temerilor la nivel emotional.
Cand totul devine luminos..eu incep sa adun norii ..
Ma infasor in temeri pana la paralizie.
Poate sa fie insuficienta incredere in mine,..poate fi orice .
Temerile isi gasesc radacini..si cresc..si cresc..si cresc..
Stiu ca sunt un pic paranoica ..si ca ar trebui sa gandesc pozitiv.
Stiu ca totul va fi bine.
Atunci de ce imi fac scut din orice si nu-mi permit sa fiu fericita?
Este doar instinctul de autoconservare?
Cam prea multe semne de intrebare..

Bun topic, Misti...

Pai ce as adauga este ca:
a) s-a dovedit ca anxietatea prelungita da in cele din urma in ...depresie (lasand ulcerele la o parte);
b. patternul mental de a vedea partea negativa a lucrurilor pare a fi mai "omenesc"/"natural" decat cel al celor putini dar fericiti, care vad partea pozitiva a lucrurilor...prin urmare trebuie sa interveniti activ, sa va fortati spre dezvoltarea unui pattern mental axat pe latura pozitiva...;
c) eu lunile astea le-am pierdut dezvoltandu-mi un fel de strategie de lupta contra cinismului crunt care pusese stapanire pe mine in ultimii ani...parte din strategie implica focusarea incrancenata pe latura pozitiva a lucrurilor...
d) participarea pe Han...face bine la cerebel...
e) sa-nchei cu citatul pe care l-am gasit aseara:
Most negative or self-defeating thoughts are related to things that are either beyond our control at that moment or are not worth our energy.
Terry Orlick

Unul din citatele mele preferate din Dune (e in engleza, deoarece o traducere ar fi inexacta):

"I must not fear. Fear is the mind-killer. Fear is the little-death that brings total obliteration. I will face my fear. I will permit it to pass over me and through me. And when it has gone past, I will turn the inner eye to see its path. Where the fear has gone there will be nothing. Only I will remain." (Paul Atreides)

Totul se reduce de fapt la teama fiintei umane de necunoscut. "Necunoscutul" cauzeaza tensiune, tensiunea provoaca dificultati in relaxare, iar dificultatile de relaxare sunt cauza durerii si a suferintei. Solutia ar fi sa transformam "necunoscutul" in ceva cunoscut. Sa cunoastem. Sa nu ne impunem limite, si sa le depasim pe cere pe care deja ni le-am impus, indiferent daca am facut lucrul acesta constient sau nu... Sa cautam Esenta. Sa descoperim Adevarul. Sa evoluam. Sa traim. Sa fim.

Teama? O consider un fel de mesaj primitiv inscris in subconstientul nostru. Poate fi rezultatul unei experiente ancestrale a speciei, transmisa din generatie in generatie si transformata in functie de diversi factori : mediu social, educatie, etc.
Este un fel de "calcai al lui Achile" al rasei umane. Toti ne temem de cite ceva, fara a avea intotdeauna o explicatie pentru reactia noastra. Teama este o caracteristica general valabila, ce poate fi utilizata drept mijloc redutabil de manipulare de catre aceia ce doresc sa domine.
Nu suntem perfecti tocmai pentru ca ne temem...

persephona bine-ai venit printre noi. Imi place raspunsul tau!
Misti, foarte inspirata ideea topicului. Poate ca ne vom ajuta reciproc sa devenim din pesimisti...incurabili, in optimisti notorii
Nu stiu daca eu personal m-am temut vreodata de necunoscut. As zice dimpotriva, parca il scormon in fiecare zi. Temerile mele sunt de natura unor complexe. Degeaba-mi spune unul sau altul ca eu as fi bun intr-o directie, daca eu vad pe cel de laga mine cu mult mai bun. Poate ca nu este, dar el nu are complexe, deci nu ezita. Ezitarea, inseamna nesiguranta. Cand in joc nu-i cine stie ce in afara unei imagini la care tu tii, poate nu-i intotdeauna foarte important, dar daca ceea ce urmeaza sa faci implica riscul ca o eventuala greseala sa te puna in conflict cu legile sau, mai rau, ca cineva sa ajunga in spital, cimitir, inchisoare,disperare etc, atunci ne cuprinde o teama imensa, si ne tremura genunchii. Ce s-ar intampla daca unui medic i-ar tremura mana de teama ca pacientul caruia ar trebui sa-i scoata apendicul, da ortul in urma operatiei? Ce se intampla cand, desi ai permisul de conducator auto in buzunar, sa te apuce o emotie teribila inainte de a urca la volan si a intra in trafic, unde esti raspunzator de viata ta, dar mai ales a celor din jurul tau?
Sunt multe exemple asemenea. Rutina nu vine peste noapte. Este nevoie de multe momente de teama, pana sa nu-ti mai tremure genunchii cand te apuci sa faci ceva, fara sa mai consideri riscurile ca fiind posibile decat in caz de hazard!!!
Intotdeauna teama dispare cand intervine stapanirea de sine. Dar cine poate avea o asemenea putere incat sa schimbe emotia (dinainte de examen, urcarea in avion, etc) in... stapanire de sine?
Cat despre cealalta temere, aceea de a nu fi inselat, de a nu fi parasit, de a nu pierde cand inca mai ai lozul castigator in mana, eu cred ca tocmai aceasta temere ne poate juca farse uneori. Iar daca, in ciuda incercarilor noastre de buna intentie, a constiintei si a intelepciunii noastre, ajungem totusi in situatia inevitabilului esec, asta deja nu mai tine de puterea omului de intelegere, iar soarta se razbuna intr-o zi!...

@ OMU' BUN: hm... ma bucur ca-ti place raspunsul meu.
Ce am scris anterior e usor tehnic. Lucrurile pot fi privite si altfel (usor xtrem): drept antidot contra teama unii au inventat ruleta ruseasca.
Intrebare: mai tine cineva minte filmul "Fight Club" ? Exista o secventa privind teama: daca ai curaj, pune piciorul pe acceleratie si ia mainile de pe volan; vezi unde te poarta bolidul. Si... Destinul. Poate ca asta e o idee a unor teribilisti. Poate.
Imi doresc doar sa am taria, atunci cind va veni momentul, sa merg acolo unde ma poarta sansa, fara sa intervin. Sa am taria sa merg mai departe, desi n-am fost niciodata pe un asemenea drum...

Teama. Uuh!! mi-e teamasa vorbesc despre teama. Un simplu cuvant, o greutate imensa. Am citit intr-o postare anterioara ca ne este teama de necunoscut, ca asa se comporta psihicul nostru in fata unei provocari....
Pot sa spun ca nu mi-e frica de acea putere divina, pe care uneori o neg cu vehementa, alteori ii cer ajutorul. De regula plec de la idee: de ce sa-mi fie frica de cineva? Are doua maini, doua picioare si un cap. La fel ca mine. Inainte ma aruncam cu capul inainte in fata unei provocari, si de multe ori ma adunam de pe jos, invins si plin de angoase. Cred ca varsta m-a mai temperat, si acum incerc mai intaoi sa prind ideea, incerc sa o analizez la rece, si abia dupa aceea plec la atac.
Pot sa spun ca nu mi-e frica de nimeni si de nimic. Cu rabdare pot sa demolez pe oricine si orice. Mitul fricii nu exista decat in mintea mea. Orice linie de aparare are o bresa.
Am citi intr-o carte de razboi despre un colonel neamt. A fost decorat si paradecorat. La sfarsitul razboiuluoi, cand a fost intrebat de unde a avut atat curaj sa se arunce in luptele cele mai crancene si sa execute operatiuni care mai de care mai periculoase, a raspuns simplu: DE FRICA!!!

Da domnule Unul, de frica de a nu pierde, de frica de a nu muri, eventual de a nu fi prins ca prizonier sau de a nu muri in dizgratie...
Frica uneori paralizeaza , alteori da puteri nebanuite...La mine, mai nou, frica imi da forta sa merg mai departe, sa iau taurul de coarne...
In general mi-e frica de ceea ce nu cunosc, de viitor, mai exact.Si cum am o imaginatie bogata acel viitor se intuneca rau...Si atunci vine autosugestia care ma face sa visez frumos si-mi revin...Am inceput sa fiu constienta ca nu pot controla chiar totul, ca nu totul ar sa iasa cum vreau eu si ca e bine uneori sa lasi timpul sa-si faca treaba...
Mi-e frica de mor sa ma mut singura la Bucuresti, am senzatia ca va fi un total esec...Insa pe de alta parte imi spun ca, daca gandesc asa, atunci esecul sigur va veni, deci trebuie sa gandesc pozitiv...Si uite-asa oscilez cat e ziua de lunga
Si am mai invatat ceva: daca mi-e frica de o chestie, imi este pt ca nu am incredere ca voi reusi..De aceea de cate ori mi se face teama de ceva incerc sa iau taurul de coarne si sa fac exact lucrul de care mi-e frica...Ah si cand imi reuseste tare bine e!!!

Pai io ce ziceam, iubita? Ca ma chinui sa gandesc pozitiv Ma chinui, nu prea reusesc, da' ma chinui in continuare

Teama...hm...cred ca cel mai mult mi-e teama de mine...mi-e frica sa nu dezamagesc si de sentimentul ca niciodata nu sunt suficient de buna...mi-e teama sa ma pierd pe mine...sa ajung intr-un punct in care sa ma schimb complet si tot ce inca-mi mai place la mine sa dispara...sau sa ajung sa uit tot ce inseamna pentru mine 'sistem de valori'. Mi-e frica sa ma maturizez daca asta inseamna sa trec peste tot ce e important pentru mine si sa ma supun regulilor impuse de societate. Mi-e frica de viitor, de ce alegeri trebuie sa fac mai departe, in special in ceea ce priveste facultatea...in alta ordine de idei...cred ca sunt destul de...sperioasa de felul meu

Toti avem temeri, Rose, si cred ca toti gandim asa la un moment sau altul. Eu gasesc folositor in asemenea momente sa-mi pun intrebarea de ce m-as indoi de deciziile mele. Si altceva care ma ajuta pe mine mult este sa-mi imaginez care este raul cel mai mare care ar deriva din situatia respectiva. Nu e niciodata atat de grav sau iremediabil, si asta imi da curaj.

Misti..am incercat sa ocolesc topicul acesta astazi..
Acum am prins pc-ul liber putin timp si nici somn nu prea am..
As fi vrut sa scriu ceva despre teama cea de toate zilele..dar am sa scriu despre teama de toate noptile.
Teama care ani in sir nu m-a lasat sa dorm in liniste.
Teama care ma facea sa ma simt ca o frunza purtata de ape.
Teama fata de ziua de maine.
Ziua totul era bine..intotdeauna multe de facut. Ei seara..cand incercam sa adorm..incepea cosmarul. Au fost momente cand am crezut ca sunt la un pas de a-mi pierde mintile..de teama si anxietate.
Incetul cu incetul..am scapat de ea..am invatat sa am incredere in mine. Dar foarte greu.
Si acum pot spune ca mai am cateodata o senzatie stranie..de disperare muta...dar realizez ca este doar in somn...
As vrea tare mult sa imi educ si sa imi dresez subconstintul.

Misti, stiu ca tuturor ne este teama la un moment dat...la mine problema este ca uneori frica asta pur si simplu ma paralizeaza...pentru ca nu am incredere in puterile mele...si ceea ce este mai rau, uneori nu sunt nici macar sigura de ce vreau Astea probabil vor trece...cand o sa mai cresc si eu
Si apoi...cand toate merg bine, iar intru in panica...precum cameron...ma gandesc ca ceva trebuie sa se intample si trebuie sa evit sa fiu dezamagita...asa ca ma dezamagesc singura
Si, uneori, din tot haosul asta iese alta teama...aceea de a-mi pierde mintile

@afrodita

Well, mi se parea ciudat sa-ti spun "unule" asa ca am zis "Domnul" , sorry daca te-am deranjat cu ceva

Teama si temeri...Mi-e teama ca trece viata prea repede pe langa mine. Mi-e teama ca nu fac ceea ce-mi place, ci doar ceea ce trebuie. Mi-e teama ca sunt slaba, ca nu am putere sa ascult vocea launtrica. Am preferat sa simt pamantul de sub picioare, adica siguranta...decat sa fiu fericita. Daca continui, plang ...

Misti, ai dreptate Nu am facut nici o greseala atat de mare in viata...lucruri pe care poate ar fi fost mai bine sa nu le fac, dar nimic care acum sa constituie vreun mare regret...nu am motive concrete pentru a nu avea incredere in mine, dar am tendinta de a ma subaprecia...si...intr-un fel, uneori ii dezamagesc intentionat pe cei din jur din prima, pentru a sti la ce se pot astepta din partea mea... rationament stupid, stiu...dar uneori, cand oamenii au o parere buna despre mine, ma simt ca o impostoare, pentru ca stiu ca va exista un punct in care o voi da in bara...acum imi amintesc de ceva...'daca vei trai cu frica de a gresi, sigur vei gresi'...incerc sa retin asta...
Si eu cred ca viata e mult mai usoara decat o vedem noi...de fapt, cred ca viata in sine este foarta simpla, dar noi, oamenii, o complicam inutil...pentru ca, ai dreptate, daca ar fi liniara, usoara, ar fi plictisitoare...

Chase, tot timpul am crezut ca as vrea sa fiu sigura de ceva, vorba ta, 'sa simt pamantul de sub picioare'...apoi, daca te ridici doar putin, vezi cat de simplu e sa mai pierzi controlul uneori...fericirea nu iti da certitudine, nu e ceva ce ni se cuvine doar pentru ca existam, altfel nu ar fi atat de greu de gasit...daca pana acum n-ai gasit fericire in ceea ce te inconjoara, nu o vei gasi nici de-acum incolo...nu esti slaba pentru ca nu ti-ai ascultat vocea launtrica, doar tu stii ce te-a impiedicat s-o faci si nu este nimeni in masura sa te judece sau asa ceva

Rose, chiar daca vei dezamagi in viata (e imposibil sa nu o faci, ca doar esti om, nu sfant), prietenii adevarati vor sti sa ierte de asta sunt prieteni adevarati.Cine nu stie sa ierte unele mici dezamagiri, inseamna ca nu ti-e prieten sau cel putin nu vrea sa te inteleaga Asa ca...Capul sus!!

conteaza foarte mult si autosugestia, indiferent de frica, teama, sau oricum vreti sa numiti chestia aia care ne incaleca la un moment dat.

Este ESENTIAL, sa ganditi pozitiv, mai ales atunci cand NU aveti probleme, ca un soi de antrenament pentru evenimentele care vor veni.

Eu de exemplu, nu scap nici un moment in care m-as putea lauda, atunci cand imi iese ceva, si exista background-ul pentru lauda. Bine, suna putin egoist, dar ajuta .... imi iese cate ceva la care am muncit, cand ma bucur ca s-a terminat si s-a rezolvat, incep sa-mi "cant" .... "bai ce bun sunt, stiam, stiam de la inceput ca o sa reusesc ..etc"

In momentul in care incep altceva sau o noua problema se contureaza la orizont, imi spun plin de mine, ca o sa o rezolv, ca am mai facut de-astea, si chiar daca va fi sa esuez, nu-i nici o chestie, om sunt, la cate mi-au iesit, mai merge si un esec, da in principiu, 90% este rezolvat, pentru ca asa vreau

Ysy, in primul rand: Bine-ai venit la Han!

Bine-ai venit la Han, Ysy!

Atitudinea ta e una interesanta: simti Lumina, sesizezi Viata, si totusi te lovesti de absurdul Existentei. Invata sa traiesti in clipa prezenta, fara sa te raportezi la trecut sau la viitor, fara sa imparti lumea in "eu si ceilalti". Traieste doar prin raportarea la Sine. Cunoaste-te. Cauta Adevarul. Daca vrei cu adevarat, il vei gasi...

P.S. In acel moment, n-o sa mai ai absolut nici un motiv sa simti Teama...

Bine ai venit la Han Ysy!! Sincera sa fiu habar nu am ce sa-ti zic, cred ca Misti si Tudy ti-au raspuns foarte bine...

Acum, ca mi-am amintit ce zicea Misti, sa ne scriem temerile.Am observat zilele astea, cand am asistat la o incaierare, sa-i zic asa, ca mi-e foarte frica de violenta, in general...De lovituri, de violenta verbala...Stiu ca e o frica intiparita foarte bine in mintea mea de acum 4 ani(o, doamne, ce trece timpul!!), dar pur si simplu nu pot scapa de ea...Ce e ciudat e ca tocmai in acea seara, o anumita persoana a scapat de aceasta frica, ce alte dati il oprea in loc...Deci mi-a demonstrat ca se poate sa ai si curaj, chiar daca nu a iesit chiar bine Insa eu pur si simplu paralizez, nu mai vad, nu mai aud, nu mai judec nimic...Eu una si acum sunt socata de acea intamplare si ma gandesc neincetat la ea...Si mi-e ciuda pe mine ca nu am avut curajul sa fac absolut nimic(nu ca as fi schimbat eu situatia cumva, dar macar asa, sa-mi demonstrez ca nu stau degeaba cand un prieten e in necaz)...Deci, Misti, ca tot esti tu mai "in tema" sa zic asa: cum dracu' scap de paralizia ce ma apuca? Ah, ca sa nu mai zic ce frica am in mine: tot timpul ma gandesc la o chestie:"singura in Bucuresti" si imediat ma apuca groaza, mai ales noaptea...Ba chiar azi noapte am dormit cu veioza aprinsa si m-am trezit de vreo 4 ori Sunt "dusa" , irecuperabila

Teama mi se pare nu numai necesara, dar chiar o chestie super!
Mda.
In conditii de stress, se descarca hormonii de stress, care au rolul de a ne facilita o reactie adecvata in situatia data. In caz contrar, am fi pusi in situatia de a trata agresiunea externa ca pe o ipostaza ca oricare alta. Deci am avea o reactie inadecvata.
Inchipuiti-va o viata lipsita de frica: am fi mereu calmi, fericiti, fara griji. Si, atunci cand am fi in fatza pericolului real, am fi niste placintzi inerte. Scuzati exprimarea profana, insa mizez pe putearea de sugestie a imaginii mai degraba decat pe rigurozitate.
Concluzie: rolul fricii este mentinerea unui tonus necesar supravietuirii. Deci ar trebui s-o folosim constructiv mai degraba decat sa incercam sa o minimalizam sau s-o negam.

hmmmm, nu am avut timpul necesar pentru a citi tot ce s-a scris, dar din primele vizualizari rezulta ca nu va bucura sa aveti temeri...mi se spune ca imi place sa fiu asa, tematoare, sa simt ca traiesc, ca doar suntem oameni, iar eroii au avut cu siguranta temerile lor, mai mult sau mai putin dezvaluite...

Bine-ai venit la Han, Diana C.!


Ideal in viata e sa scapi de toate aceste temeri. Abia atunci vei putea trai cu adevarat!

Temeri nu prea am eu multe, dar si cand am scap repede de ele.Totusi ar fi una de care nu reusesc sa scap, desi ma lupt cu ea zi de zi... Imi e teama sa nu traiesc de geaba, ca nu sunt de nici un folos nimanui.

Ai putea pentru inceput sa iti fii de folos tie...

La ce bun sa iti fii de folos tie, dar sa nu poti face nimic pt ceilalti?De ce sa te mai nasti daca nu poti schimba macar cu un pic lumea?Nu poti trai pentru tine, nimeni nu se naste pentru asi servi siesi.

buuuun.....sa presupunem ca aceste temeri sunt inexistente, in subconstientul nostru, evident....imaginati-va viata...bleah: boring!!! asta inseamna sa traiesti? nu, merci!

a repeta este suficient pentru o sustinere?

Intai elimina acele temeri, sa vezi cum te simti, si apoi mai povestim...

Teama exista pt ca noi credem in ea.
Fiti optimisti si aveti credinta, asa putem trata temerile de toate zilele.
Desigur, toti se pot teme, dar ce parere aveti despre fanaticii care sustin o cauza? Se tem ei de ceva?
Daca nu, cum ii putem face sa se teama pt ca teama e necesara dupa parerea mea.
Fara teama, lumea ar fi un haos apocaliptic. Nu credeti?

Tudy, cunoasterea de sine se face in timp, necesita un efort constant si nu se termina niciodata.Nu poti trai numai pentru cunoasterea de sine, caci daca ar fi astfel, nici nu cred ca ai avea mare lucru de cunoscut.Traind si fiind util pentru altii , esti in acelasi timp si pentru tine, te ajuta sa cresti spiritual.
Temerea mea, este oarecum neintemeiata, caci in fiecare zi poti face ceva util pentru ceilalti, doar ca uneori ma opresc si ma intreb"Oare am facut destul?Am facut tot ce puteam sa fac?"Sau uneori am trecut cu nepasare pe langa cineva care avea nevoie de ajutorul meu?"Din pacate raspunsul este mereu"Nu, nu am facut tot ce puteam sa fac.Da, am trecut cu nepasare pe langa multi oameni"Si atunci ma apuca teama asta ca nu sunt de folos nimanui.
Si ar mai fi si faptul ca uneori oricat de mult ai vrea si te-ai stradui, nu poti schimba nimic...

Chiar daca nu poti schimba nimic, conteaza sa incerci. Si aceasta incercare de a schimba ceva, te va invata sigur ceva, chiar daca nu vei reusi sa modifici ceva (aparent).
Ar trebui sa-ti fie teama de clipa cand nu vei mai fi deschisa spre exterior, si nu vei invata nimic dintr-un esec. Mie de asta mi-e frica.
Si ar mai trebui sa-ti fie frica de a nu-ti fie tie de folos. Pentru a ajunge la ceilalti, trebuie sa treci prin tine mai intai (eu n-am reusit inca, dar nu ma dau batut ), pentru ca daca ii pui pe ceilalti mai presus de tine, ajungi la un alt fel de suferinta.

Sigur Flu, dar nu exista nimic care te invata mai multe lucruri decat suferinta.Si cum adica trebuie sa treci mai intai prin tine pt a ajunge la ceilalti? Eu sunt cu mine mereu, cand sunt singura sau cand sunt cu altii, sunt intr-un continuu contact cu mine, nu ma pierd, nu imi pun masca.Eu sunt eu si nu e nevoie sa tec prin mine ca prin ceva strain.Cred ca sunt intr-o oarecare armonie cu mine insami, si ma pot deschide fara teama spre exterior.Nu imi este teama ca nu imi voi fi de folos mie, caci stiu ca atata timp cat voi trai imi voi permite sa invat din orice, fie ca este vorba de suferita sau de bucurie, esec sau victorie.Dar pentru ca sunt (fie ca vreau ori nu) inclinata spre umanism, simt nevoia de a fi de folos oamenilor. Si inca nu pot accepta ideea ca nu pot schimba nimic, si sper ca nu voi putea niciodata, caci pentru mine asta ar fi durerea cea mai mare si esecul cel mai crunt.
Cat despre teama ta, si eu m-am gandit intr-o anumita perioada ca vei alege sa te inchizi in turnul de fildes, si nu vei mai lasa pe nimeni sa vada ce suflet frumos esti( na, ca iti fac complimente, cine ar fi crezut? )dar din fericire ai trecut si peste asta.

Stii foarte bine ce vroiam sa zic, cu "a-i cunoste pe ceilalti prin tine" ... intai trebuie sa ajungi sa te cunosti pe tine mai bine (vorbesc pentru mine, daca tu te cunosti foarte bine ) iar dupa aceea ii vei intelege pe ceilalti atunci cand nu se poarta mereu asa cum te-ai astepta, cand dualitatea lor iti face surprize mai putin placute... oamenii nu sunt intotdeauna egali cu ei insisi, cateodata au plusuri, cateodata minusuri (poate sunt obositi, bolnavi, i-a stresat altcineva inainte, au o problema grava in familie sau aiurea)...

Suferinta poate cateodata sa fie atat de mare incat sa-ti intunece privirile si sa nu mai poti fi in starea de a observa/contempla/invata, si daca cei doi ochi vad doar negru sunt mici sansele sa se deshida al treilea ochi spre interior... cat despre umanism ... - "Fii capitanul nostru!"

Cel ce nu stie teama nu-i un om normal !!

Nu mi-e frica de aproape nimic ( deci nici prea normal nu sant ) inafara de cateva lucruri:

La boala sau batranete sa nu ajung neputincios si mai ales ca asa sa ma tina minte copiii....dar aici am gasit metoda preventiva.

Mi-e frica de mine insusi cand ma apuca damblalele.

Iar ca parinte e normal sa am grija ca popiilor sa nu li se intample ceva.

In rest nimic....pana si cu moartea am vorbit de la distanta albului ochilor.

Sorin.

Pai e normal sa iti fie teama! Asta ma duce cu gandul la o alta chestie pe care am auzit-o - si anume ca e mai importanta functia de "uitare" a creierului decat cea de memorare.
Daca nu ne-ar fi teama nu am avea instinct de conservare - de cate ori ne-ar iesi ceva prost ne-am pune franghia in jurul gatului.

CU ADEVARAT il vreau pe David Beckham in seara asta!!! Va voi spune maine daca Tudy are dreptate...

Sa nu uiti sa ne spui si ce ai facut ca sa-l capeti, ok?

Problema e daca vrei cu adevarat, sau doar crezi ca vrei, simti ca vrei, vrei sa vrei, incerci sa vrei sau poti sa vrei... E suficient doar sa vrei. Cu toata fiinta ta.

Ce inseamna "sa vrei cu adevarat"?Cum faci distinctia intre toate celelelte modalitati?

Tudy, ce frumos era cand puteam si eu sa cred ca e suficient sa vrei si poti avea orice Din pacate experienta m-a invatat altceva Dar poate ca fiecare are de invatat altceva de la viata.Probabil ca eu trebuie sa nu mai vreau ...dar asta este atat de greu sa inveti cand esti un om viu in toate sensurile cuvantului, si vrei sa ramai asa..